Prietenia

După cum spune și Cicero: "Pentru că lucrurile omeneşti sunt însă şubrede şi trecătoare,
trebuie să căutăm totdeauna câţiva oameni pe care să-i iubim şi de care să fim iubiţi; căci,
dacă îndepărtăm iubirea şi devotamentul, îndepărtăm orice plăcere din viaţă. Pentru mine,
deşi a fost răpit pe neaşteptate, Scipio trăieşte totuşi şi va trăi necontenit; căci în acest
ilustru bărbat am iubit virtutea, care n-a pierit. Şi ea îmi stăruie înaintea ochilor nu numai
mie, care am simţit-o întotdeauna prezentă, dar va fi strălucită şi deosebită între toate chiar
pentru urmaşi. Nimeni nu va concepe și nu va spera vreodată lucruri într-adevăr mari fără a
socoti că trebuie să-şi amintească de el şi să aibă înaintea ochilor chipul lui." omul e prin
excelenţă un mecanism predestinat spre comunicare,îi e posibil a trăi armonios fără elemente
sociale, fără un prieten?
Despre "socializarea" omului s-a scris destul de mult în filosofie. Aristotel sustinea ca omul e
un animal social, iar J.J. Rousseau spunea că societatea a nenorocit omul.
Cam toți retorii și filozofii antici preaslaveau prietenia și puneau mare preț pe ea, ea fiind
devansată doar de Adevăr (cu A mare ). Nu știu dacă ceva din sistemul de valori al lui Cicero
se mai aplică în ziua de azi.
Si, din toată lumea care vorbește despe prietenie nu cred ca vre-o unul dintre noi ne poate
spune ce înțelege prin asta. Adică ce înseamnă pentru noi un prieten și cât de mult prețuim
prietenia lui.
Cred că aș putea defini prietenia ca și relația dintre oameni în care fiecare face sacrificii
semnificative pentru celălalt. Cu alte cuvinte aș putea spune că un prieten adevarat este
persoana în care poți avea cea mai mare încredere și căruia îi poți încredința cele mai ascunse
secrete ale tale, însă treaba asta e cam cu 2 tăișuri, pentru că un prieten te poate distruge
instant cunoscandu-ți cele mai intime secrete. Așa că aveti grija ce si cum cu prietenii ăștia.
Aristotel spunea: “cine are prea multi prieteni, nu are nici unul”.
Sincer eu cred că aș putea să mă ghidez după următorul concept: omul este o ființa sociabilă,
adica nu poate trăi fără cei asemeni lui, dar poate încerca.
Kant, mi se pare, zicea să ne tratam pe noi și pe ceilalti ca scopuri, nu ca mijloace. Cred că
acesta e cel mai mare semn de prietenie, ba mai mult, o prietenie autentică. De obicei, prin
ceilalți căutăm fie suport material, fie moral, ceea ce înseamnă că îi tratăm ca pe mijloace de
a obține ceva. Astea înseamnă egoism și eu nu aș numi prietenie chestia asta.
Marea majoritate a oamenilor sunt egoisti și se ocupă numai de ei înșiși. Mi s-a întâmplat că
prieteni buni să mă dezamăgească, sincer însă nu mi-am schimbat atitudinea față de ei. Ei și-
au schimbat-o cu timpul...și asta fiindcă au realizat ca nu ne mai potrivim în principii și
gândire. Mi-am dat seama pur și simplu că nu merită să-mi fac rău singură pentru niște
oameni care în fond, nu-mi merită prietenia.
Nu aș putea niciodată să renunț la principiile mele sau să-mi încalc conștiința doar ca să
păstrez un prieten. Sinceritatea și bunul simț sunt de bază, ipocriții și nesincerii nu mă
interesează. E vorba de coloana vertebrală aici, dacă nu o ai...înseamnă că ești un om de
nimic. Mai bine mai putini prieteni dar adevărați!
Într-o prietenie sunt mai mulți factori: la fel ca dușmanii, și prietenii provin uneori din interes
dar prietenia unui om deștept face cât prietenia unor 1000 de “prieteni”. Prietenia se poate
sfârși acolo unde apare și neâncrederea. Acest sentiment, al prieteniei trebuie trăit de ambele
persone, trebuie să fie în ambele suflete.
"Adevărul e o minciuna" spunea demult un filosof pe nume Nietzsche, cum la fel a mai spus
că, "Dumnezeu e mort". Kant sau Hegel au spus că există două tipuri de adevăr: absolut sau
relativ.
Kant considera că autonomia voinţei este principiul însuşi al moralităţii. Ce experienţă
socială avem noi, adulţii din perioada post-totalitară, sub raportul moralităţii voinţei?

În concepţia clasică valorile morale se fundamentează pe sentimentul datoriei respectării

unor norme. În lumea modernă a avut loc o raţionalizare a moralei: datoria, la scară socială,
nu mai este orientată către divinitate, ci către colectivitate. Împlinirea individuală nu este
posibilă decât într-un cadru social adecvat.
Suntem percepute drept persoane morale dacă atitudinea şi comportamentul nostru se
integrează în setul de valori şi practici al grupului din care facem parte, contribuie la
conservarea şi dezvoltarea grupului, sub diferite aspecte.

Cred că cel mai important lucru la prietenie este încrederea acordată celuilalt.