Licenta Particularitatile Identificarii Persoanelor Dupa Urmele Papilare

UNIVERSITATEA ,,SPIRU HARET”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

- BRAȘOV –
PROGRAMUL DE STUDIU: DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Lector Univ. dr. Ioan ŞTEFU
Absolvent :
Simon BÎRLEA
IULIE – 2015 -
UNIVERSITATEA ,,SPIRU HARET”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

- BRAȘOV –
PROGRAMUL DE STUDIU: DREPT
PARTICULARITĂȚILE
IDENTIFICĂRII PERSOANELOR
DUPĂ URMELE PAPILARE
Coordonator științific:
Lector Univ. dr. Ioan ŞTEFU
Absolvent :
Simon BÎRLEA
IULIE - 2015 -
1
Cuprins
I. INTRODUCERE……………………………..…………………………………….…4
CAPITOLUL 1
NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA GENERALĂ A URMELOR……………..…......6
1.Noţiunea de urmă…………………………………………………………….….....6
2.Clasificarea urmelor………………………………………………………………...9
CAPITOLUL 2
DESCOPERIREA, FIXAREA, CONSERVAREA ŞI RIDICAREA URMELOR..14
1.Descoperirea urmelor……………………………………………………….…....14
2.Fixarea urmelor…………………………………………………………….….....16
3.Conservarea urmelor……………………………………………………………..19
4.Ridicarea urmelor………………………………………………………………..19
CAPITOLUL 3
CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR PAPILARE…………..……21
1.Noţiuni generale……………………………………………………….……......21
2.Însuşirile şi clasificarea desenelor papilare………………………………...…...24
2.1 Însuşirile desenelor papilare……………………………………………...…24
2.2 Clasificarea desenelor papilare……………………………………………...26
3.Caracteristicile individuale de identificare în dactiloscopie…………………....30
4.Clasificarea urmelor papilare………………………………………………...…32
5.Căutarea urmelor la faţa locului……… .……………………………………....34
6.Fixarea şi ridicarea urmelor de mâini…………………………..……………....35
7.Procedee de relevare a urmelor papilare…………………………………..…....36
7.1 Procedee fizice de relevare………………………………………..…......…37
7.2 Procedee chimice de relevare………………………………………………39
7.3 Procedee optice de relevare………………………………………...…...…40
2
8. Interpretarea urmelor papilare la faţa locului……………….……………...….41
9.Tehnica amprentării………………………………………………………….....41
9.1 Amprentarea persoanelor…………………………………………..............41
9.2 Amprentarea cadavrelor………………………………...............................41
10.Probleme ce pot fi rezolvare prin expertiza dactiloscopică……………….......42
CAPITULUL 4
CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ ŞI EXPERTIZA DACTILOSCOPICĂ....44
1. Dispunerea efectuării constatării tehnico-ştiinţifice şi a expertizei
dactiloscopice.........................................................................................................44
2.Organele care efectuează constatarea tehnico- ştiinţifică şi expertiza
dactiloscopică………………………………………………………………….…47
3.Cuprinsul raportului de constatare tehnico- ştiinţifică şi a celui de
expertiză dactiloscopică……………………………………………………..…………..48
4.Valoarea probatorie a urmelor papilare şi a constatării tehnico- ştiinţifice precum şi
a expertizei dactiloscopice…………………………………………………………….….59
CAPITOLUL 5
STUDIU DE CAZ …………………………………………………………………........60
II. CONCLUZIILE LUCRĂRII……………………………………….. ………….…68
Anexe………………………………………………………………………………......70
Bibliografie………………………………………………………..……………….......73
3
Simon Bîrlea INTRODUCERE
I. INTRODUCERE
În această lucrare mi-am propus să vă prezint probleme ce ţin de urmele descoperite în

câmpul infracţional, în special urmele mâinilor care prezintă o particularitate aparte, urmele
mainilor fiind unice pentru fiecare persoană în parte .
Tema lucrării de licenţă am ales-o deoarece în societatea contemporană a crescut fenomenul
infracţional dar şi principalele procedee de identificare ale urmelor prezintă un interes aparte din
partea organelor de cercetare penală, iar identificarea dactiloscopică prezintă un subiect de
actualitate.
Pentru atingerea scopului ne-am propus următoarele obiective:
a cerceta modul de formare al urmelor papilare;

a elucida tipurile de urme papilare;
a stabili reglementarea juridică identificării dactiloscopice;
a releva scopul, rolul şi importanţa efectuării cercetării la faţa locului;
a cerceta şi analiza modul de identificare al persoanelor după urmele papilare.
Primul capitol al lucrării este destinat prezentării noţiunilor generale referitoare la urme precum
şi unei generale clasificări a urmelor întâlnite în câmpul infracţional cu ocazia cercetării la faţa
locului efectuată de criminalişti.
Cel de al doilea capitol are în vedere modul de descoperire, fixare, conservare şi identificare a
urmelor papilare întâlnite în câmpul infracţional.
Capitolul trei este destinat prezentării şi analizării criminalistice a urmelor papilare şi este
împărţit în mai multe subcapitole.
În cadrul celui de-al patrulea capitol este prezentat constatearea tehnico- ştiinţifică, precum şi
modalitatea efectuării unei expertize dactiloscopice, iar în ultimul capitol al acestei lucrari, capitolul
cinci, este preyentat un studiu de caz referitor la descoperirea urmelor papilare de pe anumite obiecte.
În scopul cercetării cât mai complete a obiectivelor anunţate, în procesul elaborării
prezentei lucrări a fost consultat materialul doctrinal teoretic, normativ şi legislativ în materia
identificării dactiloscopice preum şi practica în câmpul infracţional efectuată de organele judiciare, în
speţă criminaliştii.
4
Simon Bîrlea INTRODUCERE
Ţinând cont şi de inspirarea din practica de specialitate şi din tehnicile de amprentare a
persoanelor conform procedeelor specifice criminalisticii, arn ataşat prezenţei lucrări fisa
dactiloscopica A.F.1.S.
Fişa dactiloscopica A.F.1.S.reprezintă principalul mod de amprentare a persoanelor şi
formarea unei baze de date la nivel naţional, baza de date care conţine urmele papilare ridicate de la
diferite persoane predispuse la comiterea de fapte penale, putând fi identificate cu uşurinţă persoanele
care au comis fapte penale prin compararea urmelor dactiloscopice ridicate din câmpul infracţional cu
urmele existente în baza de date a poliţiei criminalistice.
În aplicarea metodologiei cercetării ştiinţifice am avut in vedere două laturi ale
acesteia. Pe de o parte a fost elaborarea unui plan al studiului pe baza obiectivelor
cercetării ce a condus la stabilirea planului.
Cel de-al doilea aspect se referă la metodele de cercetare, alegere şi cumulare de
informaţii care vin să contureze, să umple şi să completeze această lucrare .
Luând în considerare cele arătate, un prim pas în elaborarea lucrării din punct de
vedere metodologic a fost acela al întocmirii structurii cercetării, o structură cu
capacitatea de acoperire a întregii materii avute în vedere.
Studiind operele generaţiilor de doctrinari si specialisti criminalisti, urmărind
realizarea obiectivelor enunţate, am structurat lucrarea pe cinci capitole. Fiecare capitol
prezintă şi analizează aspecte generale sau particulare, atât din punct de vedere legislativ,
practic cât şi doctrinar.
Un al doilea pas în elaborarea lucrării a fost studierea bibliografiei, luarea
notiţelor, compararea, analizarea, completarea cu studii din teren ale cercetarii la faţa
locului a campului infracţional, sublinierea elementelor noi apărute în doctrină şi în legi.
Metodologia cercetării s-a bazat pe abordarea sistematică şi utilizarea diverselor
metode, cel mai frecvent fiind întrebuinţate metodele de documentare, de sinteză,
comparare şi deducţie.
Drept sursă principală de informaţii pentru cercetări au servit atât dispoziţiile
Codului de procedură penală, cât şi cadrul legislativ al României cu privire la
reglementarea identificării dactiloscopice, informatiile realizate din analiza şi cercetarea
locului faptei şi campului infractional, baza informaţională fiind constituită atât pe baza
actelor normative în vigoare, cât şi a celor care nu mai sunt în vigoare in momentul
întocmirii prezentei lucrări.
5
Simon Bîrlea NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA GENERALĂ A URMELOR
CAPITOLUL 1.
NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA GENERALĂ A URMELOR
1.Noţiunea de urmă
Cercetarea criminalistică are drept fundament ştiinţific principiul potrivit căruia, în

marea majoritate a cazurilor, săvârşirea unei infracţiuni presupune prezenţa
făptuitorului la faţa locului în campul infractional şi implicit executarea de către acesta a
unor activităţi ce produc modificări materiale în ambianţa existentă, cunoscute sub
denumirea de urme1.
Opiniile exprimate în literatura de specialitate restrâng noţiunea de urmă la
modificările apărute în timpul săvârşirii infracţiunilor 2. Urmele sunt o prezenţă de
necontestat în locul în care s-a săvârşit fapta ilicită, deoarece majoritatea infracţiunilor
presupun prezenţa făptuitorului la locul săvârşirii infracţiunii şi efectuarea de către acesta a
unor acţiuni ce produc modificări în ambianţa existentă.
Atunci când iau naştere în timpul săvârşirii unei infraţiuni, în noţiunea de urmă
trebuie incluse pe lângă modificările produse de făptuitor ori mijloacele folosite de
acesta, şi acele modificări care sunt rezultatul acţiunilor de apărare ale victimei ori a
contactului direct al acesteia cu făptuitorul ( de exemplu firele de păr aparţinând
faptuitorului, descoperite pe îmbrăcămintea victimei) 3.
De asemenea, noţiunea de urmă nu trebuie restrânsă doar la modificările de ordin
material, deoarece cercetarea criminalistică la locul faptei, în campul infracţional
interesează în egală măsură şi urmele sonore şi olfactive. Astfel, dacă în cursul săvârşirii
unei infracţiuni, au fost înregistrate dialogul dintre persoanele implicate, zgomotele
produse de instrumentele întrebuinţate la săvârşirea faptei (de exemplu urmele sonore
create de arma de foc), avem prezenţa unui mijloc material de probă, asa cum prevăd
1
Dumitrescu D., Ghiorghici V. Criminalistică, Editura Zappys, Campina 2005, pag. 78
2
Orice activitate umană provocată în locul în care se desfăşoară, o serie de modifcari, cel mai adesea de natură
materială, care atunci când ia naştere în timpul săvărşirii unei infracţiuni, sunt denumite urme ale infracţiunii
3
lonescu F. Criminalistică, Editura Universitară, Bucureşti 2008, pag. 87
6
dispoziţiile art. 94 C. pr. Pen., întrucât poartă o urmă evidentă a faptei săvârşite, deşi este o
urmă sonoră şi nu de mână, de dinţi sau de sânge.
Urmele formeză principalul obiect de studiu al tehnicii criminalistice şi constituie
elemente deosebit de preţioase pentru aflarea adevărului pe parcursul anchetei efectuate de
organele judiciare. Prin cercetarea lor se identifică persoana, obiectul care le-au creat, se
stabilesc căile de acces şi de părăsirea locului faptei, traseul urmat de faptuitor prin şi de la
campul infracţional, acţiunile întreprinse de făptuitor şi succesiunea lor .
Urmele se pot prezenta ca modificări în conturul şi forma unor obiecte, ca
reflectări ale construcţiei exterioare ale unui obiect în masa ori în suprafaţa altui obiect, ca
resturi materiale şi pot fi percepute uneori cu ochiul liber, alteori numai cu aparatură
specializată specifică ştiintei criminalistice, care amplifică văzu1. 4
În lucrările de specialitate, urmele sunt definte prin variate moduri de formulare, care
totuşi au un conţinut apropiat. În sens larg, urma poate fi definită ca orice modificare
materială sau de altă natură, apărută în condiţiile săvârşirii unei infracţiuni sau producerii unui
eveniment cu complicaţii juridice, între aceasta şi faptă, existând un raport de cauzalitate.
În sens restrâns, urma este considerată ca fiind impresiunea construcţiei exterioare a
unui obiect material, creată pe suprafaţa sau în masa altui obiect. Cei mai mulţi autori şi
specialisti consideră urma ca fiind orice modificare materială produsă la locul infracţional şi
în procesul săvârşirii unei infracţiuni.
De exemplu unii autori definesc urmele ca fiind cele mai variate schimbări care pot
interveni în mediul înconjurător ca rezultat al acţiunii infractorului 5, ori totalitatea elementelor
materiale a căror formare este determinată de săvârşirea infracţiunii 6 sau orice modificare
materială intervenită în condiţiile săvârşirii unei fapte penale, între faptă şi modificarea
produsă existând un raport de cauzalitate7.
Cunoscutul criminalist francez, Edmond Lacard, afirma „ este imposibil pentru un
răufăcător să acţioneze cu intensitatea pe care presupune acţiunea criminală fără să lase urme
materiale8"
Pornind de la acest principiu prin urmă se înţelege, din punct de vedere criminalistic,
orice modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii fizice dintre faptuitor, mijloacele
folosite de acesta şi elementele componente ale mediului unde îşi desfăşoară activitatea
infracţională denumit generic campul infractional al locului faptei modificări care, -
examinate individual sau în totalitate -, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea
4
Ionescu F. op.cât., pag. 88
5
Golunski A. şi colaboratorii, Criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1961, pag. 82
6
Suciu C., Criminalistică, Vol. I, Editura Didactică şi Pedagocica, Bucureşti 1972, pag. 200
7
Stancu E., Criminalistică, Vol 1, Editura Tempus SRL, Bucureşti 1992, pag 118
8
Dumitrescu D., Ghiorghici V. op, cât., pag.78
7
făptuitorului, a mijloacelor folosite de acesta şi la lămurirea împrejurărilor în care s-a săvârşit
fapta din punct de vedere judiciar.
Practica judiciară reţine că producerea unei modificări nu este limitată în exclusivitate
la persoana autorului faptei, ea putând aparţine în egală măsură subiectului pasiv al
infracţiunii, respectiv partea vătămată.Potrivit acestei afirmaţii constituie urme:
- tot ce a rămas material de la locul faptei de la persoana făptuitorului, de la
îmbrăcămintea acestuia sau de la mijloacele ori instrumentele folosite de acesta (urmele
papilare, îmbrăcămintea abandonată de infractor, urme ale diferitelor instrumente de
spargere);
- tot ce s-a ataşat material de la locul faptei asupra făptuitorului, hainelor, obiectelor,
mijloacelor sau instrumentelor folosite de acesta la comiterea faptei (particule de sol sau alta
materie ataşate de la locul faptei pe încălţămintea infractorului, sânge sau alte substante
aparţinând victimei descoperite pe hainele lui etc.);
- schimbările de poziţie ale unor obiecte existente la locul săvârşirii faptei, dacă au
legătură cu activitatea infracţională (ghivece cu flori mutate de la locurile lor de către
infractor pentru ca acesta să poată ieşi pe un geam dintr-un imobil).
Pentru a fi considerate urme în sens specific criminalistic, modificările materiale trebuie
să aibă legătură de cauzalitate cu fapta penală. Păstrarea de către urmă, într-o poziţie mai mică
sau mai mare, a caracteristicilor exterioare sau interioare ale factorului creator, dă
posibilitatea identificării acestuia ori explicării juridice ale condiţiilor în care s-a comis fapta 9.
Rămânerea urmelor în campul infracţional este determinată de următoarele :
- condiţiile în care operează făptuitorul (timp scurt, dificultăţi de pătrundere);
- starea psihică a făptuitorului în momentul comiterii faptei (frică. ,betie,etc.);
- modul de operare, de multe ori specific unui făptuitor;
- condiţii nefavorabile de iluminare în locul faptei;
- necunoaşterea topografiei locului precum şi alte multe cause.
Având în vedere cele expuse se poate spune că importanţa studierii tuturor
categoriilor de urme rezultă din următoarele considerente:
- urmele apar obligatoriu în procesul săvârşirii unei fapte penale ( infracţiune
perfectă nu există).
- creearea lor este rezultatul contactului dintre factorii creatori şi cei primitori de
urme, în timpul comiterii faptei penale.
9
Idem
8
2.Clasificarea urmelor
În literatura juridică de specialitate se folosesc mai multe criterii de clasificare a

urmelor, care răspund unor necesităţi de ordin teoretic şi practic. Clasificările au în vedere
trăsăturile comune care definesc o categorie sau alta de urme, provenienţa urmelor şi
explicarea mecanismului de formare a acestora. Astfel10:
a)după tipul sau natura lor, urmele se clasifică în :
- urrne formă — reflectă conturul şi construcţia exterioară a obiectului creator
- urme materie — sunt particule macro sau microscopice de substanţă organică sau
anorganică, resturi de obiecte sau materie lăsate în locul săvârşirii infracţiunii de făptuitor şi
instrumentele folosite la comiterea faptei ori prelevate din acest loc în momentul contactului
cu elementele din ambianţa mediului inconjurător.
Examinarea de laborator a urmelor materiale se face de regulă prin metode fizico-
chimice, un loc important ocupându-1 ceromatografia, spectografia, electronografia, metodele
microanalitice, etc. Cea mai mare parte a urmelor din această categorie servesc la stabilirea
apartenenţei de gen a obiectului creator. Excepţie fac fragmentele de obiecte care permit
reconstituirea întregului după părţile componente şi urmele biologice la care prin cercetarea
ADN-ului sau alte astfel de proceduri, se poate identifica persoana.
- urme mixte — sunt urme care oglindesc atât caracteristici ale urmelor formă cât şi ale
urmelor materie.Aşa sunt de exemplu pelicula de vopsea desprinsă de pe caroseria unui
autovehicul, urma de picior creată de talpa mânjită cu pamant ori diverşi coloranţi.
b) după plasticitatea obiectului primitor urmele pot fi:
- urme de suprafaţă — reproduc construcţia exterioară a obiectului creator la suprafaţa
obiectului primitor, fără ca acesta din urmă să-şi modifice forma. Ele iau nastere prin
depunerea sau desprinderea unei anumite cantităţi de substanţă de diferite feluri de pe una din
suprafeţele cu care intră în contact.
- urme de stratificare — se formează atunci când o anumită cantitate din substanţa
existentă pe suprafaţa obiectului creator se depune pe cea a obiectului primitor.
- urme de destratificare — apar când obiectul creator preia de pe suprafaţa obiectului
cu care intră în contact, diverse substanţe vâscoase sau pulverulente (praf, nisip, etc.). Ele
reproduc uneori destul de fidel forma obiectului creator.
10
Dumitrescu D., Ghiorghici V. op. cât., pag. 79
9
- urme de adâncime — sunt urmele de imprimare care se formează în cazul în care
obiectul primitor este suficient de plastic pentru a prelua şi conserva construcţia
exterioară a obiectului creator.
c) după stare la repaus sau relaţia de mişcare existentă între obiectele care concură la
formarea urmelor,acestea pot fi:
- urme statice — iau naştere când obiectele care interacţionează se află într-o relativă
stare de repaus;
- urme dinamice — se formează când între suprafeţele care intră în contact are loc o
mişcare de translaţie sau alunecare.
Valoarea identificatoare a unui mare număr de urme dinamice este mai redusă
decât cea a urmelor statice, deoarece în timpul procesului de mişcare, caracteristicile
generale şi particulare ale obiectului creator nu se imprimă cu claritate. De exemplu,prin
examinarea urmelor de picior 11 formate prin alunecarea încălţămintei care le-au creat în
schimb, prin examinarea urmelor de frânare ale mijioacelor de transport, chiar dacă nu este
posibilă identificarea individală a autovehiculului se poate stabili lăţimea benzii de rulare,
aceste elemente servind la stabilirea tipului şi modelului de autovehicul.
Un număr relativ mic de urme dinamice servesc la identificarea individuală a
obiectului creator. Astfel, au valoare individualizatoare striaţiile longitudinale produse de
arma de foc pe tuburile şi gloanţele trase, striaţiile create de instrumentele de tăiere şi
chiar urmele de natură umană dacă s-au format în materiale plastice.
Atât urmele statice cât şi cele dinamice pot fi de suprafaţă sau de adâncime.
d) după modul de cercetare, urmele pot fi:
- urme vizibile — în general sunt urme materie de dimensiuni mari (macrourme) sau
urme foarte colorate;
- urme latente — de regulă sunt urme formă slab vizibile sau invizibile cu ochiul liber,
care necesită aplicarea unor tehnici speciale pentru evidenţere;
- micro-urme — sunt reprezentate pe particule foarte mici de materie, sau de
caracteristici mecanice invizibile cu ochiul liber. Aceste urme necesită aparatură specială de
tipul aspiratoarelor prevăzute cu filtre interschimbabile pentru a putea fi depistate;
- urme olfactive — sunt urmele de miros lăsate pe corpul uman, imbră'cămintea şi
obiectele portabile, de cadavre, substanţe toxice şi altele.
11
Ionescu F. op.cât, pag. 90
10
e) după modul de transmitere, urmele pot fi:
- urme transmise unilateral — sunt urmele lăsate la faţa locului de către făptuitor şi
mijloacele folosite la săvârşirea infracţiunii. Din această categorie fac parte urmele
formate prin destratificare şi urmele materie de genul firelor şi fibrelor textile, urmelor
biologice.
- urme transmise bilateral — iau naştere prin transferarea in totalitate sau în parte a
caracteristicilor obiectului creator pe suprafaţa obiectului primitor şi invers. În acest caz are
loc o transmitere reciprocă a caracteristicilor celor două suprafeţe care intră în contact direct.
Urmele de acest gen sunt de exemplu urmele de destratificare, deoarece obiectul creator îşi
imprimă construcţia exterioară la suprafaţa obiectului primitor, dar în acelaşi timp preia
după aceasta o anumită cantitate de substanţă. Asemănător este şi procesul de transmitere
bilaterală a urmelor de vopsea în momentul impactului dintre două autovehicule.
Un al doilea grupaj de criterii de clasificare al urmelor, extrem de util din

perspectiva tehnicilor de căutare, descoperire, fixare, ridicare, conservare din campul
infractional a urmelor are în centrul atenţiei factorul creator şi cel primitor de urme şi
posibilităţile pe care le oferă acestea în procesul identificării 12.
După factorul creator de urme, deosebim urme create de om, de animale, urme ale
vegetalelor, ale obiectelor şi urme ale unor fenomene ale naturii sau create de om. Tot aici
sunt incluse şi urmele specifice catastrofelor aeriene, navale, feroviare etc. O clasificare
asemănătoare se poate face după factorul primitor, urmele putând fi primite de om,
animale, plante, obiecte 13.
Urmele primite de om iau naştere fie prin contactul nemijlocit cu diferite obiecte
(articole de îmbrăcăminte, gloanţe, obiecte ascutite,etc.), fie prin intermediul proceselor de
percepţie-memorare.
După valoarea identificatoare, urmele se clasifica în:
- urme care contribuie la lămurirea unor stări de japt imprejurări ale cauzei
- acestea sunt de regulă urme poziţionale reprezentate de obiecte răvăşite, uşi,

ferestre, sertare deschise sau întredeschise obiecte de mobilier răsturnate. Ele servesc la
stabilirea drumului parcurs de făptuitor prin campul infractional şi a activităţilor
12
I. Angelescu şi colaboratorii, Tratat practice de criminalistică, vol. 1,op.cât.pa g. 1 18 şi urm
13
Idem
11
desfăşurate în locul săvârşirii infracţiunii, însă nu conţin nici un fel de informaţii despre
identitatea făptuitorului ori a instrumentelor folosite de acesta.
-urme indeterminate, respectiv urme care oglindesc doar caracteristici utile stabilirii
apartenenţei de grup a obiectului creator 14. Ele nu conţin nici un fel de caracteristici
particulare şi de aceea individualizarea obiectului creator nu este posibilă. Urmele
indetenninate sunt urmele formate de fenomene, o parte din urmele materiale,
microurmele, precum şi un procent apreciabil de urme dinamice. De asemenea sunt incluse
în această categorie urmele statice care reflectă doar forma şi dimensiunile obiectului
creator (aşa. sunt urmele lăsate de mâinile protejate cu mănuşi chirurgicale).
- urme determinate 15 — sunt acele urme care pe lângă trăsăturile generale, reproduc un
număr suficient de caracteristici particulare pe baza cărora se face identificarea individuală
a obiectului creator.
După posibilităţile pe care le oferă in procesul identificării, urmele se clasifică

astfe116:
Urmele care furnizează elemente pentru lămurirea diferitelor împrejurări ale săvârşirii
infracţiunii — aici intră urmele care, deşi nu conţin elemente pentru stabilirea apartenenţei
de gen, contribuie la determinarea naturii activităţilor desfăşurate de făptuitor, a
succesiunii şiduratei lor.
În această categorie intră urmele poziţionale (fereastră deschisă, acul vitezometrului

blocat la o anumită viteză în cazul unui accident rutier).
Urme care ajută la stabilirea apartenenţei de gen, grup, categorie sau specie sunt
acele urme care conţin caracteristic individuale, însă insuficiente identificării factorului
creator (urme formă dinamice de frânare create de pneul unui vehicul, urme de târâre pe
carosabil, urme papilare create în mişcare).
Urme ce permit identificarea factorului creator sunt acele urme care conţin suficiente
caracteristici individuale pentru identicarea factorului creator.In această categorie intră spre
exemplu urmele de mâini, urmele ghinturilor ţevii pe glonţ, sângele.
14
E Stancu, Tratat practice de criminalistică, vol. I, op.cât.,pag. 123
15
Idem
16
Dumitrescu D., Ghiorghici V.op.cât., pag. 84
12
Simon Bîrlea
DESCOPERIREA, FIXAREA, CONSERVAREA ŞI
RIDICAREA URMELOR
CAPITOLUL 2
DESCOPERIREA, FIXAREA, CONSERVAREA ŞI RIDICAREA

URMELOR
1.Descoperirea urmelor
Prezenţa urmelor în câmpul infracţiunii nu are nici o valoare dacă acestea rămân
necunoscute organului judiciar.De aceea, urmele trebuie descoperite şi examinate, apoi
trimise la specialişti, care în urma examinărilor întocmesc raportul de constatare tehnico-
ştiinţifica ori de expertiză criminalistică conferindu-le valoare juridică de probe.
Activitatea de căutare este una dintre cele mai laborioase activităţi criminalistice
din locul săvârşirii infraţiunii, de ea depinde ridicarea unor urme cu valoare probatorie
pentru cauză. Ea presupun în primul rând reconstituirea „iter criminis" iar în al doilea
rând, cunoaşterea situaţiei existente în ambianţa locului cercetat, înainte de săvârşirea
infracţiunii. În acest sens sunt de un real folos explicaţiile date de partea vătămată şi
uneori de martorii oculari cu privire la poziţia şi situarea obiectelor, uşilor, ferestrelor,
sau cu privire la existenţa unor obiecte străine, a altor probe materiale pe care făptuitorul
este posibil să le fi uitat, pierdut sau abandonat.
Căutarea se desfăşoară de la caz la caz, avându-se în vedere: natura şi urmările
faptei, modul de operare folosit, particularităţile locului în care a fost săvârşită
infracţiunea, natura mijloacelor materale de probă şi modul de dispunere a acestora etc.
Se acordă o atenţie sporită cailor de acces şi de părăsire al campului infractional
cercetat, obstacolelor pe care făptuitorul trebuia să le depăşească pentru a comite fapta,
obiectelor care atestă în mod incontestabil acţiunile întreprinse de acesta etc. Este foarte
important ca în etapa de debut a cercetării la fata locului, prin observarea generală a
locului faptei, să se stabilească itinerariul parcurs de făptuitor, întrucât pe baza
13
Simon Bîrlea
RIDICAREA URMELOR
informaţiilor obţinute cu acest prilej se stabilesc cele mai adecvate metode de căutare
sistematică a urmelor şi corpurilor delicte rezultate prin comiterea infractiunii de autor .
În funcţie de natura infracţiunii săvârşite, de specificul locului faptei şi de modul
de operare al infractorului , pentru descoperirea urmelor se va căuta reconstituirea
mentală a fiecărei faze a desfăşurării activităţii infracţionale, parcurgându-se atunci când
este posibil traseul infractorului. Pe parcursul cercetării, fiecare obiect despre care se
presupune că a fost folosit sau atins de infractor va fi examinat cu grijă, pentru a
descoperii eventualele urme17.
Căutarea se va face prin observarea cu ochiul liber, cu aparatură optică ( lupa,
microscop ), surse de lumină albă şi de radiaţii ultraviolete, ori cu diverse dispozitive de
radiaţii gamma etc.
Urmele forma în stare latentă se descoperă folosind unul din următoarele procedee18:
- cu fascicul de lumină dirijat incident;
- cu aparate optice specifice de mărit (microurmele);
- prin transparenţă ;
- cu radiaţii u.v., i.r. gamma, beta;
Aceste procedee sunt nedistructibile deoarece nu aduc modificări urmelor prin
aplicarea lor.
- prin relevare: aici se aplică următoarele tehnici:
-pudrare;
- aburire cu vapori de iod;
- tratare cu soluţii chimice;
- afumare
- procedeee speciale;
- folosirea câinelui de urmă in campul infractional precum si in afara lui;
- folosirea detectoarelor de metale, de radiaţii, de gaze.
Urmele forma în stare latentă se caută cu ajutorul surselor de lumină orientate sub
diverse unghiuri de incidenţă sau cu ajutorul pudrelor relevante de genul celor utilizate în
dactiloscopie.
În cazul urmelor de încălţăminte aflate pe covoare şi mochete, căutarea şi
ridicarea se efectuează cu un dispozitiv special prevăzut cu un covor din PVC, care
17
Dumitrescu D., Ghiorghici V.op.cât., pag 89
18
Ionescu F.op.cât., pag.94
14
Simon Bîrlea
RIDICAREA URMELOR
funcţionează pe baza energiei electrostatice. Pentru descoperirea urmelor materie de genul
firelor şi fibrelor textile, firelor de păr, se foloseşte un fascicul de lumină orientat paralel cu
suprafaţa pe care se face căutarea.
Rezultate bune se obţin cu sursa de lumină Polilight, capabilă să emită radiaţii
electromagnetice atât din domeniul spectrului vizibil, cât şi invizibil. Polilight-ul este
deosebit de eficient şi în cautarea urmelor biologice precum şi a factorilor suplimentari ai
împuşcăturii.
În cazul urmelor materie cu proprietăţi feromagnetice, la căutare se utilizează
magneţi, electromagneţi sau detectoare de metale.Frecvent intrebuinţate pentru
descoperirea armelor, muniţiilor, gloanţelor şi a tuburilor trase, ori a altor obiecte
metalice, sunt detectoarele de metale cu câmp electric.
Pentru cercetarea interiorului unor obiecte metalice, bagajelor şi ambalajelor, se
folosesc detectoare speciale, de mare sensibilitate, de asemenea specifice stiintei
criminalistice .
2.Fixarea urmelor
Elementele de fapt stabilite cu ocazia investigării criminalistice a locului faptei

dobândesc valoare de probă numai în măsura în care sunt fixate prin intermediul
mijloacelor prevăzute de legea procesual-penală. Activitatea de fixare asigurî totodată
cadrul legal al valorificării ulterioare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, pe calea
constatării tehnico-stiintifice sau expertizei criminalistice.
A fixa o urmă înseamnă, din punct de vedere criminalistic, a evidenţia cu claritate, în
scris sau prin intermediul mijloacelor audio-video ori alte asemenea mijloace, locurile în
care au fost descoperite urmele, natura şi numărul lor, dispunerea individuală şi de
ansamblu, precum şi un anumit număr de caracteristici generale şi particulare care le
individualizează19.
Fixarea corespunzătoare a urmelor nu se reduce la simpla lor inventariere. Ea

presupune un proces laborios de evaluare şi consemnare a aspectelor referitoare la :
- natura, numarul şi locurile în care au fost descoperite;
- metodele utilizate la relevarea, ridicarea, ambalarea şi conservarea lor;
19
Ionescu F.op.cât., pag 95
15
Simon Bîrlea
RIDICAREA URMELOR
- descrierea formei, dimensiunilor, culorii şi a unor caracteristici care le
individualizează;
- distanţele faţă de alte urme, obiecte sau repere stabilite din locul faptei etc.
Fixarea urmelor se poate face prin următoarele procedee 20 :

a) prin descriere în:
- procesul verbal de cercetare la faţa locului;
- raportul de constatare tehnico-ştiinţifica sau expertiză.
b) cu ajutorul mijloacelor tehnice:
- fotografie judiciară;
- film judiciar;
- schiţă;
- desen
Principalul mijloc procesual-penal de fixare a urmelor şi probelor materiale

descoperite în locul comiterii faptei este procesul verbal întocmit de organul de cercetare
penală care efectuează cercetarea la faţa locului. Aceştia sunt în principiu criminaliştii sau
experţii.Procesul verbal de cercetare la faţa locului este poate cel mai important document
întocmit de organul de cercetare al poliţiei judiciare care stă la baza începerii urmăririi penale
împotriva autorului.
În afară menţiunilor arătat în art. 91 C. proc.pen., el mai poate cuprinde potrivit art.
131 C. proc.pen., descrierea amănunţită a situaţiei locului săvârşirii infracţiunii, a urmelor
găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace
materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu
dimensiunile respective. La fel de riguros trebuie descrise şi urmele poziţionale, deoarece
ele contribuie uneori în mod decisiv la clarificarea împrejurărilor în care a fost săvârşită
infracţiunea ori s-a produs un eveniment cu implicaţii juridice 21 în campul infracţional .
Raportându-se la dispoziţia imperativă a legii potrivit căreia procesul verbal
trebuie să conţină menţiuni despre urmele, obiectele ridicate cu ocazia cercetării la faţa
locului rezultă implicit, obligaţia organului de urmărire penală de a preciza faptul că în afara
celor consemnate nu au fost ridicate alte urme, obiecte, bunuri sau valori.
20
Itinerariul-drumul parcurs de făptuitor
21
Ionescu F.op.cât., pag. 96
16
Simon Bîrlea
RIDICAREA URMELOR
Bunurile sau valorile potenţial purtătoare de urme a căror relevare nu se poate face
decât în condiţii de laborator, se vor descrie amănunţit în procesul verbal de cercetare la
faţa locului, făcându-se menţiuni exprese despre faptul că au fost ridicate în vederea
examinării de laborator.
Urmele relevate în laborator se vor fixa prin intermediul raportului de constatare
tehnico- ştiinţifică sau de expertiză criminalistică. Fixarea urmelor în raportul de
constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză se face de către specialistul sau expertul
criminalist sau din alt domeniu, în situaţiile în care descoperirea unor urme necesită
cunoştinţe de specialitate din partea unui specialist (exemplu: relevarea urmelor papilare
vechi de pe hartie prin tratarea acesteia cu soluţie de ninhidrina; stabilirea alcoolemiei;
stabilirea cauzelor morţii prin expertiză medico-legală etc. — toate vor fi efectuate numai
de specialişti sau experţi în domeniu) 22.
Pentru fixarea rezultatelor cercetării, în toate cazurile se pot face schiţe, desene,
fotografii, ori alte asemenea lucrări, care se vizează şi se anexează la procesul verbal 23.
Fotografierea şi filmarea judiciară se va realiza din diferite unghiuri, urmărindu-se fixarea
urmelor în raport cu împrejurimile, obiectele şi celelalte urme aflate în câmpul infracţiunii.
În situaţia în care se realizează filmarea, imaginile vor surprinde şi activităţile pe care

le desfăşoară organul de cercetare penara pentru descoperirea urmelor.
Schiţa se întocmeşte în situaţiile în care este necesară o mai bună înţelegere a

amplasamentului urmelor şi a raporturilor de spaţiu în care se află acestea cu celelalte
elemente de la faţa locului sau orientarea în spatiu al unui imobil. La realizarea acesteia se
folosesc semnele convenţionale prevăzute, se stabilesc în mod arbitrar semne convenţionale
care vor fi explicate în legenda schitei întocmite. Desenul se foloseşte mai rar şi se poate
realiza liber sau prin copiere. Desenul poate să cuprindă şi locul faptei sau porţiuni din
acesta, în vederea întocmirii schiţei.
De regulă, desenul se foloseşte în situaţiile în care din anumite motive (lipsa

mijloacelor sau materialelor) nu se poate realiza fixarea prin fotografiere sau videofilmare.
3.Conservarea urmelor
22
Dumitrescu D., Ghiorghici V op.cât., pag. 86
23
Idem
17
Simon Bîrlea
RIDICAREA URMELOR
Conservarea preupune asigurarea integrităţii urmelor sub raport calitativ şi
cantitativ, în intervalul e timp care se scurge de la momentul descoperirii lor, până în
momentul examinării lor în laborator.Organul judiciar ajuns primul la faţa locului este
obligat să îndepărteze curioşii şi să ia măsuri de paza a locului faptei, pentru a conserva
aspectul exterior al acestuia şi a prevenirii producerii unor modificări în distrugerea
urmelor şi mijloacelor materiae de probă, alterarea sau distrugerea lor voluntară sau
involuntară etc.
Operaţiunile de conservare a urmelor variază de la caz la caz în raport cu natura
lor şi suporturile pe care au fost descoperite şi conditiile de mediu existente în locul
faptei.
Unele urme pot fi perisabile prin natura lor şi de aceea trebuie ridicate imediat. În
condiţii de ninsoare sau ploaie, urmele de încălţăminte sau ale mijloacelor de transport
trebuie acoperite cu diverse materiale existente la îndemână, iar obiectele pe care se afla
urme de sânge, de mâini etc.Se ridică şi se introduc într-o încăpere unde sunt lăsate să se
usuce.
4.Ridicarea urmelor
În funcţie de natură, mecanismul de formare şi starea în are se găsesc urmele, se

folosesc mai multe procedee de ridicare:
a. Fotografierea — este procesul universal valabil de ridicare a tuturor categoriilor de

urme, indiferent de tipul său natura acestora.In acest sens la faţa locului se execută
fotografii ale obiectelor principale ale urmelor precum şi fotografii de detaliu.
b. Ridicarea obiectului purtător sau a unei părţi din acesta — procedeul se aplică în cazul
obiectelor purtătoare de urme latente care nu pot fi relevate decât în condiţii de laborator,
precum şi în cazul obiectelor care conţin urme materie (sânge, saliva, vopsea etc.),
unne ale intrumentelor de spargere ori ale mijloacelor de transport.De exemplu
cioburile de geam umede de pe care pot exista urme papilare, se ridică şi se trateaza la
laborator, îmbrăcămintea victimei pe care s-au imprimat urmele pneurilor într-un
accident de circulaţie se ridică şi se ambalează în saci de hârtie.
18
Simon Bîrlea
RIDICAREA URMELOR
c. Ridicarea cu benzi adezive — se recomanda în cazul urmelor forma care din diverse
motive nu pot fi ridicate prin fotografiere.Acest procedeu se foloseşte sin în cazul urmelor
de suprafaţa create prin stratificare sau prin destratificare, precum şi pntru ridicarea
anumitor categorii de urme, cum sunt microparticulele de praf sau pilitura de fier.
d. Mulajul — se foloseşte pentru ridicarea urmelor de adâncime.Că substanţe pentru

efectuarea mulajului se întrebuinţează plastilina, ipsosul dentar, sulful topit, polimerii
etc.Mulajul se sigilează şi etichetează, iar pe etichetă se menţionează: data si locul
ridicării, natura urmei, materialul utilizat pentru mulaj, numele şi prenumele
specialistului care 1-a efectuat, semnăturile organului de urmărire penală, ale
martorilor asistenţi şi ale învinuitului/inculpatului (dacă participă la cercetare) 24.
24
Criminalistica, Vasile Ghiorghici, pag 45
19
Simon Bîrlea CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR
PAPILARE
CAPITOLUL 3
CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR PAPILARE
1.Noţiuni generale
Comiterea unei infracţiuni presupune efectuarea de către autor a unor activităţi ce

produc modificări în ambianţa locului faptei, in campul infractional, modificări cunoscute sub
denumirea de urme.
In raport de natură şi specificul infracţiunii, precum şi de modul de operare al
autorului la faţa locului pot rămâne urme de natura umană, animaiă, ale obiectelor, iar în
unele situaţii urme ale fenomenelor naturii sau ale vegetalelor.
Urmele mainilor pot fi definite ca fiind acele modificări materiale aduse
elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului mâinilor făptuitorului sau
victimei cu acestea, în timpul săvârşirii unei infracţiuni 25.
Din punct de vedere criminalistic ne interesează, în egală măsură atât urmele
create de autorul unei fapte cât şi cele create de victima, dacă ele au legătură cu
infracţiunea.
Pe lângă frecventa relativ mare în câmpul infracţiunii, urmele mâinilor prezintă
importanţă şi datorită reproducerii fidele a formei desenului papilar existent pe suprafaţa
palmei şi degetelor.Aceasta construcţie anatomică specifică omului (prezenţa pe palmă
mâinii — desen palmar — cât şi pe talpa piciorulu — desen plantar — sau la nivelul degetelor
— urme papilare digitale) este formată dintr-un sistem de creşte papilare separate intre ele de
şanţuri papilare.
Urmele papilare sunt studiate de o ramură distinctă a tehnicii criminalistice

denumită dactiloscopie.
25
20
PAPILARE
Desenele papilare se formează pe suprafeţele interioare ale degetelor palmelor şi pe
talpa piciorului. Ele prezintă o serie de proprietăţi care asigură identificarea certă a
persoanei, practic fiind imposibilă comiterea unor erori cu privire la identificarea fizică a
acesteia.
Construcţia desenelor papilare
Pielea este alcătuită după cum se ştie din trei straturi principale: hipoderma
(stratul cel mai profund care face legătura cu organele interne), dermă (pielea propriu zisă)
şi epiderma (stratul exterior).
La nivelul dermei există numeroase proeminente conice cunoscute sub denumirea de
papile în vârful papilelor se afla porii prin care se elimină transpiraţia şi grăsimile produse
de glandele sudoripare şi sebacee.Papilele sunt dispuse una lângă cealaltă şi formează o
multitudine de linii cu inălţimi de 0,1 — 0,4 mm şi lăţimi de 0,2 — 0,7 mm. Aceste
proeminente liniare sunt denumite creşte papilare, iar intervalele dintre ele, şanţuri papilare.
Epiderma reproduce cu fidelitate la suprafaţa sa, crestele şi şanţurile papilare de la
nivelul dermei, alcătuind un desen liniar cu o morfologie irepetabilă şi extrem de
complicată,prin care oamenii pot fi individualizaţi pe baza desenelor papilare. Preocupări
pentru folosirea urmelor papilare în identificarea făptuitorilor infracţiunilor rămase cu autori
neindentificati au existat Incă din a doua jumătate a sec.XIX, prima identificare fiind făcută
în anul 1879 de Henry Faulds, medic scoţian la un spital din Japonia şi profesor la
Universitatea din Tokio.
La conturarea dactiloscopiei că ramura distinctă a ştiinţei criminalistice, o contribuţie
esenţială au mai avut: funcţionarul britanic William Hersechel, care în aul 1892 a publicat un
manual de dactiloscopie (Fingerprints); Francis Galton şi Edward Henry în Anglia, Juan
Vucetich în Argentina, Joseph A. în S.U.A. etc. Aceştia au efectuat aproape concomitent
studii asupra desenelor papilare, ajungând la concluzia că ele oferă o bază certă pentru
identificarea persoanei.
La noi în ţară, meritele deosebite în introducerea dactiloscopiei pentru identificarea
infractorilor şi organizarea unui sistem ştiinţific de înregistrare a recidiviştilor, revine prof.dr.
Mina Minovici care prin studierea desenelor papilare a dus în anul 1896 la realizarea
primelor descoperiri de autori de fapte după urmele papilare.
În anul 1914 pentru prima oară era adusă în faţa justiţiei româneşti problema
descoperirii autorului şi a condamnării acestuia pe baza unicei probe, cea a urmelor lăsate de
21
PAPILARE
crestele papilare la locul faptei. Cu această ocazie s-a efectuat în România şi prima expertiză
dactiloscopică dispusă de justiţie.
În anul 1923 prin contribuţia de excepţie a dr. Andrei Ionescu a fost conceput un
sistem românesc de înregistrare dactiloscopică decadactilară având la bază o clasificare a
desenelor papilare ale celor 10 degete printr-o combinaţie de elemente specifice metodelor
de clasificare Vucetich şi Oloritz.
În anul 1937 ia fiinţă la Bucureşti Serviciul Tehnico-Ştiinţific în cadrul căruia
funcţiona înregistrarea dactiloscopică monodactilară, organizată la nivel central începând cu
anul 1959, pe baza fiselor cu impresiuni ale fiecărui deget şi avea rolul de a identifica autorii
de infracţiuni în baza urmelor lăsate la locul faptei.
Prin acestea, putem da o definitie,dactiloscopia fiind ramura tehnicii criminalistice
care studiază desenele papilare digitale, palmare şi plantare în vederea identificării persoanei
care a actionat atat in campul infractional unde fapta penala a fost comisa cat si in afara
acestuia, şi prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Dactiloscopia are ca obiect de studiu:
- elaborarea şi aplicarea procedeelor şi tehnicilor de căutare, descoperire,

fixare, ridicare şi examinare a urmelor papilare;
- elaborarea metodelor de organizare a evidentelor dactiloscopice
pentru constatarea recidivei, numelor false şi pentru identificarea făptuitorilor
după urmele papilare descoperite în locul săvârşirii infracţiunii;
- elaborarea metodologiei de efectuare a expertizei dactiloscopice;
- elaborarea şi aplicarea metodologiei de codificare a amprentelor şi
urmelor papilare pentru combaterea computerizată a acestora;
- identificarea persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută, pe
baza impresiunilor digitale prelevate de la acestea.
În prezent dactiloscopia cunoaşte o dezvoltare deosebită prin folosirea tehnicilor
de calcul computerizat atât pentru implementarea cât şi pentru efectuarea comparaţilor
dactiloscopice (AF1S 2000)26. Importanta examinării urmelor de mâini în procesul judiciar
rezultă din următoarele considerente:
- conduc la identificarea directă a făptuitorului sau a victimei, precum şi la

probarea acţiunilor întreprinse de acesta;
26
22
PAPILARE
- au o frecvenţă mare, laloul comiterii infracţiunilor pentru că mâinile
făptuitorului sunt acele părţi ale corpului, cu ajutorul cărora acesta atacă
victima,foloseşte diferite obiecte( cuţit, topor, arma de foc, mijloc de transport
etc.), pătrunde în locul faptei prin efracţie sau escaladare, triază, cauta obiectele
vizate, transporta obiectele;
- complexitatea desenelor papilare dau posibilitatea identificării certe a
factorului creator;
- metodologia examinării dactiloscopice permite identificarea rapidă ( în
scurt timp), a persoanei (sistemul automat A.F.I.S. 2000 permite efectuarea în
foarte scurt timp a comparaţiilor dactiloscopice itre urmă şi impresiunile digitale
a milioane de persoane aflate în memoria calculatorului).
2. Însuşirile şi clasificarea desenelor papilare
2.1. insuşirile desenelor papilare

Posibilitatea identificării persoanei cu ajutorul desenelor papilare este asigurată de
trei însuşiri fundamentale, respectiv unicitatea, stabilitatea şi inalterabilitatea.
Unicitatea desenului papilar.
Desenele papilare se deosebesc între ele atât în privinţa morfologiei generale, cât
şi sub aspectul detaliilor de construcţie ale crestelor papilare (acestea din urmă diferă de
la un desen la altul ca număr, plasament şi valoare identificatoare).Fiecare desen papilar
al fiecărui deget are o morfologie unică, neexistând două degete cu desene papilare
identice nici rnăcar la aceeaşi persoană.Calculele matematice au demonstrat că dacă se ia
1n consideraţie un număr de patru detalii constructive ale crestelor papilare, teoretic ar
exista posibilitatea apariţiei a doua desene papilare identice la un număr de 64 miliarde de
desene.
Dacă se iau în calcul 20 de astfel de detalii (din cele aproximativ 150 pe care le
conţine un desen papilar), probabilitatea apariţiei a doi oameni cu desene papilare
identice s-ar produce abia după 400 de milioane de secole.
Stabilitatea desenului papilar.
Desenele papilare încep să se formeze în luna a treia a vieţii intrauterine, capăta
forma definitivă în luna a şasea şi rămân neschimbate tot restul vieţii,dispărând după
decesul persoanei în cadrul procesului de putrefacţie.Singurele modificări care intervin pe
parcursul vieţii sunt cele referitoare la dimensiunile desenelor papilare, care cresc până în
momentul în care mul devine adult.in schimb, forma generală şi construcţia specifică a
23
PAPILARE
crestelor papilare au o stabilitate absolută, morfologia acestora neînregistrând nici un fel
de modificări.Cercetările au demonstrat că la compararea impresiunilor digitale prelevate
de la aceeaşi persoană la mari intervale de timp se observă că într-adevăr structura Ior
rămâne âceeaşi, modificările fiind doar dimensiunile lor.
Inalterabilitatea
- este acea însuşire a desenului papilar de a nu putea fi modificat
sau înlăturat.lncercările de modificare a reliefului papilar sub acţiunea unor
agenţi externi care afectează în mod superficial stratul dermic, se soldează doar
cu distrugerea temporară a acestuia, desenele papilare refăcându-se odată cu
regenerarea pielii, în formele pe care le-au avut iniţial.Leziunile care alterează în
profunzime stratul dermic, precum şi unele afecţiuni dermatologice (de exemplu
lepră), pot duce la deterioarea caracteristicilor individuale ale desenului.
La unele categorii de persoane datorită profesiei pe care o au — electricieni, zidari,

sculptori în piatră etc. — desenele papilare se distrug parţial pe timpul cât îşi
desfăşoară activitatea, însă ele se refac în 10-15 zile de la încetarea acesteia.
Deterioarea parţială a reliefului pielii îngreunează identificarea, însă nu o fac
imposibilă. Identificarea devine mai dificilă deoarece detaliile morfologice ale
crestelor papilare au un contur confuz, neclar, fiind mai greu de interpretat.
Atunci când pielea este afectată în profunzime, respectiv când sunt deteriorate
grav liniile papilare de la nivelul dermei, desenul papilar nu se mai reface în formaţia
iniţial dobândită, însă după vindecarea rănii se formează cicatricile care accentuează intr o
măsură mai mare caracterul individual al amprentelor.Cicatricile pot fi rezultatul unor
tăieturi, înţepături, arsuri termice sau chimice etc. şi au forme, dimensiuni şi plasament
specifice.
Desenele papilare pot fi înlocuite prin transplant însă, aşa cum se subliniază în
literatură de specialitate, transferarea face mai uşor detectabilă încercarea de disimulare şi
oferă indicii privitoare la autorul faptei.
24
PAPILARE
2.2 Clasificarea desenelor papilare.
În funcţie de regiunea anatomică, se disting trei categorii de desene papilare:

palmare,digitale şi plantare.
Desenele papilare palmare se subclasifica în: digito-palmare ( situate la baza
degetelor arătător, mijlociu, inelar şi mic), ternare (la baza degetului mare) şi hipoternare
( situate spre exteriorul palmei). Configuraţia crestelor papilare din cele trei regiuni este
foarte variată, ele putând avea aspect de arcuri, lături simple sau duble,cercuri,spirale etc.
Desenele papilare plantare apar pe talpa piciorului şi sunt la fel de valoroase în
identificarea persoanei, ca orice alt desen papilar. Talpa piciorului se împarte în
următoarele regiuni: metatarsofalangiana, metatarsiana şi regiunea călcâiului.In fiecare
din aceste regiuni, crestele papilare au un aspect specific, care permite identificarea zonei
din care provin chiar atunci când sunt redate fragmentar.
Clasificarea desenelor papilare digitale
Spre deosebire de desenele papilare palmare şi plantare . cele digitale au o largă
răspândire, putând fi descoperite în locuri şi pe obiecte portabile ( genţi, sacose, portofele)
sau imbrăcăminte (pantofi, cămăşi), obiecte metalice sau din lemn, fructe, ambalaje şi
pungi de celofan, corpul victimei, enumerarea acestora fiind practic imposibilă.
Desenele papilare digitale se formează pe falangeta, falangina şi falangă, aceste
regiuni fiind separate între ele de şanţurile flexorale. Cel mai frecvent înainte în locul
faptei sunt urmele care provin din regiunea falangei. Deşi structura acestora este extrem
de complicată, ele oferă totuşi posibilitatea clasificării după criterii riguros
specifice. Pentru a desemna desenele papilare provenite din regiunea falangetei, acestea
vor fi denumite în continuare "desene papilare digitale".
Majoritatea desenelor papilare digitale sunt alcătuite din trei regiuni distincte:
- regiunea marginală — alcătuită din crestele papilare sub forma unor arcuri
puternic boltite, situate pe vârful şi marginile falangetei;
- regiunea centrală (nucleul desenului) are în componenţa sa crestele papilare
cu o configuraţie extrem de variată:lanţuri simple sau duble, cercuri simple,
punctate sau spiralate, ovale rachete etc.;
- regiunea bazală — formată din crestele papilare situate deasupra primului
sunt flexoral.Acestea au aspectul unor linii orizontale, ascendente sau descendente.
25
PAPILARE
În loc de confluenţa al celor trei regiuni ia naştere o foratiune de creşte papilare
denumite în mod convenţional delta.
Acestea pot avea aspectul unui triunuhi. caz incare este denumită delta albă sau a
literei "y" — delta neagră.
În funcţie de configuraţia generală a crestelor papilaredin nucleu, prezenta,
numărul şi plasamentul deltelor, precum şi în raport cu detaliile caracteristice ale
crestelor din regiunea centrală, desenele papilare digitale se clasifica în următoarele
tipuri şi subtipuri:
a.tipul arc (adeltic).
Acest tip de desen conţine în regiunea centrală creşte care pornesc din extremitatea
stângă a falangetei, se continuă spre centru unde se boldesc uşor şi se fixează cu un traseu
descendent spre marginea dreapta. Crestele se boldesc din ce în ce mai mult, pe măsură ce
se apropie de vârful degetelor. Caracsteristic acest tip de desen este faptul că nu conţine
delte, de aici derivând cea de a doua denumire respectiv "tip adeltic". La rândul său, tipul
arc se subctasifica în două subtipuri:
- subtipul arc simplu în care crestele papilare din reginea centrală au cel mai
adesea forma arcului de cerc aproximativ paratele şi uneori a unor lături orientate
spre stânga sau spre dreapta desenului.ln regiunea bazală, crestele papilare
sunt dispuse aproape paralel cu şanţul de flexiune;
- subtipul arc pin ( piniform) in care crestele papilare din nucleu au o
formă prelungită şi ascuţită, căpătând aspectul unui pin, de unde-i vine şi
denumirea27.
Tipul arc este mai puţin răspândit, el însumând aproximativ 7,1 % din totalul
desenelor papilare digitale.
b.tipul lat (monodeltic)
Specifică acestui tip de desen papilar este configuraţia de laturi pe care o au
crestele papilare situate în "inima desenului" 28.Se mai numeşte monodeltic deoarece în
câmpul papilar al unui asemenea desen există o singură delta.
În funcţie de plasamentul deltei faţă de nucleu desenului papilar,tipul lat se divide
în două subtipuri:
27
28
Idem
26
PAPILARE
- subtipul dextrodeltic la care delta este situată în dreaptă faţă de centrul
desenului (deschiderea latului este orientată întotdeauna spre extremitatea
stângă a falangetei);
- subtipul sinistrodeltic la care delta este plasată în stânga faţă de
nucleu,iar deschiderea latului este orientată spre marginea dreaptă a desenului.
Atât subtipul dextrodeltic cât şi cel sinistrodeltic se divid la rândul lor în mai multe
varietăţi, în funcţie de detaliile caracteristice aflate în interiorul sau pe braţele latului
central.
c.tipul cerc (bideltic)

Specific acestui tip de desen este aspectul circular al crestelor papilare din
nucleu şi prezenţa unui număr de două delte plasate de regulă lateral dreapta şi stânga
faţă de centrul desenului.
Acest tip se divide in următoarele subtipuri: 29
- subtipul circular — la care nucleul este redat sub forma unui cerc.El poate
avea mai multe varietăţi, respectiv : cerc punctat, cercuri concetrice, cerc cu
spirală care se roteşte spre stânga sau spre dreapta, cerc neregulat.
- subtipul spirală — în centrul desenului se conturează o creastă papilară sub
forma unei spirale care se roteşte spre stânga sau spre dreapta.E1 are trei varietăţi
şi anume: spirală simplă, spirală dublă şi lat spiral.
- subtipul ovidal — nucleul are aspectul unui oval orientat perpendicular sau
oblic faţă de şanţul de flexiune
subtipul racheta — configuraţia nucleului este asemănătoare unei rachete de tenis care
poate fi prependiculara sau oblică faţă de şanţul flexoral
- subtipul lături gemene — nucleul are o construcţie mai complicată, fiind

alcătuit din două lături, dintre care unul este ascendent iar celălalt descendent.
- subtipul buzunar nucleul este constituit din două lături independente ale
căror braţe se îndreaptă în aceeaşi direcţie.Unul din laturi il înconjoară pe celălalt,
dând regiunii centrale aspectul unui buzunar.
- subtipul bideltic neregulat — aspectul general al nucleului este definit şi
nu permite incadrarea desenului în nicunul din subtipurile prezentate.
29
27
PAPILARE
d.tipul polideltic (combinat)
Tipul polideltic conţine trei sau mai multe delte şi un nucleu cu structura
complicată, format dintr-un desen de tip lat şi unul de tip cerc, ori din două desene de tip
cerc.După numărul deltelor pe care le conţine, tipul combinat sedivide în două subtipuri:
- subtipul trideltic care conţine trei delte
- subtipul qatrodeltic care conţine patru delte şi este extrem de rar intalnit
e.tipul amorf
Desenele de tip amorf conţin creşte papilare cu traiectorii neregulate, care
impiedică sistematizarea lor pe regiuni.Deşi imaginea de asamblu a desenului creează
impresia unui desen haotic, el poate fi totuşi divizat în următoarele subtipuri:
- subtipul simian, specific maimuţelor şi unor categorii de epileptici şi
bolnavi psihic, este format din linii papilare verticale sau oblice şi dintr-o multitudine
de puncte şi fragmente papilare care se contopesc sau se bifurcă în direcţii foarte
diferite30;
- subtipul danteliform conţine de regulă fragmente de creşte papilare orientate
perpendicular pe şanţul flexoral, intre care se afla numeroase puncte
papilare.Desenele danteliforme pot fi totale sau parţiale, .ultimele reprezentând o
combinaţie între creşte papilare danteliforme şi creşte papilare normale.Chiar dacă
desenele papilare danteliforme conţin creşte papilare haotice, au totuşi un
pronunţat caracter individual, oferind la fel ca celelalte tipuri de desene, o bază
singură pentru identificare.Ele sunt rezultatul unor mutaţii cromozomice cu
caracter erdeitar şi nu a unei cauze accidentale.
- subtipul nedefinit, desemnează desenele papilare cu regiunea centrală
afectată de o cicatrice de mari dimensiuni, care împiedică clasificarea lor după
configuraţia specifică mediului.
3. Caracteristici individuale de identificare în dactiloscopie.

Sarcina cea mai importantă pe care o are de rezolvat dactiloscopia este aceea de a
identifica persoană pe baza urmelor papilare descoperite la locul faptei. Identificarea
individuală se bazează pe trei categorii de particularităţi ale crestelor papilare,
30
28
PAPILARE
respectiv : detaliile caracteristice ale crestelor papilare, elementele de poroscopie şi
elementele cretoscopie.
Detaliile caracteristice ale crestelor papilare.

Detaliile caracteristice se referă la construcţia specifică a crestelor papilare. Aceasta
construcţie poate fi analizată sub aspectul formei, dimensiunilor, plasamentului şi valorii ei
identificatoarein câmpul papilar al unui desen se pot întâlni până la 150 de detalii
caracteristice care particularizează în cel mai înalt grad degetul care a creat urmă. În
identificarea dactiloscopică se folosesc următoarele detalii carcateristice:
1)începutul de creastă papilară — punctul în care se formează creasta papilară;
2)sfarsfitul de creastă papilară. — punctul în care se creasta papilară îşi finalizează traseul;
3)bifurcaţie — punctul în care o creastă papilară se desparte în două linii papilare distincte;
4)trifurcaţie — punctul în care o creastă papilară se desparte în trei linii papilare cu trasee
separate;
5)ramificaţie — este o bifurcaţie la care unul ori ambele braţe se despart imediat în alte două
creşte papilare cu trasee independente;
6)contopire simplă — punctul în care se unesc două linii papilare;
7)contopire tripla — punctul în care se unesc trei creşte papilare;
8)fragmentul — este o creastă papilară de dimensiuni mici, capetele fragmentului sunt
libere;
9)punctul papilar — poate fi plasat între două creşte papilare. într-o intrerupere, inel,
butoniera sau într-o deltă albă;
10)butoniera — este conturată de o creastă papilară bifurcată şi apoi se reuneşte după
câţiva milimetrii ( are aspect oval);
11)inelul — este întâlnit pe traseul unei creste papilare continue, are forma circulară şi este
de dimensiuni reduse;
12)inelul punctat — este un inel în interiorul caruiase afla un punct papilar;
13)anastomoza (podeţul) — este alcătuită dintr-un fragment de creastă papilară care uneşte
două creşte papilare consecutive,construcţia având aspectul unui podeţ;
14)creasta aderentă. (cârligul) — este un fragment de creastă papilară cu unul din capete
legat de o altă creastă, celălalt capăt fiind liber;
15)întreruperea de creastă papilară — punctul în care o creastă papilară îşi întrerupe traseul
pe o porţiune de 2-3 mm;
29
PAPILARE
16)depăşirea de creşte papilare — este formată de două capete de creşte papilare care se
depăşesc pe o porţiune de câţiva milimetrii;
17)devierea se formează între două creşte care vin una în intâmpinarea celeilalte, capetele
acestora deviind de la traseul pe care îl aveau înainte de a se întâlni;
18)creşte alternative — detaliul este format dintr-o întrerupere de creastă papilară prin
care trece o creastă papilară. continuă;
19)triunghiul capetelor de creşte papilare — este alcătuit de două începuturi sau sfârşituri
de creşte între care se afla un sfârşit ori cu început de creastă papilară;
20)intersecţia de creşte — punctul în care două creşte se întretaie;
21)grupul de creşte papilare — este o formaţiune constituită din două sau mai multe
fragmentensau puncte papilare, dispuse liniar sau într-o altă formaţie;
22)reîntoarcerea — detaliul constă dintr-o creastă papilară care se curbează brusc şi se
reîntoarce pe un traseu aproximativ paralel cu cel iniţial;
23)cicatricea — are o valoare identificatoare incontestabilă, deşi nu este un element specific
morfologiei iniţiale a desenului papilar.
Practică judiciară din România a statuat că pentru identificarea certă a persoanei

este necesară coincidenţă a cel puţin 12 detalii caracteristice între urmă şi amprenta papilară cu
care se compara. În literatură de specialitate se apreciază că pe lângă corespondenta
celor 12 detalii, este necesar să se îndeplinească şi o altă condiţie respectiv să nu existe nici
un detaliu necoincident.
Elemente de poroscopie.
În cazul fragmentelor de urme papilare care conţin mai puţin de 12 detalii
caracteristice, simplă coincidenţă dintre numărul mic al detaliilor este insuficientă
pentru a formula o concluzie cert pozitivă şi de aceea pentru finalizarea procesului de
identificare se prceseaza la examinări poroscopice.
Concluzia de identitate se bazează pe corespondenţa deplină dintre numărul,
formele, dimensiunile şi plasamentul porilor de pe traseele crestelor papilare.
Numărul porilor existenţi pe un milimetru din lungimea crestei papilare variază
între 9-18, iar forma lor poate fi circulară, ovală, franjurata sau cu aspect de şa,
semiluna etc.Dimensiunile porilor se apreciază atât în unităţi asolute,cât şi în
comparaţie cu cei vecini ( diametrul lor are valori de 80-250 mieroni). În ceea ce
priveşte plasamentul, porii se pot situa pe centrul crestei papilare, caz în care reproduc
30
PAPILARE
complet, sau pe marginea ei, când datorită reproducerii incomplete, imprimă marginilor
crestei papilare un contur sinuos, franjurat.
Pentru examinarea comparativă se aleg două-trei creşte corespondenţe în urmă şi
impresiune, urmărindu-se coincidenţă sau necoincidenta porilor sub aspectul
caracteristicilor amintite. Cercetarea poroscopica necesită mărimi de 10-20X care pot fi
obţinute prin macro sau microfotografiere.
Rezultatele examinărilor şi metodele folosite se descriu în cuprinsul aceluiaşi
raport de expertiză în cae s-a stabilit coincidenţa dintre detaliile caracteristice ale
crestelor papilare.
Elemente de cretoscopie.
Marginile crestelor papilare au un aspect sinuos datorită plasamentului lateral al
porilor care nu se reproduc complet pe creastă. Astfel,de-a lungu1 fiecărei margini se
pot observa forme diverse, care alterează între ele: drepte, concave, convexe, cu aspect de
buzunar de dinte, masă, ungi etc.
4. Clasificarea urmelor papilare.

Urmele papilare iau naştere în timpul contactului nemijlocit dintre relieful pielii cu
diverse obiecte şi se pot forma:
- prin depunerea stratului compus din transpiraţie, grăsimi, praf ori diverse
materii cu care este mânjită mâna ( sânge, vopsea, cerneală, praf s.a.);
- prin detaşarea substanţelor pulverulente aflate pe suprafaţa obiectelor cu care
mâna intra în contact direct;
- prin imprimarea reliefului crestelor papilare în diverse materii plastice.
Urmele papilare pot fi vizibile sau invizibile, de suprafaţă sau de adâncime, statice sau
dinamice
Urmele vizibile (colorate) sunt formate de mână mânjită cu diverse substanţe

colorate Şi sunt urme de stratificare. Uneori sunt mai greu de examinat doarece substanţă
care participă la formarea lor pătrunde în şanţurile papilare, împiedicând astfel
reproducerea exactă a refliefului papilar. Alteori, urmă poate reda traseele şanţurilor,
reflectând în negativ desenul papilar. De aceea examinarea lor trebuie să debuteze cu
studierea şi înţelegerea exactă a mecanismului de formare, pentru a evita în acest fel
31
PAPILARE
formarea unor concluzii greşite (de neidentificare). În funcţie de gradul de îmbâcsire al
crestelor papilare cu substanţe colorate,urmele papilare pot avea aspect diferit. Astfel,
degetele murdare aplicate în mod repetat pe diferite obiecte vor lăsa la început urme
digitale sub formă de mânjituri, iar apoi urmele crestelor vor fi albe, iar cele ale şanţurilor
vor fi colorate.in această situaţie urmele apar ca un negativ al desenelor papilare,
cunoscut fiind faptul că, în caz normal crestele papilare creează urmele.
Urmele invizibile sunt rezultatul depunerii peobiectele atinse, a stratului de

sudoare şi grăsime de pe suprafaţa pielii. Asemenea urme pot fi create şi atunci când mâna
a fost murdărită cu substanţe ca: uleiuri vegetale, unsori de pe piese metalice, produse
petroliere, crme şi vaseline incolore. Ele pot fi observate în anumite situaţii fără a fi
necesară relevarea,dacă spre exemplu suprafaţă pe care se alfa (cioburi de geam) este
iluminată sub un anumit unghi de incidenta. În marea majoritate a cazurilor însă, pentru
evidenterea lor se utilizează diferite metode şi procedee fizice, chimice sau optice, care
vor fi descrise într-o altă secţiune din acest capitol.
Urmele de adâncime31 se formează în materiale plastice cum sunt: plastilina, chitul,
argila proaspătă, ciocolată, untul, brânză topită sau chiar gheaţa.Acestea reproduc negativ
desenul papilar, în sensul că proeminentele redau şanţurile iar adânciturile, crestele
papilare.
Urmele statice se formează prin apăsare şi reproduc cu claritate un număr relativ
mare de caracteristici individuale 32 (atunci când sprafata obiectului purtător nu prezintă
denivelări sau porozităţi accentuate), ceea ce e conferă o valoare identificatoare sporită.
Urmele dinamice iau naştere atunci când mâna alunecă pe un obiect şi se prezintă
sub forma unor dungi paralele cu lăţimi variabile33. Valoarea lor identificatoare este redusă,
neputând fi utilizate pentru efectuarea examenelor comparatve decât în măsura în care la
început sau sfârşitul lor, desenul papilar este redat cu o oarecăre fidelitate. Nu trebuie
neglijat totuşi faptul că în cazul urmelor dinamice colorate, examinarea interesează nu
doar relieful papilar, ci şi materiilecareau participat la crearea 1or 61.
Cunoaşterea mecanismului de formare a urmelor mâinii poate orienta organele de
cercetare penală în vederea aplicării celor mai eficiente tehnici de relevare, interpretării
juste a acestora şi aplicării celor mai bune procedee de ridicare a urmelor descperite cu
ocazia cercetării la faţa locului.
31
32
33
Idem
32
PAPILARE
5.Căutarea urmelor la faţa locului.
Urmele papilare se pot reproduce pe o mare diversitate de obiecte cu suprafaţa
netedă său relativ netedă, aptă să oglindească caractristicile generale şi particulare ale
reliefului pielii.
Căutarea şi descoperirea urmelor presupune o cercetare sistematică şi amănunţită a
locului săvârşirii infracţiunii, prin observarea nemijlocită sau cu ajutorl unor mijloace
tehnice adecvate .in activitatea de căutare se acordă atenţie sporită modului în care sunt
mănuite obiectele posibil purtătoare de urme 34.
Acestea trebuie să fie manevrate cu penseta sau cu mâna înmănuşată, prinzându-le
numai de locurile în care în mod normal nu pot rămâne urme papilare.
Urmele se căuta în primul rând în punctele de acces la locul faptei, prioritate având
obstacolele sau obiectele cu care făptuitorul a intrat în contact direct pentru a le putea
depăşi. Totodată prin observarea generală a situaţiei din locul săvârşirii infracţiunii, se
vor stabili obiectele pe care făptuitorul le-a mişcat sau mutat din loc, obiectele de mobilier
cu uşi, sertare deschise şi răvăşite, geamurile vitrinelor etc.
Chiar şi în cazul în care făptuitorul foloseşte mănuşi, la faţa locului pot rămâne
urmele papilare ale acestuia. Apariţia lor se poate datora deteriorării manuşilor sau
alunecării acestora în timpul mişcării unor obiecte grelesau voluminoase. Nici urmele de
mănuşi nu trebuie să scape atenţiei cercetătorului deoarece o parte din acestea pot servi
laidentificarea (aşa cum este cazul manuşilor de piele şi uneori chiar a celor confecţionate din
materiale textile).
Folosirea manuşilor chirurgicale elimina riscul creării unor urme care să poată fi
folosite la identificare, însă atunci când sunt descoperite la locul faptei, se procedează la
examinarea suprafeţelor exterioare şi interioare ale acetora, întrucât ele pot reţine
fragmente de urme papilare formate în timpul introducerii sau scoaterii lor de pe mână.
Urmele latente se cauta cu ajutorul unei surse de lumină artificială dirijată oblic pe
suprafaţa obiectului purtător de urmă. Dacă urmele nu au putut fi evidenţiate in acest fel, pe
suprafaţa cercetată se pulverizează soluţie de luminol. La examinarea în radiaţii ultraviolete,
urmele devin vizibile datorită fluorescentei pe care luminolul o provoacă substanţelor care au
participat la formarea 1or. Urmele de adâncime formate în plastilina, vopsea proaspătă, chit
etc.,se conserva un timp foarte îndelungat (practic nelimitat).
34
33
PAPILARE
Urmele papilare create în substanţe pulverulente sunt cum raful, pudrele de
toaletă, ipsos, faina etc., se distrug relativ repede datorită acţiunii unor factori externi că:
umiditate, curenţi de aer etc.
Urmele vizibile create cu diverse substanţe colorate ( vopsea, sânge, cernea, ulei) se
păstrează de asemenea o perioadă de timp foarte mare.
Obiectele de sticlă, porţelan, metal, ebonita, lemn lustruit şi lăcuit,păstrează
urmeleani de zile în condiţii de mediu favorabile (în spaţii închise). Dacă ele se afla în aer
liber, timpul de conservare se reduce la câteva luni, săptămâni sau zile.
Hârtia de calitate inferioară (poroasă) păstrează urmele numa pentru câteva ore, ele
fiind absorbite în masă acesteia. Urmele papilare expuse la acţiunea directă a soarelui şi
curenţilor de aer uscat şi cald dispar relativ repede.
Acţiunea apei dacă nu este energică sau îndelungată, nu afectează în mod
semnificativ calitatea urmelor papilare. Atunci când sunt descoperite pe obiecte umede,
acestea trebuie mai întâi uscate la temperatura camerei, după care se încearcă relevarea lor.
Stabilirea vechimii relative a urmelor papilare reprezintă o problemă delicată a
expertizei dactiloscopice. Nu se pot face decât aprecieri cu caracter orientativ în această
privinţă, deoarece la ora actuală nu există metode şi tehnici adecvate care să permită
expertului sau specialistului dactiloscop să se pronunţe într-o manieră categorică asupra
vechimii urmelor.
6. Fixarea şi ridicarea urmelor de mâini

Fixarea se face prin intermedul mijloacelor procesual-penale deja prezentate,
respectiv prin proces-verbal, fotografie, film judiciar, schiţa, desen.
La descrierea în procesul verbal se vor avea în vedere: menţionarea numărului de
urme descoperite, a tipului şi subtipului de desen papilar precum şi a unui număr de cel
puţin două-trei detalii caracteristice pentru fiecare urmă în parte 35; obiectele pe care au fost
descoperite, cu prezicerea plasamentului specific şi al orientării urmelor pe suprafaţa
acestora; procedeele utilizate la relevare, fixare şi ridicare; semnăturile specialistului
criminalist, organului de urmărire penală şi martorilor asistenţi, de puse atât pe foliile
adezive utilizate la ridicarea urmelor, cât şi pe ambalajele în care acestea au fost introduse;
numărul sigiliului aplicat pe ambalaj.
35
34
PAPILARE
Ridicarea urmelor se face prin fotografiere, iar dacă acest lucru nu este posibil, prin
transferarea pe peliculă adezivă, prin mulaj sau prin ridicarea obiectului purtător ori a unei
părţi din acesta.
7. Procedee de relevare a urmelor papilare.

Relevarea urmelor papilare este operaţiunea tehnico-criminalistica prin care
urmele invizibile sunt puse în evidenţă cu ajutorul unor substanţe şi procedee fizice,
chimice şi optice.inainte de aplicarea unui procedeu sau altul, este necesar să se
desfăşoare o serie de operaţiuni pregătitoare, menite să înlăture riscul deteriorării urmelor în
timpul relevării. Astfel, obiectele umede nu se vor trata în starea în care au fost
descoperite, ci numai după ce au fost lăsate să se usuce.
Obiectele ingheţate sau aflate în medii de temperaturi scăzute, vor fi lăsate să se

dezgheţe, să se usuce şi să ajungă la temperatura încăperii în care se face
relevarea. Aplicarea prematură a oricărui procedeu de relevare povoaca distrugerea
urmelor datorită apei sau a condensului care apar la suprafaţa obiectului.
7.1. Procedee fizice de relevare
Procedura constă în aplicarea pe suprafaţa obiectelor a unor pulberi relevante cu grad

mare de aderenţă şi granulaţie foarte fină împrăştierea pulberilor se poate face prin pensulare
sau prin pulverizareiin cazul pensulării se foloseşte pensula cu păr de veveriţă sau puf de
struţ, fibră de sticlă sau pensula magnetică. Se recomandă a fi relevate prin pensulare, urmele
aflate pe obiecte situate în plan orizontal sau care pot fi aduse în poziţie orizontală. Pensula
magnetică este întrebuinţata în cazul urmelor papilare de pe hârtie atunci când relevarea se
face cu pulbere de fier redus cu hidrogen.
Pulverizarea se face cu ajutorul unor dispozitive speciale sau a unor sprayuri şi se

aplică în cazul obiectelor aflate în plan vertical, care nu pot fi răsturnate în poziţie
orizontală. Excedentul de pudră apărut după, pulverizare se înlătură cu pensula
dactiloscopică. Pudrele relevante trebuie să prezinte aderenta selectivă, adică să adere
doar la crestele papilare şi nu la suport. Se utilizează întotdeauna pudre a căror culoare
contrastează cu cea a suportului pe care se face relevarea. În cazul obiectelor cu suprafaţa
multicoloră, la relevare se folosesc pudre fluorescente.
35
PAPILARE
Dintre substanţele folosite la pudrare, o largă răspândire o au: ceruza (carbonul
bazic de plumb), negrul de fum, amestecul de negru de fum, cuarţ şi licopodiu, pulberea
de aluminiu, oxidul de cupru, praful de xerox, pudrele fluorescente, amestecul de pulbere
de fier reduc şu hidrogen şi negru de fum etc.
Fumizarea este un alt procedeu fizic de relevare, care se aplică pentru tratarea
suprafeţelor nichelate sau cromate.
Procedeul foloseşte funinginea obţinută prin arderea camforului, polistirenului sau
chiar a unei lumânări fabricată pe bază de produse petroliere. Obiectul se aşează în calea
fumului ce rezultă 1n momentul arderii, funinginea aderând selectiv la crestele
papilare. Excendentul de funingine se înlătură cu pensula dactiloscopică iar urmă va
apărea colorată în negru.
Metalizarea într-o cameră vidată este metoda folosită pentru relevarea urmelor
papilare de pe suprafeţe cu aspiraţii (hârtii de calitate inferioară, cărămizi etc) şi constă în
folosirea vaporilor de aur-cadmiu sau zinc-antimoniu-cupru, obţinuţi într-un spaţiu
vidat.
Relevarea cu cianoacrilat este o tehnică asemănătoare metalizării în camera

vidată.Obiectul purtător de urme se introduce împreună cu o anumită cantitate de
cianoacrilat într-o cameră cu spaţiu de încălzire închisă ermetic, vaporii de cianoacrilat
depunându-se slectiv la crestele papilare.
O tehnică relativ recentă care nu necesită utilaje şi condiţii speciale de lucru,
constă în expunerea obiectului purtător de urmă, la vaporii produşi de eterul de
cianoacrilat (urmele se colorează în alb). Relevarea se bazează pe proprietatea grăsimilor
secretate de glandele sebacee de a atrage moleculele vaporilor de cianoacrilat. În funcţie
de vechimea urmelor, timpul de relevare variază între 5-20 minute sau mai
mult. Procedeul se aplică cu bune rezultate în cazul urmelor proaspete depuse pe obiecte
cu suprafaţa lisa sau semiporoasa: cauciuc, piele, P.V.C., metale, obiecte din lemn vopsit
sau lăcuit etc. Eterul de cianoacrilat se livrează în plicuri închise ermetic sau în recipiente
de sticlă.
Relevarea cu izotopi radioactivi este o tehnică ce foloseşte izotopii de argint sau

carbon 14 în formă aldehida, ori soluţie de acid stearic în benzol. Izotopii marchează
proteinele din transpiraţie şi sunt folosiţi cu bune rezultate la relevarea urmelor de pe
suporturi textile.
36
PAPILARE
Relevarea urmelor cu un dispozitiv cu câmp electric de medie frecvenţă

Procedeul are la baza proprietatea energiei electrostatice de a atrage şi reţine la
suprafaţa obiectelor o anumită calitate de substanţe pulverulente. Ca pudră relevantă se
foloseşte argentoratul. Relevarea este posibilă doar dacă urmele sunt depuse pe materiale
izolate, rău conducătoare de energie. Suprafaţa pe care se afla urmele se aşează înspre
recipientul metalic în care se găseşte argentoratulin momentul activării aparatului la
reţeaua electrică, argentoratul va fi atras de energia electrostatică şi va adera la urmele
papilare.Surplusul de pudră relevanta se înlătură cu un burete umezit. Procedeul este
eficient pentru relevarea urmelor papilare cu vechime mai mare. Urmele relevate în acest
mod au o rezistenţă atât de mare, încât devine dificilă chiar acţiunea intenţionată de
distrugere a lor.
7.2 Procedee chimice de relevare
Relevarea are la baza colorarea umelor datorită reacţiilor care au loc între
substanţele chimice utilizate că reactivi şi componentele transpiraţiei (săruri, aminoacizi etc.)
Procedeele chimice se aplică cu preponderenţă în laborator, deoarece tehnicile de
relevare sunt mai complicate şi necesită asigurarea unor condiţii speciale de lucru şi un timp
mai îndelungat de relevare. De la această regulă, există totuşi o excepţie, respectiv atunci
când se impune evidenterea urmelor pe pereţi sau obiecte care nu pot fi ridicate din locul
faptei. În această situaţie se foloseşte vaporizarea cu iod.
Vaporizarea cu iod . Relevarea urmelor se face cu un dispozitiv special format dintr-

un recipient de sticlă cu aspect tubular, în care se introduc cristale de iod metalic.
Recipientul este prevăzut la unul din capete cu o pară de cauciuc, cu ajutorul căreia se
produce curentul de aer necesar proiectării vaporilor de iod pe suprafaţa cercetată.
Celălalt capăt al recipientului are forma unei ventuze şi asigură împrăştierea vaporilor de iod
pe obiectul purtător de urme.
Pentru obţinerea vaporilor, recipientul în care se afla cristalele de iod metalic se
încălzeşte timp de 50-60 de secunde la temperatura degajată de mână persoanei care-1
foloseşte. La contactul cu vaporii de iod, urmă se colorează în galben-maroniu. Stabilitatea
urmei este însă foarte redusă şi de aceease impune fotografierea ei imediată.in schimb,
procedeul se poate repeta de mai multe ori dacă din diverse motive urma nu a putut fi
fotografiată în timp util.
37
PAPILARE
Relevarea cu soluţie ninhidrina .
Ninhidrina reacţionează cu aminoacizii din transpiraţie şi colorează urmele în roşu
violet.Pentru relevare se prepară o soluţie de 100 ml acetona şi 0,8 gr ninhidrina (soluţia se
lasa şase omogenizeze 24 ore), care se aplică pe obiectul purtător de urme cu ajutorul unui
tampon de vată.Se poate proceda şi la cufundarea obiectului. în soluţie, după care acesta
este asat să se usuce la temperatura camerei sau în faţa unui bec electric de 100W.
Timpul de relevare depinde de vechimea urmelor (1-2 ore, respeciv 3 zile sau mai mult în
cazul urmelor vechi). Procedeul este utilizat în special la relevarea unnelor papilare de pe
hârtie poroasă, la care nueste posibilă aplicarea metodelor fizice de relevare.
Relevarea cu soluţie de Roşu de Sudan

Obiectul purtător de urme se introduce în soluţia de Roşu de Sudan III, unde va fi
ţinut timp de 24 ore la o temperatură de 40 ° C, apoi se spală în apă rece şi se usucă.
Urmele se colorează în roşu-cărămiziu.
Relevarea cu soluţie de nitrat de argint

Soluţia de nitrat de argint reacţionează cu clorurile din transpiraţie, colorând intens
urmele papilare. Concentraţia soluţiei de nitrat de argint trebuie să fie de 8% în apă distilată,
atunci când se releva urme de pe hârtie sau lemn şi de 20% pentru urmelede pe obiectele de pe
sticle şi porţelan.
Relevarea cu acid fluorhidric.

Procedeul se foloseşte la relevarea urmelor papilare de pe sticlă, atunci când
suprafaţa acesteia este acoperită cu un strat de grăsime. Urmele papilare se vor reflecta în
relief, deoarece acidul fluorhidric corodează sticlă numai în locurile în care nu întâlneşte
grăsimi.
Relevarea cu o solutie alcoolică de rodamina B.

Urmele relevate prin acest procedeu sunt invizibile la lumina albă, însă pot fi
evidenţiate în spectrul ultraviolet, în care dobândesc o fluorescentă potocalie.
7.3. Procedee optice de relevare
38
PAPILARE
Un prim procedeu utilizează radiaţia laser, care provoacă o fluorescentă specifică
substanţelor secretate de glandele sebacee. Un al doilea procedeu foloseşte dispersia
luminoasă a unei raze de lumină incidenta, imaginea urmei fiind obţinută cu ajutorul unor
filtre electrice. Ambele procedee sunt nedistructive şi pot fi relevate de câte ori este
necesar.
8. Interpretarea urmelor papilare la faţa locului

Prin interpretarea urmelor, specialistul criminaslit oferă organului de urmărire
penală, date şi informaţii cu privire la36:
- căile de acces în locul faptei şi punctele prin care făptuitorul a ieşit din
acesta;
- activităţile desfăşurate de fă'ptuitor şi succesiunea lor;
- profesia făptuitorului ( în măsura în care mâinile au fost mânjite cu
substanţe specifice unui anumit domeniu de activitate);
- vârsta şi inălţimea făptuitorului.Vârstă se aproximează în funcţie de
dimensiunile urmelor papilare, putându-se aprecia dacă este vorba de un minor,
adolescent sau adultinăltimea la care s-au creat urmele poate furniza indicii cu privire
la talia persoanei .
- degetul si mâna probabilă de la care provine urmă;
- tipul şi subtipul desenului papilar.
9. Tehnica amprentării
9.1 Amprentarea persoanelor

Amprentarea cu tuş tipografic37
Tuşul tipografic se întinde cu ajutorul unui rulou pe o placă din zinc, sticlă sau
material plastic cu suprafaţa netedă, după care fiecare deget se rulează pe placă şi apoi pe
fişa dactiloscopica destinată obţinerii impresiunilor papilare. Pentru obţinerea unor
impresiuni de calitate, înainte de amprentare, mâinile se degresează cu alcoo1.
Ampremarea chimică
36
37
39
PAPILARE
Tehnica are la baza reacţia care se produce între două substanţe chimice care se
colorează atunci când intră în contact direct. Degetele se rulează pe o pâslă îmbibată cu
soluţia uneia din suprafeţele cu cea de a doua substanţă. Impresiunile papilare se
colorează instantaneu, într-o nuanţă indigo închis spre negru.
Amprentarea specială
Amprentarea specială se face când este necesară examinarea poroscopica şi

cretoscopica a urmelor papilare. Impresiunile pentru comparaţie se obţin prin aplicarea
unor tehnici speciale de amprentare. Pentru aceasta se foloseşte numai un amestec de
cerneală galbenă, colofoniu, spermanţet şi seu, pe care se rulează mai întâi degetul şi apoi
pe o bucată de celuloid transparent care permite proiectarea impresiunii pe un ecran şi
examinarea ei la o scară mărită.
9.2. Amprentarea cadavrelor
Tehnica de amprentare a cadavrelor diferă în raport cu starea în care acestea au

fost descoperite.
La cadavrele la care s-a instalat rigiditatea cadaverică, înainte de amprentare se
acţionează asupra articulaţiilor prin mişcări forţate de flexiune şi extensie, sau se introduc
mâinile într-un vas cu apă caldă. Tusul tipografic se întinde pe degete direct cu ruloul,
impresiunile obţinându-se apoi cu ajutorul unei spatule speciale, de forma semicirculară.
Cadavrele deshidratate sunt mai dificil de amprentat deoarece pielea prezintă
multe depresiuni (zgârieturi). Pentru reconstituirea asectului iniţial al degetelor se
injectează sub piele unul din următoarele lichide: apă caldă, glicerina diluată cu alcool,
ulei de parafină sau vaselină.
După injectare se procedează la amprentarea imediată a cadavrului. Această
tehnică se aplică şi în cazul cadavrelor care au stat în apă în timp îndelungat.
40
PAPILARE
Cadavrele care au intrat în putrefacţie sunt dificil de amprentat datorită
fragilităţii extrem de mari pe care o are pielea 38. De aceea se procedează la decuparea şi
fotografierea ei prin transparenta.
Pentru amprentarea cadavrelor descoperite în apă la care a început procesul de

putrefacţie, se foloseşte procedeul numit "manuşa morţii".
Cadavrele mumificate se amprentează după ce în prealabil degetele şi palmele au
fost tratate cu o soluţie de potasiu în apă (concentraţie 3%). Se pot obţine mulaje ale
degetelor cu ajutorul latexului, siliconului sau alginatului .
10. Probleme ce pot fi rezolvate prin experiza dactiloscopică
Obiectul principal al expertizei dactiloscopice îl constituie identificarea persoanei

pe baza urmelor ridicate din locul savasirii infracţiunii. Totodată prin expertiză mai pot fi
clarificate următoarele probleme:
- dacă obiectul pus la dispoziţia expertului este purtător de urme papilare şi

care sunt acestea;
- regiunea anatomică a corpului care a creat urmă (dacă urma este digitală,
palmara sau plantara);
- dacă urma prezintă suficiente elemente individuale de identificare;
- tipul, subtipul si varietatea desenului papilar;
- mecanismul de formare a urmei;
- vechimea relativă a urmei.
În cazul urmelor colorate, prin expertiză se poate stabili şi substanţa cu care a fost
mânjită mâna.
38
41
Simon Bîrlea CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ ŞI
EXPERTIZA DACTILOSCOPICĂ
Capitolul 4
CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ ŞI EXPERTIZA DACTILOSCOPICĂ
1. DISPUNEREA EFECTUĂRII CONSTATĂRII TEHNICO-ŞIINŢIFICE ŞI A

EXPERTIZEI DACTILOSCOPICE
Legea procesuală penală românească prevede, ca organele de urmărire penală

precum şi instanţele de judecată, să beneficieze de posibilitatea de a folosi cunoştinţele
unor specialişti,tehnicieni sau experţi în vederea lămuririi anumitor fapte sau împrejurări ce
au legătură cu o cauză penală.
Operaţiile de identificare a unei persoane pe baza amprentelor papilare, contribuie
în numeroase cazuri la lămurirea împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele penale şi de
aceea constituie obiect al constatărilor tehnico"ştiinţifice sau expertizelor dispuse pe
parcursul desfăşurării procesului penal.
În codul de procedură penală al României se prevede că atunci când există pericol
de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii defapt şi este
necesară lămurirea de urgenţă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire
penală poate dispune să se efectueze o constatare tehnico- ştiinţifică, iar în celelalte cazuri,
organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei
expertize.
Conform Codului de procedură penală39, organele de urmărire penală dispun
efectuarea constatărilor tehnico- ştiintifice sau a expertizelor prin rezoluţie motivată, în
care se stabileşte obiectul acestora, se formulează întrebările la care trebuie să se răspundă
şi se precizează termenul de executare a lucrării.
Spre deosebire de efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, care poate fi dispusă
numai de organul de urmărire penală, refacerea sau completarea acesteia se poate dispune
atât de organul de urmărire penală cât şi de instanţa de judecată, atunci când raportul de
constatare tehnico- ştiinţifică ori medico- legală nu este complet sau concluziile sale nu
sunt precise.
39
Codul de procedura penala art. 172 alin. 2
42
Pentru dispunerea constatării tehnico-ştiinţifice din oficiu sau la cerere, trebuie
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- prin efectuarea activităţii dispuse să se facă o anumită constatare;
- constatarea să presupună cunoştinţele unui specialist sau tehnician îndomeniu;
- să existe pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbarea unor
situaţii de fapt cu privire la împrejurările supuse constatării;
- lămurirea faptelor sau împrejurărilor să reclame urgenţă.
La expertiza dactiloscopică "organul de urmărire penală sau instanţa de judecată o
dispun când este necesară lămurirea de către un expert a unor fapte sau împrejurări ale
cauzei în vederea aflării adevărului nefiind supusă imperativului urgenţei, implicit fiind
asigurată posibilitatea unei cercetări mai aprofundate şi mai complete a mijloacelor
materiale de probă.
Din cele prezentate în mod schematic cu privire la dispunerea efectuării şi la obiectul
constatării tehnico- ştiinţifice şi ale expertizei, se poate concluziona:
- constatarea tehnico- ştiinţifică se dispune de regulă de organul de urmărire penală,
iar instanţa de judecată (dar şi organul de urmărire penală) poate dispune refacerea sau
completarea acesteia, trimiţând-o procurorului şi nu celui care a efectuat-o;
- expertiza şi noua expertiză se dispun atât de către organul de urmărire penală cât şi
de instanţa de judecată;
- obiectul constatării tehnico- ştiinţifice este diferit de cel al expertizei, întrucât legea
prevede pentru prima existenţa atât a unui pericol de dispariţie cât şi a necesităţii lămuririi
urgente a unor situaţii de fapt sau împrejurări ale cauzei;
- obiectul expertizei îl constituie necesitatea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale
cauzei cu ajutorul cunoştiinţelor unui expert, fără a mai impune existenţa pericolului de
schimbare şi a urgenţei, dar în scopul aflării adevărului;
Cele de mai sus au menirea, printre altele, să arate că ceea ce diferenţiază în esenţă
constatările tehnico- ştiinţifice de expertize, care este obiectul lor şi nu organele care sunt
însărcinate cu efectuarea acestora.
La locul săvârşirii infracţiunii rămân numeroase urme sau obiecte a căror găsire,
ridicare, conservare şi deseori interpretare prin metode tehnice de laborator uneori foarte
complicate, nu pot fi făcute decât de specialişti având şi dotarea materială necesară şi nu de
către orice organ de urmărire penală.
43
De pildă, dacă la faţa locului se găseşte şi se ridică un document suspect ce poartă
urme digitale latente pe suprafaţa sa, care pot aparţine făptuitorului infracţiunii, este
necesară o examinare de laborator pentru constatarea existeneţei şi evidenţierea lor.
Examinarea şi relevarea unor asemenea urme la faţa locului nici nu se pot imagina,
deoarece astfel de operaţii cer anumite condiţii de laborator, urmele trebuind să fie tratate
cu soluţie de ninhidrină sau cu ale substanţe care le evidenţiază după câteva zile, rezultatul
examinării şi relevării nu poate fi consemnat decât într-un raport de constatare şi nu în
procesul verbal de cercetare la faţa locului întrucât este imposibil ca cercetarea să se
extindă pe atâtea zile.
În acest caz se întrunesc cele două condiţii impuse de normele procesual- penale
pentru efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice40:
- există pericol de dispariţie a urmelor ce se pot afla pe documente deoarece se
cunoaşte că hârtia nu poate păstra multă vreme aceste urme şi în orice caz nu în starea în
care au rămas, intervenind în timp modificări ca urmare a îmbâcsirii urmei, datorită
întinderii secreţiilor biologice în masa hârtiei, care are proprietăţi higroscopice.
- este necesară lămurirea urgentă a existenţei urmelor, deoarece, astfel, documentul nu
poate fi folosit mai departe pentru rezolvarea cauzei, fiindcă nu poate fi atins, existând
pericolul să se şteargă sau să se deterioreze eventualele urme.
Practica a demonstrat că la faţa locului se impune cu necesitate efectuarea de
constatări tehnico-ştiinţifice dactiloscopice de interpretare pentru a se mai stabilii mâna şi
degetul care au creat urma, modul cum a acţionat autorul când a creat urmele, care este
vechimea unei urme, dacă urmele papilare au fost lăsate în timpul executării actului
infracţional.
În toate cazurile, când la faţa locului au fost descoperite un număr mare de urme
papilare, se impune cu urgenţă problema clarificării situaţiei acestor urme printr-un
document oficial în baza căruia organul de urmărire penală va acţiona în continuare,
orientându-şi cercetările şi eforturile spre găsirea persoanelor careau lăsat urmele.
În momentul de faţă, la întrebări cum ar fi: câte din urmele papilare ridicate aparţin
victimei, reclamantului, membrilor de familie ai acestuia ori salariaţilor care lucrează în
locul unde s-a săvârşit fapta, câte din urmele papilare ridicate prezintă suficiente
caracteristici pentru identificarea persoanei care le-a creat, le raspunde cercetarea efectuată
la faţa locului.
Considerăm că toate operaţiile de mare complexitate şi tehnicitate ce trebuiau
efectuate pentru a răspunde la asemenea întrebări fac obiectul constatărilor tehnico-
40
Noul Cod de procedura penala art.172 alin. 9
44
ştiinţifice dactiloscopice, deoarece se încadrează întocmai condiţiilor prevăzute de Codul
de procedură penală pentru dispunerea şi efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice.
2. ORGANELE CARE EFECTUEAZĂ CONSTATAREA TEHNICO-

STIINŢIFICĂ ŞI EXPERTIZA DACTILOSCOPICĂ
În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală,„constatarea tehnico-

ştiinţifică se efectuează de regulă de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în
cadrul altor organe41.
De subliniat aceste prevederi, deoarece, dintr-o concepţie stranie, unii practicieni
absolutizează prima parte a textului de lege citat, socotind că efectuarea constatării
tehnico-ştiinţifice este de competenţa exclusivă a specialiştilor din laboratoarele ce aparţin
instituţiei din care fac parte şi organele de urmărire penală, ceea ce este total eronat. De
asemenea datorită aceleaşi concepţii s-a ajuns să se afirme că lucrările sunt socotite
expertize sau constatări tehnico-ştiinţifice în funcţie de organul care le efectuează.
Expertiza criminalistică (deci şi cea dactiloscopică) după cum stipulează
prevederile Codului de procedură penală se solicită direct laboratoarelor de expertiză
criminalistică, precum şi oricărui institut de specialitate, astfel că se limitează cazurile în
care se admite numirea directă a expertului de către organul deurmărire penală sau de
instanţa de judecată. Această reglementare se justifică prin aceea că la executarea
expertizelor tehnice sau contabile pot fi folosiţi specialişti ori experţi care lucrează în
diferite instituţii sau întreprinderi în funcţii de contabili, economisti, revizori, ingineri,
arhitecţi, etc., cunoştinţele lor îndomeniul respectiv fiind suficiente pentru executarea unor
astfel de expertize. De asemenea şi mijloacele tehnice necesare pentru efectuarea acestor
expertize nu diferă de cele ce se folosesc şi în producţia materială, acolo unde
experţii profesează meseria.
Cu totul altfel se prezintă lucrurile în expertiza criminalistică un expertul trebuie să
fie special calificat în acest scop. Nu se poate concepe, de exemplu, că în expertiza
dactiloscopică să se poată folosi specialişti din alte domenii ale ştiinţei şi tehnici, fiind
numiţi ocazional, deoarece prin profesia lor ei nu vin în contact cu acele probleme şi
cunoştinţe ce sunt necesare efectuării acestor tipuri de expertiză şi deci n-au cum să-şi
41
Nould Cod de procedura penala art.172 alin. 4
45
formeze deprinderi şi tehnici de lucru adecvate. La fel se pune problema şi în ceea
ce priveşte mijloacele folosite, care îndeobşte sunt special construite sau adaptate pentru a
fi utilizate numai în laboratoarele criminalistice.
Întrucât reglementarea dată de lege "prin care organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată trebuie să se adreseze direct laboratorului de expertiză criminalistică
sau oricărui institut de specialitate pentru efectuarea examinării solicitate" nu este în
concordanţă cu dreptul părţilor de a recomanda câte un expert care să participe la
efectuarea expertizei, legea procesual-penală dispune că în cazul expertizei criminalistice
prevederea referitoare la acest drept al părţilor nu se aplică.
Institutul de criminalistică din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice de pe lângă Ministerul Justitiei au prevăzut
în statele lor de organizare funcţii de experţi, precum şi sisteme de pregătire şi calificare
conform prevederilor legale.
3. CUPRINSUL RAPORTULUI DE CONSTATARE TEHNICO-ŞIINŢIFICĂ ŞI A

CELUI DE EXPERTIZĂ DACTILOSCOPICĂ
Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice ca şi ale expertizei se

consemnează într-un raport.
Practica laboratoarelor de expertiză criminalistică confirmă respectarea întocmai a
reglementării amintite, iar raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză
dactiloscopică cuprinde următoarele părţi:
-parte introductivă;
-descrierea în amănunt a operaţiilor efectuate;
-concluziile.
În partea introductivă se arată baza în care s-a efectuat constatarea tehnico-ştiinţifică
sau expertiză şi care este organul de urmărire penală sau instanţa de judecată ce a dispus
executarea acesteia.
- se consemnează numele şi prenumele expertului, data la care s-a dispus
efectuarea lucrării, data când a fost întocmit raportul, precum şi locul, respectiv
laboratorul de expertiză criminalistică sau institutul de specialitate din care face parte
expertul.
Codul de procedură penală prevede că atunci când laboratorul de expertiză
criminalistică sau institutul de specialitate consideră necesar ca la efectuarea expertizei să
participe sau să-şi dea părerea şi specialiştii de la alte instituţii, poate folosi asistenţa sau
46
avizul acestora, în acest caz în partea introductivă se va menţiona nominal participarea
unor asemenea specialişti arătându-se cine a cerut aceasta şi în ce scop.
Tot în această parte, se va trece obiectul constatării tehnico-ştiinţifice sau
expertizei şi întrebările la care urmează să se răspundă, deoarece adeseori se confundă
obiectul expertizei cu înrebările la care urmează a se răspunde, nu este lipsit de interes a
dezbate această problemă cu ajutorul următoarelor speţe:
În situaţia când s-a trimis o urmă digitală ridicată de la locul comiterii unuifurt
prin spargere în dauna avutului privat, obiectul expertizei îl constituie examinarea urmei
digitale ridicate de la faţa locului în vederea identificării celui care a lăsat-o, iar întrebările
adresate expertului ar putea fi: dacă urma prezintă deformări, căreia dintre persoanele
suspecte ale căror amprente de comparare se trimit aparţine urma.
În cazul unei hârtii suspecte a păstra urme digitale, obiectul constatării este
examinarea documentului ridicat de la faţa locului pentru a se stabili dacă are pe ea astfel
de urme, iar întrebările ce s-ar putea adresa sunt următoarele: dacă şi câte urme se găsesc
pe hârtia în cauză, care este vechimea fiecărei urme în parte, dacă vreuna din urme aparţine
victimei, dacă urmele pot face obiectul unei expertize de identificare dactiloscopică.
Cu privire la întrebările ce se adresează expertului, practica criminalistică a stabilit
câteva reguli ce se recomandă a fi respectate atunci când ele se formulează, astfel,
întrebările trebuie:
- să nu depăsească obiectul expertizei;
- să fie în concordanţă cu specialitatea laboratorului la care se adresează instanţa de
judecată sau organul de urmărire penală;
- să precizeze toate problemele ce se impun a fi lămurite prin cunoştinţele unui
specialist sau expert şi care nu sunt în afara obiectului expertizei;
-să fie clare, precise şi complete.
În aceeaşi parte a raportului se consemnează printr-o descriere amănunţită
completată cu fotografii, întregul materil pus la dispoziţie pentru efectuarea constatării
tehnico-ştiinţifice sau expertizei. În acest sens experienţa expertizei criminalistice din ţara
noastră poate fi sintetizată în următoarele:
- descrierea amănunţită a coletului primit în care se găseste obiectul purtător de urmă,
a legăturilor, sigiliilor aplicate şi textul acestora şi executarea, în acelaşi timp, a
fotografiilor acestora;
47
- desfacerea coletului şi consemnarea tuturor obiectelor şi urmelor pe care acesta le
cuprinde,cu precizarea stării de conservare în care se găsesc precizându-se eventualele
deteriorări datorate transportului. Cu această ocazie obiectele vor fi fotografiate:
- descrierea amprentelor martor (care au fost luate de la persoanele suspecte, în
vederea comparării) precizându-se dacă sunt de calitate corespunzătoare şi dacă pot fi
folosite pentru rezolvarea întrebărilor ce au fost adresate.
După epuizarea problemelor ce trebuie consemnate în partea introductivă se va
trece la cea de-a doua parte a raportului, în care se vor descrie amănunţit toate operaţiile
efectuate.
De exemplu, în cazul unei constatări tehnico-ştiinţifice efectuate asupra unui obiect
ce trebuie tratat pentru a fi relevate eventualele urme, se vor arăta amănunţit metodele
aplicate, reţetele folosite, timpul scurs de la aplicarea metodei până la apariţia urmei sau a
urmelor, executându-se fotografierea detaliată a acestora. În continuare se vor descrie
particularităţile de identificare pe care le prezintă urmele.
În cazul când se trimite o urmă, şi împreună cu aceasta amprentele unor persoane
suspecte, pentru a se stabili prin expertiză cui aparţine urma, descrierea operaţiunilor
efectuate se va face în aceeaşi ordine în care s-au şi realizat.
Cu privire la examinarea urmei ori mijlocului material de probă se vor enumera
toate constatările făcute în legătură cu acesta. Astfel la urmă se vor descrie: tipul şi
varietatea sa, felul nucleului, forma deltei (dacă este posibil) şi câteva detalii caracteristice
pe care le prezintă.
Iată de exemplu cum se descriu în raportul de expertiză constatările asupra unei
urme de identificat: amprenta prezentată este o urmă digitală monodeltică, varietatea
sinistrodeltică cu nucleul în formă de laţ liniar şi deltă neagră, în cuprinsul desenului
papilar se observă clar imprimate următoarele detalii caracteristice( la trei creste spre
dreapta de baghetă se află un cârlig, în continuare la o creastă de aceasta, o bifurcaţie, iar
după alte două creste se găseste o bifurcaţie şi după alte două creste o depăşire, pe linia
delto-centrală sunt şase creste, amprenta are suficiente detalii pentru a permite identificarea
degetului care a lăsat-o).
Expertul nu se limitează numai la elementele pe care le-a descris în această parte a
raportului, ci va căuta să studieze cu mare atenţie urma descoperind şi marcând un număr
mult mai mare de elemente care vor constitui baza lui pentru compararea cu alte amprente,
numai după aceea va trece la examinarea amprentelor de comparat.
48
Următoarea operaţie consemnată în raport va fi examinarea separată a amprentelor
de comparat. La exemplul prezentat se va consemna câte din amprente sunt de tipul
sinistrodeltic cu laţ liniar şi cu sase creste pe linia delto-centrală, retinându-se numai
acestea, apoi se va descrie în continuare amprenta care prezintă caracteristicile ce au fost
descrise la urma care urmează a fi identificată. Descrierea amprentei se va face similar ca
la urmă sau se va menţiona că această amprentă prezintă numeroase asemănări cu urma,
atât în privinţa formei, a desenelor cât şi a amplasării detaliilor caracteristice.
Pe baza acestor elemente de coincidenţă care apar doar la o singură amprentă din
totalul celor avute la dispoziţie pentru examinat, expertul trece săverifice punct cu punct
dacă toate detaliile ce le-a descoperit în urmă se găsesc şi la amprenta care are cea mai
mare asemănare cu ea. Această operaţie este examinarea comparativă, care ca şi celelalte,
trebuie descrisă amănunţit, consemnându-se în raport toate felurile de comparaţii efectuate.
Constatările se demonstrează şi vizual prin fotografii şi desene.
În cadrul examenului comparativ nu trebuie să se aibă în vedere numai numărul
punctelor de coincidenţă, ci şi varietatea şi diversitatea lor 42. De exemplu, într-o
comparare, specialistul trebuie să nu se limiteze numai la 2 sau 3 feluri de detalii, cum ar fi
început, sfârşit de creastă, bifurcaţie, ci să caute şi altele în aşa fel încât să se ajungă la 6-7
feluri de detalii. Examinarea comparativă vacuprinde mai multe etape:
-stabilirea numărului total (cât mai mare) de puncte coincidente;
-selectarea celor mai rare (valoroase) puncte de coincidenţă;
-căutarea unor puncte coincidente cât mai diverse;
Modul de examinare comparativă cel mai uzitat de specialişti şi experţi
dactiloscopi este tehnica juxtapunerii imaginilor (foto nr. 4.1) şi constă în prezentarea
alăturată a forografiilor celor două amprente comparate, mărite la aceeaşi scară pe care se
trasează concomitent cel puţin 12 puncte de coincidenţă descoperite în ambele imagini.
Elementele de individualizare sau caracteristicile vizibile pe cele două imagini pot fi
marcate prin diverse trăsături (cercuri, pătrate, săgeţi) realizate în culori vizibile şi
numerotate, în vederea canalizării atenţiei privitorilor spre asemănările sau deosebirile
dintre ele. Detaliile comune pot fi colorate pe ambele fotografii, dar se va manifesta atenţia
necesară pentru a nu seda impresia că au fost desenate elemente noi acolo unde iniţial nu
existau. De reţinut că demonstrarea identităţii este valabilă atunci când pe cele două
fotograme juxtapuse nu există nici un punct necoincident.
42
49
4.1
Elemente caracteristice individuale coincidente
http://www.scribd.com/doc/238555894/Referat-Expertiza-dactiloscopica#scribd
1- contopire de creste 10- contopire de creste

2- contopire de creste 11- sfarsit de creasta
3- sfarsit de creasta 12- inceput de creasta
4- bifurcare de creasta 13- sfarsit de creasta
5- bifurcare de creasta 14- bifurcare de creasta
6- bifurcare de creasta 15-contopire de creste
7- bifurcare de creasta 16- bifurcare de creasta
8- început de creastă 17- sfarsit de creasta
9- bifurcare de creasta
50
4.2
Elemente caracteristice individuale coincidente
1- inceput de creasta papilara 8- inceput de creatsa papilara

2- bifurcatie de creasta papilara 9- sfarsit de creasta papilara
3- inceput de creasta papilara 10- inceput de creasta papilara
4- creste alternative 11- inceput de creasta papilara
5- sfarsit de creasta papilara 12- sfarsit de creasta papilara
6- punct papilar 13- sfarsit de creasta papilara
7- inceput de creasta papilara 16- bifurcatie de creste papilara.
De regulă, se realizează câte o demonstraţie pentru fiecare din perechile de imagini

coincidente. În cazul urmelor la care s-au examinat porii, se întocmeşte o plansă separată cu
ilustrarea comparativă a acestora.
Când urmele sunt imprimate complet şi nu prezintă deformări se poate ilustra
verificarea continuităţii liniare a desenului papilar prin segmentarea în două sau mai multe
părţi a fotogramelor celor două amprente ce se compară şi inversarea fragmentelor între ele
pentru a se constata dacă desenul îşi schimbă aspectul morfologic. Segmentarea se va face în
limita posibilităţilor chiar prin punctele caracteristice comune, marcate prin colorare.
51
4.3
Demonstrarea continuităţii liniare
Cerificarea coincidenţei detaliilor caracteristice descoperite în ambele amprente şi

demonstarea vizuală a acestui fapt se efectuează foarte frecvent prin diagrama punctelor de
coincidenţă.
Metoda constă în următoarele: se ia câte o fotografie la aceeaşi scară, de la urma şi
impresiunea care se compară, şi se lipesc alăturat pe o coală de hârtie.
52
Sub această planşă se fixează în aşa fel încât să nu se mişte, o altă coală de hârtie,
care va constitui suportul pe care se construieşte diagrama, apoi cu mare atenţie pe cele două
fotografii sunt înţepate exact în acelaşi loc punctele de coincidenţă. Înţeparea se va realiza în
aşa fel încât vârful înţepătorului să străpungă uşor şi coala de hârtie de sub planşa cu cele
două fotografii.
În continuare se unesc prin linii drepte urmele de înţepătură de pe coala albă de
hîrtie şi apar două diagrame care vor fi foarte asemănătoare ca formă şi dimensiuni dacă
amprentele au fost create de acelaşi deget sau regiune a palmei ori plantei. Diagramele se pot
trasa cu linii colorate chiar pe fotogramele comparate.
53
4.4
Diagrama punctelor coincidente
De regulă se constată mici diferenţe între dimensiunile componentelor celor două

diagrame, explicabile prin mecanismul diferit de formare a celor două amprente, care este
influenţat de următorii factori:
- suportul diferit pe care au rămas amprentele;
54
- gradul de apăsare este diferit în cele două cazuri;
- direcţia şi felul de rulare a degetului în cazul impresiunii şi contactulstatic al
degetului cu suportul în cazul urmei;
- curbarea sau rugozitatea suprafeţei (bec, sticlă, scândură aspră);
- greşeli de tehnică, în cazul fotografierii urmei la faţa locului;
- îmbâcsirea sau imprimarea incompletă a unora din caracteristici.
Un mod de demonstrare uşor de realizat, dar şi uşor de înţeles este reprezentarea
prin rapoarte şi proporţii pe hârtie milimetrică, a fiecărui segment de dreaptă care ia naştere
între un punct fix de pe amprentă şi fiecare din punctele de coincidenţă trasate şi numerotate
anterior. Cu compasul se iau dimensiunile acestor segmente, după ce au fost numerotate cu
aceleaşi cifre ca şi punctele de coincidenţă şi se reproduc grafic pe hârtie milimetrică.
4.5
Trasarea de la un punct fix a unor drepte spre fiecare din punctele de coincidenţă
55
4.6
Reprezentarea detaliilor pe hârtie milimetrică (cifrele 1- 10 reprezintă mărimea
dreptelor trasate la fotografia anterioară)
În cazul când, în afară de examinări comparative, în cazul expertizei s-au efectuat şi

experimentări, acestea vor fi descrise amănunţit cu arătarea mijlocelor, reţelelor şi condiţiilor
în care s-au desfăşurat.
După terminarea tuturor examinărilor din partea descriptivă se trece la redactarea
ultimei părţi a raportului: concluziile. Ele vor cuprinde răspunsurile la toate întrebările
adresate.
Răspunsurile redau atât părerea expertului sau specialistului de la laboratorul de
expertiză criminalistică sau institutul de specialitate respectiv, cât şi opinia sau avizul
specialiştilor de la alte instituţii care au fost solicitaţi să participe sau să asiste la efectuarea
lucrării.
Este necesar ca răspunsurile să nu depăsească obiectul constatării tehnico-ştiinţifice
sau al expertizei şi de asemenea ele trebuie să decurgă în mod logic din demonstraţiile făcute.
Răspunsul care nu-şi găseste demonstrarea corespunzătoare în cuprinsul raportului poate fi
considerat ca subiectiv, iar lucrarea nesatisfăcătoare din acest punct de vedere.
Concluziile trebuie să fie scurte, clare, precise, fără echivoc, direct la obiect şi să
răspundă pe puncte la întrebările puse în ordonanţă sau în rezoluţie.
56
Concluziile referitoare la identitatea realizată prin dactiloscopie pot cuprinde unul
sau mai multe răspunsuri. Fiecare răspuns poate avea următoru lcaracter:
- afirmativ, în mod cert;
- negativ, în mod cert;
- probabil;
- nu se poate stabili.
Probabilitatea, în orice expertiză criminalistică cu obiect de identificare, nu este
decât afirmativă şi în mod gresit se susţine că poate fi negativă. Concluziile probabile se
formulează, de regulă în cazul constatărilor tehnico-ştiinţifice şi au ca obiect interpretarea
urmelor la faţa locului. De exemplu ,,urma de pe partea dreaptă a televizorului a fost lăsată,
probabil, de degetul mare de la mâna dreaptă a persoanei care a mutat acest obiect, sau urma
papilarădescoperită pe becul încăperii în care a fost găsit cadavrul a fost lăsată de o persoană
ce avea probabil înălţimea de peste 1,80 m``.
Expertiza dactiloscopică, spre deosebire de alte genuri de expertiză criminalistică,
excelează prin concluzii certe datorită elementelor exacte cu care lucrează.
Identificarea dactiloscopică nu poate fi probabilă decât atunci când urma aflată în
discuţie conţine mai puţin de 8 detalii caracteristice şi acestea sunt din cele cu frecvenţă mare
de apariţie. În celelalte cazuri, concluziile expertizei dactiloscopice pot fi certe sau de
imposibilitate.
4. VALOAREA PROBATORIE A URMELOR PAPILARE ŞI A CONSTATĂRII TEHNICO-

ŞTIINŢIFICE PRECUM ŞI A EXPERTIZEI DACTILOSCOPICE
Urmele papilare fac parte din categoria probelor indirecte (indiciilor). Prezenţa lor la
locul săvârşirii infracţiunii nu dovedeşte, în mod direct, că acolo s-a săvârşit acea faptă şi nici
că persoana sau persoanele de la care provin sunt autorii infractiunii.
Urma papilară probează doar prezenta persoanei care a lăsat-o în locul cercetat.
Persoana în cauză putea să fie trecut prin locul unde s-a săvârşit o infractiune, înainte de
comiterea acesteia, în timpul săvârşirii faptei de o altă persoană sau imediat după comitere, în
intervalul scurs până la sosirea echipei de cercetare la faţa locului. Membrii echipei de
cercetare la faţa locului pot deasemenea, lăsa urme "din neatenţie" pe obiectele aflate în
câmpul infractiunii.
În multe cazuri, urmele descoperite au fost lăsate chiar de victimele infracţiunii.
57
Prin intermediul urmelor papilare, a constatării tehnico-ştiinţifice sau a expertizei
dactiloscopice, se poate stabili identitatea persoanelor care au venit în contact cu obiectele
existente în locul unde s-a comis o infracţiune, iar după realizarea acestui prim pas, cu
ajutorul altor probe se trece la stabilirea rolului pecare acele persoane l-au jucat în savârşirea
faptei penale cercetate.
Urmele papilare rămase după efectuarea comparaţiilor dactiloscopice de excludere a
persoanelor ce nu au legătură cu săvârşirea faptei prezintă un interes deosebit în activitatea de
probaţiune, deoarece pot ajuta organul judiciar înformarea de convingeri certe cu privire la
existenţa infractiunii şi vinovăţia făptuitorilor.
Conform principiului liberei aprecieri a probelor, consfinţit şi de Codul de procedură
penală, probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia (deci şi a urmelor
papilare) realizăndu-se de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată, potrivit
convingerii lor, formată după examinarea tuturor probelor administrate şi conducându-se după
conştiinţa lor.
Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele dactiloscopice constituie mijloacele
legale de administrare ca probe a urmelor papilare43.
Mijloacele de probă nu au o ordine prestabilită, ele fiind utilizate în cadrul procesului
penal în raport cu ansamblul probelor existente în cauză.
La valoare probantă, constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiză dactiloscopică sunt
egale cu celelalte mijloace de probă.
Comparativ cu alte genuri de expertize criminalistice, cele referitoare la urmele
papilare, se caracterizează în general pe formularea de concluzii certe(pozitive sau negative)
contribuind astfel în mod substanţial la formare a convingerii organelor judiciare în legătură
cu identitatea făptuitorilor şi împrejurărilor comiterii infracţiunilor.
Într-un studiu asupra modului în care sunt percepute concluziile rapoartelor de
expertiză criminalistică de către instanţele judecătoreşti se afirmă că 87% din cazuri
concluziile sunt însuşite, în 2% neînsusite, iar în 11% nu aufost utilizate. Concluziile însuşite
sunt cele care au contribuit la soluţionarea cauzei. Aportul expertizei este mai clar exprimat în
hotărârile judecătoreşti, alteori doar amintit sau numai subînţeles, fără nici o motivare
specială.
În ceea ce priveste însuşirea expresă a rapoartelor de expertiză, cercetarea dosarelor
de judecată relevă diverse situaţii: concluziile certe sunt reţinute de instanţă ca probă unică în
lipsa altor probe concludente, sau în coroborare cu alte probe administrate în cauză.
43
58
Calorificarea concluziilor prin coroborare cu alte probe se întâlnesc atât sub formă
simplă, când se menţionează că expertiza confirmă sau infirmă o anumită stare de fapt, cât şi
sub formă dezvoltată când completul de judecată nunumai că îşi însuşeste concluziile
expertizei, dar preia din constatările raportuluiargumentele cu caracter tehnic.
Potrivit aceluiaşi studiu, neînţelegerea concluziilor raportului de expertiză se
datorează în primul rând faptului că, într-o serie de dosare, expertizele efectuate nu au mai
ajuns în stadiul de a fi valorificate întrucât procesul penal a încetat pentru unul din
următoarele motive: amnistie, restituire la procuratură,împăcarea părţilor, renunţarea la
acţiune.
Concluziile constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor dactiloscopice trebuie
apreciate în mod critic atât faţă de motivarea din cuprinsul raportului cât şi faţă de restul
materialelor probatorii administrate în cauza respectivă. Numai în acest fel poate fi
determinată forţa probantă a raportului de expertiză care constă în veridicitatea sa, în
concordanţa concluziei cu realitatea.
59
Simon Bîrlea STUDIU DE CAZ
STUDIU DE CAZ
Apariţia metodei de relevare a urmelor papilare cu vapori de cianacrilat.
Urmele papilare sunt considerate de mult timp ca fiind unele dintre cele mai
importante probe fizice care pot fi descoperite la faţa locului, iar relevarea lor clasică se face
prin folosirea pulberilor.
Metoda de folosire a vaporilor de cianacrilat este denumită de asemenea şi metoda

super-glue,care la relevarea urmelor papilare latente, s-a dovedit a fi un instrument eficient şi
totodată de nelipsit pentru investigatorii profesionişti, iar calitatea rezultatelor a făcut-o
populară.
Începuturile metodei „Super-Glue” au fost folosite pentru prima dată de către

specialiştii din cadrul Poliţiei Naţionale Japoneze, în anul 1978. La scurt timp după aceasta,
metoda a fost dusă în Statele Unite ale Americii şi în Europa, în prezent fiind folosită de către
majoritatea forţelor de poliţie, în special de poliţiştii din cadrul Serviciului Criminalistic.
În Romania, metoda de folosire a vaporilor de cianacrilat a ajuns doar la sfârşitul

anilor 1980 şi începutul anilor 1990, însă a fost folosită ocazional, mai mult din curiozitate, de
un număr redus de specialişti care foloseau instalaţii improvizate de vaporizare a
cianacrilatului. Se poate spune că folosirea metodei de relevare, s-a extins în anul 2002, odată
cu dotarea Institutului de Criminalistică şi a Serviciilor Criminalistice cu autolaboratoare
pentru cercetarea la faţa locului, care sunt prevăzute şi cu o instalaţie modernă de relevare a
urmelor papilare latente cu vapori de cianacrilat.
Unii experţi criminalişti consideră metoda de relevare cu super-glue a doua ca

importanţă, după cea de relevare folosind pulberile, alţii consideră că ar trebui să fie prima ca
importanţă în relevarea urmelor, dar nimeni nu neagă faptul că aceasta este cea mai nouă şi
mai revoluţionară.
60
Procedura de lucru cu instalaţia de vaporizare a cianacrilatului din dotarea

autolaboratorului
1. Se alimentează cu curent electric instalaţia de vaporizare folosind o sursă de 220 V sau

grupul electrogen din dotarea autospecialei.
2. Se umple cu apă distilată rezervorul pentru umiditate şi vasul spălător aflat la partea
inferioară a autospecialei folosind pâlnia din complet.
3. Se pulverizează cu spray siliconic în incintă.
4. Se introduce în incinta obiectul purtator de urme, apoi placa neagră din complet cu urme
papilare martor.
5. Se conectează (toate spre dreapta) comutatorul principal, comutatorul de umiditate,

comutatorul de atmosferă (ventilaţie) şi comutatorul de lumină .
6. Se aşteaptă ca indicatorul de umiditate să arate minim 80%.
7. Se pune folia (capacul) de vaporizare din complet cu circa 20 picături (1 tub) cianacrilat pe
placa de încălzire din interiorul incintei.
8. Se conectează (spre dreapta) comutatorul vaporizatorului.
9. Se observă formarea urmelor papilare pe placa martor.
10. Dacă rezultatul este suficient, se conectează (spre stânga) comutatorul de evacuare a aerului.
11. După 20 minute (timpul de evacuare a aerului din interior) se conectează toate comutatoarele
în poziţia iniţială şi se scot probele din incintă.
Urmele de silicon şi cianacrilat din interiorul incintei şi de pe geam pot fi îndepărtate

prin frecare cu alcool.
61
Prezentarea metodei de relevare a urmelor papilare cu cianacrilat
Procedeul de relevare a urmelor papilare prin vaporizare cu cianacrilat este una dintre
cele mai eficiente metode de a face vizibile şi de a conserva urmele papilare de pe orice obiect
cu suprafeţe neabsorbante.
Această metodă produce rezultate extrordinare în cazul obiectelor cu suprafeţe

neporoase (metal, sticlă).
Cianacrilatul (etilesterul) este o substanţă folosită ca adeziv din categoria celor mai
rapide, care poate fi subordonata substanţelor de lipit la secundă. Cianacrilatul lichid aflat în
contact cu caldura, degajă rapid vapori care reacţionează cu grasimea de pe crestele urmelor
papilare latente, punându-le astfel în evidenţă.
Calitatea relevarii unei urme papilare prin această metodă este influenţată de cantitatea
de apă din urma papilară. De cele mai multe ori, aceasta are un conţinut scăzut de apă,
deoarece ea se evaporă cu o rapiditate direct proporţională cu temperatura mediului ambiant.
De aceea, este indicat să se trateze în prealabil urma papilară cu vapori de apă. Această
umidificare poate fi obţinută prin introducerea obiectului purtator de urme în instalaţia de
vaporizare, iar după acţionarea spre dreapta a butonului de la indicatorul pentru umiditate, se
aşteptă cca 5 min., până când acesta arată umiditatea aerului de aproximativ 80%.
Durata de timp este variabilă atât în procesul umidificării substanţei urmelor papilare,
cât şi în cel al relevării acestora prin depunerea vaporilor de cianacrilat, în funcţie de obiectul
purtator de urme. De aceea este necesar ca, odată cu introducerea obiectelor purtatoare de
urme în instalaţia de vaporizare, să se introducă şi o placuţă pe care s-au creat în prealabil
urme martor, deoarece acest lucru poate fi de ajutor la determinarea duratei celor două
operaţiuni.
În urma testărilor efectuate, am constatat faptul că, atunci când temperatura plăcii de
încălzire este de cca. 130° C, cianacrilatul degajă vapori care se depun pe crestele urmelor
papilare, care devin vizibile, având o culoare gri.
62
De precizat faptul că întreg procesul de evaporare a cianacrilatului şi depunerea pe

crestele urmelor papilare trebuie urmărit. Apariţia urmelor papilare poate să decurgă foarte
repede.
În procesul de expunere a obiectului purtător de urme la vaporii de cianacrilat trebuie

să se ţină cont de tipul de Super Glue folosit, de concentraţia cianacrilatului din acesta şi de
greutatea substanţei.
Testările au fost efectuate folosind trei tipuri de Super-Glue. La fiecare testare s-a
folosit conţinutul de cianacrilat al unui tub cu greutatea de 2g, sau de 3g.
Timpii de expunere a obiectului purtător de urme la vaporii de cianacrilat(după

atingerea temperaturii de cca 130° C )au fost următorii:
- 5-10 min pentru Super Glue „Chemer” 2g;
- 10-15 min pentru Super Glue „VULTUR 2g;
- 15-20 min pentru Super Glue de 3 g.
Întreg procesul de relevare a urmelor papilare latente cu vapori de cianacrilat folosind

instalaţia din dotarea autolaboratorului, durează între 30 şi 40 min., în funcţie de obiectul
purtător de urme şi tipul de Super Glue folosit.
Parametrii
Cel mai bun rezultat în relevarea urmelor papilare cu vapori de cianacrilat, la toate
tipurile de obiecte purtătoare de urme testate, a fost obţinut, folosind Super Glue „Chemmer”
de 2 g.
Timpii de expunere de mai sus sunt orientativi, întreg procesul de evaporare a

ciancrilatului va fi atent urmărit, deoarece urmele papilare pot deveni vizibile într-un timp
foarte scurt, iar expunerea prelungită poate duce la imposibilitatea exploatării urmei din punct
63
de vedere dactiloscopic. Spre exemplu, s-a observat faptul că, în cazul obiectelor
confecţionate din înlocuitori de piele.
Expunerea îndelungată (peste 10 min.) duce la depunerea în exces a vaporilor de

cianacrilat şi la îmbâcsirea crestelor papilare.
Contrastul urmelor papilare relevate prin procedeul de vaporizare cu cianacrilat, poate

fi îmbunătăţit prin pensulare cu prafuri (pulberi) fluorescente, negre sau argintii, care pot fi
magnetice sau nemagnetice, în funcţie de obiectul tratat şi de culoare de baza a suportului.
Când urmele papilare nu devin vizibile după folosirea unui anumit tip de Super Glue
respectând procedura de lucru cu instalaţia de vaporizare cu cianacrilat din dotarea
autolaboratorului, se recomandă folosirea unui alt tip de Super Glue, până la obţinerea unei
relevări utile a urmei papilare (dacă aceasta există).
La un număr redus de obiecte purtătoare de urme(2-4), nu se recomandă folosirea unei

cantităţi mai mare de Super Glue, decât în cantităţile mai sus enumerate, deoarece există
riscul deteriorării urmelor prin îmbâcsirea crestelor cu cianacrilat. Dacă însă după evaporarea
unui tub cu cianacrilat rezultatul nu este satisfăcător(urmele papilare nu sunt bine conturate),
se reia procesul prin adăugarea de cianacrilat(un tub), cu ajutorul furtunului din plastic, prin
orificiul din fereastră
În cazul urmelor papilare mai vechi de pe suprafeţe lipicioase sau poroase, această
metodă de relevare prezintă avantaje considerabile.
Ridicarea urmelor pailare latente după relevarea cu vapori de cianacrilat.
Una din metodele de ridicare a urmelor relevate cu vapori de cianacrilat şi conturate

cu ajutorul pulberilor, este prin transferarea pe folie adezivă.
Ridicarea urmelor papilare relevate cu vapori de cianacrilat, folosind instalaţia de

vaporizare cu cianacrilat din dotarea autolaboratorului, se poate face şi prin fotografiere
directă la scară în sistem analog sau digital.
Materiale folosite
Pe piaţă există mai multe tipuri de Super Glue, dar în urma mai multor teste efectuate
pe mai multe obiecte purtătoare de urme, au fost folosite doar cele trei tipuri de Super Glue
64
enumerate, iar durata expunerii la vaporii de cianacrilat au fost diferite în funcţie de
cianacrilatul folosit în relevarea urmelor.
Cianacrilatul poate fi obtinut atat din „Super Glue”, cat si ca substanta separata
lichida.
In continuare vom prezenta diferite obiecte purtatoare de urme, precum si urmele

papilare relevate de pe acestea cu vapori de cianacrilat.
Precizam faptul ca urmele ilustrate nu sunt prelucrate, acestea fiind prezentate asa cum
s-au relevat, prin folosirea vaporilor de cianacrilat.
4.7
Urme relevate cu vapori de cianacrilat de pe un ciocan şi un cartuş
http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/RELEVAREA-URMELOR-PAPILARE-
DE-75516.php
65
Simon Bîrlea CONCLUZIILE LUCRĂRII
II. CONCLUZIILE LUCRĂRII
Amprentele papilare sunt impresiuni ale reliefului crestelor papilare, prezente pe

partea interioară a palmelor şi pe tălpile picioarelor omului. Termenul de "amprente" este o
denumire generică, în practică fiind utilizat cu două sensuri:
- urme papilare — imprimări involuntare ale reliefului crestelor papilare pe
obiectele din câmpul infracţional sau pe corpul uman şi prezintă interes în scopul
stabilirii sursei de origine;
- impresiuni papilare — imprimări voluntare ale reliefului crestelor papilare pe fişe
dactiloscopice tip sau prelevate în format electronic, în scopul înregistrării şi
comparării acestora.
Pricipala activitate de identificare în criminalistică, este cea legată de identificarea unei
persoane şi s-a manifestat încă de la primele acte antisociale, îmbrăcând două aspecte:
- identificarea după urme a persoanei care a comis o faptă penală;
- înregistrarea acestei persoane, astfel încât, dacă mai comite o nouă infracţiune
fie cunoscută situaţia ei de recidivist.
Nu se poate admite că două desene papilare, deşi sunt unice şi diferite în
ansamblul lor, n-ar putea prezenta fragmente absolut la fel, repetate sub latura
dispunerii celor câteva elemente care se evidenţiază, fiind, de cele mai multe ori,
inaccesibile alte criterii de diferenţiere precum: număr de pori, lăţimea crestelor
papilare, numărul celorlalte şi alte numeroase caracteristici pe care le posedă
impresiunea, dar care nu apar în fragment şi care consacră unitatea.
Primele înregistrări ale persoanelor s-au făcut pe baza unor fişe cu semnalmente, dar
după un timp, această metodă, datorită volumului mare de fişe înregistrate a devenit
greoaie, fapt ce a dus la dezvoltarea unei alte metode, pe baza fotografiilor, care a fost
folosită în paralel cu înregistrarea antropometrică.
Identificarea dactiloscopică este realizată printr-un examen dactiloscopic
comparativ între urmele papilare în litigiu şi impresiunile papilare model de
comparaţie, prin care se înţeleg cele aflate în cartotecile dactiloscopice, cele provenite de
la persoane din cercul de suspecţi, de la persoanele care urmează să li se stabilească
identitatea, de la cadavrele cu identitate necunoscută sau urmele papilare ridicate de pe
diverse obiecte ce aparţin persoanei dispărute.
66
Simon Bîrlea CONCLUZIILE LUCRĂRII
Între fapta penală şi modificarea produsă trebuie să existe un raport de
cauzalitate caracterizat prin aceleaşi criterii ca raportul cauzal prezent în structura
laturii obiective a infracţiunii.
Sarcina principală a dactiloscopiei în cazul impresiunilor papilare este aşadar, de a
constata dacă o urmă papilară incriminată şi o impresiune papilară model de
comparaţie sunt create de acelaşi deget, palma sau planta a piciorului şi pe această bază,
de a stabili identitatea fizică a unei persoane.Aspectul morfologic care este acelaşi
demonstrează identitatea de origine a urmei cu impresiunea şi în acelaşi timp, le
deosebeşte de urmele şi impresiunile provenite de la alte persoane.
67
Simon Bîrlea
ANEXE
68
Simon Bîrlea
69
Simon Bîrlea
70
Simon Bîrlea
Bibliografie:
I. CARŢI , MANUALE, TRATATE
1.A. Ionaş, Ascultarea persoanelor în procesul penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2004
2.Ş. Ioan, Criminalistică, Editura Psihomedia, Sibiu, 2014
3.M. Ilie, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011
4.L. Carjan, Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book , Bucureşti 2005
5.Ş. Ioan, Criminalistică- Elemente de bază în ancheta judiciară, Editura Psihomedia,
Sibiu, 2010
6. F.Ionescu, Criminalistică, Editura Universală, Bucureşti 2008;
7.I. Anghelescu şi colaboratorii, Tratat practic de criminalistică , Vol.l, Editura M.I.,
Bucureşti 1976;
8.Anghelescu şi colaboratorii, Tratat practic de criminalistică , V ol IV, Editura M.I.,
Bucureşti 1982;
9.Gh. Pasescu, R.I. Constantin, Secretele amprentelor papilare, Editura Natioal,
Bucureşti 1996;
10.E. Stancu, Tratat de eriminalistică, ediţia a Il-a revăzuta şi adăugita, Editura Universul
Juridic,Bucureşti 2002;
11.E. Stancu, Criminalstica,V ol I, ediţia a Editura Actami, Bucureşti 1999;
12.R.I.Constantin,R.1. Rădulescu, Dactiloscopia, Editura M.I., Bucureşti 1975
13.C. Turai., C. Panghele, Cercetări eredo-biologice criminalistice privind desenele
palmare plantare cu zone danteliforme — Arhiva Institutului de Medicină Legală "Mina
Minovici", Bucureşti 1969
14.C.Suciu.,Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972
15.V.Farcasiu. Noi modele de relevare şi ridicare a urmelor papilare şi de încălţăminte — în
culegerea "Prezent şi perspectiva în ştiinţa criminalistică", Editura M.I. Bucureşti 1979
16.D. Dumitrescu., V.Ghiorghici . Criminalistică, Editura Zappys, Campina 2005
17.A. Golunski . şi colaboratorii, Criminalistică, Editura Stiinţifică Bucureşti 1961
18.E.Stancu Criminalistică, vol I Editura Tempus SRL, Bucureşti 1992
71
Simon Bîrlea
19.G. Huţan, I. Dorin Holografia, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1971
20.E. Stancu, Tratat de criminalistică, editita a IV-a, revăzuta şi adăugita, Editura
Universul Juridic, Bucureşti 2007
21.V. Dongoroz, Explcatii teoretice ale codului de procedura penală roman, Vol.1 —
Partea generală, Editura Academiei, Bucureşti 1975
22.N. Dulgheru Revista Politia Romana Editura Bucuresti 2010
23.V. Coroiu, Metodologii practice de anchetă penală, Editura Estfalia, Bucureşti,
2009
24. Sandu F., Şerb S., Udrea M., Drăghici I., Teorie şi tactică poliţienească, Editura
Ministerului de Interne, Bucureşti, 2002
25.V. Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor Editura Paralela 45, Bucureşti,
2000
26. C. Lupu, Cercetarea la faţa locului, Bucureşti, 1971
II. LEGISLATIE IN VIGOARE
27.Codul penal, publicat potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012, „Legea nr. 286/2009
privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009, cu modificarile şi completarile ulterioare, intră în vigoare la data de 1 februarie 2014”.
28.Codul de procedură penală, publicat potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012, „Legea
nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
510 din 24 iulie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare, intra in vigoare la data de 1
februarie 2014”.
III. ARTICOLE, REVISTE, ADRESE E-MAIL
29.Colecţia criminalistică 2010-2014

30.Revista Pentru Patrie, Editura Bucuresti 2006
31. http://www.scribd.com
72

Licenta Particularitatile Identificarii Persoanelor Dupa Urmele Papilare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Particularitatile Identificarii Persoanelor Dupa Urmele Papilare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ,,SPIRU HARET”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDIU: DREPT

Lector Univ. dr. Ioan ŞTEFU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDIU: DREPT

Lector Univ. dr. Ioan ŞTEFU

II. CONCLUZIILE LUCRĂRII……………………………………….. ………….…68

În această lucrare mi-am propus să vă prezint probleme ce ţin de urmele descoperite în

Pentru atingerea scopului ne-am propus următoarele obiective:

a cerceta modul de formare al urmelor papilare;

NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA GENERALĂ A URMELOR

Cercetarea criminalistică are drept fundament ştiinţific principiul potrivit căruia, în

În literatura juridică de specialitate se folosesc mai multe criterii de clasificare a

Un al doilea grupaj de criterii de clasificare al urmelor, extrem de util din

După valoarea identificatoare, urmele se clasifica în:

- acestea sunt de regulă urme poziţionale reprezentate de obiecte răvăşite, uşi,

După posibilităţile pe care le oferă in procesul identificării, urmele se clasifică

În această categorie intră urmele poziţionale (fereastră deschisă, acul vitezometrului

DESCOPERIREA, FIXAREA, CONSERVAREA ŞI RIDICAREA

Elementele de fapt stabilite cu ocazia investigării criminalistice a locului faptei

Fixarea corespunzătoare a urmelor nu se reduce la simpla lor inventariere. Ea

Fixarea urmelor se poate face prin următoarele procedee 20 :

Principalul mijloc procesual-penal de fixare a urmelor şi probelor materiale

În situaţia în care se realizează filmarea, imaginile vor surprinde şi activităţile pe care

Schiţa se întocmeşte în situaţiile în care este necesară o mai bună înţelegere a

De regulă, desenul se foloseşte în situaţiile în care din anumite motive (lipsa

În funcţie de natură, mecanismul de formare şi starea în are se găsesc urmele, se

a. Fotografierea — este procesul universal valabil de ridicare a tuturor categoriilor de

d. Mulajul — se foloseşte pentru ridicarea urmelor de adâncime.Că substanţe pentru

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR PAPILARE

Comiterea unei infracţiuni presupune efectuarea de către autor a unor activităţi ce

Urmele papilare sunt studiate de o ramură distinctă a tehnicii criminalistice

Dactiloscopia are ca obiect de studiu:

- elaborarea şi aplicarea procedeelor şi tehnicilor de căutare, descoperire,

- conduc la identificarea directă a făptuitorului sau a victimei, precum şi la

2. Însuşirile şi clasificarea desenelor papilare

2.1. insuşirile desenelor papilare

La unele categorii de persoane datorită profesiei pe care o au — electricieni, zidari,

În funcţie de regiunea anatomică, se disting trei categorii de desene papilare:

c.tipul cerc (bideltic)

- subtipul lături gemene — nucleul are o construcţie mai complicată, fiind

3. Caracteristici individuale de identificare în dactiloscopie.

Detaliile caracteristice ale crestelor papilare.

Practică judiciară din România a statuat că pentru identificarea certă a persoanei

4. Clasificarea urmelor papilare.

Urmele vizibile (colorate) sunt formate de mână mânjită cu diverse substanţe

Urmele invizibile sunt rezultatul depunerii peobiectele atinse, a stratului de

6. Fixarea şi ridicarea urmelor de mâini

7. Procedee de relevare a urmelor papilare.

Obiectele ingheţate sau aflate în medii de temperaturi scăzute, vor fi lăsate să se

7.1. Procedee fizice de relevare

Procedura constă în aplicarea pe suprafaţa obiectelor a unor pulberi relevante cu grad

Pulverizarea se face cu ajutorul unor dispozitive speciale sau a unor sprayuri şi se

Relevarea cu cianoacrilat este o tehnică asemănătoare metalizării în camera

Relevarea cu izotopi radioactivi este o tehnică ce foloseşte izotopii de argint sau

Relevarea urmelor cu un dispozitiv cu câmp electric de medie frecvenţă

7.2 Procedee chimice de relevare

Vaporizarea cu iod . Relevarea urmelor se face cu un dispozitiv special format dintr-

Relevarea cu soluţie de Roşu de Sudan

Relevarea cu soluţie de nitrat de argint

Relevarea cu acid fluorhidric.

Relevarea cu o solutie alcoolică de rodamina B.