Sunteți pe pagina 1din 3

Cel mai mic mamifer din lume

Cu siguranță știi să enumeri o sumedenie de animale care nasc pui vii, dar știi
care este cel mai mic dintre toate? Îți vine să crezi sau nu, dar cel mai mic
mamifer de pe Pământ este liliacul bondar. Un astfel de exemplar cântărește
aproximativ 2 grame și are circa 30 de milimetri în lungime.

Liliacul bondar trăiește în peșterile calcaroase din zona de vest a Thailandei și a


fost recunoscut ca fiind cel mai mic mamifer, conform Guinness Book of World
Record. Din păcate, această specie este pe cale de dispariție.

Una dintre speciile de caracatiță gigant, care trăiește în Oceanul Pacific, poate
depune câte 56.000 de ouă, timp de o lună. La început, acești nou-născuți
plutesc în jurul mamei, fără a fi atașați de aceasta sau între ei. Ceva mai târziu
caracatița adună fiecare ou, de dimensiunea unui bob de orez și le împletește,
pentru a putea avea grijă de toate.

Pisicile au mai puține degete la picioarele din spate

Ai putea crede că pisicile, precum majoritatea mamiferelor, dețin câte cinci


degete la fiecare picior. Ei bine, acest lucru este valabil doar pentru picioarele
din față, deoarece cele din spate au doar câte patru degete. Conform oamenilor
de știință, aceste patru degete ajută felinele să alerge mai rapid.

Balena albastră mănâncă jumătate de milion de calorii

Nu într-o lună sau într-o săptămână, ci doar într-o singură înghițitură, o balenă
albastră poate consuma până la 457.000 de calorii. Asta înseamnă o cantitate de
energie de 240 de ori mai mare decât cea necesară pentru a înghiți toate
creaturile marine ingerate.

Pentru a putea ajunge la acest număr, oamenii de știință au măsurat dimensiunea


maxilarului unei balene, pentru a putea estima volumul pe care gura acesteia îl
are. Firește, au luat în calcul și tipul de crustacee pe care o balenă îl consumă, cu
denumirea de krill.

Bufnițele nu au globi oculari


Probabil ai observat faptul că bufnițele își pot roti capul incredibil de mult. Asta
se datorează faptului că bufnițele nu au globi oculari. Ele au de fapt niște tuburi
oculare, care nu se pot mișca precum ochii noștri, așa că păsările sunt nevoite să
își miște capul sau întregul corp pentru a vedea periferic. Evoluția a făcut ca
bufnițele să își poată roti capul chiar și la 270 de grade.

Girafele au limba extrem de lungă

Probabil știi deja că girafele sunt cele mai înalte animale de pe Terra, dar sigur
nu știai faptul că ele au limbile de la 45 cm, până la 55 cm. Acestea s-au
dezvoltat în timp, pentru a putea consuma frunzele de acacia, chiar și pe cele
aflate pe cele mai înalte crengi.

Deși arborii de acacia sunt plini de țepi, o girafă își poate înfășura limba în jurul
ramurilor și poate rupe frunzele fără a se răni. Fiecare specimen are nevoie să
consume circa 30 de kilograme de frunze pe zi, ceea ce înseamnă că o girafă va
petrece în jur de 12 ore mâncând.

Un om a sărit mai departe decât un cal la Jocurile Olimpice

Este destul de clar pentru toată lumea că la capitolul sărituri, caii sunt campioni.
Totuși, în mod incredibil, recordul pentru cea mai lungă săritură este deținut de
către un om, reușită care detronează recordul stabilit în prealabil de un cal.

În anul 1900, un cal a stabilit un nou record, sărind 6,10 metri în lungime. Ceva
mai târziu, în anul 1991, Mike Powell a sărit 8,95 metri în lungime, în cadrul
Jocurilor Olimpice, doborând cu grație toate recordurile anterior obținute.

Cea mai mare rozătoare din lume este capibara

Capibara, denumit și porc de apă, este o rozătoare de mari dimensiuni, care


poate fi găsită preponderent în America de Sud. Capibara este un înotător foarte
bun și îi place să înoate cu ochii, nările și urechile deasupra apei.

Capibara sunt recunoscuți pentru stilul lor calm și încet, dar și pentru faptul că
reprezintă un mijloc de transport ideal, pentru unele păsări. Zburătoarele
călătoresc adesea pe spatele acestor rozătoare și drept răsplată îi ajută
consumând insectele și gândacii care se ascund în blana lor.

Unii papagali trăiesc mai mult decât stăpânii lor

Există specii de papagali care pot trăi chiar și peste vârsta de 60 de ani. Cel mai
bătrân papagal cunoscut se numea Cocky Bennett, din specia cockatoo, care a
ajuns până la incredibila vârstă de 120 de ani.

Acesta a aparținut Căpitanului Ellis și și-a petrecut o bună parte din viață
călătorind pe mare, pe barca acestuia. După moartea lui Ellis, Cocky a fost
adoptat de către nepotul căpitanului, ca mai apoi să fie preluat de către soția
acestuia. Papagalul și-a petrecut ultimii ani din viață în Sea Breeze Hotel,
încântând invitații.

Un urs grizzly poate distruge o bilă de bowling

Ursul grizzly este un animal impresionant, având o greutate de peste 300 de


kilograme. Mușcătura unui urs grizzly este atât de puternică încât poate sfărâma
o bilă de bowling, aceasta având o forță de peste 8.000.000 pascali, conform
National Geographic.

Deși sunt animale masive, cu o forță incredibilă, care pot doborî cu ușurință
orice tip de pradă, una dintre sursele lor preferate de hrană sunt moliile. Au fost
observate situații în care urși grizzly au consumat peste 40.000 de molii într-o
singură zi.

Peștii au o memorie bună

Deși în popor se spune că peștii nu țin minte informații, în realitate aceștia au o


memorie destul de bună. Unele specii pot chiar să recunoască și să își
amintească oamenii care îi hrănesc. Studiile realizate în acest scop au scos la
iveală faptul că unii pești pot recunoaște și diverse sunete și părți muzicale,
chiar și după ce au fost eliberați în sălbăticie.

S-ar putea să vă placă și