Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dintre cărțile sale, la Curtea Veche Publishing au mai apărut Cum să ți se rupă à la française, Scapă-ți
pielea! Devino narcisist, Trei minute de filozofie, Oare sunt hipersensibil? și Cum să-ți păstrezi
seninătatea când totul în jur se prăbușește. Mai multe informații despre autor, precum și un newsletter,
o serie de înregistrări și un curs online sunt disponibile pe site-ul său personal: fabricemidal.com.
LUDOVIC-ȘTEFAN SKULTÉTY a studiat Filosofia, apoi Istoria și Teoria Artei. A tradus din franceză
și din engleză. Printre traducerile lui apărute la Curtea Veche Publishing se numără: Regatul pustiu
(Kira Jane Buxton), Fantome (Dolly Alderton), Scrisori remarcabile. Pisici (compilație de Shaun
Usher), Arta narațiunii politice (Philip Seargeant) și Ne răspândim (Iain Reid).
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MIDAL, FABRICE
Cele cinci porți spre propria spiritualitate / Fabrice Midal ;
trad. din franceză și note de Ludovic-Ștefan Skultéty. -
Bucureşti : Curtea Veche Publishing, 2023
ISBN 978-606-44-1580-6
I. Skultéty, Ludovic-Ștefan (trad. ; note)
159.9
ISBN epub: 978-606-44-1593-6
Carte publicată și în ediție digitală
Redactor: Cristina Stan
Corector: Ilinca Gângă
Tehnoredactor: Irinel Niculae
Copertă: Dora Marian
Coordonarea ediției: Anca-Maria Pănoiu
CURTEA VECHE PUBLISHING
str. Aurel Vlaicu nr. 35, Bucureşti, 020091
redacţie: 0744 55 47 63
distribuţie: 021 260 22 87, 021 222 25 36, 0744 36 97 21
fax: 021 223 16 88
redactie@curteaveche.ro
comenzi@curteaveche.ro
curteaveche.ro
FABRICE MIDAL
Les 5 portes. Trouve le chemin de ta spiritualité
Copyright © Flammarion / Versilio, 2022
International Rights Management: Susanna Lea Associates
Tous droits réservés.
© CURTEA VECHE PUBLISHING, 2023
pentru prezenta versiune în limba română
Lui Alexis Lavis, care,
chiar și de la celălalt capăt al lumii,
continuă să-mi fie cum nu se poate mai aproape
Cuprins
Prolog
Partea întâi
Lucrurile simple ale vieții
Partea a doua
Suflul vieții
Partea a treia
12 ritualuri ca să te obișnuiești
cu cele cinci porți și să înveți să trăiești din nou
Mulțumiri
Prolog
Ani la rând m-am gândit la ce mi s-a întâmplat în acea zi, pe când stăteam
pe o bancă în parc, în fața lacului.
Aveam șaisprezece ani. Era o vreme splendidă de început de primăvară
și, după un moment de ezitare, am fost de acord să ies împreună cu niște
camarazi să iau aer după ore. „Camarazi“ e un cuvânt mare: n-am avut
prieteni în liceu și mă simțeam străin printre cei de vârsta mea. Eram o
curiozitate pentru ei, și ei pentru mine, dar fără să ne dușmănim. Aveam
relații cordiale, nimic mai mult. Însă, trebuie s-o recunosc, entuziasmul,
conversațiile și strigătele lor mă oboseau imediat.
Fără îndoială, mă supraestimasem. După o scurtă plimbare, perspectiva
de a alerga împreună cu ei în jurul lacului din parc m-a speriat. Le-am
propus să-i aștept pe o bancă, sub un copac, în timp ce ei își făceau de cap.
Odată așezat, m-am simțit ușurat să regăsesc un pic de calm și de liniște.
Aerul era curat, vremea – cum nu se poate mai nimerită, iar soarele se
amuza cu frunzele de un verde puternic. Tocmai îi priveam pe băieți
depărtându-se, când s-a întâmplat. A fost un fel de iluminare, de epifanie –
un cuvânt prețios, însă nu știu cum să-i spun altfel.
Dintr-odată, timpul a părut să se oprească. S-a deschis o paranteză de
eternitate. O clipă fragilă, pe care puteam s-o alung fără să mă încred în ea,
scoțând vreo carte din geantă sau lăsându-mă distras de vreun gând sau
altul, așa cum facem des, poate prea des. Dar m-am lăsat în voia ei. Am
ascultat acea fugacitate, chiar dacă n-o înțelegeam. Fără s-o știu, eram gata,
nu încape îndoială.
Stranie călătorie, în absența preocupărilor, problemelor și frământărilor
mele, rămase în suspensie. Acestea au devenit lipsite de interes în raport cu
densitatea prezenței-în-lume pe care o trăiam. Neliniștea care mă caracteriza
a dispărut: am încetat să mă mai simt ca un dop de plută în voia valurilor
lumii. În jur nu erau decât copacii. Îi priveam. De fapt, m-am contopit cu ei,
cu cerul, cu întreaga natură. Simțeam că pătrund în viața cea adevărată, în
realitatea de netăgăduit. Pe care, până atunci, mă mulțumisem doar s-o ating
în treacăt.
Un gând bizar a pus stăpânire pe mine: nu mai aveam vârstă. Sau mai
degrabă, aveam toate vârstele, douăzeci de ani, patruzeci, șaizeci. Mă aflam
într-un spațiu al intangibilului: o ființă umană așezată pe o bancă. Îi vedeam
pe camarazii mei alergând în depărtare. Ciudat, dar nu mă mai simțeam
separat de ei. Nu-mi mai erau străini. Le eram prieten, frate, așa cum eram
pentru tot restul lumii. Nu mai eram singur. Încetasem să mai fiu un OZN.
Cât a durat? Câteva minute? O jumătate de oră? N-aș putea să spun. Am
ieșit încet din acea stare, continuând să mă delectez cu ea. Am revenit plin
de vitalitate, complet, aliniat cu mine însumi, dar fără să am nostalgia celor
întâmplate. Fără nicio urmă de tristețe în inimă. Pentru prima oară după
multă vreme, nu mai simțeam mânie față de mine însumi, față de viață. Mi-a
făcut chiar plăcere să mă revăd cu tovarășii mei: nu-mi erau încă „prieteni
adevărați“, însă discuțiile lor mi se păreau mai puțin penibile, prezența lor –
mai puțin apăsătoare, sufocantă. Eram pregătit să-i accept, să-i plac așa cum
sunt.
Nu le-am povestit ce mi se întâmplase. Ce-aș fi putut să le spun? Că o
lumină mi-a colorat viața? Că, în timp ce ei își vedeau de joaca lor, am intrat
dintr-o lume bidimensională într-una cu trei dimensiuni? Când e foarte
simplu, intimul nu se exprimă în cuvinte. Iată de ce nu înțelegem, din cauză
că suntem convinși că astfel de trăiri le sunt rezervate ființelor superioare:
sfinților, misticilor, artiștilor. Or, deși rare, ele apar în viața fiecăruia dintre
noi. Dar cum să le povestim? Cum să rostim acea trăire atât de intimă, de
puternică, de însuflețită? Astfel de întâmplări rămân secrete și, într-o zi,
gândindu-ne că au fost simple vise, le alungăm, le uităm.
În acea seară m-am întors acasă cu senzația că nefericirea și greutatea
care îmi caracterizau adolescența au dispărut în mare parte. A doua zi și în
cele care i-au urmat, la liceu, pasul mi-a fost altul, mai vioi. Școala nu mi-a
fost niciodată dragă, dar acum știu că, după ce-am gustat din viața
adevărată, după ce-am simțit pacea, în mine s-a produs un declic. Am
înțeles că nu sunt condamnat la a fi un elev bun, un fiu bun, la viața de
constrângeri care mă plictisea, neinteresantă, neadevărată. O viață a lui
„trebuie“: trebuie să mergi la școală, trebuie să-ți faci temele, să-ți asculți
părinții, să-i însoțești la sărbătorile în familie, trebuie, trebuie și iar trebuie.
Ca să fiu sincer, acel „trebuie“ nu s-a schimbat, însă l-am perceput altfel, ca
pe un tunel din care, mai devreme sau mai târziu, aveam să ies. M-am simțit
atât de ușurat…
Cred că acela a fost momentul în care adolescența mea nefericită s-a
înseninat. S-a deschis o poartă, mi s-a dezvăluit o dimensiune spirituală a
existenței pe care până atunci o ignorasem. Care nu se află altundeva, care
nu e o altă viață, ci dublura realului, densitatea realului, însușirea lui
profundă. O dimensiune care este adevărul. Ea m-a împăcat cu propria-mi
viață, așa cum era.
Ani la rând m-am interogat privitor la acea experiență și la cum aș putea
s-o asimilez. Eram tânăr, prea tânăr pe-atunci ca să înțeleg că acolo, în acel
parc, atinsesem lumina cu degetul, înțelesesem că ea există, că nu sunt
condamnat la tenebre. De fapt, nu era nimic transcendent în cele trăite de
mine: în intervalul unei clipe, grație unei trăiri, am reușit să fiu pur și simplu
fericit că sunt, gata să mă las în voia ființării, independent de identitatea,
statutul, necazurile și neliniștile mele.
La șaisprezece ani, nu-mi explicam acea voioșie abia descoperită în fața
celor mai mici detalii ale existenței, a cotidianului banal, mecanizat, care mă
ținuse înlănțuit până atunci, dar care nu mă mai apăsa atât de tare. Viața mi
se limpezise: nu mai jucam un rol, îl trăiam. Mult mai târziu am înțeles că
atinsesem un nivel de profunzime care este o formă de reconciliere, în
primul rând cu tine însuți.
Lanțurile liceului au fost înlocuite apoi de cele ale universității. Am
început chiar un an la Drept, ca să le fac pe plac părinților, înainte să revin la
Filosofie și să-mi fac pe plac mie însumi. În definitiv, căutam în continuare o
poartă care se deschide, asemenea celei pe care intrasem atunci, în parc. Ani
la rând am căutat-o în lucruri de ordinul extraordinarului, al miraculosului,
al excepționalului. Nu știam că tocmai acolo nu se va arăta niciodată – sau
poate doar cu mare greutate. Viața și întâmplările m-au învățat că universul
nu încetează să ne scoată în cale porți pe care să intrăm. Sunt acolo, în jurul
nostru, ancorate în viața adevărată. Nu sunt ceva neobișnuit, iar singurul
efort pe care îl cer din partea noastră este să nu le ignorăm și să ne apropiem
de ele cu gândul de a trece dincolo. În banalitatea lor, ne deschid către o
transformare profundă, autentică.
„Să fii aici e sublim“, spune Rilke. Să fii prezent pe acest pământ,
independent de orice contingență. Suntem, toți, capabili să fim aici.
În paginile ce urmează te voi însoți și-ți voi arăta porți care te vor
surprinde prin banalitatea lor. Îți voi da cheile lor, pentru ca tu să intri în
viața ta reală și să te simți în sfârșit acasă. Să știi cum și unde să respiri firesc
atunci când simți că te sufoci. Sunt deschideri pe calea spre lumină.
Partea întâi
SĂ FACI
Într-o zi obișnuită „faci“ o mulțime de lucruri: mergi,
lucrezi, gătești, mănânci, faci curat sau ordine. Însă nu simți
nicio plăcere, fiindcă ești obsedat doar de scopul acțiunii: să
termini cât mai repede și mai bine, pentru a trece imediat la
alte sarcini care te așteaptă – și la care te gândești deja.
De această dată vei proceda altfel. Alege: vei termina de
spălat vasele, vei răspunde la e-mailuri, vei face o omletă, te vei
îngriji de tufa ta de trandafiri sau orice altceva. Vei îndeplini
sarcina respectivă pentru simpla plăcere de „a face“ și, ca atare,
de a te scufunda pe deplin în această experiență. E important să
n-o faci în silă, numărând minutele, enervându-te,
înstrăinându-te, ci întovărășindu-te cu ea. Lasă-te cuprins,
eliberează-ți spiritul de tot ce-i inutil, las-o să te călăuzească. Îți
vei putea trage sufletul, te vei simți mai bine și, treptat, tot mai
viu. Nu vei reuși chiar de prima oară, dar îndrăznește să încerci
și o a doua, și o a treia oară. Spălatul vaselor va fi pentru tine o
experiență de înaltă spiritualitate, așa cum a fost pentru
Laurent de la Résurrection o omletă.
Capitolul 3
Treci pragul!
Sunt pregătit?
Prezentul viu
SUFLUL VIEȚII
Capitolul 7
Spiritualitatea, o poveste de viață
Stăpânirea energiilor
Ești viu – știi, nu-i așa? Există în tine o forță, o putere de care ai învățat să te
păzești. Un spațiu în care prezentul este extraordinar de viu și înglobează
infinitul, în care ești eliberat de stereotipuri, de obișnuințe de gândire, în care
încetezi să mai adopți gândurile și senzațiile celorlalți. Un spațiu în care ești în
sfârșit tu însuți, în loc să fii construcția superficială pe care ceilalți o proiectează
asupra ta și cu care ai ajuns să te identifici: prea lent, insuficient de rafinat, de
amuzant, prea mare, prea gras, prea scund. Spațiul dorinței și al spiritualității.
Acordă-ți chiar acum câteva minute de răgaz. Încearcă să-ți amintești unul
dintre acele momente vii, fecunde, adesea fugitive, rare, care au trezit în tine
ceva neașteptat ce te-a surprins, te-a bulversat, te-a uluit. Momente din viață,
amprente ale banalității ei – spiritualității, știi deja, îi place banalitatea. Le-ai
trăit, ca noi toți. Dar le-ai neglijat, poate chiar le-ai uitat. E „normal“: am fost
cu toții condiționați să ne amintim evenimente neplăcute, momente în care am
fost răniți sau insultați și să ignorăm prețioasele licăriri de lumină, acele clipe
singulare care au o putere de transformare încă și mai mare decât traumele. Din
fericire, tot noi avem puterea să scăpăm de aceste condiționări.
Amintește-ți. În acele clipe luminoase te-ai simțit ca purtat de o energie
care te deplasa. Te-a depărtat de cărările cu care erai obișnuit, de la cotidianul
în care o sarcină îi urmează alteia, de la rutina plictisitoare, obositoare, uneori
înnebunitoare. Și totuși nu te-a scos din lume. Dimpotrivă, te-a însoțit în
această lume. Te-a făcut să guști bucuria proprie unei experiențe spirituale –
„madlena ta proustiană“, „omleta“ ta. Dă-mi voie să ghicesc: nu cumva ai
hotărât că nu meriți acea bucurie?
Încă din vremuri străvechi, înțelepții s-au lăsat captivați de aceste
experiențe, pe care le aveau atât preoții și șamanii, cât și indivizii cei mai simpli,
în timp ce își îndeplineau îndatoririle cele mai modeste. Urme ale experiențelor
spirituale se găsesc în toate culturile, atât în Occident, cât și în primele tradiții
din Africa și Oceania. În mod curios, structuri aproape similare au fost create
pentru a înțelege și stăpâni aceste experiențe. Iar asta, înainte să se intereseze
neuroștiințele de ele.
Una dintre reflecțiile cu cel mai mare succes se găsește în tantre. Vechi de
milenii și abordând diferite subiecte în legătură cu spiritualitatea, tantrele au
apărut în India înainte să fie incluse în hinduism și apoi în budism. Cuvântul
„tantra“ înseamnă, literal, meșteșugul țeserii și trama țesăturii. A fost ales
pentru a desemna textele respective, fiindcă toate au la bază aceeași idee:
universul este o bucată de țesătură în care firele se întrepătrund și se țin
laolaltă. Viața noastră este și ea o bucată de țesătură în care firele sunt unite:
trup și spirit, lucrurile cotidiene și spiritualitatea, ordinarul și extraordinarul.
Altfel spus, spiritualitatea nu ține doar de spirit sau de suflet, ea trece prin corp,
prin simțuri, prin materialitatea lumii. Să te scoli, să te speli, să mănânci, să
lucrezi, să-ți cultivi florile, să faci dragoste sunt tot atâtea practici, vehicule ale
transformării profunde pentru cine știe să le îndeplinească așa cum trebuie. Să
crezi că s-o apuci pe calea spirituală înseamnă să întorci spatele vieții este o
mare greșeală. Dimpotrivă, viața, cu banii, cu sexualitatea, cu lucrurile ei
enervante, poate deveni ocazia unei treziri autentice.
Tantrele se sprijină pe cinci dorințe profunde, sau energii, asociate celor
cinci elemente, celor cinci forme ale ființării în lume. Cele cinci energii sunt
cinci porți sau cinci moduri de a intra în spiritualitate rămânând ancorat în
viața obișnuită așa cum e ea. Acestea sunt suflul vieții.
Cea mai răspândită figură care le întrupează este mandala, acel desen circular
alcătuit din cinci culori și cinci părți, reprezentând în același timp experiența
spirituală și felul în care ne scufundăm în ea. Mandalele tibetane sunt cele mai
spectaculoase. L-au fascinat pe Jung din momentul în care a observat
asemănarea cu propriile desene și cele ale pacienților lui, spontan organizate în
jurul celor cinci elemente, al celor cinci energii, cinci porți – care se situează,
conform tradiției tibetane, în cele patru puncte cardinale și în centrul
mandalei.
De asemenea, mandala aparține arsenalului terapeutic al așa-numiților
medecine men, vindecătorii amerindieni care îi îngrijesc pe bolnavi lucrând
asupra celor cinci dorințe, sau energii, simbolizate în desenele ivite dintr-o
ascultare extrem de fină a ritmului vieții, a forțelor sale. Apare în rozetele
vitraliilor din catedralele medievale și sub pana marilor mistici, precum
Hildegard von Bingen, care și-au exprimat viziunile sub această formă. Așa
cum scria Jung, mandalele, adică cele cinci energii, sau porți, trec dincolo de
cultura tibetană pentru a descrie și a simboliza întregul psihic uman în
procesul care duce la împlinire. Ele reprezintă căutarea inconștientă a
diferitelor dorințe care îți înlesnesc drumul spre așa-numita individuație, adică
starea de deplinătate a ființei, de realizare totală.
Cele cinci energii sunt prezente în noi. Sunt tot atâtea surse, puteri pe care
trebuie să le ascultăm. Dar nu e întotdeauna ușor, pentru că în multe cazuri
suntem despărțiți de ele: din cauza accidentelor vieții, a suferinței, a violenței, a
celor care ne formează ca să devenim soldați disciplinați sau, mai exact, roboței
care se supun ordinelor fără să cârtească sau să încerce să se îndepărteze de la
drumul care le-a fost trasat.
Fiecare dintre ele ne vorbește despre o cunoaștere, despre precepte
înțelepte, despre o forță care ne aparține, dar care ne-a devenit străină. Și
fiecare ne conduce spre o poartă, spre un lăcaș al nostru, spre noi înșine, spre
vindecarea unor răni, a vieții pe care, datorită lor, putem în sfârșit s-o locuim.
Spre adevărul spiritual, așadar.
Atâta vreme cât nu trezești această energie, cât nu te lași purtat de ea, cât
timp nu vezi acea poartă, cele cinci porți, te învârți pe loc, nici măcar nu te
gândești că te afli în căutarea unei porți. Și, cu cât te învârți mai mult, cu atât îți
faci mai mult rău, intri în război cu tine însuți și cu acea parte din tine de care
încerci să te desprinzi ca să te supui ordinelor primite.
În mod straniu, găsim aceste cinci energii, fără nicio diferență, în diferite
tradiții. Sunt cele cinci fericiri ale ființei pe care eu le mai numesc și cele cinci
feluri de a stăpâni viața:
⇒ Fericirea de a intra într-o relație, adică de a te apropia cu adevărat de
celălalt, chiar dacă e vorba doar despre a schimba un salut sau un zâmbet, de a
fi într-o comuniune care are ca rol vindecarea rănii provocate de singurătate.
⇒ Fericirea clarității, care te eliberează de confuzie, de ceața din care
simți că nu ai scăpare, că te sufocă.
⇒ Fericirea de a fi pe deplin încrezător, ceea ce înseamnă să fii în același
timp într-o stare de deschidere, în care întâmpini cu seninătate, cu bucurie ceea
ce este așa cum este.
⇒ Fericirea plenitudinii, care e de fapt foarte simplă, căci ea dezvăluie un
spațiu obișnuit pe care l-am cunoscut când eram copii, când nu aveam nevoie
de multe ca să ne simțim compleți, realizați, împliniți. Vii.
⇒ Fericirea de a acționa, de a te lăsa în voia mișcării, de a te lăsa purtat
de un suflu care îți transmite propria ta energie.
Nu vei stăpâni în aceeași măsură toate cele cinci fericiri, cinci energii care
sunt tot atâtea dorințe care te conduc spre deschideri. Unele ți se pot părea
banale, altele, inaccesibile. E normal. Pe de o parte, ele îți sunt străine, deoarece
nu ți-au fost prezentate niciodată. Pe de altă parte, ai, ca noi toți, o dorință
permanentă, dominantă, care ne impregnează felul de a fi în lume și pe care
trebuie s-o cultivi. Dar ai – cu toții avem – nevoie, într-un moment sau altul, și
de alte energii, pe care să le rearanjezi fără încetare în viața ta, în funcție de
situațiile și circumstanțele în care te afli. Azi, muncesc. Am nevoie de încredere,
de spațiu, de acțiune, de închegarea unei relații, dar mai mult decât orice am
nevoie de energia clarității, care nu e însă energia mea dominantă. Pe ea trebuie
s-o convoc. Voi găsi în ea puterea de a deschide poarta care îmi va permite să
fiu mai drept, în armonie cu lumea și cu mine însumi, într-o stare de încântare.
Mai târziu, voi ataca vasele care s-au adunat începând cu micul-dejun.
Recunosc, mă îndrept spre chiuvetă suspinând. Dar, din momentul în care m-
am lăsat în voia acțiunii, a bucuriei de a face, adică am intrat în dimensiunea
spirituală a acțiunii, spălatul vaselor nu mi se mai pare o corvoadă. Să-ți zic un
secret: se spală singure.
Te voi învăța cum să te familiarizezi cu porțile, cum să lucrezi cu energiile,
cum să le convoci, cum să le stăpânești. Vor fi cele cinci atuuri de care vei
dispune clipă de clipă. În tine se află o puternică energie a vieții. Încetează să
mai blochezi, să mai închizi porțile, nu mai ridica acel ecran care îți acoperă
culorile vieții, nu-ți mai fie teamă, nu te mai scuza că exiști, alungă sentimentul
de vinovăție.
Pe drumul pe care vom porni împreună, te vei elibera fără efort de temeri și
de griji. Te vei uni din noua cu viața, cu fericirea cea adevărată, a împlinirii tale,
a spiritualității întrupate.
Capitolul 9
1 Când sunt singuri și simt nevoia de căldură umană, prietenii tăi apelează
la tine?
• Deseori. ◻◻◻
• Rareori. ◻◻
• Niciodată. ◻
• Mult. ○○○
• Un pic. ○○
• Deloc. ○
• Destul. ✩✩✩
• Nu prea. ✩✩
• Nu mă caracterizează. ✩
4 Cât de mult tolerezi vorbăria, opiniile, digresiunile?
• Le ador. ❖
• Mă indispun. ❖❖
• Nu le suport. ❖❖❖
• Deseori. ✩✩✩
• Rareori. ✩✩
• Niciodată. ✩
7 Există ceva studiat și ostentativ în felul în care te îmbraci sau în care îți
decorezi prin casă? Multe culori, obiecte, accesorii?
• Deseori. ►►►
• Rareori. ►►
• Niciodată. ►
• Deseori. ❖
• Rareori. ❖❖
• Niciodată. ❖❖❖
• Deseori. ✩✩✩
• Rareori. ✩✩
• Niciodată. ✩
• Deseori. ❖❖❖
• Rareori. ❖❖
• Niciodată. ❖
14 Te pierzi în detalii, astfel încât sarcinile îți iau mai mult timp decât în
mod obișnuit?
• Deseori. ❖
• Rareori. ❖❖
• Niciodată. ❖❖❖
• Deseori. ►►►
• Rareori. ►►
• Niciodată. ►
• Întotdeauna. ✩✩✩
• Nu prea. ✩✩
• Mp confundă. ✩
• Deseori. □□□
• Rareori. □□
• Niciodată. □
18 Consideri eficacitatea o calitate majoră?
19 Te compari cu ceilalți?
• Deseori. ○○○
• Rareori. ○○
• Niciodată. ○
• Multe. ►►►
• Nu prea. ►►
• Deloc. ►
• Deseori. ❖❖❖
• Rareori. ❖❖
• Niciodată. ❖
• Evident. □□□
• Nu chiar. □□
• Deloc. □
23 Când ți se pune o întrebare, încerci să răspunzi cât mai amănunțit?
• Deseori. ►►►
• Rareori. ►►
• Niciodată. ►
• Deseori. ✩✩✩
• Rareori. ✩✩
• Niciodată. ✩
25 Când ești neliniștit, îți găsești liniștea în diverse treburi (faci ordine în
casă, tai lemne, te ocupi de grădină etc.)?
• Deseori. ○○○
• Rareori. ○○
• Niciodată. ○
26 Ești indecis?
• Deseori. □□□
• Rareori. □□
• Niciodată. □
• Cu certitudine. ○○○
• Nu chiar. ○○
• Deloc. ○
28 Ai nevoie de senzații tari ca să simți că ești viu?
• Deseori. ❖❖❖
• Rareori. ❖❖
• Niciodată. ❖
Interpretarea rezultatelor
Calculează câte □ , ○ , ► , ✩, ❖ ai obținut. Simbolul cel mai frecvent în
răspunsurile tale este cel al forței tale dominante. Următorul e cel al forței tale
complementare. Fiecare simbol corespunde uneia dintre porțile pe care le vom
descoperi în capitolele următoare. Nu neglija niciunul dintre ele, chiar dacă ți
se pare foarte îndepărtat de tine! Aceste simboluri reprezintă tot atâtea resurse
pe care ai capacitatea de a le exploata pentru a intra în adevărata viață.
*
Fiecărei forțe îi corespunde o culoare pe care o vom găsi în capitolele
următoare.
□ forța roșie
○ forța verde
► forța galbenă
✩ forța albă
❖ forța albastră
Capitolul 10
Poarta roșie. Fericirea de a intra într-o relație
Când îți săruți prima oară iubita sau iubitul, când copilul tău ți se aruncă în
brațe, simți cum ți se topește inima, iar tu accepți. Ai impresia că cerul ține cu
tine. Ești încântat și încântarea ta este spiritualitate. Simți fericirea de a fi cu
toată ființa într-o relație. Simți miraculoasa energie a porții roșii.
Dacă roșul e forța ta dominantă sau forța ta complementară, această poartă
e un dar al tău înnăscut. Un dar pe care l-ai ignorat sau care poate că te sperie.
Poate că nu mai ai încredere în el. Și totuși, el e calea regală spre spiritualitatea
trăită, concretă, care sălășluiește în adâncul inimii tale și e gata să se trezească
pentru a te reconcilia cu tine însuți, cu lumea, cu viața, pentru a-ți reda
încrederea în această viață. Îți rămâne să o îmblânzești, să înveți să trăiești în
fericirea de a fi în legătură cu altul și, totodată, de a fi bine cu tine însuți. Asta te
voi ajuta să realizezi. Nu întoarce spatele acestui dar, nu-ți fie teamă de această
ardoare lăuntrică.
Apoi, chiar dacă roșul nu e forța ta majoră, trebuie să consimți s-o cultivi,
să înveți să devii din când în când „roșu“. De ce ai vrea să ignori această poartă
care deja se deschide în fața ta?
Exercițiul 2
Profită de drumul pe care l-ai plănuit: la brutărie, la supermarket sau ca să-
ți cumperi o pereche de pantofi, n-are importanță. Sau de pauza de prânz pe
care vrei s-o petreci într-o cafenea. Acel „bună ziua“ pe care îl spui
vânzătorului, casierului sau chelnerului este unul adevărat? Însoțit de un
zâmbet? Pornește de unde te afli. Intră într-un raport cu dorința ta de a crea o
relație, oricât de efemeră. Lasă laoparte fricile, timiditatea, judecățile asupra ta
însuți. Pornind de la această dorință, îmblânzește energia pe care o simți în
tine, acea lumină care te va însenina și te va încălzi. Ah, ați și vorbit?
Exercițiul 3
Ai dat mâna cu cineva azi, ai atins un umăr, te-ai apropiat de cineva dintr-o
simplă pornire de afecțiune? Înseamnă că ai făcut acel gest care liniștește,
consolează și creează o legătură. Antrenează-te zilnic.
Exercițiul 4
Exercițiul 5
Exercițiul 2
Relația dintre două persoane din anturajul tău a devenit încordată: colegi
apropiați, prieteni, membri ai familiei tale. De ceva vreme, abia își vorbesc și,
din cauza acestei situații, legăturile din cadrul grupului vostru s-au răcit.
Încearcă o mediere apelând la puterea clarității. Pentru asta, trebuie să începi
prin a înțelege ce se întâmplă cu adevărat. Întreabă-i pe rând, fără să-ți ascunzi
scopul, care e potolirea spiritelor. Nu judeca: rolul tău este să privești și să
clarifici situația. De multe ori e suficient ca să rezolvi problema.
Exercițiul 3
Care este sarcina pe care încă n-ai îndrăznit s-o abordezi, considerând-o
prea complicată? Să pregătești un sufleu? Să citești o carte de filozofie? Să
croiești o rochie? Este o provocare pe care ți-ai lansat-o, trebuie s-o accepți.
Convoacă puterea albastră! În general, eșecul se datorează faptului că se trece
peste etape: vrem să ajungem la capăt fără să parcurgem drumul. Va trebui să
descompui aceste etape. Pentru început pregătești materialul care îți trebuie și
îți planifici drumul. La nevoie, învață de pe internet sau de la vreun prieten.
Obiectivul nu e atât să îndeplinești sarcina, cât să înveți să fii mai puțin confuz,
să cauți mai multă rigoare, precizie și claritate.
Exercițiul 4
Poate că ești furios că vezi clar care sunt problemele din acel dosar. Nu e
vina ta că simți ce simți. În supărarea ta e o formă de inteligență, dar pentru a
risipi supărarea, trebuie să deschizi un spațiu înăuntrul ei.
Așază-te pe scaun sau fotoliu. Abandonează-te acelui scaun sau fotoliu.
Revino asupra prezenței tale corporale, adică la simpla senzație de a fi așezat.
Îndreaptă-ți atenția spre contactul picioarelor cu solul. Ești ferm fixat pe el.
Deschide-te spre ceea ce te înconjoară. Privește în jur, observă obiectele
care îți sunt familiare, altele care îți sunt mai puțin cunoscute, cele care îți plac
și cele care nu-ți plac. Acordă-ți timp, trei minute, cinci minute, mai mult, dacă
trebuie.
Miza acestui exercițiu este să-ți ofere un punct de sprijin în mijlocul
agitației. Vei deschide câmpul conștiinței și, chiar fără să-ți dai seama, vei
reconsidera problema de la o distanță propice.
Capitolul 12
Poarta albă. Fericirea de a fi pe deplin încrezător în tine
însuți
Energia albă e cea a bunicii mele, care, când eram mic, își deschidea brațele
pentru a mă strânge la pieptul ei, fără niciun reproș, fără să mă judece în vreun
fel, ceea ce era o adevărată enigmă pentru părinții mei. Mă primea fără nicio
reținere, pe deplin, așa cum eram, cu hipersensibilitatea mea, cu
hiperemotivitatea mea, cu răbufnirile mele de entuziasm sau de furie, cu
mofturile mele. Brațele ei îmi dădeau încredere și îmi alungau zbuciumul
sufletesc, problemele și ghinionul care părea să mă urmărească. Îmi dădeau
voie să o iau de la capăt.
Energia albă este capacitatea de a deschide ușa atunci când cineva sună la ea,
de a-i da binețe și de a-l ajuta la nevoie, de a-i sta la dispoziție, oricine ar fi. Este
șeful tău, care te ascultă cu adevărat, în loc să se comporte oficial. Este asistenta
medicală care se așază pentru câteva minute la căpătâiul unui pacient și îi ține
mâna, pur și simplu, un gest extraordinar care calmează, arată grijă și vindecă.
Aflată la intersecția dintre primire, destindere și încredere, energia albă este
experiența spirituală cea mai evidentă, cea pe care oricine o poate invoca cel
mai ușor, chiar dacă nu ne este cea mai familiară, cea mai la îndemână.
Am avut această experiență pe când eram licean, pe acea bancă din parc în
timp ce îmi așteptam colegii. Experiență a deschiderii, a reconcilierii care a
zămislit în mine o ușurare profundă: în sfârșit eram senin. Pe moment nu i-am
sesizat impactul asupra vieții, senzația de liniște, limpezimea ce avea să persiste
în zilele și săptămânile următoare.
Exercițiul 2
Exercițiul 3
Plimbă-te pur și simplu, fără țintă. Mergi prin oraș sau pe un drum de țară
fără să-ți fi stabilit un traseu. Lasă-te în voia întâmplării, călăuzit de neașteptat,
de dorință. Poate că o vei lua la stânga, poate la dreapta, ori vei merge drept
înainte. Mi se întâmplă deseori să fac asta. E un lucru care ne permite să
demontăm mecanisme, obișnuințe care, în cotidian, ne paralizează, ne țin
închiși, izolați. Mergem mereu pe același drum, facem aceeași plimbare,
protejându-ne astfel de surprize, de neașteptat. De data asta bucură-te de micile
aventuri: ele apar tot timpul, însă le ignorăm. Dă-le voie să te ia pe nepregătite.
Exercițiul 4
Exercițiul 5
Cumpără sau culege un fruct dintre cele care-ți plac. Bucură-te pe-ndelete
de el, de felul în care îl alegi, îi simți textura, de gândurile pe care ți le evocă. Un
măr, o piersică, o fragă, un miracol al naturii: n-o să-l consumi pe loc, mai întâi
te vei lăsa umplut de el. La toate nivelurile, inclusiv cel spiritual. Gustându-l
apoi, fii conștient de măreția sa, de efectul pe care îl are asupra simțurilor tale,
asupra inimii. Apreciază-l și bucură-te de el!
Exercițiul 2
Exercițiul 3
Exercițiul 4
Poate că suferi, fără s-o știi, de sindromul șoricelului care nu face decât să-și
ceară iertare tot timpul: că a făcut aia și aia, că este într-un fel sau altul, că
există. Colegul s-a așezat lângă tine pentru că vrea să stea lângă tine. De unde ai
dedus că a făcut-o pentru că era singurul loc liber? De ce refuzi să crezi că acea
prietenă ți-a mulțumit din toată inima, fiindcă exiști, fiindcă ești acolo pentru
ea? Identifică aceste mici momente în care, orice ai crede, ceilalți îți sunt
recunoscători pentru ceea ce ești, pentru bogăția ta sufletească, pentru valoarea
ta. Știu, nu e ușor, dar trebuie să te antrenezi. Aceste resurse, aceste forțe pe
care tu le ignori în tine sunt văzute de alții.
Exercițiul 5
Nu încape îndoială că această energie a porții verzi nu îți este străină, chiar
dacă n-o recunoști, chiar dacă îți pare prea îndepărtată. Identifică momentele
în care s-a manifestat, fără să te grăbești. Cele în care ți-a făcut plăcere să
acționezi pentru că erai în legătură cu acțiunea pe care o îndeplineai. Zăbovește
asupra unui moment, poate la fel de banal ca repetarea unei lecții. Ce-ai simțit?
În acel moment ai considerat că nu-ți faci decât datoria. Ori că te-ai înhămat la
ceva greu. Ai alungat bucuria, neînțelegând că este o experiență spirituală. Data
viitoare când vei repeta, cultivă acea bucurie și reține-o.
Exercițiul 2
Exercițiul 3
Exercițiul 5
*
Orice ritual îți permite să invoci și să desfășori forțele și geniul proprii uneia
dintre cele cinci porți. Dacă energia unei anumite porți este dominantă în
cazul tău, te sfătuiesc să îndeplinești ritualul în mod regulat, pentru a-ți
îmblânzi puterea. Îl vei mai îndeplini când vei întâlni dificultatea particulară
căreia îi răspunde și pentru care ai nevoie să mobilizezi inteligența acelei
porți. Chiar dacă ești foarte înzestrat pentru acțiune, poți avea nevoie, la un
moment dat, să-ți dezvolți capacitățile relaționale bazându-te pe puterea
porții roșii.
Ritualul # 1
Mă deschid în fața energiei
(poarta roșie)
*
CE TREBUIE SĂ FACI
Relația cu cineva din anturajul tău s-a deteriorat și suferi din cauza asta.
Următorul ritual îți va permite să intri în legătură directă cu energia lui, ca
să treci dincolo de scenariul pe care îl cunoști și să înțelegi în sfârșit
realitatea.
• Acordă-ți timpul necesar să simți energia care se degajă din acel cineva.
Începe prin a-i asocia o culoare. Ce culoare e? Roșu-închis? E o culoare
întunecată? Strălucitoare? E negru? Alb? Nu încerca să comentezi asta,
lasă-te surprins de gândurile care apar.
• Asociază-i o textură. Te-a făcut să te gândești la bumbac? La sticlă? La
funingine lipicioasă?
Ritualul aprecierii
(poarta albă)
CE TREBUIE SĂ FACI
Simți oboseală, ești neliniștit, nervos, ești sâcâit de probleme. Bucuria te-a
părăsit, ai pierdut legătura cu realitatea. Trebuie s-o restabilești plecând de la
cel mai simplu lucru: vremea.
• Pentru a duce la bun sfârșit acest ritual, așază-te într-un loc din care poți
să vezi un crâmpei de cer, nori, soarele: în dreptul ferestrei tale, dacă îți
oferă o priveliște generoasă, în grădină, dacă ai norocul să deții una, ori pe o
bancă, în oraș. Să ai la tine o hârtie (poate un carnețel) și ceva de scris.
• Deschide încet ochii. Ești gata să intri în legătură cu tot ce înseamnă acest
moment precis al zilei, să stabilești o legătură cu singularitatea lui.
• Descrie momentul, tot ce percepi din realitatea obiectivă din jurul tău.
Vezi clădiri (sau vaci), nori, o rază de soare, aerul e umed, poate cald,
cineva trece prin dreptul tău și, în acest moment al zilei, umbra îi este
alungită.
• Pune-ți întrebări referitoare la emoția pe care ți-o evocă acel moment: ești
bucuros, trist, nostalgic sau poate te simți singur. Lasă-i emoției respective
timp să iasă la iveală și să ți se instaleze în suflet.
• Notează primele cinci cuvinte care îți vin mod spontan când încerci să
descrii ce simți. Nu reflecta, nu judeca, nu controla, dă-i voie minții să
alerge în orice direcție: poate să fie vorba de un obiect, o legumă, persoană,
emoție, n-are importanță. Acele cuvinte, sau doar unele dintre ele, ar putea
să te surprindă. Ele sunt mărturie a raportului tău direct cu realul.
• Așteaptă să treacă două, trei secunde și deschide din nou carnetul. Vei
rămâne uimit. Încearcă să înțelegi de ce ți-a venit acel cuvânt în minte. Să
fie tihna acelei dimineți surâzătoare care te-a făcut să te gândești la un măr?
Ori poate amintirea unui picnic sub același soare să te fi făcut să scrii
cuvântul „masă“?
• Recitește cuvintele seara, înainte de culcare. Ce-ți spun despre tine? Vei fi
din nou surprins. Înainte să adormi, rupe foaia pe care ai scris. Vei putea
astfel să reiei acest ritual data viitoare când vei simți că ai nevoie de el.
*
CE TREBUIE SĂ FACI
Prin acest ritual vei desface, literalmente, nodul care împiedică energia să
circule în tine.
• Privește nodul și spune cu voce tare: „Nodul ăsta e acum problema mea.“
• Inspiră și expiră de trei ori, profund, în timp ce privești nodul. Astfel simți
durerea pe care ai transferat-o în el. Nu te lăsa terorizat nici de ea, nici de el.
• Continuă să-l privești. Care e culoarea greutății, aflată acum în nod? Este
de un albastru-închis, intens, țipător? Verzui sau verde-smarald? Roșu
arzător, amintindu-ți de singurătatea ta? De un alb vid și găunos? Galben
murdar? De care dintre cele cinci culori se apropie mai mult?
• Conștientizează ce simți, dar fără să te grăbești. Fii pentru tine însuți ceea
ce ești pentru un prieten încercat de acea emoție. Acceptă-ți lacrimile,
durerea, mânia.
• Începi să dezlegi problema. Suflă de trei ori asupra nodului, fără să-ți
dezlipești ochii de el. Conștientizează puterea suflului tău care dizolvă
greutatea acelei culori și ușurează.
Cercul sacru
(poarta galbenă)
Dau buzna peste tine: colegii, amicii, copiii, toată familia. Nu știi să spui nu.
Așadar, spui da și cultivi în sinea ta ostilitate față de toate aceste personaje
care au atâtea pretenții de la tine. Sau faci altceva, fugi: nu mai răspunzi la
telefon, te ascunzi, visând să lași totul baltă și să dispari pentru totdeauna. Te
simți devorat. Ești efectiv devorat, epuizat. Problema ta este că nu ajungi să
spui nici un da din toată inima, nici un nu pe care să-l crezi, unul fără scuze.
Cercul va impune granițe, un cadru, va delimita spațiul sacru în
interiorul căruia te poți așeza, îți poți aduna forțele, te poți desfășura,
nelăsând să intre decât ce trebuie să intre – cuvântul „sacru“ vine din
latinescul sancire, adică „a separa“. Sancire aparține de viața de toate zilele:
în definitiv, când te încui în birou ca să nu fii deranjat, nu creezi un astfel de
spațiu?
Să știi să spui da, să știi să spui nu înseamnă totodată să știi să-i spui
cuiva că nu e momentul potrivit, să revină mai târziu. Aceste limite nu au
nimic agresiv, sunt firești. Sunt un fel de a zice: știu ce îmi aparține, care e
responsabilitatea mea și mă eliberez de tot ce îmi e străin – pe termen scurt,
cel puțin.
*
CE TREBUIE SĂ FACI
Vei crea un cerc în care ești în siguranță, în care poți aduna elementele care
te definesc, pentru a găsi forța de a spune da sau nu în momentele când nu
mai poți să deosebești da-ul de nu.
• Instalează-te într-o cameră în care să nu te deranjeze nimeni.
• Alege opt mici obiecte care îți sunt dragi: un stilou, o pietricică, o carte.
Așază-le în jurul tău astfel încât să formeze un cerc de aproximativ un
metru în diametru.
• Repetă de trei ori, cu voce tare, „da“. După aceea, imaginează-ți acel lucru
căruia i-ai spus da: vieții din tine, iubirii, lucrurilor adevărate, celor care
contează pentru tine, surorii tale care îți cere s-o ajuți.
• Începe prin a spune de trei ori „nu“. Imaginează-ți lucrul pe care îl refuzi:
frica, insistența surorii tale, furia ta, orice vrea să intre în cerc, deși nu e
momentul potrivit. Nu îți judeca în niciun fel refuzul. Înțelege că acest „nu“
e la fel de justificat ca „da“-ul tău.
• Privește în jur. Întoarce privirea spre dreapta, apoi spre stânga, observă în
tihnă. Prin mâna care odihnește pe podea ești unit cu centrul. Privirea ta
cuprinde periferia: ești în centrul cercului în care ți-ai creat limitele, dar nu
ești complet izolat. Poți să percepi tot ce e în afara cercului de protecție,
păstrând distanța și conștientizându-ți prezența.
*
CE TREBUIE SĂ FACI
Grație acestui ritual vei înceta să-ți mai ignori corpul, să-l mai
instrumentalizezi – sau să-ți pară rău că nu ești în pielea unuia sau a altuia.
Îl vei trezi și vei învăța să-l locuiești.
• În mod ideal, ești în grădină, în picioarele goale, dimineața, simți roua,
care simbolizează regenerarea. Poți să îndeplinești ritualul la tine în
apartament, cu picioarele bine înfipte în podea, pentru a-ți simți corpul în
legătură cu pământul.
• Pune-ți cele cinci degete pe picioare – primele patru pe care le-ai folosit îl
protejează pe al cincilea, auricularul, copilul cel fragil – și spune: „Mă aflu
aici așa cum sunt și sunt mândru de mine.“
Socrate, părintele filozofiei și cel care întrupează pentru noi toți triumful
rațiunii și al dimensiunii științifice, ne relatează, spre surprinderea noastră,
că întotdeauna și-a respectat așa-numitul daimon (care seamănă cu ceea ce
noi numim „înger păzitor“). Un daimon care, afirmă el, a intervenit în
deciziile esențiale ale vieții lui, îmbărbătându-l atunci când avea de înfruntat
obstacole, insuflându-i curaj când trebuia să se oprească dintr-o acțiune
nedreaptă.
În Phaidros, filozoful se lansează într-un discurs care intelectualizează
iubirea. Daimon-ul îl întrerupe: aceste vorbe sunt o jignire adusă lui Eros, nu
au nicio noimă, nicio temelie. Și ce face atunci Socrate? Își prezintă scuzele
în fața auditoriului și reia discursul dintr-o cu totul altă perspectivă. Nu mai
consideră iubirea ca pe o greșeală care ne orbește, ci ca pe o minune care ne
face mai buni.
Pentru Socrate, daimon-ul nu dezvăluie o credință. E vorba de o
prezență naturală pe care o percepe, care nu e prezentă mereu în preajma sa,
ci apare doar în momentele importante, drept ceva mai presus de el, care îi
vorbește. Această experiență trece dincolo de orice explicație rațională.
Profesorul meu de filozofie, François Fédier, o numea „vocea prietenului din
noi“, o inteligență care ne privește și care e în raport cu viața noastră.
Cu toții posedăm acea voce. Doar că n-o ascultăm. Uneori îți dai seama
prea târziu că ar fi trebuit să ții cont de acel lucru, intuiție sau impresie, așa
cum îi spunem în mod greșit, expediind-o în numele rațiunii.
Uneori e bine să asculți de îngerul tău păzitor. El e adevărata voce a
rațiunii.
*
CE TREBUIE SĂ FACI
*
CE TREBUIE SĂ FACI
• Nu mai ai nevoie de obiectul tău de protecție: ești protejat de forța ta. Poți
să-l pui la locul lui.
Puterea compasiunii
(poarta roșie)
CE TREBUIE SĂ FACI
Acest ritual are ca scop să te elibereze de carapacea care te ține închis în ea,
trezind în același timp puterea compasiunii dinăuntrul tău. Nu te vei mai
teme de vulnerabilitatea ta, nu-ți va mai fi frică să-ți deschizi inima, pentru
că vei accepta să fii atins.
• Pune-l pe cap și acoperă-ți fața cu el. Nu mai vezi nimic. Îți poți mărturisi
adevărul: „Mi-e teamă că nu mă ridic la nivelul așteptărilor, că voi simți
durerea lui X, Y, Z (numele pe care le-ai notat), că nu voi fi capabil să-mi
deschid inima.“
Uneori, acest ritual îl poate ajuta pe cel care suferă. Dar rolul său principal
este să ne elibereze pe noi de propria frică, de piedici, de gândul că nu suntem
la înălțime, că suntem incapabili să acționăm. Reface o legătură de
compasiune firească și simplă cu celălalt. Ești fericit.
Ritualul # 9
CE TREBUIE SĂ FACI
Acest ritual este extrem de puternic. Transformă fructul otrăvit în remediu.
Este o celebrare a vieții, a energiei, a fecundității, a vitalității.
• Alege trei alimente care simbolizează pentru tine vitalitatea pe care vrei s-
o obții. Alimente care îți plac, care te ajută, așadar, să te simți viu: o tabletă
de ciocolată, un fruct, o bucățică de brânză ori de tort.
• Acum, gândește-te la ceea ce-ți aduce durere în viață, ceva ce ți-ar plăcea
să respingi, să uiți: atitudinea ta timidă de ieri din fața patronului, suferința
pe care ți-a provocat-o o vorbă spusă în treacăt de o prietenă. Numește-le și
notează-le pe hârtie.
Cu toții facem greșeli, unele mai grave, altele mai puțin. Și le regretăm.
Uneori, aceste regrete devin sâcâitoare. Ne reamintim cele întâmplate iar și
iar, ne simțim vinovați. Cuvinte ca „ar fi trebuit să“ ori „n-ar fi trebuit să“
reapar întruna și ne fac nefericiți.
Iertarea despre care voi vorbi aici apare în tragedia greacă, unde piesele
sunt construite după un ritual imuabil prin care greșeala nu este ștearsă, ci
abordată într-un proces ce începe cu o recunoaștere a greșelii, numită
răspicat, ca preludiu al reconcilierii. Ca urmare, se ivește o nouă ordine, iar
odată cu ea, orice e posibil.
Să recunosc o problemă nu înseamnă doar s-o rememorez, înseamnă să
pot s-o desemnez, s-o privesc obiectiv astfel încât să creez un spațiu între
acest act pe care l-am comis și ceea ce sunt. Recunoașterea problemei
înseamnă să mă pot desprinde de ea: nu mai sunt condamnat să nu fiu decât
acel act, să nu fiu decât cel care l-a rănit pe celălalt. Înseamnă să revin la o
dimensiune mai amplă a mea. Nu mă achit astfel, dar constat că acel act, în
cele din urmă, era mai puțin grav decât toată chestia construită în mintea
mea.
Ritualul iertării interioare procedează invers decât felul în care acționăm
de obicei: să găsim justificări, să ne reproșăm, să ne scuzăm, să ne
considerăm absolviți de vină nu sunt soluții. Sunt tot greșeli care îți apasă pe
suflet, te otrăvesc, te deconectează de la sursa de energie. Pentru a te ierta,
trebuie să-ți asumi responsabilitatea acțiunii tale, pur și simplu, din toată
inima.
*
CE TREBUIE SĂ FACI
• Așază-te și, fără să te grăbești, notează fapta pentru care vrei să te ierți: ți-
ai supărat fratele, ai fost nedrept față de colega ta sau față de copilul tău etc.
• Ține hârtia în mâna stângă (legată de trecut) și spune: „Îmi recunosc fapta
și o regret. Ce am făcut a trecut și vreau să mă eliberez de povara asta.“
• Când pe farfurie n-a mai rămas decât cenușă, ține-o în dreptul ferestrei și
suflă cenușa, să fie dusă de vânt.
CE TREBUIE SĂ FACI
E important să fii singur, la tine acasă, în camera ta, dacă se poate.
• Umezește-ți părul cu apă din vas, apoi chipul și mâinile (să ai la îndemână
un prosop, dacă vei avea nevoie), spunând cu voce tare: „Prin această apă
îmi regăsesc puritatea naturală și șterg ce s-a murdărit.“ E prima etapă, cea
a purificării.
• În cele din urmă, în a treia etapă, vei alunga ceea ce îți fură energia. Îi vei
spune nu acelui lucru. Vei bate din palme făcând zgomot – zgomotul
izgonește energia nefastă care te-a invadat. Bate în trei reprize, înspre
fiecare dintre cele opt puncte cardinale, învârtindu-te pe loc și repetându-ți
de opt ori: „Fie ca ceea ce mă amenință și-mi fură energia să plece
numaidecât.“
• Dacă știi cine anume îți ia din energie, i te poți adresa: „X, te iubesc (sau:
te respect, îți înțeleg situația nefericită etc.), dar nu-ți mai dau voie să-mi
furi energia. Protejându-mă, voi putea chiar să am o relație sănătoasă cu
tine.“
• Pentru a încheia ritualul, ia o gură de apă din vas și, deasupra chiuvetei,
varsă-ți peste mâini apa rămasă, desăvârșind astfel acțiunea de purificare.
Ritualul # 12
Ritualul suveranității
(poarta verde)
CE TREBUIE SĂ FACI
• În camera ta, așază-te într-un fotoliu comod. Ținând în mână bățul, spune
cu voce tare: „După tot ce mi s-a întâmplat, am luat acest baston care
simbolizează puterea mea. Nu-mi este teamă să fiu cine sunt, nici azi, nici
mâine.“
• Ridică-te, cu bățul vertical în fața ta. Mergi prin cameră descriind cu bățul
cifra opt în aer.
• Îndeplinește acest ritual timp de trei până la cinci minute sau, dacă simți
nevoia, mai mult. Bastonul tău, care simbolizează suveranitatea și puterea
ta, intră în raport cu lumea pe care o explorezi prin mișcarea pe care o faci
descriind acel opt. Nu este centrat asupra ta. După trei, patru reprize, spune
următoarele: „Puterea mea pătrunde în lume.“ Conștientizează, fără să te
grăbești, faptul că energia, vitalitatea dezlănțuite de baston nu sunt centrate
asupra ta, că autoritatea ta a început să acționeze, că este acolo să te ajute să
acționezi asupra lumii și să te realizezi în lume.
Dacă îți place ritualul și simți că e benefic energiei tale, vei culege, în timpul
unei plimbări, un băț care îți „vorbește“ și îți vei procura un mic fular de
culoare albă. Le vei păstra pentru acest ritual. Vei lăsa fularul legat de băț,
acasă, pentru a-ți reaminti de simbolul suveranității tale.
Mulțumiri
Îi mulțumesc lui Djénane Kareh Tager, fără ajutorul căreia n-aș fi putut scrie
această carte și alături de care mă amuz nespus.
Mulțumiri lui Guillaume Robert, pentru sprijinul lui prietenesc dincolo
de orice reproș și întotdeauna plin de tandrețe.
Îi mulțumesc Susannei Lea, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o
mereu și pentru viziunea ei.
Lui Anne Blondat și Aurelie Grao, care îmi ajută cărțile să-și întâlnească
cititorii.
Le mulțumesc lui Alexis Bedjaoui, Benjamin Couchot, Alexandre
Agostini și Mathieu Brégégère, pentru entuziasmul cu care fac posibilă
existența Școlii occidentale de meditație, un loc incredibil în care pot să
prezint învățăturile din această carte.
Aș mai vrea să-i mulțumesc lui Valérie Bonnelle, doctor în neuroștiințe,
scientific officer al Fundației Beckley, care a acceptat cu atâta discreție și
generozitate să-mi împărtășească din cunoștințele ei privitoare la legăturile
recente dintre neuroștiințe și spiritualitate.
Note
Z-Access
https://wikipedia.org/wiki/Z-Library
ffi
fi