“Mi-am dus inima la doctor căci de la o vreme-ncoace

O simt tare supărată și mă doare și nu-mi place...

Am căutat un medic bun să îmi spună ce-i cu ea,
De ce suferă și plânge biată inimioara mea...

Medicul o tot privește sub lupă, sub microscop

Și se strâmbă...văd eu bine că nu e-ncântat deloc:
”Spune-mi cât de lung e timpul de când nu ai mai hrănit-o?
Pare că e însetată...spune-mi cum ai îngrijit-o?”

”S-o hrănesc? Dar zi de zi eu mănânc pe săturate

Și beau apă minerală, chiar și suc dacă se poate!”
Medicul cu ochiul critic mă privește-acuzator:
”Inima îți e bolnavă...vinovat este un dor

Ce-ai uitat să îl alini alergând către niciunde,

Iar durerea e șireată, chiar în inimă pătrunde!”
”Domnu doctor, dă-mi rețetă...fac injecții...tot ce spui
Numai inima să-mi vindeci... n-o lăsa a nimănui!”

Doctorul cu aer sobru ia condeiul și-apoi scrie:

”Dimineață bei cu apă și un strop de veselie,
Apoi prânzul nu uita să-l stropești cu frumusețe,
Iar desertul să conțină munți de vise îndrăznețe.

Iar când soarele apune, te îmbracă-n pace sfântă

Și ascultă cum în noapte inima de dor îți cântă.
Dar să știi, e important, fie noapte, fie zi
Inimii să îi dai șansa de-A IERTA și A IUBI!
Dă-i CREDINȚĂ cât o boabă și atunci tu vei vedea
Că de mine n-ai nevoie pentru inimioara ta!!!” ❤
Mie ?!
,Mie ?!
Nu-mi lipseşte nimic!
Poate puțină iubire
și puțin timp...
ca să o pot trăi!
Sau poate nu...
Nu-mi lipsește nimic!

Poate doar dragostea

celor pe care îi iubesc!
Sau puterea de a înțelege...
dragostea lor!
Dar...nu!
Nu-mi lipsește nimic!

Poate uneori o cafea băută în tihnă

la lumina primilor zori!
Sau un ceai de după amiază
servit în compania unui prieten drag,
cu care să depăn amintiri...

Dar în rest...
Mie?!
Nu-mi lipsește nimic!

Și ce mi-ar putea lipsi?!

Am și riduri...și păr alb...
Și câteva kilograme în plus
Ca să demonstrez că...sunt bine!

Dar spune-mi sincer...

dacă eu nu ți-aș spune nimic...
Atunci când mă privești,
ți se pare că îmi lipsește ceva?!

Dar dacă mi-ar lipsi ceva...

Tu, care te întrebi ce-mi lipsește...
Ai putea acoperi golurile
din sufletul meu?!
Nuuu!

Și atunci ce rost mai are

să îți spun ce-mi lipsește?!
Sunt golurile mele, de nimeni înțelese,
dar sunt goluri pe care eu
le-am umplut...cu speranță!
Și de aceea mie...
Nu-mi lipsește nimic!”

- Liliana Smerea Văcaru -