ANIMALE DISPARUTE

Marele Pinguin Nordic

Pasărea Dodo
 Marele pinguin nordic
• Marele pinguin nordic (Pinguinus impennis, numit anterior și Alca impennis) este
o specie dispărută de păsări nezburătoare.Marele pinguin nordic reprezintă singura specie a
genului Pinguinus. Indivizii aveau aproximativ 75 de cm înălțime și cântăreau aproximativ
5 kg, fiind specia cu cele mai mari dimensiuni din genul Pinguinus. Avea pene negre și
lucioase pe spate și pene albe pe partea ventrală.[4]
• Populații importante au existat în trecut pe coastele și insulelor nordice ale Oceanului
Atlantic: estul Canadei Groenlanda, Islanda, Norvegia, Irlanda și Marea Britanie. Populația
speciei a fost de câteva milioane înainte să se rărească. Rămășițe au fost găsite în Florida
demonstrând că grupuri de indivizi puteau migra ocazional spre sud în timpul iernii[4], acest
lucru s-a întâmplat până în secolul XIV.
• A fost o specie vânată intensiv astfel încât populațiile s-au redus continuu, până la dispariție.
Ultimul individ a fost vânat în 1844 în Islanda[4].
• Mod de viață
• Avea dimensiuni aproximativ egale cu a unei gâște medii și a fost de cinci ori mai greu
decât alca mică de astăzi. De-a lungul evoluției aripile i s-au atrofiat și era incapabil să zboare.
Mulțumită picioarelor dispuse foarte posterior înota bine, însă pe uscat se deplasa
neîndemânatic. Deoarece nu știa să zboare, era dispus pericolului vânătorilor, în special pe
uscat. Deși mulți marinari au vǎzut pinguini mari traversând Oceanul Atlantic, știm puține
despre modul de viață a acestei păsări.
• Habitat
Marele pinguin nordic
• Pinguinul mare își petrecea o mare parte a anului în larg, în special în nordul Oceanului Atlantic. Populații numeroase trăiau
și în apele puțin adânci din Grand Bank aflat lângă coastele South Newfoundland, precum și pe insulele si pe stâncoase din
jurul Islandei, unde erau efective mari de pești. Deși nu putea să zboare, nu era o pasăre statornică veritabilă. Fosile ale
speciei au fost găsite și mult mai departe de aria de răspândire: Florida Gibraltar și Italia.
• Alimentație și mod de hrănire
• Deoarece își petrecea o mare parte a timpului în larg, hrana sa era reprezentată mai ales de pești și unele moluște marine.
În timpul scufundării vâslea simultan cu picioarele și își deschidea ușor aripile. Pinguinii mari s-au hrănit cu pești de 40-50
grame, dar putea mânca și pești care cântăreau mai mult de jumătate din greutatea pinguinului.
• Reproducerea
• Era de fel o pasăre silențioasă. Doar în timpul perioadei de clocit, în timpul căutării partenerei și când își proteja teritoriul de
clocit, emitea sunete croncănite, bârâite și țipete. Păsările cloceau în perioada mai-iunie, pe insule mici și lăturalnice cum ar
fi Insula Funk, aflată lângă coastele Newfoundland Insulele FeroE și Insula St. Kilda. Coloniile erau numeroase (100 000 de
perechi), iar în acestea pinguinii mari se amestecau cu alți reprezentanți din familia lor, precum și cu alte păsări marine.
Femela depunea un singur ou mare de 400 grame, albastru verzui deschis, cu pete maronii, care era clocit de ambii părinți.
Dacă oul era furat femela putea să facă din nou un ou. Puiul pufos ieșea din ou după 39-44 de zile, după care era hrănit și
îngrijit de părinți.
• Dispariție
• Vânătoarea pinguinilor mari a căpătat o asemenea amploare in secolul al XVIII-lea, încât într-o singură zi au fost colectate
100 000 de ouă și mai multe vase au fost umplute cu păsări ucise.
• Oase parțial fosilizate au fost găsite și în apropierea așejărilor umane, fapt ce denotă că specia a fost vânată de oameni încă
de acum 8000 de ani.
• În 1971 Muzeul de Istorie a Naturii din Islanda a plătit o sumă record, 9000 de lire sterline pentru un pinguin mare împăiat.
• Ultima pereche de pinguini mari a fost ucisă pe o insulă de lângă coastele Islandei, în anul 1844. Această specie a fost
exterminată de vânători și colecționari.
Poze
 Pasărea Dodo

• Pasaroiul Dodo (Raphus cucullatus) a trăit de-a lungul mileniilor pe

insulele Réunion și Mauritius din sud-vestul Oceanului Indian. La numai două sute de ani de
la venirea omului în această regiune, păsările au dispărut. Pasărea Dodo, cu aspectul său
neobișnuit, este una din cele mai cunoscute specii dispărute. Primele descrieri cunoscute
despre dodo au fost facute de catre olandezi. Ei au numit pasarea Mauritius walghvoge
“pasarea zburatoare” sau “pasarea dezgustatoare” Engleza uzuală a preluat numele
acestui animal în expresia: "mort, ca o pasăre Dodo".
• Aspect exteriormodificare modificare sursă
• Picioarele mari, aripile butucănoase, gâtul scurt și ciocul incredibil de gros și de recurbat îi
conferă un aspect comic păsării Dodo. Corpul greoi și dolofan este completat de
o coadă scurtă, formată dintr-un smoc de pene. Deoarece nu avea inamici de care trebuie să
se ferească, și-a pierdut capacitatea de zbor. Acesta este un fenomen frecvent
la păsările insulare. În timp ce celelalte păsări incapabile să zboare erau alergătoare
neobosite, pasărea Dodo se mișca legănat, ca o rață.
 Pasărea Dodo

• Mod de viață[modificare | modificare sursă]

• La venirea olandezilor pe insulele Réunion și Mauritius, păsările erau în număr mare. Cu toate
acestea știm foarte puțin despre ele. Alimentația era vegetariană, mâncau și semințe dure.
Pentru ușurarea digestiei înghițeau pietricele. Conform scrierilor, aceste păsări aveau
un dans de curtare acompaniat de mișcări din aripi, iar perechile petreceau perioade lungi de
timp împreună. Depuneau un singur ou în cuibul pregătit din iarbă, în pădure. Puiul era îngrijit
de ambii părinți.
• Dispariția păsării Dodo[modificare | modificare sursă]
• Deși pasărea Dodo este ruda îndepărtată a porumbelului de astăzi, primii olandezi ce au pășit
pe insulele Réunion și Mauritius nu mai văzuseră nimic asemănător și erau foarte înfometați.
Au denumit-o lebădă cu moț sau curcan sălbatic. Deoarece nu aveau inamici se apropiau fără
teamă de așezările umane, devenind astfel prăzi ușoare. Pasările au fost ucise cu miile, mai ales
pentru carnea lor. Deși descrierile din vremea respectivă relatau că pasărea Dodo avea
o carne fibroasă și puțin gustoasă, marinarii sosiți după călătorii lungi o consumau cu plăcere.
Dar pasărea Dodo nu a dispărut doar datorită vânatului excesiv. Colonialii au adus cu ei
pe insulă: porci, șobolani, câini, pisici pentru care ouăle păsării Dodo erau o pradă ușoară. În
anul 1680, deci la aproximativ 170 de ani de la sosirea primului om pe insule, a dispărut și
ultima pasăre Dodo existenta.
Poze

Bibliografie: Wikipedia – Internet

Matei Rosu