Curtea Supremă a soluționat problemele juridice referitoare la moțiunile de ridicare a imunității judiciare

în cazurile de crime comuniste

20 septembrie 2023

II ZZP 2/22

Rezoluția Curții Supreme din 19 septembrie 2023 soluționează trei chestiuni de drept privind
procedurile de autorizare a urmăririi penale a judecătorilor pentru fapte recunoscute de procurorii
Institutului Memoriei Naționale (IPN) drept crime comuniste și crime împotriva umanității.

La 13 decembrie 2022, Curtea Supremă a înaintat următoarele chestiuni juridice unei benzi de
șapte judecători ai Camerei pentru răspundere profesională a Curții Supreme pentru examinare:

1. Dacă articolul 107 alineatul (3) alineatul (1) din Legea din 27 iulie 2001 - Legea privind sistemul
judiciar comun (denumită în continuare: LCCS), în formularea prevăzută la articolul 4 alineatul (4) litera
(b) din lege din 9 iunie 2022 de modificare a Legii cu privire la Curtea Supremă și a anumitor alte acte,
precum și la articolul 72 alineatul (6) alineatul (1) din Legea din 8 decembrie 2017 privind Curtea
Supremă (denumită în continuare: Legea SC) și articolul 37(1) 4)(1) din Legea din 21 august 1997 - Legea
privind sistemul instanțelor militare (denumită în continuare: LMCS), care exclude răspunderea
disciplinară în cazul unei erori de interpretare și aplicare a dreptului național sau al Uniunii Europene,
sau, în constatarea sau evaluarea faptelor, afectează evaluarea nelegalității comportamentului
judecătorului (depășirea competențelor sau neîndeplinirea atribuțiilor) legată de hotărârea pronunțată
de acesta, evaluată conform articolului 165 sau articolului 246 din Legea privind 19 aprilie 1969 - Cod
penal (denumit în continuare: CrC din 1969, sau articolul 231 din CrC)?

2. În cazul unui răspuns negativ la problema formulată la pct.1: dacă elementele crimelor
împotriva umanității, în temeiul art. 3 din Legea din 18 decembrie 1998 privind Institutul Memoriei
Naționale - Comisia de Urmărire a Infracțiunilor împotriva Națiunea poloneză (denumită în continuare:
Legea INR), includ doar comportamentul frecvent al judecătorului care constituie o crimă comunistă,
astfel cum este prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Legea INR, care constă în comportamentul ilegal al
unui judecător în formă de emitere (sau vot în favoarea emiterii) hotărârilor care constituie infracțiune
judiciară în timpul judecății într-o procedură sumară în temeiul Decretului din 12 decembrie 1981 privind
procedurile speciale în cazurile de infracțiuni și contravenții din timpul legii marțiale, sau un singur caz de
astfel de conduită?

3. Dacă, în conformitate cu articolul 95 alineatul (1) din Legea din 19 aprilie 1969 - Codul de
procedură penală (denumit în continuare: CPP), care constituie echivalentul articolului 108 alineatul (1)
în vigoare în prezent din Codul de procedură penală care prevede pentru principiul absolut al secretului
deliberărilor judiciare, lipsa fundamentală de încuviințare a judecătorului votat cu privire la fondul
hotărârii, în situația în care judecătorul nu și-a exercitat dreptul de a prezenta o opinie disidentă, permite
judecătorului să fie scutit de obligația de a păstra secretul deliberărilor judiciare și a desfășurării votului
în cadrul procedurii de autorizare a tragerii la răspundere penală a judecătorului pentru fapta prevăzută
la articolul 2 alineatul (1) din Legea INR?

Ulterior, la 25 mai 2023, Curtea Supremă a sesizat chestiunile de drept menționate mai sus în
plenul Camerei pentru răspundere profesională a Curții Supreme, care la 20 septembrie 2023 a adoptat
următoarea rezoluție:

I. a) Eroarea în interpretarea și aplicarea dreptului național sau al Uniunii Europene, ori în

constatarea sau evaluarea faptelor, cu excepția cazului în care constituie o încălcare gravă și evidentă a
legii, ca conduită care se încadrează în esența înfăptuirii justiției ( în special în modelul procedurilor în
două instanțe completate cu căi de atac extraordinare) și, prin urmare, legale, nu pot oferi temei de
răspundere disciplinară și penală a unui membru al instanței de judecată (argumentum ex art. 107(1)(1-
3) din LCCS ).

b) În cazul în care comportamentul judecătorului care îndeplinește elementele delictului

disciplinar, specificate la articolul 107 alineatul (1) din LCCS, se referă la o eroare în interpretarea și
aplicarea dreptului național sau al Uniunii Europene, sau în constatarea faptelor sau evaluarea probelor,
nu constituie abatere disciplinară (articolul 107 alineatul (3) din LCCS, articolul 72 alineatul (6) alineatul
(1) din Legea SC, articolul 37 alineatul (4) alineatul (1) din LMCS) și, prin urmare, nu poate constitui o
infracțiune penală. delict.

c) Lipsa răspunderii disciplinare, precum și lipsa eventualei răspunderi penale ca urmare a

acesteia, menționate la pct. I. a) și b), nu includ situațiile excepționale din înfăptuirea justiției, în care:

- așa-numita infracțiune judiciară este săvârșită de un judecător în cursul judecății, adică o faptă ce
echivalează cu deliberare, sub forma intenției directe, a unei conduite constând în impunerea de către
acesta (în calitate de membru al instanței de judecată) a unei pedepse în procedurile desfășurate cu
încălcarea principiilor fundamentale, universal recunoscute, care guvernează procesul penal, precum și a
principiilor cardinale care definesc temeiurile de tragere a răspunderii penale a unei persoane;

- judecătorul a săvârșit o altă infracțiune (de exemplu, luare de mită, falsificarea unui document,
constrângerea de a se comporta într-un anumit mod);

- judecătorul acționează cu rea-credință, pentru care înfăptuirea justiției este doar o scuză aparentă;

- judecătorul refuză în mod arbitrar și fără niciun temei de fapt sau de drept să participe la înfăptuirea
justiției.

II. Conceptul de „crime împotriva umanității” menționat la articolul 3 din Legea din 18
decembrie 1998 privind Institutul de Memoria Națională - Comisia pentru urmărirea penală a crimelor
împotriva națiunii poloneze (Jurnalul de legi din 2021, punctul 177), include și un singur comportament
al unui judecător, chiar legat de judecarea sa, constituind o infracțiune comunistă, așa cum este definită
la articolul 2 alineatul (1) din actul menționat anterior, dacă a fost săvârșită ca element de persecuție
extinsă și deliberată datorită faptului că persoanele persecutate aparțineau unui anumit grup național,
politic, social, rasial sau religios, iar judecătorul a aprobat cel puțin o astfel de modalitate de
implementare a politicii autorităților statului și, astfel, a luat parte activ la persecuție.

III. Secretul deliberării judecătorești și al desfășurării votului asupra hotărârii (articolul 108
alineatul (1) din CPP, precum și prevederile statutelor sale omoloage) este absolut și niciun organ al
statului nu are autoritatea de a scuti un membru al instanţa judecătorească din obligaţia de a-l respecta.
Cu toate acestea, dreptul la apărare (articolul 42 alineatul (2) din Constituția Republicii Polone și articolul
6 din CPP) permite unui membru al instanței de judecată, excluzând în acest domeniu ilegalitatea
comportamentului său, să dezvăluie informațiile care fac obiectul unui astfel de secret atunci când sunt
în strânsă legătură cu obiectul principal al procesului penal, adică problema răspunderii penale pentru
infracțiunea acuzată, și sunt necesare pentru apărare. Dezvăluirea într-un astfel de caz va fi singura
decizie a membrului instanței de judecată care își exercită dreptul la apărare.