Sunteți pe pagina 1din 6

Anexa 1

PROIECT JUDEȚEAN ”File de istorie locală”

REGULAMENT Concurs Județean de istorie locală

PREZENTARE GENERALĂ:
Concursul își propune valorificarea formativă a istorie în vederea antrenării gândirii critice,
participării active și conștiente la promovarea și ocrotirea valorilor politice, sociale, culturale, ce
aparțin individului, comunității și umanității în egală măsură. Prin acest concurs dorim dezvoltarea
capacității de comunicarea a elevilor, în vederea stimulării potențialului creativ al acestora și
dezvoltării unor atitudini pozitive față de sine și de ceilalți.

SCOPUL PROIECTULUI :
 stimularea cercetării științifice și didactice prin antrenarea profesorilor de istorie și elevilor
în promovarea patrimoniului istoric, cultural și natural al județului Mehedinți.

OBIECTIVE SPECIFICE:
 Conștientizarea identității românești în cadrul celei europene și universale, de către elevii
participanți la concurs
 diversificarea mijloacelor de a o reprezenta și expune prin intermediul lucrărilor realizate
în cadrul activității principale a proiectului.

GRUPUL ŢINTĂ:
 elevii din învățământul gimnazial, clasele V- VIII;
 elevii din învățământul liceal, clasele IX – XII.

SECȚIUNILE CONCURSULUI:
 Concursul este împărțit în două Secțiuni:
o Secțiunea 1 – concurs de istorie locală, destinat elevilor din învățământul
gimnazial, respectiv clasele V-VI și VII-VIII şi liceal, respectiv clasele IX-X și XI-
XII;
o Secțiunea 2 - concurs de proiecte de istorie locală pentru elevii din învățământul
gimnazial (clasele V-VIII) și învățământ liceal (clasele IX – XII).
Secțiunea 1. Concurs de istorie locală, destinat elevilor din învățământul gimnazial, clasele
V- VIII şi liceal, clasele IX – XII și constă în probă scrisă pe baza unui ghid de istorie locală
realizat de coordonatorii concursului.
La secțiunea 1 un profesor poate înscrie maxim 4 elevi.
Proba scrisă se va derula pe parcursul de 1 oră pentru clasele de gimnaziu, grupa V-VI și
VII-VIII și 1 oră și 30 minute pentru clasele de liceu, grupa IX-X și XI-XII și se va desfășura la
Liceul Tehnologic Decebal în data de 10 februarie 2024.
Secțiunea 2. concurs de proiecte de istorie locală pentru elevii din învățământul gimnazial
(clasele V-VIII) și învățământ liceal (clasele IX–XII) pe echipaje de câte 2 elevi; susținerea
lucrărilor va avea loc la Liceul Tehnologic Decebal în data de 10 februarie 2024; fiecare echipaj
va prezenta un rezumat al proiectului în format PPT (maxim 10 slide-uri în 15 minute).
La secțiunea 2 un profesor poate înscrie maxim 4 echipaje de câte 2 elevi.
Redactarea proiectelor:
 Proiecte de istorie locală vor fi realizate sub forma de prezentări POWER POINT sau în
Microsoft Word (lucrările vor fi tehnoredactate respectând următoarele cerințe format
WORD, font TIMES NEW ROMAN, mărime font 12, spațiere la 1 rând, aliniere stânga-
dreapta și margini de 2 centimetri)
 Fiecare lucrare va avea următoarele date de identificare:
Titlul proiectului
Numele și prenumele elevilor
Clasa
Unitatea de învățământ
Cadru didactic coordonator
 Fiecare cadru didactic coordonator poate înscrie maxim 4 echipaje a câte 2 elevi

ÎNSCRIEREA CANDIDAŢILOR:
 Pentru Secțiunea 1 și 2 se va completa un singur link de înscriere pentru fiecare cadru
didactic îndrumător conform Anexei 1;
o Lucrările elevilor pentru Secțiunea 2, vor fi trimise pe adresa: Școala Gimnazială
„Constantin Negreanu”, strada Traian, nr. 281, Drobeta Turnu Severin sau în
format pdf/WORD/PPT încărcate în formularul de înscriere;
 Înscrierea elevilor la concurs se va face în perioada 8 – 31 ianuarie 2023 .
 Concursul se va desfășura în data de 10 februarie 2023, la Liceul Tehnologic Decebal
 Nu se percepe taxă de participare.

EVALUAREA LUCRĂRILOR:
 Constituirea comisiilor de organizare şi evaluare la cele două etape ale concursului se
realizează în conformitate cu prevederile OMECTS 3035/10.01.2012, Metodologia-cadru
de organizare și desfășurare a competițiilor școlare
 Subiectele pentru Secțiunea 1 se redactează pe mapa tipizată, corectarea şi evaluarea unei
lucrării fiind realizată de 2 profesori diferiți conform baremului de corectare aferent
versiunii de subiect.
 Comisia de corectare şi evaluare este formată din profesori de istorie selectați de
inspectorul de specialitate şi președintele comisiei de concurs.
 Evaluarea lucrărilor la secțiunea 2 se va realiza de o subcomisie formată din profesori de
istorie conform grilei atașate.
 Nu se admit contestații.
Grila cu criterii de evaluare a lucrărilor:
NR.
CRITERIUL DE EVALUARE PUNCTAJ ACORDAT
CRT.
1. RESPECTAREA TEMEI PROIECTULUI 30 p
2. ORIGINALITATE 20 p
3. CREATIVITATE 15 p
4. ASPECTUL/PREZENTAREA LUCRĂRII 15 p
CONTINUTUL STIINTIFIC SI
5 20 p
IMPLEMENTAREA TEMEI
TOTAL 100 p

PREMIEREA ELEVILOR : se vor acorda diplome pentru


 PREMIUL I, PREMIUL II, PREMIUL III pentru 25 % din numărul de elevi participanți
pentru fiecare secțiune;
 MENȚIUNE pentru 25 % din numărul de elevi participanți pentru fiecare secțiune;
 Toți participanții vor primi diplome de participare.

DISPOZIŢII FINALE
 Comisia de concurs poate acorda şi alte premii/mențiuni speciale.
 Copiatul, folosirea calculatorului, a telefonului mobil precum şi vorbitul în timpul
examenului sunt interzise. Elevii care nu respectă aceste prevederi vor fi eliminați din
concurs.
Anexa 1
FIȘA DE ÎNSCRIERE

NUMELE ȘI PRENUMELE CADRULUI DIDACTIC ÎNDRUMATOR:


UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT :
JUDEȚUL: MEHEDINȚI
E-MAIL :
TELEFON :
Nr. Numele și prenumele Clasa Secțiunea
Crt. elevului/echipajului
1.
2.
3.
4.
Anexa 2 Concurs Județean de istorie locală

Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal (elevi minori)

Subsemnata/subsemnatul ___________________________________________________,
domiciliat/ă în _________________________________________________________________,
în calitate de părinte/reprezentant legal al minorei/minorului
__________________________________________________________________________,
domiciliat/ă în ______________________________________________________________,
născut/ă la data de _______ în localitatea ________________________________elev/elevă în
clasa__________, de la Școala/Colegiul/Liceul ________________________________________
îmi exprim acordul cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor personale de către Comisia de
Organizare şi Comisia de Evaluare a Concursului Județean de istorie locală cu respectarea
prevederilor legale, a fiicei/al fiului mele/meu ______________________________
Am fost informat că datele furnizate vor fi tratate confidențial, în conformitate cu
prevederile Directivei 95/46/CE privind protecția persoanelor fizice în ceea privește prelucrarea
datelor cu caracter personal şi libera circulație a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001
privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor şi libera circulație a acestor date, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind
prelucrarea datelor cu caracter personal si Directivei (UE) 2016/680, emisă în același sens.

Data:
___________________

Semnătura părinte/ reprezentant legal


_______________________
Anexa 3 Concurs Județean de istorie locală

Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal (elevi majori)

Subsemnata/subsemnatul______________________________________________,
domiciliat/ă în: _______________________________________________________________,
născut/ă la data de _______________ în localitatea _________________________________, elev
major/elevă majoră în clasa__________, de la Școala/Colegiul/Liceul____________________
___________________________________________________________________________, îmi
exprim acordul cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor personale de către Comisia de
Organizare şi Comisia de Evaluare a Concursului Județean de istorie locală, cu respectarea
prevederilor legale.
Am fost informat că datele furnizate vor fi tratate confidențial, în conformitate cu
prevederile Directivei 95/46/CE privind protecția persoanelor fizice în ceea privește prelucrarea
datelor cu caracter personal şi libera circulație a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001
privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor şi libera circulație a acestor date, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind
prelucrarea datelor cu caracter personal si Directivei (UE) 2016/680, emisă în același sens.

Data:
_____________
Semnătura elev:
______________

S-ar putea să vă placă și