Cărămida 2 – Pavel Pavlov.

Nepoata (20 de ani, păr negru scurt, suplă, îmbrăcată strălucitor și ridicol) stă îndelung uitându-se în
față, nerostind nici un cuvânt. În sfârşit, de parcă s-ar trezi dintr-un vis, începe să povestească:

Aia demult s-a ţicnit. Nu Scorpia asta ci bunica mea. Vreo 10 ani în urmă. Defapt și Scorpia e nebună.
Cum adică nu e Scorpie? O puteți numi cum vreți dar eu m-am obișnuit așa, și nu mă mai dezvaţă
nimeni. Vă zic sincer – ambele sunt ţicnite, duse cu pluta. Eu nu le-am făcut nimic. Pe bune. Ce? Să
cari o cărămidă e deja o crimă? Sunt ciudată. Îmi place tot ce e nestandard. Uite să cari o cărămida
după tine – e nestandard. Să mergi la filarmonică și să asculți muzică clasică – e la fel nestandard. Iar
eu merg. De ce merg cu o cărămidă? Păi… Când și cum. Să-i iubești pe cei doar cu o mână – e
nestandard. Deja am avut 3 cu o singură mână cu care m-am întâlnit. Cei cu o mână sunt blânzi și
fideli. Adevărul e că al treilea s-a dovedit a fi un curvar. Să colecționezi stingătoare de foc – e
nestandard. Am deja 23 de bucăţi. Sunt atât de faine: roşii, strălucitoare. Dimineața le șterg. Ador tot
ce e roşu și strălucitor. Să le aduci părinţilor la cimitir cartofi prăjiţi cu jumări, să dormi pe pervaz, să
te razi în cap, să iei periuţele de dinţi de la magazin pentru un termen nedefinit și să mergi pe stradă
purtând mască de gaze – toate sunt nestandard. Iubesc toate astea și multe altele dar să ucid – aia nu
iubesc. Nu e nici mişto, și îţi și ruinează karma. V-am mai zis, nu am făcut nimic. Și ce dacă n-au fost
mai puțin de 70 de lovituri? Poate că s-a autopedepsit așa? Știți cât de trainică era Scorpia? Ca și
bunica, amândouă erau trainice. Și cărămida e trainică, ați văzut și singuri. 70 de lovituri și arată ca
nouă. Cărămizi ca asta sunt de-a dreptul o raritate. Unde am să mai găsesc una ca asta? Îmi imaginez:
Scorpia a decis să se pedepsească, mi-a văzut cărămida, s-a bucurat, s-a așezat în fața televizorului,
și-a întins picioarele ca deobicei, a mângâiat cărămida (ea mângâia orice de ce se atingea) – şi poc! Şi-
a tras una în frunte. A stat un pic, a înțeles că nu s-a pedepsit îndeajuns şi iar una în frunte – hop, poc,
poc… poc. Apoi şi-a aprins televizorul, şi-a pus vre-un serial cretin. Nebuna se uită la seriale unul după
altul. Ups, adică se uita. Ei şi iată, se uita la seriale, iar când se începeau reclamele, se uita la cărămidă
şi hai din nou să se pedepsească. Şi uite că s-a «entuziasmat», şi-a zdrobit faţa, mi-a murdărit
cărămida şi a dat ortul popii. Cam așa a fost… De ce s-a autopedepsit? Pentru că avea bunica mea o
glumă. Mereu striga la Scorpie și la mine, v-am zis – ţicnită, păi uite îşi arunca privirea aia de bestie şi
striga: «Pedepseşte-te». Eu râdeam, iar Scorpia – bolnava, pe bune lua mătura, se punea în dreptul
patului bunicii şi îşi dădea la fund. Îşi dădea la fund şi îşi spunea: «Aiai! Rea Petrovna! Ai întristat-o pe
Vasilievna! Aiai!» iar bunicii asta îi aducea satisfacție. Era hilarios. Bunica a fost veselă. Ar fi trebuit să
apare la tv la comedy, ar fi fost fain. Nestandard complet. Nu ați prins gluma? La naiba… Înseamnă că
trebuie să vă povestesc totul de la început, şi asta durează. Nu vă grăbiți? Defapt e clar că nu vă
grăbiți că doar sunteți la muncă. Bine, vă povestesc. Şi dacă adormiți, nu e vina mea.

În general, a fost foarte mişto. A fost o zi veselă, nestandardă. Bunica s-a ţicnit dar încă nu începuse
să urle. Încă nu se aruncase pe nimeni. Se pare că până atunci încă nu aiurise complet. Ea locuia
singură. Părinţii nici nu se gândiseră să o mute la noi. 67 – încă e vârstă de fată mare. Nimeni nu s-ar
fi gândit că la vârsta aia te poţi ţicni în halul ăla. Şi iată că a aiurit şi a ajuns la Scorpie. Mereu umbla
pe la ea. Ele cică frienduiau ca orice vecine. Adică prieteneau. A sunat la uşă, totul părea în regulă,
dar cum numai a deschis Scorpia uşa, bunica a căzut pe podea de parcă ar fi împins-o cineva şi începu
să se vârcolească şi să strige. Scorpia şi-a dat atunci ochii peste cap iar bunica îi urlase: «Petrovna,
alungă-i, alungă-i mai repede, salvează-mă.» Scorpia îi raspunse: «Pe cine să alung? Nu-i nimeni aici.»
Bunica tot o ţinea pe a ei, alungă-i… alungă-i, că cică se urcau pe ea. Ei și în momentul ăla Scorpia îşi
dădu seama de ce se întâmplă şi chemă salvarea. A chemat salvarea şi i-a sunat şi pe părinţi, să şi-o ia
pe «Alba ca Zăpada" până nu face vre-o prostie. Eu eram atunci la școală iar tăticu şi mămica acasă, la
prânz. Ei urcaseră imediat în maşină şi au gonit spre bunica. Tăticu evident a dat viteză, că el era ca
Schumacher, ei şi a dat într-un camion. Hop! Şi-atât! Camionul nu a păţit nimic, evident, dar ei au fost
duşi pe targă acoperiţi de cearceafuri. Nestandard total. Uite așa într-o singură zi am rămas și fără
părinți şi fără bunica sănătoasă. Doctorii i-au injectat bunicii calmante și au potolit-o. La spital nu au
primit-o că nu erau locuri. Au zis că au prea mulți bolnavi tineri, iar ea deja era bătrână şi că oricum
va muri în curând. Într-un cuvânt, niște idioţi. Scorpia îi tot aștepta pe tăticu și mămica. O sunase
mătuşa în următoarea zi şi îi spuse. Bunicii nu i-am spus nimic. Ea era deja dusă departe cu pluta. Să o
ducem şi mai departe?

După trei zile părinţii au fost înmormântaţi, iar mătuşa mă luase la ea. Mai am o bunică , pe linia
tăticului dar aia locuiește departe, în Vladivostok. Am văzut-o doar o singură dată. Părinții m-au dus
la ea când aveam un an. Evident, atunci încă nu conştientizam nimic şi nu îmi mai amintesc nimic de
vremea aia. O mai văzusem în fotografii, și uneori mai vorbeam la telefon, dar toate astea sunt
fleacuri. Poți să consideri că nici nu a existat vreodată. Mătușa a sunat-o dar ea evident că nu a venit.
N-avea rost. În primul rând e de mers 6 zile deci oricum n-ar fi reușit la înmormântare iar în al doilea
rând era deja bătrână. Avea 80 sau ceva mai puţini ani. Despre ce călătorii poate fi vorba? În fine,
mătuşa m-a luat la ea. La bunica nu merse nimeni. Scorpia începuse să se certe cu noi, cică de ce ar
avea ea nevoie de toată harababura asta. Baba noastră – noi să o îngrijim. Mătuşa a înjurat-o, la asta
se pricepea de minunea – era şi aia o nestandardă. Mătuşa a anunţat că n-are nevoie nici pe dracu de
bunica iar dacă Scorpia pofteşte, poate să o şi dea în judecată. Şi chiar dacă pierde cazul și o impune
judecata, ea nu are de gând să o îngrijească. Ea și bunica se certaseră încă de acum 30 de ani. Mătuşa
a plecat de-acasă şi s-a dezis de bunica. Cică aia nu îi este mamă şi că nici nu vrea să audă de ea
vreodată. Nu sunt la curent de la ce mai exact s-au certat ele dar îmi pare că e din cauza bărbatului
mătuşei. Ea a vrut să se mărite cu el, bunica a fost împotrivă şi uite că au ieșit la război. Pe scurt,
istoria e întortocheată dar mătuşa totuşi se căsătorise cu tipul ăla iar cu bunica nu mai comunicau
deloc. Scorpia nu avuse curaj să se ia la ceartă cu mătuşa. Pe lângă astea, mătuşa îi şi unse ochii cu
apartamentul bunicii. Cum că dacă se va îngriji de babă, aia îi va ceda moştenirea, şi cum că mătuşa
îşi refuză partea ei, că nu are nevoie de nimic de la mă-sa. I-a zis să ia până şi pensia bunicii. Și uite
aşa Scorpia a rămas deacord. Ea era cu cinci ani mai tânără decât bunica şi făcea faţă. Iar pentru un
apartament ar cădea deacord oricine. Ea avea un fiu în Ekaterinburg. Ăla nici măcar nu o suna, nu îi
scria, pe când ea cică făcea totul pentru el. Se gândea și apartamentul bunicii să i-l dea. Probabil că l-
ați sunat deja. Încă n-aţi dat de el? Probabil că deja şi-a dat şi el duhul. Dă-l naibii. Cred că și el e un
psihopat ca mă-sa. În fine, Scorpia avea grijă de bunica. Chema ambulanţa aproape în fiecare zi. O
îndopa cu pastile, îi măsura tensiunea, o hrănea. Doctorii au zis că ar trebui să o vadă un psihiatru, iar
apoi poate să o ducem la azil deşi sunt slabe șanse să prindem un loc. Acolo o vor hrăni cu calmante,
tot felul de droage, ca să o frâneze complet, să nu fie agresivă, că cine știe poate omoară pe cineva. Și
bunica pe bune avea o forţă nestandardă. Probabil că ar fi putut doborâ până și un urs. Eram încă
mică atunci și nu prea înţelegeam toate astea.

Asta ne era viaţa. Eu locuiam la mătuşă, bunica locuia la Scorpie. Uneori mă mai duceam în ospeție,
dar nu prea des. Undeva o dată pe lună. Bunica, periodic, își revenea la… standard. Îi devenea
privirea clară, devenea vorbăreaţă, se uita la televizor, râdea. Putea să îşi facă chiar și o omletă sau să
fiarbă paste. Atunci erau și zilele când veneam la ea. Ea mă întreba de părinţi, iar eu o minţeam că
sunt la muncă, că sunt ocupaţi. Ea începuse să îi sune dar niciodată nu dădea de ei. Îi răspundeau
mereu chiriaşii, pentru că mătuşa dăduse în chirie apartamentul nostru. Ăia îi răspundeau bunicii
zicându-i că nu locuieşte nimeni pe numele ăla. Bunica se întrista, suna din nou, iar îi răspundeau ei,
iar eu cu greu mă abţineam să îi povestesc tot. Apoi ea îmi dădea o ciocolată sau niște bănuţi pentru
îngheţată şi eu plecam. Cu cât trecea timpul, cu atât mai rar îşi revenea bunica la standard.

Cu mătuşa în schimb o duceam mişto. La început chiar extraordinar. Ea şi-a dat demisia, m-a luat sub
tutela ei, primea îndemnizaţia pentru părinţii mei, primea banii de la chiriași… se aduna o sumă bună.
Nestandardă aş zice. Mâncam foarte nestandard. Nu colţunaşi cu brânză ci ravioli, nu pâine ci lavaş,
tot felul de crabi, torturi, prăjituri. Mă ducea la film, la concerte la filarmonică. Eu apropo, de la ea m-
am molipsit de nestandard. Aşa era ea încă din tinereţe. Aşa hotărâse ea, că se va deosebi de toţi, că
va duce un mod de viaţă nestandard. Bărbatul ei, ăla pentru care s-a certat cu bunica, era aproape de
trei ori mai mare decât ea. S-au cunoscut la spital. El avuse hernie iar pe mătuşă o operaseră de
apendicită. Era şchiop – nestandard. Cu asta o cucerise. Apoi s-au căsătorit, mătuşa s-a mutat la el, au
fost împreună trei ani, suflet în suflet, nu s-au certat, el s-a pensionat, mătuşa s-a angajat la
garderobă la teatru. El obișnuia să bea. Nu mereu, dar des. Şi iată că odată s-a îmbătat cu friendsii,
adică cu prietenii săi, a vorbit ceva aiurea, s-a luat de cineva şi ăla l-a înjunghiat. Şi uite așa i-a luat
sfârşit nestandardul. Mătuşa nu s-a mai combinat cu nimeni, adică, a încercat o dată. Ăla era de două
ori mai în vârstă, era căsătorit, dar nu le-a ieşit nimic şi nu s-a mai întâlnit cu nimeni. Apoi a început a
mânca enorm de mult și s-a îngrăşat. Zicea: «Eu nu sunt grasă, pur și simplu am un corp nestandard».
Peste un timp nu se mai uitau bărbaţii la ea, şi ea la fel şi-a cam pierdut interesul - s-a dus pe o cale
nestandardă. Ea îmi dădea lecții de viaţă: cum se trăieşte, ce se face, cât de stupid și neinteresant e
totul. Ea nu mă bătea la cap. Pentru asta – respect. Adică, îi mulțumesc. Dar începuse să bea. Băga
martini şi vorbea aiurea. Îmi turna și mie dar nu mă prea dădeam în vânt. Uite să fumez… da. La
naiba, apropo, am aşa o poftă să fumez. Mă serviţi cu o ţigară? Nu? Nu fumaţi? Păcat. Probabil că aş
fuma un pachet întreg acum. În fine… Ea se îmbăta iar eu plecam de-acasă. Uneori mă duceam la
bunica, alteori mă plimbam pe străzi. Mă plimbam odată, şi lângă tomberon am zărit un stingător. Nu
era nou, evident. Era găurit dar nu conta. Când l-am vazut, mi s-au aprins ochii. Era acolo, inocent,
frumos, roşu. Nu m-am abţinut, l-am luat şi m-am cărat. Alergam fericită de m-au podidit lacrimile. L-
am adus acasă, l-am arătat mătuşei. Îi zic: «Uite. Colecţionare nestandardă. Am să mai adun.» Ea a
râs de mine dar apoi m-a lăudat. Apoi l-am spălat, l-am vopsit şi a devenit ca nou, atâta doar că avea
o gaură. Oricum îl iubesc mai mult decât pe celelalte pentru că este primul. E fix ca și cu bărbaţii. Pe
al doilea l-am luat pentru un termen nedefinit. Ne-am strecurat în căminul ălora de la arte. Ăia
organizau mereu discoteci și chemau fetele noastre. Mie nu prea îmi plac discotecile dar am decis
atunci să merg și să mă conformez standardului. Fetele, adică colegele mele de clasă se duceau
mereu. În cluburi nu aveai cum să intri, mai e şi scump, pe când aşa e gratuit. Ăia nu puteau trăi o
singură zi fără ca să se frece. Mulți s-au și frecat până au ajuns la «dragule, vom avea un copil". Pe
scurt, am intrat pe geam, ca să avem mai puține probleme. Paznicile alea erau aiurea, nu te puteai
înțelege cu ele. Deşi așa sunt peste tot, de parcă undeva cineva le face la fabrică. M-am frecat și eu
puţin acolo pe la cămin, m-am dus la bucătărie, iar acolo era el – frumosul. Tocmai le schimbaseră nu
demult în cămin. Era nou nouţ. Mi-am zis: «Ce stingător mişto. Vreau să îl iau pentru un termen
nedefinit». Acum stă la mine acasă. M-am chinuit cu el într-un mod nestandard. Era greu, la naiba,
pentru că era plin. Am sărit cu el pe geam și l-am cărat vreo 4 staţii. Eu mergeam, iar toți mă priveau
ca pe o nestandardă şi rămâneau cu gura căscată. A fost mişto.

Nu. Nu am să vă povestesc despre toate, căci am 23 de bucăţi. Când începuse să bea mătuşa,
începusem să merg mai des la bunica. Și Scorpia se zgâia: «Ai crescut ditamai iapă, ia și ajută-mă că
nu mai pot». Avea deja peste 70. Ea credea că totul se va întâmpla rapid cu bunica. O va hrăni vre-un
an cu pastiluţe, şi va pleca baba către îngeri. Pe când bunicii nu îi era avantajos să moară. V-am zis,
era mare miştocară. Ea o ducea bine. Scorpia o hrănea, o spăla, spăla după ea, făcea ordine, făcea
reparații, îi spunea poveşti înainte de culcare. Nestandard total. Bunica şi-a dat seama de duma cu
moştenirea şi a devenit chiar obraznică. La început nu era încă nimic. O trimitea pe Scorpie după
îngheţată. Dar cum numai am început să o ajut și eu, atunci şi-a dat frâu liber imaginaţiei
nestandarde. Cu mătuşa nu ne certam. Cu ea aproape că nu mai vorbeam. Nestandardul ei a secat.
Tot ce făcea era să se îngrașe și să bea ca nebuna. Lucrul ăsta mă încorda. Din ce în ce mai rar
veneam acasă. Periodic, înnoptam la bunica. Scorpia se uita strâmb la mine, deși se apropia și mă
mângâia pe mâini. Asta era chestia ei, v-am mai spus. Orice nimerea sub mâna ei, ea mângâia. Până şi
mâncarea. Iar pe bunică o mângâia într-un mod chiar nestandard. De ce se uita strâmb la mine? Păi
pentru că așa se născuse. Nu știați? Glumesc! M-ați crezut? Super. Scorpia se uita strâmb la mine din
cauza moștenirii. Bunica scrisese testamentul pe Scorpie, dar când reîncepusem să o vizitez, îl
rescrise pe mine. I s-a zis despre părinţi. Știa că jumătatea mămicăi mi se cuvine. Uite aşa mă
inclusese și pe mine în testament. Într-o zi am venit, o hrăneam cu terci, şi ea mi-a zis de moştenire.
Când a auzit Scorpia, i s-a înnegrit faţa. Ea se baza pe întreg apartamentul și uite că – ghinion. Ea nu a
spus nimic. Nu vorbea niciodată. Se uita doar ca un skinhead la un imigrant și își mângâia mâinile. Îi
dădea aluzii bunicii dar aia nu le asculta. Bunica și până atunci era încăpățânată, dar de când se
ţicnise, se încăpăţânase și mai mult.

În sfârşit împlinisem 18, plecasem de la mătuşă, mă mutasem la bunică și luam banii de la chiriaşi. Nu
am dat la universitate, am mers pe drumul nestandard. Am dat la un colegiu să mă fac bibliotecară.
Așa… pur și simplu. Când nu te bate nimeni la cap, faci ce vrei. Cine îți zice ceva? Nici eu nu știam
atunci ce vroiam. Îmi era clar că îmi voi construi o viață nestandard, dar nu voiam nimic exact. Apoi
am adus acasă cărămida. Nu a fost chiar atât de ușor. La început mi-am cumpărat un computer. Mă
plictiseam. Televizorul era doar unul, ele îl priveau împreună ca posedatele, iar eu nu aveam ce face.
Făceam de mâncare, spălam, citeam ceva și atât. Nici nu mirosea a nestandard. Atunci mi-am
cumpărat un notebook. M-am conectat la internet și am început să stau pe chaturi. Stăteam cu
nopțile, iar la cursuri dormeam. Toată clasa mea dormea la cursuri, așadar cu toții stăteam pe net. M-
am plictisit rapid de chaturi. Acolo în mare parte stau doar puşti, vorbesc fleacuri şi mai ales aceleași
fleacuri mereu. Toți ca roboții vorbesc cu aceleași fraze, nimic nestandard. Iar cine încearcă să se dea
mare, acela e imediat banned. Adică te trimit la ban. Adică îți taie accesul. Mai bine zis te lasă să
citești ce scriu alții dar nu te lasă să scrii. În fine, am plecat de-acolo. M-am înregistrat pe mamba și
loveplanet. Mi-am pus poză cu mine, și imediat mi-a scris Vadik. Mai întâi m-a bombardat cu
complimente, apoi mi-a scris că are o mână. M-a avertizat din timp, ca să nu fie o surpriză
neaşteptată pentru mine. Se gândea că mă voi speria și că îl voi respinge. Dar nu. Din contra am
crezut că el e un nestandard complet. Exact ce îmi trebuia. I-am scris că totul e super, că dragostea și
cantitatea mâinilor nu au nici o legătură, important e să nu fie prost. El mi-a răspuns că absenţa
mâinii este compensată de prezența unui al treilea picior. La început nu m-am prins, dar mai târziu a
ajuns la mine despre ce era vorba. În fine, el mi-a propus să ne întâlnim și am fost deacord. Ne-am
întâlnit şi am mers la filarmonică. A fost ideea mea. Am decis că dacă el la prima întâlnire va rezista la
Rahmaninov, atunci cu siguranţă ne va ieși ceva. Iar dacă nu, pa. Și el a rezistat, eu m-am îndrăgostit
al naibii te tare și apoi am făcut dragoste în veceu. Evident că la baia din filarmonică, nu în baia
bunicii. Ăsta a fost primul meu bărbat. Că avea acolo un picior, a exagerat-o. Dar că era nestandard –
asta e cu siguranţă. Şi uite așa s-au înfiripat chestii. Aproape că nu mai veneam acasă. Scorpia
începea să mă tachineze dar nu îmi păsa. Îmi era atât de bine încât îmi venea să renunț la toate.
Vadik era atât de drăguţ: matur, gingaş, protectiv, ai putea spune că mă căra în braţe. Sună stupid,
dar cred că m-ar fi putut ţine și cu o singură mână. Mâna lui era tare, muşchioasă. Nu îmi dăruia flori,
evident. Florile sunt standard complet. Când a aflat cât de mult îmi plac stingătoarele, mi-a făcut rost
de mai multe. Şi îmi dăruia şi baloane. Câte 30 deodată. Camera e plină până acum de baloane. Îi
sunt foarte recunoscătoare pentru stingătoare. Nici nu îmi imaginez de unde le-a găsit atât de multe
și diferite. Cu el era vesel și la magazine. El m-a învățat să iau diverse obiecte pentru un termen
nedefinit. Eu iau doar periuţe de dinți, după cum v-am mai zis. El avea întotdeauna o mânecă liberă,
în care îndesa totul la nimereală. Vânzătorii proşti nu se prindeau niciodată că Vadik le lua obiecte
pentru un termen nedefinit. Şi deşi se vedea clar că avea ceva în mânecă, lor le era mereu incomod
să îl întrebe. Se temeau să nu îl supere, că doar avea doar o singură mână. Într-o zi mi-a dăruit
cărămida asta. A zis: “Poftim. Nu e stingător de foc, dar tot e de culoarea roşie”. La început m-am
gândit, ce tâmpenie mai e şi asta, dar pe parcurs m-am obișnuit. Am început să port cărămida cu
mine mereu. Ați văzut ce făină e. Cărămida – a fost ultimul lucru pe care mi l-a dăruit Vadik. Totul
părea bine dar m-am săturat de el. Mai aveam sentimente dar nu mai erau aceleaşi. Mă temeam să îi
zic. Mă gândeam că o să îşi taie venele. Nu pe mână, evident. Pe picioare. Cam pe atunci mi-a scris
Slavik. Și el era cu o mână. Mă înregistrasem pe un forum de persoane doar cu o mână şi vorbeam cu
ei. Am început deci să mă întâlnesc cu Slavik, iar Vadik a acceptat-o foarte liniștit. M-a numit curvă
ieftină şi m-a trimis în p*** dar a rostit-o atât de calm încât n-aș spune că suferise mult după ce i-am
spus ce i-am spus. Și Slavik era nestandard, dar cu el nu m-am întâlnit prea mult. Era divorţat, mereu
îmi povestea despre fiul lui, şi despre ce mare scârbă e fosta lui soţie. M-am gândit că dacă ne vom
despărţi într-o bună zi, mă va numi și pe mine scârbă pentru tot restul vieții. Iar al treilea era mare
macho. Ăla în general sărea pe fete cum sărea și tensiunea bunicii. De ăla v-am mai zis. La naiba ce
chef am să fumez. Poate cereţi de la cineva? Nu?

În fine, când am adus cărămida acasă, s-a ţicnit și Scorpia. Probabil că îi păruse că o voi omorâ pe
bunica, sau pe ea, sau pe amândouă. Sau poate că voia ea să mă omoare. Pe scurt era complicat. A
început să râdă periodic. Toată ziua tăcea, stătea în fața televizorului, se uita la seriale împreună cu
bunica, apoi se spărgea de râs. Sau se dezbrăca și umbla goală prin casă. Casă de nebuni. Îmi era
deajuns bunica, dar și asta începuse să devină nestandard. Adevărul e că după câteva zile, s-a calmat
și ea. Mai râdea aiurea din când în când, sau se încuia câte trei ore în baie sau se punea pe podea
târându-se prin cameră. V-am zis… era ţicnită. Dar dacă cineva pomenea despre moștenire, iar bunica
deseori aducea tema asta, Scorpia își revenea brusc la standard și pricepea mai bine decât
Mendeleev.

Când m-am despărțit de Stasik, adică curvarul ăla, am început să îmi reevaluez prioritățile. Îmi luam
cărămida și mă plimbam prin oraș. Nestandard total. Urcam în autobus și mergeam de la un capăt la
altul uitându-mă pe geam şi gândindu-mă în continuu. Odată un idiot mi-a smuls geanta și a luat-o la
fugă, iar când a deschis-o și a văzut că înafară de cărămidă nu era nimic, mi-a întors-o cerându-şi
scuze. Cretin. Cărămizi ca asta sunt o raritate. Până s-a întâmplat aia, eram ateistă. Nu credeam în
toată tâmpenia asta religioasă. Dar după aia am început să mă interesez. Nu zic de standardul
ortodox, nu. Vorbesc despre reincarnare, karma și toate alea. Și m-am interesat de-a dteptul
nestandard aş spune. Brusc am înțeles ce voiam. În orașul ăsta nu aveam nimic, îmi ruinam karma
doar, iar eu hotărâsem să mi-o curăţ de-a binelea. Așa încât în viața următoare să mă reincarnez în
fluture. Cel mai bine se spală karma în Tibet. În principiu, am vrut să adun destui bani ca să plec în
Tibet, să mă plimb pe la toate mănăstirile alea, să mă curăţ și să mă stabilesc acolo sau în India. Am
început să aștept ziua când își va da duhul bunica. Nu puteam să plec atunci pentru că nu aveam
bani. Aş fi putut vinde apartamentul și mi-ar fi ajuns cât să ajung acolo şi să stau ceva timp, dar nu cât
să mă stabilesc. Și-apoi nu o puteam lăsa pe bunica, că doar începusem să mă gândesc la karmă, și
dacă aș fi lăsat-o, mi-aș fi stricat karma într-un mod de-a dreptul nestandard. Am început să îmi
planific viitorul. Am răscolit tot internetul, mi-am stabilit traseul, m-am interesat de viză și cetăţenie,
am început să le învăț și limba, într-un cuvânt, mă pregăteam. În același timp încercam să îmi smulg
gândurile rele din cap și să nu fac nimic rău. Karma e o chestie dificilă – faci o tâmpenie, apoi te
căiești timp de 20 de vieţi. Adevărul e că mă gândeam la moartea bunicii. Nu mi-o doream, doar mă
gandeam. Mă gândeam că atunci când va zbura spre îngeri, îmi voi primi partea mea de moştenire,
mă voi duce să stau de vorbă cu călugării şi-apoi voi zbura ca un fluture. Mi-am și lipit fluturași pe
perete. Am început să îi vizitez pe părinți la cimitir odată la trei luni. Le aduceam cartofi cu jumări.
Mămicăi îi plăcea să prăjească cartofi iar tăticului evident îi plăcea să îi mănânce. De aia le aduceam
cartofi prăjiţi. Mi-am cumpărat și mască de gaze. O puneam pe față și mergeam pe stradă, ca să nu
mai observ tot negativismul ăsta și ca să respir cu aer curat. E sănătos și ca întotdeauna nestandard.
Încetasem să mai iau periuțe de dinți pentru termeni nedefiniţi. M-am și ras în cap, că așa fac
călugării ăia.

Am văzut-o pe mătuşă. Ea slăbise un pic. Se angajase pe post de curier. După ce plecasem de la ea,
nu o mai ducea bine cu banii. Nu mai avea chef de nestandard. Adevărul e că bea ca înainte. Îmi era
milă de ea dar mi-am dat seama că astfel se răzbună karma pe ea, iar eu nu voiam o răzbunare ca
asta. Mătușa nu m-a recunoscut din prima, dar apoi s-a bucurat. M-a întrebat cum o mai ducem, iar
cum o duceam – era nestandard complet. Scorpia, înainte de a mă muta la ele, dormea la bunica.
Când rămăsesem pentru prima oară la ele pe noapte ea mă întrebase: “Vrei să îți aștern pe podea
sau vrei să te culci cu mine?”. Par eu nebună să mă culc cu ea? I-am zis că mă voi culca pe pervaz și
am rugat-o să îmi așterne acolo. Ea s-a uitat la mine cum se uita de obicei și m-a mângâiat pe mână.
Nu mi-a zis nimic. Iar eu, când m-am întins pe pervaz, mi-am dat seama că voi dormi mereu acolo.
Pervazuri ca ăla nu mai văzusem nicăieri. Doar acasă la bunica. Casa asta are probabil vreo 300 de
ani. Așa mai zic și eu, pervaz nestandard – lat. Ați încăpea și voi pe ăla. Am alungat-o pe Scorpie, aia
dormea la ea acasă, iar eu oricum am rămas să dorm pe pervaz. Bunica somna în camera ei. Noi o
încuiam cu lăcata și mai și acopeream ușa cu un dulap. V-am zis, avea o forță foarte nestandard.
Odată s-a smucit atât de tare și a fugit afară. Bine că nu a sărit pe nimeni. S-a oprit într-o bâltoacă și a
rămas acolo. Abia abia de am reușit să o întoarcem acasă. Altă dată a ţâşnit-o la bucătărie, a luat
sucitorul și a început să îl izbească de pereţi. Forţă nestandardă. Aproape că a dărămat pereţii. De aia
începusem să o încuiem. Pe geam i-am pus gratii. Le-ați văzut. Uneori scotea capul printre gratii și îl
înjura cât e gura de mare pe Mao. El o vizita adesea noaptea. Fie el, fie o găină grasă. De parcă erau
pe ture. Bunica urla și apoi adormea, că doar băga doze cât pentru un leu. Scorpia dormea la ea.
Venea dimineața, se uita neapărat la cărămida mea, să n-o fi ascuns-o sau să nu o fi omorât-o pe
bunica cu ea. Se convingea că totul e în regulă, iar apoi ne apucam să mutăm dulapul din faţa ușii și
să o hrănim pe bunică. Ea dejuna evident foarte nestandard. Terci, supă, omletă, sendvişuri, iaurt sau
compot. Nu bea ceai, dar fără compot nu putea trăi. Îi fierbeam bidoane întregi de compot. Și Scorpia
bea compot în cantități nestandarde. Vreo 3 litri în fiecare zi. Bunica lua micul dejun și făcea mişto.
Zicea: “Cine sunteți? Nu vă cunosc. Plecați de-aici. Imediat îmi vine amantul". Sau uneori mai dădea
ordine: “Îmbrăcaţi-mă în rochie. Merg la dans”. Avea o sumedenie de glume. Preferata ei era gluma
cu “Pedepseşte-te”. Cum vă mai spuneam... Odată pe zi, era stabilit să facă gluma asta pe seama
Scorpiei. Uneori, bunica se uita și la mine și zicea: “Latră, Faina!”. Ea nu știu de ce mă numea în
cinstea Ranevskăi. Eu mă puneam în genunchi și scânceam. Ea devenea satisfăcută, iar eu făceam
mișto. Mă mai roteam în patru labe prin cameră și ea se liniștea. Odată a dat ordin: “Aduceţi-mi un
ţigan!”. Eu și Scorpia ne gândeam de unde naibii să îi găsim un țigan. Am fugit la vecinul de jos. Ăla
arăta mai mult sau mai puțin a țigan. L-am adus, bunica s-a uitat la el și a zis: “Ăsta nu are barbă". I-
am făcut o barbă din păr de porumb, bunica l-a văzut şi a început să râdă. A râs o zi întreaga. La
început nu îi ascultam nazurile, dar ea ne bătea la cap cu testamentul și astfel nu mai aveam nimic
de-ales. Obişnuia să facă toată ziua miştouri, dar deobicei le făcea până la ora 12 când se începeau
serialele. Apoi se așezau împreună și se holbau la tv până noaptea. Mă duceam la cursuri iar când mă
întorceam, le găseam nemișcate ca pe nişte partizani în tranşee. Scorpia o mângâia pe mâini. La
noapte îi măsuram tensiunea, o îndopam cu pastile și apoi o încuiam. Ea se așeza la masă ca să
rescrie testamentul, și apoi adormea. Unii oameni ţin un jurnal, dar bunica se distra scriind
testamente. În principiu, așa trăiam. Casă de nebuni, dar se putea trăi. Atâta doar că toată casa puţea
a medicamentele bunicii și ale Scorpiei. De aia voiam să fiu fluture în viața următoare, ca să am
karma curată și ca să nu împut aerul. Oamenii și-aşa put într-un mod nestandard, şi mai şi put
medicamentele astea.

Eu răbdam. Tibetul mă atrăgea cu nestandardul său sfânt. Pentru Tibet puteam să rabd. Mi-am pus în
plan să fac reparație în apartamentul meu, ca la prima posibilitate de a-l vinde, să îl vând mai scump.
Scorpia se tot uita la cărămida mea. Se apropia de ea, o mângâia, apoi se ducea la televizor alături de
bunica. Bunica a presimțit ceva. Şi-a revenit la standard pentru puțin timp și a început să cheme
notarul acasă o dată pe săptămână, ca să întocmească cu el testamentul. A venit prima oară iar după
o săptămână l-a mai chemat din nou ca să îl rescrie. Așa a venit la noi de 4 ori. Ultima oară când a
fost a anunțat că e de-a dreptul nestandard, că nu mai are chef de babă, și să nu îl mai chemăm.
Peste 3 zile bunica a tăcut de tot. Nu mai vorbea deloc. Stătea întinsă, ofta, și nici măcar noaptea nu
mai făcea gălăgie sau nu se mai ridica din pat. Scorpia mă mângâia pe mână întrebându-mă dacă nu
cumva mărisem din greşeală doza de medicamente. În clipa aia am vrut să o înjur într-un hal foarte
nestandard dar m-am abținut gândindu-mă să nu îmi stric karma, care deja era de-a binelea ruinată.
În următoarea zi bunica şi-a dat duhul. Scorpia era în lacrimi dar se vedea că se străduia să le stoarcă
de formă, ci nu pentru că îi părea rău. A bocit vre-o jumătate de oră, se uita la cărămidă și apoi a dat
să caute testamentul. Pe bunică am înmormântat-o, oameni au fost puțini, într-adevăr, niște funeralii
nestandarde. După pomenire am citit testamentul ăla cretin. Dacă aș fi știut din start ce scria acolo, i-
aș fi zmuls naibii ochii notarului ăla. În principiu, bunica i-a lăsat totul Scorpiei. În fine, pe casa aia nu
mă bazam, că înafară de pervazul ăla nu era nimic. Casa e veche, stă să se dărâme. Dar uite icoanele…
Nestandard total. V-am zis de icoane. Nu v-am zis? Deci… Bunica avea niște icoane foarte vechi. 12
bucăți. Ai zice că erau de Andrey Rublev. Originale. Am căutat pe internet. Pe ebay aş fi făcut minim
vreo 3 milioane de dolari pe alea. Pe ele mă bazam. Mă gândeam că voi primi icoanele bunicii, le voi
vinde, și mă voi duce să îmi curăţ karma, pentru a fi un fluture în viața următoare. Și ca să vezi…
ghinion. M-a terminat Scorpia. Se pare că i-a spus câte şi mai câte Scorpiei. Aia rânjea, căţeaua. Când
am văzut ce scrie, era să o sugrum. Pe bune. Îmi ridicasem și mâinile. Adică mie, nepoatei unice,
absolut nimic, iar țicnitei ăleia, tot? La ce bun avea ea nevoie de moştenire? Că și ea în curând ar fi
tuns-o către strămoşi. Încă un pic și ar fi respirat doar tămâie, dar nu. Ea voia să înhaţe tot. Scorpie
smintită! Gata! Pregăteşte-te de pedeapsă! Dar mi-am dat seama apoi că așa mă răsplăteşte karma.
Totul fierbea în mine și ca să mă liniștesc cumva, am ieșit repede din casă, am fumat cred că vre-o 2
pachete și am mers pe străzi uitându-mă la oameni. În grabă, uitasem să iau cu mine cărămida, iar
când m-am întors, am văzut cum s-a autopedepsit Scorpia. Și la ea, aparent, a funcționat karma. Nu
degeaba se tot uita la cărămida mea. Sau poate, cine știe, i s-o fi renăscut conştiinţa... Bunul simț.
Aşadar, eu nu am făcut nimic. Ea a făcut totul. V-am zis. Era ţicnită.

Gata… Îmi dați vă rog o ţigară? Vreau să fumez.

Nepoata încremeneşte, şi neclintită se uită în față.

06.03.2011