Nasterea lui Isus

Vrăjeală legată de crăciun

Citim textul biblic

Lc 2,1-21
1
În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cézar Augúst ca să se facă
recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirínius
2

era guvernator al Síriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. Şi Iosíf
3 4

a urcat din Galiléea, din cetatea Nazarét, către Iudéea, în cetatea lui Davíd, care se
numeşte Betleém, întrucât era din casa şi din familia lui Davíd, pentru a se înscrie
5

împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo,
6

s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a
7

înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.
8
În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe
timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit
9

în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă
10

temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi,
11

în cetatea lui Davíd, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta 12

este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Dintr-odată, s-a unit cu
13

îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând:

14
„Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care
el îi iubeşte!”.
15
Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii și-au spus unii către alţii: „Să
mergem până la Betleém şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut
cunoscut Domnul!”. Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosíf şi
16

copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le
17

fusese spus despre acest copil. Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de
18
către păstori. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima
19

ei. Apoi păstorii s-au întors glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot
20

ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus.

21
Când s-au împlinit cele opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus,
aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit.

Mt 1,18 – 2,12
18
Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu
Iosíf, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul
Sfânt. Iosíf, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în
19

ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis,

20

spunându-i: „Iosíf, fiul lui Davíd, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce
s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele
21

Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”.

22
Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de
Domnul prin profetul care zice:
23
„Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuél!”,
care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”.
24
Trezindu-se din somn, Iosíf a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului şi
a luat-o la sine pe soţia lui şi nu a cunoscut-o până când ea a născut un fiu. Şi i-a
25

pus numele Isus.

Vizita magilor
1
După ce s-a născut Isus în Betleémul Iudeii în zilele lui Iród, regele, iată că au
ajuns la Ierusalím nişte magi din Răsărit şi întrebau, spunând: „Unde este regele
2

[nou]-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l

adorăm”. Auzind aceasta, regele Iród s-a tulburat şi tot Ierusalímul împreună cu
3

el. Adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, a căutat [să afle] de la ei

4
unde avea să se nască Cristos. Ei i-au spus: „În Betleémul Iudeii, căci aşa este
5

scris de profet:
6
«Şi tu, Betleém, pământ al lui Iúda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre
cetăţile de seamă ale lui Iúda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori
poporul meu, Israél»”.
7
Atunci Iród, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li
s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleém, [le-]a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă
8

cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, făceţi-mi cunoscut şi mie ca să
merg şi eu să-l ador!”. După ce l-au ascultat pe rege, au plecat şi iată că steaua pe
9

care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra
[locului] unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie
10

foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui.
11

Apoi, căzând [la pământ], l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri:
aur, tămâie şi smirnă. După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Iród, au
12

plecat pe alt drum în ţara lor.

Traducerea ortodoxă e oarecum cea protestantă

Lc 2,1-21
1. În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată
lumea.
2. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria.
3. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa.
4. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui
David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui
David.
 5. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.
6. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască,
7. Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle,
căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.
8. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea
împrejurul turmei lor.
9. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit
împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
10. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie
mare, care va fi pentru tot poporul.
11. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui
David.
12. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle.
13. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească,
lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
14. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni
bunăvoire!
15. Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii:
Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe
care Domnul ni l-a făcut cunoscut.
16. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în
iesle.
17. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil.
18. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori.
19. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.
20. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte
 auziseră şi văzuseră precum li se spusese.
21. Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus,
cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece.

Mt 1,18 – 2,12
18. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu
Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la
Duhul Sfânt.
19. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în
ascuns.
20. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind:
Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a
zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
21. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul
Său de păcatele lor.
22. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul
prin proorocul care zice:
23. "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele
Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu".
24. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul
Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
25. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-
Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Mt 1,18-2,12
1. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată
magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit
steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.
3. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
4. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei:
Unde este să Se nască Hristos?
5. Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul:
6. "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între
căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe
poporul Meu Israel".
 7. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce
vreme s-a arătat steaua.
8. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul
despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă
închin Lui.
9. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în
Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era
Pruncul.
10. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
11. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi
căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus
Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
12. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au
dus în ţara lor.

LUCA – AUTOR - DESTINATARI

Din opera lucană se pot extrage câteva caracteristici ale autorului.

În primul rând, acesta nu e de origine palestiniană (deşi e posibil să fi vizitat
Palestina), evitând să vorbească despre problematici specifice iudaismului. Pare să
fie mai degrabă de origine păgână.
În al doilea rând, e o persoană cultă, cunoscând fie tehnicile literare ale
Vechiului Testament, fie pe cele greceşti. Ar putea fi un prozelit convertit la
iudaism, care a îmbrăţişat ulterior religia creştină.
În al treilea rând, lasă impresia unei bune cunoaşteri a comunităţii creştine din
Antiohia (Fap 11,19-30; 13,1-3; 14,21-28).
Limba pe care o foloseşte dovedeşte originea greacă (provenea din Antiohia
Siriei, conform mărturiei Prologului antimarcionit) şi cultura sa elevată.
În concluzie, rămâne destul de probabil ca autorul să se fi numit Luca. Este o
persoană cu o cultură vastă (familiaritate cu cultura elenistă şi cu Vechiul
Testament) şi aparţine celei de-a doua generaţii creştine.
 Locul scrierii Evangheliei este greu de identificat cu precizie. Este aproape sigur
că autorul nu cunoştea Palestina şi că opera este destinată unei comunităţi situate în
afara teritoriului palestinian, deci creştinilor proveniţi din păgânism.
Destinatarii Evangheliei ar fi o comunitate cu o anumită experienţă de trăire a
credinţei, deja organizată în interiorul său şi formată prevalent din creştini
proveniţi din elenism. Printre slujiri erau cele de prezbiteri (Fap 8,1.3),
evanghelizatori, profeţi (Fap 13,1). În acelaşi timp, era vorba despre o comunitate
cu orizonturi universale şi implicată în misiune. În comunitatea lucană se simte
exigenţa împărtăşirii bunurilor şi a solidarităţii dintre cei bogaţi şi cei săraci.

Aspecte stilistice şi literare

Luca este un excelent scriitor, poate cel mai „grec” dintre autorii Noului
Testament. Limbajul său este mai îngrijit şi, când vrea (în Prolog 1,1-4), alege
termeni cu acurateţe şi cu eleganţă. Dialoghează cu elementele culturii greceşti de
pe poziţii înalte (cf. Fap 17,22-31).
Luca alege cuvintele cele mai adecvate şi evită să fie şocant (se pot compara Lc
18,25; 21,14; 22,46.53 cu paralele din Marcu). O caracteristică specifică lui este
adaptarea stilului şi limbajului conform cu circumstanţele ivite.
În ceea ce priveşte gramatica, evită parataxa (coordonarea prin „şi”) şi
întrebuinţează aoristul în locul prezentului istoric. Luca depăşeşte concepţiile
profane şi propune o mântuire radicală, care cuprinde întreaga persoană şi pe toţi
oamenii. Luca expune ideea unei mântuiri universale şi lasă în seama lui
Dumnezeu soarta iudeilor care nu cred. În acelaşi timp, se accentuează împlinirea a
toate în Cristos şi în Biserica ce continuă opera sa.
Evanghelia după sfântul Luca prezintă caracteristicile unei opere literare înalte.
Conform mărturiei prologului, Luca vrea să realizeze o naraţiune („diegesis”)
sistematică despre faptele petrecute printre creştinii epocii sale. Opera sa este una
sistematică, deoarece a încercat să organizeze bine materialul şi a făcut cercetări
amănunţite. Scopul scrierii sale constă în a-i convinge pe destinatari despre
temeinicia tradiţiei despre Isus.
O altă caracteristică a Evangheliei este faptul că Luca leagă existenţa lui Isus cu
istoria lumii prin aşanumitele indicaţii temporale sincronice: 2,1s plasează naşterea
lui Isus la Betleem în perioada recensământului lui Augustus, în timpul guvernării
lui Quirinus în Siria. De notat şi indicaţia că Isus avea circa 30 de ani când a
început să predice (3,23).
La fel ca Matei, dar cu un alt conţinut şi cu o intenţie diferită, Luca prezintă
Evanghelia copilăriei lui Isus cu o dispunere simetrică a evenimentelor care-l
privesc pe Ioan (timpul promisiunii) şi a celor care îl privesc pe Isus (începutul
împlinirii):
Ioan Isus
1,5-25 Vestirea naşterii 1,26-38
1,39-56 Întâlnirea mamelor 1,39-56 (1,46-55: Magnificat)
1,57-58 Naşterea 2,1-20
1,59-66 Circumcizia, numele 2,21
1,67-79 Profeţia lui Zaharia; 2,22-39
Ioachim şi Ana
1,80 Creşterea 2,40
– Isus la vârsta maturităţii 2,41-51
– Creşterea 2,52

În aceste relatări Luca accentuează mult aspectele cristologice, escatologice,

precum şi preferinţa lui Dumnezeu pentru bolnavi şi săraci, o caracteristică
importantă a teologiei sale.
 a) Aspecte cristologice: Isus se naşte ca fiu al lui David la Betleem; originea sa
este lucrarea Duhului Sfânt, Templul este casa Tatălui său.
b) Aspecte escatologice: cu evenimentele relatate începe timpul mântuirii.
c) Preferinţa lui Dumnezeu pentru cei mici şi săraci apare de-a lungul întregii
relatări. Aceasta iese în evidenţă în contrastul dintre Zaharia şi Maria, care străbate
întreaga relatare:
Zaharia Maria
bărbat femeie
preot laică
vestirea din Templu vestire în casă
în Ierusalim, capitală în Galileea, într-o cetate mică
nu crede în cuvinte crede cuvintelor îngerului
cere un semn se întreabă doar „cum se va întâmpla”
este pedepsit primeşte un semn

Aceste trei aspecte ale teologiei lui Luca sunt, de asemenea, evidente în
faimoasele imnuri conţinute în aceste prime capitole: Magnificat, Benedictus,
Nunc dimittis şi Gloria in excelsis.

MATEI - Autor – destinatari

În ceea ce priveşte autorul real sau istoric, tradiţia a identificat autorul

Evangheliei cu apostolul Matei (cf. Mt 9,9), deşi în Marcu şi Luca se vorbeşte
despre Levi (cf. Mc 2,14; Lc 5,27). Pentru a explica această diferenţă, unii biblişti
au făcut apel la uzanţa orientală a două nume (cf. Iosif Barnaba în Fap 4,36). Alţii
s-au gândit la schimbarea numelui de către Mântuitorul din Levi în Matei (cf. cazul
lui Simon numit Petru). Acestea rămân doar ipoteze şi sunt greu de demonstrat,
deoarece cele două nume (Levi-Matei) nu apar niciodată împreună. Pe de altă
parte, nici nu există o intervenţie directă a lui Isus pentru a schimba numele lui
Levi în Matei.
În ciuda tuturor acestor opinii variate, se poate trasa un cadru al Evangheliei
după sfântul Matei. Pe de o parte, textul este bogat în tradiţii şi uzanţe iudaice şi
conţine lexic tipic palestinian: expresiile „Împărăţia cerurilor” (12 ori), „a lega – a
dezlega” (Mt 16,17-19), „Legea şi Profeţii” (Mt 5,17; 7,12; 22,40) etc. Pe de altă
parte, Evanghelia a fost redactată în limba greacă.
În concluzie, probabil Matei nu a fost un martor ocular (de fapt, tradiţiile
evoluaseră), iar scrierea sa nu a fost o traducere din ebraică. Matei ar putea fi un
cărturar creştin care l-a recunoscut în Isus din Nazaret pe Mesia ce împlineşte
făgăduinţele din vechime (Mt 1,1) şi este Emanuel, Dumnezeu cu noi (Mt 1,23;
28,20).
Atenţia acordată lui Israel şi împlinirii Scripturilor, structura conferită operei
sale, sensibilitatea lingvistică şi stăpânirea artei de a învăţa denotă figura unui
cărturar iudeo-creştin (13,52), cu influenţe şi amprente din mediul elenistic al
diasporei.
Critica modernă însă susţine că autorul Evangheliei nu se identifică cu
personajul din lista celor doisprezece apostoli, iar opera ar trebui datată după anul
80 d.C. Autorul ar fi un cărturar creştin anonim care a scris în greacă (cf. Mt
13,52).
În Evanghelia după Matei se poate observa sinteza dintre elementele iudeo-
creştine şi cele eleniste, specifice, probabil, mediului de la Antiohia. Sinteza se
regăseşte, de fapt, şi în contopirea celor două izvoare: Marcu (mai mult elenist) şi
Q5 (izvor iudeo-creştin).
Referitor la destinatari, Matei scrie pentru o comunitate iudeo-creştină. Acest
lucru se poate deduce, în primul rând, din prezenţa a numeroase citate din Biblia
ebraică (circa 150 de citate din LXX), semn al cunoaşterii şi folosirii acesteia de
către membrii comunităţii. Matei nu este nevoit să traducă cuvintele ebraice (aşa
cum o făcea Marcu) sau să explice uzanţele iudaice (cf. întrebările despre post,
milostenie, divorţ; cf. 5,23 aluzia la oferta de pe altar etc.). Chiar dacă majoritari
puteau fi iudeo-creştinii, aceste comunităţi sunt deschise păgânilor. Sunt evrei
deveniţi creştini, care redescoperă în cuvintele lui Isus voinţa lui de a trimite
ucenicii pentru a evangheliza lumea întreagă.
Referitor la viaţa internă, în comunităţile sfântului Matei existau şi o delăsare
spirituală, lipsa aşteptării Parusiei. De aici, îndemnurile de „a aduce roade” şi de a
depăşi stadiul „credinţei slabe”. Existau de asemenea diviziuni între „cei tari” şi
„cei slabi” în credinţă şi falşi profeţi care deviază de la calea cea dreaptă.

Aspecte stilistice şi literare

Evanghelia după sfântul Matei a fost redactată în limba greacă. Privind la

limbajul folosit, pare greu de crezut că această Evanghelie a fost o traducere dintr-
un original ebraic (citează de multe ori din LXX).
Stilul lui Matei este mai îngrijit decât cel al lui Marcu, utilizând o limbă greacă
mai elevată şi îmbunătăţind exprimarea celui de-al doilea evanghelist. Matei se
remarcă prin claritate şi ordine. Lucrarea sa este mai sistematică şi lipseşte acea
vivacitate a povestirii prezentă în Marcu.
Terminologia folosită de el pare să se inspire din maniera de exprimare iudaică.
Una dintre caracteristicile acestui stil este, spre exemplu, expresia rabinică
„împărăţia cerurilor”, folosită de Matei în locul expresiei „împărăţia lui
Dumnezeu”. Referinţa la Lege şi Profeţi, la categoria de „a lega şi dezlega” sunt
alte aspecte ale influenţei ebraice.
 Matei realizează o sinteză fericită între aspectul didactic şi cel istoric al
Evangheliei. Se poate observa însă că interesul său nu este prevalent istoric, ci
intenţionează să prezinte într-o manieră mai sistematică însemnătatea lui Isus
pentru Biserica timpului său.
Referitor la modul în care Matei se foloseşte de surse, s-au constatat intervenţiile
sale: combinarea izvoarelor în anumite scene; modificări, adăugiri, reinterpretări
etc. Matei aduce corecturi stilistice, conferă ordine legând episoadele în mod
coerent. În acelaşi timp, pune mare accent pe învăţături.
O altă particularitate a lui Matei este atenţia acordată ecleziologiei (discipolii nu
sunt dintre cei ce nu înţeleg, cum era în Marcu, ci sunt oameni cu puţină credinţă).
„Evanghelia copilăriei” – aşa cum sunt numite aceste două capitole (cf. Lc 1-2)
– are menirea de a reliefa semnificaţia istorico-salvifică a vieţii lui Isus. Genul
literar „midrashic”, citările abundente din Sfânta Scriptură (6 citate),
reminiscenţele veterotestamentare revelează intenţia celor 4 unităţi literare ce
compun textul (genealogia: 1,1-17; naşterea: 1,18-25; magii: 2,1-12; fuga în Egipt:
2,13-23): Isus împlineşte istoria şi Scripturile lui Israel. Pe de altă parte, episodul
cu magii este încă de la început o dovadă a universalităţii.
Teologia lui Matei, ca şi cea a altor evanghelişti, este o interpretare a tradiţiei
despre Isus, având în acelaşi timp un caracter narativ. Trebuie subliniat în cazul
acestei Evanghelii şi raportul stabilit cu Vechiul Testament.
Încă din primul verset al Evangheliei, autorul îl prezintă pe Isus ca Mesia, „fiul
lui David, fiul lui Abraham”, adânc inserat în istoria biblică. Pe filieră davidică
(expresia „fiul lui David” apare de 9 ori), El este cel care duce la împlinire istoria
lui Israel începută cu Abraham (1,1-17). În realitate, Isus este cel ce trebuia să vină
(cf. 3,11) pentru a reface unitatea poporului împrăştiat al lui Israel (15, 24).
 Aspecte generale ale relatărilor
Sunt așa de diferite versiunile lui Matei și Luca despre copilărie? Se pare că da.
Înainte de a semnala multele discordanțe între cele două versiuni, să arătăm
concordanțele, ale căror elemente pot să fie reduse la cinci puncte fundamentale:
-părinții copilului se numeau Iosif și Maria și erau logodiți (Mt 1,18; Lc 1,27)
-Maria zămislește copilul prin puterea Duhului Sfânt (Mt 1,20; Lc 1,34)
-nașterea are loc la Betleem (Mt 2,1; Lc 2,4)
-un înger informează că copilul va trebui să se numească Isus (Mt 1,21; Lc 1,31)
-copilul a crescut la Nazaret (Mt 2,23; Lc 2,39)

În afară de aceste puncte, Luca și Matei diferă în tot ceea ce scriu cu privire la
copilul Isus
Dacă analizăm copilăria după Matei, observăm că evanghelistul o deapănă în 5
episoade.
Prima scenă: atenția cade asupra Mariei (1,18-25): este însărcinată prin lucrarea
Duhului Sfânt. Iosif, logodnicul ei, consideră deci corect să o părăsească, însă în
timpul unei nopți, i-a apărut un înger și îi cere să nu lase femeia în voia destinului.
Vestitorul ceresc îi explică lui Iosif originea divină a copilului pe care îl așteaptă
Maria și rolul pe care el, ca tată, trebuie să-l desfășoare în contextul întregului plan
divin.
În scena a doua (2,1-12), niște magi din Răsărit apar în Ierusalim, conduși de o
stea, în timp ce întreabă unde s-a născut Isus. Regele Irod, după ce i-a consultat pe
consilierii săi, îi informează pe magi că trebuia să se nască la Betleem. Așa că ei se
îndreaptă spre Betleem, îl găsesc pe prunc și pe mama lui și îi oferă darurile pe
care le-au pregătit pentru a-i aduce omagiul care îi revine.
 În scena a treia (2,13-15), în înger îl avertizează pe Iosif, tot în vis, să fugă
repede în Egipt, pentru că viața copilului este în pericol grav. În felul acesta, toată
familia emigrează și se refugiază în țara faraonilor.
În scena a patra (2,16-18), regele Irod, pentru a-l elimina pe Isus, poruncește
uciderea tuturor copiilor mai mici de doi ani, născuți în Betleem și în împrejurimi.
În scena a cincea și ultima (2,19-23), un înger îi apare lui Iosif, încă o dată în
vis, și îi confirmă că el și familia sa se pot întoarce în țara lor de origine, pentru că
Irod, în acel timp de pericol maxim pentru pruncul Isus, a murit. Așadar, Iosif se
întoarce la Betleem, însă, din cauza fricii manifestate față de noul guvernator,
Arhelau, el decide să se transfere la Nazaret și să se stabilească în locul acela
pentru a duce o viață liniștită, departe de pericole.
Luca nu cunoaște episoadele menționate de Matei. Conform versiunii sale, nu a
existat o stea, nici magi din Răsărit, nici un masacru de copii în Betleem, nici o
fugă în Egipt.
Tablourile redactării lui Luca sunt nouă, față de cele cinci din redactarea
evanghelistului Matei.
Primul se referă la vestea îngerului Gabriel adusă Mariei, în Nazaret (1,26-38),
fecioarei care va zămisli un fiu de la Duhul Sfânt.
Al doilea (1,39-56) prezintă expunerea vizitei Mariei la ruda sa, Elisabeta, care îl
purta în sân pe Ioan Botezătorul, și cântarea imnului Magnificat.
Al treilea tablou al lui Luca (2,1-7) descrie călătoria sfintei familii la Betleem,
datorită unui recensământ dictat de autoritățile romane și nașterea lui Isus în orașul
acela.
Al patrulea (2,8-20) se referă la vizita păstorilor la nou-născut.
Al cincilea (2,21) se referă la circumciziunea copilului.
Al șaselea (2,22-38) relatează prezentarea lui Isus în templul din Ierusalim după
patruzeci de zile și profețiile lui Simeon și Ana cu privire la copil.
 Al șaptelea (2,39-40) povestește întoarcerea lui Iosif și a Mariei la Nazaret.
Al optulea (2,41-50) relatează că Isus, la vârsta de doisprezece ani, se pierde în
Ierusalim și că părinții săi îl găsesc după trei zile, în timp ce stătea de vorbă cu unii
învățători ai legii.
În tabloul final (2,51-52), Luca descrie întoarcerea familiei la Nazaret și viața lui
Isus în timpul anilor adolescenței (așa-numita viață sau copilărie „ascunsă” a lui
Isus în familia sa).
Intercalată cu copilăria lui Isus, Luca relatează și copilăria lui Ioan Botezătorul,
ruda sa și persoană extrem de legată de viitorul său minister.
În substanță, vedem că Matei și Luca nu cunosc tot ceea ce relatează celălalt cu
privire la copilăria lui Isus. Subliniem că aceste relatări sunt contradictorii între ele
în câteva detalii, așa încât este imposibil să încercăm să le conciliem.
Dăm un exemplu: conform versiunii lui Matei, Iosif și Maria trăiau la Betleem și
acolo își aveau casa. Tocmai acesta a fost motivul pentru care Isus s-a născut la
Betleem (2,1): pentru că familia sa provenea chiar din acea localitate. În schimb,
conform versiunii lui Luca, Maria și Iosif trăiau în Nazaret (1,26) și, din motive de
circumstanță, cum a fost recensământul poruncit de împăratul roman, copilul a
ajuns să se nască la Betleem (2,4).
După Matei, familia lui Isus a rămas aproape doi ani în Betleem (2,16), adică
până când a fugit în Egipt pentru a scăpa de controlul regelui Irod; numai după
câtva timp, la întoarcerea din Egipt, familia a mers la Nazaret pentru a-și stabili
acolo reședința. În schimb, după Luca, Iosif și Maria au mers să trăiască la Nazaret
atunci când copilul avea doar o lună și jumătate de viață (2,39).
După Matei, Maria și Iosif decid să meargă la Nazaret și să părăsească
Betleemul, pentru că se temeau de guvernatorul Arhelau; evanghelistul ne face să
înțelegem clar că ei nu au fost niciodată la Nazaret înainte (2,21-23). În schimb,
după Luca, soții se transferă în mod pașnic la Nazaret (2,39), desigur, nu pentru că
le era teamă de cineva, dar pentru că aceea era localitatea „lor” de origine (2,39).
Dacă relatările lui Matei și Luca sunt contradictorii, nu pot să fie amândouă
strict istorice (cel puțin, așa cum înțelegem astăzi caracterul istoric): cu siguranță,
una dintre cele două trebuie să fie numai simbolică. Care dintre aceste relatări are o
mai mare posibilitate de a avea credibilitate istorică? Unii bibliști au crezut că este
relatarea lui Matei. Alții, majoritatea, optează pentru versiunea lui Luca. În
realitate, confirmăm, studiile biblice moderne întâmpină probleme serioase pentru
a accepta caracterul istoric al ambelor relatări.
Dacă ne oprim la Matei, el are probleme istorice: steaua care îi conduce pe magi
și chiar magii în sine (pe care îi vom dezbate mai târziu).
Dacă analizăm în detaliu relatarea lui Luca, nuanța de neîncredere cu privire la
credibilitatea istorică, în sensul în care o înțelegem astăzi, rămâne. Evanghelistul
susține, de exemplu, că Isus s-a născut atunci când împăratul August a poruncit să
se facă un recensământ în toată lumea (adică în lungul și în latul Imperiului Roman
din acel timp…), când Quirinus era guvernator al Siriei (2,1-2). Conform cronicilor
istorice aflăm că nu a existat niciodată un recensământ care să cuprindă toată
lumea în timpurile împăratului August, ba chiar că recensământul realizat în Iudeea
în timpurile guvernatorului Quirinus (care nu avea nici o jurisdicție în Nazaret,
unde trăiau Iosif și Maria!) a avut loc la zece ani după nașterea lui Isus.
Matei a scris pentru evrei, trebuia să le explice că Isus este Mesia atât de mult
așteptat de Israel. De vreme ce datele istorice de care el dispunea cu privire la
copilăria lui Mesia erau puține și destul de împrăștiate, Matei a decis să
construiască din ele o serie de scene geniale pentru a ajunge la scopul instruirii pe
care și-o propusese față de cititorii săi.
 În prima scenă (1,18-25), relatează graviditatea feciorelnică a Mariei; autorul
sacru afirmă că în ea se împlinește profeția din Is 7,14, referitoare la o fecioară care
va naște un fiu. Isus apare deci ca descendentul așteptat al lui David.
În scena a doua (2,1-12), Matei relatează sosirea câtorva înțelepți, sau magi,
străini: aceștia au făcut o călătorie lungă, pentru că vor să-l cunoască pe Isus.
Faptul că ei sosesc cu unele daruri îi inducea pe cititori să-și amintească de o altă
străină, considerată și ea înțeleaptă și mag: nimeni altcineva decât regina din Saba,
care, în timpul său, a adus și ea daruri cu sine, atunci când a voit să-l cunoască pe
Solomon și să asculte înțelepciunea lui, care deja în vremea aceea se pare că era de
amintire proverbială (1Re 10,1-13).
În scena a treia (2,13-15), evanghelistul relatează fuga lui Isus în Egipt, pentru
că și Israelul, într-un timp foarte îndepărtat în amintire, a locuit în țara faraonilor.
În scena a patra (2,16-18), Matei descrie măcelul pruncilor nevinovați poruncit
de regele Irod, din care Isus se salvează în mod miraculos. Acest fapt amintea și el
de un alt eveniment destul de îndepărtat: cel al uciderii copiilor evrei, poruncită de
faraon: măcel din care Moise s-a salvat în mod miraculos.
În scena a cincea (2,19-23), naratorul ne informează despre modul în care Isus s-
a întors din Egipt și merge să locuiască la Nazaret, devenind în felul acesta un așa-
numit „nazarinean”. Acest fapt este povestit deoarece contra-figura sa se află în
vestitul judecător din antichitatea Israelului, un anumit Samson, care a fost un
nazireu, adică un „consacrat”.
Este clar că, prin aceste episoade, Matei vrea să-i întărească pe cititorii săi,
pentru ca ei să-l poată vedea liniștiți în Isus pe Mântuitorul și Mesia: pentru că el,
încă de copil, a demonstrat că este noul David (prima scenă), noul Solomon (scena
a doua), noul Israel (scena a treia), noul Moise (scena a patra), noul Samson
consacrat lui Dumnezeu (scena a cincea).
 Luca a voit să arate în relatarea copilăriei lui Mesia superioritatea neîndoielnică
a lui Isus față de Ioan Botezătorul, în probabile circumstanțe istorico-culturale, în
care se putea întâmpla ca comunitatea sa să se îndoiască de măreția lui Isus și,
dimpotrivă, să-l preamărească pe Ioan Botezătorul mai presus decât pe Mesia.
Recitim textul.... ===: aspecte particulare
Anul nașterii lui Isus

Timpul se calcula de la AB URBE CONDITA

Creștinii vor calendar propriu
Dionisiu cel mic a fost încredințat de papa Ioan I să facă un calcul – când s-a
născut Isus? = 753 ab urbe condita!
Dionisiu a murit in anul 540 din epoca inventată de el
Dar a avut niște greșeli de care NOI ținem cont
Mt – Isus s-a născut în timpul lui Irod, care a murit în anul 4 Î. Cr. Cf. Iosif
Flaviu
Magii când au venit la Irod, acesta era sănătos. Dar „l-a luat boala” s-a mutat la
Ierihon și apoi a mers la termele Calliroe, după care se întoarce la Ierihon ÎN
LUNA NOIEMBRIE anul 5
Dacă e să considerăm ca istoric episodul uciderii pruncilor nevinovați, mai
adăugăm 1,5 – 2 ani === anul 4-7 Î. Cr.

UN ARGUMENT BIBLIC PENTRU CARE CRĂCIUNUL NU POATE FI

pe 25 decembrie

În orice caz, dacă am vrea să ne bazăm pe informațiile biblice, trebuie să

concludem că decembrie este singura lună în care Isus nu ar fi putut să se nască.
De ce? Pentru că Evanghelia după Luca ne spune că, în noaptea în care el s-a
născut, erau câțiva păstori care vegheau pe câmp și păzeau turmele în timpul nopții
(2,8). Ei bine, ținând cont că în decembrie este plină iarnă în Palestina și că în
regiunea apropiată de Betleem în această perioadă sunt frecvente înghețurile, în
afară de faptul că este perioada cu precipitații medii mai ridicate, cu greu se poate
crede că în această lună au existat câțiva păstori care trăiau pe câmp și păzeau
turmele lor. Toți, turme și păstori, rămân în staule în acea perioadă a anului. Numai
începând din martie, o dată cu îmbunătățirea condițiilor climaterice, aceștia încep
să petreacă noaptea afară. De aceea, dacă, atunci când s-a născut Isus, existau
păstori cu oile lor în împrejurimi, este probabil că a fost orice altă lună în afară de
decembrie.

DIALOGUL ÎNGERULUI CU MARIA

Narațiunea este o construcție literară: se observă atunci când constatăm că

elementele dialogului dintre Gabriel și Maria sunt luate din Vechiul Testament.
Salutul „bucură-te” (Lc 1,28) este luat din profetul Sofonia (Sof 3,14). Expresia
„Domnul este cu tine”, din Cartea Judecătorilor, atunci când un înger îi apare lui
Ghedeon (Jud 6,12). „Nu te teme” (Lc 1,30) este fraza pe care îngerul Gabriel o
spune atunci când se arată lui Daniel (Dan 10,12). Expresia „la Dumnezeu nimic
nu este imposibil” (Lc 1,37) o găsim în Gen 18,14, atunci când îngerul îi vestește
lui Abraham că i se va naște un fiu.
Mesajul îngerului adus Mariei, „Vei primi în sân și vei naște un fiu și-l vei
numi…” (Lc 1,31), este fraza îngerului adresată lui Agar, sclava lui Abraham (Gen
16,11). și continuarea „Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și
Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; și va domni peste casa lui
Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit” (Lc 1,32-33), este o aluzie clară la
profeția lui Natan adresată regelui David, atunci când îi promite în numele lui
Dumnezeu un succesor la tron și domnia veșnică a descendenței sale (2Sam 7,12-
16).
Astfel, Luca a adunat fraze importante din Vechiul Testament referitoare la
intervenții ale lui Dumnezeu în istorie și a țesut cu ele relatarea unei acțiuni foarte
mari a lui Dumnezeu asupra omenirii.
Cercetătorii, aprofundând ulterior problema, au descoperit că toate părțile din
această narațiune răspund unei forme literare foarte cunoscute în literatura ebraică,
numită „relatarea unei bune-vestiri”. Este vorba despre o schemă fixă, care apare
de mai multe ori în Biblie. Atunci când se voia să se povestească faptul că un înger
sau un trimis al lui Dumnezeu apărea vreunui personaj biblic pentru a-i aduce un
mesaj, nu se putea face în orice manieră. Trebuia respectată o schemă prestabilită.
Să dăm un exemplu. Atunci când cineva vrea să redacteze o scrisoare, în
general, începe punând în dreapta locul de unde scrie și data redactării. Apoi,
dedesubt, în stânga, salutul adresat destinatarului, aproape întotdeauna precedat de
cuvântul „dragă” sau „stimate” și numele. Urmează corpul scrisorii. și, la sfârșit,
salutările și semnătura. În cadrul acestei scheme, unul se exprimă în mod liber, însă
nu iese din această structură. Văzând aceste elemente, cineva își dă seama că are în
fața sa o scrisoare.
După cum o scrisoare are schema sa literară, relatarea unei vestiri în Biblie
urmează o structură și nici un scriitor antic nu o neglija.
Câte elemente conținea? Cinci și bine definite:
– Apariția mesagerului ceresc.
– Tulburarea sau frica personajului.
– Mesajul pe care trimisul îl aduce din partea lui Dumnezeu.
– O obiecție pe care personajul o aduce și folosește la clarificarea mai bună a
mesajului.
 – Un semn pe care îngerul îl dă personajului pentru a-i confirma că este trimis de
Dumnezeu.
Ori de câte ori Dumnezeu realizează o „bună-vestire”, adică vestește ceva cuiva
prin intermediul unui mesager, Biblia urmează aceste cinci puncte.
În buna-vestire adusă Mariei putem distinge perfect:
– apariția: „Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu” (Lc 1,26);
– tulburarea: „Ea s-a tulburat la acest cuvânt” (Lc 1,29);
– mesajul: „Iată, vei primi în sân și vei naște un fiu…” (Lc 1,31);
– obiecția: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” (Lc 1,34);
– semnul: „Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe” (Lc 1,36).
Și în multe alte vestiri biblice pot să fie identificate aceste elemente. De
exemplu, atunci când Dumnezeu îi vestește lui Abraham nașterea fiului său, Isaac ,
în Gen 17,1-22.

Urmând aceeași schemă, se descrie apariția îngerului Domnului lui Ghedeon,

unul dintre judecătorii din Israel (Jud 6,11-21).
Luca descrie vestea adusă lui Zaharia urmând o schemă egală (Lc 1,11-20):
– apariția: „Atunci i-a apărut un înger al Domnului” (Lc 1,11);
– tulburarea: „Zaharia s-a tulburat și l-a cuprins teama” (Lc 1,12);
– mesajul: „soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu” (Lc 1,13);
– obiecția: „Prin ce voi cunoaște aceasta? Eu sunt bătrân, iar soția mea este
înaintată în vârstă” (Lc 1,18);
– semnul: „Iată, vei fi mut” (Lc 1,20).
Dacă analizăm alte vestiri cum ar fi aceea a lui Agar, sclava lui Abraham (Gen
16,7-12), sau a lui Moise (Ex 3,1-12), sau a părinților lui Samson (Jud 13,3-22),
sau a păstorilor din Betleem (Lc 2,9-12), vedem că sunt construite în mod identic.
Acest lucru demonstrează că este vorba de elementele proprii ale unui gen
literar.
 În relatările de vestire se consideră ca istoric numai mesajul central. Însă cele
cinci elemente ale structurii sale nu sunt sigure, nici istorice, ci răspund unei
scheme artificiale, elaborată deja.
Ceea ce se vrea să se vestească este personalitatea lui Isus, ființa sa, figura sa.
Copilul zămislit de Maria este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia pe care Israelul îl
aștepta și în el se împlinesc așteptările Vechiului Testament.
Ce anume s-a întâmplat în mod real în momentul zămislirii, cum și-a dat seama
Maria despre graviditatea sa feciorelnică, cum a descoperit misterul Fiului lui
Dumnezeu în ființa ei și circumstanțele care au însoțit faptul, Luca nu încearcă să
relateze, nici să explice.
Și amănuntele personale și psihologice ale Mariei în timpul sarcinii sale vor
rămâne în mister pentru totdeauna. Grație descoperii formelor literare, putem să
înțelegem mai bine afirmațiile Evangheliilor.

Citind Mt 1 18-24, ne punem intrebări :de ce Iosif a vrut să o lase pe Maria

în ascuns?
Pentru a răspunde, trebuie să ținem cont de cutumele din acea epocă legate de
căsătorie. Evreii se căsătoreau, în general, destul de devreme, pe la 18 ani băieții și
pe la 13 ani fetele. Înșiși rabinii asigurau că „Dumnezeu blestemă pe tânărul care la
vârsta de douăzeci de ani încă nu este căsătorit” și, fiind vorba de o vârstă
prematură, față de o vârstă mai înaintată, considerată mai „înțeleaptă” și „așezată”,
alegerea partenerului fiecăruia dintre viitorii soți era efectuată de către părinți.
Pentru a justifica această cutumă, ale cărei rădăcini istorice se pierd în noaptea
timpurilor, israeliții susțineau principiul că însuși Dumnezeu, în cer, concretiza
unirile matrimoniale cu patruzeci de zile înainte de nașterea fiecărui copil și că
apoi comunica părinților acest fapt; totuși, trebuie amintit că nu erau deloc izolate
cazurile în care tinerii, fără intervenția părinților, alegeau viitoarele lor soții.
 După ce era concretizată alegerea partenerului, era realizată prima fază a
căsătoriei, pe care rabinii o numeau qidushin (care înseamnă „consacrare”). Era un
fel de angajament formal, prin care fata rămânea promisă pentru totdeauna
viitorului soț; în realitate, logodnicii încă nu puteau să trăiască împreună, din cauza
vârstei tinere a fetei, și nu în cele din urmă, faptul că amândoi aproape că nu se
cunoșteau.
Perioada așa-numitei qidushin dura în general un an, iar tinerii erau considerați
deja adevărați soți, așa încât dacă în această perioadă fata se unea trupește cu un alt
bărbat, era considerată efectiv ca o adulteră și, dacă murea, tânărul era considerat
văduv.
După ce a trecut anul de qidushin se dădea curs realizării celei de-a doua părți a
căsătoriei, numită nissuin, în care, după o mare sărbătoare, care putea să dureze
chiar mai multe zile, tânăra era condusă în procesiune la casa soțului său, pentru ca
amândoi să poată începe viața de comuniune între ei.
Din cele spuse mai sus, între qidushin și nissuin, adică între prima și a doua fază
a căsătoriei, a fost momentul în care Maria a rămas însărcinată prin lucrarea
Duhului Sfânt. Matei ne confirmă acest lucru cu cuvintele: „Maria era logodită cu
Iosif. Mai înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea
Duhului Sfânt” (Mt 1,18-19).
Ca răspuns la intrebare: ce s-a intâmplat? Creștini apocrife –
PROTOEVANGHELIA LUI IACOB – DRAMA + APE AMARE (Cartea
Numerilor 5,11-31) –
11
Domnul i-a zis lui Moise: „Vorbeşte-le fiilor lui Israél şi spune-le: «Bărbatul
12

pe care-l părăseşte soţia devenind infidelă faţă de el, dacă se culcă cu ea un altul
13

care are scurgere seminală şi [acest lucru] este ascuns din ochii soţului ei; dacă ea
s-a întinat în ascuns şi nu este martor împotriva ei şi ea nu este prinsă şi dacă vine
14

asupra [soţului] un duh de gelozie şi este gelos pe soţia lui şi ea s-a întinat, sau vine
asupra [soţului] un duh de gelozie şi este gelos pe soţia lui, dar ea nu s-a
întinat, bărbatul să-şi aducă soţia la preot şi să aducă jertfa ei pentru ea: o zecime
15

de éfă de făină de orz, dar să nu toarne pe ea untdelemn şi nici să nu pună pe ea

tămâie, pentru că este o ofrandă de gelozie, este o ofrandă de aducere aminte care
aminteşte vinovăţia.
16
Preotul să o apropie şi să o pună să stea înaintea Domnului! Preotul să ia apă
17

sfântă într-un vas de pământ; să ia praf de pe podeaua cortului şi să-l pună în

apă! Preotul să pună femeia să stea înaintea Domnului, să descopere capul femeii
18

şi să-i pună pe palme ofranda aducerii aminte! Aceasta este ofranda pentru gelozie.
În mâinile preotului să fie apele amare care aduc blestem!
19
Preotul să o pună pe femeie să jure şi să zică femeii: ‹Dacă niciun om nu s-a
culcat cu tine şi dacă, fiind sub stăpânirea bărbatului tău, nu te-ai abătut ca să te
întinezi, să nu-ţi facă niciun rău aceste ape amare aducătoare de blestem! Dar 20

dacă, fiind sub stăpânirea bărbatului tău, te-ai abătut ca să te întinezi şi dacă un alt
om decât soţul tău s-a culcat cu tine›, preotul să pună femeia să jure cu un
21

jurământ de blestem şi să-i spună femeii: ‹Domnul să te facă pe tine blestem şi

jurământ în mijlocul poporului tău când Domnul va face să ajungă coapsele tale
fără vigoare şi să ţi se umfle pântecele. Să intre aceste ape aducătoare de blestem
22

în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi coapsele să-şi piardă

vigoarea›. Femeia să zică: ‹Amin! Amin!›.
23
Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte şi să le introducă în apele
amare! Să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem! Şi apele
24

aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea.

25
Preotul să ia din mâinile femeii ofranda pentru gelozie, să legene ofranda
înaintea Domnului şi să o aducă pe altar! Preotul să ia din ofrandă partea de
26

memorial, să o ardă pe altar şi după aceea să dea femeii să bea apa!

 27
După ce îi va da să bea apele, dacă ea s-a întinat devenind infidelă soţului ei,
vor intra în ea apele amare aducătoare de blestem să pricinuiască amărăciune:
pântecele i se va umfla şi coapsele îşi vor pierde vigoarea şi femeia aceea va fi un
blestem în mijlocul poporului ei. Dar dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată,
28

rămâne neatinsă [de blestem] şi va putea să zămislească.

29
Aceasta este legea cu privire la gelozie, când o femeie, deşi este sub stăpânirea
soţului ei, se abate şi se întinează sau când un bărbat asupra căruia vine un duh de
30

gelozie şi este gelos pe soţia lui o aduce pe soţie înaintea Domnului: preotul să facă
pentru ea toată legea aceasta! Bărbatul va fi neatins de vinovăţie, dar femeia
31

aceea îşi va purta vinovăţia»”.

Dacă această evanghelie nu a fost acceptată, atunci care e soluția?
3 teorii cu privire la iosif: drept- repudierea sotiei infidele, bun – trebuia ucisă și
a treia teorie – au aflat in același timp ... Rămâne de rezolvat o ultimă problemă:
de ce un înger îl anunță în somn pe Iosif că fiul pe care Maria îl așteaptă este al
Duhului Sfânt, dacă el deja știa acest lucru?
În realitate, cuvintele îngerului au fost traduse greșit din textul original, pentru
că, de obicei, citim: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta,
căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un fiu și-i vei
pune numele Isus”.
Așa cum afirmă mulți bibliști, particulele grecești gar și de, care apar în această
frază, trebuie să fie traduse nu cu adverbul căci, așa cum găsim aproape în toate
Bibliile, ci cu conjuncțiile deși sau chiar dacă. Așa încât, mesajul îngerului adus
lui Iosif își schimbă complet semnificația și reapare în toată claritatea și
autenticitatea sa: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta,
deși/chiar dacă ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un fiu
și-i vei pune numele Isus”.
 Prin urmare, îngerul îl informează pe Iosif nu cu privire la originea divină a
copilului (lucru pe care el deja îl știa), ci despre faptul că el trebuie să rămână cu
Maria ca să dea nume copilului (lucru pe care Iosif nu-l cunoștea).

STEAUA LUI MATEI – era o stea?

Cometa halley? Conjuncție planetară? Si-au luat magii țeapă?
Însă, dacă acordăm mai multă atenție la ceea ce spune sfântul Matei în
Evanghelia sa, ne dăm seama că între toate aceste tentative de a identifica acel
misterios semn cu o stea, o cometă, un meteorit sau un orice alt fenomen
astrologic, nu este nimic care să merite să fie luat în considerare, în afară de
intenția bună, dat fiind faptul că toți urmează un drum fals.
Este suficient să ne oprim o clipă în fața particularităților relatării (cf. Mt 2,1-12)
pentru a înțelege că descrierea stelei contrazice realitatea lumii planetare și stelare.
De fapt, cursul aparent al aștrilor pe cer, conform poziției noastre de pe pământ,
este de la Orient la Occident. Ei bine, pentru a putea urmări o asemenea stea din
Orient până în Ierusalim, magii ar fi trebuit să traverseze în totalitate deșertul
sălbatic și torid al Arabiei, drum pe care nimeni nu ar fi încercat să-l facă.
Caravanele soseau mereu din nord, urmând semiluna fertilă, sau din sud,
traversând zona numită Araba.
Mai mult. O dată ajunși la Ierusalim, steaua a continuat să-i conducă la Betleem,
oraș care se află la 8 km spre sud. Ce corp ceresc straniu este acesta care se mișcă
de la est la vest și de la nord la sud? Aștrii nu pot să meargă în zigzag pe cer.
Mai departe, Evanghelia relatează că steaua care mergea înaintea magilor a
ajuns la destinație și a rămas în locul exact în care se găsea pruncul Isus.
Putea fi și o minune, dar ramâne o problemă: în loc să-i conducă pe magi direct
la Betleem, îi conduce la Ierusalim. Fără această greșeală, Irod nu și-ar fi dat seama
de nașterea lui Isus și s-ar fi evitat toată drama morții pruncilor nevinovați. Oare
poate un semn condus de Dumnezeu să comită o asemenea eroare macabră? Se
gândea cu adevărat Matei la o stea atunci când scria aceste lucruri?
Dacă steaua din relatare nu era un fenomen ceresc, atunci este un simbol și are o
semnificație. Aceasta face ca autorii moderni să se întrebe cu privire la sensul
autentic al stelei și al întregii relatări. și una dintre explicațiile cele mai logice și
coerente presupune că Matei a compus acest text pentru a expune universalitatea
mântuirii. Pentru aceasta, fiecare element al narațiunii ar fi un simbol al unei
realități diferite, magii îi reprezintă pe păgâni, Irod pe evrei, iar steaua reprezintă
credința.
Așadar, ceea ce vrea să ne spună Matei este că Isus, o dată născut la Betleem ca
un copil evreu și pentru a-i mântui pe evrei, vrea să ofere și păgânismului, deja din
leagăn, posibilitatea unei întâlniri, pentru care trimite lumina credinței (steaua), a
cărei misiune este de a-i conduce pe păgâni (magii) până la locul unde se află
Mântuitorul (Isus).
Însă Matei este conștient că poporul evreu este poporul ales și are un privilegiu
deasupra tuturor celorlalte națiuni. Pentru aceasta, steaua (credința) nu poate să-i
conducă pe magi (păgânismul) direct la Isus. În timp ce iudaismul își păstrează
poziția sa privilegiată, numai prin intermediul său este posibil să ajungă până la
Mântuitorul. Astfel, cum este în relatare, steaua nu-i conduce pe magi la Betleem,
ci la Ierusalim, pentru ca iudaismul (Irod) să le dea accesul la Isus. Așadar, steaua
nu greșește în parcursul său, ci își împlinește misiunea, adică îi duce pe păgâni să
confrunte neliniștile lor cu evreii.

CEI 3 MAGI? – scurtă vrăjeală

Primul lucru care trebuie clarificat este că Evanghelia după Matei nu spune că
magii erau trei, nici faptul că erau regi. De fapt, Matei nu vorbește de „trei”, ci de
„unii” magi care au sosit din Răsărit (Mt 2,1), fără a preciza exact numărul lor.
Nici nu spune că erau „regi”, ci doar „magi”. Așadar, nu trebuie să ni-i imaginăm
ca pe niște monarhi ai vreunui stat.
În antichitate erau numiți „magi” cercetătorii științelor oculte, înțelepții,
îndeosebi aceia care scrutau mersul stelelor pe cer. Era ceva asemănător cu
oamenii de știință, deoarece se dedicau studierii unor discipline deosebite, cum ar
fi astronomia, matematica, fizica, chimia și altele. Prin urmare, „magii” din Matei
trebuie să fie considerați ca astronomi, reprezentanți ai științei și ai religiozității
păgâne din acel timp.
Este posibil ca episodul magilor să fie real și că aceste personaje s-au prezentat
cu adevărat la Betleem atunci când s-a născut Isus?
Avem de a face cu 6 probleme fără răspuns:
Pe scurt :
a) problema „stelei călăuzitoare”
b) s-a tulburat poporul la auzirea veștii lui Mesia?
c) Irod era în relații rele cu cărturarii și arhierei. Cum de le-a cerut ajutor?
d) Dacă faptul că Mesia trebuia să se nască în Betleem (cf. In 7,42) , de ce a fost
nevoie o convocare a erudiților?
e) Dacă ocuparea tronului reprezenta o problemă pentru Irod, de ce nu s-a
preocupat el personal?
a) O stea care îi conduce pe magi din Răsărit la Ierusalim (adică de la est la
vest), apoi de la Ierusalim la Betleem (adică de la nord la sud), și care, în sfârșit, se
oprește deasupra unei case (Mt 2,9) este un fenomen astronomic imposibil de
acceptat. Pe de altă parte, putea să fie înregistrat de vreo cronică a epocii ca un
episod astronomic de o anumită însemnătate.
b) Matei spune că Irod, aflând că s-a născut regele întregului Israel, a fost
tulburat puternic. și textul sacru adaugă: „și tot Ierusalimul împreună cu el” (2,3).
De ce poporul din Ierusalim, care îl ura pe Irod și care pe bună dreptate aștepta
nașterea lui Mesia, trebuia să simtă frică, și nu bucurie, chiar în tăcere, datorită
sfârșitului o dată pentru totdeauna a prefăcutului Irod?
c) Relatarea povestește că Irod i-a convocat pe arhierei și pe cărturari ca să-l
ajute să descopere unde s-a născut Isus (2,4). Însă o atare reuniune este imposibil
să se considere că s-a făcut, pentru că știm din analele acelei perioade istorice că
preoții și cărturarii din Ierusalim aveau raporturi rele cu Irod și că sinedriul nu mai
era de partea sa, de când monarhul mârșav, cu câțiva ani înainte, a ucis mai mulți
membri fără nici un motiv și numai pentru gustul de a se descotorosi de potențiali
dușmani.
d) Versetul 4 ne face să înțelegem că nașterea lui Mesia în Betleem era un fapt
ascuns pentru cronici și, prin urmare, era greu de făcut public: de fapt, a trebuit să
fie convocat chiar un grup de cercetători și de experți pentru a o putea dovedi.
Totuși, textul din In 7,42 afirmă că toți știau că Mesia trebuia să se nască în
Betleem, prin urmare, nu era nevoie de o reuniune de erudiți pentru a lua act de
eveniment și a-l face cunoscut populației.
e) și atitudinea lui Irod în fața magilor este puțin credibilă. El era destul de
tulburat de posibila apariție a unui rival la tron. Într-o problemă așa de delicată,
cum a putut să-și pună toată încrederea în aceste personaje abia sosite, ale căror
generalități și proveniență nici măcar nu le cunoștea? De ce nu i-a trimis pe
oamenii săi, ca să-i urmărească și să se asigure că eventuala descoperire a magilor
nu va fie apoi ascunsă?
f) Putem să ne imaginăm tulburarea pe care ar fi cauzat-o, într-un sătuc precum
Betleemul, sosirea acestor personaje curioase din Răsărit, cu încărcătura lor
neobișnuită de cadouri, cu alaiul lor fastuos de sclavi, animale și provizii pe care le
aveau cu ei. Iar atunci când au plecat, de ce iscoadele lui Irod, așa-numitul
intelligence service, nu au fost în stare să descopere ce copil a fost vizitat?
 g) Conform relatării despre magi, multă lume a aflat că Isus s-a născut în
Betleem (Irod, tot Ierusalimul, arhiereii, cărturarii, lumea din Betleem). Totuși,
conform relatării evanghelistului Ioan, atunci când Isus a început să predice,
nimeni nu știa că s-a născut în Betleem (In 7,41-42). Conform părerii
evanghelistului Marcu, nici măcar lumea din Nazaret nu știa că nașterea lui Isus a
fost un eveniment special datorită importanței sale obiective și a extraordinarei sale
încărcături mesianice (Mc 6,1-6).
Este posibil să găsim o explicație pentru unele dintre aceste dificultăți, însă este
greu de găsit un răspuns la toate. Actualmente, cercetătorii Bibliei preferă să
creadă că episodul magilor, așa cum este citit în evanghelie, nu a avut loc în mod
real.
Atunci, de ce l-a inclus Matei între evenimentele copilăriei lui Isus? Pentru a
răspunde la această întrebare, trebuie să ținem cont de faptul că Matei a compus
evanghelia sa pentru o comunitate creștină de origine ebraică, ce avea o formare și
o cultură ebraică. El știa că evreii aveau o mare stimă față de marile personaje din
Vechiul Testament. Noi știm, cu siguranță, că Matei nu cunoștea multe detalii ale
copilăriei lui Isus: cu siguranță, el îl cunoștea pe Isus adult, dar nu pe pruncul Isus.
Atunci, evanghelistul a decis să pună în scris diferitele episoade din copilăria
Domnului, bazându-se pe viața personajelor din Vechiul Testament.
Una dintre figurile cele mai admirate din Vechiul Testament era, fără îndoială,
marele rege Solomon. Conform Bibliei, acest monarh s-a bucurat de o înțelepciune
și de o inteligență pe care nici un rege nu a avut-o vreodată nici înainte, nici după
el (1Rg 3,12). știința sa a fost superioară nu numai științei celorlalți regi, ci și a
aceleia a tuturor înțelepților din Orient (1Rg 4,9-11).
Care a fost unul dintre episoadele cele mai vestite și divulgate din viața regelui
Solomon? Fără îndoială că acela al vizitei reginei din Saba la curtea Marelui
Înțelept. Evreii obișnuiau să-l povestească cu mare orgoliu. Ce spune cronica acelei
întâlniri deosebite între cei doi regi? Într-o zi, s-a prezentat la Ierusalim o regină
anonimă, dar încântătoare, venită dintr-o țară îndepărtată numită Saba; ea a auzit
vorbindu-se despre faima extraordinară a regelui israelit și voia să-l cunoască și să-
l admire personal (1Rg 10,1-13).
Acest episod a devenit apoi așa de popular și cunoscut printre evrei, încât însuși
Isus l-a citat într-o circumstanță, atunci când, discutând cu aceia care nu credeau în
el și nu voiau să accepte învățăturile sale, a spus: „Regina din Sud (sau din Saba)
se va ridica la judecată cu generația aceasta și o va condamna pentru că ea a venit
de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, și iată aici unul
mai mare decât Solomon” (și voi nu vreți să-l ascultați) (Mt 12,42). Ei bine, dacă
analizăm relatarea despre regina din Saba, găsim aceleași elemente din relatarea
despre magi.
Confruntarea dintre cele două relatări poate să pară hazardată, însă, în realitate,
ele prezintă asemănări foarte originale.
 Așadar, este posibil ca relatarea despre magi, așa cum este povestită de Matei, să
nu fi avut loc în mod real și să nu fie vorba de un fapt istoric în mod riguros, ci să
fie creată anume de către evanghelist, pe baza vizitei reginei din Saba la regele
Solomon. Acest mod de a relata biografia unui personaj era destul de obișnuit între
teologii evrei din acel timp, care, mai mult decât precizia istorică, îndrăgeau să
transmită, mai ales, o învățătură sau un mesaj care să ascundă o semnificație
precisă.
Atunci când au citit relatarea despre magi, cu siguranță că cititorii evrei au
descoperit imediat ceea ce autorul sacru voia să spună printre rânduri: nici mai
mult, nici mai puțin, că Isus era un nou Solomon și mai mare, trimis de Dumnezeu
pe pământ; în acel Prunc, născut la Betleem, erau înțelepciunea și toate
cunoștințele extraordinare care nu au existat înainte, nici nu vor mai fi în viitor în
nici o altă persoană; cele ce va spune acest Prunc atunci când va fi adult, chiar dacă
pentru urechile multora vor părea deconcertante sau surprinzătoare, trebuie să fie
acceptate cu încredere, pentru că Dumnezeu vorbește prin el.

Concluzie
Mulți și-au format o imagine infantilă și sentimentală a copilăriei lui Isus: ca un
fel de poveste, în care îngerașii trimit sfânta familie dintr-o parte în alta, în timp ce
magi și stele apar în mod misterios și își dau întâlnire într-o maiestuoasă punere în
scenă prefigurată și realizată în mod oportun de către Dumnezeu, marele regizor al
oricărui eveniment.
Aceste detalii evanghelice au totuși o importanță mai mare decât le-o dăm noi.
Nu-și propun să transmită fapte strict istorice, ci să ne ofere un mesaj de viață care
trece dincolo de granițele tangibilului și al temporalului: Isus este Mesia așteptat de
oameni încă de la apariția omenirii pe pământ (Matei) și, mai ales, el este superior
oricărei alte persoane pe care noi am cunoscut-o prin cronica omenirii, oricât de
mare ar fi acest personaj ipotetic care ar putea concura cu Cristos (Luca).
Copilăria lui Isus relatată în felul acesta le permitea, lui Matei și lui Luca,
fiecare în modul său și compatibil cu cultura sa, să facă în așa fel încât cititorii
expunerilor lor evanghelice să nu trebuiască să aștepte manifestarea vieții adulte (și
publice) a lui Isus pentru a ști cine era el cu adevărat. Încă din primele pagini,
cuvântul lui Dumnezeu ne oferă o garanție cu privire la divinitatea acestui copil:
face acest lucru ca să ne încredințăm, cu încredere totală, învățăturilor pe care Isus
ni le propune ca Fiu al lui Dumnezeu și Mesia promis pentru răscumpărarea lumii.
Pentru că, în definitiv, acesta este miezul oricărei narațiuni evanghelice: în ea se
relatează fapte și se descriu locuri și persoane, însă numai Isus este centrul la care
trebuie să se privească, pentru că numai de el depinde mântuirea noastră.