EXAMEN OSJ

LEGEA 304/2004 privind organizarea sistemului judiciar

Titlul I - Dispoziții generale - Capitolul I - Principiile organizării judiciare - art. 1-17 (se vor
corela cu principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil (art.1-22 C. pr. civ.) și penal,
(art. 4,5,7 C. pr. pen.).
Articolul 1 (1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte
instanțe judecătorești stabilite de lege. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul
independentei justiției. (3) Ministerul Public își exercita atribuțiile prin procurori constituiți în
parchete, în condițiile legii.
Articolul 2 (1) Justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii, este unică, imparțială
și egală pentru toți. (2) Justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: a) Înalta
Curte de Casație și Justiție; b) curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe
militare; f) judecătorii.
Articolul 3 Competența organelor judiciare și procedura judiciară sunt stabilite de lege.
Articolul 4 (1) În activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. (2) Parchetele
funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare
penală a poliției judiciare, în condițiile legii.
Articolul 5 Ministerul Justiției asigură bună organizare și administrare a justiției ca serviciu
public.
Articolul 6 (1) Orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților
și a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului sau la un proces echitabil. (2) Accesul la
justiție nu poate fi îngrădit.
Articolul 7 (1) Toate persoanele sunt egale în față legii, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Justiția se realizează în mod egal pentru toți, fără deosebire de rasa, naționalitate, origine
etnică, limba, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenența politică, avere, origine ori
condiție socială sau de orice alte criterii discriminatorii. (3) Configurația sălii de judecată
trebuie să reflecte principiul egalității de arme în ceea ce privește așezarea judecătorului,
procurorilor și avocaților.
Articolul 8 Asistența judiciară internațională se solicită sau se acordă în condițiile prevăzute
de lege, de tratatele internaționale la care România este parte sau, după caz, pe baza de
reciprocitate.
Articolul 9 Hotărârile Secției pentru judecători, respectiv ale Secției pentru procurori ale
Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin.
(3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii
îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și
procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente,
conform dreptului comun.
Articolul 10 Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-
un termen rezonabil, de către o instanță imparțială și independentă, constituită potrivit legii.
Articolul 11 Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii
aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa
la judecată din motive obiective. Articolul 11^1 (1) Activitatea de judecată se suspendă pe
perioada decretării stării de asediu sau a stării de urgență, în condițiile art. 93 din Constituția
României, republicată. (2) Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, activitatea de
judecată poate continua doar în situații excepționale, de urgență deosebită, temeinic justificate,
referitoare la protecția relațiilor de familie și la măsurile dispuse prin decret emis de
Președintele României cu privind la instituirea stării excepționale. (3) Cauzele care se vor
judeca pentru fiecare categorie de instanțe vor fi stabilite, în mod exhaustiv, doar de Consiliul
Superior al Magistraturii, după consultarea colegiilor de conducere ale curților de apel, pentru
curțile de apel, tribunale și judecătorii, respectiv a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de
Casație și Justiție. (4) Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, în cauzele în care s-a
dispus măsura arestării preventive sau în cauzele în care părțile execută pedeapsa în regim
privativ de libertate, ședințele de judecată se vor desfășura prin videoconferință. (5) Pe durata
stării de asediu sau a stării de urgență, termenele de prescripție, cele procedurale și cele de
decădere nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă.
Articolul 12 Ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Pronunțarea hotărârilor se face în ședința publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Articolul 13 (1) Ședințele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio.
(2) În cursul ședinței de judecată, grefierul ia note cu privire la desfășurarea procesului. Părțile
pot cere citirea notelor și vizarea lor de către președinte. (3) După terminarea ședinței de
judecată, participanții la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.
Articolul 14 (1) Procedura judiciară se desfășoară în limba română. (2) Cetățenii români
aparținând minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba maternă, în față instanțelor
de judecată, în condițiile prezentei legi. (3) În cazul în care una sau mai multe părți solicită să
se exprime în limba maternă, instanța de judecată trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea
unui interpret sau traducător autorizat. (4) În situația în care toate părțile solicită sau sunt de
acord să se exprime în limba maternă, instanța de judecată trebuie să asigure exercitarea acestui
drept, precum și buna administrare a justiției, cu respectarea principiilor contradictorialității,
oralității și publicității. (5) Cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română.
(6) Dezbaterile purtate de părți în limba maternă se înregistrează, consemnându-se în limba
română. Obiecțiunile formulate de cei interesați cu privire la traduceri și consemnarea acestora
se rezolva de instanța de judecată până la încheierea dezbaterilor din acel dosar, consemnându-
se în încheierea de ședința. (7) Interpretul sau traducătorul va semna pe toate actele întocmite,
pentru conformitate, atunci când acestea au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în baza
traducerii sale.
Articolul 15 Dreptul la apărare este garantat. În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie
reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii.
Articolul 16 (1) Hotărârile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire în condițiile
legii. (2) Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac
prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. (3) Hotărârile judecătorești trebuie
redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării. În cazuri temeinic motivate,
termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.
Articolul 17 (1) În cazul completului format din 2 judecători, dacă aceștia nu ajung la un acord
asupra hotărârii ce urmează a se pronunța, procesul se judecă din nou în complet de divergență,
în condițiile legii. (2) Completul de divergență se constituie prin includerea, în completul de
judecată, a judecătorului din planificarea de permanență.
Titlul II Instanțele judecătorești - Capitolul I - Înalta Curte de Casație si Justiție – art. 18-34 -
Capitolul II Curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate judecătorii- art. 35-55
Capitolul I Înalta Curte de Casație și Justiție - Secţiunea 1 Organizarea Înaltei Curți de
Casație și Justiție
Articolul 18 (1) În România funcționează o singură instanță supremă, denumita Înalta Curte de
Casație și Justiție, cu personalitate juridică și cu sediul în capitala tarii. (2) Înalta Curte de
Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe
judecătorești, potrivit competentei sale. (3) Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție are
calitatea de ordonator principal de credite. (4) Cheltuielile necesare funcționării se finanțează
din bugetul de stat.
Articolul 19 (1) Înalta Curte de Casație și Justiție se compune din: președinte, 2 vicepreședinți,
4 președinți de secții și judecători (2) Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții
- Secția I civilă, Secția a II-a civilă, Secția penală, Secția de contencios administrativ și fiscal
și Secțiile Unite, cu competență proprie. (2^1) În cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție
funcționează Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și completurile de 5 judecători. (3) La începutul
fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea
președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate
în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor,
de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea
valorificării experienței profesionale a acestora. (4) Desemnarea judecătorilor în compunerea
completelor competente să judece recursul în interesul legii, precum și a completelor
competente să soluționeze sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept se va realiza în funcție de specializarea completelor de
judecată din care aceștia fac parte.
Articolul 20 (1) În cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție funcționează magistrați-asistenți,
stabiliți prin statul de funcții. (2) Înalta Curte de Casație și Justiție cuprinde în structura
Cancelaria, direcții, servicii și birouri, cu personalul stabilit prin statul de funcții.
Secţiunea a 2-a Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție
Articolul 21 (1) Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal
ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de
curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate
împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi
atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel. (2) Hotărârea
de respingere a cererii de înaintare a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de ultima
instanță, este supusă căii de atac a recursului. (3) Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de
contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă printr-un complet
diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de aceste secții, prin care
a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Articolul 22 Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă:
a) în primă instanță, procesele și cererile date prin lege în competența de primă instanță a Înaltei
Curți de Casație și Justiție; b) apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă
instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel; c) contestațiile împotriva hotărârilor
penale pronunțate în primă instanță de curțile de apel, de Curtea Militară de Apel și de Secția
penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; d) apelurile declarate împotriva hotărârilor
nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale,
iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel; e) recursurile în casație împotriva
hotărârilor definitive, în condițiile prevăzute de lege; f) sesizările în vederea pronunțării unei
hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept.
Articolul 23 (1) Secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu competența fiecăreia,
soluționează: a) cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedura;
b) conflictele de competenta, în cazurile prevăzute de lege; c) orice alte cereri prevăzute de
lege.
Articolul 24 (1) Completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate
în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecă recursurile în
casație împotriva hotărârilor pronunțate în apel de completele de 5 judecători după admiterea
în principiu, soluționează contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în
primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționează cauzele în
materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege. (2) Completurile
de 5 judecători soluționează și recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de
sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un alt complet de 5 judecători.
Articolul 25 Înalta Curte de Casație și Justiție se constituie în Secții Unite pentru: a) abrogată
; b) soluționarea, în condițiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenței
Înaltei Curți de Casație și Justiție; c) sesizarea Curții Constituționale pentru controlul
constituționalității legilor înainte de promulgare.
Articolul 26 Dacă o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție considera ca este necesar să
revină asupra propriei jurisprudențe, întrerupe judecata și sesizează Secțiile Unite ale Înaltei
Curți de Casație și Justiție, care judeca cu citarea părților din dosarul a cărui judecată a fost
întreruptă. După ce Secțiile Unite s-au pronunțat asupra sesizării privind schimbarea
jurisprudenței, judecata continua.
Articolul 27 (1) La sfârșitul fiecărui an, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite,
stabilește cazurile în care este necesară îmbunătățirea legislației și le comunica ministrului
justiției. (2) Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție poate încuviința ca judecătorii să se
informeze la sediul instanțelor asupra aspectelor privind aplicarea corecta și unitară a legii,
făcând cunoscută jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, și să constate situații care
justifica propuneri de îmbunătățire a legislației.
Secţiunea a 3-a Conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție
Articolul 28 (1) Conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție se exercită de președinte, 2
vicepreședinți și colegiul de conducere. (2) Președintele reprezintă Înalta Curte de Casație și
Justiție în relațiile interne și internaționale. (3) Președintele, vicepreședinții și câte 2 judecători
de la fiecare secție, aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, constituie
Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Când se dezbat probleme
economico-financiare și administrative, la ședințele colegiului de conducere participă
managerul economic al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are vot consultativ. La ședințele
colegiilor de conducere pot participa și președinții de secții.
Articolul 29 (1) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție are următoarele
atribuții: a) aproba Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, precum și
statele de funcții și de personal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție; b) Abrogată; c) propune
Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea,
transferul, suspendarea și încetarea din funcție a magistraților-asistenți; d) organizează și
supraveghează rezolvarea petițiilor, în condițiile legii; e) propune proiectul de buget al Înaltei
Curți de Casație și Justiție; f) exercita alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind
organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. (2) Colegiul de
conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție este prezidat de către președinte, iar în lipsa
acestuia, de către un vicepreședinte. (3) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și
Justiție se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui
Înaltei Curți de Casație și Justiție, a unuia dintre vicepreședinți sau la solicitarea a cel puțin 3
dintre membrii săi. (4) Hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție
se adopta cu votul majorității membrilor săi. (5) Colegiul de conducere nu va putea adopta
Regulamente sau hotărâri prin care să adauge la dispozițiile cuprinse în legi, pe motiv că acestea
ar fi neclare sau incomplete.
Articolul 30 Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se întrunește
pentru: a) aprobarea raportului anual de activitate, care se da publicității; b) aprobarea
bugetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor
Publice; c) alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile
legii. Articolul 30^1 (1) Semestrial sau ori de câte ori este nevoie, președintele Înaltei Curți de
Casație și Justiție sau unul dintre judecătorii anume desemnați de către acesta verifică modul
de punere în aplicare în cadrul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor prevăzut
de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român
de Informații, cu modificările și completările ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de
organele de urmărire penală. (2) Verificarea prevăzută la alin. (1) se face în condițiile prevăzute
prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație
și Justiție. Raportul întocmit cu ocazia verificărilor va fi făcut public, prin afișare pe site-ul
oficial al Înaltei Curți de Casație și Justiție
Secţiunea a 4-a Completele de judecată
Articolul 31 (1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: a) în
cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
completul de judecată este format din 3 judecători; b) pentru contestațiile împotriva hotărârilor
pronunțate de judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la curțile
de apel și Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 2 judecători; c) pentru
apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel și de Curtea
Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători; d) pentru contestațiile
împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră
preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de judecată este format din 2
judecători; e) pentru contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în primă
instanță de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3
judecători; f) pentru contestațiile prevăzute la art. 250^1 alin. (1) din Legea nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, împotriva
încheierilor pronunțate în cursul judecății în apel de curțile de apel și Curtea Militară de Apel,
precum și pentru contestațiile prevăzute la art. 250^1 alin. (4) din Legea nr. 135/2010, cu
modificările și completările ulterioare, împotriva deciziilor pronunțate în apel de curțile de apel
și de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători; g) pentru
judecarea recursurilor în casație împotriva deciziilor pronunțate în apel de curțile de apel și de
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după admiterea în principiu, completul de
judecată este format din 3 judecători; h) pentru recursurile împotriva încheierilor prin care
curțile de apel și Curtea Militară de Apel resping cererile de sesizare a Curții Constituționale,
completul de judecată este format din 3 judecători; (2) În celelalte materii, completele de
judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții. (3) Dacă numărul de judecători necesar
formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la
celelalte secții, numiți, prin tragere la sorți, de către președintele sau unul dintre cei 2
vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Articolul 32 (1) La începutul fiecărui an, la propunerea președintelui sau a vicepreședinților
Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de conducere aprobă numărul și compunerea
completurilor de 5 judecători. (2) În materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate
din judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. (3) În alte materii
decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializați, în funcție
de natura cauzelor. (4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin
tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2
vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completurilor se face
în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea
și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. (5) Completul de 5 judecători
este prezidat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unul dintre cei 2
vicepreședinți sau de președinții de secție atunci când aceștia fac parte din complet, desemnați
potrivit alin. (4). (6) În cazul în care niciunul dintre aceștia nu a fost desemnat să facă parte din
completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotație, de fiecare judecător, în
ordinea vechimii în magistratură a acestora. (7) Cauzele care intră în competența completurilor
de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat.
Articolul 33 (1) Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în lipsa acestuia, unul dintre
vicepreședinți prezidează Secțiile Unite, Completul pentru soluționarea recursului în interesul
legii, precum și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Completul de 5 judecători
și orice complet în cadrul secțiilor, când participă la judecată. (2) Abrogat. (3) Președinții de
secții pot prezida orice complet de judecată din cadrul secției, iar ceilalți judecători prezidează
prin rotație.
Articolul 34 În cazul în care Înalta Curte de Casație și Justiție judeca în Secții Unite, la judecată
trebuie să ia parte cel puțin doua treimi din numărul judecătorilor în funcție. Decizia poate fi
luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenți.
Capitolul II Curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătoriile
Secţiunea 1 Organizarea curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate și a
judecătoriilor
Articolul 35 (1) Curțile de apel sunt instanțe cu personalitate juridică, în circumscripția cărora
funcționează mai multe tribunale și tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care face parte
integrantă din prezenta lege. (2) În cadrul curților de apel funcționează, în raport cu
complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze
civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios
administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență,
concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze
maritime și fluviale.
Articolul 36 (1) Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui
județ și al municipiului București, și au, de regula, sediul în municipiul reședința de județ. (2) În
circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ sau, după caz, din
municipiul București. (3) În cadrul tribunalelor funcționează, în raport cu complexitatea și
numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu
profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și
fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau
pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale.
Articolul 37 (1) În domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate.
(2) Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul
județelor și al municipiului București și au, de regula, sediul în municipiul reședința de județ.
(3) Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care
funcționează. (4) Cauzele aflate în curs de judecată la data începerii funcționării tribunalelor
specializate, potrivit art. 142 alin. (1), se vor trimite acestora, pe cale administrativă, din oficiu,
spre soluționare. Tribunalul specializat este competent și în caz de trimitere spre rejudecare.
Articolul 38 (1) Judecătoriile sunt instanțe fără personalitate juridică, organizate în județe și în
sectoarele municipiului București, potrivit anexei nr. 1. (2) Localitățile care fac parte din
circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ se stabilesc, cu avizul conform al ministrului
justiției, prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 39 (1) În raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înființa
secții sau complete specializate. (2) În cadrul judecătoriilor se vor organiza secții sau complete
specializate pentru minori și familie.
Articolul 40 (1) Completele și secțiile specializate pentru minori și familie, precum și
tribunalele specializate pentru minori și familie judeca atât infracțiunile săvârșite de minori, cât
și infracțiunile săvârșite asupra minorilor. (2) Când în aceeași cauza sunt mai mulți inculpați,
unii minori și alții majori, și nu este posibila disjungerea, competenta aparține tribunalului
specializat pentru minori și familie. (3) Dispozițiile Codului de procedura penală se aplica în
mod corespunzător.
Articolul 41 (1) Secțiile curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se
înființează, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanțe, prin hotărâre a Secției
pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Completurile specializate ale secțiilor
curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează de președintele
instanței, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanțe. (2) Componenta secțiilor
și completelor specializate se stabilește de colegiul de conducere al instanței, în raport cu
volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului. (3) În mod excepțional,
în situația în care în cadrul unei secții nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de
conducere al instanței poate dispune participarea unor judecători de la alte secții.
Articolul 42 În raport cu volumul de activitate, cu natura și complexitatea cauzelor deduse
judecății, pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii se pot înființa sedii secundare cu
activitate permanenta în alte localități din județ sau în municipiul București. Articolul 42^1 În
cauzele maritime și fluviale, circumscripțiile tribunalelor Constanța și Galați sunt următoarele:
a) Tribunalul Constanța: județele Constanța și Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila
marină 64 inclusiv; b) Tribunalul Galați: celelalte județe, Dunărea de la mila marină 64 în
amonte până la km 1.075.
Secţiunea a 2-a Conducerea instanțelor judecătorești
Articolul 43 (1) Fiecare instanță judecătorească este condusă de un președinte care exercita
atribuțiile manageriale în scopul organizării eficiente a activității acesteia. (2) Președinții
curților de apel și ai tribunalelor exercita, de asemenea, atribuții de coordonare și control ale
administrării instanței unde funcționează, precum și ale instanțelor din circumscripție.
(3) Președinții judecătoriilor și ai tribunalelor specializate exercita și atribuții de administrare a
instanței.
Articolul 44 (1) Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar
președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite. (2) Pentru instanțele militare,
Direcția instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării este ordonator terțiar de credite.
Articolul 45 (1) În funcție de volumul de activitate și de complexitatea cauzelor, la curțile de
apel, tribunale, tribunale specializate, judecătoriile care își au sediul în reședințele de județ,
precum și la judecătoriile din municipiul București, președintele poate fi ajutat de 1-2
vicepreședinți, iar la celelalte judecătorii, președintele poate fi ajutat de un vicepreședinte.
(2) La Curtea de Apel București și la Tribunalul București, președintele poate fi ajutat de 1-3
vicepreședinți.
Articolul 46 (1) Președinții și vicepreședinții instanțelor judecătorești iau măsuri pentru
organizarea și buna funcționare a instanțelor pe care le conduc și, după caz, a instanțelor din
circumscripțiile acestora, asigură și verifica respectarea obligațiilor statutare și a regulamentelor
de către judecători și personalul auxiliar de specialitate. (2) Verificările efectuate personal de
președinți sau vicepreședinți ori prin judecători anume desemnați trebuie să respecte principiile
independentei judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat.
(3) Atribuțiile date prin lege sau prin regulament în competenta președinților sau a
vicepreședinților de instanțe nu pot fi delegate colegiilor de conducere.
Articolul 47 Președinții instanțelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească,
potrivit legii, și alte atribuții decât cele privind activitatea de judecată.
Articolul 48 Secțiile instanțelor judecătorești sunt conduse de câte un președinte de secție.
Articolul 49 (1) În cadrul fiecărei instanțe judecătorești funcționează un colegiu de conducere,
care hotărăște cu privire la problemele generale de conducere ale instanței și îndeplinește
atribuțiile prevăzute la art. 41. (2) Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar
de membri și au următoarea componenta: a) la curțile de apel și tribunale: președintele și 6
judecători, aleși pe o perioada de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor; b) la tribunale
specializate și judecătorii: președintele și 2 sau 4 judecători, aleși pe o perioada de 3 ani în
adunarea generală a judecătorilor. (2^1) În cazul în care, la judecătorii și tribunale specializate,
numărul judecătorilor este de 5 sau mai mic, atribuțiile colegiului de conducere se exercită de
președinte. (2^2) Dispozițiile alin. (2^1) se aplică în mod corespunzător și în situațiile în care,
din motive obiective, colegiul de conducere nu se poate constitui. (3) Hotărârile colegiului de
conducere se adopta cu votul majorității membrilor săi. (4) La ședințele colegiilor de conducere
pot participa și președinții de secții. (5) La curțile de apel și tribunale, când colegiul de
conducere dezbate probleme economico-financiare sau administrative, la ședințele acestuia
participa și managerul economic al instanței, cu vot consultativ. (6) În funcție de problemele
supuse dezbaterii, la ședințele colegiilor de conducere ale curților de apel, ale tribunalelor și
tribunalelor specializate pot fi invitați și judecători de la alte instanțe, care nu au drept de vot.
(7) Membrii aleși ai colegiilor de conducere pot fi revocați de adunările generale în cazul
exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor prevăzute de lege. (8) Colegiile de conducere nu vor
putea adopta hotărâri prin care să adauge la dispozițiile cuprinse în legi, pe motiv că acestea ar
fi neclare sau incomplete.
Articolul 50 (1) La instanțele judecătorești se organizează, anual sau ori de câte ori este
necesar, adunări generale ale judecătorilor. (2) Adunările generale ale judecătorilor se convoacă
după cum urmează: a) adunarea generală a curții de apel și adunarea generală a judecătorilor
din circumscripția acesteia - de președintele curții de apel; b) adunarea generală a tribunalului
și adunarea generală a judecătorilor din circumscripția acestuia - de președintele tribunalului;
c) adunarea generală a tribunalului specializat - de președintele acestuia; d) adunarea generală
a judecătorilor - de președintele judecătoriei. (3) Adunările generale ale judecătorilor se
convoacă și la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor care fac parte din aceasta.
(4) Adunările generale ale judecătorilor se pot convoca și de către Plenul Consiliului Superior
al Magistraturii, de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii sau de
către colegiul de conducere al instanței.
Articolul 51 Adunările generale ale judecătorilor, prevăzute la art. 50 alin. (1), au următoarele
atribuții: a) dezbat activitatea anuala desfășurată de instanțe; b) aleg, în condițiile legii,
membrii Consiliului Superior al Magistraturii; c) dezbat probleme de drept; d) analizează
proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiției sau a Consiliului Superior al
Magistraturii; e) formulează puncte de vedere la solicitarea Plenului sau, după caz, a secțiilor
Consiliului Superior al Magistraturii; f) aleg și revoca membrii colegiilor de conducere;
g) inițiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în
condițiile prevăzute de Legea nr. 317/2004* privind Consiliul Superior al Magistraturii;
Secţiunea a 3-a Completele de judecată
Articolul 52 (1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la
începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor
completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite
de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești. (2) Completul de judecată este
prezidat, prin rotație, de unul dintre membrii acestuia.
Articolul 53 (1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în
sistem informatizat. (2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui
complet decât în condițiile prevăzute de lege. (3) Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor
pe completuri de judecată se auditează extern, la fiecare 2 ani, sub conducerea Ministerului
Justiției și cu implicarea societății civile și a organizațiilor profesionale ale magistraților.
Concluziile auditului sunt publice.
Articolul 54 (1) Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei,
tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor
privind conflictele de muncă și de asigurări sociale. În condițiile prevăzute la art. 23 alin. (1^1)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, judecătorii stagiari pot asista, în condițiile legii, la
ședințele de judecată ale completurilor formate din judecători definitivi. (1^1) Contestațiile
formulate împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de către judecătorii și tribunale în
cursul judecății în primă instanță, de către judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de
cameră preliminară de la aceste instanțe se soluționează în complet format din 2 judecători.
(2) Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepția cazurilor în care legea
prevede altfel. (2^1) Recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția
cazurilor în care legea prevede altfel.
Articolul 55 (1) Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele
de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari.
Dispozițiile art. 11 și ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător. (2) Asistenții judiciari
participa la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se
consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
Titlul III Ministerul Public - Capitolul I - Atribuțiile Ministerului Public- art. 62-69 - Capitolul
II- Organizarea Ministerului Public- art.70-79; 89-95
Capitolul I Atribuțiile Ministerului Public
Articolul 62 (1) Ministerul Public își exercita atribuțiile în temeiul legii și este condus de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (2) Procurorii
își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic,
sub autoritatea ministrului justiției, în condițiile legii. (3) Procurorii trebuie să respecte
drepturile și libertățile fundamentale, prezumția de nevinovăție, dreptul la un proces echitabil,
principiul egalității de arme, independența instanțelor și forța executorie a hotărârilor
judecătorești definitive. În comunicarea publică, parchetele trebuie să respecte prezumția de
nevinovăție, caracterul nepublic al urmăririi penale și dreptul nediscriminatoriu la informare.
(4) Parchetele sunt independente în relațiile cu instanțele judecătorești, precum și cu celelalte
autorități publice.
Articolul 63 Ministerul Public exercita, prin procurori, următoarele atribuții: a) efectuează
urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și participa, potrivit legii, la
soluționarea conflictelor prin mijloace alternative; b) conduce și supraveghează activitatea de
cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare
penală; c) sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;
d) exercita acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; e) participa, în condițiile legii, la
ședințele de judecată; f) exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile
prevăzute de lege; g) apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse
sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii; h) acționează pentru
prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea
unitară a politicii penale a statului; i) studiază cauzele care generează sau favorizează
criminalitatea, elaborează și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării
acestora, precum și pentru perfecționarea legislației în domeniu; j) verifica respectarea legii la
locurile de deținere preventivă; k) exercită atribuțiile prevăzute de Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 64 (1) Dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu
legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. (2) În soluțiile dispuse, procurorul este
independent, în condițiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Secția pentru
procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei
judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice formă, în
efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției. (3) Soluțiile adoptate de procuror pot fi
infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau
netemeinice. (4) Lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror în următoarele
situații: a) suspendarea sau încetarea calității de procuror, potrivit legii; b) în absenta sa, dacă
exista cauze obiective care justifica urgența și care împiedica rechemarea sa; c) lăsarea cauzei
în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile. (5) Procurorul poate contesta la Secția
pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a
conduitei procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de procurorul ierarhic superior.
Articolul 65 (1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului
respectiv. (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic
superior din aceeași circumscripție. (3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de procurorul-șef al Direcției Naționale
Anticorupție, de procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel
asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnați.
Articolul 66 (1) Ministerul Public este autorizat să dețină și să folosească mijloace adecvate
pentru obținerea, verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la
infracțiunile date în competența parchetelor, în condițiile legii. (2) Organele de poliție judiciară
își desfășoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea și
supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile acestuia.
(3) Serviciile și organele specializate în culegerea, prelucrarea și arhivarea informațiilor au
obligația de a pune, de îndată, la dispoziția parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele
și toate informațiile, neprelucrate, deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor.
(4) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (2) și (3) atrage răspunderea juridică potrivit
legii. Articolul 66^1 (1) În vederea desfășurării activităților prevăzute de art. 142 alin. (1) din
Codul de procedură penală, în cadrul Ministerului Public pot funcționa, prin detașare, ofițeri
sau agenți de poliție judiciară, sub directa conducere și controlul nemijlocit al procurorilor, în
limita posturilor aprobate potrivit legii. (2) Detașarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară
se dispune, la solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, de către ministrul afacerilor interne, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu posibilitatea
prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora. (3) Numirea în funcții a ofițerilor și agenților de
poliție judiciară prevăzuți la alin. (1) se face prin ordin al procurorului general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (3^1) Nu pot ocupa funcția de ofițer sau agent de
poliție judiciară, lucrători, informatori sau colaboratori, chiar acoperiți, ai serviciilor de
informații. Anterior numirii în funcție, aceștia vor da o declarație olografă pe propria răspundere
că nu fac și nu au făcut parte din serviciile de informații, că nu sunt și nu au fost colaboratori
sau informatori ai acestora. (4) Încetarea detașării ofițerilor și a agenților de poliție judiciară se
poate dispune înaintea perioadei prevăzute la alin. (2) prin ordin motivat al procurorului general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (5) Pe durata detașării ofițerii și
agenții de poliție judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio însărcinare.
(6) Dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție. Actele întocmite
de aceștia din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia. (7) Ofițerii și
agenții de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1) au drepturile și obligațiile prevăzute de lege
pentru ofițerii de poliție și agenții de poliție, cu excepțiile prevăzute în prezenta lege, și
beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 și 23 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,
procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare. (8) Ofițerii și
agenții de poliție judiciară detașați în condițiile alin. (1) își păstrează salarizarea avută la data
detașării. (9) Atribuțiile prevăzute de lege pentru ministrul afacerilor interne privind drepturile
și răspunderile ce revin ofițerilor și agenților de poliție judiciară detașați se exercită de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Atribuțiile
privind acordarea gradelor profesionale pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați se
exercită de ministrul afacerilor interne, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (10) Dispozițiile art. 6 din Legea nr. 364/2004 privind
organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică
în mod corespunzător în raport cu activitatea ofițerilor și agenților de poliție judiciară.
(11) Pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcției Naționale Anticorupție sunt
aplicabile dispozițiile prevăzute în legile speciale aplicabile acestora.
Articolul 67 (1) Procurorul participa la ședințele de judecată, în condițiile legii, și are rol activ
în aflarea adevărului. (2) Procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le
consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză. Procurorul
poate contesta la Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii intervenția
procurorului ierarhic superior, pentru influențarea în orice formă a concluziilor. (3) În procesele
penale, la ședința de judecată participă procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea
penală ori alt procuror desemnat de conducătorul parchetului.
Articolul 68 Procurorul exercita, în condițiile legii, căile de atac împotriva hotărârilor
judecătorești pe care le considera netemeinice și nelegale.
Articolul 69 (1) Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea
Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra
procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale
Anticorupție, de procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism ori de ministrul justiției. (2) Controlul consta în verificarea eficientei
manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se
desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările
de competenta parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul
urmăririi penale și soluțiile adoptate. (3) Ministrul justiției poate să ceară procurorului general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului-șef al
Direcției Naționale Anticorupție, procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism, informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări
scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a
criminalității.
Secţiunea 1 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Articolul 70 (1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea
parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică
și gestionează bugetul Ministerului Public. (2) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, ajutat de un prim-adjunct și un adjunct. (3) În activitatea sa, procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ajutat de 3 consilieri.
(4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este
ordonator principal de credite.
Articolul 71 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
reprezintă Ministerul Public în relațiile cu celelalte autorități publice și cu orice persoane
juridice sau fizice, din țara sau din străinătate.
Articolul 72 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
exercita, direct sau prin procurori anume desemnați, controlul asupra tuturor parchetelor.
Articolul 73 (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
participa la ședințele Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite, precum și la orice
complet al acesteia, când considera necesar. (2) În cazul imposibilității de participare,
procurorul general deleagă pe prim-adjunctul sau pe adjunctul sau ori pe un alt procuror pentru
a participa, în locul sau, la ședințele Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute la alin. (1).
Articolul 74 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
desemnează, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care participa la ședințele Curții
Constituționale, în cazurile prevăzute de lege.
Articolul 75 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are în structură secții
conduse de procurori-șefi, care pot fi ajutați de adjuncți. În cadrul secțiilor pot funcționa servicii
și birouri conduse de procurori-șefi.
Articolul 76 În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție emite ordine cu caracter intern.
Articolul 77 (1) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
funcționează colegiul de conducere, care hotărăște asupra problemelor generale de conducere
ale Ministerului Public. (2) Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție este constituit din procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, prim-adjunctul, și 5 procurori aleși în adunarea generală a procurorilor.
(3) Dispozițiile art. 49 alin. (3)-(7) se aplica în mod corespunzător.
Articolul 78 (1) Adunarea generală a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție se convoacă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, anual sau ori de câte ori este necesar. (2) Dispozițiile art. 51 se
aplica în mod corespunzător.
Articolul 79 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție elaborează anual un raport
privind activitatea desfășurată, pe care îl prezintă Secției pentru procurori a Consiliului Superior
al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor.
Ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Secţiunea a 3-a Parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale pentru minori
și familie și judecătorii
Articolul 89 (1) Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori și familie și
judecătorie funcționează un parchet. (2) Parchetele au sediul în localitățile în care își au sediul
instanțele pe lângă care funcționează și au aceeași circumscripție cu acestea. (3) Parchetele de
pe lângă curțile de apel și parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică. Parchetele
de pe lângă tribunalele pentru minori și familie și parchetele de pe lângă judecătorii nu au
personalitate juridică.
Articolul 90 (1) Parchetele de pe lângă curțile de apel și tribunale au în structura secții, în cadrul
cărora pot funcționa servicii și birouri. Parchetele de pe lângă curțile de apel au în structura și
câte o secție pentru minori și familie. (2) În raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul
parchetelor de pe lângă judecătorii pot funcționa secții specializate. Notă
Punctul 46 al art. I din LEGEA nr. 207 din 20 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 827
din 13 septembrie 2005, prevede:
„46. La articolul 90, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii pot
funcționa secții specializate”.
Anterior, același alineat (2) al articolului 90 a fost abrogat de pct. 16 al art. 72, Titlul II din
LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august
2013.(3) Birourile, serviciile ori alte compartimente de specialitate din cadrul parchetelor se
stabilesc de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
cu avizul ministrului justiției.
Articolul 91 În localitățile unde funcționează sediile secundare ale tribunalelor și judecătoriilor
se înființează sedii secundare ale parchetelor, cu activitate permanenta, având aceeași
circumscripție cu sediile secundare ale instanțelor pe lângă care funcționează.
Articolul 92 (1) Parchetele de pe lângă curțile de apel sunt conduse de procurori generali.
(2) Parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru minori și familie și judecătorii sunt
conduse de prim-procurori. (3) Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și
prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale exercita și atribuții de coordonare și control
al administrării parchetului unde funcționează, precum și al parchetelor din circumscripție.
(4) Prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunalele pentru minori și prim-procurorii
parchetelor de pe lângă judecătorii exercita și atribuții de administrare a parchetului.
(5) Dispozițiile art. 46 alin. (3) se aplica în mod corespunzător.
Articolul 93 Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel au calitatea de
ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au
calitatea de ordonatori terțiari de credite.
Articolul 94 (1) În funcție de volumul de activitate, la parchetele de pe lângă curțile de apel,
tribunale, judecătoriile care își au sediul în reședințele de județ, precum și parchetele de pe lângă
judecătoriile din municipiul București, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate
fi ajutat de 1-2 adjuncți, iar la parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori și familie și
celelalte judecătorii, prim-procurorul poate fi ajutat de un adjunct. (2) La Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București și la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, procurorul general
sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-3 adjuncți.
Articolul 95 (1) Secțiile, serviciile și birourile parchetelor de pe lângă instanțe sunt conduse de
procurori șefi. (2) Conducătorul fiecărui parchet repartizează procurorii pe secții, servicii și
birouri, în funcție de pregătirea, specializarea și aptitudinile acestora. (3) Conducătorul fiecărui
parchet repartizează dosarele procurorilor, ținând cont de specializarea acestora.
Titlul IV- Organizarea si funcționarea I.N.M.- art. 103, 104
Articolul 103 (1) Institutul Național al Magistraturii este instituția publică cu personalitate
juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea
inițială a judecătorilor și procurorilor, formarea profesională continua a judecătorilor și
procurorilor în funcție, precum și formarea formatorilor, în condițiile legii. (1^1) Institutul
Național al Magistraturii poate desfășura acțiuni de cooperare cu instituții de formare
profesională a judecătorilor și procurorilor din alte state, cu aprobarea prealabilă a Consiliului
Superior al Magistraturii. În condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, Institutul Național
al Magistraturii poate suporta din bugetul propriu sau, după caz, din fonduri externe cheltuielile
efectuate pentru participarea reprezentanților instituțiilor din alte state la acțiunile de cooperare
desfășurate în România. (2) Institutul Național al Magistraturii nu face parte din sistemul
național de învățământ și educație și nu este supus dispozițiilor legale în vigoare cu privire la
acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor. (3) Institutul
Național al Magistraturii are sediul în municipiul București.
Articolul 104 (1) Institutul Național al Magistraturii este condus de un consiliu științific format
din 13 membri: un judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, un procuror de la Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un judecător al Curții de Apel București, un
procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, desemnați de Consiliul Superior
al Magistraturii, 3 profesori universitari, recomandați de Facultatea de Drept a Universității
București, Facultatea de Drept a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Facultatea de
Drept a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, 3 reprezentanți aleși ai personalului de
instruire din cadrul Institutului, un reprezentant al auditorilor de justiție, un reprezentant al
asociațiilor profesionale legal constituite ale judecătorilor și procurorilor, precum și directorul
Institutului Național al Magistraturii, care face parte de drept din consiliu și îl prezidează.
(2) Directorul Institutului Național al Magistraturii și cei doi adjuncți ai acestuia sunt numiți și
revocați de Consiliul Superior al Magistraturii. Numirea directorului Institutului Național al
Magistraturii și a celor doi adjuncți ai acestuia se face din rândul personalului de instruire de
specialitate juridică al Institutului, al judecătorilor și procurorilor sau al cadrelor didactice din
învățământul superior juridic acreditat potrivit legii. (3) Durata mandatului membrilor
consiliului științific este de 3 ani și poate fi reînnoit, cu excepția mandatului reprezentantului
auditorilor de justiție, care este ales pe un an. (4) Calitatea de membru al consiliului științific al
Institutului Național al Magistraturii este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid
politic.
Principiile fundamentale ale procesului civil
Articolul 5 Îndatoriri privind primirea și soluționarea cererilor (1) Judecătorii au îndatorirea să
primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii.
(2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau
incompletă. (3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a
uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații
asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere
toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității. (4) Este interzis
judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în
cauzele ce îi sunt supuse judecății.
Articolul 6 Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil (1) Orice persoană are
dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o
instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să
dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în faza executării silite.
Articolul 7 Legalitatea (1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii.
(2) Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea
drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.
Articolul 8 Egalitatea - În procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor
procesuale, în mod egal și fără discriminări.
Articolul 9 Dreptul de dispoziție al părților (1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui
interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a
unei autorități sau instituții publice ori de interes public. (2) Obiectul și limitele procesului sunt
stabilite prin cererile și apărările părților. (3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța
la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște
pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte,
procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De
asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.
Articolul 10 Obligațiile părților în desfășurarea procesului (1) Părțile au obligația să
îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de
judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a
procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. (2) Dacă o parte deține un mijloc de probă,
judecătorul poate, la cererea celeilalte părți sau din oficiu, să dispună înfățișarea acestuia, sub
sancțiunea plății unei amenzi judiciare.
Articolul 11 Obligațiile terților în desfășurarea procesului - Orice persoană este obligată, în
condițiile legii, să sprijine realizarea justiției. Cel care, fără motiv legitim, se sustrage de la
îndeplinirea acestei obligații poate fi constrâns să o execute sub sancțiunea plății unei amenzi
judiciare și, dacă este cazul, a unor daune-interese.
Articolul 12 Buna-credință (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință,
potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile
procesuale ale altei părți. (2) Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv
răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii,
și la plata unei amenzi judiciare. (3) De asemenea, partea care nu își îndeplinește cu bună-
credință obligațiile procesuale răspunde potrivit alin. (2).
Articolul 13 Dreptul la apărare (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Părțile au dreptul, în tot
cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. (3) Părților li se
asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia
cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile
în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
(4) Instanța poate dispune înfățișarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt
reprezentate.
Articolul 14 Contradictorialitatea (1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după
citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. (2) Părțile trebuie să își facă
cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de
fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de
care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.
(3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în
mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au
obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la
împrejurări de fapt relevante în cauză. (4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice
chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces,
inclusiv de către instanță din oficiu. (5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună
discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe
mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
Articolul 15 Oralitatea - Procesele se dezbat oral, cu excepția cazului în care legea dispune
altfel sau când părțile solicită expres instanței ca judecata să se facă numai pe baza actelor
depuse la dosar.
Articolul 16 Nemijlocirea - Probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu
excepția cazurilor în care legea stabilește altfel.
Articolul 17 Publicitatea - Ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de
lege.
Articolul 18 Limba desfășurării procesului (1) Procesul civil se desfășoară în limba română.
(2) Cetățenii români aparținând minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba
maternă în fața instanțelor de judecată, în condițiile legii. (3) Cetățenii străini și apatrizii care
nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările
dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii, prin traducător autorizat, dacă legea nu
prevede altfel. (4) Cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română.
Articolul 19 Continuitatea - Judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe
durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii.
Articolul 20 Respectarea principiilor fundamentale - Judecătorul are îndatorirea să asigure
respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile
prevăzute de lege.
Articolul 21 Încercarea de împăcare a părților (1) Judecătorul va recomanda părților
soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale. (2) În tot cursul
procesului, judecătorul va încerca împăcarea părților, dându-le îndrumările necesare, potrivit
legii.
Articolul 22 Rolul judecătorului în aflarea adevărului (1) Judecătorul soluționează litigiul
conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin
toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe
baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri
temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care
părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să
pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate
în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare,
precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (3) Judecătorul poate
dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Persoanele astfel introduse în
cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a
achiesa la pretențiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacție.
(4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar
dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția
părților calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba
denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind
drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept
asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele
legitime ale altora. (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă
a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. (7) Ori de câte ori
legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate
circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale
dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.
Principiile fundamentale ale procesului penal
Articolul 4 Prezumția de nevinovăție (1) Orice persoană este considerată nevinovată până la
stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.(2) După administrarea întregului
probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în
favoarea suspectului sau inculpatului.
Articolul 5 Aflarea adevărului (1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de
probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la
persoana suspectului sau inculpatului. (2) Organele de urmărire penală au obligația de a strânge
și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului.
Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau
inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod.
Articolul 6 Ne bis in idem - Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea
unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală
definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.
Articolul 7 Obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale (1) Procurorul este
obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din
care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât
cele prevăzute la alin. (2) și (3). (2) În cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege,
procurorul poate renunța la exercitarea acțiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete
ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia. (3) În cazurile prevăzute
expres de lege, procurorul pune în mișcare și exercită acțiunea penală după introducerea
plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obținerea autorizării ori sesizării organului
competent sau după îndeplinirea unei alte condiții prevăzută de lege.
LEGEA 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor
Titlul I- Dispoziții generale - Capitolul I- Noțiuni si principii- art. 1-4 - Capitolul II-
Incompatibilități si interdicții- art. 5-11
Capitolul I Noțiuni și principii
Articolul 1 (1) Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul
înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii
de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor. (2) Cariera judecătorului este separată
de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor și nici procurorii
în cea a judecătorilor.
Articolul 2 (1) Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile
prezentei legi. (2) Judecătorii inamovibili pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau
promovare, numai cu acordul lor, și pot fi suspendați sau eliberați din funcție în condițiile
prevăzute de prezenta lege. (3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
Judecătorii trebuie să fie imparțiali, având libertate deplină în soluționarea cauzelor deduse
judecății, în conformitate cu legea și în mod imparțial, cu respectarea egalității de arme și a
drepturilor procesuale ale părților. Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricții,
influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități,
fie chiar autorități judiciare. Hotărârile pronunțate în căile de atac nu intră sub imperiul acestor
restricții. Scopul independenței judecătorilor constă inclusiv în a garanta fiecărei persoane
dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea
legii. (4) Orice persoana, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte
independenta judecătorilor.
Articolul 3 (1) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al
imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. (1^1) Procurorii sunt
independenți în dispunerea soluțiilor, în condițiile prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (1^2) Procurorii
numiți de Președintele României se bucură de stabilitate. (2) Procurorii care se bucură de
stabilitate pot fi mutați prin transfer, detașare sau promovare, numai cu acordul lor. Ei pot fi
delegați, suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Articolul 4 (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure
supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața
legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile
judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și
procurorilor și să participe la formarea profesională continua. (2) Procurorii și judecătorii
trebuie să se asigure, în toate stadiile unui proces, că drepturile și libertățile individuale sunt
garantate și că ordinea publică este protejată. (3) Judecătorii și procurorii trebuie atât să fie, cât
și să apară ca fiind independenți unii de ceilalți. (4) Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv
că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Capitolul II Incompatibilități și interdicții
Articolul 5 (1) Funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent și asistent judiciar sunt
incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din
învățământul superior, așa cum acestea sunt definite de legislația în vigoare. (2) Judecătorii și
procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care
presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției
sau de apărare a intereselor generale ale societății. (3) Judecătorii, procurorii, magistrații-
asistenți și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să dea, anual, o declarație pe propria
răspundere în care să menționeze dacă soțul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv
exercita o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare
penală, precum și locul de muncă al acestora. Declarațiile se înregistrează și se depun la dosarul
profesional.
Articolul 6 (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică
asimilat magistraților și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să facă o declarație
autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca
agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică. (2) Consiliul Național pentru
Studierea Arhivelor Securității verifica declarațiile prevăzute la alin. (1). Rezultatele
verificărilor se atașează la dosarul profesional. (2^1) Apartenența în calitate de colaborator al
organelor de securitate, ca poliție politică, are ca efect eliberarea din funcția deținută.
(3) Dispozițiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității
ca poliție politică se aplica în mod corespunzător.
Articolul 7 (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică
asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului de
specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv
acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații. (2) Încălcarea
dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau
procuror. (3) Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declarație olografă pe
propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători
operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații.
Declarațiile se depun și se arhivează la compartimentul de resurse umane. (4) Serviciilor de
informații le este interzis să racoleze persoanele prevăzute la alin. (1) ca lucrători operativi,
inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune
împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care
infracțiunea este comisă de un ofițer cu funcții de conducere sau la instigarea acestuia, limitele
pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativa se pedepsește. (5) Verificarea veridicității datelor
din declarațiile prevăzute la alin. (3) se face individual pentru fiecare declarație de către
Consiliul Suprem de Apărare a Țării, anual, din oficiu, sau ori de câte ori este sesizat de
Ministerul Justiției, Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior
al Magistraturii, judecătorul sau procurorul vizat. (6) Rezultatul verificărilor se comunică din
oficiu Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorului sau procurorului vizat, precum și, la
cerere, oricărei persoane. (7) Actul Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzut la alin.
(5) poate fi contestat în instanță, în termen de 3 luni de la data la care a luat la cunoștință, de
către orice persoană care justifică un interes legitim, conform Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile prevăzute
la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile.
(8) Răspunsul eronat se pedepsește conform legii. (9) Informațiile care privesc statutul
judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară, organizarea și funcționarea Consiliului
Superior al Magistraturii, cooperarea instituțională între instanțe și parchete, pe de o parte, și
orice altă autoritate publică, pe de altă parte, precum și actele administrative extrajudiciare
emise sau încheiate de către sau între autoritățile publice care privesc sau afectează desfășurarea
procedurilor judiciare, prin derogare de la prevederile art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind
liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare,
constituie informații de interes public, la care accesul liber este garantat. (10) Dispozițiile art.
8-12, art. 33 și art. 76 din prezenta lege se aplică, în mod corespunzător, și magistraților-
asistenți.
Articolul 8 (1) Judecătorilor și procurorilor le este interzis: a) să desfășoare activități
comerciale, direct sau prin persoane interpuse; b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii
civile, comerciale sau de alta natura; c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele
de conducere, administrare sau control la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți
de asigurare/reasigurare, societăți naționale sau regii autonome; d) să aibă calitatea de membru
al unui grup de interes economic. (1^1) În cazul dobândirii, prin moștenire, a calității de asociați
sau acționari la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare,
companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, magistrații sunt obligați să ia
măsurile necesare, astfel încât această calitate să înceteze în termen de maximum un an de la
data dobândirii ei efective. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c), judecătorii și
procurorii pot fi acționari sau asociați ca urmare a legii privind privatizarea în masa.
Articolul 9 (1) Judecătorii și procurorii nu pot să facă parte din partide sau formațiuni politice
și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic. (2) Judecătorii și procurorii
sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice
mod, a convingerilor lor politice. (3) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea
atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa
celorlalte puteri ale statului - legislativă și executivă.
Articolul 10 (1) Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese
aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
(2) Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase,
chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul
cărora își exercita funcția și nu pot îndeplini orice alta activitate care, potrivit legii, se realizează
de avocat. (3) Judecătorilor și procurorilor le este permis să pledeze, în condițiile prevăzute de
lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenților și descendenților, ale soților, precum și
ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar și în asemenea situații însă judecătorilor
și procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influența
soluția instanței de judecata sau a parchetului și trebuie să evite a se crea aparența că ar putea
influența în orice fel soluția.
Articolul 11 (1) Judecătorii și procurorii pot participa la elaborarea de publicații, pot elabora
articole, studii de specialitate, lucrări literare ori științifice și pot participa la emisiuni
audiovizuale, cu excepția celor cu caracter politic. (2) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai
unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente
interne sau internaționale. (3) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai societăților științifice
sau academice, precum și ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Titlul II- Cariera judecătorilor si procurorilor - Capitolul I- Admiterea în magistratură și
formarea profesională inițială a judecătorilor si procurorilor- art. 12-20 - Capitolul II-
Judecătorii si procurorii stagiari- art. 21-25 - Capitolul III- Numirea judecătorilor si
procurorilor- art. 31-34 - Capitolul IV^1- Evaluare psihologică periodică- art.42^1 - Capitolul
VII- Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător și procuror- art. 62-65
Titlul II Cariera judecătorilor și procurorilor - Capitolul I Admiterea în magistratură și
formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor
Articolul 12 Admiterea în magistratură a judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe
baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații.
Articolul 13 Admiterea în magistratură și formarea profesională inițială în vederea ocupării
funcției de judecător și procuror se realizează prin Institutul Național al Magistraturii.
Articolul 14 (1) Admiterea la Institutul Național al Magistraturii se face cu respectarea
principiilor transparenței și egalității, exclusiv pe baza de concurs. (2) Poate fi admisă la
Institutul Național al Magistraturii persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu; b) este
licențiată în drept; c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
d) cunoaște limba română; e) este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru
exercitarea funcției.
Articolul 15 (1) Concursul de admitere se organizează anual la data și locul stabilite de
Institutul Național al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data,
locul, modul de desfășurare a concursului de admitere și numărul de locuri scoase la concurs se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de internet a Consiliului
Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii, cu cel puțin 6 luni
înainte de data stabilită pentru concurs. (2) Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile
corespunzătoare, stabilește, în fiecare an, numărul de cursanți, separat, pentru judecători și
procurori, în funcție de posturile de judecători și procurori vacante, precum și de cele care vor
fi înființate. (3) După publicarea datelor prevăzute la alin. (1), se verifică îndeplinirea condiției
bunei reputații și a condiției de a fi apt din punct de vedere psihologic și medical pentru
exercitarea funcției, pentru persoanele care își exprimă intenția de a participa la concurs. În
vederea evaluării psihologice, persoana interesată plătește o taxă al cărei cuantum se stabilește
prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Condiția de a fi apt din punct de vedere
medical se dovedește prin certificat medical eliberat de un medic specializat în medicina
muncii, la cererea fiecărui candidat. (4) Calificativul «admis» obținut la evaluarea psihologică
este valabil și la concursurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii sau de admitere
în magistratură organizate ulterior, dacă de la data evaluării psihologice și până la data
publicării anunțului de organizare a concursului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-
a, nu au trecut mai mult de 2 ani. (5) Persoanele care îndeplinesc condiția bunei reputații și sunt
apte din punct de vedere psihologic și medical pentru exercitarea funcției se pot înscrie la
concursul prevăzut la alin. (1). Pentru înscrierea la concurs, candidatul plătește o taxă al cărei
cuantum se stabilește prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcție de
cheltuielile necesare pentru organizarea concursului. (6) Procedura de organizare și desfășurare
a concursului prevăzut la alin. (1), inclusiv comisiile de concurs și constituirea acestora, probele
de concurs și modalitatea de stabilire și contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulamentul
prevăzut la art. 106 lit. a). (7) Rezultatele concursului se afișează la sediul Institutului Național
al Magistraturii și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe
cea a Institutului Național al Magistraturii. Articolul 15^1Admiterea pe posturile de personal
de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii și al instituțiilor coordonate sau subordonate, Ministerului Public, precum și al
Ministerului Justiției și al instituțiilor coordonate sau subordonate se face prin concursul de
admitere la Institutul Național al Magistraturii. Posturile respective se evidențiază separat.
Articolul 16 (1) Cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de
justiție. (2) Formarea profesională inițială în cadrul Institutului Național al Magistraturii consta
în pregătirea teoretică și practică a auditorilor de justiție pentru a deveni judecători sau
procurori. (3) Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiție este de 4 ani.
După primul an de cursuri, auditorii vor urma stagii de pregătire practică pentru perioade de
câte șase luni la: instanțe, parchete, penitenciare și cabinete de avocatură. În ultimul an de
stagiu, cursanții vor efectua stagii de practică și la alte instituții cu relevanță pentru pregătirea
profesională. Instituțiile la care se vor efectua stagiile de practică și durata acestora sunt stabilite
de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al
Magistraturii, pentru fiecare ciclu de învățământ. Stagiile vor fi organizate pe baza unor
protocoale de colaborare între Institutul Național al Magistraturii și instituțiile cu relevanță
pentru pregătirea profesională. (4) În perioada stagiilor de pregătire practică, auditorii de justiție
asistă la toate activitățile specifice instituțiilor și profesiilor, în condițiile stabilite prin
Regulamentul de organizare, desfășurare și evaluare a stagiilor de practică prevăzut la alin. (5).
(4^1) La finalul fiecărui stagiu, îndrumătorii de practică, stabiliți prin Regulamentul de
organizare, desfășurare și evaluare a stagiilor de practică, vor realiza o evaluare a capacității
fiecărui auditor de a exercita funcția de judecător sau procuror. (5) Regulamentul de organizare,
desfășurare și evaluare a stagiilor de practică și Programul de formare profesională a auditorilor
de justiție sunt aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea
Institutului Național al Magistraturii.
Articolul 17 (1) Auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații
lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, în raport cu vechimea
pe care o au ca auditori. (2) Bursa auditorilor de justiție prevăzută la alin. (1) are natura și
regimul juridic al unui drept salarial și se stabilește pe baza indemnizației brute prevăzute de
lege pentru judecătorii și procurorii stagiari, la care se vor calcula reținerile pentru obținerea
indemnizației nete, urmând a se vira obligația angajatorului și a asiguraților la asigurările
sociale de stat, precum și obligația angajatorului și a asiguraților privind contribuția la
asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiție beneficiază de indemnizație și în perioada
vacanțelor .(3) Indemnizațiile auditorilor de justiție se plătesc din fondul prevăzut în bugetul
anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii. (3^1) Auditorii de justiție beneficiază de
decontarea materialelor didactice, în condițiile și în limita unui plafon lunar stabilite
de Regulamentul Institutului Național al Magistraturii. Auditorii de justiție beneficiază în mod
gratuit de cazare în spațiile de cazare ale Institutului Național al Magistraturii, în limita locurilor
disponibile, în condițiile stabilite prin Regulamentul Institutului Național al Magistraturii.
Cheltuielile de întreținere se suportă de Institut. (3^2) În cazul epuizării locurilor disponibile în
spațiile de cazare ale Institutului Național al Magistraturii, precum și în situațiile în care
auditorii de justiție își desfășoară activitatea de formare în afara municipiului București, aceștia
au dreptul la decontarea chiriei într-un plafon de până la 50% din suma care s-ar cuveni, cu
acest titlu, magistraților, în condițiile legii. (3^3) Auditorii de justiție beneficiază în mod gratuit
de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale
privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, precum și de plata indemnizației
de maternitate, risc maternal și pentru creșterea copilului, pe durata concediilor respective.
(4) Abrogat. (5) Perioada în care o persoana a avut calitatea de auditor de justiție, dacă a
promovat examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, constituie vechime în
funcția de judecător sau procuror.(6) Prevederile alin. (1)-(3) și (5) se aplică și auditorilor de
justiție proveniți din alte țări, pe baza înțelegerilor încheiate cu ministerele de justiție din țările
respective. Articolul 17^1 Dispozițiile legale privind incompatibilitățile și interdicțiile
judecătorilor și procurorilor se aplică și auditorilor de justiție. Articolul 17^2 Auditorii de
justiție au drepturile prevăzute la art. 79 alin. (3) și art. 80, precum și îndatoririle prevăzute
la art. 90 și art. 91 alin. (2). Articolul 17^3 Cheltuielile de transport al personalului de instruire
al Institutului Național al Magistraturii care nu are domiciliul sau reședința în municipiul
București, care participă la activitățile de formare profesională inițială organizate de Institutul
Național al Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituții.
Articolul 18 (1) Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiție de la îndatoririle ce le revin
potrivit legii sau Regulamentului Institutului Național al Magistraturii se sancționează
disciplinar. (2) Constituie abateri disciplinare: a) atitudinile care aduc atingere bunelor
moravuri sau ordinii publice, atitudinile ireverențioase față de colegi, personalul de instruire și
de conducere al Institutului Național al Magistraturii, precum și față de persoanele cu care intră
în contact în perioada efectuării stagiului; b) absențele nemotivate de la activitățile obligatorii
stabilite prin programul de formare, dacă acestea depășesc 8 ore într-o lună; c) faptele prevăzute
la art. 99 lit. a), b), d), j), l), n) și q), dispoziții care se aplică în mod corespunzător.
(3) Sancțiunile disciplinare aplicabile auditorilor de justiție sunt: a) avertismentul;
b) diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; c) diminuarea bursei
proporțional cu numărul absențelor nemotivate, dacă acestea depășesc 8 ore într-o lună;
d) exmatricularea din Institutul Național al Magistraturii. (4) Abrogat. (5) Sancțiunile
prevăzute la alin. (3) se aplică de Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii,
după efectuarea cercetării disciplinare. Răspunderea disciplinară se prescrie în termen de un an
de la săvârșirea faptei. (6) Hotărârile consiliului științific prevăzute la alin. (5) pot fi atacate la
instanța de contencios administrativ și fiscal competenta. (7) În cazul exmatriculării din
Institutul Național al Magistraturii, cel sancționat este obligat să restituie indemnizația și
cheltuielile de școlarizare. (8) Procedura de cercetare disciplinară și de aplicare a sancțiunilor
disciplinare se stabilește prin Regulamentul Institutului Național al Magistraturii.
(9) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva auditorului de justiție s-a dispus
trimiterea în judecată pentru aceeași faptă. (10) Organul de urmărire penală este obligat să
comunice, de îndată, Institutului Național al Magistraturii actul prin care s-a dispus trimiterea
în judecată a auditorului de justiție. (11) Suspendarea cercetării disciplinare se dispune de către
directorul Institutului Național al Magistraturii și operează până când soluția pronunțată în
cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Hotărârea definitivă este comunicată de
îndată Institutului Național al Magistraturii. Pe durata suspendării cercetării disciplinare, cursul
prescripției răspunderii disciplinare este suspendat. Articolul 18^1 (1) Pe durata cursurilor în
cadrul Institutului Național al Magistraturii, auditorii de justiție trebuie să îndeplinească
condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e). (2) Neîndeplinirea condițiilor prevăzute
la alin. (1) se constată de către Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii și
atrage exmatricularea, precum și obligarea la restituirea bursei și a cheltuielilor de formare
profesională, în acele situații imputabile auditorilor. Consiliul științific este sesizat de directorul
Institutului Național al Magistraturii din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.
(3) Procedura de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se stabilește
prin Regulamentul Institutului Național al Magistraturii. (4) Dispozițiile art. 18 alin. (6) se
aplică în mod corespunzător. (5) Prin excepție de la dispozițiile alin. (2), condamnarea
definitivă a auditorilor pentru o infracțiune din culpă ori amânarea aplicării pedepsei pentru
același tip de infracțiune, precum și renunțarea la urmărirea penală sau renunțarea la aplicarea
pedepsei printr-o hotărâre definitivă nu conduc la exmatriculare, dacă se apreciază de către
Consiliul științific că infracțiunea săvârșită nu aduce atingere demnității calității de auditor de
justiție sau imaginii Institutului.
Articolul 19 (1) După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii,
auditorii de justiție susțin un examen de absolvire prin care se verifică însușirea cunoștințelor,
competențelor și abilităților necesare exercitării funcției de judecător, respectiv procuror,
precum și un test psihologic. (2) O comisie de examinare teoretică și practică va fi alcătuite din
7 persoane: 3 judecători, 2 procurori, un avocat și un profesor universitar, desemnați de Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii, procurorii sau avocații cu cel puțin 12
ani vechime în profesie și dintre cadrele didactice ale facultăților de drept care au obținut gradul
universitar de profesor de cel puțin 5 ani. (3) Examenul psihologic se va susține în fața unei
comisii alcătuite din 3 psihologi, care vor nota candidatul cu «apt» sau «inapt». (4) Împotriva
calificativului «inapt», candidatul poate face contestație în termen de 5 zile de la afișare, ce va
fi soluționată de o comisie de 5 psihologi cu o altă componență decât comisia anterioară.
Calificativul final «inapt» va avea drept consecință declararea candidatului ca respins la
examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii. (5) Auditorii de justiție care nu
promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susținerea acestuia, la
următoarea sesiune organizată de Institutul Național al Magistraturii. În cazul în care auditorul
de justiție nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul în a doua
sesiune, el nu poate fi numit ca judecător sau procuror și este obligat să restituie bursa și
cheltuielile de școlarizare, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (3) și (4). (6) Componența
comisiilor prevăzute de alin. (3) și (4) va fi stabilită de Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii, după caz. (7) Nota finală de absolvire a Institutului Național al Magistraturii este
compusă din media de la examenul de absolvire prevăzut la alin. (1), ce va avea o pondere de
60%, și media rezultată din evaluările realizate pe durata studiilor în cadrul Institutului Național
al Magistraturii, ce va avea o pondere de 40%.
Articolul 20 (1) Absolvenții Institutului Național al Magistraturii sunt obligați să îndeplinească
timp de 10 ani funcția de judecător sau de procuror. (2) În cazul în care un absolvent al
Institutului Național al Magistraturii este eliberat din funcție înainte de expirarea perioadei de
10 ani, din inițiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa
de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate cu formarea sa, proporțional cu
timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).
Capitolul II Judecătorii stagiari și procurorii stagiari
Articolul 21 (1) Auditorii de justiție optează pentru locurile de judecători stagiari și procurori
stagiari scoase la concurs, iar repartizarea acestora se face pe baza notei finale de absolvire a
Institutului Național al Magistraturii, prevăzută la art. 19 alin. (7). Opțiunile se fac în fața
Institutului Național al Magistraturii, care va înainta tabelul cu propunerile de repartizare, făcute
în acest mod, secțiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea
numirii în funcție. (2) Judecătorii stagiari și procurorii stagiari sunt repartizați și numiți în
funcție de către secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza
opțiunilor exprimate conform alin. (1). (3) În circumscripțiile instanțelor și parchetelor unde o
minoritate națională are o pondere de cel puțin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au
prioritate candidații cunoscători ai limbii acelei minorități. (4) Candidatului care nu și-a
exercitat dreptul de alegere a postului în termenul prevăzut la alin. (2) i se propune, din oficiu,
un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este
considerat demisie. (5) La medii egale are prioritate la alegerea postului, în următoarea ordine,
candidatul care are domiciliul în raza instanței sau parchetului pentru care a optat ori cel care
are o vechime mai mare în magistratură. (6) Repartizarea pe posturi se afișează la sediul
Consiliului Superior al Magistraturii, al instanțelor și al parchetelor, se comunică persoanelor
interesate și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. (7) Perioada
cuprinsă între promovarea examenului de absolvire și numirea de către Consiliul Superior al
Magistraturii în funcția de judecător sau procuror stagiar, precum și perioada în care o persoană
a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate
prevăzut la art. 28, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror. (8) Judecătorii
stagiari și procurorii stagiari se bucură de stabilitate.
Articolul 22 (1) Durata stagiului este de 2 ani. (2) În perioada stagiului, judecătorii și procurorii
sunt obligați să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror
anume desemnat de președintele judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de
pe lângă aceasta instanță. (3) Conducerea instanțelor și a parchetelor este obligată să asigure
toate condițiile pentru buna desfășurare a stagiului.
Articolul 23 (1) Judecătorii stagiari judecă: a) acțiunile posesorii, cererile privind înregistrările
și rectificările în registrele de stare civilă; b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei
sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depășește
10.000 lei; c) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de
aplicare a sancțiunilor contravenționale, dacă sancțiunea contravențională maximă prevăzută
de lege este de 10.000 lei; d) cererile de valoare redusă, prevăzute la art. 1.026-1.033 din Legea
nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare;
e) cererile având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei
activități în folosul comunității; f) cererile de abținere și de recuzare, precum și cererile de
revizuire și contestațiile în anulare în cauzele ce intră în competența lor; g) reabilitarea;
h) constatarea intervenției amnistiei ori grațierii; i) infracțiunile prevăzute de Legea nr.
286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și legile speciale,
pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu
excepția infracțiunilor prevăzute la art. 218 alin. (1) și (2), art. 219 alin. (1), art. 223, art.
226 și 227, precum și art. 239-241 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările
ulterioare, inclusiv plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată,
cererile de confirmare a soluțiilor de renunțare la urmărirea penală și cererile de confirmare a
redeschiderii urmăririi penale în cauzele care au ca obiect aceste infracțiuni. (1^1) Judecătorii
stagiari asistă și la ședințe de judecată cu alte tipuri de cauze decât cele prevăzute la alin. (1),
prin rotație, la completuri ale instanței constituite din judecători definitivi, stabilite de
președintele instanței. În cauzele la care asistă, judecătorul stagiar întocmește un raport
consultativ asupra cauzei și poate redacta proiectul hotărârii, la solicitarea președintelui
completului. (1^2) Modalitatea de participare la aceste completuri se stabilește prin hotărâre a
colegiului de conducere. (2) Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanță, să
efectueze și să semneze acte procesuale și procedurale, sub coordonarea unui procuror definitiv.
(2^1) Procurorul stagiar emite opinie consultativă care se motivează și rezolvă lucrările date în
sarcina sa de prim-procurorul parchetului de pe lângă judecătorie. (2^2) Judecătorii și procurorii
stagiari nu au dreptul să dispună măsuri privative sau restrictive de libertate. (3) Soluțiile
procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.
Articolul 24 Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari
sau, după caz, a procurorilor stagiari întocmește trimestrial un referat de evaluare individuală
privind însușirea cunoștințelor practice specifice activității de judecător sau de procuror.
Articolul 25 (1) După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii și procurorii stagiari sunt
obligați să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau
procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la
sesiunea următoare. (2) Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea
candidatului la doua sesiuni atrage pierderea calității de judecător stagiar sau de procuror
stagiar. În aceasta situație, judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de
auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate pentru formarea sa profesională.
(3) Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate
susține acest examen dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au
trecut mai mult de 2 ani. Dispozițiile alin. (2) se aplica în mod corespunzător. (4) După trecerea
termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să efectueze din nou stagiul,
potrivit legii.
Capitolul III Numirea judecătorilor și procurorilor
Articolul 31 (1) Judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiți
de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. (2) Propunerile
de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate.
(3) Președintele României nu poate refuza numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor
prevăzuți la alin. (1). (4) În perioada dintre data validării examenului de capacitate și data
intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României, judecătorii și procurorii
care au promovat examenul de capacitate primesc salariul corespunzător funcției imediat
superioare celei de judecător sau procuror stagiar.
Articolul 32 (1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește
condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului
Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer
activ în cadrul acestui minister. (2) Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la
instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor
militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit unui
regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale.
Articolul 33 (1) Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile
prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din
motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații,
notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, executorii judecătorești cu studii superioare
juridice, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu
studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit
funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale,
Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului
Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru
Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și
magistrații-asistenți, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani. (2) Concursul prevăzut
la alin. (1) se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al
Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la
judecătorii și parchetele de pe lângă acestea. (2^1) Dispozițiile art. 15 se aplică în mod
corespunzător. (3) În termen de cel mult 30 de zile de la data validării concursului prevăzut
la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în
funcția de judecător sau, după caz, de procuror a candidaților admiși.(4) Dispozițiile art. 30 alin.
(6) se aplica în mod corespunzător. (13) După numirea în funcția de judecător sau procuror,
persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de
formare profesională în cadrul Institutului Național al Magistraturii, care va cuprinde în mod
obligatoriu elemente de drept comunitar. (14) Persoanele numite în condițiile prezentului
articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete
timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție. (15) Judecătorii Curții Constituționale care, la
data numirii, aveau funcția de judecător sau de procuror au dreptul, la încetarea mandatului, să
revină la postul deținut anterior.
Articolul 34 (1) Înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii și procurorii depun
următorul jurământ: "Jur să respect Constituția și legile tarii, să apar drepturile și libertățile
fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire.
Așa să-mi ajute Dumnezeu!" Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba
potrivit credinței religioase a judecătorilor și procurorilor și este facultativă. (2) Refuzul
depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcție. (3) Jurământul se depune
în ședința solemnă, în fața judecătorilor instanței sau, după caz, a procurorilor parchetului la
care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului de numire. (4) Depunerea
jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de conducătorul instanței
sau, după caz, al parchetului și de 2 dintre judecătorii sau procurorii prezenți, precum și de cel
care a depus jurământul. (5) Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau
al promovării judecătorului ori procurorului în altă funcție.
Capitolul IV^1 Evaluarea psihologică periodică
Articolul 42^1 (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate
juridică asimilat judecătorilor și procurorilor sunt supuși la fiecare 5 ani unei evaluări
psihologice. (2) Dacă în urma evaluării psihologice judecătorul, procurorul, magistratul-
asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor primește
calificativul «inapt», acesta este obligat să urmeze un program de consiliere psihologică cu o
durată de cel mult 6 luni, urmând ca judecătorul sau procurorul să fie supus unei noi evaluări.
(3) Procedura de evaluare/reevaluare psihologică, inclusiv modalitatea de constituire a
comisiilor de evaluare psihologică, plata membrilor acestora și desfășurarea programului de
consiliere psihologică se stabilesc prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Capitolul VII Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător și procuror
Articolul 62 (1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri:
a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea
judecătorului de cameră preliminară; a^1) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă
sau arestul la domiciliu; a^2) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului
judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația
de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta; b) când suferă de o boală psihică,
care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător; c) când a fost sancționat
disciplinar, în condițiile art. 100 lit. d); d) în cazul prevăzut la art. 52 alin. (1) din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare;
e) în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a
sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție; (1^1) Judecătorul
sau procurorul poate fi suspendat din funcție și în cazul în care a fost trimis în judecată pentru
o infracțiune, dacă se apreciază, în raport cu circumstanțele cauzei, că se aduce atingere
prestigiului profesiei. În situația în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate fi
menținut în funcție, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuții până
la soluționarea definitivă a cauzei. (1^2) Judecătorul sau procurorul care suferă de o altă
afecțiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), care-l pune în imposibilitate de a-și exercita
atribuțiile, poate fi suspendat din funcție, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanței
sau parchetului. Această măsură se poate dispune numai după epuizarea duratei pentru care se
acordă concediile medicale și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă în
sistemul de asigurări sociale de sănătate. Afecțiunea se stabilește printr-o expertiză de
specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun
al ministrului justiției și ministrului sănătății. Suspendarea din funcție durează până la
însănătoșire. Prin raportul de expertiză, comisia stabilește termenul în care magistratul urmează
să revină la reexaminare. (2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune
de către Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori a Consiliului Superior
al Magistraturii. (3) În perioada suspendării din funcție dispuse în temeiul alin. (1) lit. a)-
a^2) și lit. c)-e) și alin. (1^1), judecătorului și procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile
referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc
drepturile salariale, dar i se plătesc asigurările sociale de sănătate. Această perioadă nu
constituie vechime în muncă și în magistratură. (4) În perioada suspendării dispuse în
temeiul alin. (1) lit. b) și alin. (1^2), judecătorului sau procurorului i se plătește o indemnizație
egală cu 80% din indemnizația de încadrare lunară netă din ultima lună de activitate înainte de
data suspendării din funcție și îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și
incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8. (5) După expirarea termenului prevăzut la alin.
(1^2) și efectuarea de către comisia medicală de specialitate numită prin ordin comun al
ministrului justiției și ministrului sănătății a noii expertize, secția corespunzătoare a Consiliului
Superior al Magistraturii poate hotărî încetarea suspendării și repunerea în funcție a
judecătorului sau procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune
eliberarea din funcție prin pensionare. (6) Auditorii de justiție sunt suspendați din calitatea de
auditor în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), alin. (1^1) și (1^2), care se aplică în mod
corespunzător. În ipoteza prevăzută la alin. (1^1), Consiliul Științific al Institutului poate
dispune suspendarea auditorului de justiție dacă apreciază că infracțiunea săvârșită aduce
atingere demnității calității de auditor sau imaginii Institutului. (7) Suspendarea din calitatea de
auditor de justiție se dispune de către Consiliul Științific al Institutului. Decizia prin care s-a
dispus suspendarea, precum și cea prin care s-a constatat încetarea suspendării se comunică de
îndată auditorului de justiție; despre decizia luată este informat și Consiliul Superior al
Magistraturii. După încetarea suspendării, auditorul de justiție va relua cursurile la Institut din
aceeași etapă în care acestea au fost întrerupte. (8) În perioada suspendării dispuse pentru
motivele prevăzute la alin. (1) lit. a) și alin. (1^1), auditorul de justiție nu beneficiază de bursă
și de alte drepturi ale auditorilor, iar această perioadă nu constituie vechime în magistratură. În
perioada suspendării dispuse în temeiul alin. (1^2), precum și pentru motivul prevăzut la alin.
(1) lit. b), auditorului de justiție i se plătește o indemnizație egală cu 80% din bursă. (9) În
ipoteza prevăzută la alin. (5), dacă boala de care suferă auditorul de justiție este ireversibilă,
Consiliul Științific al Institutului dispune exmatricularea acestuia. Articolul 62^1
(1) Încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă ori arestul la domiciliu, încheierea sau
ordonanța prin care s-a stabilit obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a fost
săvârșită fapta pe durata controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, rechizitoriul
prin care s-a dispus trimiterea în judecată sau ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la
urmărirea penală cu privire la un judecător ori procuror se comunică în termen de 24 de ore
Secției pentru judecători sau Secției pentru procurori, după caz, a Consiliului Superior al
Magistraturii.(2) În termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate într-o
cauză penală față de un magistrat, instanța de executare comunică secției corespunzătoare a
Consiliului Superior al Magistraturii o copie de pe dispozitivul hotărârii. Articolul 62^2 În
cazul judecătorilor și procurorilor care ocupă o funcție de conducere, mandatul funcției de
conducere încetează dacă suspendarea din funcție dispusă în condițiile art. 62 alin.
(1^1) durează mai mult de un an.
Articolul 63 (1) Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori comunică de
îndată judecătorului sau procurorului și conducerii instanței ori parchetului unde acesta
funcționează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție. (2) Dacă se dispune
clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de judecător sau procuror ori s-a dispus
restituirea cauzei la parchet, suspendarea din funcție încetează, iar judecătorul sau procurorul
suspendat este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe
perioada suspendării din funcția de execuție sau, după caz, pe perioada întregului mandat al
funcției de conducere pe care nu l-a putut exercita din pricina suspendării. Drepturile bănești ce
se plătesc vor fi majorate, indexate și reactualizate, incluzând și dobânda legală penalizatoare -
obligații de plată ce se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. Judecătorului sau procurorului
i se recunoaște vechimea în magistratură și vechimea efectivă în funcția de judecător sau
procuror pe această perioadă. (2^1) Suspendarea din funcție încetează și în situația în care
achitarea sau încetarea procesului penal se pronunță în primă instanță. În acest caz, drepturile
prevăzute la alin. (2) se acordă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de achitare
sau încetare a procesului penal.
Articolul 64 (1) În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o
expertiză de specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin
comun al ministrului justiției și ministrului sănătății. La sesizarea președintelui instanței sau a
conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, secția corespunzătoare a Consiliului
Superior al Magistraturii dispune prezentarea magistratului la expertiza de specialitate.
(2) Suspendarea din funcție se dispune până la însănătoșire, constatată prin expertiză medicală
de specialitate efectuată de comisia medicală. Prin raportul de expertiză comisia stabilește
termenul în care magistratul urmează să revină la reexaminare. (3) Dispozițiile art. 62 alin.
(5) se aplică în mod corespunzător. (4) În cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să
se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secția corespunzătoare a Consiliului
Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcție a acestuia pe o perioadă de un an. Pe
perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, judecătorului și procurorului nu i se plătesc
drepturile salariale și nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și
incompatibilitățile prevăzute de lege. Această perioadă nu constituie vechime în funcție și în
magistratură. Suspendarea din funcție încetează prin hotărâre a secției corespunzătoare a
Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de
specialitate. (5) Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător auditorilor de justiție,
suspendarea calității de auditor putând fi dispusă de Consiliul Științific al Institutului Național
al Magistraturii. În acest caz, suspendarea se dispune până la însănătoșire, constatată prin
expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia prevăzută la alin. (2), dar nu mai mult
de 2 ani de la data constatării bolii prin expertiză, caz în care îi încetează calitatea de auditor.
Articolul 64^1 În cazul în care judecătorul sau procurorul este numit în funcția de magistrat
sau alte funcții judiciare la instanțe sau curți de arbitraj europene sau internaționale, raportul de
muncă al acestuia se poate suspenda la cerere pe perioada respectivei numiri, prin hotărâre a
secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe această perioadă,
judecătorului sau procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Perioada respectivă constituie
vechime în funcție și vechime în magistratură.
Articolul 65 (1) Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:
a) demisie; b) pensionare, potrivit legii; c) transfer într-o altă funcție, în condițiile legii;
d) incapacitate profesională; e) ca sancțiune disciplinară; f) condamnarea, amânarea aplicării
pedepsei și renunțarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum și
renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o
infracțiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei; g) încălcarea dispozițiilor art. 7;
h) neprezentarea, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei
suspendării din funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4); i) neîndeplinirea condițiilor prevăzute
la art. 14 alin. (2) lit. a) și e) ori a condiției privind lipsa cazierului fiscal, dacă în acest ultim
caz se apreciază că nu se impune menținerea în funcție; j) nepromovarea examenului prevăzut
la art. 26. (2) Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al
Președintelui României, la propunerea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru
procurori. (3) Trecerea în rezerva sau în retragere a judecătorilor și procurorilor militari se face
în condițiile legii, după eliberarea din funcție de către Președintele României. În caz de
pensionare sau de transfer, eliberarea din funcție se face după trecerea în rezerva sau, după caz,
în retragere. (4) Eliberarea din funcție a judecătorilor stagiari și a procurorilor stagiari se face
de Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori. (5) În cazul în care
judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcție prin demisie, Secția pentru judecători sau,
după caz, Secția pentru procurori poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia
să devină efectivă, dacă prezența judecătorului sau procurorului este necesară. (6) Judecătorul
sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional
dobândit în ierarhia instanțelor sau a parchetelor. Articolul 65^1 (2) În cazul în care judecătorul
sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii de eliberare din
funcție sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, acesta va fi suspendat
din funcție până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă. (3) În perioada
suspendării, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la
interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc drepturile salariale.
În aceeași perioadă, judecătorului sau procurorului i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale
de sănătate, după caz, potrivit legii. Dispozițiile art. 63 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
Titlul III- Drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor- art. 90-93
Articolul 90 (1) Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de
natura să compromită demnitatea lor în profesie și în societate. (2) Relațiile judecătorilor și
procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și buna-credința.
Articolul 91 (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite
și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora, și să respecte
secretul profesional. (2) Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor
la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției.
Articolul 92 (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați să aibă, în timpul ședințelor de judecata,
ținuta vestimentara corespunzătoare instanței la care funcționează. (2) Ținuta vestimentară se
stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, și se
asigură în mod gratuit.
Articolul 93 Judecătorii și procurorii sunt obligați să prezinte, în condițiile și la termenele
prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interese.
Titlul IV- Răspunderea judecătorilor si procurorilor – integral – art. 94-101
Articolul 94 Judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii.
Articolul 95 (1) Judecătorii și procurorii pot fi percheziționați, reținuți sau arestați numai cu
încuviințarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori a Consiliului
Superior al Magistraturii. (2) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii și procurorii pot fi
reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru
procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția.
Articolul 96 (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
(2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor
și procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcție, și-au exercitat funcția cu rea-credință sau
gravă neglijență, conform definiției acestora de la art. 99^1. (3) Există eroare judiciară atunci
când: a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a
dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile,
libertățile și interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi
remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) s-a pronunțat o hotărâre
judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situației de fapt care rezultă din
probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertățile și interesele
legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau
extraordinară. (4) Prin Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, precum și prin
alte legi speciale pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară. (5) Pentru
repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva
statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Competența soluționării acțiunii civile
revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul. (6) Plata de către stat a
sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum un an de la data
comunicării hotărârii judecătorești definitive. (7) În termen de două luni de la comunicarea
hotărârii definitive pronunțate în acțiunea prevăzută la alin. (6), Ministerul Finanțelor Publice
va sesiza Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă eroarea judiciară a fost cauzată de judecător
sau procuror ca urmare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, potrivit
procedurii prevăzute la art. 74^1 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
(8) Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, va exercita acțiunea în regres împotriva
judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului consultativ al Inspecției Judiciare
prevăzut la alin. (7) și al propriei evaluări, apreciază că eroarea judiciară a fost cauzată ca
urmare a exercitării de judecător sau procuror a funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.
Termenul de exercitare a acțiunii în regres este de 6 luni de la data comunicării raportului
Inspecției Judiciare. (9) Competența de soluționare a acțiunii în regres revine, în primă instanță,
secției civile a curții de apel de la domiciliul pârâtului. În cazul în care judecătorul sau
procurorul împotriva căruia se exercită acțiunea în regres își exercită atribuțiile în cadrul acestei
curți sau la parchetul de pe lângă aceasta, acțiunea în regres va fi soluționată de o curte de apel
învecinată, la alegerea reclamantului. (10) Împotriva hotărârii pronunțate potrivit alin. (9) se
poate exercita calea de atac a recursului la secția corespunzătoare a Înaltei Curți de Casație și
Justiție. (11) Consiliul Superior al Magistraturii va stabili, în termen de 6 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei legi, condiții, termene și proceduri pentru asigurarea profesională
obligatorie a judecătorilor și procurorilor. Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător
sau procuror, iar lipsa acesteia nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea
civilă a judecătorului sau procurorului pentru eroarea judiciară cauzată de exercitarea funcției
cu rea-credință sau gravă neglijență.
Articolul 97 (1) Orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin
conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita
necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în
raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin
hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.
Capitolul II Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor
Articolul 98 (1) Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle
de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției. (2) Răspunderea
disciplinară a judecătorilor și procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit dispozițiilor
prezentei legi.
Articolul 99 Constituie abateri disciplinare: a) manifestările care aduc atingere onoarei sau
probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării
atribuțiilor de serviciu; b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și
interdicții privind judecătorii și procurorii; c) atitudinile nedemne în timpul exercitării
atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care
funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor
instituții; d) desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor
politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu; e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile,
concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces; f) refuzul nejustificat de a
îndeplini o îndatorire de serviciu; g) nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului
ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea; h) nerespectarea în mod repetat și
din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor
ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile; i) nerespectarea
îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele
prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate
de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății; j) nerespectarea secretului
deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații
de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes
public, în condițiile legii, dacă fapta nu constituie infracțiune; k) absențe nemotivate de la
serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului;
l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror; m) nerespectarea în mod nejustificat a
dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de
conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute
de lege sau regulamente; n) folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil
din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori
acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane,
altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, dacă fapta nu întrunește
elementele constitutive ale unei infracțiuni; o) nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea
aleatorie a cauzelor; p) obstrucționarea activității de inspecție a inspectorilor judiciari, prin
orice mijloace; q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal,
jocuri de noroc sau sisteme de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor;
r) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului,
din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege; s) utilizarea unor expresii inadecvate în
cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod
vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea
funcției de magistrat; ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor
pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;
t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele
constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.
Articolul 99^1 (1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință
normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod
grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
Articolul 100 (1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor și procurorilor,
proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizației de
încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an; c) mutarea disciplinară
pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanță sau la un alt parchet, chiar de
grad imediat inferior; d) suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni;
d^1) retrogradarea în grad profesional; e) excluderea din magistratură. (2) Prin derogare de la
dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile
disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) și t)
teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).
Articolul 101 Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplica de secțiile Consiliului
Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.

Legea 192/ 2021 privind măsurile temporare referitoare la desfășurarea

concursurilor pentru formarea inițială
Capitolul II Admiterea la Institutul Național al Magistraturii și formarea profesională
inițială a judecătorilor și procurorilor
Articolul 2 (1) Admiterea la Institutul Național al Magistraturii se face prin concurs, pe baza
competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații, cu respectarea principiilor
transparenței și egalității. (2) Admiterea în magistratură și formarea profesională inițială în
vederea ocupării funcției de judecător și de procuror se realizează prin Institutul Național al
Magistraturii. (3) Poate fi admisă la Institutul Național al Magistraturii persoana care
îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) are cetățenia română, domiciliul în România și
capacitate deplină de exercițiu; b) este licențiată în drept; c) nu are antecedente penale, cazier
fiscal și se bucură de o bună reputație; d) cunoaște limba română; e) este aptă, din punct de
vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției.
Articolul 8 (1) După înscriere, toți candidații sunt verificați sub aspectul îndeplinirii condițiilor
prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. a), b) și d), precum și a condiției de a fi apt din punct de vedere
medical și a celei privind lipsa antecedentelor penale și a cazierului fiscal. Condiția de a fi apt
din punct de vedere medical se dovedește prin certificat medical eliberat de un medic specializat
în medicina muncii, la cererea fiecărui candidat, pe baza unui barem medical elaborat de o
comisie constituită prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății.
(2) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se realizează de comisia de
organizare a concursului. (3) Rezultatele verificării se afișează la sediile tribunalelor și
parchetelor de pe lângă acestea și se publică simultan pe paginile de internet ale Consiliului
Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, cel mai târziu cu 15 zile înainte
de data susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului. (4) Candidații respinși în
urma verificării pot formula contestații în termen de 48 de ore de la publicarea listei pe paginile
de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.
(5) Contestațiile se depun la tribunale și parchetele de pe lângă acestea care le înaintează, de
îndată, comisiei de organizare a concursului. (6) Contestațiile se soluționează prin hotărâre
definitivă a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. (7) Listele finale ale candidaților,
întocmite distinct în funcție de opțiunea formulată potrivit art. 3 alin. (7) se afișează la sediile
tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se publică simultan pe paginile de internet ale
Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.
Articolul 9 (1) Examinarea candidaților în cadrul concursului de admitere se face în două etape.
(2) Prima etapă este eliminatorie și constă în susținerea următoarelor probe scrise eliminatorii:
a) un test-grilă de verificare a cunoștințelor juridice, teoretice și practice, susținut la
următoarele discipline: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal;
b) o probă scrisă de verificare a cunoștințelor juridice, teoretice și practice, susținută la drept
civil și drept procesual civil, respectiv la drept penal și drept procesual penal. (3) La proba scrisă
de verificare a cunoștințelor juridice participă numai candidații declarați admiși la testul-grilă
de verificare a cunoștințelor juridice. (4) Nota obținută la prima etapă este media aritmetică a
notelor obținute la probele prevăzute la alin. (2), respectiv testul-grilă de verificare a
cunoștințelor juridice și proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice. (5) A doua etapă
constă într-o testare psihologică și susținerea unui interviu. La testarea psihologică participă toți
candidații declarați admiși la prima etapă. Candidații declarați a fi apți din punct de vedere
psihologic pentru exercitarea funcției participă la proba interviului, în ordinea descrescătoare a
notei obținute la prima etapă și în limita unui număr egal cu o dată și jumătate din numărul de
locuri de auditori de justiție, respectiv din numărul de posturi vacante de personal de specialitate
juridică asimilat magistraților scoase la concurs. În cazul unui număr impar de locuri sau
posturi, rotunjirea se face la numărul mai mare. Numărul candidaților admiși pentru susținerea
interviului se suplimentează în cazul mediilor egale cu cea a ultimului candidat admis.
Articolul 10 (1) Testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice cuprinde 100 de întrebări,
câte 25 pentru fiecare dintre disciplinele de concurs prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a). (2) La
testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice, fiecare răspuns corect primește 1 punct, care
are ca echivalent 10 sutimi în sistemul de notare de la 1 la 10. (3) Timpul necesar pentru
formularea răspunsurilor la întrebările din testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice este
cel stabilit de către comisia de elaborare a subiectelor și nu poate depăși 4 ore, socotite din
momentul în care s-a încheiat distribuirea testelor către toți candidații. (4) Evaluarea și notarea
lucrărilor la testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice se realizează prin procesare
electronică. Lucrările se notează cu „admis“ sau „respins“, în funcție de punctajul obținut de
candidat. Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut minimum 60 de
puncte, echivalentul notei 6,00, în ordinea descrescătoare a notelor obținute, în limita dublului
numărului de locuri de auditori de justiție, respectiv de posturi vacante de personal de
specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor scoase la concurs. Numărul
candidaților admiși se suplimentează în cazul mediilor egale cu cea a ultimului candidat admis.
Articolul 13 (1) Proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice constă în elaborarea unor
lucrări la disciplinele drept civil și drept procesual civil, respectiv drept penal și drept procesual
penal. (2) Dispozițiile art. 10 alin. (3), art. 11 și art. 12 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(3) Fiecare lucrare se notează distinct, la drept civil și drept procesual civil, respectiv la drept
penal și drept procesual penal, cu note de la 0 la 10, cu două zecimale. (4) Nota probei scrise
de verificare a cunoștințelor juridice este media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a
notelor obținute la fiecare lucrare. (5) Candidații pot contesta punctajul obținut la această probă,
dispozițiile art. 12 alin. (2) și (4) aplicându-se în mod corespunzător. Contestațiile se
soluționează în termenul stabilit de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin calendarul
de concurs. (6) Pentru a fi declarat admis la proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice,
candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare lucrare și cel puțin media 6, calculată
potrivit alin. (4).
Articolul 14 (1) Candidații declarați admiși la cele două probe scrise susțin testarea psihologică
prin care se constată îndeplinirea condiției de a fi apți din punct de vedere psihologic pentru
exercitarea funcției. Testarea psihologică constă în susținerea unui test scris și a unui interviu
în fața unui psiholog desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul psihologilor
din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, curților de
apel ori din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestați în
condițiile legii. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde
profilul psihologic al fiecărui candidat, precum și calificativul „admis“ sau „respins“.
(2) Metodologia privind organizarea și desfășurarea testării psihologice aprobată de Consiliul
Superior al Magistraturii se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al
Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, odată cu anunțul privind organizarea
concursului. (3) În vederea publicării rezultatelor testării psihologice, fiecărui candidat îi va fi
atribuit un cod. Calificativul acordat se aduce la cunoștință prin publicarea pe paginile de
internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.
(4) Candidații nemulțumiți de calificativul acordat pot formula, în termen de 24 de ore de la
publicarea rezultatelor, contestații, care se transmit prin fax sau e-mail Consiliului Superior al
Magistraturii. (5) Contestațiile se soluționează de comisia de reexaminare psihologică, formată
din 3 psihologi desemnați în mod similar celui prevăzut la alin. (1), alții decât cei care au
examinat candidații inițial. Reexaminarea psihologică se realizează prin reevaluarea testului
scris, aplicarea unui nou test scris și susținerea unui nou interviu. (6) Calificativul acordat de
comisia de reexaminare psihologică este definitiv și se publică în condițiile alin. (3).
Articolul 15 (1) Candidații care îndeplinesc condiția de a fi apți din punct de vedere psihologic
pentru exercitarea funcției susțin interviul, din comisia de interviu, respectiv din fiecare
subcomisie de interviu, după caz, făcând parte un psiholog, doi judecători, un procuror și un
cadru didactic universitar selectat, de regulă, din rândul celor ce au gradul didactic de profesor
universitar, desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național
al Magistraturii. Numărul subcomisiilor de interviu se stabilește în funcție de numărul
candidaților declarați admiși după prima etapă eliminatorie. Membrii care vor activa în
subcomisii se stabilesc, pe fiecare categorie, în ordinea aprobată de Consiliul Superior al
Magistraturii, prin hotărârea de numire a comisiilor de concurs. În situația în care activează mai
multe subcomisii, componența nominală a fiecăreia dintre ele va fi stabilită prin tragere la sorți,
în ziua desfășurării probei. Membrii subcomisiilor neactivate dobândesc calitatea de membru
supleant, în ordinea stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărârea de numire a
comisiilor, dispozițiile art. 6 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător. (2) Metodologia
privind organizarea și desfășurarea interviului se elaborează de Institutul Național al
Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și
Institutului Național al Magistraturii, odată cu anunțul privind organizarea concursului.
(3) Interviul constă în: a) prezentarea candidatului prin prisma experienței personale și
profesionale; b) analiza și interpretarea unui text la prima vedere; analiza se elaborează în scris
și se susține oral de către candidat; c) analiza orală a unei spețe cu elemente de etică specifice
profesiei.(4) Analiza prevăzută la alin. (3) lit. b) se predă comisiei/subcomisiei de interviu după
susținerea orală a acesteia și va fi avută în vedere pentru aprecierea interviului. Fiecare dintre
membrii comisiei/subcomisiei poate adresa întrebări candidaților. (5) În cadrul probei
interviului, comisia/subcomisia are în vedere următoarele criterii de evaluare: a) motivația de
a accede în profesia de magistrat; b) existența aptitudinilor specifice profesiei de magistrat,
fiind avute în vedere aptitudinea de comunicare clară și logică a ideilor, capacitatea de gândire
critică, capacitatea de analiză, motivare și sinteză, înțelegerea realității sociale, folosirea corectă
a limbii române; c) elemente de etică specifice profesiei, fiind avut în vedere modul în care
candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea magistraților,
integritatea, responsabilitatea. (6) Membrii comisiei/subcomisiei acordă, individual, punctaje
pentru fiecare dintre criteriile prevăzute la alin. (5), pe baza unei grile de evaluare elaborate de
comisia de interviu care se publică în condițiile alin. (2) imediat după încheierea probei. Pentru
criteriul de evaluare prevăzut la alin. (5) lit. a), punctajul maxim ce poate fi acordat este de 20
de puncte, iar pentru fiecare dintre criteriile prevăzute la alin. (5) lit. b) și c), punctajul maxim
ce poate fi acordat este de 40 de puncte. (7) Aprecierea interviului se face cu note de la 1 la 10,
cu două zecimale. Nota 1 se acordă atunci când punctajul obținut de candidat este mai mic sau
egal cu această notă. (8) Nota obținută la această probă reprezintă media aritmetică a notelor
acordate de membrii comisiei/subcomisiei. (9) În funcție de punctajul obținut de candidat la
interviu, se acordă unul dintre calificativele „admis“ sau „respins“. Sunt declarați admiși la
această probă candidații care au obținut nota minimă 7. (10) Rezultatele de la proba interviului
se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii, la sediile tribunalelor și parchetelor
de pe lângă acestea și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii
și Institutului Național al Magistraturii. (11) Înregistrarea interviului prin mijloace tehnice
audio-video este obligatorie. (12) Candidații pot contesta nota acordată la proba interviului,
dispozițiile art. 12 alin. (2) și (4) aplicându-se în mod corespunzător. Contestațiile se
soluționează în termenul stabilit de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin calendarul
de concurs. Soluționarea contestației la proba interviului se realizează prin reevaluarea probei,
pe baza înregistrării audio-video și a analizei scrise depuse de candidat. Rezultatele finale ale
probei se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii, la sediile tribunalelor și
parchetelor de pe lângă acestea și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al
Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.
Articolul 16 După cele două etape ale concursului sunt declarați admiși candidații care au
obținut calificativul „admis“ la interviu, în ordinea descrescătoare a notei obținute la prima
etapă a concursului, stabilite conform art. 9 alin. (4), în limita numărului de locuri de auditori
de justiție, respectiv a numărului de posturi vacante de personal de specialitate juridică asimilat
judecătorilor și procurorilor scoase la concurs.
Articolul 18 (1) După afișarea rezultatelor definitive ale concursului, candidații admiși după
cele două etape ale concursului vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații
prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c). (2) Verificările privind îndeplinirea condiției bunei reputații
se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislației în vigoare
referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera
circulație a acestor date. (3) Regulamentul privind admiterea la Institutul Național al
Magistraturii stabilește documentele pe care candidații au obligația de a le depune, în vederea
verificării îndeplinirii condiției bunei reputații. (4) Nu se bucură de o bună reputație persoana
care a fost sancționată contravențional sau disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susținerii
primei probe din cadrul primei etape a concursului pentru fapte în raport de care numirea
acesteia în funcția de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea și probitatea specifice
acestor funcții sau ar aduce atingere prestigiului justiției, avându-se în vedere criteriile
prevăzute la alin. (5). Sancțiunile disciplinare pentru care a intervenit radierea nu sunt avute în
vedere. (5) La stabilirea bunei reputații se au în vedere următoarele criterii: a) gravitatea faptei,
astfel cum rezultă din natura acesteia și din împrejurările în care a fost săvârșită, din forma și
gradul de vinovăție, precum și din sancțiunea aplicată; b) conduita persoanei înainte și după
săvârșirea faptei, care relevă perseverența în săvârșirea unor fapte de natura celor prevăzute
la alin. (4), sancționate ca atare. (6) Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul
raportului referitor la îndeplinirea condițiilor de admitere la Institutul Național al Magistraturii,
care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. (7) Raportul prevăzut la alin.
(6) prin care se constată, în privința unuia sau mai multor candidați, neîndeplinirea condiției
bunei reputații cuprinde motivele pentru care comisia apreciază că nu este îndeplinită condiția
respectivă, constând în analiza faptelor persoanei în cauză și aplicarea criteriilor prevăzute de
lege situației de fapt reținute.
Articolul 22 (1) Cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de
justiție. (2) Formarea profesională inițială în cadrul Institutului Național al Magistraturii constă
în pregătirea teoretică și practică a auditorilor de justiție pentru a deveni judecători sau
procurori. (3) Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiție este de 2 ani.
După primul an de cursuri, auditorii de justiție optează, în ordinea mediilor și în raport cu
numărul locurilor, pentru funcția de judecător sau procuror.
Articolul 23 (1) În perioada cursurilor, auditorii de justiție efectuează stagii de practică în
cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, asistă la ședințele de judecată și la activitatea
de urmărire penală, pentru a cunoaște în mod direct activitățile pe care le desfășoară judecătorii,
procurorii și personalul auxiliar de specialitate. (2) Programul de formare profesională a
auditorilor de justiție se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului
Național al Magistraturii.
Articolul 24 (1) După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii,
auditorii de justiție admiși la institut în anii 2021 și 2022 susțin un test psihologic și examenul
de absolvire care constă în probe teoretice și practice, cu subiecte distincte pentru judecători și
procurori, prin care se verifică însușirea cunoștințelor necesare exercitării funcției de judecător
sau de procuror. (2) Testul psihologic se susține în fața unei comisii alcătuite din 3 psihologi,
care vor nota candidatul cu „apt“ sau „inapt“. Psihologii sunt numiți prin hotărâre a Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii și pot fi desemnați din rândul specialiștilor din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, curților de apel, parchetelor de pe lângă curțile de apel,
precum și, dacă este cazul, din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din
România, atestați în condițiile legii. (3) Împotriva calificativului „inapt“ candidatul poate face
contestație, ce va fi soluționată de o comisie alcătuită din 5 psihologi, desemnați potrivit alin.
(2), cu o altă componență decât comisia anterioară. Rezultatul în urma soluționării contestației
este definitiv. (4) Testarea psihologică se realizează în baza Metodologiei privind organizarea
și desfășurarea testării psihologice, care se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii, la
propunerea Institutului Național al Magistraturii, și se publică pe pagina de internet a
Institutului Național al Magistraturii. (5) Pot susține examenul de absolvire a Institutului
Național al Magistraturii doar auditorii de justiție care au obținut calificativul „apt“ potrivit alin.
(2) sau (3). Auditorii care au obținut calificativul „inapt“ nu sunt obligați la restituirea bursei și
a cheltuielilor de școlarizare. (6) Examenul de absolvire constă în susținerea unei probe scrise,
distincte pentru grupele de judecători, respectiv procurori, constând în redactarea de lucrări
scrise, la: a) drept civil și drept procesual civil; b) drept penal și drept procesual penal; c) etică
și organizare judiciară. (7) Data examenului se propune de Consiliul științific al Institutului
Național al Magistraturii și se aprobă prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii, odată cu aprobarea programului de formare inițială. Calendarul de desfășurare,
tematica și bibliografia examenului se propun de Consiliul științific al Institutului Național al
Magistraturii și se aprobă prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu cel
puțin 60 de zile înainte de data examenului de absolvire.(8) Regulamentul privind examenul de
absolvire a Institutului Național al Magistraturii se aprobă prin hotărâre a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, și se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 33 (1) Durata stagiului judecătorilor și procurorilor stagiari este de un an. (2) În
perioada stagiului, judecătorii și procurorii sunt obligați să continue formarea profesională, sub
coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de președintele judecătoriei sau, după
caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă judecătorie. (3) Conducerea instanțelor și a
parchetelor este obligată să asigure toate condițiile pentru buna desfășurare a stagiului.
(4) Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după
caz, a procurorilor stagiari întocmește trimestrial un referat de evaluare individuală privind
însușirea cunoștințelor practice specifice activității de judecător sau de procuror.
Articolul 34 (1) După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii și procurorii stagiari sunt
obligați să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau
procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la
sesiunea următoare. (2) Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea
candidatului la două sesiuni atrage pierderea calității de judecător stagiar sau de procuror
stagiar. În această situație, judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de
auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate pentru formarea sa profesională.
(3) Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate
susține acest examen dacă, de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen, nu au
trecut mai mult de 2 ani. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (4) După trecerea
termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să efectueze din nou stagiul,
potrivit legii.
Articolul 53 (1) Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile
prevăzute la art. 2 alin. (3), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive
neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din Legea nr.
303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, avocații, notarii, asistenții
judiciari, consilierii juridici, executorii judecătorești cu studii superioare juridice, personalul de
probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice,
grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate
juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții
Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în
Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile
Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-
asistenți, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani. (2) Regulamentul privind organizarea
și desfășurarea concursului de admitere în magistratură se aprobă de Consiliul Superior al
Magistraturii, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Codul de procedură civilă
Articolul 194 Cuprinsul cererii de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice,
denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după
caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în
registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale
reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente
de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant.
Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în
străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările
privind procesul;
b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării
prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza
a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută
la art. 151, se va alătura cererii;
c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil
în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea
înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile se aplică în mod corespunzător dispozițiile art.
104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în
lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea
funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de
chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în
cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat
imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat
emis de același birou, care atestă acest fapt;
d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin
înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește
să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va
cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care
legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de
chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și
adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
f) semnătura.
Articolul 196 Nulitatea cererii
(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz,
denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura
părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile.
(2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei
instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui
să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin
citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în
care a fost invocată nulitatea.
(3) Orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi
îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2).
Articolul 197 Timbrarea cererii
În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează
cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată,
în condițiile legii.
Articolul 205 Scopul și cuprinsul întâmpinării
(1) Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de
cererea de chemare în judecată.
(2) Întâmpinarea va cuprinde:
a) numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința pârâtului ori, pentru
persoanele juridice, denumirea și sediul, precum și, după caz, codul unic de înregistrare sau
codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în
registrul persoanelor juridice și contul bancar, dacă reclamantul nu le-a menționat în cererea de
chemare în judecată. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod
corespunzător. Dacă pârâtul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde
urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului;
c) răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii;
d) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, dispozițiile art.194 lit.
e) fiind aplicabile în mod corespunzător;
e) semnătura.
Articolul 206 Comunicarea întâmpinării
(1) Întâmpinarea se comunică reclamantului, dacă legea nu prevede altfel.
(2) La întâmpinare se va alătura același număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se
sprijină, precum și un rând de copii pentru instanță. Dispozițiile art. 149 alin. (1), (3) și (4) și
ale art. 150 sunt aplicabile
Articolul 208 Sancțiunea nedepunerii întâmpinării
(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din
dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă
legea nu prevede altfel.
Secţiunea a 4-a Cererea reconvențională
Articolul 209 Noțiune și condiții
(1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport
juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională.
(2) În cazul în care pretențiile formulate prin cerere reconvențională privesc și alte persoane
decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâți.
(3) Cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
(4) Cererea reconvențională se depune, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau,
dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.
(5) Cererea reconvențională se comunică reclamantului și, după caz, persoanelor prevăzute
la alin. (2) pentru a formula întâmpinare. Dispozițiile art. 201 se aplică în mod corespunzător.
(6) Când reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională se
va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviința pârâtului în acest scop,
dispozițiile alin. (5) fiind aplicabile.
(7) Reclamantul nu poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a pârâtului
inițial.