Sunteți pe pagina 1din 275

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: AVIZ:

ED./PROF.:
DIRECTOR,

În conformitate cu:

 Curriculum pentru educație timpurie, 2019


AN ŞCOLAR: 2023/2024
NIVEL I ( 3-5 ani)
GRUPA:
PROF.:

Cine sunt/ Când/ Cum este/a fost şi va Cine şi cum planifică/ Cum exprimăm ceea Ce şi cum vreau
suntem? cum şi de ce se fi aici pe pamânt? organizează o ce simţim? să fiu?
întâmplă? activitate?

Proiect tematic Proiect tematic Proiect tematic Proiect tematic -


-
„EU ŞI LUMEA MEA” „FORME ŞI CULORI” „AU FOST ŞI “EU SIMT, EU
SUNT…ÎN JURUL CREEZ, EU
Cunoaşterea regulilor şi a Formarea capacităţii de a NOSTRU” EXPRIM!”
normelor de comportare în sesiza unele aspecte ale
mediul sălii de grupă/ al lumii înconjurătoare Descoperirea activă a Descoperirea şi
grădiniţei/ interiorul mediului de viaţă a exprimarea ideilor,
grupului de copii, roluri, unor animale sălbatice sentimentelor,
activități specifice și domestice convingerilor şi
valorilor, atât în
02.10.2023-13.10.2023 relaţiile
interpersonale, cât şi
Proiect tematic prin limbaj şi prin arte

„MÂNDRU SUNT DE
ȚARA MEA”
-Cunoaşterea şi descrierea
celor mai importante
sărbători naţionale şi
religioase

27.11.2023 - 16.10.2023 -24.11.2023 29.01.2024 - 26.02.2024 -


18.12.2023 23.02.2024 08.03.2024
Săptămâna independentă Săptămâna Săptămâna Săptămâna - Săptămâna
independentă independentă independentă independentă
- - „Hristos a înviat!” ,,Jocurile copiilor - Evaluare iniţială
Cunoaşterea iarna”
semnificaţiei sărbătorii Descoperirea „Cea mai dragă
Creştine a Paştelui în frumuseţii unor jocuri, jucărie!”
înţelesul copilului sporturi specifice Observarea
anotimpului în medii comportamentelor
diverse de acţiune; în interiorul
familiarizarea cu grupului de copii
norme simple de
protecţie

15.04.2024 – 08.01.2024 - - 11.09.2023-


19.04.2024 12.01.2024 15.09.2023
„Legume de primăvară” ,,Pământul, planeta - - Evaluare iniţială
Descoperirea şi albastră”
explorarea activă a -Cunoaşterea şi „Eu sunt... Tu
caracteristicilor descrierea planetei cine eşti?”
legumelor specifice Pământ Observarea
anotimpului; stimularea -Promovarea relaţiilor
consumului acestora în atitudinilor de protecţie comportamentale
stare naturală, respectând a mediului înconjurător de integrare în
norme igienice colectiv

11.03.2024 – 15.03.2024 27.05.2024 – - - 18.09.2023-


07.06.2024 22.09.2023
,,Păsări călătoare” - - - Evaluare iniţială
Descoperirea activă şi
denumirea păsărilor care „Să-ți arăt ce
se întorc din ţările calde știu!”
Descoperirea
nivelului de
cunoştinţe şi
deprinderi
acumulate în
mediul familial
,,Sănătoşi şi fericiţi” - 18.03.2024 – 22.03.2024 - - - 25.09.2023-
igiena personală şi 29.09.2023
colectivă, condiţii de viaţă
Cunoaşterea unor obiecte ,,Se trezesc insectele” - - - „Meseria este
de uz personal, a regulilor Descoperirea activă şi brățară de aur”
de folosire a obiectelor denumirea insectelor care Descoperirea
personale -de toaletă se trezesc la viaţă în activă și
corporală anotimpul primăvara denumirea celor
mai cunoscute
meserii
15.01.2024 – 19.01.2024 01.04.2024 – 05.04.2024 - - - 22.04.2024 –
26.04.2024
,,Alfabetul sănătăţii” „Fenomene ale naturii în - - - Evaluare finală
Conştientizarea nevoii de anotimpul primăvara”
igienă personală şi Descoperirea activă și ,,Ce ştiu şi ce pot
respectarea unui regim denumirea fenomenelor să fac?”
sănătos de viaţă naturii specifice Evaluarea
anotimpului primăvara nivelului de
cunoştinţe şi
deprinderi
acumulate în
cursul anului
școlar

22.01.2024 – 26.01.2024 08.04.2024 – 12.04.2024 - - - 10.06.2024 –


21.06.2024
„Sunt copil în Europa”
Descoperirea activă și
denumirea țărilor
europene, a drepturilor și
obligațiilor cetățenilor

08.05.2024 – 17.05.2024
,,Cum circulăm?”- - - - -
mijloacele de locomoţie
-Cunoaşterea şi
descrierea unui mijloc de
transport şi a mediului lui
utilitar
- Reguli şi comportamente

20.05.2024 – 24.05.2024 - - - -
GRĂDINIŢA: DIRECTOR,
LOCALITATEA:
ED./PROF.:

În conformitate cu:

 Curriculum pentru educație timpurie, 2019


 Auxiliarele de la Editura Tiparg
11 septembrie 2023 - 27 octombrie 2023

-3 săptămâni-

SĂPTĂMÂNA 1: 11.09.2023-15.09.2023
TEMA: “Bine ai venit la grădiniţă!”
SUBTEMA: Evaluare inițială - „Cea mai dragă jucărie!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 - 9,00 Joc de mișcare: - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
”Dansul jucăriilor” Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

11.09.2023
9,00 – 11,30 Ştiinţă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
Discuţii libere: „Cea mai preșcolarilor pentru activitatea -„Bună dimineaţa, dragă grădiniţă!”
dragă jucărie!” la centre) -„Facem cunoştinţă!”
D.L.C. -„Cine lipseşte?
Construcţii: Educarea limbajului: -”Calendarul naturii”
„Jucăria preferată” ”Colegii mei din grădiniță”
(convorbire) Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Joc de rol: - Servirea unei gustări sănătoase
„Îmbrăcăm păpuşa” D.Ş. (fructe/legume)
Cunoaşterea mediului:
„Cu ce mă joc?” Tranziţie:
(proba orală ) -„Trenuleţul jucăriilor vesele”

Activitate matematică:
”În ce poziție este jucăria?”
(poziții spațiale)

11,30 – 12,30 Tranziție: Diferite tipuri de mers


Joc distractiv:
„Mingea prin tunel” -

Joc de mișcare în aer


liber:
”Trenulețul”

”Colorează jucăria Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
preferată!”- fișe subiect de care este interesat copilul – Jucăriile
preferate

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

LUNI - completarea documentelor grupei


11.09.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități

- fișe de lucru pentru activități


- planificarea activităţilor Comisiei Metodice
- studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
MARȚI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
12.09.2023 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Spune cine sunt eu!” preșcolarilor pentru activitatea -„Să facem cunoștință!”
la centre) - „Cine lipseşte?
Știință: D.L.C. -”Calendarul naturii”
„ Denumeşte jucăriile!”- Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
joc didactic „Ce știi despre mine/noi?” ordine şi disciplină
(jocuri de prezentare despre
Artă: sine cu asocierea prenumelui și Tranziţie:
„Biluţele din plastilină” a unor calități/interese -Joc: „Vine trenul!”
personale)
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.Ş.
Activitate matematică:
”Grupează corect!” (mare-
mic; gros-subțire; scurt-lung)

D.O.S.
Activitate practică:
”Casa mea din cuburi”

D.P.M.:
Educație fizică
”În pădure”-parcurs aplicativ
– (orientare spaţio-temporală)

11,30 – 12,30 Tranziție : Joc de rol:


Joc de mișcare în aer - „De-a grădiniţa”
liber: „Trenulețul
familiei”

Joc senzorial: „Ghici,


jucăria mea!”

Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Zboară, zboară…” subiect de care este interesat copilul – Jucării
vesele/triste

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MARȚI
12.09.2023 - fișe de lucru pentru activități
- studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI TEMATICE/ RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- PE DOMENII DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE EXPERIENŢIALE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
MIERCURI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
13.09.2023 igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Jucăriile mele preferate” preșcolarilor pentru activitatea -„Ție îți place să te joci?”
– citire de imagini la centre) -„Cine lipseşte?”
D.L.C.: -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Ştiinţă: „ Spune-i păpuşii cum te ordine şi disciplină
„Ce facem cu aceste cheamă!” –joc exerciţiu
obiecte?” Tranziţie:
D.Ș. -Joc de mişcare cu text şi cânt: „Ursul doarme”
Construcţii: Activitate matematică:
„Casa mea” ”Grupează jucăriile!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
(pe baza unui criteriu – toate
cuburile mari într-o cutie sau
Nisip și apă: toate mașinile mici pe un
”Lăbuțe de urs” anumit raft, etc)

D.P.M.:
Educație fizică
”Cercetașii” –Jocuri de
explorare a grădiniței și a
mediului apropiat, în care
copilul este ajutat să urce şi să
coboare scările
11,30 – 12,30 Joc senzorial: Tranziție : „Recunoaşte-l după voce!”
„Recunoaște obiectul!” -

Jocuri în aer liber, de


mișcare: „Mingea prin
tunel”; „Țară, țară, vrem
ostași!”

Joc de masă: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Asociază două imagini la subiect de care este interesat copilul
fel” (joc magnetic)
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
13.09.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
JOI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
14.09.2023 igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Bibliotecă: preșcolarilor pentru activitatea -„Te rog!” „Mulţumesc!” – cuvinte magice”
„Copii la joacă” la centre) -„Cine lipseşte?;
(lecturare de imagini) -”Calendarul naturii”
D.L.C. -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
„Mănuţa mea” (amprenta ”Cine este nepoliticos?” –
cu palma) lectură după imagini Tranziţie:
-„Trenuleţul veseliei”
Joc de rol: D.Ș.:
„Servim păpuşa!” Activitate matematică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Jocuri-exercițiu: Așază în șir
obiectele ... de la cel mai mic la
cel mai mare (și invers)

Activitate integrată
D.E.C.(activ. artistico-
plastică) + A.L.A.
„Grădiniţa mea” – desen liber
în grup + joc de rol/mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții:
a. poziție statică într-un picior
( 3 sec)
b. alergare și mers pe un traseu
dat
11,30 – 12,30 Nisip și apă: Tranziție: „Jocuri de socializare”
”Jocul degețelelor” -

Joc de mișcare: ”Ștafeta


jucăriilor”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Concurs de ghicitori: subiect de care este interesat copilul
„Ghici , ghicitoarea mea!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


JOI - pregătirea materialului didactic pentru activități
14.09.2023
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
VINERI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
15.09.2023 igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Povestea preferată” preșcolarilor pentru activitatea -„Îmi place să mă joc cu…”
la centre) -„Cine lipseşte?
-”Calendarul naturii”
Construcţii: D.L.C. -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Grădiniţa” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Povestește mai departe!”
Știință: Tranziţie:
”Denumește jucăriile!” D.Ş. - „Huţa, huţa, dă mânuţa!”
Cunoaşterea mediului:
”Cu ce vrei să te joci?” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.O.S:
”Știu să răspund la salut!”

D.P.M:
Educaţie fizică
- „Ne jucăm şi ne mişcăm”
-„Păpuşa face gimnastică!”
(ansamblu de exerciţii)
-joc de mişcare
11,30 – 12,30 Joc de mișcare: Tranziție: „Bat din palme”
”Sari ca mingea!” -

Joc de masă: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Aşază-mă la culoarea subiect de care este interesat copilul
mea!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități


-studiu individual
15.09.2023
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 2: 18.09.2023 - 22.09.2023


TEMA: “Bine ai venit la grădiniţă!”
SUBTEMA: Evaluare inițială -„Eu sunt…tu eşti…!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

18.09.2023 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Construcţii: preșcolarilor pentru activitatea -„Bună dimineaţa, copii deştepţi şi cuminţi!”
„Mese şi scaune pentru la centre) - „Facem cunoştinţă!”
pitici” D.L.C. -„Cine lipseşte?
Educarea limbajului: -”Calendarul naturii”
Joc de rol: “Roata jucăriilor”
„De-a educatoarea” (pronunţarea corectă a -Tranziţie:
cuvintelor) „La plimbare”
Bibliotecă:
„Spune după mine!” D.Ş. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Cunoaşterea mediului
„Cine este? Cum vorbeşte?”
(joc-onomatopee)

Activitate matematică:
„Arată păpuşa mare!”
(observarea şi recunoaşterea
jucăriilor)

D.P.M.:
Educație fizică
”Faceţi toţi ce fac eu!” -mers
şi alergare

11,30 – 12,30 Tranziție: Diferite tipuri de mers


Joc în aer liber, de -
mișcare: Cursa peste
obstacole

Joc de atenție: „Unde s-a


ascuns?”
”Colorează doar jucăria Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
indicată!”- fișe subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- studierea noului Curriculum pentru educație timpurie


- conceperea următorului proiect tematic
LUNI - consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor

18.09.2023 - fișe de lucru pentru activități


- pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
MARȚI igienă personală
19.09.2023
9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
Bibliotecă: preșcolarilor pentru activitatea -„Cum te porți cu colegii de grădiniță?”
,,Reguli de comportare la la centre) -„Cine lipseşte?;
grădiniţă” D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: “ Spune ceva despre …!” – ordine şi disciplină
„Cu creionul pe hârtie” formarea de propoziţii despre
(colorare de suprafeţe) colegii din grădiniţă Tranziţie:
-„Pasul soldatului” – joc de mișcare
Joc de masă: D.Ş.
„Ne jucăm cu figuri Activitate matematică: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
geometrice” „Ne jucăm cu obiecte de
aceeaşi formă”
(joc didactic)

D.O.S.
Activitate practică:
”Casa mea din cuburi”

D.P.M.:
Educație fizică
”Sportivii se antrenează” -
săritură, târâre -parcurs
aplicativ

11,30 – 12,30 Joc distractiv: - Tranziție : Ștafeta jucăriilor


„Recunoaşte-l după voce!”

Joc de mișcare în aer


liber: ”Raţele şi vânătorii”

”Cântece pentru copii” – Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
audiție subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR
- proiectarea și pregătirea activităților
- pregătirea materialului didactic pentru activități
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
19.09.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
MIERCURI
20.09.2023 9,00 – 11,30 Ştiinţă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
„Ce faci când îţi este preșcolarilor pentru activitatea -„Cum ne simțim astăzi: veseli sau triști?”
sete/foame/?, etc” la centre) - „Cine lipseşte?;
DLC: -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Buna ziua! Te rog! ordine şi disciplină
Construcţii: Mulţumesc!”
„Dulapuri pentru jucării”
DEC: Tranziţie:
Joc de masă: Educaţie muzicală -„Noi suntem piticii”
„Tangram - ”Ce piesă - Cântăm la instrumente!”
lipseşte?” (audiţii) Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.Ș.
Activitate matematică:
„Cine are mai multe obiecte?”
(compararea grupelor de
obiecte, aprecierea globală a
cantităţii)

11,30 – 12,30 Joc senzorial: Tranziție : „Recunoaşte-l după voce!”


„Atinge şi spune cum -
este!”

Joc de mișcare în aer


liber: ” Vulpea şi
iepuraşii”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 „Ploaia şi vântul” (joc -
subiect de care este interesat copilul
muzical)

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
20.09.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
21.09.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de rol: preșcolarilor pentru activitatea -„A fost odată ca niciodată...” (joc de
„Singur îmi spăl la centre) imaginaţie)
batistuţa!” - „Cine lipseşte?;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Bibliotecă: Educarea limbajului: -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Cine este personajul?” ”Cine este nepoliticos?” – ordine şi disciplină
lectură după imagini
Artă: Tranziţie:
„Mărgelele păpuşii” D.Ș.: -„Sportivii în coloană”
(modelaj) Activitate matematică
“Formează grupe cu jucării, Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
roşii, galbene etc.”
(constituirea grupelor de
obiecte după anumite criteria)

Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A.
„Ne jucăm cu pensula”
(pictură) + ”Coronița
prințesei” (Artă – contur)

D.P.M.:
Educație fizică
”Campionii” - joc de mişcare

11,30 – 12,30 Nisip și apă: - Tranziție: „Jocuri de socializare”


”Batistuța mea”

Teatru de păpuşi:
„Scufiţa Roşie”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc de masă: ”Șiruri -
subiect de care este interesat copilul
magice” (sortare după
culori)
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
21.09.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
22.09.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


preșcolarilor pentru activitatea - ,,Ce este bine, ce este rău?”
Joc de masă: la centre) - „Cine lipseşte?;
„Jocul umbrelor” -”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc cu text şi cânt: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
„Am pierdut o batistuţă” ”Povestește mai departe!”
Tranziţie:
Construcţii: D.Ş. -„Trenuleţul isteţilor”
„Unul peste altul”; Cunoaşterea mediului:
„Trenul” ”Cu ce vrei să te joci?” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

DOS:
„Aşa da, aşa nu!”
(joc didactic)

DPM:
Educaţie fizică
Dans popular: ,,Drag mi-e
jocul românesc!”
11,30 – 12,30 Tranziție: „Bat din palme”
Jocuri în aer liber, de -
mișcare: „Labirintul”;
„Ocheşte ţinta!”

Joc de mişcare: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Loveşte popicul!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- studierea noului curriculum


VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

22.09.2023 - fișe de lucru pentru activități


La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 3: 25.09.2023 - 29.09.2023


TEMA: “Bine ai venit la grădiniţă!”
SUBTEMA: Evaluare inițială -„Să-ți arăt ce știu!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

25.09.2023 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Artă: preșcolarilor pentru activitatea -“Povesteşte-ne despre familia ta!”;
“ Bastonul bunicului” – la centre) -„Cine lipseşte?;
uneşte punctele D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nisip și apă: ” Munca mamei” ordine şi disciplină
” Chipul mamei mele” (convorbire)
-Tranziţie:
Bibliotecă: D.Ş. - “ Cuvinte magice: „Te rog!”; “Mulţumesc!”-
„Familii” (citire de Cunoaşterea mediului discuţii cu copiii
imagini din reviste şi -“Membrii familiei mele!” -“ Îmi îndoi batista!”- formarea deprinderii de a
discuţii libere despre (lectură după imagini) utiliza corect batista
familiile prezentate în
diferite imagini) D.P.M.: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Educație fizică
” Ursul doarme” - mers şi
alergare

11,30 – 12,30 Tranziție: Joc: „De-a mama şi tata”


Joc de mişcare: -
„ Caută mama!”

Jocuri în aer liber, de


mișcare: ”Labirintul”

„Cutiuţa muzicală”– Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
audiție subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

LUNI - studierea noului Curriculum pentru educație timpurie


25.09.2023 - conceperea hărții proiectului
- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor

- fișe de lucru pentru activități


- pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
26.09.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: “Spune ceva (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


despre …” – formarea de preșcolarilor pentru activitatea -„Cum arată locuința ta?”;
propoziţii despre membrii la centre) -„Cine lipseşte?;
familiei D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
“ Spune ceva despre familia ordine şi disciplină
Construcţii: ta!” (convorbire)
Construieşte locuinţa ta/a Tranziţie:
bunicilor!” D.Ş. “Pe mama mea o strigă tata…” – denumirea
Activitate matematică prenumelui mamei
Artă: „Colorează cu…!”
”Autoportret” „Colorează frunzele aşa cum Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
arată bulina!” (joc didactic)

D.O.S.
Activitate practică:
”Camera mea din cuburi”

D.P.M.:
Educație fizică
” Ştafeta”- săritură, mers,
alergare -parcurs aplicativ

11,30 – 12,30 Joc de rol: - Tranziție : ” Ghici cine lipseşte!”


“Aşteptăm musafiri”

Jocuri în aer liber, de


mișcare: „Trenulețul
familiei”

Joc senzorial: ”Spune pe Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
ce ai pus mâna!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

MARȚI - proiectarea și pregătirea activităților


26.09.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități

- fișe de lucru pentru activități


- studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

MIERCURI 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


27.09.2023 Ştiinţă: preșcolarilor pentru activitatea - ”Aceasta este familia mea” (nume, vârstă);
Obiecte de uz casnic din la centre) - „Cine lipseşte?;
locuinţă (întrebuinţări) DLC: -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„De ce am nevoie de o ordine şi disciplină
Joc de rol: ,,De-a mama şi familie?”
de-a tata”
DEC: Tranziţie:
Joc de masă: Educaţie muzicală - “ O întâmplare hazlie” – povesteşte despre
„Casa familiei mele - - Cântăm la instrumente!” tatăl tău
Tangram” (audiţii) Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.Ș.
Activitate matematică:
„Cine are mai multe obiecte?”
(compararea grupelor de
obiecte, aprecierea globală a
cantităţii)

11,30 – 12,30 Joc senzorial: - Tranziție : „De-a mama și copilul”


” Spune pe ce ai pus
mâna!”

Joc de mișcare în aer


liber: ” Iepuraşii la
morcovi”

” Dacă vesel se trăieşte!” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
(joc muzical) subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
27.09.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
JOI igienă personală
28.09.2023
9,00 – 11,30 Bibliotecă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Eu cu familia mea”(citire preșcolarilor pentru activitatea -„Portretul mamei/tatălui”;
de imagini/poze) la centre) - „Cine lipseşte?;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă : Educarea limbajului: ordine şi disciplină
“Familia mea” ”Familia mea” – lectură după
(desen/pictură) imagini Tranziţie:
-” Cuvântul fermecat” – utilizarea unei formule
Joc de masă: ”Portret” - D.Ș.: de politeţe
puzzle Activitate matematică
” Ordonează … de la mic la Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
mare – invers!”

Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A.

,,Curtea casei mele”- linia şi


punctul + Tangram

D.P.M.:
Educație fizică
”Campionii” - alergarea cu
plecare și oprire la semnal
11,30 – 12,30 Nisip și apă: Tranziție: Joc: „Ce poţi spune despre mine?”
”Valurile mării” -

Jocuri în aer liber, de


mișcare: ”Plimbăm
cercul!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc de masă: -
subiect de care este interesat copilul
”Șiruri magice” (sortare
după mărime)
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
28.09.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
29.09.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Construcţii: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


,,Construieşte locuinţa ta/ preșcolarilor pentru activitatea - ”Familia mea” (nume, caracteristici, părinţi,
a bunicilor” la centre) eventual adresă);
-„Cine lipseşte?;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de rol: “E sărbătoare Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
în familia mea!” (pregătiri ”Povestește mai departe!” ordine şi disciplină
pentru sărbătoare, D.Ş.
prepararea unor gustări, Cunoaşterea mediului: Tranziţie:
derularea evenimentului) ”Cu ce vrei să te joci?” “ Cum salut?” – adresarea în propoziţii corecte

Joc de masă: DOS: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)


„Jocul umbrelor” „Familia mea” – reguli de
comportare civilizată

DPM:
Educaţie fizică
Consolidarea diferitelor forme
de mers

11,30 – 12,30 Joc muzical: - Tranziție: „Bat din palme”


“ Sfatul degetelor”

Jocuri în aer liber, de


mișcare: ” Balerini şi
balerine”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc liber -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- studierea noului curriculum


VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

29.09.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 4: 02.10.2023 - 06.10.2023


TEMA DE STUDIU : ,,CINE SUNT / SUNTEM ?”
SUBTEMA : “GRĂDINIŢA MEA IUBITĂ!”
PROIECTUL : ,,EU ŞI LUMEA MEA”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

02.10.2023 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Ştiinţă: „ Spune ce ai preșcolarilor pentru activitatea -“ Ştim să ne salutăm?”;
pipăit!”- denumirea unor la centre) -„Cine lipseşte?;
obiecte din grădiniţă D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nisip și apă: ” Spune ceva despre …!” – ordine şi disciplină
”Grădinița mea” formarea de propoziţii despre
colegii din grădiniţă Tranziţie:
Biblioteca : „ Albumul (convorbire) -„Jocuri de mişcare”
grădiniţei”- citire de -“Fă la fel ca mine!”
imagini D.Ş.
Cunoaşterea mediului Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
,,Grădiniţa”- încăperile din
grădiniţă”

D.P.M.:
Educație fizică
”Sărim coarda!” – sărituri
peste obstacole

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”De-a grădiniţa” – joc de rol


Joc de mişcare:
„ Găseşte jucăria
preferată!”

Jocuri în aer liber, de


mișcare: ” Plimbăm
cercul!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc liber -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- conceperea hărții proiectului


- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
LUNI
02.10.2023 - fișe de lucru pentru activități
- pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
MARȚI igienă personală
03.10.2023
9,00 – 11,30 Bibliotecă: “Spune ceva (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
despre …” – formarea de preșcolarilor pentru activitatea -“Cine sunt colegii mei?”
propoziţii despre colegii la centre) -,,Jocuri şi jucării la grădiniţă”
din grădiniţă D.L.C. -„Cine lipseşte?;
Educarea limbajului: -”Calendarul naturii”
,,Reguli de comportare la - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: -“Mânuţele grădiniţă” (convorbire) ordine şi disciplină
noastre” (amprentare)
D.Ş.
Joc de masă: „Dulapuri Activitate matematică Tranziţie:
pentru jucării” -„ Sortăm jucăriile după Joc distractiv: ” Ghiceşte cine te-a strigat!”
mărime”- joc didactic
-„Arată păpuşa mare!”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.O.S.
Activitate practică:
”Grădinița mea din cuburi”

D.P.M.:
Educație fizică
” Campionii”- săritură, mers,
alergare -parcurs aplicativ

11,30 – 12,30 Joc de rol: - Tranziție : ”Un copil politicos” – joc de rol
“De-a educatoarea”

Joc de mișcare în aer


liber:
”Ocheşte ţinta!”;
„Trenulețul grădiniței”

Joc de masă: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ce piesă lipseşte?” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
03.10.2023 - fișe de lucru pentru activități
- studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
MIERCURI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
04.10.2023 igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Ştiinţă: preșcolarilor pentru activitatea -“Ce e voie şi ce nu e voie....?
”Jucării din grădiniță” la centre) -,,Vin curat la grădiniţă!”
DLC: -„Cine lipseşte?;
Educarea limbajului -”Calendarul naturii”
Joc de rol: ,,Așa Da! Așa „Grădiniţa”- poezie -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nu!” ordine şi disciplină
DEC:
Joc de masă: Educaţie muzicală Tranziţie:
„Dulăpiorul jucăriilor - Joc exerciţiu, cântece -Joc de mişcare cu text şi cânt: „Dacă vesel se
Puzzle” Cântec- ”La pădure” trăieşte!”
D.Ș. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Activitate matematică:
” Ordonează imaginile de la
mulţimea cu cele mai multe
elemente la mulţimea cu cele
mai puţine elemente - invers!”

11,30 – 12,30 Joc senzorial: - Tranziție : ” Bat din palme!” – joc de mișcare
” Ghicește jucăria!”

„Joc de mişcare în aer


liber:
„Prinde mingea!”;
„Păsărica-şi caută cuibul”

” Dacă vesel se trăieşte!” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
(joc muzical) subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
04.10.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

JOI ZI LIBERĂ ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI


05.10.2023

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
06.10.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


preșcolarilor pentru activitatea -,,Ce-aţi dori să învăţaţi la grădiniţă”
Joc de masă : la centre) -„Cine lipseşte?;
Puzzle ,,Grădiniţa” -”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Arta : ” Mărgelele Educarea limbajului: ordine şi disciplină
păpuşii” - modelaj ”Povestește mai departe!”
Tranziţie:
Construcţii: D.Ş. - „De-a Baba-Oarba!”
“Jucăria preferată” (din Cunoaşterea mediului:
figuri geometrice) ”Cu cine vrei să te joci?” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

DOS:
„Grădinița mea” – reguli de
comportare civilizată

DPM:
Educaţie fizică
I.,,Familiarizarea copiilor cu
diferite acţiuni şi poziţii de pe
loc : drepţi, pe loc repaus,
raport, alinierea, întoarceri."
II. ”Mersul organizat în
coloană”
11,30 – 12,30 Joc cu text şi cânt: - Tranziție: ”Când am fost noi la pădure”- joc
„Am pierdut o batistuţă” muzical

Jocuri în aer liber, de


mișcare: ”Atinge
clopoţelul!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc liber -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- studierea noului curriculum


VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

06.10.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 5: 09.10.2023 - 13.10.2023


TEMA DE STUDIU : ,,CINE SUNT / SUNTEM ?”
SUBTEMA : “ACESTA SUNT EU!”
PROIECTUL : ,,EU ŞI LUMEA MEA”
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
09.10.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Ştiinţă: „ Spune ce ai preșcolarilor pentru activitatea -“Eu sunt…tu cine eşti?”;
pipăit!”- denumirea unor la centre) -„Cine lipseşte?;
obiecte de îmbrăcăminte D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nisip și apă: ” Spune ceva despre …!” – ordine şi disciplină
”Degețelele mele” formarea de propoziţii despre
corpul omenesc (convorbire) Tranziţie:
Bibliotecă : -“Fă la fel ca mine!”
“Obiecte de D.Ş.
îmbrăcăminte” Cunoaşterea mediului Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
(lecturare de imagini) -“Spune cum se numeşte ce îţi
arăt eu!” (observare-denumirea
părţilor corpului omenesc)

D.P.M.:
Educație fizică
Mers în coloană câte unul
Joc: „ Şarpele”
Joc de liniştire:” Ghici cine te-
a strigat!”

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”De-a grădiniţa” – joc de rol


Jocuri de mişcare:
”Ţăranul e pe câmp”
„Plimbăm cercul!”
Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
Artă: subiect de care este interesat copilul
-“Băiatul şi fetiţa”
(colorare în contur) Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- conceperea hărții proiectului


- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
LUNI
- fișe de lucru pentru activități
09.10.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MARȚI subiect de care este interesat copilul / activitățí
10.10.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
9,00 – 11,30 Bibliotecă: “Spune ceva (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
despre …” – formarea de preșcolarilor pentru activitatea -“Cine/ce mă ajută să cresc mare?”;
propoziţii despre corpul la centre) -„Cine lipseşte?;
omenesc D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
,,Corpul omenesc – părțile ordine şi disciplină
Construcţii: componente și rolul lor”
-“Fetiţa şi băiatul” (convorbire) Tranziţie:
(din figuri geometrice) Joc distractiv: ”Trenulețul”
D.Ş.
Joc de masă: „Corpul Activitate matematică
omenesc” -puzzle “Unde este locul lui?” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
(separarea obiectelor mari de
obiectele mici si gruparea lor)

D.O.S.
Activitate practică:
”Casa mea din cuburi

D.P.M.:
Educație fizică
Mers în coloană câte unul,
porniri/opriri la semnal
Joc: „ Trenul”

11,30 – 12,30 - Tranziție : Joc de liniştire: „ Plimbă jucăria!”


Jocuri de mișcare în aer
liber:
” De-a caii şi călăreţii”
„Păpuşa face gimnastică”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Cine ajunge primul?” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
10.10.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MIERCURI subiect de care este interesat copilul / activitățí
11.10.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea - “De ce ne îmbolnăvim?”;
” Portret”- puzzle la centre) - „Cine lipseşte?;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: “ Autoportret” – Educarea limbajului: ordine şi disciplină
desen ”Cum ne păstrăm sănătatea?”
– convorbire Tranziţie:
Ştiinţă: -” Cuvântul fermecat” – utilizarea unei formule
-“Fetiţe – băieţi” D.Ș.: de politeţe
(deosebiri, asemănări) ” Formează mulţimi după
formă, culoare, mărime, Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
grosime!”

Activitate integrată
D.E.C.(activ. artistico-
plastică) + A.L.A.

-“Colorăm hainele fetiţei /


băiatului” (desen) + Joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Mers în diferite variante
( pe vârfuri, pe călcâi, cu
ridicarea genunchilor,
ghemuit)
Joc: „ În excursie”

11,30 – 12,30 Nisip și apă: - Tranziție:”Ghici cine a plecat!”- joc de


”Mânuțe” liniştire

Joc în aer liber, de


mișcare: ”Când am fost
noi la pădure”

Joc de rol: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghici cine este?” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR
- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
MIERCURI - proiectarea și pregătirea activităților
11.10.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
12.10.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea -“Colegii de la grupa mea”;
„Sortează jucăriile!” la centre) -„Cine lipseşte?;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Artă: Educarea limbajului: -Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Jucăria mea preferată” ”Colegii mei din grădiniță” – ordine şi disciplină
(amprentare) convorbire
Tranziţie:
- Ştiinţă: D.Ș.: -„Trenuleţul veseliei”
,,Formează grupe de Activitate matematică
obiecte!” ”Ordonează …de la gros la Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
subţire – invers!”

Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A.
” Copiii în curtea grădiniţei” -
pata de culoare + Joc de rol

11,30 – 12,30 Nisip și apă: Tranziție: ”Jocul mut”


”Urme de jucării” -

„Concurs de ghicitori:
„Ghici , ghicitoarea mea!”

Jocuri în aer liber, de


mișcare: ”Broscuţele sar
în lac”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 ”Ștafeta” – concurs de -
subiect de care este interesat copilul
alergări

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
12.10.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI TEMATICE/ RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- PE DOMENII DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE EXPERIENŢIALE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
13.10.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de rol : preșcolarilor pentru activitatea -“Știu să mă prezint...”;
”De-a grădiniţa” la centre) - „Cine lipseşte?;
-”Calendarul naturii”
Arta: ”Covoraş pentru D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
camera păpuşii” - desen Educarea limbajului: ordine şi disciplină
“Maricica”
Construcţii: (povestirea educatoarei) Tranziţie:
“Dulăpior pentru haine” -,,1,2, facem gimnastică!”
(din figuri geometrice) -“ Cum salut?”
DOS:
,,Grădinița mea” – reguli de Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
comportare civilizată

DPM:
Educaţie fizică
-“Învăţarea schemei
corporale”
Joc – “Fă ca mine!”
Joc de liniştire: „ Ghiceşte ce
facem noi?”

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”Când am fost noi la pădure”


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
”Balerini și balerine”
„Vulpea şi iepuraşii”

Joc muzical: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
“ Sfatul degetelor” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- studierea noului curriculum


VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

13.10.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 6: 16.10.2023 - 20.10.2023


TEMA: „Când/cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA:,,E toamnă iar...”
PROIECTUL: „FORME ŞI CULORI”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

16.10.2023 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Ştiinţă: „ Spune ce ai preșcolarilor pentru activitatea - ”Cum ne îmbrăcăm şi unde ne jucăm,
pipăit!”- denumirea unor la centre) toamna?”
obiecte de îmbrăcăminte de D.L.C. -”Cine lipseşte?”;
toamnă Educarea limbajului: -”Calendarul naturii”
” Spune ceva despre …!” – - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nisip și apă: formarea de propoziţii despre ordine şi disciplină
”Frunze”- urme toamnă (convorbire)
Tranziţie:
Bibliotecă: D.Ş. -”Bat din palme” – joc de mişcare
”Citim imagini despre Cunoaşterea mediului
toamnă” Joc didactic: ”Când se Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
întâmplă?”

D.P.M.:
Educație fizică
Mersul organizat într-o
direcţie dată
Joc: ”Veniţi la ...”

11,30 – 12,30 - Tranziție: Joc de liniştire: „Balonul”


Jocuri de mişcare:
„Bate vântul frunzele”
„Păsărica-şi caută cuibul”

Artă: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
,,Desenăm,coloram frunze subiect de care este interesat copilul
ruginii!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- conceperea hărții proiectului


- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
LUNI
- fișe de lucru pentru activități
16.10.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

MARȚI 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


17.10.2023 preșcolarilor pentru activitatea -”De ce ne este frig toamna?
Ştiinţă : la centre) -”Cine lipseşte?”;
”De ce cad frunzele?” D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de masă : ”Anotimpul toamna - ordine şi disciplină
,,Caută umbra!” caracteristici” (convorbire)

D.Ş. Tranziţie:
Bibliotecă: “Spune ceva Activitate matematică -Joc de mişcare: „Bate vântul frunzele!”
despre …” – formarea de „Sortăm jucăriile după
propoziţii despre mărime!”
caracteristicile toamnei Jocuri didactice: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
- „Uneşte printr-o linie!”
- ”Colorează…
respectând ordinea culorilor!”

D.O.S.
Activitate practică:
”Covor de toamnă” (cu
materiale din natură și deșeuri)

D.P.M.:
Educație fizică
Exerciții de orientare în
spațiu
Joc: „ Du-te aproape de ...”

11,30 – 12,30 - Tranziție : Joc de liniştire: „Ghiceşte ce facem


Jocuri de mișcare, în aer noi!”
liber:
”Bate cu piciorul!”
”Culegem crizanteme!”

Joc: „Piticii” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
17.10.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
MIERCURI igienă personală
18.10.2023
9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
Ştiinţă: preșcolarilor pentru activitatea -”Poveste de toamnă”
-“Spune ce arată la centre) - ”Cine lipseşte?”;
jetonul !” (imagini despre DLC: - ”Calendarul naturii”
toamnă) Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Recunoaşte anotimpul!” -joc ordine şi disciplină
exerciţiu
Construcţii: Tranziţie:
”Băncuţa din parc” DEC: -Joc de mişcare cu text şi cânt: „La pădure”
Educaţie muzicală
Artă: Cântec – ”Toamna” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
”Culorile toamnei”
D.Ș.
Activitate matematică:
”Alege şi grupează!” (fructe
şi legume)
11,30 – 12,30 Jocuri de mișcare: - Tranziție : ”Răţuştele”– joc de mișcare
-„Prinde frunzele zburate
de vânt!”
-”Pisica şi şoricelul”

Joc muzical: “Dacă vesel Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
se trăiește!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
18.10.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
JOI subiect de care este interesat copilul / activitățí
19.10.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Citim imagini despre preșcolarilor pentru activitatea - “Ce ai observat afară”;
toamnă” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de masă : Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Sortăm imagini specifice, ”Frunza” de Emil Gîrleanu
de toamna” Tranziţie:
Activitate integrată -”Prinde frunza!” – joc de mișcare
Artă: ”Culorile toamnei” D.E.C.(activ. artistico-
– desen plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

„Toamna în pădure” – pata de


culoare + Joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Mersul organizat într-o
direcţie dată
Joc: „Veniți la…!”

11,30 – 12,30 Nisip și apă: - Tranziție:”Ghici cine te-a strigat!”- joc de


”Picături de ploaie” liniştire

Joc în aer liber, de


mișcare:
”Rațele și vânătorii”

Concurs de ghicitori: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Ghici , ghicitoarea mea!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
19.10.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
20.10.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Construcţii: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


“Copaci” (din figuri preșcolarilor pentru activitatea -“Toamna îmi place să mă joc cu...”;
geometrice) la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Arta: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
modelaj: ”Frunze și “Frunza”, de Emil Gârleanu
copaci” (povestirea educatoarei) Tranziţie:
- ”Huţa, huţa, dă mânuţa!”
Bibliotecă : DOS:
”Citeşte o imagine!” Activitate practică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
-”Tablou de toamnă”

DPM:
Educaţie fizică
Mers în coloană câte unul,
porniri/opriri la semnal

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniştire: „Balonul”


mișcare:
”Mingea la căpitan”
„Am pierdut o batistuță”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc: ”Trenul” -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- studierea noului curriculum


VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități
20.10.2023
- fișe de lucru pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 7: 23.10.2023 – 27.10.2023


TEMA: „Când/cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Legume vesele”
PROIECTUL: „FORME ŞI CULORI”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

23.10.2023 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Ştiinţă: „ Spune ce ai preșcolarilor pentru activitatea - ”Coșul cu legume proaspete”
pipăit!”- denumirea unor la centre) -”Cine lipseşte?”;
legume de toamnă D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nisip și apă: ” Legume de toamnă - ordine şi disciplină
”Legume”- urme pe nisip beneficii și întrebuințări”
(convorbire) Tranziţie:
Bibliotecă: Joc senzorial: ”Spune ce-ai gustat!”
”Să cunoaştem legumele!” D.Ş.
Cunoaşterea mediului Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Artă: ”Legume vesele” - Lectură după imagini
(colorare, desen) -„Încercuieşte legumele care
sunt la fel!”
-„Spune ce vezi!”
D.P.M.:
Educație fizică
Mers în coloană câte unul,
porniri/opriri la semnal
Joc: ”Trenul”

11,30 – 12,30 - Tranziție: Joc de liniştire: ”Plimbă jucăria!”


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
„Ștafeta legumelor”
„Furişează-te pe unde
poţi!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc liber -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- conceperea hărții proiectului


LUNI - consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
23.10.2023
- fișe de lucru pentru activități
- pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

MARȚI 9,00 – 11,30 Ştiinţă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


24.10.2023 ,,Alfabetul vitaminelor” preșcolarilor pentru activitatea -”De ce trebuie să mâncăm legume?
la centre) -”Cine lipseşte?”;
Joc de masă: D.L.C. -”Calendarul naturii”
”Legume mari și mici” Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Legumele toamnei” - ordine şi disciplină
Bibliotecă: “Spune ceva (convorbire)
despre …” – formarea de
propoziţii despre D.Ş. Tranziţie:
consecințele răcirii vremii Activitate matematică -Joc de mişcare: „Găsește legumele pierdute!”
în anotimpul toamna „Formează grupe de fructe şi
legume!” (joc didactic)
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.O.S.
Activitate practică:
”Cămara bunicii cu conserve
de toamnă” (cu materiale din
natură și deșeuri)

D.P.M.:
Educație fizică
Variante de mers și alergare
Joc: ”Privim după păsărele”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : Joc de liniştire: „Ghiceşte ce avem
mișcare: în coș!”
- ”Sari și te întoarce!”
”Culegem legumele de
toamnă”
Joc: ”Recunoaște-l după Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
voce!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
24.10.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

MIERCURI 9,00 – 11,30 Ştiinţă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


25.10.2023 -“Spune ce arată preșcolarilor pentru activitatea -”Spune ce-ai mâncat aseară!”
jetonul !” (imagini cu la centre) - ”Cine lipseşte?”;
legume de toamnă) DLC: - ”Calendarul naturii”
Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Eu spun una, tu spui multe“ ordine şi disciplină
Joc de masă:
”Multe, puţine” DEC: Tranziţie:
Educaţie muzicală -Joc de mişcare cu text şi cânt: „Noi suntem
Artă: Cântec –”Toamna” piticii”
”Modelăm legume” Joc cu text şi cânt: “Bate
vântul frunzele” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Alege şi grupează!” (fructe
şi legume)

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Ochește leguma potrivită!”– joc de
mișcare: mișcare
-”Labirintul legumelor”
-”Prinde iepurașul!”
Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Atinge şi spune cum subiect de care este interesat copilul
este!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
25.10.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
26.10.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Citim imagini despre preșcolarilor pentru activitatea - “Care-i leguma preferată?”;
piața de legume” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de masă : Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Sortăm legumele de ”Stil de viață sănătos”
toamna” (convorbire) Tranziţie:
-”Legume vesele” – joc de mișcare
Artă: ”Legume vesele” – Activitate integrată
desen D.E.C.(activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

- ”Să pictăm cu cartoful!”-


tehnica ştampilei
– Joc de rol: ”La piața de
legume”
D.P.M.:
Educație fizică
Mers în coloană câte unul,
porniri/opriri la semnal
Joc: ”Păpușa face
gimnastică”

11,30 – 12,30 Nisip și apă: - Tranziție:”Ghici ce-ai scos din săculeț!”- joc
”Leguma preferată”- urme

Joc în aer liber, de


mișcare: ”Ștafeta
legumelor”
Teatru de păpuși: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
”Ridichea uriașă” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
26.10.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
27.10.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Construcţii: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


“Lădițe pentru legume” preșcolarilor pentru activitatea -“În grădina de legume”;
(din figuri geometrice) la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Arta: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
modelaj: ”Morcovi subțiri “Frunza”, de Emil Gârleanu
și morcovi groși” (povestirea educatoarei) Tranziţie:
- ”Trenulețul legumelor”- joc de mișcare
Bibliotecă : DOS:
”Citeşte o imagine!” -”Reguli de igienă” – Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
(Grădina de legume) respectarea unui regim sănătos
de viaţă

DPM:
Educaţie fizică
Mers în coloană câte unul
Joc: „Şarpele”

11,30 – 12,30 Jocuri de mișcare: - Tranziție: Joc de liniştire: „Prinde balonul cu


“Micii grădinari” leguma preferată”
”Culesul cartofilor”

Joc de liniştire: ”Ghici Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
cine te-a strigat!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
- studierea noului curriculum
VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

27.10.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

28.10.2023 – LIBER VACANȚĂ


05.11.2023

6 noiembrie 2023 - 22 decembrie 2023

SĂPTĂMÂNA 8: 06.11.2023 – 10.11.2023


TEMA: „Când/cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Alfabetul vitaminelor”
PROIECTUL: „FORME ŞI CULORI”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
06.11.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Toamna in livadă”- citire preșcolarilor pentru activitatea - ”Ce vitamine au fructele?”
de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Multe, puține” ”Fructele și vitaminele lor” ordine şi disciplină
(colorare, desen) (convorbire)
Tranziţie:
Ştiinţă: „ Spune ce ai D.Ş. Joc senzorial: ”Spune ce-ai gustat!”
pipăit!”- denumirea unor Cunoaşterea mediului
fructe de toamnă Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
-”Fructe de toamnă” (lectură
Nisip și apă: după imagini)
”Mere”- urme pe nisip -„Denumeşte fructele şi arată
pomul cu fructe la fel!”

D.P.M.:
Educație fizică
Mers în diferite variante
(pe vârfuri, pe călcâi, cu
ridicarea genunchilor, ghemuit)
Joc: ”În excursie”

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”Ghici, ghicitoarea mea!”


Joc distractiv: „Ghiceşte
fructul meu preferat!”

Joc în aer liber, de


mișcare: „Ștafeta
fructelor”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Artă: ”Fructe hazlii”

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- conceperea hărții proiectului


- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
LUNI
- fișe de lucru pentru activități
06.11.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MARȚI subiect de care este interesat copilul / activitățí
07.11.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Alege numai fructe de preșcolarilor pentru activitatea -”De ce spălăm fructele?”
toamna” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: ”Fructele și sănătatea” - ordine şi disciplină
,,Mere mari şi mici” (convorbire)
(lipire)
D.Ş. Tranziţie:
Bibliotecă: “Spune ceva Activitate matematică - Joc senzorial: ”Spune ce-ai gustat!”
despre …” – formarea de „Arată mingea de pe raft!”
propoziţii despre fructele „Arată pomul de lângă casă!”
de toamnă „Colorează bulina de deasupra Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
copacului!”

D.O.S.
Activitate practică:
”Fructul preferat” (cu
materiale din natură și deșeuri)

D.P.M.:
Educație fizică
Variante de mers și alergare

11,30 – 12,30 - Tranziție : Joc de liniştire: „Ghiceşte fructele


Jocuri în aer liber, de din coș!”
mișcare:
-„Prinde în coş merele
zburătoare!”
- ”Balerini și balerine”

Joc: ”Ghici cine a Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
plecat!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
07.11.2023 - studierea noutăţilor din domeniu
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
08.11.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


-” Spune mai departe ...” preșcolarilor pentru activitatea -”De ce mâncăm fructe?”
-”Asociază două imagini la centre) - ”Cine lipseşte?”;
la fel” (joc magnetic) DLC: - ”Calendarul naturii”
Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de rol: „Eu spun una, tu spui multe“ ordine şi disciplină
”La piaţa de fructe”
DEC: Tranziţie:
Ştiinţă: Educaţie muzicală -Joc de mişcare: ”Culegem mere”
-“Spune ce arată Cântec –”Toamna”
jetonul !” (imagini cu Joc cu text şi cânt: “Bate Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
fructe de toamnă) vântul frunzele”

D.Ș.
Activitate matematică:
”Alege şi grupează fructele!”
(după culoare/gust/formă)
11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Ochește fructul potrivit!”– joc de
Jocuri în aer liber, de mișcare
mișcare:
-”Labirintul fructelor”
-”Prinde merele
zburătoare!”

Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Atinge şi spune cum subiect de care este interesat copilul
este!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

MIERCURI - proiectarea și pregătirea activităților


08.11.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități

- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
09.11.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Numărăm mere şi pere” preșcolarilor pentru activitatea - “Care-i fructul preferat?”;
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Biblioteca: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Citim imagini despre Educarea limbajului: ordine şi disciplină
piața de fructe” ”Stil de viață sănătos”
(convorbire) Tranziţie:
Joc de masă : -”Hora fructelor vesele” – joc de mișcare
”Sortăm fructele de Activitate integrată
toamna” D.E.C.(activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

„Mărul” - modelaj + joc de


rol: ”Mărul și para”

D.P.M.:
Educație fizică
Variante de mers și alergare
Joc: ”Piticii”

11,30 – 12,30 Nisip și apă: - Tranziție:”Săculețul cu surprize” joc


”Coșuleț cu fructe”- urme

Joc în aer liber, de


mișcare:
”Ștafeta fructelor”

Artă: ”Fructe vesele” – Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
desen subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
09.11.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
VINERI igienă personală
10.11.2023
9,00 – 11,30 Bibliotecă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Citeşte o imagine!” (În preșcolarilor pentru activitatea -“Cum ne menținem sănătatea?”;
livadă) la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Joc de masă: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
“Loto cu fructe” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Prâslea cel voinic şi merele
Arta: de aur” (povestirea Tranziţie:
modelaj: ”Strugure” educatoarei) - Dramatizare: ”Prâslea cel voinic şi merele de
aur”
DOS:
Activitate practică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
-“Salata de fructe”

DPM:
Educaţie fizică

Mers în diferite variante


Joc: „Mergi, sari și te
întoarce!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniştire: „Prinde balonul!”
mișcare:
-”Plimbăm cercul!”
-“Găsește fructul rătăcit!”

Artă: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Modelăm fructe” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- studierea noului curriculum


VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

10.11.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 9: 13.11.2023 – 17.11.2023


TEMA: „Când/cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Valsul florilor”
PROIECTUL: „FORME ŞI CULORI”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
13.11.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Flori de toamnă”- citire preșcolarilor pentru activitatea - ”Ce flori ai în grădină?”
de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Ştiinţă: „ Spune ce ai ”Florile toamnei” - ordine şi disciplină
pipăit!”- denumirea unor (convorbire)
flori de toamnă Tranziţie:
D.Ş. ”Vizită la florărie”
Nisip și apă: Cunoaşterea mediului
”Crizanteme”- urme pe -”Spune ce vezi!” (lectură după Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
nisip imagini)

D.P.M.:
Educație fizică
Alergarea într-o direcţie dată
cu porniri, opriri la semnal
Joc: ”Cine ne-a ieșit în
drum?”

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”Ghici, ghicitoarea mea!”


Joc în aer liber, de
mișcare:
„Uriașii și piticii”

Joc de rol: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”La florărie” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- conceperea hărții proiectului


- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
LUNI
- fișe de lucru pentru activități
13.11.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
MARȚI
14.11.2023 9,00 – 11,30 Ştiinţă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
-”Alege după culoare, preșcolarilor pentru activitatea -”Care este cea mai frumoasă floare?”
mărime!” la centre) -”Cine lipseşte?”;
-”De ce florile au culori D.L.C. -”Calendarul naturii”
diferite?” Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Florile din grădina bunicii” - ordine şi disciplină
(convorbire)
Joc de masă:
”Crizantema” - puzzle D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - Joc de mișcare: ”Albinele la flori”
Bibliotecă: “Spune ceva „Formează grupe după formă
despre …” – formarea de și culoare!”
propoziţii despre florile de Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
toamnă D.O.S.
Activitate practică:
”Crizanteme” (cu materiale
din natură și deșeuri)

D.P.M.:
Educație fizică
Alergarea într-o direcție dată
Joc: ”Campionul”- concurs
de alergări

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : Joc de mișcare: „Schimbă locul
mișcare: florilor!”
- ”Caii și călăreții”
- ”Mingea la căpitan”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Recunoaște floarea după subiect de care este interesat copilul
miros!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR
- pregătirea materialului didactic pentru activități
- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
14.11.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

MIERCURI 9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


15.11.2023 ”Spune cum este?” preșcolarilor pentru activitatea -”Cui îi dăruiești floarea?”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Artă: DLC: - ”Calendarul naturii”
,,Crizantema şi tufănica” - Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
tehnica Tangram „Recunoaște floarea!“ ordine şi disciplină

Ştiinţă: DEC: Tranziţie:


-“Spune ce arată Educaţie muzicală -”Îngrijim florile de la colțul naturii”
jetonul !” (imagini cu flori Joc cu text şi cânt: “Dacă
de toamnă) vesel se trăiește!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.Ș.
Activitate matematică:
”Alege şi grupează florile!”
(după culoare/miros/formă)

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Cine culege mai multe flori?” - joc


Joc în aer liber, de de mișcare
mișcare:
-”Sărim coarda!”

Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Atinge şi spune cum subiect de care este interesat copilul
este!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
15.11.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
JOI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
16.11.2023 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Numărăm crizantemele preșcolarilor pentru activitatea - “Culorile florilor”;
din vază” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Biblioteca: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Culorile florilor de ”Culorile toamnei”
toamnă” – citire de (convorbire) Tranziţie:
imagini -”Buchețele” – joc de mișcare
Activitate integrată
Nisip și apă: D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
”Vaza cu flori”- urme plastică) + A.L.A.

„Crizantema” –punctul şi linia


+ Modelaj

D.P.M.:
Educație fizică
Variante de mers
Joc: ”Piticii”

11,30 – 12,30 Joc în aer liber, de - Tranziție:”Săculețul cu surprize” joc


mișcare:
”Ștafeta florilor”

Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Mirosul florilor” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
16.11.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI TEMATICE/ RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- PE DOMENII DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE EXPERIENŢIALE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
VINERI igienă personală
17.11.2023
9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea -“Unde ai mai văzut această floare?”;
“Loto cu flori” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Arta: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Vaza cu flori” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”De ce florile au culori
Știință: diferite?” (convorbire) Tranziţie:
”Spune ce știi despre - Joc: ”Hora crizantemelor”
această floare!” DOS:
Activitate practică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
-“Coronița toamnei”

DPM:
Educaţie fizică
Alergarea într-o direcţie dată
cu porniri, opriri la semnal
Joc: „Mergem ca soldații!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de mișcare: „Zboară – zboară!”
mișcare:
-”Țăranul e pe câmp”
-“Ștafeta florilor”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc de rol: ”Trandafirul și -
subiect de care este interesat copilul
crizantema”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - studierea noului curriculum


17.11.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități

- fișe de lucru pentru activități


La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 10: 20.11.2023 – 24.11.2023


TEMA: „Când/cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Recoltele Toamnei”
PROIECTUL: „FORME ŞI CULORI”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
20.11.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea - ”Bogățiile toamnei”
”Grupează, fructe, legume, la centre) -”Cine lipseşte?”;
flori!” D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Ştiinţă: „ Spune ce ai ”Roadele toamnei” - ordine şi disciplină
pipăit!”- denumirea unor (convorbire)
flori de toamnă Tranziţie:
D.Ş. ”Ziua Recoltei”
Nisip și apă: Cunoaşterea mediului
” Recoltele Toamnei”- -”Spune ce vezi!” (lectură după Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
urme pe nisip imagini)

Bibliotecă: D.P.M.:
”Toamnă, toamnă Educație fizică
harnică”- citire de imagini Alergare cu ocolire printre
obstacole
Joc: ”Printre brazi”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Plimbă papucul!” – joc de liniștire
mișcare:
-„Atinge clopoțelul!”
- ”Ochește ținta!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ștafeta fructelor și subiect de care este interesat copilul
legumelor”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

LUNI - conceperea hărții proiectului


20.11.2023 - consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor

- fișe de lucru pentru activități


- pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

MARȚI 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


21.11.2023 Ştiinţă: preșcolarilor pentru activitatea -”Cum a fost vremea în această toamnă?”
-”Ghici, ghicitoarea mea!” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Loto cu fructe, legume, ”De ce plouă toamna?” - ordine şi disciplină
flori” (convorbire)

D.Ş. Tranziţie:
Bibliotecă: “Spune ceva Activitate matematică - Joc de mișcare: ”Plimbă cartoful!”
despre …” – formarea de „Colorează frunzele așa cum
propoziţii despre vreme în arată bulina!”
anotimpul toamna Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.O.S.
Activitate practică:
”Tablou de toamnă” (cu
materiale din natură și deșeuri)

D.P.M.:
Educație fizică
Alergare într-o direcție dată,
printre obstacole
Joc: ”Campionul”- concurs
de alergări

11,30 – 12,30 - Tranziție : Joc de mișcare: „Schimbă locul!”


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
- ”Vulpea și iepurașii”
- ”Ursul doarme”
Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
Joc de mișcare: subiect de care este interesat copilul
„Trenulețul Toamnei”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
21.11.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

MIERCURI 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


22.11.2023 Artă: preșcolarilor pentru activitatea -”Conservele bunicii”
,,Fructe și legume” - la centre) - ”Cine lipseşte?”;
modelaj DLC: - ”Calendarul naturii”
Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Construcții: „De ce conservăm fructele și ordine şi disciplină
”Rafturile din cămara legumele?” (convorbire)
bunicii” Tranziţie:
DEC: -”Ghici, ghicitoarea mea!”
Bibliotecă: Educaţie muzicală
”Spune cum se Cântec: “Toamna” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
conservă…!” Joc muzical:”Cântecul
greierașului!

D.Ș.
Activitate matematică:
”Alege şi grupează!” (fructe și
legume)

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Culesul prunelor” - joc de mișcare


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Închide și deschide
fereastra!”
-”Broscuțele sar în lac”

Joc de rol: ”Bunica și Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
nepoțica” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
22.11.2023 La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
23.11.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


preșcolarilor pentru activitatea - “Compoturile preferate”;
Biblioteca: la centre) - ”Cine lipseşte?”;
”Ce conserve prepară -”Calendarul naturii”
mama?” – citire de imagini D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Nisip și apă: ”Culorile toamnei”
”Fructele preferate pentru (convorbire) Tranziţie:
compoturi”- urme -”Cântece de toamnă”
Activitate integrată
Ştiinţă : D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
”Numărăm conservele din plastică) + A.L.A.
cămară!”
„Coșulețul Toamnei” –pata de
culoare + Modelaj

D.P.M.:
Educație fizică
Variante de mers și alergare
Joc: ”Morișca”
11,30 – 12,30 - Tranziție:”Săculețul cu surprize”- joc
Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Ștafeta”
- ”Câinii și pisicile”

Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Spune ce-ai gustat!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
23.11.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
24.11.2023 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Spune ce știi despre…!” preșcolarilor pentru activitatea -“Florile preferate”;
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Construcții: -”Calendarul naturii”
“Depozitul de fructe și D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
legume” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”De ce se usucă plantele
Arta: toamna?” (convorbire) Tranziţie:
”Ghirlandă cu flori de - Joc de mișcare:”Țăranul e pe câmp”
toamnă” - colorare DOS:
Activitate practică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
-“Ghirlandă cu flori de
toamnă” (din materiale
reciclabile)

DPM:
Educaţie fizică

Alergarea într-o direcţie dată,


printre obstacole, cu porniri,
opriri la semnal

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de mișcare: „Zboară – zboară!”
mișcare:
-”De-a caii și călăreții”
- ”Plimbăm cercul!”

Joc: ”Vulpea și iepurașul” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- studierea noului curriculum


VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

24.11.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 11: 27.11.2023 – 01.12.2023


TEMA: „Cine sunt/suntem?”
SUBTEMA: ,,Noi suntem români!”
PROIECTUL: „MÂNDRU SUNT DE ŢARA MEA!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Luni Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
27.11.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Artă: preșcolarilor pentru activitatea -”Cum este să fii român?”
”Ţărăncuţa” - decorare la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Construcții: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Satul/Orașul meu” „Limba noastră” ordine şi disciplină
(memorizare)
Biblioteca: Tranziţie:
”Imagini din ţara mea” DEC: -Audiție: ”Povestea tricolorului”
Educaţie muzicală
Cântec: “Limba românească” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Ordonează imaginile de la
mulţimea cu cele mai multe
elemente la mulţimea cu cele
mai puţine elemente - invers!”

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Pasul soldatului” - joc de mișcare


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Flutură drapelul!”
-”Sărim coarda!”

Joc senzorial: ”Atinge și Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
spune cum este!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

Luni - proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
27.11.2023
- fișe de lucru pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MARȚI subiect de care este interesat copilul / activitățí
28.11.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: “Spune ceva (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


despre …” – formare de preșcolarilor pentru activitatea -”Cine suntem?”
propoziţii despre România la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Artă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Steagul României” „Noi suntem români”- ordine şi disciplină
(convorbire)
Știință:
”Culorile drapelului” D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - ”Hora prieteniei”
„Găsește locul potrivit!”

D.O.S. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)


Activitate practică:
”Covoraș țărănesc” (cu
materiale din natură și deșeuri)

D.P.M.:
Educație fizică
Alergare în coloană, câte doi,
îmbinată cu mers și oprire la
semnal

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Stegulețe”- expoziție


mișcare:
- ”Prinde-te în horă!”
- ”Țară, țară, vrem
ostași!”

Joc: ”Podul de piatră” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
28.11.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
MIERCURI
29.11.2023 9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Poezii la gura sobei” preșcolarilor pentru activitatea -”În așteptarea bunicilor”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Artă: DLC: - ”Calendarul naturii”
”Ulcior” - decorare Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Datini strămoșești” ordine şi disciplină
Construcții: (convorbire)
”Casa bunicilor” Tranziţie:
DEC: -„Ghicitori”
Educaţie muzicală
Cântec: “Țărăncuță, Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
țărăncuță”

D.Ș.
Activitate matematică:
”Grupează cum îți spun!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Mersul piticului” - joc de mișcare
mișcare:
-”Mingea la Căpitan!”
-”Sărim coarda!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc de rol: ”La bunici” -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR
- proiectarea și pregătirea activităților
- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
29.11.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

JOI LIBER SFÂNTUL ANDREI

30.11.2023

VINERI LIBER ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

01.12.2023

SĂPTĂMÂNA 12: 04.12.2023 – 08.12.2023


TEMA: „Cine sunt/suntem?”
SUBTEMA: ,,În așteptarea lui Moș Nicolae”
PROIECTUL: „MÂNDRU SUNT DE ŢARA MEA!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
04.12.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Povești despre Moș preșcolarilor pentru activitatea - ”Cine este Moș Nicolae?”
Nicolae” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Artă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Cizmulițe” ”Legenda lui Moș Nicolae” - ordine şi disciplină
(lectura educatoarei)
Nisip și apă: Tranziţie:
”Nuielușa lui Moș D.Ş. ”Mergi cum bat!” – joc ritmic
Nicolae”- urme pe nisip Cunoaşterea mediului
-”Vestimentația omului în Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
funcție de anotimp” (lectură
după imagini)

D.P.M.:
Educație fizică
Alergare câte doi, îmbinată cu
variante de mers
Joc: ”Vizitii și căluții”

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”Găsește locul potrivit!” – joc de


liniștire
Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-„Plimbăm sania lui Moș
Nicolae!”
- ”Ochește nuielușa!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Prinde nuielușa!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- conceperea hărții proiectului


- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
LUNI
- fișe de lucru pentru activități
04.12.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MARȚI subiect de care este interesat copilul / activitățí
05.12.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: “Spune ceva (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


despre …” – formare de preșcolarilor pentru activitatea -”Cui aduce Moș Nicolae jucării?”
propoziţii despre iarnă și la centre) -”Cine lipseşte?”;
Moș Nicolae D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: ”Legenda lui Moș Nicolae” - ordine şi disciplină
”Decorăm ghetuța!” (convorbire)

Știință: D.Ş. Tranziţie:


”Povestea fulgului de Activitate matematică - ”În așteptarea lui Moș Nicolae!” – joc de rol
zăpadă” „Găsește locul potrivit!”

D.O.S. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)


Activitate practică:
”Ghetuța lui Moș Nicolae” (cu
materiale din natură și deșeuri)

D.P.M.:
Educație fizică
Alergare în coloană, câte doi,
îmbinată cu mers și oprire la
semnal

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Ghetuțe”- expoziție


mișcare:
- ”De-a fulgii de zăpadă”
- ”Prinde sania lui Moș
Nicolae!”

Joc: ”Podul de piatră” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
05.12.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
MIERCURI igienă personală
06.12.2023
9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Spune ce știi despre…!” preșcolarilor pentru activitatea -“Cum crezi că arată Moș Nicolae?”;
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Construcții: -”Calendarul naturii”
“Cadourile Moșului” D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Arta: ”De Moș Nicolae” – obiceiuri
”Chipul Moșului” – contur și tradiții (convorbire) Tranziţie:
și colorare - ”Colinde” – audiție
DOS:
-“De ce trebuie să fiu Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
cuminte?”

DPM:
Educaţie fizică
Alergarea într-o direcţie dată,
printre obstacole, cu porniri,
opriri la semnal

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Plimbă nuielușa!”
mișcare:
-”Ochește sania Moșului!”
- ”Ștafeta cadourilor!”

Joc: ”Suntem ajutoarele Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
lui Moș Nicolae!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

MIERCURI - pregătirea materialului didactic pentru activități

06.12.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
JOI subiect de care este interesat copilul / activitățí
07.12.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Datini strămoșești” preșcolarilor pentru activitatea -”Cu cine merg să colind?”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Artă: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Felicitări” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Iarna” (memorizare)
Nisip și apă: Tranziţie:
”Cadourile Moșului”- Activitate integrată ”Pregătim o serbare!”
urme D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

“Ghetuța lui Moș Nicolae”-


dactilopictură + modelaj

D.P.M.:
Educație fizică
Dansuri populare românești
Joc: ”Mergi cum îți spun!”

11,30 – 12,30 - Tranziție:”Zboară, zboară!”- joc de liniștire


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Prinde sania!”
- ”Vulpea și iepurașii”
Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
”Spune cum este!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
07.12.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
08.12.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Spune ce știi despre…!” preșcolarilor pentru activitatea -“Ce colind știi?”;
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Construcții: -”Calendarul naturii”
“Cadourile lui Moș D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nicolae” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”De Moș Nicolae” – obiceiuri
Arta: și tradiții (convorbire) Tranziţie:
”Moș Nicolae” – contur și - ”Colinde” – audiție
colorare DOS:
-“De ce trebuie să fiu Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
cuminte?”

DPM:
Educaţie fizică

Tracțiune pe săniuță

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Dansul fulgilor de
mișcare: nea”
-”Trage sania!”
- ”Ștafeta cadourilor!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc liber -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

08.12.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 13: 11.12.2023 – 15.12.2023


TEMA: „Cine sunt/suntem?”
SUBTEMA: ,,Uite, vine Moș Crăciun!”
PROIECTUL: „MÂNDRU SUNT DE ŢARA MEA!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
11.12.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Uite, vine Moș Crăciun!” preșcolarilor pentru activitatea - ”Ce sunt colindele?”
– citire după imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Artă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Dorința de Crăciun” ”Uite, vine Moș Crăciun!” - ordine şi disciplină
(convorbire)
Nisip și apă: Tranziţie:
”Bradul de Crăciun”- D.Ş. ”Colindăm, colindăm, iarna” – audiție
urme pe nisip Cunoaşterea mediului
-”Obiceiuri și tradiții de Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
iarnă” (lectură după imagini)

D.P.M.:
Educație fizică
Dans popular: ”Alunelul”
Joc: ”Ne-nvârtim, ne
răsucim!”

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”Deschide urechea bine!” – joc de


Jocuri în aer liber, de liniștire
mișcare:
-„Plimbăm renii lui Moș
Crăciun!”
- ”Ștafeta cadourilor!”
Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
Joc distractiv: subiect de care este interesat copilul
”Furișează-te pe unde
poți!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- conceperea hărții proiectului


- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
LUNI
- fișe de lucru pentru activități
11.12.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
MARȚI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
12.12.2023 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Bibliotecă: “Spune ceva preșcolarilor pentru activitatea -”De ce colindăm?”
despre …” – formare de la centre) -”Cine lipseşte?”;
propoziţii despre D.L.C. -”Calendarul naturii”
obiceiurile și tradițiile de Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
iarnă ”Datini şi obiceiuri ordine şi disciplină
româneşti” - convorbire
Artă:
”Decorăm sania lui Moș D.Ş. Tranziţie:
Crăciun!” Activitate matematică - ”Dansul fulgilor de nea” – joc de mișcare
„Grupează cadourile lui Moș
Știință: Crăciun!”
”De unde vine Moș Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Crăciun?” D.O.S.
Activitate practică:
”Sania lui Moș Crăciun” (cu
materiale din natură și deșeuri)

D.P.M.:
Educație fizică
Dans popular:”Alunelul” -
consolidare
Joc: ”Bate toba!”
11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Spune-mi vecinii tăi!”- joc
Jocuri în aer liber, de
mișcare:
- ”De-a zborul renilor”
- ”Prinde sania lui Moș
Crăciun!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
Joc distractiv: subiect de care este interesat copilul
„Ocupă locul în sania
Moșului!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
12.12.2023 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
MIERCURI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
13.12.2023 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Artă: preșcolarilor pentru activitatea -”Pe cine colindăm?”
”Podoabe pentru brăduț” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Construcții: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Orașul lui Moș Crăciun” „În așteptarea lui Moș ordine şi disciplină
Crăciun” (convorbire)
Biblioteca: Tranziţie:
”Poezii la gura sobei” DEC: -”Ghicitori despre iarnă”
Educaţie muzicală
Cântec: “O noapte liniștită” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numără jucăriile lui Moș
Crăciun”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Piticii și uriașii” - joc de mișcare
mișcare:
-”Prinde renul!”
-”Sărim peste sania
Moșului!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Audiție: -
subiect de care este interesat copilul
„Colinde, colinde”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
13.12.2023
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
JOI subiect de care este interesat copilul / activitățí
14.12.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”De unde vine Moș preșcolarilor pentru activitatea -”Cu cine merg să colind?”
Crăciun?” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Felicitări” ”Iarna” (memorizare)
Tranziţie:
Nisip și apă: Activitate integrată ”Pregătim o serbare!”
”Cadourile Moșului”- D.E.C. (activ. artistico-
urme plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

“Globuleţe pentru Pomul de


Crăciun”-dactilopictură +
modelaj

D.P.M.:
Educație fizică
Dansuri populare românești
Joc: ”Mergi cum îți spun!”

11,30 – 12,30 - Tranziție:”Zboară, zboară!”- joc de liniștire


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Prinde sania Moșului!”
- ”Vulpea și iepurașii”

Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Spune cum este!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
14.12.2023 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
15.12.2023 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Spune ce știi despre…!” preșcolarilor pentru activitatea -“Ce colind știi?”;
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Construcții: -”Calendarul naturii”
“Cadourile lui Moș D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Crăciun” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”De Crăciun” – obiceiuri și
Arta: tradiții (convorbire) Tranziţie:
”Moș Crăciun” – contur și - ”Colinde” – audiție
colorare DOS:
-“De ce trebuie să fiu Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
cuminte?”

DPM:
Educaţie fizică

Tracțiune pe săniuță
Joc: ”Suntem ajutoarele lui
Moș Crăciun!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Plimbă renii lui
mișcare: Moș Crăciun!”
-”Trage sania Moșului!”
- ”Ștafeta cadourilor!”

12,30 - 13,00 Joc liber - Activitate individuală de explorare a unui


subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

15.12.2023 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 14 PROGRAMUL NAȚIONAL ”ȘCOALA ALTFEL”


18 decembrie – 22 decembrie
2023

23 decembrie 2023 - 7 ianuarie VACANȚĂ


2024
8 ianuarie 2024 – 9 februarie 2024

SĂPTĂMÂNA 15: 08.01.2024 - 12.01.2024


TEMA: „Cine şi cum organizează o activitate?”
SUBTEMA: ,,Jocurile copiilor iarna”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
LUNI 8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
08.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Iarna” – citire după preșcolarilor pentru activitatea - ”Iarna – anotimpul veseliei”
imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Artă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Oameni de zăpadă” ”Cum ți-ai petrecut vacanța de ordine şi disciplină
iarnă?” -(convorbire)
Nisip și apă: Tranziţie:
”Bulgărele de zăpadă”- D.Ş. ”Crăiasa Zăpezii” – joc de rol
urme pe nisip Cunoaşterea mediului
-”Fenomene ale naturii în Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
anotimpul iarna?” (lectură
după imagini)

D.P.M.:
Educație fizică
Săritura de pe loc, cu
desprindere de pe ambele
picioare
Joc: ”Iepurașii la morcovi”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Dacă vesel se trăiește!” – joc
mișcare: ritmico-melodic
-„Ochește săniuța cu
bulgări de zăpadă!”
- ”Prinde vrăbiuța!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Prinde bulgărele de subiect de care este interesat copilul
zăpadă”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
08.01.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
09.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Bibliotecă: “Spune ceva preșcolarilor pentru activitatea -”Cu cine ai venit azi la grădiniță?”
despre …” – formare de la centre) -”Cine lipseşte?”;
propoziţii despre anotimpul D.L.C. -”Calendarul naturii”
iarna Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Îți place anotimpul iarna?” - ordine şi disciplină
Construcții: convorbire
”Copaci încărcați cu
zăpadă” D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - ”Cântece de iarnă” – audiție
Știință: „Cine are mai multe obiecte?”
”De ce sunt flori de gheață
pe geam?” D.O.S. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Activitate practică:
”Oameni de zăpadă” - modelaj Tranziție: ”Băiatul și omul de zăpadă” – joc de
rol
D.P.M.:
Educație fizică
”Sărituri peste obstacole”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Săniuța” – cântec
mișcare:
-„Ochește omul de
zăpadă!”
- ”Prinde săniuța!”

Joc: ”Îngeri pe zăpadă” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
09.01.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MIERCURI subiect de care este interesat copilul / activitățí
10.01.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Sporturi de iarnă” – preșcolarilor pentru activitatea -”Unde te-ai dat cu săniuța?”
citire de imagini la centre) - ”Cine lipseşte?”
DLC: - ”Calendarul naturii”
Artă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Omul de zăpadă” - „Jocul preferat de iarnă” ordine şi disciplină
pictură (convorbire)
Tranziţie:
Construcții: DEC: -”Poezii de iarnă”
”Pe derdeluș” Educaţie muzicală
Cântec: “Săniuța” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numără săniuțele pe
derdeluș”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Cald-rece!” - joc de liniștire


mișcare:
-”Plimbăm bulgării de
zăpadă!”
-”Prindem mingea!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 ”Jocuri de iarnă” -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI - fișe de lucru pentru activități
10.01.2024
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
11.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Alege imaginile din preșcolarilor pentru activitatea -”Spune ce-ai visat!”
anotimpul iarna!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Aspect de iarnă” ”Cum ne îmbrăcăm la
săniuș?” - convorbire Tranziţie:
Nisip și apă: ”Dansul oamenilor de zăpadă” – joc de mișcare
”Lac înghețat”- urme pe Activitate integrată
nisip D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Peisaj de iarnă”-pictură –
tehnica decolorării cu pic + joc
de rol: ”Pe derdeluș”
D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”De-a visul!”- joc de liniștire
mișcare:
-”Broscuțele sar în lac!”
- ”Schiorii”

Joc: ”Sari la comandă!” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
11.01.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
12.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Construcții: preșcolarilor pentru activitatea -“Spune unde te joci iarna!”;
“Schiorii” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Arta: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”La patinoar” – contur și Educarea limbajului: ordine şi disciplină
colorare ”Spune ce știi despre jocurile
copiilor în anotimpul iarna!” - Tranziţie:
Bibliotecă: convorbire - ”Jocuri distractive de iarnă”
”Sporturi de iarnă!” –
citire de imagini DOS: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
“Reguli de comportare pe
pârtia de săniuș/ de schi/la
patinoar”

DPM:
Educaţie fizică
Complex de sărituri

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Zboară, zboară!”
mișcare:
-”Sărim cu schiurile!”
- ”Lovește ținta!”

Joc: ”Ștafeta săniuțelor” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR
VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

12.01.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 16: 15.01.2024 – 19.01.2024


TEMA: ”Cine sunt/suntem?”
SUBTEMA: ,,Sănătoşi şi fericiţi” - igiena personală şi colectivă, condiţii de viaţă

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
15.01.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Artă: preșcolarilor pentru activitatea - ”Ce faci dimineața?”
”Pieptenele și oglinda”- la centre) -”Cine lipseşte?”;
desen D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nisip și apă: ”Maricica”, de Luiza Vlădescu ordine şi disciplină
”Prosopel”- urme pe nisip –dramatizare
Tranziţie:
Biblioteca : D.Ş. ”În oglindă” – joc distractiv
”O zi în familia mea” Cunoaşterea mediului
-”Rolul apei în menținerea Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
sănătății” (lectură după
imagini)

D.P.M.:
Educație fizică
Săritura în adâncime
Joc: ”Broscuțele sar în lac”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Spune cum este!” – joc senzorial
mișcare:
-„Rațele și vânătorii”
- ”Cursa campionilor”

Joc de rol: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”De-a doctorul” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
15.01.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
MARȚI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
16.01.2024 igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Știință: preșcolarilor pentru activitatea -”Cum îți așezi hăinuțele?”
”Ce știi despre igiena la centre) -”Cine lipseşte?”;
hăinuțelor?” D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Maricica”, de Luiza Vlădescu ordine şi disciplină
Bibliotecă: “Spune ceva - povestire
despre …” – formare de
propoziţii despre obiectele D.Ş. Tranziţie:
personale Activitate matematică - ”Un copil ordonat” – joc de rol
„Cine are mai multe/mai
Construcții: puține obiecte personale?”
”Casa mea” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.O.S.
Activitate practică:
”Rochița păpușii”(din
materiale reciclabile)

D.P.M.:
Educație fizică
”Săritura în adâncime” -
consolidare
Joc: ”Vulpea și iepurașii”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Găsește locul potrivit al


mișcare: hăinuțelor!”- joc
- ”Bulgăreala”
- ”Ne spălăm hăinuțele!”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Îmbracă păpușa!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
16.01.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

MIERCURI 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


17.01.2024 Artă: preșcolarilor pentru activitatea -”Ce mănânci ca să fii sănătos?”
”Obiecte de uz personal” - la centre) - ”Cine lipseşte?”;
desen DLC: - ”Calendarul naturii”
Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de masă: „Miaunica”, de D. Botez ordine şi disciplină
”Completează ce lipsește!”
DEC: Tranziţie:
Biblioteca: Educaţie muzicală -”Hora Unirii” – joc de mișcare
”Alimente sănătoase” – Cântec: “Hora Unirii”-
citire de imagini audiție Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Găsește locul potrivit!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Săculețul cu surprize!” - joc


mișcare:
-”Caii și călăreții”
-”Prinde mingea!”

Joc de rol: ”La Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
stomatolog” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
17.01.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
18.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Stil de viață sănătos” – preșcolarilor pentru activitatea -“La ce oră te culci”;
citire de imagini la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Joc de masă: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
“Culcă păpușa!” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Spune ce știi despre
Arta: menținerea sănătății!” - Tranziţie:
”Ce-ți place să convorbire - ”Cum ne menținem sănătatea?”
mănânci ?” – modelaj
DOS: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Activitate practică
“Farfuriuța păpușii” – din
materiale reciclabile

DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții
Joc: ”Concurs de sărituri”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Sus-jos!”


mișcare:
-”Sărim peste obstacole!”
- ”Lovește ținta!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
“Pipăie și recunoaște!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

JOI - pregătirea materialului didactic pentru activități

18.01.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
19.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Construcții: preșcolarilor pentru activitatea -“Spune ce faci pentru sănătatea ta!”;
“Obiecte sanitare” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Arta: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”La stomatolog” – contur Educarea limbajului: ordine şi disciplină
și colorare ”Spune ce știi despre igiena
personală!” - convorbire Tranziţie:
Bibliotecă: - ”Jocuri distractive”
”Cum să ne menținem DOS:
sănătatea” – citire de “Reguli de igienă” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
imagini
DPM:
Educaţie fizică
Complex de sărituri

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Mima”


mișcare:
-”Sărim cu schiurile!”
- ”Lovește ținta!”

Joc: ”Ștafeta batistuțelor” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

19.01.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 17: 22.01.2024 – 26.01.2024


TEMA: „Cine sunt/suntem?”
SUBTEMA: ,,Alfabetul sănătăţii”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
LUNI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
22.01.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: “Spune ceva (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


despre …” – formare de preșcolarilor pentru activitatea -”Alimente bune, alimente rele”
propoziţii despre la centre) -”Cine lipseşte?”;
alimentația sănătoasă D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Construcții: ”Minte sănătoasă în corp ordine şi disciplină
”Rafturi pentru sănătos” - convorbire
medicamente”
D.Ş. Tranziţie:
Știință: Activitate matematică - ”În vizită la cabinetul medical”
”Alege alimentele „Numărul și cifra 1”
bune/rele”
D.O.S. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
”Acțiuni benefice sănătății”

D.P.M.:
Educație fizică
”Ștafeta vitaminelor”

11,30 – 12,30 Tranziție : ”Telefonul fără fir”- joc


Joc distractiv:
„Spune ce te doare!”

Joc: ”Căluțul se joacă” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
LUNI
- fișe de lucru pentru activități
22.01.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
23.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Corpul omenesc” – citire preșcolarilor pentru activitatea -”Tu ce program zilnic ai?”
după imagini la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Din jumătăți- „Spune ce faci zilnic!” ordine şi disciplină
întreg”(fructe, legume, (convorbire)
alimente) Tranziţie:
DEC: -”Călătorie în corpul omenesc” – vizionare
Artă: Educaţie muzicală DVD
”Programul meu zilnic” - “Cutiuța muzicală” – audiție
desen Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărul și cifra 1” -
consolidare

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Cald-rece!” - joc de liniștire


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Gâștele și vulpea!”
-”Pisica și șoricelul!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Spune la fel ca mine!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MARȚI
23.01.2024 - fișe de lucru pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
MIERCURI
LIBER ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
24.01.2024

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
25.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Alege alimente la fel!” preșcolarilor pentru activitatea -”Respecți sfaturile mamei?”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Artă: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Alimentele și sănătatea” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
– articole din reviste ”Spune ceva despre…”
convorbire Tranziţie:
Nisip și apă: ”Alege alimentele cu gust asemănător!”
”Alimente preferate”- Activitate integrată
urme pe nisip D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Pieptenele”-desen cu creioane
colorate + modelaj + joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții
Joc: ”Sari la comandă!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”De-a mama!”- joc de rol
mișcare:
-”Broscuțele sar în lac!”
- ”Schiorii”

Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Atinge și spune cum subiect de care este interesat copilul
este!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
25.01.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
VINERI igienă personală
26.01.2024
9,00 – 11,30 Bibliotecă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Stil de viață sănătos” – preșcolarilor pentru activitatea -“Un măr pe zi ține doctorul departe!”;
citire de imagini la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Joc de rol: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
“Primim musafiri!” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Poți să rămâi sănătos?” -
Arta: convorbire Tranziţie:
”Mărul hazliu” – contur și - ”Ghici, ce ai gustat?”
colorare DOS:
“Reguli de menținere a Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
sănătății”

DPM:
Educaţie fizică
Variante de mers și alergare
Joc: ”Cine ajunge primul?”

11,30 – 12,30 - Tranziție: Joc de liniștire: „Zboară, zboară!”


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Caii și călăreții”
- ”Lovește mărul!”

Joc de mișcare: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
“Cursa merelor” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități


26.01.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 18: 29.01.2024 – 02.02.2024


TEMA: „Cum a fost/este şi va fi aici pe Pământ?”
SUBTEMA: ,,Animalele sălbatice în timpul iernii”
PROIECTUL: „Au fost şi sunt…în jurul nostru”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
LUNI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
29.01.2024 igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea - ”Cutia cu surprize”
„Caută mama și puiul!” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Nisip și apă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Urme de animale ”Spune ceva despre...” – ordine şi disciplină
sălbatice” formare de propoziții despre
animalele sălbatice Tranziţie:
Biblioteca : ”Iepurașii jucăuși” – joc distractiv
”În pădure”- citire de D.Ş.
imagini Cunoaşterea mediului Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
„Animalele sălbatice”
„Spune ce animale sunt
desenate şi cum face fiecare!”

D.P.M.:
Educație fizică
Săritură în înălţime de pe loc,
cu desprindere de pe ambele
picioare, pentru atingerea unui
obiect suspendat
Joc: ”Atinge balonul!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Ghici, ce e?” – ghicitori despre
mișcare: animale sălbatice
-„Vulpea și iepurașii”
- ”Lupii și vânătorii”

Joc cu cânt: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Iepurașul Țup” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
29.01.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
MARȚI igienă personală
30.01.2024
9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Ce fac animalele preșcolarilor pentru activitatea -”Spune ce-ai visat?”
sălbatice în timpul iernii?” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Bibliotecă: “Citim imagini ”Ursul păcălit de vulpe” – ordine şi disciplină
despre animalele sălbatice lectura educatoarei
în timpul iernii!”
D.Ş. Tranziţie:
Construcții: Activitate matematică - ”Ursul păcălit de vulpe” - dramatizare
”Adăposturi pentru „Unește fiecare animal cu
animale” umbra sa!”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.O.S.
„Acțiuni de protejare a
animalelor sălbatice în
anotimpul iarna”

D.P.M.:
Educație fizică
„Sărituri în înălțime”
Joc: „Prinde balonul!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Iepurașul Țup”- joc


mișcare:
- „Cursa iepurașilor”
- ”Ursul în bârlog”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Spune cum face!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR
- pregătirea materialului didactic pentru activități
- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
30.01.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI TEMATICE/ RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- PE DOMENII DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE EXPERIENŢIALE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
31.01.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea -”Cu cine te-ai întâlnit?”
”Din jumătăți- la centre) - ”Cine lipseşte?”;
întreg”(animale sălbatice) DLC: - ”Calendarul naturii”
Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: ”Ursul păcălit de vulpe” ordine şi disciplină
”Măști de animale (povestire)
sălbatice” Tranziţie:
DEC: -„Vulpea și gâștele”-joc de mișcare
Biblioteca: Educaţie muzicală
”Ce fac animalele Cântec: “La ospețe” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
sălbatice iarna?” – citire
de imagini D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărul și cifra 2”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Cald-rece!” - joc de liniștire
mișcare:
-„Ursul doarme”
-”Pisica și șoricelul”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Spune la fel ca mine!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
31.01.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
01.02.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Alege animalul cu puiul preșcolarilor pentru activitatea -„Îți plac animalele?”
lui!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Vulpea” – pictură ”Cine este personajul?”
Tranziţie:
Nisip și apă: Activitate integrată ”Ghici, ghicitoarea mea!”
”Umbra animalului D.E.C. (activ. artistico-
preferat”- urme pe nisip plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

“Ursul păcălit de vulpe –


personajul preferat”-desen cu
creioane colorate + modelaj +
joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții fizice
Joc: ”Sari la comandă!”

11,30 – 12,30 Activităţi recuperatorii şi Tranziție: ”De-a vânătorul!”- joc de rol


Jocuri în aer liber, de ameliorative, pe domenii
mișcare: experienţiale –
-”Broscuțele sar în lac!” DLC: ”Alimentele și
- ”Rațele și vânătorii” sănătatea” - consolidare

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Așază ursulețul unde-ți subiect de care este interesat copilul
spun!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
01.02.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
02.02.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Joc de masă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Animale sălbatice” – preșcolarilor pentru activitatea -“Care sunt animalele sălbatice preferate?”;
puzzle la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Construcții: „La Zoo” D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Arta: ”Animale sălbatice protejate
”Vulpea fără coadă” – de lege” - convorbire Tranziţie:
modelaj - „Cântece despre animale sălbatice” – audiție
DOS:
Activitate practică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
“Animalul preferat” – pictură
pe piatră

DPM:
Educaţie fizică
Cursa campionilor – complex
de exerciții: mers, alergare,
sărituri

11,30 – 12,30 Jocuri de mișcare: - Tranziție: Joc de liniștire: „Zboară, zboară!”


- “Prinde animalul
preferat!”
- ”Ochește lupul !”

Joc: ”Cine ajunge Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
primul?” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

02.02.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 19: 05.02.2024 – 09.02.2024


TEMA:Cum a fost/este şi va fi aici pe Pământ?”
SUBTEMA: ,,Animalele domestice şi puii lor”
PROIECTUL: „Au fost şi sunt…în jurul nostru”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

05.02.2024 9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”La ferma bunicilor”- preșcolarilor pentru activitatea - ”Care sunt animalele domestice?”
citire de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Caută mama și puiul!” ”Capra cu trei iezi” – lectură ordine şi disciplină

Nisip și apă: D.Ş. Tranziţie:


„Urme de animale Cunoaşterea mediului ”Grivei și iepurașii” – joc distractiv
domestice” „Animalele domestice”
„Spune ce animale sunt Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
desenate şi cum face fiecare!”

D.P.M.:
Educație fizică
Aruncarea mingii, cu două
mâini, în sus și jos
Joc: ”Mingea jucăușă”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Ghici, ghicitoarea mea!” –


mișcare: ghicitori despre animale domestice
-„Vulpea la găini”
- ”Caii și călăreții”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
”Găsește animăluțul subiect de care este interesat copilul
dispărut!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
05.02.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MARȚI subiect de care este interesat copilul / activitățí
06.02.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Bibliotecă: “Citim imagini preșcolarilor pentru activitatea -”Îți plac animalele?”
despre animalele la centre) -”Cine lipseşte?”;
domestice” D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Construcții: ”Capra cu trei iezi” – lectura ordine şi disciplină
”Căsuțe pentru animale” educatoarei

Știință: D.Ş. Tranziţie:


”Cum se deplasează Activitate matematică - ”Cursa pisicilor” – joc de mișcare
animalele?” „Numărul și cifra 2
- consolidare -
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.O.S.
„Fapte bune”

D.P.M.:
Educație fizică
„Aruncarea mingii la
înălțime”
Joc: „Prinde mingea!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Sus, jos!”- joc de liniștire
mișcare:
- „Câinii și pisicile”
- ”Pisica și șoricelul”

12,30 - 13,00 Joc distractiv: - Activitate individuală de explorare a unui


„Spune cum face!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
06.02.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
07.02.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Ce foloase avem de la preșcolarilor pentru activitatea -”Ce animale ai acasă?”
animalele domestice?” – la centre) - ”Cine lipseşte?”;
citire de imagini DLC: - ”Calendarul naturii”
Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de masă: ”Capra cu trei iezi” ordine şi disciplină
”Din jumătăți- (povestire)
întreg”(animale domestice) Tranziţie:
DEC: -„Povestiri cu animale”
Artă: Educaţie muzicală
”Animalul preferat” Cântec: “Azi, Grivei e Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
mânios!”

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărul și cifra 2”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Deschide urechea bine!” - joc de
mișcare: liniștire
-„Țăranul e pe câmp”
-”Cursa puișorilor”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Spune la fel ca mine!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
07.02.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
08.02.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Alege animalul cu puiul preșcolarilor pentru activitatea -„Îngrijești animalele?”
lui!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Animalul preferat” – ”Cine este personajul?”
modelaj Tranziţie:
Activitate integrată ”Ghici, ghicitoarea mea!”
Nisip și apă: D.E.C. (activ. artistico-
”Urme de pisică” plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

“Capra cu trei iezi –


personajul preferat”-desen cu
creioane colorate + modelaj +
joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții fizice
Joc: ”Sari la comandă!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”De-a Capra cu trei iezi”- joc de
mișcare: rol
-”Am pierdut o batistuță!”
- ”Rațele și vânătorii”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Așază cățelul unde-ți subiect de care este interesat copilul
spun!”
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
08.02.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
09.02.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de rol: „Cu pisica la preșcolarilor pentru activitatea -“Care sunt animalele domestice preferate?”;
doctor” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Arta: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Ștampilăm și colorăm Educarea limbajului: ordine şi disciplină
animale domestice!” ”Iedul cu trei capre” - lectură
Tranziţie:
Joc de masă: DOS: - „Cântece despre animale domestice” – audiție
”Animale domestice” – Activitate practică
puzzle “Animalul preferat” – pictură Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

DPM:
Educaţie fizică
Exerciții de aruncare a mingii
la țintă mobilă

11,30 – 12,30 Joc de mișcare: - Tranziție: Joc de liniștire: „Dacă vesel se


“Prinde șoricelul!” trăiește!”

Joc: ”Cine țintește cel mai Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
bine?” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

09.02.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

12.02.2024 – LIBER VACANȚĂ


18.02.2024
19 februarie 2024 – 26 aprilie 2024

(Programul „Săptămâna verde”) (25-29 martie 2024)


SĂPTĂMÂNA 20: 19.02.2024 – 23.02.2024
TEMA:Cum a fost/este şi va fi aici pe Pământ?”
SUBTEMA: ,,Păsările domestice şi puii lor”
PROIECTUL: „Au fost şi sunt…în jurul nostru”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

19.02.2024 9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea - ”Care sunt păsările domestice?”
„Caută mama și puiul!” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Nisip și apă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Aripi de păsări” ”Punguța cu doi bani”, de Ion ordine şi disciplină
Creangă – lectură
Biblioteca : Tranziţie:
”La ferma bunicilor”- D.Ş. ”Ghici, ghicitoarea mea!”- ghicitori despre
citire de imagini Cunoaşterea mediului păsările domestice
„Păsări domestice”
„Spune ce păsări sunt Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
desenate şi cum face fiecare!”
D.P.M.:
Educație fizică
Aruncarea mingii, cu două
mâini, înainte
Joc: ”Mingea la perete”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Cine face așa?”


mișcare:
-„Rațele și vânătorii”
- ”Cursa gâștelor”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Găsește ouăle!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

LUNI
19.02.2024 - consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor

- fișe de lucru pentru activități


- pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MARȚI subiect de care este interesat copilul / activitățí
20.02.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Numărăm păsărele ” preșcolarilor pentru activitatea -”Îți plac păsările domestice?”
la centre) -”Cine lipseşte?”;
Bibliotecă: “Atlas cu D.L.C. -”Calendarul naturii”
păsări” – citire de imagini Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Punguța cu doi bani”, de Ion ordine şi disciplină
Construcții: Creangă – povestire
”Adăposturi pentru
păsări” D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - ”Punguța cu doi bani” – dramatizare
„Jocul numerelor”
- consolidare -
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.P.M.:
Educație fizică
„Aruncarea mingii la
înălțime și înainte, cu două
mâini”
Joc: „Țările”
11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Zboară, zboară!”- joc de liniștire

Jocuri în aer liber, de


mișcare:
- „Vulpea la găini”
- ”Uliul și porumbeii”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Spune cum face!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
20.02.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
MIERCURI 8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
21.02.2024 Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea -”Cum este la bunici?”
”Din jumătăți-întreg” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
(păsări domestice) DLC: - ”Calendarul naturii”
Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: ”Spune ceva despre…!” ordine şi disciplină
”Pasărea preferată” – (formare de propoziții)
ștampilare și colorare Tranziţie:
DEC: -„Prinde pasărea!”- joc de mișcare
Biblioteca: Educaţie muzicală
”Ce foloase avem de la Cântec: “Vulpea și gâsca” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
păsările domestice?” –
citire de imagini D.Ș.
Activitate matematică:
”Grupează în perechi!”

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Deschide urechea bine!” - joc de


Jocuri în aer liber, de liniștire
mișcare:
-„Țăranul e pe câmp”
-”Cursa puișorilor”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Spune la fel ca mine!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
21.02.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
JOI subiect de care este interesat copilul / activitățí
22.02.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Alege doar păsările de preșcolarilor pentru activitatea -„Îngrijești păsările bunicilor?”
curte!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Puișor” – modelaj ”Găinușa cea moțată?”
(povestire) Tranziţie:
Nisip și apă: ”Păsările în curte” – joc de mișcare
”Urme de păsări” Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Cotețul găinilor”-desen cu
creioane colorate + modelaj +
joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Aruncarea mingii cu două
mâini
Joc: ”Prinde mingea la
comandă!”
11,30 – 12,30 - Tranziție: ”Găinușa cea moțată”- joc de rol
Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Am pierdut o batistuță!”
- ”Rațele și vânătorii”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Așază puișorul unde-ți subiect de care este interesat copilul
spun!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
22.02.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
VINERI igienă personală
23.02.2024
9,00 – 11,30 Joc de masă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Păsări domestice” – preșcolarilor pentru activitatea -“Care sunt păsările preferate?”;
puzzle la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Joc de rol: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Găinușa cea moțată” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Găinușa cea moțată” -
Arta: consolidare Tranziţie:
”Ștampilăm și colorăm - „Cântece despre păsări domestice” – audiție
păsări domestice!” DOS:
Activitate practică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
“Căsuța păsărelelor” –
lucrare colectivă

DPM:
Educaţie fizică
Exerciții de aruncare a mingii,
cu două mâini, la țintă fixă
Joc: ”Cine țintește cel mai
bine?”

11,30 – 12,30 - Tranziție: Joc de liniștire: „Dacă vesel se


Jocuri în aer liber, de trăiește!”
mișcare:
-”Vulpea la cotețul
găinilor”
- ”Uliul și puișorii de
găină!”
Joc de mișcare: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
“Prinde cocoșul!” subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

23.02.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 21: 26.02.2024 - 01.03.2024


TEMA: „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”
SUBTEMA: ,,Emoții de primăvară”
PROIECTUL: „Eu simt, eu creez, eu exprim!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
26.02.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Citim imagini din preșcolarilor pentru activitatea - ”Cum este vremea astăzi și cum te simți?”
anotimpul primăvara” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Nisip și apă: ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
„Păsări călătoare” imagine!”
Tranziţie:
Joc de masă: D.Ş. ”La pădure” – joc de mișcare
„Asociază imaginile Cunoaşterea mediului
potrivite anotimpului „Vestitorii primăverii” – Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
primăvara!” lectură după imagini

D.P.M.:
Educație fizică
Gimnastică ritmică
Joc: ”Exerciții cu panglici”

11,30 – 12,30 - Tranziție: „Furișează-te pe unde poți !”


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-„Ștafeta florilor”
- ”Cursa perechilor”

12,30 - 13,00 Joc distractiv: - Activitate individuală de explorare a unui


”Găsește ghiocelul subiect de care este interesat copilul
pierdut!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
26.02.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
27.02.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Bibliotecă: “Citim imagini preșcolarilor pentru activitatea -”Ce flori de primăvară îți plac?”
cu flori de primăvară” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Construcții: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Grădina cu flori” ”Schimbările naturii în ordine şi disciplină
anotimpul primăvara”–
Știință: convorbire
”Jocul numerelor” Tranziţie:
D.Ş. - ”Dansul ghioceilor”
Activitate matematică
„Numărăm florile din
grădină” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
„Gimnastică ritmică”
Joc: „Urmărește panglica!”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Zboară, zboară!”- joc de liniștire
mișcare:
- „Cursa ghioceilor”
- ”Prinde panglica!”

12,30 - 13,00 Joc distractiv: - Activitate individuală de explorare a unui


„Recunoaște-l după voce!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
27.02.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MIERCURI subiect de care este interesat copilul / activitățí
28.02.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea -”Cum protejăm natura?”
”Primăvara” - puzzle la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Artă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Ghiocei” – modelaj ”Spune ceva despre…!” ordine şi disciplină
(formare de propoziții)
Biblioteca: Tranziţie:
”Picături de ploaie” – DEC: -„Flori legănate de vânt!”- joc de mișcare
elemente de limbaj scris Educaţie muzicală
Cântec: “Înfloresc grădinile” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numerele de la 0 la 3”
- consolidare -

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Telefonul fără fir” - joc de liniștire
mișcare:
-„Cursa lalelelor”
-”Albinuța zboară!”

12,30 - 13,00 Joc distractiv: - Activitate individuală de explorare a unui


”Spune la fel ca mine!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
28.02.2024 - fișe de lucru pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
JOI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
29.02.2024 igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„De ce se întorc păsările preșcolarilor pentru activitatea -„Ce flori de primăvară au bunicii tăi în
călătoare?” la centre) grădină?”
- ”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Artă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Flori de primăvară” – ”Frumusețile primăverii” ordine şi disciplină
colorare - convorbire -
Tranziţie:
Nisip și apă: Activitate integrată ”Dansul florilor” – joc de mișcare
”Lalele” D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

“Pomi înfloriți”-aplicații +
modelaj + joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Mers în echilibru pe sol, între
două linii
Joc: ”Mersul berzei”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghiocelul și laleaua”- joc de rol
mișcare:
-”Ștafeta lalelelor!”
- ”Prinde mingea!”

12,30 - 13,00 Joc distractiv: - Activitate individuală de explorare a unui


”Așază floarea unde-ți subiect de care este interesat copilul
spun!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
29.02.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
VINERI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
01.03.2024 igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de rol: preșcolarilor pentru activitatea -“Sunt vesel/trist pentru că....!”;
„Suntem grădinari!” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Arta: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Crenguța înmugurită” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Fenomene ale naturii în
Joc de masă: anotimpul primăvara” Tranziţie:
”Așază elementele - „Plantăm flori!” – joc de mișcare
specifice primăverii!” DOS:
”Cum ajutăm natura să Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
rămână veselă?”

DPM:
Educaţie fizică
Mers în echilibru pe sol, pe o
linie trasată

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Unde este umbra?”
mișcare:
-”Ștafeta florilor”
- ”Ferește-te de picăturile
de ploaie!”

12,30 - 13,00 Joc: ”Cine păstrează - Activitate individuală de explorare a unui


direcția cel mai bine?” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR
VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

01.03.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 22: 04.03.2024 – 08.03.2024


TEMA: „Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”
SUBTEMA: ,,Mulţumesc, iubită mamă!”
PROIECTUL: „Eu simt, eu creez, eu exprim!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
04.03.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de masă: preșcolarilor pentru activitatea - ”Ce mărțișoare îți plac?”
„Formează perechi!” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Nisip și apă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Șnur de mărțișor” ”Legenda mărțișorului” – ordine şi disciplină
lectură
Biblioteca : Tranziţie:
”Despre tradiția D.Ş. ”Ghici, din ce este făcut?”
mărțișoarelor la români”- Cunoaşterea mediului
citire de imagini „Vestitorul primăverii” – Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
lectură după imagini

D.P.M.:
Educație fizică
Aruncarea mingii cu o mână,
de la umăr
Joc: ”Primul la minge”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Ghicește cine te-a strigat!”
mișcare:
-„Ștafeta mărțișoarelor”
- ”Cursa perechilor”

12,30 - 13,00 Joc distractiv: - Activitate individuală de explorare a unui


”Găsește mărțișorul subiect de care este interesat copilul
pierdut!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
04.03.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
05.03.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Bibliotecă: “Citim imagini (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


cu mărțișoare din diferite preșcolarilor pentru activitatea -”Ce mărțișoare ai vrea să faci?”
regiuni ale țării!” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Construcții: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Cutia pentru mărțișoare” ”Legenda mărțișorului”– ordine şi disciplină
povestire
Știință:
”Numărăm mărțișoare ” D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - ”Pregătim o serbare!”
„Numărul și cifra 3”

D.P.M.: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)


Educație fizică
„Aruncarea mingii la
înălțime cu o mână, de la
umăr”
Joc: „Țările”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Sus, jos!”- joc de liniștire
mișcare:
- „Cursa mărțișoarelor”
- ”Prinde șnurulețul!”

12,30 - 13,00 - Activitate individuală de explorare a unui


Joc distractiv: subiect de care este interesat copilul
„Recunoaște-l după voce!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
05.03.2024 - fișe de lucru pentru activități
- studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MIERCURI subiect de care este interesat copilul / activitățí
06.03.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Felicitări de 1 Martie” – preșcolarilor pentru activitatea -”Cui dăruiești mărțișoare?”
citire de imagini la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Mărțișoare” - puzzle ”Spune ceva despre…!” ordine şi disciplină
(formare de propoziții)
Artă: Tranziţie:
”Mărțișoare” – modelaj DEC: -„Cântece pentru mama!”- audiție
Educaţie muzicală
Cântec: “Cântec pentru Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
mama”

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărul și cifra 3”
- consolidare -

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Deschide urechea bine!” - joc de
mișcare: liniștire
-„Cursa iepurașilor”
-”Cerculețul zboară”

12,30 - 13,00 Joc distractiv: - Activitate individuală de explorare a unui


”Spune la fel ca mine!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
06.03.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
07.03.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Început de primăvară” preșcolarilor pentru activitatea -„Imi place să fac mărțișoare!
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Artă: -”Calendarul naturii”
”Felicitare pentru mama” D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
– colorare Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Mama” – memorizare poezie
Nisip și apă: Tranziţie:
”Flori pentru mama” Activitate integrată ”Poezii despre mama” – audiție
D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

“Felicitare pentru
mama/Mărțișoare”-desen cu
creioane colorate + modelaj +
joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Aruncarea mingii cu o mână,
alternativ
Joc: ”Prinde mingea la
comandă!”

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”De Ziua Mamei”- joc de rol


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Am pierdut o batistuță!”
- ”Prinde mingea!”
12,30 - 13,00 Joc distractiv: - Activitate individuală de explorare a unui
”Așază felicitarea unde-ți subiect de care este interesat copilul
spun!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
07.03.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
08.03.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Joc de masă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Alege imaginile din preșcolarilor pentru activitatea -“Inimioara pentru mama”;
anotimpul primăvara!” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Joc de rol: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„De-a mama și tata” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Mama” - consolidare
Arta: Tranziţie:
”Mărgele pentru mama” – DOS: - „Cântece despre mama” – audiție
modelaj Activitate practică
“Inimioară pentru mama” – Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
aplicații

DPM:
Educaţie fizică
Exerciții de aruncare a mingii,
cu o mână și cu două mâini,
la țintă fixă

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Dacă vesel se
mișcare: trăiește!”
-”Ștafeta florilor”
- ”Ferește-te de picăturile
de ploaie!”

12,30 - 13,00 Joc: ”Cine țintește cel mai - Activitate individuală de explorare a unui
bine?” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI
08.03.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități

- fișe de lucru pentru activități


La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 23: 11.03.2024 – 15.03.2024


TEMA: „Când, cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Legume de primăvară”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
LUNI subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
11.03.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Legume de primăvară” – preșcolarilor pentru activitatea - ”Primăvara în forme și culori”
citire de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Grupăm legume!” ”Ridichea uriașă” – lectură ordine şi disciplină

Nisip și apă: D.Ş. Tranziţie:


„Fire de ceapă” Cunoaşterea mediului ”Fuga la pom” – joc de mișcare
„Legume de primăvară”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.P.M.:
Educație fizică
Mers în echilibru pe sol, cu
transport de obiecte
Joc: ”Cărăm apa de râu”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Găsește locul potrivit!”
mișcare:
-„Ștafeta legumelor”
- ”Prinde ridichea”

Joc senzorial: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Atinge și spune ce este!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
11.03.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MARȚI subiect de care este interesat copilul / activitățí
12.03.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Spune cum este!” preșcolarilor pentru activitatea -”Ce legume îți plac?”
la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Bibliotecă: “Grădina de Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
legume” ”Ridichea uriașă”– povestire ordine şi disciplină

Construcții: D.Ş.
”Lădițe pentru legume” Activitate matematică Tranziţie:
”Caută vecinii!” - ”Dansul legumelor” – joc de mișcare

D.P.M.:
Educație fizică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
„Mers în echilibru, pe banca
de gimnastică”

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Ghici, ce formă are?”


Joc distractiv:
„Recunoaște-l după voce!”

Jocuri în aer liber, de


mișcare:
- „Cursa legumelor”
- ”Plimbăm cercul!”

Joc: „Balerini și Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
balerine” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


MARȚI - proiectarea și pregătirea activităților
12.03.2024
- fișe de lucru pentru activități
- studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
13.03.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Asociază două imagini la preșcolarilor pentru activitatea -”Ce legume are bunica în grădină?”
fel!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Legume” - puzzle ”Spune ceva despre…!” ordine şi disciplină
(formare de propoziții)
Artă: Tranziţie:
”Leguma preferată” – DEC: -„Ghicește ce-ai gustat!”- joc senzorial
modelaj Educaţie muzicală
“Cutiuța muzicală”- audiție- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
cântece de primăvară

D.Ș.
Activitate matematică:
”Cine găsește mai multe
perechi?”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Spune la fel ca mine!” - joc de
mișcare: liniștire
-„Prinde leguma potrivită”
-”Bondarul zboară!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce legumă am subiect de care este interesat copilul
ascuns!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
13.03.2024
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
JOI igienă personală

14.03.2024 9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„De ce trebuie să mâncăm preșcolarilor pentru activitatea -„Ce face bunica cu legumele?”
legume?” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Legume de primăvară” – ”Spune o poveste despre…!”
modelaj - convorbire - Tranziţie:
”Ridichea uriașă” – dramatizare
Nisip și apă: Activitate integrată
”Straturi cu legume” D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Legume de primăvară”-
aplicații + modelaj + joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Mers în echilibru pe sol și pe
banca de gimnastică
Joc: ”Mersul cocostârcului”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ceapa și usturoiul”- joc de rol
mișcare:
-”Iepurașii la morcovi!”
- ”Ochește leguma!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Așază leguma unde-ți subiect de care este interesat copilul
spun!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
- pregătirea materialului didactic pentru activități
14.03.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
15.03.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Joc de masă: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Așază legumele specifice preșcolarilor pentru activitatea -“Cu ce seamănă...?”;
primăverii la locul la centre) - „Cine lipseşte?”;
potrivit!” -”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de rol: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
„Bunica și fetița în ”Micii grădinari”
grădina de legume” Tranziţie:
DOS: - „Plantăm semințe!” – joc de mișcare
Arta: Activitate practică
”Semințe de legume” - ”Primăvara” - colaj Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
modelaj
DPM:
Educaţie fizică
Mers în echilibru – exerciții
fizice combinate

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Unde este locul
mișcare: potrivit?”
-”Ștafeta legumelor”
“Cine ajunge primul la
stratul cu legume?”

Joc: ”Trecem puntea!” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul

Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi


specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

15.03.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 24: 18.03.2024 – 22.03.2024


TEMA: „Când, cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Păsări călătoare”
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală

18.03.2024 9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Atlasul cu păsări”– citire preșcolarilor pentru activitatea - ”Sosesc păsările călătoare!”
de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Grupăm păsărele!” ”Spune ceva despre...!” – ordine şi disciplină
formare de propoziții despre
Nisip și apă: păsările călătoare Tranziţie:
„Stoluri de păsări” ”Zboară, zboară!” – joc de liniștire
D.Ş.
Cunoaşterea mediului Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
„Păsări călătoare”

D.P.M.:
Educație fizică
Mers în echilibru pe o
suprafață înălțată (20-30 cm)
Joc: ”Trecem puntea!”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Păsărică, mută-ți cuibul!”
mișcare:
-„Zborul păsărilor
călătoare”
- ”Prinde rândunica”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc liber -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
18.03.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
19.03.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Știință: preșcolarilor pentru activitatea -”Vreau…îmi permiți?”
”Spune cum este!” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: “Loto cu Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
păsări” ”Legenda rândunicii”– lectură ordine şi disciplină

Construcții: D.Ş.
”Cuiburi pentru păsărele” Activitate matematică Tranziţie:
”Numărăm păsărele!” - ”Barza și broscuțele” – joc de mișcare

D.P.M.:
Educație fizică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
„Mers în echilibru, pe banca
de gimnastică”
Joc: „Cărăm apă de la râu!”

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Ghicitori despre păsările


Jocuri în aer liber, de călătoare”
mișcare:
- „Cursa rândunicilor”
- ”Plimbăm cercul!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
Joc distractiv: subiect de care este interesat copilul
„Recunoaște-l după voce!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
19.03.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
MIERCURI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
20.03.2024 igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Asociază două imagini la preșcolarilor pentru activitatea -”Singur sau în grup?”
fel!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Rândunica” - puzzle ”Legenda rândunicii” ordine şi disciplină
(povestire)
Artă: Tranziţie:
”Pasărea preferată” – DEC: -„Puișorii la cuib!”- joc de mișcare
modelaj Educaţie muzicală
“Cucul” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Colorează tot atâtea păsări
cât îți arată cifra!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Spune la fel ca mine!” - joc de
mișcare: liniștire
-„Prinde pasărea
potrivită”
-”Căluțul se joacă!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce pasăre am subiect de care este interesat copilul
ascuns!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
20.03.2024
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
21.03.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Cu ce se hrănesc păsările preșcolarilor pentru activitatea -„Învăț să lucrez în echipă!”
călătoare?” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Artă: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Barza” – modelaj Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Spune o poveste despre…!”
Nisip și apă: - convorbire - Tranziţie:
”Traseul păsărilor ”Legenda rândunicii” – dramatizare
călătoare” Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Păsări călătoare în pădurea


înverzită”- pata de culoare pe
suport umed + joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Mers în echilibru pe sol și pe
banca de gimnastică
Joc: ”Barza și broscuța”

11,30 – 12,30 - Tranziție: ”Cucul și pupăza”- joc de rol


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Rațele și vânătorii”
- ”Ochește pasărea!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Recunoaște pasărea!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR
- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor
JOI - proiectarea și pregătirea activităților
21.03.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
22.03.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de rol: preșcolarilor pentru activitatea -“Cu ce seamănă...?”;
„Copilul și rândunica” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Arta: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Semințe pentru păsări” - Educarea limbajului: ordine şi disciplină
modelaj ”Eu spun…, tu spui…!”
Tranziţie:
Joc de masă: DOS: - „Dacă vesel se trăiește!” – joc de mișcare
”Așază păsările călătoare ”Așa DA, așa NU!”
la locul potrivit!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta rândunicilor”
-“Cine ajunge primul la
cuibul de păsărele?”

Joc: ”Sportivii în Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
acțiune!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

22.03.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 25.03.2024 – PROGRAMUL „SĂPTĂMÂNA VERDE”


25 29.03.2024
SĂPTĂMÂNA 26: 01.04.2024 – 05.04.2024
TEMA: „Când, cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Se trezesc insectele”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală
01.04.2024
9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”În lumea insectelor”– preșcolarilor pentru activitatea - ”Fără violență!”
citire de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Grupăm insectele!” ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
imagine!”
Nisip și apă: Tranziţie:
„Aripi de fluturași” D.Ş. ”Fluturii vin la flori!” – joc de mișcare
Cunoaşterea mediului
„Insecte” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
Traseu aplicativ (mers în
echilibru, sărituri, aruncări
/prinderi de mingi)

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Zboară, zboară!”


mișcare:
-”Bondarii la stup”
- ”Prinde albinuța!”

Joc: ”De-a soldații” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
01.04.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
02.04.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Din tainele insectelor” preșcolarilor pentru activitatea - ”Fotograful”
la centre) -”Cine lipseşte?”;
Joc de masă: “Insecte”- D.L.C. -”Calendarul naturii”
puzzle Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Povestea celor trei fluturi”– ordine şi disciplină
Construcții: lectură
”Fluturi”
D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - ”Când am fost noi la pădure” – joc cu text și
”Pătratul” cânt

D.P.M.:
Educație fizică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Târâre: deplasare pe palme şi
genunchi
Joc: „Albinele caută polen”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție : ”Ghicitori despre insecte”
mișcare: -
- „Prinde bondarul”
- ”Păsărică, mută-ți
cuibul!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Buburuzele pe flori!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
02.04.2024 - studierea noutăţilor din domeniu
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MIERCURI subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
03.04.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Asociază două imagini la preșcolarilor pentru activitatea -”Și ele au familii”
fel!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Furnici” - puzzle ”Povestea celor trei fluturi” ordine şi disciplină
(povestire)
Artă: Tranziţie:
”Fluturaș” – modelaj DEC: -„Cum putem merge?”- joc de mișcare
Educaţie muzicală
“Furnicile” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Colorează tot atâtea insecte
cât îți arată cifra!”

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Spune la fel ca mine!” - joc de


Jocuri în aer liber, de liniștire
mișcare:
-„Prinde insecta
potrivită!”
-”Furnicile la mușuroi!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce insectă este!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
03.04.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
JOI subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
04.04.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Cum ne protejăm de preșcolarilor pentru activitatea -„Unele insecte ne pot face rău!”
insecte?” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Insecta preferată” – ”Spune o poveste despre…!”
modelaj - convorbire - Tranziţie:
”Povestea celor trei fluturi” – dramatizare
Nisip și apă: Activitate integrată
”Drumul furnicilor” D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Fluturi”- pata de culoare pe


suport umed + joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Exerciții de deplasare cu
târâre pe palme și pe
genunchi
Joc: ”Furnicuțele-și caută
hrană”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Albina și bondarul”- joc de rol
mișcare:
-”Fluturii la flori”
- ”Ochește bondarul!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Fluturaș, găsește floarea subiect de care este interesat copilul
preferată!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
- pregătirea materialului didactic pentru activități
04.04.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
05.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Joc de rol: preșcolarilor pentru activitatea -“Cu ce seamănă...?”;
„Fetița și buburuza” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Arta: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Fluturaș” - modelaj Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Eu spun…, tu spui…!”
Joc de masă: Tranziţie:
”Așază insectele la locul DOS: - „Dacă vesel se trăiește!” – joc de mișcare
potrivit!” ”Așa DA, așa NU!”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta fluturașilor”
-“Cine ajunge primul la
albinuță?”

Joc: ”Sportivii în Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
acțiune!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

05.04.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 27: 08.04.2024 – 12.04.2024


TEMA: „Când, cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Fenomene ale naturii în anotimpul primăvara”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
LUNI igienă personală
08.04.2024
9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Fenomene ale naturii”– preșcolarilor pentru activitatea - ”Fenomene ale naturii”
citire de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Grupăm fenomenele ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
naturii!” imagine!”
Tranziţie:
Nisip și apă: D.Ş. ”Să ne ascundem de ploaie!” – joc de mișcare
„Ploaia și ninsoarea” Cunoaşterea mediului
„Fenomene ale naturii” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
Traseu aplicativ (mers în
echilibru, sărituri, aruncări
/prinderi de mingi)

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Zboară, zboară!”


mișcare:
-”Bate vântul”
- ”Prinde fulgerul!”

Joc: ”De-a soldații” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
08.04.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
09.04.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Din tainele fenomenelor preșcolarilor pentru activitatea - ”Primăvara și fenomenele naturii”
naturii” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: “Sub Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
umbrelă”- puzzle ”Fenomene ale naturii – ordine şi disciplină
pentru copii” -
Construcții: YouTube–”Poveștile lui
”Bloc de gheață” Pișcoțel” Tranziţie:
- ”Când am fost noi la pădure” – joc cu text și
D.Ş. cânt
Activitate matematică
”Dreptunghiul”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.P.M.:
Educație fizică
Târâre: deplasare pe palme şi
genunchi

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție : ”Ghicitori despre fenomene ale
mișcare: - naturii”
- „Prinde fulgerul!”
- ”Printre picăturile de
ploaie”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Roua pe flori!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
09.04.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
10.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Asociază două imagini la preșcolarilor pentru activitatea -”Am văzut un curcubeu!”
fel!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Arată-mi culoarea ”Legenda curcubeului” ordine şi disciplină
potrivită!” (povestire)
Tranziţie:
Artă: DEC: -„Printre picăturile de ploaie!”- joc de
”Grindina” – modelaj Educaţie muzicală mișcare
Cântec: “Curcubeul”-
Clopoțelul magic Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărăm figuri
geometrice!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Spune la fel ca mine!” - joc de
mișcare: liniștire
-„Prinde picăturile de
ploaie!”
-”Ferește-te de fulger!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce fenomen subiect de care este interesat copilul
este!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
- proiectarea și pregătirea activităților
- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
10.04.2024
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
JOI 8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
11.04.2024 Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Cum ne protejăm de preșcolarilor pentru activitatea -„Unele fenomene ale naturii ne pot face rău!”
fenomenele naturii?” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Artă: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Umbrela” – modelaj Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Spune o poveste despre…!”
Nisip și apă: - convorbire - Tranziţie:
”Fenomene ale naturii” ”Legenda curcubeului” – dramatizare
Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Curcubeu”- aplicații + pata


de culoare + joc de rol

D.P.M.:
Educație fizică
Exerciții de deplasare cu
târâre pe palme, pe genunchi,
pe abdomen

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ploaia și curcubeul”- joc de rol
mișcare:
-”Ferește-te de ploaie!”
- ”Ochește picăturile de
ploaie!”

Joc: ”Ursul doarme!” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
11.04.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
12.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Foloasele și pagubele preșcolarilor pentru activitatea -“Ce ai face pentru protejarea mediului?”;
fenomenelor naturii” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Joc de rol: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Ploaia și zăpada” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Eu spun…,tu spui…!”
Arta: Tranziţie:
”Grădini inundate” - DOS: - „Sus, jos!” – joc de liniștire
desen ”Protejăm natura!”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta tunetelor”
- ”Ne adăpostim de
ploaie!”

12,30 - 13,00 Joc: ”Soldații la datorie!” - Activitate individuală de explorare a unui


subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

12.04.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 28: 15.04.2024 – 19.04.2024


TEMA: „Cum este, a fost şi va fi pe Pământ?”
SUBTEMA: ,,Hristos a înviat!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
15.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Obiceiuri și tradiții de preșcolarilor pentru activitatea - „Cum se numesc toate acestea la un loc?”
Paște”– citire de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de rol: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„La Paște” ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
imagine!”
Nisip și apă: Tranziţie:
„Ouă în coșuleț” D.Ş. ”Găsește ouăle de Paște” – joc de mișcare
Cunoaşterea mediului
„Hristos a înviat!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
Târâre: deplasare pe abdomen
cu sprijin în antebraţ şi
împingere în vârful picioarelor

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Ghici, cine a plecat?”


mișcare:
-„Prinde iepurașul”
- „Coșulețul cu ouă”

Joc: ”Vulpea și iepurașul” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
15.04.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
16.04.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Cum se încondeiază preșcolarilor pentru activitatea - ”O zi de Paște”
ouăle?” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: “Coșuleț cu Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
ouă”- puzzle ”Legenda ouălor roșii”– ordine şi disciplină
lectură

D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - ”Dacă vesel se trăiește!” – joc cu text și cânt
”Triunghiul”

D.P.M.: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)


Educație fizică
Târâre: deplasare pe abdomen
cu sprijin în antebraţ şi
împingere în vârful picioarelor
Joc: „Înotătorii”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Ghicitori””
mișcare:
- „Urmărește iepurașul!”
- ”Umple coșulețul cu
ouă!!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Săculețul cu surprize” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
16.04.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
17.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Asociază două imagini la preșcolarilor pentru activitatea -”Să facem fapte bune în fiecare zi!”
fel!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Arată-mi culoarea ”Povestea Iepurașului de ordine şi disciplină
potrivită!” Paște” (povestire)
Tranziţie:
Artă: DEC: -„Printre darurile iepurașului!”- joc de
”Felicitări de Paște” Educaţie muzicală mișcare
Cântec: “Iepurașii”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.Ș.
Activitate matematică:
”Colorează tot atâtea figuri cât
îți arată cifra!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție : ”Spune la fel ca mine!” - joc de
mișcare: - liniștire
-„Iepurașul împarte
daruri!”
-”Ochește oul!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește cum arată!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
17.04.2024
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
18.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Ce facem la Paște?” preșcolarilor pentru activitatea -„Iubirea pentru părinți, frați și prieteni”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Artă: -”Calendarul naturii”
”Ouă roșii” – modelaj D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Nisip și apă: ”Spune o poveste despre…!”
”Coșuleț cu ouă” - convorbire - Tranziţie:
”Povestea Iepurașului de Paște” – dramatizare
Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Decorăm ouă de Paște!”-


compoziție decorativă + joc de
rol

D.P.M.:
Educație fizică
Exerciții de tracțiune
Joc: ”Caii trag căruța”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”O ajut pe mama!”- joc de rol
mișcare:
-”Rostogolim ouăle!”
- ”Iepurașii la morcovi”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
”Dansul iepurașilor” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
- pregătirea materialului didactic pentru activități
18.04.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
VINERI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
19.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Tradiții și obiceiuri” preșcolarilor pentru activitatea -“De ce mergem la biserică?”;
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Joc de rol: -”Calendarul naturii”
„La biserică” D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Arta: ”Eu spun…,tu spui…!”
”Coșuleț cu ouă” – desen Tranziţie:
DOS: - „Sus, jos!” – joc de liniștire
”Respectăm tradițiile!”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta”

Joc: ”Soldații la datorie!” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

19.04.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 29: 22.04.2024 – 26.04.2024


TEMA: „Ce şi cum vreau să fiu?”
SUBTEMA: ,,Meseria este brăţară de aur”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
22.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Meserii - citire de preșcolarilor pentru activitatea - „Cum se numesc toate acestea la un loc?”
imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de rol: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„La Brutărie” ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
imagine!”
Nisip și apă: Tranziţie:
„Pâine în coșuleț” D.Ş. ”Găsește șoferul mașinii” – joc de mișcare
Cunoaşterea mediului
„Meseria preferată” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
Târâre: deplasare pe abdomen
cu sprijin în antebraţ şi
împingere în vârful picioarelor

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Ghici, cine a plecat?”


mișcare:
-„Prinde hoțul”
- „Pe șantier”
Joc: ”Hoțul și polițistul” Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
22.04.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
23.04.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Meserii și meseriași” preșcolarilor pentru activitatea - ”Ce meserie îmi aleg?”
la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: “Alege și Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
grupează!” ”Bondocel își alege o ordine şi disciplină
meserie”, după Marcel
Construcții: Breslașu – lectură
”Coșulețul cu pâine” Tranziţie:
D.Ş. - ”Frământăm pâine!” – joc de mișcare
Activitate matematică
”Grupează figurile
geometrice!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
Transportul unor obiecte
Joc: „Ajut-o pe bunica!”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Ghicește meseria!”- joc de mimă
mișcare:
- „Găsește brutarul!”
- ”Prinde șoriceii!”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Alege meseria potrivită!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
23.04.2024 - studierea noutăţilor din domeniu
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
MIERCURI igienă personală
24.04.2024
9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Asociază meseriile!” preșcolarilor pentru activitatea -”Meseria preferată”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Joc de masă: DLC: - ”Calendarul naturii”
”Arată-mi activitățile Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
potrivite meseriei!” ”Bondocel își alege o ordine şi disciplină
meserie”, după Marcel
Artă: Breslașu (povestire) Tranziţie:
”Meseria îndrăgită” -„Șoferul și polițistul!”- joc de rol
DEC:
Educaţie muzicală Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
Cântec: “Cu ciocan și
nicovală”

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărăm și grupăm figurile
geometrice!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Atinge și spune cum este!” - joc
mișcare: senzorial
-„Brutarul împarte
pâinile!”
-”Trage la țintă!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce meserie are!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
- fișe de lucru pentru activități
24.04.2024
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
25.04.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Ce unelte are preșcolarilor pentru activitatea -„Cea mai frumoasă meserie!”
meseriașul?” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Unelte de meseriaș” – ”Ce știi despre…?”- formare
modelaj de propoziții despre meserii Tranziţie:
”Bolnavul și doctorul” – joc de rol
Nisip și apă: Activitate integrată
”Trusa cu scule” D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Meseria preferată”- pictură +


joc de mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Exerciții de transport de
obiecte, în diferite variante de
mers și alergare
Joc: ”Ducem sacii la moară!”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghicește meseria!”- joc de mimă
mișcare:
-”Fotbaliștii”
- ”Poștașii”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Dansul balerinilor” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
- pregătirea materialului didactic pentru activități
25.04.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
26.04.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Tipuri de meserii” preșcolarilor pentru activitatea -“Ce miros au meseriile?”
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Joc de rol: -”Calendarul naturii”
„De-a vânzătorul” D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Arta: ”Proverbe și zicători despre
”Trusa medicală” - desen meserii” Tranziţie:
- „Spune cum arată…!” – joc de liniștire
DOS:
”Meserii riscante” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice

11,30 – 12,30 - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul


Jocuri în aer liber, de potrivit!”
mișcare:
-”Ștafeta uneltelor”
-“Prinde biciclistul!”

Joc: ”Lupul și oile” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

26.04.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

27 aprilie 2024 LIBER VACANȚĂ


- 7 mai 2024
08 mai 2024 – 21 iunie 2024

SĂPTĂMÂNA 30: 08.05.2024 – 10.05.2024


TEMA: „Cine sunt/ suntem?”
SUBTEMA: ,,Sunt copil în Europa”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
08.05.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Asociază țara cu preșcolarilor pentru activitatea -”Țări din Europa”
drapelul!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Arată-mi stegulețul ”Europa pe care și-o doresc ordine şi disciplină
corespunzător!” copiii! (convorbire)
Tranziţie:
Artă: DEC: -„La restaurant”- joc de rol
”Tricolorul” Educaţie muzicală
Audiție: “Odă Bucuriei” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărăm și grupăm
stegulețe!”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Atinge și spune cum este!” - joc
mișcare: senzorial
-„Țară, țară, vrem ostași!”
-”Broscuțele sar în lac!”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
”Ghicește din ce țară subiect de care este interesat copilul
este!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
08.05.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
JOI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
09.05.2024 igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Bogățiile Europei” preșcolarilor pentru activitatea -„Țări din Europa”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Artă: -”Calendarul naturii”
”Mânuța mea” – D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
amprentare Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Ce știi despre…?”- formare
Nisip și apă: de propoziții despre Europa Tranziţie:
”Drumuri europene” ”Prietenul meu din Europa” – joc de rol
Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Țara preferată”- pictură + joc


de mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Exerciții de transport de
obiecte
Joc: ”Caii și călăreții”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghicește ce fac!” – joc de mimă
mișcare:
-”Ștafeta”
- ”Ne plimbăm cu
trenulețul!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Dansul stegulețelor” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
09.05.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
VINERI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
10.05.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Capitale europene” preșcolarilor pentru activitatea -“În excursie prin Europa”
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Joc de rol: -”Calendarul naturii”
„La recepția hotelului” D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Arta: ”Frumusețile Europei”
”Steagul Europei” - desen -convorbire- Tranziţie:
- „Spune cum arată…!” – joc de liniștire
DOS:
Activitate practică: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
”Steagul Europei” – aplicații

DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice:
escaladări + tracțiuni +
transport
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta steluțelor”
- “Prinde steluțele!”

Joc: ”Iepurașii la Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
morcovi” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

10.05.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 31: 13.05.2024 – 17.05.2024


TEMA: „Cine sunt/ suntem?”
SUBTEMA: ,,Sunt copil în Europa”
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
13.05.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Țări din Europa”- citire preșcolarilor pentru activitatea - „Cum se numește continentul nostru?”
de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de rol: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Sunt european” ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
imagine!”
Nisip și apă: Tranziţie:
„Granița României” D.Ş. ”Găsește România!” – joc de mișcare
Cunoaşterea mediului
„Țara preferată” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
Târâre: deplasare pe abdomen
cu sprijin în antebraţ şi
împingere în vârful picioarelor

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: „Ghici, cine a plecat?”


mișcare:
-„Prinde vameșul!”
- „La graniță”

Joc: ”Vameșul și Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
călătorul” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
13.05.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
14.05.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Prin Europa” preșcolarilor pentru activitatea - ”Cum se numește capitala României?”
la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: “Alege și Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
grupează!” ”Legenda Europei” – lectură ordine şi disciplină

Construcții: D.Ş.
”Casa mea” Activitate matematică Tranziţie:
”Grupează figurile - ”Sus, jos!” – joc de mișcare
geometrice!”

D.P.M.: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)


Educație fizică
Transportul unor obiecte
Joc: „Ajut-o pe bunica!”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Ghicitori!”
mișcare:
- „Găsește țara preferată!”
- ”Prinde șoriceii!”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Alege țara potrivită!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
14.05.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
15.05.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Asociază România cu preșcolarilor pentru activitatea -”Țări din Europa”
stema!” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Arată-mi Europa!” ”Europa pe care și-o doresc ordine şi disciplină
copiii! (convorbire)
Artă: Tranziţie:
”Drapelul României” DEC: -„Turist în Europa”- joc de rol
Educaţie muzicală
„Copiii cântă azi Europei” – Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
You Tube

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărăm și grupăm
stegulețe!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Atinge și spune cum este!” - joc
mișcare: senzorial
-„Țară, țară, vrem ostași!”
-”Broscuțele sar în lac!”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
”Ghicește din ce țară subiect de care este interesat copilul
este!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
15.05.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
JOI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
16.05.2024 igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Ziua Europei” preșcolarilor pentru activitatea -„Țări din Europa”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Artă: -”Calendarul naturii”
”Harta României” – D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
amprentare Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Ce știi despre…?”- formare
Nisip și apă: de propoziții despre Europa Tranziţie:
”Autostrăzi europene” ”Prietenul meu din Europa” – joc de rol
Activitate integrată
D.E.C. (activ. artistico- Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
plastică) + A.L.A.

“Țara preferată”- pictură + joc


de mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Exerciții de transport de
obiecte
Joc: ”Caii și călăreții”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghicește ce fac!” – joc de mimă
mișcare:
-”Ștafeta”
- ”Ne plimbăm cu
trenulețul!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Dansul stegulețelor” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
16.05.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
VINERI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
17.05.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Obiective europene” preșcolarilor pentru activitatea -“În excursie prin Europa”
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Joc de rol: -”Calendarul naturii”
„Turist la pensiune” D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Arta: ”Limbile Europei”
”Steluțele Europei” - -convorbire- Tranziţie:
desen - „Spune cum arată…!” – joc de liniștire
DOS:
Activitate practică: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
”Steagul Europei” – aplicații

DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice:
escaladări + tracțiuni +
transport

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta steluțelor”
- “Prinde steluțele!”
Joc: ”Țările” Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

17.05.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 32: 20.05.2024 – 24.05.2024


TEMA: „Când / cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: ,,Cum circulăm?”- mijloacele de locomoţie

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
20.05.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Mijloace de locomoție”– preșcolarilor pentru activitatea - „Cu ce călătorim?”
citire de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de rol: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„În tren” ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
imagine!”
Nisip și apă: Tranziţie:
„Șine de cale ferată” D.Ş. ”In autobuz”- joc de rol
Cunoaşterea mediului
„Despre mijloacele de Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
transport în comun”

D.P.M.:
Educație fizică
Gimnastică acrobatică:
cumpăna pe un genunchi

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție: „De-a șoferii” – joc de mimă
mișcare: -
-„Prinde avionul!”
- ”Ne plimbăm cu
trenulețul”

Joc: ”Micii gimnaști” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
20.05.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MARȚI Activitate individuală de explorare a unui
21.05.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Știință: preșcolarilor pentru activitatea - ”Mijloace de locomoție”
„Călătorie cu trenul” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de masă: „Alege și Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
grupează mijloacele de ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
locomoție!” imagine!”

Construcții: D.Ş. Tranziţie:


”Trenuleț” Activitate matematică - ”Dansul motocicletelor” – joc de mișcare
”Colorează figurile
geometrice!”
Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.P.M.:
Educație fizică
Escaladare peste obstacole
Joc: „Sari peste baltă!”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Ghicește cu ce mă deplasez!”
mișcare:
- „Găsește mașina
preferată!”
- ”Am pierdut o batistuță!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Alege mijlocul de subiect de care este interesat copilul
locomoție potrivit!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
21.05.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
MIERCURI - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
22.05.2024 igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Pe unde circulăm și cum preșcolarilor pentru activitatea -”Cum ne ferim de accidente?”
ne ferim de accidente?” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Arată-mi mijlocul de ”Povestea puiului de avion” ordine şi disciplină
transport corespunzător!” (lectură)
Tranziţie:
Artă: DEC: -„Polițistul la școală” – joc de rol
”Tren în gară” - desen Educaţie muzicală
„Trenulețul muzical” – cântec Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărăm și grupăm
mijloace de transport!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Atinge și spune ce este!” - joc
mișcare: senzorial
-„Ochim avionul!”
-”Broscuțele sar în lac!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce este!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
22.05.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
JOI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
23.05.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Mijloace de transport pe preșcolarilor pentru activitatea -„Mijloace de transport pe apă”
apă” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Bărcuța” – Origami ”Popeye Marinarul”
Tranziţie:
Nisip și apă: Activitate integrată ”Pe vapor” – joc de rol
”Valuri” D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

“Mașina preferată”- ceracolor


+ joc de mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Dans popular:
”Drag mi-e jocul românesc!”
11,30 – 12,30 - Tranziție: ”Ghicește ce fac!” – joc de mimă
Jocuri în aer liber, de
mișcare:
-”Ștafeta iahturilor”
- ”Ne plimbăm cu bacul!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Bărcuțele pe valuri” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
23.05.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
VINERI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
24.05.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală
9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:
”Pe unde circulăm preșcolarilor pentru activitatea -“Ce mijloc de transport ți-ar plăcea să
regulamentar?” la centre) conduci?”
- „Cine lipseşte?”;
Joc de rol: D.L.C. -”Calendarul naturii”
„La trecerea de pietoni” Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Ce știi despre…?” ordine şi disciplină
Arta: -convorbire-
”Semaforul vesel” - Tranziţie:
modelaj DOS: - „Șoferul și aviatorul!” – joc de rol
”Reguli de circulație” –
convorbire Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta semnelor de
circulație”
- “Stop la roșu, treci pe
verde!”

Joc: ”Sportivii în acțiune” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități


24.05.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 33: 27.05.2024 – 31.05.2024


TEMA: „Cum este/ a fost şi va fi aici pe pământ?”
SUBTEMA: ,,Pământul, planeta albastră”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
27.05.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Pământul, planeta preșcolarilor pentru activitatea - „Planeta noastră”
albastră”– citire de la centre) -”Cine lipseşte?”;
imagini D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de rol: ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
„Călătorind pe glob” imagine!”
Tranziţie:
Nisip și apă: D.Ş. ”În spațiu”- joc de liniștire
„Globul pământesc” Cunoaşterea mediului
„Despre planeta Pământ” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
Gimnastică acrobatică:
cumpăna pe un genunchi

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție: „Astronauții” – joc de mimă


mișcare: -
-„Prinde avionul!”
- ”Ne plimbăm cu
trenulețul”

Joc: ”Micii gimnaști” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
27.05.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
MARȚI 8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
28.05.2024 Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Joc de masă: “Alege și (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


grupează imagini!” preșcolarilor pentru activitatea - ”Să ocrotim planeta Pământ!”
la centre) -”Cine lipseşte?”;
Construcții: D.L.C. -”Calendarul naturii”
”Case pentru toți copiii” Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Povestea Pământului”- ordine şi disciplină
Știință: vizionare - www.youtube.com
„Bogățiile planetei
albastre” D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - ”Sus-jos!” – joc de liniștire
„Colorează cum îți spun!“

D.P.M.: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)


Educație fizică
Exerciții de gimnastică ritmică

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Micii ecologiști” – joc de rol


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
- „Hora frăției”
- ”Călătorim cu vaporul în
jurul lumii!”

Joc: „Dansul panglicilor” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
28.05.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MIERCURI subiect de care este interesat copilul / activitățí
29.05.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Viața în diferite părți ale preșcolarilor pentru activitatea -”Din basmele popoarelor”
planetei” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
DLC: - ”Calendarul naturii”
Joc de masă: Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Arată-mi imaginea ”Povestea Pământului” ordine şi disciplină
potrivită!” (povestire)
Tranziţie:
Artă: DEC: -„Spune după mine!”
”Copiii planetei Pământ” - Educaţie muzicală
desen „Sunt român!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărăm și grupăm copiii
planetei Pământ!”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Salvați planeta Pământ!” - joc de
mișcare: rol
-„Trenulețul copiilor din
lumea întreagă”
-”Broscuțele sar în lac!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce este!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
29.05.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
JOI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
30.05.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Continentele planetei preșcolarilor pentru activitatea -„Unde ai vrea să călătorești?”
Pământ” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Continentul preferat” – Lecturăm imagini
pata de culoare din ,,Memo” şi ,,Mica Tranziţie:
enciclopedie” ”În excursie pe glob” – joc de rol
Nisip și apă:
”Conturul României” Activitate integrată Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A.

„Planeta albastră” – desen cu


creioane colorate + joc de
mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții fizice
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghicește ce fac!” – joc de mimă
mișcare:
-”Țările”
- ”Am pierdut o batistuță!”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Jocuri distractive din alte subiect de care este interesat copilul
țări” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
30.05.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
VINERI 8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
31.05.2024 Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Copii din lumea preșcolarilor pentru activitatea -“Locuri minunate de pe Glob”
întreagă” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Joc de rol: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Prietenul meu din Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Africa” ”Ce știi despre…?”
-convorbire- Tranziţie:
Arta: - „Deschide urechea bine!” – joc de liniștire
”Hora copiilor” - modelaj DOS:
Activitate practică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
”Globul pământesc” – colaj
DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta”
- “Mișcă-te cum spun eu!”

Joc: ”Sportivii în acțiune” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

31.05.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 34: 03.06.2024 – 07.06.2024


TEMA: „Cum este/ a fost şi va fi aici pe pământ?”
SUBTEMA: ,,Pământul, planeta albastră”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
03.06.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Despre oceanele lumii”– preșcolarilor pentru activitatea - „Planeta noastră”
citire de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de rol: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„In croaziera” ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
imagine!”
Nisip și apă: Tranziţie:
„Valurile marii” D.Ş. ”Barca pe valuri”- joc de liniștire
Cunoaşterea mediului
„Despre oceanele planetei” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.P.M.:
Educație fizică
Gimnastică acrobatică:
cumpăna pe un genunchi

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție: „Marinarii” – joc de mimă


mișcare: -
-„Prinde vaporul!”
- ”Ne plimbăm cu barca”

Joc: ”Micii gimnaști” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
03.06.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
MARȚI 8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
04.06.2024 Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Joc de masă: “Alege și (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


grupează imagini!” preșcolarilor pentru activitatea - ”Să ocrotim marile si oceanele lumii!”
la centre) -”Cine lipseşte?”;
Construcții: D.L.C. -”Calendarul naturii”
”Vapoare” Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Oceanul Planetar”- vizionare ordine şi disciplină
Știință: - www.youtube.com
„Bogățiile planetei
albastre” D.Ş. Tranziţie:
Activitate matematică - ”Sus-jos!” – joc de liniștire
„Colorează cum îți spun!“

D.P.M.: Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)


Educație fizică
Exerciții de gimnastică ritmică

11,30 – 12,30 - Tranziție : ”Micii ecologiști” – joc de rol


Jocuri în aer liber, de
mișcare:
- „Hora frăției”
- ”Călătorim cu vaporul în
jurul lumii!”

Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 Joc: „Dansul panglicilor” -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
- fișe de lucru pentru activități
04.06.2024 - studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MIERCURI subiect de care este interesat copilul / activitățí
05.06.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Viața în mari si oceane” preșcolarilor pentru activitatea -”Din basmele popoarelor”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Joc de masă: DLC: - ”Calendarul naturii”
”Arată-mi imaginea Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
potrivită!” ”Curiozitati despre Oceanul ordine şi disciplină
Atlantic” (vizionare YouTube)
Artă: Tranziţie:
”Marea Neagra” - desen DEC: -„Spune după mine!”
Educaţie muzicală
„Sunt român!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărăm și grupăm copiii
planetei Pământ!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Salvați flora si fauna Planetei!” -
mișcare: joc de rol
-„Trenulețul copiilor din
lumea întreagă”
-”Broscuțele sar în lac!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce este!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
05.06.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
JOI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
06.06.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Europa” preșcolarilor pentru activitatea -„Unde ai vrea să călătorești?”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Artă: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”La Marea Neagra” – pata Educarea limbajului: ordine şi disciplină
de culoare Lecturăm imagini
din ,,Memo” şi ,,Mica Tranziţie:
Nisip și apă: enciclopedie” ”În excursie pe glob” – joc de rol
”Furtuna pe mare”
Activitate integrată Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A.

„Marea Neagra” – desen cu


creioane colorate + joc de
mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții fizice
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghicește ce fac!” – joc de mimă
mișcare:
-”Țările”
- ”Am pierdut o batistuță!”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Jocuri distractive din alte subiect de care este interesat copilul
țări” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
06.06.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
VINERI 8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
07.06.2024 Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Tari din lumea întreagă” preșcolarilor pentru activitatea -“Locuri minunate de pe Glob”
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Joc de rol: -”Calendarul naturii”
„Prietenul meu din D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Australia” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Ce știi despre…?”
Arta: -convorbire- Tranziţie:
”Hora prieteniei” - - „Deschide urechea bine!” – joc de liniștire
modelaj DOS:
Activitate practică Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
”Globul pământesc” – colaj

DPM:
Educaţie fizică
Complex de exerciții fizice

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: potrivit!”
-”Ștafeta”
- “Mișcă-te cum spun eu!”
Joc: ”Sportivii în acțiune” Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

07.06.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 34: 10.06.2024 – 14.06.2024


TEMA: „Ce şi cum vreau să fiu?’’
SUBTEMA: ,,Ce ştiu şi ce pot să fac!”

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
10.06.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Frumusețile patriei” – preșcolarilor pentru activitatea - „Forme de relief”
citire de imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de rol: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„La mare” ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
imagine!”
Nisip și apă: Tranziţie:
„Vârfuri de munți” D.Ş. ”Pe valuri”- joc de liniștire
Cunoaşterea mediului
„Despre frumusețile țării Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
noastre”

D.P.M.:
Educație fizică
Gimnastică acrobatică –
complex de exerciții

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție: „În vacanță la mare” – joc de mimă
mișcare: -
-„Prinde bărcuța”
- ”Ne plimbăm cu
trenulețul”

Joc: ”Micii acrobați” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
10.06.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
MARȚI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
11.06.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Știință: preșcolarilor pentru activitatea - ”Ce mi-a plăcut la grădiniță?”
„Ce știi despre la centre) -”Cine lipseşte?”;
anotimpul…?” D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Spune jocul preferat!” ordine şi disciplină
Joc de masă: “Alege și „Recunoaşte povestea şi
grupează imagini!” colorează personajul
preferat!” Tranziţie:
Joc de mimă: - ”Cel mai bun cântăreț!” – concurs
”Recunoaște personajul!” D.Ş.
Activitate matematică
„Completează casetele după Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
model!”
D.P.M.:
Educație fizică
Ştafeta ( mers, alergare, mers
în echilibru, transport obiecte)

Joc: „Câștigătorii”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”În vacanță la mare” – joc de rol
mișcare:
- „Alergătorii de cursă
lungă”
- ”Țăranul e pe câmp”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Recunoaşte-l după subiect de care este interesat copilul
descriere!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
11.06.2024 - fișe de lucru pentru activități
- studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
MIERCURI Activitate individuală de explorare a unui
12.06.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Ştiinţă : preșcolarilor pentru activitatea -„Unde ai vrea să-ți petreci vacanța?”
„Plante și animale la centre) - ”Cine lipseşte?”;
preferate” -”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Vara” – pata de culoare ”Ce știi despre…?” - evaluare
Tranziţie:
Nisip și apă: Activitate integrată ”Ghici, ghicitoarea mea!” – concurs
”Valurile mării” D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

„În vacanță” – desen cu


creioane colorate + joc de
mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții fizice –
evaluare

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghicește ce fac!” – joc de mimă
mișcare:
-”Păsărică, mută-ți
cuibul!”
-”Ursul doarme”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Jocuri de vacanță” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


MIERCURI - proiectarea și pregătirea activităților
12.06.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
JOI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
13.06.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Ştiinţă : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


„Continentele planetei preșcolarilor pentru activitatea -„Unde ai vrea să călătorești?”
Pământ” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Artă: Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Continentul preferat” – Lecturăm imagini
pata de culoare din ,,Memo” şi ,,Mica Tranziţie:
enciclopedie” ”În excursie pe glob” – joc de rol
Nisip și apă:
”Conturul României” Activitate integrată Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A.

„Planeta albastră” – desen cu


creioane colorate + joc de
mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții fizice
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghicește ce fac!” – joc de mimă
mișcare:
-”Țările”
- ”Am pierdut o batistuță!”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Jocuri distractive din alte subiect de care este interesat copilul
țări” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
13.06.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
14.06.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Vara – anotimpul preșcolarilor pentru activitatea -“Vacanța mult așteptată!”
drumețiilor” la centre) - „Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Joc de rol: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Cu prietenii în vacanță” Educarea limbajului: ordine şi disciplină
”Hai să facem o poveste!”
Arta: -evaluare- Tranziţie:
”Lumea copilăriei” - desen - „Deschide urechea bine!” – joc de liniștire
DOS:
”Așa DA, așa NU!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

DPM:
Educaţie fizică
Gimnastică ritmică - evaluare

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: - potrivit!”
-”Lovește popicul”
- “Mingea la căpitan!”

Joc: ”La spectacol” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA
ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

14.06.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

SĂPTĂMÂNA 36: 17.06.2024 – 21.06.2024


TEMA: „Ce şi cum vreau să fiu?’’
SUBTEMA: ,,Ce ştiu şi ce pot să fac!”
EVALUARE SUMATIVĂ
ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA
ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
LUNI Activitate individuală de explorare a unui
17.06.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca : (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Anotimpurile” – citire de preșcolarilor pentru activitatea - „Anotimpuri”
imagini la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Joc de rol: Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
„Fiicele anului” ”Povestește ce vezi în ordine şi disciplină
imagine!”
Nisip și apă: Tranziţie:
„Anotimpul preferat” D.Ş. „Ghicitori despre anotimpuri”
Cunoaşterea mediului
„Despre frumusețile Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
anotimpurilor”

D.P.M.:
Educație fizică
Gimnastică acrobatică –
complex de exerciții

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție: „În vacanță la bunici” – joc de
mișcare: - mimă
-„Prinde frunzele!”
- ”Ne plimbăm cu
trenulețul”

Joc: ”Micii gospodari” Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


LUNI
- fișe de lucru pentru activități
17.06.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
subiect de care este interesat copilul / activitățí
MARȚI recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
18.06.2024 - “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Știință: preșcolarilor pentru activitatea - ”Ce mi-a plăcut la grădiniță?”
„Ce știi despre…?” la centre) -”Cine lipseşte?”;
D.L.C. -”Calendarul naturii”
Educarea limbajului: - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Joc de masă: “Alege și „Recunoaşte povestea şi ordine şi disciplină
grupează imagini!” colorează personajul
preferat!”
Joc de mimă: Tranziţie:
”Recunoaște personajul!” D.Ş. - ”Cel mai bun cântăreț!” – concurs
Activitate matematică
„Completează casetele după
model!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)
D.P.M.:
Educație fizică
Ştafeta ( mers, alergare, mers
în echilibru, transport obiecte)

Joc: „Câștigătorii”
11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”În vacanță la munte” – joc de rol
mișcare:
- „Alergătorii de cursă
lungă”
- ”Țăranul e pe câmp”
Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
„Recunoaşte-l după subiect de care este interesat copilul
descriere!” Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- pregătirea materialului didactic pentru activități


- proiectarea și pregătirea activităților
MARȚI
18.06.2024 - fișe de lucru pentru activități
- studierea noutăţilor din domeniu

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
MIERCURI subiect de care este interesat copilul / activitățí
19.06.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Biblioteca: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Ce știm despre…?” preșcolarilor pentru activitatea -”Din poveștile preferate”
la centre) - ”Cine lipseşte?”;
Joc de masă: DLC: - ”Calendarul naturii”
”Arată-mi imaginea Educarea limbajului - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
potrivită!” ”Povestea preferată” ordine şi disciplină
(povestire)
Artă: Tranziţie:
”Personaje îndrăgite” - DEC: -„Spune după mine!”
desen Educaţie muzicală
„Sunt român!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

D.Ș.
Activitate matematică:
”Numărăm și grupăm!”

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție : ”Alege personajul!” - joc de rol
mișcare:
-„Trenulețul copiilor din
lumea întreagă”
-”Broscuțele sar în lac!”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
”Ghicește ce este!” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)
INTERVAL
ZIUA/DATA ORAR ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA

- proiectarea și pregătirea activităților


- pregătirea materialului didactic pentru activități
MIERCURI
19.06.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc liber - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
JOI Activitate individuală de explorare a unui
20.06.2024 subiect de care este interesat copilul / activitățí
recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


Ştiinţă : preșcolarilor pentru activitatea -„Polițistul – prietenul copiilor”
„Cum circulăm?” la centre) - ”Cine lipseşte?”;
-”Calendarul naturii”
Artă: D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
”Trecerea de pietoni” – Educarea limbajului: ordine şi disciplină
pata de culoare ”Ce știi despre…?” - evaluare
Tranziţie:
Nisip și apă: Activitate integrată ”Ghici, ghicitoarea mea!” – concurs
”Semne de circulație” D.E.C. (activ. artistico-
plastică) + A.L.A. Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

„În vacanță” – desen cu


creioane colorate + joc de
mimă

D.P.M.:
Educație fizică
Complex de exerciții fizice –
evaluare

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de - Tranziție: ”Ghicește ce fac!” – joc de mimă
mișcare:
-”Păsărică, mută-ți
cuibul!”
-”Ursul doarme”

Joc distractiv: Activitate individuală de explorare a unui


12,30 - 13,00 -
„Jocuri de vacanță” subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

- consemnarea unor informații în fișele de observații ale preșcolarilor


JOI - proiectarea și pregătirea activităților
20.06.2024 - pregătirea materialului didactic pentru activități
- fișe de lucru pentru activități
La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

ZIUA/DATA REPERE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI PE DOMENII RUTINE, TRANZIȚII / ACTIVITĂŢI DE SEMNĂTURA


ORARE ACTIVITĂŢI LIBER- EXPERIENŢIALE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ALESE
8,00 – 9,00 Joc de socializare - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
Activitate individuală de explorare a unui
VINERI subiect de care este interesat copilul / activitățí
21.06.2024 recuperatorii individualizate sau pe grupuri mici
- “ Singurel mă îngrijesc!“ – deprinderi de
igienă personală

9,00 – 11,30 Știință: (pregătirea materialelor și a Întâlnirea de dimineaţă:


”Locuri de vacanță” preșcolarilor pentru activitatea -“Vacanța mult așteptată!”
la centre) - „Cine lipseşte?”;
Joc de rol: -”Calendarul naturii”
„În tabără” D.L.C. - Ne pregătim pentru activităţi; deprinderi de
Educarea limbajului: ordine şi disciplină
Arta: ”Cel mai bun povestitor”
”Activități de vacanță” - -evaluare- Tranziţie:
desen - „Deschide urechea bine!” – joc de liniștire
DOS:
”Așa DA, așa NU!” Rutină : Gustarea (deprinderi specifice)

DPM:
Educaţie fizică
Gimnastică ritmică - evaluare

11,30 – 12,30 Jocuri în aer liber, de Tranziție: Joc de liniștire: „Găsește-ți locul
mișcare: - potrivit!”
-”Lovește popicul”
- “Mingea la căpitan!”
Joc: ”La spectacol” Activitate individuală de explorare a unui
12,30 - 13,00 -
subiect de care este interesat copilul
Rutină: Plecarea copiilor acasă (deprinderi
specifice)

ZIUA/DATA INTERVAL ACTIVITATEA METODICĂ SEMNĂTURA


ORAR

VINERI - pregătirea materialului didactic pentru activități

21.06.2024 - fișe de lucru pentru activități

La plecarea
copiilor și ori de - activitate de consiliere educațională a părinților
câte ori este
necesar

S-ar putea să vă placă și