DUHUL ADE VĂRULUI

de Gregoire de Kalbermaten

(necorectat)

O REVOLUŢIE ÎN CONŞTIINŢĂ PENTRU MILENIUL TREI

„Împărăţia lui Dumnezeu nu vine aşa fel ca să izbească privirile ”  Luca 17.20

CUVÎNT ÎNAINTE
Am întîlnit-o pe Shri Mataji în august 1975, la capătul unei îndelungi şi zbuciumate căutări. Cu prilejul
primei noastre întrevederi, la Hurst Green, în Anglia, domnia sa mi-a permis să am experienţa unei
profunde stări de samadhi: am simţit intr-adevăr atunci amrit, ambrozia sau beatitudinea spiritului
pătrunzîndu-mi întreaga fiinţă. A fost copleşitor. Alţi guru vorbesc doar despre această stare. Shri
Mataji pur şi simplu o acordă!
Această experienţă răvăşitoare m-a făcut instantaneu să recunosc în ea un maestru spiritual fără
precedent. în ciuda vîrstei mele tinere, am încercat să scriu despre mesajul istoric al lui Shri Mataji în
The Advent,[1] publicată pentru prima oară la New Delhi, în 1979. Prezenta ediţie în limba română
reprezintă o versiune revizuită şi adaptată publicu lui larg a ediţiei originale în limba engleză. Le
mulţumesc lui Dan Costian, Mihaelei Bălăşescu şi tuturor prietenilor mei din România care m-au ajutat
să asociez cîţiva sensibili scriitori şi artişti români acestei încercări de prezentare a potenţialului nostru
spiritual pentru evoluţie interioară şi transformare socială.
Citatele din aceşti autori ilustrează căutarea pasionată de noi frontiere - dincolo de platitudinile
religioase cunoscute - care a animat şi animă pe atît de mulţi căutători veritabili din spaţiul carpato-
danubiano-pontic. înalţ în sufletu-mi o rugă: fie ca această carte să le fie sprijin în realizarea fan-
tasticului şi nebănuitului potenţial spiritual interior! Darul lui Shri Mataji constă în a demonstra că
acest potenţial poate fi actualizat, aici şi acum.
Autorul , BONN, 4 aprilie 2002

INTRODUCERE
Faptul că m-am pomenit scriind această carte a fost pentru mine o mare surpriză. Ca oricare altul, am
cochetat în adolescenţă cu ideea de a scrie într-o zi, ceva: un roman, nişte poezii... Dar nu
"POGORÂREA". Mărturisesc că m-am simţit şi încă mă mai simt stingherit să scriu despre venirea şi
mesajul lui Shri Mataji Nirmala Devi. Din câteva motive. Slaba mea stăpânire a limbii engleze şi a
stilului, vastitatea subiectului şi complexitatea sa; dar, fără doar şi poate, cel mai mare inconvenient
este nevrednicia mea de a fi purtătorul unui astfel de mesaj.
Fără falsă modestie, trebuie să afirm că există mulţi oameni care au progresat mai mult decât mine în
noua stare de conştiinţă pe care această carte doreşte să o prezinte. Ei sunt mult mai evoluaţi, mai
maturi şi, pe departe, modele mai elocvente a ceea ce reprezintă această carte; în multe privinţe ei sunt
dascălii mei. Aş dori să-mi exprim aici recunoştinţa pentru îndrumarea lor şi totodată adâncul respect
pentru ceea ce reprezintă ei: flăcări vii care iluminează cu adevărat. Cuvintele şi gândurile conţinute în
aceste capitole nu pot avea această pretenţie.
Totuşi, în ciuda neajunsurilor mele referitoare la viaţa spirituală, am simţit că trebuie să prezint
publicului larg acest tip revoluţionar de yoga iniţiat de Shri Mataji. Principalul scop al acestei lucrări
este acela de a oferi informaţii nepreţuite tuturor celor care, din vest, est, nord sau sud fiind, caută
sensul vieţii lor. Toţi cei care nu mai pot accepta artificialitatea şi minciuna organizată, care nu mai pot
fi ademeniţi de satisfacţii bizare, sunt aceia care, într-un cuvânt, însetaţi de adevăr, s-au înfrăţit în
marea căutare care a început cu mii de ani în urmă. Ei sunt aceia care merită să ştie ce se întâmplă de
fapt acum: declanşarea treptei culminante a evoluţiei umane.
Am prezentat intelectualilor din occident această uimitoare treaptă a evoluţiei. Totuşi, cred că şi cei din
est pot găsi profitabilă această lectură. Într-adevăr, ţările în curs de dezvoltare urmează, în general,
modelul ţărilor industrial-"avansate" din occident, fără să-şi dea seama întotdeauna de seriozitatea
crizei prezente în civilizaţiile superdezvoltate ale occidentului.
Gregoire de Kalbermatten

[1] The Advent - ediţia originală în limba engleză (New Delhi: The Life Eterna! Trust, 1979) a
prezentei versiuni revizuite în limba română, (n.ed.).

Partea Întîi

ZILE APUSE
„Face însă parte din miracolul adolescenţei de în codul aşteptărilor, şi deci al găsirilor ei, viitoare a
celui care, la rîndul lui, are înscris nul propriu capacitatea de a răspunde acelei confuze şi de a o elibera
înspre măsura ei."

Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş

„Nu ştiu cine sunt. Dar ştiu că cel care sunt acum nu este adevăratul eu însumi: acela, dacă s-ar releva,
mi-ar dărui cu siguranţă plinătatea vieţii, credinţa, nădejdea şi dragostea."
„Ceva îmi lipseşte. Ce? Probabil nu substanţa de bază, ci dez- mărginirea ei. Aşa cum sunt, simt că sunt
înzestrat pentru o dezvoltare mult mai profundă, dar care îmi este interzisă de o funcţionare parţială,
ciuntită, a ceea ce sunt. E o irosire în mine, căreia nu îi dau de capăt. Sunt nişte neguri care îmi
întunecă acuitatea vederii. Cineva trebuie să le înlăture. Trebuie să văd mai bine, ochi am, suficient de
buni, trebuie aprinsă lumina (...).“
H.-R. Patapievici, Zbor în bătaia săgeţii

Când mă întorc la cele mai vechi amintiri, văd un băieţel într-un paltonaş roşu, şezând în zăpadă. Totul
este alb în jurul meu. Fulgi deşi cad uşor în tăcere. De fapt nu le prea dau atenţie, căci, foarte
preocupat, mănânc zăpadă. Port mănuşi de lână. Descopăr că zăpada are, prin lână, un gust foarte
interesant şi mă împac regeşte cu toată lumea.
Două zile mai târziu se întâmplă ceva şocant. E a doua imagine. Şi aici apare zăpada, dar ea e
îngrămădită în bulgări tari de gheaţă care sunt aruncaţi spre mine. Vă vine să credeţi? Eu descopăr că
experienţa este cât se poate de dureroasă. Trebuie să vă povestesc. Era o zi însorită şi veselă de
carnaval. Sora mea mai mare avea o mască mică de vulpe, iar eu aveam o superbă mască enormă de
elefant. Vroiam să ne alăturăm copiilor din sat şi să ne jucăm cu ei. Dar, când am ajuns în mijlocul
satului, ei au început să ne bombardeze cu aceşti bulgări stupizi de zăpadă. Am fugit undeva să ne
ascundem şi să plângem. Masca mea de elefant era ruptă în bucăţi. Nu înţeleg nimic din lumea aceasta,
şi nu-mi place. Mulţumesc lui Dumnezeu că mămica mea e dulce şi drăgăstoasă. Pot să mă întorc la
cabana noastră unde ea mă aşteaptă (sau cel puţin asta presupun) şi voi avea parte de sărutări, haine
uscate şi ciocolată fierbinte.
Deci, în viaţă existau bulgări de gheaţă şi ciocolată fierbinte. Am căutat să-i ocolesc pe cei dintâi şi s-o
caut pe cea din urmă, dar cu trecerea anilor această delicată manevră a devenit din ce în ce mai dificilă.
Pe măsură ce creşteam, am descoperit că adulţii aşteptau de la mine să devin rezonabil. Pentru mine,
"adult" şi "rezonabil" sunt două noţiuni ciudate. Adulţii sunt acele fiinţe pe care le vezi întotdeauna de
jos. Ei au picioare lungi şi vorbesc tare tot timpul. "Rezonabil" înseamnă să devii la fel de greu de
înţeles ca şi ei. Desigur, adulţii sunt utili: deschid uşa, apasă pe butonul liftului, îndepărtează câinii. Au
şi maşini minunate. Dar n-au nici o noimă. Dacă eşti înţelept poţi avea alinare de la adulţi. De Crăciun,
de pildă, poţi să duci toate cadourile pe care ţi le oferă, sub canapeaua din camera de zi şi să desfaci
pachetele în tihnă, fără ca ei să te vadă. Dar aceste situaţii sunt rare. În fine, cu adulţii o duci bine dacă
îi laşi să creadă că ai devenit rezonabil. Pentru aceasta nu lăsa să se vadă că te distrezi: adulţii n-au
umor. Ei sunt serioşi. Ei sunt importanţi. Mai târziu vei învăţa la şcoală despre lucruri importante.
Şcoala este importantă.
La şcoală descoperi alţi copii. Unii sunt chiar drăguţi, alţii sunt deja adulţi, iar alţii aruncă cu pietre în
loc de bulgări de zăpadă.
Asta nu contează prea mult deoarece la prânz mă pot întoarce la masă. Sunt, de asemenea, norocos
pentru că am două bunici adorabile. Grand-maman de Sion (acesta este oraşul meu natal în Elveţia)
locuieşte într-o cameră înaltă cu tavan de lemn. Acolo mă vâr în patul ei şi stăm de vorbă ore în şir. Ea
nu e ca ceilalţi adulţi, ea înţelege: de Paşte vine cu noi în grădină şi caută ouă prin cuiburi. E atât de
dulce şi de blândă, se roagă Fecioarei Maria în fiecare zi, iar în ochii ei văd întotdeauna dragoste.
Grand-maman de Seeburg (de aici se trage mama mea) are un conac frumos lângă lac. De la balcon
privesc lebedele şi apusul. Suntem cei mai buni prieteni. O sperie cel mai mărunt lucru pentru că zilnic
ascultă ştirile de la radio despre catastrofe, dar o strâng la piept şi-i trece. În garaj are o maşină mare,
americană, pe care n-o foloseşte nimeni: poate mi-o va da mie. Grădina e liniştită şi plină de aromele
misterioase ale lacului.
Când am împlinit unsprezece ani, tatăl meu m-a dat la internatul condus de preoţii unei venerabile
abaţii medievale. Vai! La şaptesprezece ani am izbutit, în sfârşit, să fiu dat afară. Între timp s-au
întâmplat destule lucruri.
În această şcoală de băieţi, subiectul obsesiv era "fetele" şi viza glumele fără perdea. Câţiva preoţi cu
imaginaţia bolnăvicioasă pândeau prieteniile vinovate ale băieţilor. La început am fost dezgustat de
această atmosferă. Apoi doar şocat. Pe urmă m-am obişnuit cu ea. Presupuneam că aparţine procesului
de a deveni adult. Să-mi fac temele; multe cărţi interzise circulă prin clasă. Ei bine .... m-am
autoeducat, dar pe nesimţite, am început să-mi stric atenţia.
Religia aparţinea disciplinei zilnice şi purta aceeaşi pecete oficială: plictisitoare, obligatorie, artificială.
M-am revoltat împotriva amândurora şi am început să citesc romane în timpul slujbei de dimineaţă.
Treptat am început să mă bucur de statulul meu de căpetenie recunoscută a elementelor răzvrătite. Cu
un grup mic de camarazi ne delectam cu tot felul de farse răutăcioase. Între noi pecetluiam cu jurământ
aderarea la dispărutul dor de ducă al cavalerismului, la anumiţi poeţi şi la expediţiile nocturne în
pivniţa mânăstirii ca să furăm vinurile distinse ale canonicilor. Era chiar înfricoşător să legi prietenii la
miezul nopţii, la lumina unei lumânări, gustând vinul unei mânăstiri adormite.
Am descoperit de asemenea că scriitorii, artiştii şi muzicienii noştri preferaţi au fost revoltaţi de
stupiditatea predominantă în societatea lor şi că nu puteam să nu fim de acord cu reacţiile lor. Astfel am
crescut în intelectualism, dandism şi rebeliune adolescentină, decretând cu mândrie că cele mai mari
cruciade sunt cele fără speranţă. Uneori, totuşi, ascultând bolţile bazilicei răsunând de cântecele
gregoriene, îmi spuneam: "Poate, odată, aceste imnuri au fost cântate de preoţi plini de bucurie". La
paisprezece ani am scris într-un soi de jurnal: "Cum pot să-L facă pe Dumnezeu atât de lipsit de viaţă?
Cum îndrăznesc? El este atât de măreţ încât eu abia Îl pot întrezări.
Intelectualii contemporani erau preocupaţi mai degrabă să definească adevărul decât să-l găsească. Au
început să-mi placă autori precum Socrate, Seneca, Villlon, Pascal sau Montaigne. Nu sunt foarte la
modă, dar, gândeam eu, sunt cinstiţi.
Ei nu sunt ca profesorul meu de religie sau ca profesorul de filosofie (în privinţa profesorului de
literatură am avut noroc) să vorbească despre lucruri pe care le-au digerat cu jumătate de creier.
Cealaltă jumătate se minuna de deşteptăciunea celei dintâi. De fapt, nu sunt chiar drept cu profesorul de
religie: el descoperise adevărul. Nu l-a costat mai mult decât preţul unei Biblii de buzunar. Dar eu am
considerat că nu era destul de scumpă şi nu am cumpărat-o.
Acum am şaisprezece ani, sunt la Feiburg am Breisgau în Germania, în vacanţă de vară. Şi sunt
îndrăgostit lulea. Ea e nemţoaică şi e destul de potrivită pentru germana pe care o ştiu, dar nu asta este
important. O iubesc. Sau, aşa credeam atunci. La şcoala de vară, în timpul orelor, ne trimitem
ghemotoace de hârtie cu rânduri febrile, în timp ce profesorul scrie pe tablă. Ea îmi face complimente
pentru cât sunt de bun la istorie şi eu ador complimentele, mai ales de la ea. Vrea să mă invite la o
petrecere; nu am fost niciodată la o petrecere! ... dar mă voi descurca. Alta acum: părinţii ei nesuferiţi
intră în scenă şi n-o mai pot vedea. De aceea nu mai pot să mănânc, nu mai pot să dorm. Prin prietena
ei aranjăm întâlniri secrete pe malul unui lac mic din Pădurea Neagră. Ce romantic! Într-o zi, cu ochii
pe jumătate închişi, mi-a spus: "Sărută-mă!" Am fost foarte emoţionat. Nu ştiam ce să fac. În cele din
urmă mi-am scos pelerina de ploaie, i-am pus-o pe cap şi am sărutat-o prin pelerină. A fost puţin
surprinsă. Dar, având deja talent în a raţionaliza lucrurile, i-am explicat că e o şmecherie franţuzească.
Cred că a mers.A fost pasionată şi mulţumită că are ca prieten un francez atât de deştept.
Sfârşitul verii. Înapoi la colegiu, ploaie şi lacrimi. Oricum m-am săturat până-n gât de colegiu.
Dialogurile cu profesorii mei devin din ce în ce mai tensionate:
"- Domnule, de ce există Răul în lume?
- Pentru că am păcătuit.
- Atunci, de ce am păcătuit?
- Pentru că natura noastră a fost coruptă prin păcatul originar al primilor noştri părinţi.
- Dar, domnule, de ce să fiu eu corupt de un păcat pe care nu l-am făcut?
- Natura umană a fost coruptă aşa că poate fi mântuită.
- Domnule, mi-e teamă că arăt la fel de puţin mântuit ca şi dumneavoastră.
- Ieşi afară!"
Prietenii mei au fost daţi afară. Numai cei anoşti ar putea progresa în acest colegiu. Astfel, rectorul, un
om plin de consideraţie în felul său, m-a eliminat din şcoală sub acuzaţia: "influenţă rea asupra
colegilor". Încă trei ani de colegiu în oraşul natal. Examenele luate. 1968. Universitate, Libertate,
începe viaţa.
M-am decis ferm să mă bucur de ea!
Ce vacanţe am avut! Vară la Salzburg; atât de mulţi prieteni din atâtea ţări. Ascultam concertele lui
Mozart şi frecventam băile baroce. Sunt îndrăgostit, ei bine, de câteva fete. Vară la Florenţa: sunt
oaspetele şi devin prietenul unui marchiz bătrân şi singur căruia îi plac animalele şi Francisco d'Assisi.
Fiind sărac, vindea picturi şi mobilă ca să-şi hrănească păsările extravagante ţinute în crescătoria din
parc. Dar trebuia să le hrănească el însuşi şi, câţiva ani mai târziu, a murit de epuizare. Încep să învăţ că
viaţa e urâtă într-o societate îndreptată spre bani, dacă nu-i ai. În aşa-numitele ţări bogate, nu toată
lumea este bogată şi puţini dintre cei bogaţi sunt fericiţi. Mai târziu, în timp ce studiam marxismul la
Bologna, am fost mulţumit să înţeleg cum o societate dezvoltată a devenit o mizerie fără inimă.
Dar eu eram într-adevăr norocos: familia mea nu era săracă. La Geneva am avut apartamentul meu,
maşina mea, nici o problemă serioasă cu banii şi posibilitatea de a face o mulţime dintre lucrurile care
îmi plăceau, exact la vârsta la care omul simte puternic dorinţa de a se distra. În vacanţele de vară
încercam să amestec dragostea, romantismul cu un fel de ambianţă istorică. Eram un adept devotat al
posibilităţii de a transpune în realitate întâmplările poetice. Deci, eram îndrăgostit (asta, apropo, e un
cuvânt adult) pe Coasta de Azur franceză, în insulele din Marea Egee etc... Desigur, anul nu este făcut
doar din veri, dar în iernile elveţiene poţi schia oricât: zăpadă albă, strălucitoare, cer albastru-violet,
viteză. În timpul studiilor universitare m-am străduit să obţin şi o diplomă în drept, dar asta aşa, ca fapt
divers. Important era să simt intensitatea plăcerii şi bucuriei prin diversele ocazii care mi se ofereau.
Mi-aduc aminte de zilele acelea: drumuri la Paris, Bruxelles sau Londra, să-mi întâlnesc prietenii, să
particip la baluri şi petreceri în conace şi castele... Şi totuşi, în acest vârtej nu mi-am pierdut percepţia
unui impuls puternic înrădăcinat, acela de a găsi un răspuns la câteva întrebări fundamentale: "Ce rost
are jocul acesta? Cum pot să-i fac pe oameni fericiţi? Cum pot eu să fiu fericit? (ei bine, par fericit. Dar
în adâncul meu nu sunt.) Ce este fericirea, ce este dragostea, ce este adevărul?"Aceasta era întrebarea
lui Pilat din Pont, dar eu nu intenţionam să mă spăl pe mâini.
Uneori simţeam ceva adorabil existând departe, dincolo de noi, total insesizabil şi totuşi la fel de
necesar ca oxigenul. "Oh, Doamne, oriunde te-ai afla nu vezi că lumea asta înnebuneşte? Şi eu
înnebunesc. Te rog, nu vrei să faci ceva?" Nu rareori acest dialog cu pereţii camerei mele începea şi se
termina în lacrimi.
Încercam să fac din viaţa mea un poem sau o idilă, dar foloseam un material inadecvat: estetica, lumea
formelor era o lume a limitelor. În frumos, fie el o statuie, o idee sau o femeie, obişnuiam să văd schiţa
unui model ce era dincolo de percepţia mea. Mă pierdeam în schiţe căutând modelul. Exerciţiul
devenea din ce în ce mai amăgitor.
În mod similar am văzut că minţile marilor gânditori, poeţi, etc., au fost iluminate de sclipiri de adevăr,
sclipiri ale unuia şi aceluiaşi foc, palpitând în creaţiile de artă şi literatură, în ştiinţă, filosofie. Dar
adevărul însuşi era dincolo de percepţia mea. Eram destul de cinstit ca să recunosc asta şi m-am dovedit
a fi chiar ironic faţă de aceia care nu aveau această onestitate. Îi vedeam prea bine refugiindu-se în
religii, credinţe, ideologii, distrugând vechiul viţel de aur ca să facă alţii noi!
Dumnezeu, Naţiune, Progres, Clasă Muncitoare, Tineret. "De ce veneraţi tinereţea?" gândeam eu
dispreţuitor. "Tinereţea e o binecuvântare care nu se cunoaşte pe sine, o promisiune neîndeplinită", dar
gândeam de asemenea "Tinereţea e la fel de veche precum Foamea". Mi s-a făcut scârbă de această
clasă superioară, de acest fel de viaţă indiferentă pe care am trăit-o în multe ţări europene şi am fost de
acord cu afirmaţia lui Nietzsche: "Ce îl face pe om vulgar, este gândul unei vieţi inutile". Şi ce anume
face ca viaţa să fie trăită? N-am găsit cu adevărat ceva care să merite osteneala, dar însăşi căutarea este
meritorie. Uneori argumentele mele ajungeau la extrem: "Ori există Dumnezeu, ori nu; dacă El nu
există, hai să aruncăm casa asta în aer. Dacă El există, atunci cu siguranţă merită să mai căutăm puţin".
Aproape tot timpul, deşi nu foloseam cuvântul "Dumnezeu", mă întrebam: "Ce se întâmplă?..." Astfel,
ca mulţi alţii, am mers mai departe. Pentru început nu eram în mod special atras de droguri, dar la
vremea aceea aveam la Geneva o prietenă olandeză căreia îi plăceau lalelele şi haşişul, în special
haşişul. Cu amabilitate, mi-a făcut cunoscut felul ei de viaţă. Am găsit interesant acest mod de a fuma,
dar în ultimă instanţă - deloc folositor. Tot timpul descopeream alături de băieţi şi fete din generaţia
mea că nu există şanse de a iubi şi de a fi iubit.... dar am descoperit de asemenea că dragostea fără
echilibrul corespunzător nu aduce pace şi împlinire.
Luciditatea e o binecuvântare îndoielnică; totul depinde de ce arată lumina. Credeam că sunt mai lucid
decât mulţi oameni din jurul meu. Poate aveam dreptate, dar asta nu-mi dădea satisfacţie. Simţeam
presiunea societăţii: inumană, plictisitoare, crudă şi stupidă. Vedeam oamenii încercând să înoate în
supa de mazăre: alergau după distracţii sau idei politice, căutau dragoste sau succes înţelegând prea
puţin mecanismele care îi puneau în mişcare. Totuşi, alergam şi eu la fel ca ei, din ce în ce mai furios pe
propria mea prostie. Aş putea să-mi schiţez povestea destul de uşor.
M-am născut în 1949 într-o familie aristocratică înstărită din Lausanne, Elveţia. Asta implică două
lucruri: aparţin unei generaţii postbelice şi unei pături sociale privilegiate dintr-o ţară privilegiată.
Aceste coordonate constituie cadrul povestirii. Cunoşteam suficient securitatea materială şi statutul
social, ca să realizez că, deşi aceste împrejurări privilegiate au ajutat în mare măsură viaţa omului în
lume, ele nu mi-au furnizat, totuşi, ceea ce căutam. Pe de altă parte, trecusem prin aproape toate
experienţele posibile ale generaţiei postbelice: nici ele nu mi-au oferit ceea ce căutam. Ei bine! Să
mergem la culcare. Am să mă trezesc mâine. Experienţa se lipeşte de piele în felul ei. Într-un fel am s-o
fac şi pe asta. În străfunduri încercam să-mi amintesc adolescentul care a scris odată: "Fie ca nimic să
nu-mi potolească foamea; fie ca ea să nu scadă; fie ca setea mea să nu fie astâmpărată; fie ca ea să
crească. Pentru că fiind înfometat şi însetat, nu mă voi trăda pe mine însumi" *1. În acelaşi timp, m-am
gândit că ar fi idiot gestul de a respinge lumea de vreme ce omul e scufundat în ea. Astfel am acceptat
ideea, încercând să zâmbesc lucrurilor, învăţând să râd mai bine, în primul rând de mine, ca să-mi
câştig dreptul de a râde de alţii. Am fost de acord cu afirmaţia lui Chamfort: "Cea mai pierdută zi e cea
în care n-ai râs" *2, dar n-am fost atât de cinic precum el. Astfel, mă distram, ascultând muzică,
vizitându-mi prietenii, călătorind, citind. Zilele urmează una după alta, soarele răsare şi apune, o zi este
ploioasă, ziua următoare este însorită. Mă bărbieresc dimineaţa, cânt, plâng, merg la şcoală, la birou, la
cazarmă, vin acasă, mă duc la culcare, mă trezesc, înţelegeţi ce vreau să spun. Am trecut prin toate
ritualurile sociale prin care trebuie să treci pentru a-i linişti pe membrii tribului. Am făcut acele lucruri
pe care oamenii cu autoritate le consideră foarte respectabile; m-am integrat în cercurile clasei înalte,
am primit o educaţie academică în Europa şi în S.U.A., am devenit locotenent de artilerie, m-am lansat
în afaceri bancare şi administraţie internaţională. Am făcut şi lucruri pe care oamenii care sunt
împotriva orânduirii din vest le consideră foarte respectabile. Am studiat cu mare atenţie marxismul,
am experimentat drogurile, am frecventat diverse mişcări religioase noi, am trăit liber şi în comunităţi
hippy etc. Luate ca întreg, aceste experienţe s-au dovedit a fi fructuoase şi interesante... în a arăta ce e
bine de evitat şi ce e de căutat. Am încercat să culeg toate fructele din toţi copacii, dorind să găsesc
fructul pe care să nu-l mai las din gură. Bineînţeles că am eşuat. Nu credeam că Diavolul m-ar putea
subjuga pentru că mă simţeam la fel de inocent pe cât era el de viclean. Mi-am făcut jocul cu Diavolul
la fel ca drăguţul doctor Faust cu Mefisto *3. Cred că ceea ce mă anima era curiozitatea. Consideram că
un tânăr cu viziuni largi nu putea ignora spiritualitatea Răsăritului. Astfel că am citit despre ea şi am
vizitat nişte maeştri importaţi din India. După părerea mea, învăţăturile filozofiei indiene răspundeau
unor întrebări nesoluţionate, referitoare la geneza Universului, la relaţia dintre spirit şi materie, la
statutul existenţial al omului, calea eliberării, etc...
Pe de altă parte, după ce am vizitat câţiva "maeştri", am început să observ trucurile pe care le foloseau
cu aceia care îi urmau. A fost dureros să descopăr că majoritatea sunt şarlatani, mulţi sunt corupţi şi se
foloseau de energia oamenilor care li se abandonau orbeşte, ca să nu mai vorbesc de faptul că îi
deposedau de bunurile materiale. Mi-a părut rău pentru mulţi din aceşti discipoli, dar am simţit că alţii
îşi meritau soarta. Păreau convinşi că vor obţine Împărăţia Cerurilor, la un preţ de nimic, în prăvălia
gurului şi făceau mult caz de asta. "Dacă încerc să ajung undeva lângă Dumnezeu, atunci mai bine să
fiu umil" mă gândeam. "E mai sigur".
Bologna, Italia; pietre bătrâne ne privesc. Îmi plac foarte mult străzile medievale, arcadele, piazza. O
ţară plină de frumuseţe şi minţi sofisticate unde învăţ că estetica şi inteligenţa, ele singure, nu duc
nicăieri. Gustul unei civilizaţii decadente poate fi savuros, sărmană Europă, dar unde va răsări viaţa din
nou?
Cu ajutorul studiilor mele, m-am apucat să punctez descoperirile căutătorilor din trecut: Arjuna,
Akhnaton, Kant, Karl Marx... Machiavelli s-a săturat de Augustin. El spune: "Hai să uităm moralitatea,
pentru că nu putem şti nimic despre ea". Da, îl are în vedere pe papă. Îi înţeleg afirmaţia! Dar atunci, ce
anume va direcţiona acţiunile umane? Ce integrează indivizii în comunitate? Hobbes fuge de armatele
lui Cromwell şi scrie "Autoconservarea"... destul de corect; sună logic, dar nu inspiră. În noua şi bogata
Anglie, Locke spune: "proprietatea privată"; sună inspirat, dar numai pentru cei care o pot acumula.
Rousseau nu este fericit. Lenin şi Mao Tze Tung au văzut contradicţiile. Da. Lao-Tzî şi Hegel au vorbit
despre sinteză... adică în istoria reală? Marcuse spune că sinteza nu poate exista. Dar nu ştia despre
Patanjali şi Budhismul Zen. Creierul meu mititel se înfierbântă: schiţez un contur.
În 1974, când studiam la universitatea John Hopkins din Baltimore (Maryland), eram convins că numai
un eveniment istoric radical ar putea sfărâma cercul vicios al dezechilibrului individual şi colectiv. Într-
un fel, ajunsesem la concluzia că spărtura va fi una epistemologică, adică se va petrece în câmpul
conştiinţei umane, şi că semnele timpului arată, toate, iminenţa acestui eveniment. Dar nu ştiam unde,
când şi cum se va întâmpla ... poate că, deja, avea loc.
"Întrebarea" ar fi formulată astfel: Cum să se dezvolte o nouă facultate de percepţie (dincolo de
intelect) care să reprezinte o evoluţie în fenomenologia conştiinţei, şi nu o regresiune? Întoarcerea la
instinct nu rezolvă problemele civilizaţiei pentru că instinctul şi civilizaţia nu sunt decât expresia
semnificativă a marii contradicţii umane care nu poate fi soluţionată printr-un simplu du-te-vino între
polii contradicţiei. Mai mult, standardul stării psihice al unui om din vest reprezintă un nivel destul de
evoluat de raţionalizare; aceasta este un bun deloc neglijabil. Se poate considera ca involuţie încercarea
de a merge dincolo de capacităţile cognitive ale minţii prin mijloace "instinctuale" precum drogurile,
sexul, considerate "Weltanschauung", recurgerea la încercări parapsihologice de tip pseudo-mistic sau
pseudo-animist. Circul californian actual, falşii guru, falştii profeţi, creaţiile SF şi aşa-zisele "biserici
noi" arătau doar că necesitatea unei descoperiri epistemologice epocale plutea în aer.
Cochetând cu terminologia belgiană, aş spune că perioada actuală din istoria lumii va realiza un
potenţial care va atinge maturitatea în a doua jumătate a secolului douăzeci, tot aşa precum, să spunem,
secolul al nouăsprezecelea a adus revoluţia materială. Dovada existenţei unui astfel de potenţial poate fi
găsită în analiza atentă a manifestărilor religioase, artistice şi literare, precum şi în modelele precise de
comportament din societăţile cele mai avansate.
De fapt, ipoteza teoretică era binişor formulată. Dar era un contur gol. Dacă nu ajungem la evenimentul
real care să producă descoperirea cognitivă, toate aceste consideraţii erau nule. Şi de asta îmi dădeam
seama cu amărăciune.
Erau zile în care nu mă vedeam cu ochi buni. Zile ca aceasta:
"Nu mă ridic din pat până la ora trei după-amiază pentru că nu ştiu ce să fac afară de asta...
Nu ştiu cum să exist.
Nu ştiu ce să fac.
Nu ştiu cum mă simt.
Nu ştiu dacă trebuie să gândesc sau nu.
Pur şi simplu nu ştiu.
Mă simt trist. Mă simt pierdut".
M-am săturat până-n gât de prieteni care s-au oprit la "sex". Încep să mă mir de propriul meu
comportament. Cu câţiva ani în urmă credeam, ca majoritatea dintre noi, că iubirea sexuală asigură
şansa optimă pentru fericire şi împinire. Toţi au acceptat "amorul liber" ca pe un lucru de la sine înţeles;
era principiul nostru de viaţă. Dar câţi dintre noi erau cu adevărat fericiţi? Nu prea mulţi, într-adevăr. E
atât de multă nesiguranţă! Oamenilor le este teamă să iubescă pe cineva pentru că se tem de suferinţă:
partenerul ales i-ar putea părăsi chiar mâine pentru cineva mai drăguţ! Care este relaţia corectă? Nu mi-
ar plăcea ca sora mea mai mică să fie prietenă cu un om care ar părăsi-o după un timp. Atunci, de ce ne
purtăm ca fluturii? Chiar atunci când sunt cu o prietenă atenţia mea hoinăreşte neîncetat în jur. Acest
neastâmpăr nu aduce nici o bucurie! Astfel am hotărât să mă potolesc încercând să mă bucur de
prietenie şi dragoste fără sex.
M-am săturat de profesorii de la Universitate care nu ştiu ce contează şi ce nu. În Academie s-a
instaurat un nou tip de sofistică paralizantă, sub eticheta respectabilă a gândirii analitice.
Gândirea analitică te ajută să gândeşti clar şi să fii sigur că aceasta e o funcţie respectabilă. Dar această
contribuţie e pur metodologică sau instrumentală. A gândi clar sau nu despre ceva e un lucru. Lucrul
despre care gândeşti este altceva. Aceasta este simplă obiectivitate. Poţi gândi clar despre arahide şi
poţi gândi într-un mod confuz despre Univers. A deduce că arahidele reprezintă un substrat al
Universului este un pas de-a dreptul prostesc şi totuşi obişnuit în Academia contemporană.
Nu există nimic Universal în cunoaşterea universitară. E un haos metodic al amănuntelor particulare ...
fiecare îşi cultivă propriul domeniu privat fără nici o legătură cu întregul. Noroc că eu îmi iau diploma
de doctor în litere! De îndată sar într-un Packard 1954 via New Orleans, Los Angeles. Îmi place să
călătoresc; viaţa este din nou distracţie; mă duc să văd Marele Canion şi să înot în Oceanul Pacific.
Mi-am completat ciclul de experienţe "americane" pătrunzând cât am putut de adânc în anti-cultura
californiană, atât cât să nu mă rănesc prea tare. Poate că ei aveau răspunsul pe care îl căutam! Un
răspuns, ştiam, există: îl simţeam în frumuseţea lumii, în scrierile înţelepţilor, în a iubi sau a fi iubit, şi
deşi îl simţeam, ştiam în acelaşi timp, că ceva mă împiedica să devin una cu el. Uneori puteam atinge
"acel stadiu" prin clipe de fericire imensă. Iarăşi şi iarăşi încercam să sfărâm zidul invizibil dintre mine
şi Realitate, dintre eu şi eu însumi, dintre eu şi unitatea iubirii. Oare nu cumva toţi urmăream acelaşi
scop? Toţi, fraţi şi surori, încercând să răzbată prin egoism şi confuzie, să se trezească, să fie liberi,să
ajungă la un punct unde să poată privi în jur şi să spună: "Da, acesta am fost, sunt şi voi fi întotdeauna.
Lumea se cutremură de bucuria mea. Eu sunt, tu eşti, noi suntem una".
În California am ajuns la sfârşitul drumului. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, am fost onest, m-am
analizat lucid în termeni psihanalitici şi socio-economici etc. Mă confruntam cu situaţii, cu alţii, cu
mine însumi, cu toată deschiderea şi dragostea posibilă. În final am văzut soluţia, dar n-am putut s-o
ating. Împărăţia pe care o căutam era atât de aproape de mine - un fir de păr ne despărţea, poate - dar
era imposibil de atins. Apropierea de cel de neatins agoniza. Ştiam că răspunsul se află în interiorul
meu. Mă năpusteam spre uşă, dar nu puteam s-o deschid. Era epuizant.
Îmi amintesc o seară lângă Palisadele din Pacific (Los Angeles) când am rămas pe plajă, îngenunchind
spre ocean şi spre noaptea care se apropia, murmurând "mica mea rugăciune către Pacific": "Doamne,
dragostea mea, pe Tine Te caut, pe Tine Te vreau, pe Tine Te caut, pe Tine Te vreau. Ajută-mă să Te
regăsesc. Toţi cei care aveţi puterea să mă ajutaţi, ajutaţi-mă să-L regăsesc". *4
Ei bine, am făcut ce-am putut, dar ştiam că nu pot mai mult. De la "crestele albastre" ale Virginiei până
la colinele împădurite din Boulder Creek (California), am împărtăşit temerile şi speranţele unei
generaţii de căutători, oameni frumoşi, oameni pierduţi, mulţi dintre ei mergând pe o linie moartă.
Toate drumurile păreau să fi fost bătute. Ducând peste tot şi nicăieri. Cine putea să-ţi spună: "Greşeşti!"
sau "Ai dreptate!" Nimeni nu ştia. Nu mai ştiam ce să fac; scriam în Berkley:
Nici aici
Nici acolo,
Ci dormind între
Este lucrul pe care-l caut, Şi totuşi, ca să-l trezesc,
Să stau aici, să merg acolo?
O, Preaiubitule, eliberează-mă din orbire.
În Berkeley, am primit de la un prieten indian - un băiat foarte isteţ şi drăguţ - adresa unei persoane ce
locuia lângă Londra. El mi-a spus: "Ea e cu adevărat Mamă şi e Divină. Ea s-a născut în trecut ca Sita,
Radha şi ca Sfânta Fecioarăă Maria; Ea este Avatarul (încarnarea) promis al lui Shakti şi a venit din nou
de dragul copiilor Ei. O, nu-ţi poţi închipui... ar trebui să te duci s-O vezi".
"Dar, Rajesh, cum poţi să spui una ca asta?"
- Poţi simţi, Gregoire, poţi cu adevărat să simţi asta.
Poţi simţi o imensă energie emanând din Ea sub formă de vibraţii şi îţi schimbă starea de conştiinţă!"
În vremea aceea am putut să-mi stăpânesc reacţiile emoţionale şi mentale faţă de o astfel de afirmaţie
aparent nebunească; doar pe experienţă te poţi baza. "Deci, mi-am spus, poate că e aşa, poate nu. Să
vedem". Totuşi gândurile şi sentimentele nu-mi erau tocmai liniştite. Pe de o parte enormitatea
afirmaţiei prietenului meu făcea foarte dificilă pentru mine ipoteza că el avea dreptate. Aşteptam de
atâta timp!...Este aproape de neconceput să credem că, în sfârşit, o Încarnare Divină trăieşte neştiută, în
această lume, mănâncă, doarme, pregătind totuşi izbăvirea. Pe de altă parte, semnele timpului indicau
ceva incredibil şi iminent totodată. Ne aflam printre falşii profeţi ai ultimelor zile prevestite de Iisus,
într-o conjunctură favorabilă spiritismului, drogurilor, aberaţiilor sexuale care arătau disoluţia socială.
În ţările dezvoltate, tehnologia scăpase de sub control. În ţările în curs de dezvoltare, mizeria cruntă nu
mai putea fi stăpânită; supravieţuirea fizică a omenirii apărea într-o perspectivă sumbră. Dacă vreodată
lumea s-a pregătit pentru venirea Ultimului Izbăvitor, acest lucru se petrecea acum.
Pentru că mizeria existentă era creată în special de bărbaţi mi s-a părut satisfăcător faptul că Încarnarea
ar fi putut fi de genul feminin (în hindi "Mamă Divină", "Mataji"). Aruncă o lumină interesantă şi
asupra dogmelor creştinismului. Aşa că am început să fiu atras de ideea unei întâlniri cu Învăţătorul
prietenului meu. "Dacă e aşa, ce caut aici?" Mi-am împachetat lucrurile şi am plecat spre Chicago. Am
zburat spre Coasta de Est şi de acolo spre Londra, unde locuia Shri Mataji. Ultimele rânduri scrise în
S.U.A. trădează speranţe pline de bucurie.
Adu-mi-L pe Acela spre care năzuiesc
Ajută-mă
Să Te las
Să mă iei
De mână.
***
Puterea care stăpâneşte puterile este dragostea.
***
Marea aventură, călătoria fantastică, drumul necunoscut.
***
Când privesc înapoi la aceşti douăzeci şi cinci de ani, trebuie să spun că am fost foarte norocos. N-am
fost nici mâncat de lei, nici înjunghiat, nici lovit cu pietre. N-a trebuit să beau otravă precum Socrate şi
nici nu mi-am distrus jumătate din celulele creierului ca un fantezist înăcrit. Nici măcar n-am luat
trenul spre Siberia. Mai mult chiar, mă mângâiam cu gândul că nu era nici măcar originală căutarea
mea. Căutam răspunsul la aceleaşi întrebări dezbătute de atâţia călugări, regi, poeţi, filosofi, nebuni şi
sfinţi. Dezbateri care au răsunat în camera Faraonului la curtea lui Akbar, de la Fathepur Sikri, în
chiliile buddhiştilor sau în mânăstirile cisterciene. Într-adevăr, întrebări foarte vechi... Astăzi, ca şi ieri,
ele constituie esenţa evoluţiei gândirii şi societăţii.
Există vreun răspuns? Poate fi găsit RĂSPUNSUL? Am fost plin de speranţă, disperat, cinic... Până în
ziua când am întâlnit cea mai adorabilă, impresionantă şi misterioasă superfiinţă umană: Shri Mataji
Nirmala Devi.
Note ---------------------------------------------------------------
1) "Que jamais rien ne vienne combler ma faim. Qu'elle ne diminue point, que rien ne desaltere ma
soif; qu'elle augmente. Car c'est en ayant faim et soif que je ne me trahis pas". (n.a.)
2) Chamfort Maximes "La plus perdue de journees est celle ou on n'a pas ri". (n.a.)
3) "Clipei de-i voi zice: ' Rămâi, că eşti atâta de frumoasă '/ Îngăduit îţi e atunci în lanţuri să mă fereci."
(Faust, Ed. Tineretului, 1962; traducere de Lucian Blaga; nota aparţine autorului)
4) Mon Seigneur, mon amour, c'est Vous que je cherche, c'est Vous que je veux, c'est Toi que je
cherche, c'est Toi que je veux. Aide-moi a Te rejoindre. Vous tous qui avez le pouvoir de m'aider, aidez-
moi   Le rejoindre". (n.a.)

SAHAJA YOGA O DESCOPERIRE FĂRĂ PRECEDENT

„Noua revoluţie în conştiinţă trebuie să se producă, altfel toate realizările umane ar

fi lipsite de sens. Ar fi ca şi cum aţi pregăti decoraţiunile electrice pentru nuntă fără
să aveţi curent. Dar cînd lumina va fi aprinsă, veţi vedea Mirele şi Mireasa. “

Shri Mataji Nirmala Devi

Capitolul 1

între noi, cititorule

„(...) îşi dau înt'ilnire într-un loc înalt cei care se aseamănă fără să se cunoască. Locul inalt este semnul
unei recunoaşteri atît de adînci, încît el face de prisos orice cunoaştere prealabilă. Cei chemaţi într-
acolo vin de dinaintea oricărei istorii prezente, vin de dincolo de un loc anumit, vin de dincolo de
chipul, de vocea şi de vîrsta lor.“
Gabriel Liiceanu, Epistolar
Intelectualul de nivel mediu are o tendinţă vădită spre a trece cu vederea unele lucruri şi s-ar simţi
destul de neplăcut să fie confruntat cu astfel de cuvinte mari: Evoluţie universală, Cosmos, Om, Destin,
Realizare a Sinelui, Dumnezeu şi Diavol; Ce penibil! S-ar mira şi de ciudata îndrăzneală a autorului de
a le folosi. Mai mult, ceea ce urmează să fie dezvăluit despre Shri Mataji, Sahaja Yoga şi conştiinţa
colectivă poate apărea incredibil de frumos, astfel încât cel mai bine intenţionat cititor, ar putea să-l
considere pe autorul acestei cărţi un specimen impertinent dintr-o categorie de scriitori, pe bună
dreptate dezagreată: oameni care scriu despre lucruri pe care nu le cunosc. Şi dacă presupunem asta, de
dragul imparţialităţii, cititorul e pregătit să ia în considerare o ipoteză academică potrivit căreia autorul
ar putea să ştie ce spune şi atunci se ridică o întrebare-enigmă: ce oameni ar putea vorbi despre
Împărăţia lui Dumnezeu şi să ştie despre ce vorbesc?
Nu voi ocoli cuvinte precum Destin şi Dumnezeu pentru că aceste simboluri verbale puternice acoperă
chiar problema acestei cărţi. Ca un adaos la cele spuse, daţi-mi voie să citez deocamdată din Kena
Upanishad: "Nu pot să spun că-L cunosc pe Brahman întru totul, nici nu pot să spun că nu-L cunosc. Îl
cunoaşte mai bine acela dintre noi care înţelege spiritul cuvintelor: "Nu ştiu nici dacă nu-L cunosc".
Dacă vă consideraţi un căutător, ar trebui să fiţi pregătit şi pentru a investiga o posibilitate concretă de a
experimenta împlinirea Căutării atunci când această posibilitate se materializează. Cum aş putea să vă
împărtăşesc experienţa mea? Cartea este doar o unealtă banală în acest scop, dar nu am alt mijloc la
îndemână pentru a vă contacta. De ce vreau să ajung la dumneavoastră? Presupun că bucuria este
completă atunci când este împărtăşită. Toţi fraţii şi toate surorile mele din Sahaja Yoga doresc să intraţi
în oraşul bucuriei lui Dumnezeu. Eu scriu în numele lor. De altfel n-am fost niciodată atras de "modelul
iluminării individuale" dacă întunericul urma să învăluie Sinele meu preţios şi netulburat, lăsându-i pe
ceilalţi în tristeţe. Deci aceasta este o încercare de comunicare. Ştiu că nu sunt în măsură să scriu despre
Shri Mataji şi Sahaja Yoga şi totuşi dacă recepţionaţi măcar parţial mesajul, îndrăzneala mea va fi,
poate, iertată.
Sunt pe deplin conştient că e zadarnic să transpui într-un fel de cadru conceptual o realitate care
transcende complet propriile noastre abilităţi conceptuale întrucât, oricum, ea este sursa a tot ceea ce
există, inclusiv a puterilor noastre mentale. Oceanul poate cuprinde picătura de apă, dar nu invers. Şi
când acest ocean e Oceanul Iubirii Divine, cuvintele rămân pe ţărm! Acum ştiu de ce toţi marii sfinţi au
spus că bucuria realizării sinelui nu poate fi descrisă. Înainte erau o picătură în afara Oceanului, dar
acum ştiu ce înseamnă să te contopeşti cu Oceanul. Inteligenţa discursivă şi minţile analitice nu pot
cuprinde în structurile lor dragostea sacră ce susţine diversitatea organică a Unităţii atotpătrunzătoare.
Nici unul din lucrurile scrise în această parte a cărţii nu este de natură să fie aşternut în litere, sunete,
idei. Vă asigur că am ezitat mult înainte de a mă apuca. Totuşi cartea a fost scrisă dintr-un motiv precis;
nu pentru a fi crezută neapărat, ci pentru ca experienţa în sine să poată fi înţeleasă. Această lucrare e o
invitaţie umilă de a experimenta. În ciuda imensei căutări şi a exasperantului imbold de a mă cunoaşte
pe mine însumi, preocuparea profundă pe care am resimţit-o întotdeauna nu a fost pentru propria mea
evoluţie, ci pentru emanciparea tuturor căutătorilor cu adevărat pasionaţi. Şi epoca ai cărei zori se ivesc
este una a înţelegerii colective a sensului existenţei; această scriere nu e decât primul omagiu modest
adus acestei mari înţelegeri. Procesul înţelegerii nu e pur mecanic şi credinţa oarbă este, de fapt, un
obstacol în calea realizării lui. După cunoaşterea sinelui îţi dai seama că atât credinţa, cât şi necredinţa
sunt ca deformările provocate de egoul individual în încercarea sa de a ocoli adevărul.
Mai înainte de toate, oricare ar fi adevărul, el există prin însăşi natura sa, indiferent dacă eu sunt sau nu
capabil să ajung la el. Adevărul este adevăr "in se et per se", perfect susţinut şi complet în sine. Dacă
undeva în ţara asta există un peisaj care cuprinde, să zicem, un râu şi un copac, el există indiferent dacă
eu îl văd sau nu. De fapt adevărul este "ceea-ce-este-ceea-ce-există", el este strălucirea existenţei. Dar
acum, problema pusă deseori în discuţie este următoarea: dacă există undeva un râu şi un copac, dar pe
care nu le văd, atunci eu nu ştiu de existenţa lor; s-ar putea foarte bine să existe "în sine", dar nu există
"pentru mine", şi, din moment ce nu există pentru mine, din punctul meu de vedere nu există. Afirmaţia
"există un râu şi un copac" e adevărată în sine, dar nu este adevărată pentru mine, şi , dacă nu e
adevărată pentru mine, cum pot accepta eu că ea este adevărată în sine? Următorul pas,
nerecomandabil, este acela de a afirma că, din moment ce nu este adevărat pentru mine nu este adevărat
deloc. Această greşeală gravă a fost deseori comisă de pozitivişti. În treacăt fie spus, această greşeală
este expresia unei erori clasice de logică, sofismul generalizării "Ceea ce percep există. Deci eu percep
ce există. Deci ceea ce nu este perceput de mine nu există". Aceasta este iluzia tipică a opticii
intelectuale acceptate de gândirea contemporană. Spiritul de dreptate ne-ar cere să adăugăm la sfârşitul
ultimei propoziţii "pentru mine". Ştiu că gânditorii rezonabili şi oneşti sunt conştienţi de asta.
Acest "pentru mine" schimbă complet situaţia şi permite inteligenţei discriminatorii să meargă mai
departe, impunându-şi propriile coordonate cognitive.
Inteligenţa discriminatorie spune "Bine, nu văd râul şi copacul, dar asta nu înseamnă că ele nu există,
înseamnă doar că eu nu ştiu dacă ele există sau nu". Acesta a fost stadiul atins de Immanuel Kant în
"Critica raţiunii pure" şi poziţia pe care şi-au arogat-o Socrate, Buddha şi Lao-Tzî "a şti ceea ce ştii şi a
şti ceea ce nu ştii, şi a şti că ştii ce ştii şi că nu ştii ce nu ştii". Aceasta mi-a sunat întotdeauna bine şi
cred că cititorul poate parcurge aceste rânduri şi să fie de acord cu mine. La urma urmei aste e
înţelepciune convenţională. Implicaţiile logice şi imediate ale acestei poziţii apar în afirmaţia "cu
adevărat am să vă povestesc despre râul cu apa vieţii şi despre pomul vieţii care este calea sacrei
Kundalini" *1.
Dar, foarte probabil, n-aţi păşit niciodată în lumea interioară unde acestea pot fi găsite, şi de aceea nu
mă credeţi; nici n-ar trebui! Totuşi, n-ar trebui să-mi respingeţi afirmaţia; cum aţi putea? N-aţi fost în
acel loc secret, n-aţi căutat voi înşivă, nu-i aşa? Şi chiar dacă aţi făcut-o, puteţi spune că v-aţi atins
scopul? Puteţi spune cu mâna pe inimă că aţi găsit acel loc şi că acesta este exact aşa cum a fost descris
de Scripturi?
De aceea, iată cum v-ar putea fi folositoare această carte: vă poate sugera care sunt problemele care
merită atenţie; vă poate hotărî să porniţi spre acest tărâm ca să vedeţi cu ochii voştri râul şi copacul şi
atunci veţi crede în propria experienţă. Iată la ce se referă această încercare: pentru a anunţa, pentru a
vă invita pe toţi să vă treziţi, să vă ridicaţi şi să începeţi să umblaţi pe calea revelaţiei, spunându-vă în
acelaşi timp şi care este direcţia corectă. Dacă veţi face atâta lucru singuri, vă promit că şi Dumnezeu
va face ceva pentru voi aşa cum a făcut pentru un suflet atât de nevrednic. Dar ajutaţi-vă singuri mai
întâi, iar apoi cerul vă va ajuta. Vă rog să mă credeţi, doar răsăritul realizării, renaşterea voastră,
adevăratul vostru Botez va aduce căutătorului adevărata cunoaştere. Când ceva este formulat în
propoziţii, devine cu siguranţă subiect al obiecţiilor şi controversei; aceasta este regula lumii verbale.
Dar fie ca cititorul să preţuiască adevărata măsură cu ajutorul căreia să evalueze ceva ce nu e nici
filosofie, nici un manifest religios, ci doar un simplu indicator pe drumul adevărului. Este un indicator
pe drumul propriei voastre căutări. Toţi marii sfinţi descriu că în majoritatea fiinţelor umane se află o
grădină magică, bine ascunsă unde înfloresc florile iubirii lui Dumnezeu. Acolo totul este frumuseţe,
prospeţime, bucurie, inocenţă şi dragoste. Acolo se află râul şi copacul. Trebuie să spun cu umilinţă că
eu am fost într-adevăr condus spre acel loc. Paradisul pe care deseori îl credeam a fi atât de departe
este, de fapt, foarte aproape. El nu poate fi pierdut cât timp avem dorinţa arzătoare de a-l găsi. A căuta
este esenţial. Cartea este dedicată tuturor căutătorilor adevărului. Fie ca toţi să fim binecuvântaţi cu
adevărul Căutării noastre şi Dragostea Divină să ne fie călăuză! Să uităm oboseala şi truda zilnică!
Asupra acestei lumi se ivesc zorii unei zile pline de speranţe, o zi a bucuriei perfecte.
Dacă încă nu vă interesează, aş cita-o pe Shri Mataji Nirmala Devi:
"Cum aş putea să fac să vă fie foame? V-am gătit o mâncare foarte bună, dar dacă nu vă e foame nu o
veţi mânca şi veţi face nazuri. Cei flămânzi o vor cere".
Vă rog nu vă prefaceţi că nu vă interesează.
"Cititorule ipocrit, prietene, frate" sunt cuvintele care deschid volumul cel mai important din creaţia lui
Baudelaire, amintind cititorului să nu se prefacă a fi detaşat de problemele vitale ale existenţei. Cred
din tot sufletul că adevărata cale a eliberării interesează orice fiinţă umană. Chiar apa şi copacul vieţii
despre care vorbesc preocupă pe oricine, căci copacul îşi are rădăcinile în fiecare, fiind esenţa
procesului spiritual şi psiho-somatic în fiecare corp omenesc. Scriu această afirmaţie fantastică nu ca
rezultat al unor ani de lungi compilaţii ale scrierilor ezoterice, ci ca rod al unei experienţe practice,
imediate, interioare, pe care aş putea-o numi simplu experienţa prezentului.
Să încercăm să vizualizăm linia orizontală dintre trecut (care este depozitat în partea de superego a
mentalului) şi viitor (de care se preocupă partea de ego a mentalului). Undeva pe această linie se află
un punct imperceptibil, un punct geometric numit "acum" care, de fapt, împarte linia în două segmente:
trecut şi viitor. Prezentul este un punct invizibil pe această linie pentru că nu poate fi cuantificat în
unităţi de timp ca şi trecutul (de ex: 1789 d.Hr, 1800 î.de Hr) sau ca viitorul (de ex: 1995, 2000) şi
totuşi, paradoxul supărător e că, din punct de vedere uman, numai prezentul există; trecutul nu mai este,
iar viitorul - nu încă.
Dacă meditaţia noastră poate atinge acest punct invizibil (prin starea fără gânduri) îl va umfla aşa cum
aerul umflă un balon astfel încât viitorul şi trecutul vor fi absorbite în el. (vezi fig. I); intensitatea
Prezentului atotpătrunzător este savurată pentru că am renunţat la superego (trecut) şi la ego (viitor). A
atinge acest punct invizibil al liniei orizontale e ca şi cum ai trece, prin geometrie, într-o altă
dimensiune care se deschide dincolo de multidimensionalitatea însăşi; aici se află Împărăţia lui
Dumnezeu, grădina miraculoasă. Deci, atât de aproape şi totuşi atât de departe. Cum poţi intra în ea?
Aşa-numiţii scriitori mistici spun că Împărăţia Cerurilor se află în tine, cheia este în tine, calea este în
tine... dar trebuie curăţată mai întîi.

Împărăţia este contopirea lui Kundalini cu cea de-a şaptea chakra*# (centru subtil psiho-somatic) în
vârful capului (Sahasrara) sălaşul lui Shakti (energia divină) trezită. Această chakra a fost descrisă în
marea mandala a lui Shri Shankaracharya Saudarya-Lahari: Revărsarea Frumuseţii. A fost prezentată ca
fiind lotusul lui Buddha cu o mie de petale.
Poarta este cea de a şasea chakra în drumul lui Kundalini între şi deasupra sprâncenelor (Agya, Agnya)
numită şi a"al treilea ochi", este sălaşul lui Iisus Christos cel care a controlat Buddhi (intelectul) şi este
Buddha (vezi fig.III pag. )
Cheia porţii este abandonarea, asemeni unui copil, şi ea vine de la chakra inimii (Anahath) sălaşul lui
Shiva la care s-a referit Iisus: "Adevăr grăiesc vouă: cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un
prunc, nu va intra în ea" (Luca 18,17).
Calea este canalul interior din şira spinării (Sushumna nadi) numit Copacul Vieţii. Este calea lui
Kundalini, Energia divină reziduală din om. În acest canal subtil există totuşi un gol (Manifestarea
grosieră a acestui gol în exteriorul măduvei spinării este un interval între plexul solar şi nervul vag al
sistemului nervos parasimpatic). Atât canalul cât şi chakrele (centrii psiho-spirituali de energie pe
Sushumna nadi) pot fi îngustate sau blocate datorită impurităţilor acumulate dintr-o karma anterioară,
posesiuni ale spiritelor, tulburări nervoase etc. Deci calea trebuie mai întâi curăţată. Dar, aşa cum vom
arăta mai târziu, aceasta nu poate fi făcută de căutătorul însuşi pentru că atenţia lui nu poate atinge
propriul canal Sushumna. Înţelegem acum rolul unui adevărat Maestru (guru): el este acela care udă
sămânţa vieţii cu vibraţiile energiei divine, care curg precum razele, din fiinţa sa. Când vibraţiile intră
în fiinţa căutătorului ele umplu golul din Sushumna, formând astfel o punte în calea ascensiunii lui
Kundalini. Această sămânţă a vieţii se va manifesta în Copacul Vieţii. Când Kundalini este trezită
spontan de vibraţiile gurului, Ea realizează că e invitată de autoritatea divină. Astfel, Ea se ridică şi
străpunge cele şase chakre (chakra bhedah) din canalul central (Sushumna).
Apa vieţii este, în primul rând, râul de vibraţii răcoroase emis de Energia Divină Primordială (Adi
Shakti). Ea a fost identificată în scripturi ca fiind suflarea Duhului Sfânt *2 ("pneuma" părinţilor greci
ai bisericii) sau râul Sfânt Gange ce coboară pe pământ din capul lui Shiva. Ea este, de asemenea,
Chaitanya a lui Shri Shankaracharya. În momentul realizării Sinelui, individul poate simţi într-adevăr
aceste vibraţii ca pe o briză răcoroasă sau, în funcţie de forţa lor, ca pe un flux răcoros curgând prin
vârfurile degetelor, apoi prin mâini şi ulterior prin toată fiinţa. În momentul realizării lui Dumnezeu,
apa vieţii numită "amrut" sau ambrozie se simte ca o revărsare de indescriptibilă beatitudine curgând
din Sahasrara în sistemul nervos central şi în cel autonom.
Note ----------------------------------------------------------------
1) Energia divină reziduală în om care se află în stare potenţială până în momentul realizării Sinelui
(n.a.)
2) "Când a sosit ziua Cincizecimii ei erau toţi adunaţi laolaltă. Şi din cer, fără de veste, a venit un vuiet,
ca de vijelie, care trece, şi a umplut toată casa unde şedeau ei (...) şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt".
(Faptele apostolilor 2.1-2.4) După aceea, limbile de foc (Kundalini) au apărut pe fiecare din ei (2.3).

Capitolul 2

Întîlnire cu Sahaja Yoga

„Zeii nu dăruiesc orbeşte. Darul lor are un tîlc şi cel care îl primeşte nu poate fi ales întîmplător. El s-a
pregătit îndelung să aştepte darul acesta. Şi cînd îl primeşte, nici el nu îl primeşte orbeşte. “
Gabriel Liiceanu, Despre limită
„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi."
loan 8.32
„Cînd măştile sînt îndepărtate, atunci aveţi cunoaşterea Sinelui, care este cunoaşterea lui Dumnezeu. A
cunoaşte Şinele înseamnă a deveni Şinele, pentru că nu există un al doilea Sine. Deci «a şti» este «a fi».
Conştiinţa este existenţă."
Shri Ramana Maharshi
„Ultima limită a corpului nostru - aceea a propriului nostru creier - este pe cale de a fi transgresată."
„Homo sui transcendentalis este pe cale de a se naşte. Nu este un oarecare «om nou», ci un om care se
naşte din nou. Această nouă naştere este o potenţialitate înscrisă înlăuntrul fiinţei noastre."
Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea - Manifest
A cunoaşte Sinele, înseamnă a fi Sinele pentru că există două Sine. Deci a şti este a fi. Conştiinţa este
existenţă". - Shri Ramana Maharishi.
Când Newton, Rutherford sau Einstein au descoperit acele legi care au adus binecunoscutele revoluţii
în gândirea ştiinţifică, ei nu făceau decât să dezvăluie câteva din nenumăratele aspecte ale
fenomenologiei Energiei care au fost până atunci necunoscute. Mai mult, datorită lui Einstein,
Heisenberg şi Niels Bohr, oamenii de ştiinţă contemporani ştiu că observatorul interacţionează cu
obiectul observaţiei prin însuşi actul observării. Fiind în timp şi în spaţiu, observatorul este el însuşi o
parte din - sau mascat de - acest cosmos fizic spaţiu-timp pe care îl observă. În funcţie de sistemul de
referinţă al observatorului, aceleaşi fenomene pot fi identificate prin două fenomene diferite,
contradictorii şi totuşi valide, generând diferite serii de interacţiuni. Aceasta deoarece experimentele
fizice dezvăluie numai aspecte specifice ale fenomenelor, nu totalitatea realului, şi selecţia acestor
aspecte depinde de pregătirea omului de ştiinţă. De exemplu, acelaşi fenomen din fizică a fost explicat
diferit, dar corect, de fizica newtoniană şi de teoria relativităţii a lui Einstein. Dacă aşa stau lucrurile,
cunoaşterea ştiinţifică nu poate avea ultimul cuvânt asupra Naturii Universului. De asemenea, ea arată
modul în care omul corespunde ecologiei cosmice globale căreia îi aparţine: cunoaşterea, descoperirile
şi interacţiunile rezultate modifică în mod constant relaţia dintre om şi cosmos.
Legi cunoscute ale realităţii exprimă fenomene care există, dar care nu au intrat încă în conştiinţa
omului; astfel ele reprezintă o cunoaştere potenţială.
Evoluţia conştiinţei umane urmează să pună în practică această cunoaştere potenţială prin înţelegerea
acestor legi; aceste descoperiri dezvoltă o nouă relaţie între om, sine, lume; a cunoaşte înseamnă a
transforma. Omul este supus unei stări de devenire perpetuă pentru că năzuieşte tot timpul spre
cunoaştere şi descoperire; când legile nou descoperite aparţin domeniului material, omul poate, în cele
din urmă, să-l transforme extrapolând aceste legi în profitul său prin cunoaşterea aplicată, de exemplu
gravitaţia, electricitatea, energia atomică,etc. Când legile aparţin domeniului psiho-experimental,
cunoaşterii înseşi, ele produc o transformare interioară. Calitatea percepţiei noastre este importantă
pentru că ea conferă o calitate corespunzătoare a realităţii; aceasta e farmecul, transformarea, creaţia!
Puterea iubirii lui Dumnezeu e atât de mare, încât ne putem purifica atenţia doar întorcându-ne spre
Iubirea Divină. Într-adevăr există o cunoaştere interioară, despre care Shri Krishna a spus: "Precum
soarele luminează singur întreaga lume, tot aşa şi stăpânul câmpului luminează întregul câmp". -
Bhagavad Gita (XIII.33)
Cunoaşterea absolută înseamnă accesul la adevărul viu. La acel adevăr care este lumină vie şi bucurie
vie. Aici este locul unde ne aşteaptă Iisus Christos.
Cunoaşterea absolută înseamnă transformarea absolută; această dimensiune foarte creativă a
epistemologiei îşi află astăzi expresia ei cea mai puternică în Sahaja Yoga, descoperirea maestrului meu
spiritual, Shri Mataji.
"Cunoaşte Infinitul şi vei deveni infinit". Mulţi dintre noi cunosc acest mesaj fundamental al
înţelepciunii antice, şi îl acceptă. Dar cum pot eu exprima asta? Îţi ia o secundă sau o sută de vieţi? Ce
se întîmplă? Ce-i cu vecinul de alături? Acestor întrebări li se poate răspunde doar prin experienţă
concretă şi nu prin vorbe goale. Toate speculaţiile posibile despre alchimia interioară a conştiinţei au
fost deja propuse de căutătorii din trecut. Dacă există vreun adevăr în aceasta, pe care el să se manifeste
singur. Dacă transformarea este realizabilă, fie ca ea să se producă.
Început de august 1975. Avionul a decolat de pe Aeroportul Internaţional Philadelphia. În două ore voi
ateriza la Heathrow. Citesc "Cele două turnuri" de Tolkien pentru că sunt prea agitat ca să dorm. Sunt
trist că-mi părăsesc prietenii, dar mă concentrez deja asupra întîlnirii cu Shri Mataji.
Îmi voi aminti multă vreme prima călătorie din Gara Vicoria spre Oxted (Surrey) unde locuieşte Shri
Mataji. Stau într-un vagon de clasa a II-a, într-unul din acele drăguţe trenuleţe britanice, pe jumătate
speriat, pe jumătate amuzat: "Hei, Greg, s-ar putea să fii pe punctul de a descoperi Graalul în drăguţul
trenuleţ galben şi albastru, ori ai dat din nou de bucluc. Oricum, ea vorbea plăcut la telefon". Trenul
ajunge la Oxted. Simt câteva bătăi de inimă mai repezi, dar sunt mai mult agitat decât speriat. Cineva
mă aşteaptă la gară: pare un om normal. Păşesc printr-o încântătoare şi liniştită provincie spre casa lui
Shri Mataji. Sun şi uşa se deschide. Shri Mataji vine în hol. "Mes hommages Madame..." îi transmit
omagiile mele. Cumpărasem flori din Gara Victoria.
Ce se întâmplă când o întâlnesc pe Shri Mataji e stupefiant. În câteva minute simt că sunt cunoscut de
cineva care mă face să mă simt "reîntors acasă" ori ca "fiul risipitor". Sunt întâmpinat de o persoană
înzestrată cu bunătate funciară, simplitate şi dragoste. Este dificil să exprimi aceste sentimente. Nu o
cunosc pe Shri Mataji şi totuşi o cunosc. Pentru prima dată, după multă, multă vreme, mă simt complet
relaxat şi încep să discut cu ea cu toată încrederea şi simplitatea.
Mă întreabă despre familie, despre sănătate şi de ce nu port maieu pe sub cămaşă, fiindcă s-ar putea să
răcesc. Îi răspund. De asemenea, îi spun că eu caut ceva - adevărul cred - dar nu l-am găsit şi sunt
obosit. Ea zâmbeşte. Îmi spune zâmbind: "Te voi pune la încercare". Izbucnesc în râs. "Oh, puteţi să mă
încercaţi" - Cum a fost călătoria? - bine. Luăm câte o ceaşcă de ceai. Vocea ei e atât de dulce, de tandră.
Simt că e absolut sinceră. Mă simt învăluit într-o dragoste adâncă, liniştitoare, maternă. Începe să-mi
placă foarte mult. Totul este atât de simplu. Totul va fi bine. Casa este liniştită. Strălucirea soarelui
pătrunde prin fereastră. Ea spune că mă cunoaşte. Ştiu că e aşa. Aşa e. Este ciudat şi frumos. În
interiorul meu ceva renaşte, ceva aproape uitat: propria mea bunătate, propria mea demnitate. Sunt atât
de fericit. În mine s-a aşternut pacea. Shri Mataji, cine eşti? Ea poartă un sari alb.
Stăm de vorbă ore în şir. După câtva timp am intrat într-o nouă stare de conştiinţă în singurul mod pe
care inteligenţa mea îl putea accepta: ştiam că mintea mea mică nu poate cuprinde Realitatea, dar că
Realitatea ar trebui s-o cuprindă. În general aşa s-a şi întâmplat.
Shri Mataji îmi cere să stau în faţa ei şi să întind mâinile spre ea. Mi se pare că intru într-o concentrare
adâncă şi face chiar câteva mişcări cu mâinile şi cu braţele. Aceste mişcări arată că Shri Mataji încearcă
să ridice ceva de la ombilicul meu până în creştetul capului, dar cu ochii nu văd ce anume ridică. Unele
gesturi îmi sugerează că ea ţine în mâini un fel de arme invizibile. Altele îmi amintesc de poziţiile
rituale ale unor statui foarte vechi. Tot timpul o fixez cu privirea. Ea este nespus de frumoasă, plină de
umilinţă şi de omenie, cu o strălucire nespusă, inexprimabilă, de măreţie interioară. Puţin mai târziu, în
timpul acestui proces, încep să simt un fel de briză răcoroasă curgându-mi prin palme, ca un flux de
vibraţii. Această briză îşi croieşte drum prin palme, în ciuda neîncrederii mele. Cu siguranţă că atunci
nu mi-am amintit că unul din cuvintele prin care părinţii greci ai bisericii desemnau Duhul Sfânt era
"pneuma" adică "suflu". Nu m-am gândit nici la "Chaitanya Lahari", Apa Vieţii a râului Gange. Pur şi
simplu nu înţelegeam deloc ce se întâmplă, dar simţeam că ceva se întâmplă... ceva ce eu nu
înţelegeam; acest lucru prin sine însuşi e chiar interesant, cu atât mai mult cu cât acum simţeam senzaţii
localizate în corp, de-a lungul şirei spinării, ca şi când ar fi ieşit la iveală părţi din corpul meu pe care
nu le cunoscusem până atunci. Mai năucitor e faptul că Shri Mataji pare să ştie exact ce se întâmplă: "e
chakra inimii". Da, într-adevăr simt ceva în piept. Shri Mataji îşi îndreaptă mâna spre spatele meu lângă
zona inimii şi după puţin timp durerea dispare... şi reapare la baza gâtului: "este Vishuddhi chakra"
spune ea zâmbind: din nou, pune un anumit deget pe vertebra proeminentă de la baza gâtului. Încep să
lăcrimez şi simt o arsură în frunte. Acolo îmi aplică "tika" sau pudra roşie cu care femeile indiene îşi
împodobesc fruntea, în locul presupus a fi "al treilea ochi". Ea îmi explică: "Această tika este vibrată şi
va ajuta la dispersarea vibraţiilor negative care îţi blochează acum Agya chakra". Când ajunge la
această chakra ea spune: "Gândeşte-te la Iisus Christos şi la faptul că El şi-a dat sângele pentru
emanciparea omenirii". Încetul cu încetul, presiunea din frunte dispare şi capul mi se umple de o
senzaţie de uşurare sau de luciditate acută. Este, de asemenea, o senzaţie delicată şi plăcută. Pe măsură
ce tensiunea din cap dispare, mi se creează un loc, dacă pot să-l numesc aşa, care-mi dă o relaxare
completă şi simt că sunt complet liniştit, dar pe deplin conştient. Ochii mi-i simt cam grei şi îi închid.
Dar curând tensiunea dispare din ei şi simt că am dobândit o nouă calitate a vederii. Deschid din nou
ochii, O privesc pe Shri Mataji şi devin din ce în ce mai fascinat, aproape ca un copil ce pătrunde într-
un tărâm de basm. Uneori întrevăd ca într-o străfulgerare de lumină un praf rotindu-se în jurul ei. Şi
văd clar - nu ştiu cum să spun - persoane diferite care apar în expresia feţei ei în timp ce-mi vorbeşte. E
o doamnă, o Fecioară, radiind dragoste şi compasiune. Ochii ei exprimă o asemenea profunzime a
cunoaşterii, o dragoste atât de mare, încât sunt năucit, încercând realmente să sorb din ea, să mă umplu
de ea. Văd şi o tânără nespus de frumoasă, adorabilă, ce râde ca o fetiţă (şi ochii-i râd). Dar râsul ei
răsună ca vibraţia Puterii însăşi. Acum, o altă tânără, cu o expresie de dezgust pe faţă ca şi cum
încarnarea purităţii absolute ar trebui să privească la ceva odios. Shri Mataji vorbeşte; cu o voce blândă,
plină de dragoste, îmi explică: "Kundalini e mama ta. Ea a fost cu tine în încarnările anterioare. Chiar
atunci când Kundalini nu este activă, ea este conştientă de faptele trecute, ea e martora faptelor tale
bune sau rele". Mă înspăimânt. Ea continuă gânditoare: "Ai făcut greşeli, chakrele sunt blocate; va dura
un timp să le cureţi". Apoi observă că sunt din ce în ce mai înspăimântat şi-mi spune pe dată: "Nu-ţi
face griji. Totul va fi bine". Această afirmaţie conţine în ea atâta dragoste maternă, încât teama dispare.
Camera e învăluită într-o lumină aurie, mişcătoare, sau cel puţin aşa apare pupilelor mele dilatate; mă
simt cufundat într-o baie liniştitoare de Bucurie. Shri Mataji spune: "Kundalini s-a ridicat; sistemul
nervos parasimpatic a fost activat. Nu trebuie să faci nimic. Procesul celei de a doua naşteri e sahaj,
spontan". Sunt încântat că nu mai trebuie să depun efort mental pentru că, mintea mea fiind relaxată şi
atentă, evit pericolul sugestiei şi autosugestiei. Pe de altă parte, mă simt stânjenit să asist la ceva ce mi
se întâmplă, care este în acelaşi timp şi evident, şi în afara controlului meu. Totuşi, nu sunt într-o stare
de hipnoză pentru că intelectul meu poate raţiona: "Asta să fie? Asta să fie oare?" Cine este persoana
din faţa mea care acţionează ca un catalizator al unor energii necunoscute mie, energii pe care le simt
pătrunzând în corp ca pe nişte unde vibratorii? Dar karma mea? A distrus-o? Va dura această bucurie?
Deodată realizez că aceste vibraţii au efect şi asupra conştiinţei mele; treptat intru într-o nouă
dimensiune unde totul în cameră începe să se schimbe, şi totuşi rămâne la fel; o tăcere maiestuoasă
creşte în mine. Zgomotele din minte dispar: e ca şi cum ceva mai real, mai intens se dezvăluie în
realitatea mea deja manifestată; aerul, perdelele şi masa; ceva simplu şi esenţial, exact lucrul după care
tânjeam de atâta vreme. Simplu. Direct. Imediat. Evident. Încântător. Ceva numit Realitate. Această
realitate pe care am încercat în van s-o cuprind, mă cuprinde încet şi cu blândeţe. Asta e prea de tot! Nu
pot să cred că am atins ţelul unei căutări atât de intense şi îndelungate. Mi-e somn..... şi cu
binecuvântarea lui Shri Mataji, adorm.
Când mă trezesc, mă aşteaptă o deliciosă cină indiană şi, la drept vorbind, nu mă mai preocupă nimic
altceva. Shri Mataji mă priveşte şi disting în ochii ei milă şi compasiune. Starea mea o îngrijorează.
Sunt un bebeluş a cărui mare bucurie e ca mama să-i acorde toată atenţia. "Sunt liberă câteva zile", mi-
a propus ea "de ce n-ai rămâne aici mai mult? În cazul tău va trebui ceva timp până să te stabilizez; aşa
cum eşti acum, nu eşti bine deloc". Bineînţeles, ştiam că sunt bolnav şi că mersesem cu capul înainte pe
cărările greşite ale unor căutări rătăcite.
În zilele următoare descopăr într-adevăr, că starea mea nu era prea strălucită. Uneori simt vibraţiile,
alteori nu; simt dureri în părţi diferite ale corpului; mintea devine din nou agitată. Shri Mataji îmi
acordă mai multe şedinţe de terapie prin vibraţii. Intru în stări de beatitudine şi apoi alunec din nou în
confuzie. La un moment dat, sătul de mine însumi, îi spun lui Shri Mataji că sunt inutil şi fără şanse de
salvare. Shri Mataji mă întreabă: "Cum te simţi acum?" Exact în acel moment simt că mă pierd într-o
indescriptibilă senzaţie de beatitudine care-mi pătrunde peste tot în corp şi închid ochii. Ceva mai
târziu, Shri Mataji îmi spune încetişor: "Cred că n-ar trebui să disperi". Ia te uită! Beatitudinea s-a dus!
Sunt şocat de această experienţă. E clar că Shri Mataji are un control absolut asupra fenomenelor
energie-conştiinţţă. Dacă vrea poate să mă ridice în al nouălea cer într-o clipită; e absolut uluitor! "Deci
trebuie să-mi curăţ singur instrumentul". Accept ideea. E corectă. Corespunde concepţiei mele despre
libertatea umană şi într-un fel, particip şi eu la proces.
Aşadar, Kundalini se ridică şi eu obţin surprinzătoare informaţii vibratorii; valurile de răcoare ce vin în
palmele mele când le întind spre Shri Mataji generează diferite senzaţii în anumite degete şi părţi ale
mâinii. Deseori senzaţiile din degete corespund unei senzaţii din corp şi ajung să descopăr că fiecare
deget şi parte a mâinii corespunde unui anumit centru psiho-somatic (chakra) din trup. Diversele
senzaţii, micile arsuri sau înţepături par să indice probleme psihice sau fizice; dimensiunea completă a
acestei experienţe se înţelege mai bine dacă voi adăuga faptul că receptez această informaţie senzorială
şi de la alţi oameni.
Într-adevăr, în zilele următoare, odihnindu-mă în Hyde Park sau în Holland Park, făcând cumpărături la
Londra, plecând cu trenul din Gara Victoria ca s-o întâlnesc pe Shri Mataji, îmi dau seama că senzaţiile
localizate fie în degete fie în diverse părţi ale corpului unde se află chakrele, corespund uneori unui
gând, alteori apropierii unor persoane, alteori fără să ştiu la ce anume. Descopăr că simt în tot corpul
chakrele altor oameni dacă îmi pun atenţia pe ei. Viceversa, servitorul lui Shri Mataji, care e un suflet
realizat, întinzându-şi palmele spre mine, ştie exact care chakre îmi sunt blocate; la început sunt puţin
stânjenit! Shri Mataji spune: "Aceasta este conştiinţa colectivă. Eşti conştient de centrii tăi şi totodată
de ai celorlalţi".
Pot să amintesc nenumărate astfel de cazuri. De pildă, într-o şedinţă cu Sahaja Yoghinii din Londra,
încercăm să ridicăm Kundalini unui medic indian. Simt o durere în mâna dreaptă, în degetul
corespunzător chakrei Agya; omul e uimit şi ne confirmă că ochiul drept îi este slăbit. În altă zi
telefonez unui prieten care are probleme cu inima şi imediat simt o durere în partea stângă a chakrei
inimii. Acestea sunt exemple foarte simple, dar, desigur, informaţia furnizată de vibraţii nu se referă
numai la probleme organice. Mă văd conectat prin vibraţii, de propriul meu instrument psiho-somatic al
conştiinţei şi de cele ale persoanelor din jurul meu. Când mă confrunt cu vibraţii "negative"
(înregistrate ca arsuri sau dureri), propriile mele vibraţii reacţionează spontan împotriva lor. Acum, că
sunt acordat la această stare vibratorie a Energiei originare, tot corpul meu acţionează ca un catalizator
al acestei energii.
Sunt supărat pentru că evident, starea mea nu e prea bună. Sistemul meu a fost afectat de greşeli
trecute. Totuşi, simt într-un fel că înţeleg de ce le-am comis. Simt că m-am purtat ca un băieţel
neascultător care s-a furişat afară din casă pentru ca să se joace în noroi ca să atragă atenţia mamei sale.
Acum această atenţie atât de dorită e asupra mea şi mă bucur din toată fiinţa.
Atâta timp cât am locuit în casa ei am fost în acelaşi timp năucit şi exaltat! Îmi dădeam seama că am
găsit în sfârşit ceea ce căutam: un instrument cognitiv care să nu fie bazat pe droguri sau pe altceva
contrafăcut ori artificial, un instrument interior al conştiinţei care nu exclude nici o parte din mine, ci le
integrează pe toate în această sinteză superioară pe care au căutat-o filozofii de odinioară. Aceasta era
descoperirea epistemologică, revelaţia secretului, Mutaţia.
Atunci s-a manifestat un paradox amar în această minte care a fost eliberată ca să contemple şi să
evalueze întregul proces: căutând de atâta timp, nu-mi venea să cred că-mi atinsesem ţelul: "E prea
frumos să fie adevărat! De ce să mi se întâmple tocmai mie"? Eram uluit să mă confrunt cu o dificultate
anume, cu care, cred, se vor mai confrunta intelectuali în această generaţie: ne-am format obiceiul de a
căuta, de a ne întreba, de a rătăci şi, mai presus de toate, de a analiza, astfel încât am făcut din asta un
model de viaţă. În situaţia unei mobilităţi constante, mintea noastră cercetează în stânga şi-n dreapta;
nu putem renunţa la "Căutare" şi la atracţia magnetică a statutului ei mitic. Într-un fel, putem spune că
respingând atâtea lucruri ca nefiind adevărate "nu asta, nu aceea", am putea fi înclinaţi să neglijăm
adevărul pentru că nu putem sesiza diferenţa. Şi egoul unui intelectual încearcă mereu să suprime
sensibilitatea spirituală; el atârnă ca o perdea între "eu" şi "Sinele meu"; doreşte să răspândească un nor
sufocant de murmure, îndoieli, întrebări, procese mentale întortocheate, prejudecăţi şi prostii. M-am
săturat până-n gât de meschinăria şi stupiditatea propriului meu ego! Deşi ştiu că mă aflu în faţa
adevărului, nu mă pot identifica cu el: într-un fel îl resping! Din cauza negativităţii egoului meu, fac
parte dintre aceia dificil de stabilizat în Realizarea Sinelui.
În primele zile ale întâlnirii cu Sahaja Yoga, în casa lui Shri Mataji sau plimbându-mă prin Surrey,
mintea mea e încă foarte agitată: nu ştiu cum să accept; cum să las să mi se întâmple, cum să fiu
relaxat; vreau să înţeleg şi să controlez tot ceea ce mi se întâmplă, dar nu sunt în stare s-o fac. Valuri de
întrebări se ridică una după alta: "Dacă e aşa, asta înseamnă răsăritul Epocii de Aur! Cum vom întâlni
pe toţi căutătorii? Ei trebuie să ştie. Cum o vor accepta? Pot să renunţe la obiceiurile rele? Voi fi pe
picioarele mele? Vom putea face faţă?" În răstimpuri, sistemul meu nervos simpatic o lua razna. În
capul meu se dădea o luptă, căci mintea mea plină de condiţionări nu se putea conecta la ce s-a
întâmplat; nu sunt în stare să stăpânesc elanul raţiunii (ego şi superego). Dar, în cele din urmă,
reveneam la experienţa stării fără gânduri, mai întâi doar pentru câteva secunde şi apoi după câteva
zile, din ce în ce mai des şi pentru perioade mai lungi. În această stare mă cufund într-o linişte intensă
pe care aş putea s-o descriu doar prin cuvântul "beatitudine". Toate zgomotele, temerile şi spaimele
minţii sunt înghiţite de această intensitate interioară a fiinţei. Sunt aici, fără prezent sau trecut, fără
atracţii sau repulsii. Mă simt mult mai aproape de adevărata mea identitate; o lume foarte veche se
trezeşte în mine. Relaţia mea cu lumea din afară devine cea a unui martor, care pur şi simplu, vede
lucrurile aşa cum sunt. Şi apoi din nou, norii întunecă cerul. Tot timpul, cu o răbdare uimitoare, Shri
Mataji îmi explică felul în care lucrează Energia Divină, geneza cosmosului, istoria încarnărilor divine.
Cu o limpezime extraordinară, îmi descrie momentul evoluţiei prin care trecem şi ce alternative există.
Mă agăţ de vorbele ei. Ele formează un torent scânteietor de înţelepciune, inteligenţă şi cunoaştere. Shri
Mataji îmi răspunde pe rând şi la întrebările personale, spunându-mi care-mi sunt problemele şi de ce
se întâmplă lucrurile aşa. Ea ştie totul despre condiţionările minţilor noastre, despre epoca modernă şi
problemele ei. E o desfătare a minţii. Intelectul meu este surprins de cunoştinţele ei.
Reflectez la Shri Mataji cu o veneraţie ce provine dintr-un imens respect. Am văzut din nou câteva din
aspectele ei. Într-o seară, Shri Mataji stă pe un scaun în sufragerie, purtând un sari alb cu ornamente
roşii. Strălucitoarea noapte negru-albăstruie a părului îi cade pe umeri. A închis ochii. Eu stau la
picioarele ei. Faţa pe care o contemplu nu e nici a unui bărbat, nici a unei femei; e fără vârstă,
odihnindu-se în propria divinitate, o figură cosmică, atotputernică. Mă întreb dacă nu cumva Shri
Mataji a dispărut şi capul mi se umple de conştiinţa infinităţii tăcute a spaţiilor galactice.
Celălalt moment s-a petrecut cu o zi înainte de a pleca din Marea Britanie şi a fost de-a dreptul
dramatic. Îmi părea rău s-o părăsesc pe Shri Mataji şi mintea îmi era tulburată pentru că umbrele pe
care le alungasem se luptau în capul meu să-şi menţină dominaţia.
Shri Mataji s-a săturat de ele şi îmi oferă spectacolul unei viziuni înfricoşătoare, terifiante şi totuşi de o
frumuseţe divină perfectă. Ea stă aşezată. Rotocoale de nori alb-aurii ies din corpul ei. Aerul din
încăpere palpită de energie. Faţa îi este însufleţită de strălucirea unei aureole interioare. A devenit albă
ca zăpada în razele soarelui. Ochii sfredelitori mă privesc. Expresia pe care o contemplu cu veneraţie e
cea a unui vultur regal. Mi-e teamă, privesc spre covor. Tumultul din mintea mea a dispărut. În
interiorul meu se aşterne pacea. În ziua următoare, când plec spre casă, mintea mi se odihneşte într-o
stare liniştită de conştiinţă fără gânduri.
Îmi amintesc de această săptămână binecuvântată ca de cea mai uimitoare perioadă din viaţa mea, o
perioadă ce vibrează de neaşteptate culmi de revelaţii şi descoperiri, scăldată într-o atmosferă
atotcuprinzătoare de tandreţe şi dragoste maternă. Mi-am îmbogăţit amintirile cu o perioadă de
beatitudine. În răstimpuri pacea era copleşitoare. De exemplu, îmi cerea să privesc o pictură fără să mă
gândesc la nimic. Am făcut aşa şi bucuria din inima artistului în timpul creaţiei curgea în mine ca un
flux răcoros de vibraţii. Eram cutremurat. Calitatea liniştii simţită în astfel de situaţii poate fi ilustrată
prin următorul comentariu al lui Shri Mataji: "Când apele din lacul minţii sunt liniştite, el reflectă
frumuseţea împrejurimilor şi bucuria netulburată a Creatorului". Totuşi, de multe ori eram sătul de mine
însumi, eram deprimat de slăbiciunea minţii mele agitate şi de incapacitatea ei de a se identifica odată
pentru totdeauna cu adevărul la care era martoră. Astăzi pot să explic mai bine ce s-a întâmplat în
timpul primei mele întâlniri cu Shri Mataji Nirmala Devi.
În Sahaja Yoga, momentul realizării sinelui înseamnă beatitudinea instantanee pentru marele sfânt care
s-a pregătit pentru ea timp de mii de ani, pe parcursul reîncarnărilor succesive. Dar cineva care accede
la acest salt dintr-un stadiu mai puţin evoluat, va avea, desigur, o percepţie diferită a experienţei. Va
avea nevoie de mult mai mult timp pentru a-şi da seama de măreţia acestui fapt şi pentru a se curăţa de
condiţionările acumulate. Alţii care-şi strică instrumentul prin vieţi dezechilibrate, prin droguri, prin
libertinaj sexual etc, pot întâlni probleme şi evoluţia lor în noua stare de conştiinţă poate fi mai lentă.
Acesta a fost în mare măsură cazul meu. Timp de doi ani n-am putut rămâne în conştiinţa fără gânduri
decât foarte puţin. Uneori oamenii abia ating realizarea şi trebuie să lucreze asupra lor înşişi cu hotărâre
pentru a-şi consolida poziţia. Sahaja Yoga ne învaţă cum să facem asta. Căutătorii care şi-au blocat
chakrele trebuie să fie răbdători cu ei înşişi. Shri Mataji spune: "Kundalini aşteaptă răbdătoare timpul
manifestării ei. Fiind mama voastră, nu vă va pricinui niciodată vreun rău. Cu dragoste şi grijă va va
vindeca mai întâi corpul fizic şi vă va debloca chakrele". Kundalini nu se năpusteşte asupra chakrelor
blocate. Ar trebui să înţelegem delicateţea şi ritmul evoluţiei care transformă treptat conştiinţa noastră.
Întrucât procesul este spontan şi natural, el se manifestă potrivit cu starea subiectului. Un aspect al
Sahaja Yogăi care-mi impune respect, este că această formă de Yoga îţi asigură libertatea: nu te
propulsează într-o stare de percepţie care să te subjuge.
Metoda lui Shri Mataji prin care se atinge o nouă stare de conştiinţă e spontană şi lesnicioasă.
Lesnicioasă în sensul că mintea aspirantului (sadhaka) trebuie doar să se relaxeze în timpul procesului,
să evite eforturile, autosugestia şi gândirea ambiţioasă, rămânând deschisă şi gata să fie martoră la
veridicitatea experimentului. Experienţa în sine nu poate fi confundată sub nici o formă cu sugestia
contrafăcută sau cu posesiunea vreunui spirit, tocmai pentru că o puteţi privi lucid cu propria voastră
minte, în timp ce realitatea ei este atestată de senzaţiile corpului. Shri Mataji pune în lumină lipsa de
efort din Sahaja Yoga. Domnia sa spune: "Tot ce e foarte important este lesnicios, de pildă, respiraţia
trebuie să fie foarte simplă şi facilă. De aceea realizarea Sinelui are loc fără efort". Într-adevăr, e atât de
simplu! În mod spontan Kundalini se ridică în prezenţa fizică a lui Shri Mataji sau când este trezită de
vibraţiile sale.
În orice moment, un Sahaja Yoghin se comportă ca un agent liber, având totuşi marele avantaj că
puterea sa sporită de discernământ şi conştiinţa vibratorie îl ajută enorm să evalueze corect termenii
alternativelor şi să facă alegeri corecte din punct de vedere etic. Această libertate explică unele
dificultăţi cu care ne-am putea confrunta unii dintre noi după realizare, dar ne lasă şi capacitatea de a fi
un actor în piesa propriei noastre evoluţii.
Cu umorul său unic Shri Mataji spune: "Sahaja Yoga vă poate porni motorul maşinii; dacă are nevoie
de reparaţii, Sahaja Yoga este de asemenea un service... Dar dacă nu porniţi motorul, cum vă veţi mişca
din loc? Pornirea este uşoară".
Pentru a vă ajuta să înţelegeţi mai bine ce se întâmplă, aş vrea să vă prezint în Figura III copacul vieţii
care e alcătuit din chakre şi cele trei canale de energie la care ele se conectează.
- Kundalini doarme în osul triunghiular deasupra plexului pelvian, aşteptând momentul manifestării ei;
- Chakrele sunt centri subtili în măduva spinării şi în creier. Ei se manifestă în exteriorul măduvei
spinării ca plexuri şi ele controlează organele corpului fizic precum şi sistemul neuroendocrin al
regiunilor corespondente în corpul uman.
- Cele trei canale de energie (nadi) împreună cu cele şapte chakre se manifestă prin sistemul nervos
central şi autonom precum şi prin funcţiile specifice ale celor două emisfere ale creierului: partea
creierului dominată de ego (emisfera stângă) este conectată la partea dreaptă a sistemului nervos
simpatic (pingala nadi) în timp ce partea creierului dominată de super-ego (emisfera dreaptă) este
conectată la partea stângă a sistemului nervos simpatic (ida nadi).
- Vidul reprezentat în schemă nu este binecuvântata golire-de-sine a buddhiştilor zen. El corespunde
stării de conştiinţă (Bhavasagara, Oceanul iluziilor) în care suntem pierduţi în ignoranţă şi confuzie.
Pentru a o depăşi, Kundalini trebuie să treacă prin această parte a corpului.
Cu alte cuvinte, sănătatea fizică a subiectului, precum şi caracterul psihicului său depind de tipul de
interacţiuni din cadrul structurii energetice subtile a nadi-urilor şi chakrelor.
Iminenţa unei revoluţii în ştiinţele medicale şi psihice apare mai clar afirmând că un Sahaja Yoghin are
puterea de a controla această energie. De pildă, el poate să-şi utilizeze palma ca un transmiţător
multifuncţional de energie. Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte ale Sahaja Yogăi!
Obţinem într-adevăr puterea de a vindeca oamenii, doar cu mâna goală, pentru că forţa dinamică a
Iubirii Divine (Chaitanya) este emisă prin palma şi prin fiinţa noastră. Figura IV arată cum este
conectată mâna la sistemul psiho-somatic central.
- În acest desen se observă cum fiecare dintre degetele mâinii transmite şi primeşte vibraţiile diferite
corespunzătoare chakrelor. Acest proces începe după realizare şi este simţit de către Sahaja Yoghin prin
intermediul senzaţiilor fizice (sistemul nervos central).
Una e să citeşti despre chakre în scrierile vechi tibetane sau hinduse şi e cu totul altceva să le simţi
realmente în corp. Conştiinţa vibratorie nou descoperită aruncă o lumină nouă asupra eternei probleme
a omului de a discerne între bine şi rău căci noua conştiinţă integrată a dharmei se manifestă chiar la un
nivel fizic. Cu alte cuvinte dacă ceva este "rău" îţi dai seama de asta în mod spontan. Într-o zi pe scara
rulantă de la metrou cineva m-a privit şi interceptându-i privirea, m-au durut ochii. Altă dată mă
gândeam la un nepoţel foarte drăguţ .... şi capul mi-a devenit uşor şi plin de o stare de bucurie etc...
etc...
Întotdeauna Shri Mataji explică pe deplin aceste întâmplări. Când un om îşi apropie degetul de foc, şi-l
trage înapoi repede căci sistemul nervos central l-a informat că acesta arde. Un Sahaja Yoghin dezvoltă
acest fel de gest reflex vizavi de tot ce-l înconjoară (emoţional, mental, spiritual), pentru că sistemul
nervos central şi sistemul nervos autonom (simpatic şi parasimpatic) sunt integrate, prin ridicarea lui
Kundalini, cu conştiinţa spirituală a Dharmei, care este unul din aspectele conştiinţei cosmice.
Momentul realizării Sinelui corespunde ridicării lui Kundalini prin şira spinării (Sushumna nadi -
Copacul vieţii), croindu-şi drum prin Vid şi străpungând creştetul capului (Brahmarandhra). Se
stabileşte astfel conexiunea cu Energia Primordială atotpătrunzătoare. Atunci această energie poate fi
simţită sub formă de vibraţii de către sistemul nervos nou integrat. În primele mele experienţe, am
simţit de câteva ori trezirea lui Kundalini ca pe o senzaţie plăcută de răcoare la baza coloanei. Alţi
Sahaja Yoghini au avut alte experienţe. Un prieten de-al meu din India mi-a spus ca el a auzit realmente
sunetul produs de Kundalini la străpungerea fontanelei. Altul îşi aminteşte, după aceeaşi experienţă, o
senzaţie de bucurie revărsându-se din creştetul capului. Altul, având ochii închişi a văzut o mişcare
eliptică de lumină răspândindu-se din Agya chakra şi iluminându-i capul.
Să-i cităm doar pe câţiva dintre numeroşii Sahaja Yoghini realizaţi. Rajbai J. Modi scrie în "Mama
Divină": *1
"Propria mea experienţă a trezirii lui Kundalini a avut loc în prima săptămână a lui ianuarie 1972. Shri
Mataji mi-a atins pentru câteva secunde cele şase plexuri şi o forţă puternică a început să se ridice din
plex în plex şi apoi la creier. În timp ce se întâmplau acestea, eu eram într-o meditaţie profundă. Shri
Mataji a terminat în câteva secunde, iar eu pătrundeam mai adânc în Dhyana cu o imensă bucurie şi
senzaţii plăcute în tot corpul. N-am putut deschide ochii şi am continuat să meditez. Trupul îmi era mai
cald şi eram ca beat, dar pe deplin conştient. Mai târziu Dhyana a fost şi mai interesantă şi mai
profundă. Pe 27 ianuarie 1972, când mă aflam la Bordi, noaptea târziu după program câţiva dintre noi
am mai zăbovit cu Shri Mataji. Shri Mataji mi-a spus să închid ochii şi mi-a atins sahasrara. După
câteva secunde a spus: "Realizat!" Ea mi-a cerut să gândesc, dar n-am putut mai mult de câteva
secunde. După aceea am adormit. În dimineaţa următoare, o persoană mai în vârstă a acuzat durere la
inimă şi am încercat să-i dau vibraţii. Spre surprinderea mea a spus: "Mă simt mai bine". Aşa a început
şi aşa a continuat de atunci.
Chiar după realizare am simţit o senzaţie de flux de energie. Shri Mataji mi-a cerut să dau vibraţii unei
persoane care urma să primească realizarea. Spre surprinderea mea, am descoperit că fluxul era cald.
Shri Mataji ne-a spus că se opune o mică rezistenţă ridicării lui Kundalini, dar apoi fluxul a devenit
rece. Shri Mataji ne-a spus că acum puterea se revărsa asupra sistemului simpatic (Ha şi Tha adică
Surya şi Chandra nadi), răcorindu-l în acest fel. Dintr-odată, am simţit că vibraţiile se întorceau la mine
doar într-o singură palmă. Atunci, Shri Mataji a închis ochii şi prin puterile ei (Sankalpa) mi-a adus
vibraţiile în ambele palme. A deschis ochii şi m-a întrebat dacă simt vibraţii în ambele palme. Când am
răspuns "da", ea mi-a cerut să întreb persoana respectivă dacă era în starea fără gânduri. El a dat din cap
că da şi a spus că nu-şi poate deschide ochii. Shri Mataji i-a spus să aştepte. După două minute, el a
deschis ochii şi şi-a dat seama că-i străluceau. Mi-a spus că simţise un parfum puternic de trandafiri. De
asemenea, a văzut o lumină puternică. Când l-am întrebat dacă simte vibraţiile în degete, mi-a răspuns
că simte curgerea lor. Există numeroase astfel de exemple de realizare precum şi numeroase cazuri de
jagruti (trezire)..." David, un Sahaja Yoghin din Londra, relatează despre întâlnirea sa cu Shri Mataji:
"M-am simţit extraordinar de fericit. Mă simţeam undeva foarte sus, iar presiunea din cap dispăruse; de
câte ori mă privea ea, răcoarea mă învăluia". Miriam declară că: "De îndată ce şi-a pus atenţia pe mine,
am simţit vibraţiile". Pentru Lindsay a fost "ca şi cum aş fi zburat cu Tao. Vai! A fost atât de frumos.
Doar stăteam liniştită. Am simţit atâta dragoste. Inima a fost cea care a decis". Christine: "Cu vreo
câteva săptămâni înainte de a o întâlni pe Shri Mataji, am început să mă simt plină de bucurie şi... nici
nu ştiu cum să spun... nespus de fericită doar pentru că exist. Am văzut-o prima dată în apartamentul
unui prieten. Când ea a intrat în cameră, am simţit furnicături în palme şi apoi o briză răcoroasă. Mă
simţeam complet liniştită. Trăiam totul din plin. Era o a doua naştere. Totul era nou". Tony, unul din
prietenii mei, medita într-o cameră în faţa fotografiei lui Shri Mataji. Câţiva copii ai unor prieteni aflaţi
în vizită, au intrat în cameră şi l-au întrebat ce face. El a răspuns zâmbind: "Absorb putere de la această
Doamnă Sfântă. N-aţi vrea să încercaţi?" Şi trupa s-a aşezat. Toţi au întins mâinile spre fotografie.
După câtva timp o fetiţă a remarcat: "Ei, dar aici bate vântul!" S-a oprit puţin şi apoi a întrebat
gânditoare: "Dar cum se opreşte?" Elementul comun al tuturor acestor variate experienţe de realizare
este că fenomenul e declanşat de apropierea şi/sau întâlnirea cu Shri Mataji. După luni de observaţii
critice am ajuns la concluzia indiscutablă că ea este maestrul absolut al lui Kundalini. Prin simpla ei
privire sau cu ajutorul fotografiei ei se poate obţine trezirea lui Kundalini şi realizarea Sinelui. Mai
mult, până acum nimeni nu a fost capabil să furnizeze informaţii atât de surprinzătoare şi detaliate
asupra lui Kundalini.
"Sahaja Yoga" înseamnă unire spontană. Ea exprimă faptul că ceea ce e latent, înnăscut în noi trebuie să
se manifeste natural şi spontan "ca o sămânţă din care creşte un copac" *2. Totuşi, un copac nu creşte în
mijlocul deşertului lipsit de apă şi procesul realizării Sinelui este iniţiat şi stimulat de "Apa vieţii",
vibraţiile Iubirii Divine care vin de la Shri Mataji. E greu de crezut, dar după un timp, Sahaja Yoghinii
înşişi au puterea de a radia aceste vibraţii!! Aşa cum am arătat mai sus, există multe cazuri când
realizarea a fost dată de discipolii lui Shri Mataji prin aceste vibraţii sau, mai exact, sunt nenumărate
cazuri de realizare date de aceste vibraţii prin intermediul discipolilor lui Shri Mataji, chiar şi în oraşe
mari precum Delhi, Bombay, Londra sau Los Angeles. Care maeştri pot conferi discipolilor puteri atât
de mari? Cu siguranţă, venirea lui Shri Mataji este un lucru deosebit!
Doi ani mai târziu în Kathmandu, lucrez la o agenţie internaţională de dezvoltare. Starea mea e
următoarea: Mintea şi-a îmbunătăţit cu mult capacitatea de discernământ şi forţa de concentrare a
atenţiei; pot observa, aproape ca proiectate pe un ecran de cinema, imaginile condiţionărilor şi
obstacolele, aşa că nu mă mai identific cu ele şi nu-mi mai influenţez negativ karma. Uneori văd de
care aspect al trecutului meu se leagă. Am o putere mai mare de a opri valurile de gânduri care nu-mi
plac. Fără nicio dificultate mi-am schimbat total felul de viaţă şi mă simt mult mai sănătos fizic şi mult
mai curat în interior. Exactitatea percepţiei evoluează direct proporţional cu puritatea interioară. Pot
face faţă dificultăţilor, le văd şi acest lucru e un avantaj enorm. Mă descurc mult mai bine în orice
situaţie a vieţii cotidiene.
De fapt, încă nu trăiesc starea fără gânduri, dar pot s-o obţin ori de câte ori doresc. Încet, dar sigur,
aceasta se schimbă într-o relaţie cognitivă cu mine însumi şi cu lumea. Poate aş putea s-o exprim astfel:
mă deschid unei lumi mai reale decât cea materială, cu toate că prima o cuprinde pe cea din urmă şi,
dacă pot spune aşa, o amplifică. Într-adevăr e o lume mai reală decât cea pe care majoritatea oamenilor
o consideră reală; se afirmă pe sine într-o evidenţă clară, cu o simplitate extremă; este cunoscută de
facultăţile perceptive integrate ale fiinţei mele, nu numai de corp, gânduri sau emoţii. Nu e nici gând,
nici sentiment, nici senzaţie, ci, într-un fel, toate acestea la un loc într-o linişte plină de bucurie şi totuşi
altceva. Această lume nouă, pe care eu o bănuiesc a fi cea mai veche, exprimă o calitate deosebită a
transparenţei şi a prospeţimii, simplitate şi bucurie, inocenţă şi spontaneitate, puritate şi sfinţenie;
manifestă o dimensiune a sacrului şi frumosului, a afirmaţiei adevărului şi perfecţiunii. Ştiu că o
pierdusem şi că acum o redobândesc. În profunzimea celor mai vechi amintiri ale mele răsare ceea ce a
fost, este şi va fi.
Poate că ar trebui să adaug că, după realizare, am avut şi alte exeperienţe. De pildă, am avut câteva
experienţe "parapsihologice" şi percepţii extrasenzoriale precum: activitate conştientă în starea de somn
(în afara corpului fizic). Am văzut şi am discutat cu spirite, uneori m-am luptat cu ele, am auzit un cor
maestuos de îngeri, muzică divină etc. Dar eu nu dau atenţie acestor lucruri. Lucrul cel mai important
este să-ţi pui atenţia pe conştiinţa interioară a Sinelui. De două ori mi-am simţit kundalini ca o senzaţie
fantastică de nespusă beatitudine ca un şuvoi de har şi dumnezeire curgând uşor din Sahasrara în întreg
corpul. Altă experienţă de acest fel este legată de viziunea lui Shri Mataji, ca regină maiestuoasă,
înveşmântată într-un sari regal de purpură, şezând pe un tron de aur, ţinând diverse arme în
numeroasele ei mâini.
Mai recent, la Bombay, am avut privilegiul de a mă afla în aceeaşi maşină cu Shri Mataji. Eram cinci
Sahaja Yoghini în drum spre litoral ca să căutăm un posibil loc pentru un ashram. Nu mă simţeam prea
bine şi eram răcit cobză. Shri Mataji mi-a pus mâna pe gât. Am simţit o slăbiciune. Era cât pe ce să-mi
pierd cunoştinţa. Am simţit un fior imens năvălind de la baza coloanei spre cap. Pe jumătate leşinat, am
râs. În mintea şi în inima mea aveam un singur gând: "Eliberarea. Ea este Eliberatorul". Din acel
moment binecuvântat, capacitatea mea de a rămâne în starea fără gânduri s-a îmbunătăţit.
Nu e uşor să descrii viaţa după a doua naştere, pentru că e foarte simplă. Această viaţă care fusese
tulburată de plictiseală, frustrare sau disperare şi de tot felul de tensiuni, aceeaşi viaţă se transformă în
bucurie. Totul se întâmplă în interior. Există acolo şi nimeni nu ţi-o poate lua. Iată de ce Sahaja
Yoghinii se simt atât de puternici acum; ştim că este puterea iubirii care ne face capabili să-i ajutăm pe
alţii şi pe noi înşine. Această cunoaştere în sine se află în inimile noastre, asemenea unui ocean adânc,
nesfârşit şi totuşi tăcut.
Făcând aceste experienţe, am dobândit multă încredere. Avem posibilitatea de a cunoaşte Realitatea din
mediul înconjurător şi din noi înşine. Prin informaţia vibratorie noi percepem cu exactitate adevărata
natură a lucrurilor. Când măştile sociale de faţadă sunt înlăturate de o senzaţie directă, spontană şi
imediată, nu mai poţi fi tras pe sfoară. Mai mult, noua percepţie dezvăluie o nouă reţea de interacţiuni
vibratorii care definesc domeniul ecologiei cosmice. Nu numai oamenii, ci şi locurile şi obiectele,
fiinţele vii, materia organică sau neînsufleţită, întregul substrat al realităţii poate emana într-un anumit
grad bunătate sau calităţi dharmice. Pe baza acestor descoperiri începem să înţelegem adevărata natură
a câmpului cosmic de bătaie, Unităţile de Interferenţă Fizică şi modul de a ne trasa drumul ca un martor
detaşat şi jucăuş al marelui spectacol! Se înţelege de la sine că există un instrument al cunoaşterii prin
care Omul poate ocoli spontan calea greşită şi să rămână neperturbat de influenţele negative. Putem
vedea că, în sfârşit, omul are acces la cunoaşterea Realităţii. Acesta este stadiul istoric în care Omenirea
îşi va înţelege adevăratul loc în ecologia cosmică. Şi, mai presus de toate, viaţa devine o lungă
desfătare; la urma urmelor, asta contează, nu-i aşa?
Am început să pătrund adevărata semnificaţie a unor scripturi străvechi. De pildă, la perceperea valului
de vibraţii venind de la Duhul Sfânt s-a referit Iisus într-o afirmaţie pe care n-am înţeles-o până acum:
"Ce este născut din carne, carne este şi ce este născut din duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis : trebuie
să vă naşteţi din nou. Vântul suflă unde vrea şi tu auzi vuietul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro
se duce. Astfel este cu oricine care s-a născut din Duhul. Răspunzând, Nicodim l-a întrebat: Cum pot să
fie acestea?"-Ioan 3.6.
Cum pot să fie acestea? Nu ştiam înainte de a simţi vibraţiile. Cum aş putea să-i explic asta unui
mofturos creştin american pe care l-am ascultat explicând, referindu-se la Biblie, ce înseamnă să te
naşti a doua oară *3. Bietul de el! Nu va şti despre ce vorbeşte până când nu va simţi suflul vibraţiilor.
În starea fără gânduri venim în contact cu propriul sine (Atman). Iată de ce evoluţia în această
conştiinţă e atât de importantă.
Întrucât sinele nu se limitează la corpul nostru fizic, emoţional sau mental, cunoaşterea sinelui implică
şi cunoaşterea cosmosului. Această din urmă cunoaştere exprimă domeniul manifestării sinelui prin
Energia Divină transformată în vibraţii.
"Cel care cunoaşte, meditează şi realizează acest adevăr al sinelui, descoperă că totul - energie primară,
eter, foc, apă, şi celelalte elemente - minte, voinţă, vorbire, imnuri sacre şi scripturi - cu adevărat întreg
universul - de aici izvorăşte". - Chandogya Upanishad.
Yoga spontană deschide conştiinţei umane o nouă dimensiune: Împărăţia Cerurilor. Revelaţia
conştiinţei Sahaj este darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii.
Putem într-adevăr corela spusele avatarurilor (Încarnări Divine) şi ale maeştrilor din trecut nu doar din
dorinţa spirituală de a întrezări un răspuns, ci graţie realităţii palpabile a experimentului.
Odată, Iisus, fiind întrebat de farisei: când vine Împărăţia lui Dumnezeu? le-a răspuns zicând: Împărăţia
lui Dumnezeu nu vine pe văzutele. Şi nici nu vor spune: Iat-o aici sau dincolo. Fiindcă, iată, împărăţia
lui Dumnezeu este în mijlocul vostru". (Luca 17.20)
Oh! Treziţi-vă! Nu ştiţi că asta e ceea ce căutaţi?
Descoperirea de către Shri Mataji a Sahaja Yogăi este istorică în dublu sens, deoarece apare într-un
moment anume prestabilit istoric şi pentru că va influenţa evoluţia ulterioară a omenirii. Ea duce la bun
sfârşit măreaţa misiune a marilor Încarnări din trecut. Şi nu întâmplător expresia sanscrită a Epocii de
Aur este Satya Yuga: epoca Revelaţiei. Poate că ar fi trebuit să-l luăm mai în serios pe Ioachim de Fiore
(1145 - 1202) un călugăr cistercian care a locuit în sudul Italiei. El a prezis că după era Tatălui (pe care-
l ştim drept Krishna - Iehova) şi era Fiului (Iisus - Mahavishnu) va urma a treia eră, cea a Duhului
Sfânt (Energia Primordială, Adi Shakti), pentru a aduce cunoaşterea şi integrarea. Anul 1260 ar
inaugura cea de-a treia Eră şi venirea Împărăţiei Cerurilor pe pământ. Ei bine, periodizarea poate că n-a
fost precisă, dar schema ei merită a fi luată în considerare.
La 5 mai 1970 în India, ceea ce s-a încarnat în persoana lui Shri Mataji Nirmala Devi a descoperit, din
punct de vedere omenesc şi pentru beneficiul rasei umane, cum se poate desăvârşi cunoaşterea lui
Kundalini prin ridicarea ei, şi cum poate deveni colectiv acest fenomen. Astfel, din necesitatea
evoluţiei, Ea a făcut o posibilitate istorică la nivel de masă. A creat o nouă categorie de percepţie
capabilă să străbată prin haosul societăţii contemporane. Astfel, distanţa dintre Finit şi Infinit va
dispare. Epoca de Aur se deschide în faţa umanităţii graţie unei personalităţi absolut unice.Înainte de a
o vizita pe Shri Mataji, eram plin de speranţe. Aveam propriile mele idei despre cum trebuie să arate
sau să se comporte o personalitate divină. Totuşi acest edificiu mental s-a prăbuşit în faţa caracterului
Ei extrem de simplu şi inocent. Am ajuns să uit că în India Ea este considerată Încarnarea lui Adi Shakti
şi că trebuia să mă raportez la Ea ca atare. Dar chiar natura experienţei mele m-a ajutat treptat să-mi
amintesc acest lucru. Alături de mulţi alţii, am primit dovada autenticităţii Sale indiscutabile şi a staturii
Sale spirituale uimitoare. Şi am primit nu numai cunoaşterea necesară noii conştiinţe, dar şi tehnicile
concrete şi puterea prin care s-o răspândim în jurul nostru! Suntem absolut convinşi că Shri Mataji
Nirmala Devi este Încarnarea Divină a prezentului. Aceste cuvinte sunt adevărate. Ele sunt Adevărul.
Partea a cincea a acestei cărţi este special dedicată informaţiilor despre Venirea Sa. Veţi fi tentaţi să
puneţi sub semnul întrebării adevărata Sa natură, când vă voi dezvălui Marea cunoaştere a Sahajei Yoga
care a fost acordată atâtor Sahaja Yoghini prin Harul Său. Veţi fi, cu siguranţă, uluiţi de originalitatea şi
desăvârşirea acestei cunoaşteri. Cu umilinţă, vă ofer aceste preţioase perle ale revelaţiei.
Note --------------------------------------------------------------------
1) The Divine Mother, Z.S. Moray edit. (Bombay) pag.9 (n.a.)
2) De exemplu, senzaţiile minunate de parfum se simt când rădăcinile copacului (Muladhara chakra)
sunt foarte puternice. Se spune că astfel de parfumuri înmiresmau chilia Sf. Ecaterina de Siena.
3) Ceea ce a scris Shri Shankaracharya despre hinduşii ortodocşi e valabil aici: "Interpretarea
scripturilor este inutilă până când nu se cunoaşte marele adevăr şi e la fel de inutilă atunci când acesta a
fost cunoscut" în Vivekachudamani (Calcutta 1926, ed. a 9-a, iulie 1974) p.21 (n.a.).

Partea a treia 

Revelația
„Atunci El rn-a privit in ochi şi mi-a spus: «Binecuvântarea mea fie cu tine!»
Cînd a spus asta, am simţit ca o răbufnire de vînt năvălindu-mi în trup. Şi mi-a pierit sfiiciunea."
Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului

"Saha" înseamnă "cu"; "Ja" înseamnă "Înnăscut"; "yoga" inseamnă "unire". Sahaja Yoga arată că
fiecare fiinţă umană se naşte cu posibilitatea de a se uni cu Divinul (Infinitul, Realitatea) şi că această
posibilitate se materializează prin Sahaja Yoga, o tehnică salvatoare spontană şi accesibilă ("Yoga" mai
înseamnă "tehnică" sau "abilitate").
Într-una din figurile de stil favorite, Shri Mataji spune: "Kundalini, puterea divină reziduală, se află în
osul triunghiular de la baza coloanei. Ea este puterea germinativă a seminţei care e fiinţa voastră.
Această sămânţă încolţeşte prin Sahaja Yoga. Eu sunt grădinarul care toarnă apă la seminţele pe care le-
a plantat în grădină. La început răsar doar câteva flori, dar la vremea înfloririi se manifestă în masă
fenomenul de realizare a sinelui. Iubirea Divină pe care o torn este dreptul vostru, pentru că acesta este
punctul culminant al evoluţiei umane care a fost promis de scripturi".
Aşa cum am arătat mai înainte, când căutătorul este într-o stare corespunzătoare, Kundalini se ridică în
prezenţa lui Shri Mataji, căci Kundalini ştie cine e cu adevărat Shri Mataji; Kundalini ajunge la al
"treilea ochi" (Agya chakra) fără să provoace nici cea mai mică durere; subiectul se simte complet
liniştit şi fără gânduri, dar perfect conştient. Ea, Kundalini, penetrează ultimul centru, Sahasrara,
străbătând fontanela. Căutătorul începe să simtă briza răcoroasă a vibraţiilor (Chaitanya Lahari).
E atât de simplu încât pare de necrezut! Iată de ce Shri Mataji remarcă nu fără umor: "Tot ceea ce e
important trebuie să fie foarte simplu. Să presupunem că ar trebui să depuneţi efort sau să citiţi cărţi
pentru a învăţa tehnica respiraţiei.... n-aţi mai fi putut exista".
Stadiile precedente ale evoluţiei umane au urmat unul după altul fără ca omul să fie conştient, dar acum
Shri Mataji spune: "evoluţia de la stadiul uman încolo va avea loc într-un mod omenesc şi aceasta este
conştiinţa. Veţi fi conştienţi de producerea şi manifestarea procesului evolutiv. Un ou nu ştie cum
ajunge pasăre, dar fiinţele umane trebuie să cunoască şi să simtă propria evoluţie ca Sahaja Yoghini".
Ce vrea să spună Shri Mataji prin "mod omenesc"?
În domeniul cercetării ştiinţifice, orice mare descoperire apare ca o revelaţie dinspre Inconştientul
Universal către un anumit cercetător. Descoperirea este apoi răspândită spre beneficiul întregii omeniri.
Apoi vine elaborarea şi punctul culminant al procesului. Să luăm, de pildă, electricitatea: legile,
proprietăţile şi aplicaţiile energiei electrice s-au manifestat de îndată ce omenirea a început să
întrebuinţeze această descoperire. Sahaja Yoga urmează aceleaşi linii directoare.
Ar trebui să avem în vedere că o descoperire e pregătită de o succesiune de etape, o ascensiune în
cunoaştere. La fel, în Sahaja Yoga noi raportăm acest punct culminant al evoluţiei noastre spirituale la
toate etapele precedente, la toate descoperirile care au făcut posibil acest salt final în conştiinţa
colectivă. Când intrăm în această nouă stare de conştiinţă, începem să utilizăm tehnici, proprietăţi şi
aplicaţii noi ale energiei descoperite. Astfel, ne putem raporta direct la descoperitorii anteriori care sunt
puncte ce focalizează personalitatea umană şi există ca zeităţi în diverşi centri ai măduvei spinării.
Aceste zeităţi sunt organizatorii care orchestrează tiparele materiei vii, procesele fiziologice şi psihice
care fac funcţională fiinţa umană.
După ce subiectul stăpâneşte Sahaja Yoga, el îşi dezvoltă tehnici pentru a mânui noua conşiinţă
vibratorie.
Zeităţile de pe canalul central el evoluţiei (Sushumna) pot fi invocate realmente cântându-li-se numele.
Când rostim numele unei zeităţi anume (mantra) simţim că vibraţiile indică o reacţie în locul
corespunzător din corp. Când o chakra este blocată, Kundalini este oprită în ascensiunea ei şi uneori
poate fi văzută cu ochiul liber pulsând în centrul respectiv. Rostind numele zeităţii care controlează
această chakra obstacolul poate fi îndepărtat. Noi devenim participanţi conştienţi la planul cosmic al lui
Dumnezeu.
Tot ceea ce se petrece acum a fost proorocit de Scripturile diverselor civilizaţii. Sahaja Yoga este
descoperirea epocală a noii etape evolutive aşteptată de rasa umană. Această cunoaştere ne vine din
Inconştientul Universal. Acum este timpul s-o răspândim. Frumuseţea Sahajei Yoga înfloreşte prin
realizarea în masă. Yoghinul individual (microcosmos) răspândeşte în societate (macrocosmos)
cunoaşterea fiinţei cosmice primordiale, VIRATA. Aceasta este revelaţia culminantă care explică,
integrează şi împlineşte toate revelaţiile anterioare. Este înfăptuirea contractului social dintre
Dumnezeu şi creaţia sa, Omul.
În urmă cu douăzeci de ani un, erudit scria despre Sahaj:
"Se identifică cu bucuria, într-o experienţă inexprimabilă a unităţii aceluia care atinge starea de Sahaj,
de existenţă necondiţionată, de pură spontaneitate. Desigur, toţi aceşti termeni sunt dificil de tradus.
Fiecare încearcă să exprime starea paradoxală de absolută nondualitate (advaya) care conduce la
mahasukha, "Marea Beatitudine". *1
Astăzi, graţie lui Shri Mataji acest stadiu este accesibil rasei umane.
3
Revelaţia cosmicului în microcosmosul uman
"Acest trup este palatul lui Dumnezeu, în care se păstrează flacăra infinită".
Satguru Baba Nanak
Ca orice altă descoperire ştiinţifică, Sahaja Yoga actualizează doar o cunoaştere până acum latentă.
Totuşi, datorită caracterului radical al acestei descoperiri, transformarea implicită pe care o suferă
cautătorul este de fapt o mutaţie. Într-adevăr, în Mandukya Upanishad se spune: "Pentru acela care
cunoaşte pe AUM, sinele devine Sinele". Obiectul Sahaja Yogăi nu este doar căutătorul ca în orice altă
teorie psihologică, ci sinele căutătorului, Atman. Căutătorul, obiectul cunoaşterii şi actul cunoaşterii
sunt sintetizate spontan, printr-un eveniment cognitiv, într-o singură conştiinţă. Acesta este punctul
unde se întâlnesc adevărul, conştiinţa şi bucuria.
De-a lungul mileniilor, mecanismul care făcea posibilă această alchimie sacră a fost ţinut secret cu
străşnicie de câţiva iniţiaţi. Acum a sosit timpul ca vechile secrete să fie expuse conştiinţei şi
inteligenţei umane pentru că aceasta este vremea Duhului Sfânt, aşa cum a fost anunţată de Iisus
Christos. Într-adevăr, primii creştini aşteptau manifestarea sa imediată căci ei uitaseră cuvintele lui
Petru:
"Ci aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de
ani şi o mie de ani ca o singură zi".
- A doua epistolă a lui Petru 3.8
Seara celei de a doua zile se apropie şi vine timpul. Toţi aceia care l-au aşteptat în vieţile lor anterioare,
să asculte. Sahaja Yoga le dezvăluie mult aşteptata cunoaştere a domeniului suprauman.
Ştim că realizarea Sinelui, a doua naştere, marchează intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu care are multe
regiuni pe care încă nu le cunoaştem, de aceea vă invităm să intraţi şi s-o exploraţi singuri. În acest
scop să dezvăluim rolul instrumentului (yantra) înnăscut în fiecare om, Kundalini, care ne aduce a doua
naştere. Este instrumentul psihosomatic prin care venirea Împărăţiei Cerurilor poate fi împlinită pe
pământ. Dar socotelile nu sunt încheiate încă. Să sperăm că Shri Mataji însăşi ne va dărui într-o zi o
carte, care să expună pe larg procesul celei de a doua naşteri a Omului şi evoluţia lui spirituală. Într-
adevăr Ea ne promite: "Vă voi dezvălui toate secretele".
Alcătuirea evoluţiei noastre e mult mai subtilă decât simpla materie şi nu poate fi găsită sub bisturiul
chirurgului, deşi se află în locuri bine stabilite din corpul uman. Dar oamenii cu putere de percepţie
mare au reuşit să le vadă în meditaţie. În zilele noastre câţiva din aceşti sfinţi au arătat că ştiu totul
despre aceasta şi despre fantastica venire a lui Shri Mataji.
Instrumentul psihosomatic şi spiritual al omului, pe care Sahaja Yoghinul îl descoperă experimental în
interiorul său prin conştiinţa vibratorie, nu e o structură întâmplătoare. În acest sens, noi putem verifica
descoperirea lui Shri Mataji prin experienţa vibraţiilor şi prin experimentarea adevărului a ceea ce este
adus acum la cunoştinţa publicului larg. Astfel, suntem convinşi - cunoaşterea sa este adevărată, este
cunoaşterea primordială.
"Dumnezeu este unul" spun marile religii şi Sahaja Yoga deopotrivă, dar asta nu înseamnă că El este ca
o bucăţică de zahăr sau ca stânca Gibraltar. Chiar şi o bucăţică de zahăr conţine mii de cristale. Şi când
spunem "Dumnezeu este energie" trebuie să ne amintim că energia este convertibilă şi poate fi utilizată
în diverse feluri. Unitatea nu exclude pluralitatea, corpul fiinţei umane este alcătuit din aproximativ 60
de milioane de milioane de celule. El conţine multe organe precum inimă, creier, ficat etc, care
îndeplinesc perfect funcţii numeroase şi variate. O singură fiinţă umană îndeplineşte mai multe funcţii,
are mai multe aspecte şi stabileşte mai multe tipuri de relaţii. El poate fi frate, tată, fiu în acelaşi timp.
Ideea că Dumnezeu este unul nu ar trebui să implice faptul că El are o singură calitate, aspect sau
funcţie:
"Acela care este atotpătrunzător, atoatefăcător, atotputernic şi care este cu mult mai mare decât Omul
trebuie să fie mult mai complex în manifestare şi totuşi perfect integrat". Shri Mataji continuă: Când
Unul începe să-şi manifeste multiplele aspecte, atunci are loc creaţia".
Shri Mataji ne spune că înainte de a fi creată lumea materială din jurul nostru, diferitele aspecte ale
Dumnezeului Unic exprimau diversele sale aspecte în forme divine variate. Cele mai vechi tradiţii
religioase de pe pământ, de pildă Vedele Ariene informează despre existenţa acestor forme divine sau
zeităţi care există în alte straturi ale existenţei *2. Relaţia dintre aceste zeităţi reprezintă modelul prin
care Energia Divină originară generează întregul cosmos. Aceasta înseamnă că înfăptuirea evoluţiei
universale depinde de interacţiunile dintre aceste variate forme de Energie Divină. Când le considerăm
pe toate împreună prin perceperea unităţii lor esenţiale, atunci le vedem drept componente ale Marii
Fiinţe Primordiale. Această fiinţă a fost revelată de Shri Krishna într-o viziune spectaculoasă dăruită lui
Arjuna (vezi Bhagavad Gita). Se numeşte VIRATA. În cartea sa ce urmează să apară, Shri Mataji ne va
vorbi despre geneza lui Virata şi a întregului univers.
În acelaşi fel în care aerul este suflat prin orificiile unui flaut ca să devină muzică, în acelaşi fel Duhul
Sfânt (Adi Shakti) îl manifestă pe Dumnezeu atotputernic prin şapte dintre aspectele sale pricipale care
corespund expresiilor lui Dumnezeu (devata, zeităţi) venerate, fiecare, în diversele religii ale lumii.
Sunt şapte găuri, dar aerul este unul. În acelaşi fel sunt şapte aspecte principale ale lui Virata. Aceste
şapte aspecte corespund celor şapte Adi Chakra (centri originari) în corpul cosmic al lui Virata. Dar
Virata este unul, exprimând de asemenea unitatea dintre Martorul Primordial şi Actorul primordial. Cu
alte cuvinte, Virata reprezintă expresia deplină a lui Dumnezeu manifestat prin Duhul Sfânt. Dar
manifestarea integrată a lui Virata în fiinţele umane nu a avut loc în istoria trecută a rasei umane.
Virata cuprinde tot ce există. De pildă, deva şi alte fiinţe superioare ocupă unul din straturile existenţei
care sunt conţinute în ego (supraconştiinţă colectivă) al lui Virata. Invers, iadul reprezintă un strat în
super-ego (subconştientul colectiv) al viratei. Serafimii, heruvimii, îngerii există într-adevăr. Unii dintre
ei îndeplinesc funcţii importante. Arhanghelul Gavriil (Hanumana) şi Arhanghelul Mihail (Bhairava)
supraveghează supraconştientul colectiv respectiv subconştientul colectiv. În calitate de corp cosmic ce
revelează Duhul Sfânt (sau Energia Divină), Virata poate fi comparat cu o prismă ce refractă lumina în
culorile curcubeului. Sau, ca să folosim o altă imagine, putem spune că Virata este ca o "maşină
cosmică ce manifestă Energie". Astfel maşina consumă şi digeră Energie, iar deşeurile acestei Energii,
excreţiile lui Virata, sunt demonii.
Ar fi mai uşor pentru o furnică să înţeleagă civilizaţia umană decât pentru noi să înţelegem mintea lui
Virata. Am putea încerca să-l numim conştiinţa şi atenţia atotpătrunzătoare, cunoscătorul omniscient şi
creatorul adevărului. Anticii l-au perceput ca pe Destinul atotputernic. Din punctul de vedere al
psihologilor moderni, el apare, probabil, ca Inconştientul Universal.
Legătura dintre Virata şi evoluţia istorică se dezvoltă în principal pe două căi. În primul rând, unele
dintre zeităţi pot lua o formă umană (Încarnare Divină sau Avatar) şi să conducă efectiv Omenirea. În al
doilea rând structura cosmică originară a lui Virata este reprezentată integral la nivel microcosmic în
fiecare fiinţă umană sub forma instrumentului spiritual al perfectibilităţii noastre. Deci realizarea
sinelui propune trezirea lui Virata în interiorul nostru. În corpul unei persoane realizate, chakrele (centri
psiho-somatici) sunt reflectările chakrelor originare (Adi Chakra) corespunzătoare ale lui Virata. În
aceste Adi Chakra, zeităţile sunt stăpâne şi ele radiază energie. Shri Mataji spune că prin realizarea
sinelui computerul microcosmic uman este conectat la programul cosmic. Informaţia începe să curgă
sub formă de vibraţii prin sistemul nervos. De fapt, temperamentul, structura personalităţii şi destinul
fiecărei fiinţe umane depind de relaţia instrumentului său interior cu Arhetipul cosmic, dar înainte de
realizare nu suntem conştienţi de asta. Suferim pur şi simplu o varietate de dispoziţii şi stări nervoase
fără să ştim prea multe despre ce şi de ce se întâmplă. Deoarece această structură cosmică poate
exercita un impact atât de puternic asupra vieţii noastre de zi cu zi, este important să o prezentăm acum.
Virata este reprezentat aici în figura V într-o imagine grafică antropomorfă. Totuşi ar trebui să fie
evident că Virata este absolut dincolo de dimensiunea fizică, existând într-o stare de Conştiinţă-Energie
pe care noi nu o putem concepe.
Figura V
Structura Cosmică a lui Virata
Mintea lui Virata este Inconştientul Universal
ADI MULADHARA
Sălaşul lui Adi Kundalini
a) "Adi" înseamnă "primordial"
b) Bhavasagara înseamnă Oceanul iluziilor. Este stadiul de conştiinţă al rasei umane. Noi suntem
localizaţi în stomacul lui Virata, în acel organ care discerne între ceea ce trebuie reţinut (pentru
susţinerea organismului cosmic) şi ce trebuie să fie respins. Zeitatea care controlează acest spaţiu este
Dattatreya, Maestrul Primordial (Adi Guru).
Totuşi, conştiinţa poate fi experimentată şi scopul lui Virata este de a conduce Omenirea pe Calea
Conştiinţei. Deşi întregul Virata a fost arătat lui Arjuna de către Shri Krishna, încarnările din a şasea şi
a şaptea chakra, Iisus şi Kalki nu erau la acea dată manifestate într-o formă personificată. La data
scrierii acestor rânduri, Kalki nu este încă manifestat.
Aş dori să repet că, deşi oricare dintre aspectele specifice sau centrii lui Virata au fost veneraţi în trecut
de diverse religii, înţelegerea morfologiei complete a Fiinţei Divine Primordiale, Domnul Suprem al
Revelaţiei, nu a fost niciodată posibilă înainte de venirea lui Shri Mataji Nirmala Devi.
Din punctul de vedere al microcosmosului uman:
- Fiecare chakra corespunde:
- unui anumit aspect al divinului
- unui anumit rol fizic, psihic şi energetic în evoluţia individului
- unui anumit nivel de implementare a evoluţiei universale a lui Virata
- Structura de bază a oricărei fiinţe umane urmează modelul structurii lui Virata. El este instrumentul
(yantra) evoluţiei cosmice şi microcosmice (individuale). Dar el este pe deplin manifestat numai în
Virata.
CHAKRE ÎN VIRATA ZEITATEA CARE PREZIDEAZĂ ASPECTE ALE LUI DUMNEZEU
7. Sahasrara chakra Shri Mataji Nirmala Devi - Realizare, integrare,
+ Shri Kalki Conştiinţă colectivă
6. Agya chakra
aspect stâng Shri Mahavira - Nonviolenţa faţa de Sine
aspect central Iisus Christos + - Înviere, Iertare,
Fecioara Maria Stăpânirea Forţelor cosmice
Lumină, Adevăr
aspect drept Shri Gautama Buddha - Nonviolenţă faţă de alţii
5. Vishuddi chakra Shri Radha + - Măreţia lui Dumnezeu,
Shri Krishna Martor detaşat, Conştiinţă,
Diplomaţie Divină
4. Anahath chakra
aspect stâng Shri Shiva + - Existenţă, beatitudinea
Shri Parvati Sinelui
aspect central Shri Durga - Protecţie maternă,
siguranţă şi încredere
aspect drept Shri Sita + - Comportament uman ideal,
Shri Rama protecţie paternă
3. Manipur sau Shri Vishnu + - Evoluţie, Dharma,
Nabhi chakra Shri Lakshmi Bunăstare
2. Swadhistan chakra Shri Brahma + - Creativitate, Estetică
Shri Saraswati
1. Muladhara Shri Gauri - KUNDALINI, Puritatea
Fecioarei
Muladhara chakra Shri Ganesha - Inocenţă, copilărie,
Înţelepciune, Mânie
împotriva păcătoşilor
Zeităţile care controlează aceste chakre sunt "organizatori şefi" ai Energiei Divine.
CANALELE
Canalele de energie identificate ca PINGALA, IDA şi SUSHUMNA nadi reprezintă în corpul lui Virata
modul triplu de operare a Energiei Sfântului Duh; ele corespund "tendinţelor" lui Virata (cosmologia
Indiană vorbeşte despre trei guna) *3.
1 - Ida Nadi a lui Virata (Tamo guna, tendinţa pasivă) este controlat de acel aspect al Duhului Sfânt
care este Mahakali (puterea de a exista).
2 - Pingala Nadi a lui Virata (Rajo guna, tendinţa activă) este controlat de acel aspect al Duhului Sfânt
care este Mahasaraswati (puterea creatoare).
3 - Sushumna Nadi a lui Virata (sattwa guna, revelaţia prin evoluţie) este controlat de acel aspect al
Duhului Sfânt care este Mahalakshmi (puterea evolutivă).
Din punctul de vedere al înţelegerii umane putem identifica superficial cele trei guna după cum
urmează *4:
Domeniul lui Mahakali, tamo guna, reprezintă dorinţa atotpătrunzătoare de existenţă în nucleul fiecărui
atom, vibraţiile electromagnetice din materie, forţa vitală în plante şi animale, pulsaţia vieţii în
animalele superioare şi în fiinţele umane unde există ca dorinţă şi controlează corpul emoţional. Acest
domeniu a fost conceput diferit, ca de pildă Yin-ul Taoist, teza dialecticii Hegeliene, noţiunea de
"natură" în opoziţie cu "cultură"; este feminin, negativ, pasiv etc.; a fost glorificat în arhitectura barocă,
literatura, poezia şi muzica romantică. Temperamentele care încearcă să ajungă la Dumnezeu prin
sublimarea acestui domeniu urmează Bhakti Yoga, Yoga devoţiunii.
Domeniul lui Mahasaraswati, rajo guna, reprezintă tendinţa lui Virata care creează esenţele cauzale,
elementele, aglomerările de materie, constelaţiile şi, în sfârşit, sistemele solare şi pământul nostru.
Acest domeniu controlează mentalul fiinţei umane. El a fost conceput, ca de pildă, yang-ul taoist, ca
antiteza dialecticii hegeliene, noţiunea de "cultură şi civilizaţie" în opoziţie cu "natura". Este masculin,
pozitiv, activ etc.; acest domeniu a fost ipostaziat de arhitectura şi muzica clasică, în raţionalism, lege,
organizare socială, filosofie, în ştiinţă şi tehnologie. Temperamentele care încearcă să ajungă la
Dumnezeu prin sublimarea acestui domeniu urmează Karma Yoga, Yoga acţiunii.
Domeniul lui Mahalakshmi, sattwa guna, este dimensiunea în care Virata însuşi este scopul, care
conduce Evoluţia Universală trimiţând diverse încarnări (Avataruri) pentru a o coordona. Zeităţile
actuale sunt "aşezate" în chakrele lui Virata în canalul său central numit Sushumna nadi. Am putea
spune că această tendinţă este cea care ne propulsează revelaţia Divină, sinteza şi integrarea. Acest
domeniu a fost perceput de om ca un sistem pentru echilibru, sinteză şi armonie, conceput ca sinteza
dialecticii hegeliene; a fost proslăvit de faptele măreţe ale geniului uman exprimând perfecţiunea
ritmului ca, de pildă, piramida lui Keops, Taj Mahalul lui Shah-Jahan sau Parthenonul Athenian de pe
Acropole. Fiecare manifestare a perfecţiunii în artă, filozofie, etc. se raportează la acest domeniu. Jnana
Yoga (Yoga conştiinţei) este menită să-i aducă pe yoghini pe canalul Sushumna.
Yoga supremă, a integrării, care le cuprinde pe toate celelalte prin trezirea Energiei Divine Reziduale în
om (Kundalini) este Sahaja Yoga.
Această triplă distinctie a energiei originare nu reprezintă numai cele trei moduri de operare a lui
Virata, ci ea controlează la nivel grosier triplul aspect al sistemului nostru nervos autonom: sistemul
nervos simpatic drept prin activitatea creatorului (rajo guna); sistemul nervos simpatic stâng prin
puterea existenţei (tamo guna) şi sistemul nervos parasimpatic prin puterea evoluţiei (sattwa guna).
Mai mult, întregul model cosmic funcţionează în întregime în corpul uman. Chakrele din corpul uman
reflectă diferitele niveluri de energie emise de organizatorii cosmici, adică zeităţile chakrelor
primordiale. Putem spune că înainte de realizare zeităţile din chakrele umane sunt adormite, astfel că
integrarea deplină a personalităţii nu are loc. Totuşi, chakrele îndeplinesc funcţii vitale. Ele poartă
codul potenţialului de evoluţie şi transmit instrucţiuni prin intermediul sistemului nervos *5. Când, din
cauza suprasolicitării, se rupe legătura dintre sistemul nervos şi chakre, aceste instrucţiuni nu mai pot
păstra coeziunea sistemului. Astfel, se instalează cancerul. După realizare, zeităţile din chakre sunt
trezite şi întregul sistem uman al conştiinţei (biologic, endocrin, spiritual) este integrat. Conexiunea
dintre structura cosmică a lui Virata şi sistemul nervos uman ar trebui acceptată ca o ipoteză până când
va fi verificată experimental în timpul realizării sinelui şi după aceea. Atunci veţi avea dovada că
diferitele chakre reacţionează la mantrele sau invocarea anumitor zeităţi. De pildă, subiectul poate simţi
că invocarea lui Shri Vishnu sau Shri Lakshmi înlătură presiunea pe care o simţea în abdomen
(Manipura sau Nabhi chakra). S-a demonstrat de câteva ori chiar, că Energia Kundalini nu trece de
spaţiul dintre nervul vag al sistemului nervos parasimpatic şi plexul solar, dacă Guru Primordial se
opune prin una din încarnările sale trecute, de exemplu Mahomed, Zoroastru, Nanak etc. Odată ce
vibraţiile sau Chaitanya conectează conştiinţa noastră la programul cosmic, vom începe treptat să
experimentăm comuniunea vie dintre noi şi Virata.
Zeităţile din Adi Chakrele lui Virata exprimă diverse aspecte ale Divinului. De exemplu, Shri Ganesha
este puritatea transcendentă a copilului divin. Shri Shiva este sinele, bucuria existenţei absolute. Iisus
Christos este adevărul luminii lui Dumnezeu. Treptat, deschizând chakrele corespunzătoare în corpul
nostru, dezvoltăm calităţile respective în interiorul nostru. Este dorinţa Iubirii Divine pentru copii de a
participa la perfecţiunea lui Dumnezeu. După Realizare, calităţile înfloresc în noi şi ne bucurăm de
propriile noastre virtuţi. Un poet realizat îi scria plin de bucurie lui Shri Mataji: "Acum lemnul de
santal a început să se bucure de propria lui mireasmă".
Când Socrate a amintit sfatul din templul lui Apollo din Delphi: "CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI",
el ştia că a te cunoaşte pe tine însuţi este cheia cunoaşterii întregului univers. Este o experienţă
uimitoare să realizezi că schema care a stat la baza genezei şi evoluţiei Universului este integral
reprezentată în om.
Note ---------------------------------------------------------------------
1) Mircea Eliade Yoga - "Immortality and Freedom", Bollingen series (Princetown 1969) p.268
2) Existenţa unor forme supraumane este prezentă, aşa cum vom arăta mai târziu (cap.XIII), în toate
mitologiile (n.a.)
3) Vezi Bhgavad Gita cap XIII; XIV; XVII; XVIII precum şi diverse Upanishade.
4) Cosmologia indiană afirmă că Mahakali este Shakti a lui Ishwara, Mahasaraswati este Shakti a lui
Hiranya Gharba, Mahalakshmi este Shakti a lui Virata. Acestea sunt cele trei aspecte personificate ale
nadi-urilor din Virata. Toate aceste cuvinte sanscrite au fost descoperite de înţelepţii de demult(n.a.).
5) cf: "Celulele din zona orbitală a unui embrion de broască pot fi îndepărtate şi plasate undeva în
regiunea stomacului, dar acolo ele produc un nou înveliş intestinal şi nu ochi interni. Există un sistem
de coordonare care face ca într-o anumită regiune din corp celulele, deşi fiecare este capabilă să facă
altceva, să execute ceea ce li se cere acolo". Lyall Watson, The Romeo Error, p34.(n.a.).

Capitolul 4

Instrumentul conştiinţei
„O, prietene! Acest corp este lira Sa.“
Kabir
„Cîntă din lăuta-ţi fără coarde."
Koan Zen
„Simt sufletul cum prin adîncul din mine curge, ca un rîu, închis în albia vieţii, încolăcită ca o toartă...
Nu ştiu... de unde ţîşneşti, nici cine te-a suit,
Nici cine-alături cu scînteia te-a pus...
Şi-apoi te stoarce şi te-mpinge pe praguri, nezăgăzuit,
Ca iar din şesuri să te-nalţe în munţi, aşa de-o veşnicie."
Vasile Voiculescu, Botezul
Să ne îndreptăm atenţia spre microcosmosul uman. Mai întâi ar trebui să ştim că înţelepţii din trecut
ştiau mai multe despre el decât omul modern. De exemplu citim în Rig Vediya Purush Sookta:
"Acest corp este o cetate ce nu poate fi cucerită (Ayodhya). Există nouă porţi cu nadi-uri peste tot şi
prana circulă prin ele... prin acestea noi acţionăm şi cunoaştem. Dar cel mai important dintre ele este
Sushumna, care trece prin şira spinării până la creier. În acest sistem nervos se află plexurile care
controlează diversele părţi ale trupului; ele se numesc chakre... Trebuie să ţii minte că aceste chakre
există într-adevăr în măduva spinării şi în partea superioară a creierului" *2.
La fel se spune că Guru Vashista i-ar fi spus lui Shri Rama:
"Există două nadi-uri foarte subtile numite ida şi pingala. În această casă carnală ele sunt aşezate la
stânga şi la dreapta şi nimeni nu ştie de ele. Şi în acest mecanism al trupului se află trei perechi de
lotuşi înşiraţi pe un fir. Energia vitală (prana) lucrează prin ei" *3.
Acestea şi multe alte comentarii se regăsesc pe deplin în Sahaja Yoga.
În corpul uman se află trei canale principale (nadi) prin care circulă energia. Ele controlează un
ansamblu de canale mai mici conectate între ele în interiorul corpului. Expresia grosieră a acestor
canale corespunde fiziologiei sistemului nervos. Sistemul central poate fi descris astfel: în şira spinării
avem canalul central cunoscut drept SUSHUMNA; manifestarea grosieră a acestui canal este sistemul
nervos parasimpatic. pe partea dreaptă (în corp) a lui sushumna avem canalul cunoscut ca PINGALA
NADI care corespunde sistemului nervos simpatic drept. De partea stângă a lui sushumna avem IDA
NADI care corespunde sistemului nervos simpatic stâng. Plasaţi pe canalul central descoperim cei şapte
centri (chakra) care controlează corpul nostru fizic, emoţional, mental şi spiritual. Expresia chakrelor o
constituie plexurile în afara şirei spinării. Numărul de plexuri şi subplexuri din exterior este egal cu
numărul chakrelor şi al petalelor (precum şi al aspectelor) acestora în şira spinării. Ştiinţa medicală ştie
foarte puţin despre acest sistem, pe care îl numeşte sistemul nervos autonom: sistemul care lucrează de
unul singur. Sistemul nervos autonom e descris în anatomia clinică drept parte integrantă a sistemului
nervos ce inervează structuri involuntare cum ar fi inima, muşchii netezi şi glandele din corp. Este
distribuit de-a lungul sistemului nervos central periferic. Poate fi împărţit în două părţi: simpatic (drept
şi stâng) şi parasimpatic. Activitatea simpaticului pregăteşte corpul pentru situaţii deosebite. Activitatea
parasimpaticului are drept scop conservarea, refacerea şi echilibrarea energiei. Partea simpatică a
sistemului nervos autonom este plasată în regiunea toraco-lombară în timp ce partea parasimpatică se
găseşte în regiunile cefalică şi sacrală. Conexiunea dintre acest sistem şi activitatea psihicului este
studiată acum prin neuro-endocrinologia creierului. Conexiunea acestui sistem cu evoluţia spirituală a
subiectului este total necunoscută oamenilor de ştiinţă din zilele noastre. De fapt, această cunoaştere a
fost privilegiul câtorva iniţiaţi buddhişti sau maeştri hinduşi. E greu de spus în ce măsură această
cunoaştere a fost revelată diferiţilor căutători din orientul Mijlociu, dar astăzi putem crede cu toată
convingerea că o nouă ştiinţă va dezvălui totalitatea complexă a acestor fenomene energetice.
Acum să cităm din nou pe Shri Mataji Nirmala Devi:
"Când fătul uman atinge vârsta de 2-3 luni în pântecul mamei, un flux de raze de conştiinţă (emise prin
Energia originară atotpătrunzătoare) trece prin creierul său; acest flux se refractă în canale
corespunzând celor patru aspecte ale sistemului nervos care sunt:
- Sistemul nervos parasimpatic: Sushumna nadi: Canalul central
- Sistemul nervos simpatic (drept): Pingala nadi: Canalul solar
- Sistemul nervos simpatic (stâng): Ida nadi: Canalul lunar
- Sistemul nervos central: este legătura noastră fiziologică cu lumea materială.
Fluxul de raze care cade pe osul fontanelei (creştetul capului cunoscut şi sub denumirea de Talu), îl
străpunge pe acesta în centru şi trece prin Sushumna direct în medulla oblongata". (În comentariul său
la versetele 11 şi 12 din Aitareya Upanishad Shri Shankaracharya observă că Domnul conştiinţă intră în
corp prin acel loc "cununa capului", "unde se află cărarea în păr"). "Energia, după manifestarea
sistemului nervos parasimpatic, se stabileşte în trei înfăşurări şi jumătate în osul triunghiular situat la
baza coloanei vertebrale (Muladhara). Această Energie primordială reziduală este cunoscută în mod
tradiţional drept KUNDALINI. În coborârea sa spre baza coloanei, Kundalini aşează fiecare zeitate în
chakra respectivă. Sistemul nervos parasimpatic este mediul prin care noi receptăm Energia divină, dar,
de îndată ce copilul se naşte şi cordonul ombilical este tăiat, se creează un gol în Sushumna, manifestat
în exterior, aşa cum am menţionat deja, prin golul dintre plexul solar şi nervul vag al sistemului nervos
parasimpatic".
De îndată ce copilul e îndepărtat de la sânul mamei, el suferă o experienţă de separare, de deposedare,
care este reţinută de subconştientul său. Ţipătul de protest al copilaşului afirmă propria identitate; el
proclamă stabilirea egoului individual. Reacţiile la nou, schimbarea mediului dezvoltă superegoul. Mai
târziu, când activitatea sa construieşte cele două sisteme nervoase simpatice, egoul şi superegoul se vor
umfla ca nişte baloane şi vor acoperi cele două emisfere ale creierului. Nu există nici o deschizătură în
creştetul capului care să permită eliminarea reziduurilor energiei psihice; acestea se acumulează acolo
*4. Osul fontanelei se calcifică şi fluxul de Energie subtilă este complet întrerupt. Se naşte un nou
microcosmos. Astfel individul se identifică pe sine ca o entitate separată şi mintea sa devine un câmp
de tensiuni între ego şi superego.
Pe măsură ce individul creşte, dezvoltarea facultăţilor mentale şi creative umflă egoul (terminaţia
canalului Pingala), în timp ce superegoul (terminaţia canalului Ida) înregistrează din ce în ce mai multe
condiţionări. Energia psihică se balansează între aceşti doi poli, reuşind uneori să ajungă într-un punct
de echilibru (Agya chakra de pe canalul Sushumna). Dar contradicţiile care definesc alcătuirea
psihicului uman exercită o influenţă constantă asupra comportamentului subiectului şi determină în
mare măsură şi evoluţia sa interioară. Din diverse motive, oscilaţia dialectică a psihicului îşi poate
pierde echilibrul. Simptomele sunt următoarele: iritare rapidă sau exasperare; stări inexplicabile de
frică sau sentimente de deprimare. Când energia psihică sub forma atenţiei (chitta) pendulează din
extremitatea egoului în extremitatea superegoului subiectul face faţă cu greu tensiunilor. Dacă aceste
tensiuni au atins un punct critic, atunci apar depresiuni nervoase, nevroze, psihoze etc. care manifestă
stadiul avansat al procesului. Într-un sistem astfel zdruncinat, Unităţile de Interferenţă Psihică (UIP)
intră cu uşurinţă prin Nabhi sau Agya chakra. Prin convenţie voi folosi prescurtarea "UIP" pentru
"Unităţi de Interferenţă Psihică" ca simbol generic pentru entităţi precum: "spirite", "fantome", "gini"
care ne pot parazita sistemul conştiinţei. Existenţa lor va fi discutată mai târziu.
Mediul înconjurător joacă un rol crucial în menţinerea echilibrului psihic. Când copilul este crescut
într-o familie fericită, unită şi educată, el îşi dezvoltă o personalitate dharmică. Moralitatea părinţilor
precum şi fidelitatea reciprocă totală îi va oferi un model corect de maturitate emoţională. Acest copil
se simte în siguranţă şi este în măsură să-şi îndeplinească rolul în procesul evolutiv. De aceea se spune
că cea mai mare recompensă pentru faptele bune din viaţa trecută, este să te naşti într-o familie
dharmică.Desigur, echilibrul interior este şi el un rezultat al experienţei acumulate în vieţile anterioare.
Când energia nu se îndepărtează prea mult de punctul de echilibru, chakrele de pe canalul Sushumna nu
sunt afectate şi viaţa individului manifestă armonie şi echilibru. În aceste condiţii, oamenii simpli
trăiesc mulţumiţi. Filozofii şi savanţii sunt mai predispuşi la receptarea sugestiilor din Inconştientul
universal care determină dezvoltarea creativă a domeniilor respective sau a gândirii. Artiştii exprimă în
lucrările lor estetica adevărului. Vibraţiile acestor oameni sunt răcoroase şi ei îşi pot obţine Realizarea
foarte uşor pentru că Sushumna lor este pregătită pentru ascensiunea lui Kundalini. Copiii inocenţi şi
adolescenţii care se bucură de un mediu familial armonios deseori aparţin acestei categorii, deoarece
sistemul lor parasimpatic păstrează echilibrul între Ida şi Pingala. Aceia care se menţin pe Sushumna se
bucură de o viaţă psihica matură, liberi de controverse mentale şi infatuări melodramatice,
predominante în zilele noastre. Ei nu practică jocuri mentale şi emoţionale care sunt expresii marginale
ale Realităţii.
În legătură cu prezentarea de către noi a programului cosmic al lui Virata, să-i menţionăm din nou
structura psihosomatică triplă care-i canalizează cele trei energii.
- IDA NADI - corespunde lui tamo guna ("pasivitate")
- PINGALA NADI - corespunde lui rajo guna ("activitate")
- SUSHUMNA NADI - corespunde lui sattwa guna ("echilibru")
Cum spuneam, Sahaja Yoga duce cautătorul dincolo de cele trei guna şi de formele lor corespunzătoare
de yoga (bhakti yoga = yoga devoţiunii, karma yoga = yoga acţiunii, jnana yoga = yoga cunoaşterii),
deoarece în esenţa ei Sahaja Yoga este Kundalini Yoga, Yoga Energiei Divine din Om. Ea ridică un nou
flux de Energie integrată în interiorul lui Sushumna. Kundalini şi subiectul pe care Ea l-a iluminat nu
mai sunt supuşi influenţei nici unei guna (nici măcar influenţei lui Sattwa guna care implică necesitatea
de echilibru, fericire şi înţelepciune), întrucât Kundalini integrează şi transcende guna atunci când trece
din starea latentă în starea activă. Shri Mataji obişnuia să întrebe zâmbind: "Puteţi concepe o Energie
care gândeşte, organizează, simte şi iubeşte?" Se spune că Shri Krishna ar fi spus: "... ce greu e să
pătrunzi prin maya (iluzia) Mea creată de cele trei guna ..." da, într-adevăr aşa a fost... până când Adi
Shakti s-a hotărât să intervină.
Sistemul nervos parasimpatic (S.N.P.)
"Există un copac ciudat care stă fără a avea rădăcini şi care face fructe fără a înflori; nu are ramuri şi
nici frunze, ci numai lotuşi peste tot" - Kabir
Sushumna şi chakrele, această temă tradiţională în lirica mistică orientală, sunt focare subtile de energie
care controlează activitatea sistemului nervos simpatic. Am putea spune despre acest sistem că este
canalul nostru de comunicare cu Infinitul. Dacă Sushumna s-ar putea redeschide pentru ascensiunea lui
Kundalini el ar pompa Energia originară atotpătrunzătoare în chakre, alimentându-le. Parasimpaticul
furnizează vitalitatea pe care simpaticul o consumă. Primul dilată chakrele; al doilea le contractă. Calea
Energiei Kundalini este Sushumna, în interiorul coloanei vertebrale. La nivel cosmic, Sushumna nu
este decât calea dreaptă a evoluţiei (dharma) care se află şi la nivel microcosmic în individ.
Este calea de mijloc - menţionată de Gautama Buddha - care trece prin "poarta cea îngustă" a Agyei
Chakra - la care s-a referit Iisus Christos - înainte de a atinge Împărăţia divină a chakrei Sahasrara din
creştetul capului. După cum am spus, chakrele se află pe această cale centrală care reprezintă, la nivel
microcosmic uman, calea virtuţii (dharma) şi a dreptăţii (sattwa). Acest canal corespunde căii cosmice
care poartă diverşi centri marcaţi de încarnările trimise de Duhul Sfânt în momente diferite ale evoluţiei
noastre. Aceasta este calea de urmat în vederea ascensiunii noastre spirituale. Este Copacul Vieţii ale
cărui fructe pot fi gustate doar de către o persoană autorizată, adică o persoană în care Kundalini s-a
ridicat cu tot "protocolul" necesar. Într-adevăr, mânuirea greşită a lui Kundalini şi a chakrelor, datorată
ignoranţei sau perversiunii gurului, poate fi extrem de periculoasă pentru căutător, atât la nivel fizic, cât
şi spiritual: plexurile pot fi complet blocate şi calea distrusă, fiind astfel serios ameninţate şansele de
Realizare ale subiectului. Aceasta pentru că intervenţia unui guru nerealizat sau neautorizat reprezintă o
insultă la adresa demnităţii lui Kundalini. Este împotriva protocolului Divinităţii şi zeităţile diverselor
chakre se pot retrage din acestea. În acest caz, este foarte uşor pentru un "guru" versat în magia neagră
să introducă un UIP în chakră. Chakrele cele mai expuse parazitării sunt nabhi chakra şi agya chakra.
Când Kundalini este invitată în mod corespunzător de vibraţii, Ea îşi părăseşte sălaşul din osul
triunghiular şi, urmând calea lui Sushumna, trece prin cele şase chakre trezind zeităţile, până când
ajunge la cea de-a şaptea. În funcţie de starea chakrelor, subiectul poate simţi ridicarea lui kundalini,
fapt experimentat de mii de Sahaja Yoghini din cinci continente. De fapt, în multe cazuri, dacă chakrele
inferioare sunt blocate, ascensiunea lui Kundalini poate fi văzută cu ochiul liber când subiectul se
prosternează în faţa lui Shri Mataji, deoarece Kundalini pulsează în acele locuri. Eu am auzit-o cu un
stetoscop; e ca bătaia inimii. Uneori, cel binecuvântat cu o viziune mistică, poate vedea întregul proces
al ascensiunii lui Kundalini.
În drumul ei spre Sahasrara, Kundalini trebuie să treacă prin Agya chakra: nu e un lucru uşor! Nu poţi
deschide al treilea ochi fără ridicarea lui Kundalini.
"Străduiţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor izbuti" -
Luca 13.24.
"Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi încăpătoare calea care duce la pieire şi mulţi sunt
cei care apucă pe ea. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care
o află" - Matei 7.13.
Aici, Christos ne avertizează asupra devierii atenţiei spre canalele Ida sau Pingala şi se referă la calea
canalului Sushumna.
Mintea nu cunoaşte odihnă şi conştiinţa fără gânduri nu poate fi stabilită până când Agya chakra nu este
complet deschisă, proces corespunzător purificării chitta (chitta = gândire sau principiul atenţiei). În
unele cazuri acest lucru poate dura mai mult timp. Într-adevăr, această chakră, controlată de către Iisus,
se dovedeşte a fi extrem de sensibilă: nu permite nici unei impurităţi să atingă Cetatea Sfântă a
Sahasrarei care este Împărăţia lui Dumnezeu din fiinţele umane.
Momentul realizării sinelui corespunde penetrării osului fontanelei (Brahmarandra) din creştetul
capului de către Kundalini, în ascensiunea sa. Shri Mataji numeşte acest lucru "botezul făcut prin
autoritatea divină".Această deschidere a fost resimţită concret de unii Sahaja Yoghini. Alţii au simţit
energia coborând din Sahasrara prin Ida şi Pingala. În majoritatea cazurilor, se simte lipsa gândurilor şi
percepţia fizică a vibraţiilor indică integrarea sistemului nervos central în conştiinţa spirituală. Astfel,
spiritul individual (Atma) poate fi conectat la Conştiinţa Cosmică numită şi Inconştientul Universal
(Paramatma). Inconştientul Universal este mintea lui Virata care i-a spus lui Arjuna: "Întreagă această
lume este desfăşurată de mine (care sunt) formă nemanifestată; în mine stau toate fiinţele, şi nu eu stau
în ele" (Bhagavat Gita IX,4).
Lipsa de gânduri, eliberarea de ele, termenul "vid" din doctrina Zen, ne conduc spre Inconştientul
Universal. Bodhidharma, părintele doctrinei chinezeşti Zen, cel care a scris "Wu-hsin" ("fără gânduri")
spunea despre Inconştient:
"Este ca o tobă cerească ce, chiar atunci când tace, produce spontan şi fără nici un efort conştient o
varietate de sunete desăvârşite pentru a învăţa şi a disciplina toate fiinţele. Ea este ca piatra care
îndeplineşte dorinţele şi care, fără vreun efort conştient din partea ei, creează spontan o mare varietate
de forme. În această manieră, Inconştientul lucrează prin mintea mea conştientă, făcând-o să înţeleagă
adevărata natură a Realităţii; este înţelepciune, este maestrul celor trei corpuri şi funcţionează cu
deplină libertate... Inconştientul este Mintea cea adevărată, adevărata Minte este Inconştientul ....
Să ne lăsăm doar iluminaţi de Inconştient în tot ceea ce facem - aceasta este calea disciplinei, nu există
altă cale. Astfel, ştim că atunci când Inconştientul este realizat, toate celelalte lucruri încetează să ne
mai preocupe" *5.
Note ----------------------------------------------------------------------
1) Povestioară cu tâlc din învăţăturile Buddhiste(n.tr.)
2) Rig Vediya Purush Sookta - Comentariul primei mantre din Purush Sookta de Sampurnanand,
Sharda Prakashan Pub.(Benaras 1947) p. 19-20. (traducere liberă, n.a.)
3) Yog Vashista, edit. Kalian, ianuarie 1961, p.319. (traducere liberă, n.a.)
4) Într-o fabrică, o mare parte din reziduuri se elimină sub formă de fum. Dacă nu ar exista hornuri,
acest fum ar rămâne în clădire.
5) Citat din D.T. Suzuki - Essays in Zen buddhism. Third series, Rider et Co (Londra 1970) p.23.

Partea a patra

Elucidări
Capitolul 5
Virtutea Dharmei
„Atributele Sale se reflectă în calităţile chakrelor iluminate de către Duhul Sfînt sub forma lui
Kundalini."
Dan Costian, în lumina Bibliei: Biblia şi India
„Cultura pe care am cunoscut-o, şi în care am trăit, a fost cultura unui anumit tip de existenţă: să-i
zicem cultura celor şase simţuri. Dar, oricît de adine am pătrunde în ea, si loin qu'on se soit avance ori
iraîne pariout Vindignite d'etre homme (Cioran, Ecartelement, p. 128). Căci, la capătul acestei culturi,
în ciuda şi datorită gloriei ei, omul actual este limita care o face inacceptabilă. Omul însuşi trebuie
schimbat, pentru că omul actual este inacceptabil."
H.-R. Patapievici, Zbor în bătaia săgeţii Sushumna şi chakrele reprezintă calea regală ce trebuie
„împodobită", „ornată" pentru ascensiunea lui Kundalini. De aceea toate scripturile şi toţi sfinţii au
sugerat că cel mai potrivit mod de a pregăti această cale este să ducem o viaţă virtuoasă, dharmică.
Sahaja yoghinii de pretutindeni recunosc şi urmează învăţăturile profeţilor, ale maeştrilor spirituali
autentici şi ale adevăraţilor guru.
Cînd Kundalini ne transfigurează conştiinţa prin ascensiunea ei, facultăţile noastre cognitive fuzionează
într-o nouă dimensiune: planurile fizic, emoţional, mental şi spiritual ale fiinţei sînt integrate de către
forţa spontană a Energiei Primordiale. Cu alte cuvinte, noi dobîndim un nou instrument de percepţie,
unic şi pe deplin integrat; aşa cum am menţionat deja, vibraţiile sînt percepute în palme, în degetele
mîinilor şi ale picioarelor, în diferite zone ale corpului, întregul corp devine un templu al transformării.

Sushumna şi chakrele sunt drumul regal ce trebuie împodobit şi încununat pentru ascensiunea lui
Kundalini. De aceea, toate Scripturile şi toţi sfinţii au sugerat că cel mai bun mod de a pregăti acest
drum să ducem o viaţă virtuoasă, dharmică. Toţi Sahaja Yoginii de pe cele cinci continente se pleacă
astăzi în faţa exigenţelor tuturor adevăraţilor Guru, ale profeţilor şi ale maeştrilor spirituali.
Când, în ascensiunea Ei, Kundalini transfigurează conştiinţa noastră, facultaţile cognitive fuzionează
într-o nouă dimensiune: planurile fizic, emoţional, mental şi spiritual sunt contopite de către forţa
spontană a energiei primordiale. Cu alte cuvinte, noi percepem printr-un instrument unic, pe deplin
integrat: după cum s-a spus mai înainte, vibraţiile se simt în degetele de la mâini şi chiar de la
picioare! ... , ca şi în fiecare parte a corpului, după caz. Întreg corpul omenesc este un templu al
transformării.
Sushumna este canalul energiei Mahalakshmi, ce reprezintă linia evolutivă a Domnului Vishnu,
aspectul protector al lui Dumnezeu Atotputernic, care este întruchiparea Dharmei. De aceea,
deschiderea Sushumnei implică o conştiinţă spontană a dharmei şi datorită integrării amintite, dharma
este simţită la modul fizic prin sistemul nervos central trezit. Astfel, de îndată ce yoginul "nou-născut"
se confruntă cu vibraţii negative, devine conştient de ele prin senzaţii fizice.
Un funcţionar de stat din ierarhia superioară s-a prezentat la Shri Mataji să-şi ceară Realizarea. Cu toţii
am încercat tot ce-am putut pentru a-l ajuta, dar Kundalini a sa nu depăşea nivelul chakrei nabhi (sediul
Domnului Vishnu). În acest timp Sahaja Yoginii prezenţi în cameră aveau dureri de stomac. Câteva ore
mai târziu am aflat de la localnici că acest om utilizase în mod fraudulos fondurile publice ce-i fuseseră
încredinţate; Nabhi este chakra lui Shri Lakshmi, cea care oferă prosperitate şi comfort oamenilor
dharmici şi viceversa; chakra a înregistrat faptele lui greşite. Cu o altă ocazie, nu puteam să ne
explicăm de ce o frumoasă operă de artă emitea vibraţii foarte proaste; am aflat că artistul îşi ucisese
tatăl. Un bărbat care îşi înşela în secret soţia, era blocat rău la nabhi chakra (dharma) şi la chakra inimii
drepte (sediul Domnului Rama (soţul şi tatăl ideal), etc.
Experienţele acumulate prin ridicarea lui Kundalini a oamenilor ca şi cele acumulate prin conştiinţa
propriilor voastre chakre, indică faptul că diferitele chakre sunt în mod special afectate de păcate
specifice. De exemplu:
- Muladhara chakra. Fără o corectă înţelegere a sexualităţii, această chakra este afectată şi starea
generală a energiei-conştiinţă va fi, în mod corespunzător, proastă. În această privinţă, reeducarea
atenţiei este un proces foarte lung, dar răsplătit pe măsura efortului. Partea dreaptă este afectată în cazul
constipaţiei sau al sexualităţii reprimate, cum ar fi în puritanism.
- Swadisthan chakra este deseori tensionată când activităţile noastre sunt prea mult dominate de ego. Se
resimt dureri de şale. Această chakra este complet distrusă şi ea în anumite cazuri de conduită sexuală
greşită. Planificarea excesivă afectează partea dreaptă, ca şi supraactivitatea. Artiştii au, în general,
această chakra slăbită, pentru că forţează până la limită energia creativă. Diabetul este produs de un
dezechilibru datorat activităţii mentale excesive. Temperamentele letargice au această chakră slabă.
- Manipur (Nabhi) chakra. Această chakra se îngreuiază şi se perturbă prin ingerarea băuturilor
fermentate, a anumitor feluri de carne şi a drogurilor. Este, de asemenea, afectată de orice abateri legate
de atitudinea faţă de bani, de acumularea materială sau de tot ce este fundamental greşit în stilul vostru
de viaţă. Afecţiunile ficatului sunt rezultatul unui prea mare stress exercitat asupra aspectelor drepte ale
lui Nabhi şi ale Swadisthanului. La bolnavii de ficat, atenţia şi conştiinţa sunt perturbate.
- Anahath chakra. În această chakra apar tensiuni atunci când relaţia de familie cu tatăl (reflectată în
partea dreaptă a chakrei) sau cu mama (partea stângă) implică probleme emoţionale sau de altă natură.
Când această chakră este blocată, subiectul este într-o stare de nesiguranţă. Aspectul stâng este afectat
când existenţa fizică este ameninţată şi în cazul supraactivităţii (atletism). Partea dreaptă este afectată
când nu sunt respectate modelele ideale de comportament uman (de exemplu relaţia soţ-soţie, tată-fiu,
cetăţean conştiincios). Perturbările execesive duc la cancer al sânului, atacuri de inimă, etc.
- Vishuddhi chakra este afectată de lipsa respectului de sine, sub orice formă, în gând, în cuvinte sau în
fapte, prin autonegare, prin supunere faţă de o persoană imorală, prin dominare sau sclavie; este, de
asemenea, afectată de fumat. Se resimt dureri în gât, urechi, etc.
- Agya chakra. Acest centru foarte sensibil nu lasă nici o impuritate să urce în Sahasrara şi este afectat,
în mod special, de valuri de gânduri dezordonate şi de utilizarea greşită a ochilor noştri, ca şi de
jocurile mentale şi emoţionale. Dăunează şi cititul excesiv şi privitul fără discernământ la televizor,
incapacitatea de a ierta sau de a cere iertare, contactul cu guru demonici. Pentru că Agya chakra
coordonează atât nervii optici cât şi glandele epifiză şi hipofiză, controlul ochilor noştri este o condiţie
sine qua non pentru dirijarea atenţiei. De exemplu, când mergem pe stradă, nu trebuie să privim
neîncetat la fiecare trecător. Sadhaka trebuie să acorde o atenţie constantă purificării Agyei, un proces
ce durează câţiva ani. Reacţia chakrei Agya produce fierbinţeală la frunte şi în spatele capului, ca şi
migrene. Ea ne afectează vederea; dacă există UIP se poate produce orbirea instantanee *1.
- Sahasrara chakra. Lotusul cu o mie de petale le conţine într-o formă subtilă pe toate celelalte. Această
chakra este contractată şi tensionată mai ales dacă subiectul nu se abandonează manifestării adevărului
la care a fost martor. Oamenii dogmatici sunt blocaţi la Sahasrara. De asemenea, cei care se agaţă de
construcţiile lor mentale, concepte şi opinii despre spiritualitate.
Există multe permutări şi combinări de chakre dar în această carte ele nu pot fi discutate în detaliu.
Prin informaţii vibratorii variate omul devine în mod instinctiv, sau mai bine spus, în mod spontan,
conştient de bine şi de rău; a sosit timpul ca el să fie autorizat să guste fructele Arborelui cunoaşterii
binelui şi răului. Experienţele noastre ne-au învăţat câteva principii călăuzitoare foarte simple pentru
sănătatea comportamentală. Enumerăm câteva:
( O persoană care lucrează prea intens sau este foarte letargică trebuie să revină pe centru şi să evite
comportamentul extrem.
( O persoană care se preocupă prea mult de bani, de avariţie, de confortul personal sau care se
mândreşte cu ceea ce posedă, nu poate niciodată să rămână satisfăcută.
( O persoană care acordă prea multă atenţie succesului, celebrităţii şi aparenţei exterioare, manifestă
artificialitate şi este lipsită de înţelepciune şi de profunzime.
( O persoană care care gândeşte şi planifică prea mult devine în cele din urmă agitată şi nu poate intra
niciodată în armonie cu Divinul.
( O persoană care duce o viaţă desfrânată pierde conştiinţa calităţilor divine. Femeile, privite ca mame
sau surori (cu excepţia propriei soţii), ne pot umple de bucurie prin întreaga lor inocenţă şi
spontaneitate.
( O persoană cu vederi religioase înguste trebuie să-şi deschidă Sahasrara prin credinţa în toate marile
religii şi în toate marile încarnări.
Realizarea Sinelui implică acel stadiu al conştiinţei în care dharma este conştientă de ea însăşi. Totuşi,
înainte de a atinge acest stadiu, este foarte important să fii conştient de dharma la nivel conceptual şi
să-ţi adaptezi comportamentul la cerinţele ei în scopul menţinerii instrumentului parasimpatic pregătit
pentru ridicarea energiei Kundalini.
Este foarte important ca înainte de deschiderea canalului Sushumna să ducem o viaţă echilibrată,
morală, deci dharmică, astfel încât atenţia noastră să nu se implice prea adânc în Pingala Nadi sau în
Ida Nadi (sistemul nervos simpatic drept şi stâng). Pericolul rezultă din aceea că, spre deosebire de
Sushumna, aceste două canale nu exprimă linia evolutivă a perfecţionării omului. Sushumna, Pingala şi
Ida, cele trei canale principale de energie integrate în instrumentul psiho-somatic microcosmic uman,
sunt conectate cu diferite straturi de existenţă la nivel cosmic. Astfel, dacă suntem excesiv de implicaţi
în Pingala Nadi vom fi atraşi după moarte de supraconştientul colectiv. La om, aceste zone reprezintă
fundături din punct de vedere evolutiv, care conduc la potenţiale reîncarnări nefericite pe acest pământ.
Pe de altă parte, cei care rămân împotmoliţi în straturile inferioare ale acestor zone pot fi reţinuţi în iad
sau pot reveni pe pământ ca spirite, faimoasele noastre U.I.P.. Numai Sushumna conduce la împărăţia
lui Dumnezeu. Cum am mai spus, în extrema lui Ida Nadi găsim personalităţi total condiţionate,
posedate. În extrema lui Pingala Nadi se manifestă monştri tiranici, egoişti. De aceea - ne spune Shri
Mataji împreună cu învăţătorii din vechime - extremele trebuie evitate. Moderaţia te menţine mai
aproape de canalul central. Inocenţa şi spontaneitatea sunt păstrate de o persoană care nu-şi
îndepărtează atenţia de la acest canal. Iar Shri Ganesha, zeul inocenţei, este în acelaşi timp zeul
înţelepciunii. "În conducerea oamenilor şi în servirea Cerului, înţeleptul foloseşte numai moderaţia.
Numai prin moderaţie el e capabil să se conformeze de timpuriu (lui Tao)". Lao Tzî continuă afirmând
foarte clar că Tao, aici însemnând dharma, este această stare care îi face pe oameni "imuni la U.I.P.".
Faceţi ca Tao să domnească peste lume şi nici un spirit nu-şi va arăta puterile malefice.
Nu pentru că spiritele nu vor mai avea puteri, dar puterile lor nu vor mai dăuna oamenilor. *2
Dacă ne îndepărtăm atenţia de la calea centrală către partea stângă sau dreaptă şi căutăm "eliberarea" de
dharma, poate din cauza anturajului, atunci mişcarea energiei contractă chakrele de pe canalul central.
Când atenţia merge prea mult într-o singură direcţie, în cele din urmă cursul vieţii poate conduce la
dezintegrarea fizică şi psihică. Dacă mişcările extreme dintr-o parte în cealaltă se precipită, floarea
delicată a conştiinţei umane se ofileşte, iar mecanismul devine confuz. Oamenii suferă de tot felul de
boli. Pentru mulţi dintre ei energia psihică oscilează în permanenţă între partea dreaptă şi cea stângă,
între partea stângă şi cea dreaptă ale sistemului nervos simpatic. Această tendinţă conduce la
condiţionarea superego-ului (Ida Nadi), alternând cu manifestări ale ego-ului (Pingala nadi). Când
balansarea pendulului este prea violentă, oamenii îşi epuizează, pur şi simplu, energia vitală într-un
proces psihic contradictoriu şi necontrolat (de exemplu, alternanţa dintre autojustificare şi
culpabilizare, mândrie şi disperare, etc.). Atunci chakrele deteriorate sunt vulnerabile în faţa U.I.P.,
fiind create condiţiile pentru instalarea cancerului.
Idealul antic al eticii şi esteticii greceşti, care căuta să evite orice fel de exces şi care punea accentul
suprem pe noţiunea de armonie, exprima o nobilă înţelegere culturală a acestor legi energetice secrete.
Pentru oamenii dharmici, probabilitatea de a fi pradă pentru Maya (amăgire), Moira, Anangke
(desfrâu), Hybris (mândrie) sau Fortuna (noroc) este foarte mică.
...noroc de cei
Ce-mbină bine chibzuieli şi patimi
încât nu sunt sub mâna soartei fluier
Din care cântă ea cum vrea" (Shakespeare, Hamlet III, 2.62, trad. L.Leviţchi, D.Duţescu, Bucureşti
1974)
Aceia, (Shakespeare poate că nu a ştiut-o) care dobândesc echilibru şi stabilitate prin Sushumna, sunt
binecuvântaţi de Dharma.
Sahaja Yoga arată că o viaţă dharmică păstrează mişcările energiei într-un echilibru care oferă şansele
optime de succes pentru ridicarea lui Kundalini; când chakrele nu sunt forţate sau comprimate lateral,
pot fi străpunse în centrul lor de puterea ascendentă, pregătindu-se astfel terenul pentru dezvoltarea
conştiinţei. Atunci, folosind cuvintele prietenului meu Gavin Brown: "Dacă te identifici cu Dharma te
afli pe firul tuturor existenţelor; ceea ce faci este ceea ce e necesar: îndeplineşti viaţa şi dragostea, îţi
mulţumeşti Sinele şi pe Dumnezeu, închizi cercul".
Poate că am fi în stare să înţelegem bine acum raţiunea care se află îndărătul vechilor reguli ale
comportamentului moral. A acţiona împotriva Dharmei sau, în termeni demodaţi, a comite un păcat,
echivalează cu a acţiona împotriva propriei conştiinţe de sine. Păcatul este o îndepărtare de la calea
evoluţiei conştiinţei.
în această privinţă Shri Mataji explică următoarele: "Sensibilitatea chakrelor se estompează după
primele câteva şocuri asupra lor. Apoi fiinţa umană începe să accepte cu uşurinţă aceste obiceiuri
şocante. Ea există dar într-un mod foarte superficial pentru că nu vrea să se îndrepte către profunzimile
sale, deoarece în această mişcare trebuie ca mai întâi să privească în faţă şocurile care sunt depozitate
în interior. Fiinţa umană încearcă să le uite căci aceasta o ajută să existe. Dar simpla existenţă nu este
suficientă căci este jignitoare, frustrantă, înjositoare şi degenerată. Mulţi oameni curajoşi doresc să se
privească cu adevărat în faţă. Sahaja Yoga îi va ajuta".
Procesul va cere răbdarea şi colaborarea noastră. Cea mai mare calitate a unui căutător, dincolo de
dificultăţi şi greşeli, este capacitatea de a căuta cu toată onestitatea. *3 În fapt, putem obţine realizarea
chiar cu un instrument deteriorat, însă, aşa cum s-a menţionat mai înainte, va dura mai mult până când
Kundalini va consolida noul stadiu al conştiinţei.
Dacă chakrele şi nadi-urile sunt deteriorate de Adharma, suntem asemenea unei cupe crăpate care nu
reţine apa; putem înţelege mai bine relaţia dintre dharma, instrumentul nostru psiho-somatic, şi
Realizarea Sinelui ascultând descrierea stării de samadhi a Domnului Buddha, făcută de Shri Mataji:
"Buddha avea dharma. Corpul său era curat. Mintea sa, atenţia sa nu găseau nici o bucurie în lăcomie
sai în dorinţele lumeşti. Cupa sa era pregătită şi s-a golit atunci când l-au obosit eforturile căutării sale
şi s-a abandonat. Acela a fost momentul în care vibraţiile Divine au curs ca o ploaie torenţială; Shakti i-
a umplut cupa şi a făcut din el "Shakta", Iluminatul. Deci, când vi se spune să respectaţi virtutea,
sunteţi avertizaţi să păstraţi cupa intactă şi curată".
Prin harul lui Dumnezeu apa dragostei Lui are proprietatea de a repara încet cupa crăpată în care curge.
Totuşi, dacă cupa este complet spartă, este logic să rămână foarte puţină speranţă; ar fi mai bine pentru
noi să evităm să explorăm punctul critic dintre fisură şi spargere.
Cei care nu sunt conştienţi că eu vorbesc despre lucruri destul de serioase, probabil că nu au în vedere
că ecourile actelor noastre (karma) ne urmăresc după moarte şi condiţionează în mare măsură destinul
nostru ulterior. Să dezvoltăm acest aspect.
Când inima încetează să mai bată ştim că sufletul (Atman) a părăsit elementele pe care le asamblase
pentru scurt timp în scopul de a se bucura de experienţa umană a existenţei. Conştiinţa individuală se
retrage din organele corpului care au susţinut-o. Atman şi Kundalini se îndepărtează. Conţinutul
conştiinţei se reuneşte în Kundalini care îşi reduce dimensiunile până la unu sau doi centimetri; apoi
Kundalini părăseşte corpul transportând chakrele care sunt încărcate cu conţinutul conştiinţei, deci
karma acestei vieţi terminate, ca şi a vieţilor anterioare (memoria totală). Mai întâi, cel decedat, sub
forma lui Kundalini, însoţeşte cadavrul timp de aproximativ treisprezece zile (vezi importanţa
tradiţională a ritualurilor funerare pentru a împăca spiritul celui mort). Apoi, în funcţie de conţinutul
chakrelor şi de starea lui Kundalini, sufletul este atras de câmpul de energie corespunzător şi se
îndreaptă către stratul de existenţă respectiv. În Virata, Preta Loka (tărâmul spiritelor) are mai multe
nivele. Interacţiunea dintre această zonă şi conştiinţa individuală determină viitoarea naştere
omenească. În momentul concepţiei copilului, atât Atman cât şi Kundalini se încarnează din nou.
Un Sahaja Yoghin poate vedea cu ochiul liber o U.I.P. ce se află în preajmă. Aceste entităţi apar ca pete
întunecate mici şi rotunde, uneori singure, alteori împreună cu Kundalini a lor. Kundalini este
contuzionată, chakrele sunt întunecate sau chiar deformate în afară, etc. Malformaţiile acestea
observate fizic într-o configuraţie de un centimetru lăţime sunt o expresie a stigmatului produs de păcat
în conştiinţa entităţii U.I.P. Ele sugerează cu pregnanţă că este mai bine să încercăm să evităm păcatul
cât timp suntem într-o formă omenească. Unii oameni disperaţi aleg moartea ca soluţie. Dar se înşeală,
pentru că nimeni nu moare definitiv. Numai o parte infimă (componentele fizice rezultate din
elementele Pământ şi Apă) dispare în momentul "morţii". În rest, totul se păstrează. Suflete
nesatisfăcute şi chinuite zăbovesc în apropierea zonelor de conştiinţă a lui Virata (fantome, djini, etc.)
gata de a se manifesta ca U.I.P. Este mult mai rău să suferi în stadiul de spirit decât în cel uman. Având
un corp fizic ne putem ajuta, dar fără acesta starea de suferinţă este un infern. De asemenea, în acest
stadiu nu putem să nu îmbunătăţim şansele de evoluţie, cât timp suntem expuşi la noi păcate (devenind
U.I.P.).
Nu stă în puterile mele să citez nenumăratele Scripturi care ne avertizează să evităm păcatul, dar mă voi
referi doar la perturbările vieţii noastre psihice produse de două păcate fundamentale pe care noi le
comitem: păcatul împotriva Tatălui şi păcatul împotriva Mamei.
- Fiecare bărbat este la modul potenţial cel care poate reprezenta pentru copilul său expresia securităţii
absolute în faţa vieţii şi a destinului. Astfel, el încarnează într-o anumită măsură aspectul ocrotitor al lui
Dumnezeu cel Atotputernic. Domnul Iisus a spus: "Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie înainte ca voi să-
L rugaţi". Păcatul împotriva Tatălui este păcatul de a fi neîncrezător în Providanţa divină. Psihicul vrea
să înţeleagă totul, să controleze totul, intenţionând să fie supraveghetorul Destinului şi responsabilul
fragilei securităţi artificiale pe care reuşeşte să o asigure. Efectul produs de această luptă disperată se
exprimă în corpurile mental şi emoţional ca un suflet îngrijorat ce caută neîncetat o certitudine iluzorie
pe care să se poată bizui; el construieşte un castel de nisip din "securitate" şi identificări. Faimă, putere,
acumulări materiale sunt câteva nume ale acestei curse amăgitoare care, de obicei, ia forma unei
agresiuni inutile. Trebuie să facem o distincţie clară între sărăcie şi frustrarea materială. Prima implică
imposibilitatea de a garanta supravieţuirea. A doua este o chestiune de atitudine; este un concept
artificial, relativ, condiţionat de social. Chiar şi un om bogat se poate simţi frustrat. Îmi amintesc o
situaţie, mai degrabă amunzantă, din portul St. Tropez (Franţa): lângă fiecare iaht mare se afla unul şi
mai mare. Proprietarii se uitau la ambarcaţiunea celuilalt cu invidie şi gelozie.
Dar un spirit realizat, cu atenţia retrasă în interior, se bucură de propriile sale calităţi. El este satisfăcut
în plan material şi nu îşi iroseşte atenţia în inutile acumulări de bogăţii. Ori de câte ori a fost nevoie, i-
am văzut pe atât de mulţi dintre ei împărţindu-şi bucuroşi surplusul de bani. În mod spontan, generos şi
fără afectare. Shri Mataji remarcă: "Un suflet Realizat este un Badshah (împărat). Ca şi Shri Sainath
din Shirdhi, el poate să doarmă pe piatră şi să se bucure de confort în poala mamei".
- Fiecare femeie este, la modul potenţial, pentru copilul său, refugiul suprem în dragoste, în felul acesta
încarnând un aspect al Divinului. Mai mult, expresia sfintei inocenţe, purităţi, a sublimului, este
reprezentată de castitatea sa, care de asemenea manifestă un aspect fundamental al Energiei Divine.
Păcatul împotriva mamei atacă această stare când psihicul sexulalizat consideră femeile drept obiecte
ale consumului carnal. *4 Prin această degradare întreaga concepţie despre univers este înjosită şi tinde
să alunece înspre cloacă. Spiritul viciat proiectează viziunea lui asupra lumii şi o transformă într-un
canal de murdărie. Patologia generată de această perversiune se manifestă printr-un psihic extrem de
condiţionat.
Desigur, cititorul este conştient deja de paralelismul dintre aceste două păcate şi structura noastră
psiho-somatică. Păcatul împotriva Tatălui este făcut prin Pingala Nadi şi prin ego; păcatul împotriva
Mamei prin Ida nadi şi super-ego. Interesant este că, dacă cineva este dezvoltat excesiv într-una din
părţi, el va avea tendinţa să comită păcatul corespunzător celeilate părţi; în felul acesta manifestându-se
mişcarea permanentă a acţiunii şi reacţiunii între cele două nadi-uri. Această afirmaţie este adevărată nu
numai pentru indivizi, ci şi la nivel colectiv. De exemplu, ţările occidentale industrializate s-au
dezvoltat mai ales pe linia solară (Pingala Nadi) fiind orientate către ego. În aceste ţări păcatul
împotriva Mamei este acum comis în mod obişnuit; mai există foarte puţin respect autentic pentru
feminitate şi maternitate.
Putem să ne aşteptăm ca degradarea socială să fie rezultatul unei societăţi care nu se ruşinează să-şi
dezonoreze femeile. În lumea orientală, care s-a dezvoltat mai ales pe linia lunară (Ida Nadi),
descoperim că se comite cu precădere păcatul împotriva Tatălui. În cele mai multe dintre societăţi aşa-
zis dominate de sărăcie, goana după supravieţuirea economică transformă în prezent oamenii în tâlhari
şi escroci care încercă să obţină bani cu orice preţ. Etica muncii pare deseori a fi un concept străin şi
lipsit de semnificaţie.
în termenii noştri este clar că amândouă aceste păcate sunt împotriva Dharmei, dar putem spune că în
raport cu Realizarea Sinelui cel mai rău dintre cele două este păcatul împotriva Mamei. Explicaţia
psiho-somatică este următoarea: este extrem de important să înţelegem că, în timp ce păcatul împotriva
Tatălui periclitează diferite chakre (Nabhi, Vishuddhi, Agya), păcatul împotriva Mamei atacă direct
Muladhara chakra care stă la baza întregului edificiu.
Cei care cred în eliberarea sexuală nu ştiu cât de mult rău îşi fac singuri! Noi am dat Realizarea multora
dintre ei în Anglia şi India şi am observat ce se întâmpla: Kundalini se ridică imediat, mai uşor decât la
un indian obişnuit, de exemplu. Aceasta indică faptul că subiectul a avut o formaţie spirituală aleasă,
probabil a fost un căutător neprihănit în vieţile anterioare. Dar spre marea noastră uimire, în câteva
minute, uneori numai câteva secunde, Kundalini cade înapoi în lăcaşul ei. Aceasta indică faptul că
Muladhara chakra distrusă nu poate sprijini ascensiunea lui Kundalini; dimpotrivă, o absoarbe în jos.
Trebuie atunci să îi explicăm în mod delicat preietenului nostru "eliberat" că amorul liber nu este
favoabil progresului conştiinţei. Dacă avem curajul să i-o spunem, subiectul reacţionează simţindu-se
insultat de "înapoierea" noastră şi poate prea bine să hotărască pe loc faptul că Sahaja Yoga nu este
adevărata cale a spiritualităţii. Prietenii mei indieni erau deseori contrariaţi de ceea ce ei considerau pe
bună dreptate a fi o reacţie surprinzătoare. Dar Sahaja Yoginii occidentali conştienţi de situaţia relaţiilor
sexuale în societăţile dezvoltate, au manifestat mai degrabă fatalism decât uimire. Câţi oameni din
Occident sunt cu adevărat interesaţi de Adevăr? Câţi sunt gata să renunţe la identificările lor greşite de
dragul Adevărului? Cred ei, oare, că pot să-L regăsească pe Dumnezeu în treacăt, printre capriciile lor?
Acestea sunt întrebări care ne preocupă.
Shakti a lui Shri Ganesha este înţelepciunea. Înţelepciunea este cea care te face să accepţi şi să
recunoşti dharma; înţelepciunea este cea care îţi dă echilibrul dintre inimă şi minte. Shri Ganesha ştie
ce este bun şi ce este rău şi El nu va face compromisuri. Pentru a cere binecuvântările Lui ar trebui să
respectăm sfinţenia femeilor şi să le considerăm ca reflectări ale fecioarei Adi Shakti Gauri; cu excepţia
soţiei, toate femeile din lume sunt mame sau surori. Din păcate, în timpurile moderne modul în care
percepem femeile este condiţionat de o cultură decadentă; sunt la modă relaţii nefireşti şi dezonorante.
S-a făcut atâta caz de eliberarea sexuală încât aş vrea să dezvolt puţin acest subiect.
Shri Mataji afirmă că sexul este întru totul bun şi firesc; armonia sexuală este o legătură sfântă foarte
frumoasă între soţ şi soţie. În fapt, Domnia Sa încurajează Sahaja Yoginii să se căsătorească *5 pentru
că o căsătorie reuşită dă echilibru şi maturitate. Divinul vrea ca noi să ne bucurăm de viaţă, de noi
înşine, să ne bucurăm unii de ceilalţi. Desfătările gingăşiei, ale blândeţii şi plăcerii sunt cel mai bine
savurate prin intimitatea fizică a dragostei nepreţuite dintre soţ şi soţie.
În timpul celor doi ani pe care i-am petrecut în Nepal şi în vizitele mele în India am fost foarte
impresionat să văd cum oamenii din mediul rural, în ciuda condiţiilor materiale extrem de dificile, sunt
deseori spontani, deschişi şi fericiţi. Comparând aceste trăsături cu comportamentul corespunzător din
Occident, putem formula câteva observaţii sociologice cu privire la sex, comportamentul sexual şi
structura familiei.
Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am vizitat India ca turist! Am evitat marile oraşe unde indienii sunt
mai occidentalizaţi decât cei din Vest şi am evitat cu grijă hotelurile, cluburile şi alte asemenea capcane
pentru turişti. Este destul de trist faptul că celor mai mulţi dintre străini le scapă modelul social de
ansamblu al Indiei, deoarece întâlnesc indieni care sunt străini în propria lor ţară şi care nu ştiu nimic
despre propria lor cultură.
Putem afirma că, de regulă, în India comportamentul unui membru al familiei este controlat automat de
înţelegerea responsabilităţii faţă de copii; oamenii ştiu că tot ceea ce părinţii fac sau gândesc devine un
model de urmat pentru copii. De aceea, comportamentul egoist sau arbitrar al unui membru al familiei
nu este tolerat. Dacă, să zicem, un om însurat urmăreşte o altă femeie, el va fi îndepărtat din familie şi
respins de către societate. Dezaprobarea publică îl va urmări orice ar încerca el să facă. Aceasta
deoarece în subconştientul indian familia este încă o unitate fundamentală a societăţii şi copilul este
centrul familiei.
De la o vârstă fragedă copilul este înzestrat cu un număr de relaţii interpersonale prin care poate
dezvolta în mod spontan echilibrul psihic şi maturitatea emoţională. Astfel de relaţii sunt cele cu mama,
cu tatăl, cu sora mai mare, sora mai mică, fratele mai mare, fratele mai mic, mătuşile, unchii şi bunicii
din partea tatălui, rudele din partea mamei, etc. Fiecare din aceste relaţii au propriul său coeficient
emoţional, emite propria sa savoare şi copilul este învăluit astfel într-o diversitate delicată de de
manifestări ale dragostei. El dă şi primeşte dragoste prin prisma subtilă a structurii familiale. În
familiile ideale nuanţele manifestărilor de dragoste corespund în întregime nevoilor emoţionale ale
copilului. El este micul rege în dulcele regat al dragostei familiale; tachinat în mod tandru de fraţii şi
surorile sale, îndrumat de părinţi, adorat de bunici, protejat de unchii săi şi răsfăţaţi de mătuşile sale,
etc. Această ţesătură de dragoste este savurată nu numai în copilărie; ea rămâne actuală de-a lungul
diferitelor etape ale vieţii. Un bărbat nu va privi la o femeie ca pe o posibilă soţie ci ca pe o soră sau
mamă (depinzând de vârsta femeii) pentru că acestea sunt modelele de relaţii emoţionale pe care le-a
dezvoltat de-a lungul copilăriei şi adolescenţei. Când vine timpul căsătoriei, mireasa este aleasă printr-o
hotărâre colectivă a familiei, după consultarea horoscoapelor lor. Caracterul colectiv dă demnitate
dimensiunii sociale a căsătoriei şi o integrează în complexitatea familiei. Atunci şi numai atunci,
partenerii din noua pereche descoperă un nou fel de relaţie: iubirea dintre bărbat şi femeie ca soţ şi
soţie. O manifestare specifică a acestei iubiri apare în dragostea fizică. În multe cazuri căsătoriile sunt
un succes din punct de vedere emoţional şi fizic. Dragostea fizică este savurată prin prospeţimea unei
descoperiri, în intimitatea delicată a exclusivităţii. Exclusivitatea o face preţioasă şi sacră; ea oferă
cadrul corect pentru deplina satisfacţie. Ea face ca sexul să dea cea mai mare bucurie, pentru că asigură
acordarea optimă a aparatului neuropsihic al partenerilor *6. Plenitudinea dragostei fizice depinde de
respectarea specificităţii psihologice a sexului; acesta nu este decât un aspect al relaţiei soţ-soţie, care
ea însăşi este doar una dintre multele relaţii interpersonale şi reguli de comportament. Vom dezvolta
aceasta mai târziu. În orice caz, sexul nu dă satisfacţie citind cărţi sau văzând filme despre el; aceasta
ucide bucuria. Shri Mataji spune: "putem oare să ne bucurăm de parfumul florilor citind sau învăţând
despre ele?".
Instituţia căsătoriei în contextul mai larg al familiei are ca sens acela de a asigura cadrul protector în
care dragostea fizică să poată înflori în mod fericit.
Din păcate, lucrurile sunt mult diferite în Occident. Din cauza unor motive istorice (două războaie
mondiale, modul capitalist de producţie, pierderea sensibilităţii religioase, etc.) celula familială a fost
extraordinar de slăbită. Atacurile cele mai brutale asupra familiei sunt conduse astăzi de diferite tipuri
de mişcări de eliberare: emanciparea femeilor, eliberarea sexuală, eliberarea homosexuală, etc. Într-o
familie occidentală, deseori copilul nu este protejat. Părinţii şi bunicii sunt deseori absenţi, părinţii sunt
ocupaţi cu treburile lor şi acordă numai puţin timp educaţiei copiilor, care este lăsată pe seama şcolii.
(Dealtfel, unii părinţi sunt ocupaţi toată viaţa cu aranjarea aventurilor lor amoroase. Ei nu depăşesc
niciodată sindromul "love-story" şi există mulţi oameni vârstnici ce se complac în această situaţie).
Căminul şcolii devine terenul educţiei copilului. În acest sol, seminţele dragostei nu încolţesc prea bine
şi copiii ating vârsta pubertăţii după ce au fost deja complet frustraţi emoţional şi fără măcar să aibă
conştiinţa acestei privaţiuni. Ei au prea puţină experienţă privind diversitatea rafinată a sentimentelor
prin care se poate transmite dragostea; chiar mai mult, lipsiţi de mediul familial al dragostei destinat
echilibrării psihicului copilului, li se dezvoltă o dorinţă subconştientă fierbinte pentru intensitate
emoţională. Apoi, la vârsta adolescenţei, ei sunt confruntaţi cu răspunsul gata pregătit la aspiraţia lor
pentru dragoste: colegii, presiunile mediului şi politica oficială a educaţiei îndreaptă adesea atenţia
adolescentului către paradisul promiscuităţii sexuale.
De fapt, este foarte dificil pentru un astfel de copil să reziste îngrozitoarei condiţionări culturale a
societăţii apusene, care prezintă sexul drept singurul mijloc, cu excepţia violenţei şi a durerii, de a
resimţi vreo intensitate a senzaţiei. Într-adevăr, acest lait-motiv impregnează mass-media, prin filme,
cărţi, reviste etc. Artele vizuale, mijloacele de comunicare în masă, cântecele, etc., lansează femeile ca
obiect al plăcerii. Mesajul este larg difuzat şi liber accptat deoarece în viaţa citadină alienată a unei
societăţi avansate industrial, relaţia fizică pare să ofere singura evadare de sub presiunea mediului (care
este ea însăşi rezultatul unei excesive activităţi pe Pingala Nadi, de unde rezultă inevitabil pendularea
către Ida Nadi pentru a o echilibra). O astfel de societate încurajează sexul ca supapă a energiilor
frustrate, pentru că o astfel de supapă îi ajută pe oameni să tolereze absurdităţile sistemului. În mod
uimitor, ţările noastre "dezvoltate", care manifestă iresponsabilitatea familială până la un nivel
înspăimântător, se consideră îndreptăţite să propună modele de dezvoltare mondială: "Ce puteţi spune
despre problema demografică din ţările în curs de dezvoltare ?". Da, domnule; dar despre propriile
voastre probleme? Fiica dumneavoastră are paisprezece ani, se droghează şi nu-şi mai aminteşte câţi
băieţi a avut. Ce-ar fi să ne vedem de treba noastră? Suntem noi singurii oameni capabili, suntem noi
însărcinaţi cu problemele lumii întregi?
În SUA şi în Europa, copiii sunt deseori lăsaţi fără nici un criteriu, model sau îndrumare. Ei sunt
pierduţi fără a fi măcar conştienţi de aceasta. Astfel fetele şi băieţii tineri intră în ciclul experienţelor
sexuale. De obicei se povesteşte totul în termenii dulci ai unei aventuri de tinereţe, dar în realitate este
foarte diferită. Adevărata poveste este deseori tristă. Nenumăraţi tineri din Vest, băieţi şi fete, au spus
aceeaşi poveste. Când se întâlnesc vor să se bucure unul de altul, să se bucure de a fi împreună şi de
prietenia lor, dar aceasta nu este cu putinţă din următoarea cauză: imediat ce un băiat întâlneşte o fată,
spontaneitatea naturală a relaţiei este distrusă deoarece, automat, în creierul băiatului, atenţia se
îndreaptă spre perspectiva unor activităţi sexuale cu acea fată.
În cele din urmă acelaşi proces se desfăşoară şi în mintea fetei. Dacă rezistă acestui imbold, ei devin
neliniştiţi şi stingheriţi; inocenţa relaţiei este pierdută şi tot astfel şi bucuria. Întrucât confuzia se
exprimă prin priviri, ei o resimt unul de la celălalt şi se vor simţi jenaţi fără a şti de ce. Dacă,
dimpotrivă, ei sunt învinşi de ispită, se vor identifica ei înşişi cu aceasta şi vor încerca să trăiască
împreună o "aventură de dragoste". Dar în acest caz, dragostea fizică nu este pe deplin savurată pentru
că cei doi parteneri se apropie unul de celălalt într-o atmosferă neuro-pshică perturbată. Din cauza
dispariţiei rapide a satisfacţiei emoţionale şi fizice, legătura se va rupe şi începe căutarea unui nou
partener. Ei cred că au cunoscut bucuria dar Shri Mataji întreabă: "Dacă există satisfacţie, de ce trebuie
ca gândul să treacă de la o persoană la alta? ". Ei cred în "distracţie". Se pot proclama ei înşişi
"veseli"... dar adevărul în această privinţă este că sexul fără intimitate şi sfinţenie îşi pierde întreaga
calitate de a da bucurie; când este făcut în public, vulgar sau ieftin, devine respingător pentru
dimensiunile mai subtile şi mai fine ale conştiinţei umane. (Aceasta nu este o chestiune de opinie ci un
fapt absolut; poate fi verificat prin vibraţii).
În acest proces, echilibrul psihic se pierde complet; totul poate fi "sexualizat" de mintea îmbolnăvită a
subiectului: natura, situaţiile, surprizele unei călătorii, vacanţele sunt percepute ca un cadru pentru
perspective sexuale şi această obsesie ucide spontaneitatea sexului şi bucuria vieţii.
În termeni de Sahaja Yoga, am spune că astfel de confuzie distruge Muladhara chakra de la baza
coloanei vertebrale şi Swadisthan chakra care este deasupra ei. Astfel, chiar temeliile ce susţin drumul
lui Kundalini sunt grav deteriorate. Consecinţa imediată a acestei deteriorări este pierderea echilibrului
psihic a cărui expresie era spontaneitatea şi inocenţa. Cu dispariţia acestui echilibru, dharma (sau
virtutea) nu mai poate fi percepută intuitiv; aceasta înseamnă că şi Manipura chakra este afectată.
Atenţia nu mai este controlată pentru că zeităţile primelor trei chakra se retrag, într-o stare de adormire.
Atunci sexul devine principalul agent. Sistemele simpatice, drept şi stâng (Pingala şi Ida Nadi) sunt
activate şi epuizate în detrimentul inocenţei şi al dharmei (al suportului). În acest proces este perturbat
cel de-al patrulea centru, Anahath chakra; de aici rezultă frustrarea afectivă şi un sentiment de
insecuritate. Apoi Vishuddhi chakra este epuizată, astfel încât respectul de sine şi demnitatea sunt
slăbite. Agya chakra, fiind corespondentul chakrei Muladhara, este deteriorată simultan şi astfel
"conştiinţa concentrată pe sex" se instalează în psihic (în special în super-ego) de unde controlează
ochii şi invadează terenul gândirii. Astfel, sexualizarea conştiinţei progresează de la subconştient la
conştient iar subiectul, având o slabă capacitate de discernământ, începe să se identifice în mod greşit
cu această absurditate. Atenţia este risipită deoarece, putem spune, ochii cochetează fără nici un
control. Marea problemă a celui care are conştiinţa astfel diminuată este aceea că el nu observă limpede
deoarece ea este slăbită şi amorţită. Este logic că atunci când însăşi conştiinţa este afectată nu avem
cunoştinţă de stricăciune. De aceea unii oameni, pur şi simplu, contiună să se identifice cu tot felul de
prostii. Ei cred că totul este absolut în regulă ... !
Cei care încă nu s-au identificat cu această perversiune a psihe-ului ştiu că ceva nu este în regulă cu ei,
dar nu ştiu cum să îşi recapete inocenţa, spontaneitatea şi bucuria; ei suferă destul de mult. Relaţiile
umane pot deveni un fel de infern: acolo unde bucuria lipseşte, plăcerea fizică nu pote persista mult
timp. Impactul comportamentului sexual neechilibrat este resimţit şi la nivel fizic; doctorii sunt foarte
îngrijoraţi de creşterea tulburărilor potenţei masculine: sexul cerebral este paşaportul pentru impotenţă;
erotismul, în toate formele sale, distruge potenţa pentru că el desprinde trezirea sexuală fizică de
mediul său emoţional natural (adică acela de a fi în intimitate cu soţia). După câţiva ani de excitare
artificială activitatea sexuală nu mai răspunde la stimulii naturali. Doctorii se îngrijorează de toate
acestea, dar nu pot detecta cauzele. Ei sunt de asemenea alertaţi de proliferarea cancerului la organele
sexuale care pare să depindă oarecum de frecvenţa actelor sexuale şi de vârsta primei experienţe. Marea
majoritate a femeilor "eliberate" nu pot atinge orgasmul iar gluma sinistră a terapiei prin sex este
complet aberantă. Paşii ulteriori către distrugerea completă, paşi pe care mulţi i-au făcut, sunt:
perversiunile sexuale, violenţa, etc., toate fiind subiecte propagate din plin prin cărţi, filme şi uneori
programe de televiziune.
Distrugerea subtilă adusă societăţii este mult mai gravă. O căsătorie corectă reprezintă acceptarea
colectivă a legăturii de către fiinţa colectivă socială şi de către Marea Fiinţă a Inconştientului Colectiv.
Dacă există dragostea, atenţia şi respectul cuvenit în căsătorie, Inconştientul binecuvântează legătura cu
mare bucurie şi-Şi revarsă binecuvântările. Atenţia ce trebuie acordată auspiciozităţii fiecărui act
menţine legătura cu Inconştientul: păstrează zeităţile treze pentru a binecuvânta familia.
Binecuvântările aduc prosperitate materială (binefacerile lui Shri Lakshmi ca stăpână a casei sau Gruha
Lakshmi), hrană sănătoasă (zeiţa Anapurna), etc. Familia se află în armonie cu ecologia cosmică. În
acest dialog minunat cu Inconştientul micile lucruri din viaţă sunt ghirlande oferite Zeilor şi ele vă
umplu de pace şi mulţumire. Zile, întâmplări, relaţii curg în mod spontan ca notele unei melodii divine.
Nu mai e nevoie să o spunem, acest domeniu al bucuriilor subtile este total distrus de îngăduinţa şi
eliberările moderne: când distrugi regulile jocului nu mai există nici un fel de joc. *7
De aceea nu mai putem întâlni azi oameni spontani, relaxaţi şi bucuroşi. Toţi par încordaţi, agitaţi şi
atât de materialişti încât atunci când impozitul pe venit creşte cu un bănuţ toată ţara se frământă şi are
loc o dezbatere în parlament.
Revenind la comportamentul sexual în Vest trebuie să mărturisesc faptul că sunt mai curând îngrozit de
amploarea acestui fenomen care se extinde sub pecetea legitimităţii sociale. Cum pot reveni aceste
tendinţe U.I.P. ? Cei mai mulţi nici nu-şi dau seama de aceasta iar democraţiile nu sunt pregătite să
impună o (foarte necesară) cenzură necruţătoare asupra mediului prostituat. Ce se întâmplă cu toţi cei
înstăpâniţi de acest caz de posesiune colectivă? Oamenii se comportă în chip patologic şi cred că asta
este "natural" ! Vai, animalele au mai multă şansă decât noi întrucât nu au o conştiinţă pe care aceasta
să o polueze. Desigur, toate acestea reprezintă o prostie crasă dar, vai, azi mulţi sunt de acord cu
Diderot: "Mai bine să fii nebun alături de nebuni, decât înţelept de unul singur". Tineretul adoptă
moduri de comportament iresponsabile pentru că e la modă să faci asta. Cei vârstnici nu posedă
înţelepciunea întrucât s-au maturizat fără ea. Datorită prăbuşirii familiei nu există instituţia care să
poată controla comportamentul sexual în Occident. Vârstnicii se lasă antrenaţi de această tendinţă.
Trebuie să râdem sau să plângem ? Bătrânii vor să arate că sunt tineri întrucât nu au nici o încredere în
demnitatea, înţelepciunea şi maturitatea lor. Putem vedea mulţi tătici romantici zaharisiţi de 60 de ani
antrenaţi în chestiuni amoroase cu eleve de 16 ani. Şi asta în vreme ce în ţările "în curs de dezvoltare"
vârstnicii sunt înţelepţi, respectabili şi se bucură de recunoaştere socială.
Indienii nu-şi dau seama cât de binecuvântaţi sunt într-un fel, de a fi crescut într-o societate protejată; ei
ar trebui să respingă influenţa îngăduinţei pe care au generat-o societăţile materialiste. În acele societăţi
oamenii încalcă în mod inconştient hotarul dintre libertate şi licenţă; tot alergând după libertate ei cad
în sclavie şi nici măcar nu sunt în stare să-şi dea seama de asta. Fie ca noile generaţii ale ţărilor în curs
de dezvoltare să înveţe câte ceva din aceste erori prosteşti, în loc să se ia după noi şi să se îndrepte spre
distrugere cu viteză dublă.
Desigur, chiar având acest fel de condiţionare, cineva îşi poate dobândi realizarea. Dar el trebuie să
recunoască greşala ca atare şi să solicite iertarea. Dacă va continua să se identifice cu comportamentul
din trecut, cum ar putea să lucreze haosul Shakti? Asemenea persoană va trebui nu numai să-şi
recunoască greşelile din trecut, ci să fie foarte răbdătoare în procesul înălţării sale spirituale deoarece
Kundalini va avea nevoie de timp pentru a-i repara chakrele şi a-i curăţa nadis (canalele subtile). Ştiu
că unii vor susţine că exagerez. Ei bine, am intenţia să pun accentul pe părţile întunecate ale situaţiei,
deoarece în Occident nimeni nu pare să-şi dea seama de ele. Şi mă tem că nu exagerez câtuşi de puţin,
deoarece am văzut aceasta întâmplându-se multor Sahaja Yogini din Vest.
Alţii se vor întreba ce rost are să impui ideile tale altora. Răspunsul meu e foarte simplu: doresc cu
toată umilinţa să-i fac pe oameni conştienţi de priorităţile lor, întrucât vreau să le povestesc experienţa
mea. Dacă sunteţi preocupaţi de sex, bani, putere...ei bine, daţi-i înainte...puteţi să le aveţi. Dar dacă
sunteţi interesaţi de propria voastră bucurie, de conştiinţa plină de bucurie, de realizarea Sinelui, de
Dumnezeu, aflaţi că aceasta nu se confundă cu sexul, cu banii sau cu puterea.
Dumneata, care citeşti aceste rânduri, aproapele meu, frate, soră...Poate că par foarte aspru pentru egoul
tău dar doresc să mă fac înţeles. Vremea pentru drăgălăşenii s-a terminat şi cred că eşti destul de
puternic ca să nu dezarmezi... Dumneata, care citeşti aceste rânduri, aproape al meu, frate, soră, înainte
de a decide că sunt aspru sau dominator, te rog fă-ţi introspecţia. Şi tu eşti o structură deschisă, fără
început şi fără sfârşit, mai presus de orice posibilităţi ce s-ar putea defini. Dacă spui: "Ştiu cine sunt",
rogu-te nu te minţi singur! Poţi să-ţi simţi chakrele? Poţi experimenta manifestarea Sinelui tău ca pe o
fiinţă colectivă? Nu poţi... În adâncul inimii ştii că şi căutarea ta a fost greşit îndrumată şi ce ai
descoperit este inutil. Dar nu vrei să admiţi aşa ceva. Oare din cauză că ţi-e teamă să priveşti în neant
nu îndrăzneşti să faci faţă propriei tale divinităţi? Sau pentru că nu te interesează să-ţi cunoşti povestea?
Cât de multe vieţi trebuie să mai străbaţi pentru a-ţi sfârşi visele?... Îţi închipui însă că eşti treaz, nu-i
aşa? Sper că eşti, căci nu a mai rămas mult timp şi această generaţie o va afla înainte de selecţia finală
pe care o va face Divinul; te rog îndreaptă-te!
În preajma anului Una Mie, erau trase toate clopotele Europei Medievale iar oamenii se tânguiau
aşteptând venirea iminentă a ultimelor zile... care nu au mai venit. Aşa că oamenii au uitat liniştiţi de
venirea Fiului Domnului şi de profeţia mântuirii şi a distrugerii. Dar acest moment al istoriei se află în
faţa noastră, pe care calculatoarele şi previziunile savanţilor bine informaţi l-au anunţat ca pe o posibilă
apoteoză a distrugerii produse de mâna omului; chiar acest moment este acela despre care s-a spus: "Şi
Dumnezeu nu va face oare dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El şi pentru care El rabdă
îndelung? Vă zic vouă, că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El
credinţă pe Pământ? ". - Luca 18.7.
Suntem noi nebuni să credem că Domnul Iisus a vorbit în zadar?
"Precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau şi se
măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Tot aşa
precum a fost în zilele lui Lot (se va întâmpla aidoma): (oamenii) mâncau, beau, cumpărau, vindeau,
sădeau şi zideau; dar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, (Dumnezeu) a plouat foc şi pucioasă din cer
şi i-a nimicit pe toţi. La fel va fi şi în ziua când se va arăta Fiul Omului". - Luca 17.26.
Sfântul Coran averizează: "Când Cea care trebuie să vină va veni şi nici un suflet nu va tăgădui venirea
Ei, atunci unii vor fi coborâţi iar alţii înălţaţi". Coran 56.1.
Adevărat ! Este aproape imposibil să nu fii păcătos într-o societate păcătoasă. Dar, la urma urmei, poate
că noi am fost propriii noştri strămoşi şi noi înşine am adus societatea în starea mizerabilă în care se
află acum. Şi, din nou, poate că tot noi am fost aceia care au aşteptat împlinirea promisiunii, care am
căutat neîncetat acest lucru pe care acum Shri Mataji ni-l dezvăluie prin Sahaja Yoga. Deci, să ne căim,
să ne ridicăm. Ziua de mâine ne aparţine. O vom cuceri intrând în Prezent, pentru că Prezentul aparţine
lui Dumnezeu şi acelora care Îi aparţin. De aici începe bucuria cea mare.
Voi care sunteţi căutători, vă rog, treziţi-vă, ridicaţi-vă ! Cea mai sfântă dintre cele sfinte, este aici
pentru a ne ajuta. Mama noastră Divină este atotputernică: nimeni nu O poate sfida! Dar să fim umili în
inimile şi minţile noastre şi să ne judecăm comportamentul: suntem oare ireproşabili? Am putea noi să
stăm în faţa Călăreţului Apocalipsei? Să ne căim pentru greşelile şi păcatele noastre, să regăsim copilul
din noi şi să cerem iertare! În Ramayana, Shri Rama i-a spus lui Vibhishana: "Când cineva vine la Mine
pentru adăpost, nu-l pot refuza". Shri Krishna i-a spus lui Arjuna în (Bhagavad-)Gita: "Nu-ţi fie frică,
lasă orice îndoială! Voi distruge toate păcatele tale". Faptul că există speranţă pentru cel mai rău om,
numai să se abandoneze Domnului, reprezintă esenţa credinţei Vaishva. Cuvântul "Islam" însuşi
înseamnă abandon. Şi precum Tatăl, tot astfel a vorbit şi Fiul Iisus: "Tot aşa vă spun, va fi mai multă
bucurie în Cer pentru un păcătos care se căieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu trebuie
să se căiască". Allah Cel Puternic, Cel înţelept, este, de asemenea, Cel Plin de Compasiune, Cel
Milostiv. Deci, să nu fim derutaţi sau înfricoşaţi. La urma urmei, ce păcate ar putea colpeşi Dragostea
Divină? Shri Mataji spune: "Care idei omeneşti, nebuneşti, de distrugere, ar putea să aducă distrugerea
Creaţiei sau a Creatorului care se află în noi?". Dar ar trebui să privim cu luciditate şi curaj la ceea ce
am făcut şi la ceea ce facem zilnic. De exemplu, câţi dintre noi se lasă corupţi de complicitatea
arogantă a societăţii noastre moderne "îngăduitoare", câţi ar putea corespunde afirmaţiei următoare:
"Aţi auzit ce s-a zis celor din vechime: << Să nu preacurveşti >>. Dar eu vă spun că orişicine se uită la
o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui". - Matei 5.27.
În acest caz la care se referă Domnul Iisus, vibraţiile de tip U.I.P. şi spiritele frustrate pot să treacă de la
o persoană la cealaltă prin intermediul privirilor. Suntem noi mai presus de avertismentele lui Shri
Krishna ? "Dorinţa, duşman veşnic al înţeleptului, ascunde pe Atman în flăcările sale flămânde.
Intelectul, simţurile şi mintea sunt hrana focului ei. Astfel, ea amăgeşte pe cel întrupat rătăcindu-i
judecata". - Bhagavad-Gita, cap. III, 39-40.
Cu siguranţă, există câteva aspecte ale comportamentului nostru care ar putea fi îmbunătăţite... A sosit
timpul ca noi să preluăm controlul asupra noastră, să ne întărim ataşamentul pentru dharma, astfel încât
atunci când va veni Ziua Aceea, să nu fim nimiciţi. La acest punct de cumpănă al istoriei care
marchează sfârşitul Kali Yuga, alternativa este situată între integrare şi dezintegrare iar câmpul
alternativei este însăşi fiinţa noastră. Această putere de susţinere şi coeziune interioară, care dă
echilibrul corect, este Dharma. În definiţia lui Shri Mataji, dharma este "punctul în care gravitatea
păcatului nu acţionează". Avem numai motive de speranţă şi bucurie pentru că Mama Sfântă a venit
pentru emanciparea noastră. Dar Ea ne roagă pe toţi să cooperăm.
Mai întâi, să nu cădem în capcana teoriilor psihologilor care ne încurajează să aruncăm vina păcatelor
noastre pe altcineva sau altceva: părinţii, copilăria, societatea... Aroganţa ego-ului aderă cu bucurie la
aceste teorii iar noi continuăm să-i ofensăm şi să-i oprimăm pe ceilalţi şi ne înşelăm pe noi înşine.
După cum spune Shri Mataji: "Lucrarea ego-ului este să vă menţină în afara Realităţii". Egoiştii trăiesc
într-un paradis al proştilor. Numai după Realizare poate fi desfiinţată identificarea minţii cu ego-ul: la
început m-am înspăimântat descoperind propria mea asprime, egoismul şi modul incredibil de priceput
în care domnul EGO îmi distorsiona percepţiile şi procesul gândirii.
Dar a-ţi părea rău, a te simţi ruşinat sau vinovat acum este o trecere în extrema superego-ului şi ea vă
îndepărtează încă o dată de la calea centrală a Sushumnei. Unii oameni îşi petrec zilele savurând în
taină cât de rău se simt, cât de groznică este viaţa; totul e foarte romantic.
Drama sadismului şi masochismului se încheie de îndată ce faceţi un salt în conştiinţa colectivă.
Evenimentul este lipsit de efort dar vă puteţi întreba totuşi "ce trebuie să facem pentru a ne pregăti
pentru Realizarea Sinelui?". Există un început modest dar indispensabil pe calea afirmării noastre
deasupra deficienţelor corpurilor noastre fizice, mentale sau emoţionale.
Dacă un bărbat iubeşte o femeie, mai întâi să se căsătorească cu ea. Dacă o femeie iubeşte un bărbat, să
se căsătorească cu el. Iar dacă doi oameni nu se iubesc, ce sens are să trăiască împreună? Shri Mataji
spunea odată: "Dacă dragostea nu poate înflori în condiţiile optime ale căsătoriei, cum ar putea oare în
afara ei? Cum poate lumea întreagă să cunoască dragostea?".
Haideţi să redescoperim bucuria sexului în cadrul sfânt al căsătoriei! Să uităm drogurile şi celelalte
substanţe toxice, ca băuturile şi fumul ţigărilor!
Să întoarcem spatele lăcomiei, violenţei, dezmăţului şi tuturor formelor subtile pe care le îmbracă astăzi
viciile acestea sub pecetea noii legitimităţi sociale. Acest sfat nu este decât prima măsură ce trebuie
respectată pentru a da răgaz instrumentului nostru spiritual psiho-somatic zdruncinat. Ştiu că deja
pentru mulţi oameni sfatul este prea greu de urmat; în schimb le este într-adevăr foarte uşor să mă
refuze, pe mine şi cuvintele mele. Dar nu vedeţi că nici măcar nu vorbesc despre Sahaja Yoga? Chiar
nu înţelegem că aceste recomandări simple au fost făcute în repetate rânduri de învăţătorii şi vizionarii
de seamă ai tuturor religiilor? Am uitat cauzele căderii atâtor imperii? Credem oare că toţi sfinţii
trecutului sunt o adunătură de nebuni de modă veche şi că noi suntem iluminaţii marii "eliberări"?
Orice am crede, judecata va fi fondată pe adevărul binelui şi al răului şi nu pe credinţele noastre. Asta
este ceea ce Sahaja Yoga a descoperit deja prin conştiinţa vibratorie.
În Katmandu, un tânăr grădinar nepalez se îngrijeşte de grădina mea plină de trandafiri, cactuşi şi pini.
Cunoaşte foarte puţin limba engleză, nu a făcut şcoală şi nu ştie că oamenii construiesc teorii despre
moralitate. Dar este o persoană realizată. Cunoaşte dharma oamenilor, locurilor, obiectelor, situaţiilor.
"Da, asta e bine. Vibraţiile sunt bune. Mă simt bine" sau "Este rău. Mă doare mâna stângă. Picioarele
mele sunt fierbinţi. Mă doare capul". Apostolii eliberării de dharma vor găsi că e dificil să-l
convertească pe acest băiat pentru că i-ar da senzaţii de fierbinţeală în chakre încă înainte de a deschide
gura.
Ar trebui acum să stăruim ceva mai mult asupra virtuţilor familiei căci această instituţie sacră este
ameninţată pretutindeni de "iluminarea" modernă.
Ştim că celulele unui organism sunt organizate în mod spontan (sahaj) după anumite modele vii şi că
distrugerea acestor modele înseamnă moarte celulei sau transformarea ei într-o agresiune canceroasă
pentru ţesutul înconjurător. Acelaşi fapt rămâne valabil pentru individul uman.
Fiecare individ este o parte integrantă dintr-o reţea subtilă de forţe vitale psihice care îi menţine
echilibrul personalităţii: această reţea sau structură preţioasă este cunoscută drept "familie". Dacă
această reţea este deranjată, armonia personalităţii este grav ameninţată.
Aplicarea acestor legi subtile se face necontenit în practica noastră Sahaja Yoga. Toată partea stângă a
unei tinere ardea; i-am spus: "ceva nu e în regulă cu latura dumneavoastră emoţională". A izbucnit în
plâns şi ne-a spus că tocmai divorţase. Partea cea mai rea este că părinţii credeau că asta îi va aduce o
mare avere. Dacă există necazuri în familie, această familie dezbinată se luptă în interiorul vostru, vă
simţiţi agitat, obosit, nesigur... Neregulile sunt înregistrate în chakre: aspectul drept al chakrei inimii
corespunde tatălui şi soţului), aspectele central şi stâng ale chakrei inimii (ce corespunde mamei şi
soţiei), aspectul stâng al chakrei Nabhi (ce corespunde soţiei) sunt contractate. Am fost atât de uimiţi să
vedem că cei mai mulţi dintre căutători sunt atât de puternic afectaţi de problemele familiilor lor!
Structura personalităţii poate fi complet dată peste cap când situaţia familială este prea grav tulburată.
Dacă, de exemplu, tatăl este un beţiv, mama este o femeie uşoară, dacă soţul este un "playboy", ceilalţi
vor fi zdruncinaţi. Modelele lor de comportament uman au dispărut, valorile lor deasemenea! Ca
răzbunare ei ar putea adopta moduri dăunătoare de comportament *8. Ce se întâmplă când un membru
al familiei se comportă după bunul său plac? El pierde contactul cu Marea Fiinţă Colectivă şi apare
caracterul malign care se răspândeşte în familia lui şi apoi în întrega societate. Celula socială devine
canceroasă.
Prin conştiinţa vibratorie noi descoperim că cineva care a renunţat la valorile familiei începe să emită
microunde anti-familie (antidharma). Atenţia unui alt individ slab este atrasă şi "inoculată" cu o injecţie
vibratorie. Comportamentul său va urma atenţia. El îşi schimbă valorile. Mutaţia canceroasă din
interiorul societăţii se produce astfel pe neobservate şi fără piedici. Celulele umane degenerate ale
organismului social se transformă una după alta.
Shri Mataji intenţionează să ofere societăţii o conştiinţă prin care aceasta să se poată apăra ea însăşi. De
aceea Domnia Sa demonstrează cu absolută claritate importanţa familiei. Odată ne-a spus:
"Zeiţa Lakshmi, care este Puterea Tatălui nostru protector Shri Vishnu, este Cea care manifestă
frumuseţea soţiei în acest univers (Gruha Lakshmi). Familia, unitatea vitală a fiecărei societăţi, este
îngrijită de către mamă. Ea este zeiţa-mamă a familiei. Fiicele sunt zeiţe minunate iar nepoatele sunt
zeiţe îngeri".
Despre soţ şi soţie spune: "Ei nu sunt asemenea, dar sunt egali, fără nici o îndoială! Unul este roata
dreaptă şi celălalt roata stângă a şaretei. Dacă una din roţi este mai mare decât cealaltă şareta nu se
poate deplasa în mod corect. Amândoi trebuie respectaţi. Relaţia soţ-soţie trebuie să fie absolut lipsită
de formalism: orice artificialitate trebuie abandonată. Ei trebuie să se iubească şi uneori să se certe
pentru a-şi arăta preocuparea. Acesta este semnul unei relaţii sănătoase. Dar femeia trebuie să se poarte
ca o femeie, iar bărbatul trebuie să fie bărbat. Fidelitatea spontană, dragostea şi împărtăşirea reciprocă
sunt singura cale prin care se poate da şi primi bucuria vieţii matrimoniale. Cea mai mică abatere de la
fidelitatea conjugală trebuie absolut evitată şi dacă a fost comisă, trebuie mărturisită deschis. O
persoană care nu crede într-o relaţie soţ-soţie stabilă nu ar trebui să se căsătorească deloc; de ce să-l
facă pe celălalt nefericit? Efectele infidelităţii secrete sunt de speţa cea mai rea şi pot distruge întreaga
societate."
Shri Mataji a făcut observaţia că lucrurile s-au înrăutăţit pentru cuplu odată cu monetizarea economiei.
În societăţile agrare ale vremurilor mai vechi bărbatul şi femeia îndeplineau funcţii sociale egal
apreciate: bărbatul tăia lemne, vâna, etc. iar femeia gătea, se îngrijea de gospodărie şi aşa mai departe.
Ego-ul ambilor parteneri era satisfăcut. Dar de îndată ce bărbatul a început să aducă bani în gospodărie,
el a părut că devine mai important. Ego-ul său s-a umflat şi a început să desconsidere poziţia soţiei sale.
Vedeţi, într-o societate orientată spre bani, banul devine criteriul! Astfel, din cauză că stăpâna casei nu
câştigă bani, activitatea ei nu mai primeşte o recunoaştere socială efectivă. În plus, bărbatul cu bani a
devenit prea adesea un don Juan rătăcitor. Bărbaţii flirtează cu secretarele sau cu vânzătoarele şi îşi
tratează rău propriile soţii. Într-o casă în care mama nu este respectată, fiicele pot pierde simţul
castităţii lor; comportamentul arbitrar al oamenilor poluează atmosfera, scoţând familia şi societatea
din starea de echilibru.
O dată ce bărbaţii nu acordă atenţia şi respectul cuvenit femeii măritate, ego-ul acesteia este rănit.
Atunci se poate ca ea să abandoneze rolul său de operator al părţii stângi ce satisface nevoile de
dragoste grijulie, de echilibru emoţional şi de existenţă, ea devenind orientată spre ego. Apoi se
înarmează împotriva bărbaţilor.
Această mişcare poate urma diverse scheme: femeia devine carieristă, activistă, feministă etc. sau
începe să ademenească bărbaţii unul după altul şi astfel îşi satisface ego-ul, asemenea bărbaţilor.
Când o femeie îşi abandonează castitatea, poate să cucerească (prin căi directe sau indirecte) ceea ce
dădea supremaţie socială bărbatului - banii... şi să acumuleze mult mai multă putere şi bogăţie decât
bărbaţii. În acest proces s-ar putea foarte bine ca ea să câştige războiul sexelor dar va distruge pe toată
lumea şi se va transforma foarte uşor într-un monstru dominator. Confuzia emoţională subjugă
societatea; homosexualitatea se dezvoltă. "Bărbatul şi femeia sunt unul perechea celuilalt şi ei îşi pot
transforma vieţile în ceva atât de minunat şi de plin de bucurie". Shri Mataji oftează: "Când va învăţa
bărbatul să se bucure de propriile lucruri şi de propria soţie în loc de a pofti pe cele care aparţin altora?"
Căsătoria dintre sex şi bani distruge căsătoria dintre bărbat şi femeie. Înalţii preoţi ai acestei porţi a
iadului psihic ne sfidează cu mândrie căci noi suntem "inhibaţi" şi "refulaţi". Ei spun: "De ce să ţinem
la virtute? De ce să ţinem la castitate? " şi se mai poate adăuga: "De ce dragoste adevărată şi de ce
evoluţie? "
În India, în timpul ceremoniei nupţiale, mireasa este înzestrată cu nouă simboluri care reprezintă
puterea lui Shri Lakshmi. Aceasta indică în mod simbolic că, în cadrul instituţiei matrimoniale, puterile
femeii susţin calea optimă a evoluţiei proprii şi a tuturor celor care o înconjoară. Faptul de a întâlni o
femeie căsătorită dimineaţa, este considerat foarte auspicios. Ritualuri nenumărate se realizează
venerând femeia măritată. Dacă cinci femei căsătorite sunt invitate la masă se spune că întrunirea aduce
foarte mari binecuvântări. Femeile au propriile lor festivaluri, etc.
Să ne folosim cu toţii înţelepciunea pentru a recunoaşte că dharma trebuie respectată şi stabilită în
deplina noastră libertate. Libertatea este esenţială în primul rând pentru a stabili moralitatea ca ceva
propriu nouă. Dacă ea se instalează prin frică sau constrângere, remarcă Shri Mataji, atunci ea nu
durează: "Se desprinde asemenea penelor de păun prinse pe o cioară". Dar nu există libertate în a
abandona înţelepciunea, distrugând familia şi permiţând celor şase duşmani *9 ai fiinţei noastre să ne
stăpânească. Toate obiceiurile şi stilurile de viaţă care încurajează îngăduinţa şi "deschiderea" către
păcat, "toleranţa" faţă de rău, trebuie interzise. O tutelă binevoitoare este absolut esenţială pentru ca,
după cuvintele lui Shri Mataji: "Democraţia să nu devină o demonocraţie".
Nu mă consideraţi drept un predicator virtuos care dojeneşte pe păcătosul demn de milă. În prima parte
a vieţii mele, până la douăzecişicinci de ani, m-am străduit să comit cele mai multe dintre greşelile pe
care această generaţie le comite.
Dacă astăzi pot vedea ce este o greşeală şi care este cursul just al faptelor, nu este pentru că am căpătat
o cunoaştere superioară printr-o intuiţie proprie mie. Cunosc adevărul pentru că am întâlnit-O pe Aceea
care m-a putut conduce la el: Shri Mataji Nirmala Devi; este o poveste foarte simplă. De fapt, cred cu
adevărat că sunt foarte uman: adică 'uman, mult prea uman" cum a spus-o Zarathustra în versiunea lui
Nietsche, având binecunoscutul şir de slăbiciuni, confuzie şi ignoranţă. Dar să ne amintim, de
asemenea, că fiinţele umane au fost numite sarea pământului, lumina lumii şi nu mai puţin decât copii
ai lui Dumnezeu! Deci, în gama posibilităţilor umane există un spaţiu larg pentru schimbări şi
transformări.
Când eram adolescent am descoperit că paznicii regulilor moralei, părinţii, educatorii, învăţătorii nu
ştiau la ce se referă aceste reguli. "Îmi spuneţi să nu fac asta pentru că este greşit. În regulă, dar de ce
este greşit?" Răspunsul era oricum, numai convingător nu şi astfel am decis să descopăr singur, adică să
fac ceea ce era interzis: să fur, să mint, să mălas la bunul plac al senzualităţii. Necazul era că nefiind
realizat, sistemul nervos central nu era conştient de dharma. Adică, îţi pui degetul în focul păcatului dar
nu există vreun nerv care să aducă prejudiciul la ccunoştinţa creierului pentru a declanşa acţiunea
reflexă a corectării, adică să retragă degetul din foc. Astfel, am continuat, construind identificări greşite
şi deteriorându-mi chakrele. Am cunoscut destul de puţine fete... Am risipit o mulţime de timp, atenţie
şi energie în astfel de situaţii. S-a întâmplat uneori să fiu fericit, dar din ce în ce mai mult păream
incapabil să gust ceea ce este fericirea. Eu epuizam potenţialul subtil de prospeţime şi inocenţă;
senzaţiile mele deveneau pe nesimţite mai triste. Experienţele mele au fost comune cu cele ale multor
tineri pe care i-am cunoscut. O altă greşeală pe care aş vrea să o fi putut evita a fost consumul de
droguri.
Când "se măreşte viteza" (amfetamine, etc.) se supraactivează energia canalului Pingala; prin ego se
poate intra în supraconştientul colectiv, adică în Rajo Guna al lui Virata. Cele mai multe droguri, totuşi,
acţionează pe Ida Nadi şi împing pe consumator în subconştientul colectiv, Tamo Guna al lui Virata. În
acest caz, rolul protector al ego-ului este abolit şi subiectul poate simţi alte identităţi decât cea proprie,
să călătorească în trecut, să comunice cu spiritele. N-am fost niciodată interesat de droguri ca atare, dar
eram curios. Am descoperit că la consumul de droguri se dezvăluie straturi ale existenţeidespre care
ştiinţa modernă pur şi simplu nu are nici o idee. Această descoperire era corectă *10. Dar marii preoţi ai
consumului de droguri au trecut complet cu vederea preţul evident care trebuie plătit pentru excursia în
aceste zone: Pe lângă bani, onorariul se plăteşte şi în natură: celule ale creierului, sisteme nervoase,
fragmente din chakre... Tensiunea de lungă durată asupra sistemului nervos simpatic produce cancer...
Nu mai e nevoie să spunem că drogurile invită U.I.P.-uri; victimele tremură în prezenţa lui Shri Mataji,
mâinile lor tremură violent, etc. (Partea interesantă a drogurilor halucinogene este că subiectul vede
aure şi lumini ce o înconjoară pe Shri Mataji. Unii dintre ei au văzut-O ca pe o coloană de flăcări
multicolore strălucitoare.
Într-o seară în New York, în timp ce prizam cocaină cu prietenii, priveam o fată de culoare. Atenţia mea
balansa din ego în super-ego ca un pendul. La un moment, când atenţia mea a trecut prin prezent,
viziunea pe care am avut-o s-a schimbat imperceptibil. Pentru un moment, fata apărea absolut minunată
şi reală, aproape divină; s-a întâmplat ca în acest scurt răstimp energia să traverseze canalul Sushumna
şi realitatea ei s-a manifestat. Am împărtăşit un moment fericit de conştiinţă colectivă pentru că s-a
întâplat să fiu şi eu pe Sushumna. Probabil am resimţit un fel de dragoste şi de frumuseţe. Dar nu am
putut să ne menţinem în acea stare şi am alunecat în subconştient. În acel domeniu am văzut cine juca
jocul. Pe faţa ei am văzut trăsăturile spiritului care intrase în ea - sau care era deja depazitat acolo, nu
ştiu - era o femeie albă din secolul al XIX-lea, absolut ahtiată după sex. Am început să mă simt
stingherit căci această U.I.P. mă fixa. Apoi sărmana prietenă căzu în straturile inferioare ale
subconştientului şi am văzut cu ochiul liber o entitate demonică, oribilă apărând pe faţa ei. Desigur,
acum am descoperit că între consumatorii de droguri, există o interacţiune strânsă a unor astfel de
fenomene. Din cauza promiscuităţii psihice generate de cocaină, am petrecut seara aceea luptându-mă
cu U.I.P.-uri îngrozitoare în interiorul minţii mele... Într-o fracţiune de secundă, din extaz în iad! În
astfel de explorări psihice acest lucru e menit să se petreacă, întrucât drogurile în funcţie de tipul lor,
deschid larg porţile subconştientului sau ale supraconştientului.
Mi-am putut reaminti, de asemenea, experienţa unei călătorii în supraconştient. Odată, pe dealurile
Californiei, într-o casă de lemn îndepărtată, înconjurat fiind de lume bună, am înghiţit o picătură de
LSD. După un oarecare răstimp am început să simt palpitaţia energiei naturii, în pământ, în grâu, în
arbori şi în mine însumi. Am simţit că sunt simultan foarte bătrân şi foarte tânăr. În acest timp prietena
mea părea scufundată într-o viziune extatică; nu ştiu ce a văzut, dar cred că a intrat în supraconştient;
părea complet uluită şi subjugată de o viziune a cucerniciei. Vreme de câteva zile ea nu a putut suporta
separarea de pioşenia artificială la care fusese împinsă de către LSD într-un răstimp atât de scurt. Şi-a
creat şi a acceptat mitul că devenise divină. O lună mai târziu şi-a părăsit soţul şi cred că şi copilul
pentru a începe un soi de căutare cerească imposibilă, împreună cu alţi prieteni.
Aceste două întâmplări rezumă destul de bine povestea drogurilor. Dacă te expui spiritelor rele, în
subconştient, ele te vor ataca cu prima ocazie şi vor pătrunde în chakrele tale ca paraziţi, consumându-ţi
energia. Dacă îţi apar fiinţe cucernice în supraconştient nu poţi decât să le vezi adică nu poţi să devii
una dintre ele întrucât fiind personalităţi sfinte, nu vor pătrunde niciodată în psihicul tău; dacă U.I.P.
intră în tine din supraconştient va fi unul dintre acei "stăpâni" tiranici, o varietate de spirite egoiste care
vor să te folosească pentru propriile lor scopuri. Victima nu este conştientă de nimic, deoarece nu poate
folosi instrumentul de discernământ al conştiinţei vibratorii pentru a verifica starea egoului şi a
superego-ului său sau, dacă este conştientă că ceva este greşit, nu ştie cum să se corecteze şi poate
deveni agitată.
Experienţele cu droguri vă pun în legătură cu ceva necunoscut, pentru o vreme; de aceea ele pot fi atât
de atractive. Se poate chiar să traversaţi Sushumna pentru un răstimp foarte scurt, dar nu puteţi
niciodată să rămâneţi pe centru pentru că mişcările laterale vă cor devia curând. Mai mult, devine mai
dificil să rămâi aproape de Sushumna în viaţa zilnică, pentru că sistemul nervos autonom este afectat.
Noi am descoperit că adepţii drogurilor necesită mult timp pentru a primi Realizarea Sinelui. Dacă nu
renunţă la droguri după realizare, ei nu pot rămâne în starea realizată - drogurile acţionează împotriva
conştiinţei umane; nu le abandonaţi atenţia voastră! Renunţaţi la ele complet! În subconştient şi
supraconştient conştiinţa umană devine subumană sau inumană.
În anii mei de căutare am părtuns în multe domenii diferite şi uneori stranii: aceasta este povestea
comună a căutătorilor din vest. Am făcut toate călătoriile posibile: muzică pop, voiajuri, motocicletă,
sex, surf, traiul în comunităţi, "vânătoarea de guru", etc., etc. "Călătorie" înseamnă a-ţi angaja complet
atenţia, iar atenţia este cea care condiţionează traiectoria destinului nostru. Andre Gide spune, asemeni
lui Buddha: "unde îmi merge dorinţa, acolo voi merge şi eu". Noi ne urmăm atenţia şi prin atenţia
noastră ne putem elibera de roata karmei sau... să ne înrobim şi mai mult. Deci, ce fel de călătorie faceţi
este o chestiune revelantă şi de regulă este mai bine să nu experimentaţi prea mult. Exact aici Socrate
mi-a fost de ajutor ("Cunoaşte ceea ce ştii"): n-am fost niciodată cu adevărat covârşit, nici nu am
devenit excesiv de implicat în ceva; nici măcar nu m-am angajat complet în ceva pentru că niciodată n-
am ştiut dacă merita şi ştiam că nu ştiu acest lucru. Mă credeam inocent, totuşi mi-am făcut destul de
mult rău. După ce am descoperit cum mi-am dăunat singur, am început să mă simt prost, inutil, vinovat,
am început să mă căiesc. Aceasta era o deplasare tipică înspre partea stângă. Oceanul compasiunii lui
Shri Mataji m-a salvat din aceste pendulări. Astăzi, Îi mulţumesc lui Socrate pentru că nu mi-a permis
să mă distrug complet. În acest timp mulţimi de tineri lipsiţi de prudenţa socratică, s-au angajat complet
în multe experienţe diferite (şi adeseori dăunătoare): ei nu ştiau dacă merita sau nu şi nici nu ştiau că nu
o ştiu. Ei credeau că era lucrul cel bun dar pentru că se potrivea nevoilor de moment şi/sau pentru că le
plăcea. Preţul ce trebuie plătit pentru o astfel de greşeală este de-a dreptul uriaş; când mă gândesc mi se
sfâşie inima. Câţi prieteni avem care sunt pierduţi? Mulţi, mulţi, prea mulţi!
Când îmi amintesc de anul 1972 petrecut la Geneva şi de imaginea adolescenţilor încredinţându-se cu
trup şi suflet unui "satguru" care este cunoscut în India ca escroc abject, nu pot decât să iau confuzia lor
decât ca pe un indiciu al întunericului acestor vremi!
Deviza socratică mi-a fost de ajutor în special când am mers la diverşi "guru". Ei pretindeau că sunt
asta, că sunt aceea, că dau asta, că dau aceea; reacţia mea era: "Poate. Să vedem. Cât timp nu văd, nu-
mi cereţi nimic, şi în nici un caz să mă abandonez". Jocul nu este, desigur, unul simplu, întrucât suntem
întotdeauna tentaţi să credem că suntem tot mai aproape de ceea ce căutăm, şi pentru că atracţia în jurul
acestor oameni este de obicei puternic orientată către sugestie, stimulând autosugestia individuală sau
în masă. Şi, în sfârşit, dar nu în ultimul rând, aceşti "guru" îşi cunosc suficient de bine meseria, în timp
ce dumneata eşti un căutător naiv ca un nou născut pe scenă, un iepuraş păşind mândru în vizuina
lupului.
Îm orice caz, mulţumită unei prudenţe sănătoase, am avut un tampon de siguranţă. Fără îndoială, am
fost tare afectat, dar am evitat pericolul suprem: identificarea cu greşeala, care în prea multe cazuri pare
să fie punctul fără întoarcere, adică, fără întoarcere către Calea Centrală a Evoluţiei, către Sushumna,
Calea Dharmei din înteriorul nostru.
Corpul meu avea mai multă dharma decât mine însumi: el protesta împotriva lucrurilor la care îl
utilizam. Nu mă simţeam bine în pielea mea şi, de asemenea, aveam probleme de sănătate. Activitatea
mentală mergea înainte fără ca eu să o pot opri. Noaptea somnul devenise tot mai prost. Dar eu nu
înţelegea semnalele. Doctorul meu din Elveţia m-a informat amabil: "suferiţi de tulburări ale sistemului
neuro-vegetativ". Am întrebat "Ce este aceasta?", la care el spuse: "Este sistemul care depinde de
sistemul nervos autonom, în special sistemul parasimpatic". Am întrebat "Ce mai e şi parasimpaticul
ăsta?", la care el a răspuns: "... ca să fiu sincer, ştiinţele medicale nu ştiu într-adevăr nimic despre el".
Acesta era un doctor foarte scump şi totuşi răspunsul său nu l-am găsit de prea mare ajutor. Ştiam că
ceva era foarte rău cu mine; eram instabil din punct de vedere nervos şi destul de bolnav; nici un doctor
nu mă putea ajuta. În relaţiile mele devenisem din ce în ce mai paranoic.
În prima zi în care am fost cu Shri Mataji Nirmala Devi în Hurst Gree, Ea a trebuit să se scuze de
câteva ori şi să se ducă la "toaletă". Acolo, am putut auzi cum vomita. Ea prelua vibraţiile mele asupra
chakrelor Sale pentru a le uşura pe ale mele şi toaleta era rezultatul direct. Nu m-am simţit prea mândru
de asta... Am fost foarte norocos totuşi, pentru că Shri Mataji, în acea perioadă a anului, a avut ceva
timp să mi-l pună la dispoziţie. Timp de zece zile a lucrat asupra mea cu o uimitoare răbdare şi iubire,
tămăduind rănile vieţii mele adharmice cu puritatea puterilor Sale vibratorii. Am putut totodată să
descopăr întinderea dăunătoare a greşelilor mele trecute şi să urmăresc progresul însănătoşirii mele la
nivel atât fizic, cât şi psihic.
Numai atunci când vă retrageţi din slăbiciunile voastre, care sunt identificările greşite, puteţi să le
vedeţi; adică puteţi vedea în acelaşi timp că ele nu vă reprezintă, că sunt nocive, şi că v-aţi implicat în
ele. E dureros să-ţi vezi clar propriile slăbiciuni, dar e salutar; mai bine să treceţi acum prin acest
proces, decât la "judecata de apoi"... Tocmai pentru că mi-am văzut clar propriile puncte slabe, vă
îndemn să vă îngrijiţi mai bine pe voi înşivă. Shri Mataji o spune în felul următor:
"Vă puteţi curăţa hainele, dacă puteţi separa hainele de corpul vostru. Le curăţaţi fără să vă simţiţi
vinovaţi de asta, pentru că ştiţi că nu sunteţi hainele voastre".
Sahaja Yoga dezvăluie secretele cele mai adânci pe care paznicii regulilor noastre morale n-au putut să
le explice. Nu mai este deloc nevoie să ne diminuăm şansele de evoluţie prin experienţe dăunătoare.
Înţelesul adânc al învăţăturilor religioase şi al regulilor morale exprimă aspecte diverse ale unuia şi
acelaşi adevăr.
Aşa cum am spus, aceasta se poate demonstra în momentul trezirii lui Kundalini. Puterea lui Dumnezeu
care iubeşte, gândeşte şi organizează când e percepută sub formă de vibraţii, începe să transmită
informaţii directe. Conştiinţa umană poate avea, astfel, un dialog cu Subconştientul Universal care este
puterea Sfântului Duh.
De fiecare dată când s-a ivit prilejul, am văzut-o pe Shri Mataji ajutându-i pe oameni în ascensiunea lor
cu o atenţie şi o dedicare totală, încât m-am minunat cu adevărat. Dar aici nu este în joc nemărginirea
compasiunii lui Shri Mataji. Nu este posibil ca Shri Mataji să-şi dedice timpul său fiecăreia dintre
nenumăratele persoane care doresc să realizeze evoluţia umană. Omenirea în general ar trebui să se
străduiască să-î facă munca mai uşoară. Acum este responsabilitatea tuturor să chibzuiască foarte serios
ce linie de comportament optimizează potenţialul evoluţiei individuale.
Dacă cineva duce o viaţă adharmică, chakrele şi nadi-urile vor fi afectate. Dar propoziţia inversă nu
este adevărată; structura psihosomatică poate fi afectată şi fără greşelimorale majore ale subiectului;
sănătatea fizică sau doar vibraţiile mediului înconjurător joacă un rol important. Am văzut că până şi
sufletele realizate din naştere alunecă în conştiinţa lor şi fac compromisuri cu minciuna lumii. Mulţi
oameni foarte buni şi sinceri s-au întors cu chakrele deteriorate doar pentru că au trăit într-un mediu
negativ. Iată de ce această societate trebuie schimbată în mod radical.
Aş putea, de asemenea, să vă dau un ultim avertisment. În Nepal există o zicală care spune: "Evită
tigrul, focul, şi pe guru". E mai bine, într-adevăr să nu ai nici un guru decât să ai unul fals! Falşii profeţi
ai ultimelor zile ale acestei Kali Yuga sunt dezlănţuiţi. Ei sunt duşmanii lui Shri Krishna şi Christos,
adică sunt maeştrii adharmei. Ei comit cel mai mare păcat împotriva Tatălui pentru că ei vorbesc în
numele Lui pentru a-i atrage şi osândi pe căutătorii rătăciţi. Unii dintre falşii profeţi sunt vinovaţi de
păcatul abominabil împotriva Mamei, deoarece preacurvesc cu discipolii lor, pretinzând că-i conduc
spre Dumnezeu. Şi mai comit păcatul împotriva Spiritului pentru că ei comit toate aceste crime cu
deplina ştiinţă a faptelor lor. Coranul glăsuieşte: "Cine este mai păcătos decât omul care născoceşte o
minciună despre Allah şi neagă Adevărul atunci când Acesta îi este declarat?" (39;32). Să nu deveniţi
prada lor! Pentru ei Biblia şi Coranul au spus că nu va fi iertare. Shri Mataji nu face un mister din
faptul că acei oameni sunt osândiţi de Dumnezeu: "Oamenii care încearcă să-i înşele pe căutătorii
inocenţi şi să-i exploateze prin obiceiuri murdare sunt pe veci osândiţi la infern".
Există într-adevăr greşeala supremă cu care unii dintre contemporani par a se delecta; este vorba de o
eroare tot atât de veche ca şi tantrika din nordul Indiei sau ca sectele "Confraţii Spiritelor Libere", care
au înflorit în Europa din secolul al XII-lea până în secolul al XVI-lea. Citatul lor favorit era din Pavel:
"Pentru cel curat toate lucrurile sunt curate" (Titus 1.15). Ideea fiind că "eu sunt perfect, unit cu
Dumnezeu, încât orice aş face, nu pot păcătui". Pe baza acestei presupuneri stimulante, desfrâul a
devenit acum scară către Cer...
Cel mai clar comentariu pe care vi-l pot propune asupra confuziei dintre sex şi spiritualitate este făcut
în Vivekachudamani al lui Shri Shankaracharya: "Oricine încearcă să realizeze Sinele prin hrănirea
trupului, (este ca cel ce) porneşte să traverseze un fluviu agăţându-se de un crocodil (pe care l-a)
confundat cu un buştean" *11.
Am să închei acest capitol cu cuvintele din "Apărarea lui Socrate": "Acesta, o cetăţeni ai Atenei, este
adevărul; şi îl rostesc fără să ascund sau să trec sub tăcere ceva, fie mare, fie mic, şi totuşi sunt aproape
sigur că tocmai datorită acestei sincerităţi mă veţi urî".
Note -----------------------------------------------------------------------
1) "Priveam la Agya chakra mea din interiorul capului. Arăta ca un fel de bilă alungită ce strălucea ca
soarele. Am văzut de asemenea puncte negre ce se învârteau în jurul ei". Bogdan Sehovici, un doctor
Sahaja Yogin care a putut vedea o U.I.P. atacându-i Agya.
2) Tao Te King în traducerea lui Chin Tao-Kao. Ed. Unwin, Londra 1972, p.74 şi 75.
3) Aspiraţia cinstită către Adevăr este aspectul vital al acestei Bodhichitta (dorinţa de Iluminare
Supremă) care este descrisă în textele buddhiste Mahayana ca fiind cheia pentru a deveni boddhisattva.
Vezi sfaturile lui Maitreya către tânărul pelerin buddhist Sudhana în "Gandavynka Sutras".
4) Domnul Iisus ne-a avertizat să nu avem ochi adulteri. A trăi sexul prin priviri în loc de a savura o
relaţie sexuală corectă cu propria soţie, nu dă nici o împlinire ci doar risipeşte energia. Aceasta insultă
maternitatea femeilor. Acţionează împotriva Agyei Chakra. Dar oamenilor din ţările aşa-zis creştine nu
le pasă câtuşi de puţin de faptul că ignoră avertismentele lui Christos.
5) Sexualiatea reprimată şi ascetismul artificial aşa cum este încurajat de anumite tradiţii preoţeşti nu
sunt, repet, nu sunt o condiţie pentru ascensiunea spirituală! Marii rishi din vremurile vedice erau
căsătoriţi. De fapt, sexul reprimat afectează Muladhara chakra şi echilibrul general al psihicului. Mai
mult, în ciclul reîncarnărilor aceşti oameni pot oscila în sensul opusul lor şi să devină deosebit de
desfrânaţi şi depravaţi.
6) "Viaţa erotică înfloreşte numai când Spiritul şi instinctul se întâlnesc într-o concordanţă fericită"
C.G.Jung, Psycology of the Uncouscious, Geneva 1973, pag. 61
7) Domnul Rama a binecuvântat într-adevăr India încarnându-se acolo. El a dat civilizaţiei hinduse
sensul graniţelor sociale ("mariada") ale comportamentului omenesc. Aceste mariada sunt regulile
jocului prin care fiinţele umane se pot bucura unele de altele.
8) Studii sociologice privind motivaţiile prostituatelor "de profesie" arată că în unele cazuri, taţii au fost
foarte dominatori sau au fost soţi adulteri şi ele au încercat să-şi răzbune mamele şi să-l pedepsească pe
bărbat înjosind alţi bărbaţi.
9) Poftă, cruzime, vanitate, gelozie, materialism, ataşamente omeneşti.
10) În această privinţă Shri Mataji remarcă: "Nu tot ce e scris este Scriptură şi nu tot ce e necunoscut
este Divin".
11) Shri Shankaracharya "Vivekachudamani" sau "Nestemata supremă a Discernământului". Traducere
de S. Madhavananda (Calcutta 1926, Ediţia a noua 1974), p. 31.

Capitolul 6

Religie şi religii
„Călătoria, în realitate, se desfăşoară înlăuntrul nostru."
Constantin Brâncuşi Constantin Zărnescu, Aforismele şi textele lui Brăncuşi
„Iar cel pentru care adoraţia este o fereastră ce poate fi deschisă, dar şi închisă, acela cu siguranţă nu şi-
a vizitat încă locuinţa sufletului, ale cărei ferestre sînt necontenit deschise."
Kahlil Gibran, Profetul
„Toate religiile au o esenţă comună, care este mesajul divin. Iar ceea ce le desparte astăzi, vine de la om
şi nu de la Dumnezeu, vine de la ritualistică, interpretări, dogme şi de la instituţiile create de cei puţini
în detrimentul celor mulţi. înţelegerea mesajului divin în esenţa lui, eliberarea structurilor arhetipale din
păienjenişul artificial creat de om, ar putea duce la adoptarea unei religii pure, universale (Vishwa
Nirmala Dharma în sanscrită), realizînd astfel visul contemporan (şi nu numai) al multora din
exponenţii marilor religii, care însă se lovesc de conservatorismul şi dogmele instituţiilor respective,
intolerante, exclusiviste, animate de mobiluri precum setea de putere şi de avere, neavînd nimic a face
cu spiritualitatea ale cărei unice reprezentante autorizate se pretind a fi."
Dan Costian, în lumina Bibliei: Biblia şi India

Filosofii secolului al XIX-lea în frunte cu Feuerbach au declarat cu modestia intelectuală atât de tipică
vremii, că Dumnezeu este mort. Au făcut acest lucru cu o mare exaltare deoarece gândeau că moartea
lui Dumnezeu înseamnă naşterea omului. De fapt, nu greşeau decât pe jumătate. Un anumit principiu
care obişnuia să conducă mentalul şi societatea fusese într-adevăr ucis de gândirea secolului al XIX-lea,
dar acesta nu era Dumnezeu. Era conceptul de Dumnezeu. O astfel de întorsătură s-a dovedit a fi un soi
de binecuvântare. Pierzând conştiinţa de "Dunmezeu", oamenii s-au eliberat de criteriile
transcendentale care creau un gen de cadru moral şi s-au cufundat fără remuşcări într-un materialism
cras care constitue nenorocirea societăţilor actuale. Dar, pe de altă parte, eliberându-ne mentalul de
dogmele religioase, debarasându-ne de concepte omeneşti, idei şi imagini despre Dumnezeu, ne-am
deschis posibilitatea redescoperirii adevărului din spatele şi de dincolo de aceste dogme, prin
intermediul experienţei vii şi directe. Ne-am petrecut trei sferturi din acest secol explorând prima dintre
consecinţe: materialismul neînfrânat în forma sa capitalistă sau marxistă. Acum a sosit timpul să
cercetăm implicaţiile celei de-a doua consecinţe a morţii conceptului de Dumnezeu: posibilitatea
experienţei directe a lui Dumnezeu care conduce la o nouă experienţă a evoluţiei umane. În vremurile
care vor veni, toate teoriile şi conceptele religioase vor fi verificate prin experimentarea directă a
conştiinţei subiectului. Putem să facem acest lucru prin Sahaja Yoga. De fapt, noi o facem zi de zi.
Da, Socrate! Da, Buddha! Da, Lao Tzî! Există acest nivel al cunoaşterii unde ştim ceea ce ştim şi ceea
ce nu ştim. Înainte ca acest nivel să fie atins, omul ia ceea ce poate el înţelege din adevăr, şi îl închide
în structuri, dogme şi sisteme. În acest sens, toate religiile, cosmogoniile, ideologiile sunt interpretări
parţiale şi incomplete ale adevărului. Oamenii obişnuiţi cad atunci în capcana "Adevărului Superior" pe
care alţii au sarcina să îl interpreteze în raport cu nişte criterii care adesea nu au nimic de-a face cu
adevărul. Dimpotrivă, Sahaja Yoga ne oferă cunoaşterea adevărată. Pentru a înţelege aceasta afirmaţie,
să vedem ce este un concept.
Ca să mă privesc pe mine însumi am nevoie de o oglindă. Nu pot să mă privesc direct. În acelaşi fel,
pentru a privi realitatea dinafara mea (obiectele, lumea, spectacolul), realitatea dinăuntrul meu (Sinele,
sufletul, martorul) se foloseşte de mental ca de o oglindă. Mentalul este mediul prin care încercăm să
percepem realitatea sau adevărul. Noi dorim ca acest mental să reflecte adevărul deplin a ceea ce
suntem noi şi lucrurile din jur. Aici este punctul în care începe problema cunoaşterii. Ceea ce percepem
prin mental nu este realitatea însăşi , ci o reprezentare sau o reflectare a ei. Oglinda nu este lucrul. Un
alt cuvânt pentru "reprezentare" ar putea fi "conceptul". Oglinda percepţiei noastre nu este însă prea
curată. Mentalul suferă tot felul de variaţii (acţiunile ego-ului, acţiunile super-egoului) care afectează
claritatea şi obiectivitatea capacităţii de percepţie. Noi privim realitatea printr-o oglindă colorată care
îşi schimbă nuanţele şi reflexele. De aceea , realitatea ne apare şi ea în culorile şi formele
corespunzătoare. Vedanta ne oferă celebrul exemplu al funiei pe care o luăm drept şarpe. Adesea
reprezentarea pe care o vedem în oglindă este în mod grosolan deformată datorită imperfecţiunii
acesteia din urmă: conceputul reflectă mai mult condiţionările psihice şi sociale din mentalul
subiectului gânditor decât adevărul pe care este destinat să îl reprezinte. Suntem deci aşezaţi în
faimoasa peşteră a lui Platon, privind umbrele noastre de pe pereţii săi în loc să contemplăm lumina
strălucitoare a adevărului dinafară. În aceeaşi ordine de idei, Patanjali spune: "Văzătorul este vederea
însăşi şi gândul fără umbre care apare umbrit prin rătăcirile intelectului". (Aforisme II, 20) *1
Din cele de mai sus rezultă clar că, pentru a cunoaşte realitatea dincolo de schimbările facultăţilor
noastre cognitive, a trebuit să descoperim nişte modalităţi de a face din mentalul nostru un instrument
mai demn de încredere. Aşa cum afirmă Patanjali (op. cit. I. 1): "Atunci când mentalul este controlat,
Sinele se menţine în condiţia lui naturală". Iar cuvintele lui Shri Gopadacharya "Prin chitta (atenţia)
poţi să contempli ultima esenţă şi atunci când aceasta este contemplată, chitta dispare", răsună şi ele ca
un ecou. Aşa cum scrie William Blake, atunci când porţile percepţiei sunt curăţate, Realitatea se
dezvăluie înăuntrul şi în afara subiectului. Ei bine! Nu mai există înăuntru şi în afară. Există doar
Realitatea. Dar ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu care este realitatea, omul trebuie să se nască din
nou într-o nouă modalitate de cunoaştere. Sfântul Pavel a spus-o (Corinteni I 13, 12): Acum vedem
tulbure ca prin oglindă, în ghicitură şi cunoaştem în parte; apoi vom cunoaşte pe deplin, faţă către faţă.
Acest "apoi" al lui Pavel este "acum" în Sahaja Yoga.
După ce Kundalini traversează chakra Agya, ea aduce sub control agitaţia psihică. Apoi energia
Kundalini se difuzează în ţesutul nervos al creierului şi îl curăţă. Subiectul simte la nivelul capului o
nouă stare de linişte care topeşte gânduri, concepte, proiecţii şi orice alte manifestări mentale sau
emoţionale care sunt produsul normal al unui mental obişnuit. Ego-ul şi superego-ul se retrag din
tâmple iar mijlocul creierului începe să strălucească conştiinţa. Dispare doxa (opinia)! Epistemul
(cunoaştrea) începe să se afirme. Socrate se poate în sfârşit bucura! Ceea ce a rămas este ceea ce este.
"Când activitatea mentalului este controlată, rezultă iluminarea şi mentalul reflectă natura celui care
vede, a obiectului văzut sau a văzului aşa cum cristalul pur reflectă culoarea obiectului aşezat deasupra
lui." (I 3.41) Patanjali, Aforisme.
Aceasta este starea de martor (sakshi swarup) care începe cu conştiinţa fără gânduri. Omul nu se poate
bucura de ea un timp îndelungat dacă chakra Agya nu este complet deschisă şi nu se poate bucura de ea
deloc atâta vreme cât chakra încă nu s-a deschis. Această ultimă condiţie a fost, din fericire valabilă
pentru mulţi gânditori care au emis teorii despre Dumnezeu, Evoluţie sau Istorie. Astfel, aceste teorii,
în mod obligatoriu, reflectau deformările mentalului care le proiecta. Nu este deloc surprinzător, atunci,
să observăm cât de rău a fost adesea deformat conceptul de Dumnezeu din pricina unei insuficiente
înţelegeri a adevărului.
Conceptele despre Dumnezeu care nu erau justificate de experienţa interioară a Realităţii unice ofereau
frecvent un cadru conceptual pentru faptele cele mai murdare ale omului. În loc de a reprezenta o
reflectare a sublimului, doctrinele religioase au indus masele în eroare într-o asemenea măsură încât
părea câteodată că este vorba de o glumă proastă preschimbată în crimă cu sânge rece. Atunci când
credinţele religioase sunt legitimate de o raţionalitate îngustă şi întărite de mecanismele organizării
sociale, poţi fi martor la naşterea unui monstru, un monstru care va devora multe vieţi omeneşti; acesta
este războiul sfânt (jihad) pentru "credinţa adevărată", Naţiunea, victoria proletariatului; din această
imagine Dumnezeu lipseşte, nu însă şi justificarea violenţei.
Daţi oamenilor un adevăr şi vedeţi ce vor face cu el! Se pare că, din păcate, adevărurile receptate pe
jumătate sunt uneori mai periculoase decât pura ignoranţă, deoarece ele generează fanatism şi greşeli
grave. Diferitele religii s-ar fi putut foarte bine manifesta ca adevărate flori împodobind arborele
universal al religiei. Oare să nu fim capabili noi să observăm unitatea fundamentală care constituie
esenţa mesajelor lui: Rama, Mahomed, Buddha şi Mahavira? Nu sunt ele toate expresii ale Duhului
Sfânt? Dar oamenii au rupt florile din copacul viu şi au făcut din aceste flori moarte bunul lor propriu.
"Religie vine de la cuvântul latin "religare" care înseamnă a lega, a uni. Indifirent de religie, aceasta ar
putea să unească istoria lui Dumnezeu şi istoria omului într-un singur poem care să fie cântat în
interiorul conştiinţei. Dar religiile lumii nu au avut prea mare succes în încercarea lor de a realiza acest
scop final.
Religiile lumii sunt părţi vii din corpul mistic al învăţăturilor lui Dumnezeu către omenire. Dar acest
corp a fost tăiat în bucăţi. Astăzi, la vremea integrării, bucăţile moarte zac aruncate departe una de alta.
"Iisus este unicul!", "Mahomed este ultimul"... în vreme ce atât Iisus cât şi Mahomed sunt mâniaţi de
fundamentalismul unor asemenea urmaşi. Contradicţiile din scripturi şi dogmatismul merg împotriva
principiului de Universalitate. Dar înainte de a simţi vibraţiile Duhului Sfânt cine ar putea să spună ce e
bine şi ce e rău? Înainte omul nu Îl putea simţi pe Dumnezeu! Acum, când Kundalini se ridică în noi,
am văzut că toate încarnările sunt aspecte ale unei singure Fiinţe; excluderea uneia dintre ele de către
mentalul căutătorului spiritual produce bariere în înţelegerea lor, deoarece chakra corespunzătoare nu
se va deschide. Astfel, un creştin va trebui să utilizeze mantra de venerare pentru Mahomed, Shiva etc.
Fanaticii sunt cel mai greu de schimbat. Este demn de remarcat că însăşi încarnarea pe care se
presupune că ei o divinizează, este supărată pe ei. Un catolic dogmatic este blocat la nivelul chakrei
Agya de însuşi Christos; un musulman va avea probleme cu vidul (guvernat de principiul
MaestruluiPrimordial dintre ale cărui încarnări face parte şi Mahomed); hinduşii au probleme cu chakra
Nabhi (guvernată de Vishnu). Zeităţile sunt mânioase din pricina falselor identificări ale devoţilor lor.
Iisus a spus: "Mă veţi chema Christos, Christos, dar Eu nu vă voi recunoaşte pe voi".
Epistemologia vine de la cuvântul grecesc "epistem": cunoaştere, pe care Socrate şi Platon l-au folosit
în opoziţie cu "doxa": opinie. Epistemologia se ocupă de cunoaştere şi noile căi de cunoaştere. Acum,
în sfârşit, lumea poate fi schimbată, deoarece revoluţia interioară înzestreză omul cu posibilitatea de a
cunoaşte Realitatea în loc de a elabora opinii, concepte şi reprezentări ale acesteia. Noi cunoaştem
realitatea în loc de a ne corela cu ea într-un mod imperfect prin reprezentări conceptuale. Gândurile
noastre sunt forme; apartenenţa la formă în mod exclusiv înseamnă limitare. Dincolo de limitare este
"ceea ce este". Cunoscând ceea ce este, eu pot acţiona corect *2. Să vedem acum ce a fost istoria
conceptului de Dumnezeu. Acest lucru ne-ar putea ajuta să înţelegem dezvoltarea religiilor lumii şi să
evităm confuzii ulterioare.
În primul rând să ne referim la descoperirea antropologică după care rolurile sociale tind să fie
structurate funcţional. Să luăm în consideraţie o comunitate primitivă africană. În ciuda faptului că
orice trib se poate deosebi de altul în tot felul de moduri, putem distinge în general un tipar de
organizare socială care reflectă sarcinile funcţionale pe care comunitatea le are de îndeplinit pentru a
supravieţui în plan fizic. Funcţia de subzistenţă a inclus munca agricolă şi vânătoarea, funcţia de
securitate a menţinut forţa de luptă etc. În vreme ce prezenţa vânătorilor, războinicilor şi ţăranilor este
lesne de înţeles, ne-am putea întreba ce imperativ funcţional corespunde existenţei universal
recunoscute a vrăjitorului, vraciului, magicianului etc. Ce rol indispensabil pentru supravieţuirea
organismului comunităţii îndeplineşte acesta pentru a justifica statutul privilegiat de care se bucură
îndeobşte?
Vrăjitorul era mediatorul dintre forţele care marcau mediul ambiant al tribului şi comunitatea lui şi
astfel, era cel care putea orienta stilul de viaţă şi activitate al comunităţii. Fiind în contact cu zeităţile
pădurii, ploii etc., el putea să determine timpul auspicios pentru vânătoare, recoltare şi alte activităţi
esenţiale pentru viaţa materială a tribului.
Vrăjitorul, plasat între membrii tribului care nu înţelegeau forţele cosmice dar care simţeau efectul lor
şi forţele cosmice ca atare, era cel care punea la dispoziţia tribului o înţelegere a poziţiei sale în cadrul
ecologic global, această înţelegere condiţionând ritmul de viaţă al tribului. Vrăjitorul, care îşi anexa
profitului său şi monopolul cunoaşterii, era privit ca un membru de căpetenie al comunităţii care se
bucura de autoritate şi un statut special în luarea deciziilor.
Odată cu ascuţirea capacităţii conceptuale a omului, conceptul de Dumnezeu s-a dezvoltat treptat de la
identificarea cu forţele naturale spre reprezentări mai personificate şi mai elaborate ale Divinităţii.
Acest progres a devenit posibil şi din pricină că o organizare socială mai complicată a diminuat
întrucâtva intensitatea luptei cu natura pentru supravieţuire. Acesta este de asemenea timpul când
maeştri divini (avataruri, încarnări) au iluminat omenirea în termeni mult mai subtili. Dar în tot acest
răstimp, conceptul de Dumnezeu a îndeplinit aceeaşi funcţie vitală: a oferit omului criteriile de
identitate şi integrare pe care se puteau fundamenta gândirea individuală şi acţiunea socială. În acelaşi
mod în care individul priveşte în oglindă pentru a-şi vedea chipul, societăţile au contemplat conceptul
de Dumnezeu pentru a-şi descoperi propria lor imagine. De aceea, Istoria Naţiunilor este profund
condiţionată de religiile respective. Din pricina puterii lumeşti acumulate de către cunoscătorii
problemelor religioase, asistăm în istorie la elaborarea unor mecanisme sociale sofisticate, destinate să
controleze monopolul interpretării Cunoaşterii.
Conceptul de Dumnezeu care atribuie semnificaţii şi defineşte scopuri, creează matriţa în care vor
curge energiile sociale; aceasta se poate numi cunoaştere teleologică (de la cuvântul grecesc "telos"
care înseamnă scop), în sensul că stabileşte priorităţile de atins. Din această cauză, religiile lumii au
tins să se implice în construcţii de instituţii mai curând decât în construcţii spirituale. Spiritul
învăţăturilor religioase originare nu rareori a ajuns să se piardă: lipsea perceperea vie a lui Dumnezeu,
dar nu şi perceperea intelectuală a conceptului de Dumnezeu. Evoluţia acestuia din urmă şi influenţa sa
au contribuit la modelarea cursului societăţilor omeneşti.
În civilizaţia agrară străveche bazată pe ierarhie, rolul vrăjitorului primitiv era îndeplinit de o clasă
socială. Această clasă se bucura de prestigiu şi putere deoarece păstra monopolul cunoaşterii despre
conceptul de Dumnezeu. Ea păstra de asemenea şi dreptul care decurgea, de a explica individului
sensul destinului său şi modalitatea de a acţiona la nivel individual şi colectiv. Preoţii lui Amon din
Egiptul faraonilor, clerul zoroastrian din Iran, brahmanii Indiei pre mogulice, bisericile bizantine sau
catolice au jucat aşadar un rol determinant în schema de organizare a societăţilor care îi susţineau
economic.
Am putea spune că bisericile erau pentru societate ceea ce mentalul este pentru subiect - un intermediar
între subiect şi realitate care nu putea fi nici evitat şi nici crezut. In acelaşi mod în care mentalul
reflectă fals realitatea şi lucrează pe cont propriu, bisericile şi preoţii din toate ţările au reprezentat fals
pe Dumnezeu şi au lucrat pe cont propriu.
Monopolul cunoaşterii teleologice implică o putere politică extraordinară şi de aceea istoria este plină
de lupta dintre acţiunea socială şi cunoaşterea religioasă, dintre conducător şi cunoscător; constelaţia
ideală ar fi fost ca societatea să fie guvernată de către cunoscător, "regele - filosof" din Republica lui
Platon, dar acei regi au fost exemplare rare care au apărut sporadic pe scena puterii: Janaka în Mothila,
Rama în Ayodhya, Solon în Atena, Marcus Aurelius în Roma şi alţi câţiva *3. Mult mai frecvent,
conducătorul politic încerca să cuprindă în prerogativul regal şi statutul cognitiv şi privilegiul
corespunzător al celui care îl cunoaşte pe Dumnezeu. Aceasta este raţiunea care se ascunde în spatele
conflictului dintre puterea politică şi religioasă, dintre stat şi biserică, dintre puterea care controlează
monopolul acţiunii şi cea care controlează monopolul cunoaşterii. Uneori conducătorul era cel care
câştiga: acest succes este manifestat, să zicem, de pretenţia împăraţilor romani începând cu Augustus
(63 î.e.n. - 14 e.n.) de a fi în acelaş timp Caesar şi Pontifex Maximus, o încercare imitată de Henric
Tudor VIII din secolul al XVI-lea sau de împăraţii japonezi Meiji care conduceau cultul şintoist; ca să
nu mai pomenim diferitele feluri de monarhii cu "Drept divin" pornind de la Ludovic XIV până la "Fiul
cerului" din China. De la Friedrich II Hohenstaufen (1194-1250), creştinătatea medievală occidentală a
fost scindată între Caesar (Împăratul "sfânt" romano-german) şi Pontifex maximus (Papa) care
pretindeau, fiecare la rândul său, că guvernează creştinătatea. Rezultatul final al conflictului urma să fie
iruperea protestantismului care a fisurat puterea politică monopolistă a primului şi puterea religioasă
monolpolistă a celui de-al doilea.
În lumea modernă seculară, bisericile, sunt moarte pentru toate scopurile practice, în sensul că, de
regulă ele nu mai modelează priorităţile acţiunilor individuale şi colective şi nici nu mai furnizează
criteriile şi mijloacele de a identifica relaţia omului cu mediul său fizic şi de a acţiona asupra lui: aceste
funcţii sunt astăzi îndeplinite de ştiinţă şi tehnologie. Odată cu aceşti moştenitori fără chip ai
vrăjitorului de odinioară, prăpastia dintre cunoaştere şi acţiune a devenit şi mai evidentă. Pe baza
acestei evoluţii, gândirea occidentală a secolului al XIX-lea proclama moartea lui Dumnezeu dar
semnificaţia adevărată a acestui fapt era trecută cu vederea.
Clasele, grupurile şi oamenii care răspundeau de conceptul de Dumnezeu lucraseră fără autorizaţia de a
fi mediatorii unei cunoaşteri superioare. Ei au acţionat pentru propriile lor scopuri materiale în loc de a
reflecta cunoaşterea pe care trebuiau să o comunice: cunoaşterea lui Dumnezeu. În tot acest răstimp,
substanţa acestei cunoaşteri s-a îndepărtat de la conceptul care urma să o reprezinte. Aşadar, atunci
când gânditorii pozitivişti au zdrobit conceptul, ei au zdrobit doar o carcasă goală. Dumnezeu este bine,
viu şi se minunează, desigur în glumă: "Copii, când o să vă faceţi odată mari? ..."
În secolul al XX-lea relaţia dintre biserică şi stat, cunoaştere teleologică şi acţiune socială, părea uneori
controlată de noile ideologii care erau, chipurile, moştenitoare seculare ale conceptului de Dumnezeu,
propunând propriile lor variante ale noţiunii de "Providenţă Divină". Fascismul, naţional-socialismul,
marxismul au încercat să moştenească funcţia vrăjutorului, monopolul cunoaşterii. Fascismul şi
nazismul au fost atât de neîndemânatice, încât nu au supravieţuit. Între timp, comisarii politici-preoţi ai
noii Rome staliniste i-au persecutat pe gânditorii disidenţi după aceeaşi logică după care biserica
medievală catolică i-a ars pe predicatorii mistici; monopolul interpretării vechii şi noii Biblii (iudaică şi
marxist-leninistă) trebuie păstrat de gardienii adevăratei credinţe. El este baza puterii lor politice!
Moscova a moştenit de la Bizanţ şi Roma o politică anti-eretică iscusită... Între timp, birocraţii credeau
că deţin controlul asupra cunoaşterii în scopuri de stat, fără să observe că tehnologia (şi complexul
militaro-industrial care rezultă) era departe de a fi sub controlul lor. Cunoaşterea lui Dumnezeu este atât
de subtilă, încât ştiinţa şi tehnica s-au strecurat afară din aceasta.
Noile "biserici" nu s-au dovedit a fi mai iluminatoare decât cele vechi şi, de fapt, ele au fost chiar mai
represive şi mai sângeroase decât au fost vreodată celelalte. Pe o scară generală, societatea avansată
modernă nu se mai baza pe conceptul de Dumnezeu care mai era încă folosit să asigure un minim de
virtuţi sociale. Ele au fost constituite pe concepte materialise care reprezentau înlocuitorii Providenţei
Divine: legile marxiste ale dialecticii istorice, legile capitaliste ale acumulării de capital. Aceste legi
însă, reprezintă doar o percepere parţială, imperfectă, a Realităţii, iar societăţile care le urmează suferă
de imperfecţiunile corespunzătoare.
Acest curs al evenimentelor, oricât de deprimant ar părea uneori, a fost inevitabil. Istoria s-a constituit
din acţiunile omeneşti care au corespuns cu facultăţile cognitive "neclare" ale omului. Atunci când
Socrate şi Platon expuneau cetăţenilor atenieni din secolul al IV-lea î.e.n. modul de a reorganiza
societatea pe baza cunoaşterii realităţii (epistem) mai curând decât pe baza opiniilor despre aceasta
(doxa), ei vorbeau în van într-un anumit sens deoarece nu puteau oferi şi mijloacele concrete de a face
acest lucru. Socrate nu a ridicat Kundalini în agora! Cetăţenii nu puteau înţelege pur şi simplu despre ce
era vorba şi în loc să-l urmeze pe Platon, s-au întors spre ideea oraşului aristotelian (polis) unde decizia
democratică rezulta din confruntarea câtorva opinii. Cine ar putea să le găsească vreo vină? Fără să se
cureţe oglinda lui Patanjali nu se puteau iniţia schimbări calitative nici înăuntrul şi nici în afara
persoanei. Este adevărat că reformatorii erau consideraţi "utopici" şi "idealişti", adică nerealişti,
deoarece ei nu furnizau instrumentele concrete prin care oamenii să intre în legătură directă cu
realitatea şi să declanşeze procesul de schimbare calitativă.
În anul 1582 e.n. împăratul mogul Akbar, după ce a iniţiat o serie de dezbateri între reprezentanţii
islamici, hinduişti, zoroastrieni şi romano-catolici, a promulgat o nouă religie; Din-i-Ilabhi, "Religia
Divină" care urma să integreze şi să depăşească toate religiile existente... sau, aşa spera. Desigur, acest
lucru nu a putut funcţiona şi nu a funcţionat; lipsea cunoaşterea esenţială. Metoda grosieră de a fonda o
religie pe propriile opinii nu poate, desigur, atinge dimensiunea cea mai subtilă a Realităţii. Aşa cum
Shri Mataji observă: "Este atât de subtilă încât este mai uşor să o perzi decât să o găseşti". Inspiraţia
poate veni de la Inconştientul Universal, dar receptorul uman deteriorează mesajul. El începe să
raţioneze, adună, scade, subtilitatea se pierde şi totul devine un cerc gol pe dinăuntru. Dar cuvintele lui
Shri Mataji ne spun: "Ce rost are să conduci dacă el nu este încă pornit?".
Cunoaşterea lui Dunezeu, atât de spontană şi de subtilă, se deschide între două gânduri, în intervalul
lipsit de gânduri. Ori de câte ori "teologii" au făcut încercări nebuneşti de a înţelege Divinul, ei nu au
atins acest interval subtil şi adesa au aterizat fie în supra-conştientul colectiv, fie în subconştientul
colectiv. (Confuzia conceptuală a mers atât de departe încât a atins extremele tantrismului din India,
care amesteca perversiunea sexuală cu renaşterea spirituală sau războaiele religioase din Europa, între
catolici şi protestanţi, în care oameni nevinovaţi au fost torturaţi şi ucişi în numele Domnului Iisus
Christos).
În conştiinţa dobândită prin Sahaja Yoga, idealismul şi realismul, misticismul şi pragmatismul
fuzionează într-o singură atitudine a unei înţelegeri integrală. Sahaja yoghinul devine de integrarea lui
în conştiinţa colectivă prin diferitele informaţii primite la nivelul mâinilor şi chakrelor chiar înainte ca
Brahmarandra să fie total deschisă. Noi putem cunoaşte starea chakrelor oricărei persoane. Punând
aceste fapte în corelaţie cu căile tradiţionale expuse de vechii conducători spirituali ai omenirii,
afirmăm din nou faptul că starea conştiinţă asupra propriilor chakre aruncă o lumină mai clară asupra
învăţăturilor religioase din trecut.
Aşa cum s-a spus, Kundalini se ridică din Muladhara până în Sahasrara numai dacă toate chakrele sunt
deschise. Aceste chakre reprezintă diferitele aspecte ale subiectului care le-a moştenit ca pe nişte semne
ale pelerinajului său evolutiv. Ele sunt de asemenea guvernate de zeităţi dintre care unele au fost
Încarnări care au condus omenirea prin diferitele perioade ale evoluţiei conştiinţei.
Încarnările au subliniat Arhetipul (aspect al lui Dumnezeu) pe care Îl reprezentau şi au afirmat
manifestarea lor spirituală conform cu problemele perioadei istorice respective. De pildă, în vremea lui
Rama, era nevoie de un model de regalitate. Toate încarnările principiului de Maestru Primordial s-au
declarat împotriva drogurilor care sunt inamicii conştiinţei. Alcoolul este unul dintre aceştia. Aşadar
Christos, care a transmis cu preponderenţă alt mesaj, nu a accentuat acest aspect care fusese deja
evidenţiat de către Moise. Acum, priviţi rezultatul! Multe mânăstiri ale creştinătăţii au devenit experte
în producerea de vinuri şi băuturi alcoolice. Cum ar putea Iisus să încurajeze alcoolul care atacă
conştiinţa? Shri Mataji afirmă că "vin" în ebraică înseamnă suc de struguri şi nu produsul fermentat.
Mânăstirea susţinea năravul consumului de alcool iar casa vicarului a devenit o precursoare a
cârciumii. Oare acest exemplu nu ilustrează foarte clar modul în care oamenii au recunoscut aceste
Încarnări? Conştiinţa chakrelor ne dezvăluie că ingerarea de alcool dezechilibrează chakra Nabhi şi
astfel înţelegem pe deplin interdicţia lui Adi Guru asupra alcoolului care era menită să apere chakra
respectivă. Toate liniile de conduită morală date de Încarnările trecutului aveau scopul să menţină la
nivelul chakrelor starea de bucurie auspicioasă a zeităţilor.
Ridicarea lui Kundalini mai aduce şi dovada unităţii religiilor lumii. De pildă, un creştin va trebui să Îl
recunoască pe Shri Krishna pentru a-şi menţine energia Kundalini deasupra chakrei Vishuddhi şi, în
mod similar, Kundalini nu va traversa chakra Agya la un hindus ortodox care îl respinge pe Iisus. Acest
caz în speţă s-a petrecut într-un orăşel de lângă Madras. Un învăţat hindus se găsea la picioarele lui Shri
Mataji şi totul mersese bine până la nivelul chakrei Agya.
În acel punct, Kundalini nu mai urca deşi Shri Mataji transmitea vibraţii din belşug. I-am spus atunci
acelui domn: "Ar trebui să-L recunoaşteţi pe Domnul Iisus Christos", iar el a spus, "Recunosc că El a
fost un sfânt". Dar nu a fost deajuns; Domnul Iisus trebuie să fie recunoscut ca o Încarnare. El nu a
putut să facă acest lucru şi l-am sfătuit să se pregătească pentru asta căci, fără acceptarea lui Christos
energia sa Kundalini va refuza să se ridice iar chakra Agya va rămâne închisă. Domnul Iisus care
sălăşuieşte în Agya este extrem de sensibil şi se supără pe creştinii dogmatici înguşti la minte care nu
vor să-L recunoască pe Tatăl Său, Shri Krishna. El este de asemenea foarte exigent privind protocolul
Mamei Sale. Buddha, care se găseşte în tâmpla stângă, închide ascensiunea celor care invocă litera
dogmelor buddhiste pentru a nega spontaneitatea realizării Sinelui.
A mai existat şi cazul interesant al unui domn sikh care era un discipol al lui Guru Nanak. Guru Nanak
şi profetul Mahomed sunt două încarnări ale aceluiaşi Maestru Originar (Adi Guru, Satguru,
Dattatreya). Acest sikh a trebuit să invoce numele lui Mahomed pe care nu Îl recunoştea; în vreme ce
un musulman pur trebuia să folosească numele lui Guru Nanak. Dacă ne amintim cât de sălbatic s-au
luptat sikşii cu musulmanii În secolele anterioare, observăm cât de evidentă devine semnificaţia acţiunii
pacificare şi unificatoare a lui Kundalini.
Ridicarea lui Kundalini la un subiect poate fi urmărită de toţi Sahaja Yoghinii prezenţi; graţie
conştiinţei vibratorii putem cunoaşte ascensiunea energiei: simţim astfel în palme sau direct în chakre
zonele în care există probleme. Dacă, să zicem, există o problemă în chakra Vishuddhi a aspirantului,
putem foarte adesea să o deblocăm şi să eliberăm calea prin concentrarea energiei noastre comune
asupra acestei chakre. Obţinem acelaşi rezultat şi prin venerarea zeităţii din chakra respectivă.
Cunoscând, de pildă, că domnul Iisus rezidă în chakra Agya, ne îndreptăm atenţia spre El şi Îl rugăm să
ne ofere ajutor şi iertare. Îmi amintesc de o întâmplare ca aceasta la Delhi. Grupul nostru încerca să
ridice energia Kundalini la un bătrân dar ea nu putea să traverseze chakra Agya. La nivelul conştiinţei
colective am simţit cu toţii presiunea asupra acestei chakre. Atunci Shri Mataji m-a rugat să spun "Tatăl
Nostru" aşa cum ne-a învăţat Domnul Iisus. Am făcut acest lucru. Imediat chakra Agya s-a curăţat, iar
Kundalini a ajuns în Sahasrara, lucru simţit de noi toţi printr-o uşurare la nivelul capului şi prin
intensitatea Harului ce curgea în acel om. Îmi amintesc foarte bine acest lucru deoarece, în copilăria
mea, pe când eram într-un internat catolic, trebuia să repet mecanic "Tatăl Nostru", ca pe un ritual fără
viaţă... dar iată că aceeaşi rugăciune şi-a dezvăluit puterea sa extraordinară în mijlocul a ceea ce
creştinii tradiţionalişti ar numi o adunare "hindusă". Iată ironiile jocului divin... Rugăciunea "Tatăl
Nostru", afimă Shri Mataji, este mantra chakrei Agya, care devine în întregime operantă doar după
Realizare.
Religiile acestei Kali Yuga au fost îngrădite de o falsă înţelegere şi de fanatism. Religia din Satya Yuga
va venera toate aspectele lui Dumnezeu cel Unic. Ea va răspândi bucuria şi iubirea care iradiază din
acest sublim model al realităţilor Divine. Vom descoperi apoi că relaţiile şi instituţiile umane sunt
reflectarea acestui model originar.
Religia Epocii Adevărului va venera, mai presus de toate, iubirea neţărmurită şi gloria minunată a
Puterii Sfinte a lui Dumnezeu. Venerarea Duhului Sfânt va naşte religia universală adevărată, total
integrată, deoarece toate zeităţile sunt părţi din Fiinţa Sa Cosmică. Chiar în timp ce scriu aceste rânduri
zeităţile din propriile mele chakre îşi manifestă bucuria propulsându-mă în starea de conştiinţă fără
gânduri! Astfel ele îmi acordă încuviinţarea lor pentru rostirea acestor adevăruri.
Acum, după Realizare, râdem din toată inima văzând cât de stupizi am fost, demnitari cu morgă în
circul ecleziastic. Sahaja Yoga îl face pe om să înţeleagă absurdul acestei găunoase pompe şi al
spectacolului de ritualuri şi rugăciuni.
Shonalika Varma care avea abia cinci ani şi se născuse realizată, s-a dus cu părinţii ei să viziteze un
lama. Când a văzut pe toată lumea prosternându-se în faţa lui, gingăşia ei s-a schimbat în furie. S-a
postat în faţa acelui lama şi, cu o voce ridicată a spus: "Ce înseamnă asta? Dacă te-ai ras pe cap şi porţi
o haină lungă nu înseamnă că trebuie să te venerăm". Părinţii ei au fost şocaţi şi au certat-o imediat, dar
ea s-a întors şi le-a replicat: "Acest om nu este nici măcar realizat; de ce îl atingeţi picioarele?".
Aradhana, un alt copil de aproximativ aceeaşi vârstă, născut realizat, s-a dus împreună cu Shri Mataji,
care era invitată de onoare, la un program de aniversare a zilei de naştere a lui Ramana Maharshi. Un
călugăr îmbrăcat în straie galben-aurii, solemn şi cu o figură importantă, care reprezenta o instituţie
filantropică, s-a aşezat lângă Shri Mataji. După un timp, copilul a strigat deodată: "Mataji, cine este
omul acesta cu un maxi galben? El ne dă căldură tuturor o căldură cumplită". Cei care nu erau Sahaja
Yoghini au fost foarte surprinşi de dezgustul ei, dar fetiţa avea dreptate.
în această Kali Yuga , spune Shri Mataji, dacă vrei să ştii care au fost învăţăturile unei Încarnări poţi să
le descoperi foarte simplu presupunând exact opusul a ceea ce fac adepţii.
De pildă, Christos a fost modelul purităţii; priviţi însă moralitatea sexuală din ţările creştine! El a spus
să nu avem de-a face cu spiritele morţilor dar bisericile le invită cu grămada. Vibraţiile din atâtea
biserici sunt compromise de mormintele din incintă şi de cimitirele învecinate. Profetul Mahomed,
Maestrul Primordial, ne-a avertizat să nu ne dedăm la consumul de droguri, dar poeţii musulmani au
scris cărţi întregi de laudă a virtuţilor alcoolului. Sikhii, urmaşii aceluiaşi Maestru în forma lui Guru
Nanak, au primit porunca de a nu fuma şi a nu bea. În Londra, ei venerează cu credinţă whisky-ul
scoţian, dar în schimb refuză să poarte cască pe motocicletă deoarece asta ar fi împotriva religiei lor...
Credeţi cu adevărat că marele Sat Guru Nanak Sahib s-a încarnat ca să ne avertizeze să nu purtăm căşti
când mergem pe motocicletă? Şi mai mult, sikhii fumeză precum defunctele coşuri din trecutul
industrial înceţoşat al Londrei.
Buddhiştii cred cu îndârjire în tot felul de ritualuri prosteşti şi iniţieri formale, în vreme ce însuşi
Buddha nici măcar nu credea în Dumnezeu. Urmaşii lui se închină la dinţii lui, părul şi unghiile lui. Dar
cum pot ei şti dacă sunt într-adevăr din corpul lui Buddha fără măcar să simtă vibraţiile acestor lucruri?
Mahavira a propovăduit nonviolenţa. De aceea mulţi jainişti nu vor să ucidă nici măcar un ţânţar. Există
o anumită comunitate jainistă ortodoxă în care i se dau bani unui biet brahman pentru a sta într-o colibă
plină de ploşniţe care se hrănesc cu sângele său. Oare Mahavira a propovăduit cruţarea animalelor şi
sacrificarea fiinţelor umane?
Sahaja Yoghinii ştiu că scopul tuturor religiilor este unirea dintre jivan şi atma, dintre atma şi
paramatma; adică identificarea căutătorului cu Sinele său şi contopirea acestuia cu Dumnezeu. El este
martor la jocul Iubirii dinamice a lui Dumnezeu, precum flautul este martorul cântecelor lui Krishna.
Realizarea Sinelui şi realizarea lui Dumnezeu nu sunt etape logice diferenţiate în timp, ci tipuri diverse
ale împlinirii spirituale care depind de potenţialul spiritual al subiectului. Ele ar putea sau nu să se
petreacă simultan.
Când Kundalini se stabileşte în Sahasrara, se uneşte cu Atman care rezidă în chakra inimii, conştiinţa
umană a realizat suprema religie. Aceasta este starea de integrare dintre Atman şi Shakti. Această stare
exprimă de asemenea unitatea dintre Dumnezeu nemanifestat (Parabrahma, Paramatma, Brahma) şi
Dumnezeul din om (Atman, Sinele) deoarece ea reflectă starea de Unitate care a precedat Distincţia
Originară aparentă (cea care are loc între Dumnezeul Atotputernicu şi Duhul Sfânt, între Sadashiva şi
Adi Shakti).
Această Unitate este exprimată de Dumnezeu Cuvântul, Brahma Tattwa, Aum sau Amin încarnat ca
Domnul Iisus Christos sau Mahavishnu, Fiul lui Dumnezeu. Să ne amintim acum ce s-a spus în
vremurile de demult:
"La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru
început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era
viaţă şi viaţa era lumina oamenilor". "Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul,
care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut." (Ioan, cap. I)
"Despre acel scop pe care îl anunţă toate Vedele, care este ascuns în toate penitenţele şi pentru atingerea
căruia, oamenii duc o viaţă de asceză şi trudă, despre acela voi vorbi eu pe scurt. El este Aum". - Katha
Upanishad.
"Silaba AUM, care este Brahman cel nepieritor, este universul. Tot ceea ce a existat, tot ceea ce există,
tot ceea ce va exista de aici înainte, acela de asemenea este AUM. Tot ceea ce vedem este Brahman.
Acest Sine este una cu AUM". - Mandukya Upanishad.
"Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este AMIN, martorul cel credincios şi
adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:". - Ioan, Apocalipsa 3. 14.
Putem corela Cuvântul AUM al lui Christos cu Sahaja Kundalini Yoga prezentând simbolismul silabei
sacre:
"A" - Reprezintă Tamo guna a lui Virata, Fiinţa Primordială (starea dorinţei). La nivel cosmic, este
Ishwara, a cărei shakti este Mahakali. La nivelul nostru este Ida Nadi şi partea stângă a sistemului
nervos simpatic. La nivel microcosmic se identifică cu nucleul atomului.
"U" - Reprezintă Rajo guna a Fiinţei primordiale (starea acţiunii). La nivelul cosmic este
Hyranyagharba a cărei putere este Mahasaraswati. La nivelul nostru este Pingala Nadi şi partea dreaptă
a sistemului nervos simpatic. La nivel microcosmic corespunde electronilor atomului.
"M" - Reprezintă Sattva guna a Fiinţei Primordiale (starea de revelaţie) care-l dezvoltă pe AUM până la
nivelul Fiinţei Primordiale Însăşi, Virata, a cărui putere este Mahalakshmi. La nivelul nostru este
Sushumna Nadi şi sistemul nervos parasimpatic. La nivel microcosmic este valenţa atomului.
Se afirmă că Adi Kundalini (Duhul Sfânt în forma lui Kundalini Primordială) este "trigunatmika", adică
include cele trei guna. Ceea ce face Ea este să unească A cu U şi cu M. Astfel, la nivelul energetic
Divin, Adi Kundalini generează AUM, ceea ce înseamnă, în termeni personificaţi, că Adi Shakti este
Mama lui Dumnezeu Fiul.
AUM este un sunet al cărui simbol se află în scrierea Devanagari. Simbolul reprezintă de fapt mişcarea
primordială a Energiei. Manifestarea ei ca Chaitanya (undă a forţei vitale) se poate simţi prin
intermediul sistemului nervos parasimpatic după Realizarea Sinelui. Această energie acţionează
pretutindeni şi permanent, dar omul nu o poate simţi înainte de Realizare.
Sperând că cititorul a urmărit această linie a discuţiei, dorim să ne reîntoarcem la un punct pe care l-am
dezvoltat pe larg, şi anume la facultăţile cognitive ale fiinţei umane.
Omul se raportează la reprezentări ale Realităţii şi nu la Realitate. Aceste reprezentări sunt opinii în
sensul platonician, adică imagini deformate de condiţionările minţii. Cunoaşterea realităţii presupune
depăşirea factorilor de condiţionare a minţii adică depăşirea celor trei guna. Sinele există dincolo de
guna: a cunoaşte Sinele înseamnă a cunoaşte Realitatea. Dar întrebarea eternă a sistemelor metafizice
anterioare era cea din Brihadaranyaka Upanishad: "Dar cunoscătorul de către cine va fi cunoscut?".
Cum se dezintegrează până la urmă în stadiul de "Satori" eforturile călugărilor Zen chinezi şi japonezi?
Cum poate cineva stăpâni intelectul (buddhi) pentru a atinge "înţelepciunea oglinzii care reflectă totul"
simbolizată de buddhismul Mahayana de către Boddhisattva Avalokiteshvara? Ar trebui să păstrăm în
minte aceste întrebări în timp ce deschidem din nou cea de-a patra Evanghelie. Ce a voit să spună Ioan
prin: "Cuvântul" a dat puterea de a deveni copiii lui Dumnezeu"? Prasna Upanishad ne spune că
meditând asupra lui AUM, înţeleptul Îl atinge pe Brahman". Cuvintele: "AUM este Brahman. AUM
este Totul. Cel care meditează asupra lui Aum Îl atinge pe Brahman" se repetă ca un ecou în Taittiriya
Upanishad. Dar cum să devii un copil al lui Dumnezeu, născut din nou, cum să cunoşti Întregul, cum să
meditezi asupra lui AUM?
Răspunsul la aceste multe întrebări este unul singur şi el este dat de Sahaja Yoga. Ceea ce vreau să spun
este că Sahaja Yoga nu este o teorie despre Răspuns. Ea nu vă propune doar un nou sistem de gândire,
încă un sediment intelectual pe fosila conceptului de Dumnezeu. Nu! Ea este Răspunsul însuşi. Cum
devine o fiinţă umană AUM? - Punând pe A, U şi M împreună. Cine, de fapt, pune pe A, U şi M la un
loc? - Energia Kundalini a fiecăruia dintre noi. Cum se manifestă Kundalini? Prin Sahaja Yoga.
Mama Sfântă Atotputernică, în ipostaza de Adi Shakti, L-a creat pe AUM, iar ca Shri Gauri, L-a creat
pe Shri Ganesha. Ca Shri Parvati Ea L-a creat pe Shri Kartikeya. Ca Shri Rada Ea L-a creat pe
Mahavishnu care a fost născut de Mama Maria ca Domnul Iisus. Ca Shri Mataji Nirmala Devi, Ea a
creat o nouă rasă: pe Sahaja Yoghini. Ea spune că Sahaja Yoghinii au fost creaţi după prototipul lui
Dumnezeu Fiul.
Purtând în noi o nouă devoţiune pentru Energia Divină a lui Adi Shakti, penrtu prezenţa Duhului Sfânt
în noi; acum putem înţelege Mandukya Upanishad:
"Sinele este AUM, silaba indivizibilă. Această silabă nu poate fi rostită şi este dincolo de înţelegerea
noastră. În ea, universul ca multiplicitate dispare. Ea este binele suprem - Unul fără de secund. Cel care
Îl cunoaşte pe AUM, Sinele, devine Sinele".
Această cunoaştere este acum accesibilă omului obişnuit. Este atât de fantastic... Imaginaţi-vă! Doar
întinzându-şi mâinile în faţa lui Shri Mataji sau a fotografiei Sale, oamenii au simţit briza răcoroasă a
Forţei Vitale (Chaitanya Lahari). Acest miracol al lui Shri Mataji depăşeşte puterea mea de închipuire!
Atunci când oamenii au de-a face cu ceva ieşit din comun, acest lucru trebuie ori să fi fost în trecut, ori
să fie în viitor, dar nu poate fi acceptat atunci când se petrece chiar în prezent. Ei bine, să vedem ce se
întâmplă de data aceasta. Cred că oamenii sunt mult mai deschişi astăzi decât în trecut.
Discipolii lui Shri Mataji sunt catolici, protestanţi, marxişti, hinduşi, sikhi, zoroastrieni, buddhişti,
jainişti, musulmani etc. Discipolii sunt indieni, englezi, iranieni, latino-americani, germani, francezi,
elveţieni, ruşi, australieni, japonezi, chinezi, americani, malaezieni, algerieni etc; ei provin din Polonia,
Africa de sud, Finlanda, Ghana, Brazilia, Noua Zeelandă, Mauritius, Italia, Ungaria etc. În ciuda acestei
varietăţi de tipuri, s-a observat că toţi Sahaja Yoghinii au depăşit limitele fanatismului şi credinţei
oarbe, barierele artificiale de rasă, comunitate sau religie; probabil că sunt înzestraţi cu calităţi unice. Ei
au devenit plini de pace, de har, compasiune şi forţă!
Sahaja Yoga are capacitatea extrem de subtilă de a discerne între căutătorii adevăraţi şi cei falşi. Puţini
sunt aceia care nu simt vibraţiile, dar dacă cer acest lucru cu umilinţă şi ardoare, au şanse mari să îl
obţină. Unii însă trag concluzia că Sahaja Yoga este falsă şi neadevărată. Aceştia se autoexclud imediat.
Pentru foarte mulţi oameni, aşa cum spunea Shri Mataji, "a sosit timpul înfloririi". Atunci când un
căutător veritabil, care nu şi-a compromis corpul subtil, ajunge în faţa lui Shri Mataji, energia sa
Kundalini ţâşneşte în sus de bucurie cu o forţă extraordinară. Dar dacă acest căutător este vătămat, va
începe un proces de vindecare. Încet dar sigur, prin deschiderea propriilor sale chakre, subiectul care
acceptă învăţăturile experienţei sale lasă să pătrundă în sine cunoaşterea Marii Fiinţe Primordiale
(Virata) care manifestă şi integrează diferitele aspecte ale lui Dumnezeu Cel Unic. El intră în relaţii
apropiate şi cu diferitele zeităţi şi încarnări care au deschis chakrele lui Virata. Sahaja Yoghinii le văd în
viziuni pe care le au în stare de beatitudine, în care apar şi Încarnările anterioare ale lui Shri Mataji.
Iubirea Divină şi-a aruncat năvodul şi atrage acum sufletele spre conştiinţa cosmică. Noi ne lăsăm
prinşi şi admirăm perfecţiunea încântătoare a Mamei noastre. Ne simţim binecuvântaţi de atenţia Sa.
Suntem mândri de gloria Sa. O venerăm din inimă şi ne bucurăm de fiecare moment al ascensiunii
noastre. Această bucurie o împărtăşim în fiiinţa unică a conştiinţei colective. Conştiinţa colectivă este
năvodul Iubirii Ei. Este religia vremurilor de azi. În această conştiinţă, mulţi, mulţi dintre voi, fraţi şi
surori, veţi venera cu bucurie Iubirea Divină şi vă veţi adânci în frumuseţea Sinelui vostru.
Văd răsăritul realizării universale în masă a oamenilor, iar acest eveniment va trebui să sublinieze
dimensiunea istorică uimitoare a Sahajei Yoga. Să aruncăm o privire în trecut: de pildă, marele învăţat
islamic Ghazzali (1058-1111) care a introdus misticismul în sistemul Sunni. El a făcut acest lucru ajutat
de experienţa directă a relaţiei mistice cu Dumnezeu. El a avut n succes mai mare decât călugărul
dominican german Maestrul Eckhardt (1260-1327) care a avut necazuri cu autorităţile ecleziastice din
aceleaşi motive; Maestrul Eckhardt pretindea de asemenea că a experimentat identitatea propriului Sine
cu realitatea ultimă; cu toate acestea, mişcarea mistică din vremea sa, de pe Muntele Athos în Imperiul
Bizantin a fost aprobată de un conciliu al bisericii Ortodoxe din 1351. Toate aceste încercări, menite să
deschidă o breşă, au fost înăbuşite doerece, de regulă, căutătorii nu aveau puterea să comunice stadiul
atins. Acum însă, prin Saha Yoga, realizarea îndividuală se poate propaga către mase. Desigur, atunci
când vorbesc despre realizarea în masă, mă refer deocamdată la o minoritate, dar ea va fi suficient de
importantă pentru a-şi juca rolul în istorie. Cei ahtiaţi după science-fiction se aşteaptă ca noua rasă de
fiinţe să aterizeze ca o armată de nave supergalactice, farfurii zburătoare şi alte obiecte neidentificate.
Dar marele mesaj al religiilor omenirii a fost că noua rasă urmează să se nască în noi! Cu adevărat pot
spune că sunt martorul venirii unei noi rase, conştientă la nivel colectiv, caracterizată de puterea sa de a
deschide cale Divinului, făcând astfel legătura dintre Finit şi Infinit.
Nu vă pot decât îndemna să profitaţi de Sahaja Yoga. Reacţia în lanţ a distrugerii din societate şi din noi
s-a declanşat deja. Dacă îi permitem să continue, vom fi distruşi din interior prin moartea lentă a
conştiinţei noastre superioare. Cu alte cuvinte, Încarnarea Distrugătorului, a Călăreţului din Apocalipsă,
acţionează deja în interior. Distrugerea ţine de procesul natural al evoluţiei; caliciul florii cade atunci
când fructul se maturizează.
Invit pe toţi căutătorii: Să devii şi tu un copil al Duhului Sfânt. Noi, Sahaja Yoghinii, suntem ai tăi în
sensul că şi noi suntem în slujba lui Dumnezeu. Ţelul nostru în viaţă este să permitem tuturor
căutătorilor adevăraţi ai Realităţii să ajungă la destinaţie, adică la Duhul Sfânt. Vai! Voi nu ştiţi! Suntem
atât de nerăbdători ca voi să primiţi răsplata căutării voastre! Ori de câte ori ni se alătură un căutător, ne
bucurăm şi suntem fericiţi. Veniţi şi împărtăşiţi religia lui Dumnezeu: în adevăr, conştiinţă şi
beatitudine, religia noastră este "a fi".
Note -----------------------------------------------------------------------
1) Un argument asemănător se găseşte în lucrarea lui Jacques Marilain Sept Le‡ons sur l'ˆtre et les
premiers principes de la raison sp‚culative (în P. Tequi).
2) Dacă omul a învăţat să vadă şi să cunoască ceea ce există într-adevăr, el va acţiona în acord cu
adevărul. Epistemologia este în ea însăşi etică iar etica este epistemologie". Herbert Marcuse One
Dimensional Man Beacon Press, Boston p.125
3) Dacă se consideră Realitatea ca fiind în mod exclusiv legile dialectice ale materiei, atunci Mao Tse-
Dun a reprezentat în Beijing tipul corespunzător al regelui filosof. Ar trebui amintit că în China, funcţia
teleologică era în mod tradiţional veche de secole: ea era îndeplinită de servitorii civili confucianişti şi
ulterior asumată de păzitorii "gândirii lui Mao Tse-Dun".

Evoluţie în conştiinţă
"Începutul Universului, atunci când este manifestat, poate fi considerat ca Mama sa. Când cineva a
găsit-o pe Mamă, el îi va cunoaşte şi pe copiii ei". Lao Tzî, Tao te King
"Ai crezut că te-am creat în van şi că nu Îmi voi aminti niciodată de tine?" Coran, 23. 114. 

    Utopia vine de la grecescul "eutopos" şi înseamnă "locul fericirii". Utopia care vi se propune nu mai
este insula lui Thomas Morus din mijlocul mării: ea este chakra cu o mie de petale din zona limbică a
creierului vostru, care se scaldă în nectarul conştiinţei pline de har. Multe picturi misterioase au
exprimat viziunea pe care artiştii, precum William Blake, au avut-o asupra Sahasrarei. Acest loc al
fericirii poate fi atins de energia Kundalini a dumneavoastră în ascensiune. Sute de Sahaja Yoghini pot
aduce mărturie despre existenţa acestei insule interioare a beatitudinii tăcute. Pe străvechile hărţi
sanskrite ale ţătii spiritului, insula era denumită tărâmul lui Sat Chit Ananda, unde se integrează
adevărul, conştiinţa şi beatitudinea. Dacă astăzi mulţi se hotărăsc să ia barca Sahajei Yoga pentru a
ajunge acolo, pot să prevăd cu încredere că o nouă societate va urma unui nou tip de om. Un asemenea
eveniment pare necesar şi evident odată ce i-am fixat locul în planul evoluţiei cosmice.
În "Filosofia Istoriei", G. W. F. Hegel încerca să conceptualizeze lucrarea lui Adi Shakti; el considera
astfel istoria universală ca pe o strădanie a spiritului de autorealizare: "Despre istoria universală se
poate spune că este manifestarea spiritului în procesul de elaborare a cunoaşterii a ceea ce este
potenţial" şi "principiul de dezvoltare, care este de asemenea implicit în existenţa unui germene latent
al fiinţei, este capacitatea potenţialităţii de a face eforturi spre realizarea Sinelui. Această concepţie
formală se manifestă în mod concret în spirit, pentru care istoria lumii este scena sa, averea sa şi sfera
realizării sale" *1.
Diferitele etape ale istoriei sunt grade necesare "în dezvoltarea spiritului unic universal care, prin ele, se
ridică şi se întregeşte până la atingerea unui tot capabil a se înţelege pe sine" *2. Această dezvoltare
este un proces de manifestare a Sinelui: "Ceea ce este spirit este întotdeauna esenţial: deosebirile sunt
doar dezvoltarea acestei naturi esenţiale. Viaţa spiritului veşnic prezent este un ciclu de întrupări
progresive" *3.
Această succesiune de întrupări conduc la scopul îstoriei niversale: autocunoaşterea Spiritului în cadrul
Istoriei "deoarece Spiritul, prin conştiinţa despre sine, trebuie să devină un obiect de contemplare
pentru sine" *4. La înţelegerea Istoriei ca proces evolutiv ce se îndreaptă spre împlinirea sa şi-au adus
contribuţia mulţi gânditori. Găsim astfel noţiunea de spirit care tinde să se realizeze prin intermediul
naturii (Purusha în Prakriti) în diferite doctrine ca, de pildă, Daimon (Demiurgul) la Platon, Weltgeist
(Spiritul Lumii) la Hegel sau Elan Vital (Forţa Vitală) la Bergson.
Schopenhauer, Herder şi Fichte au condus şcoala germană de filosofie spre o abordare evoluţionistă a
istoriei şi au fost de acord cu cele mai vechi tradiţii. Gândirea iudeo-ariană concepea istoria ca pe o
poveste depănată de către o putere a unei voinţe divine, aşa încât cosmogonia, mitologia şi istoria au
devenit prin tradiţie strâns legate. Perceperea istoriei ca o evoluţie îndreptată spre o realizare, prezentă
în bazinul mediteranean, este o idee iudeo-creştină fundamentală care a fost elaborată de gânditori
moderni diferiţi precum Leibnitz, Marx, Renan şi Teillard de Chardin. Dar despre ce realizare era
vorba? Acest aspect constituia atunci, ca şi acum, o întrebare.
Prin Cunoaşterea acordată de Shri Mataji Nirmala Devi se dezvăluie valoarea lucrurilor descoperite de
către căutătorii din trecut. Noi putem şti astfel în ce măsură ei au primit intuiţia de la Inconştientul
Universal şi au putut pătrunde într-adevăr înăuntrul procesului evolutiv. Noi ştim şi unde s-au săvârşit
erori sau de ce nu au recunoscut o Încarnare.
Evoluţia este Sahaj, ne spune Shri Mataji, adică este procesul viu şi spontan al unei seminţe care se
transformă în arbore. Aşadar mişcarea este conştiinţa naturală, sincronizată, lipsită de efort, care
conduce de la materia moartă la viaţă, de la viaţă spre stadiul uman şi de la cel uman la cel suprauman.
În ceea ce priveşte acest din urmă pas, este foarte necesar ca evoluţia să se petreacă împreună cu
participarea conştientă a omului. Atunci când, prin Sahaja Yoga, puterea voinţei omeneşti este
conectată la Inconştientul Universal, ea devine instrumentul evoluţiei. Ea produce în mod spontan şi
într-un ritm accelerat realizarea scopului creaţiei. Întreaga mişcare este lină, sahaj. Mama noastră
Divină spune: "Copiii Mei, Cineva a lucrat la rădăcinile Creaţiei, ca să pregătească etapa ridicării
voastre şi să vă conducă în procesul ascensiunii voastre. De ce să vă faceţi probleme şi să vă agitaţi?
Primiţi doar Harul cu o inimă deschisă".
Să încercăm acum să înţelegem mai bine miracolul pe care îl săvârşeşte Mama noastră.
Dacă, prin actul Creaţiei, Dumnezeu s-a îndepărtat de la Infinit (Sine) către Finit (Creaţia), Finitul ar
trebui să tindă din nou spre Infinit şi să Îl atingă. Toate marile religii ale lumii (pe baza afirmaţiilor
originale ale maeştrilor anteriori) sunt angajate în elucidarea acestei afirmaţii. Sahaja Yoga poate lămuri
aceste învăţături străvechi demonstrând că ele conduc spre realizarea Sinelui. Motivul este că istoria
omului trebuie să se îmbine cu istoria lui Dumnezeu. Noi nu vom încerca aici să demonstrăm existenţa
a ceea ce denumim prin cuvântul DUMNEZEU. Aceasta este o sarcină care, la nivel raţional, a fost
îndeplinită (Toma d'Aquino) sau derulată (Pascal) spre un eşec total în cele din urmă (Kant). La acest
punct al discuţiei, susţinem, pe baza experienţei noastre, că oricum ar fi Dumnezeu, El există, iar noi
suntem interesaţi doar de modul în care El lucrează, acest mod constituind exact domeniul Creaţiei, al
Cosmosului şi al Istoriei.
Desigur, Dumnezeu este inefabil. Prin urmare, va trebui să utilizăm un limbaj metaforic cu care să
mascăm incapacitatea noastră conceptuală din clipa de faţă, în scopul de a înţelege trecerea de la
nedeterminat la determinat, de la nemanifestat la manifestat. Realitatea ultimă (Dumnezeu,
Parabrahman) traversează nişte etape de manifestare. Non-manifestarea urmată de manifestare
defineşte un ciclu cosmic (kalpa). Astfel, nenumărate cicluri cosmice au fost deja create înaintea celui
prezent care a fost, la rândul său, conceput în scopul ascensiunii acestei umanităţi. Dar care este
"scopul" Creaţiei? Putem afirma că, în cadrul Creaţiei, Dumnezeu ca Martor (Sadashiva) *5 doreşte să
se bucure de contemplarea unei reflectări cât mai exacte a Sa. Astfel, Dumnezeu ca Actor (Adi Shakti,
Duhul Sfânt sau Mama Divină) începe să desfăşoare actul creaţiei. Diferitele combinaţii şi permutări
ale energiei generează diferitele straturi ale existenţei; universul material pe care îl cunoaştem este unul
dintre acestea.
Toate aceste creaţii nu sunt decât diverse etape din mişcările de automanifestare ale lui Adi Shakti. Prin
creaţiile Sale, Mama Divină transformă trăsăturile naturii Sale de la potenţialitate la realitate. Ceea ce
Hegel încerca să surprindă în a sa Filosofie a Istoriei era exact această acţiune a Duhului Sfânt.
Să ne referim în cele ce urmează la descrierea Genezei făcută de Shri Mataji:
În primul strat de existenţă fiinţează doar Sadashiva şi Adi Shakti. O diferenţiere ulterioară apare prin
funcţionarea celor trei energii-sămânţă: Mahakali, Mahasaraswati şi Mahalakshmi. Astfel, AUM se
separă în A, U şi M. La început, Adi Shakti creează pe Shri Ganesha, cea mai înaltă expresie a
inocenţei Divine care sălăşuieşte în Muladhara chakra *6. Acolo El purifică şi controlează energiile
cosmice şi de asemenea le stăvileşte pe cele produse la întâmplare de Virata: El păzeşte porţile Iadului.
El este Arhetipul neîncarnat al lui Dumnezeu Fiul. Sahaja Yoghinii nutresc o devoţiune specială şi
foarte gingaşă pentru Shri Ganesha, deoarece El este Cel care conferă această calitate cristalină a
inocenţei prin care se dezvoltă adevărata înţelepciune. De asemenea, prin binecuvântările Sale,
conştiinţa noastră atinge nivelul adoraţiei pline de iubire care exprimă relaţia noastră adevărată cu
Mama Divină, Adi Shakti.
Prin strălucirea lui Shri Ganesha, întreaga creaţie se pătrunde de sfinţenie. Apoi, Duhul Sfânt formează
corpul Marii Fiinţe Primordiale care va programa cursul viitor al evoluţiei cosmice. Cele trei energii
seminale formează cele trei Adi Nadi ale lui Virata.
Următoarea manifestare a lui Dumnezeu este Domnul Vishnu şi puterea (shakti) Sa Shri Lakshmi, în
stadiul Vaikuntha. El menţine coeziunea spectacolului cosmic şi împiedică triumful forţelor malefice.
Shri Vishnu este Mesia, Mântuitorul care a fost identificat de atâtea tradiţii mitologice, deoarece El
reprezintă aspectul Tatălui Atotputernic care susţine şi conduce evoluţia cosmică. În acest scop, El se
încarnează în trup omenesc pentru a declanşa pe planeta Pământ etapele succesive ale conştiinţei; El a
început prin a conduce fiinţele acvatice către uscat şi se aşteaptă ca, în cea de-a zecea încarnare a Sa, să
conducă omenirea dincolo de cele trei guna. În El rezidă încrederea noastră în Destin şi în Sine.
Shri Vishnu doarme în apele cosmice ale Vaikunthei, însoţit de Shri Lakshmi şi de alte forme divine.
Shri Brahmadeva şi Shri Saraswati sălăşuiesc în chakra Adi Swadhistan care se roteşte şi se deplasează
în multidimensionalitatea cosmică pentru a crea viitoarele forme de materie şi viaţă. Shri Saraswati,
zeiţa cunoaşterii şi creativităţii, a studiului şi artelor a fost, de pildă, divinizată în Grecia drept Atena.
Poemul lui Shri Brahma despre creaţia materială constituie obiectul ştiinţei. Atunci când chakra noastră
Swadhistan se deschide în întregime, începem să ne simţim ca actori care participă la creaţia cosmică.
La nivelul chakrei Adi Anahata Shri Shiva, ca inimă a lui Virata, reprezintă Infinitul spiritual, existenţa
însăşi ca Sadashiva înăuntrul Fiinţei Primordiale. El nu se încarnează niciodată. El este Cel plin de
compasiune (Shankara, Karuna Sagara). Atunci când încetează să mai ierte, are loc distrugerea finală:
aceasta este "tandava" sau dansul lui Shri Shiva. În noi, Shiva este spiritul, SINELE, Dumnezeul din
noi. El este Atman, conştiinţa strălucitoare a existenţei divine care este una cu iubirea divină (Sati,
Parvati). În psihicul uman, Shri Shiva guvernează Ida Nadi şi corpul emoţional. Vehicolul Său este
taurul Nandi care reprezintă încrederea deplină în sine în cadrul tărâmului subconştientului. Marele Zeu
este asistat de celebra zeitate Bhairava, ucigătorul demonilor, acelaşi cu Arhanghelul Mihail, care este
de asemenea reprezentat sub forma tigrului, ca vehicol al Zeiţei.
Atunci când lumina lui Atma creşte în noi, putem percepe liniştea: nu simţim nici dorinţă şi nici
suferinţă. Se simte o stare de răcoare ca şi cum ar fi emisă de către o sursă rece. În mod treptat toate
perturbările dispar şi omul începe să răspândeascămpace şi iubire pentru ceilalţi. Valuri extrem de
blânde de iubire inundă întreaga fiinţă. Când inima este total iluminată de Spirit, existenţa însăşi devine
simţire. În această "stare de martor" omul Îl realizează pe Shri Shiva, complet trezit în inima sa.
Shri Dattatreya (Maestrul originar, Adi Guru) care de asemenea sălăşuieşte în Vaikuntha, este o
personificare a inocenţei lui Shri Brahmadeva, Shri Vishnu şi Shri Shiva.
Către el se îndreaptă întreaga veneraţie filială datorată Maestrului iluminat şi plin de bunăvoinţă.
Asemenea lui Shri Vishnu, el s-a încarnat de multe ori pentru a-i conduce pe oameni. Musulmani, evrei,
taoişti, zoroastrieni, confucianişti, adepţi ai lui Socrate, Sikhi etc., toţi urmează pe unul şi acelaşi
conducător, pe ADI GURU (Sadguru). Ar trebui atunci să înţelegem inutilitatea conflictului dintre
politeişti, monoteişti, partizanii diferiţilor Dumnezei şi ai celui Nediferenţiat. Kabir a spus:
"Dacă Dumnezeu se găseşte într-o moschee, atunci cui aparţine această lume? Dacă Rama este
imaginea descoperită în pelerinajul tău, atunci cel ce este lipsit de acest lucru ce mai cunoaşte? Hari
este la Răsărit; Allah este la Apus. Priveşte în inima ta pentru că acolo ai să-l găseşti şi pe Karim şi pe
Rama. Toţi bărbaţii şi toate femeile din lumea aceasta sunt formele Lui vii. Kabil este copilul lui Allah
şi al lui Rama; El este Gurul meu; El este stăpânul meu" *7.
Trezirea principiului de Guru în om face ca acesta să emită raze de autoritate şi demnitate.
În cadrul stratului de existenţă cunoscut nouă, Universul material (Bhavasagara - Oceanul Iluziei),
Sfântul Duh a pregătit scena spectacolului cosmic pe care trebuie să îl dea omul. Shri Mataji ne spune
în legătură cu aceasta: "Materia (structura atomică etc.) s-a dezvoltat într-un interval de timp de peste
şase mii de miliarde de ani prin intermediul aspectului de Creator al lui Dumnezeu: Brahma-Saraswati,
care se află în chakra Adi Swadhistan a lui Virata. Galaxiile şi sistemul solar s-au materializat în patru
mii de miliarde de ani. Apoi Pământul şi-a fixat poziţia sa planetară şi tipul spaţial de mişcare, ceea ce a
făcut posibilă apariţia biosferei; în sfârşit, a fost generat ţesutul celulei vii, fapt oglindit de către
biologie. Aceste ultime evoluţii au avut loc în decursul a 1,1 şi respectiv 0,9 miliarde de ani. Cineva a
condus în mod clar acest proces. Potrivit legilor matematice ale probabilităţii, timpul necesar pentru
apariţia omului pe Pământ ar fi fost suficient abia pentru producerea unei fiinţe unicelulare. Cu
obişnuitul său spirit glumeţ, Mama Divină comentează: "Pentru şmecheria asta este nevoie de un
scamator foarte priceput".
Aşa cum am spus, scopul jocului cosmic este autorealizarea Energiei Primordiale în sânul Creaţiei.
Istoria este deci povestea evoluţiei Energiei de la materia grosieră până la manifestările tot mai subtile
ale conştiinţei care se dezvăluie prin creierul uman. Starea psihică standard a omului obişnuit de astăzi
(Homo Sapiens) de pildă, este rezultatul unei evoluţii extrem de îndelungate: un adevărat poem al
creaţiei. Creierul uman reprezintă o culme a aproape trei miliarde de ani de istorie a evoluţiei şi
constituie cea mai complexă - şi încă necunoscută - structură a creaţiei. El conţine aproximativ
unsprezece miliarde de celule nervoase sau neuroni, fiecare dintre acestea fiind un centru foarte
complicat de prelucrare a informaţiei, capabil să intre în acţiune într-o fracţiune de secundă. Pentru a vă
permite să citiţi aceste cuvinte, milioane de impulsuri electrice minuscule licăresc într-o mulţime de
direcţii în marea reţea de neuroni a creierului vostru.
Graţie acestui instrument miraculos, conştiinţa Omului devine ea însăşi treptat motorul dinamismului
evolutiv. Aceasta îndeplineşte o funcţie care, la alte niveluri biologice, este efectuată de către instinctul
animal, ciclurile biologice, legile materiei organice sau legile materiei anorganice.
Prin evoluţia acestei conştiinţe, omul devine tot mai mult un participant activ al Creaţiei. Impactul
creator al omului asupra mediului său natural a fost amplificat extrem de mult de descoperirile legate
de era paleoliticului superior (cu aproximativ 70.000 de ani în urmă).
Ridicarea capului, petrecută la încheierea stadiului de animal, a determinat o rotaţie diferită la nivelul
chakrei Vishuddhi aşezată la baza gâtului. Această mişcare a generat ego-ul care, umflându-se ca un
balon, a început să preseze balonul superego-ului. Poziţia ideală pentru saltul evolutiv este, de altfel,
cea în care cele două se echilibrează unul pe celălalt în centru. Iată de ce mulţi oameni simpli şi
inocenţi din ţările în curs de dezvoltare, care încă nu şi-au dezvoltat prea mult ego-ul, se pot stabiliza cu
uşurinţă în Sahaja Yoga.
Atunci când carapacea ego-ului şi superego-ului se îngroaşă, legătura dintre mintea conştientă şi
Inconştientul Universal slăbeşte. Oamenii din ţările "dezvoltate" sunt astfel cu totul acoperiţi şi orbiţi
de ego-ul lor. Acest lucru explică de ce un Sahaja Yoghin nou dintr-o ţară (super)dezvoltată are nevoie
de vreme îndelungată pentru a se stabiliza în starea de realizare.
Cu alte cuvinte, în timp ce creierul omului devenea un instrument din ce în ce mai complicat, el nu era
acordat la lungimile de undă ale energiei cosmice. Iată de ce stratul existenţei noastre a fost denumit
oceanul iluziei: fără să fie conectat la programul Universal, creierul uman funcţionează pe cont propriu,
generând confuzie sau amăgire: acest aspect al conştiinţei care se înşeală pe sine a fost numit "maya".
Forţa de gândire şi acţiune din ce în ce mai mare a omului a făcut ca el să aibă nevoie de jaloane şi
criterii pe care gândirea şi acţiunea sa să le urmeze, proces pe care l-am amintit deja la prezentarea
conceptului de Dumnezeu. În acest moment de cotitură se situează apariţia religiei pe Pământ.
Putem spune că diferitele religii ale lumii au deschis canale specifice de comunicare între Programul de
evoluţie şi Pământ în decursul procesului de implementare a acestuia. Marii învăţători ai omenirii
(Încarnări ale diferitelor aspecte ale lui Dumnezeu) care au lansat aceste religii, au venit din stadiul
Vaikuntha. Încarnările pot fi împărţite în patru Arhetipuri: Mama, Tatăl, Maestrul Spiritual (Guru) şi
Fiul.
Încarnările Mamei au apărut ca o persoană unică, deplin manifestată sau ca Shakti (Puterea) unei alte
Încarnări, adică Mama unei Încarnări a Copilului sau soţia unei Încarnări a Tatălui.
Încarnările Tatălui sunt primele opt încarnări ale lui Shri Vishnu, susţinătorul şi călăuza Evoluţiei.
Încarnările Guru-lui. Aspectul de Maestru Primordial al lui Dumnezeu a condus omenirea de
nenumărate ori.
Încarnarea Fiului. În stadiul de Vaikuntha, formele lui Shri Ganesha (partea stângă) şi Shri Kartikeya
(partea dreaptă) se combină pentru a deveni Shri Mahavishnu care se încarnează ca Iisus Christos.
Regele Copil va apare sub forma lui Shri Kalki, Încarnarea culminantă care va integra puterea
ucigătoare a lui Shri Vishnu (samhara shakti) şi puterile distrugătoare ale lui Shri Shiva (vinasha). El
este Călăreţul care va nimici cu cele Unsprezece Puteri Distrugătoare (Ekadesha Rudra) lumea care nu
a acceptat evoluţia superioară.
Să ne amintim că cele şapte Adi chakra puse în mişcare de Zeităţie respective reprezintă cele şapte zile
ale Creaţiei sau cele şapte stadii de evoluţie.
Una dintre cele mai vechi Încarnări menţionate de tradiţia indo-vedică este aceea a lui Shri Durga (vezi
Devi Mahatmyam sau Shri Durga Saptasati). Ea nu este altcineva decât Shakti a lui Shri Shiva (Shri
Parvati) care a venit în Nepal ca să înăbuşe o invazie a demonilor. Ei cuceriseră domeniul conştientului
(localizat, cosmic, pe această planetă) şi pe cel al supra-conştientului. Shri Durga i-a alungat de pe
Pământ şi i-a trimis din nou în subconştient. Această luptă cosmică a trezit chakra Inimii la nivelul lui
Virata.
O altă Încarnare celebră venerată în India, Indonezia şi Thailanda este aceea a lui Shri Rama. Shri
Vishnu s-a încarnat pentru a şaptea oară, cu 8.000 de ani în urmă, ca Rama, moştenitorul împărăţiei din
Ayodhya, care şi-a luat ca soţie pe Sita, Încarnarea lui Shri Lakshmi, fata cu ochii ca florile de lotus a
regelui Janaka. Povestea lor de iubire înnobilează pe vecie relaţia dintre soţ şi soţie. Scopul Încarnării
lui Rama (Rama Avatara) a fost multiplu. Shri Vishnu şi-a deconectat memoria divină şi, considerându-
se o fiinţă omenească a avut un comportament uman model sub toate aspectele acestui nivel de
existenţă.
Ca Rege-Filosof el a iluminat instituţiile politice omeneşti şi le-a angrenat în păstrarea dharmei
individuale şi colective.
Shri Rama a fost un fiu perfect, un soţ perfect, un tată perfect şi un domnitor perfect. El a fost numit
"Maryada Purushotama", cel mai bun dintre oameni, cel care exprimă limitele sacre ale culturii umane.
Aş dori să deschid aici o paranteză privitoare la noţiunea auspicioasă de Maryada sau limita bunei
cuviinţe. Am amintit deja faptul că în scopul de a stăpâni arta de a fi om, trebuie să respectăm anumite
reguli, limite sau maryada. Acestea sunt regulile de comportament care menţin deschise canalele de
comunicare cu Inconştientul Universal. Dacă depăşim limitele, aceste canale se întrerup. Maryada are
darul de a menţine caracterul auspicios al vieţii oamenilor.
Acest caracter, auspicios (de bun augur), înseamnă lucrul corect, în împrejurările corecte, la momentul
corect. Un comportament este auspicios atunci când este într-o armonie perfectă cu undele cosmice ale
Inconştientului Universal. Când o comportare, o instituţie, o pictură sau o piesă muzicală este deplin
auspicioasă în acest sens subtil, ea atige perfecţiunea *8.
Rama a însemnat manifestarea auspiciozităţii la nivelul relaţiilor umane, anihilându-i pe cei care o
batjocoreau. În bătăliile descrise în Ramayana El a desfiinţat supremaţia acelor creaturi demonice,
egoise şi arogante care în forma lor semi-umană deţineau puteri supra-umane. În cursul peregrinărilor
Sale prin peninsula din sudul Asiei (care la acea vreme avea un alt contur), Rama a vibrat pământul şi a
determinat mutaţii energetice care au favorizat progresul conştiinţei umane. În plan cosmic, Rama
rezidă în partea dreaptă a inimii lui Virata, unde controlează activitatea canalului Adi Pingala Nadi,
supraconştientul şi sferele sale. În această acţiune, El este ajutat de Hanumana - Hermes, Mercur,
arhanghelul Gavril, Mesagerul. Pe plan mental, Hanumana este mintea preconştientă care aduce în
conştiinţă intuiţiile, semnele primite din Inconştientul Universal. El reglează de asemenea activitatea
creierului, joacă feste egoului şi îl demască ridiculizându-l. Atunci când el se retrage, activitatea
creierului devine necontrolată.
Unele dintre numele atribuite lui Shri Vishnu au semnificaţia de "Domnul cel Încântător". A opta
încarnare a Sa în forma lui Shri Krishna ilustrează minunat dulceaţa iubirii pe care Tatăl cel
Atotputernic o nutreşte pentru Creaţia Sa. În Bhagavad Gita, Virata însuşi este făcut să apară în faţa
ochilor uluiţi ai lui Arjuna care contemplă formele infinite ale Celui Unic. Shri Krishna a deschis un
nou orizont pentru înţelegerea omenească: infinitul iubirii şi puterii lui Dumnezeu. De asemenea, El l-a
învăţat pe căutător să urmărească, în calitate de martor, spectacolul lui Adi Shakti, fără să se lase
implicat în cele trei guna. Cu toate acestea, El nu a oferit omenirii instrumentul necesar pentru a realiza
acest lucru; nu sosise încă vremea pentru acest pas. Mintea umană a început însă să se pregătească
pentru această realizare. Shri Krishna a trezit chakra Adi Vishuddhi a lui Virata. El a ucis mulţi demoni
care se opuneau ţelului evolutiv. În tot acest răstimp, Shri Krishna a desfăşurat, cu fiinţele omeneşti,
jocul diplomaţiei divine. El s-a străduit să ne conducă spre o conştiinţă superioară, în ciuda înţelegerii
noastre limitate. Diplomaţia Sa a intervenit întotdeauna pentru bunăstarea Spiritului (Hitta Karini).
În Bhagavad Gita de pildă, Krishna a învăţat omul să acţioneze, dar să abandoneze roadele acţiunilor
sale la Picioarele lui Dumnezeu (Karma Yoga); să îşi ofere iubirea lui Dumnezeu, fiind una cu El
(Bhakti Yoga). Ambele atitudini depăşesc capacitatea fiinţelor umane în starea lor psihică obişnuită.
Învăţându-l pe Arjuna aceste lucruri, Shri Krishna nu făcea decât să arate omenirii necesitatea
ineluctabilă a apariţiei Sahaja Yoga de mai târziu, când Karma Yoga şi Bhakti Yoga sunt realizate în
mod spontan.
Atunci când chakra Vishuddhi înfloreşte, liniştea interioară se amplifică şi apare un sentiment de
cuprindere a întregii lumi, a întregului Univers. Deoarece Shri Krishna este trezit în chakra plexului
cervical, omul se poate identifica cu Shakti a Sa, Viratangana sau puterea atotpătrunzătoare a măreţiei.
De aceea mantra pentru această chakra este chemarea la rugăciune a profetului Mahomed: "Allahu
Akbar" - Dumnezeu este Cel Mai Mare.
Dacă numele unei Zeităţi este utilizat însă înainte de realizarea Sinelui, incantarea neautorizată supără
Zeitatea. Cunosc un copil născut realizat care încerca să adoarmă într-o cameră în vecinătatea unui
templu unde aşa-zişii devoţi cântau fără încetare "Hare Rama, Hare Krishna". Copilul s-a sculat
supărat, şi-a luat cu el pătura şi i-a spus guvernantei stupefiate: "Dumnezeu s-a supărat aşa de tare pe
cântatul ăsta încât a plecat de mult din templu. Iar acum plec şi eu". Căutătorii care utilizează mantre
fără autoritatea divină pot suferi de boli ale nasului, urechii sau gâtului. Cancerul poate invada zonele
controlate de cele şaisprezece subplexuri ale chakrei.
Partea stângă a chakrei, guvernată de către Shri Vishnumaya, sora lui Shri Krishna, se dezechilibrează
când se pronunţă blasfemii. Atunci, suflete moarte pot intra în chakră şi pot vorbi prin intermediul
persoanei respective. Posesiunea chakrei Vishuddhi tinde să anihileze conştiinţa subiectului iar victima
poate să utilizeze un limbaj veninos sau să cadă într-o tăcere de gheaţă.
"Mântuitorul" nu este singurul aspect al lui Dumnezeu care a vizitat omenirea sub formă umană,
deoarece Maestrul Primordial sau "Învăţătorul" a apărut adesea pentru a conduce rasa umană pe Calea
centrală a Dharmei. Shri Dattatreya a călăuzit omenirea prin vidul oceanului de iluzii. Poziţia Sa în
corpul nostru corespunde în mod similar cu vidul dintre nervul Vag parasimpatic şi plexul Solar. El s-a
încarnat de multe ori ca Adinath, Janaka, Avraam, Moise, Zarathustra, Socrate, Confucius, Lao-Tzî,
Mahomed, Guru Nanak etc. Ultima Sa Încarnare a fost Sai Baba din Shridi, cunoscut şi ca Sainath
(mort la 15 octombrie 1918). Shri Sainath s-a exprimat în următoarele cuvinte pe care cititorul le poate
înţelege acum mai bine:
"Eu sunt Dumnezeu. Eu sunt Mahalakshmi. Eu grăiesc Adevărul stând aici în moschee. Eu sunt
Vithoba. Eu sunt Ganapathi *9. Toate ofrandele aduse lui Ganapathi au ajuns la mine. Eu sunt
Dattatreya. Eu sunt Lakshmi Narayan. De ce să căutaţi Gangele în altă parte? Ţineţi palma la picioarele
Mele - aici curge Gangele. Eu sunt Maruti" *10.
În această afirmaţie Shri Dattatreya face în mod clar aluzie la unitatea lui Virata şi la fluxul de vibraţii
pe care noi înşine le-am simţit ieşind din Picioarele de Lotus ale lui Shri Mataji.
Adi Shakti se încarnează adeseori ca fiică a Maestrului Primordial. De pildă, Sita a fost fiica regelui din
Mithila, Rajah Janaka, "regele sfânt". Ca soţie a lui Rama, ea a conceput pe gemenii Lava şi Kusha.
Shri Sita s-a încarnat ulterior ca Fatima, fiica lui Mahomed, dând naştere din nou celor doi băieţi numiţi
Hassan şi Hussein.
Astfel, prin intermediul clarvăzătorilor, a sfinţilor şi a profeţilor aleşi, prin venirea Încarnărilor, Sfântul
Duh a dăruit omenirii o călăuză divină. Aceasta a comunicat instrucţiunile necesare pentru a urma calea
cea mai potrivită a evoluţiei, al cărei scop nu putea fi descoperit sau înţeles de către om. Mesajul
acestor instructori (Satgurus) era menit să corespundă nivelului de dezvoltare intelectuală al societăţilor
din acele vremuri, dar mai presus de orice, avea scop stimulativ.
La început societăţile străvechi percepeau Divinul prin manifestarea forţelor Naturii: tunet, soare, lună,
ploaie, fertilitate etc. (cunoaşterea creaturilor divine ale cerului supraconştient este atestată de
panteonul hindus, grecesc, iranian, amerindian etc.). Apoi nivelul înţelegerii umane a atins cunoaşterea
existenţei divinităţilor care personifică aspectele lui Dumnezeu în sfera Vaikunthei. Acest pas din
istoria religiei este reprezentat de cosmologia hindusă. Venirea lui Buddha şi a lui Mahavira au
exprimat apariţia a două fiinţe excepţionale care au atins statutul de Încarnări. Prin ei Duhul Sfânt a
realizat o relaţie mai bună între conştiinţa umană şi Realitate. Mulţi alţi maeştri spirituali ai lumii au
lucrat pentru acelaşi scop iar astăzi, oamenii de ştiinţă încep să recunoască schema istorică a venirii lor
în timp şi spaţiu. De pildă, filosoful Karl Jaspers numeşte perioada dintre anii 600 şi 480 î.e.n. "era
Axei", marcată de existenţa a cinci mari clarvăzători: iranianul Zarathustra care a activat în bazinul
Oxus-Jaxartes; profetul iudeu Isaia; Siddhartha Gautama sau Buddha (567-487 î.e.n.) al cărui câmp de
acţiune a fost regiunea Bihar de astăzi; Confucius născut în statul chinez Lu (551-479 î.e.n.); Pitagora
născut pe insula Samos, dar care a predat în colonia grecească din sudul Italiei. Aceşti cinci iniţiaţi au
creat o breşă în credinţele religioase dominante, încercând să reformeze societatea şi să-i conducă pe
confraţii lor pe noile căi ale cunoaşterii interioare aprofundate şi al unui comportament social corect.
A noua încarnare a lui Shri Vishnu tattwa (adică principiul evolutiv al lui Shri Vishnu) a manifestat
învăţăturile Mântuitorului pe scara ecumenică a celor cinci continente, întimp ce, până la vremea aceea,
mesajele Sale fuseseră limitate geografic. Venirea lui Iisus Christos ca Mahavishnu, fiul lui Shri
Krishna, a fost prezisă în Devi Bhagavati a lui Markandeya: constelaţii şi galaxii de energie se
învolburează în fiecare por al pielii Sale. Fecioara Maria, încarnarea lui Shri Mahalakshmi, Îl va vedea
vedea pe acest gigant cosmic al forţelor divine, fiul Său, crucificat pentru a muri. Acesta este momentul
cel mai pregnant şi mai uluitor al dramei. Nu putem decât să ne înclinăm tăcuţi în faţa măreţiei jocului
lui Dumnezeu. Deschiderea chakrei Agya a lui Virata nu se putea face fără uciderea ego-ului. Domnul
Iisus s-a manifestat pe Sine pentru a ucide ego-ul oamenilor. Odată ce fiinţele umane L-au ucis pe
Christos, vina acestei crime oribile a ajutat la înăbuşirea ego-ului. Cu toate acestea, simbolul
creştinătăţii nu s-ar cuveni să fie crucea, ci mântuirea. În Iisus, Tatăl (Shri Vishnu, Shri Shiva) şi Fiul
(Shri Ganesha, Shri Kartikeya) sunt una. Sacrificiul lui Dumnezeu de dragul omului a permis o
percepţie extrem de intensă a iubirii Sale pentru omenire. La acea vreme, graţie lui Shri Krishna, omul
cunoştea măreţia lui Dumnezeu, dar nu ştia cum să-şi crucifice sinele său inferior pentru a lăsa să se
exprime Sinele Spiritual. Prin înălţarea lui Christos, ochii oamenilor au fost martori la nemurirea
Spiritului (Atman) din om.
Înălţarea Lui a dovedit adevărul spus de către Tatăl Său, Shri Krishna în Bhagavad Gita: "Spiritul nu
poate fi distrus. El este veşnic". Această deschidere a chakrei Adi Agya a lui Virata a însemnat şi
începutul ultimului act al măreţei drame a evoluţiei.
Liniile conducătoare ale emancipării universale sunt etapele progresului spiritual create de către aceste
Încarnări (Avataruri) ale lui Dumnezeu, care au venit pentru a învăţa omul despre dharma sa (linia
evolutivă dreaptă, dreptatea, virtutea). Acţiunea Lor a determinat creşterea conştiinţei Spiritului despre
Sine în planul creaţiei materiale. Totuşi, acest progres nu poate fi reprezentat întotdeauna de o linie clar
ascendentă, căci au existat o mulţime de salturi şi coborâri. Este inutil să insistăm asupra faptului că
maeştrii iniţiatori de religii au fost aproape toţi îndeobşte rău înţeleşi, chiar de către discipolii, urmaşii
sau apostolii lor cei mai apropiaţi. Arjuna nu a dovedit o mai bună înţelegere a lui Shri Krishna decât a
arătat Petru lui Iisus sau Abu Bakr lui Mahomed. Cu cât Dumnezeu sau mesajul Său s-au bucurat de
mai puţină înţelegere, cu atât a fost acesta amplificat şi denaturat de către religiile instituţionalizate
menţionate.
Atunci când o Încarnare Divină expunea adevărul, discipolii Săi îşi însuşeau mesajul ca pe bunul lor
propriu. După moartea Încarnării, cel mai adesea substanţa marii învăţături se pierdea, iar forma goală
rămasă era denumită religie. Acum, de îndată ce vreunul din noi gândeşte greşit, conştiinţa vibratorie
reacţionează.
Iată de ce suntem încrezători că Sahaja Yoga nu se va transforma într-o biserică moartă. Pentru un
suflet realizat, zeităţile sunt vii înăuntrul său; el devine un instrument de înregistrare şi corectare; o
senzaţie de arsură apare ca urmare a reacţiei zeităţilor trezite în faţa oricărui obstacol ivit în chakre;
învăţăturile lui Shri Mataji se pot verifica deoarece ele sunt integrate direct în sistemul nervos central,
iar acest lucru reduce în mod radical riscul erorilor săvârşite de un suflet realizat.
********
******** de verificat dacă este bine plasat sfârşitul acestui capitol *******
********
Într-adevăr, este foarte greu să dizolvi ego-ul, dar sper că sunt mulţi cei care vor reuşi, căci nu degeaba
sunt atâţia înţelepţi care aşteaptă o mare descoperire care să dea evoluţiei adevăratul său sens.
Dacă matricea inteligentă care determină sensul de evoluţie al istoriei (şi morfologia sa ce decurge de
aici) nu este altceva decât o implementare tot mai extinsă a conştiinţei în materie, atunci am descoperit
firul Ariadnei în ceea ce priveşte interpretarea Istoriei. Schema noastră de interpretare aplicată astăzi
conceptului de "Gestalt" (structură) al societăţilor lumii (avansate, mediu dezvoltate şi subdezvoltate)
relevă un ansamblu de sensuri. Pentru savanţi, acest tablou general dezvăluie Istoria ca un organism
integrat de ecosisteme biosociale. Dar, deoarece aceste ecosisteme funcţionează de pe acum complet pe
dos, mulţi cercetători prognozează faptul că distrugerea societăţilor umane va avea loc, cu o mare
probabilitate, în scurt timp.
Sahaja Yoghinul este, desigur, în măsură să anunţe veşti îmbucurătoare şi dătătoare de speranţă. Marele
său mesaj este următorul: Cu mult timp înainte de Ziua Judecăţii de Apoi, manifestată prin cataclisme
de proporţii, va avea loc o descoperire epistemologică, care va salva cea mai mare parte a umanităţii şi
va transforma în mod corespunzător "Gestalt"-ul secolului al XXI-lea.
Într-adevăr, împlinirea istoriei nu este nici "Statul" lui Hegel, nici "Societatea comunistă" a lui Marx şi
nici "Mileniul capitalist". Potrivit datelor pe care le prezint în această carte, noua Eră este cea în care
omul va trece prin cea mai profundă revoluţie a istoriei sale nu prea îndelungate: în câmpul său
transformat de conştiinţă va realiza cunoaşterea lui Dumnezeu, a Realităţii, care este de fapt propria Sa
divinitate în şi prin cunoaşterea dată celor născuţi a doua oară. Procesul de auto-realizare a Divinului în
creaţie se împlineşte. Într-adevăr, când studiem ţesutul creierului uman cu ajutorul puternicului
microscop cu scanare electronică şi când vedem acel complex neuronal fabulos, cu bolţi ca de
catedrală, privim de fapt peisajul fizic în care Spiritul se va realiza pe Sine în materie. Acest moment
este numit realizarea individuală a Sinelui (samadhi). Tot acest spectacol dramatic este un mare poem
de Iubire Divină.
Scopul creaţiei este să ofere omului - copilul ales al Sfântului Duh şi încununare a creaţiei *11 - cea
mai mare realizare posibilă - pătrunderea în conştiinţa divină. Atunci Sinele divin (Atman) din om, care
este reflectarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, se va cunoaşte pe sine: fenomenologia acestui proces
extraordinar a fost simbolizată de Arhetipul Fiului-Erou Mântuitor şi prin mitul Căutării. Căutătorii
umani sunt cavalerii Graal-ului. A găsi "Paradisul pierdut" este în natura divină a Omului şi aflarea lui
este transmutaţia alchimică totală pe care alchimiştii din evul mediu o căutau, fără speranţă, în piatra
filosofală. Noi vom deveni "Sakshi Swarup", martori ai Jocului Divin. Această nouă conştiinţă
generează o lume divină: este Împărăţia Gloriei Sacre, pe care marii mistici ai tuturor religiilor au putut
să o întrevadă în viziunile lor pline de beatitudine; este Împărăţia lui Dumnezeu promisă copiilor de
Domnul Iisus, prin venirea Duhului Sfânt. Acesta este tărâmul pur al lui Boddhisattva Amithaba. Shri
Mataji a spus: "Copiii se vor juca cu jucăria Creaţiei pe care Dumnezeu a creat-o pentru ei".
Realizarea Sinelui, iluminarea, (Samadhi, Nirvana), înseamnă în primul rând unirea conştiinţei umane
individuale cu Energia Primordială, adică Mama; Mama îl va aduce treptat pe copil la Tată, deoarece
Energia lui Dumnezeu îl cunoaşte pe Dumnezeu; din punct de vedere uman, Tatăl Atotputernic este
complet deasupra puterii de cunoaştere omeneşti şi harul Mamei este un mediator indispensabil.
Aceasta a fost frumos exprimat prin locul pe care îl are Fecioara Maria în teologia Creştină.
Tot ceea ce a fost creat de Mama Primordială este perfect şi sfânt. Dar a fost promisă libertatea
completă; ea era un element necesar pentru a reflecta acest proces. Abuzând de libertate, unele fiinţe
create au luat-o pe căile răului. Acele fiinţe satanice puteau scoate din echilibru cele mai joase forme de
energie (animalitatea instinctuală, libido-ul subconştient) şi ele ţinteau mai cu seamă către pervertirea
energiilor umane. Astfel, Mama a fost descrisă ca o figură ostilă acestor forţe satanice pentru că Ea
intervine să-şi salveze creaţia. De aceea, Coatlicue (zeiţa mezo-sumeriană) sau Kali erau descrise cu
trăsături înfricoşătoare. Ele sunt înfricoşătoare pentru forţele satanice.
În procesul de evoluţie, atenţia discipolului s-a ridicat de la cele mai joase forme de energie la cele mai
înalte. Noi trebuie să căutăm să ne eliberăm de neplăcerile pe care le pot provoca formele joase de
energie şi precum Sfântul Gheorghe să ucidem balaurul. Dar nu se poate obţine eliberarea printr-o
formă exterioară de ascetism. Numai printr-o reală luptă interioară ne putem aduce atenţia la nivele mai
profunde ale conştiinţei. Obstacolele sunt în calea noastră pentru a le depăşi. Mama doreşte evoluţia
copilul Ei şi este condusă de Iubire. Ea este Iubire, Iubire şi nimic altceva decât Iubire şi de aceea, vrea
pentru copil tot ce este mai bun, ca şi el să se bucure de tot ceea ce Ea a creat.
Dificultăţile, spaimele, suferinţele şi moartea din istoria mitologiei sunt într-adevăr o parte esenţială a
procesului de ascensiune a omului; pentru a se ridica la Sinele său divin prin Harul Mamei, omul
trebuie să-şi anihileze ego-ul şi superego-ul; procesul este destul de dureros pentru că psihicul uman
este ameniţat mereu să fie înghiţit de balena-balaur al celor mai josnice implicări, ceea ce ar însemna
regresia psihicului şi eşecul discipolului. Dar aici, pentru a-l cita pe Jung, Complexul lui Oedip se
metamorfozează într-un complex Iona-balenă: teama de anihilare şi nu teama de incest.
Mama Divină ne redă sentimentul necesar al securităţii şi al purităţii. Conştiinţa Divină este cel mai
înalt nivel de energie conştientă şi este oferită de Mama Imaculată. Concepţia imaculată a lui Shri
Ganesha de către Shri Gauri şi a Domnului Iisus de către Mama Maria dovedeşte că Mama Divină,
Imaculată *12, asigură renaşterea spirituală a copilului Său.
Deoarece cunoaşterea umană trebuie să se contopească cu Energia Divină, la sfârşitul jocului cosmic,
se poate spune cu adevărat că şi copilul trebuie să reintre în pântecul Mamei (Kumbha). Acest pântec
spiritual al renaşterii noastre, sau a doua naştere, nu este altceva decât Muladhara (nu chakra), care este
casa lui Kundalini *13.
Deci, Shri Mataji răspunde până la urmă lui Hegel, Karl Marx şi tuturoe acelora care au aşteptat
punctul culminant al istoriei.
Conştiinţa umană este mediul şi câmpul marii mutaţii, mijloacele prin care Putere (Shakti)-Spirit-
Energie se manifestă în conştiinţa umană şi de aici în istoria Lumii; punctul cardinal al acestui proces în
cadrul Istoriei poate fi descris după cum urmează: pentru un număr însemnat de fiinţe umane el
constituie posibilitatea de a dezvolta uneltele cognitive prin care să devină realizabilă unirea cu
Realitatea. Acest timp a venit. Conştienţi de Sinele lor, astăzi sunt doar câţiva oameni care îşi scriu
istoria ca un poem al Istoriei lui Dumnezeu. Aşa cum spunea Henry Drummond în "Ascensiunea
omului", înţelesul istoriei este dat de ceea ce se mişcă odată cu ea şi nu de ceea ce iese din istorie. La
fel, evoluţia care începe acum este mai degrabă o involuţie decât o evoluţie. Aceasta duce la unirea
conştientă cu divinitatea din care provenim. Involuţia poate fi, de asemenea, numită şi evoluţie în
conştiinţă deoarece noi vom participa la acest proces cu întreaga noastră conştiinţă.
Orice nume i-am da: revoluţie coperniciană a psihicului, Satori, Parousia, realizarea Sinelui aduce
bucurie. "O! Tot ce s-a întâmplat a fost o imensă glumă! Acum îmi dau seama ...". La Londra, câţiva
Sahaja Yoghini pur şi simplu au râs tare de tot când şi-au primit a doua naştere. "O, asta era!". Printre
lacrimi de râs şi bucurie, ei s-au uitat la ochii zâmbitori ai lui Shri Mataji, realizând umorul fin al
jocului de-a v-aţi ascunselea.
Realizarea Sinelui reprezintă sfârşitul programului la nivelul microcosmic al individului uman. Ea
reprezintă, atunci când este implementată la nivelul mulţimilor, împlinirea programului la scară
cosmică, adică declanşarea trezirii celor şapte chakre la nivelul lui Virata. În acest sens, putem spune că
realizarea Sinelui înseamnă împlinirea istoriei. De asemenea, putem spune că Istoria lui Dumnezeu şi
istoria omului sunt două versiuni diferite ale aceleiaşi poveşti. În termeni concreţi, aceasta înseamnă că
acum putem intra în tărâmul cognitiv pentru care am luptat timp de milenii: Satya Yuga, Vârsta de Aur,
Împărăţia Cerurilor, Tărâmul cel Pur.
Deşi ultimele afirmaţii pot stârni scepticismul multor cititori occidentali, există mărturii că problema
Noii Ere este la fel de veche ca şi conştiinţa vestică în sine. Aşteptarea viitoarei etape de împlinire, s-a
imprimat cu grijă în psihicul uman de-a lungul secolelor de expectaţie escatologică (eschatos în limba
greacă înseamnă "ultimul", adică ultimile zile) şi poate fi considerat ca fiind o temă care străbate
conştiinţa mitologică a multor tradiţii culturale, din cele mai diferite. Ar trebui cercetate în mod serios
dacă, în calitate de arhetip, această idee este generatoare a energiei psihice, care-a condiţionat profund
politica europeană, atât de instabilă, atât la bine cât şi la rău (cel mai adesea) *14.
Schema escatologică a fost de obicei revelată de o anumită doctrină (de exemplu al şaptelea capitol al
Cărţii lui Daniel, Oracolele Sibiline (secolul al IV-lea după Christos), "Capitalul" lui Marx, "Mitul
secolului al XX-lea" al nazistului Rozenberg, după cum urmează: oştile lui Antichrist sunt pe cale să
câştige; o elită de salvatori conduşi de Mesia Eliberatorul, luptă cu succes în ultima bătălie care
conduce spre noua eră. În conformitate cu această credinţă maccabeii s-au revoltat împotriva legii
ptolemeice a lui Antioch IV Epiphanos (anul 165 înainte de Christos). Constantin a triumfat în faţa lui
Maxenţiu şi a inaugurat Imperiul Roman Creştin (secolul al IV-lea după Christos). Aceeaşi concepţie l-
a determinat pe Godefroy de Bouillon să cucerească Ierusalimul, pe Frederick al II-lea Hohenstaufen să
lupte împotriva Papei, pe Thoman Muenzer să ridice ţăranii germani împotriva seniorilor lor. În
timpurile moderne noua eră nu a mai însemnat a doua venire a lui Christos şi a mileniului, ci cea mai
înaltă fază a societăţii comuniste sau cel de-al III-lea Reich nazist. Oştirile antichristului au luptat în
armatele lui Antioch şi Maxenţiu, a maurilor şi sarazinilor, ale bisericii Romei (Joachin dei Fiore), ale
clerului şi ale conducătorilor medievali (Muenzer), ale capitaliştilor (Marx) în timp ce salvatorii erau
găsiţi în tot felul de persoane alese, numite de Iehova (Iahveh), cruciaţi sau avangarda revoluţionară a
proletariatului. Ultima implementare a planului cu 40 de ani în urmă, în Germania nazistă a fost o
parodie batjocoritoare şi satanică. "Oştirile antichristului", evreii, bolşevicii şi rasele inferioare sunt
învinse de "mântuitorii arieni" conduşi de "salvatorul" Adolf Hitler.
Izbucnirea satanismului nazist în cel de-al doilea război mondial poate fi înţeleasă în fenomenologia
conştiinţei ca o încercare a forţelor răului de a-l face pe om să uite definitiv de capacitatea sa de
autoperfecţionare care a fost anunţată prin programul escatologic. După ororile acelui război, cu greu
ne mai putem gândi că Vârsta de Aur a fost la îndemâna omului. Şi totuşi, ea se află aici şi acum.
Programul escatologic a fost dat omului de către Inconştientul Universal, adică de mintea lui Virata; cu
scopul de a anunţa venirea noii ere. În Kalki Purana se arată că a zecea încarnare a Domnului Vishnu va
pune capăt acestei Kali Yuga (era întunericului), ultima perioadă a ciclului cosmic în care noi ne-am
dezvoltat capacităţile cognitive până la nivelul actual. În cele patru Evanghelii şi în Cartea Apocalipsei
a lui Ioan este profetizat acelaşi eveniment, ducând în mod similar la Satya Yuga, la "Ierusalimul
Ceresc". Ca de obicei, acest program a fost distorsionat şi exploatat în scopuri politice. Scopul meu este
să redau acum secvenţei escatologice perspectiva sa corectă, adică să identific evenimentele actuale pe
care Inconştientul Universal le anunţă atunci când proiectează planul escatologic în minţile
clarvăzătorilor.
-"Doctrina" este doctrina Sahaja Kundalini Yoga care a fost practicată de către cei mai mari, cum ar fi
Domnul Buddha şi Domnul Mahavira şi care acum este revelată prin Harul lui Adi Shakti la nivelul
mulţimilor sub forma Sahaja Yogăi; este doctrina unirii spontane.
-"Oştile antichristului" sunt compuse din nenumăraţi oameni al căror psihic este copleşit de către şi prin
identificarea cu forţele Răului (sub forma U.I.P.), a ego-ului satanic, etc.). Ei perpetuează şi răspândesc
în societate acele comportamente care îndepărtează indivizii de la canalul Sushumna al perfectibilităţii.
-"Mântuitorii" alcătuiesc comunitatea sufletelor realizate care aparţin tuturor naţiunilor, limbilor,
castelor, etc. Ei au fost mântuiţi prin Harul lui Kundalini a lor şi muncesc acum în mod activ la
ridicarea lui Kundalini în celelalte fiinţe umane, astfel încât şi acestea, la rândul lor, să poată fi
mântuite de către propria lor Kundalini. Putem considera că sufletele realizate sunt mântuitori în
măsura în care ei sunt instrumente în această lucrare a mântuirii.
-"Eliberatorul" este Kalki, a zecea încarnare a lui Shri Vishnu, Regele reîntors pe Pământ, care a fost
descris şi în Apocalipsă, precum şi în Kalki Purana, ca fiind Distrugătorul ce călăreşte pe un cal alb.
Când scriu aceste rânduri, Domnul Kalki nu s-a manifestat încă şi se află într-o formă potenţială în
creierul lui Virata. El este deja trezit în creierul lui Viratangana (Shakti a lui Virata) care a venit sub
forma lui Shri Mataji. De aici rezultă că în deplinul adevăr şi pentru toate scopurile practice, Shri
Mataji Nirmala Devi este Shri Kalki. Ea este speranţa noastră. Ea este Mântuitorul. Ea este Salvarea.
Ea este destinaţia. Nimeni altul nu trebuie aşteptat în locul Ei. Când Shri Kalki va veni în forma sa
cumplită, El doar va distruge.
-"Ultima luptă". Practic vorbind, ultima luptă va însoţi venirea lui Shri Kalki iar Shri Mataji nu a
relevat încă nimic despre aceasta. Într-un sens mai larg, ultima luptă a şi început. Este încercarea lui
Shri Mataji şi a sufletelor realizate să aducă în biosfera acestei planete vibraţiile divine Sattvice ale
Chaitanyei. Fiecare suflet realizat este un emiţător al acestor vibraţii divine şi se luptă zi şi noapte cu
vibraţiile negative din jurul său.
-"Noua eră" este Împărăţia Cerurilor adusă pe acest pământ datorită faptului că fiinţele umane vor
participa la conştiinţa divină, "cerească". Aici este nevoie, sau aşa vă sugerez, să prezicem cum va fi
viaţa pe pământ în Satya Yuga care va veni. Schimbările care vor urma în societate vor fi un produs
combinat al acţiunii umane şi al forţelor cosmice; nu ne putem da seama, la acest stadiu iniţial, cum va
arăta acest proces. De asemenea, este mult mai important să ne concentrăm atenţia pe realizarea
conştiinţei prezente care este condiţia sine qua non pentru venirea noii ere.
Prin Harul lui Shri Mataji, există o singură cale prin care această carte poate fi în mod pertinent
raportată la istoria evoluţiei conştiinţei dumneavoastră şi astfel la apogeul escatologic al istoriei.
LA ÎNCEPUTUL ACESTUI VOLUM SE AFLĂ O FOTOGRAFIE A LUI ADI SHAKTI ÎN FORMA
LUI SHRI MATAJI NIRMALA DEVI. POZA LUI ADI SHAKTI ESTE ÎNZESTRATĂ CU
PUTEREA DE A RADIA VIBRAŢII ALE CHAITANYEI; ELE POT DA REALIZAREA SINELUI.
Acum ascultaţi! Domnul Iisus a spus că pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să ne naştem a
doua oară. El a spus că trebuie să ne naştem din Spirit; a spus că aceia care sunt născuţi din Spirit sunt
ca vântul. "A suflat peste ei şi le-a spus: 'Luaţi Duh Sfânt'" (Ioan 20.22). Vreţi să primiţi suflul lui
Christos? Vreţi să primiţi Duhul Sfânt? Cereţi aceasta?
Alegeţi un moment prielnic, de exemplu dis-de-dimineaţă într-o încăpere liniştită. Spălaţi-vă;
descălţaţi-vă. Puneţi în faţa dumneavoastră această carte deschisă la pagina cu fotografia lui Shri Mataji
şi aşezaţi-vă confortabil pe un scaun. Relaxaţi-vă. Shri Mataji spune: "Aţi evoluat în mod spontan de la
amoebă la stadiul uman. De ce să vă îngrijoraţi pentru evoluţia voastră viitoare?" Deci, nu trebuie să vă
străduiţi să faceţi nimic. Încercaţi numai să vă menţineţi mintea liniştită. Întindeţi mâinile către
fotografie cu palmele în sus. Vă puteţi uita la Agya chakra a lui Shri Mataji. Staţi aşa cel puţin 10
minute.
Simţiţi ceva? Simţiţi în palme o briză sau nişte furnicături? Simţiţi o mişcare ascendentă în corp? O
senzaţie de bine în cap? Dacă nu simţiţi nimic, nu trebuie să vă necăjiţi. Aveţi răbdare! Aşa cum am mai
spus durează uneori câteva zile până când Shri Mataji curăţă chakrele oamenilor. Ar trebui să încercaţi
din nou, timp de douăzecişiuna de zile, în fiecare dimineaţă, ţinând picioarele într-un lighean cu apă
sărată. După aceea, aruncaţi apa în W.C. Aceasta va oferi fiecărei chakre din cele şapte de trei ori
posibilitatea să alunge vibraţiile negative în apa sărată, apă care acţionează ca un absorbant.
Aceasta poate părea fantastic, motiv pentru care s-ar putea să nu faceţi experimentul, dar ţineţi minte,
noi vorbim aici despre Dumnezeu Cel Atotputernic. Înţelegeţi? Realizaţi ce dinamism fantastic are
Puterea Sa? Simpla Lui dorinţă creează universuri! Dacă spuneţi că dumneavoastră credeţi în puterile
Lui, oare credinţa dumneavoastră ia sfârşit odată cu slujba de duminică, cu rugăciunile de la moschee
sau cu terminarea studiului scripturilor? Acum a venit timpul să-L cunoaştem cu adevărat ca fiind
Dumnezeu cel cu adevărat viu. V-aş sugera chiar să puneţi o întrebare absolută în faţa fotografiei: "Eşti
Tu Sfântul Duh?" sau "Eşti Tu Adi Shakti?". Puteţi pune orice întrebare cum ar fi "Este Dumnezeu
aici?". Uimitor, dar mulţi au simţit briza foarte puternic. Acesta este răspunsul: "Da".
Unii oameni, a căror Vishuddhi chakra nu este în regulă, nu simt briza dar se simt relaxaţi şi fără
gânduri. Noi am dat fotografia lui Shri Mataji mai multor pacienţi ce sufereau de boli incurabile; ei nici
măcar nu au simţit briza dar s-au vindecat.
Acum poateînţelegeţi de ce Moise şi Mahomed au interzis crearea de imagini care să-L exprime pe
Dumnezeu. Dacă artistul nu este un suflet înalt realizat, creaţiile umane nu pot emite vibraţii Divine.
Fotografiile lui Shri Mataji pot; ele ridică nivelul meditaţiei noastre şi de aceea, este bine să folosim
aceste fotografii cu respect şi veneraţie.
Aţi simţit? Nu-i aşa că este minunat? Ei bine, felicitări. La mulţi ani! Jai Shri Mataji! Bine aţi venit!
Următorul capitol este scris pentru voi.
----------------------------------------------------------------
1) G.W.F. Hegel, The Philosophy of History, New York 1956, Dover Publications p. 54
2) G.W.F. Hegel, The Philosophy of History, New York 1956, Dover Publications p. 78
3) G.W.F. Hegel, The Philosophy of History, New York 1956, Dover Publications p. 79
4) G.W.F. Hegel, The Philosophy of History, New York 1956, Dover Publications p. 53
5) Prin chemarea musulmană la rugăciune (Adhan) Dumnezeu Tatăl este invocat în aspectul Său de
măreţie (Allahu Akbar: Dumnezeu este Cel mai Mare) şi în aspectul Său de unitate (Ilaha Illa Allah: nu
există nici o altă divinitate decât Allah). El cuprinde aşadar, atât pe Virata (Akbar) cât şi pe Sadashiva
(Ilaha). S-ar putea spune că piatra Kaaba din Mecca ar fi lingamul lui Shiva.
6) Shri Ganesha transmite toate informaţiile de la personalitate către Kundalini care, astfel,
înregistrează toate amintirile din vieţile anterioare şi din cea prezentă.
7) Poems of Kabir; traducere de Rabindranath Tagore, Mac Millan Press (Madras 1973), p. 64
8) Cele şapte note pe scara auspiciozităţii sunt cele şapte chakre. Fiecărei chakre îi corespunde o
vibraţie cosmică, un sunet specific, o culoare etc. Astfel fiecărei chakre îi corespunde o anumită zi şi o
anumită planetă. Ştiinţa astrologiei se bazează pe aceste relaţii. Superstiţiile sunt rămăşiţele degradate
ale ştiinţei străvechi de a citi semnele, adică de a interpreta vibraţiile.
9) Vithoba este Shri Vishnu. Ganapathi este Shri Ganesha.
10) Citat din Sai Baba the Saint of Shirdi, Mani Sahukar Somarya Pub. (Bombay 1971), p. 60
11) Chiar zeităţile (Deva) trebuie să se nască sub formă de fiinţe umane pentru a atinge stadiul realizării
lui Dumnezeu.
12) Numele sunt deseori date sub îndrumarea Inconştientului; în acest sens, numele lui Shri Mataji sunt
foarte interesante. Cuvântul Nirmala, în sanskrită, înseamnă Imaculată. În copilăria Sa, era numită Nira
(născută din Apă, Miriam, Maria). Numele Său de fată era Salve care ne aminteşte de salutul ritual
"Ave Maria" în latină: "Salve regina coeli... ". Oaspeţii lui Shri Mataji din Columbia, vorbitori de limbă
spaniolă, au fost surprinşi de această coincidenţă. După căsătorie, numele lui Shri Mataji a devenit
Shrivastava. "Shri" înseamnă "Zeiţă" (Sfântul Duh) şi "Vastava" înseamnă "cu adevărat". Deci, prin
jocul neîntâmplător al hazardului, Nirmala Devi Shrivastava înseamnă "Zeiţa Imaculată, cu adevărat
Sfântul Duh".
13) Pântecul uman la femeie (casa copilului) şi prostata la bărbat sunt manifestările fiziologice grosiere
ale subtilei Muladhara. Alt cuvânt pentru a defini lăcaşul lui Kundalini este Kulakunda.
14) Această prevestire a fost exploatată la maximum. Vezi Norman Cohn "The Pursuit of the
Millennium" London 1957.

Capitolul 8 

După Realizarea Sinelui

„Pe o anumită treaptă, cînd se părăseşte sfera sufletească în care mintea este în mişcare, orice mişcare
încetează, rugăciunea încetează şi ea.“
Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit

Sahaja înseamnă spontaneitate. Ea va desfide totdeauna orice tentativă de a aduce libera manifestare a
energiei divine într-un sistem conceput uman. Acest capitol este de aceea, mai mult un grupaj de
informaţii bazate pe experienţa dobândită de Sahaja Yoghini. Noi vă împărtăşim acestea pentru că am
descoperit că mulţi căutători vin la Sahaja Yoga cu un psihic puternic condiţionat şi au nevoie de ceva
timp pentru a-şi curăţa chakrele şi pentru a se integra într-o stare realizată.
Dar înainte de toate este corect să menţionăm că unii oameni nu au nevoie de alte explicaţii. Alături de
sufletele înalt evoluate, ei simt râul Gange curgând prin braţele şi prin corpul lor, umplând fiecare nerv
de bucurie. Stând cu ochii închişi, liniştea care creşte în fiinţa lor devine ea însăşi lumină, în timp ce ei
se topesc, se dizolvă într-un sentiment de măreţie omniprezentă. Când ei deschid ochii, lăsând în urmă
timp, spaţiu şi iluzii, văd lumea din jurul lor ca un spectacol, o piesă, o mişcare, oferită lor pentru a se
bucura, lor, care sunt Martorul, Sinele, Copilul lui Dumnezeu.
Aceeaşi lume pe care alţii o văd ca pe o vale a plângerii, s-a transformat pentru ei în Împărăţia
Cerurilor. Am auzit şi am citit recent descrieri ale acestei stări de graţie făcute de către fraţii şi surorile
noastre, mai în vârstă, din Sahaja Yoga. Ei ne-au descris cum meditează pe fiecare chakră, cum aceste
chakre îi propulsează în variate aspecte ale conştiinţei cosmice şi scrierile lor sunt cântece de
glorificare a Paramchaitanyam Bhagavati Adi Shakti Mataji Nirmala Devi. Ar fi prematur să îi cităm
aici, dar ei mi-au cerut, pe răspunderea lor, să-l citez pe marele poet Kabir:
"Dacă îţi uneşti viaţa cu Oceanul Vieţii, te vei trezi pe Tărâmul negrăitei Beatitudini. Ce frenezie şi
extaz în fiecare clipă! Cel ce adoră, se grăbeşte să soarbă esenţa timpului: el trăieşte viaţa lui Brahman.
Adevărat vă spun, căci eu am acceptat Adevărul în viaţă; sunt acum lipit de El şi m-am lepădat de toate
paietele".
Unii dintre voi pot fi realizaţi din naştere. În grupul nostru ei au simţit briza înainte şi poate chiar s-au
bucurat de starea de martor. Dar chiar şi cei mai avansaţi dintre ei, care sunt realizaţi din naştere, nu
sunt perfecţi şi s-ar putea să fie mai puţin receptivi decât un căutător obişnuit. Toţi trebuie să O
recunoască pe Shri Mataji, altfel vibraţiile lor se vor diminua, apoi să vină şi să înveţe toate secretele
Sahaja Yogăi, astfel încât să-şi împlinească realizarea Sinelui. Aşa cum a spus Christos, "Lumina nu
trebuie pusă sub obroc" *1.
Oricum, la mulţi oameni experienţa realizării Sinelui va fi similară ceu cea pe care au avut-o
majoritatea Sahaja Yoghinilor. Simţiţi că o briză blândă vine în mâinile dumneavoastră şi această adiere
vă duce în starea fără gânduri. Aţi trecut de poarta Împărăţiei Cerurilor. Capacitatea de a vă menţine
acolo depinde, printre altele, de puterea chakrei Muladhara şi de cât de deschisă vă este chakra Agya,
ceea ce determină starea Chitta (activitatea mentală). Ego-ul se află tot acolo. Mai mult, trecutul uitat al
căutătorului îşi joacă rolul său.
Mulţi căutători nerealizaţi cred că realizarea Sinelui este sfârşitul drumului. Dar când obţinem a doua
naştere, începem să ne dăm seama că este de fapt începutul vieţii. Într-adevăr, străpungerea
Brahmarandrei este, în acelaşi timp, sfârşitul "omului cel vechi" şi naşterea "noului Adam". În această
nouă viaţă ar trebui să înţelegem în primul rând valoarea planului subtil al realităţii în care ne-am
născut. Uneori, când în conştiinţă există U.I.P.-uri, căutătorul s-ar putea să nu perceapă experienţa în
întregime. Unii abia ating realizarea, că o şi pierd din nou. Alţii simt vibraţiile, dar după câteva zile
încep să se îndoiască de evidenţa propriei lor experienţe. Alţii pun la îndoială valoarea şi înţelesul ei...
Renaşterea spirituală este un eveniment atât de subtil încât ar trebui înţeles cum se cuvine. De exemplu,
dacă o ţară îşi dobândeşte libertatea fără o luptă, cetăţenii ei nu vor înţelege valoarea libertăţii.
Renaşterea, eliberarea Sinelui, este asigurată de Sfântul Duh şi de aceea unii dintre căutătorii născuţi a
doua oară nu realizează valoarea inestimabilă a libertăţii spirituale; ei nu înţeleg măreţia fenomenului
care se petrece. Sfântul Duh efectuează, în masă şi fără de efort, ridicarea dintr-o dată a energiei
Kundalini, ca un avion cu reacţie, căci a venit timpul pentru ca Ea să se manifeste înainte de sosirea
Călăreţului Apocaliptic. După realizarea noastră, ar trebui să ne străduim să o menţinem: lupta
împotriva falselor noastre identificări ne va permite să stabilizăm proaspăta eliberare a Sinelui nostru.
Vibraţiile sunt Chaitanya subtilă emisă de către Sine. Cel născut a doua oară le primeşte şi le emite.
Lumina Sinelui, care este conştiinţa transparentă, este aprinsă de Kundalini, dar noi ar trebui să
menţinem flacăra strălucitoare; valuri furtunoase pot sufla din nou dinspre ego sau superego. Eu nu pot
deveni păstrătorul unei flăcări sacre fără a înţelege şi respecta valoarea renaşterii mele. Referitor la
aceasta, aş vrea să vă mai relatez din propria mea experienţă.
Cazul meu era cu adevărat disperat. Când am întâlnit-O prima oară pe Shri Mataji, mintea mea alerga
sălbatic, precum un cal nebun. În căutările mele, mi-am neglijat sănătatea şi am căpătat tulburări severe
ale ficatului. Am devenit atât de sec şi de cerebral încât doream să rezolv totul cu creierul meu, acest
biet lucru - creierul - nu era decât un cântăreţ de pian, zgomotos, care îşi crea singur muzica,
contribuind astfel din plin la creşterea agitaţiei generale. Pe această muzică eu dansam ca un clown, dar
în jurul meu nimeni nu se bucura de spectacol deoarece toţi prietenii mei erau intelectuali, într-o stare
asemănătoare ca mine, pe jumătate nebuni.
În vremea când am întâlnit-o pe Shri Mataji, cercetările mele atinseseră deja limita. Am realizat că
trăiam într-o societate care nu avea nici o legătură cu Dharma, într-o cultură care excita eul meu cel mai
josnic şi de asemenea, ego-ul. Am fost oarecum uimit să realizez cât de "colosal" putea fi acesta.
Aşa cum am arătat deja, odată cu realizarea Sinelui, am simţit conştiinţa fără gânduri, pacea şi bucuria.
Dar chakra mea Vishuddhi fiind deteriorată, nu puteam simţi vibraţiile prea clar. Mintea îmi era tulbure.
Ascensiunea mea era lentă; probabil că trebuia să înregistrez actele acelei piese dramatice. Alţi Sahaja
Yoghini erau cu mult mai iuţi ca mine. Shri Mataji nu şi-a pierdut niciodată răbdarea cu mine. M-a
tratat ca pe oaia cea pierdută. Aceasta m-a făcut să văd limpede întinderea pustiului pe care noi,
vesticii, l-am creat în noi înşine. Ştiam acum că aparţineam unui clan care era autodistructiv, zburdând
voios pe autostrada spaţioasă, ademenitoare şi împodobită, care ducea către Iad. Mândri, beţivani şi
împătimiţi după sex, intelectuali îngâmfaţi care şi-au transformat creierele într-o groapă de gunoi a
ideilor sterile. Am simţit că poate este imposibil să reaşezi pe drumul său corect această societate
artificială care a luat-o razna. Disperarea m-a deprimat şi n-am putut să mă bucur de beatitudinea
Sinelui, în timp ce ceilalţi fraţi şi surori se îndemnau unii pe alţii către Iad. Mintea mi se liniştea în
răstimpuri, când era cuprinsă de pace, pentru a fi apoi târâtă iar în agitaţie şi anxietate. Poate că eram
doar antrenat de dezordinea colectivă.
Oricum, putem acum înţelege că atunci când primim realizarea Sinelui, nu ne aflăm la nivelul de
puritate spirituală la care vechii maeştri primeau experienţa. De aceea, este mult mai dificil pentru noi
să ne menţinem în stadiul realizat. Din fericire, există multe tehnici Sahaja Yoga care ne pot ajuta.
Ceea se face ca etapa istorică pe care o parcurgem să fie atât de dramatică, este că în momentul când
realizarea Sinelui poate fi dăruită, căutătorii se află într-o stare spirituală atât de precară încât abia pot
primi şi menţine realizarea Sinelui. Shri Mataji spune adeseori că cei mai mulţi dintre vechii sfinţi s-au
reîncarnat în occident. Ei îşi obţin realizarea Sinelui foarte repede. Totodată, în ţările în curs de
dezvoltare unde atenţia este subjugată de probleme materiale, procesul este mult mai lent. Dar
stabilizarea stării de realizare în minţile occidentalilor dominate de ego este foarte înceată.
Recunoaştem în mod mental că materia nu poate dărui bucurie. Totuşi, ajungând la această concluzie,
ne-am umflat ego-ul. Apoi, pentru a păcăli ego-ul, am mers spre un comportament ce ţine de extrema
stângă a corpului subtil: sex, alcool şi droguri. Aceste extreme agitate au creat personalitatea
occidentală tensionată, instabilă şi nevrotică *2. La aceest haos trebuie adăugaţi falşii guru care au
ruinat chakrele multor căutători. De aceea Kundalini a mea, când traversa Brahmarandra şi-mi oferea
realizarea Sinelui, era resorbită în canalele fizice, emoţionale, mentale şi spirituale ale fiinţei mele.
În India oamenii au nevoie de timp pentru a obţine realizarea Sinelui, deoarece sunt preocupaţi de
materialism şi încearcă adesea să imite stilul de viaţă occidental, fără a realiza în ce fundătură a ajuns
societatea noastră. Dar odată ce obţin realizarea Sinelui, ei se stabilizează şi se maturizează mult mai
repede. Sunt ajutaţi de faptul că şi cultura lor nativă se bazează pe Dharma şi nu pe indulgenţă faţă de
plăcerile primare. Shri Mataji spune: "Avem 'chana' (căutarea), dar nu avem dinţii (inocenţa). Alţii au
dinţii, dar nu au 'chana' !".*3
Experienţele trecute arată că mulţi oameni, după un timp, ies din starea fără gânduri. Unii din "noii
născuţi" Sahaj sunt necăjiţi, din această cauză. Ei se regăsesc din nou în mediul lor psihic obişnuit (care
s-ar putea să fi fost plin de confuzie)...
După câteva zile îşi dau seama că vibraţiile, pe care le mai simt, nu mai sunt atât de puternice, când se
confruntă cu problemele mediului lor fizic şi social. Unii dintre ei sunt asaltaţi de îndoieli despre
experienţa vibraţiilor. Dacă aşa stau lucrurile, vă explic cât se poate de clar că nu trebuie să aveţi nici
un motiv de îngrijorare, dar că trebuie să vă înţelegeţi starea în care sunteţi.
Să zicem că aţi simţit vibraţiile. Acesta este certificatul realizării Sinelui, pe care nimeni nu-l poate
semna, înafară de dumneavoastră înşivă: ori simţiţi, ori nu simţiţi. Dacă simţiţi, aceasta indică faptul că
membrana din moalele capului a fost traversată de Kundalini; de obicei este o deschizătură acolo, cât
un vârf de ac. Putem spune că prin Harul Său, Adi Shakti v-a ridicat Kundalini deasupra Sahasrarei,
dăruindu-vă realizarea Sinelui. Oricum, fiind dependentă de starea chakrelor şi a nadi-urilor, Kundalini
nu se va stabili în Sahasrara ci se va întoarce în lăcaşul Său din osul triunghiular de la baza coloanei
vertebrale. Conştiinţa fără gânduri este astfel perturbată şi vibraţiile slăbesc.
Nu are nici un rost să vă simţiţi frustraţi pentru faptul că aţi fost în Împărăţia Cerurilor şi v-aţi găsit din
nou afară. Această atitudine vă poate arunca în superego (neîncredere în sine, culpabilitate, disperare
etc.) şi declanşează un cerc vicios de ego-superego. Încercaţi numai să vedeţi cum aţi alunecat! Urmaţi
apoi practicile de purificare Sahaja Yoga şi veţi reuşi să vă stabilizati în starea de realizare a Sinelui,
căci sunt diferenţe majore între starea de diminuare a realizării şi cea de nerealizare.
Odată ce Kundalini s-a ridicat, ea începe să lucreze independent pentru a curăţa chakrele şi nadi-urile.
Îi puteţi simţi prezenţa mângâietoare când ea se ridică prin coloana vertebrală sau ajunge în creier.
Kundalini cunoaşte calea proaspăt deschisă către Sahasrara şi de aceea poate să se ridice iarăşi.
Prin deschiderea subtilă a Brahmarandrei sunteţi conectaţi cu energia divină subtilă atotpătrunzătoare.
Ea este suflul Duhului Sfânt care acţionează pentru a vă regenera sănătatea fizică, emoţională şi
mentală.
Prin realizarea Sinelui puteţi dobândi puteri divine specifice, încă necunoscute. Acum trebuie să
învăţaţi cum să le folosiţi pentru a învinge dificultăţile şi pentru a vă stabiliza starea de Martor detaşat.
Putem spune că primind realizarea Sinelui prin Harul lui Shri Mataji aveţi acum capacitatea (dar şi
responsabilitatea) de a vă da realizarea Sinelui vouă înşivă ori de câte ori e necesar. Este alegerea pe
care o puteţi face în numele libertăţii suverane pe care o aveţi de a proceda aşa.
Realizarea Sinelui porneşte imediat un nou mecanism înlăuntrul fiinţei; puteţi simţi starea chakrelor
prin senzaţii specifice în vârfurile degetelor, în coloana vertebrală sau în creier; diferite organe şi părţi
ale corpului semnalează problemele care trebuie corectate.
Puteţi să vă corectaţi propriile chakre, dar şi pe cele ale altor persoane. Prima dată am simţit presiune în
ego-ul meu foarte umflat; apoi s-a extins din spatele urechii stângi până în partea dreaptă a frunţii.
Puteam să-l mişc odată cu mişcarea mâinilor, care emiteau vibraţii. Pe măsură ce ego-ul se reducea, am
simţit o altă presiune crescând în partea dreaptă a creierului meu: în superego. Dând vibraţii, amândouă
au fost reduse spre rădăcina urechilor şi am putut simţi în felul acesta spaţiul zonei limbice dintre ele.
Starea de pauză-dintre-gânduri (Vilamba) a iradiat din acest spaţiu. În timp ce Kundalini deschidea
Brahmarandra, vârful capului emitea o briză fierbinte; apoi, treptat, din ce în ce mai rece. Vibraţiile s-
au manifestat instantaneu. Alţi Sahaja Yoghini care erau prezenţi în cameră au putut simţi vibraţiile care
veneau din corpul meu.
După aceea am învăţat metodele de ridicare şi legare deasupra capului a lui Kundalini. După câtva
timp, chiar şi o persoană slabă ca mine a putut stabiliza starea de realizare a Sinelui. Sunt doar unul
dintre multele exemple care arată că prin răbdare şi hotărâre (sankalpa), un căutător plin de răni se
poate stabiliza. Merită să subliniem aceasta deoarece, aşa cum am arătat deja, puteţi să vă pierdeţi
vibraţiile.
După cum vedeţi, Sinele este foarte sensibil. Blocajele chakrelor indică tot ce este rău pentru fiinţa
noastră. Libertatea de a alege între bine şi rău este doar a dumneavoastră. Dacă cineva va bea alcool
după realizarea Sinelui, va simţi dureri în Nabhi. Dar dacă indicaţia este ignorată în mod deliberat,
conştiinţa vibratorie va dispare, iar persoana în cauză va avea încă o "şansă" mare de a deveni un beţiv
de prima mână. Momentul realizării Sinelui ne-a adus pe canalul central al Sushumnei, care este calea
Dharmei. Pentru a ne consolida poziţia pe acest canal îngust şi pentru a rezista valurilor laterale ale
energiilor Ida şi Pingala, ne putem ajuta foarte mult dacă respectăm Dharma. De fapt, dacă nu
procedăm aşa, ni se aduce repede aminte prin tot felul de semnale că suntem pe un drum greşit: vibraţii
neplăcute, zvâcnituri, dureri de cap, senzaţii de arsură etc.
Vibraţiile indică şi corectează treptat problemele emoţionale şi mentale dar ele pot fi pierdute dacă nu li
se acordă cu adevărat atenţie, insultând în acest fel demnitatea manifestării Sinelui. De multe ori mi-am
pierdut şi recâştigat vibraţiile, învăţând să-mi abat atenţia de la problemele grosiere şi triviale. Mult
timp după realizare, atenţia mea a fost antrenată spre lucruri stupide, dar am putut vedea clar că ceea ce
mi se părea normal, era, de fapt, prostesc. Putând vedea în interiorul minţii mele, am descoperit
"bunele" şi bătrânele U.I.P.-uri ghemuindu-se acolo, încercând să-mi joace feste. Am putut să le văd cu
ochiul liber în lumina soarelui. În practica Sahaja Yoga, am învăţat cum să le identific şi să le elimin.
Mulţi dintre noi văd astfel ce este întunecat în ei şi se pot curăţi. Shri Mataji a spus, în felul Său dulce:
"Până când nu va fi lumină în cameră, cum veţi vedea ce este rău acolo? Fără lumină cum veţi putea
face curăţenie şi ordine? De aceea se dă mai întâi realizarea Sinelui!". Pe vremuri, se făcea mai întâi
curăţenia (purificarea) şi realizarea Sinelui se producea la sfârşit. În Sahaja Yoga timpurilor moderne,
întâi se produce realizarea Sinelui şi apoi urmează purificarea.
Cu alte cuvinte, prin iluminare putem vedea gunoaiele răului în noi înşine. Noi vrem să scăpăm de ele.
Acest obiectiv poate fi atins. Shri Mataji remarcă: "Animalele pot sta într-un loc cu miros fetid fără să
le pese. Conştiinţa umană nu suportă aşa ceva; este cunoscut că mirosurile rele produc repulsie
oamenilor normali; nu trebuie să ne gândim pentru a înţelege aceasta. Dar răul nu le repugnă pentru că
ei nu au conştiinţa stării realizate. După realizare deveniţi conştienţi de prezenţa răului şi în corp apar
senzaţii de repulsie.".
Asupra unei astfel de conştiinţe, supraumane, Răul îşi pierde orice putere de atracţie. Treptat, tentaţiile
pe care le aveaţi înainte, sunt percepute ca dezagreabile, absurde sau ca agresiuni hidoase. Nu trebuie
să vă simţiţi vinovaţi, să plângeţi sau să vă faceţi gânduri negre; pur şi simplu trebuie să vă priviţi în
faţă şi să scăpaţi de ele. Să îndepărtăm atenţia de la subiectele de care, mai înainte, nu putea fi
desprinsă. După realizare există în noi o grămadă de gunoaie; probabil că este bine să le vedem un
timp, să privim Răul în faţă şi să ne dăm seama cât de respingător şi distructiv este. Pe măsură ce
stadiul de martor se răspândeşte în conştiinţă, Răul nu ne mai poate vătăma. Transformarea profundă şi
minuţioasă a fiinţei nu este în nici un caz un proces facil, care se petrece peste noapte. Ia mult timp
pentru a ajunge la maturitate. Totuşi, mă uit înapoi şi văd transformările pe care Shri Mataji le-a produs
în viaţa mea; sunt uimit de repeziciunea mişcărilor Sale. Şi, mai presus de orice, Îi sunt recunoscător
pentru profunzimea şi amploarea operaţiilor şi a transformărilor pe care le efectuează. Kundalini nu va
tolera nici măcar o pată de negativitate în fiinţa noastră şi o va curăţa. Sahaja Yoga prinde rădăcini într-
o persoană care este pură; în ciuda unei constituţii slabe, un astfel de căutător poate să-şi stabilizeze
propia realizare a Sinelui.
Realizarea Sinelui exprimă naşterea la o nouă viaţă, dar conştiinţa şi obiceiurile vechii persoane
persistă încă un timp. De exemplu, persoana care a evoluat de la stadiul de animal conţine încă
elemente animalice în structura sa; reţine urme ale trecutului ei animal. Mai mult, dacă un copil stă cu
animalele de când s-a născut, este posibil să-şi uite natura umană. În orice caz, un copil trebuie să
crească pentru a ajunge o persoană pe deplin dezvoltată, deşi de la naştere are statutul de fiinţă umană.
În acelaşi fel, cel născut a doua oară, este numit "realizat" din momentul deschiderii membranei
fontanelei. Dar el trebuie să crească şi să se maturizeze.
Este foarte simplu, nu-i aşa? Totuşi, unii oameni nu înţeleg pe deplin. Ei vin la programele de Sahaja
Yoga aşteptându-se ca Sahaja Yoghinii să devină imediat perfecţi. Se aşteaptă să primească o realizare
fulgerătoare şi să fie aşezaţi de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, cu toţi îngerii Raiului la picioarele lor şi
să primească experienţe transcendente, eventual o slujbă mai bună sau o soţie perfectă...
Câţiva hippy care sunt atât de fals identificaţi cu părul lor lung - aşa cum şi funcţionarii sunt identificaţi
cu costumul lor din trei piese - simt că acel păr lung le stabilizează ascetismul superior şi se comportă
cu autoritatea ce decurge de aici. Un catolic al cărui creier a fost spălat îşi predică evanghelia în timp ce
distruge Agya celorlalţi. Un hatha yoghin nu este interesat în realizarea Sinelui; scopul vieţii sale este
de a-şi ţine respiraţia etc., etc.
Sahaja Yoga produce umor pur. Mulţi căutători care vin la programe cu feţe prelungi, nu se pot abţine
să nu râdă. Noi râdem de absurdităţile vieţii moderne, de comportamentul idiot - considerat normal în
lumea contemporană. După realizare, s-a terminat cu glumele stupide. Începem să privim în jurul
nostru ca la o comedie. Ataşamentele vechi ne părăsesc şi în noi se produce, treptat, o schimbare
completă.
Chakrele respective au relaţii intrinseci cu cele cinci Elemente Originare, pe care le recunosc Vedele şi
astrologia clasică: Pământ, Foc, Apă, Aer şi Eter. Aceste Elemente Originare manifestă vibraţiile
cosmice de tip "partea dreaptă", care în lumea materială se exprimă prin elementele materiale ale
pământului, focului, apei etc. După realizare, putem să ne identificăm cu principiul subtil AUM din noi;
astfel, relaţia noastră cu aceste Elemente este de altă natură, tansformată.
Să luăm, de exemplu, relaţia cu Pământul (toată Muladhara chakra, parţial Nabhi şi Swadhisthan), care
se exprimă pe el însuşi în MATERIE. Toate obiceiurile noastre privind confortul, comportamentul,
relaţiile, manifestă de fapt influenţa materiei asupra noastră. După realizare, priorităţile se schimbă.
Trebuie să spunem că renunţarea la vechile obiceiuri, care contravin conştiinţei, devine surprinzător de
uşoară, de îndată ce sunt gustate fructele bucuriei conştiinţei. Prin comparaţie, alte plăceri ne apar ca
lipsite de gust şi cad de la sine. Dorinţele şi căutarea satisfacţiilor urmează acum linia Sushumnei, un
copac cu multe roade delicioase. Unul dintre cele mai savuroase este lipsa dorinţelor. Materia îşi pierde
valoarea posesivă, mitul dispare. Ne bucurăm de ceva numai pentru a împărţi bucuria şi nu datorită
sentimentului de a avea ceva în posesie, pentru satisfacerea ego-ului. Grandomania expunerii în
societate a simbolurilor bunăstării materiale (rochiile Mele, maşina Mea, casa Mea, antichităţile Mele
etc.) este acum percepută ca un bâlci al deşertăciunilor distractiv, dar gol. Nu mai vânăm satisfacţii
trecătoare sau falsă securitate prin intermediul acumulărilor materiale. Acest aspect al materialismului
îşi pierde complet savoarea. Creierul materialistului este ca un talcioc de fleacuri, plin de invidie,
îngrijorări şi dorinţe; realizarea Sinelui le alungă. Iar când creierul este liber, putem gusta libertatea
spirituală. Lipsa dependenţei de politică şi mulţumirea cu starea economică prezentă, nu pot caracteriza
corect pe cel care este cu adevărat liber în interior. Libertatea spirituală este absolută; dispar toate
greutăţile şi grijile ce împovărează psihicul. Mediul înconjurător nu mai are nici o putere asupra
noastră. Suntem stăpâni pe vieţile noastre.
Schimbarea priorităţilor transformă, desigur, şi criteriul de judecată. Apare în mod spontan un
sentiment pentru estetica pură; adică putem percepe în artă ca şi în oameni frumuseţea sfântă, autentică
şi când o vedem în afară, o simţim de asemenea şi înăuntru. În mod analog, dar invers, nu putem
suporta obscenitatea şi vulgaritatea care prea des poluează artele contemporane. Şi dacă o persoană este
urâtă şi putredă pe dinăuntru, manierele sale alese şi artificiale nu o pot ascunde căci estetica Sahaja
Yoga pune foarte mult accentul pe vibraţiile subtile.
Materia moartă nu emite vibraţiile Chaitanyei, dar când este aranjată într-un mod ce exprimă
frumuseţea ideală, emite vibraţii; atunci percepem frumuseţea ca bucurie în conştiinţă! Frumuseţea în
comportare aduce bucurie în acelaşi fel; gustăm savoarea propriilor noastre virtuţi şi pe ale altora:
inocenţă, generozitate, demnitate, modestie, prietenie etc. Falsele identificări cum ar fi: "Sunt un hippy,
un director, un marxist etc." sunt abandonate tot aşa cum şarpele îşi leapădă vechea piele. Nimic nu ne
mai fură atenţia: magazinul de fleacuri a fost curăţat. Atenţia curge spre Kundalini, chakre şi
frumuseţea pură. Relaţiile umane sunt mult mai spontane şi relaxate; viaţa socială se schimbă în bine.
La sfârşit, descoperim ce înseamnă să ne bucurăm unii de alţii, în frumoasa plenitudine a inocenţei.
Perfecţiunea emite vibraţii perfecte; o simţim ca pe o briză răcoroasă intrând prin degete, curgând pe
deasupra palmei. Vibraţiile imperfecte produc senzaţii pulsatorii, sau un curent liniştit, în mâini. Cele
rele dau senzaţii de furnicături, căldură, arsură, greutate apăsătoare în mâini, tensiune în cap, durere,
tremurături, indicând prezenţa U.I.P. Vibraţiilor bune le corespund diferite stări plăcute.
Nu ne preocupăm excesiv de corpul nostru, de buna lui funcţionare sau de felul în care arată, dar îl
respectăm foarte mult. Este nevoie într-adevăr de templul cu şapte sanctuare, de învelişul material al lui
Atma, vehiculul prin care conştiinţa divină îşi vizitează creaţia. De aceea îl întreţinem curat, sănătos şi
aspectuos.
Ne putem vindeca pe noi înşine şi pe ceilalţi, cu vibraţii. De exemplu, mi-am vindecat ficatul bolnav
punându-mi mâna deasupra lui în timp ce luam vibraţii de la fotografia lui Shri Mataji. Condiţia mea
fizică s-a îmbunătăţit atât de mult încât am simţit realmente că am un nou corp; s-a terminat cu bolile,
s-a terminat cu doctorii!
Fiecare suflet realizat poate să îşi dezvolte şi să îşi folosească puterile pentru a vindeca oamenii de
diferite boli. Într-un articol din revista 'Sănătatea şi Sahaja Yoga', Gavin Brown scrie:
"Cancer, paralizie, disfuncţii organice de toate felurile pot fi vindecate, aşa cum s-a demonstrat în mod
repetat, nu numai de către Shri Mataji în persoană, ci şi de către mulţi discipoli ai Săi care au primit
realizarea Sinelui prin Harul Ei. Shri Mataji a spus deseori că această yoga este singurul tratament
pentru cancer".
Procesul de vindecare constă în terapia prin vibraţii. Am fost martor la multe cazuri în care s-a obţinut
vindecarea. Oameni care fuseseră condamnaţi la moarte de doctori, au fost salvaţi prin Sahaja Yoga.
Dar trebuie să vă avertizez în mod deschis că pacientul poate reveni la starea sa anterioară dacă îşi
menţine comportamentul incompatibil cu Sahaja Dharma. Un pacient trebuie să urmeze o dietă! Şi de
ce ar trebui Kundalini să vindece pe cineva care nu este interesat de realizarea Sinelui? Kundalini
vindecă trupul pentru că acesta este templul lui Dumnezeu, în care locuieşte Dumnezeu. Astfel, Sahaja
Yoghinul nu are nici un interes să vindece de dragul vindecării; vindecarea trebuie să fie doar un proces
secundar, un efect, al realizării Sinelui.
Altă proprietate uluitoare a vibraţiilor Chaitanya este că ele interacţionează cu materia organică. Pentru
prima dată putem dărui ceva Naturii. În istoria speciei noastre am prădat şi am poluat Mama Pământ în
toate modurile posibile. Acum putem să-i dăm vibraţii. La Universitatea Agricolă din Raburi, în
Maharashtra, domnul M.B. Dhumal şi profesorul M.V. Chavan au condus experimente de irigare cu apă
vibrată. Câmpurile vibrate au dat recolte mult mai mari decât câmpurile irigate cu apă nevibrată.
Modificarea relaţiei noastre cu materia este atât de subtilă, încât inocenţa, care este esenţa materiei,
începe să înflorească în noi.
În acelaşi timp, situaţia noastră se ameliorează sub toate aspectele vieţii cotidiene, materiale. Simţim că
îngerii ne ajută. Îmi aduc aminte cazul lui Djamel, un prieten din Algeria. Luni de zile a încercat să fie
admis într-o şcoală postliceală din Londra. În ciuda bunelor sale rezultate, nu avea succes. Cu câteva
zile înainte de a se întoarce în Algeria, i-a făcut o vizită de bun rămas lui Shri Mataji. Dânsa l-a
întrebat:
"-Djamel, când pleci?
-Duminică.
-Dar de ce nu pleci marţi?
-Aşa voi face, Mamă."
Luni s-a hotărât să treacă pe la Politehnica din Londra. Secretarul şcolii i-a spus: "Eşti admis. Când vrei
să începi cursurile?"
Materia determină viaţa şi moartea. Moartea este o formă de mutaţie a materiei. După realizare,
înţelegem moartea mai bine. Noi ştim că "nimeni nu moare" şi că nu trebuie permis ca tărâmul morţii
să interfereze cu tărâmul vieţii. De aceea, ajutăm oamenii să scape de U.I.P. Din acest punct de vedere,
am descoperit că unele locuri (şi unii oameni) sunt foarte neprielnice şi am învăţat cum să ne
comportăm cu antivibraţiile. Acest exerciţiu nu este totdeauna uşor, dar ar trebui să ştim că aceste
vibraţii proaste radiază oricum, chiar dacă le simţim în mod conştient sau nu. Înainte de realizarea
Sinelui vibraţiile rele ne fac să ne simţim greoi, nervoşi, prost dispuşi etc. Simţindu-le, putem face ceva
pentru a le corecta. Simţind arsuri în chakrele noastre, deja producem antidotul energetic împotriva
negativităţii. Ameliorarea vibraţiilor în mediul înconjurător ne face să ne simţim mai bine. Totuşi, să nu
începem prin a ajuta oameni care ne sunt foarte apropiaţi emoţional, deoarece, mai mult ca sigur, vom
prelua involuntar multe blocaje de la ei. Vom fi într-o formă mult mai bună dacă îi vom ajuta după ce
am dobândit ceva cunoştinţe prin practica Sahaja Yoga.
După aceasta, în virtutea relaţiei organice dintre chakre şi Elemente, forţele naturii devin aliatele
noastre. De exemplu:
-stând pe Mama Pământ şi uitându-ne de asemenea la pământ, ne curăţăm Chitta afectată de problemele
chakrei Muladhara;
-făcând o baie de picioare într-un râu sau în mare, ajutăm cele trei chakre inferioare să se purifice;
-privind fotografia lui Shri Mataji printr-o flacără, curăţim Nabhi (Manipura) şi Agya.
Acestea nu sunt altceva decât practici elementare, care ne pot stimula creativitatea în a utiliza suportul
energetic al mediului înconjurător. Principiul care rezultă de aici este următorul: pentru a ne părăsi,
vibraţiile rele au nevoie de un suport, de o ieşire. Micul U.I.P. nu va pleca dacă nu-i dăm o motoretă.
Acest mijloc de transport pot fi Elementele, o insectă etc.
Între vibraţiile Chayitanyei şi cele ale materiei există nenumărate permutări şi combinaţii. Nădăjduiesc
că un Sahaja Yoghin mult mai competent decât mine va expune câteva relaţii esenţiale între Sahaja
Yoga şi ştiinţele fizice, biochimice şi medicale. Pentru scopul nostru este suficient să înţelegem că
Sahaja Yoga inaugurează o ştiinţă comprehensivă a omului (fizic, psihic, spiritual), în care oricine poate
fi doctor prin practică... pentru a realiza că noi suntem un element al acestei ecologii cosmice în care
acum putem cânta în mod conştient propria noastră muzică... să înţelegem că putem începe dansul în
mediul nostru înconjurător "aici şi acum".
După ce ne-am născut a doua oară, descoperim în mod treptat că vibraţiile sunt cel de-al doilea oxigen.
Putem simţi vibraţiile Soarelui (care sunt reci), ale Lunii, ale mării, ale cerului, ale copacilor, ale
anumitor temple, biserici etc. dar îm mod clar, cele mai puternice vibraţii dintre toate se răspândesc de
la Shri Mataji Nirmala Devi sau de la fotografia Sa.
Cea mai simplă meditaţie constă în a sta cu palmele în sus, puţin în fiecare zi, de preferinţă la răsăritul
soarelui. În meditaţie am învăţat cum să stau pe spinarea calului minţii mele. Capacitatea de a-mi
observa mintea a devenit evidentă chiar din momentul în care am putut să-mi văd ego-ul şi să râd de el.
Cea mai mare răsplată a meditaţiei este să-ţi poţi dezvolta calitatea de a obţine tăcerea interioară,
calitate plină de bucurie.
Având o atenţie profundă, cel care meditează precum şi obiectul atenţiei devin una. Meditând asupra
zeităţilor corespunzătoare celor şapte chakre, în noi se vor instaura calităţile acelor zeităţi. Meditând
asupra chakrei Muladhara, "devenim" puritatea Domnului Ganesha. Când ne punem atenţia asupra lui
Shri Brahmadeva din chakra Swadhisthan, simţim treptat că totul în cosmos pulsează, palpită, pentru a
crea zone de frumuseţe, ordine şi armonie; iar noi suntem una cu aceasta. La nivelul chakrei Nabhi
intrăm în subtilul subtilului; percepem Dharma cea subtilă în orice şi în oricine; constatăm că suntem
instrumentele Domnului Vishnu; ne simţim parte integrantă a bunătăţii Sale şi a justiţiei Sale. Prin fapte
şi cuvinte îi sprijinim pe ceilalţi în Dharma lor. La picioarele lui Shri Dattatreya, care este Adi Guru
(Guru Primordial), atenţia este iluminată de autoritatea maiestuoasă a Adevărului. Prin înflorirea
chakrei inimii, ne topim în bucuria iubirii atotpătrunzătoare. În chakra Vishuddhi poate fi experimentată
măreţia inspiratoare de iubire a lui Dumnezeu; sadhaka (discipolul) este binecuvântat prin aprofundarea
conştiinţei colective. Îl putem cunoaşte pe cineva punându-ne pur şi simplu atenţia pe acea persoană.
Degetele şi chakrele noastre vor înregistra imediat starea acelei persoane.
Când ajungem la chakra Agya, ochii sunt închişi. Putem vedea OMkara dar în cele din urmă tăcerea
apare ca lumină. Privind prin întunericul ignoranţei ne simţim protejaţi şi iluminaţi, fără ezitări sau
teamă, fără mânie sau dorinţă, complet renăscuţi.
Mama Divină este esenţa adevărului, a existenţei şi a beatitudinii (Satchitananda). Când ne punem
atenţia pe Ea, de fapt o punem pe Sine, care este de aceeaşi natură. Când medităm asupra lui Shri
Mataji în relaţie cu cele şapte chakre, începem să ne dăm seama că cele şapte euri ale noastre sunt cu
adevărat parte din zeităţi şi zeităţile sunt una cu Shri Mataji. Meditaţia asupra acestei identităţi
inaugurează etapa mai profundă a conştiinţei fără-de-îndoială. Când încercăm să medităm asupra
energiei Kundalini a lui Shri Mataji, ne pierdem pur şi simplu ca o picătură în Ocean; tăcerea şi liniştea
absolută ne învăluie. Bucuria începe să curgă în noi ca picăturile de ploaie. Cu adevărat, Adi Shakti este
descrisă ca "Achintrya" - adică ceva despre care nu putem gândi. O, Doamne al Slavei! Doamne al
Iubirii! Doamne al Bucuriei! Ce sărbătoare ai pregătit Tu pentru copiii Tăi!
Curgerea vibraţiilor se intensifică prin rostirea mantrelor. În sanskrită "manana" înseamnă a medita. O
mantră este ceea ce se rosteşte în meditaţie; este fonetizarea vibraţiilor într-un sunet specific, mesaj şi
înţeles specific. Când un suflet realizat rosteşte o anumită mantră, el mediază energia spirituală pentru
scopul specific la care se referă mantra. Noi apelăm la zeităţile celor şapte chakre cu cea mai mare
devoţiune şi atenţie posibilă, începând cu Muladhara şi terminând cu Sahasrara. Astfel, urcăm pe calea
lui Kundalini, înălţând atenţia noastră de la o chakră la alta, invocând numele succesive ale zeităţilor în
cauză. Mantra este în acelaşi timp parola rostită la poarta palatului chakrei şi salutul adresat zeităţii care
locuieşte în interior. Sahaja Yoga a elaborat o ştiinţă completă a mantrelor. Ele sunt extraordinar de
puternice şi distrug obstacolele din calea lui Kundalini, deoarece trezesc zeităţile şi le conving să
purifice instrumentul nostru psihisomatic.
Meditaţia nu poate fi eficientă fără o bună stabilitate a atenţiei. Înainte de realizare, atenţia noastră nu
se afla sub controlul nostru, aşa precum apa ce se scurge dintr-un vas crăpat; ea ajungea la diferite
obiecte exterioare, purtându-ne neîncetat departe de Sinele nostru. Mulţi dintre noi eram conştienţi de
această risipă de energie, dar nu ştiam ce să facem.
După realizare, atenţia noastră devine mai profundă. Progresul rezidă în durata timpului dedicat
meditaţiei, conformarea la Dharma şi în sfârşit, dar nu în ultimul rând, în credinţa faţă de Sahaja Yoga.
"Shradha" (credinţa), spune Shri Mataji, "nu este credinţa oarbă ci credinţa asociată iluminării şi
verificării; trebuie să aveţi Credinţă!".
În felul acesta mulţi Sahaja Yoghini au dobândit în mod automat un control considerabil asupra Sinelui.
Puterea atenţiei focalizate poate fi comparată cu un fascicol laser invizibil, pe care îl îndreptăm în orice
parte a corpului pentru a îndepărta vibraţiile rele. Să zicem că meditaţi în faţa fotografiei lui Shri Mataji
şi simţiţi arsuri în degetul mic de la mâna dreaptă care corespunde părţii drepte a chakrei inimii; vă
trimiteţi atenţia către partea dreaptă a pieptului şi, după câteva secunde, arsurile dispar, indicând că
energia dumneavoastră a alungat vibraţiile negative, U.I.P. etc. Sau, alt exemplu, dacă ne aflăm în faţa
fotografiei lui Shri Mataji şi simţim o arsură în degetul mare de la mâna dreaptă. Senzaţia indică faptul
că există o tensiune pe partea dreaptă a canalului simpatic, în partea dreaptă a chakrei Swadhisthan.
Această problemă se poate datora hiperactivităţii de pe canalul simpatic drept, de exemplu prea multă
muncă, prea multă activitate fizică, prea multă activitate mentală etc. Dacă degetul mare de la mâna
dreaptă tremură, înseamnă că suntem posedaţi de o entitate din supraconştient. Aceasta se poate datora
meditaţiilor nesahaj, încercărilor anterioare de a controla mintea sau corpul etc. Atunci îndreptăm mâna
dreaptă spre fotografia lui Shri Mataji şi punem mâna stângă pe partea dreaptă a Swadhisthan-ului,
pentru a canaliza energia direct în chakra ce are nevoie de ea. După câtva timp, senzaţia de arsură
dispare. Senzaţia poate fi, de asemenea, simţită direct în corp; se procedează în acelaşi fel.
-Ne putem ridica Kundalini cu propriile mâini printr-o mişcare ascensională a palmelor noastre de-a
lungul Sushumnei; se poate repeta de trei ori, câte o dată pentru fiecare canal (nadi). În prezenţa lui
Shri Mataji sau a fotografiei Sale rezultatele sunt mai bune.
-Puteţi echilibra canalele şi psihicul. Dacă mă simt prea agitat, fără odihnă sau hiperactiv, îmi ridic cu
mâna dreaptă Energia Mahakali din canalul Ida printr-o mişcare asecensională de-a lungul părţii din
stânga coloanei vertebrale, până la Sahasrara. Procedez aşa deoarece starea mea mentală indică faptul
că această energie este deficitară în timp ce Energia Mahasaraswati din canalul Pingala este folosită
excesiv. O cobor pe cea de-a doua printr-o mişcare descendentă cu mâna de-a lungul părţii drepte a
coloanei vertebrale. Degetele sunt îndreptate înspre corp, deoarece ele lucrează ca transmiţătoare de
energie. Mâna dreaptă este folosită totdeauna deoarece ea reprezintă hotărârea fiinţei conştiente. De
asemenea, dacă cineva se simte deprimat sau apatic, poate să-şi ridice energia pe Pingala Nadi şi s-o
coboare pe Ida Nadi. Simţim astfel că ne echilibrăm cu adevărat.
-Când se află într-o stare adecvată, chakrele se rotesc. Sunt roţi de energie, ce se rotesc în plan
orizontal, în sensul acelor de ceas, în poziţiile respective de pe corp şi trimit vibraţii zeităţilor care le
stăpânesc; Kundalini se revarsă în ele pentru a furniza energie. Când simţim tensiune sau durere într-o
chakră, putem stimula rotaţia chakrei. Cu mâna dreaptă descriem cercuri în jurul locului corespunzător
în sens invers acelor de ceas dacă o facem în spatele nostru, depinzând de locul unde se află obstacolul.
Vom simţi chakra curăţindu-se. Uneori, obstrucţia este un U.I.P. şi îl hăituim în sus şi-n jos, el
mutându-se de la o chakră la alta până când este alungat în cele din urmă, câteodată prin Sahasrara.
Impactul acestor gesturi care emit vibraţii depinde, desigur, de nivelul de conştiinţă-energie pe care
puteţi să o transmiteţi cu mâna. Dacă există multe disfuncţionalităţi fizice şi psihice, procesul va dura
mai mult timp şi vibraţiile vor fi mai slabe. Forţa vibraţiilor depinde de forţa lui Kundalini în Sahasrara,
dar înainte de a ajunge acolo, Kundalini se ocupă de blocajele din calea Sa, şi nu trece mai departe până
nu le elimină. De aceea, puteţi vedea (uneori cu ochiul liber) cum Kundalini pulsează la nivelul chakrei
în cauză, deoarece se luptă cu obstacolele din interior). Dar, oricare ar fi starea energiei noastre, aceste
gesturi au efect chiar şi atunci când nu simţim nimic. Putem verifica adevărul acestei afirmaţii după ce
puterea noastră de percepţie va creşte.
Mintea este calul nostru. Dacă este lăsată să hoinărească prin pajişti atrăgătoare, sau să rătăcească prin
păduri, ne va duce acolo; dacă ştie că dorim cu adevărat mântuirea, va deveni mijlocul nostru de
transport şi, când ajungem la Poarta ascensiunii noastre (Agya chakra), ea rămâne la Poartă şi ne
permite să pătrundem în starea de conştiinţă-fără-gânduri.
Nu este niciodată prea devreme să ne concentrăm puterea atenţiei pentru a ne ajuta Sinele spiritual. Dar
cum să realizăm aceasta? Buddha a spus că atunci când încercăm să ne controlăm mintea, găsim că este
foarte greu de stăpânit; alunecă precum un peşte scos din apă. Shastrele şi puranele au comparat mintea
cu o maimuţă nebună, bâzâită de o albină. Mai mult, toate practicile de control asupra minţii recurg la
identificarea cu ego-ul şi nu cu Sinele.
Gândurile vin din trecut (superego) sau din viitor (ego) în prezent (mintea conştientă); intervalul
prezentului (sau Vilamba) este foarte mic... însă numai acolo putem găsi pacea minţii. Datorită
influenţelor lingvistice şi conceptuale, mintea conştientă a omului modern este în permanenţă inundată
de valuri de gânduri. Când un gând ajunge la capăt, atenţia sare asupra unuia dintre multele gânduri
care stau la coadă la hotarele minţii conştiente; ele doresc să ne capteze atenţia chiar în secunda în care
se termină gândul anterior.
Odată cu intrarea lui Kundalini în regiunea limbică a creierului (Sahasrara), spaţiul dintre două gânduri
se măreşte foarte mult. Atenţia este purtată pe deasupra curgerii laterale a valurilor de gânduri - aşa
cum un lotus iese la suprafaţă din ape mâloase - spre deschiderea curată a regiunii limbice. Ascensiunea
verticală a atenţiei vă aduce în prezentul etern. Desigur, după realizarea Sinelui oceanul valurilor de
gânduri se poate ridica din nou, dar dacă vă reamintiţi prima experienţă de realizare a Sinelui, în care
aţi simţit Vilamba, este posibil să creaţi din nou intervalul şi să intraţi în starea de conştiinţă fără
gânduri. Acest interval se măreşte spontan în prezenţa lui Shri Mataji; darshan-ul Său (prezenţa fizică)
linişteşte agitaţia psihică.
Conştiinţa fără gânduri se stabilizează treptat, în Sahaja Yoghin. Între timp, o deprindere foarte utilă
este aceea de a-ţi observa propria minte. Shri Mataji spune: "Fiţi vigilenţi la apariţia începutului
fiecărui gând pentru că niciodată nu puteţi şti cum se va termina". Ar trebui să fim capabili de a urmări
imagini-gânduri şi stări sufleteşti care curg prin mintea noastră fără a fi prinşi şi implicaţi în ele. În
Sahaja Yoga putem face lesne aceasta deoarece rămânem în dimensiunea lui Sushumna, pe care
Kundalini a pregătit-o pentru noi. Acesta este punctul de supraveghere, barca stabilă de pe marea
mişcătoare a valurilor psihicului, făcute de ego şi superego. Odată ce suntem realizaţi, când spunem
"ACUM" putem să urcăm din nou în barcă, adică să ne bucurăm iarăşi de conştiinţa fără gânduri. După
câtva timp, când valurile gândurilor se potolesc, începem să vedem imagini sau viziuni scurte. Ele se
înalţă din subconştient şi supraconştient şi pot fi uneori foarte plăcute, fascinante, sau chiar celeste; ele
verifică puterea noastră de martori în starea fără gânduri; ar trebui să le negăm şi să refuzăm să ne
implicăm în ele; ţelul nostru este Sinele şi Realitatea Sa; "Twamekam Sharenyam, Twamekam
Warenyam" (numai Tu eşti căutată, numai Ţie ne abandonăm).
Învăţând să fim martori la valurile mentale şi emoţionale, ne vom dezvolta importante şi vitale puteri
de martori; vom dobândi înţelegere adâncă şi subtilă pentru motivaţiile şi stările sufleteşti ale
oamenilor; dar mai presus de toate, ne vom putea uni cu conştiinţa colectivă.
În conştiinţa colectivă suntem conştienţi unii de alţii chiar dacă ne despart mii de mile; simpla primire a
unei scrisori de la alt Sahaja Yoghin ne poate ridica Kundalini. Shri Mataji remarcă deseori:
"Departamentul de telecomunicaţii al lui Dumnezeu este foarte dinamic". Meditaţia colectivă este
prima experimentare a împărtăşirii măreţiei Împărăţiei lui Dumnezeu. Una dintre cele mai mari
binecuvântări pe care Dumnezeu ni le poate acorda este să întâlnim, să locuim alături sau să fim
înconjuraţi de Sahaja Yoghini. Comuniunea celor realizaţi (termenul buddhist "Sangha") ajută în mod
categoric la progresul fiecărui individ. Există o anumită "aritmetică divină" a numerelor în Sahaja
Yoga; şapte sau mai mulţi Sahaja Yoghini transmit mai multă energie vibratorie. Cu cât creşte numărul
sufletelor realizate, cu atât mai mult se întăreşte conştiinţa fiecăruia. Este un proces cosmic automat şi
foarte exact.
Dacă chakra mea Vishuddhi este blocată, o veţi simţi în gâtul dumneavoastră; dacă sunteţi tulburaţi
emoţional, va trebui să vă liniştiţi chakra inimii. Colectivitatea de Sahaja Yoghini corespunde perfect
cuvintelor profetului Mahomed:
"Toţi musulmanii sunt ca unul singur. Dacă un om se plânge de dureri de cap, întregul său trup se
plânge; dacă ochiul său se plânge, întregul său trup se plânge".
La acest nivel am putea introduce o perspectivă integrată şi subtilă în cercetările oamenilor de ştiinţă
contemporani şi în învăţăturile Domnului Iisus Christos, care anunţa venirea Sfântului Duh.
În ultimul capitol din "Supernature", biologul Lyall Watson, vorbeşte ca un profet:
"Suntem cu adevărat nişte larve ce-şi sapă drum mâncând resursele pământului într-un mod iraţional,
ca o omidă. Cred însă că insecta adultă a şi început să se agite înăuntru. Când va veni timpul, va ieşi
afară, nu ca un fel de supercomputer ci ca o fiinţă organică ce va fi încarnarea întregii Supernaturi şi se
va uita în urmă la tehnologie ca la o jucărie de copil" 4*.
Aceste rânduri exprimă aşteptările unei iminente veniri a Fiinţei Colective, iar această colectivitate
este, de asemenea, cuprinsă într-o promisiune solemnă care a fost făcută cu mult timp în urmă:
"În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi". Ioan, 14.20.
"Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-L voi face cunoscut, ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în
ei şi Eu în ei." Ioan 17.26.
Noi, Sahaja Yoghinii, am plonjat în conştiinţa colectivă. Conştiinţa vibratorie este suflul Sfântului Duh
care poartă dialogul sublim între Dumnezeu şi noul Său născut, Sahaja Yoghinul. Aceste vibraţii sunt
emise şi ele prin fiinţa noastră; nu avem nici o îndoială! Mai mult, trezirea lui Kundalini descrisă în
mod tradiţional ca fiind cel mai dificil lucru de realizat, a devenit o joacă de copil pentru Sahaja
Yoghini.
Totul este atât de amuzant! Mergând prin văile înalte ale Nepalului, am dat realizarea copiilor Tamang,
jucându-mă pur şi simplu cu ei. Mergând pe străzile oraşului cu atenţia în Sahasrara mea, pot ajuta
oamenii din jurul meu, punându-mi atenţia pe ei; cunosc problemele lor, care chakră este blocată, care
mantră poate să-i ajute. Când întâlnesc câţiva dintre prietenii mei realizaţi, întregul meu corp clocoteşte
de bucurie... înotăm ca nişte răţuşte fericite în Oceanul Iubirii Cosmice a Mamei noastre. Desigur, când
mă duc în oraş, la serviciu etc. captez tot felul de vibraţii dar, treptat, reuşesc să mă descurc cu ele. Am
fost chiar în stare să dau realizarea câtorva oameni. Este o împlinire foarte profundă; o mare bucurie.
Calitatea cea mai înaltă a creativităţii chakrei Swadhisthan se exprimă prin puterea de a-i transforma pe
ceilalţi.
Este uimitor că în ciuda slabei mele constituţii, am putut să ridic Kundalini mai multor oameni din
prima zi a realizării mele. N-am auzit de altcineva până acum care să fie înzestrat cu o asemenea putere
de către guru-ul său, ca să nu mai menţionez completa cunoaştere în ceea ce priveşte folosirea ei.
Puteam să ridic Kundalini prin simpla mişcare a mâinii! Cu alte cuvinte, puterea Sinelui, vibraţiile au
început să se manifeste prin gesturile şi prin atenţia mea. De bună voie Shri Mataji ne-a dat fiecăruia
puteri şi cunoaştere extraordinare. Câtă generozitate şi câtă răbdare! Ea, Imaculata, Nirmala, ne-a
conceput oare în Inima Sa Sfântă şi ne-a ridicat până la a doua naştere promisă, prin Sahasrara Ei prin
care se naşte o nouă Fiinţă? Ea arată atât de uman şi atât de simplu. Atunci cum se face că mii de
oameni au văzut Kundalini care pulsa în căutătorii care I-au atins picioarele? Şi mii de oameni au simţit
briza Sfântului Duh ieşind chiar din fotografia Sa! Nu este Ea Încarnarea Sfântului Duh, care a deschis
omenirii Regatul Conştiinţei Colective? Şi ce Regat! Prin renaşterea noastră spirituală, intrăm într-o
stare care este dinamică, nu statică. Pentru unii este o ascensiune înceată; pentru mulţi însă, ea este o
ascensiune rapidă. Noianul de gânduri care reprezintă sedimentarea experienţei altora (de prin cărţi, de
la şcoală etc.) înăuntrul conştiinţei noastre, se destramă, iar noi începem să experimentăm Sinele. În
timp ce oamenii de ştiinţă şi cercetătorii vorbesc despre explorarea exteriorului, a spaţiului cosmic şi
colonizarea galaxiei, un nou tip de oameni de ştiinţă a descoperit Sushumna, calea secretă către spaţiul
interior. Conştiinţa fără-gânduri conduce la conştiinţa fără-îndoială în care unirea Sinelui cu marea
Fiinţă Primordială (Virata Cosmic) este şi mai profund experimentată prin conştiinţa colectivă;
yoghinul trăieşte într-o stare de comuniune cosmică.
Starea de martor complet este stabilizată odată cu realizarea completă a Sinelui, care este aspectul lui
Dumnezeu Cel Atotputernic, pe care fiinţele umane pot să-L perceapă. Suflete mari trăiesc într-o stare
fără de dorinţe, având puteri de stăpânire a Elementelor, scăldaţi în beatitudine.
Stadiul de Realizare al lui Dumnezeu este cea mai înaltă stare pe care o fiinţă umană o poate atinge şi
până acum doar Buddha şi Mahavira au reuşit. Până la Realizarea lui Dumnezeu putem primi
binecuvântările lui Dumnezeu doar dacă le cerem. Odată cu Realizarea lui Dumnezeu, Sinele devine
dotat cu puterile lui Dumnezeu. Karma (acţiunile care leagă pe făptuitor de lanţul cauzal) devin punya
(acţiuni spirituale meritorii, akarmice): orice înfăptuieşte Cel ce are Realizarea lui Dumnezeu, este un
act al divinităţii. De aceea, folosirea samhara shakti (puterile distrugătoare) de către Shri Mahakali, sau
Shri Krishna este pe deplin justificată. Sufletele realizate ale lui Dumnezeu şi Încarnările divine preiau
legile lui Dumnezeu în mâinile lor. Ele administrează Împărăţia Sa.
Note ----------------------------------------------------------------------
1) Am descoperit că mulţi dintre cei care sunt născuţi realizaţi şi care au venit la noi sufereau de artrită.
Shri Mataji sa spus că aceasta este din cauză că ei nu şi-au folosit puterile spirituale.
2) Întrucât Shri Ganesha controlează glanda epifiză, păcatul împotriva inocenţei afectează această
glandă, provocând pierderea atenţiei, concentrării şi memoriei.
3) Chana = năut.
4) Lyall Watson - Supernature - (Hodder and Stoughton Publ.) 1973, p.312

Capitolul 9

Tantrismul ca expresie a răului

„Toate puterile paranormale (siddhi, sanscr.) ce fac obiectul parapsihologici nu sînt decît efecte cauzate
de entităţile moarte care parazitează subiectul. Ele sînt dobîndite de către practicanţii magiei,
spiritismului, ocultismului în general şi se transmit celor aflaţi în sfera acestor persoane sau preocupaţi
de aceste domenii anti-divine.“
Dan Costian, în lumina Bibliei: Biblia şi India
Imaginaţi-vă pe cineva care stă pe un crocodil luîndu-l drept buştean. Şi care dintr-o dată descoperă că
inofensivul buştean este de fapt o fiară feroce. Apoi fiara începe să se mişte, iar el este cu adevărat
înspăimîntat şi strigă îngrozit. Dar prietenii din apropiere nu-i dau nici o atenţie şi continuă să se
odihnească pe „buştenii" lor, bucurîndu-se de toropeala rîului domol.
Imaginaţi-vă pe cineva care locuieşte împreună cu prietenii la parterul unei clădiri. într-o zi el coboară
la subsol şi descoperă că fundaţiile sînt absolut şubrede, pline de crăpături şi de fisuri. Casa s-ar putea
prăbuşi în orice clipă. Cuprins de panică, dă năvală pe scări pentru a-şi preveni prietenii. Dar aceştia
rîd: „Nu există nici măcar o pată pe tapetul nostru înflorat; casa este în absolută siguranţă; eşti nebun."
Exemplele de mai sus încearcă să ilustreze starea mea atunci cînd am realizat cum au reuşit forţele
Răului să se infiltreze neobservate. Cum au pătruns în normele şi în criteriile de referinţă moderne, cum
au ajuns să condiţioneze comportamentul unei mulţimi imense de oameni nevinovaţi. Am fost şocat!
Am fost înspăimîntat! M-am hotărît să descriu Adevărul. Vreau prin urmare în acest capitol să vă iau cu
mine în subsolul clădirii pentru a vă arăta ameninţarea ce planează asupra rasei umane. Este o
ameninţare pentru corpul, mintea, conştiinţa şi evoluţia noastră. Esenţa acestui rău trebuie denunţată
acum.
Tantra semnifică „tehnica" de a mînui un mecanism, în timp ce yantra înseamnă „mecanism".
Mecanismul pentru unirea atenţiei umane cu Dumnezeu este numit Kundalini yantra, iar cunoscătorii
tehnicii corespunzătoare sînt numiţi tantrikas, tantrici. Aceşti tantrici ar trebui să fie sahaja yoghinii.
Dar, din păcate, manifestarea istorică a tantris- mului a ajuns să însemne adesea exact opusul trezirii lui
Kundalini. Mulţi aşa-numiţi tantrici au confundat iluminarea spirituală cu perversiunea sexuală, s-au
dedat magiei negre, au răspîndit violenţa şi teroarea. In timpurile modeme forţele întunericului se
exprimă în noi moduri, dar urmînd aceleaşi direcţii. Prin urmare, în acest capitol vom folosi termenii de
„tantrism" şi „tantric" pentru a denumi aceste tipuri de comportament asahaj (împotriva lui Dumnezeu,
împotriva evoluţiei). Să începem prin a numi greşeala originară: confundarea trezirii lui Kundalini cu
actul sexual.
în melodia vieţii cîntate de natură, sexul, ne spune Shri Mataji, are rolul său binecuvîntat[1] în cadrul
instituţiei căsătoriei, care reprezintă o sursă importantă şi sacră a fericirii umane. Mai întîi este
întîlnirea, sfiiciunea, poezia, jocul plin de farmec, apoi delicatul poem al unirii, intim şi duios,
împlinind bucuria şi liniştea interioară. Dragostea dintre soţ şi soţie trebuie să se dezvolte într-o
profundă stare de comuniune. Relaţia trebuie respectată de întreaga comunitate: „Acolo unde femeile
duc o viaţă respectabilă şi sînt respectate, acolo rezidă zeii." Dacă sexul devine ieftin şi vulgar, el va
tulbura conştiinţa. Dacă este prezentat drept un instrument pentru a obţine iluminarea spirituală, el ne
poate mina şansele de evoluţie.
Kundalini este mama noastră individuală; ea ne poate da renaşterea spirituală. Noi sîntem unicul ei
copil. Este important să observăm din nou că ea este aşezată în osul sacral triunghiular (numit şi
Mooladhara), deasupra centrului care controlează activitatea sexuală. în acest centru (chakra
Mooladhara), Shri Ganesha, copilul Fecioarei, personificarea Inocenţei Divine, păzeşte protocolul
castităţii Mamei (Kundalini).
Chakra Mooladhara are ca manifestare grosieră plexul pelvic şi patru subplexuri. Chakra are patru
„petale". Petalele subtile au ca manifestare grosieră cele patru subplexuri care controlează şi furnizează
energia vitală (pranaua) diverselor organe, după cum se arată mai jos:
4 Petale: 1. Inferioară hemoroidală - rect

în momentul trezirii lui Kundalini, atenţia se retrage complet de la sex. Individul devine asemenea unui
copil şi, în acest sens, percepţia freudiană asupra copilăriei este categoric respinsă de Sahaja Yoga. Un
bebeluş rm-şi suge degetele ca efect al unui impuls sexual ci, foarte adesea, în concordanţă cu chakra
care este obstrucţionată. Această percepţie spontană a vibraţiilor mediului devine evidentă în
cazul copiilor născuţi realizaţi.[2] Christos a spus că trebuie să fim asemenea copiilor pentru a intra în
împărăţia lui Dumnezeu.
Faptul că palatul reginei fecioară Kundalini (Mooladhara sacrum) este situat deasupra chakrei
Mooladhara arată că fiinţele umane sînt deja programate pentru evoluţie în aşa fel încît sexul nu joacă
nici un rol în acest proces. Dar sexul incorect utilizat poate fi o provocare serioasă pentru evoluţie.
După cum am descris anterior, fiinţa umană este o celulă în vastul organism cosmic, Virata. „Celulele"
sînt menţinute într-un tipar adecvat de relaţii prin legăturile de familie. Forţele satanice au înţeles că
pentru a face celulele vulnerabile trebuie să distrugă acest tipar vital. De aceea şi-au concentrat atacul
asupra familiei, iar arma folosită în acest scop este degradarea prin sex.
Trucul lor absolut demonic a fost să prezinte degradarea sexuală drept mijloc de a obţine creşterea
spirituală; această blasfemie distruge şansele de evoluţie ale celulei prin pîngă- rirea mamei Kundalini.
Acesta este secretul teribil al vechii poveşti a ocultismului tantric.
Rădăcinile acestui tantrism demonic sînt la fel de vechi precum conştiinţa religiei şi ele s-au dezvoltat
în mai toate ţările lumii în anumite perioade. în India fenomenul a cunoscut apogeul în intervalul anilor
900-1400 d.Cr. Religia constrictivă introdusă în mod forţat de împăratul Ashoka şi austeritatea extremă,
artificială a asceţilor jainişti au creat o atmosferă de sexualitate reprimată, care a netezit drumul spre
răspîndirea tantrismului. în jurul secolului al VI-lea, absurdele moduri de viaţă monastice ale celor trei
religii oficiale (hinduismul, budismul şi jainismul) au transformat oamenii în stereotipuri anoste de
pudoare simulată. Deşi aceste religii credeau în calea de mijloc a virtuţii şi în căsătorie, viaţa sexuală,
chiar şi în familiile obişnuite, era extrem de reprimată. Aşa-numita elită religioasă credea că celibatul
este singura cale spre mîntuire. în acelaşi mod, metodele creştine de reprimare a sexului au netezit calea
pentru propagarea ideilor freudiene, a căror acceptare publică a condus în cele din urmă la toleranţa
distructivă din societăţile occidentale.
Budismul şî jainismul predicau renunţarea completă la sex, iar, printre hinduşi, Brahmacharya
(celibatul), chiar şi după căsătorie, era considerat a fi singura cale spre Dumnezeu. In aceste secte
religioase mulţi tineri practică şi astăzi celibatul nefiresc. Familiştii erau priviţi de sus de către călugări
şi asceţi, despre care se presupunea că renunţaseră la lume. Cei care nu au aflat nici o satisfacţie în falsa
lor renunţare şi-au părăsit treptat aşezările din păduri, au căutat puterea devenind sfetnici ai
guvernanţilor şi s-au transformat în propagatori ai tantrismului. Regii desfrînaţi şi toleranţi şi-au
susţinut miniştrii. După această perioadă în care dorinţele fireşti ale fiinţelor umane fuseseră reprimate
de artificialitatea „religioasă", o puternică reacţie a luat amploare sub forma acceptării publice a
tantrismului. Această acceptare era deopotrivă amestecată cu frica, fiindcă oamenii obişnuiţi erau cu
adevărat înspăimîntaţi de tantrici. Ei deveniseră experţi în vrăjitorie şi puteau ucide de la distanţă
manevrând spirite. Violenţa a devenit de foarte timpuriu parte integrantă a tantrismului, pe lingă
„artele" deplin stăpînite .ale persuasiunii şi ademenirii.
Chiar de la început tantricii s-au dovedit a fî maeştri de necontestat ai mistificării şi condiţionării
masselor. Mai întîi ei au încercat să acapareze lumea Artei, care era cel mai influent, cel mai puternic
mediu al civilizaţiilor antice.
Ei i-au prostit pe meşteşugarii (shilpakaras) simpli şi inocenţi prin argumente convingătoare. în Nepal,
de exemplu, ei le-au povestit, artiştilor că zeiţa tunetului este o fecioară şi că, pentru a o ţine departe de
templu, ar trebui să decoreze pereţii şi acoperişurile cu scene erotice obscene. Un alt argument
„ingenios" pe care l-au dat a fost acela că trebuie să ne lăsăm pasiunile şi poftele trupeşti la uşa
templului, şi deci, tot ceea ce este rău în noi trebuie sculptat pe pereţii exteriori ai templului. Mai tîrziu,
tot ceea ce era reprezentat în afară s-a strecurat înăuntru. Totuşi meşteşugarii care au construit aceste
temple sub constrîngerea miniştrilor tantrici au reuşit să dejoace etalarea forţată a eroticului. Templul
din Konarak este excepţia de la regulă, pentru că arhitectul şef era el însuşi un tantric de cea mai joasă
speţă; de aceea sculpturile templului ilustrează dansul fără perdea al vulgarităţii. în templele din
Khajuraho, ei au pus în prim-plan figurile divine ale zeilor şi zeiţelor; grupurile erotice nu sînt la
vedere. Mulţi indieni vizitează aceste temple fără a remarca prezenţa eroticului, dar turiştii străini
aleargă ca nebunii câutîndu-le. într-un mod aproape similar, în Nepal trebuie să cauţi statuile obscene,
care de obicei sînt amplasate aproape de acoperiş. Bineînţeles că turiştii echipaţi cu aparate fotografice
şi teleobiective înving această dificultate... Ca şi în India, sătenii îi privesc cu vădit dispreţ. Pentru că,
în ciuda tuturor eforturilor depuse de tantrici, localnicii nu au acceptat estetica vulgarităţii şi profanarea
zeilor lor. Mai ales străinii sînt interesaţi de arta tantrică şi toate cărţile şi vederile care o ilustrează sînt
produse pentru ei.
Pînă în secolul al XV-lea, creierele clasei stăpînitoare din regatele hinduse au fost complet spălate de
dibăcia intelectuală a isteţilor noştri tantrici. Se organizau concursuri pentru a răsplăti arta erotică.
Secte secrete şi ritualuri oribile apăreau ca ciupercile la tot pasul. Festivaluri publice răs- pîndeau
influenţa tantrismului asupra masselor. în India de nord, cîntecele, limbajul şi umorul au devenit
grosolane şi vulgare; glumele gravitau în jurul sexului; relaţiile de familie, chiar între frate şi soră, între
adolescenţi şi bunici, şi-au pierdut inocenţa dătătoare de bucurie. Conştiinţa a regresat spre sex,
droguri, băutură şi violenţă.
Maharashtra şi statele sudice au rezistat tantrismului şi treptat tantricii au pierdut controlul pe care îl
dobîndiseră asupra modului de viaţă al oamenilor simpli din Punjab, Bengal, Uttar Pradesh, Assam şi
Bihar. Dar valul adharmic începuse deja să se propage. Un nabab musulman avînd 365 de neveste
domnea asupra unui teritoriu ce fusese odată parte a imperiului lui Shri Rama, cel care glorificase
relaţia unică dintre bărbat şi femeie. Oameni altădată religioşi au fost atraşi spre ceea ce reprezenta
opusul inocenţei şi purităţii. Desfrîul şi toleranţa ca filozofie de viaţă au creat o societate în care
femeile erau dominate, insultate şi tratate de bărbaţi drept obiecte ale posesiunii sau plăcerii brutale.
Copii şi adolescenţi şi-au pierdut respectul pentru mamele lor, fascinaţi de farmecul curtezanelor.
Prostituatele s-au îmbogăţit, gustînd succesul şi dobîndind poziţie socială. Ele au început chiar să fie
venerate în locul devotatei stăpîne a casei (Gruha Lakshmi), cea care aducea auspiciozitatea în orice
cămin. Acest atac la adresa femeii arată limpede că tantrismul exprimă negarea absolută a familiei şi a
tot ceea ce India reprezintă, pentru că este o provocare satanică făţişă la adresa Marii Zeiţe, întrupare a
purităţii, cea care se află în centrul vieţii familiei hinduse şi a tuturor actelor de venerare. De aceea mari
sfinţi ca Guru Goraknath, Gyaneshwara, Kabir, Nanak, Basova s-au încarnat în India, pentru a-i în-
frunta pe tantrici.
Cum de a putut cineva să dea o asemenea lovitură devastatoare demnităţii umane?
Forţele demonice au trebuit să îndepărteze mai întîi atenţia Divinului din zona în care Satan, principiul
colectiv al Răului, dorea să acţioneze. Pentru aceasta ele au născocit o mie de metode de a insulta zeii
în propriile lor temple. Ideea era de a făptui ceva extrem de vulgar într-un loc sau într-o situaţie
binecuvîntate de prezenţa Divinului. De exemplu profanarea unui templu; sau a proclama ascetismul,
sfinţenia, dragostea şi a le insulta prin „libertatea" sexului; a propovădui idealuri şi a practica exact
opusul. în asemenea condiţii prezenţa sau atenţia divină se retrage, dispare, iar în vidul astfel creat
negativitatea poate acţiona.
Trucul poate fi înţeles mai bine prin următorul exemplu:
Cu secole în urmă, tantricii au descoperit că atunci cînd se comite o blasfemie într-un loc sfînt,
conştiinţa Divinului se retrage din acel loc. De exemplu, Kali (Mahakaîi) este zeiţa care prezidează
asupra aspectului stîng al lui Virata. în unele temple sacre ale Mamei Kali, ei îndeplineau ceremonii
oribile (orgii rituale şi chiar crime) prin care pretindeau că o venerează pe zeiţă. Seduceau tinere
fecioare în templele închinate virginităţii şi purităţii (lui Shri Găuri, lui Shri Ganesha). Cu toate că, intr-
un fel sau altul, erau pedepsiţi, ei continuau implacabili să comită cele mai murdare păcate, în multe
secte coruperea fecioarelor a devenit un ritual. Preoţii înşişi se bucurau de mirese înaintea mirilor. Au
fost adoptate practici teribile: erau sacrificaţi copilaşi, iar statuile zeităţilor erau scăldate în sîngele lor.
Lamaiştii îi îngropau de vii în zidurile templelor. Tantricii foloseau oasele şi craniile celor ucişi drept
cupe pentru vin. Majoritatea practicau sexul între ei, iar cei care erau celibatari fanatici îşi satisfăceau
instinctele primare ucigînd victime inocente. Acte de un sadism sexual extrem (aghori) erau săvîrşite în
prezenţa Mamei Sfinte Kali. Atenţia ei s-a retras din asemenea temple profanate şi spiritele inferioare
ale subconştientului, fără a mai fi înfrînate de atenţia ei, au invadat acele temple la comanda aceloraşi
tantrici. Credincioşilor de rînd li s-a spus că posesiunea spiritelor era voinţa zeiţei. Sau, mai rău, mulţi
spuneau că zeiţa însăşi se încarna. Chiar şi astăzi, în timpul festivalului Navaratri, cînd Zeiţa Mamă
este venerată în templele sale, tantricii îşi urzesc metodele lor pentru a o nemulţumi. In timpul zilei
templul este năpădit de o hoardă de leproase, cerşetoare şi servitoare hidoase posedate. Ele încep să
murmure „hurn-hum“ legănîndu-se în toate părţile. Unele cîntă zgomotos, altele îşi sfîşie hainele.
Oamenii simpli care vizitează templele cred că Zeiţa a intrat în aceste femei ciudate. Le dau flori şi
bani şi, cu o mare credinţă, pun praf roşu (kumkum) pe frunţile lor în semn de veneraţie.[3]
Tantricii lucrează după principii identice cu cele descrise pentru a deteriora nadis-urile şi chakrele
căutătorilor. Ei sînt conştienţi că în centrii măduvei spinării rezidă zeităţi care reprezintă diferite
aspecte ale lui Dumnezeu. Aşa că fac tot ce este posibil pentru a insulta divinitatea din interiorul
fiinţelor umane. în cazul în care căutătorul cade în capcanele lor, atenţia lui Dumnezeu care veghează
prin intermediul zeităţilor se retrage în cele din urmă. Gurul satanic introduce atunci un spirit în chakră
(procesul este numit „iniţiere"). După care, căutătorul nefericit începe să confunde simptomele şi
efectele posesiunii spiritelor cu trezirea şi creşterea spirituală. Uneori ei foloseau asane pentru actul se-
xual şi controlau sperma, pe care o considerau nectarul vieţii. Kabir i-a satirizat cu dispreţ; el ne
reaminteşte că „nectarul vieţii curge la Picioarele de Lotus ale Divinităţii". Este uluitor pînă la ce
extreme ale prostiei au putut merge aceşti asceţi frustraţi şi reprimaţi, pentru a-şi exprima dorinţele
ascunse.

în cîteva secole scriitorii tantrici au reuşit să pîngărească tradiţia autentică reprezentată de Kundalini
Yoga. Ei au atribuit înţelesuri ambigue, erotice vocabularului spiritual care exprima stări ale conştiinţei.
Mai mult, o serie de intelectuali moderni au stîrnit un amplu interes pentru aceste scrieri denaturate,
răstălmăcite. Cărţi străvechi despre arta vieţii sexuale pentru cuplul căsătorit au fost pîngărite prin
introducerea a diverse perversiuni.
întregul limbaj al cosmologiei şi mitologiei a fost încărcat de conotaţii sexuale. „Textele tantrice,
observă Mircea Eliade, sînt redactate adesea într-un «limbaj intenţional» (sandha-bhasa), limbaj secret,
obscur, cu dublu înţeles, în care o stare de conştiinţă se exprimă printr-un termen erotic, iar vocabularul
mitologic sau cosmologic este încărcat de semnificaţii hathayogice ori sexuale."[4]
în alegoriile ambigue ale tantricilor, lingam (Existenţa) şi goni (Puterea), vajra (Fulgerul, Şinele) şi
padma (Lotusul, Sahasrara) au devenit simboluri pentru organele sexuale; despre bodhichitta
(Conştiinţa Iluminată) şi amrit (Nectarul Divin revărsîndu-se din Sahasrara) se spunea că reprezintă
sperma umană, iar bhaga (matricea cosmică) a lui Bhagawati devenise un pîntec uman etc. Sacrificii
străvechi precum Ashvamedha sau Yagna (ceremonia focului) erau profanate prin interpretări sexuale şi
pantomimă obscenă. Marile încarnări erau şi ele batjocorite şi insultate: Dragostea Divină {prema)
dintre Shri Radha şi Shri Krishna a fost redusă la o pasiune adulteră (parakaya rati), iar la curţile
amorului din Bengal,[5] dragostea conjugală (svakiya) era cu consecvenţă batjocorită. Budismul a
suportat aceeaşi desfigurare ca şi vişnuismul. în Cina-cara-sara-tantra Buddha este înfăţişat „înconjurat
de o mie de amante în extaz erotic". Tantrismul a devenit un fel de lume paralelă, o satanică
răstălmăcire de înţelesuri, în care ierarhia valorilor a fost absolut răsturnată.[6]
Vîlvătaia demonică a tantrismului a cuprins sălbatic societatea şi a lăsat în urmă confuzie în ceea ce
priveşte priorităţile şi o conştiinţă tulburată. Fenomenul poate fi pus pe seama slăbiciunii umane dar
acum, prin conştiinţa vibrato - rie, noi putem realiza că vrăjitorii tantrici lucrează prin intermediul
entităţilor moarte (UIP-uri), Obsedaţi de putere şi înfometaţi de sex, tantricii au încerca.! să exploateze
fiinţele umane în toate aspectele vieţii, să lege orice aspiraţie umană de sex şi să degradeze conştiinţa
umană pînă la nivelul celei animale, în India tantrică, ca şi în alte părţi ale lumii, au fost înfiinţate culte
ale fertilităţii. Ele au subjugat un mare număr de regate. Tantricii au fost întotdeauna predilect interesaţi
de populaţia urbană, de clasa celor avuţi şi puternici. Mulţi intelectuali şi artişti au acceptat tantrismul
ca parte integrantă a vieţii culturale. Arta s-a îndepărtat de sfinţenie, iar estetica a proslăvit florile
iadului.[7] între victimele tantrismului s-au numărat, de asemenea, buni oratori şi scriitori, iar tantricii
i-au folosit pentru a produce o literatură obscenă, care descria cum poate fi atins Dumnezeu prin sex.
Cărţile lor au umplut bibliotecile regilor, care le-au dăruit pământuri şi proprietăţi drept răsplată pentru
că au creat pornografia, în demersul lor, tantricii au comis suprema, blasfemie, insultînd-o pe
Kundalini, mama individuală a fiecărui sadha- ka şi manifestarea aspectului de Sfîntă Fecioară al lui
Adi Shakti. Kularwana Tantra (V.111--12) afirmă că „adevărata unire sexuală este unirea lui Parashakti
(Kundalini) cu Atman.“ în sacrificiile tantrice de mahavrata, pentru a realiza coincidentia oppositorum -
unirea contrariilor dintre Ida şi Pingala, un tînăr cast {brahmacharin) trebuia să se unească cu o
prostituată {pumscali)l Aceste practici erau justificate prin teorii abile despre sublimarea sexuală într-
un plan ce îl transcendea pe cel fizic.
Cînd cineva vizitează o casă nouă, ar trebui să intre pe poartă, şi nu pe uşa din spate. Din păcate, acesta
a fost modul în care arheologii şi turiştii occidentali au descoperit India secolelor X1X-XX. Contactul
lor cu civilizaţia hindusă a fost deturnat de interesul excesiv pe care l-au arătat pentru tantrism. Nu au
putut vedea cum cultul sexului distruge viaţa sexuală, iar cultele fertilităţii, fertilitatea însăşi. Cum atît
de mulţi occidentali par să venereze astăzi formele moderne ale acelor culte, ne-am putea întreba dacă
nu cumva atitudinea lor este una din cauzele scăderii ratei natalităţii în societăţile postindus triale.
Turiştii străini fac coadă pentru a fotografia scenele erotice de la Khajuraho şi Konarak, căutătorii
străini cad cu uşurinţă pradă tantricilor moderni deghizaţi în guru, iar intelectualii au înţeles complet
greşit natura spontană (sahaja) şi sfîntă (pawitra) a Kundalini Yogăi. De fapt, cea mai mare parte a
literaturii prezintă drept „trezire a lui Kundalini" simptomele sistemului nervos simpatic excitat şi
epuizat printr-o activitate ce încearcă în mod greşit, neautorizat, să o manevreze pe Kundalini
(activitate asahaj).
Arthur Avalon ne spune (Puterea şarpelui) că trezirea lui Kundalini produce o căldură intensă şi că
înaintarea ei prin chakre se manifestă prin aceea că părţile inferioare ale corpului devin de o răceală
cadaverică, în timp ce zona prin care Kundalini trece arde. Tantrele budiste vorbesc de „marele foc".
Alte texte citate de Lama Kazi Dewa Samdup şi W. Y. Evans-Wens (Yoga tibetană şi doctrinele secrete)
atribuie această căldură transmutării energiilor sexuale. Toate aceste explicaţii nu sînt decît raţionalizări
tantrice menite să ascundă amatorismul tantric şi naivitatea spirituală. Ceea ce se întîmplă, de fapt,
poate fi descris după cum urmează.
Sahaja yoghinii au văzut pulsaţia lui Kundalini la baza coloanei vertebrale (M'ooladhara). Dar tantrici!
confundă chakra Mooladhara (sălaşul lui Shri Ganesha) cu Mooladhara (sălaşul Mamei sale
Kundalini). Cînd chakra Mooladhara, care controlează sexul, este excitată în scopul trezirii lui
Kundalini, Shri Ganesha se înfurie şi îşi revarsă mînia, care este percepută ca „marele foc" sau ca
„dogoare interioară" (în tibetană, gtummo).[8] Deoarece plexul pelvic este conectat cu cele două
aspecte ale sistemului nervos simpatic, mînia lui Shri Ganesha se răspîndeşte prin SNS, cauzînd
supraactivi- tate şi reacţii în lanţ.

Simptomele pot fi extrem de diferite: unele persoane intră în transă, încep să danseze sau să ţipe, altele
sar ca nişte broaşte şi sînt chinuite de o dogoare îngrozitoare. în cazul hip nozei în massă, practicanţii
îşi pot. scoate cu toţii hainele. Uneori le apar băşici pe corp, însoţite de usturimi teribile. Activitatea
genitală este intensificată. Ucenicii vrăjitori în Kundalini Yoga sînt nerăbdători să ne împărtăşească
experienţele. Le putem citi în reviste dedicate pseudo-experi- mentelor. Iată o astfel de relatare a
„trezirii" lui Kundalini:
„Mintea îmi era hiper-hiperactivă, în timp ce încercam să. înţeleg ce se petrece. Fizic am trecut printr-o
varietate de simptome, de la anorexie, dureri de cap, tremurat, febră altemînd cu friguri, pînă la greaţă
şi ameţeală. Din punct de vedere emoţional am parcurs toată gama: de la euforie, bucurie, năuceală şi
anxietate pînă la depresie şi disperare. Am fost în răstimpuri confuz şi mai tot timpul dezorientat. La un
moment dat am crezut că, de fapt, murisem. Asemenea pace! Am fost aproape dezamăgit să realizez că
nu murisem. M-am temut să-mi părăsesc apartamentul de frică să nu-mi observe cineva purtarea
schizofrenică. M-am uitat în oglindă şi am aflat o expresie sălbatică..
Supraactivarea sistemului nervos simpatic este în mod similar prezentată drept trezire a lui Kundalini
de către „o autoritate" în materie. Iată descrierea experienţei (Yoga Today, aprilie 1978):
„Căldura creştea de la o clipă la alta, provocînd o asemenea durere de nesuportat, încît mă zvîrcoleam
şi mă răsuceam de pe o parte pe cealaltă în timp ce şuvoaie de transpiraţie rece îmi curgeau pe faţă şi pe
membre. Dogoarea creştea şi curînd am avut senzaţia că nenumărate ace fierbinţi goneau prin corpul
meu ca nişte scîn- tei zburătoare, pîrlind şi acoperind de băşici organele şi ţesuturile. Suferind tortura
cea mai chinuitoare, mi-am încleştat mîinile şi mi-am muşcat buzele ca să mă abţin să nu sar din pat şi
să ţip din răsputeri. Palpitaţia inimii devenea tot mai terifiantă, acumulînd o asemenea violenţă
spasmodică, încît am crezut că se va opri complet sau că va exploda. Carnea şi sîngele păreau să nu
poată suporta o asemenea încordare fără a ceda în orice moment."
Astfel de simptome apar din cauza încercărilor novice sau malefice de a manevra Kundalini yantra de
către o persoană neautorizată. Cancerul, care este provocat de supra- activarea sistemului nervos
simpatic, poate manifesta dureri similare. Cum poate crede un om cu mintea întreagă în Realizarea
Sinelui prin tortură? Kundalini este mama spirituală a căutătorului. Ea a aşteptat răbdătoare de-a lungul
tuturor vieţilor anterioare momentul mîntuirii spontane şi nu şi-ar tortura niciodată unicul copil. După
cum afirmă David Baxter („Sahaja Yoga" în Yoga Today, noiembrie 1978), „durerea este cauzată de
tentativele stupide de a o ridica pe Kundalini. Dacă ea este sădită în noi de către Divin, cum ar putea
Divinul dori ca înălţarea ei să fie dureroasă? Ridicarea lui Kundalini este absolut liniştitoare şi
relaxantă". Experienţa trezirii ei poate fi doar extrem de plăcută, aşa cum am descris deja. Este o
întîmplare interioară, tăcută, maiestuoasă, care ne umple de beatitudine.
într-o persoană nerealizată mintea conştientă nu este totuşi conştientă de ea însăşi, pentru că oscilează
între trecut şi viitor. în mod constant noi plutim pe valurile gîndurilor noastre. Cînd un gînd dispare,
pentru o fracţiune de secundă mintea este lipsită de gînduri şi în contact cu prezentul. Dar imediat acest
vid este bombardat de noi gînduri venind din ego şi superego şi iarăşi conştiinţa ne este purtată în
exterior. Experienţa trezirii lui Kundalini absoarbe atenţia spre interior. Spaţiul fără gînduri (Vilamba)
se dilată şi treptat egoul şi superegoul se resorb, retrăgîndu-se în canalele laterale Ida şi Pingala.
Kundalini răspîndeşte mai întîi puterea divină în partea inferioară a creierului (Moordha); ne simţim
atunci foarte relaxaţi şi puţin somnoroşi; senzaţia liniştitoare, relaxantă coboară în Ida şi Pingala; nici
vorbă de foc, de torturi, sau de gesturi necontrolate. Cînd Kundalini deschide chakra Vishuddhi,
expresia feţei începe să se schimbe, devine blîndă, luminoasă, radiantă. Copiii îşi obţin Realizarea cu
mare uşurinţă şi, de obicei, adorm imediat; nici un fel de pregătire spirituală, nici un fel de exerciţii pre-
paratoare...
Exact aceasta este „problema" cu Sahaja: „este prea simplă pentru a putea Ii adevărată!" Ştiţi, oamenii
au propriile lor idei. Ei au stabilit deja cam ce ar trebui să se întîmple cînd cineva întîlneşte Realitatea.
Să sară ca o broască sau să tremure ca un epileptic, să fie orbit de o lumină intensă. Să dea bani, să
meargă la biserică şi' să cînte în cor... Să blocheze traficul pe Oxford Street ţopăind plin de credinţă şi
strigînd numele lui Dumnezeu. Să se radă în cap şi să poarte haine portocalii. Să venereze un băieţaş
grăsan care este satguru şi care stă pe un tron cu două etaje mai sus de capetele plecate ale mulţimii; să-
i cumpere multe Rolls Royce-uri băieţaşului grăsan. Să se înscrie la cursurile de meditaţie; un bun cont
în bancă le va deschide ierarhia transcendenţei. Să se prosterneze la pămînt înaintea marelui lama din
Tibet pe podeaua de marmură special amenajată. De o mie de ori! Şi, pentru că lama recomandă postul
înainte de această zi auspicioasă, îşi vor aminti cu siguranţă experienţa.
Tantricii se adresează egoului căutătorilor, lăsîndu-i să creadă că pot cumpăra, cîştiga, achiziţiona
Realizarea Sinelui. Acest mit al eforturilor şi strădaniilor atrage egoul: „eu" o pot face, „eu" pot plăti
pentru aceasta, „eu" o pot obţine. O astfel de atitudine lucrează prin sistemul simpatic şi căutătorul
începe să avanseze pe canalele laterale Ida şi Pingala. In cele din urmă, el poate experimenta noi
fenomene la nivelul conştiinţei şi le interpretează a fl „evoluţii" ale conştiinţei sale. Dar, după cum
spune Shri Mataji: „Nu tot ce este necunoscut este neapărat şi Divin şi nu tot ceea ce este scris este
neapărat Scriptură“; UIP-urile şi drogurile vă dau tot felul de trăiri şi de senzaţii, dar ele vă
îndepărtează de spaţiul interior al Sinelui.
Căutătorii neexperimentaţi vor evita să cadă în capcanele acestor tantrici dacă vor înţelege un lucru
simplu: nu orice nou fenomen în planul conştiinţei înseamnă progres; el poate exprima un regres şi
poate fi chiar autodistructiv. Nu orice putere specială etalată de cineva înseamnă Putere Divină; ea
poate exprima puterea unei entităţi moarte care parazitează acea persoană. De fapt, dacă încercaţi să
activaţi instrumentul interior într-un mod naiv sau neautorizat înainte de Realizare, sînteţi în mare
pericol de a-1 deteriora. Este ca şi cum aţi încerca să porniţi o maşină fără a răsuci cheia de contact.
„Sămîtiţa trebuie să încolţească în modul ei delicat, spontan, ne explică Shri Mataji, n-ar trebui să
încercaţi să influenţaţi puterea ei de germinare înainte de încolţire.u Şi nici altcineva n-ar trebui s-o
facă. Din păcate, credeţi-mă, răul este extrem de activ şi de prezent în zilele noastre. înainte de a merge
la un guru, aveţi grijă, faceţi uz de bunul-simţ şi întreaga poveste tantrică vă va apărea ca o imensă
farsă. Există un Yogi şi un Baba, un Rishi, un Swami şi un Bhagawan. Toţi oameni sfinţi, după cum
arată numele. Ei conduc mişcări spirituale diferite, dar au un lucru în comun: femei-devoţi le pregătesc
băile şi ei toţi trăiesc pe banii altora; sînt paraziţii societăţii. Dar sînt în mod atît de perfect „divini",
încît orice ar face, ei nu pot păcătui. De aceea, probabil, nu-şi explică niciodată tehnicile...
Cînd discipoli ai unor guru tantrici vin în Sahaja Yoga pentru a fi vindecaţi, ei emit acelaşi tip de
vibraţii fierbinţi precum pacienţii dintr-un spital de boli mentale; în prezenţa lui Shri Mataji ei pot
începe chiar să tremure. Ceea ce sugerează gravitatea afecţiunilor sistemului lor subtil. Nu a venit oare
timpul să stopăm tot acest nonsens şi să denunţăm satanica mistificare ce se ascunde în noile forme de
tan- trism?
Shri Mataji declară deschis că falşii profeţi ai ultimelor zile anunţaţi în Scripturile creştine sînt
reîncarnări de mari demoni din trecut: încarnări masculine ale demonilor Ravana, Mahishasura,
Narakasura, Madhu, Kaitabha, Raktabija şi încarnări demonice feminine ale lui Putana, Surpanakha
etc. Ei reînvie în timpurile moderne satanicul abuz al tantrismului, vechi de secole. în acelaşi mod în
care
Hitler a întors svastica lui Shri Ganesha în sensul urii şi al distrugerii,[9] toţi aceşti demoni reîncarnaţi
folosesc cunoaşterea umană legată de tantra şi yantra pentru a distruge atmosfera şi condiţiile propice
evoluţiei spirituale. Fără suflet, conştiinţă sau sentimente, ei nu sînt interesaţi decît de putere, bani şi
femei şi, pentru a le obţine, ei comit cea mai mare crimă, aceea de a distruge energia Kundalini din
fiinţele umane. Vrăjitorii şi siluitorii de azi conduc armatele lui Antichrist.
Să expunem mai departe cîteva dintre tehnicile pe care ei le folosesc pentru a distruge potenţialul
spiritual al victimelor lor. Mai întîi ar trebui să prezentăm pe scurt structura straturilor de conştiinţă cu
care se învecinează mintea conştientă, pentru a putea explica cum reuşesc UIP-urile să penetreze în
aura umană.
De partea aspectului sting al personalităţii umane, dincolo de Ida nadi, există subconştientul colectiv,
care depozitează spiritele moarte ale celor care au trăit puternic condiţionaţi. Pe partea dreaptă,
supraconştientul colectiv, dincolo de Pingala nadi, depozitează spiritele moarte ale celor care au fost
animaţi de ambiţii, au muncit excesiv fizic sau mental şi au fost îndeosebi preocupaţi de activităţi de
planificare. Ambele domenii sînt structurate în şapte straturi, care sînt ocupate de diferite tipuri de
spirite. Spiritele nesatisfăcute, demonice, depravate locuiesc în straturile inferioare. „Iadul" este
poziţionat undeva mai jos de zona inferioară a trunchiului, dedesubtul organelor excretoare. Oamenii
normali există în straturile superior poziţionate, mai aproape de Sushumna, în timp ce sufletele realizate
există în domeniul superconştiiţei, adică în zonele superioare de deasupra capului (Brahmarandra).
Sfera inferioară a personalităţii umane este expusă diferitelor tipuri de iad. Dacă. atenţia se pierde
acolo, persoana îşi poate epuiza întreaga sfinţenie şi poate fi aruncată în iad de către Shri Ganesha. Vor
urma vieţi de existenţă oribilă, în decursul acestor vieţi, ar putea fî foarte dificil să-şi amelioreze starea,
pentru că este mai uşor să cazi decît să te ridici.
Dacă ne lăsăm atenţia purtată în aceste straturi inferioare, ea poate fî prinsă, capturată, întemniţată
acolo. Prin urmare este foarte important să înţelegem că promiscuitatea sexuală din afara căsătoriei ne
poate expune agresiunii iadului din noi înşine. Este cu adevărat timpul să deschidem ochii. într-o carte
curajoasă şi bine documentată, Graham Heath distruge miturile societăţii tolerante în ceea ce priveşte
sexul practicat de timpuriu sau la întîmplare.[10] Toleranţa sexuală atacă securitatea emoţională,
consolidarea personalităţii, valorile sociale şi comportamentul. Consecinţele asupra familiei şi a
modului în care sînt trataţi copiii sînt dezastruoase. Ameninţarea asupra sănătăţii a apărut numai de
curind în adevărata şi înspăimîntătoarea ei dimensiune. Legătura cu atacurile criminale devine statistic
evidentă. înstărea de fapt haotică generată de nerespectarea instituţiei căsătoriei, noi pierdem însăşi
maturitatea de a iubi; G. Heath se întreabă: „Sîntem noi oare pe cale de a distruge acea maturitate în cei
care o posedă şi de a împiedica manifestarea ei în adulţii de mîine?" Studiul său penetrant evidenţiază
cum „o coaliţie bizară de revoluţionari sexuali, cercetători de prestigiu şi oameni de afaceri
întreprinzători" a reuşit, într-o generaţie, să ameninţe viitorul culturii şi civilizaţiei.
G. Heath denunţă, de fapt, atacurile de tip tantric asupra Occidentului. Ar trebui să mai adăugăm
descoperirilor sale constatarea că promiscuitatea sexuală promovată de tantrici ca stil de viaţă ruinează
atenţia, chakrele şi şansele de renaştere spirituală. Această lezare mult mai profundă nu apare în
statisticile privitoare la graviditatea tinerelor, avort, boli venerice sau divorţ. Numai cunoaşterea Sahaja
Yogăi ar putea revela întreaga măsură a dezastrului.
Tantricii au obţinut prin practici oculte şi magie neagră abilitatea de a controla spiritele moarte. Ei
extrag UIP-uri din subconştientul şi supraconştientul colectiv şi le inoculează în psihicul victimei, a
cărei atenţie este, ca efect, tot mai atrasă de sfera inferioară a personalităţii.
Prin magie neagră (smeshan vidya, preia vidya), hoarde de spirite depravate sînt subjugate. Aceste
spirite sînt în general de două feluri. Cele care au dus o viaţă extrem de austeră, suprimînd tot ce
înseamnă naturaleţe şi echilibru, şi cele care şi-au folosit bogăţia, poziţia înaltă sau puterea pentru a-şi
satisface plăcerile şi poftele. Asemenea spirite abia aşteaptă să fie controlate de tantrici şi se bucură să
guste împlinirea dorinţelor lor intrînd în corpul cuiva. Ele devin UIP-uri. Printre fiinţele umane, minţile
slabe şi cele dominatoare sînt primele care vor fi controlate de tipuri de spirite corespunzătoare. Cînd
fenomenul ia amploare, tantricii pot controla sugestia sau hipnoza în massă prin UIP-urile pe care le ţin
sub control.
Vamacaris (tantricii ce folosesc puterea subconştientului) au mers pînă la extremele ororii în cruzime
rituală (crimă sexuală). La celălalt pol al tehnicilor tantrice, unele dintre entităţile din supraconştient au
propus vegetarianismul şi postul pentru a-l slăbi pe sadhaka; ele nu acţionează prin organele sexuale.
Să menţionăm mai departe alte detalii ale practicilor oculte: subiectul se poate să vadă al treilea ochi al
lui Shri Shiva de un roşu incandescent, indicîndu-i mînia teribilă. în cele din urmă subiectul traversează
graniţele minţii conştiente, ajunge să vadă spirite, creaturi oribile şi, în unele cazuri, dezvoltă
siddhis[11] (puteri ca: materializarea, levitaţia etc.); toate acestea sînt manifestări ale spiritelor moarte.
Tantricii atacă cu abilitate sălaşurile Fiului lui Dumnezeu din om (Mooiadhara şi Agya), pentru că el
este Protectorul şi Gardianul Mamei Sfinte Kundalini. Există o multitudine de practici de vrăjitorie.
Hrana contaminată, şi aşa-numitele cadouri de la sfinţi {prasad) aduc UIP-uri în chakra Nabhi.
Talismanele şi colierele atacă chakra inimii şi chakra Vishuddhi etc. Nici măcar nu este necesar
contactul direct. Adesea ei folosesc simboluri sau nume. Shri Mataji ne spune că tantricii lucrează cu
simboluri din tantra (mecanism). Prin strădanii ale sistemului nervos simpatic, după multe eforturi şi
practici, atenţia lor ajunge să se poată deplasa pe conturul chakrelor. Astfel ei pot reprezenta chakrele
corect sau le pot distorsiona modelul, formele, culorile. Procedeul este neautorizat, iar reprezentările
neautorizate construite de un suflet nerealizat emit antivibraţii.
Aceste simboluri funcţionează ca semnale pentru IJIP-urile aflate sub controlul tantricilor. Ele sînt, am
putea spune, plantate la graniţele minţii conştiente pentru a chema puterile celor morţi. Aceste desene,
reprezentări, statuete sînt „aerodromurile" unde UIP-urile aterizează atunci cînd vin din subconştient şi
supraconştient. Cînd atenţia fiinţei umane este atrasă de simbol, entitatea moartă se strecoară înăuntru.
A da discipolului mantre este un şiretlic favorit al falşilor guru (mantrikas). Vreţi să ştiţi şmecheria? Ei
dau o „mantră secretă" care este numele unei zeităţi: Rama, Krishna, Aim (Mahakaîi), Rim
(Mahalakshmi), Klim (Mahasaraswati), Chamunda etc. Şi dau aceleaşi nume şi entităţilor pe care le
controlează. Cînd discipolul îi tot repetă întruna numele, zeitatea este deranjată de chemarea
neautorizată şi, iritată, dispare din chakră tot astfel cum pleacă dintr-un templu sau dintr-un loc de
venerare. Atunci aceste spirite controlate de tantrici intră în psihic. (Chakra Vishuddhi este întotdeauna
afectată de efortul scandării). Cum discipolul continuă să cheme entitatea moartă, aceasta se instalează
foarte frumos în zona vacantă (o chakră, un nadi, un organ, un nerv etc.).
Deşi unii dintre discipoli se simt foarte tulburaţi la început, ei nu interpretează corect reţinerea lor
sănătoasă, protestele organismului fizic sau sentimentele lor de nelinişte. Ei sînt prostiţi prin teorii abile
care îi îndeamnă să înfrunte aceste simptome ca pe o „provocare spirituală". Adepţii îşi impun şi mai
mari eforturi, prin care nu fac decît să-şi distrugă şi mai mult echilibrul şi să insulte Divinul, în cele din
urmă, cînd se ajunge la ce-i mai rău, discipolii învăţătorului satanic sînt complet goliţi de divinitatea şi
de sfinţenia lor. Zeităţile protectoare - Shri Ganesha şi Iisus Christos - dispar din centrii respectivi.
Astfel porţile iadului se pot deschide şi propria atenţie îi duce la pieire. Entităţi moarte din alte domenii
intră prin Ida şi Pingala şi iau în stăpînire mentalul conştient al subiectului. Li se spală astfel creierul şi
niciodată nu vor pune la îndoială autenticitatea „gurului" lor. îşi pot pierde simţul decenţei şi pot ajunge
să condamne public legile morale ale existenţei. Raţiunea, simţul critic şi discernămîntul dispar; unii
dintre ei pot deveni siluitori obsedaţi sau ucigaşi. Ucigînd, ei gîndesc că fac munca lui Dumnezeu.
Posedarea de către spirite distruge complet conştiinţa umană în ei. Pot avea înfăţişarea unei fiinţe
umane dar, în interior, s-a născut din putreziciune un monstru.
Tantricii pot folosi spirite „de dreapta" {savya margi) sau „de stînga" {wama margi). Cînd conştiinţa se
deplasează spre stînga dincolo de Ida nadi, se trece în subconştient. Individul poate dezvolta facultăţi
proprii animalelor (un acut simţ al mirosului, vederii, auzului). Unii oameni, stimulaţi de droguri sau de
alcool, pot regresa mai departe, pînă la o stare de apatie vegetală. Aceste experienţe semnalează regre-
siunea în trecut, deoarece stadiile vegetal şi animal sînt etape din evoluţia biologică a umanităţii.
Graniţa foarte îngustă dintre subconştientul individual şi cel colectiv este traversată cu uşurinţă; intrăm
pe tărîmul halucinaţiilor şi al transelor, al vrăjitoriei africane, polineziene şi amerindiene, al Vodu,
şamanismului şi iniţierilor oculte. Prin puterile morţilor, vrăjitorii pot ucide de la distanţă. Istoria
expune cazuri de crime în massă care au fost comandate de vrăjitori şi realizate prin posedarea de către
spirite. La comanda stă- pînului său, un spirit poate materializa lucruri (bhanmati), deplasa obiecte,
poate purta pe cineva în aer (levitaţie) sau poate vorbi prin medii, palmişti etc. Aceste practici sînt
comune la popoarele primitive (în India: aghoris, nagas, kapalikas). De asemenea ei ucid în secret,
indirect, oameni, printr-o metodă cunoscută ca Hanana sau Maran.
Iniţial psihicul uman rezistă ferm invaziei entităţilor moarte din subconştienul colectiv. Pentru a
distruge această rezistenţă, vrăjitorii operează într-o manieră extrem de abilă, organizată şi coordonată.
Ei pot folosi tehnici de „meditaţie" care spală creierul. Sau atrag conştiinţa umană către droguri, alcool
şi perversiune sexuală. Cînd au înfăptuit aceasta, introducerea unei UPI devine o joacă de copil.
Prin deplasarea spre dreapta a atenţiei, prin ego se intră în supraconştient şi, mai departe, în
supraconştientuî colectiv. Orice efort deplasează atenţia spre dreapta. Aceasta se întîmplă chiar cînd
cineva venerează în exces, îndeplineşte prea multe ritualuri sau urmează prea strict ascetismul. Această
mişcare este stimulată de contactul cu aşa-numiţii maeştri invizibili (sufletele realizate nu pot fi
contactate), prin droguri, LSD etc. Indivizii cu tendinţe supraconşti- ente caută să exercite controlul, să
stăpînească, să domine. Asemenea oameni sînt egoişti extrem de vicleni şi plini de falsă cunoaştere
(cunoaştere prin informaţie şi nu cunoaştere prin conştiinţă). Ei recurg deseori la abstinenţe şi aus-
terităţi extreme, care excită Pingala nadi.
Savya margîs pot fî hatha yoghini, fachiri, raja yoghini; ei acoperă un amplu spectru de exhibiţionişti
spirituali. Ei caută admiraţia şi veneraţia mulţimilor şi fac paradă de puteri vindecătoare sau de
capacităţi fizice neobişnuite (de ex. postul, stăpînirea respiraţiei timp de mai multe zile etc.). Tantricii
care folosesc spiritele supraconştiente pot sau nu să folosească sexul, dar ei acţionează în principal
asupra chakrelor Nabhi şi Agya. Au o mare eficienţă în a construi mari organizaţii şi în a aduna bani în
bănci, pentru că spiritele supraconştiente îi transformă pe discipoli în organizatori, planificatori şi
executori hiperactivi şi foarte eficienţi.
Spiritele „de dreapta" ar putea fi, să spunem, foşti generali, oameni de afaceri sau administratori care,
în clipa morţii, nu s-au prea resemnat să părăsească poziţia lor importantă. Ei planează încă insistenţi,
încercînd să se exprime şi să influenţeze activităţile omeneşti. Aceste UIP-uri sînt extrem de egoiste şi,
cînd intră în egoul discipolului, îl fac mai dinamic şi mai „creativ". Dar aceste entităţi se hrănesc cu
energia subiectului şi organismul acestuia nu poate continua să le suporte la nesfîrşit. După cîţiva ani
victimele încep să scîrţîie ca nişte maşini ruginite.
Vrăjitorii tantrici ştiu ce fel de spirit să implanteze în fiecare persoană; mai întîi ei îşi trimit hoardele de
entităţi din subordine să culeagă informaţii despre trecutul şi caracterul celui care vine la ei. Această
reţea invizibilă de spioni descoperă potenţialele victime: ipocriţii, licenţioşii, vicioşii, naivii, indolenţii,
bogaţii. UIP-urile pot fi înlăturate şi înlocuite în victimă. în timp ce această permanentă activitate
ocultă satanică distruge fiinţele umane, doctorii, psihologii şi alţi cercetători refuză „să creadă în
spirite"... Dar ei nu cred nici în Christos, care a alungat spiritele în porci. Ei continuă să prescrie tablete
de trei ori pe zi cu un pahar cu apă oamenilor care se scufundă. în nevroze şi în paranoia. în doar cîţiva
ani de practică Sahaja Yoga am putut înregistra sute de cazuri de pacienţi alcoolici, dependenţi de
droguri, psihopaţi, schizofrenici etc. care au fost vindecaţi. Majoritatea erau consideraţi a fi pacienţi
incurabili şi datorau starea lor unor spirite care îi posedau.
Din cauza interferenţei cu sistemul simpatic tantricii pot suferi de cancer, lepră, diabet sau boli
venerice. Ei au de obicei o moarte mizerabilă, dar această parte a poveştii nu este niciodată dezvăluită.
Turistul japonez se caţără pe scara lui telescopică pentru a fotografia mai de aproape reprezentările
erotice de pe pereţii templelor nepaleze. Poate el crede că se caţără pe scara raiului... Un ţăran din satul
învecinat zîmbeşte zeflemitor către soţia sa, care priveşte scena. îi cer servitorului să-mi traducă ce
spune el. O face cu amabilitate: „Sahib-ul străin de pe scară e un sălbatic, un idiot şi un bufon."
Am intervievat în Delhi mulţi politicieni şi funcţionari de stat, cerîndu-le opiniile despre tantrism şi
practicile sexuale. Punctele lor de vedere au coincis cu ceea ce descoperisem personal în numeroasele
mele călătorii în India: imensa majoritate a indienilor nu sînt nici conştienţi, nici interesaţi de tantrism.
Cel mult ei îl consideră a fi o pagină întunecată a istoriei lor, care a atras mînia zeilor în forma
invaziilor străine. Regatele tantrice s-au prăbuşit în decursul cîtorva secole, iar templele lor au fost
îngropate sub pămînt. Dar occidentalii le-au dezgropat şi au reînviat interesul pentru tantrism. Iată
comentariul unui respectabil funcţionar indian: „Cum aţi putea crede că sexul este legat de spirituali-
tate? Atunci de ce îi trimiteţi pe siluitori la închisoare? Ar trebui să-i veneraţi ca pe sfinţi. Dar chiar şi
în societăţile degenerate şi licenţioase, putem oare întîlni pe cineva care, obsedat sexual fiind, să ducă o
viaţă fericită şi echilibrată? Este un asemenea om respectat de cineva?" într-adevăr, în ciuda nebuniei
„eliberării", nu am ajuns să înălţăm încă statui nimfomanelor, sifiliticilor sau alcoolicilor.
în tradiţiile autentice hindusă şi creştină, farmecul şi bucuria sexului sînt trăite în intimitatea şi
sanctitatea căsătoriei. Poveştile tantrice despre Krishna leelas (jocurile lui Krishna) n-au avut alt scop
decît acela de a ataca instituţia căsătoriei. Artiştii tantrici au mers pînă la a-1 zugrăvi pe Shri Ganesha
făcînd sex cu Mama sa Găuri. Percepţiile iluminate ale celui care şi-a stabilizat Realizarea furnizează
criterii absolute pentru a judeca binele şi răul.
Sub îndrumarea lui Shri Mataji, sahaja yoghinii resping zilnic atacul forţelor întunericului. V-am putea
da nenumărate exemple. In timpul şederii sale la Londra, Shri Mataji s-a ocupat de un băiat american
care fusese implicat în experienţe de meditaţie. El fusese recent împins de imboldul de a-şi ucide
părinţii şi, realizînd oroarea faptului, a încercat să se sinucidă. Mantra dată acestui băiat era shringa.
Deoarece ea reprezintă numele unui vechi înţelept, Shri Mataji a fost surprinsă de impulsul
autodistructiv al tînă- rului şi a intrat în meditaţie pentru a vedea ce anume se întîmplă. I-a apărut atunci
o figură demonică hidoasă cu un corn în frunte şi a realizat că shringa înseamnă, de asemenea, unicorn.
Shri Mataji ne-a explicat cum astfel de diavoli sînt controlaţi de vrăjitorul tantric aflat în fruntea
organizaţiei de „meditaţie". Pentru a răspîndi imperiul ocult, numărul spiritelor moarte subjugate
trebuie să fie cît mai mare. Atunci cînd oamenii sînt conduşi prin posesiune spre sinucidere, spiritul
proaspetei victime este cu uşurinţă adus sub controlul vrăjitorului şi alăturat armatei sale de entităţi
moarte.
Londra, mai 1978. Un alt băiat implicat în acelaşi tip de organizaţie mondială încearcă să scape de
dureri şi migrene. Prietena lui nu-şi poate stăpîni plînsul disperat; cu o seară în urmă ea a văzut un
diavol oribil, pe jumătate taur, pe jumătate leu, încercînd să iasă din prietenul ei. Apoi a apărut un fel de
balon rotund şi a împins acest diavol înapoi în el. Teribil de înspăimântată, ea nu a ştiut ce să facă. Dar
noi am ştiut...
Tantrismul este o ideologie care a înflorit prin intermediul pseudo-yoghinilor perverşi ai Indiei, care nu
au putut obţine nici un fel de ascensiune spirituală şi care au fost respinşi de propriii lor guru. Dar
tantrismul ca stil de viaţă se adresează atît de abil slăbiciunilor noastre, încît a fost universal acceptat în
această Kali Yuga. Prostituţia rituală a existat în Egipt, în imperiile Orientului Mijlociu şi în America.
Curtezanele au devenit centrul de interes al vieţii de la curte şi al petrecerilor în societăţile din
Alexandria, Roma, Kyoto, Paris etc. Tantrismul a devenit parte integrantă a culturilor chineză, greacă şi
romană. El a dominat arta şi literatura erotică a Japoniei (perioada Edo 1603-1867) şi a Europei se-
colului al XVUI-lea.12 A prosperat în Berlinul decadent al anilor 1920 şi, după război, în toate clasele
societăţii europene. Cînd obscenitatea caută girul esteticii, ea este numită „erotism". Cînd cercetători în
domeniul sexului precum Freud, Wilhelm Reich sau Alfred Kinsey ne „iluminează", aflăm că trebuie să
ne inspirăm de la comportamentul „natural" al unor maimuţe captive! Iar cînd banii intră în joc,
pornografia se întinde ca o ciumă.
Dar ce facem cu casele, cu familiile şi cu copiii noştri?
Dr. Alex Comfort scrie: „Există un model al relaţiei mamă - tată absolut esenţial pentru dezvoltarea
normală a copilului."13 în timp ce Margaret Mead afirmă că „femeile pot fi numite mame în afara
cazului cînd sînt învăţate să-şi tăgăduiască calitatea de a aduce pe lume copii".14 Tantricii
• Un tantric dintre cei mai demonici în Franţa secolului al XVIII~îea a fost Marchizul de Sade.
Un altul, Rasputin, a adus ruina dinastiei imperiale Romanov. El s-a încarnat astăzi ca „maestru
spiritual", predicînd „libertatea sexului".
• A. Comfort, Sex in Society.
• M. Mead, Male and Female: A Study of the Sexes in a Changing World.

sînt astăzi foarte activi, căutînd să distrugă aceste relaţii de importanţă vitală. Prin arte, ştiinţă şi mass-
media ei au lansat o „mare operaţie de inginerie comportamentală".[12] Femeile sînt învăţate să
înlocuiască bucuriile dragostei materne prin satisfacţia erotică pasageră. Tendinţa este reflectată în
creşterea constantă a ratei divorţurilor.
Din punct de vedere istoric, tantrismul prosperă cel mai bine într-o societate de consum urbană agitată,
în goană nebună după bani, distracţii şi sex, şi unde există un excedent financiar şi de timp liber. într-un
astfel de oraş populaţia este fluctuantă, instabilă, tradiţiile sînt abandonate, puterea e coruptă, viciul este
perfecţionat şi transformat în profit comercial. în acest carusel al plăcerii, prea puţini îşi amintesc că
toate societăţile de acest fel au fost în trecut distruse cu brutalitate de invazii, războaie, revoluţii,
epidemii sau catastrofe naturale.
în oraşul modern, curtezana şi plavbojz-ul devin modele de comportament. Mass-media îi venerează! O
femeie care îşi pierde simţul castităţii devine „atractivă", adică ea dezvoltă o putere efectivă de a atrage
şi de a subjuga atenţia bărbatului, indiferent de cît de puternic este acesta. Tipul de bărbat „playboy" a
fost imortalizat de don Giovanni al lui Mozart şi analizat cu multă fineţe în Diary of a seducer al lui
Kierkegaard sau în Les Liaisons dangereuses de Choderlos de Laclos. Femeile sînt pretexte trecătoare
pentru plăcerea lui senzuală şi estetică. Atît curtezana cît şi playboy-ul îşi centrează viaţa amoroasă pe
satisfacerea propriului ego. Ei îşi culeg iubiţii, se bucură de ei şi apoi îi aruncă. Ei încearcă să se
elibereze de propria lor conştiinţă; păcatul este „sfînt" şi „natural". Dar, pentru că se joacă cu
sentimentele, emoţiile şi sexul, ei depăşesc graniţele lui Ida nadi. UIP-urile sînt astfel invitate din
subconştientul colectiv şi devin participante invizibile la jocul amoros; se bucură de acest joc şi treptat
încep să domine actorii umani. Fiinţa posedată devine vehicul pentru afectarea conştiinţei altui individ.
Promiscuitatea sexuală[13] se răspîndeşte mai departe. Consecinţa acestui efect de avalanşă nu poate fi
îndeajuns subliniată: „cu cît e mai la îndemînă, cu atît sexul devine mai lipsit de sens", afirmă Dr. Rollo
May în Love and Will şi, în consecinţă, dragostea a început să pară „teribil de amăgitoare, dacă nu
chiar o iluzie pe de-a-ntregul". Consecinţa imediată a promiscuităţii şi prejudicierea unităţii cuplului
căsătorit nu numai că tulbură potenţialul pentru fericire şi împlinire al ambilor parteneri, dar exercită un
impact dezastruos asupra copiilor şi adolescenţilor, care se descoperă rătăcind într-o lume în care
emoţiile sînt lipsite de sens.[14] Consecinţa pe termen lung pentru societate poate fî formulată în
cuvintele lui Un win din Sex and Culture: „Orice societate este liberă să aleagă între a manifesta o mare
energie sau a se bucura de libertate sexuală: este evident că nu le poate face pe amândouă mai mult de o
generaţie." Adevărul în această chestiune este că puterile oculte sînt decise să distrugă civilizaţia
creştină. Pînă astăzi, modul în care teoriile lor au fost larg acceptate demonstrează imensul lor succes.
Au devenit oare oraşele noastre un „măreţ Babilon, mamă a tîrfelor şi a prostituţiei?"
Tantrismul a fost mai mult decît o frescă, erotică. A fost de fapt axa de penetrare a unei strategii absolut
satanice, care a urmărit să împiedice umanitatea să atingă ţelul evoluţiei; şi a reuşit destul de bine...
Astăzi oamenii influenţaţi de forţele oculte şi chiar cei care răspîndesc dominaţia lor nu sînt deloc
conştienţi de ceea ce se petrece cu adevărat. Satan este un principiu colectiv care lucrează prin noi
neobservat. Crocodil? Care crocodil? Să revedem acum cum s-au petrecut lucrurile în Occident.
Conflictele teribile ale acestui secol au spulberat în om simţul valorilor morale şi credinţa în
Dumnezeu. în timpul celor două războaie mondiale un număr imens de oameni au avut o moarte crudă,
brutală. Spiritele lor nu au putut fi alinate şi mulţi au rămas printre noi, formînd în jurul mentalului
conştient o peliculă invizibilă de conştiinţe frustrate şi dornice de răzbunare. Unii dintre ei au îngroşat
batalioanele de rezervă ale UlP-urilor manipulate de vrăjitori.
în această atmosferă neprielnică nu se nasc prea des suflete evoluate; dimpotrivă, încep să se încarneze
animale în domeniul uman (explozie demografică). Aceşti noi veniţi în rasa umană nu şi-au dezvoltat
simţul dharmei în vieţile anterioare şi cad cu uşurinţă în plasa de păianjen a conştiinţei colective
tantrice, ţesută cu răbdare de tantrici.[15]
Ţeserea acestei plase în conştiinţa colectivă a oamenilor a fost creaţia vrăjitorilor păianjeni: ei au
desăvîrşit-o în ultimii 20 de ani. Satan a urmărit crearea unei atmosfere în care omul să renunţe la
dharma sa, negîndu-L pe Dumnezeu fără ca măcar să realizeze. Multe minţi strălucite au ţesut pînza
fără să ştie. Ideologii tantrici au predicat ca „teoreticieni ateişti", „oameni de ştiinţă", „psihologi".
Sigmund Freud a fost unul dintre ei.
Psihologii freudieni care au studiat şi au tratat cazuri patologice şi pacienţi posedaţi au ajuns ia
concluzia că reprimarea impulsului sexual creează conflicte şi inhibiţii. Ei au predicat de fapt în
favoarea eliberării entităţilor moarte (UIP-uri) din subconştient şi a parazitării psihicului uman. Acest
curent de gîndire a condus la discreditarea tuturor învăţăturilor religioase de moderaţie şi pietate din
trecut. Atenţia a fost focalizată pe incest, această insultă blasfematoare adusă lui Shri Ganesha şi Shri
Găuri. Jung s-a opus lui Freud şi ne-a îndemnat să devenim conştienţi de şinele nostru cosmic
(conştiinţa colectivă la nivelul lui Virata), construind astfel o punte între psihologie şi religie. La
bătrîneţe Jung strălucea de pace şi seninătate; Freud, după o viaţă foarte nefericită, s-a îmbolnăvit de
cancer al maxilarului şi a murit mizerabil. Dar nu contează! Gîndirea occidentală l-a urmat pe Freud, nu
pe Jung. Ceea ce ilustrează iarăşi un factor ce explică succesul tantrismului; fiinţele umane aderă cu
înfocare la teoriile care le justifică impulsurile inferioare şi aceasta cu precădere în societăţile
dezvoltate industrial, unde slăbiciunile noastre sînt exploatate în vederea obţinerii de profit.
După ce a fost construit acest fundament conceptual, tantricii au început să-i influenţeze pe creatorii de
imagine; ei au pătruns in lumea jurnalisticii, a show-business-ului, a mass-media, a artelor şi
publicităţii. Au ajuns regizori de film, actriţe, scriitori... Tehnologia modernă a mass-media îi ajută
nemijlocit să-şi răspîndească vibraţiile demonice în toate colţurile planetei.
Avem exemplul pornografiei în forma filmelor, a cărţilor şi revistelor. In ce mod afectează acest gunoi
societatea? Profesorul de criminologie din Edinburgh, F. H. McClintock a observat că se înmulţesc
atacurile sexuale în grup şi violurile în bandă în care sînt implicaţi tineri şi sugerează că „această
comercializare a sexului şi violenţei în mass-media şi în pornografie poate fi mult mai îndeaproape
asociată cu sporirea numărului de crime sexuale violente decît ar vrea unii lideri ai opiniei publice să se
creadă".19 Elevi ai Marchizului de Sade au torturat şi ucis un băieţel de zece ani.20 Un băiat de
şaisprezece ani condamnat pentru crimă sexuală asupra unei femei era un cititor avid de publicaţii
pornografice.21 La judecarea unui bărbat găsit vinovat de şase violuri, s-a descoperit că acel criminal
era obsedat de filmele porno: „obişnuia să privească un film, apoi să iasă şi să violeze." (Cambridge
Evening News, 3 octombrie 1975). Această scurtă expunere încearcă să ilustreze derularea
evenimentelor: UIP~urile intră prin mass-media în conştiinţa umană, subjugă subiectul şi răspîndesc
regatul lui Satan.22
Violenţa sexuală este rezultatul extrem şi nedeghizat al curentului tantric; ea arată tantrismul în deplina
lui monstruozitate. Dar tantricii arareori se expun atît de deschis. Ei preferă, să acţioneze sub
camuflajul eliberării, curtînd abil opinia publică pentru a obţine susţinere şi legitimitate. Ei propagă idei
şi stiluri de viaţă care distrug în moduri foarte subtile moralitatea fiinţelor umane. Dar, poruncile
religiei nemai- fiind acceptate, cine i-ar putea înfrunta? Cinematografie,
• G. Heath, The Illusory Freedom, op cit, p. 56.
• Pamela H. Johnson, On Iniquity.
• G. Heath, The Illusory Freedom, op. cit, p. 39.
• în Anglia şi Ţara Galilor rata violurilor a crescut cu peste 100% în cei zece ani care au urmat
liberalizării pornografiei. Cifra medie anuală pentru 1976 indică faptul că în fiecare zi trei femei
sînt violate. Statisticile pentru zona metropolitană a Londrei indică o creştere de aproape 200%
între 1963 şi 1973. (G. Heath, The Illusory Freedom, op.cit., appendix 3).
cărţi, reviste, reclame, tablouri, spectacole, muzică, toate pot infuza otrava tantrică în conştiinţa
colectivă: „bomba" este lansată prin mass-media şi se sparge în capul subiectului; gazul psihic otrăvitor
se răspîndeşte neobservat în sistemul conştiinţei. El spulberă înţelepciunea şi distruge discemă- mîntul
cu mare viteză. Se debarasează de conştiinţă.[16] Simţul ruşinii şi decenţei care ne deosebeşte de
animale foarte adesea dispare. Massele urmează sloganul „eliberării". Oare asta intenţionăm: să
deschidem porţile iadului, eliberîndu-1 pe Pămînt?
Poate că sînteţî la fel de şocaţi cum am fost noi cînd ni s-a revelat întregul tablou. Am fost consternaţi
să constatăm starea dezastruoasă în care societatea s-a autopropulsat. Personal am fost îngrozit. Dar
astăzi ştim că protecţia Divină este fără egal în faţa ameninţării lui Satan. Iar cînd ajungem să vedem
problema, ea este deja mai mult decît pe jumătate rezolvată. Ar trebui să căutăm protecţia lui
Dumnezeu. Şi lucrul de care avem cel mai mult nevoie, în acest stadiu, este ceva umilinţă.
în descoperirile lor limitate, psihologii s-au ocupat pe larg de superego, în timp ce egoul, necontrolat,
acoperă creierul occidentalilor. Fără să realizăm, această tendinţă devine dominantă. L-am negat pe
Dumnezeu şi i-am negat pe demoni, am pierdut percepţia păcatului şi a lucrurilor divine. Am folosit
sexul pentru a ne exprima egoul. Industriile au exploatat slăbiciunile umane, profitul obţinut a susţinut
mai departe viciul, pieţele au fost saturate cu bunuri de prisos ce au înglodat atenţia mai departe şi mai
adînc în artificialitate.[17] în numele acestui model de dezvoltare noi pretindem că guvernăm,
îndrumăm şi inspirăm aşa-numitele ţări în curs de dezvoltare! în acelaşi timp toate limitele (maryadas)
care definesc dharma umană sînt respinse, negate. Ca rezultat, societatea se prăbuşeşte: familii distruse
provocînd delic- venţa juvenilă, avorturi, copii maltrataţi şi, prin alcool, droguri şi sex, un puternic
regres în superego şi, mai departe, în plasa de păianjen tantrică.
în această privinţă, hippies - despre care se presupunea că sînt în căutarea unei înalte împliniri spirituale
-, s-au dovedit a fi forţa socială cea mai puternică în răspîndirea stilului de viaţă libertin. Ei au respins
autoritatea parentală şi au negat toate normele de comportament acceptate pînă atunci. Ca urmare,
drogurile, sexul în grup, parazitismul social au devenit obiectul unor experimente înfocate; hippies au
împins egoul occidental pînă la limita extremă: au făcut tot ceea ce le-a plăcut, nepăsîndu-le cîtuşi de
puţin de izolarea lor faţă de societate. O floare nu poate continua să trăiască dacă este ruptă şi, totuşi,
„copiii flori" au pretins că pot face exact aceasta.
„Păianjenii", josnici şi alerţi, stăteau la pîndă în centrul plasei. în anii şaizeci ei au ieşit la atac!
Vrăjitorii tantrici au iniţiat toate tipurile posibile de mişcări religioase, organizaţii spirituale etc. Fiinţele
umane deja ameninţate de entităţi au împins calul troian al UIP-urilor în cetatea oamenilor: societăţile
parapsihologice şi bisericile spiritualiste - care, de fapt, invită UIP-urile - au răsărit peste tot, ca
ciupercile. Banii au început să curgă, întrucît erau vînaţi mai ales cei avuţi. Această invazie ocultă a
ţintit, evident, către acele fiinţe umane capabile cu predilecţie a pătrunde în conştiinţa supraumană a
împărăţiei lui Dumnezeu: căutătorii.
Foarte puţini oameni sînt astăzi conştienţi de coaliţia dintre UIP-uri, siluitori şi vrăjitori. Locotenenţii
lui Satan se întrupează acum ca „lideri spirituali".
îmi amintesc că Shri Mataji ne vorbea odată despre forţele satanice. Printre căutătorii strînşi în jurul
său, puteam

vedea zimbete fericite şi feţe radioase; mulţi trecuseră prin experienţe puternice şi ştiau că tot ceea ce
ne spunea era absolut adevărat. Dar unii dintre noii veniţi erau şocaţi; cineva, a protestat: „Gurul nostru
spune că totul este divin, totul e benefic." Shri Mataji i-a răspuns: „Vor vorbi forţele satanice împotriva
lor însele? Vor spune hoţii că trebuie să vă încuiaţi casele? Ei vor spune întotdeauna că totul este
perfect. Ţineţi totul deschis pentru ca ei să intre şi să prade.“ în timp ce rîdeam cu toţii, mi-am amintit
că Iisus a spus acelaşi lucru:
„Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi, este pustiită; şi orice cetate sau casă, dezbinată
împotriva ei însăşi, nu poate dăinui. Dacă Satan scoate afară pe Satan, este dezbinat; deci cum poate
dăinui împărăţia lui?"
Matei 12.25-26
Cea mai mare viclenie a Diavolului este să-i facă pe oameni să creadă că el nu există. învăţătorii din
trecut ne spun că el există. Shri Mataji ne avertizează în acelaşi sens.
Discipolii falşilor profeţi şi vrăjitori menţionaţi în Apocalipsa Sfîntului loan pot obţine totuşi
Realizarea, dar este mai dificil. Dacă ei însă sînt identificaţi cu „gurul" lor, în mod hotărît ne risipim
energia încercînd să-i ajutăm. în plus, UIP-urile puse în ei de către „maeştrii" lor vor încerca să creeze
probleme. Dar demascarea celor care au transformat Templul lui Dumnezeu într-o piaţă „spirituală"
este deja un proces in plină desfăşurare...
A venit timpul să ne hotărîm să ne schimbăm înainte de venirea lui Shri Kalki, care întrupează puterile
distrugătoare ale lui Adi Shakti. La nivel cosmic se desfăşoară o dramatică luptă. înainte de Realizare
numai insensibilitatea conştiinţei mele m-a împiedicat să percep cum ea afecta mediul meu. Acum
înţeleg, realizînd deopotrivă că psihicul şi mediul se află într-o osmoză perfectă.[18] în această luptă
trebuie să facem o alegere, iar alternativele sînt subliniate dramatic de unele dintre ultimele afirmaţii
ale Siîntului loan:
„Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! Afară
sînt clinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în
minciună!"
Apocalipsa 22.14-15
Nu am spus-o eu. Citez doar „un autor demodat", care a. scris înainte ca inteligenţa modernă să
descopere „toleranţa". Dar în acest punct de răscruce al istoriei, nu contează atît de mult ce lucruri
decidem noi să tolerăm sau să respingem. Singura întrebare cu adevărat relevantă este: ce este tolerabil
pentru Shri Kalki?
Cu siguranţă că acest capitol nu vă poate lăsa decît un gust amar. Dacă îi vedeţi doar implicaţiile şi nu
reuşiţi să vă focalizaţi atenţia pe vestea cea bună despre Sahaja Yoga, s-ar putea dovedi a fi chiar
înspăimântător. Multe minţi isteţe vor prefera mai degrabă să ironizeze şi să persifleze. Nu-mi place să
scriu despre UIP-uri, Satan sau Judecata de Apoi. Dar simt că este datoria mea să vă spun adevărul
înaintea venirii Distrugătorului Apocaliptic.
A înţeles vreodată elita occidentală forţele care modelează destinul umanităţii? Aş da aici un singur
exemplu al miopiei sale, aşa cum este ea ilustrată de replica dată unei erupţii specific satanice a
tantrismului de dreapta (utilizarea neautorizată a energiei canalului solar), nazismul.
Londra, 1938. Mulţimea se îngrămădeşte în faţa reşedinţei Primului Ministru din Downing Street 10
pentru a-1 aclama la întoarcerea de la Conferinţa de la Munchen cu Daladier şi Adolf Hitler. Neville
Chamberlain apare la fereastră, flutură acordul cu Hitler şi exclamă plin de entuziasm: „Prieteni, ne-am
întors victorioşi de la pacea germană. Cred că este pacea timpului nostru." Şase ani mai tîrziu, după un
război titanic, trupele aliate descopereau oroarea barbară a lagărelor de concentrare: Dachau,
Auschwitz, Buchenwald. întreaga lume a fost consternată de procesul de ia Nurenberg, care a expus
atrocităţile naziste. Cum se pot întâmpla asemenea lucrări? Cum a putut o ţară cu o înaltă civilizaţie
precum Germania să devină instrumentul Fiarei Naziste?

Mintea occidentală, în ignoranţa ei faţă de puterile oculte ale Răului, n-a reuşit niciodată să înţeleagă
aceste pagini de agonie ale istoriei europene.
Prima definiţie a tantrismului pe care am propus-o - „o ideologie biasfematoare, concentrată pe sex“ -
se referă mai mult la tantrismul de stînga şi la invazia ocultă din subconştientul colectiv. Tantrismul de
dreapta nu se concentrează atît de mult asupra sexului, dar manipulează lumile oculte pentru a obţine
putere şi a domina; el netezeşte calea pentru invazia din supraconştientul colectiv. Deseori atacurile de
stînga şi de dreapta se combină, alternează şi reacţionează între ele; aşa lucrează cleştele satanic.
Relaţiile dintre ocultism şi nazism au fost stabilite de mulţi scriitori şi istorici.
Adolf Hitler, născut la Braunau pe Inn (Austria), un bine cunoscut centru de spiritism, a devenit el
însuşi mediu pentru UIP-urile de dreapta.[19] Karl Haushoffer, mentorul lui Hitler, etalase puteri de
clarviziune ca general în primul război mondial şi era în strîns contact cu sectele tantrice tibetane care
lucrau pe Pingala nadi. Mistica întunecată a naziştilor se centra pe grupul Tbule şi pe Ordinul Negru al
iniţiaţilor SS. Miezul doctrinei secrete naziste era pregătirea unei rase superioare de supraoameni care
să întîmpine pe Pămînt venirea luciferică a demonilor din supraconştient. Pentru aceasta, al treilea
Reich trebuia să-şi extindă stăpî- nirea pînă în Gobi şi Tibet. De aceea Hitler a comis greşeala strategică
fatală de a deschide un al doilea front împotriva Rusiei.
Hitler însuşi era un tantric de dreapta, ascetic şi vegetarian. Austeritatea sfîntă, precum cea a lui
Buddha, manifestă dragostea universală, în timp ce austeritatea supra- conştientă are drept rezultat o
brutalitate fără margini. în prima etapă a carierei sale, Hitler a folosit puterile supraconştiente pentru
ascensiunea sa politică şi succesul militar. Dar curînd a fost subjugat. UIP-urile l-au folosit pe el şi
Ordinul Negru pentru propriul lor scop. O cruzime dementă a fost introdusă prin dominaţia lor sadică.
Cînd forţele răului atacă venind din supraconştient, ele operează prin ego şi de aceea nu pot fi detectate
decît cînd este prea tîrziu. Aceasta deoarece egoul a devenit un strălucit maestru al înşelătoriei şi
camuflajului. De aceea Hitler i-a putut prosti pe Hindenburg, Chamberlain şi pe mulţi alţii.
Dacă liderii europeni ar fî fost cît de puţin conştienţi de tantrism şi de metodele sale, cel de-al doilea
război mondial n-ar fî avut loc, pentru că ei ar fî înţeles la timp magnitudinea ameninţării naziste.
Pentru sahaja yoghini este extrem de uşor să realizeze stratagemele tantrice ale lui Hitler şi ale clicii
sale.
Întîi de toate, folosirea de către nazişti a svasticii lui Shri Ganesha reprezintă şiretlicul tipic de a insulta
Divinul prin utilizarea blasfematoare a unui simbol divin. Atenţia lui Shri Ganesha, cel care păzeşte
porţile iadului, se retrage şi armate de UIP-uri se string în jurul mulţimii naziste. Decorul wagnerian,
SS-iştii jurând credinţă la miezul nopţii, toată recuzita montată de Goebbeîs aveau drept scop
seducerea, ade menirea masselor.
în momentele cruciale ale marilor adunări populare, Hitler apărea „echipări cu o divizie întreagă de
UIP-uri hipnotizatoare viermuind în trupul său scund şi dizgraţios. Acolo el făcea spectacol şi prin
cuvintele sale iscusit alese, privitorii erau „absorbiţi în şuvoiul fantastic al beţiei hipnotice".[20]
Torente de UIP-uri curgeau prin el spre mulţimea isterică.
Hipnotismul în massă este poarta clasică de dreapta spre politica gloatei şi război; Hitler stăpînea
tehnica şi seducea indivizii prin acest hipnotism. Benito Mussolini, el însuşi cu probleme atît pe
Pingala, cît şi pe Ida nadi, îl numea pe Hitler „acest clovn mititel". Dar ducele a fost curind total
subjugat de magnetismul fuhrer-ului. Asceticul tantric dobîn- dise mai multe puteri psihice decît
licenţiosul lider fascist.
Ar fî nevoie de o carte întreagă pentru a descrie în amănunt relaţiile intime dintre tantrism şi atrocităţile
celui de-al doilea război mondial. Scopul meu aici este doar de a-i avertiza pe intelectuali, oamenii de
stat şi politicieni să nu comită aceleaşi greşeli ca predecesorii lor; nu ne mai putem permite să ignorăm
forţele Răului.
Astăzi UIP-urile sînt mai periculoase ca oricînd, pentru că acum vrăjitorii s-au încarnat pentru a le
manipula, a le conduce. Satan şi-a înălţat drapelul. în Rusia, unde există institute care se ocupă intens
cu cercetarea parapsihologică, nu ar putea oare indivizi stăpîniţi de UIP-uri să preia controlul asupra
formidabilului arsenal militar sovietic? Nu ar fi posibil ca această asociere UIP-uri - maşini să distrugă
rasa umană? în occidentul tolerant şi în Japonia, poate în întreaga lume, tantrismul s-a instalat ferm,
într-o varietate incredibilă de forme. Nucleul societăţii, familia, este distrus. Prin UIP-urile de stînga,
tantrismul a devenit pornografie etc. UIP-urile de dreapta sînt răspunzătoare pentru miile de cazuri de
izbucniri zilnice de brutalitate şi violenţă criminală. Unii dintre dictatorii africani sînt demoni; mulţi
dintre teroriştii de astăzi sînt nazişti sau fascişti reîncarnaţi.
Nu aţi putut citi întreaga poveste a posesiunii scrisă pe faţa schimonosită a lui Charles Manşon, acest
măcelar sînge- ros, instigator la crime rituale? în 1969, masacrul din BeverW Hills s-a desfăşurat în cel
mai pur stil tantric kapalika de sacrificiu uman. Acolo unde sexul şi violenţa se întîlnesc, tantrismul de
dreapta şi de stînga închid cercul lui Satan.
Bineînţeles că toţi cetăţenii responsabili ai societăţilor noastre vor să oprească tendinţele demonice, dar
sînt ei echipaţi pentru a respinge atacul forţelor oculte? Guvernele ar putea promova şi impune legi care
să purifice mass-media, să stopeze viciul şi să protejeze familia. Dar toate acestea nu sînt suficiente!
Trebuie să descoperim cine sîntem noi înşine cu adevărat şi cine sînt cei din jurul nostru. Numai feno-
menul Realizării în massă va putea înlătura haosul psihic creat de aceşti demoni reîncarnaţi.
Toate forţele demonice s-au grupat laolaltă: campania anti-Dumnezeu a fost lansată cu o cruzime fără
precedent. Cei care, în deplină libertate, decid să fie de partea lui Dumnezeu, ar trebui deopotrivă să-şi
unească forţele. Tot ceea ce a fost scris în această carte indică faptul uimitor că, oriunde ne-am afla
astăzi în lume, noi putem răspîndi împărăţia lui Dumnezeu prin minunata solidaritate a unei
întreprinderi umane colective. Aceasta este dimensiunea deplină, profundă a puterii sahaja yoghinilor
de a ridica energia Kundalini în alte persoane. Sînteţi chemaţi să participaţi la un fantastic proces istoric
aflat deja în plină desfăşurare. De fapt, mulţi dintre noi ne-am născut în această viaţă doar pentru acest
scop! Această lume poate fi mîntuitâ. Trebuie să folosim în toate modurile posibile puterea pe care o
avem pentru a răspîndi Lumina acum.

[1] Care este relaţia dintre plăcerea sexuală şi sistemul subtil al chakrelor? Chakra Mooladhara,
localizată la baza trunchiului, este singura chakră situată în afara măduvei spinării sau a cutiei craniene.
Atunci cînd există activitate sexuală, Shri Ganesha sau Sushumna (parasimpaticul) eliberează pranava
(energie divină). Aceasta se întimplă în toate chakrele unde este nevoie de pranava. Singura diferenţă
este că Mooiadhara chakra este situată In afara măduvei spinării şi, prin urmare, efectul pranavei poate
fi simţit pentru scurt timp, în vreme ce în celelalte chakre el nu este simţit. înainte de Realizare noi nu
ne putem bucura de experienţa intensităţii la nivelul celorlalte chakre şi, prin urmare, identificăm
intensitatea unei senzaţii cu sexul. Cînd simţim pranava, curiozitatea pentru această bucurie este trezită,
în starea de Realizare deplină, zona limbică din creier este scăldată de pranava. Sufletele deplin
realizate sînt cufundate în completă beatitudine, pentru că pranava se revarsă în Sahasrara lor din chiar
sursa ei, care este Sadashiva.
Dimensiunea reală a sexului este uşor de înţeles. Este un rezultat al activităţii chakrei Mooiadhara.
Trebuie respectată dharma fiecărei chakre. în cazul Mooladharei, aceasta înseamnă a te bucura de sex
în intimitatea căsătoriei. Atunci Shri Ganesha este mulţumit: sexul este o activitate parasimpatică
spontană, ce conferă bucurie. Dar dacă Zeul este insultat., el se retrage şi sexul poate conduce la
frustrare, poate deveni dependenţă, poate determina epuizare energetică, pentru că devine o activitate
simpatică deconectată; în timp ce oamenii avînd o viaţă sexuală spontană se bucură de potenţă chiar şi
la vîrsta de 70 de ani.
[2] Dacă cineva fumează, copilul îşi suge degetul arătător (chakra Vishuddhi). Dacă tatăl sau mama au
probleme cu stomacul, va suge mijlociul (chakra Nabhi). Copiii realizaţi ştiu care anume chakră este
blocată; ei li arată cu degetul pe cei în jurul cărora văd UPI-uri şi îi alină pe oameni de problemele lor
în toate modurile posibile; se joacă deseori cu apa pentru a se răcori de fierbinţeala vibraţiilor negative
înconjurătoare.
[3] Aceste femei posedate pot etala puteri paranormale sau pot prevesti viitorul. Ele fac profeţii şi
impresionează oamenii prin cunoştinţele pe care le au despre vieţile lor; ele pot „ajuta“ la rezolvarea
problemelor materiale sau a celor legate de relaţii personale. Shri Mataji afirmă, referitor la aceasta:
„Numai proştii şi orbii pot fi păcăliţi şi sini interesaţi de un astfel de «ajutor». De ce să nu punem, o
întrebare simplă: Ce interes are Dumnezeu în a divulga numărul ciştigător la viitoarea cursă de cai? Ce
interes are Bl pentru astfel de lucruri materiale? Dacă are ceva de dai, El ne va da ceva de importanţă
supremă: Realizarea Sinelui
[4] Mircea Eliade, Yoga - Nemurire şi libertate, op.cit., p. 215
[5] în Bengal se organizau concursuri poetice sau turniruri avind ca subiect dragostea.
[6] Shri Mataji remarcă: „Dacă cineva orbeşte in timpul lunii de sawan (anotimpul ploios), el va vedea
totul în verde.“
[7] Falsa putere de atracţie a viciului lucrează asemenea unui,.departament de publicitate* al iadului.
Iadul există cu adevărat. Oroarea iui a fost descrisă în detaliu de către Mahavira.
[8] Şamanii şi vrăjitorii au încercat să obţină stăpînirea focului interior. Aparate fotografice kirliene
perfecţionate înregistrează căldura sistemului nervos simpatic ca pe o creştere în strălucire a aurei.
Lyall Watson relatează asemenea experimente (The Romeo Error, Londra: Hodder & Stoughton, 1974,
p. 163): „O creştere în strălucire era înregistrată după ce subiecţii consumau alcool sau luau marijuana,
după ce practicau meditaţia transcendentală, psihokinezia., acupunctura sau vindecarea spirituală."
209
Este trecut total cu vederea faptul că sporirea strălucirii aurei indică un scurtcircuit în sistemul nervos
simpatic supraîncărcat; nu este nimic altceva decît un semnal de alarmă care anunţă o excitare
artificială a sistemului nervos simpatic, care epuizează pranava (energia vitală) limitată.
Problema cu fotografia kirliană ţine însă de interpretare. După cîţiva ani de practică folosind conştiinţa
vibratorie, putem şti cînd luminozitatea sporită a haloului din jurul palmei unul vindecător spiritual
indică prezenţa unei entităţi moarte. Foarte puţini vindecători sînt născuţi realizaţi. Tantricii pot de
asemenea să vindece folosind entităţi moarte, dan rezultatele, pe termen lung, conduc la ruinarea
sistemului nervos.
210
[9] Semnul sacru străvechi al svasticii este asociat chakrei Mooiadhara (guvernată de Shri Ganesha) şi
simbolizează, între altele, calităţile subtile ale auspiciozităţii şi invincibilităţii in faţa obstacolelor.
30 G. Heath, The Illusory Freedom: the intellectual origins and social consequences of the sexual
revolution, Londra: William Heineman Medical Books, 1978.
31 Scripturile tradiţionale ne avertizează să nu fim atraşi de siddhis, care sînt foarte adesea puteri ale
spiritelor. Chiar hipnoza sau percepţia extrasenzorială exprimă o temporară manifestare a spiritelor.
Unele spirite sunt cunoscute drept Karnapishachas, tradus prin: „spiritul care îţi vorbeşte la ureche".
13 G. Heath, The Illusory Freedom, op. cit.
[13] Printre consecinţe merită menţionat aici că: „promiscuitatea comportamentului sexual, fie la
bărbat, fie la femeie, este intim asociată cu dezvoltarea cancerului cervical'1, cf, Dr. A. Singer, Sexual
Promiscuity and cervical Cancer. Vezi, de asemenRotkin, Cancer Research, iunie 1973, pp. 33; 1353;
1367.
[14] 'Următorul citat rezumă transformările în situaţia sănătăţii globale a adolescenţilor din Anglia
ultimilor zece ani: „Problemele sociomedicale legate de graviditate, avort, boli transmise sexual,
dependenţă de droguri, abuz de alcool, alienare şi absenţa, unui cămin au înregistrat creşteri sem-
nificative în ultima decadă. Comportamentul perturbat avîndu-şi originile în copilărie poate fî exacerbat
în adolescenţă, determinind rata ridicată a tulburărilor psihice. Există o incidenţă relativ ridicată a
sinuciderilor - tentative sau înfăptuite - printre adolescenţii mai mari." 1975, Raportul şefului Societăţii
Medicale, citat în Sex and Culture a iui J. D. Unwin.
224
[15] Cînd atmosfera nu mai este prielnică încarnării animalelor în stadiul uman, rata naşterilor scade
automat, pentru că sufletele umane evoluate sînt în număr limitat.
[16] Un punct de vedere tantric asupra conştiinţei apare în cuvintele puse de Shakespeare în gura celui
de-al doilea ucigaş din Richard al III-lea: „N-o să mă amestec cu ea; e un lucru periculos: te face laş: nu
poţi fura, fără să te pîrască; nu poţi sudui, fără să te mustre; nu poţi doimii cu nevasta altuia, fără să te
dezvelească. E un duh uşor de ruşinat, gata a roşi, greu consimţitor în fiecare; meşter în a pune piedici:
odată, m-a făcut să duc înapoi o pungă cu galbeni ce-mi picase în cale; usucă pe cine-1 adăposteşte: e
surghiunit din tîrguri şi cetăţi, ca o ciumă; de vrei să trăieşti bine, încrede-te în tine şi scuteşte-te de aşa
slugă."
Shakespeare, Richard al III-lea, Act I. 4.
[17] Mania pentru bronzarea pielii este un exemplu concludent pentru modul în care goana după profit,
stratagema tantrică şi puterea mass-media conlucrează pentru a răspindi în rnassă un model de
comportament dăunător. Expunerea exagerată la soare provoacă îmbătrânirea prematură a pielii, şi, în
cele din urmă, chiar leucemie, cancer al sinului, afectarea creierului. în Sahaja Yoga noi ştim că ea
afectează Pingala nadi şi ficatul.
Dar, într-un fel sau altul, imaginea unei femei „atrăgătoare", bronzate, aproape goale, pătrunde în
creierele oamenilor, astfel încît vînzarea de creme şi loţîuni şi competiţia pentru a etala o bronzare
rapidă continuă. Conştiinţa corpului planează asupra plajelor aglomerate; sînt create perspective false,
iar pacea mentală este compromisă.
[18] Există multe intuiţii în literatura sciene-fiction americană ce fac aluzie în mod inconştient la unele
aspecte ale luptei cosmice actuale. Eroul, de obicei, este cel care a obţinut o conştiinţă superioară,
asemenea lui Paul Muad Dib din Dune a lui Frank Herbert. Omul poate fi guvernat prin control
emoţional şi mental (vezi tema invadării psihicului) în Second Foundation a lui Isaac Asimov. Coptiii
se unesc într-o fiinţă colectivă conştientă (vezi venirea lui Kalki) în Childhood’s end a lui Arthur C.
Clarke. Vezi, de asemenea, tema lui Richard Bach din Jonathan Livingstone Seagull.
[19] Vezi Louis Pauwels and Jacques Bergier, Le Matin des Magiciens, Paris: Gallimard, 1960, p. 434.
[20] Robert T. Elson, Prelude to Wars, New York: Time-Life Books, 1977,

Capitolul 10

Mîntuirea colectivă înainte de venirea Călăreţului

Visele sînt uneori mesagerii Inconştientului. Aş aminti aici un vis pe care l-a avut un prieten chiar
înainte de a o întîlni pe Shri Mataji:
„Mă luptam cu un om oribil, puternic, demonic. Am auzit apoi sunetul unui corn de vînătoare şi o
mulţime de animale au năvălit din pădurea apropiată. După animale au venit păsări şi porumbei, bărbaţi
îmbrăcaţi în haine de purpură şi aur conducînd ogari albi, apoi bărbaţi şi femei îmbrăcaţi cu toţii în aur
şi purpură şi călărind cai albi. în cele din urmă a apărut o femeie nespus de frumoasă îmbrăcată de
asemenea în aur şi purpură, călărind pe un cal alb şi purtînd un imens rubin de forma unui diamant pe
inelarul stîng. în spatele ei a ţîşnit din pădure un cerb magnific cu coarne aurii strălucitoare; apoi a
venit Regele. El era invizibil şi înconjurat de patru bărbaţi care îl flancau, formînd un pătrat. în spatele
său a apărut un cal alb, care era al lui. Regele urma să se manifeste şi să-l călărească. Şi atunci am ştiut
că Răul nu mai are nici o şansă."
Relaţia dintre acest cal alb anunţat de Scripturi, Sahaja Yoga şi venirea lui Shri Mataji este intimă şi
extraordinară.
Ajuns la încheierea încercării mele de a vă prezenta Sahaja Yoga, să revedem cîteva aspecte.
Există sfinţi şi înţelepţi care au recunoscut în Shri Mataji încarnarea principiului Mamei Primordiale.
La început mintea nu poate cuprinde un asemenea gînd. Nu am putut nici eu să cred că Natura Divină
s-ar putea întrupa într-o personalitate de o asemenea modestie şi simplitate.
Apoi am început să mă gîndesc la toate celelalte încarnări. Ele au fost deopotrivă, extrem de umane şi,
totuşi, Shri Rama şi Shri Krishna au fost recunoscuţi de oamenii simpli, care nu erau suflete realizate.
Acei oameni par să fi fost cu adevărat mai sensibili faţă de subtilitatea divinului decît sîntem noi,
materialiştii moderni. Gîndiţi-vă la acei ideologi egoişti şi stupizi (fariseii şi preoţii) şi la
administratorii lor (romanii), care nu L-au recunoscut pe Christos. Sîntem noi oare romanii reîncarnaţi
ai acelor zile? Vom repeta noi strălucita lor ispravă?
Am început să mă văd pe mine însumi, să-mi văd semenii, intelectualii aflaţi la cîrma ţărilor noastre
dominate de ego. Noi nu vrem, de fapt, adevărul! Nu vrem să-l înfruntăm, să-l privim în faţă! Nu vrem
să renunţăm la bisericile pe care singuri le-am inventat, la coroanele noastre, la jocurile noastre
mentale, la miturile noastre. N-am făcut-o şi n-o vom face niciodată. Pentru că sîntem laşi: ca rezultat
al propriei naturi dominatoare, ne este frică să fim dominaţi; ne proiectăm alienarea propriului ego în
ideile noastre despre Dumnezeu şi refuzăm să-L recunoaştem. Intelectualii au scris biblioteci întregi!
Au construit un uriaş castel de nisip, în cea mai mare parte A vidya - falsă cunoaştere. Cum şi-ar putea
ei înţelege falsele identificări, cum s-ar putea debarasa de toate convingerile irelevante cu care au trăit?
De ce ar accepta ei ceva care nu le sprijină teoriile? Ştiu că este foarte, foarte greu. Şi eu am trecut prin
asta...
Chiar şi după Realizarea Sinelui mulţi sahaja yoghini occidentali nu-şi pot opri jocurile mentale.[1]
Sper sincer că nu le va lua tot atîta timp cît mi-a trebuit mie pentru a depăşi confuzia. Dar acum nu mai
pot continua să accept falsitatea, nu mai pot suporta să văd atîţia căutători induşi în eroare, pentru că
ştiu că salvarea constă în acceptarea Adevărului.
Cum am mai spus, conform Scripturilor sanscrite, există patru tipuri de încarnări: Tatăl, Mama, Fiul şi
Maestrul
Primordial. Duhul Sfînt a acţionat cu precădere ca o putere potenţială care a susţinut încarnările
masculine. Dar uneori Duhul Sfînt se încarnează singur. Aceste încarnări ale lui Adi Shakti ca Shri
Durga, Katyayani etc. sînt consemnate de tradiţia hindusă.
Ultima încarnare a principului evolutiv al lui Shri Vishnu este Shri Kalki, Călăreţul apocaliptic. Dar
mai întîi trebuie să vină încarnarea Duhului Sfînt, pentru a ne convinge de puterea lui Dumnezeu şi
pentru a ne da mîntuirea. In definitiv, Dumnezeu trebuie să salveze florile creaţiei Sale prin puterea
Dragostei Sale înainte de manifestarea puterii Lui distrugătoare. Grîul a început să fie separat de
neghină.
Timpurile modeme sînt cele mai dificile, fără îndoială, pentru că sensibilitatea faţă de Divin practic a
dispărut. Atît de mulţi diavoli (rakshasas) s-au întrupat pentru a profita de confuzia actuală. Dar, aşa
cum Kali i-a spus lui Nala (în Nala Damayanti Purana), acesta este de asemenea timpul cînd adevăraţii
căutători îşi vor obţine Realizarea Sinelui.
Am putea reciti acum cele mai vechi legende ale lumii. Toate ne prezintă un acelaşi spectacol, al cărui
titlu este „Jocul recunoaşterii". Planeta Pămînt este scena, cu o enormă varietate de decorări şi
conjuncturi. Caractere bune şi rele joacă diverse roluri. Există, desigur, şi figura eroului. Mama eroului
a regizat cu măiestrie întregul spectacol pentru triumful copilului său. Dar copilul nu ştie, e capricios şi
şovăitor, are zile bune şi rele. A luptat în armata lui Shri Rama pentru a cuceri Lanka, a căutat
îndmmarea lui Shri Krishna: „Spune-mi limpede ce să fac, sînt derutat." Asemenea lui Christos, a fost
abandonat celor răi, dar nu a fost subjugat de răutate. Timpuri teribile! Pînă în anii optzeci. Ştiţi oare
despre ce vă vorbesc? Ştiţi despre cine vă vorbesc? Vorbesc chiar despre noi înşine. Noi sîntem eroii şi
acesta este mesajul tuturor vizionarilor, îngerilor, profeţilor şi nebunilor. Ei au vrut să ne spună că „voi
sînteţi moştenitorii împărăţiei". Apoi, desigur, deştepţi cum sîntem, i-am lovit cu pietre.
Căutătorii adevărului sînt eroii-copii care trebuie să facă pelerinajul spre cetatea Sinelui! Tatăl este
conştiinţa, Martorul, cunoscătorul cîmpului de luptă (Kshetragnya). Mama este Inconştientul, iar starea
fără gînduri este spaţiul în care ei se întîlnesc. Dacă inconştientul şi conştientul nu sînt într-un anumit
echilibru, atunci Tatăl, acţionînd în supraconştient, pedepseşte (de ex. vulturul devorînd ficatul lui
Prometeu sau soarele arzînd aripile iui Icar), sau Mama. intrind în subconştient, intervine (balena care îl
înghite pe lona). Echilibrarea energiei şi acordarea cu Divinul reprezintă arta supremă a vieţii. Această
artă este stăpînită în mod spontan prin Sahaja Yoga.
Cînd călătorim pe calea Sushumnei, noi traversăm poarta chakrei Agya. Aceasta este reînvierea
divinului din noi, care înainte era îngropat în cele trei gunas. Apoi atenţia urcă spre Cetatea Sfîntă a
zonei limbice: noi atingem astfel sanctum sanctorum al Sahasrarei. Întîlnirea lui Kundalini Shakti cu
Atman în Brahmarandra extinde conştiinţa individuală prin contopirea cu Inconştientul Universal.
Această unire spulberă dimensionalitatea umană. Fiecare purtăm în interiorul nostru limitele pe care
umanitatea, ca entitate colectivă, trebuie să le depăşească. Cei care devin conştienţi de aceasta îşi
asumă rolul de actori pe scena cosmică. Poeţii vor scrie acum poemul suprem. Artiştii vor crea
capodopera, cavalerii se vor angaja în bătălia finală. O dată limita transgresată, împărăţia se deschide
revelînd splendoarea şi gloria lumii divine.
Atunci cînd vă vorbesc despre cale, ar trebui să vă spun şi despre duşmani. Din păcate ei sînt astăzi
teribili, pentru că sînt deopotrivă invizibili şi deosebit de vicleni. Fără să-i vedeţi, nu vă puteţi lupta cu
ei şi, dacă nu vă luptaţi cu ei, nu-i veţi putea vedea din cauza conştiinţei înceţoşate. Acesta este cercul
vicios ce trebuie rupt cumva. Dar o puteţi face? V-aş propune o nouă abordare, care s-ar putea dovedi
utilă pentru înţelegerea ultimelor două-trei decenii ale acestui secol.[2]
Să ne referim, de exemplu, la mitul lui Icar. Omul modern şi-a dezvoltat psihicul şi societatea urcînd pe
canalul solar, folosind energia Rajo guna din Virata, Cînd echilibrul a fost pierdut, această ascensiune l-
a condus pe om spre extreme. Implicarea excesivă în Rajo guna a declanşat un proces de reacţie, prin
care activitatea psihicului s-a deplasat spre Tamo guna, alunecînd spre subconştientul colectiv.
Momentul colapsului, căderea lui Icar, a avut loc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Unde
cade Icar? în mare. Exact din această mare se va întrupa Fiara Apocalipsei.
Cei care se aşteaptă ca profeţia Sfîntului loan să se împlinească prin apariţia înspăimîntătoare a unei
creaturi marine exotice, se înşală amarnic. Potrivit concluziilor sistematic documentate ale
psihanaliştilor jungieni, marea este cel mai adesea simbolul pentru ceea ce Jung numea Inconştient,
referindu-se, de fapt, la subconştientul colectiv. Fiara care va devora psihicul ar putea veni foarte bine
din regiunile inferioare ale subconştientului colectiv. Acum ea a ajuns pe un teren ferm şi înaintează
provocatoare, scuipînd blasfemii. După ce a invadat şi supus subconştientul unui număr mare de
indivizi, ea merge mai departe şi subjugă şi partea conştientă a psihicului. Ipoteza care se conturează
este că Fiara este ceva foarte asemănător unei satanice UIP colective, un caz de posesiune colectivă
care provine din libidoul subconştient şi care este acceptată, raţionalizată şi venerată de mentalul
subjugat. Nu voi numi Fiara, pe falşii profeţi sau spiritele depravate. Dar aţi fost avertizaţi deja:
vrăjitorii, prin controlul UIP-urilor,[3] manevrează în prezent erupţia subconştientului şi
supraconştientului în psihicul uman. Realizînd dominarea psihică a creierelor discipolilor lor, ei îi
condamnă la regres, la o deviere malefică de la procesul evolutiv destinat ascensiunii omului.
Scenariul luptei este destul de uşor de descris. Există o multitudine de personaje cărora nu le pasă. Ele
sînt extrem de superficiale, ignorante în privinţa a tot ceea ce este esenţial şi, în special, ignorante ale
ignoranţei lor. Astfel de persoane gîndesc că au succes în viaţă şi se aliniază de partea a ceea ce ele cred
că este tabăra mai puternică. Este vorba de temperamente tamasice sau rajasice coapte doar pe ju-
mătate. Extrem de condiţionate, ele urmează curentul. în această Kali Yuga, ele au clar tendinţa de a
urma adharma, de a. duce o viaţă nedemnă, murdară.
în mulţimea din jurul „actorilor" sînt personaje ce pot avea poziţii sociale înalte, succes, bogăţie etc.
Pot fi, de asemenea, inocenţii din straturile încărcate de privaţiuni ale lumii a treia, care plătesc pentru
greşelile altora: suflete absolut obişnuite, animale măcelărite ce s-au întrupat în stadiul uman şi care
sînt oarbe faţă. de adevăr, întrucît nu şi-au dezvoltat capacitatea de percepţie umană.
Avem apoi temperamentele pur rajasice. Ele au pus materia în mişcare şi au răscolit profund gîndirea
ultimelor secole. Rajasicii au vrut să afirme meritele existenţei lor şi au adus societatea la stadiul ei
actual. Nemulţumiţi de starea prezentă, cu cît ei creează mai multă agitaţie, cu atît mai mare este
confuzia pe care o produc: ei sînt prinşi în plasa entropică. Cînd cercetarea lor nebună îi îndepărtează
de dharma, ei cad pradă forţelor satanice şi devin la rîndul lor deosebit de periculoşi. Dar, mai presus de
toate, să nu uităm că mecanismul producerii banilor funcţionează cei mai bine pe seama exploatării
slăbiciunilor umane. Disoluţia comodă şi confortabilă a conştiinţei noastre în viciu este încurajată în
toate modurile posibile; ea se produce printr-o serie de întîmplări discrete care distrug conştiinţa subtilă
şi furnizează plăcere sinelui inferior. Cînd vrăjitorii şi maşinăria de fabricat bani se raliază, cine le mai
poate rezista?
Elementele satvice generează echilibru şi înţelepciune. Ele încearcă să se păstreze pe calea virtuţii dar,
în haosul generalizat, pot deveni extrem de frustrate şi de izolate, pentru că nu pot suporta nedreptatea
şi mizeria societăţii umane, în care majoritatea relaţiilor se reduc la sex, bani şi jocuri de putere.
Desigur, fiecare dintre noi este un amestec din cele trei tipuri temperamentale, în funcţie de modul în
care circulă energia în cele trei canale: Pingala, Ida şi Sushumna, Cînd energia operează cu predilecţie
printr-un anumit canal, noi dezvoltăm temperamentul corespunzător.
Există în prezent în biosfera planetei un tip de entităţi pur satanice care îl înfruntă pe Dumnezeu. Spre
deosebire de noi, ele cunosc jocul şi îl cunosc şi pe Dumnezeu, dar s-au separat complet de El, de sursa
bucuriei şi a beatitudinii. In aceste condiţii existenţa le este o adevărată povară şi singurul mod în care
pot obţine o alinare este să provoace distrugerea finală a întregii creaţii, dansul distrugător al lui
Sadashiva. Pentru ele neantul este salvarea. în cicest scop ele răspîndesc acum pe Pămînt păcatele,
blasfemiile şi faptele abominabile. O pot face deoarece controlează UIP-urile.
Există, de asemenea, mulţi oameni care vor deveni sahaja yoghini, copiii lui Dumnezeu, dar care nu o
ştiu încă. Ei caută gustul bucuriei, al adevărului şi al iubirii într-o existenţă binecuvîntată a Sinelui. Ei
speră în distrugerea răului. Timpul pentru a ne trezi complet la realitate şi pentru a-i trezi apoi pe alţii
este, într-adevăr, foarte scurt. Trebuie să muncim din greu pentru a răspîndi mesajul emancipării
noastre. Haideţi să ieşim din mrejele satanice înainte de venirea lui Shri Kalki în ipostaza sa
distrugătoare. Cei care stăruie în a se identifica cu răul şi se agaţă încă de falsitate vor trăi momente
grele.
Cu adevărat Shri Kalki a fost anunţat de Scripturile străvechi. El va veni, s-a spus, la sfîrşitul Kali
Yugăi, cînd virtutea va fi dispărut, cînd vom avea foamete, războaie şi conducători criminali. Brahmanii
îşi vor fi pierdut cunoaşterea şi vor avea numai şnurul alb ca semn distinctiv faţă de rest. Esenţa şi
adevărata valoare a lucrurilor se vor pierde. Ritualurile sacre vor dispărea. Pămîntul va fi venerat numai
pentru mineralele lui. Bărbaţii şi femeile vor trăi împreună fără a fî căsătoriţi, legaţi numai de
senzualitate. în Devi Purana descrierea Kali Yugăi este foarte vie. Descrierea societăţilor modeme
urbane degenerate este surprinzător de corectă. în mod similar, Christos a anunţat că a doua Sa venire
va avea loc cînd păcatul va fî larg răspîndit pe Pămînt. Tabloul poate fî asociat imaginii lotusului din
misticismul hindus. Floarea purităţii se înalţă din noroi (Pankaya): alchimia Graţiei Divine îl
transformă pe păcătos în sfînt. Totuşi, în ciuda tuturor acestor predicţii, nu avem o garanţie puternică a
faptului că spectacolul va culmina cu mult speratul happy-end. Chiar noţiunea de joc cosmic respinge
paradigma deterministă şi tradiţiile ei despre necesitatea religioasă (Calvin) sau chimică (Monod). Ea
implică o dialectică dinamică a schimbării şi necesităţii, care formulează regula evoluţiei la nivel
molecular,[4] uman şi cosmic. Probabilitatea deschiderii complete a celei de-a şaptea chakre din Virata
pentru a manifesta venirea lui Shri Kalki este foarte mare. Alternativa., care implică distrugerea totală
şi finală a acestui Univers, nu este în nici un caz exclusă: dacă omul ca un tot, în adharma lui, depăşeşte
punctul fără întoarcere după care nu mai este posibilă recunoaşterea lui Dumnezeu, jocul cosmic al
creaţiei îşi va fi pierdut înţelesul. în dansul Său final (Tandava), Dumnezeu Atotputernic îşi poate
chema înapoi Puterea Sa şi, astfel, toate lumile sînt dizolvate în neant.
Se pare că omul deţine rolul cheie în ultimul act al mîn- tuirii sale.
Să ne referim acum la viziunea Sfîntului loan despre Shri Kalki:
„Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă «Cel
credincios» şi «Cel adevărat», şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul
îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu l ştie, decît
numai El singur Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge. Numele lui este: «Cuvîntul lui Dumnezeu».
Oştile din cer îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie
ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cîrmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioa-
rele teascul vinului mîniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris
numele acesta: «împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor»."
Apocalipsa 19.11-16
Atenţia Sfîntului loan este frapată mai întîi de cal, şi apoi de Shri Kalki. Această succesiune nu este
lipsită de semnificaţie şi ar trebui să raportăm calul lui Shri Kalki la cele expuse anterior.
Am afirmat că relaţia cosmos-microcosmos, legătura dintre evoluţia cosmică şi evoluţia umană
microcosmică constă în faptul că programul în şapte etape al lui Virata este implementat în fiecare
fiinţă umană sub forma instrumentului psihosomatic şi spiritual al Realizării Sinelui. Am menţionat de
asemenea că Realizarea Sinelui înseamnă deschiderea celei de-a şaptea chakre.

Iată implicaţiile acestui eveniment:

• La nivel microcosmic, deschiderea celei de-a şaptea chakre la nivel individual reprezintă sinteza
Realizării Sinelui. Ea conduce, în primul rînd, la integrarea tuturor elementelor[5] ce alcătuiesc
fiinţa umană.
 • Ea este, de asemenea, sinteza dintre Uman şi Divin, dintre Finit şi Infinit, depăşirea Limitei.
• La nivel cosmic, deschiderea celei de-a şaptea chakre pentru un important număr de oameni
reprezintă deschiderea celei de-a şaptea chakre din Virata.
• Relaţia dintre Epistemologie şi Istorie, legătura dintre cunoaştere şi evoluţie, este aceea că,
atunci cînd un număr suficient de mare de fiinţe umane îşi vor fi extins nivelul conştiinţei la
dimensiunea Realizării Sinelui, cel de-al şaptelea punct al programului cosmic va fi imple-
mentat.
în termeni mai academici, evoluţia istoriei şi fenomenologia conştiinţei se contopesc, pentru că
domeniile lor sînt suprapuse prin producerea acestui eveniment ultim, fundamental: manifestarea de
către Duhul Sfînt a zeităţii ce îşi are sălaşul în cea de-a şaptea chakră a lui Virata. Shri Kalki este
Mîntuitorul şi Distrugătorul, Călăreţul din escatalogiile creştină şi hindusă. Venirea Sa este manifestată,
actualizată de implementarea conştiinţei colective prin Sahaja Yoga.
Conştiinţa colectivă a sufletelor realizate este calul lui Shri Kalki. Construind această conştiinţă
colectivă, noi pregătim calul cosmic pentru întoarcerea Regelui.
în fantasticul plan de răscumpărare conceput de Divin, umanitatea urmează să fie salvată prin
participarea omului. Fără această participare, Shri Kalki nu va fi manifestat, iar Sadashiva se va ridica
şi va dansa Tandava pentru distrugerea finală. Poate că sînteţi speriaţi de descrierea înspăimîntă- toare a
Călăreţului făcută de Sfîntul loan. Dar distrugătorul răului este salvatorul inocenţei. Da, am comis
multe păcate, dar asta nu înseamnă neapărat că sîntem răi; am fost induşi în eroare, derutaţi. Să
renunţăm acum la comportamentul nostru greşit, nociv. Cei cu adevărat răi oricum vor rîde de
avertismentele mele şi vor păcătui pînă la capăt.
Cei răi sînt în esenţă de două felurii cei răi din naştere şi cei care adoptă răul. Primii sînt sortiţi celor
mai teribile adîncuri ale iadului. Cel de-al doilea tip poate fi salvat prin Sahaja Yoga. Dar nadis-urile
sînt slăbite, chakrele epuizate, conştiinţa afectată. „Puterea lui Dumnezeu poate distruge Răul, dar ce-i
de făcut cînd Răul ci intrat în conştiinţa căutătorului (Shri Mataji).
Putem răspunde acestei întrebări trecînd de partea virtuţii şi a sfinţeniei, cerînd Realizarea Sinelui.
Cu siguranţă nu aş dori nimănui să ajungă în „iazul de pucioasă" (Apocalipsa 19.20), fie el şi rău, dar,
vă rog, încercaţi să luaţi în serios aceste avertismente, deşi, pe moment, ele par să vină din partea unei
voci singuratice şi izolate în agitaţia lumii moderne, lansînd discursuri şi predicţii ciudate. De ce m~aţi
crede? Semne, minuni, miracole? Cereţi doar vibraţiile şi conştiinţa fără gînduri; prin ele toate celelalte
vă vor fi dezvăluite. Avem acum şansa să-I redăm lui Dumnezeu locul cuvenit în viaţa noastră. Dacă nu
căutăm însă cu ardoare adevărul Lui, vom fi asemenea celor cinci fecioare nechibzuite ce-1 aşteptau pe
mire şi, fiindcă acesta întîrzia, au adormit. Cînd el a venit, nu le mai rămăsese ulei în lămpi, aşa că nu
au intrat cu el în casă. Ar trebui să fim deja pregătiţi pentru manifestarea lui Shri Kalki.
„Luaţi seama la voi înşivă, ca să nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi
băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua
aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pămîntului. Vegheaţi dar în tot timpul, şi
rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întîmpla, şi să staţi în
picioare înaintea Fiului Omului."
Luca 21.34-36
Iisus Christos, Mahavishnu, a avut toate cele unsprezece rudras (puteri distrugătoare) ale lui Shri Shiva.
Dar El a utilizat o singură putere: iertarea. în clipa cînd Christos încetează să mai ierte, El devine Shri
Kalki. Călăreţul este Distrugătorul. Acest lucru a fost spus extrem de clar în
Evanghelii şi în Kalki Pur ana. Cînd va veni, El nu va discuta, nici nu va asculta, nu va mîntui şi nu va
ierta. Pînă în acel moment noi avem însă toată libertatea să ne căim, să fim iertaţi, să ne îmbunătăţim şi
să ne purificăm; şi cel mai rău dintre păcătoşi are şansa sa. Dragostea Divină este mai presus şi mai
puternică decît orice păcat, Ea ne dă şansa mîntuirii înainte de venirea Călăreţului!

[1] Jocuri ale îndoielii, jocuri ale autocompasiunii, jocuri ale egoului. Shri Krishna este Maestrul
Jocului şi, cind încercăm să facem prea mult jocurile, sau jucăm dublu, chakra Vishuddhi se blochează.
Consecinţa imediată este estomparea sensibilităţii şi a conştiinţei. Mulţi vin la programele noastre şi
apoi renunţă, scuzîndu-se: „Totul este prea pur, prea măreţ pentru noi. Noi sîntem atît de murdari. Nu
merităm Dragostea lui Dumnezeu. Lăsaţi-ne să pierim!" Shri Mataji remarcă: „Oceanul păcatului nu
poate fi mai mare decît Dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu poate înghiţi întreaga otravă.u
[2] The Advent - ediţia originală în limba engleză pentru prezenta versiune revizuită, în iimha română,
a apărut în 1979. (n.ed.),
[3] Voi reaminti numai cîteva exemple: ei pot comanda unei UIP să poarte ca vehicul pe cineva şi astfel
subiectul va manifesta capacitatea de a se deplasa în aer. Ei dau discipolilor să repete mantre care nu
sînt nimic altceva decît nume de UIP-uri. Ei pun UIP-uri în hrană şi o dau discipolilor să o mă- nînce.
Ei introduc UIP-uri în chakrele discipolilor prin simpla atingere etc.
[4] Vezi Manfred Eigen şi R. Winkler, Das Spiel: Naturgesetze Steuern den Zufall, Munchen şi Zurich:
Piper, 1975. Această monografie propune o viziune dinamică asupra chimiei fizice şi biologiei
moleculare, care contrastează profund cu atmosfera mecanicistă din Chance and necessity a lui Jacques
Monod, Paris; Editions du Seuil, 1970.
241
[5] Fiinţa umană este un sistem de energie-conştiinţă (mandala) constituit din multiple elemente: aurele
celor cinci elemente (koshas), diversele chakre etc.

Partea a Cincea

MAMA DIVINĂ
„Iată Mama ta!“
loan 19.27
„Cu adevărat Tu eşti Cea care nu poate fi cuprinsă de vreo descriere."
Shri Brahmadeva către Devi în Devi Mahatmyam

Tot ce s-a scris despre Realizarea Sinelui sugerează că ar fi un lucru extrem de dificil de obţinut. Se
presupune că trezirea lui Kundalini implică o muncă enormă de purificare interioară, care necesită vieţi
de-a rîndul de eforturi susţinute. Dar Shri Mataji poate da Realizarea extrem de uşor, uneori într-o
clipă...
Un mare sfînt indian, Jagannath Baba, a coborît din Himalaya special pentru a participa la unul din
programele lui Shri Mataji. Oarecum sceptic, el discuta în contradictoriu cu discipolii săi în timp ce
Shri Mataji era aşteptată să apară. De îndată ce dînsa a sosit, el s-a prosternat (ashtanga namaskar) la
picioarele ei, numind-o „Adi Maya, Adi Maya“. Mai tîrziu le-a spus discipolilor că, de îndată ce Shri
Mataji a intrat în sală, a putut vedea energia Kundalini ridicîndu-se în toţi cei prezenţi, tot astfel cum
copiii, în clasă, se ridică în faţa profesorului...
Eu, cel ce scriu aceste rînduri, am fost extrem de norocos să primesc binecuvîntarea unei asemenea
personalităţi de excepţie, fără precedent în domeniul spiritualităţii.
Cînd mi-am primit Realizarea şi cînd vibraţiile au început să curgă prin fiinţa mea, Shri Mataji m-a
învăţat cum să folosesc această nouă conştiinţă vibratorie; „Pune orice întrebare absolută*, mi-a
sugerat. Prima întrebare a fost: „Există Dumnezeu?" Spre marea mea surpriză, am simţit un extra-
ordinar flux de vibraţii în palme şi în degete. Am pus multe astfel de întrebări şi răspunsurile au venit
cît se poate de limpezi; răspunsul afirmativ aducea o intensificare a vibraţiilor. Un răspuns negativ
producea un fel de arsură în vîrful degetelor; uneori întreaga mînă devenea fierbinte şi grea.
Am înţeles că această conştiinţă vibratorie stabilea un raport, un dialog real cu Divinul. Ce realizare
uluitoare! Experienţa era din ce în ce mai convingătoare. Shri Mataji obişnuia să o descrie cu
următoarele cuvinte:
„Sînteţi asemenea unui computer, asamblat, organizat şi adaptat prin intermediul evoluţiei voastre, şi
care atinge în sfîrşit stadiul în care este gata pentru a fi conectat la sursă.
Cînd Kundalini este conectată la Inconştientul Universal, voi puteţi avea o comunicare directă cu
Realitatea
De fapt, dacă Inconştientul Universal trebuie să vorbească Omenirii, există două modalităţi pentru a o
face. El poate comunica prin vise, simboluri, intuiţii; sau se poate încarna ca fiinţă umană pentru a pune
pe deplin în lumină tot ceea ce era necunoscut şi neexplicat pînă atunci.
încarnările au vorbit limpede despre Adevăr, Cunoaştere şi despre faptul că actualizarea lor va surveni
într-un stadiu ulterior al istoriei. De exemplu, în Evanghelia după loan, putem găsi următoarele citate
din spusele lui Christos:
„V-am. spus aceste lucruri cît mai sînt cu voi. Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care-L va trimite
Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Fiu. (...)
Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întîmple, pentru ca atunci cînd se vor întîmpla, să
credeţi."
loan 14.25-29
„Vă este de folos să Mă duc; căci. dacă nu Mă duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc,
vi-L voi trimite. Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi
judecata. (...) Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu ie puteţi purta."
loan 16.7-12
Aceste afirmaţii sugerează că Iisus nu a putut convinge fiinţele umane din Galileea acelor vremuri. De
ce? Pentru că ele nu atinseseră încă acel nivel al evoluţiei în care să fie pregătite pentru conştiinţa
vibratorie. Fireşte că Duhul Sfînt i-a inspirat pe apostoli, dar aceasta nu era încă împlinirea promisiunii
lui Christos. într-adevăr, starea păcătoasă a lumii din secolele trecute arată limpede că ea nu a fost cîtuşi
de puţin lămurită în ceea ce priveşte „păcatul, neprihănirea şi judecata". Iar omului modern nu-i pasă de
acestea.
Shri Mataji a descris şi explicat toate aspectele mult discutate ale învăţăturilor încarnărilor trecute. Noi
am avut confirmarea afirmaţiilor sale prin conştiinţa vibratorie.

Acum putem înţelege pe deplin cuvintele evangheliştilor, deoarece mesajul creştin a fost împlinit. Noi
înţelegem în sfîrşit întreaga semnificaţie a vieţii lui Christos.[1] El s-a referit mereu la Mama Sa Divină
numind-o Duhul Sfînt, pentru că în Galileea acelor vremuri nimeni nu trebuia să cunoască adevărata
natură a Fecioarei Maria. Christos a fost Fiul lui Adi Shakti, care s-a întrupat ca Mahalakshmi în
Fecioara Maria. El n-ar fi admis ca forţele satanice ce acţionau în Galileea să-şi îndrepte atenţia asupra
Mamei Sale. Orice atac împotriva Ei ar fi declanşat distrugerea universală. De aceea a păstrat secretul.
Dar a anunţat venirea Duhului Adevărului, „care purcede de la Tatăl" şi care va mărturisi despre El.
(loan 15.26).
Aş vrea să amintesc aici vechile Scripturi, pe jumătate uitate sub colbul mileniilor... într-adevăr,
raportate la experienţele surprinzătoare ale prezentului, aceste scrieri ne dezvăluie înţelesuri proaspete,
utile pentru demersul nostru. De exemplu, în măsura în care ne sînt revelate aspectele a ceea ce ele
denumesc prin „Mama Divină", ne sînt furnizate deopotrivă şi indiciile pentru a o recunoaşte, atunci
cînd Ea se va întrupa ca fiinţă umană, aşa cum a fost prezis.
Mă voi referi mai departe la colecţia de mantre cunoscută ca Shri Lalita Sahasranama şi cuprinzînd o
mie de nume ale Zeiţei (Devi). Al o sută zecelea nume este „Kundalini", semnifîcînd faptul că Zeiţa
rezidă în fiecare individ, în stare potenţială, încolăcită ca un şarpe la baza coloanei vertebrale. Ea este
de asemenea „Sahasradalapadmastha" (528) - Cea avînd sălaşul în lotusul cu o mie de petale din
creştetul capului. Alte numeroase nume ne spun că Ea este Cea care conferă beatitudinea eliberării
devoţiior Săi: „Mokshadaini", „Muktidaini", „Pashahantrini", „Mukti-Prasadini", „Bhavaragny
-Kutharika" etc. Ea acordă copiilor Săi naşterea spirituală prin ascensiunea Ei sub forma lui Kundalini
pînă la Sahasrara. Dar cînd şi cum se va ridica Kundalini? Răspunsul îl găsim în Devi Bhagavat
Purana. Shri Markandeya ne spune că o putem recunoaşte pe Shakti după faptul că energia. Kundalini a
căutătorilor se ridică în prezenţa Sa. Ea este Cea care ridică energia Kundalini cu o privire. în această
purana, Devi îi spune lui Himalaya: „Nu există nici o diferenţă între mine şi Kundalini. Sahasrara este
ţelul unic şi deplin al yogăi. Cînd Shiva şi Shakti se contopesc, ambrozia se revarsă şi hrăneşte zeităţile
chakrelor."[2]
Un cititor nerealizat nu poate înţelege prea mult din scrierile lui Shri Markandeya. Dar, după renaşterea
noastră prin Sahaja Yoga, noi am putut experimenta toate cele mai sus menţionate. Ele sînt absolut
adevărate şi coerente.
Analizînd şi alte Scripturi, să nu ne lăsăm orbiţi de îngustimea bigotismului „religios". O minte
hipercondiţiona- tă de conotaţia paternală a tradiţiei iudeo-creştine va avea unele dificultăţi în a accepta
concepţia despre Divin în forma feminină a Mamei. Totuşi, cultul aspectului matern al Divinităţii,
datînd din vremuri imemoriale, a fost atestat prin dovezi arheologice în toate regiunile globului. Se pare
că subcontinentul indian ne prezintă cea mai elaborată expresie a acestei venerări.
Conform şcolii filozofice Advaita Vedanta, Realitatea Supremă este conştiinţa pură, nediferenţiată şi
lipsită de formă (Nirguna). Această stare, care este în acelaşi timp Fiinţa Absolută şi Nimicul Absolut,
[3] nu poate fi concepută de mintea umană. De-a lungul erelor fără număr, ea trece prin faze alternative
de potenţialitate şi manifestare. Alternanţa acestui ritm cosmic a fost numită „respiraţia lui Brahma".
Cînd Realitatea Ultimă se află în starea sa latentă, Nerna- nifestatul este conţinut în ea. în faza de
activare a manifestării sale, această Realitate devine „El“ şi „Ea"; Shri Mataji ne spune că primul pas al
Creaţiei are loc cînd Dumnezeu se separă într-un Aspect Masculin Martor şi un Aspect Feminin care
este Puterea Lui. Aspectul Masculin este Sadashiva (Existenţa Primordială, Martorul Primordial,
Dumnezeu Atotputernic, Tatăl, Purusha): Aspectul Feminin este Adi Shakti (Energia Primordială a
Iubirii Divine, Mama Divină, Prakriti).[4] Prin urmare Mama este Energia Primordială.

Relaţia dintre Shakti şi Dumnezeu Atotputernic a fost sugestiv exprimată de cuvintele Sitei, adresate
răpitorului ei, demonul Ravana: „Aşa cum strălucirea soarelui îi aparţine în mod inseparabil soarelui,
tot astfel îi aparţin eu lui Rama." Creaţia (spirituală şi materială) izvorăşte din Mama Divină, Duhul
Sfînt al tradiţiei creştine. Ea creează rînd pe rînd diferitele straturi ale existenţei, între care şi acest
univers fenomenal. Deoarece această Energie Primordială a Supremului este Cea care dă naştere tuturor
lucrurilor şi fenomenelor pe care noi le experimentăm, Ea este venerată ca Mama Sfîntă. Putem citi în
primele sutras din Kama-Kalavilasa:
„Victorie Ei, Puterii Primordiale, seminţei din care vor răsări întreaga creaţie, universurile statice şi
cele în mişcare, victorie Celei eterne, fără asemănare, avînd natura propriei Sale beatitudini şi
manifestîndu-se ca oglindă a sinelui Lui (Shiva).“
Samaya Mata ne aminteşte că diferenţa dintre „El" şi „Ea" este doar aparentă: „Nu există Shiva fără
Shakti, cum nici Shakti tară Shiva nu există. Nu există nici o diferenţă între ei, tot astfel cum nu există
între lună şi lumina lunii." Shakti combină în persoana Ei atît manifestarea Existenţei Universale
(forma masculină) cît şi Energia Universală (forma feminină). Astfel Ea este identificată cu Unul.
Actualizarea acestei unităţi primordiale în interiorul discipolului este obiectul venerării lui Shakti. Ea
este obiectul central al venerării, pentru că Ea este dimensiunea manifestată a Esenţei Ultime. Tot Ea
este Cea care aruncă o punte peste prăpastia dintre Infinit şi Finit; numai prin mijlocirea Ei plină de
compasiune fiinţa umană limitată poate redobîndi dimensiunea Infinitului. Ea acordă această
binecuvîntare copiilor Săi.
„Tu însăţi, spre a Te manifesta sub forma Universului, ţi-ai asumat în interior forma Conştiinţei şi
Beatitudinii."
Adi Shankaracharya, Saundarya Lahari 36
Să ne amintim că Duhul Sfînt, ca Energie Primordială, este simbolul creştin misterios pentru Mamă.

în Evanghelia apocrifă a Sfîntului Toma, Duhul Sfînt este invocat ca „Mamă ascunsă", „Mamă a
întregii vieţi". Ceea ce ar trebui să ne ajute să recunoaştem înţelepciunea reală a primilor gnostici şi a
părinţilor sirieni, care au sesizat ceva din identitatea Duhul Sfînt = Mamă = Energie. Percepţia
ezoterică aruncă cu siguranţă o nouă lumină asupra dialogului insolit dintre Christos şi Nicodim:
„«Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui
Dumnezeu.» Nicodim I-a zis: «Cum se poate naşte un om bătrin? Poate el să intre a doua oară în
pmtecele maicii sale, şi să se nască?» Iisus i-a răspuns: «Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se
naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu.»"
loan 3.3-5
Iisus se referă aici ia necesitatea de a ne reîntoarce la Mama Divină pentru a deveni un Nou Adam,
născut a doua oară, un Copil Divin. Căutătorii occidentali şi-ar putea orienta demersurile intelectuale în
direcţia descoperirii unităţii mesajelor diferitelor mitologii şi religii, evidenţiind prin aceasta atît
însemnătatea promisiunii creştine, cît şi valoarea celorlalte religii. Shri Mataji a prezentat aceste
învăţături înt-o nouă perspectivă, punînd într-o nouă lumină tradiţiile religioase şi ştiinţa contemporană.
Poate că a venit momentul să înţelegem că adevăratul obiect al cunoaşterii este integrarea. Toate marile
religii sînt una. Acest adevăr ne este revelat prin actualizare, prin experienţă, atunci cînd, prin renaştere,
are loc propria noastră integrare.
Deşi Marea Zeiţă (Adi Shakti) este „cu adevărat fără formă" (vezi Devi Pur ana), Ea a fost venerată de-
a lungul mileniilor sub nenumăratele Ei aspecte şi forme.[5] Cele trei aspecte primordiale prin care Ea
îşi canalizează puterea sînt Mahalakshmi, Mahasarasvati şi Mahakaîi. Numeroase scrieri vorbesc
despre încarnarea Sa în diferite forme (avataruri).
în Scripturi Ea este descrisă drept Puterea Divină Primordială Cu siguranţă că nu este uşor pentru
cititorul occidental să accepte ipoteza fundamentală despre posibilitatea încarnării Sale în formă
umană. Iar a vorbi despre asta este încă şi mai dificil, pentru că acest cîmp al Realităţii nu face decît să
evidenţieze neputinţa şi limitarea ideilor şi cuvintelor. Revelaţia Adevărului devine posibilă în
dimensiunea nou dobîndită a conştiinţei colective, după Realizare. Scopul acestei cărţi nu poate fi
împlinit fără a aduce omagiul cuvenit personalităţii absolut unice a Mamei, Cea care declanşează etapa
finală în procesul dinamic al evoluţiei.
Adevărul este dincolo de credinţă şi necredinţă; el poate fi experimentat numai în starea conştiinţei fără
îndoială, pentru că el aparţine acestei dimensiuni. Totuşi, pentru cei care nu au atins încă această stare,
ţin să menţionez următoarele:
Ea este învăţătorul care etalează fără tăgadă deţinerea deplină a Cunoaşterii Supreme şi care, în acelaşi
timp, oferă discipolului posibilitatea de a verifica experimental autenticitatea acestei învăţături; Ea este
învăţătorul care înalţă conştiinţa discipolului la o nouă dimensiune, în loc de a-i furniza o cunoaştere
pur mentală. Numai un astfel de învăţător poate deschide un nou orizont cunoaşterii umane, un orizont
în care ştiinţa, filozofia şi spiritualitatea vor fi sintetizate într-o perspectivă unică integrată. Vă întrebaţi
poate, firesc: cine poate fi acest învăţător?
Există o cale de a primi răspunsul şi Shri Mataji ne îndrumă printr-o metaforă:
„Nimic nu este mai simplu decît să aprinzi lumina într-o încăpere. Apeşi doar pe butonul
întrerupătorului. Dar există un mecanism complex care funcţionează nevăzut: fire conductoare,
generatoare electrice şi întregul proces descoperit de ştiinţă pentru a utiliza electricitatea; există o
întreagă istorie în spatele descoperirii electricităţii. In mod similar, există o structură. foarte complexă
şi dinamică ce înfăptuieşte Realizarea Sinelui; să ne aprindem mai întîi lămpile şi, în lumina lor, vom
putea înţelege mult mai bine mecanismul.“
Shri Mataji ne invită prin urmare mai întîi să ne primim Realizarea şi apoi să descoperim singuri.
Psihanaliza modernă subliniază faptul că visele poartă mesaje importante din Inconştient. Nenumărate
persoane, înainte de a o întîlni pe Shri Mataji, au avut vise premonitorii. Dar premoniţia se manifestă şi
în starea de veghe, înaintea întîlnirii cu Shri Mataji, Sheila obişnuia să folosească o margaretă drept
suport pentru meditaţia ei (Margareta este numele creştin de botez al lui Shri Mataji). Ea îşi aminteşte
cum desena ore întregi, cu mare grijă, portretul unei femei indiene pe care nu o văzuse niciodată. Mai
mult, intra în stări mai mult decît deosebite atunci cînd trecea cu maşina pe lîngă casa unde Shri Mataji
susţinea conferinţe publice la Londra: „Nu înţelegeam ce se întîmplă. Coborînd cu maşina pe
Marylebone Road, mă racordam pur şi simplu la o altă dimensiune. Acuitatea percepţiilor sporea:
sunetele erau amplificate, culorile mai intense. Eram pur şi simplu fericită."
„Pe drum spre programul de Sahaja Yoga de la Caxton Hali, ne spune James, am simţit un fel de
dizolvare interioară, iar capul mi-a devenit foarte limpede şi uşor. Mi-am spus: Oh, asta trebuie să fie!...
şi m-am grăbit într-acolo."
Cînd călătorim în spaţiul adimensional al conştiinţei, nu există hărţi gata trasate care să ne indice ce
drum să alegem şi ce drum să evităm. Este relativ uşor să facem greşeli care să ne afecteze întreaga
viaţă. Regula cea mai sigură este să avem încredere numai în propria experienţă, dar, chiar şi atunci,
unele experienţe înşală... Singurul mod în care îl pot ajuta pe cititor este să-i propun modelul meu de
abordare raţională. Şi îl pot ajuta să cîştige puţină încredere în explorarea sa, dîndu-i cîteva exemple de
fapte concrete:
- în India, mari yoghini au făcut profeţii despre Shri Mataji. De exemplu, Gargangar Giri Maharaj, al
cărui ashram este lîngă Kolhapur, a spus că în momentul naşterii lui Shri Mataji a văzut cum Shri
Chakra[6] a coborît în întregime pe Pămînt. El afirmă că Ea este însăşi Adi Shakti! Dar că nu înţelege
de ce Ea dă Realizarea unor oameni care nu o merită; lui i-au trebuit mii de ani ca să obţină această
stare pe care Ea o acordă discipolilor în doar cîteva minute.
• Nenumărate persoane au avut viziuni despre Shri Mataji. în Buenos Aires, de exemplu, o
doamnă care nu cunoştea defel mitologia indiană a început s-o descrie pe Shri Lakshmi în
stadiul de Vaikuntha, pierdută în extaz în faţa lui Shri Mataji.
• Martie 1976: Shri Mataji stă în grădina mea din Kathmandu, privind cerul. Eu sînt lingă ea, o
privesc. Deodată contururile grădinii din jurul său se topesc. Realizez că toate formele se
dizolvă şi rămîne numai o singură prezen-' ţă, care se impune atenţiei mele; privirea mea lasă
grădina care dispare şi se opreşte asupra lui Shri Mataji. Văd figura unui bărbat sau, mai
degrabă, a unui zeu, o figură de o măreţie fără seamăn, de culoare albastru deschis, iradiind o
frumuseţe şi o maiestate pe care cuvintele n-o pot descrie. Sînt tulburat, subjugat, fascinat...
„Da, tu eşti, te-am văzut deja, îmi amintesc acest chip de zeu...“ Şi apoi îmi plec privirea, căci
simt că ochii nu îmi sînt suficient de puri pentru a-1 privi. Cînd o privesc din nou pe Shri
Mataji, totul este absolut normal. îi povestesc ce s-a întîmplat. îmi răspunde simplu: „A fost Shri
Krishna “
• Cu diferite ocazii, Shri Mataji a demonstrat public stăpînirea asupra forţelor cosmice, cum ar f!
condiţiile atmosferice, marea etc.
• A vindecat cazuri de cancer şi afirmă că numai prin Sahaja Yoga cancerul poate fi vindecat. Alte
numeroase tipuri de boli au fost tratate prin Sahaja Yoga.
• Deşi unele persoane care urmează falşi guru încep să tremure în prezenţa lui Shri Mataji
asemenea pacienţilor din spitalele de nebuni, domnia sa are puterea să-i aline cu multă
compasiune şi înţelegere.
• Aşa cum am relatat deja. sute dintre noi am putut vedea cu ochiul liber pulsaţia lui Kundalini în
osul Mooladhar şi In diferite chakre la persoane aflate în imediata apropiere a lui Shri Mataji.
• Cîntînd în slava lui Devi Durga sau Litaniile Fecioarei Maria în faţa lui Shri Mataji, uneori
vibraţiile s-au intensificat atît de mult, încît mîinile ne-au îngheţat. Am intrat în acelaşi timp
într-o contemplaţie foarte profundă.
Ce înseamnă toate acestea? Cine este Shri Mataji?
Shri Mataji s-a născut în ziua echinocţiului de primăvară, la 21 martie 1923, la ora 12, ia. Chindwara, o
localitate situată exact în centrul Indiei,7 într-o familie creştină. Strămoşii săi au fost marii regi ai
dinastiei Shalivahan din Rahuri-Nandgaon. Tatăl lui Shri Mataji, Prasad Rao Salve, a fost un suflet înalt
realizat; domnia sa i-a fost guru în a o familiariza cu modul de a fi şi preocupările omului modem. A
fost un om de o onoare exemplară, un caracter deosebit, un model rar de comportament uman.
Generozitatea şi integritatea personalităţii sale au fost unanim respectate şi a devenit o figură marcantă
a mişcării de eliberare şi singurul membru creştin al Adunării Centrale Legislative. Intelectual de
excepţie, cunoştea multe limbi şi stăpînea pe deplin cel puţin unsprezece dintre ele; ştia pe de rost
Bhagavad Gita şi a tradus Coranul în hindi. îi erau familiare toate domeniile artei, literaturii şi ştiinţei;
cu toate acestea, se purta întotdeauna cu mare simplitate şi modestie.
Mama lui Shri Mataji, Cornelia Karuna Salve, o doamnă foarte educată, a fost prima femeie din India
licenţiată în matematică. Susţinînd cu stricteţe valorile dharmei personale şi sociale, domnia sa nu a
tolerat nici o formă de compro- mis cu falsitatea, şi-a. educat copiii cu fermitate şi atenţie
7 în acest moment, luînd în consideraţie timpul local, soarele se afla exact pe meridian, în toată gloria
sa, la zero grade în Berbec şi 30 de grade în Peşti, formând o rajayoga (configuraţie astrală indicînd o
personalitate puternică, de excepţie). Ascendentul la 9 grade în Rac era puternic aspectat de cinci
planete: Jupiter, Mercur, Uranus, Marte şi Luna, şi era ocupat de Pluton, care făcea trigoane puternice
cu trei din cele cinci planete şi sextile cu celelalte două. Ascendentul în Rac indică Mama Universală,
în timp ce Jupiter puternic aspectat în casa a cincea marchează atributul de învăţător al Lumii.
Combinaţiile planetelor în unghiurile astrogramei indică puteri spirituale fără precedent.
iubitoare, a condus treburile domestice cu o demnitate aristocratică. Manifestând în permanenţă o
autentică grijă maternă pentru bunăstarea tuturor membrilor numeroasei sale familii, a fost deopotrivă
mama celor tineri şi a celor mai în vîrstă.
Pe cînd era însărcinată, doamna Salve a simţit dintr-o dată o dorinţă intensă de a vedea un tigru sau un
leu în libertate. Nimeni nu i-a putut alunga din minte această dorinţă; devenise o obsesie. într-o zi un
rajah din vecinătate l-a invitat pe soţul său să se alăture unei vînători menite să captureze un tigru
feroce ce ataca oameni. Domnul Salve a acceptat fără prea mare tragere de inimă să-şi ia soţia cu
dînsul. A doua zi stăteau amîndoi în turnul de veghe din junglă cuprinşi de un sentiment ciudat de
aşteptare. S-a lăsat noaptea şi împrejurimile erau scăldate de strălucirea feerică a lunii pline. După un
timp s-a aşternut o tăcere adîncă şi, deodată, din pădurea tînără, a apărut un tigru uriaş. La vederea lui,
viitoarea mamă s-a simţit exaltată şi plină de bucurie. L-a rugat pe soţ să nu ucidă animalul maiestuos.
El a acceptat, întrebînd-o zîmbitor: „Oare o vei naşte pe Shri Durga?"[7] După acea noapte, tigrul a
dispărut fără urmă.
Cînd s-a născut, Shri Mataji era curată fără de pată, ca şi cum ar fi fost proaspăt îmbăiată în apă
înmiresmată. Privind cu uimire la copilaşul strălucind zîmbitor, bunica a exclamat: „Este
Nishkalanka!"[8] Mama a născut fără cea mai mică durere şi a putut să-şi îndeplinească imediat
îndatoririle gospodăreşti. Cum Nishkalanka este un nume de băiat, fetiţa a fost numită „Nirmala"
(Imaculata).
Copilul a fost botezat în lunea Paştilor, cu mare bucurie. Pe drum spre casă, vizitiul a pierdut controlul
cailor; speriaţi de ceva nevăzut, aceştia s-au cabrat atît de tare, încît. trăsura s-a răsturnat! Toată lumea a
fost absolut disperată cu gîndul Ia viaţa copilei. Micuţa Nirmala a fost găsită printre resturile trăsurii,
lîngă nişte doamne de onoare corpolente, nevătămată şi zîmbind ca întotdeauna.
Shri Mataji a avut o copilărie foarte fericită şi, desigur, a fost îndrăgită de toată lumea. Oamenii îşi
amintesc şi astăzi de fetiţa frumoasă şi adorabilă. Animalele şi păsările îi erau prieteni, dar, uneori, le
speria cu adevărat pe doamnele din casă, pentru că şi şerpii veneau în mîinile ei ca să fie mîn- gîiaţi.
Alteori o găseau stînd singură într-un colţ îndepărtat, cu faţa strălucind de o bucurie interioară, pierdută
în meditaţie. Dar altfel, exploda de energie şi obişnuia să-şi însufleţească prietenii de joacă, inspirîndu-i
în a juca teatru, a cînta şi a dansa. Cînd, la şapte ani, a interpretat rolul lui Shri Krishna, mulţimea
imensă a spectatorilor a fost absolut fermecată de dulceaţa şi de vivacitatea jocului său; harul
interpretării ei emana un sentiment de identificare spontană totală cu zeităţile. Nirmala a dovedit de
timpuriu un talent excepţional pentru muzică şi artă în general , o extraordinară capacitate interioară de
a rezona în faţa frumuseţii. Iubea tot ceea ce era genuin., natural; obişnuia să meargă la şcoală desculţă
pentru a simţi pâmîntul. Tatăl său i-a spus rîzînd unui şofer nou angajat, care trebuia să o ia de la
şcoală: „Fiica mea este uşor de recunoscut. Este fata care-şi duce sandalele în mină!"
în timpul vacanţelor, tînără Nirmala mergea deseori la ashramul lui Mahatma Gandhi. Mahatma
obişnuia să o numească „Nepali“[9] datorită trăsăturilor sale pe jumătate indiene, pe jumătate
mongoloide. A participat la toate activităţile ashramului şi prezenţa ei absolut specială l-a inspirat în
tăcere pe Gandhiji, Majoritatea principiilor lui Mahatma: producţie echilibrată, dharma socială,
simplitate, integrarea tuturor religiilor au fost o prefigurare a culturii sahaj.
La vremea studiilor universitare, Nirmala a ales medicina. Voia să afle cît de departe a ajuns
cunoaşterea umană în domeniu. Cu cîteva săptămîni în urmă, tocmai l-am întîlnit la Londra pe
profesorul său de medicină. Acesta şi-o mai amintea încă foarte bine, cu mîndrie chiar, drept cea mai
ascultătoare şi mai strălucită dintre studenţii săi. Am avut norocul să- i întîlnesc şi pe cîţiva dintre
colegii de şcoală şi prietenii de colegiu. Am fost realmente surprins de respectul enorm şi de iubirea pe
care ei toţi le nutreau pentru ea.
După încheierea luptei pentru independenţă naţională, tînăra Nirmala s-a căsătorit cu Chandrika Prasad
Shrivastava, care avea să devină un membru de seamă al Corpului Administrativ. Ulterior domnia sa a
fost ales secretar general al Organizaţiei Maritime Internaţionale a Naţiunilor Unite. Rudele prin alianţă
consideră că „Nirmala a fost cu adevărat o Gruha Lakshmi; de cînd a intrat în familie, harul şi bunăsta-
rea s-au revărsat, binecuvîntînd familia Shrivastava."
Deşi se bucură de autoritatea unui lider spiritual de prestigiu, recunoscut şi venerat de zeci de mii de
oameni din întreaga lume, Shri Mataji a fost întotdeauna sprijin şi suport pentru domnul Shrivastava. L-
a susţinut în cariera diplomatică, renunţînd adesea la reuniuni organizate în onoarea sa, atunci cînd
dînsul i-a cerut-o. Mulţi dintre prietenii domnului Shrivastava declară că nu au mai întîlnit o astfel de
soţie ideală. înţelegerea şi delicateţea au fost întotdeauna „armele" în depăşirea greutăţilor inerente ale
mariajului. Este doar un mod de a manifesta - în propria viaţă - deosebita preocupare a domniei sale
pentru menţinerea unor relaţii ideale în interiorul familiei. Familia ocupă un loc de primă importanţă în
învăţăturile sale spirituale, iar propria viaţă exprimă din plin acest lucru. Shri Mataji este soţie, mamă şi
bunică. Domnia sa se dedică total şi profund vieţii de familie, obligaţiilor sociale şi Sahaja Yogăi. Cu
extraordinara sa dragoste maternă se ocupă atent de toţi cei aflaţi în grijă. Cît timp soţul său a fost
preşedintele Corporaţiei Maritime a Indiei, angajaţii declarau: „Ne este absolut ca o mamă. Datorită
dînsei ne-am simţit cu toţii membri ai unei familii."
Rudele din partea părinţilor şi soţului vin de la mari distanţe pentru a participa la conferinţele sale. Ele
ne-au spus atît de multe povestiri despre dragostea, atenţia, modestia şi generozitatea sa.
Domnul Shrivastava ne-a vorbit cu mare admiraţie şi respect despre soţia sa acum cîţiva ani, cînd i-am
luat un interviu:
„De cînd sîntem împreună, Nirmala a fost o soţie devotată, înfruntînd cu o forţă de nezdruncinat
perioadele de dificultăţi sau de criză care apar în viaţa oricui. Calităţile sale sînt numeroase, dm aş
menţiona numai cîteva. în primul rînd este felul ei direct de a fi: inocenţa. Cîteodată nu poate înţelege
felul nesincer de a fl ai altora. Inima sa este plină de compasiune pentru cei sărmani şi nevoiaşi, pentru
cei aflaţi în suferinţă. Nu poate suporta să vadă copii flămînzi - ochii i se umplu de lacrimi. Este de o
extremă generozitate şi dăruieşte cu bucurie sinceră lucrurile ce-i aparţin. Nu este ataşată de nici o
posesiune materială. Cerinţele personale sînt minime, cheltuielile personale aproape nule. Şi în ceea ce
priveşte modul de viaţă este absolut uimitoare. Poate trăi în orice condiţii fără să simtă vreun
disconfort, vreo privaţiune. Gustă cu aceeaşi plăcere orice se serveşte, fie că este gătit bine sau prost.1"'
Tipic pentru felul foarte liberal de a fi al lui Shri Mataji este faptul că nu i-a cerut niciodată domnului
Shrivastava să adopte Sahaja Yoga. Fiicele domniei sale ne-au mărturisit că nu li s-au impus niciodată
restricţii şi că au fost educate într-o libertate deplină. Dar, de la sine înţeles, toată lumea trebuia să ducă
o viaţă absolut dharmică.
Nu am auzit-o niciodată pe Shri Mataji spunînd ceva cu asprime, cu duritate. Datorită blîndeţii şi
amabilăţii sale, unii vizitatori lipsiţi de respect manifestă foarte uşor îngîm- fare şi aroganţă. Iar cînd
unii dintre noi alunecă destul de departe pe drumul spre iad, domnia sa remarcă: „Puteţi fi murdari, dar
voi nu sînteţi murdăria. Divinul poate şi vă va curăţa u Sau: Urîţi păcatul, nu pe păcătos.“ A acceptat
întotdeauna să discute cu noi deschis, ascultîndu-ne cu răbdare argumentele stupide şi remarcînd de
multe ori: „Nu înţeleg modul de a fi al fiinţelor umane. Ajutaţi-mă să înţeleg.“ Deşi ştie despre noi mult
mai mult şi mult mai profund decît ştim chiar noi. „Răbdarea" este cu adevărat cuvîntul cheie atunci
cînd încerci să surprinzi caracterul lui Shri Mataji. Cîteodată nu putem înţelege măsura în care suportă
vulgaritatea şi aroganţa oamenilor.
Desigur, atunci cînd situaţia o impune, Shri Mataji poate exprima şi mînia. Face aceasta pentru a-i
îndruma pe cei care-şi periclitează creşterea spirituală prin propria nesăbuinţă.
Directă şi sinceră în modul de adresare. Shri Mataji îi demască pe falşii profeţi cu autoritate absolută şi
o forţă necruţătoare: „Dacă v-ar lua numai banii, nu ar fi atît de grav, dar ei o distrug pe Kundalini şi vă
privează de dreptul la a doua naştere. împlinirea creaţiei - Realizarea lui Dumnezeu şi a voinţei Lui -
este sfidată de aceşti smintiţi. Ei nu ştiu ce preţ vor trebui să plătească.^
La conferinţele publice Shri Mataji se adresează auditoriului cu mare francheţe, ori de cîte ori este
nevoie, fără să se teamă sau să se îngrijoreze că atacă moduri de viaţă statornicite, credinţe şi dogme,
atunci cînd acestea sînt în detrimentul progresului spiritual: „Nu mă aflu aici ca să adun voturi, ci ca să
vă spun AdevărulMulţi oameni au fost cuceriţi de hotărîrea şi de cutezanţa sa îndrăzneaţă în a rosti
Adevărul.
Una dintre cele mai neaşteptate - dar absolut încîntătoare - trăsături pe care am descoperit-o la Shri
Mataji se referă la extraordinarul său simţ al umorului. Stăm ore întregi în jurul dînsei, rîzînd şi
bucurindu-ne de subtilitatea glumelor sale şi de spiritul său scînteietor. Ne spune adesea zîmbind că nu
poate păstra o mină serioasă mai mult de zece minute. Profunzimea de necuprins a naturii sale
debordează de o mereu proaspătă bucurie. Ce încîntare şi ce privilegiu să fii martorul jocului său! Cel
mai mărunt incident aduce o povestire plină de miez, un poem de inegalabilă frumuseţe; firească,
spontană, cu un fin şi fermecător simţ ludic, Shri Mataji răspunde unei întrebări neformulate din
adîncul minţii noastre şi ne deschide un preţios ungher al inimii. Creează momente de estetică pură
ţesînd în curgerea orelor inimi, gînduri şi întîmplări, într-o tapiserie de o rară şi rafinată splendoare...
Tot ceea ce Shri Mataji înfăptuieşte este, în acelaşi timp, profundă implicare şi totală detaşare. Pe
deplin prezentă în acţiune, nu este niciodată absorbită de acţiune. Modul său de a fi nu poate fi
categorisit, încadrat. Este cunoaşterea de dincolo de cunoaşterea umană. Toate calităţile descrise aici nu
pot releva plenitudinea personalităţii sale, decît atunci cînd sînt redescoperite prin calitatea conştiinţei
purificate, ridicate la un nivel superior. înţelegerea naturii sale nu este posibilă pentru cei avizi de
identificări „raţionale". Doar în liniştea conştiinţei fără gînduri apropierea de răspuns devine posibilă;
această nouă percepţie a Realităţii se afirmă prin Sahaja Yoga.

în multe cazuri, prima întîlnire cu Shri Mataji produce o impresie decisivă asupra căutătorilor. Viziuni
şi vise pot însoţi fenomenele din planul conştiinţei. In mod obişnuit Shri Mataji nu încurajează însă
viziunile, pentru că, spune domnia sa, acestea îndreaptă atenţia fie spre supraconştientul colectiv, fie
spre subconştientul colectiv, în timp ce ar trebui să ne situăm în prezent. Ancorajul Realizării Sinelui
aduce contopirea cu adevărul Sinelui. Dar persoanele cu tendinţe spre supraconştient sau cu o
experienţă a drogurilor halucinogene nu pot evita uneori să aibă anumite viziuni.
Ca personalitate umană, Shri Mataji este o fiinţă extrem de binevoitoare, amabilă şi sensibilă. Iubirea sa
maternă reverberează în toate fiinţele sensibile. Relaţia dintre sahaja yoghini şi Shri Mataji este extrem
de apropiată şi exprimă multiple nuanţe de delicateţe şi puritate; este iubirea copilului pentru mama sa.
dar şi aspiraţia sufletului uman către realitatea spirituală din care este parte. Prin prisma propriei mele
experienţe, relaţia cu Shri Mataji este unică, extrem de umană şi de personală, dar reprezentînd,
deopotrivă, o relaţie profundă, intimă, cu propria conştiinţă.
Mergînd adînc în meditaţie, am descoperit că nu există nici o percepţie a „eu“-lui (a creaturii) sau a lui
„Tu" (Creatorul}, sau vreun sentiment al individualităţii personale. Ceea ce percep, în absenţa
gîndurilor, este „existenţa". Dacă ceea ce există în mine este om sau Dumnezeu, este o întrebare pe care
nu mi-o pun, pentru că, la acest nivel, ea şi-a pierdut semnificaţia. Dacă „eu" înseamnă egoul şi
superegoul meu, atunci pot spune că încetez să exist. Dacă „eu" este Şinele meu, existenţa abia începe.
Oricum, întrebările „cine sînt eu?“, „ce este Sahaja Yoga?", „cine este Shri Mataji?" se dizolvă laolaltă
în tăcerea unei conştiinţe unice, singulare. într-adevăr, unul dintre numele Zeiţei este „Chitkala"[10]
(acea facultate interioară care este Arta conştiinţei pure). în acea conştiinţă putem înţelege de ce Ea este
numită şi „Ananda Kalika": Cea care rezidă în noi ca izvor al bucuriei şi beatitudinii".[11]
Unul dintre factorii care fac extrem de dificilă recunoaşterea unei încarnări divine (şi deosebirea,
autenticului de fals) se referă la faptul că toate concepţiile umane privitoare la divinitate au fost
întotdeauna învăluite în mantia nebuloasă a mitului. De fapt, cînd dimensiunea vieţii noastre cotidiene
nu este deschisă către divin, noi tindem să exilăm divinitatea în spaţiul îndepărtat al aşteptărilor mitice.
Religiile devin pentru noi un set izolat de activităţi ce trebuie înfăptuite undeva între serviciu şi
obligaţiile vieţii de familie. Dacă există totuşi un Dumnezeu, acesta n-ar trebui oare să-şi facă simţită
interferenţa în viaţa noastră de zi cu zi? Logica tristă a păcatului este aceea că, cu cît ne comportăm mai
greşit, cu atît devenim mai incapabili de a ne percepe propria natură divină şi calitatea de copil al lui
Dumnezeu.
„Numai Tu, Mamă, Te-ai putea încarna în această Kali Yuga", a exclamat Ramakrishna. în străvechea
Nala Damayanti Pur ana, Kali îi explică lui Nala importanţa Kali Yugăi (epoca timpurilor modeme).
Cînd cele mai rele dintre toate timpurile (Ghor Kali Yuga) vor tortura Mama Pămînt, Adi Shakti se va
încarna şi va acorda salvarea căutătorilor care acum îl caută pe Dumnezeu izolaţi în junglă, ascunşi în
văi adînci sau în munţi inaccesibili. Ei se vor naşte din nou în Kali Yuga ca oameni obişnuiţi, ducînd o
viaţă normală de familie. Atunci Ea va da naştere unor noi rase umane. Venirea în forma Ei completă,
integrată, va reprezenta cu adevărat cel mai formidabil eveniment al Istoriei Universale.
în Shri Lalita Saha.sra.nama Ea este numită „Shobhana- Sulabha-Gatih" (al 683-lea nume): Cea mai
uşoară cale către Realizarea Sinelui. Şi, de asemenea, „Kshipra Prasadini": Cea care revarsă foarte
repede harul asupra devoţilor Săi.
Poate că nu este atît de uşor să recunoşti o încarnare divină, mai ales atunci cînd ea vine ca Mahamaya:
Marea Iluzie. Dar această dificultate a fost menţionată în toate Scripturile. Atît Shri Krishna cît şi
Christos au spus foarte limpede că venirea lor îl va cufunda pe păcătos şi mai mult în păcat: oamenii
nu-i vor recunoaşte şi nu-i vor respecta.
Acum putem poate realiza mai bine semnificaţia profundă a încarnării lui Christos, în relaţie cu Sfînta
Treime. Potrivit Învăţăturilor lui Shri Mataji, aspectul de Dumnezeu Tată s-a manifestat prin venirea lui
Shri Krishna (încarnarea sa este relatată în Mahahharata), care a trezit cea de-a cincea chakră din
Virata. Prin încarnarea Sa în Galileea, Christos a trezit cea de-a şasea chakră din Virata. Prin răstignirea
de pe Golgota, El s-a crucificat pe Sine pe Egoul şi Superegoul lui Virata; prin învierea Sa, El a deschis
la nivel cosmic posibilitatea pentru întreaga umanitate de a învia în conştiinţa divină. Stările conştiinţei
întrupate de Buddha sau Christos sînt stările stăpinirii perfecte asupra mişcărilor intelectului (Buddhi).
Christos este stăpînul suprem al intelectului (.Buddhi); localizarea Sa cosmică este la nivelul chakrei
Agya din Virata. în fiinţele umane Christos guvernează chakra Agya - poarta cea strimtă pe care
Kundalini trebuie să o traverseze înainte de a ajunge la Sahasrara (împărăţia Cerurilor).[12] Toate
acestea sînt revelate prin conştiinţa vibratorie. Atîta timp cît chakra Agya nu este pe deplin purificată şi
deschisă, nu putem stabiliza conştiinţa fără gînduri. La nivelul acestui centru se Încrucişează nervii
optici şi canalele laterale Ida şi Pingala. Christos controlează glandele pineală şi pituitară şi influenţele
sistemelor nervoase simpatice stîng şi drept asupra psihicului (ego şi superego). Astfel, atît la nivel
cosmic cît şi individual, încarnarea Fiului a deschis calea pentru venirea Mamei, Duhul Sfînt. Este într-
adevăr potrivit să ne referim la Tată şi Fiu în capitolul dedicat Mamei, pentru că nimeni altcineva nu ar
fî putut aduce manifestarea încarnării celui de-al treilea aspect al Sfintei Treimi, Cum această încarnare
reprezintă cunoaşterea, conştiinţa şi integrarea, ea aduce, de asemenea, revelaţia completă a mesajelor
tuturor învăţătorilor precedenţi, Christos s-a referit la aceasta spunînd: „Cînd va veni Mîngîietorul, pe
care-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine."
(loan 15,26). Noi toţi avem astăzi certitudinea că vibraţiile emise de Shri Mataji şi percepute în Sahaja
Yoga sînt cu adevărat instrumentul cognitiv care revelează faptul că Iisus Christos a exprimat viaţa
renăscută a Spiritului care izvorăşte din cele trei gunas sub forma vibraţiei primordiale: AUM,
Cuvîntul, Amin. Ele reprezintă fantastica bine- cuvîntare dată nouă astăzi de iubirea transfiguratoare a
Duhului Sfînt.

Recapitulînd cele prezentate pînă acum în manieră teologală, am putea sintetiza atributele celor trei
persoane ale Sfintei Treimi:
TATĂL: Atotputernicul Allah nu este personificat. El este absolut dincolo de percepţia noastră. Este
exprimat ca Adi Bindu - Existenţa Primordială, Martorul jocului propriei Sale Puteri. Dumnezeu Tatăl
este numit în sanscrită Sadashiva. El este martorul suprem care şi-a manifestat dimensiunea paternă
prin Avatarul Krishna al lui Shri Vishnu. Incepînd cu epoca încarnării lui Krishna, omenirea a devenit
capabilă să conceapă grandoarea unui Dumnezeu suprem, care cuprinde totul (aspectul de Virata al lui
Shri Krishna).[13]
MAMA: Adi Shakti este Puterea Atotputernicului Dumnezeu, Energia Primordială; tradiţia creştină o
invocă drept „Duhul Sfînt", prin care Realitatea Supremă nemanifestată se manifestă. Ea formează Adi
Valaya - mişcarea eliptică originară a energiei cosmice, cea care creează sunetul AUM şi miriadele de
Universuri. Ea este puterea supremă a Iubirii Divine, cea care urmează să-i aducă pe copii înapoi la
Tată.
FIUL: Fiul este întruparea lui AUM - suflul vieţii, manifestarea conjuncţiei dintre Existenţa Divină şi
Energia Divină, prin care Universul a fost creat din Adi Shakti şi prin care se va reîntoarce în Ea.
Această unire supremă a contemplării şi puterii s-a manifestat prin naşterea lui Iisus Christos -
Mahavishnu. a noua încarnare a lui Shri Vishnu. Incepînd cu încarnarea lui Christos, omenirea a
devenit mai conştientă de necesitatea crucificării naturii inferioare (egoul şi superegoul) în favoarea
Sinelui.
Sfînta Treime alcătuită din Adi Bindu, Adi. Valaya şi AUM reprezintă un anumit nivel al manifestării
Divinităţii. O elaborare ulterioară a acestei manifestări corespunde stadiului lui Virata, marea Fiinţă
Primordială care manifestă principalele aspecte ale lui Dumnezeu prin intermediul Duhului Sfînt.
Cunoaşterea Divinităţii este astăzi posibilă dacă acceptăm calea pe care ne-a pregătit-o Divinul însuşi.
Această cale este deschiderea Sushumnei, prin Sahaja Yoga. Fireşte că sîntem liberi să alegem orice
cale dorim, dar bunul simţ ar trebui să ne spună că simplul efort al intelectului nu ne va duce foarte
departe.
Nu am descris cititorului foarte precis care este relaţia noastră cu Shri Mataji, pentru că există
sentimente pe care nu ştim să le exprimăm în cuvinte şi pentru că în dimensiunea percepută la un
moment dat se deschide ulterior o altă. dimensiune, iar în aceasta din urmă o alta - o deschidere
nesfîrşită către Infinit. Şi totuşi, Shri Mataji este dincolo de tot ceea ce putem noi percepe.
Amăgirea şi confuzia sînt elemente necesare în marele joc al recunoaşterii. Ia puţin timp să înveţi
regulile jocului, dar jocul merită jucat.
Există însă un principiu cardinal pentru a cîştiga acest joc, un principiu amintit de Shri Krishna, de
Christos, de profetul Mahomed şi de toţi marii vizionari, un principiu ex- plicitat de Shri Mataji ca fiind
în legătură cu activitatea spontană a sistemului nervos autonom. Acest principiu este „Abandonul".
Termenul ne pune negreşit la încercare egoul şi condiţionările. Dar să încercăm să le abandonăm
înţelepciunii noastre! în termeni mai precişi, putem spune că este vorba de un abandon în seama
Sinelui, un abandon în seama lui Dumnezeu. Dispoziţia psihicului nostru este cea care ne poate
conduce atenţia spre acel echilibru care favorizează activitatea sistemului nervos parasimpatic. Abando-
nul implică renunţarea la eforturile care proiectează energia psihică în sistemul nervos simpatic (Ida şi
Pingala). El implică de asemenea o decizie conştientă, pentru că în planul cosmic al Divinităţii ne este
lăsată această libertate de a ne abandona. Sîntem liberi să-i spunem Duhului Sfînt: „Vreau ceea ce Tu
vrei." Abandonul este totodată chiar starea prin care noi ne menţinem conectaţi la Inconştientul
Universal, în acelaşi mod în care un surfer se abandonează valului pentru a fî purtat de el. După
Realizare, abandonul este cel care menţine atenţia pe calea centrală a conştiinţei.
Putem înţelege atunci că egoul şi superegoul nu ating Realitatea şi accepta astfel că „Nu ştiu, dar fă-mă
să ştiu". A te abandona lui Dumnezeu nu înseamnă că noi I-am putea da ceva, Ce ar putea oferi picătura
eu-lui Oceanului Compasiunii Divine? Trebuie doar să permitem ca limitele picăturii să fie dizolvate în
Ocean. Noi pierdem o personalitate limitată pentru a deveni una cu cea Supremă. De aceea toate marile
religii, fără excepţie, subliniază necesitatea abandonului: hinduismul, budismul, creştinismul, islamul
prezintă în termeni diferiţi un acelaşi imperativ.
în multe tradiţii religioase doi piloni principali jalonează dimensiunea abandonului: „credinţa" şi
„renunţarea".
Trebuie să spun că, în general, generaţia mea a manifestat o antipatie constantă pentru aceste două
laitmotive teologice. în gura preoţilor, credinţa suna cam aşa: „Nu ştiu ce se petrece, dar să sperăm într-
un happy end." O atitudine pe care, alături de existenţialişti, n-am găsit-o foarte respectabilă. Părea a fi
alternativa oarbă la o cunoaştere de care se temeau că ar putea fi înspăimîntătoare: „Să sperăm că ade-
vărul este frumos, pentru că, dacă nu este, mai bine să nu ştim!" Am gîndit atunci, de asemenea: „La ce
bun cunoaşterea umană, dacă nu ne poate duce la Dumnezeu? Cunoaşterea, nu credinţa este calea!"
Dar acum ştiu: „credinţa" nu este ceea ce termenul semnifică în uzul curent. în inima noastră rezidă
Atman, Şinele, Ishwara, Purusha. Credinţa în Dumnezeu este modul nostru de a ne raporta la El, modul
nostru de a spune, adresîndu-I-ne, „Tu eşti" în viaţa cotidiană, modul nostru de a-I recunoaşte existenţa,
chiar prinşi în vălurile Mayei, cum am putea fi. Pentru a primi razele soarelui, floarea trebuie să se
întoarcă spre soare. Despre asta vorbeşte „credinţa". Corect direcţio- nată, ea este puterea care aduce
cunoaşterea obiectului său: Realitatea.
Prin Sahaja Yoga am realizat, de asemenea, cît de futil a fost să gîndim că am putea „ajunge la
Dumnezeu"; simplul efort în acest sens nu poate trezi energia parasimpaticului, deoarece efortul însuşi
foloseşte energia sistemului simpatic. Cu alte cuvinte, am putea spune că nimeni nu se poate ridica la
rangul de şambelan al lui Dumnezeu. Divinul trebuie să se deschidă şi să ni se facă cunoscut. Oceanul
trebuie să înglobeze picătura, şi nu invers.

Celălalt aspect al abandonului, „renunţarea", nu ne-a atras nici el; ce rost are să renunţi? Această lume
minunată ce ne înconjoară trebuie gustată, trebuie să ne bucurăm de ea, viaţa trebuie savurată asemenea
unui preţios nectar. Ei bine, sînt încă de aceeaşi părere. Iar paradoxul suprem, fascinant, este acela că
doar prin renunţare lucrul devine posibil. A renunţa înseamnă a renunţa la aparenţă pentru a te bucura
de realitate, a refuza falsul pentru ceea ce este autentic. Doar înţelepciunea iluminată are capacitatea de
a înţelege că dorinţele şi averile nu aduc fericirea. Este ceea ce Shri Krishna ne-a spus în Bhagavad
Gita, ceea ce au propovăduit Christos, Mahomed, Buddha şi Mahavira.
Este lesne de înţeles că, avînd o singură capacitate a atenţiei, dacă vrem să o fixăm în planul real,
trebuie să o îndepărtăm de aparenţe. Atenţia este implicată în mod obişnuit în aparenţe, cum ar fi
acumulările materiale, „călătoriile" egoului etc., care conduc la tipul de interacţiuni sociale
binecunoscute. Aceasta se întîmplă pentru că toate acele lucruri sînt percepute a fi surse de satisfacţie.
Atingem aici un delicat aspect: dacă nu avem nici o informaţie cum că realitatea este mai plăcută decît
aparenţele, nu vom avea de ce să o căutăm. Ciclul reîncarnărilor ne permite să obţinem informaţii
despre straturile superioare ale existenţei şi despre satisfacţiile de ordin superior. Sîntem gratificaţi,
treptat, cu momente de conştiinţă fără gînduri şi străfulgerări de intuiţie care ne iluminează. Ni se oferă
diferite experienţe interioare, care ne jalonează drumul spre starea supremă de beatitudine, ca şi cum
vălul iluziei (Maya} ar fi îndepărtat, permiţînd Divinului din noi să-şi amintească de el însuşi.
Cînd, prin conştiinţa fără gînduri, noi devenim conştienţi de actul existenţei noastre, existenţa insă.şi ne
procură suprema satisfacţie şi bucurie. Atunci florile, copacii, rîurile, norii, zîmbetele, prietenii devin
surse de bucurie desăvîrşită, totul concordă fericirii noastre, lumea pulsează în cîntecul propriei noastre
bucurii. Aceasta este împărăţia care se deschide în interior şi, cînd această dimensiune începe să se
reveleze, nu mai sîntem foarte interesaţi de vechile obiectele ale atenţiei presupuse a ne furniza plăcere
şi satisfacţie şi renunţăm la ele fără ca măcar să observăm.
în fond, ce înţelegem prin satisfacţie? Ce căutăm cu adevărat? Răspunsul este simplu: intensitatea.
Căutăm intensitatea, pentru că ea este esenţa oricărei satisfacţii reale. încercăm în mod constant să ne
ameliorăm capacitatea generală de percepţie pentiu a putea absorbi la un nivel tot mai înalt intensitatea.
Intensitatea este cea care transpare în limpezimea rîsului de copil, în vibraţia stelelor pe cerul nopţii, în
serenitatea tăcută a iubirii... Nu ştiu ce este intensitatea. Dar cred că este modul în care noi percepem
emanaţiile Duhului Sfînt. Este cu siguranţă şi o jucărie în mîna Mayei, pentru a-1 amăgi şi înşela pe
om, care a căutat-o în zgomotul tobelor războiului, în pasiuni furibunde, în evadări psihedelice etc. Din
nou, „renunţarea" este atitudinea psihologică prin care ne eliberăm de implicarea în lucrurile inferioare,
spre a fi receptivi la cele superioare (care ne apropie de Şinele nostru).
Astfel, credinţa şi renunţarea sînt cu adevărat aspecte vitale ale abandonului, iar abandonul nu
semnifică altceva decît faptul că Şinele nostru acceptă şi îşi recunoaşte propria divinitate. Poate ar
trebui să reinventăm cuvintele.[14]
Fiinţele umane se bucură de privilegiul libertăţii ca regulă a jocului creaţiei stabilită de la începutul
timpurilor de însăşi Adi Shakti. Dar numai o fiinţă liberă şi conştientă poate participa la etapa sintezei
superioare a conştiinţei. Ea s-a pregătit pentru această evoluţie făcînd alegeri în deplină libertate,
confruntîndu-se cu hotărîri dificile, implicîndu-se în cele trei gunas, fără a ajunge însă a fi dominată
total de ele. Scena vieţii sale psihice, deşi deschisă contradicţiilor, nu a fost acaparată de polii acestor
contradicţii (egoul şi superegoul).
Shri Mataji invită fiinţele umane libere să aleagă, în deplină libertate, calea evoluţiei superioare, pentru
că libertatea este cu adevărat esenţa, dharma condiţiei umane, şi ea este respectată de Dumnezeu pînă la
ultimul pas al procesului evolutiv. Shri Mataji ne spune că „Scopul emancipării este de a face
cunoscută, conştiinţei umane împărăţia lui Dumnezeu.
Responsabilitatea fiecărui individ este aceea de a accepta emanciparea în deplină libertate. Obiectul
Sahaja Yogăi este eliberarea totală.“[15]
Plantele nu au de ales; îngerii îl cunosc pe Dumnezeu, Dar noi, fiinţele umane, avem privilegiul de a-L
descoperi. Dacă. scopul Creaţiei este ca Dumnezeu să Se recunoască pe Sine în Creaţie la nivelul
cîmpului conştiinţei umane, acest scop este atins numai atunci cînd conştiinţa umană devine pregătită
pentru aceasta prin încercările şi realizările propriei libertăţi. Dacă Dumnezeu ar fi vrut, ar fî putut oferi
conştiinţa divină unei pietre, dar participarea pietrei ar fi fost nulă, iar scopul procesului evolutiv nu s-
ar fi împlinit. Libertatea îi dă omului şansa de a participa, de a spune „da“ sau „nu“, de a interpreta
rolul ce revine creaţiei în jocul cosmic al recunoaşterii.
Actualizarea deplină a unirii cosmice poate fi atinsă de către conştiinţa integrată cînd chakra Sahasrara
este integral deschisă, trezită.
Toţi marii maeştri şi încarnările divine ale trecutului ne-au condus către acea stare a conştiinţei în care
renaşterea promisă să poată avea loc. Timpul Scripturilor s-a împlinit şi, deopotrivă, căutarea noastră
colectivă. Mama Divină este Cea care aduce împlinirea timpului... Ea, Cea pe care sfinţii, înţelepţii şi
vizionarii au proslăvit-o etern:
„Există o fiinţă alcătuită nedesluşit, ce vieţuieşte dinaintea Cerului şi Pămîntului. [Ea] este neauzită şi
nevăzută, este de sine stătătoare şi neschimbătoare; [ea] curge pretutindeni fără a osteni.
Poate că este «mama« Pămîntului. Eu nu-i cunosc numele - o voi numi «Tao»; mă străduiesc să-i [mai]
mai găsesc un nume şi îi spun «mare». «Mare» înseamnă «veşnic curgător»."
Lao Zi, Cartea despre Tao şi virtuţile sale[16]

[1] Shri Mataji ne spune: „După învierea Sa, Christos a revenit pe acest pămînt într-un loc ascuns, în
timp ce Fecioara Maria (Duhul Sfînt) a continuat să insufle credinţă primilor creştini. După adormirea
Sa, Ea şi-a însoţit Fiul şi au trăit încă mulţi ani în Kashmir. Ei sînt înmormîntaţi acolo.“
[2] The Devi Bhagavat Puran, edit. Kalyan, ianuarie I960, p. 412. (traducere liberă, n.a.).
[3] In budismul Mahayana, tathata (realitatea manifestată) şi sunyata (lipsa de substanţă a lucrurilor
manifestate) sînt noţiuni interschimbabile.
[4] Purusha şi Prakriti reprezintă opoziţia aparentă dintre Tatăl-Spirit şi Mama-Natură.
[5] Atestările istorice cu privire la o Zeiţă-Mamă datează din epoca cea mai timpurie a civilizaţiei
hinduse. Ea era venerată la Mohenjo-Daro şi Harappa. O dată cu arienii epocii vedice de mai tîrziu,
Zeiţa Mamă a fost venerată ca Usas, Prithvi (Pămîntul) şi Aranyani în Rig Veda, ca şi Shri Gayatri in
Yajur Veda şi ca Shri Mahalakshmi, Durga şi Jagadamba in alte Vede, în Upaniskade, Ea apare ca Urna.
în Purane, este venerată ca Shri Laiita şi Kali, iar în Agame şi Tantre ca Shri Mahakali, Tripura Sundari
şi Raja Rajeshwari, în Tantre, ritualul mîinii stingi (Vamachara) şi ritualul mîinii drepte (Samayachara)
sînt menţionate ca aparţinînd shaktismului.
[6] Shri Chakra sau Shri Yantra poate fî descrisă ca forma cosmică a Mamei Divine şi instrument al
puterii Duhului Sfînt. Ea este asociată chakrei Sahasrara.
[7] Tigrul sau leul reprezintă vehiculul Zeiţei Durga, Mama Universului.
[8] în Shri Laliîa Sahasranama, traducere de C. Suryanarayana Murthy (Bombay: Bhavan Book, 1975),
cel de-al 153-lea nume al Zeiţei este Nishkalanka, semnificînd „strălucire fără pată". Cel de-al zecelea
avatar al lui Shri Vishnu, care urmează să vină, este cunoscut sub numele de Kalki; Kalki este forma
prescurtată a numelui Nishkalanka.
[9] Potrivit Scripturilor indiene, Zeiţa este fiica munţilor Himalaya şi s-a născut în Nepal.
[10] Vezi Padma Purana şi Shri Lalita Sahasranama.
[11] Alte nume o definesc pe Devi ca întrupare a Beatitudinii: „Madhumati“, „Yogananda“,
„Brahmananda“, „Saccidananda'ţ „Satyananda“.
[12] „Eu sînt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mintuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune/1
{loan 10.9).
într-adevăr, Christos a spus: „Eu sînt calea, adevărul şi luminat Dar nu a spus: „Eu sînt destinaţia/1
Destinaţia este Sahasrara, adică Duhul Sfînt.
[13] înainte de apariţia Dumnezeului poporului iudeu, Yahve, Iehova, faraonul Akhenaton (1367-1350
Î.Cr.) s-a luptat cu panteonul egiptean al clerului din Teba şi a încercat să introducă cultul unui
Dumnezeu Tată unic: Aton, discul solar. Se pare că el a fost primul care a manifestat influenţa lui Shri
Krishna pe ţărmurile Mediteranei.
[14] Nu ar trebui oare să reinventăm cuvintele? Oamenii au luat cuvîntul „real" şi l-au transformat in
reclamă pentru Coca-Cola. Au luat cuvîntul „iubire" şi l-au înecat în murdăria pornografiei. Au luat
cuvîntul „libertate" şi au tras peste el lespedea mormîntului. Au luat cuvîntul „Dumnezeu" şi n-aş vrea
să vă reamintesc ce au făcut cu el! A sosit timpul să comunicăm în conştiinţa colectivă. Mallarme ne
îndemna: „rendez un son plus pur aux mots de la tribut". O dată cu noi, cuvintele vor fî rebotezate.
[15] Cf. „Istoria universală prezintă progresia în dezvoltarea acelui principiu al cărui ţel fundamental
este Conştiinţa Libertăţii."
G. W. F. Hegel, The Philosophy of History, op. cit., p. 56.
X/ Lao Zi. Cartea despre Tao şi virtuţile sale, Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1999, p.'79. (traducere de
Şerban Toader).

Partea a Şasea

ETERNA CĂUTARE
„Căutarea este calea, dragul meu, iar Atotputernicul Dumnezeu dăruieşte lumina cînd baţi smerit la uşa
Lui, însufleţit de cea mai sinceră ardoare."
Guru Nanak

Cei care au fost deja convinşi de Sahaja Yoga, fie prin intuiţie, fie prin experienţă, fie prin simplă
recunoaştere spontană, pot să închidă liniştiţi cartea ia această pagină. Cred că ultima parte este mai
degrabă dificilă. Am sentimentul vag că am folosit oarecum un limbaj artificial, o mulţime de argu-
mente şi de citate solemne, ascunzîndu-mă în spatele bărbii lui Platon sau al prozei anoste a lui Hegei,
Totuşi, această parte a fost scrisă pentru cei care doresc să relaţioneze Sahaja Yoga unei structuri
mentale preexistente sau istoriei căutării umane. într-adevăr, pentru mulţi intelectuali, revelaţia Sahaja
Yogăi vine ca o mare şi neverosimilă surpriză. Acestora le este greu să stabilească punţi raţionale care
să pună în corelaţie stadiul actual al situaţiei mondiale şi manifestarea Sahaja Yogăi. Dar după
Realizare, am putut să văd cum, de fapt, Sahaja Yoga răspunde tuturor marilor căutări şi nelinişti ale
secolelor trecute. Am putut să văd cum firul Căutării jalonează un inevitabil traiect către ea.
Capitolul 11
Rădăcinile filozofice ale ideologiei dezvoltării
1. Scurtă prezentare a subiectului
în zilele noastre, dezvoltarea, atît ca fenomen cît şi ca ideologie, este un produs al Occidentului. Ca
ideologie ea rămîne în mare parte implicită şi neformulată, dar poate fi privită ca o concepţie
atotcuprinzătoare asupra lumii (Weltanschauung), care fixează primele ipoteze fundamentale pentru
procesele de decizie. Ideea dezvoltării este factorul cel mai important al istoriei contemporane a
civilizaţiei, deoarece ea include deopotrivă parametrii culturali, psihologici, economici, sociali şi
politici. Ea determină natura conflictelor relaţiilor internaţionale (Est-Vest, Nord-Sud) şi, de asemenea,
le adînceşte pe cele de la nivelul psihicului individual (acţiune-contemplare). Ea afectează atît viaţa
individului, cît şi pe cea a comunităţii. Mai mult, ea transcende graniţele lumii occidentale şi reglează
activitatea la nivel global. La momentul actual sîntem martorii răspîndirii unei concepţii tipic
occidentale asupra lumii, care se confruntă cu concepţiile altor civilizaţii străvechi precum islamul,
budismul, hinduismul etc. Astfel, una dintre întrebările pertinente despre viitorul omenirii pare să fie:
Ce fel de sinteză este posibilă între aceste două tipuri de civilizaţie diferite? Este oare posibilă vreo
sinteză? Dacă da, ar putea politica dezvoltării să devină vehiculul pentru naşterea unei noi forme de
civilizaţie mondială, integrată?
în acelaşi timp, a devenit evident faptul că modelul de dezvoltare al ultimelor decenii a fost în esenţă un
eşec. Deşi dezvoltarea este în mare parte identificată cu creşterea economică, creşterea economică nu
înseamnă în mod automat dezvoltare socială. Creşterea venitului pe cap de locuitor sau a produsului
naţional brut nu împiedică degradările în plan social. Modernizarea societăţii în lumea aşa-zis dezvol-
tată nu înseamnă şi o împlinire autentică în planul calităţilor umane. Valorile sînt artificiale, relaţiile
sînt mecanice. Dezvoltarea exterioară nu are legătură cu substanţa umană. Devenim conştienţi de faptul
că omul însuşi trebuie schimbat pentru ca societatea să evolueze. într-adevăr, dezvoltarea implică atît
dezvoltarea spirituală a individului, cît şi dezvoltarea socială colectivă. Aceste două aspecte sînt în
interdependenţă, iar relaţia dintre ele poate fi evidenţiată răspunzînd la întrebarea: De ce dezvoltarea a
apărut ca produs al civilizaţiei occidentale, şi nu, să spunem, al civilizaţiei orientale?[1]
Extrem de vastă şi de complexă, întrebarea de mai sus face necesară o introducere a modului în care
intenţionăm să abordăm chestiunea.
Prin definiţie, un studiu al civilizaţiilor implică studiul unui număr aproape nelimitat de variabile.
Există, în mare, două moduri de abordare transculturală în cadrul unei analize comparative. O primă
metodă poate izola şi analiza una sau mai multe variabile, cum ar fi: geopolitica, tehnologia, gradul de
instrucţie, economia; pericolul stă aici în extrapolarea de la particular la general şi în considerarea
domeniului de studiu respectiv ca fiind unica explicaţie cauzală a întregului. Cealaltă metodă înseamnă
a lua în consideraţie, pe cît posibil, întregul ansamblu de variabile şi a construi un model bazat pe date
cantitative. Aici pericolul stă în faptul că modelul este în mod inevitabil incomplet şi incapabil de a
conduce la desprinderea unor semnificaţii de natură istorică.
Ambele metode se izbesc de o dificultate majoră: cum să descoperi legătura corectă dintre cauză şi
efect în lanţul procesual? într-adevăr, chiar modul de a pune o întrebare de tipul lui „de ce“ implică o
alegere care trebuie făcută cu multă atenţie. Aş cita aici o afirmaţie a lui Max Weber:
„De ce dezvoltarea ştiinţifică, artistică, politică sau economică de acolo (China sau India) nu a urmat
acea cale
1. raţionalizării, specifică Occidentului? Pentru că în toate aceste cazuri de mai sus este vorba de
raţionalismul specific şi tipic culturii occidentale."[2]
Este bine să orientăm discuţia în această direcţie şi să nu pornim de la premisa general acceptată,
potrivit căreia cultura occidentală este mai raţională decît cea orientală. Ceea ce ar fi absolut eronat,
deoarece nu se ia în consideraţie faptul că, de pildă, civilizaţiile orientale au fost mai „raţionale" decît
cea occidentală în domeniul de prim interes pentru ele, acela al căii mistice. Este posibil ca Siddhartha
Gautama, Lao Zi sau Shankaracharya să fi fost mai raţionali (mai limpezi, mai sistematici şi mai
eficienţi etc.) decît, să spunem, Meister Eckhart, loan al Crucii sau Teresa d’Avila.
Ceea ce ne conduce spre o primă observaţie metodologică: într-o comparaţie între A şi B, nu trebuie să
îl judecăm pe B după criteriile lui A. Acest aspect a fost evidenţiat de şcoala istorică germană, în
special prin conceptul de Volksgeist (spiritul poporului) al lui Herder: fiecare popor are un spirit cu
totul original.
Dar atunci, dacă nu putem utiliza standardul lui A sau B, care, prin definiţie, sînt legate istoric, pe ce
standarde ne-am putea baza în analiza noastră comparativă? Răspunsul este că trebuie să vedem dacă
există un criteriu comun pentru A şi B şi să pornim de la acesta. Căutarea criteriului comun, a celui mai
mic numitor comun, conduce la o a doua observaţie metodologică: într-un studiu comparativ de civi-
lizaţie, studiul variabilei filozofice deţine o prioritate logică asupra celorlalte variabile, deoarece el
tratează elementul comun fundamental: Omul aşa cum „este" el şi aşa cum „ar trebui să fie". Pe scurt, a
trata despre posibilitatea de perfecţionare a omului (perfectibilitatea omului)[3] înseamnă, de fapt, a
trata despre spaţiul dintre Om şi Dumnezeu. A avea o anumită concepţie despre realitatea ultimă
înseamnă a avea o percepţie corespunzătoare asupra condiţiei umane.

Această percepţie influenţează, fără îndoială, orientarea generală a unei civilizaţii. Omul influenţează
istoria prin chiar concepţia pe care o are despre Dumnezeu, despre sine şi despre istorie.
Analizînd maniera diferită în care mintea occidentală şi cea orientală abordează problema generală a
destinului uman, vom putea înţelege de ce două civilizaţii diferite au stabilit criterii generale de
comportament diferite, de ce una a creat o ideologie a dezvoltării şi cealaltă nu.[4] Şi, în ultimă
instanţă, vom încerca să răspundem la întrebarea esenţială referitoare la condiţiile necesare pentru a
asigura o sinteză fructuoasă între cultura orientală şi cea occidentală.
Vom urma aşadar prima metodă menţionată: vom urmări o singură variabilă, fără a încerca însă să
desprindem din aceasta o imagine mai largă. Această variabilă este concepţia (diferită) asupra
perfectibilităţii umane în filozofia occidentală şi cea indiană. Tema ocupă o poziţie centrală atît în
filozofie, cît şi în dezvoltare. Am ales ca element de comparaţie India, deoarece, potrivit majorităţii
orientaliştilor, contribuţia Indiei la evoluţia gîndiiii asiatice a fost hotă- rîtoare,
1. Noţiuni fundamentale
Să aruncăm o scurtă privire asupra gîndirii indiene. Nu spunem filozofie indiană, pentru a nu folosi un
neologism impropriu. Mai potrivit ar fî termenul de fîloteism indian, deoarece, pentru căutătorul indian,
scopul nu este atît do- bîndirea înţelepciunii, cît mai degrabă a cunoaşterii, a Realizării lui Dumnezeu.
încercarea de a defini gîndirea indiană apare a fi o sarcină dificilă, datorită abundenţei de tradiţii
mitologice diferite. Acest pluralism poate fi explicat prin absenţa oricărei biserici dogmatice, în sens
catolic. Libera competiţie dintre ideile religioase şi experimentarea concretă a coexistat cu o serie de
mari şcoli de gîndire care nu au atins niciodată statutul monopolist al Bisericii Creştine din Imperiul
Roman. Conducători ca Ashoka sau preoţii jainişti, care au încercat să-şi sporească dominaţia prin
organizarea religiei, au eşuat în cele din urmă. Stabilirea celor patru Peethas (centre religioase) de către
succesorii lui Adi Shankarachaya nu a constituit un eveniment semnificativ în istoria religiei hinduse.
Datorită competiţiei stimulatoare, căutarea religioasă a atins în India un nivel foarte înalt atît în gîndirea
speculativă, cît şi în experimentarea concretă. Mai mult, datorită unei agriculturi dependente de
sezoanele musonice, massa imensă a populaţiei rurale a păstrat conştiinţa acută a dependenţei de forţe
aflate dincolo de controlul uman. în acest context, învăţăturile marilor personalităţi din domeniul spi-
ritualităţii au găsit un teren extrem de fertil. Probabil că numitorul comun al tuturor Scripturilor indiene
(Vede, Sutre, Purane, Upanishade, Dhammapada etc.) ar putea fi sugerat de cuvintele lui T. A. Raman:
„Se poate spune că baza credinţei hinduse este credinţa într-un suflet al lumii, sau, mai degrabă, într-un
suflet al întregului Univers, Paramatma, Supremul, realitatea unică din care toate sufletele individuale
fac parte. Definind scopul vieţii ca fiind Realizarea Sinelui, ceea ce înseamnă punerea în armonie a
sufletului individual cu Infinitul, filozofii (...) au examinat raţional toate mijloacele pentru realizarea
acestui scop: beatitudinea de a fi integrat în Suprem."[5]
Realizarea Sinelui prin „unire" este esenţa experienţei religioase indiene, pe care o găsim formulată în
diferite moduri în toate şcolile: vedantice, advaitiste, budiste, jainiste etc. „Unirea" (în limba sanscrită
Yoga) ne introduce o noţiune importantă, care se cere definită, şi anume: calea mistică.
Pentru occidental, termenul „misticism" este cel mai adesea asociat noţiunilor de iraţional, nenatural,
extraordinar, neobişnuit. Este prin urmare extrem de important să ne eliberăm de astfel de clişee: şase
milenii de experiment asiatic în domeniul „mistic" şi paginile majore din istoria civilizaţiilor nu pot fî
pur şi simplu bazate pe închipuiri, vise sau halucinaţii, în demersul spiritual specific Indiei a fost
fundamentată ideea că nu poţi percepe Infinitul cu ajutorul mentalului uman limitat. Ei ştiau ceea ce
aveau să descopere şi cei mai celebri dintre vechii greci: că ori de cîte ori mintea umană se apropie de
Realitate, ea renunţă la conceptele umane fabricate şi se contopeşte cu Adevărul. Ei ştiau că, atunci
cînd instrumentul de luare a deciziilor nu este sensibil faţă de Absolut, deciziile sînt relative şi
imperfecte, deoarece intelectul continuă să facă compromisuri cu falsitatea pentru a satisface interesele
legitime ale egoului.
Pentru a vedea implicaţiile experienţei mistice, să definim termenul „metafizică".
Meta semnifică, în greaca veche, „dincolo de". Metafizica apare a fi ceea ce este dincolo de fizică. Iar
fizica, în sensul său filozofic, reprezintă lumea noastră tridimensională: timp, spaţiu, cauzalitate.
Mentalul nostru, în procesul său intelectual, evoluează în dimensiunea fizicii. Gîndirea, analiza, ştiinţa
aparţin şi ele tridimensionalului. Cea de a patra dimensiune, Infinitul, nu poate fi, prin urmare, atinsă
sau cuprinsă de nici o activitate intelectuală. în măsura în care este „metafizică", o fiinţă este dincolo de
controlul minţii. Dar ea nu este şi dincolo de posibilitatea cunoaşterii umane. Karl Jaspers scrie despre
doctrina lui Buddha:
„Există o singură cale spre eliberare: a depăşi ignoranţa prin cunoaştere. Dar nu ajungi nicăieri prin
explorări aleatorii ale particularului. Numai în starea fundamentală a vederii noastre noi vedem întregul
care transformă şi mîntuie."
Dincolo de simplul concept verbal (vitarka~vi.ka.ra), contemplarea directă (dhyana) ne conduce spre
domeniul unirii spirituale. Shri Ramana Maharshi spunea: „Yoga înseamnă a suprima vritti
(modificările principiului gîndirii). Atunci căutătorul sălăşuieşte în propriul sine." Să ne amintim că
Toma d ’Aquino a definit drept condiţie a perfecţiunii eliminarea „oricărui lucru care împiedică
dedicarea totală a minţii către Dumnezeu". Domeniul generat de activitatea mentală a subiectului este
egoul; domeniul generat de partea emoţională a psihicului este superegoul. O dată ce aceste domenii
psihice sînt învinse, depăşite, atenţia subiectului se cufundă în dimensiunea metafizică a Sinelui. Nu
mai rămîne nimic altceva decît conştiinţa pură a lui „Eu sînt Acela". Prin această călătorie în cea de-a
patra dimensiune, yoghinul obţine starea de unire cu întregul cosmos şi cu sine însuşi:
„Vizionarul Vamadeva, realizîndu-L pe Brahman, a înţeles că el însuşi era atît şinele omenirii, cît şi al
Soarelui. Prin urmare, să ştii de asemenea că oricine îl realizează pe Brahman ştie că el însuşi este
Şinele în toate creaturile."
Bhihadaranyaka Upanishad
Metafizica, pentru vechii greci, era cunoaşterea acelei realităţi primordiale de dincolo de fizică şi care
susţine lumea fizicii. Dar trebuie să subliniem aici faptul că mutaţia în cîmpul cunoaşterii este o
transformare care se produce dincolo de orice speculaţii metafizice; pentru că şi acestea depind de
percepţia umană a Absolutului, sau a lui Dumnezeu, iar această percepţie este limitată. Conştiinţa
umană nu poate cuprinde realitatea prin strădaniile intelectului; ea trebuie să evolueze pînă la nivelul
conştiinţei Sinelui. în această stare mintea umană este conectată la Absolut; nu mai există contradicţii,
compromisuri sau decizii eronate.
Calea mistică înseamnă a depăşi stadiul obişnuit de funcţionare a creierului pentru a atinge stadii
superioare ale conştiinţei, dincolo de lumea tridimensională. Ştiinţa modernă nu este încă în stare să
explice astfel de experienţe, dar, în ultimul timp, a ajuns la un punct în care cercetătorii au început să
perceapă direcţia cercetării lor (mai ales în domeniile neuroendocrinologiei creierului şi medicinii
psihosomatice), şi anume: Există oare vreun tip de „mesaj genetic" în sămînţa umană care să
declanşeze mutaţia la nivelul conştiinţei? Dacă procesul este de natură evolutivă, ce fel de energie
realizează conectarea atenţiei umane la un nivel superior de conştiinţă? Se fac tot mai multe referiri la
Kundalini Yoga - yoga care trezeşte conştiinţa reziduală din interiorul fiinţei umane.
Diferite publicaţii ne prezintă astăzi uimirea cercetătorilor moderni în faţa unui domeniu pe care marii
sfinţi l-au explorat în mod empiric timp de milenii şi care poate fi exprimat în termeni seculari ca
„tărim al maximizării energiilor". Mulţi occidentali contemporani se apropie cu un nou interes de
vechea tehnică spirituală dezvoltată în India şi încep să înţeleagă că aceste explorări ale interiorităţii au
fost de primă importanţă în formarea lumii asiatice. Influenţa marilor maeştri spirituali se baza pe o
cunoaştere profundă a integrării psihosomatice a energiilor umane şi supraumane, îmbinată cu talentul
de a prezenta această cunoaştere într-o teologie coerentă. într-adevăr, ei au determinat în mod fun-
damental concepţia asiaticilor despre destinul uman şi, prin aceasta, atitudinea lor faţă de destin.
Desigur, cei care cunosc condiţia Indiei de astăzi ar putea să nu fie de acord cu prezentarea ei drept ţară
spirituală. Aş sublinia însă că India despre care vă vorbesc este India lui Sri Rama şi a înţeleptului
Vashista. în cursul ultimelor milenii, subcontinentul indian a fost invadat în repetate rînduri (greci,
huni, iranieni, afgani, musulmani, englezi), încît, fără îndoială, vechile valori originare au fost spulbe-
rate. în condiţiile de precumpănitoare nesiguranţă, sfinţii au fost nevoiţi să se retragă în jungle, iar
sistemul social ba zat pe valori spirituale nu a putut supravieţui. Probabil că putem data începutul
decadenţei hinduse în urmă cu 6000 de ani, în perioada descrisă de Mahabharata. Cu toate acestea,
evoluţia trendurilor istorice nu ar trebui să ne împiedice să sesizăm substanţa profund spirituală a
civilizaţiei hinduse. Atunci cînd lăsăm oraşele Indiei pentru a ne îndrepta spre sate, descoperim că
această substanţă este încă foarte vie.
1. Evoluţia gîndirii occidentale
în timp ce în credinţele Indiei perfectibilitatea fiinţei umane - mergînd pînă la asemănarea cu zeii - este
situată în sfera lucrurilor posibile pentru fiinţa umană, evoluţia ideilor în civilizaţiile occidentale ne
conduce către concluzia opusă. Paul Valery a afirmat odată că Occidentul este rezultatul
filozofiei greceşti, al creştinismului şi dreptului roman. Primele două elemente sînt de interes major
pentru înţelegerea argumentării noastre.
Panteonul olimpian al Greciei homerice a corespuns unei viziuni pur antropomorfice a Divinităţii, care
reflecta motivaţiile societăţii războinice din acea vreme. De aceea Xenofan obişnuia să se lamenteze:
„Homer şi Hesiod au pus pe seama Zeilor tot ceea ce este
ruşinos şi reprobabil printre oameni: furtul, adulterul şi
înşelăciunea."[6]
Această etapă a istoriei religiei a oglindit, într-adevăr, o percepţie foarte limitată şi deformată a acelor
fiinţe superioare numite zei sau de vas.
O dată cu sfîrşitui epocii eroice în secolul al VI-lea î.Cr. şi cu dezvoltarea entităţilor urbane şi politice,
asistăm la o moralizare a Divinităţii în piesele lui Eschil. Mai mult, în căutarea perfecţiunii metafizice,
filozofii presocratici au avansat spre o concepţie impersonală despre Divinitate şi, astfel, ei au
destrămat complet religia Olimpului. „Necuprinsul", „Nelimitatul" lui Anaximandru începe să se
asemene cu Brahman Tattwa din hinduism. Aristotel conchide: „Nu există început în Cei Fără Limite
(...) dar acesta pare să fie începutul celorlalte lucruri, cel care le cuprinde pe toate şi le conduce pe toate
(...) şi acesta este Divinul, deoarece este nemuritor şi indestructibil."[7] Parmenide a dus cercetarea mai
departe prin conceptul său celebru de „Fiinţă". El a concluzionat: „A rămas o singură modalitate de a
ne referi la Fiinţă, aceea că ea este şi că nu a fost în trecut, nici nu va fi în viitor, de vreme ce ea este
acum, instantaneu, unică, continuă."[8]
în secolul al V-lea î.Cr., teoria lui Parmenide a constituit un punct culminant în istoria ideilor, după cum
afirma filozoful francez tomist Jacques Maritain (secolul XX): „Intuiţia metafizică a Fiinţei este chiar
acea intuiţie pe care intelectul nostru uman o poate experimenta ca încununare a performanţei sale
intelectuale."[9] Dar Parmenide şi-a făcut cel mai mult simţită ideea prin concepţia lui Platon despre
„Unu": „Unul nu este unu şi nici [măcar] nu este (...), nu încape pentru el nici nume, nici cuvînt, nici
vreo ştiinţă, senzaţie sau opinie (...), nu admite denumire, nu este rostit, nici gîndit, nici cunoscut şi
nimic din tot ce fiinţează nu e în măsură să-l resimtă."[10]
Această reductio a.d absurdum avea să creeze problemele misticismului platonician: cum era posibil să
te uneşti cu acest Unu de nepătruns? într-adevăr, în acea epocă, căutătorii greci erau foarte mult
implicaţi în explorări experimentale, adică nu erau atît de mult preocupaţi de speculaţii asupra
supremului „Unu", ci, mai degrabă, de modalitatea de a-L atinge.
Aş putea spune, fără îndoială, că în perioada anilor de studii am simţit că această ultimă atitudine era
cea corectă. Destul de mult timp m-am simţit frustrat văzînd că mulţi dintre profesorii mei şi dintre
gînditorii trecutului s-au mulţumit doar cu înţelegerea posibilităţilor evoluţiei umane. Dar mie nu îmi
era de ajuns simpla înţelegere. Devenirea, nu înţelegerea, este ţinta! Am continuat să încerc să descopăr
dacă cineva găsise cheia devenirii.
în poemul Purificări al lui Empedocle (secolul al V-lea Î.Cr.) predomină ideea că sălaşul cel mai firesc
al oamenilor ar fî printre zei. Sufletul uman este prins în ciclurile trans- migraţiilor, din care se poate
elibera prin purificări. Sîntem însă departe de dictonul lui Pindar: „lucrurile muritoare sînt potrivite
fiarelor muritoare" şi de puternica tradiţie a Greciei, potrivit căreia încercarea de a-i egala pe zei
(hubris) ar fi cel mai mare păcat. Pentru Pitagora, purificarea însemna contemplarea perfecţiunii deplin
ordonate. Ceea ce ne conduce înapoi la Platon.
Socrate, prin discipolul său Platon, poate fi considerat figura cheie a filozofiei occidentale înainte de
contribuţia semitică. El a prezentat o sinteză între teoriile speculativă şi experimentală asupra
„lucrurilor primordiale" şi a extras din aceasta o filozofie social-politică desăvîrşită. Nicicînd înainte de
Socrate şi Platon, şi nici după ei, filozofiile occidentale şi orientale nu s-au apropiat atît de mult în ceea
ce priveşte perceperea naturii Realităţii Ultime.
Să ne referim puţin la formulările platoniciene:
• In Republica, Platon a descris la nivel speculativ forma binelui ca fiind „pricina pentru tot ceea
ce-i drept şi frumos" (cartea a Vil-a, 517c). Prin urmare, aceasta va fi identificată cu frumuseţea
supremă din Banchetul şi cu „Unul" din Parmenide. Drumul este astfel definitiv croit pentru
ecuaţia ontologică tomistă a Realului: Existenţă = Bine = Frumos = Adevăr, foarte asemănătoare
cu descrierea indiană a Entităţii Supreme (Brahman).
• La nivel practic, Platon afirmă în Phaidon că sufletul care se eliberează de „corp" prin
„cunoaştere" poate atinge realitatea eternă şi „rămîne mereu constant şi neschimbat datorită
contactului său cu lucruri în mod similar imuabile". (Phaidon, 79c, d). Pentru filozofi, „iubitori
ai acelei realităţi care există mereu", a cunoaşte înseamnă a iubi ceea ce este cunoscut. Prin
iubire (Bhakti yoga, în misticismul indian) şi cunoaştere (Jnana yoga), sufletul filozofului
contemplă forma binelui şi cu adevărat devine binele, adică perfect.
Ca o concluzie ia ideile platoniciene (şi aristoteliene din Etica nicomahică), se poate afirma că există în
fiinţa umană un element divin care poate fi actualizat prin contemplaţie. Iar cum contemplaţia
reprezintă ţelul suprem în viaţă, societatea ideală a lui Platon va fi guvernată de un rege-filozof şi de
filozofi care se vor dedica contemplaţiei. Dar cum „mulţimea nu poate avea înclinaţie filozofică", mai
jos de nivelul „binelui filozofic" îl găsim pe acela al „binelui civic", al oamenilor muncitori, cu
aptitudini sociale, care nu au perspectiva de a se alătura „companiei lui Dumnezeu".
Este destul de interesant că sistemul de caste hindus prefigurează cu exactitate tabloul platonician al
societăţii, în care clasa superioară (Brahmanii), dedicată contemplării, este situată ierarhic înaintea
clasei dedicate acţiunii (Kshatriyas: războinicii şi funcţionarii civili). Celelalte două clase, după legile
lui Mânu, sînt Vaishyas (sau negustorii) şi Sudras (sau lucrătorii manuali). Sfinţii se bucurau de o înaltă
consideraţie. Kshatriyas îi protejau şi le căutau sfatul. (De exemplu, termenul mantrana, care în
sanscrită înseamnă „sfat acordat regelui", vine de la verbul mariana
• „a contempla". La fel şi termenul mantii, care înseamnă „ministru"). Sfatul pentru rege era
căutat în profunzimea contemplaţiei. Sfătuitorul regal era un maestru al meditaţiei. Sistemul de
clase, care oferea o poziţie privilegiată sfinţilor, reprezenta în acelaşi timp un judicios sistem de
control şi de echilibru în plan politic. Separarea dintre cunoaştere, putere şi finanţe încerca să
împiedice apariţia de despoţi nelegiuţi. Vom explica mai tîrziu de ce preeminenţa contemplaţiei
asupra acţiunii ca model comportamental a condus la imobilismul civilizaţiilor orientale.
Pătrunderea conceptelor ebraice pe scena greco-romană a pricinuit o criză teribilă în filozofia
occidentală.
Dumnezeul semiţilor era un Dumnezeu providenţial şi personal, Tată al poporului Său ales. Prin
definiţie, o Persona are o formă; iar o formă o exclude pe alta: unirea metafizică cu un Dumnezeu avînd
o formă personală devine o imposibilitate. Prin urmare, practic vorbind, calea omului spre perfecţiunea
divină este fundamental retezată. Speculativ vorbind, logic, dacă omul nu se poate îndrepta către
Dumnezeu, înseamnă că el nu poate să descopere nimic despre Dumnezeu: cunoaşterea o va găsi într-o
carte sacră (Tora, Biblia sau Coranul de mai tîrziu), care este sursa exclusivă, completă, absolută a
Revelaţiei, Din nefericire, acesta este chiar spiritul în care adepţii evrei ai lui Christos
• deşi bine intenţionaţi -, au transmis şi deformat învăţăturile Maestrului lor, care şi-a petrecut
jumătate din viaţă luptînd împotriva conformismului artificial faţă de Scripturi. Ca rezultat,
limitarea îngustă a „spaţiului biblic" avea să acţioneze ca o constrîngere permanentă asupra
speculaţiilor creştine (precum şi asupra celor musulmane). Atitudinea corectă de urmat nu mai
era experimentarea, ci credinţa, nu interogaţia căutării, ci supunerea dogmatică. „Dacă vrei să
intri în viaţă, păzeşte poruncile." (Matei 19.17). Clement Alexandrinul susţinea că omul „nu ar
putea fi salvat în alt mod decît prin credinţă."12 Dar, vai, aceasta era o greşeală pe cît de naivă,
pe atît de periculoasă! Credinţa în Dumnezeu a
12 Clement Alexandrinul, Exhortation to the Greeks, Londra 1919, p. 191. (traducere de G.W.
Butterworth).

început să însemne tot mai mult credinţa într-o carte şi în oamenii răspunzători de interpretarea cărţii, în
vreme ce experienţa lui Dumnezeu însemnase bizuirea pe căutarea proprie a Adevărului. Greşeala
covîrşitoare de a-L întoarce pe Christos împotriva lui Socrate a adus secolele de contradicţii din sînul
creştinismului şi ruptura finală dintre spiritualitate şi societate. în ciuda tuturor eforturilor de a construi
o anume interpretare, putem citi printre rîndurile Evangheliei: „Trebuie să vă naşteţi a doua oară"; ceea
ce arată că Socrate şi Christos au vorbit despre unul şi acelaşi lucru. Am văzut că Socrate susţinea unele
idei despre Om şi Dumnezeu, foarte asemănătoare cu cele prezentate în scrierile clasice ale gîndirii
indiene. Dar Platon nu a mers atît de departe precum vizionarii hinduşi care au descoperit prin
contemplaţie că Sufletul este o parte din Dumnezeu, chiar Dumnezeu însuşi {Atman). Sufletul
contemplativ, la Platon, „se asemăna" formei, dar nu se contopea cu aceasta. De aceea problema
fundamentală a relaţiei Om - Dumnezeu nu a fost rezolvată satisfăcător din punct de vedere metafizic
şi, ca urmare, filozofia platoniciană nu şi-a putut apăra poziţia în faţa teologiei creştine care se născuse
în leagănul augustinian.
Concepţia ideală a cetăţii aristoteliene (polis) se baza pe uniunea dintre politică şi morală, capabilă să
promoveze un regim ideal. Dar, pentru Augustin, „cetatea lui Dumnezeu" este domeniul absolutului, iar
„cetatea omului" este domeniul relativului. Omul, corupt prin păcat, nu poate intra în relaţie cu cetatea
lui Dumnezeu decît prin medierea Bisericii, care furnizează atît îndrumarea politică, cît şi pe cea
spirituală. Prin urmare, creştinii au fost împiedicaţi să caute binele moral în instituţiile politice şi
adevărul în demersul personal al căutării. Consecinţele politice ale acestui concept fabricat de om. cu
privire la relaţia lui cu Dumnezeu îşi găsesc cea mai autoritară expresie în teoria lui Niccolo
Machiavelli: „De vreme ce politica şi morala nu au nimic în comun, ignorarea moralei reprezintă o
bună politică!" Consecinţele metafizice ale aceluiaşi concept aduc separarea omului de Divinitate, a
conceptului de spirit şi introduc în gîndirea occidentală o transcendenţă dualistă, care explică de ce, mai
tîrziu, atenţia va fi focalizată asupra contradicţiilor, şi nu asupra sintezei. Metafizica urma să fie
desprinsă de realitatea concretă imediată şi de orice realizare experimentală, pentru că ea aparţinea
acum cetăţii lui Dumnezeu, la care omul nu avea acces. Pornind de la aceste premise, teologia
occidentală a născut şi alte confuzii.
„Deoarece, aşa cum a afirmat Toma d’Aquino, nu se poate atribui în mod univoc un nume pentru
Dumnezeu şi pentru creaturile sale" (Summa Theologica - p.I, q. 13, a.5), omul, separat de perfecţiune,
evoluează fără speranţă în domeniul imperfecţiunii. Cauza trebuia găsită în „păcatul originar". Dar cum
putea un Tată Atotputernic şi providenţial să îl lase pe om să comită un astfel de păcat ireparabil? Dacă,
aşa cum sugerează Biblia, istoria este determinată de Providenţă, cum poate fi omul răspunzător pentru
păcat? Şi dacă, tot aşa cum Biblia sugerează, omul este răspunzător pentru păcat şi, prin urmare, este
pedepsit, cum poate istoria să fie determinată de Providenţă? Care este scopul ei? Cum putem
reconcilia Providenţa şi Răul?
în Cetatea lui Dumnezeu, Augustin scria: „Dumnezeu, Creatorul tuturor creaturilor, dar nu şi al
defectelor lor, l-a creat pe om bun, dar omul, corupt prin propria alegere şi condamnat de justiţie, a
creat urmaşi care sînt deopotrivă corupţi şi condamnaţi." Ceea ce ar însemna că omul are suficientă
libertate de decizie pentru a alege răul şi a fi pedepsit pentru această alegere. Dar atunci, au argumentat
gnosticii, neoplatonicienii şi pelaghienii, omul ar trebui să aibă în mod egal libertatea de a alege binele,
adică de a avansa în perfecţionarea propriei fiinţe. Cu toate acestea, gîndirea iudaică a respins
posibilitatea căutării spirituale a omului. Credinţa iudaică constă în acceptarea unei revelaţii care a fost
acordată o dată pentru totdeauna. Această revelaţie cere adeziune, şi nu cercetare. Reacţia a decurs
logic faţă de o concepţie antropomorfîcă despre Dumnezeu şi lipsa categoriilor metafizice, ambele
anuiînd orice disponibilitate pentru o experienţă de tip unio mystica.
Conciliul de 1a. Orange din 529 şi cel de ia Quierzy-sur- Oise din 853 au proclamat punctul de vedere
oficial: „Pentru cei care sînt mîntuiţi, salvarea este un dar de la Dumnezeu; dar cei care se pierd, se
pierd prin propria lor greşeală."[11] Iată deci! Declaraţia urma să rămînă poziţia Bisericii: omul nu are
suficientă voinţă liberă pentru a depăşi necesitatea predestinată a căderii sale. Desigur că atunci cînd
preoţii şi erudiţii conciliului au spus „un dar de la Dumnezeu", ei au vrut să spună „un dar al Bisericii".
Au intenţionat, de asemenea să spună că omul este condamnat atîta vreme cît Biserica (şi nu
Dumnezeu!) nu îl mîntuieşte. O dată în plus, o instituţie umană pretindea că reprezintă domeniul
Divinităţii, pentru a-1 guverna mai lesne pe cel lumesc. în acelaşi timp, interogaţia căutătorilor era
descurajată.
Creştinismul, oricît de elenizat, rămîne o religie iudaică. Tertullian exclamă în De Praescriptione: „Ce
au în comun Athena şi Ierusalimul, Academia şi Biserica? (...) în ceea ce ne priveşte, nu sîntem curioşi
să aflăm despre Christos, şi nici să cercetăm Evanghelia."
Răspunsul dat de teologia ortodoxă minţii curioase, chiar prea curioase a Occidentului, a fost să arunce
anatema asupra încercării acesteia din urmă de a rezolva contradicţiile în care fusese înlănţuită de
aceeaşi ortodoxie. Biserica îi spunea Omului că este în chip fundamental depravat, dar îi cerea, în
acelaşi timp, un comportament moral. Doctrina oficială trebuia, desigur, să convieţuiască cu această
contradicţie, pe care o aflăm foarte bine formulată, de cuvintele lui Kant:
„Consecinţa decăderii omului este negarea oricărei valori morale din om (...) pentru că el (omul
decăzut) va fi considerat apoi incapabil să se corecteze, ceea ce intră în contradicţie cu însăşi ideea de
om, care, ca fiinţă morală, nu poate niciodată să-şi piardă în totalitate înclinaţia către ceea ce este
bine."[12]
într-adevăr, impactul ideilor iudeo-creştine asupra filozofiei greceşti a creat un cadru intelectual în care
căutările speculative erau condamnate a fi dezbătute fără speranţă în spaţiul deja prefigurat al
elementelor contradictorii din punct de vedere dogmatic.
O dată cu creşterea puterii sale politice şi economice din timpul Imperiului Roman, Biserica a dobîndit
mijloacele pentru a-şi apăra cu forţă sporită monopolul asupra ideologiei. Ea a trecut totuşi şi prin
momente grele, deoarece conţinutul contradictoriu al dogmei era o invitaţie permanentă la acte
speculative divergente şi constituia o sursă nesfîrşită de controverse ideologice. Începînd cu disputa
sîn- geroasă din timpul Imperiului Bizantin şi pînă la conflictul jansenist-molinist din secolul al XVII-
lea, ca să nu mai pomenim de războaiele religioase, asistăm la felurite atacuri împotriva doctrinei
oficiale, atacuri centrate pe aceeaşi problemă a raporturilor dintre Om şi Dumnezeu.
Pe scurt, deoarece „spaţiul speculativ" al dogmatismului catolic şi ortodox a încorsetat dezbaterea în
termeni profund contradictorii, aceasta a fost sortită total eşecului. Iar eşecul interogaţiei, al căutării, a
fost însoţit de creşterea respectului faţă de instituţiile oficiale şi de acceptarea doctrinelor religioase.
Această stare de fapt, încărcată de conflicte ideologice, a generat felurite tendinţe, pe care le voi reduce,
în mare, la trei poziţii principale.
1. Dogmaticii
Pînă acum Biserica Catolică şi-a înveşmîntat contradicţiile doctrinei în purpura dogmei, încercînd să.
reconcilieze prin subtilul „distinguo“ al lui d?Aquino numeroasele şi permanentele conflicte interioare.
între aceste conflicte trebuie amintită incompatibilitatea ireductibilă dintre liberul arbitru şi necesitate,
pe care sinteza tomistă încearcă să o ascundă. Deţinînd monopolul asupra ideologiei şi înzestrată cu
putere laică, Biserica a acţionat atît ca frînă, cît şi ca un catalizator asupra următoarelor două curente.
1. Marginalii
Un curent de gîndire constant, dar foarte diversificat, a susţinut posibilitatea omului de a realiza în
această viaţă o perfecţiune individuală şi uneori chiar divină. Prin urmare, în alegerea dintre necesitate
şi liberul arbitru, adepţii acestui curent au pledat, în general, pentru liberul arbitru. Spiritul investigaţiei
speculative libere şi al experimentării spirituale, foarte asemănătoare cu tradiţiile Indiei şi Greciei,
reprezintă principalul numitor comun al unor tipuri de experienţe spirituale total diferite. îi aflăm aici
pe gnostici cu Dionisie Areopagitul, gîndirea neoplatoniciană cu Plotin, Pico della Mirandola şi şcoala
de la Cambridge din secolul al XVIII-lea. îi găsim deopotrivă pe misticii creştini situaţi la graniţa
ereziei prin Meister Eckhart, loan al Crucii, Teresa d’Avila, şi pe misticii „eretici": anabaptiştii, catarii,
confraţii Spiritului Liber etc. Apoi pe „iluminiştii" spanioli ai secolului al XVÎ-lea, persecutaţi de
inchiziţia dominicanului Melchior Cano. într-o cu totul altă direcţie aflăm cîţiva gînditori liberi de mare
forţă, precum Erasmus, Spinoza, Goethe sau Nietzsche. Lista nu este nici pe departe completă, dar ea
intenţionează să evidenţieze persistenţa unei tendinţe care a reapărut spre sfîrşitul anilor ’60 ai secolului
XX. O mare parte a tineretului occidental s-a angajat atunci în diverse tipuri de căutare pe tărîmul
conştiinţei. Oricît de important este acest curent în istoria ideilor occidentale, reprezentanţii lui rămîn
„marginali", pentru că nu au reuşit să fundamenteze o entitate socială şi politică durabilă şi viabilă şi,
prin urmare, se definesc prin opoziţie faţă de cele existente.
1. Reformiştii
Categoria reformiştilor a formulat ipotezele filozofice care stau la baza ideologiei dezvoltării.
Asemenea dogmaticilor, ei nu credeau în posibilitatea Omului de a atinge perfecţiunea individuală. Dar,
spre deosebire de dogmatici, în alegerea dintre liberul arbitru şi necesitate, ei au pus accentul, în
general, pe necesitate, dublată însă de o importantă dezvoltare a percepţiei faţă de perfectibilitatea
Omului. Omul putea atinge nivelul de perfecţiune corespunzător condiţiei sale adoptînd un anume
comportament şi participînd la legea generală a Necesităţii. Astfel a fost introdusă noţiunea de
„perfecţiune a muncii" în domeniul acţiunii, faţă de vechea concepţie de „a deveni perfecţiunea" din
spaţiul contemplaţiei. Şi acolo unde, prin propria natură, idealul contemplativ a promovat o viziune
individualistă asupra destinului uman şi a generat valori corespunzătoare, idealul activ a încurajat
dimensiunea socială a destinului uman şi a dezvoltat un set de valori orientate spre realizări în plan
social. Acest curent, nâiscut prin Aristotel, a căpătat, desigur, expresii diferite (Renaştere, Reformă).
într-o vreme cînd o percepţie încă religioasă asupra lumii identifica necesitatea cu providenţa (acţiunea
lui Dumnezeu în lume), Reforma a înflorit prin William Ockham, Luther, Calvin şi Zwingli. Reinhold
Niebuhr şi Karl Barth sînt reprezentanţii contemporani ai acestei orientări. Religia a devenit tot mai
marginală între preocupările oamenilor. Atîta vreme cît perfecţiunea nu însemna a deveni ceva, ci a face
ceva, accentul speculativ s-a deplasat de la obiectivele spirituale către cele materiale. Această cotitură a
gîndirii occidentale a îmbrăcat următoarea formă.
O dată cu secularizarea Necesităţii-Providenţă şi cu înlocuirea necesităţii transcendentale (necesitate de
sus) cu necesitatea imanentă (necesitatea din interior, care este elementul filozofic implicit din
conceptul de legitimitate formulat de J. J. Rousseau în Contractul social), asistăm la apariţia necesităţii
istorice, formulate de Burke, Herder, Hegel şi Karl Marx. Nefiind decît o categorie mentală, aceasta
este în mare parte doar o transpunere în plan lumesc a credinţei iudeo-creş- tine în Providenţă.[13]
Pentru filozofii iluminişti ai secolului al XVIII-lea, era de o importanţă capitală să reconcilieze
încrederea în posibilităţile Omului cu liberul arbitru, pe care îl susţineau cu credinţa într-o necesitate
secularizată, lumească. într-adevăr, a susţine doar liberul arbitru, a crede într-un pur „laissez faire,
laissez passer“, ar fi însemnat să susţii indeterminarea istoriei. Ceea ce, tradus în termenii moralei, ar fi
însemnat că omul nu are nici o garanţie a atingerii „binelui". Aşa cum putem observa în interpretarea
dată de Kant celui de-al doilea discurs al lui Rousseau, ca o reabilitare a providenţei, filozofii germani
au evitat indeterminismul istoric prin definirea necesităţii istorice drept o necesitate a binelui.
Ajungem astfel la sinteza seculară dintre necesitate şi liberul arbitru, care s-a dovedit a fi cel mai
formidabil arhetip al gîndirii contemporane. Ideea este aceea că, prin eforturile egoiste şi contradictorii
ale voinţei sale libere, omul implementează, de fapt, fără să ştie, planul evoluţionist preeminent al unei
necesităţi superioare. Această necesitate care a fost providenţa creştină, a devenit „lanţul de aur al
perfecţionării" la Herder, „planul lumii" la Fichte, „scopul naturii" la Kant şi „selecţia naturală" la
Darwin. Ea a evoluat de la actualizarea dialectică a „Spiritului Lumii" al lui Hegel - prin Karl Marx,
Engels şi Lenin - spre „legea istorică a materialismului dialectic", care furnizează fundamentul gîndirii
lui Mao Tze Dun. Destul de amuzant, descoperim aceeaşi încredere optimistă în capacitatea magică a
necesităţii şi în „Biblia" modului capitalist de producţie. Citim în Avuţia naţiunilor a lui Adam Smith:
„Cînd antreprenorul urmăreşte doar propriul profit (...), el este condus de o mînă invizibilă spre
realizarea unui scop care nu a fost în intenţia sa (...). Urmărindu-şi propriul interes, el îl promovează
adesea pe acela al societăţii, mai eficient decît atunci cînd intenţionează cu adevărat a-1 promova."36
O asemenea gîndire a constituit, desigur, un puternic impuls pentru acumularea de bunuri materiale cu
conştiinţa împăcată a împlinirii unui lucru drept. Este desigur un truism să afirmăm că, în istoria
civilizaţiei, imaginea binelui şi a ceea ce trebuie făcut pentru a-1 atinge au fost strîns legate de
conceptul pe care o civilizaţie anume l-a avut despre Divinitate. Locke, pentru a consfinţi conceptul de
proprietate privată,[14] ne spunea în Al doilea tratat despre cîrmuire că adevăratul fundament al
moralităţii poate fi constituit doar de voinţa şi legea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, concepte diferite
despre Dumnezeu generează moduri diferite de a prescrie reguli şi, mai departe, tipare
comportamentale diferite. Acest lanţ al determinării a rămas operativ şi după secularizarea conceptelor
teologice în domeniile moderne ale filozofiei istoriei şi economiei politice. Tradiţia religioasă iudaică a
unei ordini providenţiale şi-a găsit noi expresii în necesitatea istorică (Herder, Burke, Kant, Hegel) şi
economică (Malthus, Ricardo, Smith, Marx). în ciuda formulărilor variate, rămîne evidentă o aceeaşi
idee fundamentală. De la cartea lui Ezechiel şi pînă la Revoluţia din Octombrie, fiecare generaţie a
pretins a avea misiunea unică de a aduce istoria pe făgaşul ei predeterminat. în acest proces, cea de-a
doua venire a lui Christos şi mileniul împărăţiei lui Dumnezeu au pălit în favoarea mileniului
materialist al societăţilor marxiste şi capitaliste.
Dumnezeu este, a fost şi va fi ceea ce El este, dar oricine se poate folosi de numele Său pentru scopuri
lumeşti. Faptul a fost amplu demonstrat de istoria filozofiei, politice.
1. 0 comparaţie intre Orient şi Occident în ceea ce priveşte percepţia desăvîrşirii umane
Sînt primul care trebuie să admit că am făcut simplificări de proporţie pentru a nu mă pierde în istoria
ideilor. Totuşi, aceste simplificări nu afectează logica sau valoarea argumentului care va fi prezentat
mai departe.
Am văzut că, datorită unor condiţii istorice particulare, India a elaborat la un înalt nivel atît speculaţii
metafizice abstracte, cît şi tehnici de contemplaţie, care reprezintă însăşi esenţa civilizaţiei indiene.
Acest nivel al cunoaşterii religioase a permis sistemului de valori indian să considere perfecţionarea
fiinţei umane - mergînd pînă la asemănarea cu Divinitatea - ca fiind realizabilă. în viziunea brahmanică
şi budistă asupra lumii, nu există nici o separaţie între cetatea divină şi cea pămîntească: există o
singură cetate cosmică. Din acest motiv, în interiorul acestei cetăţi, căutătorul indian era mai curînd
înclinat spre ţeluri divine decît spre cele paminteşti, în timp ce, în gîndirea occidentală, cetatea divină
constituie tărîmul cauzalităţilor, iar cea pămîntească reprezintă tărîmul efectelor. Dar nu este posibil să
conectezi efectul la cauză, deoarece transcendentalismul dualist a creat un abis între cauză, care este
infinită, şi efectul finit. Rezultatul este alienarea omului, care este separat de cauza sa, separat de
posibilitatea de a înţelege Universul şi pe sine însuşi. Legătura dintre cele două cetăţi nu este calea
mistică, ci credinţa în orientările şi doctrinele oficiale.
în contrast cu ceea ce s-a petrecut în India, experienţele mistice practice au fost interzise de clasa
conducătoare a preoţilor. Astfel, deloc surprinzător, acolo unde India a creat un sistem de valori bazat
pe Realizarea individuală a Sinelui, ţările occidentale au dezvoltat un sistem bazat pe valori sociale

şi realizări colective. Domeniul material, şi nu cel spiritual, a fost cu adevărat singurul domeniu în care
căutătorul occidental putea nădăjdui să împlinească ceva după ce s-ar fî eliberat de schizofrenia
teologică a celor două cetăţi; Occidentul a ales cetatea pămîntească.
încercarea seculară a inteligenţei occidentale de a supune gîndirea şi materia datează probabil din
secolul al XV-lea al Renaşterii. Coborînd standardele ţelurilor umane, noul tip de occidental a renunţat
la pretenţia desăvîrşirii metafizice. Leonardo da Vinci observa: „Fericirea supremă ar deveni cauza cea
mai importantă a nenorocirii, iar perfecţiunea înţelepciunii, un prilej pentru nebunie."[15]
Îndemnîndu-şi concetăţenii florentini să pună mai mult preţ pe soarta cetăţii lor decît pe salvarea
propriului suflet, Machiavelli a rupt politica de morală şi a eliberat acţiunea politică de principiile
morale. într-adevăr, putem afirma Împreună cu Leo Strauss că:
„în filozofia modernă occidentală a apărut un nou tip de teorie a metafizicii, avînd drept temă supremă
acţiunea umană şi produsul acesteia mai degrabă decît întregul, care nu constituie nicicum obiectul
acţiunii umane."[16]
în consecinţă, accentul modern asupra unei mereu sporite perfecţionări, în opoziţie cu năzuinţa greco-
hinduistă către eternitate, s-a bazat pe noua credinţă formulată de Goethe în Faust: „La început - scriu
sigur - era Fapta!"[17]
De vreme ce acţiunea înseamnă mişcare, perfecţionarea muncii înseamnă progres; ca şi Darwin,
Spencer ne spune că progresul nu este accidental, ci o necesitate. Revenind la acţiune, observăm că,
prin propria natură, aceasta provoacă reacţiune sau interacţiune, adică raporturi sociale şi dimensiuni
colective. în vreme ce gîndirea occidentală a cercetat domeniul acţiunii şi al societăţii, gîndirea indiană
şi-a îndreptat atenţia către domeniul conştiinţei contemplative, în Orient, forma cea mai respectată a
puterii nu putea fi forţa prinţului machiavelic, ci înţelepciunea sfîntului ce atinsese detaşarea deplină
(Stitha pragnya).
Concluzionînd în termeni platonici, civilizaţia indiană a promovat „binele filozofic" superior, iar cea
occidentală „binele civic" inferior. Dar, pe cînd ţelul suprem putea fi accesibil doar unui grup restrîns
de indivizi, care constituiau elita contemplativă, ţelul inferior rămînea la îndemîna unor pături largi ale
populaţiei, reprezentind elita dinamică, cu apetenţă socială. Aceasta din urmă, căutînd diverse căi de a
obţine perfecţiunea prin acţiune sociaJă, a elaborat un concept despre perfectibilitatea muncii care a
deschis acesteia perspective nelimitate. Cînd acest concept a fost aplicat parametrului economic, a
rezultat ipoteza filozofică ce stă la baza ideologiei contemporane a dezvoltării.
După ce am descris care este variabila - perfectibilitatea umană -, ar trebui să explicăm modul său de
funcţionare, intrînd pe tărîmul psihologiei.
1. Libidoul spiritual
întrebarea care se ridică este concretă şi precisă: Pe ce cale se va exercita influenţa acestei variabile
asupra comportamentului uman?
Răspunsul ar putea fi rezumat după cum urmează; per • fectibilitatea umană este chiar idealul sau
arhetipul care mobilizează energia libidoului spiritual.[18] Acesta din urmă exercită, prin intermediul
egoului (generator de condiţionări) psihicului uman, un impact determinant asupra acţiunii umane.
Prin arhetip înţelegem noţiunea dezvoltată de psihologia lui Jung; omul receptează din inconştientul
colectiv anumite modele ideale care îi penetrează conştiinţa sub forma unor puternice intuiţii. Aceste
manifestări arhetipale sînt extrem de eficace şi ele determină alura tiparelor în care debordează
energiile umane.[19] în această privinţă, este uşor să înţelegem rolul jucat de ideea perfectibilităţii
umane: fiecare alegere, fiecare acţiune implică, pentru subiect, o idee despre „mai bine" şi despre „mai
rău". A te perfecţiona înseamnă a încerca să acţionezi pentru a realiza „mai binele" şi a evita „mai răul".
Noţiunile despre „mai bine" sau despre „mai rău" implică o imagine a Binelui. Această imagine are
valoare normativă, întrucît ea defineşte un set de principii capabile să manifeste Binele. în virtutea
acestei dimensiuni normative, arhetipul perfectibilităţii este prescriptiv, deoarece normele îi obligă pe
oameni să adopte un anumit tip de comportament şi să respingă un altul.
Prin libido spiritual înţelegem dorinţa omului de a se angaja într-un demers suprauman. Această dorinţă
de a obţine, prin propria străduinţă, anumite înzestrări în planul unei „dimensiuni superioare" îşi are
rădăcinile adînc implantate în inconştientul psihicului uman. Ea poate fi înţeleasă ca o modalitate de a
învinge îndoielile şi temerile minţii, pentru a oferi subiectului, prin aceasta, un sentiment de uniune cu
forţe superioare puternice, un sentiment de tărie şi de siguranţă. Dedicîndu -şi energia unui ţel care
transcende limitele înguste ale egoului său, subiectul caută să afle în acelaşi timp justificarea destinului
său şi un anume tip de nemurire. Subiectul antrenat de libidoul spiritual aspiră să fie instrumentul ales
al Necesităţii.[20] Este adevărat că interesul personal ghidează fiinţa umană, dar este încă şi mai
adevărat că acest interes personal, după ce a trecut prin felurite etape de încercare şi greşeală, îşi
găseşte adesea refugiu într-un mecanism psihologic de identificare cu scopuri ce depăşesc cu mult sfera
îngustă a egoului subiectului. Ră- mîne însă problema de a putea genera o dimensiune a conştiinţei care
să permită discriminarea între scopurile apar- ţinînd acestui domeniu suprapersonal.
Istoricii actuali, foarte conştienţi de trăsăturile particulare ale erei capitaliste modeme, tind să identifice
structurile sociale şi politice cu chestiunile economice. Iar prin perceperea funcţiei determinante a
infrastructurii economice, sînt neglijate adesea alte elemente. De fapt, relaţia psihologică amintită
anterior joacă un rol major în evoluţie. Acest mecanism ne furnizează explicaţia raţională pe care se
fundamentează ipoteza (lui Platori, Kant şi Hegel) potrivit căreia „modelele", „idealurile" şi „ideile"
influenţează istoria.
Libidoul spiritual s-a manifestat în două forme istorice diferite, fapt ce a produs falia dintre civilizaţia
asiatică (India şi Extremul Orient) şi cea occidentală.
în India, datorită nivelului atins de cercetarea experimentală şi speculativă în domeniul spiritualităţii,
libidoul spiritual a fost mai degrabă direcţionat spre finalităţi spirituale şi s-a manifestat, prin urmare, în
expresia sa individuală. Indivizii purificaţi puteau într-adevăr curăţa „porţile percepţiei"[21] şi atinge,
în cele din urmă, ţelul suprem: mukti (eliberarea), realizarea lui Brahman sau Nirvana. Consecinţa
acestui fenomen, în ultimele secole, a fost deprecierea valorilor colective şi sociale. Nu trebuie să uităm
că organizarea societăţii indiene avea ca element central preponderent cultura, bazată pe valori umane
interioare, şi nu economia, Nu este deci surprinzător pentru civilizaţia indiană - care încurajează
Realizarea individuală a Sinelui, diminuînd valoarea împlinirilor în plan social - să se confrunte cu o
relativă depreciere în domeniile politicului, dreptului şi economiei, care ţin cu precădere de social, în
favoarea metafizicii şi religiei, înţelese a fi căi către perfecţiunea individuală. Nu este surprinzător nici
faptul că libidoul spiritual fiind retras de la lucrurile şi scopurile lumeşti, indienii nu au avut nici
fundamentul ideologic, nici energiile umane disponibile pentru a dezvolta o societate care să fie
orientată spre creşterea
economică. Călugării indieni budişti au străbătut mai mult de trei sferturi din continentul asiatic,
construind o anumită omogenitate culturală bazată pe aceste principii.
în lumea occidentală, datorită evoluţiei filozofice descrise mai sus, nu era posibilă o realizare a
libidoului spiritual în plan individual; el s-a manifestat în expresia sa colectivă. Principala consecinţă a
fost maximizarea irefutabilă a energiilor, atît la nivelul individului, cît şi la nivel macroso- cial,
fenomen care şi-a găsit expresia istorică majoră în imperialismul mesianic şi în ideologia creşterii
economice. în ambele cazuri, subiectul savura sentimentul reconfortant de a fi instrumentul providenţei
sau al substitutului ei profan.
în plan politic, un studiu psihologic asupra naturii ideologice a expansiunilor imperialiste (romane,
musulmane,. britanice etc.) ar dezvălui existenţa identificării inconştiente mai sus menţionate a
instrumentului (de exemplu, soldatul britanic) cu scopul urmărit (răspîndirea „misiunii civilizatoare" a
britanicilor). Nu este deloc un accident faptul că mesianismul cultural şi războaiele religioase sînt
caracteristice celor două religii (musulmană şi creştină) care au descurajat realizările mistice. (Desigur
că misticismul sufit demonstrează profunzimea islamului mistic, dar să nu uităm că sufismul s-a
revoltat împotriva islamismului oficial). Libidoul şi-a căutat satisfacerea mai curînd în fapte decît în
contemplaţie extatică.
Cealaltă expresie istorică majoră a libidoului spiritual aplicat scopurilor lumeşti este ideologia creşterii
economice. Aceasta apare a fi produsul logic al argumentaţiei noastre. Cum am menţionat deja,
atitudinea occidentală faţă de domeniul economic este rezultatul secularizării conceptelor şi atitudinilor
tipic creştine. în lumea creştină, Necesitatea a fost succesiv înţeleasă ca fiind una cu Providenţa Divină
(Augustin, d’Aquino, Calvin), cu legile istoriei (Herder, Savigny, Kant) sau cu mecanismul economic
(Malthus, Ricardo, Smith, Marx). în toate aceste cazuri, neutralitatea judecăţii etice în ceea ce priveşte
deficienţele procesului Necesităţii (problema teologică a Răului, problema istorică a războiului,
problema economică a costurilor sociale şi a poluării) devine posibilă numai graţie unui optimism apri-
oric în ceea ce priveşte rezultatul, Scopul: 1. a doua venire a lui Christos; 2. statul universal al lui Kant,
statul prusac al lui Hegel, cel mai înalt stadiu al societăţii comuniste a lui Marx; 3. premisa unei creşteri
progresive nelimitate.[22]
Pentru a împlini Scopul ales, actorul de pe scena istoriei trebuie să se conformeze unui tip specific de
comportament, pe care Max Weber[23] îl vede ca evoluînd din ascetismul creştin şi din ceea ce Freud a
denumit „reprimare a sinelui".
Ascetismul consta în a nu urma tendinţele mărunte egoiste care ar fi putut acţiona împotriva cursului
necesităţii, într-o formulare pozitivă, ascetul face ceea ce necesitatea îi cere: ascetul religios posteşte,
iar capitalistul economiseşte, pentru a se conforma percepţiei lor faţă de necesitatea teologică, respectiv
economică.
Ideea de a lucra în sensul necesităţii este un alt mod de a defini libidoul spiritual, reformulat drept
voinţa de a deveni instrumentul necesităţii. Acest concept implică ceea ce Weber numeşte ideea
chemării, a vocaţiei. O dată ce necesitatea este identificată cu mecanismele economice presupuse a
opera spre un ţel fericit, procesul creşterii economice se fundamentează pe puternice premise
ideologice, capabile să mobilizeze şi să stimuleze energiile umane.
Atît stimularea energiilor umane, cît şi observaţia lui Weber cu privire la ascetismul creştin ne conduc
spre teoria freudiană potrivit căreia civilizaţia se sprijină inevitabil pe reprimare. Intîrzierea satisfacerii
instinctelor (prin consum) cauzată de lipsă (penurie) pune bazele civilizaţiei (economisire, investiţie).
într-adevăr, se pare că englezul protestant tipic aparţinînd clasei de jos din secolul al XIX-lea (cu va-
lorile sale de disciplină socială şi chibzuită economie) reprezintă o structură de personalitate pe care o
regăsim în fiecare perioadă de dezvoltare economică şi care întrupează autoreprimarea individuală
generatoare a dinamismului social. Toate situaţiile de dezvoltare fructuoasă ne oferă exemplul unei
ideologii dominante care îl obligă pe muncitor să muncească şi să se supună. Cultul şintoist din Japonia
sau marxismul din China îl ajută pe muncitor să interiorizeze coerciţia, adică să accepte autoreprimarea
în favoarea producţiei. Muncitorul comunist se înclină în faţa aceluiaşi ideal ca şi călugărul cistercian
medieval: idealul de a trăi în conformitate cu „o ordine superioară", într-un desăvîrşit altruism. Singura
diferenţă stă în atitudinea prescrisă pentru atingerea scopului: participarea activă la producţia eco-
nomică, respectiv meditaţia contemplativă.
Extinzînd analiza freudiană la discuţia noastră, putem concluziona după cum urmează. Energia este
nedeterminată, neutră, intensă. „Libidoul spiritual" poate fi considerat a fî o stare nedeterminată a
energiei umane, de un potenţial foarte înalt. In spaţiul indian, acest tip de energie şi-a găsit
determinarea prin dirijarea ei către satisfacerea celei mai înalte aspiraţii la nivel individual. în Occident,
determinarea este diferită: această energie a fost aici reprimată la nivel individual şi dirijată către
realizări colective. A fost declanşată astfel o puternică ascensiune prin Pingala nadi.
Am putut zilnic constata consecinţele acestei din urmă tendinţe. Desigur că, privind haosul sofisticat al
societăţii moderne, nu m-am gîndit prea mult la credinţa occidentală în acţiune. în Elveţia sau în Statele
Unite, viaţa este redusă, esenţial, la muncă. Chiar în afara orelor de program , totul a devenit un alt fel
de muncă. Dacă nu sîntem implicaţi în mod activ în ceva, nu ne putem bucura. Nu ştim cum să trăim
fără această angajare activă. Aşa cum a fost înşelat gîndi- torul, tot astfel s-a întîmplat şi cu făptuitorul.
Devenirea, şi nu acţiunea este cheia! Mulţi dintre prietenii mei au fost de acord cu asta, dar nu am ştiut
cum să realizăm devenirea.
1. Condiţia sintezei
Este oare posibil un model de dezvoltare socială, colectivă, bazat pe valori interioare dharmice? Un
model în care libidoul spiritual să satisfacă atît realizările personale, cît şi pe cele colective?
Realizarea unui astfel de sistem a fost scopul vieţii lui Gandhi. Mahatma nu era un visător, ci un om cu
un deosebit simţ practic şi care cunoştea nevoile reale ale Indiei. El a propus un model de dezvoltare
bazat pe dezvoltarea satului comunal, pe o tehnologie rurală adecvată, pe procedee agricole integrate şi
pe participarea masselor. Un sistem educaţional practic şi complex urma să transmită principiile
dezvoltării individuale şi colective. El a avut viziunea unei societăţi în care producţia şi consumul să se
afle în echilibru, valorile artificiale ale industrializării mecanice să fie respinse şi Dharma să fie
respectată. Cei care nu au putut, vedea valoarea ideilor lui Gandhi, nu realizează poate că multe dintre
ele au fost împrumutate cu succes de Mao Tze Duri şi că astăzi China reprezintă exemplul major de
dezvoltare fructuoasă în lumea a treia. Cu toate acestea, ideile lui Gandhi despre dezvoltarea rurală
integrată au putut fi implementate doar în China, graţie monopolului ideologic al lui Mao, impus prin
puterea coercitivă a statului. Datorită acestei constrîngeri forţate, valorile dezvoltării interioare
individuale au dispărut. Astfel, întrebarea noastră de mai sus nu şi-a aflat răspunsul. într-un fel, China,
lipsită de coerciţie, ar reprezenta modelul de dezvoltare gîndit de Gandhi. Dar poate acest model
funcţiona? Gandhi nu a avut şansa de a-şi pune sistemul în practică. După tragica sa asasinare, el a fost
venerat cu mare respect, dar trădat de birocraţii indieni. Aceştia reprezentau un fel de dar otrăvit lăsat în
urmă de serviciul civil britanic: din cauza formaţiei lor manageriale, ei nu l-au putut lua în serios pe
Mahatma. Puterea a fost preluată de un politician cu vederi occidentale, Jawaharlal Nehru, care a
încercat să impună modelul vestic de dezvoltare, în timp ce Gandhi şi ideile sale rămn neau simple
pagini de arhivă.
Valorile occidentale, dinamismul social şi producţia economică descrise aici sînt astăzi răspîndite peste
tot în lume şi, sub eticheta de „capitalism" sau de „marxism", sînt reunite în noţiunea de „dezvoltare".
în acelaşi timp, valorile spirituale ale orientului îi fascinează pe tot mai mulţi intelectuali occidentali.
Ar trebui, poate, să ne aşteptăm la prefigurarea unei sinteze. Şi totuşi, pare mai degrabă că ne
îndreptăm spre haos, nu spre armonie. Occidentul a eşuat în promovarea „binelui civic": abundenţa
materială nu împiedică alienarea socială. Estul, pe de altă parte, nu a reuşit să promoveze „binele
filozofic": religiile şi-au pierdut suflul sau au devenit mituri, sfinţii s-au împuţinat, iar tineretul tinde
spre ateism, fascinat de maşinăriile electronice. în timp ce Occidentul explorează astăzi căile Realizării
spirituale a Sinelui, Orientul se dedică realizărilor colective în plan material. Occidentul importă falşi
guru, iar Orientul poluarea industrială. în evoluţia postindustrială a ţărilor avansate, societatea tinde să
se scufunde în nisipurile mişcătoare ale consumului: oamenii încep să refuze reprimarea personală în
numele producţiei. Dar vai, retragerea din mecanismul dinamismului social nu conduce neapărat la
Realizarea individuală a Sinelui. Această remarcă reprezintă, de fapt, o gravă şi alarmantă observaţie
asupra crizei actuale a civilizaţiei occidentale. în societăţile in curs de dezvoltare religiile au fost
deformate de neînţelegeri şi superstiţii. Marii învăţători spirituali ai trecutului nu au avut un impact
foarte durabil asupra societăţii. Majoritatea „liderilor religioşi" contemporani sînt doar nişte impostori
corupţi. Prin urmare, în ţările asiatice vechile valori autohtone despre perfectibilitatea umană sînt
abandonate în favoarea unei angajări colective spre modernizare. Dar acest efort extraordinar pentru
dezvoltare generează probleme cărora societatea nu este pregătită să le poate face faţă: rata înaltă a
natalităţii, inflaţia, mahalalele urbane în expansiune etc. în mijlocul confuziei generale, sistemul
Naţiunilor Unite încearcă să promoveze un concept al dezvoltării care să satisfacă atît individul, cît şi
societatea. Poate fî acest lucru realizat?
în acest studiu asupra bazelor ideologiei dezvoltării, ne-am referit la o serie de probleme şi de
contradicţii filozofice fundamentale: relaţia dintre Om şi Dumnezeu, dintre liberul arbitru şi necesitate,
acţiune şi contemplaţie, individ şi societate. Desigur că ambii termeni ai relaţiilor de mai sus se
regăsesc atît în filozofiile occidentale, cît şi în cele orientale, dar este tot atît de adevărat că, în fiecare
din aceste cazuri, unul din termeni este predominant şi determină, prin urmare, evoluţia generală a
sistemului conceptual în ansamblu. Aşadar, sinteza practică între aceste variate contradicţii ar putea să
însemne şi posibilitatea de a integra culturile orientală şi occidentală într-o nouă civilizaţie mondială.
Aceasta ar reprezenta pentru umanitate împlinirea căutării sale milenare pentru lucrurile primordiale şi
societatea ideală.
Am afirmat că modul în care omul şi-a înţeles potenţialul de perfecţionare a generat, în ultimă instanţă,
lumea aşa cum arată ea astăzi. Prin urmare, dacă vrem să ne ridicăm deasupra stării actuale de confuzie
ce planează asupra problemelor de politică internaţională, este necesar să dezvoltăm o nouă înţelegere a
acestui potenţial. O asemenea înţelegere ar putea fi stimulată de următoarele observaţii.
Occidentul a dezvoltat ceea ce lipsea Orientului şi invers. Ambele modele de civilizaţie sînt unilaterale.
De aceea libidoul spiritual l-a purtat pe om către extreme, în loc să-l menţină pe calea centrală a
echilibrului dintre implicarea spirituală şi cea materială. în Occident, extrema dinamismului colectiv şi
social a dus la declanşarea războaielor religioase, la apariţia imperialismului colonial şi a regimurilor
totalitare, la formularea conceptului de creştere economică, lipsit de relevanţă socială. In Orient,
extrema misticismului individual a condus la egoism spiritual, la degenerarea sistemului de caste şi la
imobilism social.
Astfel, un model eficient de dezvoltare ar însemna canalizarea energiilor umane atît în direcţia
realizărilor spirituale individuale, cît şi în cea a realizărilor materiale colective. Aceasta este vechea
problemă platoniciană: cum poate fi promovat în acelaşi timp binele filozofic şi binele civic? Soluţia
regelui-filozof propusă în Republica (care s-a dovedit a fi nerealistă) s-a bazat pe ipoteza că „mulţimea
nu poate să facă filozofie". Dar aceste separări intre cetatea lui Dumnezeu şi cetatea omului (Augustin
şi Biserica Catolică), între morală şi politică (Machiavelli, Hobbes), precum şi separarea identităţii
umane între sufletul individual şi fiinţa socială (J.J. Rousseau), au apărut deoarece colectivitatea nu a
fost în stare să atingă nivelul binelui. Societăţile au evoluat pe baza acestor contradicţii. Pentru a
schimba cu adevărat societatea în mai bine, este necesar ca ele să fie depăşite într-un mod care să poată
fi implementat istoric. Nu este posibil un impact asupra istoriei fără un impact asupra masselor.
Astfel, răspunsul teoretic la întrebarea noastră este cît se poate de direct. Sinteza dintre morală şi
politică, dintre individ şi societate, dintre contemplaţie şi acţiune implică necesitatea ca Realizarea
Spirituală să devină un fenomen colectiv.
Cîteva suflete realizate, precum Platon sau rishii din
Upanishade, nu pot avea un impact concret şi suficient de durabil asupra societăţii. Aceste spirite
superioare ne îndeamnă să devenim una cu Şinele nostru superior, dar nu ne spun cum să realizăm
aceasta, aici şi acum.
Pînă cînd Realizarea spirituală a Sinelui nu va deveni o posibilitate imediată şi practică pentru un
număr semnificativ de indivizi, nu va exista o altă cale de a promova simultan binele civic şi filozofic,
dezvoltarea colectivă şi individuală. Realizarea spirituală colectivă va declanşa procesul integrării
dintre cetatea lui Dumnezeu şi cetatea Omului. Numai atunci Realizarea individuală a Sinelui va putea
produce efecte pozitive imediate asupra comunităţii, prin reper- cursiunile fenomenului asupra
dimensiunii sociale. Numai atunci dezvoltarea colectivă va putea evita obişnuitele consecinţe ale
opresiunii şi alienării individului, deoarece ea va fi condusă de personalităţi iluminate. O dată ce
libertatea umană va fi astfel eliberată de ignoranţă, ea va şti cum să evolueze în pas cu necesitatea. De
fapt, o astfel de comunitate de personalităţi realizate devine instrument al Evoluţiei. Milioane de
căutători, elitele Umanităţii din toate epocile şi de pe toate continentele, s-au străduit să dea viaţă
acestui ideal. Fantastice energii umane au fost mobilizate în acest scop. Astăzi, condiţiile istorice au
evoluat în asemenea măsură încît întrebările eterne sînt formulate în termenii dezvoltării globale.
Cheia către noul model de dezvoltare pe care îl propunem este faptul că sinteza dintre acţiune şi
contemplaţie se află astăzi la îndemîna masselor largi. Realizarea acestei sinteze reprezintă condiţia
necesară pentru ca libidoul spiritual să evite extremele comportamentului uman şi să se menţină pe
calea centrală a echilibrului şi evoluţiei. Mult aşteptata Epocă de Aur sau Satya Yuga pare să fie chiar
sinteza dintre mileniul materialist şi cel spiritual.

Capitolul 12
Marea dilemă
1. Contradicţia dintre Finit şi Infinit
Dacă ne oprim asupra literaturii moderne, am putea încerca să descoperim tema comună care o străbate
ca un fir roşu. Marii scriitori ruşi (Dostoievski, Turgheniev, Tolstoi), de exemplu, au fost frămîntaţi pînă
la obsesie de aceleaşi probleme care i-au tulburat pe Holderlin şi pe Albert Camus sau care l-au făcut pe
Herbert Marcuse să pledeze pentru „marele refuz": este vorba despre problema existenţei răului şi a
contradicţiei existenţiale umane. Cu şapte sute de ani în urmă, Toma d’Aquino observa: „Cea mai
neînsemnată cunoaştere despre lucrurile supreme este mai valoroasă decît cea mai certă cunoaştere
despre lucrurile mărunte,"[24] Evident, o dată cu trecerea secolelor, acest superb optimism a pălit.
Omul modern, dacă se întîmplă să reflecteze asupra destinului său, este mai curînd înclinat să declare,
precum Kierkegaard: „Spaima apare din faptul că Omul, nu doar are posibilităţi, dar este pură
posibilitate."
Care este lucrul care i-a zdruncinat într-atît pe gînditorii moderni? In căutarea răspunsului, să luăm în
consideraţie diversele filozofii. Vom descoperi curînd evidenţa prezenţei unei teme constante,
fundamentale la baza diferitelor sisteme istorice de gîndire într-o asemenea măsură, încît aceste sisteme
diferă doar în manifestările lor istorice, nu şi în ceea ce priveşte premisele lor fundamentale. Această
temă comună este atît de proprie condiţiei umane, încît pare să fi influenţat: de-a lungul istoriei
concepţia omului despre sine şi modul în care el acţionează.
Mai mult, cînd ne îndreptăm atenţia asupra diferitelor ramuri ale filozofiei (epistemologie, ontologie,
filozofie politică etc.), redescoperim aceeaşi temă. Profund analizate, aceste ramuri se reduc la o
contradicţie esenţială, la o dilemă primordială care, sub diferite formulări conceptuale, dezvăluie o
identitate structurală fundamentală. Marea dilemă se referă la perceperea de către intelect a unei relaţii
contradictorii între Finit şi Infinit. Cei doi termeni trezesc în psihicul omului modem conotaţii proprii
unor dimensiuni total incompatibile, unor straturi ale existenţei care se exclud reciproc. A vorbi despre
o sinteză între cele două dimensiuni pare a fi o contradicţie de termeni şi o imposibilitate matematică.
Contradicţia fundamentală pentru înţelegerea umană se referă la faptul că Infinitul (absolut, universal,
necesar, cosmic) se manifestă oamenilor prin Finit (relativ, particular, liber, microcosmic). Infinitul este
în acelaşi timp revelat şi ascuns prin chiar manifestările sale (noţiunea indiană de May a, noţiunea
creştină de „Mister").
Problema este că însăşi conştiinţa umană participă la acest joc amăgitor prin care Infinitul se manifestă
înăuntrul Finitului. Conştiinţa de sine a minţii realizează foarte limpede contradicţia fundamentală ce
defineşte condiţia umană, şi anume: existenţa a ceva nelimitat în omul mărginit de propriul său ego.
„Omul nu este nici înger, nici bestie", remarcă Blaise Pascal; dar este dificil să acţionezi, să trăieşti sau
să gîndeşti fiind „nici una, nici alta". Paul Valery suspină: „Omul este prea particular, sufletul său prea
universal."[25] Şi totuşi, a fi fiinţă umană înseamnă a suporta această contradicţie fără a avea
capacitatea de a o depăşi.
Problema poate fi ilustrată printr-un exemplu. Pentru a exista ca fiinţă umană, copilul trebuie să
părăsească pîntecul mamei şi starea de uniune cosmică de care s-a bucurat fiind acolo. Necesitatea de a
se separa pentru a exista exprimă trăsătura esenţială a dimensiunii microcosmice finite. Esenţa unei noi
forme (fie ea fiinţă, gînd sau cuvînt) este în acelaşi timp cauzalitate manifestată şi limitare.
Specificitatea formei atrage o negaţie: „omnis determinatio negatio est“ („fiecare determinare implică o
negaţie"), afirmă Spinoza. Dar capacitatea omului de a avea o conştiinţă de sine implică faptul că omul
este de asemenea conştient de această parte eluzivă din el, care nu este limitată. Prin urmare, în mod
conştient sau nu, fiinţa umană va încerca să redobîndească starea originară de unitate cosmică. Dar cum
poate ea accede la dimensiunea sa infinită, fiind totodată o creatură determinată? Mulţi gînditori au
încercat să atingă universalitatea prin raţiune, prin analiză mentală, neglijînd faptul că mintea însăşi
generează forme particulare şi limitări.
„Nu ne putem gîndi la Univers fără a presupune că este articulat şi, în acelaşi timp, nu avem argumente
care să combată acuzaţia că articulaţiile pe care le descoperim în el sau pe care i le construim sînt
artificiale, arbitrare şi nu au nici un corespondent în structura Realităţii. Totdeauna se poate demonstra
că ele aduc la lumină un aspect invizibil şi că pierd un aspect care este esenţial. Şi totuşi, fără
articulaţiile universului, noi înşine nu putem fi articulaţi - adică nu putem avea gîndire sau voinţă. Nu
putem continua să utilizăm gîndirea sau voinţa dacă redobîndim unitatea experienţei mistice. Astfel, noi
trebuie să disecăm şi disecînd, să construim reprezentări false ale Realităţii pentru a putea înţelege
Realitatea, atît cît ne stă în putinţă. Incapacitatea noastră de a înţelege complet Realitatea nu este,
desigur, surprinzătoare. Este un paradox că o parte a întregului trebuie să se delimiteze de rest pentru a
putea apoi obţine chiar şi o înţelegere parţială a întregului care o cuprinde."[26]
în perioada de după cel de-al doilea război mondial, omul şi-a pierdut în mare parte încrederea naivă în
virtutea Raţiunii, şi destul de mulţi au început să caute inconştient sentimentul unirii cosmice prin sex.
Dar unirea cărnii nu este şi cea a spiritului şi a pretinde că o realizezi pe cea din urmă cu ajutorul celei
dintîi nu este altceva decît vechea confuzie tantrică; cu siguranţă, dilema nu este atît de uşor de
rezolvat!
Incepînd cu epoca Ramayanei şi pînă la existenţialismul lui Jean Paul Sartre, mintea umană s-a zbătut
să cuprindă natura ipotetică a antinomiei de nepătruns dintre Infinit şi Finit, antinomie care îşi găseşte
expresia într-o serie de opoziţii binare paradigmatice, cum ar fi: spirit - materie, cosmos - microcosmos,
universal - particular, real - potenţial, necesitate - libertate, esenţial - accidental, numen - fenomen. în
Occident, anticii au stabilit termenii polemicii prin Parmenide, care a subliniat perfecţiunea imuabilă a
Fiinţei, pe de o parte, şi Heraclit, care a evidenţiat fluxul continuu al schimbării fenomenelor, de
cealaltă. Cum am mai spus, dilema metafizică nu era doar o simplă chestiune de controversă
academică; termenii săi contradictorii ţes însăşi pînza existenţei umane, pentru că Omul nu este doar
scindat de contradicţie, el este şi pe deplin conştient de ea. Doctorul Faust al lui Goethe, precursorul
autoritar al căutătorului modern, exclamă: „Două suflete, vai, se luptă în pieptul meu."
Afirmaţia cu care Immanuel Kant îşi începe Critica raţiunii pure exprimă cu sobrietate faptul că:
„Raţiunea umană are această stranie soartă, ca într-un domeniu al cunoaşterii sale să fie împovărată de
întrebări pe care, după cum este croită raţiunea însăşi, să nu le poată ignora, dar ia care, depăşindu-i
toate puterile, să nu poată, deopotrivă, răspunde."
Nu am putut evita să fim atraşi precum magneţii de cunoaşterea Infinitului şi, în acelaşi timp, am fost
incapabili să ne apropiem de lucrul mult rîvnit.
Goethe a început să lucreze la Faust în 1769, iar Critica raţiunii pure a fost publicată în 1781. Secolul al
XVIII-lea este perioada în care glorificarea raţionalismului iluminat a atins apogeul, dar în aceeaşi
perioadă au fost definite foarte precis din punct de vedere raţional limitele intrinsece ale Raţiunii.
înainte de Kant, filozofii au încercat să sintetizeze dualitatea Finit - Infinit într-o serie de lucrări
impresionante, absolut monumentale, precum cele ale lui Aristotel sau Summa Theologica a lui
d’Aquino. Dar, asemenea păsării Phoenix renăscute din propria cenuşă, după fiecare sinteză, polemica
era relansată. Kant a explicat raţional că noumena, lucrurile în sine, Realitatea (Infinitul), erau dincolo
de înţelegerea umană, deoarece omul era lipsit de categoriile adecvate de percepţie pentru a le putea
cuprinde. Ceea ce era absolut corect, în sensul că, într-adevăr, raţiunea umană (mintea, intelectul) nu
poate atinge Infinitul. Descoperirea era periculoasă, deoarece căutătorul occidental se identifica în mod
fals şi total cu raţiunea sa, fără să realizeze că omul este mai mult şi poate cunoaşte mai mult decît prin
raţiunea sa. Prin urmare, occidentalul a ajuns la o fundătură pe drumul său în căutarea Lucrurilor
Primordiale, din care nu putea ieşi. A decis destul de repede că întreaga chestiune era irelevantă.
Principalul curent al gîndirii occidentale a pierdut astfel acel tip de percepţie care ar fi putut menţine un
contact cu realitatea metafizică. Metafizica a devenit sinonimă cu iluzia, iar fizicii i-a fost atribuit
monopolul asupra cunoaşterii realităţii. Dîndu-1 uitării pe Socrate şi ignorîndu-1 pe Lao Zi, omul
modem a încununat cu mare pompă „conceptul". Nu a avut în preajmă nici un maestru Zen care să-l
atenţioneze cît de stupidă poate fî raţiunea. Nimeni nu părea să observe că, pentru a depăşi condiţionă-
rile gîndirii, procesul cognitiv trebuia fundamentat dincolo de cadml său spaţio-temporal4 şi că aceasta
se putea realiza doar prin adîncirea „metafizică" a conştiinţei.
Analizînd relaţia Infinit - Finit, din filozofia postkantiană, distingem trei atitudini principale de
abordare:
Ipoteza sintetică: In Fenomenologia spiritului, G.W.F. Hegel a făcut o ultimă încercare de a reconcilia
Finitul şi Infinitul. Evoluţia dialectică a fenomenologiei spiritului culminează într-o sinteză superioară:
„Conştiinţa nefericită" (das Ungluckliche Bewusstsein) este percepţia de către conştiinţă a contradicţiei
radicale a naturii sale esenţiale. Dar opoziţia interioară pe care Şinele o trăieşte atît de adînc în starea de
conştiinţă nefericită va fi în final depăşită (aufgehoben) prin intermediul „Raţiunii". O dată ce
conştiinţa de sine s-a identificat cu „Raţiunea", conştiinţa individuală este reconciliată cu cea
Universală prin ipoteza sintetică. „Raţiunea" lui Hegel este în acelaşi timp Ideea, Energia Infinită a
Universului, Tao, înţelepciunea divină, iar spiritul ei este libertatea şi conştiinţa de sine. Actualizarea
conştiinţei de sine a Omului (Selbstbewusstsein) este poarta către libertatea Spiritului. Finitul şi
Infinitul sînt reconciliate, deoarece „Raţiunea reprezintă certitudinea conştientă că totul este realitate".
Această actualizare a conştiinţei depăşeşte contradicţia identităţii
4 Cf. conceptului de „Standortsgebundenheit des Denkens“, dezvoltat de şcoala germană de istorie şi
sociologie.

4 „Mon Seigneur, mon amour, c'est Vous que je cherche, c'est Vous que je veux, c'est Toi que je
cherche, c'est Toi que je veux. Aide-moi a Te rejoindre. Vous tous qui avez ie pouvoir de m'aider, aidez-
moi a Le rejoindre.“
15
5 Vîrsta la care autorul a întîlnit-o pe Shri Mataji Nirmala Devi. (n.ed.).
16
15 „Tu te desfeţi în taină cu Domnul, în lotusul cu o mie de petale, după ce ai traversat Pămîntul din
Mooiadhara, Apa dm Manipur, Focul ce sălăşluieşte în Swadhistan, Aerul din Inimă (Anahat), Eterul de
deasupra (Vishuddhi) şi Manas dintre sprîncene (Agya), şi ai trecut astfel de-a lungul întregii căi Kula.“
Adi Shankarachaiya, Saundarya Lahari, stanţa 9.
Katha Upanishad este mai tehnică: „Există o sută unu nervi ce ies ca nişte raze din lotusul inimii. Unul
dintre ei urcă spre lotusul cu o mie de petale din creier. Dacă, atunci cînd un om moare, forţa sa vitală
urcă şi iese prin acest nerv, el atinge nemurirea."
I - Deteriorarea chakrei Mooladhara. Este încurajată meditaţia pe sex şi/sau pe chakra Mooladhara. Este
deturnată conştiinţa spre sex. Sînt introduse chiar UIP-uri în organele genitale prin contact fizic direct.
La început Shri Ganesha îşi multiplică avertismentele şi semnalele de neplăcere. (Un clarvăzător îl
poate vedea în chakra Mooladhara, care arată ca fierul încins; valuri de căldură trec în sistemul
simpatic etc.). Dacă actul sexual este îndeplinit în numele eliberării sexuale, Kundalini nu participă, ci
îngheaţă în lăcaşul ei. în cele din urmă Kundalini şi Shri Ganesha se retrag, dispar, tot aşa cum orice re-
flectare dispare dintr-o oglindă devenită prea murdară sau care a fost spartă.
ii - Deteriorarea chakrei Agya. Căutătorului i se cere să închidă ochii. I se ating chakra Agya, pleoapele
sau punctul dintre sprîncene. în timp ce o UIP este introdusă în Agya, aceasta se scurtcircuitează şi
victima vede o scînteie, o străfulgerare sau o lumină intensă. Ar putea vedea de asemenea forme şi
culori. Uneori poate să apară viziunea unui ochi. Este ochiul lui Iisus Christos care avertizează
căutătorul, dar apoi dispare. Mai tîrziu,
6 Karl Jaspers, The Great Philosophers, Har/est books, 1966, vol. I, p. 26.
280

[1] în modelul specific de dezvoltare japonez, influenţa occidentală a avut de asemenea, un rol esenţial
în declanşarea revoluţiei Meiji.
[2] Max Weber, The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism, New York: Scribner, 1958, p. 25.
[3] Pentru o tratare istorică remarcabilă a subiectului, vezi John A. Passmore, The Perfectibility of
Mari, Londra: Gerald Duckworth & Co, 1970.
[4] Nu putem afirma, desigur, că Orientul nu a dezvoltat o reflectare filozofică originală asupra
dezvoltării sociale. Dar o gîndire precum, să spunem, aceea a lui Gandhi, rămîne încă să demonstreze
că poate conduce societatea pe calea dezvoltării materiale.
[5] T. A. Raman, Report on India, New York: Oxford University Press, 1943, p. 21.
[6] Xenofan, în G. S. Krik şi J. E. Raven, The Presocratic Philosophers, Cambridge: Cambridge
University Press, 1957, p. 33.
[7] Aristotel, Physics, 20367,
[8] Parmenide, în G. S. Krik şi J. E. Raven, The Presocratic Philosophers, op. cit., pp. 243; 347.
[9] „L'intuition metaphysique de L'etre est Vintuition par excellence dont notre intelligence humaine est
capable a la cime de son intellectualite."' Jacques Maritain, Sept Legons sur l'etre et Ies premiers
principes de la raiscn speculative, Paris: Pierre Tequi, p. 68.
[10] Platon, Parmenide 142 a, traducere de Sorin Vieru. (Platon, Opere VI, Bucureşti: Editura ştiinţifică
şi enciclopedică, 1989, pp. 104-105).
[11] Citat din H. Daniel-Rops, The Church in the Seventeenth Century, Londra: JM Dent & Sons, 1963,
p. 141. (traducere de J. J. Buckingham),
[12] Emmanuel Kant, Metaphysics of Morals, Part 2, „Doctrine of Virtue".
[13] „Ideea de istorie, la fel ca aceea de economie politică modernă, se pare că a apărut printr-o
modificare a credinţei tradiţionale in Providenţă (...). Secularizarea este transpunerea în plan temporal a
spiritualului sau a eternului. Este încercarea de a integra eternul într-un context temporal." Leo Strauss,
Natural Right and History, Chicago: University of Chicago Press, 1995, p. 551.
lo Adam Smith, The Wealth of Nations, Book IV.
37 De remarcat, în trecere, că poziţia creştină nu a fost întotdeauna aceasta. Sf. Ambrozie din Milano
afirma: „Domnul Dumnezeu a voit îndeosebi ca acest pămînt să fie proprietatea comună a tuturor
oamenilor şi să dea fructele sale tuturor; dar lăcomia a creat drepturile proprietăţii."
 [15] Leonardo Da Vinci, Carnets, Paris: Gallimard, 1942, voi II, p. 61.
[16] Leo Strauss, Natural Right and History, op. cit., p. 320.
[17] „Mir hilft der Geist! Auf Einmal seh’ich Rat Und schreibe Getrost: Im Anfang war die TaC
Goethe, Faust, Paris: Aubier, 1949, p. 41.
[18] Termenul este folosit, aici cu sensul său latin pascalian, şi nu cu cel freudian. El exprimă o dorinţă
sau o pasiune fundamentală intensă.
[19] Aşa cum evidenţiază Bertrand de Jouvenal, omul poate fî dresat prin imagini. în Critica raţiunii
pure, Kant a observat logic că idealurile „formează baza perfecţiunii posibile a unor anumite acţiuni" şi
„deşi nu putem să facem ca realitatea (existenţa) obiectivă să se supună acestor idealuri (...), ele oferă
raţiunii un etalon care îi este indispensabil, fumizîndu-i (...) o concepţie despre Dumnezeu care este
absolut completă în felul său, îngăduindu-i astfel să aprecieze şi să măsoare nivelul şi defectele
lucrurilor nedesăvîrşîte". La care am putea adăuga şi: „influenţînd ceea ce trebuie întreprins în legătură
cu aceasta". Vezi E. Kant, The Critique of Pure Reason, London: Macmillan, 1950, p. 486. (traducere
de Norman Kemp Smith).
[20] Vezi conceptul hegelian al „eroului": „Aşa sînt toate personalităţile mari ale istoriei - ale căror
scopuri individuale implică acele mari probleme care reprezintă voinţa Spiritului Universal." G. W. F.
Hegel, The Philosophy of History, op. ăt., p. 30.
[21] Titlul lucrării principale a lui Aldous Huxley despre consumul de droguri este The Doors of
Perception (Porţile percepţiei). Motto-ui cărţii este din William Blake: „Dacă porţile percepţiei ar fi
purificate, totul ar părea omului aşa cum este: infinit."
[22] Sfîrşitul societăţii capitaliste nu este cîtuşi de puţin un scop; procesul este nelimitat, iar rezultatul
lui nu este perceput. „Ideea creşterii" se bazează pe un fundament teoretic lipsit de consistenţă.
[23] „Unul dintre elementele fundamentale ale spiritului capitalismului modern şi nu numai ale
acestuia, ci ale întregii culturi moderne, şi anume comportamentul raţional bazat pe chemare, s-a născut
(...) din spiritul ascetismului creştin." Max Weber, The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism,
New York: Scribner, 1958, p. 180.
300
[24] Minimuri quod potest haberi de cognitione rerum altissimarum, deside- rabilius est quam
certissirna cognitio quae habetur de minimis rebus.“
(Summa Theologica, p.I, q. 1, a.5).
[25] „L'Homme est chose trop particuliere, lame trop generale.“
[26] Arnold J. Toynbee, A Study of History, Volume XII: Reconsiderations, Londra: Oxford University
Press, 1961.