CAP.

2 Transformatoare Electrice

Transformatoarele electrice sunt dispozitive electromagnetice statice de curent

alternativ, constituite în principal din două sau mai multe înfăşurări cuplate magnetic prin
intermediul unui miez magnetic. Transformatoarele sunt destinate modificării parametrilor
tensiune şi curent ai energiei electrice.
Primul transformator cu miez magnetic şi două înfăşurări a fost construit în 1831 de
către Michael Faraday în scopul evidenţierii experimentale a fenomenului inducţiei
electromagnetic.

2.1 Construcţie. Principiul de funcţionare

2.1.1 Construcţie
Transformatoarele sunt constituite din două sau mai multe circuite electrice, denumite
înfăşurări, dispuse în jurul unui miez magnetic închis, acestea reprezentând părţile active,
esenţiale funcţionării unui transformator.
Miezul magnetic este întotdeauna de tip lamelat, realizat din tole de oţel electrotehnic,
izolate electric între ele. Transformatoarele ce funcţionează la 50 Hz se execută cu tole de
grosimea de 0,35 mm.
Montarea şi demontarea uşoară a înfăşurărilor impune ca miezul magnetic să se
constituie din subansambluri separate. Părţile pe care se dispun înfăşurările se numesc
coloane, iar cele care leagă coloanele se numesc juguri. Figura 2.1(a) înfăţişează un
transformator monofazat, iar Figura 2.1(b) unul trifazat, ambele având miez magnetic de tip
coloane. Există de asemenea transformatoare având miezul magnetic de tipul în manta, Figura
2.2. Transformatoarele care lucrează la frecvenţe ridicate, zeci-sute de kHz au miezul
magnetic realizat din ferite.

a) b)
Figura 2. 1

10
 Înfăşurările transformatoarelor se construiesc din conductoare izolate electric, din
cupru sau aluminiu. Conductorul elementar poate fi rotund sau de secţiune dreptunghiulară,
având secţiunea astfel încât curentul alternativ ce-l străbate să se repartizeze practic uniform,
cu densitate aproape constantă.

Figura 2. 2

Se folosesc în mod uzual denumirile înfăşurare primară, respectiv secundară, după

sensul de transfer al energiei electrice, sau înfăşurare de înaltă tensiune, respectiv de joasă
tensiune, după valorile tensiunilor nominale ale celor două înfăşurări. Înfăşurările pot fi de
tipul cilindrice concentrice, Figura 2.3 (a), caz în care de regulă înfăşurarea de joasă tensiune
se află în imediata vecinătate a miezului magnetic, sau de tipul în galeţi alternanţi, Figura 2.3
(b), în care caz în lungul coloanei se succed bobine ale înfăşurării primare, respectiv
secundare.
Funcţionarea transformatoarelor este însoţită în mod inevitabil de dezvoltarea unei
puteri active prin efect Joule în înfăşurări şi în miezul magnetic datorită curenţilor induşi şi
fenomenului de histerezis. Asigurarea regimului termic în concordanţă cu temperatura
maximă admisibilă a materialelor izolante presupune ca această putere să fie evacuată către
mediul ambiant. După modul de răcire, respectiv de evacuare al acestor pierderi, se
diferenţiază transformatoare uscate şi transformatoare în ulei. Transformatoarele în ulei se
montează în interiorul unei cuve, uleiul fiind mediu de transfer termic între sursele de căldură,
miezul magnetic şi înfăşurări şi peretele sau radiatoarele laterale ale transformatorului.

Figura 2. 3

11
 2.1.2 Principiul de funcţionare
Funcţionarea transformatorului indiferent de tip are la bază fenomenul de inducţie
electromagnetică dintre două sau mai multe circuite electrice imobile, cuplate magnetic.
Fie un transformator monofazat, Figura 2.4, a cărui înfăşurare primară are w1 spire şi
este alimentată cu tensiunea u1 variabilă în timp. Curentul i1 care străbate înfăşurarea primară
creează fluxul magnetic ϕ în miez. Acest flux magnetic fiind şi el variabil în timp induce în
înfăşurarea secundară, care are w2 spire, o tensiune electromotoare. Dacă această înfăşurare
este conectată pe o sarcină oarecare, transformatorul debitează un curent secundar i2.
Fie R1 şi R2 rezistenţele electrice ale celor două înfăşurări; prin aplicarea teoremei a doua a lui
Kirchhoff pe contururile Γ1 şi Γ2, Figura 2.4 se obţin relaţiile:

Figura 2. 4

dϕ
− u 1 + R1i1 = u e1 = − w1
dt
d (ϕ )
u 2 + R2i2 = u e 2 = − w2
dt
Căderile de tensiune R1i1 şi R2i2 fiind mult mai mici decât tensiunile la borne
corespunzătoare rezultă:

dϕ dϕ
u 1 ≈ w1 şi u 2 ≈ w2 ,
dt dt

Prin raportare se obţine:

u1 w1
= = kT
u 2 w2

Mărimea kT este denumită raport de transformare al transformatorului.

Prin aplicarea teoremei lui Ampere pe conturul Γ al fluxului magnetic în miez, se
obţine relaţia:

H m l m = w1i1 − w2 i2

12
unde Hm este intensitatea câmpului magnetic în miez, iar lm este lungimea conturului Γ. Ca
B
urmare a valorilor ridicate ale permeabilităţii magnetice µ, mărimea H m l m = m ⋅ l m are valori
µ
mult mai mici decât oricare dintre cei doi termeni din partea stângă a ultimei relaţii, astfel
încât:

w1i1 − w2 i 2 ≈ 0

de unde rezultă:

w1 i 2
kT = =
w2 i1

Aşadar tensiunile, curenţii şi numărul de spire satisfac în cazul unui transformator

monofazat relaţiile:

u1 i 2 w1
= = = kT
u 2 i1 w2

de unde rezultă:

p1 = u1i1 = u 2 i 2 = p 2

Prin urmare, în ipoteza neglijării pierderilor Joule în înfăşurări şi atunci când cuplajul
celor două înfăşurări este perfect şi când miezul magnetic este ideal (µ → ∞), puterea p1
absorbită de primar este egală cu p2 transferată sarcinii, rolul transformatorului fiind acela de
a modifica tensiunea u2 în raport cu u1.
Transformatoarele monofazate se simbolizează în schemele electrice ca în Figura 2.5
(a), iar cele trifazate printr-una din cele două variante prezentate în Figura 2.5 (b).

(a) (b)
Figura 2. 5

Bornele înfăşurării de înaltă tensiune se notează cu litere mari, A-X în monofazat,

respectiv A-X, B-Y, C-Z în trifazat, şi cu literele mici corespondente pentru înfăşurările de

13
joasă tensiune. Atunci când cele trei faze ale unui transformator trifazat se conectează în stea,
borna comună {X, Y, Z} se notează cu N, respectiv {x, y, z} ≡ n.

2.2 Ecuaţiile transformatorului

2.2.1 Ecuaţiile transformatorului monofazat în teoria fizică

În teoria fizică a transformatorului, ecuaţiile tensiunilor se scriu în funcţie de
inductivităţile proprii şi mutuale ale înfăşurărilor.

Ipoteze simplificatoare:
1. se neglijează pierderile prin curenţi turbionari şi histerezis produse în miezul
feromagnetic;
2. se neglijează reacţia curenţilor turbionari induşi în miez asupra fluxului magnetic
inductor;
3. se consideră circuitul magnetic liniar: µFe = ct.;
4. se consideră că înfăşurările au parametrii concentraţi şi constanţi.

Convenţii de sensuri pozitive privind mărimile electrice:

1. pentru înfăşurarea primară, considerată ca receptor, se adoptă convenţia de la
receptoare;
2. sensul pozitiv al curentului i2 se alege astfel încât solenaţiile primară, respectiv
secundară, să magnetizeze miezul în acelaşi sens;
3. pentru înfăşurarea secundară, considerată generator, se adoptă convenţia de la
generatoare.
În Figura 2.6 (a), pe schema de principiu a unui transformator monofazat, având un
consumator de tip R-L-C la bornele secundare, s-au evidenţiat fluxurile magnetice proprii
(ϕ11, ϕ22) şi mutuale (ϕ21, ϕ12) ale înfăşurărilor, respectiv inductivităţile corespunzătoare
acestor fluxuri. Primul indice se referă la înfăşurarea prin care este considerat fluxul, cel de-al
doilea la înfăşurarea (curentul) care produce fluxul respectiv. Trebuie menţionat totodată că
aceste fluxuri sunt fluxuri fasciculare, adică corespund unei singure spire, atât pentru
înfăşurarea care le generează cât şi pentru cea pe care o străbat.
Corespunzător celor două circuite reprezentate în Figura 3.6 (b) (primarul şi
secundarul transformatorului), se pot scrie ecuaţiile:

14
 φ12 + φ21
φ12 + φ21
1 i1 R L
i2 2
w1,R1
w2 L22
u1 u C
R2∆ L21 2
L11,L12
2’
1’ φ12 + φ21

a)

1 i1 R1 R2 i2 2

u1
u e1 u2
u e2

1’ 2’
b)
Figura 2. 6

d (ϕ11 + ϕ12 )
− u1 + R1i1 = u e1 = −
dt
d (ϕ 22 + ϕ 21 )
u 2 + R2i2 = u e 2 = −
dt
Fluxurile proprii şi mutuale se pot exprima în funcţie de inductivităţile
corespunzătoare:

di1 di
− u1 + R1i1 = − L11 − L12 2
dt dt
di di
u 2 + R2i2 = − L22 2 − L21 1
dt dt

Ecuaţia corespunzătoare circuitului receptor este:

di2 1
dt C ∫
u 2 = R2i2 + L + i2 dt

Obţinem un sistem de trei ecuaţii cu trei necunoscute, u2, i1 şi i2:

15
  di1 di2
u1 = R1 ⋅ i1 + L11 + L 12
dt dt

 di2 di
− u 2 = R2 ⋅ i2 + L22 + L21 1
 dt dt
 di2 1
u 2 = R ⋅ i2 + L dt + C ∫ i2 dt

Sistemul obţinut determină, împreună cu condiţiile iniţiale, toate necunoscutele, în
regimurile cele mai generale de funcţionare a transformatorului.

Ecuaţiile de funcţionare în regim sinusoidal. Schema echivalentă.

În regim sinusoidal, tensiunea la bornele primare variază în timp, după relaţia:
u1 (t ) = U1 2 sin ωt
Ecuaţiile tensiunilor, definite de relaţiile generale de funcţionare ale transformatorului,
se pot scrie, aplicând reprezentarea în complex simplificată, sub următoarea formă:

U 1 = R1 ⋅ I 1 + jω ⋅ L11 ⋅ I 1 + jω ⋅ L12 ⋅ I 2
− U 2 = R2 ⋅ I 2 + jω ⋅ L22 ⋅ I 2 + jω ⋅ L21 ⋅ I 1
1
U 2 = R ⋅ I 2 + jω ⋅ L ⋅ I 2 + I2
jω ⋅ C

în care, U1, U2, I1, I2 sunt fazorii tensiunilor şi curenţilor.

Comportarea transformatorului se poate studia fie în funcţie de valorile parametrilor
circuitului receptor, fie considerând curentul secundar, I2, ca parametru.
Pe baza relaţiilor de mai sus se poate construi schema echivalentă a transformatorului
care este un model de calcul ce reflectă toate ipotezele simplificatoare admise, Figura 2.7.

L12;L21 I2 2
1 I1 R1 R2

U1 U2
L11 L22

1’ 2’
Figura 2. 7

2.2.2 Ecuaţiile transformatorului monofazat în teoria tehnică

16
 În cazul în care transformatorul funcţionează în sarcină, solenaţia primară produce un
câmp magnetic de excitaţie iar cea secundară un câmp magnetic de reacţie, fluxul magnetic
rezultant în miez fiind produs de solenaţia rezultantă, θm.
Datorită saturaţiei circuitului magnetic, dependenţa ϕ = f(θm) nu mai este liniară şi
câmpul magnetic rezultant nu se mai poate determina pe principiul superpoziţiei, ca sumă a
celor două componente ale sale, corespunzătoare solenaţiilor w1⋅i1, respectiv w2⋅i2. Urmărind
spectrul liniilor de câmp la un transformator ca cel reprezentat schematic în Figura 2.8, putem
trage concluzia că, fiecare înfăşurare e înlănţuită de un flux magnetic de dispersie (scăpări),
care se închide parţial prin miezul feromagnetic, parţial prin aer, fără a înlănţui însă şi spirele
celei de a doua înfăşurări.

φ
1 i1
i2 2

φσ1 φσ2
u1 u2 Z

2’
1’

Figura 2. 8

Reluctanţa magnetică a traseului pe care se închid liniile fluxului de scăpări este

formată dintr-o reluctanţă corespunzătoare traseului prin miezul feromagnetic şi una
corespunzătoare traseului prin aer al liniilor de câmp. Aceasta din urmă este constantă în
raport cu intensitatea câmpului magnetic, deci neinfluenţată de saturaţie şi mult mai mare faţă
de reluctanţa corespunzătoare traseului prin miez, chiar la saturaţia acestuia. Putem aprecia că
fluxul magnetic de dispersie al înfăşurărilor nu este afectat de fenomenul de saturaţie
magnetică, deci se pot scrie relaţiile:

Lσ1
ϕ1 = ϕ σ1 + ϕ = ⋅ i1 + ϕ
w1
Lσ 2
ϕ2 = ϕσ 2 + ϕ = ⋅ i2 + ϕ
w2
unde,
Lσ1 şi Lσ2 fiind inductivităţile de dispersie, corespunzătoare fluxurilor de dispersie.
Putem scrie pentru transformatorul considerat, următoarele relaţii:

17
 dϕ1 di dϕ
u1 = R1 ⋅ i1 + w1 ⋅ = R1 ⋅ i1 + Lσ 1 ⋅ 1 + w1 ⋅
dt dt dt
dϕ di dϕ
− u 2 = R2 ⋅ i2 + w2 ⋅ 2 = R2 ⋅ i2 + Lσ 2 ⋅ 2 + w2 ⋅
dt dt dt
di 1
u 2 = R ⋅ i2 + L ⋅ 2 + ∫ i2 ⋅ dt
dt C

Dacă la aceste relaţii adăugăm caracteristica de magnetizare a transformatorului,

ϕ=f(θm) şi relaţia θm = w1⋅i1 + w2⋅i2, obţinem un sistem de 5 ecuaţii, având necunoscutele i1, i2,
u2, θm şi ϕ; complet şi descriind funcţionarea transformatorului în orice regim de funcţionare.

dϕ1 di dϕ
u1 = R1 ⋅ i1 + w1 ⋅ = R1 ⋅ i1 + Lσ 1 ⋅ 1 + w1 ⋅
dt dt dt
dϕ di dϕ
− u 2 = R2 ⋅ i2 + w2 ⋅ 2 = R2 ⋅ i2 + Lσ 2 ⋅ 2 + w2 ⋅
dt dt dt
di 1
u 2 = R2 ⋅ i2 + L ⋅ 2 + ∫ i2 ⋅ dt
dt C
ϕ = f (θ m )
θ m = w1 ⋅ i1 + w2 ⋅ i2

Sistemul de ecuaţii obţinut este neliniar datorită ecuaţiei ϕ = f(θm).

Deoarece reluctanţa magnetică corespunzătoare fluxului magnetic util este mult mai
mare decât cea corespunzătoare fluxului magnetic de dispersie, ϕ >> ϕσ1, deci la funcţionarea
di
în sarcină a transformatorului putem neglija căderea de tensiune Lσ1 ⋅ 1 precum şi căderea
dt
de tensiune pe rezistenţa înfăşurării primare R1⋅i1, care este mică în raport cu tensiunea de
alimentare, u1. Obţinem:

dϕ
u1 ≅ w1 ⋅
dt

În cazul unei tensiuni de alimentare sinusoidale, u 1 = U 1 2 sinωt , obţinem pentru

flux următoarea expresie:

1 t U1  π  π
ϕ= ∫
w1 0
u1 ⋅ dt =
w1 ⋅ ω
2 ⋅ sin 

ω t − 
2
= Φ m ⋅ sin 

ω t − 
2

Fluxul magnetic este aproximativ sinusoidal în timp, fiind defazat cu π/2 în urma
tensiunii primare; valoarea sa maximă este:

18
 U1 2
Φm =
w1 ⋅ ω

Ecuaţiile de funcţionare în regim sinusoidal, fără pierderi în miez. Schema

echivalentă.
La funcţionarea transformatorului în regim staţionar, dacă tensiunea la bornele primare
variază sinusoidal în timp, putem aplica transformarea în complex simplificată sistemului de
ecuaţii generale şi se obţine:

U 1 = R1 ⋅ I 1 + jω ⋅ Lσ 1 ⋅ I 1 − U e1
− U 2 = R2 ⋅ I 2 + jω ⋅ Lσ 2 ⋅ I 2 − U e 2
1
U 2 = R ⋅ I 2 + jω ⋅ L ⋅ I 2 + I2
jω ⋅ C
Lu 21
ϕ= θm
w12
θ m = w1 ⋅ I 1 + w2 ⋅ I 2

Observaţii:
1 1
1) ϕ = ϕ12 + ϕ 21 = L12 ⋅ i2 + L21 ⋅ i1
w1 w2
L21
⇒ϕ = (w1 ⋅ i1 + w2 ⋅ i2 )
w1 ⋅ w2

În cazul circuitelor liniare filiforme se poate considera că L21 = L12. Inductivitatea utilă
a înfăşurării primare faţă de cea secundară este, prin definiţie:

w1
Lu 21 = L21
w2

Fluxul rezultant prin miez, ϕ, se poate scrie sub forma:

Lu 21
ϕ= 2
(w1 ⋅ i1 + w2 ⋅ i2 ) = Lu 212 θ m
w1 w1

2) Ue1 şi Ue2 sunt tensiunile electromotoare induse de fluxul rezultant în înfăşurări:

U e1 = − jω ⋅ w1 ⋅ ϕ
U e 2 = − jω ⋅ w2 ⋅ ϕ

19
 Se observă că raportul lor este egal cu raportul de transformare, cele două tensiuni
electromotoare fiind în fază:

U e1 w
= 1
U e 2 w2

Dacă în sistemul de ecuaţii (3.28) facem substituţiile:

Xσ1 = ω⋅Lσ1 - reactanţa de dispersie a înfăşurării primare;
Xσ2 = ω ⋅Lσ2 - reactanţa de dispersie a înfăşurării secundare;
θ w
I 1m = m = I 1 + 2 I 2 - curentul de magnetizare (din primar);
w1 w1
putem rescrie ecuaţiile sistemului sub următoarea formă:

U 1 = R1 ⋅ I 1 + j ⋅ X σ 1 ⋅ I 1 − U e1
− U 2 = R2 ⋅ I 2 + j ⋅ X σ 2 ⋅ I 2 − U e 2
w2
I 1m = I 1 + I2
w1
Lu 21
ϕ= I 1m
w1
U e1 = − jω ⋅ w1 ⋅ ϕ
U e 2 = − jω ⋅ w2 ⋅ ϕ
Pe baza sistemului de mai sus se poate alcătui şi schema echivalentă a
transformatorului reprezentată în Figura 2.9.

1 I1 R1 Xσ1 Xσ2 R2 I2 2

U1 U2
-Ue1 -Ue2

1’ 2’
Figura 2. 9

Schema echivalentă a transformatorului, cu pierderi în miezul feromagnetic.

În cazul unei tensiuni de alimentare sinusoidale, neglijând căderile de tensiune în
înfăşurarea primară, fluxul magnetic are aproximativ tot o variaţie sinusoidală în timp.
Datorită acestui fapt, în miezul feromagnetic al transformatorului se produc pierderi prin
fenomenul de histerezis şi datorită curenţilor turbionari (Foucault).
Pierderile specifice prin histerezis, în unitatea de masă, se pot exprima prin relaţia:

20
 pH = σ H ⋅ f ⋅ B 2

relaţie în care:
- factorul σ H se determină experimental şi depinde de tipul materialului feromagnetic;
- f, frecvenţa de variaţie a fluxului magnetic;
- B, inducţia magnetică.
Pierderile prin curenţi turbionari, variază proporţional cu pătratul inducţiei magnetice,
B, şi cu pătratul frecvenţei, f, după o relaţie de forma:
pF = σ F ⋅ f 2 ⋅ B 2

în care σ F este o constantă care depinde de grosimea tolei, de rezistivitatea electrică şi de

densitatea materialului din care este confecţionată tola respectivă.
Pierderile principale specifice în miez vor fi prin urmare:

pm = p H + p F = (σ H ⋅ f + σ F ⋅ f 2 ) ⋅ B 2

Pierderile totale în miez vor fi egale cu produsul dintre pierderile specifice, pm şi

masa, M a miezului:

Pm = pm ⋅ M = (σ H ⋅ f + σ F ⋅ f 2 ) ⋅ B 2 ⋅ M

Fluxul magnetic se poate aproxima ca produsul dintre inducţia magnetică şi secţiunea,

Sm, a miezului:

ϕ = B ⋅ Sm

Pe de altă parte, din expresia tensiuni electromotoare, Ue1, putem exprima fluxul prin
relaţia:

1
ϕ= U
ω ⋅ w1 e1
Obţinem:
1
B ⋅ Sm = U e1
ω ⋅ w1
2 U e21
B = 2 2 2
ω ⋅ w1 ⋅ S m
Înlocuind B2 în expresia pierderilor, acestea se pot scrie sub forma:

21
 U e21
Pm =
RFe
în care,
ω 2 ⋅ w12 ⋅ S m2
RFe =
( )
σH ⋅ f +σF ⋅ f 2 ⋅ M

Rm este o rezistenţă echivalentă în care, dacă-i aplicăm la borne tensiunea Ue1, se

disipă o putere egală cu cea datorată pierderilor în miezul transformatorului. Făcând această
observaţie putem modifica schema echivalentă a transformatorului astfel încât să ţinem cont şi
de pierderile în miezul feromagnetic, în vederea obţinerii unui model de calcul cât mai
apropiat de realitate, Figura 2.10.

Figura 2. 10

În Figura 2.10 s-a notat I 10 = I a + I r , componenta curentului primar, I1,

corespunzătoare magnetizării miezului şi pierderilor în fier.
În cazul în care transformatorul funcţionează în gol, I2’ = 0, deci I1 = I10 şi reprezintă
curentul de mers în gol. Curentul de mers în gol variază relativ puţin de la funcţionarea în gol
la funcţionarea în sarcină

2.3 Transformatoare speciale

2.3.1 Autotransformatorul
Autotransformatorul numit şi transformator în construcţie economică, are utilizări
multiple acolo unde se cere modificarea tensiunii în limite restrânse de până la 50%, când este
preferat transformatorului ca urmare a randamentului superior. El se execută monofazat,
trifazat sau polifazat în general. Se construiesc autotransformatoare de mare putere ce servesc
la interconectarea reţelelor electrice de tensiuni apropiate şi de mică putere utilizate în
radiotehnică, automatică etc. Autotransformatoarele de mică putere se execută uscate, cele de
mare putere în ulei.

22
 a) b)
Figura 2. 11
Schematic un autotransformator monofazat se reprezintă ca în Figura 2.11. Miezul
feromagnetic pe care este plasată înfăşurarea se realizează ca şi la transformator. Bornele 1, 1’
ale înfăşurării sunt bornele primarului autotransformatorului, bornele 2, 2’ sunt bornele
secundarului; există o porţiune a înfăşurării autotransformatorului, care este comună
primarului şi secundarului.
Puterea se transmite de la primar la secundar atât pe cale electromagnetică (ca la
transformatoarele obişnuite), dar şi pe cale galvanică, prin curentul comun care străbate
înfăşurările, aşa cum arată schema electrică din Figura 2.11 (b).

Dacă wl este numărul total de spire al înfăşurării între bornele 1, 1’ şi w2 numărul de spire
între 2, 2’, raportul de transformare al autotransformatorului la neglijarea căderilor de
tensiune este:

w1 U1
kT = =
w2 U 2

În Figura 2.11 cum w1 >w2, tensiunea U2 <U1 şi autotransformatorul este coborâtor

de tensiune. Dacă primarul şi secundarul îşi inversează rolurile, adică se presupun alimentate
cu tensiunea U x la bornele 2, 2’, se obţine un autotransformator ridicător de tensiune.
Dacă se notează cu S puterea totală transmisă prin autotransformator, în ipoteza
neglijării pierderilor la funcţionarea în sarcină şi cu S e puterea transmisă pe cale
electromagnetică, respectiv S g puterea transmisă pe cale galvanică, se pot stabili relaţiile:

S = S e + S g = U 2 I 2 ≈ U 1 I1

U1 I 2
Introducând raportul de transformare kT = ≈ şi considerând că defazajul între
U 2 I1
curenţii I 1 I 2 I S este neglijabil, suma lor vectorială ( I 1 + I s = I 2 ) se poate înlocui cu suma
modulelor lor ( I1 + I S = I 2 ) şi rezultă:

23
 U1 k −1
S e = U 2 I S = U 2 ⋅ ( I 2 − I1 ) = U 2 I 2 − ⋅ I1 = T ⋅S
kT kT
S
S g = S − Se =
kT

Deoarece puterea Sg impune dimensionarea înfăşurărilor, iar puterea Se

dimensionarea miezului, o dimensionare optimă (consum proporţional de cupru şi fier) se
realizează atunci când este îndeplinită relaţia S e ≈ S g , adică kT ≈ 2 . Uzual,
autotransformatoarele se construiesc pentru kT ∈ (1;3) .
Observaţii:
La kT = 1 , toată puterea se transmite direct dintr-o parte în alta. Ca urmare a
posibilităţii transferului de putere şi pe cale directă, pierderile ce se dezvoltă în
autotransformator sunt mai mici decât pierderile dintr-un transformator cu două înfăşurări cu
aceleaşi lungimi, numere de spire şi densităţi de curent, care transmite aceeaşi putere S.
Întrerupere accidentală a porţiunii 2, 2’, face ca tensiunea la bornele secundare să se
ridice la valoarea tensiunii primare, ce poate avea urmări grave. Din acest motiv şi din
considerente de randament, autotransformatoarele nu se execută de regulă cu rapoarte de
transformare kT > 2 .De regulă, în aceste situaţii se preferă transformatorul.
Autotransformatorul nu realizează separare galvanică între circuitele înfăşurărilor,
astfel încât partea de joasă tensiune trebuie protejată şi dimensionată dielectric ca şi cea de
înaltă tensiune.

2.3.2 Autotransformatoare pentru schimbarea numărului de faze

In automatizări şi în acţionările de mică putere este de multe ori necesară alimentarea
unui circuit monofazat de la o reţea trifazată, sau alimentarea unui consumator polifazat (m=6
sau m=12) de la aceeaşi reţea trifazată de distribuţie.

Schimbarea de la m1 = 3 la m2 = 2. Schema Scott.

Sunt utilizate două transformatoare monofazate pentru a alimenta, de la o reţea
trifazată, două consumatoare monofazate, sau un consumator bifazat (de exemplu un motor
asincron bifazat, utilizat în sisteme de comandă şi poziţionare), cele două tensiuni fiind în
quadratură (defazate cu π/2), după cum arată schema electrică şi diagrama de fazori din Figura
2.12.
Transformatorul Trα are primarul cu w1 spire conectat la faza A şi la mijlocul M al
primarului Trβ .

24
 Figura 2. 12 Figura 2. 13

Dacă cele două primare au acelaşi număr de spire, w1 atunci tensiunile vor fi:

Uspα = U AM = 1,5 ⋅ U f ;
Usp β = U BC = 3 ⋅ U f ;
unde s-a ţinut seama de diagrama din Figura 2.13

Tensiunile de linie la gol în cele două secundare vor fi,

wα w 3
Uα = ⋅ Uspα = α ⋅ ⋅ U f ;
wS wS 2
wβ wβ
Uβ = ⋅ Usp β = ⋅ 3 ⋅U f ;
wS wS

Din diagrama prezentată în Figura 2.14 rezultă că U α este coliniar cu U AM , care este
paralelă cu înălţimea AM a triunghiului ABC, U β este paralelă U BC , unghiul dintre U α şi
U β fiind de π / 2 . La funcţionarea în sarcină simetrică, curenţii I α şi I β constituie un
sistem bifazat simetric dacă U α = U β , adică,

Figura 2. 14

25
 wα 2
= ≈ 1,15
wβ 3

În aceste condiţii este valabilă relaţia,

I β = j ⋅ Iα

În altă variantă de montaj Scott este păstrat acelaşi număr de spire în secundarele
transformatoarelor, wα = wβ = w2 şi se calculează relaţia dintre numerele de spire primare,
rezultând w1α = 3 ⋅ w1β / 2 .
Pentru montajul prezentat în Figura 2.12, din relaţiile solenaţiilor se obţin,

(Trα ) wα ⋅ I α + w1 ⋅ I A = 0;
w1 ⋅ I C w1 ⋅ I B
(Trβ ) 2
−
2
+ wβ ⋅ I β = 0;

Dacă se aplică teorema I a lui Kirchhoff în M se obţine,

I A + I B + IC = 0

Ecuaţiile (5.6) şi (5.7) conduc la un sistem care se poate rezolva în ambele sensuri,

wα
IA =− ⋅Iα
w1
wα
IB =
2 ⋅ w1
(
⋅ Iα + 3 ⋅ I β )
(5.8)
w
IC (
= α ⋅ Iα − 3 ⋅ I β
2 ⋅ w1
)

Dacă se pune condiţia ca sistemul secundar, bifazat să fie simetric atunci este
satisfăcută relaţia (5.5) şi rezultă din (5.8),

wα
IA =− ⋅Iα ;
w1
wα 1 3
IB = ⋅  + j ⋅ ⋅ Iα ;
 (5.9)
w1  2 2 
wα 1 3
IC = ⋅  − j ⋅ ⋅ Iα ;

w1  2 2 

26
 wα
Dacă se notează: − ⋅ I α = I 'α , atunci rezultă,
w1
I A = I 'α ; I B = I 'α ⋅ e − j ⋅ 2π 3 ; I C = I 'α ⋅ e − j ⋅ 4π 3
(5.10)

adică cei trei curenţi absorbiţi de la reţeaua trifazată constituie un sistem trifazat simetric. În
cazul alimentării cu un sistem simetric de tensiuni cu valoarea nominală de 400V, cele două
secundare asigură un sistem bifazat de tensiuni de 230V.

Schimbarea de la m1 = 3 la m2 = 6 şi de la m1 = 3 la m2 = 12.
Pentru această transformare este necesar un transformator trifazat cu înfăşurările
secundare divizate, fiecare în câte două semibobine. Conexiunile se realizează ca în Figura
2.15, astfel că la capetele înfăşurării secundare (şase borne) se culege un sistem hexafazat de
tensiuni.

Figura 2. 15

Aceste transformatoare se utilizează la alimentarea unor instalaţii de redresare cu punţi

trifazate (duble pentru instalaţia hexafazată), care produc o tensiune redresată mai netedă
decât o punte simplă.

2.3.3 Transformatoare de măsură

Transformatoarele de măsură sunt destinate alimentării unor aparate de măsură
(ampermetre, voltmetre, wattmetre), în scopul adaptării lor la mărimile de măsurat (tensiuni
înalte, curenţi intenşi, puteri mari). Ele se construiesc la puteri mici şi pot fi de curent sau de
tensiune.
Transformatoarele de curent, se folosesc pentru extinderea domeniului de măsura al
ampermetrelor, wattmetrelor, contoarelor de energie electrică, etc. Ele sunt formate dintr-un

27
miez feromagnetic pe care sunt dispuse două înfăşurări: una cu spire puţine de secţiune mare
conectată în serie cu circuitul al cărui curent se măsoară (uneori chiar conductorul circuitului
joacă rolul acestei înfăşurări), reprezentând înfăşurarea primară, cealaltă cu spire multe, de
secţiune mică conectată în serie cu aparatul de măsură, reprezentând înfăşurarea secundară.
Deoarece impedanţa aparatelor conectate în secundar este, în general, foarte mică
(impedanţa ampermetrelor este de ordinul miliohmilor), transformatorul de curent
funcţionează într-un regim apropiat de cel de scurtcircuit. Din acest motiv funcţionarea în gol
ar induce în secundar o t.e.m. foarte mare care ar putea distruge izolaţia înfăşurării secundare.

Figura 2. 16

Transformatorul de curent este caracterizat de un raport nominal de transformare:

I1n
kin =
I 2n

Măsurând curentul din secundar I 2 se poate determina o valoare I1 ' a curentului din
circuitul primar:

I1 ' = kin ⋅ I 2
care, în general, diferă de valoarea curentului real I1 .
Eroarea de măsură a valorii curentului I1 introdusă de transformatorul de curent este:

I1 '− I1 k − ki
ε i [%] = ⋅ 100 = in ⋅ 100
I1 ki
I1
unde s-a notat cu ki = raportul real de transformare.
I2
În afara acestei erori privind coeficientul de transformare, transformatorul de curent
introduce şi o eroare de unghi δ , reprezentând defazajul dintre fazorul I1 şi fazorul I1 ' .
Această eroare influenţează precizia măsurătorii unor aparate ca: wattmetre, contoare, unele
traductoare etc.
Deoarece eroarea de mărime ε i creşte odată cu creşterea impedanţei sarcinii, pentru
fiecare transformator de curent se indică o anumită putere aparentă nominală, reprezentând

28
puterea maximă de sarcină pentru care transformatorul respectă clasa de precizie pentru care a
fost construit: 0,2; 0,5; 1; 3; 5; 10; cifrele reprezentând eroarea de măsură.
Dintre tipurile constructive se deosebesc: transformatorul de curent cu miez toroidal,
cu ajutorul căruia se pot efectua măsurători foarte precise şi transformatoare de curent de tip
cleşte la care conductorul al cărui curent urmează a fi măsurat joacă rolul înfăşurării primare.
Transformatoarele de curent măsoară curenţi de (5,...15000)A, curentul nominal
standardizat fiind 5A.

Transformatoarele de tensiune se folosesc pentru lărgirea domeniului de măsură al:

voltmetrelor, wattmetrelor, contoarelor.
Din punct de vedere constructiv el este similar unui transformator monofazat de mică
putere, în secundarul căruia se conectează aparatul de măsură cu o impedanţă foarte mare. Ca
urmare, curentul secundar fiind foarte redus, se poate aprecia că transformatorul de tensiune
lucrează în regim de gol.
Transformatorul de tensiune este caracterizat de un raport nominal de transformare:

U1n
kun =
U 2n

Pentru o anumită valoare a tensiunii măsurate în secundar U 2 se obţine o valoare a

tensiunii primare: U1 ' = kun ⋅ U 2 care diferă de valoarea reala U1 prin eroarea de măsură a
transformatorului:

U1 − U1 ' k − kun
ε u [%] = ⋅ 100 = u ⋅ 100
U1 ' kun
U1
unde s-a notat cu ku = raportul real de transformare.
U2

Pentru micşorarea erorilor se urmăreşte micşorarea pierderilor din înfăşurări prin

utilizarea unor densităţi de curent reduse, şi micşorarea dispersiilor prin aşezarea relativă a
înfăşurărilor precum şi utilizarea de tole de calitate superioară în vederea reducerii curentului
de magnetizare şi a pierderilor în fier.
Pe plăcuţa transformatorului se înscrie puterea nominală a acestuia, reprezentând
puterea aparentă maximă la care poate fi încărcat transformatorul de tensiune fără ca erorile
sale să depăşească limitele claselor de precizie. Acestea pot fi: 0,2; 0,5; 1; 3; cifrele referindu-
se la eroarea de măsură.
Tensiunea secundară nominală a acestor transformatoare este standardizată la 100V.

29