Sunteți pe pagina 1din 8

Ce sunt energiile Yin și Yang

Organismul uman este un “tot energetic” alcătuit din două componente complementare Yang și Yin
aflate în echilibru. Yin și Yang sunt caracteristici relative ale unor lucruri sau fenomene. Relativitatea
calităților Yin-Yang este datorată dinamismului continuu și inseparabilității celor doi termeni.

În organismul uman exteriorul celulelor este electropozitiv, interiorul electronegativ, exteriorul corpului
este considerat Yang, interiorul este Yin, partea superioară a corpului este Yang, partea inferioară
este Yin.

Dezechilibrele energetice pot genera boli, simptomele putând fi caracterizate Yin-Yang. Energiile
mediului înconjurător pot influența energetismul uman, fiecărei “energii” sau element, îi corespunde o
anumită funcție sau anumite țesuturi. Datoriă acțiunii perturbatoare asupra bioenergeticii umane
energiile externe au fost numite “energii perverse”. Dintre acestea:
“Căldura” asociată energiei Focului influențează în mod deosebit sistemul cardiovascular și nervos.
Temperaturile ridicate ale verii pot determina dureri de cap, sete, transpirații abundente, creșteri ale
valorilor tensiunii arteriale, congestia feței.

“Frigul”, asociat cu elementul “Apă” și cu anotimpul iarna, poate afecta energetismul uman producând
frisoane, febră, răcirea extremităților. Frigul poate afecta tranzitul intestinal provocând scaune moi.

“Umezeala”, ceața, mucegaiul, ploile abundente pot genera: oboseală, transpirații reci, edeme, dureri
reumatismale.

Energiile Yang-rapide, au efecte stimulatoare, energiile Yin-mai lente au efecte inhibitoare.

Alimentele din punct de vedere energetic, reprezintă o asociere variabilă Yin-Yang. Cele mai
apropiate de neutralitate sunt cerealele, datorită acestei calități ar trebui să reprezinte baza
alimentației.

Sunt considerate predominant Yang fructele roșii, rotunde, cu conținut scăzut de apă, cu gust acru,
amărui.

Yin sunt cele cu formă alungită, culoare spre albastru, greutate mare, conținut crescut de apă, gust
sărat și dulce.

O dietă echilibrată este necesar să respecte echilibrul Yin-Yang, alimentele cele mai potrivite fiind
cele ale regiunii geografice în care s-a născut persoana respectivă, organismul uman rezonând cu
energia înmagazinată în alimente.

Bioritmul uman poate fi folosit pentru diagnosticarea


bolilor?
Vindecarea necesită crearea unei stări de liniște, iubire, echilibru, calm, siguranță, optimism, de
regăsire a sinelui și a credinței.

Cum medicina clasică sau tradițională tratează pacienți-bolnavi și boli, vindecarea nu survine
întotdeauna sau boala recidivează după o perioadă de timp. Dar fiecare individ este unic și are
particularitățile sale rezultate din echilibrul energiilor interne și externe.
Starea de sănătate corespunde unei stări de echilibru energetic perfect. Perturbări ale echilibrului
energetic pot determina modificări funcționale ușoare, uneori insesizabile, până la modificări
funcționale și structurale, care afectează corpul fizic, uneori în mod ireversibil.

Biocâmpul nu mai are un ritm endogen care este influențat la rândullui de ritmurile exogene. Ritmurile
endogene, prin aspectele yin-yang, armonizate și echilibrate, asigură funcția energetică a
organismului. Yin-Yang, simbolul unității supreme, este ilustrația unui echilibru aflat în continuă
mișcare ciclică numit și bioritm. Bioritmul uman este o particularitate care trebuie avută în vedere la
începerea oricărui tratament.
Terapiile neconvenționale se adresează atât planului fizic, cât și celorlalte planuri: eteric, emoțional,
mental, spiritual. Astrologia medicală, cu ajutorul astrogramei, poate optimiza momentul începerii unei
terapii, terapia energetică necesită optimizarea momentului începerii unei cure de slăbire, în funcție
de ciclul lunar și de propriul bioritm.

Terapia și remediile naturiste care se adresează corpului emoțional vor avea în vedere momentul
favorabil pentru obținerea rezultatelor maxime, ținând cont de perioada ascendentă a emoționalului.

De aceea toate tehnicile ce vizează acumularea, tonifierea au efecte mai rapide în perioada
ascendentă a bioritmului și în perioada de creștere a lunii, când fluxul energetic este în creștere,
dispersia are efecte maxime în perioada de descreștere a lunii, sau în perioada în care energia vizată
este în descreștere. De asemenea se dispersează mai ușor punctele Yin dimineața și cele Yang
după-amiaza. „Citind“ bioritmurile se poate spune că primăvara se tratează mai ușor afecțiunile
hepato-biliare, oculare și musculare – este perioada de ascensiune a energiei bazei Lemn, vara este
indicat a se trata afecțiunile dependente de baza Foc, iarna se tratează mai eficient afecțiunile
dependente de baza Apă.

Nu este indicat tratamentul bioenergetic în perioadele din preajma eclipselor de Lună sau de Soare.
Eclipsele pot fi un moment favorabil renunțării la ceva sau cineva, de care considerăm că suntem
„dependenți“: alcool, cafea, droguri sau persoane.

Ce sunt centrii energetici ai omului?


- cele șapte chakre sunt răspunzătoare de calitatea și menținerea vieții

Centrii energetici, chakras, sunt vizualizați asemenea unor vârtejuri luminoase la nivelul aurei
energetice. sunt șapte chakre principale situate la o distanță de aproape 6 mm de corpul fizic, au
dimensiuni de 5-15 cm în diametru cu rolul de a realiza schimburi energetice și informaționale între
corpul uman și univers.

Sensul de rotație al fiecărei chakre este dat de canalele energetice din jur. La bărbați primul centru
energetic are sens de rotație orar, următoarea chakră antiorar. La femei sensul de rotație al primei
chakre este antiorar.

Centrii corespunzători corpurilor superioare conțin centrii celorlalte corpuri și se consideră că


circulația energiilor se face dinspre planurile subtile spre corpul fizic.
Muladhara este prima chakră și are culoarea roșie fiind localizată în zona perineului, la baza coloanei
vertebrale. Coordonează funcția de excreție, echilibrul fizic și psihic și este legătura omului cu
pământul.

Swadhisthana este a doua chakră, de culoare portocalie și este situată la trei degete sub ombilic.
Coordonează funcția de reproducere, circulația sângelui, creativitatea, integrarea socială.
Manipura, cea de-a treia chakră, are culoarea galbenă și este situată în dreptul plexului solar.
Aceasta coordonează funcția digestivă, eliminarea toxinelor. Acest centru înglobează energii
informaționale și vitale pentru om.

Anahata este chakra inimii și are culoarea verde sau roz. Este situată în centrul pieptului chiar în
dreptul inimii. Coordonează funcția cardiacă, respiratorie, simțul tactil. Acest centru nu este
subordonat forțelor cauzale. Anahata este centrul iubirii, credinței, generozității,
compasiunii.

Vishudda, a cincea chakră, are culoarea albastru-turcoaz și este situată la baza gâtului. Această
chakră coordonează funcția tiroidei și paratiroidelor, vorbirea și auzul. Vocea, comunicarea,
capacitatea de a percepe informații și sunete din astral sunt deosebite la persoanele ce au dezvoltat
acest centru.

Ajna, „al treilea ochi“, este situat între sprâncene. Coorodnează toate simțurile, clarviziunea, telepatia,
activitatea hipofizei și epifizei.

Sahasrara sau „lotusul cu o mie de petale“, este centrul cu lumina cea mai puternică. Poate avea
culoarea violetă, albă, aurie și este situată în creștet. Activitatea acestui centru oferă armonie,
echilibru, bucurie, pace interioară.

Forța vitală care circulă în corpul fizic de-a lungul canalelor energetice, poate fi activată sau deblocată
acționând la nivelul centrilor de forță, mental, bioenergetic, cu ajutorul meloterapiei sau cromoterapiei.

Vom continua să prezentăm în numerele noastre viitoare fiecare chakră, cum funcționează, ce efecte
poate avea asupra sănătății noastre disfuncționalitățile acestor centri energetici și cum âi putem
echilibra.

Câmpurile subtile ne influențează sănătatea


Câmpul energetic care înconjoară corpul fizic este denumit aură energetică. Acesta are formă eliptică,
cu mărime și culori variabile. Clarvăzătorii susțin că există șapte corpuri energetice, cu frecvențe și
lungimi de undă caracteristice fiecăreia în plan energetic. Cele șapte planuri sau corpuri subtile sunt:
fizic, eteric, astral, mental, cauzal, spiritual și atmic.

Corpul eteric de culoare gri până la albastru este cel mai apropiat de corpul fizic. Este considerat
matricea energetică a corpului fizic. Afecțiunile de pe corpul fizic pot fi tratate acționând la nivelul
corpului eteric.

Corpul emoțional sau astral este interfața între corpul fizic și cel spiritual. Acesta are o frecvență mai
înaltă decât corpul eteric, depășește corpul fizic cu aproape 15-20 de cm. Se consideră că la acest
nivel este stocată informația vieților anterioare.

Corpul astral are structură multicoloră ce reflectă calitatea și intensitatea sentimentelor persoanei.
Corpul astral se poate proiecta în afara corpului fizic, putându-se realiza astfel călătorii în astral.

Corpul mental este nivelul la care se manifestă spiritul, este nivelul gândirii și al înțelegerii.

Acesta are culoare galben strălucitoare, depășește corpul fizic cu aproximativ 25-30 de cm.

Corpul cauzal are frecvență vibratorie mai înaltă decât cea a câmpului mental. Terapiile care se
realizează la nivel cauzal sunt cele mai puternice.
Corpul spiritual și corpul atmic sunt considerate ca fiind corpuri de conștiență superioară, sunt corpuri
dinamice și sursa divină energetică a vieții. Aceste două câmpuri reprezintă legătura cu universul și
divinitatea. Corpul spiritual este vizualizat ca având culoarea indigo.

Dezvoltarea acestui corp crește puterea de vizualizare și de înțelegere a legilor armoniei universale,
îmbunătățește vederea spirituală, memoria vizuală și auditivă. Corpul atmic este vizualizat ca fiind
violet.

Egoismul este o reală piedică în dezvoltarea acestui nivel energetic. Spiritul de sacrificiu, credința,
generozitatea, onestitatea sunt calități ale celor ce au atins acest nivel de dezvoltare în plan subtil.
Corpurile energetice se influențează reciproc, corpurile de nivel energetic superior coordonează și
influențează planurile inferioare. Starea de sănătate este rezultatul echilibrului energetic al corpurilor
subtile. Asupra acestor corpuri acționează mai multe discipline:

Medicina acționează numai asupra corpului fizic.

Acupunctura acționează asupra corpului fizic și eteric.

Cromoterapia acționează asupra corpului astral, eteric și fizic.

Meloterapia influențează corpul spiritual, mental, astral, eteric și fizic.

Aromoterapia acționează la nivelul corpului astral, eteric și fizic.

Homeopatia poate influența corpul astral, eteric și fizic.

Medicina tradițională și terapiile neconvenționale dacă lucrează împreună pe câmpurile subtile au


efecte spectaculoase în plan fizic.

Pentru ca aceste rezultate să semențină un timp îndelungat este necesară implicarea conștientă a
pacientului în procesul de vindecare. Conștiința și energia interacționează amplificând puterea de
vindecare a fiecărui om. Vindecarea nu poate fi realizată din afară, procesul are un singur sens din
interior spre exterior. În fiecare dintre noi există o scânteie divină. Este în puterea noastră să ne
îmbunătățim viața, relațiile cu ceilalți. Dorințele ne sunt date împreună cu speranța și forța de a le
transforma în realitate.

Pietrele care ne pot ajuta


Cristalele pot fi folosite pentru echilibrul energetic, protecție psihică, stimularea imunității sau pentru
vindecarea corpului fizic. În acest ultim caz sunt utilizate în special cuarțurile transparente, fumurii și
verzi.

Cristalele, cuarțurile în mod special, amplifică câmpul energetic în general, în mod deosebit
acționează mai puternic la nivelul la care sunt purtate. Energia unui cristal poate penetra orice mediu,
corpurile care intră în contact cu un cristal de cuarț pot reține o parte din încărcătura energetică și
informațională a cristalului și pot lăsa o amprentă energetică pe cristal. Pentru a putea fi folosite în
scop personal, cuarțurile trebuie să fie curățate de eventualele amprenete ale celor cu care a venit în
contact. Sunt numeroase tehnici și metode de curățare a cristalelor, chiar și a celor montate în
bijuterii.

Cea mai cunoscută este metoda cu sare: se introduce cristalul în soluție sărată pentru șapte zile,
soluția fiind preparată din 4 linguri sare dizolvate în patru litri de apă.
Pentru cei care preferă aromoterapia se pot folosi bețișoarele parfumate de cedru și salvie.

Piramida este o structură perfectă pentru purificarea și energizarea crsialelor. Cristalele se pot curăța
și încărca pe o floare de mină folosită numai în acest scop.

De asemenea,cuarțurile pot fi curățate și energizate de un practicant de reiki.

Cristalele de cuarț sunt de forma unor prisme hexagonale, cu o terminație piramidală, în mod
excepțional cu două. Este de preferat ca punctul de convergență a fețelor să fie fără zg`rieturi,
ciobituri iar una din fețe să fie un triunghi perfect. Cristalele sunt mai „eficiente“ atunci când sunt mai
limpezi. Cele folosite la propria vindecare trebuie curățate și ferite de contactul cu alte persoane.

Cristalele pot amplifica energia corpului și a gândului, putem focaliza sau proiecta energia aproape
sau la distanță, astfel putem recepta sau trimite informații, gânduri. Astfel capacitățile paranormale pot
fi stimulate și amplificate cu ajutorul acestor minerale.

Cum se poate echilibra chakra gâtului


Vishuddha este centrul comunicării, inspirației și este situat la baza gâtului, la nivelul glandei tiroide
fiind de culoare albastru-turcoaz.
- Elementul subtil specific este eterul.
- Ziua: sâmbătă.
- Planeta: Saturn.
- Constelația: Săgetător.
- Piatra: safir, turcoaz.
- Funcții chakrei sunt comunicarea, creativitatea, auzul și claraudiția.
- Organe controlate de Vishuddha sunt ochii, urechile, nasul, gura, corzile vocale, tiroida, brațele.

Dezechilibrele la nivelul acestui centru pot favoriza apariția unor dificultăți în comunicare, timiditate,
afecțiuni la nivelul gurii, gâtului, articulației temporo-mandibulare și hipoacuzie. Vishuddha face
legătura între inimă și minte, oferă posibilitatea exprimării sentimentelor, emoțiilor în cuvinte, muzică,
pictură, este centrul manifestării puterii creatoare.

Meditațiile în apropierea unui luciu de apă, în zile cu cer senin, vor fi terapia perfectă perfectă pentru
echilibrarea chakrei a cincea.

Vocala „e“ – rostită prelung, mai ales la înălțimea notei sol, energizează centrul gâtului.

Cromoterapia folosește nuanțele de albastru-turcoaz pentru activarea lui.

Aromoterapia folosește esențe de eucalipt, smirnă, liliac, salvie și portocal.

Reflexoterapia recomandă stimularea punctului aflat la baza degetului mare de la picior pentru
activarea acestui centru.

Cristaloterapia recomandă acvamarinul, calcedonia, turcoazele, safirul.

Acvamarinul elimină tensiunile nervoase, favorizează eliminarea lichidelor, digestia, asigură echilibrul
fizic, emoțional și mental.

Agatele albastre favorizează comunicarea, creativitatea, este recomandată persoanelor introvertite.


Calcedonia favorizează creativitatea, stimulează activitatea tiroidei.

Safirul favorizează manifestarea forței creatoare, stimulează voința, conferă echilibru fizic-emoțional.

Turcoazul crește vitalitatea, îmbunătățește activitatea cardiacă, a aparatului respirator și cea a


sistemului nervos.

Mantra yoga folosește forța vibrațiilor sonore pentru a îmbunătăți activitatea centrilor energetici.

Echilibrarea chakrei a șaptea aduce omului inspirație și


intuiție
Centrul energetic Sahasrara, aflat în creștetul capului, este considerat ca fiind centrul sau chakra
înțelegerii, a intuiției și a liberului arbitru. Are culoarea violet și este guvernată de planeta Pluto,
constelația Scorpionului și are drept piatră binefăcătoare perla.

Organele și funcțiile controlate de acest centru sunt epifiza, cortexul, emisferele cerebrale și
activitatea sistemului nervos. Activitatea echilibrată a Sahasrarei conferă profunzime, echilibru,
armonie, credință. Dezechilibrul chakrei se manifestă prin absența inspirației, credinței, egoism,
pierderea liberului arbitru, disfuncții ale epifizei și afecțiuni ale sistemului nervos.

Asupra Sahasrarei se acționează, fără mult efort, în biserică. În timpul postului, clarvăzătorii descriu
ca fiind mai numeroase persoanele ce au activat acest centru – la acest nivel realizându-se legătura
om-divinitate. Meditația, contemplarea fac mai ușor de realizat această legătură om-divinitate. Cea
mai simplă terapie pentru ehilibrarea chakrei este liniștea.

Mantra pentru activarea centrului Sahasrara este cuvântul AUM pronunțat foarte clar.

Cromoterapia folosește pentru activarea lui culoarea violet. Însă aromoterapia utilizează esențe de
lotus, mentă și scorțișoară.

Prin masarea degetului mare de la picior se pot elimina blocajele chakrei.

Cristaloterapia recomandă pentru activarea chakrei: ametistul, diamantul, sufilitul, alexandritul.

Alexandritul favorizează procesele de vindecare, stimulează activitatea sistemului nervos și amplifică


bucuria de a trăi.

Ametistul purifică toate nivelurile energetice, favorizează meditația și procesele de vindecare.

Diamantul amplifică procesele de vindecare, purifică corpul fizic și energetic.

Sulftiul favorizează meditația, are acțiune de protecție și vindecare în plan fizic și spiritual.

Yoga, în orice formă, are ca scop contopirea cu universul, cu divinitatea, toate tehnicile având ca
finalitate și
deschiderea chakrei a șaptea.
Sahasrara este chakra corespondentă corpului atmic. La acest nivel se manifestă compasiunea,
credința, sensibilitatea inimii, trăirea extazului spiritual, legătura cu universul.

La acest nivel se găsește și „tiparul vieții“ aflat într-o continuă schimbare, în funcție de liberul arbitru,
pe parcursul întregii vieți. De aceea echilibrarea chakrei din creștet este importantă pentru o bună
funcționare a întregului corp energetic și, implicit, corpului fizic.

Disfuncțiile centrului inimii generează teamă și


pesimism
Anahata – chakra inimii este situată în mijlocul pieptului și are culoarea verde cu irizații roz. Este
considerat centrul iubirii necondiționate, al credinței și al compasiunii.

Disfuncțiile acestui centru predispun la boli cardiovasculare, pulmonare, alergii, dureri la nivelul
spatelui și la nivelul umerilor, mâinilor. În plan mental, disfuncțiile acestui centru generează teamă,
pesimism, scăderea poftei de viață, incapacitatea de a dărui și primi iubire, exces de spirit critic.

Acest centru nu este subordonat influențelor karmice. La acest nivel se poate acționa prin intermediul
conștiinței superioare, astfel încât nu mai pot acționa forțele cauzale.

Chakra inimii face legătura între cei trei centri inferiori care domină aspectele fizice și emoționale și
centrii superiori ce guvernează planul mental și spiritual.

Centrul inimii este sediul propriei identități, la acest nivel se poate schimba modul de a ne judeca pe
noi și de a ne acorda iertarea de sine. Manifestând iubire și înțelegere pentru noi înșine „exersăm“
capacitatea de a iubi.

Plimbarea în parcuri, drumeția la munte, unde domină culoarea verde, vor aduce vindecare și
speranță în inima dumneavostră. Muzica plăcută sufletului dumneavoastră este aceea care va activa
centrul inimii.

Cromoterapia folosește culoarea verde pentru vindecare, regenerare și pace interioară, iar culoarea
roz va readuce în inima dumneavoastră vibrațiile, puritatea și setea de viață din copilărie.

Aromoterapia folosește esențele de mentă, salvie, mosc, tuberoză, ghimbir și trandafir pentru
activarea sau echilibrarea Anahatei. Pentru a îndepărta blocajele energetice de la nivelul acestui
centru puteți masa punctul aflat pe proeminența de sub degetul mare de la picior.

Cristaloterapia folosește pentru activarea acestui centru aventurinul, cuarțul roz, rubinul, malahitul și
smarald.

Cuarțul roz va fi profesorul care vă ajută să vă redescoperiți și să vă acceptați, chiar să vă iubiți așa
cum sunteți, elimină dezechilibrul din plan sexual și emoțional, amplifică puterea de a ierta, elimină
stresul.

Malahitul stimulează activitatea aparatului cardiovascular, favorizează regenerarea țesuturilor și


elimină blocajele.

Rubinul stimulează sistemul energetic, sistemul cardiovascular, favorizează refacerea inimii și


amplifică forța iubirii.
Smaraldul revigorează sistemul imunitar, sistemul cardiovascular și sistemul nervos. De asemenea
stimulează memoria, intuiția și clarviziunea.

Cum se poate echilibra centrul „al treilea ochi“


Al șaselea centru energetic, situat între sprâncene, are culoarea albastră purpuriu cu irizații trandafirii,
galbene. Funcția centrului eteric este clarviziunea. Activarea lui favorizează vederea într-o nouă
dimensiune.

Ca element subtil este lumina, planeta – Neptun, iar piatra – diamantul.

Organele și funcțiile controlate sunt hipofiza, epifiza, ochii, emisferele cerebrale, văzul și fiziologia
sistemului nervos central.

Acest centru energetic este considerat centrul de comandă al vieții la nivelul conștiinței și cunoașterii.
Dezechilibrul chakrei generează anxietate, cefalee, lipsa înțelegerii spirituale, coșmaruri, tulburări de
vedere și scăderea randamentului intelectual. De asemenea Ajna este centrul telepatiei. La acesta se
pot trimite și recepta gânduri sau imagini. Vizualizarea creatoare este tehnica specifică acestui centru
energetic.

Contemplarea cerului înstelat este favorabilă amplificării potențialului creator și al intuiției. Muzica
clasică de Bach, Mozart este indicată pentru activarea centrului. Vocala „i“ rostită prelung sau cântată
la nivelul notei la activează Ajna.

Cromoterapia folosește albastrul indigo pentru purificarea și deschiderea acestui centru, iar
aromoterapia recomandă esențele de lavandă, gardenie, mentă, iasomie.

Reflexoterapia recomandă masarea degetului mare de la picior pentru eliminarea blocajelor de la


nivelul chakrei a șasea.

Cristaloterapia recomandă ametistul, ametrinul, azuritul, distenul, cristalele de cuarț transparent și


topazul albastrul pentru echilibrarea centrului Ajna.

Ametistul elimină blocajele, stimulează intuiția, meditația profundă, protejează împotriva influențelor
negative, înlătură cefaleea persistentă și migrenele.

Azuritul favorizează activitatea cerebrală, reduce efectele stresului, înlătură anxietatea, amplifică
potențialul „paropsihologic“.

Cuarțul transparent amplifică, purifică aura energetică, acționează la toate nivelurile conștiinței.

Distenul face legătura între corpul fizic și corpul de lumină, favorizează transmiterea energiei la nivelul
sistemului nervos și la nivelul canalelor energetice subtile.

Yantra yoga folosește forme și simboluri drept obiect al concentrării. Mandalele sunt cele mai
cunoscute și elaborate yantre folosite pentru activarea chakrei a șasea.

S-ar putea să vă placă și