Sunteți pe pagina 1din 17

1

Elemente de compunere
savantă
Mic dicţionar etimologic şi explicativ

Prof. Silvia Mărunţelu


Colegiul Naţional “Alexandru Lahovari”
Râmnicu-Vâlcea
2

ARGUMENT

Ideea realizării unui “Mic dicţionar de elemente de


compunere savantă” s-a născut din activitatea directă cu
elevii, din dorinţa de a găsi modalităţi mai eficiente de
reţinere a sensurilor unor cuvinte aparţinând limbajelor
de specialitate şi nu numai. Am constatat că în
dicţionarul de neologisme acestea sunt înregistrate ca
articole distincte , precizându-li-se sensurile, filiera prin
care au pătruns în limba română, precum şi etimonul din
greacă sau latină.
Astfel, am organizat materialul pe patru rubrici:
1. Elementul de compunere ( ex. acro-)
2. Originea (< fr. acro-, gr. akros )
3. Semnificaţii ( ascuţit, extrem, vârf )
4. Cuvinte în care apare ( acrofobie, acrobat,
acromegalie )
Nu am precizat sensurile cuvintelor , considerând
că , după operaţia firească de deducere a acestora , pasul
următor este fixarea sensului exact prin consultarea unui
dicţionar explicativ. Fără a avea pretenţii exhaustive ,
considerăm că un astfel de dicţionar poate constitui un
util instrument de lucru pentru elevii noştri.
3

Elemente de compunere savantă

Elem. de compunere Origine Semnificaţii Cuvinte în care apare


acro- <fr. acro-,gr. akros ascuţit, extrem,vârf acrofobie, acrobat,
acromegalie etc.
acva-, acvi- <fr.aqui-, aqua-, lat. aqua apă acvicultură, acvifaună
aden(o)- <fr.aden(o)-,gr. aden glandă adenoid, adenom,
adenopatie, adenotomie
adip(o)- <fr. adip(o)-,lat.adeps,-ipis grăsime adipogeneză,adipos
aero- <fr. aero-,gr.aer,-os aer aeroamfibiu,aerob etc.
agro- <fr. agro-, gr.agros câmp agrobiologie etc.
aleuro- <fr.aleur(o)-,gr.aleuron făină aleurometru,
algo-1 <lat.alga algă algocultură,algologie
algo-2,-algie <fr.algo-,gr.algos durere nevralgie etc.
alo- <fr.allo-,gr.allos diferit alogen,alohton,alopatie
etc.
alti- <fr.alti-,lat.altus înălţime altimetru,altocumulus
ambli- <fr.ambly,gr.amblys şters,diminuat ambliopie
amfi-1 <fr.amphi-,gr.amphi de jur împrejur amfiteatru
amfi-2(M.Avram) doi amfibiu,amfibrah etc.
amfo-(M.Avram) doi amfocit
ambi- <fr.ambi-,lat.ambos amândoi ambidextru,ambigen
ampel(o)- <fr.ampel(o)-,gr.ampelos viţă de vie ampelidacee,ampelografie
andro- <fr.andro-,gr.ander,-dros bărbat androfobie,androgin,
andropauză, androsteron
anemo- <fr.anemo-,gr.anemos vânt anemocor,anemofil,anemo
-metru,anemoscop
angi(o)- <fr.angi(o)-,gr.angeion vas, canal, receptacul angiectazie, angiocolită,
angiografie,angiologie,an-
giom,angiopatie
anizo- <fr.aniso, gr.an(fără), isos inegal anizometropie,anizotropie
(egal)
anto- <fr.antho-,gr.anthos floare antologie, antozoare
antrac(o)- <fr.anthrac(o)-,gr.anthrax cărbune antracen, antracit
antrop(o)-, -antrop, <fr.anthrop(o)- , - om antropocentrism,
-antropie anthrope, -anthropie, antropofag,
gr.anthropos antropogeneză, antropoid,
antropolatrie, antropologie
arahn(o)- <fr.arachn(o)-, gr.arachne păianjen arahnide, arahnologie
-arh,-arhie <fr.-arque,- mai mare peste oligarhie, monarh etc.
archie,gr.archein( a
comanda)
arheo- <fr.archeo-,gr.archaios vechi arheologie, arheopterix
aristo- <fr.aristo-, gr.aristos nobil aristocrat, aristocraţie
aritm(o)- <fr.arithm(o)-,gr.arithmos număr aritmetică, aritmogrif,
aritmometru
arterio- <fr.arterio-, gr. arteria arteră arteriografie,
arterioscleroză
artr(o)- <fr.arthr(o)-,gr.arthron articulaţie artrografie, artrologie,
artropatie, artropode
aster(o)-, astro- <fr.astro-,aster(o)-,lat.astr stea asteroid, astrobiologie,
um astrofizică, astrometrie
4

-atlon <gr.athlon probă pentatlon


audio- <fr.audio-,lat.audire ( a auz audiofrecvenţă,
auzi) audiometru
auto- <fr.auto-, gr.autos 1.însuşi, singur autoapărare, autocritic,
2.automobil autocefal, autocraţie,
autograf, autoblindat etc.
bacteri(o)- <fr.bacteri(o)-, gr.bakteria bacterie bacteriofag, bacteriologie,
bacteriostatic
balne(o)- <fr.balne(o)-,lat. balneum de băi balneologie, balneoterapie,
(baie)
bar(i)-,bar(o)- <fr.baro-,bary-,gr.baros,- greutate barometru, baroscop,
rys presiune barotropismbarimetrie,
barisferă
bati-,bato- <fr.bathy-,batho-,gr.bathys adâncime batimetru, batipelagic,
batiscaf, batisferă,
batofobie, batometru
bi-,bis- <fr.bi-,lat.bis doi, de două ori, dublu biacid, biatlon, biatomic,
biaxial, bibazic, bisexuat,
bisilabic, bisector
biblio- <fr.biblio-,gr. biblion carte bibliobuz, bibliofil,
bibliografie, bibliologie,
bibliotecă, bibliotehnică
etc.
bio-,-biotic, -bioză <fr.bio-,-biotique,- viaţă biobibliografie, biopsie,
biose,gr.bios biotip, biotop
blast(o)-,-blast <fr.blast(o)-,-blaste, germen, embrion blastoderm, blastogeneză
gr.blastos
blefar(o)- <fr.blephar(o)-,gr.blephar pleoapă blefaroconjunctivită,
on (blefarită)
bleno- <fr.blenno-,gr.blenna mucoasă blenoragie
bradi- <fr.brady-,gr.bradyus lent, rar bradicardie, bradichinezie,
bradifazie, bradilalie,
bradipepsie etc.
brahi-1 <fr.brachy-,gr.brachys scurt, îngust brahilogie
brahi2(o)-, -brah <fr.brachi*o(/,/braque,gr. braţ brahiopod, amfibrah
brakhion,,lat.brachium
brio- <fr.brye-,gr.bryon muşchi, plantă briofite, briologie,
briozoare
bronh(o)- <fr.bronch(o)-, gr. bronhie bronhografie, bronhopatie,
bronches bronhopneumonie,
bronhoscopie
butir(o)- <fr.butyr(o)-, lat.butyrum, unt butirină, butirometru
gr.butyron
-buz <fr.-bus ,lat.(omni)bus , vehicul de transport în autobuz
pentru toţi,<omnis-toţi comun
caco- <fr.caco-,gr.kakos urât, rău , greşit cacofonie, cacosmie
(percepere exagerată a
mirosurilor urâte)
cali-, calo- <fr.calli-,callo-,gr.kallos frumos caligrafie, calofil,
anticalofil
carb(o)- <fr.carb(o)-,lat.carbo,-nis carbon carbonifer, carbonat
carcino- <fr.carcino-,gr.karkinos cancer carcinologie,carcinom
-card, cardi(o)-,-cardie <fr.cardi(o)-,-carde,- inimă cardialgie,cardiospasm,
cardie,gr.kardia cardiopatie, bradicardie
5

cario- <fr.caryo-,gr.karyon nucleu cariogeneză,cariologie


carpo-,-carp <fr.carpo-,-carpe, fruct carpofag, carpologie
gr.karpos
carto- <fr.carto-,lat.cartha hartă, carte de joc cartografie, cartogramă
caul(i)-,-caul <fr.caul(i)-,-caule, tulpină caulescent, cauliflor,
lat.caulis
caust(o)-,-caust <fr.caust(o)-,-causte, arsură holocaust, caustobiolit
gr.kaustis,-tikos
cefal(o)-,-cefal,-cefalie <fr.cephal(o)-,-cephale,- cap cefalografie, cafalometru,
cephalie,gr.kephale cefalopode, cefalorahidian,
cefalotorace, autocefal
(bis.ort.:cu conducere
proprie)
-cen <fr.cene,gr.kainos recent caleocen, cenogenetic,
cenozoic
cen(o)-1 <fr.ceno-,gr.kenos gol cenotaf (mormânt gol)
cen(o)-2 <fr.ceno-,gr.koinos general, comun cenestezie, cenotip
centi-, -cent <fr.centi-, -cent,lat.centum a suta parte centigram, centimetru,
centilitru, procent
centro-,centri-, -centru <fr.centro-, centri,- centru centrosferă, epicentru,
centre,lat.centrum centrozom
cerco-, -cerc <fr.cerco-, -cerque , coadă cercopitec
gr.kerkos
cereb(o)- <fr.cerebr(o)- , creier cerebrospinal
lat.cerebrum
cero-,ceri- <fr.cero-, ceri-,lat. cera,gr. ceară cerografie, ceroplastică
kero
cheil(o)- <fr.cheil(o)-,gr.kheilos buză cheilită, cheiloplastie
cheir(o)-, chir(o)- <fr.cheiro-, chir(o)-, mână, membrană cheiroptere ( chiroptere)
gr.kheir mamifere cu aripi
membranoase),
chiromanţie, chirografie,
cheiromegalie
cian(o)- <fr.cyan(o)-,gr. kyanos albastru cianoficee, cianoză
(colorare în albastru a
pielii)
cicl(o)-, -ciclu <fr.cycl(o)-, - cerc, ciclu ciclomorfoză, ciclotron
cycle,gr.kyklos
-cid <fr.-cide,lat.caedere,(a care ucide fratricid, paricid, matricid,
ucide) suicid
cifo- <fr.cypho-,gr.kyphos curbură, cocoaşă cifoză,cifoscolioză
cine-,cinemat(o)-, -chineză <fr.cine-,cinemat(o)-,- mişcare cinematecă, cineclub,
kinese,gr.kinematos, cinematograf
kinesis
cino- <fr.cyno-,gr.kyon, kynos câine cinologie, cinocefal,
cist(o)- <fr.cyst(o)-,gr.kystis vezică cistectomie, cistografie,
cistoscopie
cito-, -cit <fr.cyto-,-cyte, gr.kytos celulă citobiologie, citostatic,
citochimie, citodiagnostic,
citogenetică
clast(o)-, -clast <fr.clast(o)-, -claste,gr. a sfărâma clastocarst, clastomanie,
klastos iconoclast
clor(o)- <fr.chlor(o)-,gr.khloros verde, clor clorhidric, clorofilă,
cloroplast
6

-coc <fr.-coque,gr.kokkos grăunte, boabă


condr(o)- <fr.chondr(o)-,gr.khondros cartilaj condrită,condroblast,
condrologie
copro- <fr.copro-, gr.kopros excrement coprofag, coprocultură
cortic(o)- <fr.cortic(o)-,lat.cortex scoarţă corticosteron,
corticoterapie
cranio- <fr.cranio-,gr.kranion craniu craniologie, craniometrie
creno- <fr.creno-,gr.krene izvor crenobiologie,
crenoterapie
-crat, -craţie <fr.-crate,-cratie, gr.kratos putere democrat, democraţie
cosmo-,-cosm <fr.cosmo-,- univers cosmogonie, cosmografie,
cosme,gr.kosmos cosmonaut, cosmologie
creo- <fr.creo-, gr.kreas carne creodonte
crio- <fr.cryo-,gr.kryos frig crioanestezie, criobiologie,
cricauter, criologie
cript(o)- <fr.crypto-,gr.kryptos ascuns, secret criptogramă, criptologie,
criptonim
cris(o), criz(o)- <fr.chrys(o),gr.khrysos aur crisografie, crisoterapie
cron(o)-, -cron <fr.chron(o)-,- timp cronograf, cronologic,
chrone,gr.khronos cronometru, anacronic
cvadri-, cvadru- <fr.quadri-,quadru- , patru cvadricentenar, cvadrienal,
lat.quator cvadrigă
cvasi- <lat.quasi aproximativ, cam, aproape cvasiunanim, cvasiuman
dacrio- <fr.dacryo-,gr.dakryon lacrimă dacrioadenită, dacriocistită
dactilo-, -dactil <fr. dactylo-,-dactyle, deget dactilografă, dactiloscopie,
gr.daktylos dactilogramă
deca- <fr.deca-,gr.deka zece decametru, decadă,
decagon, decatlon
deci- <fr.deci-,lat.decem a zecea parte decimetru, decigram
dem(o)- <fr.dem(o)-, gr, demos popor, populaţie demografie, democraţie
demi- <fr.demi- jumătate demisol
dendr(o)- <fr.dendr(o)-,gr. dendron arbore dendrologie, dendrometrie
dermat(o)-,-derm,-dermie <fr.dermat(o), -derme,- piele dermatologie, dematită,
dermie,gr.derma dermatoză,
desmo- <fr.desmo-,gr.desmos legătură, ligament desmologie
dextro-, dextru <fr.dextru,-dextre, dreapta dextrocardie, dextrogir,
lat.dextra ambidextru
di- <fr.di-,lat.dis doi, de două ori diachenă
diali- <fr.dialy-,gr.dialyein(a separat dialipetal
separa)
digit- <fr.digit-,lat.digitus deget digital, digitaţie, digitigrad
diho- <fr.dicho-,gr.dicha în două dihotomie( diviziune în
două părţi)
dinam(o)-,-dinamie, -dină <fr.dinam(o)-,- forţă, energie, dinam dinamie, dinamism,
dynamie,dyne,gr.dynamis dinamologie(teorie a
forţelor)
-dinie <gr.odyne durere
dipl(o)- <fr.dipl(o)-,gr.diploos dublu diplegie (paralizie
bilaterală a corpului)
dipso-,-dipsie <fr.dipso-,-dipsie, gr.dipsa sete dipsomanie
dis- <fr.dys-, gr.dys dificil, greoi, anormal disartrie
dodeca- <fr.dodeca-,gr.dodeka doisprezece dodecaedru
doliho- <fr.dolcho-,gr.dolichos alungit dolihocefal
7

dromo-,-drom,-drom(ă) <fr.dromo-,-drome, drum dromomanie


gr.dromos
droso- <fr.droso-,gr.drosos rouă drosometru
ebulio- <fr.ebulio-,lat.ebullire ( a fierbere ebuliometru, ebuliţie
fierbe)
echi- <fr.equi-, lat. aequus egal echidistant
echin(o)- <fr.echin(o)-,gr.echinos arici echinide
eco- <fr.eco-,gr.oikia casă, mediu ecologie
-ectomie <fr.-ectomie, gr.ektome ablaţiune, extirpare colecistectomie
-edru <fr.-edre, gr.hedra faţă, bază poliedru
electro- <fr.electro-,gr.elektron electricitate electrocardiogramă
(chihihlimbar)
embrio- <fr.embryo-,gr.embryon embrion embriologie
endeca- <fr.hendeca-,gr.hendeka unsprezece endecasilab
enea- <fr.ennea-,gr.ennea nouă eneacord, eneagon
eno- <fr.oeno-,gr.oinos vin enologie
enter(o)-,-enter <fr.enter(o)-,- intestin enteralgie, enterită
entere,gr.enteron
entomo- <fr.entomo-,gr.entomon Insectă entomofag, entomofil,
entomologie
eo- <fr.eo-,gr.eos(auroră) de început, cel mai vechi eocen, eolitic
ergo-,-ergie <fr.ergo-,-ergie,gr.ergon activitate, energie ergograf,ergometrie,
eritro- <fr.erytro-,gr.erythros roşu eritrodermie
estezio-,-estezie <fr.esthesio-,- senzaţie, sensibilitate esteziologie,sinestezie
esthesie,gr.aisthesis anestezie
etero-,hetero- <fr.hetero-,gr.heteros alt, diferit eterogen, eteroinfecţie,
eterosugestie,
etn(o)- <fr.ethn(o)-,gr.ethnos popor etnogeneză, etnologie,
etnografie
eto- <fr.etho-,gr.ethos caracter, morav etologie, (etos)
eu- <fr.eu-,gr.eu frumos eufonie,euritmie
euri- <fr.eury,gr.eurys larg euribiont,
euro- <fr.euro- din Europa euroviziune
fag(o)-,-fag,-fagie <fr.phag(o)-,-phage,- a mânca fagocit, energofag, fitofag
phagie, gr.phagein
fanero- <fr.phanero-,gr.phaneros vizibil fanerogamă
faringo- <fr.pharyng(o)-,gr. faringe faringoscop
phaeynx
farmac(o)- <fr.pharmac(o)-,gr.pharm medicament farmacologie
akon
-fazie <fr./phasie,gr.phasis vorbire afazie,
feno- <fr.pheno-,gr. phainen apariţie fenotip,
-fer <fr.-fere,lat.fere, a purta care poartă, care produce carbonifer,aurifer,
petrolifer
feri- <fr.ferri-,lat.ferrum fier(trivalent) ferimagnetism
fibro- <fr.fibro-,lat.fibra fibră fibrolemnos
-fia,-fica <fr.-fier,lat.-ificare a face , a produce electrifica
(facere-a face)
fil(o)1-,-fil,-filie <fr.phil(o),-phile,- prieten filantrop, calofil
philie,gr.philos
filo-2,-fil <fr.phyll(o)-,- frunză filodendron, filogenie
phylle,gr.phyllon
fito-,-fit <fr.phyto-,-phyte,gr.phyton plantă fitogenetică
8

fizio- <fr.physio-,gr.physis natură, fiziologie,


funcţiile organismului fizionomie,fiziopatologie
fleb(o)- <fr.phleb(o)-,gr.phleps venă flebotomie, flebită
flori- <fr.flori-,lat.flos,-oris floare floricultură, florifer,
floricol, florilegiu
-fob,-fobie <fr.- aversiune, teamă fobie, acrofob, batofob,
phobe,-,phobie,gr.phobos agorafobie etc.
fon(o)-,-fon,-fonie <fr.phon(o)-,-phon,- sunet, voce fonologie, fonotecă,
phonie,gr.phone fonograf
-for <fr.phore,gr.phoros care poartă hidrofor
-form <fr.-forme,lat.forma formă fusiform
foto- <fr.photo-,gr.phos,-tos lumină fotofobie, fotocromie
frigo- <fr.frigo-,lat.frigus frig frigorie, frigorifer
ftizio- <fr.phtisio-,gr.phtisis- tuberculoză ftiziologie, ftizioterapie
distrugere
-ftong <gr.phthongos sunet diftong, triftong
-fug1 <fr.-fuge,lat.fugere-a fugi care fuge hidrofug
-fug2 <fr.-fuge,lat.fugare- a care alungă febrifug
alunga
fungi- <fr.fongi-,lat.fungus ciupercă fungicid, fungiform
galact(o)- <fr.galact(o)-,gr.gala-ktos lapte galactoree, galactoză
-gam, gamo-,-gamie <fr.gamo-,-game,-gamie, căsătorie bigam, bigamie,
gr.gamos monogam, monogamie
gastr(o)-,gaster(o)- <fr.gastr(o)-,gaster(o)-, stomac gastrologie, gasteropode
gr.gaste,-tros
-geneză,-genie <fr.genese,- formare, naştere cosmogeneză
genie,gr.genesis
geno-,-gen <fr.geno-,-gene,gr.genon naştere, specie, gen, fel, genocid, genotip
familie, neam
geo- <fr.geo-,gr.ge pământ geografie,geocentrism
geronto- <fr.geronto-,gr.geron,-ntos bătrân gerontologie,
gerontofobie, gerontofilie
giga- <fr.giga, gr.gigas-gigant de un miliard de ori gigacalorie
gimno- <fr.gymno-,gr.gymnos deschis, gol gimnosperme
gin-,-gin,-gineco- <fr.gyn-,-gyne,gyneco-, gr. femeie androgin, ginecologie
gyne,-aikos
gir(o)-,-gir <fr.gyr(o)-,-gyre,gr.gyros cerc girofar, giroscop
glic(o)-,gluc(o)-,glicer(o)- <fr.glyc(o)-,gluc(o)-,glycer dulce glicemie, glicogen
(o)-,gr.glykys,-keros
glipt(o)- <fr.glypt(o)-,gr.glyptos gravat gliptografie, gliptotecă
glos(o)-,-glosă,glot(o)-,- <fr.gloss(o)-,-glosse, limbă glosolalie, glosologie,
glot glott(o)-,-glotte,gr. glossa, poliglot
glotta
-gnostic,-gnoză,-gnozie <fr.-gnostique,-gnose,- cunoaştere gnoseologie
gnosie,gr.gnosis
gonio-,-gon <fr.gonio-,-gone,gr.gonia unghi goniometrie, poligon
gono-,-gon,-gonie <fr.gono,-gone,- sămânţă cosmogonie, gonocit
gonie,gr.gonos
-grad <fr.-grade,lat.gradi-a care merge
merge
graf(o)-,-graf,-grafie <fr.graph(o)-,-graphe,- scriere, descriere grafofobie, grafologie,
graphie, gr.graphein-a grafomanie
scrie
9

hagio- <fr.hagio-,gr.hagios sfânt hagiografie


halo- <fr.halo-,gr.hals,-los sare halogen, halomorf,
halografie
haplo- <fr-haplo-,gr.haploos jumătate haplologie(suprimare a
unei silabe în interiorul
unui cuvânt)
hebdoma- <fr.hebdoma-,gr.hebdomas săptămână hebdomadar(săptămânal)
hebe- <fr.hebe-,gr.hebe pubertate hebelogie (psihologia
adolescenţei)
hecat(o)-,hect(o)- <fr.hect(o)-,hecat(o)-,gr.he o sută hecatombă(sacrificiu de o
katon sută de animale),
hectogram
helio- <fr.helio-,gr.helios soare heliocentrism, helioterapie
hema-,hemat(o)-, hemo-,- <fr.hema-,hemat(o)-,hemo sânge hematologie, alcoolemie
emie -,gr.haima
hemer(o)- <fr.hemer(o)-,gr.hemera zi hemeralopie, hemerotecă
hemi-,emi- <fr.hemi-,gr.hemi jumătate hemiatrofie
hepat(o)- <fr.hepat(o)-,gr.hepar,- ficat hepatalgie
atos
hepta- <fr.hepta,gr.hepta şapte heptaedru, heptagon
hexa- <fr.hexa-,gr.hex şase hexagon
hial(o)- <fr.hyal(o)-,gr.hyalos sticlă hialograf, hialoid
hidr(o)-,-hidru <fr.hydr(o)-,- apă hidrocentrală, hidrofob,
hydre,gr.hydor hidrofil, hidrofug
hier(o)- <fr.hier(o)-,gr.hieros sfânt hieratic (referitor la lucruri
sfinte)
higro- <fr.hygro-,gr.hygros umiditate higrofil, higologie,
higrometru
hip(o)- <fr.hipp(o)-,gr.hippos cal hipologie, hipodrom
hipn(o)- <fr.hypn(o)-,gr.hypnos somn hipnagogic
hipso- <fr.hypso-,gr. hypsos înălţime hipsografie, hipsometru
hister(o)- <fr.hyster(o)-,gr.hystera uter histeralgie
histo- <fr.histo-,gr.histos ţesut histologie, histopatologie
holo- <fr.holo-,gr.holos întreg holocaust, holocristalin
homeo-,homo-,omo- <fr.homeo-,homo-,gr.homo asemănător homeopatie, homosexual
ios, homos
-hton <gr.chthon pământ htonian, autohton, alohton
iatr(o)-,-iatrie,-iatru <fr.iatr(o)-,-iatrie,- medic pediatru, iatrochimie
iatre,gr.iatros
icon(o)- <fr.icon(o)-,gr.eikon icoană, imagine iconoclast
ideo- <fr.ideo-,gr.idea idee ideogramă,
ideografie,ideologie
idio- <fr.idio-,gr.idios propriu idiolect,idiosincrasie
igni- <fr.igni-,lat.ignis foc ignifug
ihtio- <fr.ichtyo-,gr.ichtys peşte antropoihtiomorf, ihtiofag,
ihtiologie
izo-,iso- <fr.iso-,gr.isos egal izobar,izocor,izoedric
kilo- <fr.kilo-,gr.khilioi o mie kilometru,kilowatt
labi(o)- <fr.labi(o)-,lat.labium buză labiodental(sunet articulat
cu buzele şi dinţii)
lact(o)- <fr.lact(o)-,lat.lac,-ctis lapte lactalbumină,lacto-
vegetarian
-lalie <fr.lalie,gr.lalein( a vorbi) pronunţare, vorbire
10

-lană <lat.lana lână


laparo- <fr.laparo-,gr.lapara abdomen laparoscopie, laparotomie
laring(o)- <fr.larying(o)-,gr.larynx laringe laringologie,laringoscopie,
laringotomie
-latrie,-latru <fr.lâtrie,lâtre,gr. adoraţie, cult idolatrie
latreuein ( a servi)
lepido- <fr.lepido-,gr.lepis,-idos solz lepidodendron
leuc(o)- <fr.leuc(o)-,gr.leukos alb leucemie, leucodermie
lexico-,-lexie <fr.lexico-,- lexic, dicţionar lexicografie, lexicologie
lexie,gr.lexikon
limf(o)- <fr.lymph(o)-,lat.limpha limfă limfocit
(apă)
limni-,limno- <fr.limni-,limno-,gr.limne lac limnobiologie, limnimetru
lip(o)- <fr.lip(o)-,gr.lipos grăsime liposolubil
lit(o)-,-lit,-litic <fr.lith(o)-,-lithe,- piatră litologie
lithique,gr.lithos
-liză <fr.-lyse,gr.lysis descompunere electroliză
loco- <fr.loco-,lat.locus loc locomobil
logo-,-log,-logie <fr.logo-,-logue,- cuvânt,vorbire, ştiinţă logopedie, etnolog
logie,gr.logos
macro- <fr.macro-,gr.makros mare macrocosm
magnet(o)- <fr.magnet(o)-, magnet magnetoscop
gr.magnes,-etos
-mahie <fr.-machie,gr.makhe luptă tauromahie
malaco-,-malacie <fr.malaco-,malacie , moale malacoderm( cu pielea
gr.malakos moale)
-man1,-manie <fr.man-,-manie,gr.mania- pasionat, obsesie piroman, meloman
nebunie
-man2 <engl.man om, bărbat tenisman,
mano- <fr.mano-,gr.manos-puţin densitate manometru
dens
-manţie <fr.mantie,gr.manteia divinaţie , previziune, chiromanţie
ghicire
mast(o)- <fr.mast(o)-,gr.mastos mamelă mastită
maxi- <fr.maxi-,lat.maximus foarte mare maxijupă
mecano- <fr.mecano-,gr.mekhane (m)aşină mecanoterapie
mega- <fr.mega-,gr.megas-mare un milion megahertz
megal(o)-,-megalie <fr.megal(o)-,- mare megalomanie
megalie,gr.megas, megale
melan(o)- <fr.melan(o)-,gr.melas,- negru melanhidroză
nos
melo- <fr.melo-,gr.melos muzică melodramă
-mer,-merie <fr.-mere,-merie,gr.meros parte izomerie
metalo- <fr.metallo-,lat.metallum metal metalochimie
metro-1,--metric,-metrie,- <fr.metro-,metrique,- măsură metrologie
metru metrie,-metre,gr.metron
metro-2 <fr.metro-,gr.metra uter metroanexită
mez(o)- <fr.mes(o)-,gr.mesos de mijloc, mijlociu mezanin,mezolitic
mic(o)- <fr.myc(o)-,gr.mykes ciupercă micologie
micro- <fr.micro-,gr.mikros mic, a milioana parte microbuz, microamper
miel(o)- <fr.myel(o)-,gr.myelos măduvă mieloblast, mielopatie
mili- <fr.milli-,lat.mille-o mie a mia parte miliamper
mini- <fr.mini-,lat.mini foarte mic minijupă
11

mi(o)- <fr.myo-,gr.mys,myos muşchi miocard, miologie


mirmeco- <fr.myrmeco-,gr.myrmeks, furnică mirmecofil
-kos
mis(o)-,miz(o)- <fr.mis(o)-,gr.misein-a urî ură misogin, mizantrop
mnemo-,-mnezie,-mneză <fr.mnemo-,-mnes,- memorie mnemotehnică, amnezie,
mnesie,gr.mneme anamneză
mon(o)- <fr.mon(o)-,gr.monos singur, unic monolog, monocrom,
monogam
morf(o)-,-morf,-morfism <fr.morph(o)-,-morphe,- formă morfologie
morphisme,gr.morphe
moto- <fr.moto-,lat. motor motocicletă
motum<movere-a mişca
multi- <fr.multi-,lat.multus numeros multicolor
nano- <fr.nano-,gr.nanos pitic, a miliarda parte nanism, nanomelie,
nanofarad
-naut,-nautic <fr.naute,-nautique, navigator acvanaut
gr.nautes
necro- <fr.necro-,gr.nekros mort, cadavru necropolă, necrolog,
necromanţie, necrofag
nefelo-,nefo- <fr.nephelo-,nepho- , nor nefelometrie, nefoscop
gr.nephele, nephos
nefr(o)- <fr.nephr(o)-,gr.nephros rinichi nefralgie, nefrectomie
neo- <fr.neo-,gr.neos nou neoclasicism
neur(o)-,nevr(o)- <fr.neur(o)-,nevr(o)- , neuron nevralgie, nevrectomie,
gr.neuron neurastenie
nict-,nictal(o)- <fr.nyct-,nyctal(o)-, noapte nictalofobie, nictalopie
gr.nyx,-ktos, nyktalops
nitr(o)- <fr.nitr(o)-,lat.nitrum salpetru nitroglicerină
niv(o)- <fr.niv(o)-,lat.nix,-vis zăpadă nivometru
nomo-,-nom,-nomie <fr.nomo-,-nome,- lege nomogramă, agronomie
nomie,gr.nomos
noo- <gr.nous spirit, intelect noocraţie ( conducere a
statului de către
intelectuali)
noso- <fr.noso-,gr.nosos boală nosofobie, nosologie
nucle(o)- <fr.nucle(o)-,lat.nucleus nucleu nuclear
oct(o)-,octa- <fr.oct(o)-,octa-, lat.octo , opt octaedru, octogenar
gr.okto
odo- <fr.odo-,gr.hodos drum odograf
odont(o)- <fr.odont(o)-,gr.odous,- dinte odontalgie, odontologie
ontos
ofi(o)- <fr.ophi(o)-,gr.ophis şarpe ofiolatrie, ofiologie
oftalm(o)-,-oftalmie <fr.ophtalm(o)-,- ochi oftalmolog, oftalmologie
ophtalmie,gr.ophtalmos
-oid,-oidal <fr.oide,oidal,gr.eidos aspect ovoid
-ole(o)-,-ol <fr.ole(o)-,-ol,lat.oleum ulei oleografie
oligo- <fr.olig(o)-,gr.oligos puţin oligarhie, oligofrenie
-om <fr.-ome,gr.-oma tumoare hematom
omfal(o)- <fr.omphal(o)-, gr. ombilic omfalotomie
omphalos
omni- <fr.omni-,lat.omnis tot omniscient, omniprezent
omo1-,v.homeo- <
omo-2 <fr.omo-,gr.omos crud omofag
12

onco- <fr.onco-,gr.onkos volum,masă,tumoare oncologie


onico- <fr.onycho-,gr. unghie onicofagie
onyx,onykhos
onir(o)- <fr.onir(o)-,gr.oneiros vis oniromanţie, onirism
onoma-,-onim,-onimie <fr.onoma-,-onyme,- nume onomasiologie, onomastic
onymie,gr.onoma,-onymos
ont(o)- <fr.ont(o)-,gr.on,-tos fiinţă ontogenie, ontogeneză,
ontologie
oo- <fr.oo-,gr.oon ou oocit,oogamie,oogeneză
-op,-opie,-opsie,opto- <fr.-ope,-opie,-opsie,opto- ochi, vedere optic, ambliopie
,gr.ops,optos
opo- <fr.opo-,gr.opos suc opoterapie
or(o)- <fr.or(o)-,lat.os,oris gură oral,oralitate
-oramă <fr.-orama,gr.orama privelişte panoramă
organo- <fr.organo-,lat .organum organ(ic) organogeneză,
gr.organon
orhi-,orhid(o)- <fr.orchi-,gr.orkhis,-idos testicul orhialgie, orhidectomie
ornit(o)- <fr.ornith(o)-,gr.ornis,- pasăre ornitologie
ithos
oro- <fr.oro-,gr.oros munte orogeneză, orografie
orto- <fr.ortho-,gr.orthos drept, corect ortoepie, ortografie,
ortopedie
osmo- <fr.osmo-,gr.osmos impuls osmometru
oste(o)-,-ost <fr.oste(o)-,-oste,gr.osteon os ostealgie, osteologie
ostrei- <fr.ostrei-,lat.ostrea ,gr.ost stridie ostreicultură
reon
ot(o)- <fr.ot(o)-,gr.ous,otos ureche otalgie,
otorinolaringologie
ovo-,ovi- <fr.ovo-,ovi-,lat.ovum ou ovogeneză,ovoscop
oxi- <fr.oxy-,gr.oxys ascuţit, muşcător
-oză1(sufix) <fr.-ose glucide fructoză
-oză2(sufix) <fr.-ose,gr.-osis boală neinflamatorie spondiloză
pahi- <fr.pachy-,gr.pachys gros pahiderm
paleo- <fr.paleo-,gr.palaios vechi paleoclimat, paleografie
palin- <fr.palin-,gr.palin din nou palindrom, palingeneză
pan-, pant(o) <fr.pan-,pant(o)-,gr.pas,- tot, universal panaceu, panatenee,
ntos panteism
paremio- proverb paremiologie
pari- <it.pari-,lat.par egal parisilabic
parteno- <fr.partheno-,gr.parthenos fecioară partenogeneză
pato-,-pat,-patie <fr.patho-,-pathe,- boală patogen, patogenie,
pathe,gr.pathos patologie
patri-, patro- <fr.patri-,patro-,lat.pater, părinte, tată patriarhat, patrimoniu
-tris ( avere moştenită de la
părinţi, bunuri ale unei
persoane sau colectivităţi)
pedi-1,-ped,-pedie <fr.pedi-,-pede,- picior pedichiură,, pediculoză,
pedie,lat.pes, pedis ortoped, ortopedie
pedi-2,pedo1-,-pedie <fr.pedi-,pedo-,-pedie , copil pediatrie, logoped,
gr.pais, paidos, paideia- logopedie,
instruire pedagogie,pedologie(ştiin-
ţă despre copil)
pedo-2 <fr.pedo-,gr.pedon sol pedologie(studiul
13

solurilor)
-penie <fr.-penie,gr.penia lipsă
pent(a)- <fr.pent(a)-,gr.pente cinci pentatlon, pentadactil,
pentadă(perioadă de cinci
zile)-din germană
-pepsie <fr.pepsie,gr.pepsis digestie
peri- <fr.peri-,gr.peri în jurul pericard, pericarp(înveliş
al unui fruct)
petri-,petro- <fr.petro-,gr.petros piatră petrografie
-pexie <fr.-pexie,gr.pexis fixare
picno- <fr.pycno-,gr.pyhnos dens, compact, frecvent picnometru, picnomorf
pico- <fr.pico-,it. picoolo-mic de un bilion de ori mai mic picofarad
piel(o)- <fr.pyel(o)-,gr.pyelos bazinet pielografie, pielonefrită
piezo- <fr.piezo-,gr.piezein presiune piezometru
pinaco- <fr.pinaco-,gr.pinax,-akos- tablou pinacotecă
tablou
pio- <fr.pyo-,gr.pyon puroi piodermită
piro- <fr.pyro-,gr.pyr,-os foc pirofobie, piromanie,
piromanţie
pisci- <fr.pisci-,lat.piscis peşte piscicultură
pitec(o)-,-pitec <fr.pithec(o)-,- maimuţă pitecantrop
pitheque,gr.pithekos
plan(i)-,-plan <fr.plan(i)-,-plane ,lat. plan planiglob
planus
plasm(o)-,-plasm <fr.plasm(o)-,plasme, plasmă plasmochimie
gr.plasma
plast-,-plast,-plastie <fr.plast-,-plaste,- modelat plastifiant, leucoplast
plastie,gr.plastos
-plazie <fr.plaisie,gr.plasis- alterare de ţesut
formaţie
-plegie <fr.plegie,gr.plessein-a paralizie hemiplegie
lovi
pleio-,pleisto-,pleo-,plio- <fr.pleio-,pleisto-,pleo-,pli (mai) mult, numeros pleonasm?, pleiadă
o-,gr.pleion
plesio- <fr.plesio-,gr.plesios vecin, aproape
pleur(o)- <fr.pleur(o)-,gr.pleuron coastă, pleură pleurectomie, pleurezie
pluri- <fr.pluri-,lat.plures mai mulţi pluricelular
pluto- <fr.plouto-,gr.ploutos bogăţie plutocraţie
pluvio- <fr.pluvio-,lat.pluvia ploaie pluvial, pluviometru,
pluviograf
-pnee,pneum(o)-, <fr.-pnee,pneum(o)-, aer, respiraţie, plămân pneumatic, pneumograf,
pneumat(o)- pneumat(o)-,gr.pneumon , pneumoragie
pneuma,-atos
pod(o)-,-pod <fr.pod(o)-,-pode,gr.pous, picior podometru, gasteropode
podos
poichilo- <fr.poikilo-,gr.poikilos variat poichiloterm
-poieză <fr.poiese,gr.poiein-a face formare
-pol <fr.pole,gr.polis oraş metropolă
poli- <fr.poly-,gr.polys numeros polinuclear
port- <fr.porte- care poartă, duce portavion
poso- <fr.poso-,gr.posos doză posologie
potamo-,-potam <fr.potamo-,-potame, fluviu potamologie
gr.potamos
14

primi-,primo- <fr.primi-,primo-,lat.primu primul primipară (femeie la prima


s naştere)
procto- <fr.procto-,gr.proktos anus proctalgie, proctologie
prot(o)- <fr.prot(o)-,gr.protos primul protagonist, prototip
proter(o)- <fr.proter(o)-,gr.proteros anterior proterozoic
pseud(o)- <fr.pseud(o)-,gr.pseudos fals pseudonim
psih(o)- <fr.psych(o)-,gr.psyche psihic psihanaliză
pter(o)-,-pter <fr.pter(o)-,-ptere , aripă pterozaurieni
gr.pteron
pterido- <fr.pterido-,gr.pteris,-idos ferigă pteridofite
pueri- <fr.pueri-,lat. puer copil puericultură
radici- <fr.radici-,lat.radix,-icis rădăcină radiciform
radio- <fr.radio-,lat.radius rază radiografie
-rafie <fr.raphie sutură chirurgicală
-ragie <fr.-rhagie,gr.rhage fisură,curgere hemoragie
rahi- <fr.rachi-,gr.rachis coloană vertebrală rahialgie
rect(i)- <fr.rect(i)-,lat.rectus drept rectangular, rectiliniu
-ree,reo- <fr.-rhee,rheo-,gr.rhein a curge, curent reologie, reometru
rin(o)- <fr.rhin(o)-,gr.rhis,-nos nas rinalgie
rizo-,-riză <fr.rhizo-,-rhize,gr.rhiza rădăcină rizodermă, rizosferă
sali- <fr.sali- sare salifer
sapro- <fr.sapro-,gr.sapros putred saprofag, saprofit
sarco- <fr.sarco-,gr.sarks,-kos carne sarcofag, sarcom
saur(o)-,-zaur <fr.saur(o)-,-saure, reptilă saurieni
gr.sauros
scaf(o)-,-scaf <fr.scaph(o)-,-scaphe, barcă scafandru
gr.skaphe
scato- <fr.scato-,gr.skor, skatos excrement scatologie
schizo- <fr.schizo-,gr.skhizein-a împărţit schizofite
despica
scinti-,scintil(o)- <fr.scinti-,scintill(o)-, scânteie scintilaţie, scintigramă
lat.scintilla
scler(o)- <fr.scler(o)-,gr.skleros rigid, dur sclerodermie, scleroscop
seism(o)- <fr.seism(o)-,gr.seismos cutremur, vibraţie seismograf
selen(o)- <fr.selen(o)-,gr.selene Lună, lunar selenografie
self- <fr.self-,engl.self însuşi selfinducţie
sema- <fr.sema-,gr.sema semn semafor
semi- <fr.semi-,lat.semi jumătate semicentenar
semio-,semeio- <fr.semio-,semeio-,gr.seme semn semiologie ( studiul
ion semnelor unor boli)
sept-,-sepsie <fr.engl.sept-,- infecţie septicemie ( infecţie
sepsie,gr.septikos,sepsis generalizată a sângelui)
sero- <fr.sero-,lat.serum ser serologie
sfer(o)-,-sferă <fr.spher(o)-,-sphere, glob sferometru
lat.sphaera,gr.sphaira
sfigmo- <fr.sphygmo-,gr.sphygmos puls sfigmograf
sial(o)- <fr.sial(o)-,gr.sialon salivă sialalog, sialoree
sider(o)- <fr.sider(o)-,gr.sideros fier siderografie
silv(i)-,silvo- <fr.sylv(i)-,sylvo-,lat.silva pădure silvestru
simili- <fr.simili-,lat.similis asemănător similigravură
sin(o)- <fr.sin(o)-,lat.Sina-China China sinologie, sinantrop
sinistro- <fr.sinistro-,lat.sinister stâng sinistrocardie
15

socio- <fr.socio-,lat.socius- societate sociolingvistică


tovarăş
somat(o)-,-zom <fr.somat(o)-,-some, corp somatologie
gr.soma,-tos
spectr(o)- <fr.spectr(o)-,lat.spectrum spectru spectrofotometrie
spe(o)- <fr.speo-,gr.speos peşteră speologie
spermat(o)-,- <fr.spermat(o)-,- sămânţă spermatogeneză
sperm,spermo- sperme ,spermo-,gr.sperm
a,-tos
spiro- <fr.spiro-,gr.speira spirală spirochet
splanhno- <fr.splanchno-, gr. viscere splanhnologie
splanchna
splen(o)- <fr.splen(o)-,lat.,gr.splen splină splenografie
spor(o)- <fr.spor(o)-,gr.sporos sămânţă sporifer
stafilo- <fr.staphylo-,gr.staphyle ciorchine stafilococ
stato-,-stat <fr.stato-,-state,gr.statos care stă statoscop
-stază,-stazie <fr-stase,-stasie,gr.stasis oprire hemostază
stear(o)-,steat(o)- <fr.stear(o)-,-steato-, grăsime steatoliză
gr.stear,-atos
stego-,-stegie <fr.stego-,-stegie,gr.stegos acoperiş stegozaur
steno- <fr.steno-,gr.stenos strâmt stenobiont, stenogramă
stereo- <fr.stereo solid,în relief stereogramă
steto- <fr.stetho-,gr.stethos piept stetoscop
stilo- <fr.stylo-,gr.stylos coloană stilobat
stomat(o)-,-stom,-stomie <fr.stomat(o)-,-stome,- gură stomatologie
stomie,gr.stoma,-tos
strab(o)- <fr.strab(o)-,gr.strabos saşiu strabotomie
strato-,strati- <fr.strato-,strati-,lat. strat stratosferă
stratum
strepto- <fr.strepto-,gr.streptos răsucit streptococ
strobo- <fr.strobo-,gr.strobos rotaţie stroboscop
-taf <fr.-taphe,gr.taphos mormânt cenotaf, epitaf
tahi-,taheo-,taho- <fr.tachy-,tacheo-, rapid tahiaritmie, tahicardie,
germ.tacho-,gr.takhys, tahipnee, tahometru
takheos
talaso- <fr.thalasso-,gr.thalassa mare talasofobie, talasoterapie
tanato- <fr.thanato-,gr.tanathos moarte tanatofobie, tanatologie
taumat- <fr.thaumat-,gr.thauma,- minune taumaturg
tos
tauto- <fr.tauto-,gr.tauto acelaşi tautologie, tautocron
taxi-,-taxie-,taxo- <fr.taxi-,-taxie,-taxo-, ordine, clasificare taxonomie( ştiinţa
gr.taxis clasificării organismelor
vii)
-tecă <fr.theque,gr.theke dulap, cutie, colecţie pinacotecă, bibliotecă
tehn(o)-,-tehnie <fr.techn(o)-,-- meserie, tehnică tehnocrat,
technie,gr.tekhne tehnologie,zootehnie
tele- <fr.tele-,gr.tele departe, televiziune telecomandă, telecabină
teleo- <fr.teleo-,gr.teleos scop teleologie( teoria
finalităţii)
teno- <fr.teno-,gr.tenon tendon tenotomie
teo- <fr.theo-,gr.theos zeu, divinitate teocraţie, teofanie, teozofie
-terapie <fr.-therapie,gr. therapeia îngrijire talasoterapie
terato- <fr.terato-,gr.tera,-atos monstru teratogen, teratologie
16

-teriu <fr.-therium,gr.therion fiară


term(o)-,-term,-termie <fr.therm(o)-,-therme,- cald termocentrală, hipotermie
thermie,gr.thermos
tetr(a)- <fr.tetr(a)-,gr.tetra patru tetralogie, tetravalent
-teză <fr.-these,gr.thesis aşezare,susţinere,
prezentare
tifl(o)- <fr.typhl(o)-,gr.typhlos orb, cec(parte a tiflologie, tiflopedagogie
intestinului gros) (educarea nevăzătorilor)
tio- <fr.thio-,gr.theion sulf tioalcool
tip(o)-,-tip,-tipie <fr.typ(o)-,-type,-typie,gr. model, care imprimă tipologie, prototip,
typos stereotipie
tomo-,-tom,-tomie <fr.tomo-,-tome,- tăiere, incizie tomografie,
tomie,gr.tomos, tomia nefrectomie,toracotomie
tono-,-tonie <fr.tono-,-tonie,gr.tonos tensiune tonometrie
topo- <fr.topo-,gr.topos loc topografie
tri- <fr.tri-,gr.,lat.tri trei triatlon
tribo- <fr.tribo-,gr.tribein,-a frecare tribologie, tribometrie
freca
trico- <fr.tricho-,gr.thrix,-khos păr tricofiţie (chelire)
triho- <fr.tricho-,gr.tricha în trei trihotomie
trof(o)-,-trof,-trofie <fr.troph(o)-,-trophe,- hrană trofopatie, trofism
trophie,gr.trophe
troglo- <fr.troglo-,gr.trogle peşteră troglobie, troglodit
trombo- <fr.thrombo-,gr.thrombos cheag de sânge tromboflebită,
trombopoieză
-tron <engl.-tron tub cu vid, accelerator de
particule elementare
trop(o)-,-trop,-tropie,- <fr.trop(o)-,-trop,-tropie,- întoarcere
tropism tropisme,gr.tropos
turbo- <fr.turbo-,lat.turbo-vârtej turbină turbogenerator
uni- <fr.uni-,lat.unus unul singur unicelular
-urg,-urgie <fr.urge,-urgie,gr.ourgos, care face, creator taumaturg, dramaturg
ourgia
uro-,-ureză,-urie <fr.uro-,-urese,-urie, urină urografie, urologie
gr.ouron
vas(o)- <fr.vas(o)-,lat.vas vas, canal vasoconstrictor
verm(i)- <fr.verm(i)-,lat.vermis vierme vermicid
vivi- <fr.vivi-,lat.vivus viu vivipar, vivisecţie
-vor <fr.-vore,lat.vorare-a mâncător carnivor, omnivor
mânca
xant(o)- <fr.xanth(o)-,gr.xanthos galben xantocromie, xantoderm
xen(o)- <fr.xen(o)-,gr.xenos străin xenofob, xenofil
xer(o)- <fr.xer(o)-,xeros uscat xerodermie, xerofită
xif(o)- <fr.xipho-,gr.xiphos sabie xifoid
xil(o)- <fr.xyl(o)-,gr.xylon lemn xilofag, xilologie
zahar(o)- <fr.sacchar(o)-,lat. zahăr zaharimetrie
saccharum,gr. sakkharon
zigo- <fr.zygo-,gr.zygon jug zigomorf
zim(o)- <fr.zym(o)-,gr.zyme drojdie, ferment zimotehnie
zo(o)-,-zoar,-zoic <fr.zo(o)-,-zoire,- animal zoantropie, zoologie,
zoique,gr.zoon zoolatrie
-zof,-zofie/-sof,-sofie <fr.-sophe, - înţelept, înţelepciune filozof, filozofie/filosof,
sophie ,gr.sophos, sophia filosofie
17

Mic dicţionar de elemente de compunere


savantă
Bibliografie

***Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura


Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998
***Dicţionar enciclopedic,Editura Cartier, 2001
***Le Petit Larousse, Larousse, Paris, 1998
Marcu, Florin- Neologisme,Ediţia a II-a, revizuită şi augmentată,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994

S-ar putea să vă placă și