INCEPUTURILE ACTIVITATII PETROLIERE IN MAREA NEAGRA

Acţiunea unor specialişti români curajoşi, competenţi şi cu demnitate

patriotică
Un Articol scris de ing SEPTIMIU SEICEANU , UNUL DIN SPECIALISTII
RECUNOSCUTI AI MINISTERULUI PETROLULUI DIN ANII 70 , BUN
CUNOSCATOR AL ISTORIEI FORAJULUI MARIN DIN ROMANIA
Istoria începerii activităţii de cercetare geologică a perspectivelor
petroliere ale platoului continental românesc al Mării Negre, a lucrărilor de
foraj marin şi în final a descoperirii de zăcăminte de petrol sub apele Marii
Negre are un caracter spectaculos care ne duce cu gândul la marile aventuri
ale omenirii, la străduinţele oamenilor de a împinge frontierele cunoaşterii
în cele mai inaccesibile zone ale Pământului.
Datorită acestui specific fabulos, expunerea, pe care îmi revine onoarea să
o prezint cu ocazia aniversarii a 150 de ani de activitate petrolieră în
România, se va abate de la canoanele obişnuite ale comunicărilor de acest
gen şi va avea un caracter aparte, într-un stil aproape cinematografic de a
prezenta faptele, cu episoade între care se intercalează “flash-back”-uri şi
imagini panoramice
Aventura explorării şi a producţiei de petrol din zonele acoperite de mările
şi oceanele lumii, a început în anul 1947 în Golful Mexic când compania
americana “Kerr-McGee” a săpat o sondă într-un punct situat în largul marii
la o distanţă, de unde nu se mai vedea ţărmul, criteriu care, de atunci,
defineşte termenul de “off-shore”. Ce a urmat se ştie, activitatea petrolieră
marină a luat un avânt nemaiîntâlnit, s-au descoperit rezerve uriaşe, astfel
că astăzi o mare parte a petrolului produs în lume provine din zăcăminte
descoperite sub apele mării.
În România, care este una din cele mai vechi ţări producătoare de petrol
din lume, problema cercetării perspectivelor de petrol din cuprinsul
platoului continental aferent ţării noastre, s-a pus prima oara în anii 1967-
69 când s-au elaborat de către specialişti o serie de programe prioritare
pentru mărirea producţiei de petrol şi gaze între care şi un Program
Prioritar având ca obiect prospectarea geofizică (în principal seismică) a
platoului continental românesc al Marii Negre, precum şi un Program
Prioritar privind forajul marin. Au fost constituite grupuri de specialişti din
domeniul cercetării geologice şi geofizice, al tehnologiei forajului, al
construcţiei de utilaj petrolier al construcţiilor navale, al cercetării în
exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze etc. Au fost implicate autorităţile
din domeniile respective: Ministerul Petrolului, Comitetul geologic,
Ministerul Construcţiilor de Maşini, Ministerul Transporturilor, Ministerul
Comerţului Exterior, ICPPG – Câmpina, Institutul Geologic ICEPRONAV-
Galaţi, IPTANA – Bucureşti, ICPE – Bucureşti, IFLGS – Bucureşti etc. Un rol
important în elaborarea şi stabilirea Programelor Prioritare l-a avut
Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie unde sunt de menţionat
străduinţele şi iniţiativele ing . Adamache V. Ionel.
Din cele arătate mai sus se poate vedea anvergura acestui proiect,
complexitatea problemelor ridicate de această activitate, seriozitatea cu
care a fost abordată pregătirea studiilor şi a documentării în fiecare din
domeniile legate de realizarea tuturor aspectelor ce trebuiau să ducă în
final la determinarea perspectivelor descoperirii de hidrocarburi în
cuprinsul platoului continental românesc al Mării Negre, în fapt cea mai
necunoscută şi neexplorată zonă de pe cuprinsul ţării noastre. Privind
retrospectiv acum, la acel moment din istoria petrolului românesc, apare
cu claritate imensa responsabilitate pe care şi-au asumat-o toţi cei implicaţi
în acest proiect. Trebuie subliniat că nu exista în acel moment în ţara
noastră nici un fel de experienţă în domeniul tehnologiei forajului marin şi
cu atât mai puţin în domeniul construcţiei de echipamente şi utilaje
specifice acestei activităţi. Nu e de mirare că pentru mulţi în acel timp, acest
proiect copleşitor prin anvergura şi complexitatea lui apărea ca o utopie, ca
o aventură fără prea mari şanse de reuşită. Au fost atunci mulţi în poziţii de
decizie care au fost de părere că pentru ţara noastră cea mai bună soluţie
ar fi să se încheie un contract cu o firmă străină de profil care să vină cu o
platforma de foraj cu echipajul ei şi să execute un număr de sonde pe
structurile stabilite pe baza prospecţiunilor seismice efectuate, tot pe bază
de contract, de altă firmă străină de profil iar rezultatele forajelor să ne fie
puse la dispoziţie pentru interpretare şi decizie. Aceasta soluţie elimina
orice risc pentru partea română în timpul executării forajelor de explorare
şi în cazul unor rezultate negative nu mai implica alte cheltuieli
suplimentare.
Din fericire, grupurile de lucru constituite pentru acest proiect au avut o
viziune mai pragmatică, luând în considerare că ţara noastră, în calitate de
ţară producătoare de petrol şi având şi o industrie de utilaj petrolier, are
interesul să-şi însuşească şi noile tehnologii de foraj inclusiv de foraj
marin, este de preferat să câştige experienţa şi în domeniul execuţiei de
lucrări pe mare precum şi în domeniul construcţiei de platforme de foraj
marin în viitor. Decizia curajoasă de-a implica România în a construi, pe
bază de licenţă, cu forţe proprii şi asistenţa tehnică de specialitate a unor
firme străine de prestigiu, platforme de foraj marin proprii, cu care să
execute forajele de explorare în Marea Neagra s-a dovedit a fi cea mai
raţională şi mai avantajoasă pentru ţara noastră.
Dar, cum se ştie încă din vechime, “Audaces Fortuna juvat!” (Norocul
surâde celor îndrăzneţi!), aşa că în final, platformele româneşti au săpat
sondele de explorare din Marea Neagra, au descoperit zăcăminte de petrol
şi de gaze, le-au pus în exploatare şi astăzi România produce petrol din
mare şi este una din ţările care are capacitatea tehnică să execute lucrări de
foraj marin, cu platforme proprii, în Marea Mediterană, în Orientul
Mijlociu, în Golful Persic şi chiar şi în Oceanul Indian!
Odată stabilit obiectivul Programului Prioritar Forajul Marin, toţi factorii
implicaţi au trecut la elaborarea strategiei de realizare a ţelului final;
începerea activităţii petroliere marine cu forţe proprii, cu echipamente
construite în principal în România.
În acel moment al desfăşurării acţiunilor, în anul 1969 are loc o coincidenţă
interesantă; vine în România Dl. George Thomas vicepreşedinte al
companiei “The Offshore Company” însoţit de Dl. Emil Onaca în calitate de
consilier economic. Scopul vizitei Dlui. Thomas era să se documenteze dacă
în România exista capacităţi tehnice pentru a se construi platforme de foraj
marin după un proiect al companiei “Offehore Co.”, în module
transportabile pe nave maritime şi fluviale, care să fie duse din Marea
Neagra prin canalul Volga – Don în Marea Caspică pentru a fi asamblate
pentru Iran. Aceasta idee, care, să recunoaştem, are un caracter destul de
utopic, a fost prezentată companiei americane de către Dl. Onaca cetăţean
american de origine română, stabilit în California – SUA unde are un birou
de consultanţă economică. Compania “Offshore Co. a considerat
propunerea interesantă şi a decis să se documenteze în România cu privire
la capacitatea tehnică în domeniul petrolier a ţării noastre. Oficialităţile
române au organizat o vizită a Dlui. Thomas la Şantierul Naval Galaţi şi la
UPETROM Ploieşti, în urma cărora Dl. Thomas s-a declarat impresionat de
capacităţile tehnice ale celor două unităţi vizitate şi şi-a exprimat
convingerea că în România exista pe deplin condiţii pentru a se construi
platforme de foraj marin modeme.
Venirea Dlui. Thomas în România la momentul oportun, s-a dovedit de bun
augur, în perioada imediat următoare începându-se tratativele cu mai
multe companii din SUA, Franţa şi Olanda pentru achiziţionarea unei
licenţe în baza căreia să se construiască platforme de foraj marin în
S.N.Galaţi, care să fie dotate cu echipamente de foraj fabricate la UPETROM
Ploieşti. Documentarea şi tratativele au fost duse de o comisie de specialişti
din cadrul Ministerului Petrolului, Comitetului Geologic, Ministerului
Construcţiilor de Maşini şi IMPEXMIN şi au durat până în 1972.
În cele din urmă, contractul a fost încheiat cu compania “Offshore Co.” care
a oferit cele mai bune condiţii, o parte din finanţare, livrarea sistemului
hidraulic de ridicare a platformei (brevet propriu), proiectul tehnic,
supravegherea tehnică în timpul construcţiei în şantier, şi instruirea pe
platformele companiei a personalului român (ingineri, maiştri, sondori
şefi, mecanici, electricieni).
În legătură cu tratativele pentru contract, sunt câteva aspecte care merită
să fie menţionate. Echipa de negociatori a fost condusă de ing Nicolae
Stoianov din partea Ministerului Petrolului şi avea în componenţă
specialişti în domeniul petrolului, economişti ingineri şi reprezentaţi ai
unităţilor de comerţ exterior. În timpul tratativelor a apărut o problema în
legătura cu interpretarea unui termen juridic în limba engleza, întrucât
includerea termenului respectiv în textul contractului ar fi limitat drastic
posibilităţile părţii române de-a folosi platformele construite sub licenţa
“Offshore Co.” în afara ţării, am întrebat, juristul părţii americane care a
refuzat să explice semnificaţia juridică a termenului respectiv,
recomandând să ne adresam unui birou de avocaţi. Cum tratativele se
desfăşurau într-o sală a bibliotecii Băncii Eximbank, am solicitat o pauză şi
am consultat Marele Dicţionar WEBSTER al limbii engleze existent în
bibliotecă, în care am găsit toate înţelesurile termenului respectiv,
introducând în textul contractului explicit semnificaţia corectă. Ulterior la
semnarea contractului Dl Watter Sauer vicepreşedinte al băncii, care
finanţa contractul, a felicitat delegaţia română pentru tenacitatea cu care a
susţinut interesele părţii române.
Trebuie menţionat că, în tratativele purtate cu partea americană, delegaţia
română s-a bucurat de sprijinul autorităţilor, inclusiv a preşedintelui SUA
din acea perioadă, Richard Nixon.
Contractul a fost semnat pe data de 14 Septembrie 1972, la ambasada
română din Washington iar evenimentul a fost relatat în presa americană.
În ţară, după semnarea contractului, s-a trecut la acţiune. Au fost demarate
toate programele de lucru. IPCUP a început proiectarea instalaţiei de foraj
marin şi a turlei speciale dinamice pentru platforme marine. S-a stabilit
locaţia bazei de operaţiuni marine în portul Constaţa. ICEPRONAV-Galaţi a
început proiectarea a două nave de aprovizionare – remorcare pentru
platforme marine. S-a pregătit colaborarea cu sectorul de proiectare al
Şantierului Naval Galaţi pentru preluarea proiectului tehnic elaborat de
“Offshore Co.” şi întocmirea proiectului de execuţie al platformei de foraj. A
început amenajarea danei 34 în portul Constanţa, respectiv construirea
cheiului şi umplerea bazinului cu material rezultat din excavarea Canalului
Dunăre – Marea Neagra în vederea construirii Bazei de operaţiuni marine
Constanţa. MAPN a început organizarea unităţii de helicoptere Tuzla, ce
urma să deservească operaţiunile petroliere din Marea Neagra.
Am considerat necesar să insist asupra acestor aspecte, pentru a da o
imagine a amplorii acestui proiect pentru a se înţelege ce efort uriaş a
necesitat realizarea de către ţara noastră a acestei acţiuni grandioase, care
a demonstrat lumii întregi capacitatea tehnică a României.
……. Salt peste timp: 1973, 1974, 1975 … în Şantierul Naval Galaţi
construcţia primei platforme de foraj marin se desfăşura conform
graficului, sub supravegherea tehnică a Registrului Naval American
“American Bureau of Shipping” care urma să-i acorde clasa şi a echipei de
inspectori ai companiei “Offshore Co.” S-a decis de asemenea ca această
platformă să se numească GLORIA, nume pe care l-a primit la lansarea ei la
apă. Ca un fapt deosebit, care a dat culoare evenimentului, a fost ca în
spiritul colaborării internaţionale, naşa platformei GLORIA, cea care a spart
sticla de şampanie de corpul platformei dându-i numele, a fost o tânără şi
delicată japoneză pe nume Masami Kono, (pentru prieteni, Mako), soţia
unui specialist american, inspector de sudură, care făcea parte din echipa
care supraveghea construcţia platformei în S.N. Galaţi. Era o persoană
foarte comunicativă, se străduia să înveţe româneşte, era permanent
amabilă şi surâzătoare, aşa că toţi, armatorul, constructorul şi chiar şi
autorităţile locale, au fost de acord că ea, ca naşă a platformei GLORIA îi va
purta noroc. Alegerea a fost bună, GLORIA a descoperit petrol în Marea
Neagră, a înfruntat furtuni şi pericole de-a-lungul anilor şi continuă să fie
activă şi sigură, până în zilele noastre.
Între timp, lucrările avansau pe toate planurile, utilajele fabricate la
Upetrom Ploieşti, la UCM- Reşiţa, la Electroputere-Craiova, la Aversa -
Bucureşti erau instalate în interiorul platformei, amenajarea danei 34 în
portul Constanţa se apropia de finalizare, prospecţiunile seismice pe mare
începeau să fie interpretate şi geologii aveau deja în vedere câteva structuri
cu perspective, pe care să înceapă primele foraje.
Dat fiind ca toate operaţiile de foraj ce urmau să fie efectuate pe mare
aveau un caracter de explorare, se luase decizia ca întreaga activitate
desfăşurată pe mare să fie încredinţată întreprinderii de Foraje şi Lucrări
Geologice – IFLGS din cadrul Departamentului Geologiei. Aceasta a început
să se organizeze, a înfiinţat Grupul de Foraj Marin la Constanţa şi în afară
de amenajarea unor birouri şi magazii în dana 34, în stilul caracteristic al
directorului Iorgu Zahiu, care nu scapă niciodată din vedere grija pentru
om, IFLGS a încheiat cu primăria din Constanţa, un contract pentru
construirea a 60 de apartamente pentru personalul ce urma să lucreze în
cadrul GFM. Aceste apartamente au fost date în folosinţă în primăvara
anului 1976, în momentul în care GLORIA sosea în portul Constanţa,
sincronizarea operaţiunilor fiind perfectă.
În luna mai 1976, lucrările în Şantierul Naval Galaţi s-au încheiat, s-au
contractat remorchere şi GLORIA a plecat pe Dunăre spre Constanţa. După
ce bara de la Sulina a fost trecută cu unele emoţii datorită vântului şi
curentului transversal la ieşirea în Marea Neagră, convoiul şi-a continuat
marşul spre portul Constanţa. Pe 26 mai 1976 GLORIA a intrat în port şi a
acostat la chei, în dana 34.
Echipele de sudori de la SN Galaţi, autorizaţi de compania “Offshore Co.” şi
de Registrul Naval American “American Bureau of Shipping” pentru
sudarea picioarelor platformei, s-au prezentat la GFM-Constanta pentru
sudarea restului de tronsoane ale picioarelor platformei, operaţie ce nu
putea fi efectuată decât după ieşirea platformei din Dunăre. Odată cu
aceştia s-a mutat la Constanţa şi echipa de specialişti care au supravegheat
construcţia platformei în şantier pentru efectuarea ultimelor verificări şi
probe tehnologice. De asemenea s-a prezentat la GFM-Constanţa echipa de
specialişti în forajul marin de la compania “Offshore Co.” ce urma să asigure
asistenţa tehnică pe durata primului an de exploatare a platformei,
conform contractului.
În timp ce la S.N.-Galati se desfăşurau lucrările de construcţie a platformei,
o serie de ingineri de foraj, maiştri sondori, ingineri şi maiştri mecanici,
electricieni, ingineri de sisteme hidraulice etc. au fost trimişi pentru
instruire şi specializare, să lucreze pe platforme de foraj ale firmei
“Offshore Co.” în diverse zone ale globului (Golful Persic, Nigeria, Marea
Nordului, Marea Roşie etc,). Toţi aceştia îşi terminaseră stagiul de pregătire
şi s-au prezentat la Constanţa, luându-şi în primire atribuţiile.
Primul foraj de explorare executat în Marea Neagră a confirmat calităţile şi
performanţele tipului de platformă ales să fie construit în România. Pe
prima locaţie, sonda nr. 1 Ovidiu Est, marea avea adâncimea de 84 m
(platforma era proiectată pentru adâncimea de apa de max. 90m), în
primul an de activitate platforma a înfruntat furtuni cu valuri de 10 -11 m
(era proiectată pentru valuri de max. 12 m şi a făcut faţă în condiţii foarte
bune la vânturi de 40-45 m/sec, iarăşi valori foarte apropiate de maxima
prevăzută în proiect. Forajul s-a desfăşurat în condiţii de lucru normale, a
atins adâncimea de 5006 m (capacitatea maxima a instalaţiei era proiectata
pentru 6000m). Sonda a furnizat un bogat material de informaţii geologice,
dar din punct de vedere economic a fost o sondă sterilă, fiind abandonată.
A doua sondă de explorare a fost săpată pe structura Midia; a fost dusă
până la o adâncime de peste 4000 m, dar a întâmpinat dificultăţi de foraj
majore (pierderi de circulaţie masive, imposibil de stăvilit) şi în cele din
urmă a fost abandonată fiind de asemenea o sondă sterilă.
Aşa s-a ajuns la a treia locaţie din Marea Neagră, GLORIA fiind amplasată pe
structura Lebăda respectiv pe locaţia 8 Lebăda, într-o zona cu adâncimea
mării de cca. 50 m, situată în dreptul lacului Razelm, la 80 km NE de
Constanţa.
În acest punct, în toamna anului 1979 a început o nouă eră în istoria
exploatării petrolului în România, în timp ce forajul avansa în formaţiunile
calcaroase din Cretacicul superior, la o adâncime în jur de 2500 m, geologul
de serviciu care analiza în laboratorul platformei – Cabina Geoservices, în
lumina ultravioletă probele de sita – detritusul – colectat din metru în
metru din circuitul fluidului de foraj, a observat că fragmentele de rocă
prezentau o puternică luminiscenţă, caracteristică ţiţeiului. Totodată
aparatura de detectare a hidrocarburilor în fluidul de foraj a semnalat
prezenţa acestora. S-a oprit forajul şi s-a extras o carotă din talpă, care s-a
dovedit a fi impregnată cu ţiţei. S-a decis imediat să se efectueze o probă de
producţie cu un tester fixat la sabotul coloanei de 9 5/8 in.
Este greu de descris emoţia care a cuprins întreg personalul implicat în
aceasta acţiune, starea de tensiune pe care trăiau toţi în aşteptarea
momentului care avea să însemne încununarea atâtor ani de eforturi şi
străduinţe, împlinirea unui vis pe care îl poartă în suflet fiecare petrolist: să
vadă prima găleată de ţiţei dintr-un zăcământ nou, la descoperirea căruia
şi-a adus şi el aportul său.
S-a adus pe platformă tot echipamentul special pentru efectuarea probelor
de producţie pe mare şi s-au montat pe platformă arzătoarele speciale
pentru arderea ţiţeiului şi a gazelor produse în timpul probelor.
Când totul a fost pregătit, toate măsurile de siguranţă luate, s-a deschis
sonda şi din conducta de ieşire a început să curgă un firicel subţire de apa.
Sub ochii tuturor celor care urmăreau încordaţi operaţia, curgerea a
început încet, să fie din ce în ce mai puternică, fluidul s-a tulburat, a început
să fie spumat şi brusc o rafală violentă de gaze şi lichid colorat în brun
închis a izbucnit din ţeava de ieşire în haba de pe podul sondei, urmată de
un jet puternic de ţiţei spumat, răspândind în jur mirosul atât de drag şi
familiar petroliştilor.
Cum haba se umplea rapid, a început o agitaţie febrilă. Sondorii s-au repezit
la ventile, au făcut linia la manifoldul de duze, şi în continuare prin
încălzitorul cu aburi la separatorul orizontal. De acolo, gazele măsurate
prin contoarele diferenţiale, au fost dirijate la arzător iar ţiţeiul la tancurile
de măsură de unde, după înregistrarea cantităţilor produse erau la rândul
lor pompate la arzător.
Când arzătorul a fost aprins şi o vâlvătaie uriaşă a început să se zbată în
bătaia vântului la capătul braţului ce susţinea dispozitivul de ardere, ca un
drapel victorios anunţând câştigarea luptei cu natura şi deschiderea
porţilor adâncurilor cucerite, pentru ca tezaurul ascuns la mii de metri în
pământ, de milioane de ani, să fie adus oamenilor la zi, entuziasmul şi
bucuria tuturor celor prezenţi s-a dezlănţuit fără a mai cunoaşte limite.
Oamenii se îmbrăţişau, chiuiau, îşi aruncau căştile de sondor în aer, alţii îşi
muiau mâinile în ţiţeiul din habă, mulţi aveau lacrimi de bucurie în ochi…
A fost cu adevărat o clipă astrală, una din acele clipe pentru care merită să
trăieşti o viaţă de străduinţe, de eforturi, clipa la care ai visat poate ani,
încununarea speranţelor, răsplata pentru nenumăratele nopţi nedormite,
pentru arşiţa verilor fierbinţi şi gerul şi viscolele îndurate lângă atâtea
sonde de-lungul unei vieţi închinate acestei pasiuni nestăvilite de a cauta,
de a descoperi şi de a aduce la suprafaţă acel preţios sânge al civilizaţiei
actuale.
… Aşa a început epopeea petrolului din Marea Neagră! Memorabila zi se
îndrepta către seară, soarele se apleca spre apus, către locul unde cerul şi
marea se întâlneau la orizont; când soarele a atins marea, parcă s-a oprit o
fracţiune de secundă, spunând faustian: “Mai stai clipă, eşti prea frumoasă
…” iar cele două vâlvătăi parcă s-au privit reciproc, după care soarele a
coborât în mare iar flacăra uriaşă de pe GLORIA a rămas să lumineze
noaptea ce se lăsa încet peste ape.
A urmat apoi un eveniment la care nimeni nu se aştepta, în jurul platformei
care lumina ca o uriaşă făclie în noapte au început să apară luminiţe, o
mulţime de nave mai mari şi mai mici au înconjurat platforma, în eter era
un vacarm de apeluri radio, de semnale Morse, cele mai multe în limba
rusă, care întrebau, discutau între ei, multe nave şi-au modificat cursul ca
să treacă prin apropierea platformei
În această apoteoză de lumină galbenă-roşiatică a flăcării dela GLORIA, s-a
încheiat cea mai frumoasa zi din viaţa celor care au visat să vadă petrol
produs din Marea Neagra, fie că au fost geologi, geofizicieni, ingineri,
petrolişti, mecanici, proiectanţi, cercetători, constructori de maşini,
constructori de nave, de instalaţii portuare, de conducte, maiştri şi sondori,
căpitani de nave şi marinari, piloţi de helicoptere şi mulţi, mulţi alţii. Cu
toţii au meritat pe deplin această răsplată pentru străduinţele lor, pentru
încrederea lor în reuşita finală a acestei acţiuni de mare anvergură, care a
demonstrat lumii întregi potenţialul tehnic al României şi capacitatea
tehnică a specialiştilor români.
Ce a urmat se ştie. Lucrările s-au amplificat într-un ritm accelerat, s-a
înfiinţat întreprinderea „PETROMAR”, s-au construit înca 6 platforme de
foraj, nave de aprovizionare – remorcare mai puternice, platforme fixe de
producţie, s-a construit o bază modernă de operaţiuni marine în portul
Constanţa, ateliere şi bază tubulară, s-au săpat zeci de sonde de explorare,
de exploatare, de injecţie, deviate şi orizontale (premieră!), s-au descoperit
zăcăminte noi, s-au instalat conducte submarine de ţiţei şi de gaze, s-a
construit o platformă centrală de producţie, terminalul petrolier de la
Midia iar din 1987 şi până azi, România a produs milioane de tone de petrol
din Marea Neagră.
… Să nu uităm însă că totul a început atunci în acea zi şi în acea noapte
mirifică în care flacăra primului petrol provenind din Marea Neagră a
luminat peste apele ei…
… A fost odată ca niciodată … a fost o vreme când, inteligenţa şi capacitatea
creatoare a românilor, când, energiile şi forţa economică a României erau
îndreptate către propăşirea ţării (NU către îmbogăţirea unora!), aveau în
vedere înflorirea ţării, creşterea prestigiului ţării pe plan internaţional,
valorificarea resurselor naturale în folosul poporului român!
Cele expuse mai sus, modul în care se mobilizau şi se concentrau toate
forţele tehnice şi economice ale ţării pentru realizarea unui proiect de
mare anvergură, constituie un exemplu mai mult decât elocvent al acestei
afirmaţii.
……..
Acum, privind la ce se întâmplă în ţara noastră, nu putem decât să ne
gândim la versurile marelui nostru poet Eminescu:
“Iară noi? …noi epigonii? …Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, …Patria, noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
………
Noi reducem tot la praful, azi în noi, mâine în ruine,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumina………………………… Toate-s
praf … Lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi…”
… Păcat! …
Ing. SEICEANU Septimiu Constanţa

Forajul Marin – Clipe in Istorie .

In Romania , primele lucrari de explorare in Marea Neagra s-au efectuat in anul
1968, pentru ca in 1976, cu o platforma de foraj , GLORIA ,(construita in Romania
)sa se foreze prima sonda de explorare la o adancime de 5006 m , intr-o zona cu
adancimea apei de 86 m .Caracteristicile acestei platforme de foraj au fost
urmatoarele ;
Lungime: 73 m
Lățime: 41 m
Suprafața: 2500 m2
Înălțimea turlei: 70 m
Înălțimea bordului liber: 12 m
Greutate totală: 7000 t
Picioare de susținere: 4 x 122 m
Adâncimea de foraj: 6000 m
Echipaj: 70 oameni
Alte dotări: stații radio, elicoptere, nave speciale de legătură cu țărmul
O istorie documentata a Forajului Marin in Romania este bine prezentata in
filmuletul prezentat de ing Seiceanu Septimiu , la simpozionul „150 de ani de
industrie petroliera in Romania ( 7 dec 2007 la ROMEXPO sala TITULESCU )
https://youtu.be/nxf52Ur6g9M
A urmat construirea altor 7 platforme de foraj marin asffel ;Au fost construite în
total şapte platforme de foraj
: Gloria (august 1976), Orizont (octombrie 1981), Prometeu (septembrie 1984),
Fortuna (martie 1985), Atlas (noiembrie 1985), Jupiter (iunie 1987) şi Saturn
(iulie 1988). Petromar a mai comandat alte două platforme, care la sfârşitul
anului 1989 erau în stadiu de montare a corpului pe cala de lansare. Ca urmare a
reducerii fondurilor de investiţii începând cu anul 1990, aceste platforme nu s-au
mai finalizat. Aflate în posesia companiei Petromar, şase dintre cele şapte
platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere – GSP, la sfârşitul
anului 2005, Petromar rămânând numai cu platforma Gloria, care se găsea în
Marea Neagră şi executa extracţia de petrol.
Apoi petrolistii romani , au inceput sa caute de lucru pe alte platforme de foraj
din lume ;In Marea Nordului , in Marea Mediterana , In Golful Mexic , in Golful
Persic etc. Fotografiile si filmuletele de pe youtube prezinta viata de pe unele
platforme de foraj marin https://youtu.be/1Fd4K-zubE8
https://youtu.be/7JpB8m3uOFA,https://youtu.be/3Ptt6jPA8ho
Comentarii pe FB dupa postare.
Stimate coleg,IFLGS a fost promotorul forajului marin,director general IORGU
ZAHIU este si ramane cel mai bun strateg al lumii.Numele lui este si ramane in
cartea sfanta,nume celebru si in deschiderea forajului de diametru mare.
Baciu Toader Am lucrat vreo 11ani la iflgs _foradex
Vasile Dragomir Clarificari pentru prietenii mei ;Voinea Bucur , Baciu Toader si
……altii 1) la inceput puturile de foraj marin erau situate in ape putin adanci
aproape de tarm .Prima sonda cu adevarat de foraj marin a fost sapata in anul
1947 de compania americana Quir Mc Gee, in Golful Mexic la o distanta „de unde
nu se vede tarmul „. Aceasta a ramas definitia FORAJULUI MARIN in lume
.Exploatarea la mare adancime a luat amploare dupa anul 1960, mai ales in
Marea Nordului ( primul camp petrolier din Marea Nordului a fost descoperit .in
anul 1969 )
Vasile Dragomir 2)In Romania dupa anul 1970 s-a dorit ca tara noastra ( care era
si producatoare de utilaj petrolier) sa construiasca platforme petroliere si sa sape
sonde in platforma conntinentala a Marii Negre.In anul 1972 la Ministerul
Petrolului s-a constituit un grup de lucru condus de Ing Nicolae Stoianov pentru a
negocia cu compania Offshore Company pentru realizarea in Romania de
Platforme de Foraj Marin ( viitorul partener oferea ; o parte de
finantare,proiectul tehnic,sistemele hidraulice,instruirea personalului). Dupa
negocieri intense , contractul s-a semnat la data de 14 sept 1972 la Ambasada
Romaniei din Washington.Din acest grup a facut parte si ing Septimiu Seiceanu .
Vasile Dragomir 3)In anii 1973, 1974,1975 la Santierul Naval Galati, sub
supravegherea Registrului Naval American (American Bureau of Shiping) care in
final trebuia sa dea clasificarea platformei . In mai 1976 platforma Gloria a fost
gata si a fost adusa cu remorchere pe Dunare pana la Constanta, la dana 34.( unde
s-a realizat fixarea si sudarea sistemelor hidraulice de ridicare)
Vasile Dragomir 4)In cadrul Departamentului Geologiei din cadrul Ministerului
Petrolului, s-a hotarat ca operarea plartformei sa se faca de catre IFLGS (
intreprinderea de foraj si lucrari geologice speciale din Bucuresti ) unitate
condusa atunci de ing IORGU ZAHIU un petrolist de exceptie cu o vasta
experienta de petrolist si de conducere .Acesta a coordonat infiintarea la
Constanta a unei Baze puternice pentru bunul mers al lucrurilor la Platforma
Gloria . Tot Iorgu Zahiu a incheiat cu Primaria Constanta , un contract pentru
construirea in Constanta a 60 apartamente pentru salariatii care urmau sa
lucreze pe platforma Gloria
Vasile Dragomir 5)Sub conducerea specialistilor de la Offshore Company care au
asigurat asistenta tehnica in primul an ( conform contractului ), Gloria a sapat
prima sonda in perimetrul OVIDIU EST ( sonda nri 1) la o adancime de 5006 m
intr-o zona in care apa marii avea 84 m ( sonda a fost sterila). A doua sonda a fost
sapata in zona MIDIA la 4000 m si a fost abandanota datorita pierderilor de
circulatie violente . A treia sonda a fost forata in perimetrul LEBADA 8, in anul
1979 si dupa o analiza probelor de sita la adancimea de 2500 m s-au identificat
urme de titei . Dupa recoltarea unei probe de carota mecanica de la adancimea de
2500 m ( care a confirmat prezenta titeiului ) s-a efectuat o proba cu Testerul la
siul coloanei 9 5/8, cu rezultate exceptionale .( au fost aduse pe platforma
echipamente de punere in productie , sisteme de ardere a gazelor la cos etc
)Dupa aprinderea gazelor la cos , seara o multime de nave care treceau prin zona
se abateau de la traseul lor , dorind sa vada minunea , PETROLUL DIN MAREA
NEAGRA . Acestea ar fi in scurte vorbe istoria platformelor din Marea Neagra
Voinea Bucur Stimate coleg,apreciez si sunt incantat de profesionalismul
tau.Respect si tinem aproape
Lile Baetelu Bravo ! Vrem si alte informații !!!!
From Petrica
Am ajuns sa stam cu chiloți jos cum dictează OMV, la noi în tara dictează
austrieci, Gloria o platforma în care lucrau 36 de oameni pe o tura, au ajuns sa
lucreze 7 oameni, e data ca în dezavectare, nu mai prezintă siguranță, deși încă
mai funcționează 2 sonde. Păcat de investițile OMV care lucrează mai mojoritatea
numai cu firme austriece, sa scoata bani din țară fictiv, numai pe hârtie. Rușine
România!

From Eugen
Felicitari autorului acestui articol , care trebuie salvat in memoria voastra pentru
a avea posibilitatea sa o transmiteti nepotilor , eu unul l- am salvat . Desi am avut
o vechime in Petromar de 32 de ani multe evenimente de inceput a exploatarii
titeiului din platforma continentala a Marii Negre nu-mi ereau cunoscute , pentru
ca probabil ereau secrete pe acea vreme , Pacat ca acum nu mai avem motive de
mandrie cu ce a ajuns exploatarea titeiului romanesc , care a ajuns o sursa de
imbogatire pentru altii , profitori ai unei politici antinationale .…

From Moise Nicolae

Am fost inginer cu fluidele de foraj la ICPT CAMPINA și am fost la primele 3 sonde
marine .Va felicit pentru realizare ! Salutari domnului Șeiceanu dacă mai este în
viata !

From Mihai Toncea !!! Ce am fost si ce am ajuns!

Marea Neagră
Marea Neagră este o mare semiînchisă din bazinul atlantic, componentă a Mării
Mediterane, de care se leagă prin mările Marmara şi Egee şi strâmtorile Bosfor şi
Dardanele.
Din punct de vedere geografic, Marea Neagră este situată între Europa şi Asia (40º55′
si 46º32′ lat. N şi 27º27′ si 41º42′ long. E), într-o regiune în care platformele stabile
străvechi intră în contact cu munţii tineri generaţi de orogeneza alpină. Graniţa stabilită
de geografi între cele două continente, pe Caucaz şi Strâmtoarea Bosfor taie această mare
în două părţi inegale, cea mai mare parte fiind europeană.
 Bazinul mediteranean

Statele riverane Mării Negre sunt: România, Ucraina, Federaţia Rusă, Georgia, Turcia şi
Bulgaria.

Suprafaţa Mării Negre, estimată la 423.000 km² (421.638 km², Stanchev et al., 2011)
este de aproximativ două ori mai mare decât teritoriul României. Volumul total de apă al
mării este apreciat la 547.000 km³, din care cea mai mare parte este improprie existenţei
vieţii, fiind contaminată cu hidrogen sulfurat.
Lungimea bazinului Mării Negre (vest – est), între ţărmul golfului Burgas din Bulgaria
şi gura râului Inguri din Georgia este de 1.148 km. Lăţimea maximă (nord – sud) cuprinsă
între Oceakov (Ucraina) şi Capul Ereğli (Turcia) este de 610 km, iar lăţimea minimă pe
meridianul extremităţii de sud a Peninsulei Crimeea (Capul Sarici), de 263 km.
Adâncimea medie a Mării Negre este de 1.271 m. Adâncimea maximă atinge 2.212 m
(către partea central-sudică, într-un punct situat la 111 km de ţărmul sudic, pe linia care
uneşte Capul Chersones (Ucraina) cu Capul Kerempe (Turcia); în apropiere de Yalta
2.206 m.
 Marea Neagră

În cadrul structurii reliefului submarin al Mării Negre se deosebesc patru zone

distincte, distribuite relativ neuniform: şelful (platoul continental), taluzul (abruptul),
piemontul (bazinul de adâncime) şi câmpia abisală.
– Şelful (platoul continental), ocupă 29,9% (127.000 km²) din suprafaţa cuvetei marine
şi are o largă dezvoltare în partea de nord-vest a Mării Negre, între Crimeea şi Delta
Dunării, unde lărgimea sa depăşeşte 180 km. În lungul coastelor Turciei, litoralului
georgian, sudul şi estul Peninsulei Crimeea, lărgimea acestuia rar depăşeşte 20 km. În
general, adâncimea şelfului este delimitată de izobata de 100 m, dar în sudul Crimeii şi a
Mării Azov, panta continentală începe la o adâncime mai mare, de circa 130 m. În zona de
nord-vest a şelfului, sunt prezente unele albii relicte, care sunt însă în mare măsură
îngropate sub sedimente.
– Taluzul (abruptul) platoului continental, prezintă în Marea Neagră două caracteristici
diferite: o pantă abruptă, brăzdată de numeroase canioane submarine, caracteristică
platoului continental îngust din dreptul coastelor Turciei, Georgiei şi Rusiei, inclusiv
vestul Peninsulei Crimeea şi o pantă mai domoală cu mai multe canioane submarine care
mărgineşte zonele cu platou continental, extins în vestul şi nord-vestul Mării Negre.
Taluzul continental se desfăşoară între izobatele de 180 – 200 m (în partea superioară)
şi 1.000 şi 1.500 (în partea inferioară) şi reprezintă 27,3% (115.000 km²) din suprafaţa
totală a mării.
 – Piemontul, ocupă 30,6% (129.000 km²) din suprafaţa bazinului Mării Negre şi
reprezintă zona de tranziţie dintre taluzul platoului continental şi câmpia abisală. O
formaţiune specifică din acest areal este reprezentată de conul de aluviuni al Dunării, ce
se extinde pe direcţia nord-vest – sud-est şi traversează câmpia abisală. Profilurile
seismice indică faptul că acesta este compus din sedimente transportate de râurile mari
din nord-vestul Mării Negre: Nipru, Bug, Nistru şi Dunăre.
– Câmpia abisală (zona adâncă), se găseşte la o adâncime de sub -1.500, în centrul Mării
Negre, unde ocupă o suprafaţă de 12,2% (52.000 km²). Este mai dezvoltată în partea
vestică a mării, datorită unei dezvoltări mai accentuate a curenţilor de turbiditate din
această zonă.

Ţărmurile Mării Negre sunt puţin dantelate. Pătrunderea uscatului în mare se face, de
obicei, pe distanţe scurte, sub formă de capuri. Între acestea, golfurile au deschideri largi,
ceea ce le imprimă caracterul de băi şi sunt puţin prielnice adăpostirii vaselor pe furtună
(Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun), sau sunt colmatate la ieşire de
curenţii orizontali şi transformate în limane (Limanul Nistrului). Cele mai pronunţate
capuri care pătrund spre larg, sunt marcate cu faruri ca repere pentru navigaţie. Pe
litoralul vestic se fac remarcate capurile: Midia, Tuzla, Şabla, Caliacra şi Emine, alături de
golfurile Burgas şi Varna de la ţărmul bulgar.
În general coastele estice şi sudice sunt înalte, datorită lanţurilor muntoase care
înaintează până în zona litorală. Zonele costiere nordice şi nord-vestice se prezintă de
obicei ca şesuri mai mult sau mai puţin înalte (fragmentate de văi), care în unele locuri se
termină cu faleze, iar în alte locuri cu cordoane litorale ce despart limanurile de mare.
Coastele sud-vestice, mai coborâte în sectorul Rumeliei, se înalţă treptat până în zona
Burgasului, datorită apropierii munţilor Balcani.
 Capul Caliacra

Din cauza proceselor dinamice permanente de transformare a liniei de coastă, datele

lungimii acesteia nu sunt constante. În funcţie de dată, autori şi metoda prin care s-
a calculat lungimea ţărmurilor, au fost emise valori cuprinse între 4.020 km şi 4.790 km.
În anul 2011 cercetătorii bulgari de la Institutul de Oceanologie din Varna, utilizând
imagini şi măsurători efectuate cu ajutorul sateliţilor au stabilit că lungimea totală a
ţărmurilor Mării Negre este de 4.869 km, din care 1.756 km pe teritoriul Ucrainei, 1.700
km în Turcia, 421 km în Rusia, 414 km în Bulgaria, 322 km în Georgia şi 256 km în
România.
 Harta Mării Negre

Singura peninsulă mai mare, care şi schimbă mult configuraţia generală a liniei ţărmului
este Crimeea, „împărţită“ cu Marea Azov. În nordul ei se găseşte o câmpie joasă, iar către
sud Munţii Crimeii (1.545 m, Vf. Roman-Kosh), care au o origine geologică foarte veche în
raport cu zonele din împrejurimi. Istmul Perekop, o fâşie îngustă de teren cu lăţimea de 5
– 7 km, leagă Crimeea de continent.
 Crimeea

Marea Neagră este foarte săracă în insule. În apropierea coastei de nord-vest şi chiar în
sud sunt situate câteva insule stâncoase şi mai multe insule – barieră nisipoase, spituri şi
bariere lagunare specifice: Kosa Tuzla (Kerci), Tendrivs’ka Kosa, Dzharylgach, Mayskiy,
Berezan, Insula Şerpilor şi altele aparţin Ucrainei; Insula Sacalin creată de Dunăre,
aparţine României; Nessebar, Sf. Anastasia (Chernomorets), Sf. Kiril, Sf. Ioan, Sf. Petru
(Sozopol) şi Sf. Toma (Duni) aparţin Bulgariei; Kefken, Giresun, Insula Mare şi Insula
Iepurilor (Amasra), aparţin Turciei. Cea mai cunoscută este Insula Şerpilor, care are
lungimea de 660 m, lăţimea de 440 m şi înălţimea maximă de 60 m. În partea centrală şi
estică nu se găseşte nici o insulă sau vreo ridicatură mai importantă a fundului mării.
Insula Şerpilor
 Insula Sfânta Anastasia

Bazinul hidrografic al Mării Negre are o poziţie asimetrică: cea mai mare parte, adică
82%, ocupă centrul şi sud-estul Europei, restul de 18% cuprinde nordul peninsulei
Anatoliei şi vestul regiunilor caucaziene şi transcaucaziene.
Numeroasele cursuri de apă care se varsă în Marea Neagră au o dispunere radiară şi
lungimi variate. Regimul lor hidrologic diferă potrivit regiunilor pe care le străbat. Pe
coasta nord-vestică se varsă cele mai multe râuri: Nistrul (1.411 km), Niprul (2.285 km),
Bugul (857 km), ale căror guri au fost transformate în limanuri, mai spre sud, fluviul
Dunărea (2.860 km), iar în Bulgaria, Provadiyska (119 km) şi Kamchya (244 km). Un
aport important de apă este primit de Marea Neagră de la Don (1.950 km) şi Kuban (870
km), prin intermediul Mării Azov. Pe coasta sudică, în Turcia, se varsă în mare:
râurile Sakarya (824 km), Kızılırmak (1.350 km) şi Yeşilırmak (418 km). Alte ape care se
mai varsă în Marea Neagră sunt Ҫoruh (438 km) în Armenia turcească, Rioni (327 km) şi
Inguri (213 km) în Georgia.
Reţeaua hidrografică drenează o suprafaţă bazinală de 2.402.119 km², din care
bazinului Dunării îi revin 805.000 km².
Datorită izolării mari a Mării Negre faţă de oceanul mondial, apele continentale
influenţează în mare măsură elementele hidrologice ale mării.
 Bazinul hidrografic al Mării Negre

Marea Neagră comunică cu mările imediat învecinate prin strâmtorile Bosfor şi Kerci.
Strâmtoarea Bosfor are o lungime de aproximativ 31 km şi o lăţime cuprinsă între 3,329
km la intrarea dinspre Marea Neagră şi 2,826 km la ieşirea spre Marea Marmara. Sectorul
cel mai îngust (Așiyan-Kandilli), nu depăşeşte 700 m. Adâncimea în strâmtoare variază
între 13 m (Așiyan) şi 110 m (între Kandilli şi Bebek). Împreună cu Strâmtoarea
Dardanele realizează legătura Mării Negre cu Marea Mediterană, asigurând un schimb
activ de ape, care influenţează profund întreaga structură şi funcţionare a acvatoriului
pontic.
Strâmtoarea Kerci face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Azov. Are o lungime de
45 km, o lăţime care variază între 4,5 şi 15 km şi adâncimea cuprinsă între 10 m (la
capătul nordic) şi 18 m (la capătul sudic). Importanţa Strâmtorii Kerci este mult mai
redusă în comparaţie cu Bosforul, datorită dimensiunilor mici ale Mării Azov şi aportului
fluvial mai scăzut, după amenajarea hidrotehnică a fluviului Don.
 Strâmtoarea Bosfor

Curenţii marini constituie, în forma în care se manifestă, o altă particularitate a

bazinului pontic. Factorii care declanşează apariţia curenţilor sunt: vânturile, diferenţa
de densitate, temperatură şi salinitate în plan orizontal şi pe verticală, diferenţele de nivel
ale reliefului submarin, deversările fluviale, schimbul de ape cu Marea Mediterană şi cu
Marea Azov.
În Marea Neagră a fost identificată existenţa unei circulaţii originale care cuprinde:
– Un curent de descărcare a apelor sărate din Marea Mediterană în Marea Neagră prin
Strâmtoarea Bosfor şi de compensare, prin transferul de la suprafaţă a apelor mai puţin
sărate din Marea Neagră spre Marea Mediterană. Curentul de descărcare a apelor sărate
din Marea Mediterană prin Bosfor în Marea Neagră este provocat de diferenţa de
presiune care apare datorită nivelului de salinitate dublu (38 – 39 g ‰), al apelor Mării
Marmara faţă de cele ale Mării Negre. Deplasarea de suprafaţă a apei mai puţin sărate a
Mării Negre este estimată la aproximativ 600 km³ anual, în timp ce curentul de adâncime
al Mării Mediterane, cu apă mai sărată care se deplasează în direcţia Mării Negre poartă
300 km³ de apă anual;
– Curentul ciclonal din bazinul adânc numit Curentul Principal al Mării Negre (Rim
Current), care formează circulaţia majoră de suprafaţă. Acesta se deplasează de-a lungul
coastelor întregului bazin, în sens contrar acelor de ceasornic, curgând activ în stratul
dintre suprafaţă şi 150 m adâncime, având un caracter geostrofic şi viteze de 15 – 20 cm/s
la suprafaţă şi de peste 20 cm/s în miez. Viteza curentului scade cu adâncimea,
resimţindu-se până la 500 m, unde există o circulaţie lentă, cu viteze de maximum 2 cm/s,
foarte variabilă, cu anticicloni şi curenţi turbionari. Structura acestui curent este
discontinuă în timp şi foarte variabilă în spaţiu. În secţiune transversală apar frecvent
procese de forfecare orizontală care determină formarea unor curenţi anticiclonici, bine
conturaţi spre exterior (Dunărea, Constanţa, Caliacra, Bosfor, Sakarya, Sinop, Kızılırmak,
Batumi, Caucaz, Kerci, Crimeea, Sevastopol), la care se adaugă mai multe vârtejuri mici,
secundare;

Circulaţia de suprafaţă din Marea Neagră

(modelul Oğuz)

– În interiorul marelui inel al Curentului Principal se formează două vârtejuri ciclonice

(vestic şi estic), cu mai multe vârtejuri interioare care au o dinamică foarte activă,
schimbându-se continuu în timp şi spaţiu;
– Circulaţia de suprafaţă sub-bazinală se dezvoltă în regiunile costiere şi este mai activă
în compartimentul vestic, unde se află cel mai întins şelf continental;
– Circulaţia frontală este reprezentată prin curenţi verticali de la adâncime spre
suprafaţă, atât în apele costiere cât şi în bazinul adânc. Aceşti curenţi transportă de la 200
– 300 m adâncime spre suprafaţă ape reci, bogate în hidrogen sulfurat.

Valurile şi curenţii de suprafaţă „ocazionali“ se răsfrâng în transportul de aluviuni în

lungul ţărmului, în eroziunea lui şi în nivelarea platformei litorale. Regimul valurilor este
strâns legat de regimul vânturilor, care îl determină şi influenţează. Frecvenţa cea mai
mare o au valurile cu înălţime mică 0,5 – 1 m. În timpul furtunilor valurile ating o înălţime
maximă de 4 – 5 m chiar 6 m. Vânturile pricinuiesc în afară de valuri, scăderi sau creşteri
de nivel după direcţia din care bat. Un caz aparte îl constituie trombele marine, care apar
accidental la ţărmul românesc.

Valuri la Marea Neagră

 Trombe marine (Vama Veche iulie 2013)

Mareele foarte reduse (7 – 10 cm) sunt aproape lipsite de importanţă. Variaţiile anuale
ale nivelului Mării Negre au amplitudinea de 20 – 26 cm, ca rezultat al factorilor
hidrologici (deversările apelor curgătoare, schimbul de ape cu Marea Mediterană şi Azov)
şi meteorologici (precipitaţii). Valorile cele mai mici ale nivelului marii sunt atinse în
perioada septembrie-decembrie, după care, începând cu luna martie până la începutul
lunii iulie, se înregistrează o creştere gradată.
Transparenţa apei atinge în general 15 m în larg şi 1 m la ţărm în zona Deltei Dunării.
Salinitatea creşte de la ţărm spre larg. Media anuală la suprafaţă variază între un minim
de 10‰, în partea nord-vestică, în zona de debuşare a marilor fluvii şi un maxim de
20,7‰ în partea centrală a bazinului. În largul mării salinitatea se menţine în jurul
concentraţiei de 17 – 18‰. La gurile Dunării salinitatea scade la 5 – 8‰, datorită
volumelor mari de apă fluvială. În adâncime, salinitatea creşte mai puternic până la 600
m şi apoi mai lent până la 1000 m (sub aceasta adâncime salinitatea rămâne constantă,
fiind de 22,3‰).
 Salinitatea apelor de suprafaţă ale Mării Negre (iunie 2014)

Termica apei variază sezonal. În stratul superficial, temperatura medie anuală a apei
este cuprinsă între 11°C în nord-vest şi 16°C în sud-est. Temperaturile cele mai ridicate
se înregistrează în luna august (25 – 27°C), iar cele mai coborâte în februarie (0°C în nord-
vest şi 8°C în sud-est).
Temperatura apei Mării Negre în stratul superficial (februarie 2017)
 Temperatura apei Mării Negre în stratul superficial (august 2017)

În adâncime, pe primii 60 m se constată o scădere a temperaturii medii anuale până la

7 – 8°C; între 60-80 m adâncime există un orizont mai rece, cu temperaturi de 5 – 7°C;
între 80 – 450 m adâncime temperatura medie anuală cunoaşte o creştere progresivă, iar
la fundul mării temperatura rămâne constantă (9°C). În iernile friguroase, în partea de
nord şi nord-vest se formează gheaţă la mal, sloiuri plutitoare şi chiar pod de gheaţă.
Iarnă la Marea Neagră
 Apa cea mai caldă se întâlneşte vara în luna august

Stratificarea verticală este una din caracteristicile principale ale Mării Negre, datorată
condiţiilor particulare de temperatură, salinitate, densitate şi circulaţie a apelor. În
funcţie de adâncime sunt relevate două straturi diferenţiate de apă:
– un strat superficial, până la adâncimea maximă de 150 – 200 m, cu o salinitate mai
scăzută şi o cantitate mare de oxigen dizolvat, favorabil existenţei vieţii;
– un strat de apă de profunzime, aflat sub adancimea de 200 m, anoxic, cu o salinitate
ridicată şi o stabilitate termică pronunţată, lipsit de viaţă (cu excepţia bacteriilor
reducatoare de sulfaţi), bogat în hidrogen sulfurat (H2S).
Oxigenarea apei este influenţată de adâncime, fenomenele de amestecare a maselor de
apă, vegetaţie şi sezon. Oxigenul dizolvat în apa Mării Negre este prezent în stratul
superior până la o adâncime de 125 m în zonele centrale ale mării şi până la 225 m în
arealele marginale.
Conţinutul mare de hidrogen sulfurat, în straturile de adâncime ale Mării Negre,
reprezintă una din cele mai importante particularităţi ale acestei mări. Datorită prezenţei
acestui gaz toxic, 85 – 90% din volumul apelor acesteia şi aproximativ 65% din suprafaţa
sa totală sunt lipsite de viaţă. Graniţa hidrogenului sulfurat în păturile centrale ale mării
este situată la circa 125 m adâncime, iar în păturile periferice, la 175 m. Stratul de
întrepătrundere reciprocă a oxigenului cu hidrogenul sulfurat are o grosime de 50 m,
oscilând în diverse sectoare ale mării între 7 şi 50 m. Principalele surse de producere a
hidrogenului sulfurat sunt: descompunerea reziduurilor organice şi reducerea sulfaţilor
sub influenţa bacteriilor.
SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
Prof. dr. EMIL VESPREMEANU
– GEOGRAFIA MĂRII NEGRE, EDITURA UNIVERSITARĂ, BUCUREŞTI-2005;
OCTAVIAN G. DULIU
– STUDIUL CICLURILOR DEPOZIŢIONALE HOLOCENE DIN MAREA NEAGRĂ
RECONSTITUIRI PALEOENVIROMENTALE, UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI,
FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ, BUCUREŞTI-2011;
Prof. VICTOR TUFESCU
– ROMÂNIA, EDITURA ŞTIINŢIFICĂ, BUCUREŞTI-1974;
Prof. dr. CONSTANTIN PÂRVU
– ÎNDRUMAR PENTRU CUNOAŞTEREA NATURII, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ,
BUCUREŞTI-1981;
Dr. DORIN JURCAU
– MAREA NEAGRĂ – PIATRA UNGHIULARĂ ÎN RELAŢIA DINTRE CLIMĂ ŞI APARIŢIA
CIVILIZAŢIILOR;
ELISA URSALAS – ESCAPING DECAY…
– FLICKR;
IARNĂ LA MAREA NEAGRĂ
– PHOTO ODYSSEY OF RICHARD;
MARCEL PÂRÂIALĂ
– PE PLAJĂ IARNA-PRIMĂVARA;

Reclame
REPORT THIS AD

REPORT THIS AD