EPOCHÉ

Seria Epoché este coordonată de

Iulian Apostolescu
FRIEDRICH‑WILHELM VON HERRMANN
FRANCESCO ALFIERI

MARTIN HEIDEGGER
ADEVĂRUL DESPRE
CAIETELE NEGRE

Prefaţă de Arnulf Heidegger

Postfață de Hermann Heidegger

Traducere de
Paul Gabriel Sandu, Dragoș Grusea
și Alexandru Bejinariu

Ratio et Revelatio
2021
 Serie coordonată de Iulian Apostolescu

Redactor: Iulian Apostolescu

Coperta: Narcis Cârciu
DTP: Stejărel Decu‑Jerep

Traducerea s‑a făcut după versiunea germană Martin Heidegger.

Die Wahrheit über die Schwarzen Hefte (Duncker & Humblot,
Berlin, 2017), cu consultarea originalului italian Martin Heidegger.
La verità sui Quaderni neri. (© Morcelliana, Brescia, 2016)

Imaginea de pe copertă: Friedrich‑Wilhelm von Herrmann și Martin

Heidegger în ultima locuinţă a filozofului, Freiburg i.Br., 1974.

Copyright © 2021

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

HERRMANN, FRIEDRICH-WILHELM VON
Martin Heidegger : Adevărul despre Caietele Negre / Friedrich-Wilhelm
von Herrmann, Francesco Alfieri ; trad.: Dragoş Grusea, Paul Gabriel Sandu,
Alexandru Bejinariu. - Oradea : Ratio et Revelatio, 2021
Conţine bibliografie. - Index
ISBN 978-606-9659-14-4
I. Alfieri, Francesco
II. Grusea, Dragoş (trad.)
III. Sandu, Paul-Gabriel (trad.)
IV. Bejinariu, Alexandru (trad.)
1

Editura Ratio et Revelatio, Oradea

Str. Sofiei nr 3, Bihor, România, 410183
e‑mail: office@ratioetrevelatio.com
www.ratioetrevelatio.com
Cu prilejul împlinirii a patruzeci de ani
de la moartea lui Martin Heidegger
 Prefaţă

La începutul anilor 2013 am aflat că în Caietele Negre există

locuri în care Heidegger discută tema evreilor sau pe cea a iu‑
daismului (universal). Am înțeles imediat că publicarea aces‑
tor Caiete Negre va da naștere unor nesfîrșite dezbateri interna‑
ţionale. Chiar în primăvara lui 2013 l‑am rugat pe profesorul
Friedrich‑Wilhelm von Herrmann – ultimul asistent al bunicu‑
lui meu şi, potrivit unei dedicaţii scrise de el, cel care avea să fie
principalul editor al operelor sale complete – să‑şi spună păre‑
rea despre aceste Caiete Negre, dar mai ales despre pasajele privi‑
toare la evrei ce pot fi găsite acolo şi care deveniseră deja publi‑
ce, din perspectiva profundei sale cunoaşteri a gîndirii lui Martin
Heidegger. I‑am înaintat profesorului von Herrmann această ru‑
găminte, ştiind că bunicul meu nu îi pusese la dispoziţie, spre
lectură, manuscrisele acestor volume, exprimîndu‑și în mod ex‑
pres voința ca aceste volume să nu fie editate de el. Pentru un
protestant a cărui credinţă este adînc înrădăcinată în credința
creștină, aceste volume sînt dificil de citit.
În articolele şi studiile despre Caietele Negre începeau să se
răspîndească foarte repede expresii foarte pregnante precum „an‑
tisemitism onto‑istoric” sau „antisemitism metafizic”. Prima între‑
bare care se ridică în acest context este următoarea: Se poate vor‑
bi, în genere, de un antisemitism inerent gîndirii heideggeriene?
Profesorul von Herrmann expune, în această lucrare, propriul
său răspuns la această întrebare. El a găsit în persoana profesoru‑
lui Francesco Alfieri de la Universitatea Pontificală Laterană un
colaborator, care ne oferă aici o analiză filologică de ansamblu a
volumelor 94, 95, 96 și 97 din operele complete, ceea ce face cu
putință o nouă perspectivă hermeneutică asupra Caietelor Negre.
8

În ceea ce privește acuzația de antisemitism, cei doi fi ai săi,

Jörg și Hermann n‑au putut face altceva decît să scuture, neîncre‑
zător, din cap. Amîndoi știu foarte bine ce prietenii apropiate a
legat Heidegger cu mai mulți evrei și evreice. În epilogul acestei
lucrări, tatăl meu a rezumat în cîteva puncte amintirile sale din
acea epocă.
Aparițiile publice din perioada național‑socialistă ale bunicu‑
lui meu nu sînt argument în favoarea antisemitismului său. Apoi
nu s‑a ținut deloc seama de faptul că volumele publicate pînă
acum sub titlul de Caiete Negre au fost intitulate de Heidegger
Reflecții și Observații. Aceste scrieri au fost publicate intenționat
la finalul operelor complete, tocmai pentru că ele nu sînt inteli‑
gibile în lipsa unei bune cunoașteri a prelegerilor și a tratatelor
sale pe tema istoriei ființei, care au apărut abia în cadrul opere‑
lor complete.
Titlul Martin Heidegger. Adevărul despre Caietele Negre poate
da impresia unei excesive siguranțe de sine, însă există oare un
mai bun cunoscător al gîndirii lui Martin Heidegger decît pro‑
fesorul von Herrmann? În final, merită spus că bunicul meu n‑a
urmărit niciodată să transmită ceva de felul unei doctrine sau să
alcătuiască un sistem filozofic, ci s‑a concentrat, mai curînd, asu‑
pra formulării unei interogații care să vizeze esența.
Fie ca aceste contribuții din prezentul volum să facă posibilă
această interogație.

Arnulf Heidegger
Administrator al Arhivei Martin Heidegger
 Mulțumiri

Le sîntem datori mulțumiri cordiale domnului dr. Hermann

Heidegger și domnului Arnulf Heidegger, executorul testamen‑
tar al operei lui Martin Heidegger pentru ajutorul oferit pe par‑
cursul acestei scrieri. Domnul Arnulf Heidegger ne‑a pus la
dispoziție fotografiile unor pagini din manuscrisul Caietelor Negre
și ne‑a oferit permisiunea de a le folosi în această lucrare. Îi mul‑
țumim și doamnei dr. Veronika von Herrmann pentru sugestiile
sale foarte importante, dar și pentru că a împărțit cu noi sarcina
zilnică a confruntării riguroase cu textul, ajutîndu‑ne astfel să tre‑
cem peste dificultățile întîlnite în cursul redactării acestei lucrări.
Ajutorul și susținerea ei ne‑au permis să ne concentrăm asupra
muncii noastre, fără să fim vreun moment distrași de la ea.
Se cuvin mulțumiri și doamnei Anastasia Urban din partea
editurii Vittorio Klostermann din Frankfurt am Main, dar și dom‑
nului dr. Ulrich von Bülow de la Arhiva Literaturii Germane din
Marbach am Neckar.
Această carte a fost posibilă grație încrederii care ne‑a fost
acordată de către editura Morcelliana prin persoana președin‑
telui său, prof. Enrico Minelli, dar și prin persoana editorului
acestui volum, prof. dr. Ilario Bertoletti. Colaborarea cu editu‑
ra Morcelliana a funcționat perfect, lucru pentru care trebuie să‑i
mulțumim în primul rînd domnului dr. Giovanni Menestrina,
căruia i‑a fost încredințat întregul schimb de scrisori inclus în
această carte, care n‑a mai fost publicat pînă acum, la fel ca și sar‑
cina de a edita această carte. Sarcina lui n‑a fost deloc ușurată de
faptul că autorii au recurs destul de des la revizuiri ale muncii
lor și s‑au văzut deseori forțați să introducă nenumărate modifi‑
cări în text. Mulțumindu‑i lui, vrem să mulțumim tuturor celor
10

care au fost implicați editorial în acest proiect și au făcut cu pu‑

tință apariția acestei cărți.
Le mulțumim, de asemenea, tuturor acelor cercetători ai ope‑
rei heideggeriene care și‑au asumat sarcina de a traduce aceas‑
tă carte în alte limbi: Juvenal Savian Filho și Clio Francesca
Tricarico (portugheză), Pascal David (franceză și germană),
Pedro Jesús Teruel (spaniolă), Bernhard Radloff (engleză), Paul
Gabriel Sandu, Dragoș Grusea și Alexandru Bejinariu (romînă),
Raivis Bičerskis (lituaniană), Ilya Inishev (rusă) și Denyong Yang
(chineză).
Dorim să îi mulțumim în mod deosebit lui Iulian Apostolescu
pentru a se fi ocupat de revizuirea cărții noastre în limba romînă:
competențele și capacitățile sale umane și intelectuale au fost
pentru noi un sprijin valoros.
În cele din urmă, dorim să mulțumim tuturor celor care ne‑au
însoțit, într‑un fel sau altul, în efortul nostru, o bucată mai mică
sau mai mare de drum. Le mulțumim lui: Andrea Alfieri, Pater
Saverio Biasi OFM, François Fédier, Jean Grondin, Jeremiah
Hackett, Otniel Vereș și Raluca Lazarovici Vereș (din partea edi‑
turii Ratio et Revelatio), Giampaolo Azzoni, Franco Bertossa,
István Fehér, Dieter Foerster, Lucia Menestrina, Murray Miles,
Eugenio Parati, Günther Pöltner, Hans‑Jörg Reck, Manuela Ritte,
Marco Schiariti, Emanuele Severino († 2020), Helmuth Vetter,
Adalgisa Villani și Pater Augustinus Wucherer‑Huldenfeld.
Mulțumiri cordiale datorăm și Societății Martin Heidegger din
Viena și Societății Austriece pentru Analitica Dasein‑ului, al cărei se‑
diu este tot în Viena.

Friedrich‑Wilhelm von Herrmann și Francesco Alfieri

 Introducere

„Ce este un stat totalitar e un lucru pe care

oamenii de acolo [din Italia] nu l‑au uitat încă,
iar faptul că un gînditor precum Heidegger rămîne
pentru ei o manifestare a secularității le este perfect
clar. [...] În fond, un gînditor precum Heidegger
nu poate fi judecat în funcție de laudele celor
care nu înțeleg nimic, adică de laudele așa‑nu‑
mitelor mase”.
H.‑G. Gadamer, Scrisoare către F.‑W. von
Herrmann, 27 ian. 1988.

„Cum va putea o generație de farisei, care

se bucură de atîta apreciere nu numai în Franța,
dar și la noi, să îndure și să depășească situați‑
ile dificile cu care se va confrunta mai devreme
sau mai tîrziu?”.
H.‑G. Gadamer, Scrisoare către F.‑W. von
Herrmann, 11 apr. 19881.

Cuvîntul „adevăr” din titlul acestei cărți, Martin Heidegger.

Adevărul despre Caietele Negre, nu are numai sensul de corectitu‑
dine, ci vizează, mai curînd, „scoaterea din ascundere” și „înde‑
părtarea confuziilor” în privința moștenirii heideggeriene. Prin
urmare, această carte își propune să se asigure că acea colecție
de manuscrise sau de caiete de notițe, cum le spunea Heidegger,
cunoscute sub numele de „Caiete Negre”, este înțeleasă potrivit
adevăratului ei sens.
De la apariția lor în cadrul Operelor Complete, și chiar mai îna‑
inte de fi publicate, Caietele Negre au fost prezentate publicului
1
Cf. capitolul al III‑lea al acestei lucrări pentru textul complet al acestei scri‑
sori redactate de Hans‑Georg Gadamer.
12

într‑o manieră profund distorsionată și denaturată. Cu puțin

timp înainte de apariția lor, Caietele Negre au fost prezentate de
către editorul lor și astfel de întreaga mass‑media, mai ales de
presa scrisă, atît la nivel național, cît și la nivel internațional,
drept așa‑zise dovezi ale antisemitismului, dobîndind astfel de
la bun început o proastă reputație. Mai înainte ca primele volu‑
me ale Caietelor Negre să poată fi discutate și cercetate în deta‑
liu, opinia publică a acceptat drept adevăr absolut faptul că toate
aceste scrieri n‑au niciun alt conținut în afara afirmațiilor antise‑
mite. Astfel că de la bun început, și chiar mai înainte de a fi publi‑
cate, conținutul acestor caiete a stat sub semnul acestei anateme,
care a distorsionat și discreditat orice altă posibilă cheie de lec‑
tură. Însă metoda celor care au contribuit la răspîndirea acestor
interpretări care distorsionează și denaturează sensul Caietelor
Negre nu lasă nicio urmă de îndoială asupra faptului că avem de
a face cu o instrumentalizare a acestor manuscrise, care servește
unui scop foarte precis. În loc să fie supuse unei analize cumpă‑
nite a conținutului complex al Caietelor Negre și a locului pe care
îl ocupă ele în opera heideggeriană, conținutul acestor 34 de ca‑
iete a fost etichetat și discreditat printr‑un singur gest, în mo‑
dul cel mai eficace, pentru a trezi interes și pentru a face senzație
atît pe scena națională, cît și pe cea internațională. Dintr‑o dată,
caietele de notițe ale lui Heidegger au devenit subiect univer‑
sal de dezbateri, iar punctul cel mai intens dezbătut era așa‑zi‑
sul său „antisemitism onto‑istoric” sau „antisemitism metafizic”,
în varianta sa italiană. A fost purtată astfel o dezbatere intrigantă,
la care au participat mai întîi nespecialiști sau „nefilozofi”, oa‑
meni care, sub pretextul că încercă să lămurească această chesti‑
une, n‑au făcut alceva decît să construiască o rețea complexă de
neînțelegeri pe temeiul unui așa‑zis indenegabil antisemitism al
Caietelor Negre, mergînd atît de departe pînă la a vorbi despre ne‑
voia rescrierii unui întreg capitol al istoriei filozofiei din secolul
al XX‑lea. Această abordare a fost, evident, legitimată din ce în ce
mai mult, pe măsură ce opinia publică a confirmat‑o și a sărit în
 13

sprijinul ei prin intermediului publicațiilor a căror singură func‑

ție era aceea de a face cît mai bine cunoscută această interpretare
comodă a Caietelor Negre.
Aproape că nu mai exista nimeni care să admită că ceea ce de‑
venise de‑acum „cazul Heidegger” nu este în niciun caz supus
dezbaterii în cadrul potrivit, și că discuția a fost luată ostatic de
interese cu totul străine. Mai mult decît atît, i‑a fost permis fiecă‑
ruia să‑și împărtășească impresiile în scris, și s‑a creat impresia
că fiecare ia astfel parte la făurirea unei istorii, născute dintr‑un
soi de „conștiință colectivă”. Iar această „conștiință colectivă” nu
consideră doar antisemitismul Caietelor Negre ca fiind dincolo de
orice îndoială, ci ajunge chiar să suspecteze că Heidegger ar fi fă‑
cut o manevră strategică, atunci cînd a conceptul un sistem fi‑
lozofic atît de apropiat național‑socialismului, transformîndu‑se
astfel într‑un avocat al acestuia din urmă.
Acum este limpede că o asemenea confuzie nu s‑a putut naș‑
te doar pentru că dezbaterea legată de Caietele Negre a fost purta‑
tă de „nespecialiști”, care au crezut în mod eronat că pot dechide
o astfel de dezbatere, dînd astfel naștere unei situații extrem de
dificile, care a determinat pe oricine declinase, pînă în acel mo‑
ment, participarea la această discuție să înțeleagă că era imposi‑
bil și inutil să participe la dezbatere într‑un climat atît de neprie‑
tenos. Este dincolo de orice îndoială că schematismele de gîndire
specifice unui astfel de demers rămîn mereu străine de cerceta‑
rea filozofică temeinică.
Scrierea acestei cărți n‑a fost deloc o sarcină ușoară, și ime‑
diat ce ne‑am hotărît să pornim la drum am dat peste o serie în‑
treagă de dificultăți pe care ne simțim datori să le împărtășim
cititorului de la bun început. Să spunem însă, deocamdată, că
începînd din ianuarie 2015, de cînd ne‑am dedicat unui studiu
atent al volumelor 94, 95 și 96 din Operele Complete, am fost ne‑
încetat perturbați de la munca noastră de presa internațională.
Citind articolele publicate în presă, era dincolo de orice îndoială
că presupusul antisemitism al lui Heidegger, indiferent dacă era
14

calificat drept „onto‑istoric” sau „metafizic”, este sigura cheie de

lectură pentru acest tip de abordare a Caietelor Negre. Problema
cea mai importantă nu consta însă doar în faptul că această per‑
spectivă interpretativă promovată în presă s‑a impus într‑o așa
de mare măsură încît a devenit un fel de bun comun al tuturor;
problema încă mai mare cu care ne confruntam noi era aceea că
această interpretare submina însăși nucleul gîndirii heideggeri‑
ene. Astfel, acea discuție publică despre „cazul Heidegger” pe
care o invocau „apărătorii dialogului”, sfîrșea prin a lua forma
unei denaturări, al cărui singur scop era acela de a‑i mobiliza
pe specialiști. Dificultatea de care am devenit, brusc, conștienți a
fost aceea că cineva care apăra teza unui „antisemitism onto‑is‑
toric” voia, de fapt, să alimenteze suspiciunea că drumul gîndirii
lui Martin Heidegger a fost influențat în mod hotărîtor, încă din
1936, de antisemitismul său care și‑a lăsat amprenta asupra tutu‑
ror operelor lui; în acest fel este este ridicată o obiecție serioasă
nu numai la adresa lui Heidegger însuși, ci indirect și la adresa
celor care au depus ani de‑a rîndul cele mai mari eforturi pentru
a înțelege drumul gîndirii sale.
Această umbră aruncată asupra lui Heidegger, și anume cea
a „antisemitismului onto‑istoric”, îl condamnă în chipul cel mai
hotărît și îl face responsabil de a fi construit un sistem de gîndi‑
re înrudit cu modul de gîndire specific național‑socialismului.
Discuția despre „antisemitismul onto‑istoric” avea însă, în ace‑
lași timp, scopul să demonstreze că gîndirea onto‑istorică este în
chipul cel mai radical în și prin sine antisemită. Odată cu aceas‑
tă afirmație lipsită de orice fundament s‑a răspîndit o concep‑
ție profund greșită, iar situația în care se afla Heidegger a fost
înrăutățită încă mai mult de faptul că așa‑zisul „antisemitism
onto‑istoric” astfel înțeles a fost denunțat chiar de către niște fi‑
lozofi erudiți, care au început să‑l considere drept un nou do‑
meniu de cercetare al filozofiei. Atunci cînd celor care susțineau
această afirmație lipsită de temei li s‑a replicat că pasajele de text
care se referă la evrei nu constituie o parte esențială a textelor, iar
 15

această chestiune nu se bucură de o analiză sistematică în con‑

textul concepției onto‑istorice a lui Heidegger, editorul german
al Caietelor Negre a găsit de cuviință să susțină contrariul, argu‑
mentînd că gîndirea onto‑istorică a lui Heidegger este „în mod
sistematic” antisemită. În cadrul unei conferințe susținute la o
universitate americană, același editor a susținut chiar că există
o dimensiune esoterică și una exoterică a textelor heideggeriene
și a mers chiar atît de departe încît să susțină teza că e suficient
să privești sub stratul exoteric al scrierilor lui Heidegger pentru
a descoperi un nucleu esoteric, care nu este altceva decît antise‑
mitism. Din păcate, niciunul dintre profesorii americani prezenți
la acea conferință nu l‑a întrebat pe conferențiar dacă poate ofe‑
ri măcar un singur exemplu de text heideggerian, drept dova‑
dă a antisemitismului său esoteric. Tipic în cazul tuturor acestor
afirmații clișeizate este faptul că autorul lor nu oferă nicio dova‑
dă concretă în favoarea tezei sale, printr‑o trimitere precisă la un
pasaj din opera heideggerienă.
Un reproș similar celui adus lui Heidegger a fost adus, în Italia,
împotriva întregii filozofii germane, care a fost acuzată de „an‑
tisemitism metafizic”, începînd cu Kant și sfîrșind cu Nietzsche,
Heidegger fiind considerat drept punctul culminant al acestui
antisemitism. Cele șapte mari tratate cu caracter onto‑istoric, care
au fost redactate între anii 1936 și 1944, începînd cu Beiträge zur
Philosophie (Vom Ereignis) [Contribuții la filozofie (Despre survenirea
propriului)] și sfîrșind cu Stege des Anfangs [Cărările începutului]
demonstrează însă contrariul: nici în cazul gîndirii fundamen‑
tal‑ontologice din Ființă și timp, nici în cel al gîndirii onto‑isto‑
rice, care a crescut organic din cea dintîi, nu poate fi identificat
nimic de felul unei atitudini antisemite sau anti‑iudaice. Cît pri‑
vește volumele încă nepublicate în cadrul Operelor Complete (al
căror conținut ne este cunoscut, pentru că F.‑W. von Herrmann
este principalul editor al operei heideggeriene) nu poate fi găsit
nicăieri vreun pasaj care să se refere la evrei.
Cei care susțin teza „antisemitismului metafizic” se bazea‑
ză pe afirmații antisemite care pot fi găsite ocazional în operele
16

acestor filozofi, dar care nu se regăsesc în niciun caz în marile

tratate sistematice ale acestora. A scoate în evidență, din motive
care țin de apartenența confesională, astfel de afirmații antisemi‑
te, pentru a denigra filozofiile lui Kant, Fichte, Schelling și Hegel,
sub pretextul că nu sînt altceva decît expresia unui „antisemitism
metafizic”, nu are nimic de a face cu un demers filozofic auten‑
tic. O astfel de abordare, care este absolut străină de orice ana‑
liză riguroasă a filozofiei speculative, își are temeiul într‑o serie
de idei preconcepute, motivate ideologic. Un sistem filozofic pre‑
cum cel al gînditorilor amintiți mai devreme nu prezintă în ni‑
ciun caz o viziune despre lume, ci constituie, mai curînd, o țesă‑
tură conceptuală perfect autonomă, care, prin esența sa, exclude
ceva precum antisemitismul, indiferent de felul acestuia. Acest
lucru este valabil și în privința gîndirii hermeneutico‑fenomeno‑
logice și onto‑istorice, care nu poate fi alcătuită dintr‑un amestec
de idei de tot felul, puse la un loc.
În ceea ce privește interpretarea denaturată a gîndirii heide‑
ggeriene răspîndită în Germania, aceasta se dovedește a fi, în
structura ei, încă mai radicală. Susținătorii acestei perspective
hermeneutice argumentează că Heidegger însuși, ca un critic al
metafizicii, este expresia unei gîndiri care care consideră evreul
drept chintesență a unei metafizici care trebuie criticată și respin‑
să în modul cel mai radical. În acest fel, evreului îi este atribui‑
tă în mod neîndreptățit o esență metafizică prin care este înregi‑
mentat tocmai în metafizica astfel înțeleasă, și pe care Heidegger
a respins‑o din răsputeri. Însă pentru susținătorii acestor concep‑
ții, atît antisemitismul onto‑istoric, cît și cel metafizic sînt consi‑
derate adevăruri dincolo de orice îndoială, care nu au nevoie de
vreo dovadă. Tocmai pentru a ne lămuri în privința acestor certi‑
tudini am considerat necesar să ne întoarcem la textele heidegge‑
riene, și ne‑a devenit imediat clar, că niciuna dintre aceste critici
aduse lui Heidegger nu poate fi susținută prin invocarea unor
pasaje din opera lui.
În cartea noastră vom aduce o serie întreagă de argumen‑
te filologice, însă prin aceasta ea nu va deveni mai accesibilă
 17

cititorului. La fel, nu vom face un secret din dificultatea textelor

lui Martin Heidegger. Intenția noastră nu este aceea de a convin‑
ge pe cineva sau de a crea un „consens”; nu aceasta este direc‑
ția indicată de Heidegger în cadrul demersului său speculativ, și
tocmai de aceea nu sîntem deloc înclinați să mergem în această
direcție. Acea „logică a consensului” nu este perfect străină, iar
judecăți de valoare în privința persoanelor și a operelor lor ni se
par a fi pe deplin inadecvate. În cursul ultimilor ani, în direcția
executorilor testamentari ai lui Martin Heidegger și a colabora‑
torilor acestora au fost formulate tot felul de aluzii ofensatoare în
diferite articole de presă – dar și în cîteva cărți – în care au putut
fi citite verdicte înfiorătoare și pe deplin neîntemeiate în privin‑
ța lor. La astfel de provocări nu putem și nu vrem să răspundem
aici. Într‑o vreme în care anumite „cercuri culturale” își amuză
publicul cu astfel de afirmații este limpede că profunzimea filo‑
zofică a argumentelor facile pe care le invocă nu este deloc sufi‑
cientă pentru a‑l convinge. În momentul în care ne‑am convins
că acea cale a dialogului la care speram a fost blocată chiar de cei
care susțineau că o încurajează, ne‑a devenit clar că interpretă‑
rile și pozițiile lor nu pot fi susținute decît atîta vreme cît auto‑
rii lor se retrag în sine. Căci în cadrul unei dezbateri adevărate,
castelul lor din cărți de joc construit cu atîta trudă s‑ar fi prăbu‑
șit imediat – un pericol pe care ei și‑au dorit să‑l evite, tocmai
pentru a‑și păstra convingerile fundamentale cu caracter auto‑
referențial. Prin această lucrare ne propunem să oferim cititoru‑
lui posibilitatea de a vedea complexitatea Caietelor Negre. Citind
această carte, el va avea ocazia să înțeleagă adevăratul fel în care
Heidegger a participat la mișcarea național‑socialistă, dar și ca‑
uza pentru care Heidegger a evitat o confruntare dechisă cu re‑
gimul de atunci. Cititorului îi va deveni clar că iluzia pe care și‑a
făcut‑o Heidegger despre mișcarea național‑socialistă la începu‑
turile ei a fost cea care a făcut posibilă cea de‑a doua iluzie a sa,
și anume aceea că „afirmarea de sine a universității germane”
ar fi fost posibilă în acel context. Însă toate aceste (și încă multe
18

altele) sînt întrebări care trebuie puse în contextul respectiv și

care sînt în măsură să ne dezvăluie o față mai puțin cunoscu‑
tă a lui Heidegger. Această dimensiune mai puțin cunoscută a
lui Heidegger cade adesea pradă unor interpretări aproximative,
tocmai pentru acestea sînt de cele mai multe ori lipsite de orice
fel de trimitere la pasaje sau texte heideggeriene.
Ținînd seama de rezultatele la care am ajuns, treptat, în cur‑
sul cercetării noastre, mai ales după publicarea, în 2015, a vo‑
lumului 97 al Operelor Complete, am constatat că trebuie să ne
intensificăm cercetarea în privința conceptului de auto‑nimici‑
re (Selbstvernichtung). Interpretarea noastră trebuia să țină sea‑
ma de faptul că interpretări dintre cele mai diverse ale acestui
termen dominau deja opinia publică, constituind adesea punctul
de pornire al unora dintre cele mai catastrofale – și adesea pur
și simplu inventate – perspective de interpretare asupra gîndirii
heideggeriene.
Clarificarea conceptului central de auto‑nimicire, care apare,
de altfel, deja în volumul 96, a devenit astfel imperios necesa‑
ră. Cititorul trebuie să înțeleagă însă, că fără un apel continuu
la una dintre lucrările fundamentale ale lui Heidegger, și anu‑
me Contribuții la filozofie, acest termen va rămîne ininteligibil.
Heidegger utilizează terminologia specifică gîndirii onto‑istori‑
ce, care va rămîne indescifrabilă pentru oricine nu este familia‑
rizat cu această perspectivă interogativă și cu conceptele funda‑
mentale ale lucrării amintite mai devreme. În anumite momente,
putem observa cum critica lui Heidegger la adresa național‑soci‑
alismului este exprimată prin aluzii subtile care utilizează anu‑
miți termeni al căror sens nu poate fi clarificat decît ținînd sea‑
ma de context. Devine, de exemplu, destul de clar că anumite
concepte trec printr‑un soi de transformare semantică, în vreme
ce semnificația lor uzuală este complet răsturnată. Această răs‑
turnare semantică redă foarte bine metoda lui Heidegger de a
trimite mereu la altceva, sensul deplin al cuvîntului depășind ade‑
sea semnificația lui uzuală. Agilitatea cu care Heidegger execută
 19

aceste jocuri de limbaj poate conduce adeseori cititorul pe o pistă

greșită; dificultatea de a înțelege ce vrea să spună Heidegger în
aceste pasaje constă tocmai în faptul că este nevoie să facem me‑
reu recurs la alte opere heideggeriene pentru a putea surprinde
sensul afirmațiilor făcute în Caietele Negre.
Prin urmare, este important să ne întoarcem la perspective‑
le interpretative care au iscat rumoare în rîndul publicului, pen‑
tru a putea vedea cît de dificil este pentru cei care le‑au lansat și
mai ales pentru cei care le susțin să păstreze credibilitatea aces‑
tei instrumentalizări dinainte planificate. Cele paisprezece pasa‑
je care se referă la evrei sau la iudaismul mondial în volumele 95,
96 și 97 ale Operelor Complete, abia dacă însumează, puse toate la‑
olaltă, trei pagini în format A 4, în vreme ce aceste volume, luate
laolaltă, au în total 1245 de pagini. Toți termenii cheie prin care
Heidegger să referă la evrei și la iudaismul mondial își au origi‑
nea în modernitatea de dată recentă și trebuie citite din perspec‑
tiva criticii făcute de Heidegger modernității. Se vădește astfel că
atunci cînd vorbește de iudaism, de exemplu, Heidegger nu se
referă în mod specific la evrei, ci la toți oamenii și la toate popoa‑
rele care trăiesc în spiritul modernității. Felul în care se vorbește
despre evrei și despre iudaismul mondial în aceste pesaje, des‑
pre care Hermann Heidegger a spus, pe drept cuvînt, că nu sînt
altceva decît niște pasaje marginale, este specific modului în care
Heidegger se raportează critic la modernitate în cadrul abordă‑
rii sale onto‑istorice. Prin urmare, încadrarea pasajelor care se re‑
feră la evrei la rubrica „antisemitism”, „antisemitism onto‑isto‑
ric” sau, încă mai grav, „antisemitism metafizic” nu poate fi pusă
decît pe seama unei confuzii absolute.
Pasajele privitoare la evrei din cele trei volume amintite mai
devreme nu demonstrează nici „antisemitismul onto‑istoric” al
lui Heidegger, nici vreo altă formă de antisemitism. Ne vedem ne‑
voiți să mai spunem încă o dată: tonul critic folosit de Heidegger
în acele pasaje este prelungirea criticii modernității din perspec‑
tiva istoriei ființei. Gîndirea onto‑istorică a lui Heidegger nu are
20

nimic de a face cu o gîndire ideologico‑politică; privită sub un‑

ghiul provenienței sale conceptuale, ea nu este altceva decît o gîn‑
dire speculativ‑fenomenologică. Cine vrea să o înțeleagă și să o
interpreteze într‑un alt fel demonstrează că nu este capabil să pri‑
vească dintr‑o perspectivă speculativă dimensiunea onto‑istorică
a gîndirii, născută din transformarea gîndirii hermeneutico‑feno‑
menologice a ontologiei fundamentale din Ființă și timp, și nu este
capabil nici să pășească pe urmele acestei gîndiri.
De la începuturile sale (1916), gîndirea lui Martin Heidegger
a fost cît se poate de străină oricărui tip de gîndire biologico‑rasi‑
ală. Domeniul ei de interes a rămas decenii de‑a rîndul neschim‑
bat. Întrebarea care a călăuzit această gîndire a fost întrebarea
privitoare la viața factică și la caracterul ei dinamic, care a fost
mai apoi concepută ca existență (Dasein) factică și discutată sub
aspectul raportului ei transcendental față de starea de deschidere
ca adevăr al ființei și ca ființă‑aici (Da‑sein) în raportul său eveni‑
mențial (ereignet) cu adevărul ființei ca survenire care o vizează.
Pe temeiul considerațiilor onto‑istorice care își au originea în
analitica Dasein‑ului din Ființă și timp, Heidegger va elabora o
critică necruțătoare a național‑socialismului în anii ’30 și ’40, ca‑
racterizîndu‑l drept „principiu barbar”, și nu va face niciun se‑
cret din opoziția sa față de Hitler și față de „nebunia” lui. În vo‑
lumul 97 el vorbește, de exemplu, despre „agitația iresponsabilă
pe care a răspîndit‑o Hitler în Europa”, despre „nebunia crimi‑
nală a lui Hitler” și constată, de asemenea, că „mulți «intelec‑
tuali» nu au remarcat imediat în 1933 caracterul criminal al lui
Hitler”. În ceea ce privește evreii, într‑o scrisoare din 9 februarie
1928, pe care i‑o trimite soției sale, Elfriede, Heidegger remarcă:
„Evident că cei mai buni sînt evreii”. Această afirmație se referea
la studenții săi de la Universitatea din Marburg.
Aceste pasaje, ca și numeroasele observații critice extrem de
tăioase la adresa național‑socialismului nu sînt luate în conside‑
rare nici de cei care au fost portavocea acuzelor de antisemitism
aduse lui Heidegger, dar nici de către comentatorii operei sale