Despre viata. Despre parinti. Despre copii.

Viața este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului. Scopul vieții noastre este acelea
de a obține asemănarea cu Dumnezeu. Pe noi Dumnezeu ne-a creat să trăim nu să murim. Păcatul
strămoșesc a adus în lume boala, suferința și moartea. Dar Dumnezeu, în marea sa iubire nu l-a lăsat
pe om în păcat, ci i-a promis un Mântuitor. Venirea acestui Mântuitor îl va scăpa pe om de chinurile
iadului, și îi arată omului iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu.
Viața dată de Dumnezeu trebuie trăită, trebuie fiecare să înmulțească talantii dați de Dumnezeu. Când
Dumnezeu ne trimite în lume, El nu o face la întâmplare. El ne dă părinți. Aceștia au rolul de a ne
proteja, ajuta și iubi. Noi avem în cer un Tată, iar aici pe pământ avem mamă și tată. Pentru simplul
fapt că au ales să primească darul vieții de la Dumnezeu, noi copiii trebuie să îi iubim, să îi cinstim să
îi ajutăm.
Viața este diferită de la om la om, la fel părinții sunt diferiți, copiii sunt diferiți. Părinții au datoria de a
se iubi, respecta și ajuta reciproc. Au datorii față de ei, au datorii față de copiii lor. Copiii la rândul lor
au datorii. De multe ori vedem în părinții noștri niște” dușmani”, ne revoltăm, îi acuzăm de multe. Și
totuși ei ne vor binele, și cred că o să înțelegem asta doar atunci când o să avem copiii noștri.
Viața fără părinți este pustie, grea. Viața părinților fără copii este poate mult mai grea. Părinții și copiii
se completează reciproc, depind unii de alții. Și Dumnezeu știe acest lucru , de aceea ne-a dat nouă
părinți și părinților copii.
Eu sunt convins că viața este frumoasă, merită trăită. Stiu că pe părinți trebuie să ii cinstim si să ii
iubim respectăm chiar dacă uneori mai am scăpări. Stiu că imi vor binele, chiar dacă acum poate nu
înțeleg. Eu ca și copil trebuie să mă silesc să fac bineșe, să încerc sa imi fac o viață frumoasă. Și stiu
că dacă îl am pe Dumnezeu în suflet și pe părinți aproape o sa reușesc.