Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Unitatea de învăţare nr. 3

PRINCIPIILE COMUNICAŢIEI ÎN REŢELE DE CALCULATOARE

OBIECTIVE ....................................................................................................................... 45
3.1 Cazuri de utilizare reţele ........................................................................................... 46
Test de autoevaluare 3.1 ............................................................................................. 48
3.2 Considerente hardware, tipuri de reţele .................................................................. 48
3.2.1 Reţele locale ........................................................................................................ 49
3.2.2 Reţele metropolitane........................................................................................... 50
3.2.3 Reţele cu răspândire geografică mare .............................................................. 51
3.2.4 Reţele radio ......................................................................................................... 52
Test de autoevaluare 3.2 ............................................................................................. 53
3.3 Programe de reţea ..................................................................................................... 54
3.3.1 Interfeţe şi servicii .............................................................................................. 56
3.3.2 Servicii orientate pe conexiuni şi servicii fără conexiuni ................................ 57
3.3.3 Relaţia dintre protocoale şi servicii ................................................................... 59
Test de autoevaluare 3.3 ............................................................................................. 59
Sarcină de lucru 3............................................................................................................ 61
Lucrarea de verificare 3 .................................................................................................. 62
Răspunsurile corecte ale testelor de autoevaluare ...................................................... 63
Bibliografie ....................................................................................................................... 63

OBIECTIVE

Această unitate de învăţare introduce cursantul în problematica reţelelor de

calculatoare. Vor putea fi asimilate cunoştinţe despre:
• Avantajele utilizării reţelelor de calculatoare
• Categorii de reţele de calculatoare
• Componentele hardware şi software utilizate în reţele de calculatoare
• Analiza modelelor de referinţă în structura reţelelor de calculatoare
• Definirea noţiunilor fundamentale: serviciu, protocol, interfeţe

Întrepătrunderea dintre domeniul calculatoarelor şi cel al

comunicaţiilor are o influenţă deosebită asupra modului în care sunt
organizate sistemele de calcul. Conceptul cunoscut până nu demult
numit centru de calcul este total depăşit la acest moment fiind
înlocuit cu termenul de reţea de calculatoare formată dintr-un număr
mare de calculatoare interconectate. Este necesară definirea
termenului de reţea de calculatoare ca fiind o colecţie de calculatoare
autonome interconectate. Prin termenul de autonom s-a dorit
excluderea din definiţie a unei relaţii de tip master/slave. Un sistem
care are o unitate de control şi mai multe unităţi aservite nu este o
reţea cum nu este o reţea nici un calculator ce are în compunere un
număr mare de imprimante sau terminale conectate la distanţă. De
multe ori se face confuzie între o reţea de calculatoare şi un sistem
distribuit. Într-un sistem distribuit existenţa mai multor calculatoare

45
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

autonome este transparentă, sistemul de operare este cel care

distribuie sarcinile de prelucrare către unul sau mai multe
procesoare, transferă datele de intrare procesoarelor şi depune
rezultatele prelucrării la locul corespunzător. În sistemele distribuite
utilizatorii nu trebuie să conştientizeze faptul că există mai multe
facilităţi de prelucrare, sistemul fiind echivalent cu un sistem ce
conţine un singur procesor virtual. Într-o reţea de calculatoare
utilizatorii trebuie să se conecteze explicit la o anumită maşină, să
comande execuţia proceselor la distanţă şi să personalizeze toată
activitatea reţelei.

3.1 Cazuri de utilizare reţele

Ne propunem ca în acest paragraf să identificăm principalele utilizări

ale reţelelor de calculatoare. La nivelul organizaţiilor ce dispun de un
număr mare de calculatoare situate la distanţă unul de altul, acestea
nu trebuie să lucreze independent ci este nevoie de comunicare
pentru ca la cerere să se poată corela informaţia stocată pe fiecare
dintre ele. Un alt obiectiv este asigurarea unei mari flexibilităţi prin
accesul la mai multe spaţii de stocare. Este curentă practica de a
Modelul client stoca aceleaşi informaţii pe mai multe maşini, astfel că la defecţiuni
server pot fi accesate datele alternative păstrate în copie pe altă maşină. La
nivelul instituţiei se poate gândi o soluţie prin care se asigură un
singur calculator de mare viteză, având preţ ridicat şi mai multe
calculatoare personale, cu posibilităţi modeste de prelucrare, pentru
fiecare utilizator. O astfel de structură în care există mai multe
servere de fişiere şi utilizatori denumiţi generic clienţi formează
modelul cunoscut sub denumirea de model client – server. O
structură a acestui model este dată în fig. 3.1.

Cerere
Maşina client Maşina server

Proces client Proces server

Răspuns

Fig.3.1 Modelul client server

În modelul client server procesul client trimite o cerere către procesul

server, cerere ce implică realizarea unei anumite acţiuni. Serverul
execută cererea formulată de către client şi transmite rezultatul
execuţiei acesteia clientului. Un server deserveşte, de regulă, un
număr mare de clienţi. Trebuie totuşi remarcat faptul că o arhitectură
client server nu necesită în mod obligatoriu o arhitectură de reţea,
conceptul fiind perfect valabil şi la implementările intrasistem,
implementări ce nu duc la creşterea capacităţii de prelucrare. Pe de
altă parte, o reţea de calculatoare este în egală măsură un mediu de
46
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

comunicare puternic pentru angajaţii companiei, facilitând

cooperarea între grupuri de lucru. Existenţa calculatoarelor
personale, disponibile la preţuri accesibile şi cu un raport preţ
performanţă foarte atractiv a făcut ca reţelele de calculatoare să
devină foarte populare. Ca urmare au apărut reţelele publice ce
Aplicaţii de facilitează o serie de servicii cum sunt accesul la informaţie la
videoconferinţă distanţă, schimbul de informaţie între persoane, divertisment
interactiv etc. Accesul la informaţie la distanţă poate lua forme
multiple, de la simplul acces la instituţiile financiare pentru plăţi
electronice la cumpărăturile on-line. Informaţia este prezentată în
diverse forme, de la informaţie de tip text la elemente multimedia:
imagine, sunet, film. Un canal uzual de comunicaţie în secolul XXI
este poşta electronică sau e-mail, dar şi o tendinţă de schimbare a
tehnologiei pentru comunicaţia telefonică bazată pe voice over IP. În
domeniul comunicării între oameni sunt puse la punct tehnologii de
comunicare audio şi video pentru întâlniri virtuale numite şi
videoconferinţe.

Este cadrul adecvat pentru a ridica şi câteva probleme legate de

impactul social al extinderii tehnologiilor de comunicare prin reţele de
calculatoare. O serie de probleme se ivesc în cadrul grupurilor de
interese ce iau în discuţie subiecte extrem de delicate, la care se
produc mesaje ce sunt considerate ofensatoare şi chiar imorale de o
Impactul social al mare categorie de persoane. Multe forumuri de discuţii sub umbrela
extinderii anonimatului promovează subiecte de moralitate îndoielnică,
tehnologiilor de exprimări vulgare. Fotografii cu rezoluţie bună, filme şi videoclipuri
comunicaţii pot avea un conţinut ce depăşeşte limitele normale, fapt ce duce la
dezbateri foarte aprinse. Nu rare sunt situaţiile în care au fost daţi în
judecată operatorii de reţea pretinzându-se că sunt responsabili
pentru informaţia ce este vehiculată, ca în cazul ziarelor şi revistelor.
În aceste cazuri există un singur răspuns inevitabil şi anume ca
reţeaua se comportă ca o companie de telefonie sau un oficiu poştal
ce nu poate controla ce discută utilizatorii serviciului. Dacă ar fi luată
în consideraţie posibilitatea de a cenzura mesajele s-ar încălca
drepturile la liberă exprimare ale utilizatorilor. O dispută interesantă
este axată pe contradicţia între drepturile angajaţilor şi drepturile
patronilor. Patronii susţin că au dreptul să citească şi să cenzureze
mesajele scrise de angajaţi în timpul serviciului şi chiar mesajele
scrise de acasă. Problema ar putea fi extinsă la relaţia profesor
student, profesor elev. O problemă importantă este cea a mesajelor
anonime ce pot fi privite ca semnale de alarmă asupra unor
probleme serioase fără teamă de represalii. Pentru judecată, legea
asigură în mod explicit dreptul unei persoane acuzate de a-şi chema
acuzatorul in faţa curţii, o acuzaţie anonimă nu poate servi drept
probă în instanţă.

47
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Test de autoevaluare 3.1

Din cele 4 variante indicate la fiecare întrebare doar una este

corectă. Alegeţi varianta corectă de răspuns. Fiecare întrebare are
asociate 25 de puncte. Punctaj minim: 75

1. O reţea de calculatoare este:

e. Formată din două calculatoare conectate prin cablu serial
f. Un calculator cu mai multe terminale
g. O colecţie de calculatoare autonome interconectate
h. Mai multe procesoare conectate pe o magistrală

2. Un proces server într-o aplicaţie client server are rolul:

e. Supraveghează funcţionarea echipamentelor
f. Execută cererile furnizate de către procesele client
g. Furnizează cereri către clienţi
h. Lansează în execuţie alte procese

3. Un proces client într-o aplicaţie client server are rolul:

e. Să primească cereri de procesare de la server
f. Să gestioneze coada de mesaje primite de la alţi clienţi
g. Să gestioneze funcţionalitatea mediului de comunicaţie
h. Să formuleze cereri de procesare către server

4. Care dintre afirmaţii este falsă:

e. O reţea de calculatoare poate fi utilizată pentru aplicaţii de
videoconferinţă
f. O reţea de calculatoare conţine mai multe calculatoare
autonome interconectate
g. Toate calculatoarele dintr-o reţea au instalat acelaşi
sistem de operare
h. Prin intermediul reţelei un utilizator are acces la informaţie
stocată la distanţă

3.2 Considerente hardware, tipuri de reţele

Din punct de vedere tehnic nu putem spune că există criterii

obiective prin care reţelele de calculatoare să fie încadrate. După
opinia mea, opinie împărtăşită şi de o serie de autori, sunt importante
două criterii: tehnologia de transmitere a informaţiei şi scara la care
operează reţeaua. Din punctul de vedre al tehnologiilor de transmisie
o primă categorie încadrează reţelele cu difuzare, în care un singur
canal de comunicaţie este partajat de către toate maşinile din reţea.
O maşină transmite pachete scurte ce sunt primite de toate celelalte
Reţele de difuzare maşini, fiecare dintre maşini pot identifica un pachet adresat prin
câmpul special ce conţine adresa. Numai pachetele destinate unei
anumite maşini sunt tratate de către aceasta, celelalte fiind ignorate.
Sursele de difuzare permit şi adresarea unui pachet către toate
destinaţiile dacă alocă un cod special în câmpul de adresă. Sunt
sisteme de difuzare ce permit transmiterea către un subset de
maşini, operaţie cunoscută sub denumirea de transmitere multiplă.
48
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

O schemă utilizată pentru transmiterea multiplă porneşte de la

alocarea unui bit pentru a se indica transmitere multiplă şi cei n-1 biţi
rămaşi vor indica adresa grupului.

Spre deosebire de reţelele de difuzare reţelele punct la punct

formează numeroase conexiuni între perechi de maşini individuale.
Reţele punct la Pentru ca un mesaj să ajungă de la sursă la destinaţie, de multe ori
punct acesta trebuie să traverseze o mulţime de maşini intermediare.
Existenţa traseelor multiple, cu lungimi diferite fac ca algoritmii de
dirijare (rutare) să joace un rol important. Fără a fi un standard
reţelele mici, localizate geografic utilizează în mod curent difuzarea,
în timp ce reţelele mari sunt de regulă punct la punct.

Un alt criteriu de clasificare a reţelelor este mărimea. După mărime

reţelele se împart în reţele locale (LAN), reţele metropolitane (MAN)
şi reţele larg răspândite geografic (WAN). Prin interconectare a două
sau mai multe reţele se obţine o inter-reţea al cărei exponent tipic
este Internet.

3.2.1 Reţele locale

Reţelele locale (Local Area Network) denumite şi LAN sunt

considerate reţele private localizate într-o clădire sau un campus. De
cele mai multe ori nu au nici măcar întinderea unei companii sau
instituţii şi sunt utilizate pentru a partaja diverse resurse între mai
mulţi utilizatori. Principalele criterii prin care distingem un LAN de alte
reţele sunt: mărimea, tehnologia de transmisie şi topologia. Aşa cum
Criterii de s-a precizat orice LAN are dimensiune limitată fapt ce produce o
clasificare reţea limitare a timpului de transmisie ce este cunoscut aprioric.
Tehnologia de transmisie poate consta dintr-un singur cablu
asigurând viteze uzuale între 10 şi 100 MBps, dar şi mult mai mari,
timpul de transmisie este foarte scurt şi produc foarte puţine erori.
Din punct de vedere topologic în LAN-uri de difuzare sunt disponibile
o mulţime de structuri. O reţea cu magistrală (cablu coaxial liniar) are
la un moment de timp, un singur master care are dreptul să
transmită. Desigur că, dacă două sau mai multe maşini doresc să
transmită la acelaşi moment este necesar un mecanism de arbitrare,
mecanism ce poate fi centralizat sau distribuit. O reţea populară este
IEEE 802.3 numită şi Ethernet, reţea cu difuzare bazată pe o
magistrală de control descentralizat (fig. 3.2). Într-o astfel de reţea
calculatoarele pot transmite la orice moment şi dacă două pachete
duc la coliziuni în sensul ca două maşini transmit cvasi-simultan se
generează o aşteptare aleatoare de către fiecare dintre maşini după
care se reia procedura. O altă topologie uzuală este cea de inel prin
care fiecare bit se propagă independent de ceilalţi pe circumferinţa
inelului (fig.3.3). Şi în acest caz este necesară o metodă de arbitrare
a accesului simultan la canalul de comunicaţie.

49
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Calculatoare

Cablu conexiune

Fig.3.2 Reţea de difuzare magistrală Fig.3.3 Reţea de difuzare în inel

Pe de altă parte reţelele de calculatoare pot fi împărţite în reţele

statice şi reţele dinamice funcţie de modul de alocare a canalului. O
metodă simplă de alocare statică este dată de împărţirea timpului în
intervale discrete şi rularea unui algoritm round-robin, fiecare maşină
va emite doar atunci când îi vine rândul. Cu toate că este o metodă
simplă alocarea statică utilizează neeconomic capacitatea canalului
dacă o maşină nu are nimic de transmis. Alocarea dinamică pentru
un canal comun se face fie centralizat fie descentralizat. La metoda
centralizată există o singură entitate centrală care decide cui atribuie
magistrala după recepţionarea cererilor şi rularea unui algoritm
intern. La metoda descentralizată fiecare maşină trebuie să
hotărască singură dacă transmite sau nu. Nu este un generator de
haos deoarece au fost elaboraţi o mulţime de algoritmi capabili să
refacă ordinea în caz de haos.

3.2.2 Reţele metropolitane

O reţea de întindere mare pentru o zonă de birouri învecinate sau

chiar pe suprafaţa unui întreg oraş poartă numele de reţea
metropolitană (Metropolitan Area Network - MAN). De regulă un
MAN nu conţine elemente de comutare a pachetelor pentru cele
Reţele MAN câteva ieşiri posibile. Aceste reţele pot transporta şi voce sau
imagine şi pot chiar avea legături cu reţeaua locală de televiziune.
Aceste reţele constituie o categorie specială de reţele deoarece au
adoptat un standard specific. Acest standard este cunoscut sub
numele DQDB (Distributed Queue Daul Bus), magistrală duală cu
coadă distribuită, definită prin standardul IEEE 802.6. Ea este
realizată fizic prin două magistrale (fire) unidirecţionale la care se
conectează toate calculatoarele (fig.3.4).

50
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Sensul fluxului pe magistrala A

Magistrala A

Calculator
1 2 N

Magistrala B
Sensul fluxului pe magistrala B

Fig.3.4 Arhitectură reţea DQDB

Sensul pe cele două magistrale este contrar, motiv pentru care

pentru maşinile situate la dreapta se utilizează o magistrală şi pentru
maşina din stânga celălalt segment de magistrală. Existenţa a două
cabluri în structura reţelei metropolitane simplifică foarte mult
proiectarea comparativ cu alte tipuri de reţele.

3.2.3 Reţele cu răspândire geografică mare

Reţelele ce acoperă o arie geografică întinsă poartă denumirea de

WAN (Wide Area Network). O astfel de reţea are în componenţă o
colecţie de calculatoare ce sunt utilizate pentru a executa programele
utilizatorilor (fig. 3.5). Voi utiliza în continuare pentru aceste maşini
termenul de gazdă (host în engleză).

Subreţea

Ruter Gazdă

LAN

Fig.3.5 Structură de WAN

Gazdele sunt interconectate între ele prin intermediul unei reţele

locale numită în acest context subreţea. O subreţea va transporta
mesajele de la o gazdă la alta. O subreţea utilizează două tipuri de
Distribuţia componente: linii de transmisie (numite şi circuite, canale sau
pachetelor trunchiuri) şi elemente de comutare. Elementele de comutare sunt
calculatoare specializate pentru a conecta două sau mai multe linii
de transmisie. Atunci când un pachet soseşte la un element de
51
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

comutare el trebuie să aleagă o nouă linie pentru a retransmite

datele. Din punct de vedere terminologic, putem numii aceste
elemente prin: noduri de comutare a pachetelor, sisteme
intermediare, comutatoare de date. Voi folosi pentru aceste elemente
un termen adoptat din limba engleză şi anume ruter. Sunt situaţii în
care o gazdă este conectată la o reţea locală sau la un ruter. O
colecţie de linii de comunicaţie împreună cu ruterele asociate
formează o subreţea.

Este momentul de precizat faptul că termenul de subreţea este

ambiguu. Dacă în prima fază acest termen s-a referit la o colecţie de
rutere şi linii de comunicaţie, termenul a căpătat şi un alt înţeles în
conjuncţie cu adresarea reţelelor. Atunci când voi utiliza acest
termen va fi atribuită semantica după contextul curent.

În reţelele WAN avem o mulţime de cabluri sau alte linii ce leagă

ruterele între ele. Ori de câte ori două rutere nu sunt conectate pe
acelaşi cablu pentru a comunica trebuie să apeleze la alte rutere
intermediare ce au conexiune directă. Comunicaţia prin rutere
intermediare la care un pachet este primit în întregime de către un alt
ruter, păstrat şi retransmis, defineşte noţiunea de subreţea cu
comutare de pachete. La proiectarea unei astfel de reţele este
importantă alegerea topologiei de interconectare a ruterelor, fiind
posibile topologii de tip stea, inel, arbore, completă, inele
intersectate, neregulată. Dintre acestea cea mai răspândită topologie
este cea de reţea neregulată. Reţelele de mare întindere utilizează şi
comunicaţie prin satelit, fiecare sau numai anumite rutere având
asociată o antenă prin intermediul căreia poate să recepţioneze şi să
emită.

3.2.4 Reţele radio

O dezvoltare impresionantă au cunoscut calculatoarele mobile

(notebook, PDA), care se conectează la LAN sau WAN atunci când
utilizatorul se găseşte în birou cât şi atunci când se găseşte în locaţii
îndepărtate. Conectarea prin fire este imposibilă atunci când
calculatorul este în mişcare, motiv pentru care singura alternativă
rămâne conexiunea radio. În timpul călătoriilor oamenii doresc să
folosească echipamentele pentru transmiterea recepţia faxurilor, a
mesajelor prin email, să poată accesa date stocate în fişiere stocate
la birou. Nu trebuie făcută confuzia intre tipul echipamentului de
calcul şi tipul reţelei în sensul că un echipament portabil poate să fie
conectat prin radio sau fir, respectiv un calculator fix poate utiliza
pentru conexiune fir sau radio. La comunicaţia radio viteza garantată
este mai mică, dar şi şansa producerii erorilor este mai mare datorită
interferenţei. Chiar în unele universităţi au fost instalate reţele radio
ce permit studenţilor conectarea la reţeaua universităţii fără a utiliza
conexiuni fizice prin fire. Reţelele sunt eterogene atât din punct de
vedere al echipamentelor hardware cât şi din punctul de vedere al
programelor software. Este necesară conectarea unor reţele diferite,
de multe ori incompatibile, echipamentele prin care se materializează

52
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

poartă denumirea de porţi sau gateways. Ele realizează conectarea

şi efectuează toate translatările necesare pentru compatibilizare. O
colecţie de reţele interconectate este numită inter-reţea sau Internet.
Se spune pe bună dreptate că asimilăm Internet ca o reţea de reţele
interconectate.

Test de autoevaluare 3.2

Fiecare întrebare este fie adevărată fie falsă. Alegeţi varianta corectă
marcând corespunzător A sau F. Fiecare întrebare valorează 10 de
puncte. Punctaj minim: 80

Adevărat / Fals
A/F 1. În reţelele de difuzare mai multe calculatoare partajează
acelaşi canal de comunicaţie.

A/F 2. Reţelele punct la punct realizează conexiuni între

echipamente pereche.

A/F 3. Într-o reţea cu magistrală mai multe calculatoare pot

transmite date la acelaşi moment de timp.

A/F 4. O reţea LAN este extinsă în mai multe oraşe.

A/F 5. Reţelele MAN au două magistrale de comunicaţie cu flux în

sensuri contrare.

A/F 6. În reţelele WAN nodurile de conectare au sarcina de a

distribuii pachetele către destinaţie.

A/F 7. Reţelele cu întindere geografică mare nu pot conţine

subreţele.

A/F 8. Comutarea de pachete este specifică reţelelor cu rutere

intermediare.

A/F 9. Reţelele radio au fost introduse pentru a asigura mobilitatea

calculatoarelor.

A/F 10. La comunicaţia radio viteza garantată este mai mare decât
la reţelele prin fir.

53
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

3.3 Programe de reţea

Dacă în primele implementări de reţele s-a acordat atenţie în
principal pentru hardware urmând ca produsele software să se
realizeze ulterior, la momentul actual se pune mare accent pe
structurarea corespunzătoare a programelor de reţea.

Pentru a reduce complexitatea proiectării programelor majoritatea

Structurarea pe reţelelor sunt structurate pe straturi sau niveluri, denumite generic cu
niveluri termenul de limbă engleză layer. Un nivel superior este construit
peste cel inferior. Numărul de staturi, funcţiile şi conţinutul acestora
variază de la o reţea la alta. Principiul general utilizat este de a oferi
servicii nivelului superior, fără a intra în amănunte legate de
implementarea serviciului. În cadrul unei implementări un nivel
găzduit pe o anumită maşină conversează cu acelaşi nivel
implementat pe altă maşină. Regulile şi convenţiile utilizate poartă
numele de protocol al nivelului. Respectarea regulilor stabilite prin
protocol este esenţială pentru a face comunicarea posibilă. Entităţile
situate pe acelaşi nivel la maşini diferite se numesc egale şi numai
entităţi egale comunică utilizând protocolul. Nici un fel de date nu
sunt transferate direct între niveluri egale, ci prin intermediul unor
niveluri intermediare. Un nivel transferă datele şi informaţiile de
control nivelului vecin inferior până se ajunge la nivelul cel mai
scăzut prin care se produce comunicarea propriu zisă.

Nivel Protocoale
5 M M

4 H4 M H4 M

H3 H4 M1 H3 M2 H3 H4 M1 H3 M2
3

2 H2 H3 H4 M1 T2 H2 H3 M2 T2 H2 H3 H4 M1 T2 H2 H3 M2 T2

1
Maşină sursă Maşină destinaţie

Fig.3.6 Comunicare virtuală la nivel 5

54
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Între două niveluri adiacente există o interfaţă ce defineşte operaţiile

şi serviciile oferite de nivelul de jos către nivelul de sus. Numărul de
niveluri incluse într-o reţea este determinat de definirea clară a
Arhitectura reţelei, interfeţelor între niveluri. Interfeţele clare între niveluri şi delimitarea
stiva de protocoale funcţiilor permite înlocuirea implementării unui nivel cu o alta complet
diferită, cu respectarea funcţionalităţii. O mulţime de niveluri şi
protocoale este numit arhitectură de reţea. Specificaţia unei
arhitecturi de reţea trebuie să conţină detalii suficiente pentru a
permite proiectanţilor să scrie programele şi să construiască
echipamentele adecvate fiecărui nivel. O listă de protocoale utilizate
de un anumit sistem, câte un protocol pentru fiecare nivel, poartă
denumirea de stivă de protocoale. Pentru a înţelege mecanismul de
comunicare cu stiva de protocoale considerăm o arhitectură cu 5
niveluri (fig. 3.6). O aplicaţie care se execută la nivelul 5 produce un
mesaj, notat M şi îl furnizează nivelului 4 pentru a fi transmis. Nivelul
4 inserează un antet pentru identificare în faţa mesajului şi pasează
mesajul nivelului 3.

În antet sunt incluse informaţii de control cum ar fi numărul de ordine

pentru a permite nivelului 4 de la maşina destinaţie să livreze
mesajele în ordinea corectă. Pe unele niveluri sunt adăugate câmpuri
de control al corectitudinii, informaţii despre momentul procesării şi
altele. În majoritatea reţelelor nu există limitare de mărime a
pachetelor la nivelul 4, dar pot exista limitări de mărime la nivelul 3.
Datorită acestei limitări nivelul 3 va trebuii să spargă mesajele primite
în unităţi mai mici, numite şi pachete, ataşând fiecărui pachet un
antet specific nivelului. În exemplul dat am considerat că este
necesară spargerea mesajului notat iniţial M în pachetele M1 şi M2.
Dacă maşina care transmite mesajul posedă mai multe canale de
comunicaţie nivelul 3 decide linia de comunicaţie ce va fi utilizată şi
transmite pachetele nivelului 2. Nivelul 2 adaugă la fiecare pachet un
antet şi o terminaţie şi furnizează structura rezultată nivelului 1
pentru a fi transmis fizic. La maşina receptoare mesajul va circula în
ordine inversă de la un nivel inferior către un nivel superior. Fiecare
dintre niveluri analizează informaţia primită din punctul de vedre al
competenţelor sale. Acest lucru face ca numai informaţia
suplimentară, (în cele mai multe situaţii antete) adăugată de un nivel
egal în ierarhie să fie procesată. Dacă informaţia suplimentară este
corectă se va transmite către nivelul superior întregul conţinut în
afară de antetul propriu. Trebuie remarcat faptul că, nici un antet al
unui nivel inferior nu este transmis nivelului superior vecin. Acest flux
ajută la înţelegerea diferenţei dintre comunicaţia virtuală şi cea
efectivă, respectiv dintre protocol şi interfaţă. Procesele egale de la
acelaşi nivel consideră o comunicaţie pe orizontală între cele două
straturi, fără să ia în consideraţie că efectiv comunicarea se face prin
intermediul nivelului inferior. Prin astfel de abstractizări o sarcină de
proiectare aproape imposibilă, prin complexitatea sa, a fost
descompusă în probleme de proiectare mult mai mici. Este
importantă înţelegerea combinaţiei dintre software şi hardware la
implementarea nivelurilor în reţele. De regulă, nivelurile inferioare
sunt implementate în hardware sau firmware.

55
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

La proiectarea nivelurilor apar o serie de probleme. Astfel la fiecare

nivel este nevoie de un mecanism pentru a identifica emiţătorii şi
receptorii. În reţea sunt mai multe calculatoare, pe un calculator
rulează mai multe procese ceea ce face necesară o modalitate ca un
proces de pe o anumită maşină să specifice cu cine doreşte să
comunice. O modalitate uzuală este cea de adresare. Alt set de
decizii specifică reguli pentru transferul de date: comunicaţie într-un
singur sens (simplex), în ambele sensuri dar nu simultan (semi-
duplex), în ambele sensuri (duplex integral). Multe reţele conţin cel
puţin două canale logice virtuale pe conexiune, unul pentru date
curente şi unul pentru date urgente. Circuitele fizice pentru
comunicaţie nu sunt perfecte, un control al erorilor este foarte
important. Există o multitudine de metode pentru detecţia şi corecţia
erorilor, ambele capete ale conexiunii trebuie să se înţeleagă asupra
codurilor utilizate. Protocoalele din reţele se bazează pe distribuţie şi
fac ca ordinea de recepţie să nu fie identică cu cea de transmisie.
Pentru aceasta este necesar un mecanism prin care receptorul să
poată reconstituii ordinea corectă a pachetelor cât şi o modalitate de
informare a transmiţătorului de starea mesajelor recepţionate. La
anumite niveluri pot apărea probleme legate de imposibilitatea
manipulării pachetelor de diverse dimensiuni. Ca urmare este
necesară fragmentarea mesajului şi reasamblarea acestuia. Atunci
când există mai multe căi între sursă şi destinaţie alegerea unui
anumit drum poate fi un proces de decizie la care participă mai
multe niveluri (mă refer la securitate cât şi la traficul curent).

3.3.1 Interfeţe şi servicii

După cum s-a discutat în paragrafele anterioare un nivel furnizează

servicii nivelului superior. Elementele active ale fiecărui nivel poartă
denumirea de entităţi. O entitate poate fi o entitate software (un
proces în execuţie) sau o entitate hardware (circuit de I/O). Entităţile
se numesc egale dacă fac parte din acelaşi nivel şi se găsesc pe
maşini diferite. Dacă entităţile de la un nivel dat implementează un
serviciu pentru nivelul superior, nivelul inferior este numit furnizor de
Relaţii între niveluri servicii, iar nivelul superior utilizator de servicii. Atunci când un nivel
n furnizează servicii nivelului n+1, poate utiliza serviciile oferite de
nivelul n-1 pentru a furniza propriile servicii. Definim noţiunea de
Service Acces Point (SAP) ca fiind locurile unui nivel unde nivelul
superior poate avea acces la serviciile oferite. Pentru identificare
fiecare SAP are o adresă unică. Două niveluri schimbă informaţie
dacă s-au convenit un set de reguli referitoare la interfaţă (fig. 3.7). O
entitate de la nivelul n+1 pasează nivelului n, prin intermediul SAP o
unitate de date de interfaţă (IDU – Interface Data Unit). Un IDU
conţine o unitate de date şi servicii (SDU – Service Data Unit) şi o
serie de informaţii de control. SDU reprezintă informaţia transmisă
prin reţea către unitatea pereche. Informaţiile de control ajută nivelul
inferior în realizarea sarcinilor şi nu fac parte din datele propriu zise.

56
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Legenda:
Nivel SAP – Service Acces Point
ICI SDU
N+1 IDU – Interface Data Unit
SAP SDU – Service Data Unit
Interfaţă PDU – Protocol Data Unit
ICI – Interface Control Information
ICI SDU
Antet SDU
Nivel
N
N-PDU

Fig.3.7 Niveluri succesive şi o interfaţă

La nivelul N poate fi nevoie de fragmentarea SDU pentru a fi

transmis. În acest caz fiecare dintre fragmente primeşte un antet şi
este transmis ca o unitate de date a protocolului (PDU – Protocol
Data Unit). Antetul PDU este folosit la fiecare entitate pereche pentru
a realiza protocolul. Acesta identifică dacă un PDU conţine date sau
informaţii de control.

3.3.2 Servicii orientate pe conexiuni şi servicii fără conexiuni

Un nivel din arhitectură poate oferi nivelurilor superioare două tipuri

de servicii: orientate pe conexiuni şi fără conexiuni. Serviciul
orientat pe conexiuni are ca model de bază modelul din sistemul
telefonic. Acest serviciu se bazează pe faptul că mai întâi se
stabileşte o conexiune ce va fi utilizată pe un interval de timp. La final
se închide conexiunea deschisă pentru un interval de timp limitat. De
la un capăt se transmit biţi ce sunt extraşi la celălalt capăt în aceeaşi
ordine.

Servicii de Prin opoziţie serviciul fără conexiune este modelul de bază al

comunicaţie sistemului poştal. Orice scrisoare sau colet conţine adresa completă
a destinaţiei şi fiecare mesaj circulă independent de celelalte. Cu
toate că este normal ca primul mesaj expediat să ajungă primul la
destinaţie sunt posibile şi situaţii în care ordinea nu este respectată.

Un serviciu de comunicaţie, şi nu numai, poate fi caracterizat prin

calitatea serviciului. Un serviciu sigur, ce nu pierde niciodată date,
necesită ca receptorul să transmită confirmare pentru primirea
fiecărui mesaj. O astfel de soluţie introduce o întârziere suplimentară
ce poate fi acceptabilă în unele situaţii şi de evitat în altele. Spre
exemplu, la transferul de fişiere este neapărat necesar un serviciu
orientat conexiune sigur. În acest caz toţi biţii trebuiesc să ajungă la
destinaţie în aceeaşi ordine chiar dacă este consumator de timp.
Serviciul sigur orientat pe conexiuni admite două variante: secvenţe
de mesaje şi fluxuri de octeţi. Secvenţa de mesaje menţine
delimitarea între ele, adică două mesaje de câte 1 ko sunt
recepţionate ca două mesaje nu ca un singur mesaj de 2 ko. A doua
variantă vede conexiunea ca un şir de biţi fără a exista delimitări.
57
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Orice metodă de confirmare ar fi utilizată produce întârziere care în

anumite situaţii este inacceptabilă. La transmiterea de voce (nu este
cazul videoconferinţei) este preferabil să se audă cu zgomot, sau
anumite cuvinte neclar decât să se aştepte confirmarea. La sistemele
de videoconferinţă situaţia este mai delicată deoarece un număr de
pixeli eronaţi într-o imagine nu deranjează atât de mult pe când
Serviciul distorsiunile semnalului audio sunt deranjante. Serviciul nesigur,
datagramă adică neconfirmat este deseori numit serviciu datagramă, prin
analogie cu serviciul de telegrame. De multe ori nu se stabileşte o
conexiune pentru a transmite un mesaj scurt la care siguranţa este
esenţială. În astfel de cazuri se va utiliza serviciul datagramă
confirmat, similar cu transmiterea scrisorilor cerând confirmare de
primire.

Un serviciu interesant este serviciul cerere-răspuns prin care

emiţătorul trimite o singură datagramă care conţine o cerere, iar
replica primită de la receptor conţine răspunsul. Acest serviciu
constituie baza implementărilor client-server, implementări prin care
un client formulează o cerere şi serverul va răspunde la cererea
primită (vezi paragraful 2.1). În acest caz procesul server este un
proces reactiv întrucât răspunde numai în urma unei cereri. Pentru
ca un serviciu să poată fi utilizat de o entitate este necesar să punem
la dispoziţia utilizatorului un set de primitive sau operaţii. Prin
primitive putem comanda serviciului să execute anumite acţiuni sau
să raporteze despre acţiunile executate de o entitate pereche. O
entitate ce iniţiază o conexiune lansează primitiva connect.request ce
are ca rezultat transmiterea unui pachet. Receptorul va primi un
connect.indication pentru a fi anunţat că o entitate vrea să ia legatura
cu el. După primirea connect.indication entitatea lansează primitiva
connect.response prin care precizează dacă acceptă sau nu
conexiunea. O primitivă connect.confirm va anunţa iniţiatorul de
starea conexiunii. Cea mai mare parte a primitivelor au parametrii
asociaţi. Spre exemplu, parametrii pentru connect.request pot indica
maşina la care se doreşte conectarea, tipul de serviciu şi
dimensiunea maximă a pachetelor ce se transmit. Similar parametrii
unei primitive connect.indication pot conţine identificarea apelantului,
tipul de serviciu şi dimensiunea maximă a mesajelor. Echipamentele
vor face negocieri privind parametrii de comunicaţiei pe baza
protocolului. Primitivele pot fi fie confirmate fie neconfirmate. Într-un
serviciu confirmat există primitivele: request, indication, response şi
confirm. Într-un serviciu neconfirmat există numai primitivele request
şi indication. Connect este totdeauna un serviciu confirmat întrucât
perechea de la distanţă trebuie să accepte stabilirea conexiunii.
Acţiunile întreprinse determină servicii primitive între niveluri
adiacente.

58
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

3.3.3 Relaţia dintre protocoale şi servicii

De foarte multe ori se confundă serviciile şi protocoalele, ele fiind

concepte distincte. Un serviciu este constituit dintr-un set de primitive
(operaţii) pe care un nivel le furnizează nivelului superior, fără a da
nici un detaliu asupra modului în care sunt implementate aceste
operaţii. Un protocol reprezintă un set de reguli care guvernează
formatul şi semnificaţia cadrelor, pachetelor sau mesajelor schimbate
între entităţile pereche. Entităţile folosesc protocoalele pentru a
implementa definiţiile serviciului lor. Făcând un paralelism cu
limbajele de programare serviciul este un tip de date abstract sau un
obiect şi defineşte operaţiile ce pot fi aplicate pe obiect fără a
specifica modul in care se face. Un protocol se referă la
implementarea unui serviciu şi nu este vizibil pentru utilizatori.

Test de autoevaluare 3.3

Testul de autoevaluare conţine 8 întrebări cu câte 4 variante de

răspuns. O singură variantă este corectă. Alegeţi varianta corectă.
Fiecare întrebare valorează 12.5 de puncte. Punctaj minim: 75
1. Un protocol de reţea reprezintă:
a. O serie de reguli şi convenţii utilizate în reţele
b. Un serviciu asigurat de un nivel al reţelei
c. O structură de date
d. Un program scris în limbaj de asamblare

2. Datele transferate între două entităţi egale dintr-o stivă:

a. Se transmit direct între cele două entităţi
b. Sunt salvate pe un dispozitiv de stocare şi transportate manual
c. Sunt codificate prin coduri Huffman
d. Circulă prin intermediul nivelurilor intermediare până la nivelul
cel mai de jos

3. O arhitectură de reţea constă din:

a. Interfeţe hardware la nivel fizic
b. O mulţime de niveluri şi protocoale asociate
c. Un sistem de operare multitasking
d. O structură de date în formă tabelară

4. Fiecare nivel din stiva de protocoale ataşează un antet în care:

a. Se includ informaţii despre utilizatorul care a generat mesajul
b. Se specifică versiunea sistemului de operare
c. Se specifică procesorul maşinii ce a generat mesajul
d. Sunt incluse câmpuri de control al corectitudinii, informaţii
despre momentul procesării şi alte informaţii specifice

59
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

5. Nivelurile inferioare în stiva de protocoale sunt implementate:

a. Numai prin logică cablată
b. Numai prin software inclus în sistemul de operare
c. Numai prin software instalat de utilizator
d. De regulă prin hardware sau firmware

6. Prin Service Acces Point (SAP) înţelegi:

a. Locul sau locurile unui nivel pe unde nivelul superior poate
avea acces la serviciile oferite
b. O entitate software
c. O entitate hardware
d. Un serviciu oferit de un nivel

7. Un serviciu de comunicaţie sigură:

a. Nu confirmă recepţia pachetelor la destinaţie
b. Alocă de fiecare dată o conexiune pentru fiecare comunicaţie
c. Asigură recepţia corectă a pachetelor prin confirmarea
corectitudinii, pachetele eronate se retransmit
d. Necesită recepţia pachetelor în aceeaşi ordine cu transmisia lor

8. O entitate foloseşte protocoalele pentru:

a. A implementa definiţiile serviciului asociat
b. Protocolul este vizibil pentru utilizatori
c. Transferul datelor între două entităţi egale
d. Generarea de interfeţe între niveluri

60
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Sarcină de lucru 3

Prezintă în maxim 350 de cuvinte un eseu privind tipurile de reţele de

calculatoare.
Acest eseu va fi notat cu maxim 20 de puncte. 5 puncte vor fi acordate
pentru corectitudinea exprimării, 10 puncte pentru argumentare şi 5
puncte pentru inventivitate.

61
Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Lucrarea de verificare 3
Lucrarea de verificare constă în formularea răspunsului adecvat la 6
întrebări corespunzând unităţii de învăţare 3. Răspunsul la o întrebare
nu trebuie să depăşească o jumătate de pagină. Fiecare răspuns
trebuie argumentat. Pentru o întrebare se pot obţine maximum 80
puncte. Numărul de puncte obţinut pentru un test este dat de suma
punctajelor la toate întrebările testului împărţită la numărul de întrebări.
La evaluarea lucrării se iau în consideraţie pentru fiecare răspuns la
întrebare: Claritatea exprimării şi organizarea structurală a răspunsului
(10 puncte); Utilizarea corectă a termenilor de specialitate aferenţi
unităţii de învăţare (15 puncte); Completitudinea răspunsului (30 puncte); Calitatea
argumentării afirmaţiilor (15 puncte); Introducerea de elemente originale sau învăţate din
bibliografia recomandată (10 puncte); Poate fi oferită o bonificaţie de maxim 5 puncte dacă
lucrările sunt transmise la timp şi punctajul obţinut nu depăşeşte punctajul maxim.

1. Enumeraţi câteva tipuri de reţele funcţie de tehnologia utilizată.

2. Specificaţi principalele caracteristici ale reţelelor locale prin comparaţie cu reţelele

metropolitane.

3. Rolul subreţelelor în arhitectura reţelelor cu răspândire geografică mare.

4. Enumeraţi principalele funcţii ale programelor de reţea.

5. Specificaţi modul de formare a pachetelor ce conţin date într-o comunicare virtuală pe

mai multe niveluri.

6. Rolul interfeţelor şi serviciilor în stivele de comunicaţie.

62
 Principiile comunicaţiei în reţelele de calculatoare

Răspunsurile corecte ale testelor de autoevaluare

Testul de autoevaluare 3.1:

1C2B3D4C (vezi secţiunea 3.1)
Testul de autoevaluare 3.2:
1 A 2 A 3 F 4 F 5 A 6 A 7 F 8 A 9 A 10 F (vezi secţiunea 3.2)
Testul de autoevaluare 3.3:
1A2D3B4D5D6A7C8A (vezi secţiunea 3.3)

Bibliografie

[1] Andrew Tanenbaum, Reţele de calculatoare, Agora Press 1996 (cap.1, cap.2, cap.3)
[2] Titu I. Bajenescu, Comunicaţia prin satelit, Ed. Teora 2002 (cap.4)
[3] Peter Norton, John Goodman, Totul despre calculatoarele personale, Ed. Teora 2000
(cap.5)
[4] L. Dobrica, T. Ionescu, “Ingineria sistemelor de programe pentru gestiunea reţelelor de
telecomunicaţii”, Editura Printech, Bucureşti, 2000 (cap. 2 parţial)

63