SB Trim3 2021

BISERICA ADVENTISTĂ DE ZIUA A ȘAPTEA
iulie - august - septembrie

2021
evsv\.
editura viață și sănătate
Pantelimon 2021
©2020 General Conference of Seventh-day Adventists®.
Toate drepturile rezervate.
Titlul în original: Rest in Christ
Studiile biblice pentru Școala de Sabat majori, ediția instructori, integral sau părți
din ele, nu pot fi editate, modificate, adaptate, traduse, reproduse sau publicate de
nicio persoană sau instituție fără un acord scris în prealabil al Conferinței Generale.
Logoul și numele „Adventist de Ziua a Șaptea" și „Adventist" sunt mărci înregistrate
ale Conferinței Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea și nu pot fi folosite fără auto
rizarea acesteia.
Studiile Școlii de Sabat pentru majori, ediția instructori, sunt pregătite de Depar
tamentul Școlii de Sabat al Conferinței Generale sub îndrumarea generală a Comitetului
Mondial al Școlii de Sabat. Ele reflectă contribuția comitetului și nu reprezintă în exclu
sivitate punctele de vedere ale autorului/autorilor.
Autor: Gerald și Chantal Klingbeil
Pentru ediția în limba română:

Traducere: Denisa Olariu
Redactare: Gianina Floricel
Lectura traducerii, adaptare: Florian Ristea
Corectură: Lavinia Goran
Tehnoredactare: Irina Toncu
Copertă: Liliana Dincă
Textele biblice sunt preluate din traducerea Cornilescu, Casa Bibliei, București, 2012.
La citatele din lucrările lui Ellen G. White este indicat numărul paginii din original, care apare
și în ediția electronică în română și în unele ediții tipărite, în text, între paranteze pătrate.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

KLINGBEIL, GERALD
Odihnă în Hristos / de Gerald și Chantal Klingbeil. -
Pantelimon : Viață și Sănătate, 2021
ISBN 978-606-087-025-8
I. Klingbeil, Chantal
2
Cuprins
Odihnă pentru cei neliniștiți.............................................................................. 4
La început, a fost Școala de Sabat..................................................................... 6
1. Viața într-o societate de tipul 24/7........................................................ 11
2. Neliniștiți și răzvrătiți................................................................................ 21
3. Rădăcinile neliniștii................................................................................... 32
4. Costul odihnei............................................................................................43
5. „Veniți la Mine..."......................................................................................... 54
6. Găsind odihna în legăturile de familie.................................................. 65
7. Odihnă, relații și vindecare...................................................................... 75
8. Liberi să ne odihnim.................................................................................. 86
9. Ritmurile odihnei....................................................................................... 97
10. Odihna Sabatului.................................................................................... 108
11. Tânjind după mai mult........................................................................... 119
12. Profetul neliniștit..................................................................................... 130
13. Odihna supremă...................................................................................... 141
3
Odihnă pentru cei neliniștiți
Zborul fusese lipsit de evenimente până în momentul în care, din cabina de

pilotaj, căpitanul a anunțat că avionul trebuia să traverseze o furtună serioasă.
- Vă rugăm să vă cuplați centurile de siguranță. Vom avea parte de furtună
o bună parte din călătorie, spuse vocea din carlingă, încheind anunțul.
Curând după aceea, avionul a început să se zguduie cu violență în timp ce
își croia drum prin furtună. Compartimentele de deasupra capului s-au deschis;
oamenii stăteau încordați pe locurile lor. După o zguduitură deosebit de violen
tă, cineva din spatele avionului a scos un țipăt strident. Imagini cu o aripă care
se rupea și cu avionul care se înclina într-o parte, îndreptându-se spre pământ,
au trecut ca un fulger prin mintea câtorva pasageri. Toți priveau tensionați și
înspăimântați. Toți, cu excepția unei fetițe care stătea pe primul rând de scaune
de la clasa economică. Era ocupată să deseneze o imagine pe măsuța pliabilă
deschisă în fața ei. Din când în când, ea mai privea prin micul hublou la câte
un fulger deosebit de impresionant, dar apoi își relua liniștită activitatea ei de
desenat.
După un timp care a părut o eternitate, avionul a aterizat, în sfârșit, la
destinație. Pasagerii au ovaționat și au bătut din palme, fiind foarte recunos
cători că se aflau iarăși pe pământ. Fetița își pregătise geanta și aștepta ca oa
menii să iasă din avion, când unul dintre călători a întrebat-o dacă nu îi fusese
frică. Cum a putut să rămână atât de calmă în timpul unei asemenea furtuni
mari și cu avionul care se clătina atât de tare?
- Nu m-am speriat, îi spuse fetița omului surprins. Tatăl meu este pilotul și
știam că mă va duce acasă.
Neliniștea și frica merg deseori mână în mână. Faptul de a trăi într-o lume
care îi ține pe majoritatea oamenilor ocupați 24/7 poate duce la neliniște și
la frică în viețile noastre. Cine nu s-a luptat uneori cu teama, cu îngrijorarea,
cu groaza de ceea ce îi rezervă viitorul? Trecutul s-a dus, prezentul este acum,
dar viitorul este plin de întrebări, iar în această lume instabilă răspunsurile s-ar
putea să nu fie ceea ce ne dorim să auzim. Ne întrebăm dacă vom fi în stare
4
să respectăm un termen-limită iminent, să achităm următoarea chirie sau taxă
școlară, să facem să supraviețuiască unei alte furtuni căsnicia noastră cu pro
bleme. Ne întrebăm dacă Dumnezeu poate continua să ne iubească în ciuda
faptului că L-am „dezamăgit" iarăși și iarăși.
în acest trimestru vom aborda fără ocolișuri o parte dintre aceste temeri.
Odihno în Hristos nu este doar un titlu pentru un ghid de studiu sau logoul
captivant al unei campanii de evanghelizare sau al unei tabere. A ne odihni
în Hristos este cheia făgăduinței despre felul de viață pe care Isus îl promite
urmașilor Săi: „Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu
am venit ca oile Mele să aibă viață, și s-o aibă din belșug" (loan 10:10).
în timp ce pregăteau aceste studii, dintr-odată autorii au înțeles cât de om
niprezent este conceptul de odihnă în textura teologiei biblice. Odihna se leagă
cu mântuirea, cu harul, cu Creațiunea, cu Sabatul, cu înțelegerea noastră des
pre starea morților, cu apropiata revenire a lui Isus-și cu multe altele.
Când ne-a invitat să venim și să găsim odihnă în El (Matei 11:28), Isus S-a
adresat nu doar ucenicilor Săi sau bisericii creștine primare. El a văzut generații
viitoare de ființe umane bolnave de păcat, istovite, frânte și chinuite, care
aveau nevoie de accesul la sursa odihnei. Pe măsură ce parcurgi studiile din
fiecare săptămână, în acest trimestru, adu-ți aminte să vii și să te odihnești în
El. La urma urmei, Tatăl nostru ceresc deține controlul și este gata să ne ducă
acasă în siguranță.
Chantal și Gerald Klingbeil se bucură de o căsnicie interculturală și de lucrul

în echipă. Chantal, care este director asociat al Patrimoniului Ellen G. White,
este originară din Africa de Sud, în timp ce Gerald, editor asociat al Adventist
Review Ministries și profesor de cercetare în Vechiul Testament și în Studiile
despre Orientul Apropiat antic, s-a născut și a crescut în Germania.
5
La început, a fost Școala de Sabat...
La începutul adventismului, James White și soția sa, Ellen, locuiau în

Rochester, o așezare apărută după Revoluția Americană (1765-1783), pe malul
sudic al Lacului Ontario, la granița cu Canada. întemeiată de descendenții pu
ritanilor englezi veniți din Noua Anglie, a fost cartografiată ca oraș în 1834 și,
datorită creșterii explozive a economiei și a populației, a devenit primul oraș
înfloritor al Americii. Era vremea avântului economic declanșat de Revoluția
industrială, dar și a mișcărilor în plan ideologic și spiritual, cum au fost, de
exemplu, mișcarea de abolire a sclaviei, mișcarea pentru drepturile femeilor
sau redeșteptările protestante din America. Aici, în Rochester, s-a petrecut una
dintre cele mai mari redeșteptări religioase, sub conducerea lui Charles Finney,
„părintele redeșteptărilor moderne"; aici apărea ziarul de largă circulație
Steaua Nordului (forum al mișcării aboliționiste), al fostului sclav Frederick
Douglass, în strânsă legătură cu mișcarea reformelor sociale, condusă de acti
vista Susan B. Anthony, tot din Rochester, care avea să dea numele celui de al
19-lea Amendament al Constituției Statelor Unite, care statua dreptul feme
ilor de a vota. Suflul înnoirii se simțea în orice domeniu al vieții noului oraș,
unde locuiau James și Ellen White. în această atmosferă efervescentă în care
trăiau avea să se nască una dintre cele mai mărețe și mai durabile idei care au
influențat și încă influențează Biserica Adventistă din întreaga lume.
Prin 1852, pe când el avea 31 de ani, iar ea 25, au pornit într-o călătorie de
peste 600 mile (aproximativ 1 000 km), de la Rochester până la Bangor, statul
Mâine, pentru întâlniri organizate pe parcursul a două luni. Astăzi i-am spune
„o călătorie misionară". Pe drumuri de țară, prăfuite, într-o trăsură acoperită,
trasă de un cal, pe care îl primiseră de la frații din Vermont, era o călătorie lun
gă și obositoare, mai ales pentru copilul lor de trei ani, Edson, care era bolnav,
într-una dintre zilele acelei călătorii, pe la prânz, James a tras trăsura la umbra
unui copac, a legat calul să pască în apropiere și s-au așezat să mănânce. După
ce au mâncat, a luat stilou, cerneală și hârtie și, punând pe genunchi cutia de
lemn în care țineau alimentele, a scris patru studii biblice pentru tineri, fiecare
6
având între 18 și 28 de întrebări, scrise unele după altele, fără referințe biblice
sau note explicative (acestea trebuiau găsite și formulate de cei care studiau).
A publicat aceste patru serii de întrebări biblice în luna august a acelui an, în
numărul inaugural al revistei The Youth Instructor (Instructorul tineretului),
care apărea la Rochester în 1 500 de exemplare, a câte 8 pagini (cost total:
20 de dolari sau 75 de cenți bucata). Pe ultima pagină, în ceea ce corespunde
„casetei tehnice", era inserat și scopul publicației: „Să învețe pe tineri porun
cile lui Dumnezeu și credința lui Isus și, astfel, să-i ajute la o înțelegere corectă
a Sfintelor Scripturi." Pentru adventiștii de ziua a șaptea, acele lecții scrise de
James White pe cutia trăsurii au fost începutul a ceea ce, astăzi, cunoaștem ca
„Studiile Școlii de Sabat".
în anul următor, 1853, James și Ellen White au organizat prima grupă (clasă)
a Școlii de Sabat, în casa lor din Rochester. La scurt timp după inițiativa lor, o
altă grupă a Școlii de Sabat a fost organizată de John Byington, în Bucks Bridge,
statul New York, cel care a construit și prima biserică adventistă pe proprieta
tea sa, cu zece ani înaintea organizării oficiale a Bisericii Adventiste, al cărei
prim președinte avea să devină.
în prezent, programul Școlii de Sabat se desfășoară în circa 90 000 de bi
serici, în 216 țări și teritorii din cele 237 existente1, fiind frecventat de peste
8 200 000 de membri2, care contribuie cu circa 78 000 000 de dolari la misiunea
Bisericii. Cine ar fi crezut lucrul acesta în anul 1853? Care este explicația aces
tei creșteri explozive? Chiar de la început, Școala de Sabat a pus accentul pe
dezvoltarea părtășiei, pe studiul biblic, pe implicarea socială și pe misiunea ex
ternă. Câtă vreme va rămâne orientată spre aceste direcții, Școala de Sabat va
rămâne vie, vibrantă, așa cum trebuie să fie „inima comunității", care hrănește
întregul trup al Bisericii. Poate tocmai de aceea fostul președinte al Bisericii,
Jan Paulsen, spunea că Școala de Sabat este ca micul dejun: furnizează hrana
spirituală necesară pentru a face față provocărilor întregii săptămâni.
Florian Ristea,
Departamentul Școala de Sabat/Lucrarea Personală
1 https://www.adventistreview.org/1515-18
2 https://documents.adventistarchives.org/Statistics/ASR/ASR2019A.pdf, p. 9.
7
NU UITAȚI:
PĂRTĂȘIE (5-10 minute)

1. Fiecare membru al Școlii de Sabat se poate bucura de un salut, de un
zâmbet, de un bun venit, chiar și musafirii!
2. Fiecare poate să-i încurajeze pe ceilalți, povestindu-le despre un răspuns
primit la rugăciune sau o activitate misionară în care a fost implicat(ă).
3. Fiecare le poate împărtăși celorlalți nume de pe lista sa de rugăciu
ne, de la pagina următoare, ca să se roage împreună pentru persoanele
respective.
DEZBATERE (20-25 de minute)

1. Putem dezbate ideea principală a fiecărei zile, căutându-i semnificația
practică!
2. Este de dorit ca fiecare să se implice în dezbatere, dar fără să acapareze
discuția!
3. Citirea zilnică a Bibliei și a Spiritului Profetic, cu ajutorul celor cinci între
bări, poate menține vie viața spirituală!
MISIUNE (5-10 minute)

1. Dezbaterea studiului se încheie întotdeauna cu decizii de ordin practic!
2. Fiecare grupă poate planifica o activitate misionară în care să se implice
toți membrii.
3. Știrile video ale Școlii de Sabat, care pot fi descărcate și vizionate acce
sând adresa de internet: resurse.adventist.pro, conțin idei misionare valoroa
se, care pot fi aplicate!
8
LISTĂ DE RUGĂCIUNE
ROG pentru:
Cineva din familie_________________________________________________
Cineva dintre rude________________________________________________
Cineva dintre prieteni_____________________________________________
Cineva dintre vecini_______________________________________________
Cineva din biserică________________________________________________
9
Cercetați Scripturile
„Dacă Biblia ar fi citită mai mult, dacă adevărurile ei ar fi înțelese mai bine, noi am fi
un popor mult mai luminat și mai inteligent. Sufletul capătă putere prin cercetarea
paginilor Scripturii." -Sfaturi pentru biserică, p. 113
IULÎE AUGUST SEPTEMBRIE

1. Luca 13 1. loan 20 1. Romani 2
2. Luca 14 2. loan 21 2. Romani 3
3. Luca 15 3. Faptele 1 3. Romani 4
13. loan 1 13. Faptele 11 13. Romani 14
16. loan 4 16. Faptele 14 16. 1 Corinteni 1
31. loan 19 31. Romani 1
10
STUDIUL
26 iunie-2 iulie
Viața într-o societate de tipul 24/7

Sabat după-amiază
Text de memorat: „Sufletul meu suspină și tânjește de dor după
____________ ; inima și carnea mea strigă către _____________ !"
(Psalmii 84:2)
Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Ceasul batea continuu și fără milă. Mai erau două
ore până la deschiderea Sabatului. Mary oftă în timp ce inspecta micul apar
tament. Jucăriile copiilor zăceau încă peste tot în sufragerie; bucătăria era un
dezastru; Sara, fetița lor cea mai mică, zăcea în pat cu febră, iar ea acceptase să
slujească în ziua următoare ca diaconeasă care întâmpina oamenii în biserică,
ceea ce însemna că trebuia să plece de acasă cu treizeci de minute mai devre
me decât de obicei. îmi doresc să pot găsi puțină liniște mâine, gândea Mary
cu îngrijorare.
în același timp, în partea cealaltă a orașului, Josh, soțul ei, stătea la rând ca
să achite cumpărăturile săptămânale. Traficul fusese din nou un coșmar. Cozile
de ia casele de marcat erau lungi. Fiecare părea că își făcea cumpărăturile exact
în momentul acela. Am nevoie de puțină odihnă, nu mai pot merge înainte așa,
gemu în sinea lui. Viața trebuie să fie mai mult decât atât.
Viețile noastre sunt dominate de ore de vârf, ore de lucru, programări me
dicale, conversații pe Skype, cumpărături și serbări școlare. Fie că folosim mij
loacele publice de transport, că mergem cu scuterul sau că suntem la volanul
propriei mașini pentru a ne transporta familia, bătăile ca de tobă ale angaja
mentului nostru constant față de lumea din jur amenință să înăbușe ce este cu
adevărat important.
Cum putem găsi odihnă într-o atât de mare agitație?
11
Duminică, 27 iunie Obosiți
1. De ce a creat Dumnezeu o zi de odihnă chiar înainte să fi fost cineva obosit?

Geneza2:l-3_______________________________________________________
Chiar înainte ca omul să se repeadă să-și făurească o viața stresantă,
Dumnezeu a stabilit un semn pentru a ne împrospăta memoria. Ziua aceasta
avea să fie un timp în care să ne oprim și să ne bucurăm de viață; o zi în care
să fim, și nu să facem; o zi în care să sărbătorim în mod deosebit darul ierbii,
al aerului, al faunei sălbatice, al apei, al oamenilor și, mai presus de orice, al
Creatorului oricărui dar bun.
Aceasta nu a fost o invitație valabilă o singură dată și care a expirat odată
cu exilarea din Eden. Dumnezeu voia să Se asigure că ea putea trece testul
timpului și, astfel, chiar de la început, a împletit odihna de Sabat în însăși
țesătura timpului.
S-ar putea crede că, întrucât dispunem de numeroase dispozitive și mașinării
care ne ușurează munca, ar trebui să fim mai puțin obosiți din punct de vedere
fizic decât erau oamenii acum două sute de ani. în realitate, odihna pare să fie
greu de găsit chiar și în ziua de azi. Până și momentele în care nu lucrăm sunt
petrecute într-o acțiune frenetică. Pare că suntem mereu, cumva, în urmă; ori
cât am reuși să realizăm, există întotdeauna mai mult de făcut.
De asemenea, cercetările demonstrează că dormim mai puțin și mulți oa
meni sunt într-o mare măsură dependenți de cofeină pentru a merge mai de
parte. Deși avem telefoane celulare mai rapide, computere mai rapide și cone
xiune de internet mai rapidă, totuși pare că nu avem niciodată timp suficient.
2. Ce ne învață următoarele texte despre importanța odihnei?
Marcu 6:31________________________________________________________
PsaImii 4:8_________________________________________________________
Exodul 23:12_______________________________________________________
Deuteronomul 5:14_________________________________________________
Matei 11:28________________________________________________________
Dumnezeul care ne-a creat a știut că avem nevoie de odihnă fizică. El a în
tocmit niște cicluri în timp - noaptea și Sabatul - ca să ne ofere șansa la odihnă
fizică. Recunoașterea lui Isus ca Domn peste viața noastră implică, de aseme
nea, asumarea responsabilității de a ne face timp să ne odihnim. La urma ur
mei, porunca despre Sabat nu este doar o sugestie. Este o poruncă!
Și viața ta se desfășoară într-o continuă alergare? Ce poți face pentru a
experimenta mai bine odihna pe care Dumnezeu vrea să o avem, atât fizic,
cât și spiritual?
12
Luni, 28 iunie Când rămânem fără energie
Lipsa de somn și epuizarea din cauza suprasolicitării constituie probleme

reale. Totuși, mai îngrijorător este atunci când simțim că mergem înainte cu
„rezervorul emoțional" gol. Și, bineînțeles, când la încercările emoționale se
adaugă lipsa somnului, putem ajunge să fim dureros de descurajați.
Baruc, scribul lui leremia, trebuie să se fi simțit deseori astfel, în timpul ul
timilor ani zbuciumați ai Ierusalimului, înainte de haosul, suferința și prăpădul
care aveau să urmeze după distrugerea cetății de către babilonieni.
3. Care era starea emoțională a Dujd Baruc?
leremia 45:1-5 _____________________________________________________
îți poți imagina cum ar fi dacă Dumnezeu ți-ar trimite un mesaj persona
lizat, special pentru tine? Baruc a primit un mesaj direct din sala tronului lui
Dumnezeu (leremia 45:2). Ni se spune că aceasta s-a întâmplat în „al patrulea
an al lui loiachim, fiul lui losia", cam prin 605 sau 604 î.Hr. leremia 45:3 este o
descriere concisă a modului în care se simt oamenii când rămân fără energie
sau fără putere.
Din tot ce știm din Scriptură despre această perioadă, este clar că plângerile
lui Baruc nu erau tânguiri superficiale. El avea motive întemeiate să se simtă
descurajat și epuizat din punct de vedere emoțional. Multe lucruri rele se în
tâmplau și multe altele urmau să vină.
4. Cum răspunde Dumnezeu la durerile lui Baruc?
leremia 45:4,5______________________________________________________
Răspunsul lui Dumnezeu la durerea reală a lui Baruc ne reamintește că dis
perarea și durerea lui Dumnezeu trebuie să fi fost exponențial mai mari decât
ale scribului lui leremia: El zidise Ierusalimul; El era pe punctul de a-l dărâma.
Dumnezeu sădise poporul Israel ca pe o vie (Isaia 5:1-7); tot El era pe punctul
de a-l dezrădăcina și a-l duce în exil. Nu aceasta dorise Domnul pentru poporul
Său, dar lucrurile evoluaseră astfel din cauza răzvrătirii lor împotriva Sa.
însă pentru Baruc exista o speranță. Dumnezeu avea să-i păstreze viața -
chiar și în mijlocul distrugerii, exilului și pierderii.
Citește din nou cuvintele lui Dumnezeu adresate lui Baruc. Ce mesaj ge
neral putem extrage din ele pentru noi înșine? Ce spun ele despre faptul că,
în ultimă instanță, Dumnezeu este acolo pentru noi, indiferent de situația în
care ne aflăm?
13
Marți, 29 iunie Odihna în Vechiul Testament
Cu toate că Dumnezeu ne-a creat pentru activitate, ea trebuie să fie în

treruptă de odihnă. Vechiul Testament ebraic include mai mulți termeni care
exprimă ideea de odihnă. în descrierea pe care Geneza 2:2,3 o face despre
Dumnezeu, care Se odihnește în ziua a șaptea creată de curând, se folosește
verbul shabbat, „a înceta munca, a se odihni, a-și lua o vacanță". Aceasta este
forma verbală a substantivului „Sabat". Același verb este folosit în Exodul 5:5
la forma cauzativă și este tradus cu „a face/determina pe cineva să se odih
nească" de munca sa. Faraonul cel mânios îl acuză pe Moise că „îl [face] să-și
înceteze lucrările".
în porunca a patra a Decalogului, actul odihnei lui Dumnezeu din ziua a
șaptea este exprimat prin forma verbală ebraică nuakh (Exodul 20:11; Deutero-
nomul 5:14). Verbul este tradus cu „a se odihni" în Iov 3:13 sau, în sens figurat,
cu „a așeza", cu referire la chivotul legământului din Numeri 10:36. în 2 împărați
2:15 se precizează că duhul lui llie „a venit" [în engl. „s-a odihnit"] peste Elisei.
O altă formă verbală importantă este shaqat, „a se odihni, a primi alinare,
a fi liniștit". Se folosește în losua 11:23, unde se spune că țara s-a odihnit de
război după cucerirea inițială a lui losua. Termenul apare deseori cu sensul de
„pace" în cărțile losua și Judecătorii.
Și verbul raga' este folosit pentru a exprima ideea de odihnă. în avertizările
din Deuteronomul cu privire la neascultare, Dumnezeu le spune copiilor lui
Israel că nu vor găsi odihnă în exil (Deuteronomul 28:65). Același verb apare și
la forma cauzativă, în leremia 50:34, descriind incapacitatea de a oferi odihnă.
5. Despre ce fel de odihnă se vorbește în Deuteronomul 31:16 („vei adormi")
și în 2 Samuei 7:12 („vei fi culcat")?_____________________________
Ambele versete folosesc o expresie idiomatică derivată din verbul shakab
și care înseamnă „a se întinde, a dormi". în legământul pe care îl face cu David,
Dumnezeu îi promite viitorului rege al lui Israel: „Când ți se vor împlini zilele și
vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine" (2 Samuel 7:12).
Lunga listă a verbelor ebraice care denotă odihna ne ajută să înțelegem că
noțiunea teologică de odihnă nu este legată doar de unul sau două cuvinte
specifice. Noi ne odihnim la nivel individual și la nivel colectiv. Odihna are un
impact asupra noastră din punct de vedere fizic, social și emoțional și nu se
limitează la Sabat.
Negreșit, moartea este un dușman și, într-o zi, va fi nimicită. Oricât de
mult i-am jeli pe marții noștri și le-am duce lipsa, de ce este încurajator să
știm că ei se odihnesc, cel puțin pentru acum?
14
Miercuri, 30 iunie Odihna în Noul Testament
O formă verbală deseori întâlnită în Noul Testament este anapauo, „odihnă,

relaxare, reînviorare". Este folosită într-una dintre cele mai cunoscute afirmații
ale lui Isus, în Matei 11:28: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă
voi da odihnă." Ea poate să se refere la odihna fizică (Matei 26:45). în salutul
final adresat corintenilor, prin aceeași formă verbală Pavel își exprimă bucuria
pentru sosirea prietenilor care i-au „răcorit duhul" (1 Corinteni 16:18).
Un alt verb folosit pentru a exprima ideea de odihnă este hesychazo. El de
scrie odihna de Sabat de care au avut parte ucenicii în timp ce Isus Se odihnea
în mormânt (Luca 23:56), dar mai este folosit și pentru a descrie un mod de
viețuire liniștit (1 Tesaloniceni 4:11) și poate indica faptul că cineva nu are nicio
obiecție și, deci, păstrează liniștea (Faptele 11:18).
Atunci când descrie faptul că Dumnezeu S-a odihnit la crearea lumii în a
șaptea zi, Evrei 4:4 folosește verbul grecesc katapaud, „a face să înceteze, a face
să se odihnească, a se odihni", evocând folosirea Septuagintei, adică a traduce
rii grecești a Vechiului Testament. în mod curios, cele mai multe întrebuințări
ale acestui verb în Noul Testament se găsesc în Evrei 4.
6. De ce le spune llsus ucenicilor să vină deoparte și să se odihnească, având în
vedere numeroasele ocazii de misiune pe care le aveau atunci? în timp ce me
ditezi Da această întrebare, ia în considerare contextul mai amplu din Marcu 6.
Marcu 6:30-32 _____________________________________________________
Versetul: „Veniți singuri la o parte [...] și odihniți-vă" (Marcu 6:31) nu este
formulat ca o invitație. Este exprimat sub forma unui imperativ, care este un
ordin sau o poruncă. Isus este preocupat de ucenicii Săi și de starea lor fizică și
emoțională. Aceștia tocmai se întorseseră dintr-o lungă călătorie misionară în
care Isus îi trimisese doi câte doi (Marcu 6:7). Marcu 6:30 descrie întoarcerea
lor emoționantă. Inimile trebuie să le fi fost pline. Ei voiau să împărtășească
biruințele și eșecurile lor cu Isus; totuși, Isus întrerupe totul, chemându-i mai
întâi să se odihnească. Marcu include și o notă explicativă: „Căci erau mulți care
veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce" (Marcu 6:31). A fi
copleșiți și prea ocupați în lucrarea lui Dumnezeu este o adevărată provocare
și pentru ucenici. Isus ne reamintește că trebuie să ne protejăm sănătatea și
starea de bine emoțională planificând perioade de repaus.
Care sunt acele modalități prin care îl poți ajuta și despovăra pe pastor, pe
prezbiter sau pe o altă persoană despre care știi că ar putea fi epuizată înde
plinind lucrarea Domnului? Ce ai putea face pentru a-ți exprima aprecierea și
a ajuta această persoană să găsească odihnă?
15
Joi, 1 iulie „Un pribeag și fugar"
7. Ce l-a făcut pe Cain să devină un „pribeag și fugar" pe pământ?

Geneza 4:12_______________________________________________________
Textul biblic nu afirmă în mod clar de ce Dumnezeu a avut plăcere de Abel
și de jertfa lui, dar nu a avut plăcere de Cain și de jertfa lui (Geneza 4:4,5).
Dar noi știm de ce: „Cain se înfățișă înaintea lui Dumnezeu având în inima sa
nemulțumire și necredință cu privire la jertfa făgăduită și la nevoia de a aduce
jertfe ca daruri. Darul său nu dovedea pocăință față de păcat. El gândea, așa
cum mulți gândesc astăzi, că ar fi o dovadă de slăbiciune să urmeze exact pla
nul rânduit de Dumnezeu, de a seîncredeîn totul, pentru mântuire,în ispășirea
Mântuitorului făgăduit. El a ales calea încrederii în sine. El avea să se înfățișeze
în virtutea propriilor merite" - Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 72
Dumnezeu a zis despre Cain că avea să fie „un pribeag și un fugar" pe pă
mânt nu pentru că El l-a făcut să devină astfel, ci, mai degrabă, ca o consecință
a propriilor fapte păcătoase ale acestuia. Negăsind odihnă în Dumnezeu, Cain a
descoperit că nu putea să o găsească în niciun alt mod, cel puțin nu adevărata
odihnă.
Termenul ebraic tradus cu „a privit cu plăcere" (Geneza 4:4) ar putea fi redat
și ca „a privit de aproape, a luat în considerare cu mare grijă". Dumnezeu își în
dreaptă privirea atent și minuțios nu atât de mult asupra jertfei, cât asupra ati
tudinii celui care o aduce. Respingerea jertfei de mâncare a lui Cain nu a fost o
reacție arbitrară a unui Dumnezeu capricios. Mai degrabă, ea descrie procesul
de examinare și de cântărire atentă a caracterului, a atitudinii și a motivațiilor
celui care aduce jertfa. Este un bun exemplu de judecată de cercetare.
8. Citește Geneza 4:13-17 și descrie reacția iui Cain față de judecata lui
D u m n eze u._________________________________________________
Când încercăm să fugim din prezența lui Dumnezeu, devenim neliniștiți.
Căutăm să umplem dorința arzătoare după harul divin cu lucruri, cu relații
omenești sau cu o viață ocupată peste măsură. Cain a început să întemeieze o
dinastie și o cetate. Ambele lucruri reprezintă mari realizări și vorbesc despre
determinare și energie, dar dacă este o dinastie lipsită de Dumnezeu și o cetate
răzvrătită, în cele din urmă nu vor însemna nimic.
Chiar daca vom ajunge sâ suferim consecințele păcatelor noastre așa cum
facem de obicei, cum putem învăța să acceptăm iertarea păcatelor care ne
este oferită prin jertfa lui Isus?
16
Vineri, 2 iulie Un gând de încheiere
„După aprecierea rabinilor, esența religiei consta în a fi întotdeauna într-o

activitate intensă. Ei se legau de unele fapte exterioare pentru a-și arăta
înalta lor evlavie. în felul acesta, se despărțeau de Dumnezeu și se zideau în
mulțumirea de sine. Pericolul acesta există și astăzi. Pe măsură ce activitatea
crește și avem succes într-o ramură oarecare a lucrării pentru Dumnezeu, apa
re pericolul de a ne încrede în planurile și metodele omenești. Există tendința
de a ne ruga mai puțin și de a avea credință puțină. Ca și ucenicii, suntem în pri
mejdia de a pierde din vedere dependența noastră de Dumnezeu și de a căuta
să facem un mântuitor din activitatea noastră. Trebuie să privim fără încetare
la Isus și să ne dăm seama că puterea Lui este aceea care săvârșește lucrarea.
Deși trebuie să lucrăm cu râvnă pentru mântuirea celor pierduți, trebuie să ne
luăm timp și pentru meditație, pentru rugăciune și pentru studierea Cuvântului
lui Dumnezeu. " - Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui lisus, p. 362
Studiu ia rând1:
Luca 8-14
Evanghelizare, subcapitolul „Femeile în lucrarea publică"
1. Cine și ce anume a spus în fața întregului norod?
2. Unde și ce a spus Domnul despre o „parte întunecată a trupului"?
3. Ce anume și cui îi dă Domnul cu plăcere?
4. Despre cine și de ce a spus Domnul că nu poate fi ucenicul Lui?
5. Cu ce condiție pot femeile inteligente să ia parte la conducerea grupelor

de studiu biblic?
1 întrebările sunt alcătuite pentru stimularea lecturării zilnice a Bibliei și a scrierilor lui
Ellen G. White, și nu în mod necesar pentru aprofundarea anumitor subiecte.
17
MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI
I. Privire generală
Acest trimestru inaugurează o serie de studii intitulată „Odihnă în Hristos".
Societatea noastră din secolul al XXI-lea este plină de oameni neliniștiți,
îngrijorarea și anxietatea, combinate cu incertitudinea cu privire la viitor, con
tribuie la această neliniște a sufletului. Există o îngrijorare crescândă în rândul
profesioniștilor din domeniul sănătății mintale cu privire la numărul tot mai
mare de oameni deprimați pe care îi tratează. Se estimează că în lume există
peste 300 de milioane de oameni care suferă de depresie și că, în câteva dece
nii, această afecțiune va depăși bolile de inimă ca principală cauză a morții. Se
preconizează că vânzările de antidepresive vor depăși, la nivel mondial, cifra de
șase miliarde, potrivit previziunilor Thomson Reuters Pharma, pe baza estimă
rilor concordante ale analiștilor. Peste 270 de milioane de prescripții medicale
de antidepresive sunt vândute doarîn Statele Uniteîn fiecare an. Studiile noas
tre din acest trimestru, și mai ales studiul din săptămâna aceasta, se concen
trează asupra adevăratei surse a odihnei și oferă sfaturi practice despre cum să
găsim odihnă în iureșul vieților noastre.
în această săptămână vom călători înapoi în timp până la Creațiune și vom
descoperi mementoul veșnic al odihnei în Hristos, Sabatul. Vom studia mâhni
rea adâncă a unui scrib din Vechiul Testament și impactul ei asupra sănătății
lui fizice, mintale și emoționale. Pe parcursul acestui studiu ni se va aminti
constant de invitația lui Isus de a ne odihni. în timp ce învățăm semnificația
cuvântului „odihnă" din Vechiul și din Noul Testament, vom înțelege mai bine
neliniștea lui Cain și vom descoperi cum să ne odihnim pe deplin în Hristos.
!!. Comentariu
Pasajul biblic cel mai cuprinzător despre odihna Sabatului se găsește în
Geneza 2:1-3. La sfârșitul săptămânii Creațiunii, Isus, Creatorul nostru iubitor, a
înălțat un palat în timp, după cum afirmă Abraham Heschel, un autor evreu. în
fiecare Sabat, Isus ne invită să lăsăm în urmă grijile, frământările și anxietățile
și să intrăm în palatul Lui, ca să ne odihnim în El. Palatele pământești sunt
locații geografice distincte. De exemplu, Palatul Versailles, din Franța, are 700
de camere și o suprafață de peste 67 000 de metri pătrați. Făcând parte din
Patrimoniul Mondial, palatul este catalogat drept una dintre cele mai mari re
alizări ale secolului al XVII-lea.
Sabatul - palatul lui Dumnezeu în timp - este cu mult mai plin de semnifi
cație și mai minunat decât acest palat construit de oameni. El datează nu din
secolul a! XVII-lea, ci de la începutul lumii, de la Creațiune. Sabatul îmbrățișează
18
secole și înfrumusețează pământul cu timpul lui sacru în fiecare săptămână.
Este o continuă aducere-aminte despre locul în care se găsește adevărata
odihnă. Sabatul vorbește despre un Dumnezeu care este profund familiarizat
cu nevoile noastre de bază. „în ziua a șaptea [El] S-a odihnit și a răsuflat" nu
pentru că era obosit, ci pentru că știa că noi aveam să fim obosiți. Geneza
2:2 spune: „în ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse."
Timpul nu este un ciclu fără sfârșit de evenimente care presupun numai muncă.
Dumnezeu a binevoit să ne dea o pauză divină - un timp în care să aprofundăm
relația noastră cu El, să ne reînnoim mintea, să ne întărim corpurile și să avem
parte de relații bune în cadrul familiei.
Odihna divină de Sabat aduce cu sine simțământul siguranței, în grija iubi
toare a Creatorului față de noi. în El avem pace. Sabatul este un anihilator al
stresului. Este o garanție că Dumnezeul care a creat lumea aceasta nu a uitat-o
și nu ne-a uitat nici pe noi. După cum noi ne aducem aminte de ziua de odihnă
ca s-o sfințim, și Creatorul nostru își aduce aminte de noi în această zi și revarsă
bogăția de binecuvântări cerești în viețile noastre ca să ne elibereze din robia
fricii, din lanțurile angoasei și din închisoarea îngrijorării.
Invitația iui Dumnezeu de a ne odihni

în Scriptură, Dumnezeu ne invită să ne odihnim luând o pauză de la progra
mul nostru încărcat. Când viața, cu tot zbuciumul ei, ne copleșește, se întâmplă
trei lucruri:
o începem să ne pierdem concentrarea. Evenimentele din prezent par să
ne doboare. Provocările vieții par mult mai mari și noi ne concentrăm asupra
problemelor, în loc să ne îndreptăm atenția spre Dumnezeu, care le poate re
zolva. în iureșul activităților și al îndatoririlor noastre, ne concentrăm asupra
răspunsurilor omenești pentru situațiile noastre dificile, în loc să ne concen
trăm asupra soluțiilor divine.
• Devenim epuizați din punct de vedere fizic, mintal și emoțional. Spunem
și facem lucruri pe care mai târziu le regretăm. Faptul de a fi ocupați duce la obo
seală. Oboseala duce la epuizare, care, la rândul ei, duce la descurajare. Oamenii
ocupați iau decizii în pripă și nu mai reușesc să vadă imaginea de ansamblu din
cauză că sunt atât de solicitați. Ei trebuie să treacă la următoarea problemă ca
s-o rezolve sau la următoarea îndatorire de pe agenda lor. Astfel, au prea puțin
timp să reflecteze la soluția cea mai bună pentru problema cu care se confruntă.
• începem să neglijăm rugăciunea și studiul Bibliei. Drept urmare, viața
noastră devoțională are de suferit. Faptul de a fi ocupați cauzează oboseală,
iar oboseala, ineficiență, lipsă de disciplină, neputința de a ne mai controla
simțămintele și o eroziune a vieții devoționale semnificative.
19
Ellen G. White spune astfel: „Toți cei care sunt învățați de Dumnezeu au
nevoie de ora liniștită de comuniune cu ei înșiși, cu natura și cu Dumnezeu. în
ei trebuie să fie descoperită o viață care nu este în armonie cu lumea, cu obice
iurile sau cu practicile ei; și ei au nevoie de o experiență personală în obținerea
unei cunoașteri a voinței lui Dumnezeu. Trebuie să-L auzim în mod individu
al adresându-Se inimii. Când orice zgomot este adus la tăcere și așteptăm
în liniște înaintea Sa, tăcerea sufletului scoate și mai mult în evidență glasul
lui Dumnezeu. El ne poruncește: «Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu»
(Psalmii 46:10). în felul acesta, se face pregătirea pentru orice lucrare eficientă
pentru Dumnezeu. în mijlocul agitației și al îngrijorărilor zilnice, cel care este
revigorat astfel va fi învăluit de o atmosferă de lumină și pace. El va primi o
nouă doză de forță fizică și mintală. Viața sa va răspândi un miros plăcut și va
evidenția o putere divină, care va ajunge la inimile oamenilor." - Ellen G. White,
Divina vindecare, p. 58
Ai simțit vreodată că alergi de la o responsabilitate la alta copleșit de iureșul
vieții? Mai este încă un e-mail la care trebuie să răspunzi, încă un mesaj de
trimis, încă un telefon de dat, încă un comitet la care trebuie să participi, încă
o persoană cu care trebuie să te vezi... Viața ta pare să fie guvernată de „încă
ceva de făcut". Pur și simplu ai prea multe în agendă ca să le termini pe toate
și, când te pui în pat noaptea, te gândești la tot ce ai lăsat nefăcut. Cu siguranță,
munca ta nu e terminată. Lista cu treburi de făcut este doar pe jumătate bifată,
în cel mai bun caz. Mintea ta este într-o continuă alergare. Somnul nu vine în
timp ce încerci cu disperare să te gândești la o modalitate de a face loc la și mai
multe în programul tău de a doua zi, și așa supraaglomerat.
Invitația lui Hristos se adresează în special oamenilor ocupați, istoviți și
obosiți, care trăiesc într-o lume de 24/7. Ucenicii lui Isus erau îngrijorați și
tulburați după decapitarea lui loan Botezătorul. Isus i-a invitat: „«Veniți singuri
la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.» Căci erau mulți care veneau
și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce" (Marcu 6:31). în tumultul
activităților lor, Isus le-a oferit odihnă. El nu i-a încurajat să se arunce orbește
într-o muncă istovitoare. Invitația Lui ca ei să se odihnească nu era un eveni
ment care să se petreacă o singură dată, doar pentru ucenici. El a rostit aceste
cuvinte de asigurare mulțimilor care îl urmau: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și
împovărați, și Eu vă voi da odihnă" (Matei 11:28). Odihna pe care o oferă Isus
nu este o eliberare de încercări. Este asigurarea lăuntrică a faptului că suntem
în siguranță în El. Isus nu ne va lăsa sau părăsi niciodată. Una dintre cele mai
grele experiențe din viață este simțământul că suntem singuri atunci când tre
cem prin vremuri grele. Exact în acest fel s-a simțit și Baruc, scribul lui leremia.
20
Mâhnirea iui Baruc, neliniștea lui Cain și răspunsul lui Dumnezeu
Baruc a fost scribul lui leremia. Potrivit pasajului din leremia 45:3-5, acest
sărman om a trecut printr-un timp de adâncă durere emoțională. Ierusalimul
urma să fie în curând atacat de armatele dușmane. Viața, așa cum Baruc
știa, avea să se schimbe pentru totdeauna. Suferința, durerea și nenorocirea
se apropiau cu grăbire. L-a cuprins teama. îngrijorarea l-a lovit ca un torent.
Dar Dumnezeu a vorbit și l-a asigurat iarăși că El „[îi va] da ca pradă de răz
boi viața [lui] în toate locurile unde [va] merge" (leremia 45:5). Promisiunile
lui Dumnezeu sunt sigure. Ne putem odihni chiar și în mijlocul celor mai mari
dificultăți, în virtutea asigurării pe care făgăduințele lui Dumnezeu ne-o dau.
în Vechiul Testament există multe cuvinte traduse cu „odihnă". Semnificația
lor este foarte variată: ușurare, liniște, pace sau stabilitate. în Noul Testament,
ele pot fi interpretate ca reprezentând odihnă, relaxare sau stabilitate. Toate
aceste cuvinte au un sens comun: ele implică o pace lăuntrică, un simțământ
de calm și de tihnă. Această odihnă este un dar de la Dumnezeu oferit copiilor
Săi trudiți, atunci când ei vin la El prin credință.
Istoria lui Cain demonstrează că nu există odihnă atunci când ființele uma
ne se răzvrătesc împotriva poruncilor lui Dumnezeu și se încred în judecata
lor. Cain a nesocotit instrucțiunile clare ale lui Dumnezeu. Religia lui era una a
faptelor. El și-a înălțat propria părere mai presus de descoperirea divină a lui
Dumnezeu. Pe de altă parte, Abel a avut pace chiar și în moarte pentru că și-a
pus încrederea în Dumnezeul vieții. Studiul de astăzi ne oferă câteva lecții prac
tice de mare importanță pentru a face față în lumea noastră de 24/7.
III. Aplicație
• Când nu reușim să ne odihnim în grija Creatorului nostru iubitor, viața
noastră se umple de stres și de anxietate. Stresul acesta poate duce la
boală fizică sau la suferință emoțională.
• Creatorul ne-a creat pentru o viață de odihnă. Aceasta este mai mult
decât o odihnă fizică, oricât de importantă este și aceasta. Ea include
pacea minții care derivă din a crede Cuvântul Său, din a ne încrede în
făgăduințele Sale și din a intra în binecuvântarea odihnei Sale de Sabat.
° A trăi separați de Creatorul nostru, așa cum ne ilustrează experiența lui
Cain, nu face decât să zădărnicească încercările noastre de a avea pace
lăuntrică și o bucurie trainică. Odihna provine din a avea o relație de
încredere cu Cel care ne-a creat. în Hristos este odihnă. în făgăduințele
Sale există asigurare. în prezența Sa suntem liberi de anxietate, de îngri
jorare și de griji.
21
STUDIUL
3-9 iulie
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujeas
că drept__________ și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste
care au venit_____________________(1 Corinteni 10:11)
De-a lungul secolelor, mulți oameni au semnalat un comportament ciudat,

neliniștit, la câini și la alte animale domestice înaintea unor cutremure majore.
în prezent, oamenii de știință au stabilit că animalele sunt în stare să detec
teze prima dintre undele seismice ale unui cutremur - unda de presiune, care
ajunge înaintea undei secundare, de cutremur. Probabil acest lucru explică mo
tivul pentru care s-a raportat că animalele manifestă confuzie și agitație chiar
înainte ca pământul să înceapă să se zguduie. Unele animale, precum elefanții,
pot percepe unde sonore de frecvență joasă și vibrații ale unui preșoc sau cu
tremur care are loc înaintea unui cutremur de magnitudine mai mare, pe care
oamenii nu le pot sesiza deloc.
Cu câteva minute înainte ca seismul cu magnitudine 5,8 să lovească zona
Washington, D.C., pe 23 august 2011, unele animale de la Grădina Zoologică
Smithsonian au început să se comporte ciudat. Printre ele s-au numărat lemu-
rii, care au început să scoată țipete puternice cu aproape cincisprezece minute
înainte ca pământul să înceapă să tremure.
în studiu! din săptămâna aceasta vom analiza unele exemple de neliniște
umană ciudată, cauzată nu de dezastre naturale iminente, precum cutremu
rele, ci, mai degrabă, de starea de păcat intrinsecă a ființelor umane căzute -
oameni care și-au găsit odihna în ceea ce Hristos le oferă tuturor celor care vin
la El în credință și în ascultare.
10 iulie-Ziua evanghelistului laic

22
Duminică, 4 iulie Neliniște în pustie
Copiii lui Israel trebuie să se fi simțit neliniștiți și nefericiți când au plecat de

la Sinai, pe drumul spre Canaan. Trecuse mai mult de un an de când părăsiseră
Egiptul (Numeri 1:1). Erau gata să intre în Țara Promisă. Fuseseră numărați și
organizați. Fuseseră martori la manifestările incredibile ale favorii divine și la
semnele evidente ale prezenței lui Dumnezeu. Și, cu toate acestea, primul loc
în care au ajuns după ce au plecat de la Sinai îi găsește văitându-se.
1. De ce se văitau israeDîții?
N u m e ri 11:1-15_____________________________________________________
Israeliții pofteau după carnea, castraveții, pepenii, prăjii, ceapa și usturoiul
din Egipt. „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peștii pe
care-i mâneam în Egipt și care nu ne costau nimic, de castraveți, de pepeni, de
prăji, de ceapă și de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii
noștri nu văd nimic decât mana aceasta" (Numeri 11:4-6). Ei trebuie să fi avut
grave probleme și cu memoria selectivă, când și-au amintit de hrană, dar au
uitat de robie și de suferința îngrozitoare (compară cu Exodul 1).
Ei se hrăniseră cu mana lui Dumnezeu pentru mai mult de un an; și totuși,
nu aveau liniște și doreau altceva. Până și Moise a fost afectat. Să încerci să con
duci un grup de oameni agitați nu este ușor. Dar Moise știa la cine să apeleze:
„Pentru ce mâhnești Tu pe robul Tău și pentru ce n-am căpătat eu trecere îna
intea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?" (Numeri 11:11).
2. Care este răspunsul! iui Dumnezeu la aceste plângeri?
N u m e ri 11:16-33____________________________________________________
Dumnezeu nu este surd la nevoile noastre atunci când ne simțim agitați,

fără liniște. în cazul copiilor lui Israel, El le-a dat prepelițe să-și satisfacă pofta
după carne. Dar, de fapt, nu carnea era ceea ce poporul își dorea. Când suntem
nefericiți, neliniștiți și mânioși, motivul pentru care suntem supărați este, de
cele mai multe ori, doar factorul declanșator, și nu cauza conflictului. Ne lup
tăm pentru că este ceva în neregulă mai în profunzime, care afectează relațiile
noastre de bază. Poporul Israel s-a răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu,
ceva la care toți trebuie să fim atenți, indiferent de situația și de contextul în
care ne găsim, deoarece este mai ușor să ajungem aici decât am gândi.
De ce este atât de ușor să ne amintim de trecut ca fiind mai bun decât a
fost în realitate?
23
Luni, 5 iulie Nemulțumirea este contagioasă
3. De ce erau supărați Maria și Aaron?

N umeri 12:1-3______________________________________________________
în aparență, Maria și Aaron erau nemulțumiți de soția cușită a lui Moise.
Sefora era o străină, fiind originară din Madian (vezi Exodul 3:1). Până și în rân
dul „elitei" lui Israel decăderea naturii umane iese la iveală.
Cu toate acestea, textul biblic arată clar că acesta era un pretext. Principalul
motiv al nemulțumirii lor este legat de darul profetic. în capitolul precedent,
Dumnezeu îi spusese lui Moise să desemneze șaptezeci de bătrâni din Israel care
să-l ajute să ducă povara administrativă a conducerii (Numeri 11:16,17,24,25).
Aaron și Maria aveau și ei roluri-cheieîn conducere (Exodul 4:13-15; Mica 6:4),
dar acum se simțeau amenințați de noua evoluție din cadrul administrației și
au zis: „Oare numai prin Moise vorbește Domnul? Nu vorbește oare și prin
noi?" (Numeri 12:2).
4. Cum a răspuns Dumnezeu la această nemulțumire? De ce crezi că a făcut-o
atât de tranșant?
Numeri 12:4-13_____________________________________________________
Răspunsul lui Dumnezeu este imediat și nu lasă loc de interpretare. Darul
profetic nu este o armă folosită pentru a exercita mai multă putere. Moise era
cât se poate de potrivit pentru poziția de conducător deoarece înțelesese cât
de dependent era de Dumnezeu.
Faptul că Maria este menționată înaintea lui Aaron în versetul 1 sugerează
că ea ar fi putut fi instigatorul atacului asupra lui Moise. La momentul acela,
Aaron slujea deja ca mare-preot al lui Israel. Dacă ar fi fost lovit cu lepră, nu
ar mai fi putut intra în Cortul întâlnirii ca să slujească în favoarea poporului.
Pedepsirea Măriei cu o lepră temporară transmite fără echivoc dezaproba
rea lui Dumnezeu față de amândoi și ajută la schimbarea de atitudine de care
această familie avea nevoie. Pledoaria lui Aaron pentru ea confirmă că și el era
implicat (Numeri 12:11), iar acum, în loc de critică și de nemulțumire, îl ve
dem pe Aaron pledând pentru Maria și pe Moise, mijlocind pentru ea (Numeri
12:11-13). Aceasta este atitudinea pe care Dumnezeu vrea să o vadă la poporul
Său. El aude și o vindecă pe Maria.
Deși este întotdeauna ușor să critici conducerea bisericii la orice nivel, cu
cât mai bună ar fi viața noastră spirituală și de biserică dacă, în loc să ne
plângem, am mijloci pentru liderii noștri chiar și atunci când nu suntem de
acord cu ei?
24
Marți, 6 iuiie Neliniștea duce la răzvrătire
Relatarea biblică începe într-un mod pozitiv. în sfârșit, israeliții au ajuns la

hotarele Canaanului și douăsprezece iscoade sunt trimise să cerceteze țara.
Raportul lor este extraordinar.
5. Citește raportul iscoadelor în Numeri 13:27-33. în ce punct așteptările
israeliților au fost spulberate?_________________________________
în ciuda intervenției lui Caleb, glasurile celor neîncrezători și ale scepticilor

predomină. Poporul Israel nu pornește să cucerească ceea ce Dumnezeu îi pro
misese. Cu inima neliniștită și cuprinsă de îndoială, ei aleg să murmure, în loc
să mărșăluiască și să scoată strigăte de biruință.
Când inima ne este agitată, ne este greu să înaintăm prin credință. Totuși,
neliniștea nu ne afectează doar emoțiile. Oamenii de știință spun că există o
relație directă cauză-efect între liniștea sau odihna insuficientă (inclusiv lipsa
somnului) și alegerile greșite, ceea ce duce la obezitate, la adicții, la mai multă
neliniște și la nefericire.
6. Ce s-a întâmplat după aceea?
Numeri 14:1-10_____________________________________________________
Lucrurile au mers din rău în mai rău. Rugămintea disperată a lui Caleb:
„Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului" (Numeri 14:9) nu a fost luată
în seamă și întreaga adunare s-a pregătit să îi omoare cu pietre pe liderii ei.
Neliniștea duce la răzvrătire și răzvrătirea duce, în cele din urmă, la moarte.
„Iscoadele necredincioase îi învinuiau în gura mare pe Caleb și pe losua și
cineva a strigat că trebuie să fie omorâți cu pietre. Gloata nebună a pus mâna
pe pietre cu care să-i omoare pe bărbații aceștia credincioși. S-au aruncat asu
pra lor cu țipete de nebunie, când, deodată, pietrele le-au căzut din mâini. Au
amuțit și au început să tremure de spaimă. Dumnezeu intervenise pentru a
opri planurile lor ucigașe. Slava prezenței Sale, asemenea unei flăcări arzătoa
re, a luminat Cortul întâlnirii. Tot poporul a văzut semnul acesta de la Domnul.
Cineva mai puternic decât ei Se descoperea și nimeni n-a îndrăznit să se mai
împotrivească. Iscoadele care aduseseră raportul rău se încovoiară lovite de
groază și, abia suflând, își căutară drumul spre corturile lor." - Ellen G. White,
Patriarhi și profeți, p. 390
Dumnezeu a înțeles că, deși pietrele le erau destinate lui Moise, lui Caleb și
lui losua, rebeliunea era, de fapt, îndreptată împotriva Lui.
25
Miercuri, 7 iulie Un mijlocitor
7. Ce ocazie i-a oferit Dumnezeu lui Moise în fața acestei răzvrătiri?

Numeri 14:11,12____________________________________________________
Dumnezeu S-a oferit să-i nimicească pe israeliți și să întemeieze o nouă
națiune, cu Moise ca părinte al ei.
8. Cum a răspuns Moise la această rebeliune fățișă, îndreptată nu doar împo
triva lui, ci și împotriva lui Dumnezeu?
Numeri 14:13-19____________________________________________________
Acesta este momentul în care îl putem vedea pe adevăratul om al lui

Dumnezeu. Răspunsul lui Moise, înghețat în timp, îl anticipează pe Mijlocitorul
care, cu peste 1 400 de ani mai târziu, avea să Se roage pentru ucenicii Săi, în
necazurile lor (loan 17). De fapt, mulți teologi și cercetători ai Bibliei au văzut
în ceea ce a făcut Moise aici un exemplu a ceea ce Domnul Hristos face pen
tru noi. Vina lor, vina noastră, nu este nici măcar contestată. Și totuși, Moise
pledează spunând: „«După mărimea îndurării Tale» (Numeri 14:19), Te rog să-i
ierți pe acești oameni." Și, ceea ce Dumnezeu a făcut atunci datorită mijlocirii
lui Moise face pentru noi astăzi datorită lui Isus, în virtutea morții, a învierii și
a mijlocirii Sale pentru noi.
Așadar, Moise stăruie: „Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după
mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici"
(Numeri 14:19). Harul combate răzvrătirea și neliniștea în esența lor. Iertarea
oferă noi începuturi.
Și totuși, sunt niște costuri. Harul nu poate fi niciodată ieftin. Deși sunt iertați,
oamenii vor avea de înfruntat consecințele răzvrătirii lor și acea generație nu va
intra în Țara Promisă (Numeri 14:20-23).
Da, Dumnezeu îi va susține pentru alți treizeci și opt de ani în pribegie. îi va
hrăni. Le va vorbi din Cortul întâlnirii. Va fi alături de ei în pustie. Dar apoi, ei
vor muri și o nouă generație va prelua ștafeta și va găsi odihnă în Țara Promisă.
Sună a judecată; și totuși este, realmente, har. Cum avea această generație
să fie în stare să cucerească puternicele orașe-state ale Canaanului, dacă încă
nu învățase să se încreadă în El? Cum aveau să fie israeliții o lumină pentru
neamuri, când ei înșiși se poticneau în întuneric?
Ce lecții dificile ai învățat despre consecințele păcatului iertat?
26
Joi, 8 iulie Credința în contrast cu încumetarea
9. Ce asemănări observi între peregrinările poporului Israel prin pustie și po

porul lui Dumnezeu care trăiește chiar înainte de a doua venire a lui Isus?
(Vezi 1 Cor intern 10:1-11.)____________________________________________
De-a lungul istoriei, poporul lui Dumnezeu a pribegit prin pustie, în dru
mul lui către Țara Promisă. Pustia aceasta are multe fețe. Acum, ea poate fi o
avalanșă media nesfârșită, cu bipurile constante ale mesajelor primite și cu stri
gătul nesfârșit al divertismentului. Pustia încearcă să ne vândă pornografia ca
fiind dragoste și materialismul ca fiind răspunsul la problemele noastre: Dacă
am fi puțin mai în formă, puțin mai tineri, puțin mai avuți, puțin mai arătoși - ni
s-ar rezolva toate problemele.
Asemenea israeliților, și noi suntem neliniștiți în căutarea după pace și atât
de des o căutăm în locurile greșite.
10. Cum au reacționat israeliții față de judecata lui Dumnezeu?
N u me r i 14:39-45____________________________________________________
Reacția poporului față de judecata divină este tipică: „... Am păcătuit", au spus
ei. „Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul" (Numeri 14:40).
Un angajament cu jumătate de inimă este ca un vaccin administrat neco
respunzător - nu funcționează. Astăzi, medicii recomandă vaccinarea contra
hepatitei B imediat după naștere, în primele douăzeci și patru de ore de viață.
Este un început bun. Cu toate acestea, după prima doză, dacă nu există și pri
mul sau al doilea rapel la timpul potrivit și cu doza potrivită, nu există nicio
protecție împotriva hepatitei B.
întorsătura adusă de răzvrătirea poporului Israel raportată în Numeri 14 a
avut drept consecințe dezamăgirea și moartea. Israeliții au nesocotit noile în
drumări ale lui Dumnezeu și, cu încăpățânare, au lansat un atac asupra țării pe
care voiau să o cucerească fără să aibă chivotul legământului sau conducerea
lui Moise.
încumetarea costă; încumetarea duce la moarte. Prea adesea, ea este ge
nerată de teamă. Pentru că ne este teamă de ceva, luăm decizii pe care mai
târziu le regretăm.
Gândește-te la un moment când ai acționat prin credință și la un moment
când ai acționat din încumetare. Care a fost diferența crucială?
27
„Poruncindu-le să se retragă din țara vrăjmașilor lor, Dumnezeu a pus la

probă aparenta lor supunere și s-a dovedit că nu era reală. Erau conștienți că
au păcătuit mult prin faptul că îngăduiseră furiei să-i stăpânească și că încerca
seră să ucidă iscoadele care îi îndemnau să asculte de Dumnezeu; dar au fost
cuprinși de groază când și-au dat seama că făcuseră o greșeală teribilă, ale cărei
consecințe aveau să se dovedească a fi dezastruoase pentru ei. Inima lor era
neschimbată și n-aveau nevoie decât de un motiv care să le prilejuiască o iz
bucnire asemănătoare. Și se ivi când Moise, cu autoritatea dată de Dumnezeu,
le porunci să se întoarcă în pustie." - Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 391
„Căci încumetarea este credința contrafăcută de Satana. Credința cere îm
plinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și duce roade în ascultare. încumetarea se
întemeiază și ea pe făgăduințe, dar le folosește la fel ca Satana, pentru a scuza
nelegiuirea. Credința i-ar fi făcut pe primii noștri părinți să se încreadă în iubi
rea lui Dumnezeu și să asculte de poruncile Lui. încumetarea i-a făcut să calce
Legea Lui, crezând că iubirea Lui cea mare îi va scăpa de urmările păcatului lor.
Aceea nu este credință, care cere favoarea Cerului, dar nu împlinește condițiile
pe baza cărora urmează să se acorde harul. Adevărata credință se întemeiază pe
făgăduințele și pe rânduielile Sfintei Scripturi." - Idem, Hristos, Lumina lumii/
Viața lui lisus, p. 126
Studiu la rând:
Luca 15-21
Evanghelizare, subcapitolul „Educația și pregătirea profesională"
1. Ce a spus Domnul să facem cu ajutorul bogățiilor nedrepte?
2. Ce făceau cei pentru care Domnul a spus special o pildă?
3. Cui i-a spus Domnul că nu a cunoscut vremea când a fost cercetată?
4. Cu ce anume a spus Domnul că ar putea să ni se îngreuneze inimile?
5. Care este marele obiectiv al educației?
28
Studiul din săptămâna aceasta, intitulat „Neliniștiți și răzvrătiți", se con
centrează asupra relației dintre păcătoșenia naturii noastre umane decăzute
și lipsa păcii interioare. Starea de neliniște este acea nemulțumire sâcâitoare
față de viață. Neliniștea luptă împotriva circumstanțelor vieții atunci când ele
nu sunt așa cum se așteaptă să fie. Neliniștea nu reușește cu niciun chip să
accepte viața în alte condiții decât cele ideale. Nu este mulțumită cu ce are și
încearcă din răsputeri să obțină mai mult.
Această nemulțumire este descoperită în atitudinea de răzvrătire a popo
rului Israel în pustie. în îndurarea Sa, Dumnezeu le dăduse mană pentru a le
potoli foamea în timp ce peregrinau prin pustie în drumul lor spre Canaan.
Nemulțumiți, ei i s-au plâns lui Moise și au cerut stăruitor „oalele cu carne"
din Egipt (Exodul 16:3). Starea de neliniște și răzvrătirea lor i-au determinat
să implore să se întoarcă în Egipt. Răzvrătirea duce la neliniște, iar neliniștea
intensifică răzvrătirea.
Această asociere de neliniște și răzvrătire este adesea urmarea lipsei de
credință. în studiul din săptămâna aceasta vom reflecta asupra experienței
celor zece iscoade care au cercetat Țara Promisă. Trimișii israeliților au văzut
minunatele bogății ale țării, au recunoscut că era o „țară unde curge lapte și
miere", dar nu au avut credința că Dumnezeu putea să-i înfrângă pe dușmanii
lor care ocupau acel teritoriu. Această lipsă de credință a izbucnit într-o răzvră
tire fățișă. Apoi, în timp ce Dumnezeu le prezenta consecințele, ei s-au aruncat
în luptă contrar îndrumărilor date de Dumnezeu și au suferit o înfrângere îngro
zitoare. în acest studiu vom analiza cu mare atenție și diferența dintre credință
și încumetate.
Neliniștea și răzvrătirea duc la decizii pripite și la consecințe cumplite,
întâlnim acest lucru și în experiența lui Aaron și a Măriei, care s-au răzvrătit
împotriva autorității lui Dumnezeu și a conducerii lui Moise. în loc să-și lase fra
tele și sora să suporte tot impactul consecințelor răzvrătirii lor, Moise a mijlocit
pentru ei. Dumnezeu a auzit rugăciunea lui. Mijlocirea schimbă considerabil
lupta dintre bine și rău.
II. Comentariu
Există o poveste sugestivă despre un rege credincios care era foarte deran
jat de ingratitudinea celor de la curtea sa. El a pregătit pentru ei un mare ospăț.
Imediat ce invitații de rang înalt s-au așezat la masă (după ordinea prestabilită),
un cerșetor a intrat în sală, târându-și picioarele, s-a așezat și el la masa regelui
29
și a început să ia din toate mâncărurile, înfulecând fără nicio reținere. După
ce s-a îmbuibat, a părăsit încăperea fără să spună nimic. Plini de indignare și
furioși, oaspeții au cerut permisiunea să pună mâna pe vagabond și să-l rupă în
bucăți pentru lipsa Iui de recunoștință. Atunci, regele le-a spus: „Cerșetorul i-a
făcut o singură dată unui rege pământesc ceea ce voi îi faceți lui Dumnezeu de
trei ori în fiecare zi. Vă așezați la masă și mâncați până vă săturați. Apoi plecați
fără să-L recunoașteți pe Dumnezeu sau să exprimați un cuvânt de mulțumire
la adresa Lui."
Exact aceasta era problema poporului Israel. Lipsa de recunoștință este
chiar miezul studiului „Neliniștit și răzvrătit". Când uităm ce a făcut Dumnezeu
pentru noi în trecut, ce face în prezent și ce va face în viitor, urmarea naturală
este nemulțumirea. într-o declarație remarcabilă, Ellen G. White vorbește di
rect despre problema uitării binecuvântărilor lui Dumnezeu din viața noastră.
„Ei au uitat amara lor experiență din Egipt. Ei au uitat bunătatea și puterea
lui Dumnezeu desfășurate în favoarea lor, atunci când i-a eliberat din sclavie. Ei
au uitat cum le-au fost salvați copiii atunci când îngerul nimicitor i-a lovit pe în
tâii născuți ai Egiptului. Ei au uitat marea manifestare a puterii divine la Marea
Roșie. Ei au uitat că, în timp ce au trecut cu bine pe drumul care fusese deschis
pentru ei, armatele vrăjmașilor lor, care au încercat să-i urmărească, au fost
acoperite de apele mării. Au văzut însă numai prezentele lor neajunsuri și în
cercări; și, în loc să spună: «Dumnezeu a făcut lucruri mari pentru noi; deși am
fost sclavi, El face din noi o mare națiune», ei vorbeau numai de greutățile dru
mului, întrebându-se când oare se va sfârși peregrinajul lor obositor." - Ellen G.
White, Patriarhi și profeți, p. 293 (subliniere adăugată)
Lipsa de recunoștință denotă imaturitate spirituală. Ai observat ce memorie
de scurtă durată au bebelușii? Ei vor ca nevoile să le fie satisfăcute imediat. Nu
au răbdare. Nu își amintesc cum părinții lor le-au împlinit nevoile ieri și nu au
încredere că li le vor împlini și mâine. Ei trăiesc pentru prezent. într-o anumită
măsură, israeliții erau ca niște copii, imaturi. Ei voiau ca nevoile lor să le fie îm
plinite imediat, uitând ce făcuse Dumnezeu pentru ei în trecut.
în timp ce mergeau prin deșertul arid, traversând nisipuri arzătoare, stră
bătând trecători înguste prin munți și parcurgând regiuni deluroase și acci
dentate, israeliții, istoviți, se gândeau numai la nevoile lor imediate. Uitaseră
de bogăția binecuvântărilor lui Dumnezeu. Le lipsea maturitatea spirituală.
Ingratitudinea duce întotdeauna la neliniște. Nemulțumirea ia naștere atunci
când nu suntem recunoscători și este cauzată, în mare parte, de lipsa de
credință. Când Moise s-a căsătorit cu Sefora, o străină din Madian, Maria și
Aaron au fost nemulțumiți. Nu au avut încredere în călăuzirea lui Dumnezeu.
30
Când Dumnezeu le-a oferit mană în deșert, mulți israeliți au fost nemulțumiți și
au vrut să se întoarcă în Egipt. Ajungem să fim neliniștiți atunci când pierdem
din vedere obiectivul. Psalmistul David ne încurajează „să nu [uităm] niciuna
din binefacerile Lui" (Psalmii 103:2). Când păstrăm clar în minte bunătatea lui
Dumnezeu aceasta aduce pace inimilor noastre. în fiecare zi, timp de patruzeci
de ani în pribegiile lor prin pustie, israeliții au avut ocazia să se bucure de bu
nătatea lui Dumnezeu atunci când cădea mana.
Mana: un simbol pentru Pâinea vieții

Mana din pustie a fost un simbol grăitor al grijii constante a lui Dumnezeu. A
fost, de asemenea, o aducere-aminte despre Mesia care trebuia să vină pentru
a împlini foamea lor spirituală și pentru a.le da adevărata odihnă. Profeții evrei
au văzut în reprezentarea pâinii un simbol al lui Mesia care avea să vină și să
împlinească toate nevoile lui Israel. Profetul Isaia declară: „Voi, toți cei însetați,
veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! [...] De ce cântăriți argint pentru un lu
cru care nu hrănește? De ce vă dați câștigul muncii pentru ceva ce nu satură?"
(Isaia 55:1,2). Aici, pâinea este în mod clar un simbol al hranei spirituale care
împlinește sufletul. După ce a hrănit cinci mii de oameni adunați pe un deal
din Galileea, printr-o minune care ie reamintea de modul în care Israel fusese
hrănit de Dumnezeu cu mană, Isus a declarat: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a
coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac" (loan
6:51). Mana care cădea zilnic în pustie pentru a satisface nevoile poporului
lui Dumnezeu avea un mesaj mai profund. După cum Dumnezeu le potolise
foamea fizică, tot astfel El avea să le potolească foamea sufletului. El tânjea să
dea odihnă minții și trupului lor, dacă, prin credință, ei aveau să se încreadă în
purtarea Lui de grijă. Dar ei nu au apreciat binecuvântările Cerului, și spiritul lor
neliniștit i-a făcut să se răzvrătească împotriva planurilor lui Dumnezeu pentru
viața lor.
Experiența pribegiei lui Israel prin pustie este o istorie clasică a lipsei de
recunoștință, a nemulțumirii și a necredinței. Starea de neliniște, anxietatea
paralizantă și îngrijorarea excesivă sunt, de cele mai multe ori, semne ale
necredinței. Există și excepții. Uneori, o suferință emoțională adânc înrădăcina
tă este cauzată de o problemă fizică sau mentală și necesită o rezolvare medi
cală. Dar, de cele mai multe ori, ca în cazul poporului Israel, la originea neliniștii
și a anxietății se află necredința.
Cefe zece iscoade: neliniște și încumetare

Cu siguranță, acest lucru este adevărat în dreptul iscoadelor pe care Moise
le-a trimis ca să spioneze țara care îi fusese făgăduită lui Israel. Investigația lor
31
trebuia să fie completă. Armatele lui Israel trebuiau să fie bine informate. Un
raport bun avea să-i conducă la o cucerire cutezătoare. Cei trimiși în cercetare
au urmat cu mare grijă instrucțiunile lui Moise. Au fost credincioși însărcinării
date. Au explorat țara timp de patruzeci de zile, apoi s-au întors. Iscoadele au
prezentat un raport splendid. Plini de entuziasm, ei au povestit despre o țară
bogată și roditoare, cu recolte îmbelșugate. Dar apoi, anxietatea încărcată de
frică a început să avertizeze cu privire la ceea ce ei percepuseră a fi niște uriași,
cu privire la cetăți întărite de nepătruns și armate masive de vrăjmași. Erau
neliniștiți, cuprinși de teamă, și le lipsea încrederea că Dumnezeu îi putea iz
băvi. Au devenit atât de frustrați, încât au amenințat că-i vor ucide cu pietre pe
cei doi spioni, losua și Caleb, care au adus un raport pozitiv despre șansele lor
de a cuceri țara. în cele din urmă, într-un act nesăbuit, după ce Dumnezeu le-a
interzis să meargă mai departe, s-au avântat în luptă și au suferit o înfrângere
zdrobitoare.
Credința i-ar fi condus înainte încrezători în Dumnezeu pentru victorie,
încumetarea i-a condus înainte încrezători în propriile capacități pentru a îm
plini misiunea și au fost complet înfrânți. Credința are încredere în Dumnezeu,
îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt și merge mai departe spre biruință.
Moise: mijlocirea
Un aspect important subliniat în acest studiu este mijlocirea lui Moise pen
tru poporul lui. în ciuda răzvrătirii și necredinței copiilor lui Israel, Moise nu i-a
abandonat. El a mijlocit pentru ei până când a obținut asigurarea că Dumnezeu
avea să-Și cruțe poporul și să-l ducă în Țara Promisă. Moise este un tip al lui
Hristos. Isus ne conduce din sclavia Egiptului acestei lumi, prin pustie, către
Țara Promisă. El nu ne va abandona niciodată. Nu ne va părăsi pentru că l-am
înșelat așteptările. Azi, El mijlocește pentru tine. Ești în gândul Lui. Ești în inima
Lui. Dacă îi permitem, puternicul nostru Mijlocitor ne va duce acasă pentru a
trăi veșnic cu El.
OII. Aplicație
Ellen G. White face următorul comentariu profund, care scoate la iveală
cauza nemulțumirii și a nerecunoștinței noastre: „Facem noi bine când sun
tem necredincioși în felul acesta? De ce am fi oare nerecunoscători și lipsiți
de încredere? Isus este prietenul nostru: întregul cer este interesat de binele
nostru; iar neliniștea și temerea noastră nu fac decât să-L întristeze pe Duhul
Sfânt al lui Dumnezeu. N-ar trebui să ne complăcem în griji care nu fac decât să
ne roadă și să ne uzeze, dar nu ne ajută să putem trece cu bine încercările. N-ar
trebui să i se acorde niciun loc în viața noastră acelei neîncrederi în Dumnezeu
32
care ne conduce să facem din pregătirea pentru nevoile viitoare scopul princi
pal al vieții, ca și când fericirea noastră ar consta în aceste lucruri pământești.
Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de griji." - Ellen G.
White, Patriarhi și profeți, p. 294. Apostolul Petru ne invită să aruncăm „asupra
Lui toate îngrijorările [noastre], căci El însuși îngrijește de [noi]" (1 Petru 5:7).
Cum putemînvăța să neîncredem cu adevăratîn Dumnezeu șiîn făgăduințele
Sale altfel decât acționând prin credința în acele făgăduințe? împărtășiți exem
ple din experiența voastră făcând exact acest lucru: acționând pe baza promi
siunilor lui Dumnezeu.
33
10-16 iulie
Rădăcinile neliniștii
Sabat dupâ-amiază
Text de memorat: „Căci acolo unde este____________________, este
tulburare și tot felul de fapte rele." (lacov 3:16)
Plopii tremurători sunt copaci frumoși, care ating și 15-30 de metri înălțime.
Le priește cel mai bine clima rece, cu veri răcoroase. Lemnul lor este folosit
pentru fabricarea mobilei, precum și a chibriturilor și a hârtiei. în timpul ier
nilor grele, căprioarele și alte animale se hrănesc de multe ori din plopii tre
murători tineri, deoarece scoarța lor conține multe substanțe nutritive. Acești
copaci au nevoie de mult soare și cresc tot timpul - chiar și pe durata iernii -,
ceea ce face din ei o sursă importantă de hrană în acest sezon, pentru diverse
animale.
Totuși, plopii tremurători sunt cei mai renumiți pentru că au unul dintre
cele mai mari sisteme radiculare din lumea plantelor. Rădăcinile se întind cu
ajutorul unor ventuze subterane și formează colonii care se pot răspândi rela
tiv repede, acoperind suprafețe mari. Plopii propriu-ziși pot trăi până la o sută
cincizeci de ani, dar organismul mai extins de sub pământ poate trăi mii de ani.
în studiul din săptămâna aceasta vrem să descoperim o parte din rădăcinile
stării noastre de neliniște. Există multe lucruri care ne pot împiedica să gă
sim adevărata odihnă în Isus. Unele sunt evidente și nu necesită multă atenție.
Altele pot fi mai puțin evidente și, asemenea organismului imens al plopilor
tremurători care nu se vede sub pământ, s-ar putea să nu fim întotdeauna
conștienți de atitudinile și de acțiunile care ne separă de Mântuitorul nostru.
17 iulie-Ziua misiunii mondiale (coîectă misiunea mondială)

34
Duminică, 11 iulie Isus aduce divizare
Foarte puțini oameni se bucură când există un conflict. Tânjim după armo
nie și după pace. în bisericile sau în instituțiile noastre chiar ținem seminare
despre reconciliere și despre gestionarea conflictelor.
1. Ce vrea să spună Dsus când afirmă că El nu a venit să aducă pacea, ci sabia?
Ce înseamnă aceasta ținând cont că isus este „Domn al păcii" (isaia 9:6)?
Matei 10:34-39_____________________________________________________
Afirmația lui Isus din Matei 10:34-39 este șocant de ilogică. Mântuitorul,
care a venit ca un prunc neajutorat, în loc să vină ca un împărat puternicîncon-
jurat de gărzi de elită, care le-a predicat despre dragoste atât prietenilor, cât și
dușmanilor, le spune acum urmașilor Săi că aduce dezbinare și lupte. Ucenicii
și ascultătorii Lui s-au întrebat, probabil, așa acum ne întrebăm și noi: Cum este
posibil așa ceva?
Pasajul din Matei 10:35-39 vorbește cu adevărat despre supunere și des
pre loialitate. Când citează din Mica 7:6, Isus își somează audiența să ia ho
tărâri care vizează veșnicia. Un fiu ar trebui să-și iubească și să-și cinstească
părinții. Aceasta era o cerință a Legii pe care Moise o primise pe munte. Era
parte a modului de operare prevăzut de Dumnezeu. Și totuși, dacă dragostea
aceasta ar fi mai mare decât angajamentul lui față de Isus, ar necesita o decizie
grea. Un tată și o mamă ar trebui să-și iubească nespus copiii și să le poarte de
grijă. Totuși, dacă acea dragoste ar trece dincolo de angajamentul părinților
față de Isus, ar necesita o decizie dificilă. Mai întâi ce este mai important, ne
reamintește Isus în acest pasaj.
Domnul Hristos exprimă clar această alegere prin intermediul a trei fraze
în care folosește termenul „vrednic". Calitatea de a fi vrednic nu se bazează
pe standardele morale înalte și nici pe biruința asupra păcatului. Vrednicia se
bazează pe relația unui om cu Isus. Suntem vrednici atunci când îl alegem pe
El înaintea oricărui alt lucru - inclusiv a mamei, a tatălui sau a copiilor. Alegem
suferința crucii și îl urmăm pe Isus.
„Nu am altă dorință mai fierbinte decât să îi văd pe tinerii noștri însuflețiți
de spiritul religiei curate, care îi va conduce să-și ia crucea și să-L urmeze pe
Isus. Mergeți înainte, tineri ucenici ai lui Hristos, stăpâniți de principii, îmbrăcați
în haina curăției și a neprihănirii! Mântuitorul vă va îndruma în poziția care se
potrivește cel mai bine talentelor voastre și din care puteți fi cel mai mult de
folos." - Ellen G. White, Mărturii, voi. 5, p. 87
Uneori suntem constrânși să ducem o cruce, iar alteori alegem singuri să ducem
una. în ambele cazuri, care este secretul pentru a duce acea cruce cu credincioșie?
35
Luni, 12 iulie Egoismul
Ca și în cazul plopului tremurător și al sistemului lui subteran atât de extins,

egoismul este parte din uriașul sistem subteran numit „păcat", care ne împie
dică să găsim adevărata odihnă în Isus. Dintre toate manifestările păcatului în
viața noastră, egoismul pare să se manifeste cel mai ușor, nu-i așa? Pentru
majoritatea dintre noi, egoismul este la fel de natural ca respirația.
2. Descrie care este problema evidențiată în parabola lui Isus. Faptul de a
face planuri pentru viitor este un lucru egoist și exprimă nepăsare față de
împărăția lui Dumnezeu? Dacă nu este așa, atunci cu privire la ce ne averti
zează Isus?
Luca 12:13-21______________________________________________________
Parabola aceasta apare doar în Evanghelia după Luca și este relatată
ca răspuns la o întrebare anonimă venită din mulțime. întrebat cu privire la
moștenire, Isus răspunde prin a refuza rolul de arbitru între frați. în schimb,
alege să meargă direct la problema de fond cea mai mare, și anume egoismul.
El sapă mai adânc pentru a arăta multitudinea de rădăcini care se află la baza
acțiunilor noastre.
3. Gândește-te la manifestările egoismului în viața ta. Cum afectează egoismul
relația noastră cu Dumnezeu, cu partenerul de viață și cu familia apropiată,
cu familia noastră mai mare - biserica cu vecinii și cu colegii noștri de
muncă? Ce secret descoperim în Filipeni 2:5-8?
Pentru că s-a concentrat doar pe propriile nevoi și ambiții, bogatul anonim

din parabola lui Isus a uitat să ia în considerare realitățile cerești nevăzute. Mai
mare, mai bun și mai mult nu constituie principiile fundamentale ale împărăției
lui Dumnezeu. Pavel ne oferă o frântură din ceea ce L-a motivat pe Domnul Isus
atunci când S-a hotărât să devină înlocuitorul nostru.
Filipeni 2:5-8 descrie prototipul altruismului, al smereniei și al dragostei.
Dacă dragostea pentru Dumnezeu și pentru alții nu stă la baza alegerilor și a
priorităților noastre, vom continua să construim mai multe grânare pentru noi
aici și să adunăm mai puține comori în ceruri (Matei 6:20).
De ce este așa de ușor să ne lăsăm prinși de dorința după bogăție și după
posesiuni materiale? Deși toți avem nevoie de bani pentru a supraviețui, de
ce pare că oricât am avea, vrem întotdeauna mai mult?
36
Marți, 13 iulie Ambiția
Studierea ultimei săptămâni din lucrarea de slujire a lui Isus pe pământ, di
naintea crucificării Sale, este întotdeauna un izvor de încurajare și de inspirație.
Aceasta ne oferă și un exemplu despre modul în care neliniștea și ambiția îi
conduc pe oameni să facă și să spună lucruri nechibzuite.
4. Citește Luca 22:14-30 și gândește-te ce a simțit Isus când i-a auzit pe ucenici
certându-se, în timpul acelei cine soiemne, cu privire la care dintre ei trebu
ia socotit cel mai mare (Luca 22:24). De ce ucenicii s-au lăsat distrași de ia
această ocazie memorabilă și s-au concentrat pe măreția omenească?
Rareori vorbim cu alții despre cine este cel mai mare în biserica noastră, în
familia noastră sau la locul nostru de muncă. S-ar putea să ne gândim mult la
acest lucru, dar, în realitate, cine vorbește deschis?
Nu era prima dată când această întrebare era ridicată în comunitatea celor
care-L urmau pe Isus. în Matei 18:1 o regăsim formulată de ucenici într-un mod
mai abstract: „Cine este mai mare în împărăția cerurilor?" Răspunsul lui Isus
implică o lecție practică, un exemplu concret. Cheamă un copil și îl așază în
centrul grupului. Ochii sunt larg deschiși; sprâncenele sunt ridicate. Acțiunea
lui Isus necesită o explicație și, în Matei 18:3, învățătorul o oferă: „Adevărat
vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște
copilași, cu niciun chip nu veți intra în împărăția cerurilor."
Convertirea este fundamentală pentru găsirea adevăratei odihne în Isus.
Realizăm că avem nevoie de ajutor din afară. Dintr-odată ne dăm seama că nu ne
putem baza pe noi înșine, ci avem nevoie să ne bizuim pe Isus. Trăim experiența
transformării valorilor și a ambițiilor noastre. Isus le spune ucenicilor: Aveți încre
dere în Mine și bizuiți-vă pe Mine ca acest copii. Adevărata măreție înseamnă să
renunți la drepturile tale și să îmbrățișezi valorile împărăției.
Din nefericire, se pare că ucenicii nu învățaseră lecția aceasta la momentul
în care Isus a luat cu ei ultima cină. Ciorovăiala și conflictele interne au stricat
un moment de comuniune desăvârșită care nu avea să se mai repete niciodată.
Toate acestea chiar și după ani petrecuți cu Isus, lucrând cu învățătorul,
ascultând și învățând la picioarele Lui? Ce exemplu trist despre cât de co
ruptă continuă să fie inima omului! Totuși, dintr-o perspectivă mai pozitivă,
gândește-te la realitatea mereu prezentă a harului Domnului, care, în ciuda
discuției patetice din rândul urmașilor Lui, nu renunță la ei.
De ce ațintirea privirii asupra iui isus pe cruce ar trebui să fie un remediu pu
ternic împotriva dorinței de înălțare de sine căreia îi cădem pradă cei mai mulți?
37
Miercuri, 14 iulie Ipocrizia
Un ipocrit (sau fățarnic) este cineva care se preface, care vrea să pară că este
cine de fapt nu este. Termenul este folosit de șapte ori în Matei 23, într-un dis
curs prin care Isusîiface să roșească în mod public pe cărturari și pe farisei, con
ducătorii religioși ai iudeilor (Matei 23:13,14,15,23,25,27,29). Evangheliile ni-L
prezintă pe Isus ca fiind Cel care le oferă har și iertare desfrânaților, vameșilor,
prostituatelor și chiar ucigașilor, dar care nu manifestă nicio înțelegere față de
cei fățarnici (vezi numeroasele referințe suplimentare în Matei 6:2,5,16; 7:5;
15:7-9; 22:18).
5. Citește Matei 23:1-13 și fă o listă cu patru caracteristici principale ale unui
fățarnic menționate de Isus.
Isus le asociază fariseilor și cărturarilor patru caracteristici. în sistemul iuda

ismului din primul secol î.Hr., fariseii reprezentau aripa religioasă conservatoa
re. Ei erau interesați de legea scrisă și orală și accentuau puritatea rituală. La
capătul celălalt erau saducheii, un grup de lideri în mare parte bogați, adesea
asociați cu clasa preoțească de elită. Ei erau foarte elenizați (adică vorbeau
limba greacă și erau foarte familiarizați cu filozofia greacă) și nu credeau în
judecată sau în viața de apoi, l-am descrie ca fiind liberali. Ambele grupări erau
vinovate de ipocrizie.
Potrivit lui Isus, noi suntem ipocriți dacă nu facem ceea ce spunem, dacă fa
cem ca religia să fie mai grea pentru ceilalți fără să aplicăm aceleași standarde
la noi înșine, dacă vrem ca alții să aplaude zelul nostru religios și cerem onoa
rea și recunoașterea care îi aparțin doar Tatălui nostru ceresc.
Indiferent cât de tăioase și la obiect erau cuvintele Lui, implicarea lui Isus
față de cei pe care i-a numit fățarnici a fost, negreșit, plină de dragoste și de
grijă, chiar și pentru ei.
„O milă dumnezeiască s-a arătat pe fața Fiului lui Dumnezeu când a arun
cat o lungă privire de regret asupra templului și apoi asupra ascultătorilor
Lui. Cu vocea înecată de durere și de lacrimi amare, a exclamat: «lerusalime,
lerusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte
ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați
vrut!»" - Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui lisus, p. 620
Nu trebuie neapărat să fii un lider religios ca să te faci vinovat de genul
de fățărnicie pe care Isus îl condamnă vehement aici. Cum putem învăța să
vedem ipocrizia în noi, dacă este, și cum putem scăpa de ea?
38
Joi, 15 iulie îndepărtarea neliniștii
6. Care este secretul pentru a birui dezbinarea, egoismul, ambiția și ipocrizia și

a găsi adevărata odihnă?
loan 14:1-6________________________________________________________
Biruința asupra neliniștii începe întotdeauna cu Isus. El este Calea, Adevărul

și Viața. El știe direcția corectă atunci când noi rătăcim fără nicio țintă prin
pustiul lumii noastre saturate de media; în calitate de Dătător al Legii, El însuși
este personificarea adevărului, iar Duhul Său ne va călăuzi în tot adevărul (loan
16:13). Când suntem răniți, obosiți, epuizați, bolnavi și descurajați, El este Viața
- și nu orice fel de viață. De fapt, El ne-a promis viață din belșug (loan 10:10).
Aceasta include căminul nostru veșnic și viața noastră veșnică, dar implică și o
calitate diferită a vieții de aici. Cu siguranță, Creatorul poate să ne dea binecu
vântări din belșug și peste măsură chiar acum.
„Să nu vi se tulbure inima" este o invitație de a trăi în anticiparea acelei lumi
mai bune. Când suntem la pământ, El ne poate așeza pe un loc mai înalt. Când
ne luptăm cu întunericul și cu păcatul, El este Cel care nu doar începe, dar va și
încheia în noi buna Lui lucrare (Filipeni 1:6).
Indiferent cât de mult se înrăutățesc lucrurile aici (și, da, ele se potînrăutăți),
să privim la făgăduințele care ne-au fost date în Isus. El pregătește „un loc"
pentru noi, un loc în care durerea, neliniștea și suferințele noastre vor fi alun
gate pentru totdeauna.
Totuși, secretul este să venim oricum la Dumnezeu, în slăbiciunea și în du
rerea noastră, în zdrobirea și în starea noastră căzută, știind că El ne acceptă în
ciuda acestor lucruri. Aceasta înseamnă harul și iată de ce trebuie să credem că
ne-a fost dat, dacă îl căutăm prin credință.
7. Ce ne cere Dumnezeu să facem? Ce va face El pentru noi ca răspuns?
ieremia 3:22_______________________________________________________
Gândește-te la cuvintele lui Isus din loan 14:3. Ce ar trebui să ne spună

ele despre importanța făgăduinței revenirii Lui? De ce este ea cu atât mai
prețioasă pentru noi, ca adventiști (cu înțelegerea pe care o avem despre
moarte)?
39
„într-o viață al cărei centru este propriul eu, nu poate exista nicio creștere
și nicio rodire. Dacă L-ai acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, trebuie să
uiți de tine însuți și să încerci să-i ajuți pe alții. Vorbește cu ei despre Domnul
Hristos și spune-le despre bunătatea Sa. îndeplinește fiecare îndatorire care
se ivește. Poartă în inima ta povara salvării de suflete și caută prin orice mij
loace care îți stau în putere să-i mântuiești pe cei pierduți. Pe măsură ce vei
primi Spiritul lui Hristos - Spiritul iubirii neegoiste și al slujirii pentru binele
altora - vei crește și vei fi roditor. Roadele Duhului se vor dezvolta în caracte
rul tău. Credința ta se va mări, convingerile tale vor deveni tot mai profunde,
iubirea ta va fi făcută desăvârșită. Vei reflecta din ce în ce mai mult asemăna
rea cu Hristos în tot ce este curat, nobil și vrednic de iubit." - Ellen G. White,
Parabolele Domnului Hristos, pp. 67-68
Studiu la rând:
Luca 22-loan 4
Evanghelizare, subcapitolul „însușiri care îi califică pe lucrătorii biblici"
1. în ce mod L-a cercetat Pilat pe Domnul Isus?
2. Ce a făcut norodul care venise la priveliștea răstignirii, când s-a întors în

cetate?
3. Când au crezut ucenicii Scriptura și cuvintele pe care le spusese Isus?
4. Despre cine se spune că „a crezut el și toată casa lui"?
5. Pe ce bază s-au hotărât unele femei nobile în favoarea adevărului?
40
Un pastor povestește o întâmplare interesantă dintr-o ocazie când a vizitat
un vechi fort al indienilor americani, undeva la nort-vest de New York. Era o
zonă izolată, dar fortul era încă bine întreținut. Această zonă fusese populată
de indieni timp de secole. în fiecare an, mii de turiști vizitau fortul. Pastorul
l-a întrebat pe ghid dacă vreun turist găsise vreodată vârfuri de săgeți. Ghidul
a zâmbit și a răspuns: „Da, la poarta principală a fortului, chiar în locul în care
stați acum." Pastorul se întreba cum putea fi posibil așa ceva. Zeci de oameni
pășeau pe-acolo zilnic. Cum de nu găsiseră niciun vârf de săgeată indian, atât
de prețios? Apoi, ghidul i-a explicat că vârfurile de săgeți se aflau la foarte mică
adâncime în pământ. Timpul cel mai potrivit pentru a le găsi era exact după
sezonul de iarnă, în timpul dezghețului de primăvară. Ele se aflau acolo tot
timpul. în condițiile optime, apăreau.
în studiul din această săptămână vom analiza atitudinile care sunt deseori
ascunse vederii și care își ridică din când în când capul lor urât. Atitudini pre
cum mândria, egoismul, ambiția nesănătoasă și ipocrizia caracterizează prea
des viețile creștinilor și întinează mărturia noastră. Apostolul Pavel ne spune să
luăm „seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru
ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare
și mulți să fie întinați de ea" (Evrei 12:15). Rădăcinile răului rămân în inimile tu
turor. Aceste rădăcini, dacă nu ne ocupăm de ele, produc lăstari, care apoi dau
roade rele. în această săptămână vom analiza cu atenție câteva dintre aceste
rădăcini și vom studia căile prin care să le recunoaștem. Apoi, prin harul lui
Dumnezeu, să le dezrădăcinăm din viețile noastre.
IL Comentariu
O privire superficială la afirmațiile lui Isus din Matei 10:34-39 poate produ
ce confuzie. Dacă Isus este Prințul păcii, de ce a spus că El nu a venit să aducă
pacea pe pământ, ci sabia (Matei 10:34)? De ce a arătat că „omul va avea de
vrăjmași chiar pe cei din casa lui" (Matei 10:36)? Și de ce a spus: „Cine iubește
pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei
10:37)? Există trei aspecte principale aici. Isus a vrut ca adepții Lui să-și dea
seama de costul uceniciei. Când un om îl acceptă pe Hristos și se angajează
să-L urmeze, Diavolul este mânios. Nu ar trebui să fim surprinși atunci când
există opoziție față de Evanghelie. Noi i-am declarat război lui Satana și suntem
angajați într-o luptă cu toate forțele iadului. Isus subliniază în aceste pasaje că
pacea, pacea adevărată, derivă din a-L urma pe El în toiul bătăliei. Aici impor
41
tante sunt loialitatea și supunerea. Deși Isus ne invită pe fiecare să ne respec
tăm familiile, noi avem de dovedit o loialitate mai înaltă. Pacea ne inundă inima
doar atunci când îl așezăm pe Hristos pe primul loc și când avem asigurarea
prezenței Sale.
Bunăvoința lui Hristos

Apostolul Pavel face cunoscută una dintre cele mai detaliate descrieri ale
bunăvoinței lui Hristos din toată Scriptura. Unii teologi au numit-o „cascada
dragostei lui Dumnezeu". în Filipeni 2:5-7, Pavel declară: „Să aveți în voi gândul
acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși
n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbră
cat de Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor"
(subliniere adăugată). Observă contrastul dintre aceste două expresii: „chipul
lui Dumnezeu" și „chip de om". Termenul grecesc pentru „chip" sau „formă"
este morphe, care mai poate fi tradus și cu „esența" sau „natura" (unui lucru).
Isus era egal cu Tatăl în însăși esența naturii Sale. Hristos a existat împreună
cu Tatăl din veșnicii, ca egal și veșnic cu El. „S-a dezbrăcat pe Sine însuși" sau,
potrivit unei traduceri literale, Hristos „S-a golit de privilegiile și de prerogati
vele de a fi egal cu Dumnezeu și a devenit om". El nu doar că S-a făcut om, ci
a acceptat poziția celui mai de jos, a celui mai umil om - aceea de rob. Și nu
doar rob, ci un rob supus și ascultător. Și nu doar că S-a făcut un rob supus și
ascultător, ci a și murit de moartea de cruce - cea mai îngrozitoare dintre toate
tipurile de moarte. Isus, Domnul nostru veșnic, Creatorul nostru atotputernic,
Cel slujit de toți, a devenit slujitorul tuturor. Viața lui Isus ilustrează cât se poa
te de grăitor faptul că o viață de sacrificiu de sine este o viață de liniște și de
bucurie durabilă.
Viața lui Hristos de slujire iubitoare și plină de sacrificiu de sine se află în
contrast total cu istoria a doi frați pe care Isus a relatat-o în Luca 12:13-31.
Acești doi tineri egoiști se certau pentru moștenirea pe care urmau să o pri
mească din averea tatălui lor. Au venit la Isus și L-au rugat să medieze disputa
lor. Isus a refuzat, arătând clar că adevărata pace și bucuria autentică provin
dina da, și nu din a lua. Suntem cu adevărat fericiți atunci când îi facem fericiți
pe alții, și nu când încercăm să-i manipulăm pe oameni ca să dobândim noi
fericirea.
Ambiția, mândria și esența creștinismului

La Cina cea de taină, într-unul dintre cele mai solemne momente din is
torie, ucenicii încă dezbăteau cine avea să fie cel mai mare în împărăție. în
pragul trădării și al încercării prin care avea să treacă Domnul lor, ei credeau în
42
continuare că El urma să întemeieze o împărăție pământească. Nu era prima
dată când se manifesta rivalitate între ei cu privire la cine să fie cel mai mare în
împărăția Sa. în Matei 20:20-28 este relatată o întâmplare care dezvăluie care
este cu adevărat esența creștinismului. Aceasta descrie elocvent ce înseamnă
să fii un urmaș al lui Hristos.
lată contextul întâmplării: Isus se afla în drum spre Ierusalim pentru ultima
dată. El încercase, dar fără succes, să le explice ucenicilor că în curând avea
să fie renegat, judecat, acuzat pe nedrept și crucificat. Din anumite motive,
prejudecățile pe care le aveau cu privire la Mesia îi împiedicau să înțeleagă
natura misiunii Lui. Ei filtraseră vorbele lui Isus prin filtrul ideilor greșite care se
învârteau în capul lor în legătură cu măreția lumească. Concepțiile lor despre
întâietatea în noua împărăție și despre măreția omenească se aflau la baza ce
rerii adresate de mama lui lacov și a lui loan, care se găsește în Matei 20:20,21.
„«Poruncește», l-a zis ea, «ca în împărăția Ta, acești doi fii ai mei să șadă
unul la dreapta și altul la stânga Ta»" (Matei 20:21).
lacov și loan, împreună cu Petru, făceau parte din cercul restrâns al lui Isus.
Ei erau unii din cei mai apropiați de El. Nu spusese Isus însuși cu puțin înainte:
„Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al
măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-ați urmat, veți ședea și
voi pe douăsprezece scaune de domnie și veți judeca pe cele douăsprezece
seminții ale lui Israel" (Matei 19:28)?
Nu era de așteptat ca lacov și loan să creadă că, dacă Isus mergea la
Ierusalim să-Și așeze împărăția veșnică, ei, mai mult decât oricine altcineva,
meritau să fie lângă El, pe tron?
Ei fuseseră cel mai aproape de Isus de-a lungul misiunii Sale. Erau confidenții
Lui, cei mai apropiați prieteni, lacov și loan credeau că meritau această poziție
de onoare și de privilegiu.
Evident, ceilalți ucenici au fost tulburați din cauza acestei încercări a lui
lacov și a lui loan de a da din coate pentru a-și croi drum către locul lor dintâi în
împărăție. Răspunsul lui Isus este atemporal. El abordează esența creștinismului
autentic. Chemându-i pe ucenici la Sine, Isus le-a zis: „Știți că domnitorii nea
murilor domnesc peste ele, și mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. între voi
să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; și
oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului
n-a venit să I se slujească, ci EL să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare
pentru mulți" (Matei 20:25-28).
Principiul acestei lumi este de a lua, de a profita. Principiul împărăției lui
Hristos este de a da. Principiul acestei lumi este înălțarea de sine. Principiul
43
împărăției lui Hristos este sacrificiul de sine. Principul acestei lumi este pre
ocuparea pentru sine. Principiul împărăției lui Hristos este preocuparea pen
tru alții. Isus știa ce se petrecea în mintea ucenicilor și a vorbit despre însăși
esența vieții creștine. în lume, a zis Isus, este destul de adevărat că omul mare
este cel care îi controlează pe alții. Un astfel de om mare este un stăpân, de
a cărui poruncă ceilalți trebuie să asculte cu promptitudine. Printr-un singur
cuvânt, un astfel de om poate să poruncească și cea mai neînsemnată nevoie
sau pretenție îi va fi împlinită imediat. în lume era guvernatorul roman cu în
semnele regalității și cu suita lui, autocratul din Răsărit cu sclavii lui, negustorul
cel bogat cu servitorii lui și proprietarul de pământ cu moșiile lui. Lumea îi con
sidera mari, dar din perspectiva lui isus doar slujirea este însemnul măreției.
Măreția nu constă în a le porunci altora să facă lucruri pentru noi, ci în a face
noi lucruri pentru alții. Aceasta este revoluția creștină; ea constă în inversarea
totală a standardelor lumii. Promovează un nou set de valori.
„în împărățiile lumii, o poziție înaltă înseamnă înălțare de sine. S-ar fi putut
spune că oamenii de rând nu trăiau decât pentru folosul claselor conducătoa
re. Influența, bogăția, educația erau tot atâtea mijloace de a subjuga masele în
folosul conducătorilor. Clasele de sus aveau dreptul să gândească, să hotăras
că, să se bucure și să stăpânească; cele de jos, doar să asculte și să slujească.
Religia, ca și toate celelalte lucruri, era o chestiune de autoritate. Se aștepta ca
poporul să creadă și să facă așa cum spuneau mai-marii. Dreptul omului ca om,
să gândească și să acționeze pentru sine, nu era recunoscut nicicum. Hristos
își întemeia împărăția pe principii cu totul diferite. El îi chema pe oameni nu
să stăpânească, ci să slujească, cel mai tare să poarte neputințele celui slab.
Puterea, poziția, talentul, educația îl puneau pe posesorul lor sub o mai mare
obligație de a sluji semenilor săi." - Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața
lui lisus, p. 550
III. Aplicație
în timp ce medităm la viața lui Isus, viața noastră este schimbată. Devenim
asemenea Celui pe care îl admirăm cel mai mult. Suntem schimbați după
chipul Său atunci când vedem harul, îndurarea, mila și bunătatea în Cuvântul
Său. Viața Lui de sacrificiu de sine ne inspiră să privim în afara noastră, la nevo
ile celorlalți. Cineva a spus pe bună dreptate: „Cine este înfășurat în sine este
ceva foarte mic." Pentru a adânci și mai mult impresia lăsată de acest studiu,
iată mai jos o temă practică pentru această săptămână:
• Găsește un loc liniștit ca să fii singur și roagă-L pe Dumnezeu să te ajute
să vezi o nevoie specifică a cuiva dintre cei apropiați.
44
® Odată ce Duhul Sfânt produce o impresie asupra minții tale cu privire la
nevoia din viața acelei persoane, întreabă-L pe Dumnezeu ce poți face
pentru a o împlini. Ar putea fi vorba despre un lucru simplu, precum a
invita un vecin vârstnic la masă, a sta cu copilul/copiii unei mame sin
gure, a susține emoțional sau fizic pe cineva care a fost diagnosticat cu
cancer, a încuraja un tânăr sau a face meditații cu un copil.
• la decizia fermă că vei aloca din timpul tău ca să fii de ajutor cuiva din
sfera ta de influență. Atunci când ești o binecuvântare pentru alții vei fi
și tu, la rândul tău, binecuvântat peste măsură.
45
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Zidește în mine________________ , Dumnezeule,
pune în mine__________________________ !" (Psalmii 51:10)
Muiți oameni par disperați să găsească puțină pace și liniște. Ei sunt dispuși
să și plătească pentru pace. în multe orașe mari există camere dotate cu co
nexiune gratuită la internet care pot fi închiriate pentru o oră. Regulile sunt
stricte: fără zgomot, fără vizitatori. Oamenii sunt dispuși să plătească pentru
a putea să stea în liniște și doar să se gândească sau să tragă un pui de somn.
Există cabine de dormit care pot fi închiriate în aeroporturi, iar căștile care
reduc zgomotul sunt articole populare. Există și glugi de pânză sau paravane
pliabile pentru păstrarea intimității, pe care le poți trage pe cap și pe piept
pentru o pauză rapidă la locul de muncă.
Adevărata odihnă are și ea un cost. Consilierilor de imagine ai lumii media,
care te încurajează să faci totul prin propriile puteri, le-ar plăcea să ne facă să
credem că ne putem hotărî propriul destin și că odihna este doar o chestiune
de alegere și de planificare; totuși, cel puțin atunci când ne gândim la aceasta
în mod onest, ne dăm seama că suntem incapabili să găsim odihnă pentru ini
ma noastră. Augustin, părintele bisericii din secolul al IV-lea, a formulat ideea
aceasta în mod succint în faimoasele sale Confesiuni (cartea 1), într-o reflecție
asupra harului lui Dumnezeu: „Căci ne-ai făcut pentru Tine și neliniștite sunt
inimile noastre până ce nu își găsesc odihna în Tine."
Săptămâna aceasta vom analiza pe scurt viața omului care era după inima
lui Dumnezeu, pentru a afla cum a descoperit el adevăratul cost al odihnei
divine.
46
Duminică, 18 iulie Istovit și zdrobit
într-o seară înmiresmată de primăvară, neliniștitul rege David se plimba pe

acoperișul palatului său. Ar fi trebuit să fie cu armata lui de cealaltă parte a
Iordanului. Ar fi trebuit să conducă poporul lui Dumnezeu ca să-i înfrângă pe
amoniți și să aducă în sfârșit pace în împărăția sa.
1. Faptul că nu a fost unde ar fi trebuit să fie a deschis ușa ispitei pentru David.
Citește istoria aceasta în 2 Samuel 11:1-5. Ce s-a întâmplat și ce păcat grav a
comis David?_______________________________________________
David a văzut „o femeie foarte frumoasă la chip" care își făcea baie pe
acoperișul casei ei. Impulsurile lui păcătoase au pus stăpânire pe el în acea
seară și el s-a culcat cu Bat-Șeba, soția unui ofițer de nădejde din armata sa. Ca
rege, în contextul vremii, poate considera că nu trebuia să urmeze regulile care
stăpâneau viețile celorlalți. Și totuși, istoria dureroasă a familiei lui David după
acest moment de răscruce în viața lui ne aduce aminte de faptul că nici măcar
ca rege el nu era deasupra Legii lui Dumnezeu.
într-adevăr, Legea este acolo ca să ofere protecție, apărare, iar, când a pășit
în afara ei, regele a înfruntat consecințe îngrozitoare. Imediat ce a nesocotit
limitele Legii lui Dumnezeu, el a început să simtă efectele ei asupra tuturor
aspectelor vieții sale. David a crezut că aventura lui pasională trecuse neobser
vată; totuși, Bat-Șeba era de-acum însărcinată, iar soțul ei era departe.
2. Cum a încercat David să-și acopere păcătui?
Până și cele mai încâlcite uneltiri ale lui David de a-l aduce pe Urie acasă,
la soția lui, au dat greș. Urie era un om de o reputație impecabilă, care a răs
puns la aluziile subtile ale lui David astfel: „Chivotul și Israel și luda locuiesc
în corturi, domnul meu loab și slujitorii domnului meu sunt tăbărâți în câmp,
iar eu să intru în casă să mănânc, să beau și să mă culc cu nevastă-mea?"
(2 Samuel 11:11). în cele din urmă, un David disperat recurge la asasinarea „de
la distanță" pentru a-și acoperi păcatul.
Este greu de crezut că David, căruia Dumnezeu îi dăduse atâtea, a putut
să coboare atât de jos. indiferent cine suntem, ce avertizare ar trebui să îuăm
pentru noi din această istorie?
47
Luni, 19 iulie Un semnal de alarmă
în mijlocul celor mai întunecate momente ale vieții lui David, există o ves
te bună: Dumnezeu își trimite profetul. Natan și David se cunoșteau bine.
Odinioară, Natan îl sfătuise pe David cu privire la planurile de zidire a templului
(2 Samuel 7). Dar acum, profetul vine cu o misiune diferită pe care o are de
îndeplinit pentru rege.
3. De ce crezi că Natan a ales să spună o poveste, în loc să-i spună mai degrabă
pe nume lui David și să-l facă să roșească de rușine pe loc?
2 Samuel 12:1-14___________________________________________________
Natan știa ce să spună și a spus-o într-un mod pe care David îl putea înțelege.
A relatat o întâmplare la care David, păstorul de odinioară, se putea raporta.
Prorocul cunoștea simțul dreptății și al integrității foarte dezvoltat al lui David.
Când, fără să vrea, David și-a pronunțat propria sentință de moarte, Natan i-a
spus: „Tu ești omul acela!" (2 Samuel 12:7). Există diferite moduri de a spune:
„Tu ești omul acela." Se poate striga, se poate acuza și îndrepta degetul direct
spre fața celuilalt sau se poate manifesta preocupare, grijă. Cuvintele lui Natan
trebuie să fi fost îmbinate cu har. în acel moment, David trebuie să fi simțit
durerea pe care a simțit-o Dumnezeu atunci când unul dintre fiii sau una dintre
fiicele Sale pășește cu bună știință în afara voinței Lui.
4. De ce David răspunde astfel: „Am păcătuit împotriva Domnului", în loc să
spună: „Am păcătuit împotriva Bat-Șebei" sau „Sunt un ucigaș"?
2 Samuel 12:13; vezi și Psalmii 51:4____________________________________
David a recunoscut că păcatul, care face ca inima să ne fie neliniștită, este

în primul rând un afront la adresa lui Dumnezeu, Creatorul și Răscumpărătorul.
Ne rănim pe noi înșine; le facem rău celorlalți. Aruncăm ocară asupra familiei
sau asupra bisericii noastre. Dar, în ultimă instanță, îl rănim pe Dumnezeu și
batem încă un cui în lemnul aspru îndreptat spre cer, de pe Golgota.
„Mustrarea profetului a atins inima lui David; conștiința lui a fost trezită;
vinovăția i s-a arătat în toată grozăvia ei. Sufletul lui s-a plecat în pocăință îna
intea lui Dumnezeu. Cu buzele tremurânde a spus: «Am păcătuit împotriva
Domnului.» Tot răul pe care-l săvârșim lovește, pe lângă cel căruia îi facem
rău, în Dumnezeu în primul rând. David a făcut un păcat îngrozitor față de Urie
și față de Bat-Șeba și își dădea foarte bine seama de aceasta. Dar nemărginit
de mare era păcatul lui împotriva lui Dumnezeu." - Ellen G. White, Patriarhi și
profeți, p. 722
48
Marți, 20 iulie iertat și uitat?
După ce David a pronunțat fără să vrea judecata asupra lui (2 Samuel

12:5,6), Natan l-a pus față în față cu grozăvia păcatului său. Inima lui David s-a
frânt și el și-a mărturisit păcatul. Imediat, Natan l-a asigurat: „Domnul îți iartă
păcatul" (2 Samuel 12:13). Nu există niciun timp de așteptare când vine vorba
de iertarea lui Dumnezeu. David nu trebuia să dovedească faptul că este sincer
înainte să-i fie acordată iertarea.
Totuși, Natan, care anticipase deja consecințele păcatului lui David în
2 Samuel 12:10-12, îi spune că fiul care i se va naște va muri.
5. Ce înseamnă că Dumnezeu i-a iertat păcatul! lui David? A șters totul cu
buretele și-atât? Toată lumea uită pur și simplu ce s-a întâmplat? Citește
2 Samuel 12:10-23 în timp ce meditezi asupra acestor întrebări.
Și David trebuie să-și fi pus aceste întrebări în timp ce vedea cum lumea lui
se destrăma - copilașul, mort; familia, în neorânduială (întâmplările cu Amnon
și cu Absalom sunt două exemple potrivite despre problemele de familie din
viața reală); viitorul lui, nesigur. Și totuși, în ciuda urmărilor păcatului său care
au afectat oameni inocenți, ca Urie și ca bebelușul de curând născut, David
începe să înțeleagă și el că harul lui Dumnezeu va acoperi totul și că toate
consecințele păcatului vor fi îndepărtate. între timp, el poate găsi odihnă, pen
tru conștiința lui chinuită, în harul lui Dumnezeu.
6. De ce simțea David că avea cu adevărat nevoie? După ce tânjea ei?
Psalmii 51:1-6______________________________________________________
Prin Psalmul 51, David își deschide inima și își mărturisește păcatele.
Strigătul lui după îndurare face apel la dragostea statornică a lui Dumnezeu și
la marea Sa îndurare. El tânjea după reînnoire.
Când ne gândim la costul odihnei în Hristos, trebuie să recunoaștem mai
întâi că avem nevoie de ajutor din afară; suntem păcătoși și avem nevoie de un
Mântuitor; ne recunoaștem păcatele și strigăm la Singurul care ne poate spăla,
curăța și reînnoi. Când facem astfel, putem avea curaj: aici avem un om care
a comis adulter, un manipulator, un ucigaș, unul care a încălcat cel puțin cinci
dintre Cele Zece Porunci și care strigă după ajutor - și cere făgăduința iertării
lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu l-a iertat pe David, ce speranță există pentru tine?
49
Miercuri, 21 iulie Ceva nou
7. După ce David și-a mărturisit păcatul fără să încerce să-l scuze sau să-i mușa-
maiizeze, el și-a continuat rugăciunea. Ce l-a cerut lui Dumnezeu mai departe?
Psalmii 51:7-12_____________________________________________________
Vorbind despre curățirea cu isop, David folosește terminologia cunoscută

fiecărui israelit care fusese vreodată la sanctuar. Amintind despre curățirea de
scrisă în legea lui Moise (Leviticul 14:4), el recunoaște puterea unei jertfe - a
Jertfei - care avea să vină în viitor să ridice păcatul lumii.
De asemenea, David merge mai departe cerând „bucurie" și „veselie". Cu
toată grozăvia păcatului său, nu este un pic îndrăzneață cererea aceasta?
Poate ar putea fi de ajutor să luăm aminte la această parafrazare: „Spune-mi
că sunt iertat ca să pot intra iarăși în sanctuarul Tău, acolo unde pot auzi bucu
ria și veselia acelora care Ți se închină."
8. Când au păcătuit, Adam și Eva s-au ascuns de prezența lui Dumnezeu
(Geneza 3:8). De ce crezi că cererea lui David, chiar și după ce a păcătuit,
este atât de diferită?
Psalmii 51:11,12____________________________________________________
David nu vrea să piardă simțământul că trăiește în prezența lui Dumnezeu,
își dă seama că fără Duhul Sfânt este neputincios. Știe că, la fel de ușor cum
a alunecat în păcat cu Bat-Șeba, poate aluneca din nou. încrederea lui în sine
este năruită.
David înțelege că biruințele sale din viitor nu vor veni de la el, ci doar de la
Dumnezeu, pe măsură ce depinde în totalitate de El.
Viața creștină de biruință nu este despre noi. Este în întregime despre Isus.
Noi tânjim după prezența Sa; dorim cu ardoare Duhul Său cel Sfânt; vrem bu
curia mântuirii Lui. Ne recunoaștem nevoia după înnoire și după restaurare.
Avem nevoie de odihna Lui - un act divin de re-creare. Odihna Creațiunii nu
este departe de iertare. Versetul 10, care spune: „Zidește în mine o inimă cura
tă, Dumnezeule, puneîn mine un duh nou și statornic" (Psalmii 51:10), folosește
terminologia aferentă Creațiunii. în Vechiul Testament doar Dumnezeu poate
„crea" (bara') - și, odată ce am fost re-creați, ne putem odihni.
Dacă nu ai trăit încă bucuria și veselia eliberării de o conștiință vinovată,
ce anume te reține? Dacă este vinovăția, ce poți învăța din această istorie?
50
Joi, 22 iulie Oameni care reflectă lumina lui Dumnezeu
Probabil că cel mai natural lucru pe care îl facem după ce am trecut printr-un
eșec rușinos și după ce am experimentat iertarea este să încercăm să uităm că
evenimentul acela s-a întâmplat. Amintirile despre eșecuri pot fi dureroase.
9. Ce vrea să facă David cu experiența lui dureroasă?
Psalmii 51:13-19____________________________________________________
Când un vas sau o vază scumpă cade și se sparge, de obicei oftăm și aruncăm
cioburile, considerându-îe inutile. în Japonia există un gen de artă tradițională
numită kintsugi, care are drept obiect refacerea vaselor de ceramică sparte. Un
metal prețios, precum aurul sau argintul lichid, este folosit pentru a lipi piesele
sparte, transformând un lucru ce părea distrus în ceva frumos și de valoare.
De fiecare dată când Dumnezeu ne iartă greșelile și ne re-creează, ceva se
schimbă. Iertarea prețioasă a lui Dumnezeu lipește la loc frânturile din noi și
fisurile vizibile pot să atragă atenția spre harul Său. Putem deveni portavocea
lui Dumnezeu. „Și limba mea va lăuda îndurarea Ta!" (Psalmii 51:14). Noi nu
încercăm să ne reparăm singuri sau să devenim mai buni prin noi înșine (nici
măcar treptat). Duhurile noastre zdrobite, inimile noastre mâhnite sunt o lau
dă suficientă la adresa lui Dumnezeu și raze de lumină pe care lumea le poate
vedea. Experiența noastră de a fi iertați îi atrage pe alții care sunt în căutare
după iertare.
10. Ce relație există între Psalmii 51 și 1 Uoan 1:9?
1 loan 1:9 este un scurt rezumat al Psalmilor 51. în timp ce David știe că
Dumnezeu nu disprețuiește „o inimă zdrobită și mâhnită" (Psalmii 51:17), loan
ne asigură că, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne
ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire" (1 loan 1:9). Putem să-L
credem pe Dumnezeu pe cuvânt.
David nu putea repara răul teribil pe care îl făcuse familiei sale prin fapte
le și prin exemplul lui. El a suferit consecințele propriilor decizii și acțiuni. Și
totuși, David știa că fusese iertat. Știa că trebuia să spere prin credință că, într-o
zi, adevăratul Miel al lui Dumnezeu avea să vină și să stea în locul lui.
Cum poți învăța chiar acum să aplici făgăduințele din 1 loan 1:9 la propria
viața?
51
„Pocăința lui David a fost sinceră și profundă. El n-a căutat să-și acopere
crima. Rugăciunea lui nu era inspirată de dorința de a scăpa de pedepsele cu
care era amenințat. [...] El a văzut cât de murdarii era sufletul și îi era scârbă de
păcatul său. El nu se ruga numai pentru a i se ierta păcatul, ci și pentru a avea
o inimă curată. [...] în făgăduințele lui Dumnezeu pentru păcătosul pocăit, el a
văzut dovada iertării și a primirii sale. [...] «Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt
un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită»
(Psalmii 51:16,17). Cu toate că David căzuse, Domnul l-a ridicat. [...] David s-a
umilit și și-a mărturisit păcatul, în timp ce Saul a disprețuit mustrarea și și-a
împietrit inima în nepocăință. Această parte din istoria vieții lui David este [...]
unul dintre cele mai puternice exemple care ne-au fost date cu privire la lup
tele și ispitele oamenilor și cu privire la adevărata pocăință. [...] Acela care [...]
își umilește sufletul prin mărturisire și pocăință, asemenea lui David, poate fi
sigur că există nădejde pentru el... Domnul nu va lepăda niciun suflet care se
pocăiește cu adevărat." - Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pp. 725-726
Studiu la rând:
loan 5-11
Evanghelizare, subcapitolul „Metode pentru lucrarea biblică"
1. Completează: „... dar spun lucrurile acestea ca să____________________.
2. Din ce regiune se spunea că nu s-a ridicat niciun proroc?
3. Cine și despre ce a spus că nu s-a auzit „de când este lumea"?
4. De ce a plecat Domnul Isus într-o cetate numită Efraim?
5. Ce suntem sfătuiți să facem mai puțin și ce să facem mai mult?
52
II. Privire generală

Studiul din săptămâna aceasta se concentrează asupra unuia dintre cele
mai triste capitole din viața lui David. Regele lui Israel a abuzat de autorita
tea care-i fusese dată de Dumnezeu și a atras-o în păcat pe soția unuia dintre
soldații lui. Urie era un războinic loial din armata lui David, care mersese la
luptă pentru regele său. David a profitat de absența lui.
Când Bat-Șeba a rămas însărcinată în urma adulterului cu David, regele a
încercat să-și acopere păcatul. L-a chemat înapoi pe Urie din vâltoarea luptei
ca să petreacă timp cu soția lui. Credinciosul soldat și-a dovedit caracterul de
valoare, refuzând să meargă liniștit acasă în timp ce camarazii lui erau pe câm
pul de luptă.
Când a văzut că planul său inițial nu a funcționat, David i-a cerut lui loab,
căpitanul armatei sale, să-l pună pe Urie în prima linie a bătăliei ca să înfrunte
o moarte sigură. Privirea senzuală a lui David l-a condus spre un act desfrânat,
care l-a determinat să pună la cale un complot pentru a ucide un om inocent.
Ispitele Diavolului sunt concepute ca să ne prindă pe fiecare în punctul nostru
cel mai slab. Dacă există un punct vulnerabil în caracterul nostru, Diavolul îl va
exploata pentru a ne face să păcătuim.
David și-a recunoscut vina în urma unei parabole pe care i-a spus-o pro-
rocul Natan. Cu inima frântă, regele a izbucnit într-o mărturisire sfâșietoare.
Pocăința lui a fost profundă, autentică și sinceră. Psalmul 51 reprezintă cere
rea lui arzătoare după iertare și după o inimă schimbată. Dumnezeu a răspuns
la rugăciunea lui David. Regele a fost iertat, dar iertarea nu duce la anularea
consecințelor tragice ale păcatului. într-un mod sau altul, David a experimentat
în viața lui urmările teribile ale nelegiuirii comise. Ca un copil al lui Dumnezeu
iertat, el a intrat în odihna divină, dar tot a avut parte de angoasa provocată de
fapta lui păcătoasă.
IL Comentariu
O întrebare care ne vine imediat în minte atunci când studiem despre
experiența legăturii ilicite, adultere, a lui David cu Bat-Șeba este următoarea:
De ce Dumnezeu a lăsat în Biblie o astfel de istorie dezgustătoare? De ce să fie
dezvăluite detaliile intime ale vieții lui David? De ce să nu se fi spus decât că a
păcătuit și a fost iertat și aceasta să fie tot?
Să analizăm ce ne învață Dumnezeu prin această relatare.
Există cel puțin patru lecții pline de semnificație. 2 Samuel 11:1 este un ver
set grăitor, care ne descoperă un detaliu important. în câteva cuvinte, prorocul
53
denunță un defect din caracterul lui David. Era primăvară și poporul Israel se
afla într-un conflict grav cu dușmanii. în general, împărații își conduceau ar
mata la luptă, dar David l-a trimis în locul lui pe loab, unul dintre căpitanii săi.
Textul afirmă: „Dar David a rămas la Ierusalim." împărații curajoși luptă alături
de armatele lor. Ei își inspiră soldații istoviți de bătălii să lupte mai departe. însă
David a ales să rămână în palatul său, bucurându-se de privilegiile pe care i le
oferea statutul regal, în timp ce oamenii lui sufereau și mureau în război. Aici
este prima lecție din căderea lui David. Când nu îți îndeplinești datoria, când îți
îngădui dorințe și plăceri în detrimentul a ce este bine, devii vulnerabil în fața
ispitelor seducătoare ale lui Satana.
A doua lecție o urmează imediat pe prima. Atacurile lui Satana vin atunci
când te aștepți cel mai puțin. în seara aceea, când se plimba pe acoperișul pala
tului său, David nu se aștepta să rămână fermecat de frumusețea soției unui alt
bărbat. în Proverbele 4:23 stă scris: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci
din ea ies izvoarele vieții." Solomon, cel de-al doilea fiu al lui David cu Bat-Șeba,
a scris aceste cuvinte. Ca adult, trebuie să fi aflat despre păcatul lui David. Când
lăsăm garda jos, Satana atacă. De aceea, Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Vegheați
și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este
neputincios" (Marcu 14:38). Tocmai aceasta a fost problema lui David. într-un
moment de neveghere, slăbiciunea cărnii l-a târât într-un păcat care avea să-i
schimbe întreg cursul vieții.
Gânduri păcătoase conduc la acte păcătoase

Păcatul începe sau ia naștere în minte. Privirea voluptuoasă a lui David a
dus la următorul pas, acela de a se complăcea în imaginația lui senzuală. El s-a
aventurat pe terenul lui Satana atunci când a dat curs gândurilor sale și și-a
trimis slujitorii să se intereseze de Bat-Șeba. Impulsurile lui, necontrolate de
Duhul Sfânt, au dus la un demers nepotrivit, cu intenția de a-și satisface dorința
printr-un act păcătos. Aceasta ne îndreaptă spre a treia lecție: Deși David a
încercat să ascundă legătura lui ilicită cu Bat-Șeba, păcatul nu poate fi acope
rit pentru mult timp. Cuvintele lui Moise adresate israeliților cu multe secole
înainte s-au adeverit în experiența lui: „Dar, dacă nu faceți așa, păcătuiți împo
triva Domnului și știți că păcatul vostru vă va ajunge" (Numeri 32:23). Faptele
păcătoase făcute sub acoperământul întunericului vor ieși la iveală într-o zi, la
lumina orbitoare a soarelui. Căci „totul este gol și descoperit înaintea ochilor
Aceluia cu care avem a face" (Evrei 4:13).
Fapta păcătoasă a lui David nu a mai putut fi ascunsă. Bat-Șeba era însărci
nată. Urie era mort. Prorocul Natan l-a pus pe David față-n față cu calea rea pe
care o alesese. Cuvintele lui Moise răsună peste veacuri: „Păcatul vostru vă va
54
ajunge" (Numeri 32:23). Cea de-a patra lecție pe care o descoperim aici este
că, deși David a plâns și și-a mărturisit fapta, deși s-a pocăit și a fost iertat de
Dumnezeu, consecințele păcatului aveau să rămână.
Păcatul este ca un cancer care distruge tot ce atinge
„Edwin Cooper era renumit în America, și totuși aproape nimeni nu îi
cunoștea numele real. Venind dintr-o familie de clovni, Cooper a început să
dea reprezentații încă de la vârsta de nouă ani. După un stagiu la Barnum și
Bailey Circus, el a ajuns să fie o figură permanentă în televiziune în anii '50,
cunoscut ca Bozo, clovnul. Pe lângă faptul că îi amuza pe mari și mici, Cooper
avea în fiecare săptămână un mesaj pentru «amicii și partenerii lui»: Faceți-vă
analize pentru depistarea cancerului. Și totuși, Cooper a fost atât de ocupat
cu munca, încât a neglijat să-și urmeze propriul sfat. Când cancerul său a fost
depistat, era prea târziu ca să mai fie tratat. Edwin Cooper a murit la doar 41 de
ani de o boală cu privire la care îi avertizase pe mulți alții. Păcatul este mult mai
mortal decât cea mai agresivă formă de cancer. Păcatul ucide și distruge tot ce
atinge. De la căderea lui Adam în Grădina Edenului și până acum ... acesta este
obiectivul din spatele a tot ce face Satana. Isus a zis: «Hoțul nu vine decât să
fure, să înjunghie și să prăpădească» (loan 10:10)." („No Laughing Matter", in
Reading Eagle, 5 iulie, 1961)
Păcatul lui David a avut consecințe mortale
Urmările păcatului lui David se văd de-a lungul propriei vieți și al celei a
familiei sale. Copilul pe care l-a avut cu Bat-Șeba, ca rod al adulterului său, s-a
îmbolnăvit și a murit. Fiul lui Amnon a forțat-o pe sora lui vitregă, Tamar, să
aibă relații cu el și a necinstit-o. Plin de furie, Absalom, fratele lui Tamar, a pus
să-l ucidă pe Amnon, doi ani mai târziu. Viața lui David a fost plină de mâhnire,
de durere și de dezamăgire. Absalom, cel de-al treilea fiu al lui David, a cărui
mamă se numea Maaca, era preferatul tatălui. Chipeș, sociabil, aventuros din
fire și cu un farmec aparte, el a câștigat inima poporului. în cele din urmă,
Absalom s-a răzvrătit împotriva conducerii lui David și a fost ucis într-o luptă.
Inima lui David a fost frântă. Ca un cancer, păcatul îi afectase viața. Deși a fost
iertat de Dumnezeu, consecințele păcatului l-au apăsat greu. Una dintre marile
lecții din această istorie este că păcatul are consecințe tragice. Cu toate aces
tea, în ciuda lor, Dumnezeu este mereu gata să ne ierte și să ne refacă viața.
Una dintre cele mai elocvente rugăciuni din Biblie se găsește în Psalmul 51.
O analiză a cererii lui David pentru iertare: Psalmul 51
Psalmul 51 reprezintă strigătul din inimă al lui David după iertare, în urma
păcătuirii cu Bat-Șeba. în timp ce citim rugăciunea, suntem imediat impresionați
55
de autenticitatea mărturisirii lui. David este dureros de sincer. Nu aduce nicio
scuză pentru păcatul său. Apelează la Dumnezeu pentru milă, pentru iertare
și pentru restaurare, din îndurarea Sa. Dacă urmărim verbele folosite în rugă
ciune, observăm că ele sunt niște indicatori clari ai motivațiilor lui David. El se
roagă: „Ai milă de mine ... șterge fărădelegile mele" (Psalmii 51:1). Spală-mă
... curățește-mă" (vers. 2). „îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă ne
curmat înaintea mea" (vers. 3). „Curățește-mă", „spală-mă" (vers. 7). „Zidește
în mine o inimă curată, Dumnezeule" (vers. 10). „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii
Tale" (vers. 12). Când citim rugăciunea lui David, aproape că putem auzi strigă
tul lui izvorât din inimă. Și inimile noastre sunt atinse de mărturisirea aceasta.
Vestea bună este că Dumnezeu onorează „o inimă zdrobită și mâhnită" (Psalmii
51:17). Ellen G. White afirmă: „Lui Isus îi face plăcere să venim la El chiar așa
cum suntem: păcătoși, neajutorați, simțind că depindem de El. Noi putem veni
la El cu toată slăbiciunea noastră, cu ignoranța și păcătoșenia noastră, căzând
la picioarele Sale plini de căință. Slava Lui se manifestă tocmai prin faptul că ne
cuprinde în brațele dragostei Sale, ne vindecă rănile și ne eliberează de orice
păcat." - Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 50. David a experimentat pu
terea curățitoare a iertării lui Hristos. Relația lui cu Dumnezeu a fost restaurată.
Duhul său a fost reînnoit. El a început din nou o viață de slujire pentru Acela
care l-a iubit, l-a iertat, l-a curățit și l-a transformat.
HI. Aplicație
Păcatul este ca o sabie cu două tăișuri. Aduce nu doar vină, rușine și con
damnare, ci și neputință și descurajare.
• Hristos te așteaptă să vii la El așa cum ești. Dacă vii ca David, cu o ini
mă sinceră, fără să îți scuzi păcatul, și tu vei experimenta iertarea lui
Dumnezeu.
• Isus nu a alungat și nu a respins niciodată pe nimeni care a venit sincer
să caute harul Său. De fapt, El ne asigură că „pe cel ce vine la Mine nu-l
voi da afară" (loan 6:37).
• Făgăduințele lui Hristos de iertare și de restaurare sunt la fel de sigu
re ca scaunul Său de domnie. Nu simțămintele tale sunt criteriul care
stabilește dacă ești iertat sau nu. S-ar putea să nu simți că ești iertat. S-ar
putea să ai încă simțăminte de vinovăție, dar poți avea în continuare asi
gurarea bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu că păcatele tale sunt iertate și
că ești un copil al lui Dumnezeu.
56
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Venâți 8a Mâne, toți cei________________________ ,
șâ Eu vă voi da odihnă?' (Matei 11:28)
Ce promisiune minunată ne-a oferit Isus! La urma urmei, cine dintre noi
nu s-a simțit din când în când împovărat, dacă nu din cauza muncii (deși de
multe ori așa este), măcar din cauza trudei și a greutăților pe care viață însăși le
aduce cu sine? Și aici Isus ne spune că știe prin ce trecem și că ne poate ajuta,
dacă îi permitem să o facă. Iar apoi, după ce ne spune să luăm jugul Lui, Isus
continuă: „Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară" (Matei 11:30).
Cu alte cuvinte: Lasă jugurile și poverile pe care le cari (dă-Mi-le Mie) și ia-le în
schimb pe ale Mele asupra ta, căci ale Mele sunt mai ușor de dus.
Cum putem experimenta odihna despre care vorbește Isus? Până la urmă,
trăim într-o lume în care, după căderea în păcat, Domnul i-a spus lui Adam: „în
sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea" (Geneza 3:19). Așadar, am cunoscut
ce înseamnă să muncești și să cari poveri care par mult prea greu de dus, cel
puțin dacă le ducem singuri.
57
Duminică, 25 iulie „Și Eu vă voi da odihnă"
1. în Matei 11:20-28, isus spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați,
și Eu vă voi da odihnă " Care este contextul acestei afirmații? Cum ne dă Isus
odihnă?____________________________________________________
Așa cum facem și noi, Isus nu a vorbit niciodată în afara unui context. Pentru
a-L înțelege, avem nevoie să pricepem contextul specific al fiecărei afirmații
particulare, în special dacă vrem să evităm să înțelegem greșit.
Matei 11 constituie un punct de cotitură în evanghelia cu același nume.
Afirmațiile prin care sunt denunțate importante cetăți din Galileea sunt cele
mai dure întâlnite până acum în această carte. Isus nu lingușește; pune degetul
pe rană, acolo unde doare; El Se asociază cu oamenii „greșiți", cu cine nu trebu
ie (Matei 9:9-13); afirmația Lui că poate ierta păcatele este scandaloasă în ochii
liderilor religioși (Matei 9:1-8).
De fapt, Isus le spune oamenilor niște cuvinte extrem de condamnatoare,
până acolo că îi compară, în mod defavorabil, cu Sodoma, văzută atunci (ca și
astăzi) ca un loc al nelegiuirii crunte. „De aceea vă spun că, în ziua judecății, va
fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine" (Matei 11:24).
Tensiunile cresc - și totuși, în mijlocul tuturor acestor lucruri, Isus liniștește
situația și oferă adevărata odihnă. El poate face astfel pentru că „toate lucrurile
Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu" (Matei 11:27). Puterea și autoritatea lui
Isus de a da odihnă se întemeiază pe divinitatea Lui și pe faptul că El este una cu
Tatăl. Ca să putem veni la El să ne descărcăm poverile, trebuie ca, mai întâi, să
înțelegem că nu le putem duce singuri. De fapt, cei mai mulți dintre noi nu vom
veni dacă nu ne vom recunoaște adevărata stare. Invitația lui Isus se bazează pe
sentimentul nevoii, al insuficienței personale.
Afirmația Sa din Matei 11:28 începe cu un imperativ, în textul grecesc original.
„Veniți" nu este opțional; „veniți" constituie precondiția pentru a găsi odihnă.
„Veniți" înseamnă că avem nevoie să predăm controlul. într-un timp când putem
să controlăm foarte comod multe lucruri în viața noastră cu ajutorul telefoa
nelor inteligente, a veni la Isus nu este tendința firească. De fapt, predarea re
prezintă pentru majoritatea oamenilor partea cea mai grea din viața de creștin.
Ne place să vorbim, și pe bună dreptate, despre tot ce face Dumnezeu
pentru noi în Hristos și despre faptul că nu ne putem salva singuri, iar lucrul
acesta este adevărat. Dar, în cele din urmă, noi tot trebuie să facem alegerea
conștientă de a „veni" la Isus, ceea ce înseamnă să ne predăm Lui. Aici este
punctul în care realitatea Iiberului-arbitru devine centrală în viața creștinului.
Ce povară duci? Cum poți învăța să l-o predai lui Isus și să experimentezi
odihna pe care El o oferă și care L-a costat atât de mult?
58
Luni, 26 iulie „Luați jugul Meu asupra voastră"
2. De ce Isus ne poruncește să iuăm jugul Lui imediat după ce ne-a invitat să-l
dăm poverile noastre și să găsim odihnă în El?
Matei 11:29,30_____________________________________________________
După primul imperativ din Matei 11:28 („veniți"), urmează alte două verbe
la imperativ în Matei 11:29. „Luați" și „învățați" concentrează atenția ascultă
torilor de atunci (și a cititorilor de astăzi) asupra lui Isus. Noi trebuie să luăm
jugul Lui și să învățăm de la El. Relația strânsă din cadrul Dumnezeirii, dintre
Tatăl și Fiul (care ne-a fost deja pusă în vedere în Matei 11:25-27), reprezintă
un exemplu elocvent care poate să explice metafora jugului din aceste versete.
Atât Tatăl, cât și Fiul lucrează împreună pentru salvarea omenirii. în timp ce
jugul este un simbol al supunerii (vezi leremia 27), el este și o metaforă care
ilustrează un scop unitar. Ne supunem jugului Său și acceptăm sarcina pe care
El ne-o încredințează de a fi o binecuvântare pentru cei din jurul nostru. Noi nu
ducem jugul Său; noi doar suntem înjugați la el pentru că jugul Lui este „bun"
(în KJV, „ușor de dus") și „sarcina" Lui este ușoară.
Cel de-al doilea imperativ, „învățați de la Mine", repetă acest concept. în
greacă, verbul „a învăța" este legat de termenul „ucenic". Când învățăm de la
Isus, suntem cu adevărat ucenicii Lui. Ascultarea și angajamentul sunt trăsătu
rile uceniciei.
3. Care este diferența dintre a fi „împovărați" (Matei 11:28) și a lua jugul Lui
(Matei 11:29)?______________________________________________
în iudaism, jugul a fost o metaforă obișnuită pentru lege. în Faptele 15:10
se folosește cu referire la legea circumciziei. Galateni 5:1 pune în contrast li
bertatea pe care o oferă Isus cu jugul robiei, care este o referire la Lege ca
mijloc de mântuire. A fi înjugat sau a lua jugul lui Isus subliniază ascultarea și
angajamentul de a merge pe urmele Sale și a fi părtași la misiunea Sa. Deși nu
putem spera să adăugăm ceva la mântuirea pe care Isus a câștigat-o pentru
noi la cruce, putem deveni ambasadorii Lui, spunându-le vestea bună celor din
jurul nostru. Așa cum o demonstrează Predica de pe Munte (Matei 5-7), inter
pretarea lui Isus cu privire la Lege este chiar mai radicală decât cea a fariseilor.
Aceasta necesită o operație de inimă și transformă motivațiile noastre - căci
jugul Lui este bun și sarcina Lui este ușoară (Matei 11:30).
Ce promisiune minunată: „Odihnă pentru sufletele voastre." Ai trăit expe
riența acestei odihne? Cum putem începe să o cunoaștem, concentrându-ne
asupra lui isus și asupra a ceea ce Ei ne oferă?
59
Marți, 27 iulie „Căci Eu sunt blând și smerit cu inima'
Blândețea este o calitate subestimată în ziua de azi. Smerenia este luată în

râs. Rețelele sociale ne învață să acordăm atenție la ce este gălăgios, zgomotos,
ciudat, sălbatic și bombastic. Cu adevărat, prea multe dintre standardele lumii
se află în opoziție cu ceea ce Dumnezeu consideră a fi important și de valoare!
„Cunoașterea adevărului nu depinde atât de mult de capacitatea intelec
tuală, ci de sinceritatea scopului și de simplitatea și fervoarea unei credințe
care se bazează pe ajutorul lui Dumnezeu. îngerii lui Dumnezeu se apropie de
toți cei ce caută călăuzirea divină într-un spirit de umilință. Ei primesc Duhul
Sfânt pentru a le dezvălui comorile adevărului." - Ellen G. White, Parabolele
Domnului Hristos, p. 59
4. Cum ai defini blândețea și smerenia pe baza acestor texte?
Matei 5:5 _________________________________________________________
1 Petru 3:4 ________________________________________________________
Isaia 57:15 ________________________________________________________
în 2 Corinteni 10:1, Pavel vorbește despre „blândețea și bunătatea lui Hristos".
Blândețea și smerenia nu sunt descrieri ale unui om naiv sau ușor de amăgit, ale
unor persoane care nu pot rămâne ferme pe poziție. Isus nu a căutat conflictul
și deseori l-a evitat pentru că misiunea Lui nu se împlinise încă (loan 4:1-3). Dar,
când momentul confruntării a sosit, El a înfruntat-o cu mult curaj. Și totuși, în
același timp, Isus a vorbit cu bunătate. De exemplu, vaiurile rostite de El cu privi
re la Ierusalim chiarînainte de cruce nu au fost blesteme, ci imagini ale unui viitor
catastrofic, descrise în cuvinte pline de lacrimi (Luca 19:41-44).
în Noul Testament, Isus este deseori descris ca fiind un al doilea Moise. El
vorbește de pe un munte, unde expune principiile împărăției Sale (Matei 5:1).
Oferă hrană unei mari mulțimi printr-o minune (Matei 14:13-21). Numeri 12:3
îl descrie pe Moise ca fiind „blând", un aspect care se regăsește în Matei 11:29.
Oamenii care sunt martori ai hrănirii celor cinci mii exclamă cu uimire: „Cu
adevărat, aceste este prorocul mult așteptat în lume" (loan 6:14) - o trimitere
la Deuteronomul 18:15 și la rolul de proroc al lui Moise. Smerenia și blândețea
lui Isus le întrec în mod evident pe cele ale lui Moise. El este Mântuitorul nos
tru divin. Deși Moise s-a oferit pe sine ca să-și salveze poporul (Exodul 32:32),
moartea lui nu ar fi realizat nimic, deoarece Moise era el însuși un păcătos care
avea nevoie de un Mântuitor. Deși putem învăța de la Moise și din istoria vieții
lui, nu putem găsi salvare în el. Noi avem nevoie de un Mântuitor care să ne
reprezinte, să stea în locul nostru nu doar ca un Mijlocitor, ci și ca înlocuitor al
nostru. Numai Dumnezeu atârnat pe cruce ca Purtător al păcatului ne poate
salva de urmările legale pe care păcatele noastre le atrag după ele.
60
Miercuri, 28 iulie „Căci jugul Meu este ușor"
Am observat deja că întrebuințarea termenului „jug" de către Matei, în

secțiunea aceasta, face trimitere la folosirea acestui termen în iudaism și în
celelalte texte din Noul Testament care se referă la o înțelegere greșită a Legii.
5. Termenul grecesc tradus cu „bun" în Matei 11:30 (trad. Cornilescu) mai poa
te însemna și „ușor, plăcut, folositor și binefăcător". Mulți oameni din jurul
nostru consideră că Legea lui Dumnezeu este aspră, greu de ținut și, uneori,
irelevantă. Cum îi putem ajuta să descopere frumusețea Legii și cum le pu
tem inspira dragoste față de Dătătorul ei?
Părinții își amintesc mereu de momentul în care copiii lor au făcut primii
pași. Un prim pas șovăitor este urmat de un al doilea pas de probă, ezitant,
apoi de un al treilea - și cam în punctul acesta este foarte probabil ca puiul de
om să se împiedice și să cadă. S-ar putea să curgă câteva lacrimi și poate chiar
să apară o vânătaie, dar, odată ce copilul a simțit libertatea mișcării, se va ridica
și va încerca din nou. Face câțiva pași, cade, se ridică; face câțiva pași, cade, se
ridică. Secvența se va repeta de multe ori înainte ca un copil să meargă sigur. Și
totuși, în mijlocul poticnirilor și al căderilor, se vede o fețișoară încântată, care
declară triumfătoare: Mami, tati, pot să mergi
A umbla cu Isus s-ar putea să nu fie ușor, dar este întotdeauna cel mai bun
și mai potrivit lucru de făcut. S-ar putea să ne poticnim; s-ar putea chiar să
cădem; și totuși, ne putem ridica și putem continua să mergem împreună cu El.
6. în Galateni 5:1, Pavel scrie: „Rămâneți dar tari și nu vă plecați iarăși sub
jugul robiei." în ce fel ne-a eiiberat isus? Care este diferența dintre jugu! pe
care ne cere El să-l ducem și „jugul robiei" despre care vorbește Pavel?
Putem fi siguri că, orice ar fi avut în minte prin expresia „jugul robiei",
Pavel nu se referea la ascultarea de Legea lui Dumnezeu, la Cele Zece Porunci.
Dimpotrivă, putem avea adevărata odihnă și libertate prin ascultare, prin
credință și prin înțelegerea faptului că mântuirea noastră este sigură nu pe
baza Legii, ci în virtutea neprihănirii Domnului Hristos, care ne acoperă.
De ce o viață de supunere față de Legea lui Dumnezeu are mai multă odih
nă decât o viață de neascultare?
61
Joi, 29 iulie „Și sarcina Mea este ușoară"
Ultima afirmație a lui Isus din Matei 11:30 folosește imaginea purtării unei
poveri sau a unei sarcini. „Căci jugul Meu este [ușor de purtat - KJV] și sarcina
Mea este ușoară."
7. Citește Exodul 18:13-22. Ce învățăm de aici cu privire la a ne ajuta unii pe
alții în purtarea poverii?______________________________________
Exodul 18:13 ne spune că poporul venea la Moise ca să fie judecat de
dimineață până seara. Când letro a văzut lucrul acesta, l-a rugat stăruitor pe
ginerele lui să creeze un cadru care să îi permită să se concentreze pe lucrurile
mari și să-i desemneze pe alții să aibă grijă de lucrurile mai mărunte. Scriptura
ne spune că Moise a ascultat de glasul lui letro și a implementat acele schim
bări dătătoare de viață.
Când ne spune că sarcina Lui este ușoară, Isus vrea să ne reamintească
de faptul că ne putem bizui pe El, Purtătorul suprem de poveri. Asemenea lui
Moise, trebuie să învățăm că avem nevoie de ceilalți pentru a ne împărți pove
rile. în 1 Corinteni 12:12-26, imaginea trupului lui Hristos pe care o folosește
Pavel ne oferă un bun exemplu despre ce ar putea să însemne împărțirea sarci
nilor sau a poverilor. Avem nevoie de un trup care să funcționeze bine, pentru
a fi în stare să ducă greutățile. Avem nevoie de picioare, mâini, umeri, mușchi
și putere fizică pentru a putea căra orice.
8. Cum ne ajută purtarea sarcinilor unii pentru alții să împlinim Legea lui Hristos?
Galateni 6:2 _______________________________________________________
Contextul imediat al acestui pasaj poate să ne ajute. în Galateni 6:1, Pavel
afirmă că dacă un frate sau o soră cade în ispită, noi trebuie să-l ridicăm cu duhul
blândeții (adu-ți aminte de afirmația lui Isus că El este blând, din Matei 11:29).
Purtarea sarcinii înseamnă ridicarea cuiva care s-a abătut de la calea dreaptă pen
tru a-l ajuta să vadă harul divin. Dar mai înseamnă și să ne ajutăm unul pe altul
atunci când trecem prin greutăți. Termenul grecesc pentru „sarcină, povară" se
poate referi la o greutate mare sau la o piatră. Imaginea aceasta ne reamintește
că toți ducem poveri și avem nevoie de cineva care să ne ajute să le purtăm,
împărțirea responsabilităților și a greutăților este o lucrare poruncită bisericii de
Dumnezeu - o activitate care necesită blândețe și care generează compasiune.
Gândește-te la ultima ocazie când cineva te-a ajutat să duci o povară sub
greutatea căreia te luptai. De ce acel ajutor a însemnat atât de mult pentru
tine? Tu pe cine poți ajuta acum să-și ducă povara?
62
„Când constatați că lucrarea voastră este grea, când vă plângeți de dificultăți

și încercări, când spuneți că nu aveți putere să vă împotriviți ispitei, că nu puteți
să biruiți nerăbdarea și că viața de credință este o lucrare anevoioasă, fiți si
guri că nu purtați jugul lui Hristos. Voi purtați jugul unui alt stăpân." - Ellen G.
White, îndrumarea copilului, p. 267
„Noi nu putem să facem nimic, absolut nimic, pentru a ne recomanda
bunăvoinței lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne încredem de loc în noi înșine sau în
faptele noastre bune, dar, atunci când venim la Domnul Hristos ca niște făpturi
păcătoase și supuse greșelii, putem să găsim odihnă în iubirea Sa. Dumnezeu îi
va primi pe toți cei care vin la El cu încredere deplină în meritele Mântuitorului
răstignit. Iubirea răsare în inimă. Poate că nu simțim nicio stare de extaz, dar
este o încredere statornică și plină de pace. Orice povară este ușoară, pentru
că jugul pe care ni-l pune Hristos este ușor. Datoria ajunge să fie o încântare,
iar sacrificiul, o plăcere. Calea care înainte părea să fie învăluită în întuneric
devine strălucitoare, pentru că este luminată de razele ce vin de la Soarele
Neprihănirii. Aceasta este umblarea în lumină, după cum Hristos este în lumi
nă." - Idem, Credința și faptele, pp. 38-39
Studiu la rând:
ioan 12-18
Evanghelizare, subcapitolul „Lecțiile Marelui învățător"
1. Care profet a scris despre oamenii care aveau „să nu înțeleagă cu inima"?
2. Cum a motivat Domnul faptul că avea să Se arate ucenicilor, și nu lumii?
3. De ce uită femeia suferința produsă de durerile nașterii?
4. Ce a spus Domnul că face oricine este din adevăr?
5. Cum era Domnul Isus, când trecea prin orașe și sate?
63
Ai simțit vreodată că poverile pe care le duci sunt efectiv prea grele? Ai
simțit vreodată că nivelul tău de stres a ajuns la limită și că nu mai poți face față
deloc? Studiul din săptămâna aceasta ne oferă un ajutor practic pentru atunci
când ajungem în punctul critic. De fapt, fie că poverile noastre sunt extrem de
grele sau relativ ușoare, Isus ne invită să venim la El ca să găsim alinare.
Pasajul biblic principal din săptămâna aceasta este Matei 11:26-30: „Veniți
la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu
asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima;
și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarci
na Mea este ușoară." Ai observat cele trei porunci specifice din afirmația lui
Isus?în primul rând, El spune: „Veniți la Mine!" Isus este sursa păcii noastre. El
este izvorul tăriei noastre. Doar El ne poate ridica poverile. El este cu adevărat
singurul care ne poate elibera de stresul copleșitor pe care, din când în când,
îl trăim. A doua poruncă este: „Luați jugul Meu!" Boii care sunt înjugați sunt
uniți pentru slujire. Când suntem uniți cu Hristos pentru slujirea altora, poveri
le noastre devin mai ușoare. Vom studia mai în profunzime săptămâna aceasta
despre ce înseamnă să fim „înjugați" la jugul lui Hristos. A treia poruncă este:
„învățați de la Mine!" Isus purta pe umerii Lui greutatea acestei lumi, și totuși
a trăit într-o atmosferă de pace divină. El nu S-a stresat din cauza provocărilor
pe care le-a înfruntat. în acest studiu vom explora mult mai în detaliu pasajul
menționat și vom pune accentul pe dorința lui Isus ca noi să ne odihnim în El și
să găsim pacea inimii și a minții.
II. Comentariu
Se povestește despre un fermier bătrân careîși țâra cu greu picioarele pe un
vechi drum îngust și murdar de țară, cărând în spate un sac cu cartofi. Umerii
erau pe cale să-i cedeze. Pasul îi era ostenit și încetinit. Era o zi de vară extrem
de fierbinte și sudoarea îi curgea șiroaie pe frunte. Sufletul lui s-a mai înviorat
puțin când un vecin s-a apropiat cu căruța trasă de cal și l-a întrebat dacă nu
avea nevoie de transport. Fericit, bătrânul s-a urcat în căruță. în timp ce mer
geau, vecinul a observat că bătrânul încă ținea în spate sacul cu cartofi. S-a
întors și i-a spus: „Prietene, eliberează-te și odihnește-te puțin! Lasă sacul jos!"
Și, după cum spune povestea, omul a răspuns surprinzător: „Ai fost atât de
bun cu mine să mă iei în căruță; măcar atât să fac și eu, să-mi car încărcătura."
Fără îndoială, povestea este fictivă, dar ilustrează foarte bine ideea principală
a studiului din această săptămână. Este posibil ca noi să ne purtăm în continu
64
are poverile chiar și după ce am venit la Isus. Mântuitorul nostru tânjește să
ne elibereze de stresul acesta. El dorește să ne poarte greutățile. Să studiem
împreună despre modul în care ne putem elibera de poverile care deseori ne
strivesc bucuria.
Veniți la Isus!
Isus ne invită să venim la El. Ce înseamnă aceasta, practic? A veni este o
decizie care ține de voință. A veni implică o alegere personală. Isus ne-a dat
fiecăruia dintre noi libertatea de alegere. El nu ne va forța voința. Nu va pune
presiune pe noi ca să venim. El ne invită plin de bunăvoință, ne impresionează
prin Duhul Său, dar a veni la El este alegerea noastră. A veni înseamnă să ne
punem încrederea în puterea Lui de a ne ridica povara. Venim prin credință,
crezând că El este mai mare decât problema, mai tare decât dificultatea și mai
puternic decât provocarea. Ellen G. White are pentru noi aceste gânduri încura
jatoare: „«Veniți la Mine» este chemarea Lui. Oricare ar fi grijile și încercările,
înfățișează cazul tău înaintea Domnului. Inima ta va fi întărită, ca să poată rezista.
Se va deschide o cale ca să poți scăpa din greutăți și încurcături. Cu cât îți dai
seama că ești mai slab și mai fără ajutor, cu atât vei deveni mai puternic în tăria
Lui. Cu cât este mai grea povara, cu atât este mai binecuvântată odihna, când
le arunci pe toate asupra Purtătorului de poveri." - Ellen G. White, Hristos,
Lumina lumii/Viața lui lisus, p. 329
înjugați la jugul lui Isus

Când venim la Isus, El ne invită să luăm jugul Lui. Aceste cuvinte, care erau
cunoscute de ascultătorii Săi din primul secol, par ciudate în urechile noastre.
William Barclay, în comentariul său biblic asupra pasajului din Matei 11:26-
28, explică astfel cuvintele lui Isus cu privire la jug: „Isus ne invită să luăm pe
umeri jugul Său. Evreii foloseau expresia referitoare la jug cu sensul de «a fi su
pus cuiva». Ei vorbeau despre jugul Legii, despre jugul poruncilor, despre jugul
împărăției și despre jugul lui Dumnezeu." A lua jugul lui Hristos înseamnă a ne
supune voinței Lui. Când jugul era pus pe gâtul unui bou, animalul se supunea
de-acum direcției indicate de stăpân.
Potrivit lui Barclay, cuvintele lui Isus ar putea avea o semnificație mai pro
fundă: „Este posibil ca Isus să Se fi inspirat în privința cuvintelor acestei invitații
din ceva mult mai aproape de universul domestic decât de cel al religiei. El
spune: «Jugul Meu este ușor.» în greacă, termenul pentru «ușor» estechrestos,
care ar putea însemna «ceva care se potrivește bine». în Palestina, jugurile
pentru boi erau făcute din lemn; se aducea boul și se luau măsurile. Apoi, jugul
era prelucrat după dimensiunile luate. Ulterior, boul era adus din nou la ateli
65
er pentru „probă". Jugul era ajustat cu grijă ca să se potrivească bine și să nu
irite grumazul animalului, care suporta răbdător. Era făcut pe măsură, ca să se
potrivească bine."
„Jugul" pe care Isus îl pune în jurul gâtului nostru pentru a ne uni cu El în
slujire ni se potrivește bine. El devine partenerul nostru de „trudă", fiind înjugat
împreună cu noi. Cu alte cuvinte, El vrea să ne spună: „Viața pe care ți-am dat-o
nu este o povară; misiunea ta îți este dată pe măsură, ca să ți se potrivească."
Tot ce ne trimite Dumnezeu este făcut ca să se potrivească exact cu nevoile și
cu abilitățile noastre. Apostolul Pavel afirmă: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să
nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios,
nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pre
gătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda" (1 Corinteni 10:13). Fiind
înjugați la același jug cu Isus, avem asigurarea absolută că El ne va întări ca
să suportăm orice ispită, încercare sau necaz cu care ne confruntăm. Odihna
pe care Isus ne-o dă este asigurarea că El este lângă noi pentru a ne ajuta să
creștem prin oricare dintre provocările vieții.
Ellen G. White adaugă: „«Luați jugul Meu asupra voastră»", zice Isus. Jugul
este un instrument al servirii. Vitele sunt înjugate pentru muncă și jugul este
absolut necesar pentru ca lucrul lor să fie eficient. Prin ilustrația aceasta,
Hristos ne învață că noi suntem chemați să servim tot timpul vieții noastre.
Trebuie să luăm jugul Lui asupra noastră, ca să putem fi împreună-lucrători cu
El. Jugul care ne leagă în slujire este Legea lui Dumnezeu. Marea lege a iubirii,
descoperită în Eden, proclamată pe Sinai, iar în Noul Legământ, scrisă în inimă,
este cea care îl unește pe lucrătorul omenesc cu voința lui Dumnezeu. Dacă am
fi lăsați să ne urmăm pornirile, să mergem acolo unde ne duce voința noastră,
ne-am alinia în rândurile lui Satana și am ajunge să avem trăsăturile lui. De
aceea, Dumnezeu ne conduce prin voința Sa, care este nobilă și înălțătoare. El
dorește ca noi să ne îndeplinim cu răbdare și înțelepciune toate îndatoririle sluji
rii." - Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui lisus, p. 329. A lua jugul Său
înseamnă a ne supune voinței Sale, iar atunci când ne supunem voinței Sale
avem cel mai înalt simțământ de libertate și de pace.
învățați de ia isus
Ultima din cele trei porunci ale lui Isus în Matei 11:29 este: „învățați de la
Mine!" Atunci când studiem viața lui Isus, o temă predominantă apare în mod
repetat. Hristos S-a dedicat pe deplin să facă voia Tatălui Său. în loan 8:29, Isus
spune: „Totdeauna fac ce-l este plăcut Lui." în ultima Sa rugăciune de mijlocire,
din loan 17, Isus spune: „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și
Eu, în Tine" (loan 17:21). A existat o unitate neîntreruptă între Isus și Tatăl Său.
66
Niciodată în viața Lui de pe pământ Isus nu a decis să acționeze sau să gândeas
că în vreun fel contrar voinței Tatălui Său. Chiar și în momentul cel mai greu al
vieții Sale, Isus Și-a predat voința Sa voinței Tatălui Său. în Ghetsimani, când
destinul lumii a tremurat în balanță și Satana l-a chinuit inima cu cele mai apri
ge ispite, isus S-a rugat: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine pa
harul acesta. Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu!" (Matei 26:39). Pacea
desăvârșită vine atunci când inima și mintea ne sunt una cu gândul lui Hristos.
După cum spune un vechi cântec, atunci când „nu există nimic între sufletul
meu și Mântuitorul meu", avem pace. O relație ruptă între noi și Isus ne tulbură
pacea. Când venim la El, dorind să facem voia Sa și fiind înjugați cu El în slujire,
Isus promite: „Veți găsi odihnă pentru sufletele voastre" (Matei 11:29).
mi. Aplicație
Te-ai putea gândi la ceva din viața ta care te împiedică să te predai cu totul
lui Isus? Este ceva ce te oprește să vii la El? Sunt mulți oameni care cred că nu
pot să vină la isus decât dacă mai întâi se pocăiesc de păcate și renunță la obi
ceiurile lor rele. Adevărul este că venim la Isus exact așa cum suntem, cu toate
lipsurile noastre, chinuiți de vină și afectați de slăbiciunea firii pământești. Când
venim, El ne acceptă cu brațele deschise. Ne oferă darul pocăinței. Acceptă
mărturisirea noastră. Ne primește ca fii și fiice ale Sale. El ne dă putere să biru
im. înjugați la același jug cu El, noi devenim făpturi noi în Hristos. Săptămâna
aceasta, ia în considerare să începi ziua cu aceste două afirmații:
® Isuse, azi vin la Tine. Recunosc smerit că Tu ești sursa păcii mele, a
scopului și a bucuriei mele în viață. îmi supun voința Ție și așez toate
planurile mele la picioarele Tale.
® Isuse, descoperă-mi în viața mea tot ce nu este în armonie cu voința Ta!
Acolo unde am atitudini, simțăminte, dorințe și obiceiuri care sunt în
opoziție cu voia Ta, Te rog, descoperă-mi-le! Astăzi, dorința mea supre
mă este să îți fiu pe plac.
67
STUDIUL
31 iulie—6 august
Găsind odihna
în legăturile de familie
Sabat dupa-amiază
Text de memorat: „Voi, deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lu
cruri, păziți-vă, ca nu cumva să vă lăsați târâți_____________________
și să vă pierdeți tăria, ci creșteți______________________ Domnului
și Mântuitoruîui nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum și în ziua
veșniciei. Amin!" (2 Petru 3:17,18)
Tânărul scruta orizontul. Apoi, în sfârșit, i-a văzut. De câteva zile îi căuta pe
frații lui. Pe când se apropia, făcând cu mâna și strigând la grupul de bărbați cu
fețele încruntate, a primit orice, numai un salut călduros, nu. De fapt, frații lui
voiau să-l omoare. Dacă nu ar fi fost Ruben, poate nu ar mai fi existat nicio is
torie de povestit. Ruben i-a convins pe restul fraților doar să-l intimideze puțin
și să-l arunce într-o fântână fără apă. Mai târziu, luda a venit cu marele plan de
a scăpa de el și de a face și ceva bani, vânzându-l unor negustori de sclavi care
treceau pe acolo.
Ce exemplu de disfuncționalitate familială!
Putem alege multe lucruri în viață, dar nu și propria familie. Nimeni nu
este perfect și niciunul dintre noi nu are o familie perfectă și nici relații de
familie perfecte. Unii dintre noi suntem binecuvântați cu părinți, frați și alți
membri ai familiei care reflectă dragostea lui Dumnezeu, dar mulți trebuie să
ne mulțumim cu mai puțin decât idealul. Relațiile de familie sunt adesea com
plicate și dureroase, lăsându-ne neliniștiți, răniți și împovărați cu o mulțime de
bagaje emoționale pe care, la rândul nostru, le descărcăm asupra altora.
Cum putem găsi odihna lui Dumnezeu în acest domeniu al vieții noastre?
Săptămâna aceasta ne vom îndrepta atenția spre istoria lui losif și a legăturilor
lui de familie, ca să-L vedem pe Dumnezeu la lucru, cum aduce vindecare și
odihnă emoțională în ciuda relațiilor de familie disfuncționale.
68
Duminică, 1 august Disfuncționalități în cămin
losif știa câte ceva despre familiile disfuncționale. începuse deja cu străbu
nicii săi, Avraam și Sara. Când și-a dat seama că era stearpă, Sara l-a convins pe
Avraam să meargă la slujitoarea ei, Agar. Imediat ce Agar a rămas însărcinată,
a început rivalitatea. Crescând în această atmosferă, Ismael și Isaac au preluat
tensiunea în propriile familii. Isaac a avut grijă să-l favorizeze pe Esau, iar lacov
și-a petrecut viața încercând să câștige dragostea și respectul tatălui său. Mai
târziu, lacov a fost păcălit să se însoare cu două surori care nu s-au înțeles între
ele și care s-au luat la întrecere într-o cursă a fertilității, înrolându-le până și pe
slujitoarele lor pentru a-i face copii lui lacov.
1. Recitește desfășurarea evenimentelor în Geneza 34. Ce fel de impact
emoțional și relațional aveau să aibă acestea asupra familiei, în general, și
asupra tânărului Dosif, în special?
Evident, rivalitatea dintre mame s-a revărsat asupra copiilor, care au crescut
gata să se ia la harță. Ca tineri adulți, frații mai mari ai lui losif îi masacraseră
deja pe toți bărbații din Sihem. Fratele cel mai mare, Ruben, a manifestat un
spirit de supremație și de sfidare la adresa tatălui său în vârstă când s-a cul
cat cu Biiha, servitoarea Rahelei și mama mai multora dintre copiii lui lacov
(Geneza 35:22). între timp, luda, fratele lui losif, a confundat-o pe nora lui vă
duvă cu o prostituată și a sfârșit prin a avea gemeni cu ea (Geneza 38).
lacov a alimentat și mai mult această tensiune familială prin favoritismul lui
vădit față de losif, atunci când i-a dat copilului preferat o haină pestriță scumpă
(Geneza 37:3). După toate criteriile pe care am vrea să le luăm în considerare,
cu siguranță familia patriarhului era una disfuncțională.
2. De ce crezi că Avraam, fisaac și lacov sunt enumerați ca eroi ai credinței în
Evrei 11:17-22, când te gândești cât de încurcate erau relațiile lor de familie?
Adesea, campionii credinței în Dumnezeu nu au fost la înălțimea propriilor

așteptări și cu atât mai puțin la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu. Bărbații
aceștia sunt menționați în Evrei 11 nu datorită relațiilor lor de familie dezor
donate, ci în ciuda acestora. Ei au învățat - deseori pe propria piele - despre
credință, dragoste și încredere în Dumnezeu în timp ce se luptau cu aceste
probleme de familie.
Ce probleme sau disfuncționalități familiale ai moștenit? Cum te poate
ajuta credința în Dumnezeu să rupi acel tipar, cel puțin pentru viitor?
69
Luni, 2 august Alegerea unei noi direcții
losif ia cu el durere, relații complicate și anxietate în timp ce călătorește

spre Egipt, unde urma să fie vândut ca sclav. Nu a fost deloc o călătorie tihnită,
în timp ce își înghițea lacrimile.
„între timp, losif și cei ce l-au cumpărat se aflau pe drumul spre Egipt. Pe când
caravana călătorea spre miazăzi, către hotarele Canaanului, băiatul a putut zări
în depărtare colinele printre care se aflau și corturile tatălui său. El a plâns amar,
gândindu-se la tatăl său iubitor, în singurătatea și durerea lui. Din nou i-a venit în
minte scena de la Dotan. l-a văzut pe frații săi plini de mânie și a simțit privirile
lor furioase ațintite asupra lui. Cuvintele înțepătoare și insultătoare, cu care ei au
răspuns rugăminților lui disperate, răsunau în urechile lui. Cu inima tremurândă,
privi înainte, spre viitor. Ce schimbare avusese loc în situația lui - de la poziția sa
de fiu preaiubit la aceea de sclav disprețuit și neajutorat! Singur și fără prieteni,
care avea să-i fie soarta în țara străină în care era dus? Pentru un timp, losif căzu
pradă unei dureri și unei groaze nestăpânite. [...]
în situația aceasta, gândul i s-a îndreptat spre Dumnezeul tatălui său. în copi
lărie, el fusese învățat să-L iubească și să se teamă de El. Adesea, în cortul tatălui
său, el ascultase istorisirea visului pe care lacovîl avusese când fugise în exil. [...]
Toate aceste lecții prețioase îi veneau acum cu putere în minte, losif credea că
Dumnezeul părinților săi va fi și Dumnezeul lui. Atunci și acolo, el s-a consacrat pe
deplin lui Dumnezeu și s-a rugat ca Păzitorul lui Israel să fie cu el în țara exilului
său." - Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pp. 213-214 (subliniere adăugată)
Unele culturi accentuează rolul pe care îl are comunitatea asupra indivi
dului, în timp ce altele sunt înclinate să accentueze rolul individului asupra
comunității. Deși în Scriptură găsim un echilibru între cele două, e limpede că
există atât o chemare personală, cât și una colectivă la angajament față de
Dumnezeu, losif începe să găsească liniște în relațiile sale prin luarea unei ho
tărâri personale de a-L urma pe Dumnezeu.
3. Ce ne învață următoarele versete despre angajamentul nostru personal?
Deuteronomul 4:29_________________________________________________
losua 24:15________________________________________________________
1 Cronici 16:11_____________________________________________________
Psalmii 14:2________________________________________________________
Proverbele 8:10 ____________________________________________________
Ca să găsim odihnă, fiecare dintre noi trebuie să ia o hotărâre personală
de a-L urma pe Dumnezeu. Chiar dacă străbunii noștri au fost niște uriași din
punct de vedere spiritual, credința și spiritualitatea lor nu se transmit genetic.
Relația cu Dumnezeu se dezvoltă doar prin experiență directă, personală, nu
printr-una de împrumut.
70
Marți, 3 august Adevărata valoare de sine
Dacă losif a nutrit vreo speranță de a fugi și de a găsi drumul înapoi spre
casă, aceasta s-a spulberat odată ce a ajuns în Egipt, unde a fost revândut unei
familii importante. în Geneza 39:1 se spune că „Potifar, dregătorul lui Faraon,
căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliții care-l aduseseră".
Dintr-odată, tânărul băiat a fost aruncat într-o cultură și o limbă noi și ciudate.
Familia și relațiile noastre apropiate sunt cruciale în dezvoltarea propriei
stime de sine, losif crescuse crezând că era special - fiul cel mai mare al celei
mai iubite soții (Geneza 29:18). Fără îndoială, el era favoritul tatălui și singurul
cu o haină frumoasă, în multe culori (Geneza 37:3,4).
Dar cine era el acum? Un sclav, cineva care putea fi cumpărat sau vândut
după bunul plac al altora. Cât de repede s-a schimbat întreaga lui condiție. Cât
de repede viața s-a întors împotriva lui.
într-adevăr, losif învață lecția pe care noi toți trebuie să o învățăm. Dacă
depindem de alții ca să ni se spună cât valorăm, atunci vom fi prinși într-o cursă
dură și vom fi îngrozitor de confuzi, pentru că nu toți vor aprecia cine suntem
sau cum suntem. în schimb, noi trebuie să ne găsim propria valoare în ceea ce
Dumnezeu gândește despre noi - în modul în care ne privește Dumnezeu - și
nu în rolurile pe care le avem în prezent.
4. Cum ne vede Dumnezeu pe fiecare dintre noi?
8sa i a 43:1__________________________________________________________
MaSeahi 3:17______________________________________________________
i oa n 1:2__________________________________________________________
ioa n 15:15________________________________________________________
Romani 8:14______________________________________________________
1 ioan 3:1,2_______________________________________________________
Dumnezeu vede în fiecare dintre noi un potențial, o frumusețe și un talent
pe care noi nici măcar nu ni le putem imagina. în cele din urmă, El a fost gata
să moară pentru ca noi să putem avea ocazia de a deveni tot ceea ce am fost
creați să fim - de a ne atinge potențialul maxim. Deși ne arată cât de îngrozitor
este păcatul nostru și cât de mare a fost prețul plătit ca să fim răscumpărați din
el, crucea ne mai arată și marea valoare pe care o avem în ochii lui Dumnezeu.
Indiferent de ceea ce gândesc alții despre noi sau chiar noi despre noi înșine,
Dumnezeu ne iubește și caută să ne răscumpere nu doar din puterea păcatelor
de acum, ci și din moartea veșnică pe care păcatele o aduc cu sine.
Există multe voci care ne spun să ne iubim pe noi înșine așa cum suntem și
să ne acceptăm necondiționat. De ce este această realitate o autoamăgire?
71
Miercuri, 4 august Relații principiale
Inițial, istoria lui losif în Egipt ia o întorsătură favorabilă. El și-a încredințat

viața în mâna lui Dumnezeu și Dumnezeu îl binecuvântează, ridicându-l pe
niște culmi pe care fiul lui lacov nu și le imaginase, în casa lui Potifar.
5. Cum ar putea fi văzute binecuvântările lui Dumnezeu în viața lui losif în mod
practic? Cum sunt relațiile lui interpersonale?
Geneza 39:1-6_____________________________________________________
Deși losif pare să se înțeleagă foarte bine cu Potifar și relațiile sale cu per
sonalul casei par să fie bune, necazul pândește la ușă. Cineva din casă nu are
liniște.
6. Cu ce problemă de relație se confruntă losif? Cum alege el să o gestioneze?
Geneza39:7-10____________________________________________________
losif are o problemă cu soția lui Potifar. Poate că ar trebui să reformulăm
astfel: Soția lui Potifar are o problemă. Ea se uită la ceilalți ca la niște „lucruri"
care pot fi manipulate și folosite. Ea vrea să îl „folosească" pe losif. losif este
descris ca fiind „frumos la statură și plăcut la chip" (Geneza 39:6). Rareori Biblia
menționează trăsăturile fizice ale oamenilor, pentru că Dumnezeu „nu se uită
la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită
la inimă" (1 Samuel 16:7). în ciuda insistențelor acestei femei nelegiuite, losif
face ceva în aparență în dezavantajul lui. El aplică principiile biblice la toate
relațiile-în cazul acesta, la cea cu soția lui Potifar. Principiile biblice referitoare
la relații nu sunt demodate, după cum oricine a suferit consecințele păcatului
poate să adeverească (adică toți).
Relatarea biblică subliniază că acesta nu era un caz izolat, o ispită cu care
se confrunta doar atunci. Soția lui Potifar îl urmărise în repetate ocazii (Geneza
39:10). losif a încercat să-i explice motivația deciziei sale (Geneza 39:8,9), dar
aceasta nu a părut să funcționeze.
losif și-a dat seama că nu poate controla alegerile celorlalți. Totuși, el s-a ho
tărât să trăiască, să iubească și să-i trateze pe cei din jurul lui într-un mod care
să-L onoreze pe Dumnezeu, losif a învățat să trăiască în prezența lui Dumnezeu.
Această cunoaștere l-a ajutat să reziste ispitei.
Ai încercat să aplici principiile biblice la toate relațiile tale, chiar și la cele
în care celălalt nu le aplică? Ce s-a întâmplat? Citește Matei 5:43-48. De ce
este important să trăiești astfel?
72
Joi, 5 august Marea luptă în viața personală
După cum știm din lectura relatării (Geneza 39:11-20), losif are de suferit
din cauza deciziei sale bazate pe principii. El este aruncat în închisoare. Ca pro
prietate a lui Potifar, ar fi putut să fie omorât pe loc, fără comentarii. Evident,
Potifar nu a crezut-o pe soția lui, dar a trebuit să-și apere reputația luând
atitudine. Și totuși, în ciuda circumstanțelor îngrozitoare, Scripturile spun că
„Domnul a fost cu losif" (Geneza 39:21).
Viața pe planeta Pământ nu este dreaptă. Binele nu este întotdeauna răs
plătit și răul nu este întotdeauna pedepsit. Totuși, există și o veste bună: losif
poate să găsească odihnă, chiar în închisoare fiind, pentru că Dumnezeu este
cu el. El ar fi putut să mediteze la nedreptatea pe care o suferise, să se retragă
în sine și chiar să renunțe la Dumnezeu.
7. Ce face losif în timp ce se află în închisoare? Cum relaționează cu cei din
jurul Oui?
Geneza 39:21-40:22________________________________________________
în temniță, losif are de-a face cu realitatea, nu cu idealul. El creează legă
turi; îi ajută pe ceilalți, chiar dacă relațiile în închisoare erau departe de idealul
pe care trebuie să și-l fi dorit. Iar losif nu este mai presus de situație: el cere
ajutor și se face vulnerabil. îi cere ajutor paharnicului, atunci când îi interpre
tează visul.
8. Care este perspectiva generală asupra relațiilor pe care Pavel o prezintă în
Efesenâ 6:1-13?______________________________________________
Relațiile noastre sunt reflexii în miniatură ale marii lupte dintre Dumnezeu
și Satana, care răcnește ca un leu, de-a lungul veacurilor. Prin urmare, aceasta
înseamnă că nu există relații perfecte. Fiecare relație trebuie să aibă o dinamică
de creștere, iar Satana are un mare interes în a folosi toate relațiile noastre-în
special pe cele mai apropiate - în avantajul său, pentru a ne răni și pentru a
zădărnici voia lui Dumnezeu pentru viața noastră. Putem fi recunoscători că nu
suntem lăsați să ducem bătăliile acestea de unii singuri. Cuvântul lui Dumnezeu
definește care sunt principiile pentru relațiile noastre. Promisiunea Lui de a ne
da înțelepciune (lacov 1:5) se extinde și la relațiile noastre. Și așa cum a fost cu
losif, El promite să fie și cu noi, când relațiile noastre se dovedesc a fi dificile.
Gândește-te la făgăduința lui Dumnezeu din lacov 1:5 și ia-ți un moment
să te rogi pentru înțelepciune în relațiile tale. Cum cauți să fii deschis la în
demnurile Duhului Sfânt în timp ce relaționezi cu acești oameni?
73
Vineri, 6 august Un gând de încheiere
în contextul experienței lui losif în casa lui Potifar, Ellen G. White a scris:
„Aici se află un exemplu pentru toate generațiile care vor trăi pe pământ. [...]
Dumnezeu va fi un ajutor mereu prezent în vreme de nevoie, iar Duhul Său îi va
ocroti. Deși vor fi înconjurați de ispitele cele mai aspre, există un Izvor al puterii
la care pot să apeleze pentru a li se împotrivi. Cât de nemilos a fost atacul asu
pra caracterului moral al lui losif. [...]
El a suferit pentru că nu a renunțat la integritatea lui. însă și-a pus reputația
și interesele în mâinile lui Dumnezeu. Cu toate că Dumnezeu a îngăduit ca losif
să sufere pentru un timp spre a-l pregăti să ocupe o poziție importantă, totuși El
a păzit reputația aceea care fusese înnegrită de acuzatoarea nelegiuită și, în cele
din urmă, în momentul rânduit de El, a făcut ca reputația aceea să strălucească.
Dumnezeu a făcut ca până și închisoarea să fie o cale pentru înălțarea lui losif. în
timp, virtutea își va aduce propria răsplată. Apărarea inimii lui losif a constat în te
merea de Dumnezeu, care l-a făcut să fie credincios și drept față de stăpânul său și
loial față de Dumnezeu. El a disprețuit acea lipsă de recunoștință care l-ar fi deter
minat să abuzeze de încrederea stăpânului său, deși era posibil ca acesta să nu afle
niciodată de cele petrecute/' - Ellen G. White, The Spirit ofProfecy, voi. 1, p. 132
Studiu la rând:
loan 19-Faptele 4
Evanghelizare, subcapitolul „Rezultatele lucrării biblice"
1. Cum scrie loan că au iudeii obiceiul să îngroape (morții)?
2. Când S-a arătat Isus a treia oară ucenicilor?
3. Unde se afirmă faptul că David era proroc?
4. Cum se împărțeau banii sau lucrurile care erau „de obște"?
5. Cum este sufletul care se consacră lui Hristos?
74
L Privire generală
S-ar putea ca multor oameni să li se pară ciudat titlul studiului din această
săptămână. Cum poți găsi odihnă în legăturile de familie, dacă familia ta este
disfuncțională? Ce faci dacă ai un tată autoritar, dictatorial? Poate că nu ai o
relație prea apropiată cu mama ta? Sau ce faci dacă există mari rivalități între
frați? Bineînțeles, există multe familii care au legături strânse, de afecțiune.
Căminul ar trebui să fie un loc de susținere, în care dragostea să fie exprimată
deschis. Dar nu așa stau lucrurile mereu.
Putem să prindem curaj din experiența lui losif. Respins de frații săi invidioși,
vândut ca rob, despărțit de familie, condamnat pe nedrept și întemnițat, losif
și-a păstrat în continuare credința. încercările prin care a trecut nu l-au umplut
de resentimente; ele l-au determinat să se încreadă și mai mult în Dumnezeu.
Prin aceste încercări, Dumnezeu îi modela caracterul și îl pregătea pentru o
poziție de onoare în împărăția egipteană. într-o zi, el avea să stea alături de
faraon pe tronul Egiptului, în calitate de consilier de încredere și supraveghetor
al vastelor resurse.
Studiul din această săptămână se concentrează pe două adevăruri veșnice,
în primul rând, faptul că trecem prin încercări și înfruntăm dificultăți nu în
seamnă nicidecum că Dumnezeu ne-a părăsit sau că ne iubește mai puțin.
Dragostea Lui ajunge până la noi, acolo unde ne aflăm, indiferent de loviturile
vieții. în al doilea rând, de cele mai multe ori, provocările cu care ne confrun
tăm ne pregătesc pentru ceva mult mai mare decât ne putem imagina. în toa
te acestea, Dumnezeu are un plan și este la lucru pentru a-Și împlini scopul
suprem în viața noastră. Istoria lui losif este aceea a unui tânăr care i-a fost
credincios lui Dumnezeu în mijlocul unei relații de familie disfuncționale, dar,
în cele din urmă, Dumnezeu l-a folosit ca să-i salveze familia și să restaureze
relația pe care o pierduse.
Di. Comentariu
Studiul inovator intitulat „Cradles of Eminence" [Leagănele eminenței] ana
lizează experiențele copilăriei a peste 400 de oameni socotiți „eminenți", de că
tre autorii psihologi Victor și Mildred George Goertzel. Afi eminent înseamnă a
fi superior sau a atinge excelența într-un domeniu în afara talentelor ereditare.
Aceștia sunt oameni de știință, politicieni, vedete de cinema, antreprenori, au
tori, dramaturgi și eroi din lumea sportului. întrebarea pe care autorii Goertzel
au ridicat-o a fost următoarea: Ce fel de experiențe din primii ani ai copilăriei
au modelat viitorul acestor oameni remarcabili?
75
Ce au descoperit i-a surprins. Mulți dintre ei au trecut printr-o traumă în
copilărie. Unii au fost bolnăvicioși. Alții au fost crescuți în familii disfuncționale,
iar unii au experimentat traumatisme serioase în copilărie. 0 parte dintre acești
copii care mai târziu au atins excelența au fost crescuți în familii iubitoare, unde
au avut parte de sprijin. Adevărul șocant din cartea aceasta este că alegerile
noastre fundamentale și descoperirea adevăratului nostru scop în viață con
tează mai mult decât mediul sau ereditatea noastră în a stabili înălțimile pe
care le atingem și contribuția pe care o a ducem în societate.
Cu siguranță acest lucru a fost adevărat și în istoria lui losif. Gândește-te o
clipă la fundalul lui genetic. Venea pe linia genealogică marcată de păcat a lui
Avraam, a lui Isaac și a lui lacov. în arborele acestei familii au existat mincinoși
și hoți. Căminul patern a fost caracterizat de disfuncționalități. Favoritismul
arătat de tatăl său i-a mâniat pe frații lui. Ei au manifestat invidie, lăcomie și
resentimente. Soluția lor: să scape de losif. Gândește-te la călătoria lui losif și
ține minte moștenirea lui genetică și mediul lui familial plin de probleme.
Provocările lui losif
losif a fost vândut ca sclav când avea 17 ani (Geneza 37:2). în Egipt, după ce
a slujit cu credincioșie în casa lui Potifar, losif a fost condamnat și întemnițat pe
nedrept. Chiar și după ce a interpretat cu succes visul pitarului și pe cel al pahar
nicului, losif a fost lăsat să lâncezească în închisoare alți doi ani. Când faraonul
a avut visele despre șapte vaci grase și șapte vaci slabe și despre șapte spice de
grâu grase și șapte spice slabe, paharnicul și-a amintit de losif. Potrivit pasajului
din Geneza 41:46, losif avea acum 30 de ani. Treisprezece ani grei trecuseră. în
tot aceste timp, losif îi rămăsese credincios lui Dumnezeu. Credința lui neclintită,
integritatea lui autentică și înțelepciunea lui vizionară l-au așezat într-o poziție
favorabilă în fața faraonului și a devenit al doilea la putere în Egipt.
Credincioșia lui losif/Binecuvântările lui Dumnezeu
Experiențele din ultimii treisprezece ani îl pregătiseră pe losif pentru
prezent. Cu treisprezece ani înainte, în casa lui Potifar, Scriptura declară că
„Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el și că Domnul făcea să-i meargă bine
ori de ce se apuca" (Geneza 39:3). Trecutul lui losif nu i-a determinat prezentul.
El i-a fost credincios lui Dumnezeu și a primit bunăvoința Sa chiar și în cele mai
solicitante circumstanțe. Când soția lui Potifar i-a făcut continuu avansuri și
aluzii imorale, losif a fugit. Cuvintele pe care i le-a adresat sunt clasice: „Cum aș
putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?"
(Geneza 39:9). Când a fost închis pe nedrept, abilitățile lui de lider și reputația
lui nepătată l-au impresionat pe temnicer. Din nou, losif a ajuns într-o poziție de
76
conducere. Dumnezeu i-a purtat de grijă. Relatarea biblică ne spune: „Domnul
a fost cu losif și Și-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere îna
intea mai-marelui temniței" (Geneza 39:21). După ce a interpretat visele celor
doi foști demnitari, losif nu s-a agitat în legătură cu rămânerea lui în temniță.
El s-a hotărât să se încreadă în Dumnezeu și să-și aducă la îndeplinire cât mai
bine îndatoririle pe care le avea atunci. Când, în cele din urmă, a fost che
mat să interpreteze visele faraonului, el nu și-a asumat niciun merit, ci a spus
simplu: „Nu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon"
(Geneza 41:16). Când faraonul a înțeles visul și semnificația lui, l-a ales pe losif
ca să construiască depozitele pentru păstrarea grâului în timpul celor șapte ani
de belșug, pentru că „Duhul lui Dumnezeu" era în el și losif era „priceput" și
„înțelept" (Geneza 41:38,39). Moștenirea genetică a lui losif și mediul din care
provenea nu i-au determinat viitorul; în schimb, alegerea lui de a se încrede
în Dumnezeu, da. Credința lui a trecut dincolo de mediul lui de proveniență.
Citatul următor, care îi aparține lui Aristotel, vorbește despre alegerile bune,
indiferent de situație sau de mediu: „Excelența nu este niciodată un accident.
Ea este întotdeauna rezultatul obiectivelor înalte, al efortului adevărat, al re
alizării inteligente; ea reprezintă alegerea înțeleaptă dintre multe alternative
-alegerea, nu șansa, determină destinul nostru."
încercările l-au pregătit pe losif pentru succes

Cel mai important factor legat de credincioșia lui losif față de Dumnezeu
a fost recunoașterea faptului că circumstanțele nu trebuiau să-i determine
relația cu Dumnezeu. Dumnezeu a avut grijă de el, l-a iubit și l-a întărit în orice
împrejurare a vieții. Situațiile dificile prin care a trecut nu au fost un indicator
al grijii lui Dumnezeu pentru ei. De fapt, au fost adevărat opusul. Așa cum Ellen
G. White afirmă atât de elocvent: „încercările și obstacolele sunt metodele de
disciplinare alese de Domnul și mijloacele hotărâte de El pentru succesul nos
tru. Cel care citește inimile oamenilor le cunoaște caracterele mai bine decât
și le cunosc ei înșiși. [...] Faptul că suntem chemați să răbdăm încercări arată
că Domnul Isus vede în noi ceva prețios, pe care dorește să-l dezvolte. Dacă nu
ar vedea în noi nimic prin care să-Și poată slăvi Numele, nu Și-ar pierde timpul
cu perfecționarea noastră. Nu aruncă în cuptorul Său pietre lipsite de valoare.
El nu rafinează decât minereul valoros. Fierarul pune și fierul, și oțelul în foc ca
să poată ști ce fel de metale sunt. Domnul îngăduie ca aleșii Săi să fie trecuți
prin cuptorul suferinței pentru a arăta ce firi au și dacă pot fi prelucrați pentru
lucrarea Sa." - Ellen G. White, Divina vindecare, p. 471
A fost nevoie de treisprezece ani plini de provocări, dar Dumnezeu l-a pre
gătit pe losif pentru ceva mai măreț, losif habar nu avea care erau planurile lui
77
Dumnezeu. Cu greu își putea imagina că avea să treacă din groapă în închisoare
și apoi în palat. în înțelepciunea Sa prevăzătoare, Dumnezeu lucra pentru bine
le suprem al lui losif. Prin acest singur om, Dumnezeu avea să salveze un popor
întreg. Șederea lui losif în Egipt nu doar că a păstrat Egiptul pe timp de criză, ci
i-a salvat și pe copiii lui Israel de la foamete.
losif nu a uitat niciodată că Dumnezeu avea un plan veșnic pentru viața lui.
După cum Isaia avea să scrie, secole mai târziu: „Acum, așa vorbește Domnul,
care te-a făcut, lacove, și Cel ce te-a întocmit, Israele: «Nu te teme de nimic,
căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu
voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și
flacăra nu te va aprinde»" (Isaia 43:1,2). Promisiunea veșnică a lui Dumnezeu
pentru losif și pentru fiecare copil credincios al Său este că avem „preț în ochii
Lui, [suntem prețuiți] și [ne iubește]" (Isaia 43:4). El nu ne va abandona ni
ciodată (Evrei 13:5). Indiferent de contextul și de mediul din care provenim,
indiferent de situația familiei noastre, El este acolo ca să ne încurajeze și să ne
susțină. El este acolo ca să ne ridice privirile de la ce este la ce va fi prin harul
Său. El este acolo ca să ne inspire cu planurile Lui pentru viața noastră.
Oii. Aplicație
Unii dintre membrii grupei de la Șoala de Sabat provin din familii minunate,
cu frică de Dumnezeu, în care au avut parte de sprijin. Alții provin din familii
destrămate sau din medii în care condițiile au fost sau sunt mai puțin decât ide
ale. Indiferent cum este viața noastră de familie (sau cum a fost), toți vom trece
prin experiențe dificile în viață, așa cum a trecut losif. Studiul Școlii de Sabat din
săptămâna aceasta are un gând central: Dumnezeu nu ne abandonează atunci
când ne confruntăm cu provocările vieții. Dacă alegem și noi, așa cum a făcut
losif, să îi fim credincioși în vremurile grele, El ne va pregăti pentru ceva mult
mai măreț decât ne putem noi imagina.
• Citiți împreună Psalmii 139:17,18 în cadrul grupei și roagă-i pe participanți
să spună cum îi ajută acest pasaj atunci când trec prin împrejurări grele.
® Efeseni 2:19,20 descrie o familie primitoare din care facem parte toți, în
Hristos. Citiți acest pasaj în grupă și analizați ce înseamnă el pentru fie
care, în mod personal. Reflectați asupra ideii că prin Hristos toți suntem
membri ai „casei lui Dumnezeu". Ce înseamnă aceasta practic?
în timpul acestei săptămâni, adu-ți aminte de experiența lui losif. El l-a fost
credincios lui Dumnezeu timp de treisprezece ani lungi și grei. în tot acest timp,
binecuvântarea lui Dumnezeu a fost peste viața lui. Credincioșia din prezent și
încrederea în Dumnezeu de astăzi te vor pregăti și vor deschide uși pentru un
viitor care întrece imaginația ta.
78
7-13 august
Odihnă, reiat» sa vindecare

S 3 9
Sabat dupâ-amiazâ
Text de memorat: „Acum nu vă întristați și nu fiți mâhniți că
_____________ ca să fiu adus aici, căci_________________________
m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră ” {Geneza 45:5)
Un bărbat fusese acuzat că a agresat sexual o femeie. Aceasta I-a identificat

cu certitudine în cadrul unei operațiuni de identificare a inculpaților organizată
de poliție. Deși dovezile erau discutabile, femeia era convinsă că „Johnny" era
cel vinovat.
Așa că Johnny a mers la închisoare, unde a zăcut timp de paisprezece ani
pentru o crimă pe care nu o comisese. Doar atunci când probele ADN l-au dis
culpat, femeia, Jane, și-a dat seama de teribila greșeală.
Ea a vrut să-l întâlnească pe Johnny după ce acesta a fost eliberat. Ce avea
să facă acest bărbat, care suferise atât de mult, când a ajuns să fie față-n față
cu femeia care îi distrusese viața atâția ani?
Ea se afla într-o cameră, așteptându-l să vină. Când el a sosit și s-au uitat
unul în ochii celuilalt, Jane a izbucnit în lacrimi.
„Johnny doar s-a aplecat, mi-a luat mâinile, s-a uitat la mine și mi-a spus:
«Te iert.» Nu puteam crede așa ceva. Acolo era un om pe care îl urâsem și
pe care îl doream mort. Și totuși, acum, iată-l acolo, spunându-mi mie, care îi
făcusem atât de mult rău, că m-a iertat? Doar atunci am început să înțeleg ce
era harul cu adevărat. Și doar atunci am început să mă vindec și să am parte de
adevărata odihnă."
Săptămâna aceasta vom analiza ce este iertarea și ce poate face ea pentru
inima omenească neliniștită.
79
Duminică, 8 august Confruntarea trecutului
în cele din urmă, lucrurile merg în direcția cea bună pentru losif, spre punc
tul culminant al vieții sale. El nu doar că iese din închisoare, dar este făcut
și prim-ministru al Egiptului, după ce interpretează visele faraonului (Geneza
41). Se căsătorește și are doi copii (Geneza 41:50-52). Depozitele Egiptului sunt
pline, iar foametea prezisă începe. Și apoi, într-o zi, frații lui își fac apariția în
Egipt.
1. Citește despre prima întâlnire dintre losif și frații lui, în Geneza 42:7-20. Care
este scopul intrigii atât de elaborate? Ce încerca losif să afle din această
primă întâlnire?_____________________________________________
losif deține puterea și ar putea să se răzbune pe frații săi fără să fie nevoit
să se justifice. Dar, în loc de răzbunare, el este preocupat de membrii familiei
sale de acasă. Este îngrijorat pentru tatăl lui. Mai era încă în viață sau familia
disfuncțională devenise o familie fără patriarh? Și cum stăteau lucrurile cu fra
tele lui mai mic? Fiind bucuria și încântarea tatălui său, Beniamin se afla acum
în aceeași situație în care fusese losif. Transferaseră frații lui gelozia lor pericu
loasă asupra lui Beniamin? losif este acum în postura de a avea grijă de aceste
persoane vulnerabile din familia sa și acționează în consecință.
Punerea în practică a principiilor biblice în relațiile noastre nu înseamnă
că ar trebui să acceptăm vreodată abuzul. Toți suntem prețioși în ochii lui
Dumnezeu. Isus a plătit prețul suprem pe cruce pentru fiecare dintre noi.
2. De ce Isus ia atât de personal abuzarea sau neglijarea altora?
Matei 25:41-46_____________________________________________________
Toți am fost cumpărați prin sângele lui Isus și, din punct de vedere legal,
suntem ai Lui. Oricine se comportă abuziv atacă proprietatea lui Isus.
Abuzul sexual, emoțional sau fizic nu trebuie să facă parte niciodată din di
namica familiei. Aceasta nu este doar o chestiune privată, care să fie rezolvată
în sânul familiei. O astfel de situație va necesita ajutor și intervenție din afară.
Dacă tu sau altcineva din familie este abuzat, neapărat, caută ajutor la un spe
cialist de încredere.
Care sunt principiile biblice pe care trebuie să le aplici la oricare dintre
relațiile de familie dificile pe care le ai acum?
80
Luni, 9 august Pregătirea scenei
losif i-a iertat pe frații lui. Nu știm exact când i-a iertat, dar este evident că
s-a întâmplat cu mult înainte ca ei să-și facă apariția. Probabil că losif nu ar fi
prosperat niciodată în Egipt dacă nu ar fi iertat, pentru că, mai mult ca sigur,
mânia și amărăciunea i-ar fi măcinat sufletul și i-ar fi stricat relația cu Domnul.
Numeroase studii făcute pe supraviețuitorii unor tragedii provocate de alții
au subliniat faptul că, pentru victimele celor mai crunte suferințe, iertarea a
fost un factor-cheie în găsirea vindecării și a refacerii vieții. Iertarea are mai
mult de-a face cu noi înșine decât cu cel sau cu cei care ne-au greșit.
Chiar dacă i-a iertat pe frații lui, losif nu este dispus să permită ca relațiile
de familie să se reia de acolo de unde le-a lăsat, și anume, în groapa din Dotan.
El trebuie să vadă dacă în ei s-a schimbat ceva.
3. Ce aude losif când trage cu urechea? Ce află despre frații lui?
Geneza 42:21-24____________________________________________________
Tot procesul comunicării are loc prin intermediul unui interpret, astfel că
frații lui iosif nu își dau seama că el îi înțelege, losif aude mărturisirile lor. Ei
crezuseră că, scăpând de losif, nu avea să-i mai pârască nimeni tatălui lor; că
nu aveau să mai suporte visele lui sau să-l vadă delectându-se în rolul de favorit
al tatălui. Dar, în loc să găsească odihnă, în toți acești ani ei fuseseră bântuiți
de o conștiință vinovată. Faptele lor conduseseră la neliniște și la o teamă pa
ralizantă de pedeapsa lui Dumnezeu. Lui losif îi pare rău pentru suferința lor. El
plânge pentru ei.
losif știe că foametea va mai dura alți câțiva ani, așa că insistă ca ei să-l
aducă pe Beniamin cu ei în următoarea ocazie când vor veni să cumpere grâu
(Geneza 42:20). De asemenea, el îl ține ostatic pe Simeon (Geneza 42:24).
După ce vede că Beniamin este încă în viață, losif organizează o petrecere
în care manifestă în mod clar favoritism față de Beniamin (Geneza 43:34), ca să
vadă dacă vechile tipare de gelozie erau încă prezente în ei. Frații nu dau semne
că sunt invidioși, dar losif știe cât de șireți pot fi. La urma urmei, ei au înșelat
o cetate întreagă (Geneza 34:13), iar losif își închipuie că, probabil, îl mințiseră
pe tatăl lor în legătură cu soarta lui (Geneza 37:31-34), așa că plănuiește un alt
test (Geneza 44).
Citește Geneza 45:1-15. Ce ne spun versetele acestea despre ce a simțit
iosif în legătură cu frații lui și despre iertarea pe care ie-a acordat-o? Ce lecții
putem extrage din această istorie pentru noi înșine?
81
Marți, 10 august Iartă și uită?
Iertarea a fost definită ca fiind disponibilitatea de a renunța la dreptul de a

manifesta resentimente, condamnare și răzbunare față de persoana sau grupul
care a comis un abuz sau o nedreptate împotriva ta. Dr. Marilyn Armour, un
terapeut de familie care a lucrat cu supraviețuitorii Holocaustului pentru a afla
cum au procedat aceștia pentru a găsi un sens în tot ce li se întâmplase, scrie:
„întreaga noțiune de iertare este un act deliberat din partea victimei. Nu este
ceva ce vine de la sine."
Iertarea nu înseamnă că nu vor fi consecințe. Ea nu înseamnă să lăsăm abu-
zatorul să continue cu comportamentul lui abuziv. Iertarea înseamnă că îi pre
dăm lui Dumnezeu resentimentele și dorința de răzbunare. Dacă nu, mânia,
amărăciunea, ranchiuna și ura vor agrava tot ce ne-a făcut rău persoana aceea.
4. Cum ne ajută faptul că îi iertăm pe alții? la în considerare pasajul din Matei
18:21-35.___________________________________________________
Fără îndoială, unul dintre secrete pentru a învăța să iertăm este să înțele
gem ce ni s-a iertat în Hristos. Noi toți am păcătuit nu doar împotriva altor
oameni, ci și împotriva lui Dumnezeu.
Fiecare păcat este comis, de fapt, împotriva Domnului și Făcătorului nos
tru; și totuși, în Isus, putem cere iertare deplină pentru toate păcatele noas
tre, nu pentru că merităm - fiindcă nu merităm -, ci doar datorită harului lui
Dumnezeu manifestat față de noi. Odată ce înțelegem acest adevăr sacru, oda
tă ce putem să experimentăm realitatea iertării lui Dumnezeu în propria viață,
putem începe să ne eliberăm și să-i iertăm pe alții. Oferim iertare nu pentru
că ceilalți merită, ci pentru că aceasta am primit și noi de la Dumnezeu. Și, de
altfel, cât de des merităm noi iertarea?
După cum am văzut, și losif a oferit o a doua șansă relațiilor de familie. Nu au
fost resentimente aici și nici o întoarcere la lucrurile care s-au întâmplat în trecut.
Este aproape imposibil să o luăm de la capăt într-o familie în care am deve
nit toți experți în a ne răni cât mai tare unul pe altul. Dar nu așa a reacționat
losif. Se pare că el a vrut să lase trecutul în urmă și să meargă înainte cu dragos
te și cu acceptare. Dacă losif ar fi avut o atitudine diferită, istoria aceasta ar fi
avut un final diferit, nu atât de fericit.
„«Ferice», zice el, «de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror
păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă pă
catul!»" (Romani 4:7,8). Ce ne spune Pavel despre ce ne-a fost oferit în Isus
și despre impactul pe care această făgăduință minunată ar trebui să-l aibă
asupra modului în care relaționăm cu cei care ne-au rănit?
82
Miercuri, 11 august Să punem în practică
Ca să iert, trebuie să admit că am fost rănit. Aceasta poate fi greu de făcut,

din moment ce suntem uneori mai dispuși să ne îngropăm sentimentele de
cât să le rezolvăm. A ne recunoaște sentimentele necreștine de amărăciune
și chiar de mânie înaintea lui Dumnezeu este în regulă. Vedem acest lucru ex
primat deseori în cartea Psalmii. Pot să mă simt liber să-l spun lui Dumnezeu
că nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat sau cum am fost tratat și că acest lucru mă
întristează sau mă face furios.
îl vedem pe losif plângând atunci când îi vede iarăși pe frații lui și când
retrăiește unele sentimente din trecutul său.
5. Ce ne spune declarația lui isus de pe cruce despre acordarea iertării la timp?
Lu ca 2 3:3 4_________________________________________________________
Isus nu a așteptat ca noi să îi cerem iertare mai întâi. Nu trebuie să așteptăm
ca acela care ne-a rănit să-și ceară iertare. Putem să-i iertăm pe ceilalți fără să
le cerem să accepte iertarea noastră.
6. Ce ne învață textele de mai jos despre modul în care trebuie să ne raportăm
la cei care ne rănesc?
Lu ca 6:28__________________________________________________________
M ate i 5:44_________________________________________________________
Asemenea dragostei, iertarea începe cu o alegere, mai degrabă decât cu
un sentiment. Putem alege să iertăm chiar dacă emoțiile noastre s-ar putea să
nu corespundă acestei decizii. Dumnezeu știe că alegerea aceasta este impo
sibil de făcut prin puterea noastră, dar „la Dumnezeu, toate lucrurile sunt cu
putință" (Marcu 10:27). De aceea ni se spune să ne rugăm pentru cei care ne
fac rău. în unele cazuri, persoana aceea poate că a murit deja, dar noi putem
încă să ne rugăm pentru puterea de o ierta.
Fără îndoială, iertarea nu este întotdeauna ușor de acordat. Durerea și răul
adus asupra noastră pot fi devastatoare, lăsându-ne răniți, infirmi, zdrobiți.
Dacă îi vom permite, vindecarea va veni, dar păstrarea amărăciunii, a mâniei și
a resentimentelor va face vindecarea mult mai dificil de obținut, dacă va mai fi
posibilă vreodată.
Jertfa Domnului Isus este exemplul cel mai bun despre ce L-a costat pe
Dumnezeu ca să ne ierte. Dacă Domnul a putut să treacă prin așa ceva pentru
noi, chiar dacă a știut că mulți aveau să-L respingă, atunci cu siguranță și noi
putem învăța să iertăm.
Pe cine trebuie să ierți? Ce dificultăți întâmpini în privința aceasta?
83
Joi, 12 august Găsirea odihnei după acordarea iertării
Familia lui losif ajunge, în sfârșit, în Egipt. Nu mai există secrete întunecate
în familie. Frații lui au fost nevoiți să admită că l-au vândut pe losif atunci când
i-au explicat tatălui lor că fiul pe care îl crezuse mort era acum prim-ministrul
Egiptului.
Deși s-ar putea să nu fie întotdeauna posibil sau înțelept să refacem
relațiile, aceasta nu înseamnă că nu putem ierta. S-ar putea să nu fim în stare
să-l îmbrățișăm pe cel care ne-a făcut rău sau să plângem împreună cu el, dar
poate că vom vrea să dăm glas iertării fie verbal, fie printr-o scrisoare. Apoi,
este timpul să uităm durerea cât putem de mult. Poate că vor mai rămâne în
totdeauna urme, dar cel puțin putem porni pe drumul vindecării.
7. De ce erau îngrijorați frații lui losif și de ce ar fi trebuit să fie? Ce spune
această teamă despre ei?
Geneza 50:15-21____________________________________________________
Frații lui losif locuiau în Egipt de șaptesprezece ani (Geneza 47:28), și totuși,
când lacov a murit, le-a fost teamă că losif se va răzbuna. Erau conștienți de
cât de mult rău îi făcuseră fratelui lor. losif i-a asigurat din nou de iertarea sa,
acum, după moartea tatălui lor. Probabil că această reîmprospătare a memori
ei le-a prins bine și lui losif, și fraților lui.
Dacă rana este adâncă, poate că vom avea nevoie să iertăm de multe ori.
Când ne vin în minte amintirile despre răul făcut, va trebui să mergem imediat
la Dumnezeu în rugăciune și să alegem din nou să iertăm.
8. Cum explică versetul de mai jos, cel puțin parțial, disponibilitatea lui losif de
a ierta păcatul fraților lui săvârșit împotriva sa?
Geneza 50:20 ______________________________________________________
losif a crezut cu tărie că viața lui făcea parte din marele plan al lui Dumnezeu
de a ajuta la salvarea de la foamete a lumii cunoscute pe atunci și apoi de a
ajuta familia lui să împlinească făgăduința lui Dumnezeu de a deveni un neam
mare. Cunoașterea faptului că Dumnezeu răsturnase planurile rele ale fraților
lui pentru a înfăptui un mare bine l-a ajutat pe losif să ierte.
Istoria lui losif are un finalfericit. Cum răspundem noi atunci când sfârșitul
unei istorii nu este atât de fericit? Sau am putea spune că, pe termen lung,
odată cu încheierea păcatului și a marii lupte, când toate problemele se vor
rezolva, va fi un final fericit? Cum ne poate ajuta această speranță să facem
față acelor finaluri mai puțin decât ideale?
84
„După cum losif a fost vândut păgânilor de către propriii frați, la fel și Hristos
a fot vândut în mâinile celor mai înverșunați vrăjmași ai Săi de către unul din
tre ucenicii Săi. Lui losif i-au fost aduse acuzații neadevărate și a fost aruncat
în temniță datorită virtuții sale; tot așa și Hristos a fost disprețuit și respins
pentru că viața Lui neprihănită și plină de lepădare de sine a fost o mustrare
pentru păcat. Cu toate că nu se făcea vinovat de niciun rău, el a fost condamnat
pe temeiul unor mărturii mincinoase, iar răbdarea și blândețea lui losif, date
pe față în timp de nedreptate și de opresiune, bucuria lui de a ierta și nobila
bunăvoință față de comportarea nenaturală a fraților săi reprezintă răbdarea
Mântuitorului, care nu S-a plâns în fața răutății și a necuviinței oamenilor răi,
și iertarea Sa, acordată nu numai ucigașilor Săi, ci tuturor acelora care vin la
El, mărturisindu-și păcatele și căutând iertare." - Ellen G. White, Patriarhi și
profeți, pp. 239-240
„Nimic nu poate îndreptăți un spirit neiertător. Cel care este lipsit de milă
față de alții dovedește că nu este părtaș al harului iertător al lui Dumnezeu.
Prin iertarea lui Dumnezeu, inima celui greșit este adusă mai aproape de marea
inimă a Iubirii Infinite." - Idem, Parabolele Domnului Hristos, p. 251
Studiu la rând:
Faptele 5-11
Evanghelizare, subcapitolul „Salariile corespunzătoare
pentru femeile care sunt lucrători biblici"
1. Pe vremea cărui eveniment important s-a ivit luda Galileeanul?
2. Ce dorință i-a venit în inimă lui Moise?
3. Ce a înțeles Petru că i-a arătat Domnul prin viziunea cu animalele?
4. Ce fenomen a fost în toată lumea, în zilele împăratului Claudiu?
5. Ce metodă nu este în conformitate cu planul lui Dumnezeu?
85
în studiul din această săptămână vom învăța despre puterea iertării. Noți
unea iertării ridică întrebări în mintea multor oameni. Ce este iertarea? Dacă
iertăm pe cineva care ne-a greșit foarte tare înainte ca acelei persoane să îi
pară rău pentru ce a făcut, prin aceasta îi justificăm comportamentul? Dacă
iertăm pe cineva, înseamnă că trebuie să avem o relație apropiată cu acea per
soană? Iertarea repară întotdeauna relațiile?
Viața lui losif ilustrează puterea iertării. De-a lungul experienței sale, ar fi
putut foarte ușor să nutrească mânie față de frații lui, amărăciune față de ne
gustorii de sclavi și resentimente față de Potifar. Și totuși, nu există nici măcar
un indiciu despre asemenea atitudini negative în viața lui losif. El este un exem
plu veritabil al harului iertării.
Pe parcursul acestui studiu, vom vedea modul în care iertarea ne eliberea
ză de otrava amărăciunii. Iertarea ne schimbă. Ne scapă de robia ranchiunei.
Inima lui losif a fost plină de iertare înainte ca frații lui să i-o fi cerut, pentru că
el a simțit că Dumnezeu avea un scop primordial cu viața sa. Mulți ani, frații lui
au suferit din cauza vinovăției faptelor lor. Ei au fost chinuiți de amintirea acelei
ultime priviri stăruitoare din ochii fratelui lor în timp ce era dus departe, în ro
bie. După cum losif avea nevoie să ierte, și ei aveau nevoie de iertare. Iertarea
facilitează vindecarea în relațiile distruse.
Atât Isus, cât și losif au în comun câteva asemănări. Amândoi au fost trădați
de cei mai apropiați. Amândoi au fost condamnați pe nedrept. Amândoi au fost
acuzați în mod fals și au suferit consecințe. Amândoi au iertat și apoi au fost
înălțați de Dumnezeu. în timp ce atârna pe cruce, cu cuiele bătute în mâini și în
picioare și cu sângele șiroind din răni, Isus a strigat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce
fac" (Luca 23:34). Putem să-i iertăm pe ceilalți pentru că Isus ne-a iertat pe noi,
și aceasta este tema studiului din această săptămână.
II. Comentariu
Iertarea este o atitudine de har față de cei care ne-au greșit. Ea nu justifică
nicidecum comportamentul lor păcătos. Ea îi eliberează pe cei care au greșit de
condamnarea noastră și îi tratează cu bunătate în ciuda a ceea ce ne-au făcut.
Iertarea autentică nu așteaptă până când persoana care ți-a greșit își cere iertare
de la tine. Adevărata iertare alege să îi ierte pe ceilalți atunci când ei nu merită,
pentru că dragostea lui Dumnezeu se apropie de noi atunci când nu o merităm.
Când losif s-a întâlnit cu frații lui după circa douăzeci de ani de despărțire,
atitudinea lui față de ei a fost una de iertare înainte ca ei să o ceară, lacov îi
trimisese în Egipt din cauza foametei crunte din țară. Auzise că erau rezerve de
86
hrană disponibile în Egipt. Deoarece losif supraveghea proviziile de hrană, ei
au trebuit să vină la el pentru a cumpăra grâu. De vreme ce losif vorbea cu ei
printr-un interpret, se maturizase destul de mult de când frații lui nu îl mai vă
zuseră și era îmbrăcat ca un egiptean, ei nu l-au recunoscut. După ce i-a testat
printr-o serie de întrebări despre trecutul și despre familia lor, el și-a dat seama
că regretul lor pentru ce făcuseră în trecut era autentic.
în cele din urmă, fiind convins de sinceritatea lor, losif a izbucnit în plâns
fără să se mai controleze în prezența lor. Geneza 45:2 declară: „A izbucnit într-
un plâns așa de tare, că l-au auzit egiptenii și casa lui Faraon." Dragostea lui
pentru ei a biruit orice ranchiună pentru ceea ce îi făcuseră cu decenii în urmă.
Iertarea a fost în inima lui tot timpul, pentru că dragostea iartă. Odată ce losif
a dezvăluit cine era, fraților lui le-a fost teamă că ar putea să se răzbune pe
ei, acum că se afla într-o poziție de mare putere, losif a văzut imaginea de
ansambiu. El a înțeles scopul mai mare al lui Dumnezeu. A răspuns la îngrijo
rările lor astfel: „Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să
fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră"
(Geneza 45:5). Diavolul sperase să distrugă planul lui Dumnezeu pentru viața
lui losif, dar Dumnezeu a intervenit în mod miraculos. Chiar și prin intermediul
acțiunilor păcătoase și înșelătoare ale fraților lui losif, Dumnezeu a putut să-Și
împlinească planul. La sfârșitul vieții sale, losif și-a asigurat din nou familia că
nu îi purta nicio ranchiună: „losif le-a zis: «Fiți fără teamă, căci sunt eu oare în
locul lui Dumnezeu? Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu
a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape
viața unui popor în mare număr»" (Geneza 50:19,20). Aspectul minunat legat
de harul lui Dumnezeu este acela că acolo unde păcatul se înmulțește, harul se
înmulțește și mai mult. Răul ne poate răni, dar Dumnezeu este Marele Vindecător.
Dumnezeu ne leagă rănile, ne vindecă inima și reface chipul Său în noi. Diavolul
nu poate distruge planul lui Dumnezeu pentru o viață consacrată Lui.
Acest lucru nu scuză nicidecum un comportament abuziv. Comportamentul
abuziv este îngrozitor în ochii lui Dumnezeu. Cu siguranță îți amintești că, în
Matei 25:40-45, Isus vorbește despre cei marginalizați, dezavantajați și săraci.
Abuzul față de oricare copil al lui Dumnezeu este un abuz față de Hristos. Prin
urmare, Isus a zis: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri
unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut" (Matei
25:40). Neputința de a-i ierta pe cei care ne-au greșit limitează puterea lui
Dumnezeu de a ne vindeca. Dacă losif nu i-ar fi iertat pe frații lui, un spirit de
amărăciune s-ar fi răsfrânt asupra relației lui cu ceilalți și l-ar fi împiedicat să
împlinească planul lui Dumnezeu pentru viața sa. Ții minte întrebarea pe care
87
Petru i-a adresat-o lui Isus: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va
păcătui împotriva mea?" (Matei 18:21)?
O școală de gândire rabinică învăța că un om trebuia să aibă milă și să ierte de
șase ori. După a șasea abatere se cuvenea să se facă dreptate. Gândind că avea
să-l facă pe plac învățătorului, Petru a întrebat dacă a ierta pe cineva de șapte ori
era suficient. Dând un răspuns clasic, Isus a spus: „Eu nu-ți zic până la șapte ori,
ci până la șaptezeci de ori câte șapte" (Matei 18:22). Șaptezeci de ori câte șapte
fac 490. Isus voia să spună atât: Petru, îndurarea Mea nu are limită. Iertarea Mea
este întotdeauna la îndemână. Dragostea Mea nu se poate epuiza niciodată.
Iertăm pentru că suntem iertați
Efeseni 4:32 este baza iertării autentice: „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții,
miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat Dumnezeu pe voi în Hristos." îi
iertăm pe alții pentru că Hristos ne-a iertat pe noi. Iertarea Lui este baza iertării
noastre. Nu uita rugăciunea Lui de pe dealul Golgotei: „Tată, iartă-i, căci nu știu
ce fac" (Luca 23:34). Dacă Hristos a putut să-Și ierte dușmanii când aceștia nu
au meritat iertarea, și noi îi putem ierta pe ceilalți când nu merită. Dacă El i-a
putut ierta pe cei care l-au cauzat atâta durere, prin harul Său îi putem și noi
ierta pe cei care ne cauzează durere.
lată mai jos trei istorii de viață adevărate și minunate despre iertare:
Să-i iertăm pe fiii risipitori adventiști
Prima istorie este despre o familie adventistă activă în biserică și bine cu
noscută în comunitate. Fiica lor a plecat de-acasă socotind că religia este plic
tisitoare. Pentru a-și potoli setea după plăcere, ea a chefuit cu prietenul ei, a
devenit dependentă de tutun, a băut mult și a petrecut o mare parte din timp
în cluburile de noapte din oraș. Nereușind să umple golul din interior, ea și-a
venit în sfârșit în fire. Și-a sunat părinții: „Mama și tata, vreau să vin acasă!" îi
făcuse de rușine atât de mult! Aveau ei s-o accepte, s-o ierte și s-o primească
înapoi? în lumina crucii, ei au primit-o acasă. Astăzi, ea crește în har.
Robert este fiul unui pastor, dar, ca adolescent, a ajuns să aibă de-a face cu
drogurile. în cele din urmă s-a lăsat de școală și a trăit o viață lipsită de sens.
Părinții n-au încetat niciodată să se roage pentru el, să-l iubească și să-l ierte;
și, în lumina jertfei lui Isus, l-au primit acasă. Astăzi, el este pastor.
Lucia este o tânără care a avut o cădere morală într-o tabără de tineret
dintr-un sfârșit de săptămână. S-a simțit vinovată și rușinată. Avea să fie ostra
cizată sau avea să fie iertată? Liderii bisericii au tratat-o cu o iertare plină de
iubire. De cele mai multe ori, dar nu întotdeauna, iertarea restaurează relațiile.
Sunt momente când o relație este atât de distrusă, încât, chiar dacă iertarea îl
vindecă pe cel care a fost rănit, nu poate vindeca și relația.
88
Iertarea, elementul de bază în toate relațiile umane
Iertarea este un atribut al lui Hristos care se revarsă de la Calvar și este
esențială în toate relațiile noastre. Este fundamentală pentru relații bune între
soț și soție, între părinți și copii, între membrii bisericii și colegii lor de muncă.
Dacă nu poți ierta, vei avea conflicte continue în relațiile interumane pentru că,
într-o zi, cineva te va răni. Dacă porți pică pe cineva, dacă ești ranchiunos, dacă
nutrești amărăciune, relațiile tale se vor otrăvi. Oamenii plini de resentimente și
neiertători împroașcă venin în cei din jurul lor. Oamenii iertați și iertători sunt o
influență pozitivă oriunde merg. în jurul lor, ei creează o atmosferă de pace, ast
fel că oamenii se simt liniștiți în prezența lor. în jertfa lui Hristos ei au experimen
tat o dragoste care întrece orice măsură, așa că pot să-i iubească pe cei din jur.
Iertarea a curs din Golgota în acea zi de vineri în care Isus a atârnat pe lemn,
murind. Există compasiune în jertfa Mântuitorului. Există har la Golgota. La
cruce, iertarea triumfă deasupra fricii, dragostea triumfă deasupra urii, împă
carea triumfă deasupra resentimentului și harul biruiește vina.
SIL Aplicație
Există două tipuri de vină: vina morală și vina psihologică. Vina morală o expe
rimentăm pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și i-am rănit pe ceilalți.
Când ne mărturisim păcatul lui Dumnezeu, suntem iertați. Cuvântul Său declară:
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele"
(1 loan 1:9). Iertarea ne aparține de îndată ce ne mărturisim păcatele. Este scris
„iertat" în dreptul numelui nostru, în rapoartele veșnice din cer. De ce atunci
uneori ne simțim vinovați și după ce ne mărturisim păcatele? Desigur, un motiv
este acela că Satana nu vrea ca noi să trăim experiența bucuriei iertării.
Dar ar mai putea fi și un alt motiv. Vina noastră morală dispare atunci când
ne mărturisim păcatele, dar vina psihologică poate să rămână. Apostolul Pavel
s-a rugat pentru un cuget „curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor"
(Faptele 24:16).
Când Dumnezeu ne iartă și noi experimentăm harul Său, tânjim să facem
tot ce putem ca, dacă este posibil, să restaurăm relația ruptă. Uneori, aceasta
presupune să ajungem la cei pe care i-am rănit și să le cerem iertare. Poate să
însemne un telefon, o scrisoare sau un mesaj pentru a începe o conversație
Ai jignit pe cineva recent? Există vreo relație destrămată care are nevoie
să fie reparată? Este cineva care te-a rănit și pe care trebuie să-l ierți? Dacă
ai jignit sau ai rănit pe cineva, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să repari acea
relație. Dacă cineva te-a rănit profund, cere-l lui Dumnezeu să-ți dea harul Lui
ca să poți ierta acea persoană. Fie că ai nevoie să ceri iertare, fi că tu trebuie să
ierți, vei descoperi că harul lui Dumnezeu îți este de ajuns.
89
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Domnuî este___________________________ . De
cine să mă tem? Domnul este__________________vieții mele. De cine
să-mi fie frică?" (Psalmii 27:1)
Mulți dintre oamenii pe care Isus i-a întâlnit în timpul lucrării Lui pe pământ
erau bolnavi, câteodată chiar pe moarte. Ei se îmbulzeau pe lângă El pentru a
primi vindecare și odihnă de suferințele lor. Și le-au primit întotdeauna.
Uneori, Isus doar a rostit un cuvânt și ei s-au refăcut pe deplin. Alteori, El i-a
atins pe cei bolnavi și, în mod miraculos, s-au vindecat. Uneori, Isus îi trimitea
de lângă El și vindecarea avea loc în timp ce ei mergeau în drumul lor. Isus a
vindecat bărbați, femei, copii, evrei, ne-evrei, bogați, săraci, oameni modești.
Cele mai disperate cazuri, de lepră și de orbire, nu erau peste puterile Lui.
Săptămâna aceasta vom analiza două exemple de vindecare foarte diferite,
într-un caz, suferindul era atât de bolnav, încât nici nu a putut veni singur la
Isus. Simptomele lui erau cât se poate de evidente pentru oricine. în celălalt
caz, nu erau simptome vizibile. în ambele cazuri, vindecarea a venit la timpul și
în felul alese de Dumnezeu.
Pe măsură ce vom analiza subiectul odihnei sau al eliberării de durere și de
suferință, vom studia și întrebarea pe care toți ne-am pus-o la un moment dat
în umblarea noastră creștină: Și ce se întâmplă când rugăciunile noastre pentru
vindecare nu primesc răspuns?
Cum găsim odihnă atunci?
90
Duminică, 15 august Odihna vindecătoare
Dacă există vreun timp în care să avem în mod special nevoie de odihnă,
atunci acela este când suntem bolnavi. Avem nevoie de odihnă fizică pentru ca
trupul nostru să-și refacă sistemul imunitar.
De asemenea, de multe ori avem nevoie și de odihnă mintală. Uneori este
vorba doar de ceva care nu pune viața în pericol, cum ar fi o răceală sau o mi
grenă. Ne întindem pe pat și încercăm să nu ne gândim la tot ce ar trebui să
facem, dar pur și simplu nu putem.
Alteori, când e vorba de ceva care amenință viața, stăm treji în pat și ne îngri
jorăm pentru cum vor fi rezultatele analizelor medicale. Și apoi, deseori, începem
să ne întrebăm de ce ne-am îmbolnăvit. Plătim, în sfârșit, prețul unui stil de viață
nesănătos? Sunt drogurile pe care le-am luat în urmă cu douăzeci de ani? Este
surplusul de kilograme pe care l-am adunat în ultimii câțiva ani? Ne pedepsește
Dumnezeu pentru acel păcat tainic despre care nu știe nimeni altcineva?
1. Despre ce ni se relatează în pasaj u I următor?
Marcu 2:1-4 _______________________________________________________
Pentru slăbănogul din această relatare, situația era clară. în Hristos, Lumina
lumii/Viața lui lisus (pp. 286-291) avem și contextul. Slăbănogul făcuse unele
lucruri de care nu era mândru. Viața lui păcătoasă îi adusese această boală, iar
experții spirituali trasaseră o linie clară de la cauză la efect. El adusese această
boală asupra lui prin propriile păcate și nu exista nicio cură.
Atitudinea aceasta poate fi foarte tipică. Deseori părem obsedați de între
barea: „Cine este vinovat?" Dar a arăta cine este vinovatul nu aduce vindecarea
sau refacerea celui care este bolnav.
Planul de la început al lui Dumnezeu nu a inclus durerea, boala și suferința.
Boala a venit doar odată cu intrarea păcatului în lume, lată de ce Dumnezeu
ne dă îndrumări cu privire la sănătate: ca să ne putem bucura de o calitate a
vieții mai bună chiar acum. Dar, atât timp cât suntem în această lume bolnavă
de păcat, nu va exista nicio garanție a sănătății, indiferent cât de sârguincios
urmăm principiile sănătoase.
Vestea bună este că Dumnezeu ne poate da odihnă fie că suntem bolnavi,
fie că suntem sănătoși; fie că boala noastră este urmarea propriilor acțiuni, fie
că a fost cauzată de neglijența altora, de moștenirea genetică sau de simplul
fapt că trăim în această lume păcătoasă. Dumnezeu știe cum să ne dea odihnă.
Când cineva se îmbolnăvește nu este bine să începem să căutăm vinovatul,
în același timp, înțelegerea cauzei unei îmbolnăviri poate fi, în unele cazuri,
un pas extrem de important spre vindecare și recuperare. Poți exemplifica?
91
Luni, 16 august Tratarea problemei de la rădăcină
Slăbănogul fusese coborât și adus în prezența lui Isus și toți ochii erau
îndreptați spre învățătorului. Avea El să vindece un păcătos considerat astfel
de toți? Avea El să rostească un cuvânt prin care să alunge boala?
2. Cum procedează Isus în privința vindecării slăbănogului? Care este primul
lucru pe care îl face pentru bolnav?
Marcu 2:5-12 ______________________________________________________
Pentru că de cele mai multe ori nu suntem conștienți de boală înainte de a-i
observa simptomele, ne gândim la boală ca fiind doar niște simptome. Credem
că dacă scăpăm de simptome înseamnă că ne-am vindecat. Isus abordează
boala diferit. El știe care este rădăcina tuturor suferințelor și bolilor și vrea să o
trateze pe aceasta mai întâi.
în cazul slăbănogului, în loc să trateze imediat efectele evidente ale bolii,
Isus merge direct la rădăcina a ceea ce îl apasă pe om cel mai mult. Slăbănogul
simte greutatea propriei vine și a separării de Dumnezeu mai cumplit decât își
simte boala. Un om care se odihnește în Dumnezeu este în stare să îndure orice
fel de suferință fizică s-ar abate asupra lui în lumea aceasta bolnavă de păcat.
Prin urmare, Isus merge direct la rădăcină și îi oferă mai întâi iertare.
Liderii religioși sunt șocați când îl aud pe Isus rostind cuvintele de iertare. Ca
răspuns la acuzațiile lor nerostite, Isus pune o întrebare.
3. Ce provocare le lansează Isus cărturarilor în versetele de mai jos? Ce proble
mă abordează El de fapt?
M a rcu 2:8,9________________________________________________________
Este ușor să vorbești, dar nu și când Dumnezeu vorbește. Prin cuvântul plin
de putere al lui Dumnezeu, toate lucrurile au luat ființă (Geneza 1). Deși ier
tarea nu este ceva ce putem vedea, ea este scumpă. Iertarea a costat viața
Fiului lui Dumnezeu pe cruce. Orice altceva este secundar. Pentru a demonstra
puterea și realitatea iertării, Isus alege după aceea să-l vindece pe slăbănog.
Dumnezeu vrea să ne vindece mai întâi pe dinăuntru. Apoi, El alege uneori
să ne dea vindecare fizică imediată, ca în cazul slăbănogului, sau, alteori, va
trebui să așteptăm dimineața învierii pentru a avea parte de vindecarea fizică.
Oricum ar fi, Salvatorul nostru vrea să ne putem odihni în asigurarea dragostei
și a harului Său chiar acum, chiar și în mijlocul suferinței.
Cum putem găsi odihnă și pace chiar și atunci când rugăciunile noastre nu
primesc răspuns, cel puțin acum?
92
Marți, 17 august Fuga
Pe baza datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cea mai

răspândită boală la nivel mondial, care afectează peste 300 de milioane de oa
meni în fiecare an, nu are întotdeauna simptome vizibile evidente. Depresia
este principalul factor de dizabilitate la nivel mondial și are o contribuție majo
ră la povara globală de boli.
Din nefericire, nu se vorbește des despre depresie în cadrul creștinismului,
deoarece aceasta poate fi privită ca un semn al lipsei de credință. La urma ur
mei, nu se presupune că toți creștinii ar trebui să fie plini de bucurie, de fericire
și de alte sentimente asemănătoare? Astfel, nu este depresia un semn că ceva
nu este în regulă în relația noastră cu Dumnezeu?
Multă lume știe că acest lucru nu este adevărat. Chiar și creștinii, creștinii
credincioși, pot uneori să lupte cu depresia, mai ales după un eveniment trau
matizant, și nu este un semn al lipsei de credință sau deîncredereîn Dumnezeu.
Putem să citim Psalmii și să vedem durerea, suferința și chinul pe care oamenii
credincioși ai lui Dumnezeu le-au îndurat.
Uneori, depresia pune stăpânire pe noi încet-încet și ne dăm seama de ea
doar când își încleștează strânsoarea. Alteori, ea lovește rapid, mai ales după
un eveniment care ne secătuiește din punct de vedere emoțional sau fizic.
De exemplu, llie, profetul credincios al lui Dumnezeu, a fost complet secătuit
emoțional și fizic după evenimentul de pe muntele Cârmei.
4. în 1 împărați 18, llie tocmai văzuse minunea Domnului cu focul coborât din
cer. Ca răspuns la rugăciunea!ui, ei văzuse ploaia venind și punând capăt celor
trei ani de secetă. De ce apoi llie reacționează la amenințarea Izabeiei fugind?
1 împărați 19:1-5___________________________________________________
llie a avut parte de douăzeci și patru de ore istovitoare. Această experiență,
combinată cu o trezire bruscă și cu o amenințare cu moartea, servește drept
factor declanșator al depresiei. De asemenea, profetul a fost acolo atunci când
prorocii lui Baal, aproximativ opt sute cincizeci, au fost măcelăriți, poate că unii
dintre ei chiar de mâna sa (1 împărați 18:40). Un asemenea eveniment, chiar și
pentru o cauză dreaptă, poate să conducă foarte ușor la un stres traumatic în
aceia care fie privesc, fie, chiar mai rău, iau parte nemijlocit.
Așadar, llie fuge, încearcă să scape. Uneori alergăm la frigider și încercăm
să ne găsim iarăși fericirea mâncând. Alteori încercăm să scăpăm de epuizarea
emoțională dormind. Câteodată căutăm noi relații, un loc de muncă nou sau o
nouă locuință, în încercarea de a fugi. Și uneori ne afundăm în mai multă muncă,
atunci când ne străduim să fugim tot mai departe de acel ceva fără nume care ne
secătuiește de bucurie și de odihnă. într-un final, aceste lucruri doar maschează
simptomele; nu rezolvă problema și deseori ajung chiar să o înrăutățească.
93
Miercuri, 18 august Prea obosit ca să fugă
llie este prea obosit ca să mai fugă, așa că se roagă din nou. Rugăciunea
aceasta este foarte diferită de rugăciunea plină de credință la care Dumnezeu
a răspuns pe muntele Cârmei (1 împărați 18:36,37), în fața preoților și a proro-
cilor lui Baal, a demnitarilor de la palat și a oamenilor de rând. Aceasta este o
rugăciune simplă, scurtă, de disperare.
5. în 1 împărați 19:4, llie afirmă că nu este mai bun decât părinții lui. La ce se
r efe ră e 8 ?___________________________________________________
Când, în sfârșit, llie se liniștește, vina îl zdrobește. El își dă seama că ple
carea lui rapidă a compromis ceea ce putea fi o mare ocazie de reformă în
Israel. Realizează că i-a dezamăgit pe cei care aveau nevoie de el și este nepu
tincios pentru a face ceva în privința aceasta. Astfel, într-un moment dureros
de reflecție interioară, cunoscând foarte bine istoria poporului său, se vede pe
sine așa cum este în realitate.
Aceasta poate fi o revelație dureroasă pentru oricare dintre noi, nu-i așa?
Și anume, să ne vedem așa cum suntem în realitate. Cât de recunoscători ar
trebui să fim pentru promisiunea că, în Hristos, Dumnezeu ne vede așa cum îl
vede pe Isus, oricât de păcătoasă a fost viața noastră (vezi Filipeni 3:9).
Cu toate acestea, depresia are un mod aparte de a ne înghiți într-un vârtej
întunecos de dezgust, de dezamăgire de sine. Și uneori începem să gândim că
moartea este singura cale de a scăpa de acolo. Aceasta pare să fie situația lui
llie. E prea mult pentru el. El spune: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul,
căci nu sunt mai bun decât părinții mei" (1 împărați 19:4).
Marele Vindecător nu-l condamnă pe llie. Dumnezeu înțelege mai bine de
cât noi ce avem de înfruntat atunci când ne luptăm cu depresia.
„Poatecă nu vom avea,în momentul acela, dovada clară că fața Mântuitorului
nostru este plecată asupra noastră cu o expresie de milă și dragoste, și totuși
este așa. Poate că nu simțim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată
spre noi cu iubire, milă și înțelegere." - Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 97
Dumnezeu știe și înțelege că „drumul este prea lung" (1 împărați 19:7) pentru
noi, dar, uneori, El trebuie să aștepte ca noi să ne oprim din alergare. Apoi, poate să
intervină. Câteodată, oamenii care se îneacă devin atât de confuzi, încât se luptă cu
salvamarul. Atunci, salvamarul trebuie să se retragă și să aștepte cu manevrele de
salvare până ce victima își pierde cunoștința și renunță la propriile eforturi.
6. Ce speranță și ce mângâiere poți să găsești în următoarele texte?
Psalmii 34:18; 73:26_________________________________________________
Matei 5:1-3________________________________________________________
Isaia 53:4-6
94
Joi, 19 august Odihnă și nu numai
Dumnezeu știe că toată cursa aceea l-a obosit pe 11ie. El știe că, mai mult de
cât oboseala fizică, llie este obosit emoțional și duce cu el o uriașă încărcătură
de vină. Așa cum Isus avea să facă în dreptul slăbănogului mulți ani mai târziu,
Dumnezeu șterge totul cu buretele și îi oferă lui llie odihnă. în sfârșit, el poate
cu adevărat să doarmă și să se învioreze.
Ne-am aștepta ca acesta să fie sfârșitul relatării, dar nu este. Odihna lui
Dumnezeu nu este un eveniment care se întâmplă o singură dată. Intrarea în
odihna lui Dumnezeu are de-a face cu vindecarea - cu dezvățarea încet-încet
de tiparele de gândire negative și de obiceiurile distructive. Dumnezeu nu rea
lizează vindecarea pe fugă.
7. Unde merge llie acum și de ce?
1 împărați 19:5-8___________________________________________________
După ce se odihnește, llie aleargă din nou. Dar, de data aceasta, Dumnezeu
îi reorientează alergarea. El știe că viața într-o lume păcătoasă poate și chiar
va aduce depresie. El înțelege impulsul nostru de a fugi, dar dorește să ne
redirecționeze alergarea. în loc de toate mecanismele distructive pe care le
încercăm pentru a face față situației, Dumnezeu vrea ca noi să alergăm la El.
Și, odată ce începem alergarea spre El, Domnul vrea să ne învețe să ascultăm
„susurul blând și subțire" (1 împărați 19:12) care ne va da odihnă.
llie nu mai are energie să se ridice singur și să întreprindă călătoria pentru
a-L întâlni pe Dumnezeu. Dumnezeu îi dă putere pentru a ajunge la întâlnire și
îi promite un mâine mai bun.
în timp ce se așază sub un ienupăr și își dorește să moară, llie crede că zilele
cele mai bune din viața lui s-au încheiat.
8. Ce maj era încă rezervat pentru DOie?
1 împărați 19:15,16_________________________________________________
2 împărați 2:11_____________________________________________________
Dumnezeu știa că zilele mai bune se aflau încă în fața lui llie. Pentru profet,
vindecarea avea să vină pe măsură ce învăța să-și potrivească viața după ritmul
lui Dumnezeu și să accepte odihna Lui. Mai erau încă împărați de uns și un suc
cesor de ales. Dumnezeu știa deja despre Elisei, care avea să devină la fel de
apropiat de llie ca un fiu. Dumnezeu știa că, prin credință, llie avea să coboare
foc din cer (2 împărați 1:10). llie nu avea să aibă parte de o moarte disperată
sub un ienupăr, ci de un car de foc ce avea să-l ducă spre odihna cerească.
Ce putem învăța din istoria iui llie despre motivul pentru care trebuie să
ne străduim să nu renunțăm, indiferent cât de rău ne simțim?
95
„Odată cu circumstanțele care se schimbă continuu, în experiența noastră

vin și schimbările; și prin aceste schimbări noi suntem fie în culmea fericirii,
fie deprimați. Dar faptul că circumstanțele se schimbă nu are nicio putere să
schimbe relația lui Dumnezeu cu noi. El este același ieri, astăzi, mâine și pentru
totdeauna și ne cere să avem o încredere necondiționată în dragostea Lui." -
Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 120
„Păstrați-vă privirile ațintite spre Domnul Isus, înălțând rugăciuni tăcu
te, cu credință și bazați-vă pe puterea Lui, indiferent dacă trăiți sau nu vreun
simțământ deosebit. înaintați ca și când fiecare rugăciune înălțată este înre
gistrată la tronul lui Dumnezeu și ca și când ar fi primit răspunsul din partea
Aceluia ale cărui făgăduințe nu rămân niciodată neîmplinite. Pășiți înaintea lui
Dumnezeu, chiar și atunci când vă simțiți împovărați și cuprinși de tristețe și
descurajare. Vă spun din propria experiență că lumina nu va întârzia să coboare
asupra voastră, veți fi bucuroși, norii și întunericul vor fi risipiți și sufletul vostru
va fi eliberat de sub puterile întunericului și se va desfăta în lumina limpede a
prezenței lui Dumnezeu." - Idem, Solii alese, cartea 2, pp. 242-243
Studiu la rând:
Faptele 12-18
Evanghelizare, subcapitolul „Avertismentele adresate lucrătorilor biblici"
1. în ce mod l-a trezit îngerul pe Petru în temniță?
2. Pe cine au întărâtat iudeii împotriva lui Pavel și a lui Barnaba?
3. Cum se numea colonia romană în care au ajuns apostolii?
4. Cum se numea și ce calități avea iudeul de neam din Alexandria?
5. Dragostea și simpatia cărei categorii sunt lipsite de valoare?
96
1. Privire generală
Te-ai întrebat vreodată de ce în zilele noastre nu mai vedem vindecări mira
culoase atât de des?în studiul din săptămâna aceasta vom descoperi răspunsul
la această întrebare și la multe altele cu privire la vindecare.
Sunt două relatări principale pe care le vom analiza: cea din Noul Testament
despre vindecarea slăbănogului și istoria lui llie din Vechiul Testament. Deși
s-au petrecut în timpuri și locuri foarte diferite și în circumstanțe diverse, cele
două întâmplări se completează una pe cealaltă. Ele ne oferă un tablou mult
mai complet despre vindecarea divină decât dacă ar fi studiate individual.
în vindecarea slăbănogului, Isus dă naștere la o controversă atunci când
declară că păcatele omului sunt iertate înainte de a-l vindeca de boala fizică.
Acesta este un act deliberat al lui Hristos. Boala sufletească a acestui om era
mai mare decât suferința lui trupească. El suferea sub povara vinii și a rușinii
din cauza viețuirii lui păcătoase din trecut. Dacă Isus avea să-i vindece doar
trupul, vindecarea ar fi fost incompletă.
Pe de altă parte, llie a fost un slujitor devotat al lui Dumnezeu. El a dat măr
turie cu credincioșie pentru Domnul, în timpul apostaziei profunde a lui Israel.
După ce i-a măcelărit pe profeții lui Baal pe munteie Cârmei, llie era epuizat
și, sub amenințarea Izabelei că avea să-i ia viața, s-a descurajat. Dumnezeu l-a
căutat și i-a împlinit nevoile. în săptămâna aceasta vom studia mai mult despre
lecțiile spirituale din cele două istorii.
Dl. Comentariul
Relatarea din Marcu 2:1-12 despre vindecarea slăbănogului răspunde la
unele dintre întrebările noastre cele mai profunde cu privire la vindecarea
miraculoasă și ne oferă perspective valoroase legate de creșterea noastră în
Hristos. Un prim lucru pe care îl observăm este că slăbănogul nu vine singur la
Isus. îl aduc prietenii lui. Patru bărbați îl transportă pe o targă. în mod evident,
ei auziseră de puterea vindecătoare a lui Hristos și credeau că El putea să-l
vindece pe prietenul lor.
Acești prieteni au fost perseverenți. Fiindcă nu au putut ajunge aproape
de Isus din cauza mulțimii, Evanghelia după Marcu ne spune că „au desfăcut
acoperișul casei unde era Isus și, după ce l-au spart, au coborât pe acolo pa
tul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credința, a zis slăbănogului:
«Fiule, păcatele îți sunt iertate!»" (Marcu 2:4,5). Există lecții spirituale profun
de în aceste câteva cuvinte. Prietenii acestui om erau preocupați de binele lui.
Erau atât de hotărâți, încât au făcut o deschidere în acoperiș și l-au coborât
pe-acolo în încăperea unde Se afla Isus.
97
Noul Testament conține aproximativ treizeci de exemple distincte de mi
nuni ale vindecării făcute de Isus. în două treimi dintre aceste istorii, cineva
aduce pe altcineva la Isus. Deseori, vindecarea fizică, mintală, emoțională sau
spirituală are loc în viața cuiva deoarece unei alte persoane îi pasă suficient
încât să slujească nevoilor celui bolnav, în numele lui Isus. Ai observat cuvin
tele lui Isus din Marcu 2:5: „Când le-a văzut credința..."? Este extraordinar!
Credința este ceva ce vezi. Nu este ceva imperceptibil. Se manifestă întotdeau
na prin acțiune. în această situație, Isus a onorat credința prietenilor acestui
om. Bineînțeles, slăbănogul însuși trebuie să fi avut o doză de credință când a
acceptat ca prietenii să-l ducă să caute vindecarea. Noi putem fi agenții lui Isus
de vindecare atunci când îi conducem pe alții la El.
Isus nu este niciodată prea ocupat
Celălalt aspect interesant legat de această istorie este că Isus a avut timp
pentru acest om. El nu a fost deranjat de venirea lui. Niciodată Isus nu este
prea ocupat pentru a ne împlini nevoile. Privind la acest sărman suferind,
Mântuitorul i-a identificat imediat problemele mai profunde. Ca urmare, El nu
a început prin vindecarea fizică. A știut că nevoia lui fundamentală era vinde
carea spirituală. în cazul acesta, omul își atrăsese boala printr-un stil de viață
păcătos. Era măcinat de vină, iar aceasta îi distrugea sistemul imunitar și sănă
tatea. Această realitate este valabilă în dreptul multor oameni al căror orga
nism suferă sub povara vinovăției.
Ellen G. White face următorul comentariu: „Slăbănogul a găsit în Hristos
vindecare atât pentru suflet, cât și pentru corp. Vindecarea spirituală a fost
urmată de vindecarea fizică. învățătura aceasta nu trebuie să fie trecută cu
vederea. Astăzi sunt mii de oameni care suferă de boli fizice, care, ca și slăbă
nogul, ar dori să audă cuvintele: «Păcatele îți sunt iertate.» Povara păcatului,
cu neliniștea și cu dorințele lui neîmplinite, este cauza bolilor lor. Ei nu pot să
afle odihnă câtă vreme nu vin la Vindecătorul sufletelor lor. Pacea pe care nu
mai El o poate oferi va da putere minții și sănătate corpului." — Ellen G. White,
Hristos, Lumina lumii/Viața lui lisus, p. 270
Vindecare din interior spre exterior
Isus știa că, dacă nu trata cauza principală a bolii, ci îi vindeca doar trupul,
în curând bărbatul avea să se îmbolnăvească iarăși: „Durerea, neliniștea,
nemulțumirea, remușcarea, vinovăția, neîncrederea, toate au tendința să zdro
bească forțele vitale și să producă degenerare și moarte." - Ellen G. White,
Divina vindecare, p. 241. Din punct de vedere biblic, vindecarea cuprinde în
totdeauna întreaga persoană și implică refacerea chipului lui Dumnezeu în om.
Păcatul distruge. El afectează întreaga ființă, în fiecare dimensiune a vieții. Isus
98
l-a vindecat din interior spre exterior. Vindecarea lăuntrică a pregătit calea pen
tru vindecarea exterioară. în mod evident, omul acesta trebuie să fi avut de
ceva vreme convingerea de păcat și dorința de a veni la Hristos. Duhul Sfânt îl
atrăsese la Mântuitorul. Acum, în prezența Lui, el s-a ridicat de pe patul bolii
la o viață nouă.
Principala cauză a bolii
Trăim într-o lume zdrobită. Prin urmare, boala și suferința sunt la ordinea
zilei. Rădăcina tuturor bolilor este păcatul. Aceasta nu înseamnă că toți se îm
bolnăvesc direct ca urmare a păcatului, ci doar că principala cauză a bolii și a
suferinței, în lumina marii lupte dintre bine și rău, este răzvrătirea lui Lucifer
din ceruri și căderea lui Adam și a Evei în Grădina Edenului. Cu alte cuvinte, Isus
este un restaurator al sănătății, iar Satana este un distrugător al ei.
Problema bolii este complexă. O bună parte dintre boli este cauzată de ale
gerile stilului de viață. Mai precis, acesta este motivul pentru care Dumnezeu
i-a dat Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea instrucțiuni legate de adoptarea
unui stil de viață sănătos. Aceste principii inspirate de Dumnezeu ne ajută să
reducem riscul de a ne îmbolnăvi, însă nu îl elimină complet. Cauza îmbolnăvirii
variază. Zestrea genetică și mediul în care trăim joacă un rol în a determina să
nătatea noastră. Câteodată, alegerile altora au un impact grav asupra sănătății
noastre. Accidentele sunt lucruri pe care nu le putem controla, însă putem con
trola propriile alegeri. Cu cât facem mai multe alegeri bune, cu atât va fi mai
mare probabilitatea de a ne menține sănătoși și de a trăi viața din belșug pe
care Hristos ne-o oferă. De asemenea, înțelegerea cauzei bolii ne permite să
cooperăm cu Hristos în procesul vindecării.
Lucrarea de vindecare a lui Isus în dreptul lui llie
Să luăm în considerare cazul lui llie. lată aici un om de un caracter veri
tabil și cu o credință totală în puterea lui Dumnezeu. Pe parcursul celor trei
ani și jumătate de foamete, el s-a încrezut în Dumnezeu pentru mijloacele de
subzistență, și Dumnezeu nu l-a dezamăgit niciodată. Credința lui era puterni
că. După impresionantele evenimente de pe muntele Cârmei, când llie a stat
singur de partea lui Dumnezeu și a fost martor la intervenția divină, când i-a
somat pe copiii lui Israel să decidă cui se vor închina și apoi când a văzut ploaia
revărsându-se în urma rugăciunii lui, am fi crezut că nimic nu i-ar mai fi putut
zdruncina credința. Și totuși, ceva i-a zdruncinat-o.
După ce Ahab i-a povestit Izabelei tot ce se întâmplase în acea zi, ea a ame
nințat că îi va lua viața lui llie (1 împărați 19:1,2). Și profetul cel curajos, care
stătuse pe muntele Cârmei înaintea prorocilor lui Baal, a fugit în grabă la ame
nințarea unei regine nelegiuite. Obosit, secătuit de puteri și parcă fără nicio
99
perspectivă de viitor, el și-a dorit să moară. A găsit odihnă întinzându-se sub un
ienupăr, lenupărul este un fel de tufiș mai mare, foarte răspândit în deșert, în
Orientul Mijlociu, care le oferă umbră călătorilor trudiți. Acolo, descurajat și sin
gur, llie a dormit până când un înger l-a trezit, i-a pregătit hrană, i-a dat să bea
apă și l-a îndemnat să doarmă iarăși. Acest lucru s-a întâmplat de două ori și, cu
puterea căpătată prin mâncare, apă și odihnă, llie a călătorit patruzeci de zile.
Există câteva lecții importante aici. Chiar și oamenii lui Dumnezeu se descu
rajează uneori. în curând, llie urma să fie strămutat în cer fără să vadă moartea.
Totuși, și el a avut momentele lui grele. Să observăm modul în care Dumnezeu a
procedat cu dezamăgirea lui llie: Nu i-a ținut o predică. Nu l-a îndemnat să aibă
mai multă credință sau să se roage mai mult. Domnul nostru cel iubitor i-a ofe
rit lui llie o masă bună și sănătoasă, apă răcoritoare și un somn bun pe timp de
noapte. Uneori, cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru un prieten care
este descurajat este să fim acolo ca să-l susținem și să ne îngrijim de nevoile lui.
IBB. Aplicație
Este extrem de important să nu îi judecăm pe oameni atunci când sunt bol
navi. Deși boala poate fi rezultatul alegerilor unui stil de viață nesănătos, nu
întotdeauna este așa. Chiar dacă boala și suferința sunt urmarea alegerilor per
sonale ale acelei persoane, exemplul lui Isus ne descoperă modul în care să-i
tratăm pe oameni. Pentru Isus nu conta că slăbănogul trăise o viață de păcat.
Mântuitorul a fost chemat să le slujească tuturor oamenilor, și la fel suntem
chemați și noi. Prietenii îi aduc pe prieteni la Isus. Atunci când ne rugăm cu
credință pentru cei care sunt bolnavi, Isus va face minuni. Uneori, vor fi mi
nuni de vindecare instantanee; alteori, vindecarea va veni în mod gradual și,
câteodată, cei pentru care ne rugăm vor muri și se vor odihni în Isus până la
glorioasa înviere de la a doua Sa venire. Cuvântul lui Hristos ne dă asigurarea
că ne putem odihni în dragostea Lui pentru că, prin harul Său, vindecarea este
certă. Singura întrebare este legată de momentul când se va produce aceasta.
Va fi imediat, va fi un proces gradual sau va avea loc la înviere?
Există momente, ca în cazul lui llie, în care cel mai bun lucru pe care îl putem
face pentru cineva care suferă de descurajare sau de depresie este să fim acolo
pentru a-i împlini nevoile. Această preocupare duioasă poate schimba lucrurile,
în rugăciunile tale personale din această săptămână cere-l lui Dumnezeu să-ți
impresioneze mintea ca să aduci la El în rugăciune pe cineva care știi că suferă
de o anumită boală. Dacă se poate, fă o vizită acelei persoane și vezi dacă are
o anumită nevoie pe care i-o poți împlini. Vei fi mult binecuvântat atunci când
slujești așa cum a slujit Isus și va fi binecuvântată și persoana pe care o ajuți.
100
STUDI
21-27 august
Ritmurile odihnea
Sabat după-GmiGzâ
Text de memorat: „Dumnezeu ________________ ziua a șaptea și
_______________ , pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucra
rea Lui pe care o zidise și o făcuse." (Geneza 2:3)
Cine își poate imagina cum trebuie să fi fost actele creației lui Dumnezeu
de la început - lumina izbucnind în mijlocul întunericului, oceanele umplân-
du-se ochi de viață, păsări care dintr-odată își iau zborul? Și crearea lui Adam
și a Evei? Nici măcar un crâmpei nu putem pricepe din cum a făcut Dumnezeu
așa ceva.
Dar apoi, după tot acest proces dinamic de creație, Dumnezeu Și-a îndrep
tat atenția spre altceva. La prima vedere, nu a părut la fel de spectaculos ca
balenele sărind în apă sau ca spectacolele orbitoare ale aripilor colorate fâl-
fâind în văzduh. Dumnezeu a făcut pur și simplu o zi, ziua a șaptea, și apoi a
făcut-o să fie specială. Chiar înainte ca omul să se avânte de bunăvoie spre o
viață stresantă, Dumnezeu a stabilit un reper, ca o amintire vie a tot ce făcuse.
El a vrut ca această zi să fie un timp în care să ne oprim și să ne bucurăm în
mod deliberat de viață - o zi în care să fim, și nu să facem, în care să sărbătorim
darul ierbii, al aerului, al naturii sălbatice, al apei, al oamenilor și, mai presus
de toate, să-L sărbătorim pe Creatorul oricărui dar bun.
Invitația aceasta avea să continue chiar și după ce prima pereche a fost izgo
nită din Eden. Dumnezeu a vrut să Se asigure că invitația avea să treacă testul
timpului și, astfel, chiar de la început, a țesut-o în însăși țesătura timpului.
Pe parcursul acestei săptămâni vom studia minunata invitație a lui Dum
nezeu de a intra într-o odihnă dinamică, iarăși și iarăși, în fiecare a șaptea zi.
101
Duminică, 22 august Preludiul odihnei
Dumnezeu a fost acolo la început. Domnul Dumnezeu a zis și s-a făcut.

Lumina separă ziua de noapte; firmamentul, cerul și mările au fost aduse la
existență prin cuvânt, în a doua zi; uscatul și vegetația au urmat în a treia zi.
Dumnezeu formează cadrul de bază pentru timp și pentru geografie și apoi îl
umple, în următoarele trei zile. Lumini care stăpânesc cerul fie ziua, fie noap
tea. Spre deosebire de relatările celor mai multe culturi antice, raportul bi
blic despre Creațiune clarifică din plin faptul că soarele, luna și stelele nu sunt
zeități. Acești luminători intră în tablou abia în a patra zi și sunt supuși cuvân
tului Creatorului.
Descrierea lui Moise despre ziua a cincea și a șasea (Geneza 1:20-31) este
plină de viață și de frumusețe. Păsări, pești, viețuitoare terestre - toate umplu
spațiul pregătit de Dumnezeu.
1. Cum își evaluează Dumnezeu creația?
Genezal:l-31______________________________________________________
Acesta nu este doar un spațiu oarecare pe care Dumnezeu l-a creat; este un
loc desăvârșit. O mulțime de creaturi umplu pământul. Asemenea refrenului
unei melodii ușor de reținut, Dumnezeu continuă să spună după fiecare zi că
fiecare lucru era „bun".
2. Ce este diferit în legătură cu crearea omului față de restul lumii create?
Geneza 1:26,27_____________________________________________________
Geneza 2:7; 21-24___________________________________________________
Dumnezeu Se apleacă și începe să modeleze lutul. Crearea omului după
chipul și asemănarea lui Dumnezeu este o lecție practică despre intimitate și
despre apropiere. Dumnezeu suflă viață în nările lui Adam și acesta devine o
ființă vie. Crearea specială a Evei din coasta lui Adam adaugă un alt element im
portant la săptămâna Creațiunii. Căsătoria face parte din planul lui Dumnezeu
pentru omenire - o încredere sacră de parteneriat între,ish și ,ishah, „bărbat"
și „femeie".
De data aceasta, când Dumnezeu Se uită la tot ce a făcut în ziua a șasea,
refrenul sună diferit: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte
bune" (Geneza 1:31, subliniere adăugată).
Gândește-te cât de diferită este istoria biblică despre Creațiune de ceea
ce învață omenirea fără călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu. în ce măsură
depindem de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înțelege adevărul?
102
Luni, 23 august Porunca de a ne odihni
Creația poate fi „foarte bună" dar încă nu este completă. Creațiunea se ter
mină cu odihna lui Dumnezeu și cu o binecuvântare specială asupra zilei a șaptea,
adică Sabatul. „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că
în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise" (Geneza 2:3).
Sabatul este o parte integrantă din creația lui Dumnezeu. De fapt, este apo
geul săptămânii creării lumii. Dumnezeu face odihna și creează un spațiu pen
tru comuniune, în care oamenii (în acele zile, mica familie a lui Adam și a Evei)
să-și încheie activitățile lor de zi cu zi și să se odihnească unul alături de celălalt,
împreună cu Creatorul lor.
Din nefericire, păcatul a intrat în această lume și a schimbat totul. Nu a mai
fost nicio comuniune directă cu Dumnezeu. în schimb, nașteri dureroase, mun
că grea, relații fragile și disfuncționale și tot așa -înșiruirea de suferințe pe care
noi toți o cunoaștem atât de bine ca fiind viața în această lume căzută. Și totuși,
chiar și în mijlocul tuturor acestora, Sabatul lui Dumnezeu rămâne ca un simbol
trainic al creării noastre, precum și ca speranța și promisiunea re-creării noas
tre. Dacă Adam și Eva au avut nevoie de odihna Sabatului înainte de căderea în
păcat, cu cât mai mult a fost nevoie de ea după aceea?
Mulți ani mai târziu, când Dumnezeu i-a eliberat pe copiii Lui din robia
Egiptului, El le-a reamintit de ziua aceasta specială.
3. Ce ne învață versetele de mai jos despre legătura dintre Sabat și Creațiune?
Exodul 20:8-11_____________________________________________________
Prin această poruncă, Dumnezeu ne cheamă să ne amintim de originile
noastre. Spre deosebire de ceea ce mulți cred, noi nu suntem produsul întâm
plător al unor forțe reci, nepăsătoare și oarbe. Dimpotrivă, suntem ființe create
după chipul lui Dumnezeu. Suntem creați să avem părtășie cu Dumnezeu. Nu
contează că israeliții fuseseră tratați ca niște sclavi lipsiți de valoare. Cu fiecare
Sabat, într-un mod special ei erau chemați să-și amintească cine erau cu ade
vărat, și anume ființe făcute după chipul lui Dumnezeu.
„Era un semn de aducere-aminte a lucrării de creație și, în felul acesta, un
semn al puterii lui Dumnezeu și al iubirii Sale." - Ellen G. White, Hristos, Lumina
lumii/Viața lui lisus, p. 281
Gândește-te cât de importantă este învățătura despre crearea lumii în
șase zile, dacă Dumnezeu ne-a poruncit să punem deoparte a șaptea zi din
viața noastră în fiecare săptămână, fără nicio excepție, ca să ne aducem
aminte de ea. Ce ar trebui să învățăm de aici?
103
Marți, 24 august Noi circumstanțe
După patruzeci de ani de pribegit prin pustie, se ridicase o nouă generație

de oameni, cu amintiri vagi, dacă mai existau și acelea, despre Egipt. Ei aveau
o experiență de viață diferită de cea a părinților lor. Această nouă generație
fusese martoră la repetatele ocazii în care părinții lor manifestaseră lipsă de
credință și, ca urmare, și ei au trebuit să rătăcească prin pustie, pe măsură ce
generația părinților lor se ducea.
Ei erau privilegiați să aibă sanctuarul în mijlocul taberei și puteau să vadă
norul care indica prezența lui Dumnezeu plutind deasupra tabernaculului. Când
acesta se mișca, israeliții știau că sosise timpul să-și strângă lucrurile și să-l ur
meze. Norul acesta, care le oferea umbră ziua și lumină și căldură noaptea, era
o reamintire constantă a dragostei și a grijii lui Dumnezeu pentru ei.
4. Ce aducere-ammte personalizată a odihnei de Sabat au avut ei?
Exodul 16:14-31____________________________________________________
Contrar teologiei populare, versetele acestea dovedesc foarte clar că
Sabatul zilei a șaptea precedă darea Legii la Sinai.
Ce s-a întâmplat acolo?
Hrana specială pe care Dumnezeu le-a asigurat-o era o aducere-aminte zil
nică a faptului că El, Creatorul, își susținea creația. într-un mod foarte tangibil,
Dumnezeu împlinea nevoile lor. Fiecare zi era o minune, cu hrana care apărea
și dispărea la ivirea soarelui. De fiecare dată când cineva încerca să facă provizii
pentru a doua zi, ea se strica sau mirosea urât; și totuși, în fiecare zi de vineri
era suficientă pentru a strânge o porție dublă, iar ce rămânea pentru a fi con
sumată în Sabat se păstra, în mod miraculos, proaspătă.
Acum, poporul Israel avea serviciul de la sanctuar și toate legile și regle
mentările consemnate în Leviticul și în Numeri. Cu toate acestea, Moise, de
acum în vârstă, îi adună pe toți, ie repetă istoria lor și trece iarăși în revistă
legile pe care Dumnezeu le dăduse (vezi Deuteronomul 5:6-22).
Această generație era, în sfârșit, pe punctul de a intra în Țara Promisă.
Poporul Israel urma să treacă printr-o schimbare a conducerii și bătrânul Moise
voia să se asigure că această nouă generație de oameni avea să-și amintească
cine erau și care era misiunea lor. Nu voia ca ei să repete greșelile părinților lor.
Astfel, Moise repetă Cele Zece Porunci pentru ca această generație, aflată în
pragul cuceririi Canaanului, să nu le uite.
Cum ne reamintește pâzirea Sabatului nu doar de ceea ce Dumnezeu a
făcut pentru noi, ci și de ceea ce va face când Se va întoarce?
104
Miercuri, 25 august Un alt motiv pentru a ne odihni
Copiii lui Israel au tăbărât în partea de est a Iordanului. Ei luaseră în stăpâni

re ținuturile împăratului Basanului și aie celor doi împărați ai amoriților. încă o
dată, în acest moment crucial, Moise îi cheamă și le reamintește că legământul
făcut la Sinai nu a fost doar pentru părinții lor, ci și pentru ei. Apoi, continuă să
le repete Cele Zece Porunci, din nou pentru binele lor.
5. Ce diferențe există la nivel de formulare a poruncii despre Sabat în celle
două pasaje de mai jos?
Exodul 20:8-11 compară cu Deuteronomul 5:12-15________________________
în Exodul 20:8, porunca începe cu „Adu-ți aminte". Deuteronomul 5:12 în
cepe cu „Ține". Sintagma „adu-ți aminte" apare un pic mai târziu în poruncă
(Deuteronomul 5:15). în acest verset, israeliților li se spune să-și aducă aminte
că au fost robi. Deși generația aceasta crescuse liberă, toți s-ar fi născut în ro
bie dacă nu ar fi fost salvarea miraculoasă. Porunca despre Sabat trebuia să le
aducă aminte că același Dumnezeu care a avut un rol activ în crearea lumii S-a
implicat în mod activ și în eliberarea lor: „Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos
din ea cu mână tare și cu braț întins" (Deuteronomul 5:15).
Acest adevăr se potrivește cu circumstanțele în care se aflau israeliții atunci,
când stăteau pentru a doua oară la hotarele țării promise, la aproape patruzeci de
ani după ce prima generație eșuase lamentabil. Ei erau la fel de neajutorați în cuce
rirea acestei țări cum fuseseră strămoșii lor când trebuiseră să fugă din Egipt. Aveau
nevoie de acest Dumnezeu care acționează „cu mână tare" și „cu braț întins".
Sabatul este pe punctul de a căpăta o dimensiune în plus. Deoarece
Dumnezeu este Dumnezeul eliberării, poporul Israel trebuie să păzească ziua
de Sabat (Deuteronomul 5:15).
Bineînțeles, Creațiunea nu este departe de porunca despre Sabat, chiar și în
Deuteronomul 5, în ciuda motivației diferite. într-un anumit sens, eliberarea lui
Israel din Egipt reprezintă punctul de plecare al unei noi creații, asemănătoare
cu istoria Creațiunii din Geneza. Israel, ca popor eliberat, este noua creație a lui
Dumnezeu (vezi, de exemplu, isaia 43:15).
Și deoarece Exodul este văzut ca un simbol al eliberării din păcat, și anume
al răscumpărării, putem găsi în Sabat un simbol atât al creației, cât și al răscum
părării. Prin urmare, într-un mod foarte real, Sabatul arată spre Isus, Creatorul
și Răscumpărătorul nostru.
Citește ioan 1:1-13. Ce ne învață versetele acestea despre Isus în rolul Său
de Creator și de Răscumpărător?
105
Joi, 26 august Păzirea Sabatului
Dumnezeu îi poruncește poporului Său să țină Sabatul. Chiar alături de porun

cile de a nu ucide și de a nu fura, se află porunca de a ne aduce aminte de Sabat,
deși Biblia nu ne oferă detalii cu privire la modul exact în care trebuie să-l păzim.
6. Care ar trebui să fie atmosfera pe care să o creăm și să o promovăm în
Sabat?
Vezi Psalmii 92 și Isaia 58:3.___________________________________________
Fiindcă Sabatul înseamnă celebrarea creării și a răscumpărării noastre, at
mosfera lui ar trebui să fie una de bucurie și de încântare în Domnul, și nu una
de tristețe.
Aducerea-aminte despre Sabat nu începe în ziua a șaptea. După cum pri
mul Sabat a fost apogeul săptămânii creării lumii, la fel și noi ar trebui să ne
„aducem aminte de ziua a șaptea" toată săptămâna și să planificăm totul mai
dinainte ca să putem pune deoparte activitățile din timpul săptămânii și „s-o
sfințim". Pregătirea deliberată din timpul săptămânii, și în special în ziua pregă
tirii (Marcu 15:42) sau vinerea, este esențială, iar bucuria sporește pe măsură
ce crește așteptarea acestei zile speciale.
7. Ce aspect important cu privire la păzirea Sabatului este subliniat în LeviticuB
19:3?______________________________________________________
Păzirea Sabatului mai înseamnă și cultivarea relațiilor cu familia și cu priete
nii. Dumnezeu ne pune la dispoziție un timp pentru părtășie cu întreaga familie,
și aceasta include odihnă chiar și pentru servitori și pentru animalele pe care
familia le deține (vezi Exodul 20:8-11). Sabatul și familia merg mână-n mână.
Deși odihna și timpul cu familia sunt principii importante, păzirea Sabatului
mai înseamnă și participarea la închinarea colectivă față de Dumnezeu, împreu
nă cu familia bisericii noastre. Isus a participat la serviciile de închinare (și chiar
le-a condus) când a fost pe pământ. (Vezi Leviticul 23:3; Luca 4:16 și Evrei 10:25.)
Chiar dacă rutina și ritmul nostru din timpul săptămânii pot fi grăbite, totuși,
adânc în inima noastră, există o dorință după adevărata odihnă de Sabat, după
adevărata comuniune cu Făcătorul nostru. Atunci când ne aducem aminte să
ne oprim din preocupările și din activitățile noastre pentru a petrece timp cu
Dumnezeu și pentru a cultiva relațiile cu semenii noștri, putem intra în ritmul
și în odihna Sabatului.
Care a fost experiența ta în legătură cu Sabatul și cu binecuvântările care
pot deriva din respectarea lui? Ce ai putea face mai mult pentru a-l transfor
ma în timpul sacru care ar trebui să fie?
106
„Dumnezeu le-a dat oamenilor acest memorial al puterii Lui creatoare, pen
tru ca ei să-L poată descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă
să contemplăm slava Creatorului, așa cum este dezvăluită în lucrurile create
de El. [...] Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă, ar trebui
să cercetăm soliile înscrise de Dumnezeu pentru noi în natură. [...] Pe măsură
ce ne apropiem de inima naturii, Domnul Hristos ne face să simțim realitatea
prezenței Sale și vorbește inimii noastre despre pacea și dragostea Lui." - Ellen
G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 12
„Unul dintre motivele importante pentru care Domnul i-a eliberat pe copiii
lui Israel din robia Egiptului a fost ca ei să poată păzi Sabatul. [...]
Totuși, ținerea Sabatului nu trebuia să fie o comemorare a sclaviei lor din
Egipt. Păzirea lui în amintirea Creațiunii trebuia să includă o aducere-aminte
plină de bucurie a eliberării de sub apăsarea religioasă din Egipt care a îngreu
nat păzirea Sabatului. în același fel, eliberarea lor din robie trebuia să trezească
mereu în inimile lor o grijă iubitoare față de cei săraci și asupriți, față de orfan
și de văduvă." - Notă din Anexă în Idem, From Eternity Past, p. 549
Studiu la rând:
Faptele 19-25
Evanghelizare, subcapitolul „Evanghelizarea prin muzică"
1. Pe cine avea Pavel ca tovarăși până în Asia?
2. Ce au insinuat iudeii că propovăduia Pavel în toată lumea?
3. De unde știm că sora lui Pavel locuia în Ierusalim?
4. Ce anume i se părea fără noimă lui Festus?
5. Ce suntem sfătuiți să facem când suntem ispitiți?
107
Apogeul întregii creații a lui Dumnezeu este Sabatul biblic. în primele trei
zile ale săptămânii Creațiunii, Dumnezeu a creat lumina, cerurile și pământul,
apa și uscatul și tot felul de plante. în a patra zi, El a făcut soarele, luna și ste
lele. în următoarele două zile, Dumnezeu a adus la existență peștii mărilor,
păsările cerului, viețuitoarele uscatului și, în cele din urmă, ființele omenești,
în a șaptea zi, Dumnezeu a sfințit Sabatul, sau l-a pus deoparte ca o zi sfântă - o
zi în care oamenii să-L venereze pe Dumnezeu pentru minunile Creațiunii, să
se bucure de relații pline de iubire și să intre în comuniune cu Făcătorul lor. în
studiul din această săptămână vom urmări modul în care Sabatul este țesut în
țesătura timpului ca un memorial în cinstea Creatorului nostru, pentru darul
vieții pe care ni l-a dat, atât temporar, cât și veșnic.
De-a lungul veacurilor, Sabatul a fost o permanentă aducere-aminte pen
tru copiii lui Dumnezeu că El este Creatorul lor. Dacă Sabatul ar fi fost ținut cu
credincioșie în fiecare generație, nu ar fi existat atei, agnostici sau umaniști
seculari. Sabatul vorbește despre un Dumnezeu care ne-a creat, care este pre
ocupat de noi și care Se îngrijește zilnic de nevoile noastre. De asemenea, el
este o aducere-aminte a puterii lui Dumnezeu de a ne elibera. Creatorul nostru
atotputernic l-a eliberat pe Israel din robia Egiptului și ne poate elibera și pe noi
din robia obiceiurilor păcătoase care ne subjugă.
în Sabat, noi ne odihnim în binecuvântarea Aceluia care ne-a creat, care
ne-a răscumpărat care ne sfințește și care va veni iarăși pentru noi. Sabatul
este oaza de odihnă cerească în pustiul pârjolit al lumii noastre agitate și secu
larizate.
II. Comentariu
Extraordinara minunăție a spațiului cosmic vorbește despre un Dumnezeu
atotputernic, care este Creatorul universului. Frank Borman a fost coman
dantul primului echipaj spațial care a călătorit dincolo de orbita Pământului.
Privind în jos, spre pământ, de la peste 400 000 de kilometri distanță, Borman
a transmis un mesaj prin radio, citând Geneza 1:1: „La început, Dumnezeu a
făcut cerurile și pământul." Mai târziu, el a explicat: „Am avut un simțământ
copleșitor că trebuie să existe o putere mai mare decât oricare dintre noi - că
există Dumnezeu, că a fost într-adevăr un început." Mulți dintre cei mai mari
gânditori ai lumii au fost atât de emoționați de alcătuirea, de complexitatea, de
ordinea și de vastitatea universului, încât au dezvoltat o credință temeinică în
Dumnezeu, lată mai jos câteva exemple:
108
Unii oameni cred că știința se află în opoziție cu credința. Totuși, majorita
tea marilor personalități care au modelat progresul științific au fost de la bun
început credincioși devotați - oameni precum Copernic, care a descoperit că
Soarele, și nu Pământul, se află în centrul sistemului nostru solar; Isaac Newton,
care a descoperit legea gravitației; Blaise Pascal, cel care a inventat primul cal
culator, și James Maxwell, care a formulat legea electromagnetismului. Toți au
fost creștini care și-au dat seama că studiul naturii nu contrazice credința lor,
ci, mai degrabă, le-o întărește.
Geneza 1:1 este temelia întregii Scripturi. „La început, Dumnezeu a făcut
cerurile și pământul." Termenul ebraic din acest pasaj pentru „a crea" este
bara. El se referă ia ceva ce Dumnezeu a făcut. Verbul acesta ebraic este întot
deauna corelat cu activitatea creatoare a lui Dumnezeu. Dumnezeu are capa
citatea, puterea extraordinară, de a crea ceva din nimic. Dumnezeu vorbește
și pământul ia ființă. Rostește un cuvânt și Pământul este acoperit cu un verde
viu. Vorbește din nou și copacii și florile înfloresc. La cuvântul Său, Soarele,
Luna și stelele vin la existență instantaneu.
Puterea nelimitată a lui Dumnezeu

Pentru a ne face o mică idee despre cât de nelimitată este puterea lui
Dumnezeu, să luăm în considerare doar un element creat de pe cer: Soarele.
A creat Dumnezeu Soarele? Desigur. Geneza 1:14-16 relatează că Dumnezeu a
creat doi luminători care să stăpânească pe cer: Soarele, ca să lumineze ziua,
și Luna, noaptea. Noi existăm pe una dintre planetele care se rotesc în jurul
Soarelui. Soarele produce într-o secundă mai multă energie decât au produs
oamenii în toată istoria lui. Dacă luăm toată puterea electrică și toată ener
gia produsă prin folosirea diverșilor combustibili de pe Pământ de la începutul
timpului, Soarele produce mai mult într-o secundă.
Soarele are un diametru de aproximativ 1,39 milioane de kilometri și ar pu
tea conține un milion de planete de mărimea Pământului. Dar Soarele nu este
decât una dintre cele peste 100 de miliarde de stele din galaxia noastră, Calea
Lactee. O stea numită Steaua Pistol degajă de zece milioane de ori puterea ge
nerată de Soarele nostru. Un milion de stele de mărimea Soarelui nostru încap
cu ușurință în sfera Stelei Pistol. Unii oameni de știință estimează că în univers
există zece miliarde de trilioane de stele. Cineva a spus că numărul stelelor este
cam același cu al boabelor de nisip de pe malul mării.
Prorocul Isaia ne îndeamnă astfel să medităm la puterea creatoare a lui
Dumnezeu: „Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a
făcut să meargă în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare
e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește." Sabatul zilei a șaptea este un memo-
109
rial veșnic, un semn nepieritor, o continuă a duce re-a minte a puterii creatoare
extraordinare a lui Dumnezeu.
La încheierea săptămânii Creațiunii, Geneza 2:1-3 declară: „Astfel au fost
sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. în ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a
sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucra
rea Lui pe care o zidise. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o,
pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o
făcuse." Dumnezeu nu S-a odihnit pentru că era obosit. El S-a odihnit contem
plând mulțumit frumusețea și măreția lumii pe care o făcuse. El S-a odihnit ca
să ne fie un exemplu. Sabatul este o pauză săptămânală ca să-L slăvim pe Cel
care ne-a creat. Atunci când ne închinăm în Sabat, ne deschidem inima pentru
a primi binecuvântarea specială pe care El a așezat-o doar peste această zi.
Un Creator care poartă de grijă

Sabatul ne reamintește că nu suntem niște orfani cosmici așezați pe vreun
oarecare glob de rocă ce se învârte în spațiu. El ne îndreaptă spre un Creator
care ne-a creat cu un scop și care ne-a iubit prea mult ca să ne abandoneze
atunci când ne-am îndepărtat de acel scop. Sabatul ne reamintește de Cel care
ne-a pus la dispoziție toate lucrurile bune pentru viață. Grija lui Dumnezeu
este ilustrată în tripla minune care avea loc în Sabat odată cu căderea manei.
Vinerea cădea de două ori mai multă mană. în Sabat nu cădea nimic. Dacă în
oricare altă zi din săptămână, cu excepția zilei de vineri, israeliții strângeau
mai multă mană decât puteau să mănânce, aceasta se strica. Vinerea, mana
care era păstrată pentru a fi mâncată în Sabat nu se strica. închinarea în Sabat
în timpul celor patruzeci de ani de peregrinări prin pustie le-a reamintit copi
ilor lui Israel de un Creator care Se îngrijea de ei. Este important să observăm
că israeliții au păzit Sabatul înainte de darea Legii pe muntele Sinai. Porunca
despre Sabat din Exodul 20:8-11 începe cu sintagma: „Adu-ți aminte." Ea arată
înapoi spre un Creator care a creat lumea în șase zile și S-a odihnit în a șaptea.
Dacă, așa cum cred unii oameni, Dumnezeu a pus această lume în mișcare și apoi
a lăsat-o să evolueze singură în decursul a milioane de ani, nu ar fi fost absolut
deloc nevoie de Sabat și nici nu ar fi fost nimic de care să ne aducem aminte.
Sabatul este un simbol veșnic al odihnei noastre în El. Este un semn special
de loialitate față de Creator (Ezechiel 20:12,20). în loc de o cerință legalistă ar
bitrară, el dezvăluie că adevărata odihnă de la obținerea unei neprihăniri prin
fapte se găsește în El. Sabatul vorbește despre un Dumnezeu care a realizat
totul pentru ca noi să ne putem odihni în realizările Lui. Adevărata odihnă a
Sabatului este odihna harului în brațele iubitoare ale Celui care ne-a creat, ne-a
răscumpărat și vine iarăși pentru noi.
110
Eliberatorul
Mai este un aspect important legat de porunca Sabatului. Deuteronomul 5
reafirmă porunca despre Sabat în fața unei generații care era pe punctul de a
intra în Țara Promisă. Pasajul acesta le reamintește că au fost sclavi în Egipt și
că puternicul lor Creator i-a eliberat. El este singurul care ne poate elibera din
robia păcatului. Singurul care poate rupe lanțurile care ne leagă. Singurul care
ne poate elibera din ghearele păcatului. Acesta este mesajul pe care Sabatul îl
transmite: despre un Creator atotputernic și iubitor care vrea să ne re-creeze
inimile.
Ui. Aplicație
în timp ce reflectăm la aplicația practică a Sabatului la viața noastră, să me
dităm și la următoarele întrebări:
* Când ne gândim la odihna de Sabat, ce ne vine în minte? Ce semnificație
are noțiunea de Sabat pentru noi?
• De ce adevărul biblic despre Creațiune este important în viața noastră,
în contrast cu conceptul evoluției?
» Ne-am gândit vreodată până acum la Sabat ca la un semn al eliberării?
® Sabatul vorbește despre odihna într-un Dumnezeu care Se îngrijește de
toate nevoile noastre. Căderea manei ilustrează purtarea Lui de grijă în
fiecare zi. Cum schimbă lucrurile în viața noastră această noțiune despre
Sabat?
® Ținând seama de studiul din săptămâna aceasta, ce credem că vrea să
spună Ellen G. White prin următoarea afirmație: „Și, la începutul timpu
lui de strâmtorare, noi am fost umpluți de Duhul Sfânt pentru a merge și
a vesti cu tot mai multă putere Sabatul." - Scrieri timpurii, p. 33. Ea ex
plică mai departe că, prin expresia „începutul timpului de strâmtorare"
se referă chiar la timpul de dinaintea închiderii harului, când harul este
încă deschis.
111
STUDIUL
28 august-3 septembrie
Odihna Sabatului
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Șase zile să lucrați, dar ziua a șaptea este Sabatul,
__________________________ . Să nu faceți nicio lucrare în timpui ei:
este ___________________ în toate locuințele voastre." (Leviticul
23:3)
Auzim tot felul de argumente împotriva Sabatului zilei a șaptea, nu-i așa?
De la ideea că Isus a schimbat Sabatul cu duminica sau că l-a anulat la aceea că
Pavel sau apostolii au înlocuit Sabatul zilei a șaptea cu duminica, în cinstea în
vierii, și multe altele. în ultimii ani, unele argumente au devenit mai sofisticate,
pretinzând, de exemplu, că Isus este odihna noastră de Sabat și, prin urmare,
nu trebuie să sfințim ziua de Sabat sau oricare altă zi. Și, desigur, va exista în
totdeauna argumentul, oricât de ciudat este, că odihnindu-ne în ziua de Sabat
noi căutăm cumva să ajungem în cer prin puterile noastre.
Pe de altă parte, unii creștini au devenit mai interesați de noțiunea de odih
nă, de o zi de odihnă, și, deși susțin că acea zi este duminica sau că nu contează
care este, au adoptat ideea biblică de odihnă și faptul că ea este importantă.
Bineînțeles, ca adventiști de ziua a șaptea înțelegem perpetuitatea Legii
morale a lui Dumnezeu și faptul că ascultarea de porunca a patra nu ne ajută să
ajungem în cer mai mult decât ascultarea de porunca a cincea, a șasea, prima
sau oricare alta dintre cele zece.
Săptămâna aceasta ne vom ocupa mai mult de odihna pe care Dumnezeu
ne-a dat-o în porunca Sabatului și de motivul pentru care ea este importantă.
4 septembrie - Ziua sănătății

112
Duminică, 29 august Sabatul și Creațiunea
Dintre toate Cele Zece Porunci, doar a patra începe cu expresia verbală
„adu-ți aminte". Nu avem „adu-ți aminte să nu furi" sau „adu-ți aminte să nu
poftești". Este doar „adu-ți aminte de ziua de odihnă..."
Ideea „aducerii-aminte" presupune o istorie, faptul că în trecut s-a întâm
plat ceva de care trebuie să ne aducem aminte bine. Când ne aducem aminte,
facem conexiuni cu trecutul și „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești"
trasează o linie dreaptă înapoi chiar până ia săptămâna Creațiunii.
1. Cum ne învață versetele de mai jos despre cât de unici suntem noi, oame
nii, și cât de radical diferiți suntem de restul creaturilor pământești ale Hui
Dumnezeu? De ce este important să înțelegem această distincție?
Geneza 1:26; Geneza 9:6_____________________________________________
Când ne gândim la Creațiune, ne aducem aminte că suntem creați după chi

pul lui Dumnezeu, ceva ce nu se spune despre nimic altceva din toată creația.
Ca ființe umane, este evident că suntem radical diferite de oricare altă crea
tură de pe planetă, indiferent cât de mult material genetic avem în comun cu
unele animale. Și, contrar concepției evoluționiste, nu suntem simple maimuțe
avansate sau niște versiuni mai evoluate ale unor primate primitive. Ca oa
meni creați după chipul lui Dumnezeu, suntem unici în mijlocul a tot ce a creat
Dumnezeu în această lume.
2. Cum ne reamintește Istoria creării lumii de relația noastră cu creația?
Geneza 2:15,19 _____________________________________________
înțelegerea faptului că Dumnezeu a creat și lumea noastră ne reamintește

de propria responsabilitate față de creație. Noi trebuie să „stăpânim" peste ea.
A o stăpâni nu înseamnă a o exploata. Trebuie să stăpânim în calitate de regenți
ai lui Dumnezeu. Trebuie să interacționăm cu lumea naturală așa cum ar face-o
Dumnezeu. Da, păcatul a stricat și a încurcat totul, dar pământul acesta este în
continuare creația lui Dumnezeu și nimic nu ne dă dreptul de a-l exploata, mai
ales în detrimentul celorlalte ființe umane, așa cum se întâmplă adesea.
în ce fel pâzirea Sabatului ne conștientizează de faptul că trebuie să fim
buni administratori ai mediului înconjurător?
113
Luni, 30 august Sărbătorind libertatea
După cum am văzut deja, Sabatul nu arată doar spre zilele Creațiunii, ci
spre mai mult decât atât. A doua oară când auzim Cele Zece Porunci este când
Moise trece în revistă cei patruzeci de ani ai poporului Israel prin pustie. De
data aceasta, propoziția care introduce motivul pentru ținerea Sabatului nu
este despre Creațiune, ci mai degrabă despre eliberarea din robia Egiptului
(Deuteronomul 5:12-15).
Și, cu toate că astăzi nu suntem sclavi în Egipt, toți putem să ne confruntăm
cu un alt gen de sclavie, una care, în anumite privințe, poate fi la fel de apăsă
toare.
3. Cu ce alte forme de sclavie ne confruntăm astăzi?
Geneza 4:7; Evrei 12:1 și 2 Petru 2:19___________________________________
Sabatul este celebrarea eliberării din tot ce ne ține în robie. în Sabat ni se
reamintește că există eliberare de păcat, nu prin puterea noastră, ci prin puterea
lui Dumnezeu, care ne este oferită prin credință. De asemenea, ni se reamintește
că este o libertate pe care nu noi am câștigat-o. întâi născuții israeliților au fost
salvați prin sângele mielului mânjit pe ușorii casei în seara dinaintea ieșirii lor din
Egipt (Exodul 12). Noi am fost salvați prin sângele Mielului, iar acum trebuie să
umblăm în libertatea care este a noastră în Hristos Isus.
4. Ce spune Pavel în versetele de mai jos și care poate fi asociat cu ce ni s-a dat
prin Sabat?
Romani 6:1-7 ______________________________________________________
Prin chiar formularea din Deuteronomul 5:15 - „Adu-ți aminte că și tu ai fost
rob în țara Egiptului și Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare
și cu braț întins" - i se reamintește poporului că a fost salvat doar prin lucra
rea și prin puterea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ar trebui ca noi, creștinii, să
înțelegem că lucrarea și puterea lui Hristos sunt cele care ne-au salvat din păcat!
Porunca Sabatului ne spune să ne odihnim în mântuirea pe care Dumnezeu
a câștigat-o pentru noi prin brațul Lui puternic. Suntem eliberați din strădanii
le noastre de a atinge neprihănirea atunci când ne amintim că Dumnezeu este
Creatorul nostru și că ne putem încrede în El și pentru a ne re-crea și a ne elibera
chiar acum din sclavia păcatului, dacă suntem dispuși să-L lăsăm să lucreze în noi.
Care a fost experiența ta cu robia păcatului? Cum putem învăța să ne
însușim făgăduințele care ne-au fost date în Isus în legătură cu eliberarea
din ea?
114
Marți, 31 august Străinul care este în casa ta
5. Ce ne spune versetul! acesta despre statutul Israelului antic?

Exodul 19:6 _______________________________________________________
Israelul fusese chemat din Egipt ca să fie poporul legământului lui Dumnezeu,
națiunea prin care Evanghelia să fie răspândită în lume. Fără îndoială, copiii lui
Israel au fost obiectul grijii speciale a lui Dumnezeu; lor li s-au acordat privilegii
deosebite și, în același timp, responsabilități speciale.
6. Ce ne învață următorul text despre modul în care îi privește Dumnezeu pe
ceiSaiți oameni, în afară de evrei?
Exodul 23:9,12_____________________________________________________
Universalitatea Sabatului este un aspect care le scapă multora. Bineînțeles,

eroarea cea mai răspândită este că Sabatul a fost valabil doar pentru evrei,
o eroare demascată în primele capitole ale cărții Geneza. La urma urmei,
Dumnezeu i-a creat pe toți oamenii; așadar, toți oamenii ar trebui să-și aducă
aminte de ziua de Sabat.
Deși ar trebui să nu uităm niciodată ce reprezintă Sabatul pentru noi,
ar fi bine să ne amintim și de ceea ce ar trebui să ne spună el despre alții,
într-un anumit sens, faptul de a ne odihni și a avea o relație cu Creatorul și
Răscumpărătorul nostru ne va conduce automat să-i vedem pe ceilalți cu alți
ochi, și anume, ca ființe create de același Dumnezeu de care am fost și noi
creați; iubiți de același Dumnezeu care ne iubește și care a murit atât pentru
noi, cât și pentru ei. După cum am văzut (Exodul 20:10; Deuteronomul 5:14),
robii, străinii, chiar și animalele ar trebui să aibă parte de odihna Sabatului.
Faptul că și străinii care erau împreună cu ei (chiar și cei care nu erau încă
părtași la făgăduințele legământului încheiat cu Israel) trebuiau să se bucure
de odihna de Sabat spune mult. Ființele umane, și nici animalele, nu ar trebui
să fie vreodată exploatate sau abuzate. în fiecare săptămână trebuia să i se
reamintească poporului evreu, și nouă, cât de multe avem în comun cu ceilalți
oameni. Chiar dacă noi ne bucurăm de binecuvântări și de privilegii de care
ceilalți nu se bucură, trebuie să ne amintim că suntem chemați să-i tratăm cu
respect și cu demnitate.
Cum ar putea faptul că tu respecți Sabatul să devină o binecuvântare și o
mărturie pentru cei care nu-l respectă?
115
Miercuri, 1 septembrie Onorăm Sabatul slujindu-le semenilor
în lumea Noului Testament, liderii religioși făcuseră o adevărată povară din

păzirea Sabatului. Erau nenumărate interdicții și reguli stabilite care să ajute la
sfințirea lui.
Acestea includeau interdicții împotriva legării sau dezlegării unui lucru, se
parării a două fire, stingerii focului, transportării unui obiect între un domeniu
privat și unul public sau transportării unui lucru în spațiul public pe o distanță
mai mare decât limita stabilită.
7. Ce acuzație I se aduce Sui Isus în loan 5:7-16? ____________________
Ignorând complet minunea uluitoare pe care Isus o făcuse și eliberarea de
boală pe care o adusese în viața acelui om, liderii erau obsedați de faptul că
omul vindecat își căra patul în public într-o zi de Sabat. în loc să vadă modul în
care „Domnul Sabatului" (Matei 2:28) folosea această zi specială, conducătorii
religioși erau hotărâți să țină la regulile și la reglementările lor. Trebuie să avem
grijă să nu facem și noi greșeli asemănătoare în contextul în care trăim astăzi.
8. Cum prezintă isaia 58:2,3 agenda Sui Dumnezeu în ce privește păzirea
Sabatului?
Dumnezeu nu dorește o închinare searbădă sau o tăcere pioasă. El vrea

să-Și vadă poporul implicat în viața altor oameni, mai ales a celor obidiți și
marginalizați.
Isaia explică acest lucru foarte clar în pasajul următor: „«Dacă îți vei opri
piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă,
dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-l
vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nede-
dându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi duce pe
înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău lacov», căci
gura Domnului a vorbit" (Isaia 58:13,14).
A căuta să ne facem „gusturile" noastre (sau „treburile noastre", Isaia 58:13)
este echivalent cu „a călca în picioare Sabatul". Agenda oamenilor nu face par
te din idealul lui Dumnezeu despre Sabat. Mai degrabă, suntem invitați să-i că
utăm pe cei care se luptă cu greutățile, care sunt captivi, care sunt înfometați și
goi, care umblă în întuneric și ale căror nume nimeni nu pare că și le amintește.
Mai mult decât oricare altă zi, Sabatul ar trebui să ne scoată din noi înșine și din
propriul egoism și să ne determine să ne gândim mai mult la alții și la nevoile
altora decât la noi și la nevoile noastre.
116
Joi, 2 septembrie Semnul că îi aparținem lui Dumnezeu
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Anglia aștepta o invazie iminen
tă din partea armatei germane. S-au făcut pregătiri pentru a apăra insula pe
cât posibil. Au fost amenajate fortificații suplimentare pe plajă. Cu siguranță,
străzile i-ar fi oferit dușmanului cele mai rapide rute către obiectivele lui și,
prin urmare, au fost instalate blocaje în punctele strategice. Astfel, autoritățile
englezești au făcut un lucru ciudat. Pentru a-l încetini și a-l induce în eroa
re pe vrăjmaș, indicatoarele de cale ferată au fost îndepărtate și semnele de
circulație au fost date jos. Marcajele gravate în piatră sau pe clădiri nu au putut
fi demolate, dar au fost acoperite cu ciment.
Semnele sunt importante. Ele servesc drept indicatoare și călăuze. în epoca
dinaintea apariției GPS-ului, cu toții aveam hărți și eram atenți la semne.
9. Pentru ce este Sabatull un semn? în ce fel putem aplica astăzi la noi înșine ce
scrie în versetele de mai jos, ca oameni care credem în perpetuitatea Legii
lui Dumnezeu?
Exodul 31:13,16,17 _________________________________________________
Deși cuvintele acestea au fost rostite în special pentru Israelul antic, noi,
cei care suntem ai lui Hristos, suntem „sămânța lui Avraam, moștenitori prin
credință" (Galateni 3:29), iar astăzi Sabatul rămâne un semn între Dumnezeu și
poporul Său. Exodul 31 arată că Sabatul este un semn al legământului veșnic al lui
Dumnezeu (Exodul 31:16,17). Acest semn ne ajută să îl „cunoaștem" pe Creatorul
și Răscumpărătorul nostru, pe Cel care ne sfințește. Este ca un steag care se ri
dică la fiecare șapte zile și servește drept semn care ne ajută să ne aducem
aminte, din moment ce avem tendința de a uita. Sabatul lui Dumnezeu este o
aducere-aminte constantă a originilor noastre, a eliberării noastre, a destinului
nostru și a responsabilității noastre față de cei disprețuiți și marginalizați. De
fapt, Sabatul este atât de important, încât, în loc să venim noi la el, vine el la noi
în fiecare săptămână, fără nicio excepție - o aducere-aminte continuă despre
cine suntem, Cine ne-a creat, ce face El pentru noi acum și ce va face în cele din
urmă, când va făuri ceruri noi și un pământ nou.
Un Dumnezeu sfânt îi invită pe partenerii Săi umani să aibă în vedere ritmul
care guvernează tot ceea ce contează cu adevărat - relația mântuitoare dintre
Creator și creația Sa. în fiecare săptămână, cu puterea și cu autoritatea care vin
de la Dumnezeu, ni se poruncește să intrăm în odihna care ni s-a dat fără plată
în Hristos Isus, „Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre, care, pentru bu
curia care-1 era pusă înainte, a suferit crucea" (Evrei 12:2, traducere după, KJV).
Cum poți învăța să ai o experiență mai profundă cu Dumnezeu în timpul
Sabatului?
117
Vineri, 3 septembrie Un gând de încheiere
„Pe tot parcursul săptămânii, noi trebuie să avem în minte ziua de Sabat și
să ne pregătim să o respectăm conform poruncii. Nu este suficient să păzim
Sabatul în mod legalist." - Ellen G. White, Mărturii, voi. 6, p. 353
„Tot cerul păzește Sabatul, dar nu într-un mod nepăsător, indolent. în aceas
tă zi, toate energiile sufletului trebuie să fie trezite, deoarece urmează să ne
întâlnim cu Dumnezeu și cu Hristos, Mântuitorul nostru. îl putem vedea pe
Domnul prin credință. El dorește cu ardoare să învioreze și să binecuvânteze
orice suflet." - Ibidem, p. 362
„Cererile adresate lui Dumnezeu în ziua de Sabat sunt mult mai numeroase
ca în alte zile. în ziua aceasta, copiii Săi părăsesc lucrurile lor obișnuite și petrec
timpul în meditație și rugăciune. Ei cer îndurarea lui Dumnezeu mai mult în
Sabat decât în alte zile. Ei cer atenția Lui deosebită. Ei imploră binecuvântările
Lui alese. Dumnezeu nu așteaptă întâi să treacă Sabatul, ca numai după aceea
să le îndeplinească cererile. Lucrarea Cerului nu încetează niciodată și nici oa
menii n-ar trebui să înceteze să facă bine. [...] Lucrarea lui Hristos de vindecare
a bolnavilor era în armonie desăvârșită cu Legea. Ea făcea ca Sabatul să fie
onorat." - Idem, Hristos, Lumina lumii/Viața lui lisus, p. 207
Studiu la rând:
Faptele 26-Romani 4
Evanghelizare, subcapitolul „Muzica în evenghelizare"
1. Cine și ce credea despre efectul învățăturii asupra lui Pavel?
2. Ce gând era străin de Pavel, când a fost silit să ceară să fie judecat de cezar?
3. Ce se va întâmpla cu „cei ce au păcătuit fără lege"?
4. La ce anume nu s-a uitat Avraam?
5. Cum Se bucură Domnul însuși pentru biserica Sa?
118
Ai crezut vreodată că ai pierdut ceva care se afla chiar sub ochii tăi, dar pe
care nu îl vedeai? Să presupunem că ți-ai pierdut cheile de la mașină. Ai căutat
prin toată casa, dar nu le-ai putut găsi. Dintr-odată, îți amintești. Le-ai lăsat în bu
zunarul de la geaca agățată în dulap sau în geanta de pe un scaun din bucătărie.
Dumnezeu ne-a oferit darul aducerii-aminte. Ce s-ar întâmpla dacă nu am
avea acest dar? Ce-ar fi dacă singurul lucru pe care l-am cunoaște ar fi prezentul?
Viața ar fi teribil de complicată. în studiul din această săptămână ne vom întoarce
la subiectul despre Sabat și îl vom analiza dintr-o perspectivă diferită. Știm că po
runca a patra începe cu sintagma „adu-ți aminte". Niciuna dintre celelalte porun
ci nu începe așa. Aducerea-aminte presupune să fi știut ceva dinainte. Porunca
despre Sabat este o aducere-aminte constantă despre autoritatea creatoare a lui
Dumnezeu. Oriunde am fi în lume, fie că recunoaștem sau nu, Sabatul vine la toți
oamenii, oferind binecuvântările sale în fiecare a șaptea zi.
în Scriptură, Sabatul ne reamintește că Hristos ne-a creat, ne-a răscumpă
rat, ne eliberează, ne re-creează și vine iarăși pentru noi. Studiul nostru subli
niază că, în planul veșnic al lui Dumnezeu, Sabatul este o zi de binecuvântare,
de încântare, de închinare și de slujire. în special în Sabat, când zăbovim în
prezența Sa, când participăm la închinarea colectivă și când îl căutăm mereu și
mereu, El ne re-creează după chipul Său.
II. Comentariu
în 2008 a fost publicat un articol fascinant intitulat „Neurotheology: Are
We Hardwired For God?" [Neuroteologia: Suntem conectați la Dumnezeu?].
Articolul îl citează pe Dean Hamer, care are un doctorat în genetică com
portamentală, dintr-o lucrare apărută în 2004, The God Gene: How Faith Is
Hardwired Into OurGenes: „Prima misiune a oricărui om de știință care încear
că să coreleze genetica cu spiritualitatea este să demonstreze că spiritualita
tea poate fi definită și cuantificată." în continuare, autorul articolului, Rene J.
Muller, afirmă: „Lucrarea lui Hamer nu încearcă să demonstreze că Dumnezeu
există, aspect care ține de domeniul religiei, ci că spiritualitatea este un fe
nomen real, care poate fi descris și măsurat. [...] Religia, consideră el, își are
rădăcinile în educație, iar spiritualitatea, în natură." - Rene J. Muller, Ph.D.,
Psychiatric Times, „Neurotheology: Are We Hardwired for God?". Hamer se ală
tură unui număr mare de oameni de știință care cred că noi suntem „conectați
la Dumnezeu".
Geneza 1:26 ne descrie crearea omului:
119
„Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea
Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite,
peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ."
Ce înseamnă că ființele umane au fost create după chipul lui Dumnezeu? în
mod sigur este vorba despre mai mult decât o simplă asemănare fizică. Chipul
lui Dumnezeu are de-a face cu totalitatea a ce suntem din punct de vedere fizic,
mintal, emoțional și spiritual. Ni s-au dat o conștiință, o rațiune și o judecată ca
să luăm decizii morale și etice. Dar, mai presus de toate, înscris în codul nostru
genetic, în ADN-ul nostru, la cel mai adânc nivel, este faptul că suntem ființe
spirituale. Sabatul umple acel vid dureros din inimile noastre după reconectare
cu Creatorul nostru. Sabatul nu este o cerință legalistă sau o instituție exclusiv
iudaică. Sabatul este o celebrare a vieții pe care Hristos ne-a dat-o. Este, toto
dată, o aducere-aminte pentru a avea grijă de mediul înconjurător, care este și
obiectul grijii Creatorului nostru.
Sabatul și mediul înconjurător

Când i-a așezat pe Adam și pe Eva în grădină, Dumnezeu i-a instruit „s-o lucre
ze și s-o păzească" (Geneza 2:15). De asemenea, lui Adam i s-a oferit și privilegiul
de a da un nume tuturor animalelor (Geneza 2:19,20). Primii noștri părinți erau
în imediat contact cu natura, în grădina care le era cămin și au fost instruiți de
Dumnezeu să apere ambientul natural. Sabatul era o aducere-aminte săptămâ
nală a relației lor atât cu Dumnezeu, cât și cu mediul înconjurător. închinarea la
Creator includea și grija față de creația Sa. în prezent, poluarea industrială dis
truge planeta noastră. „Poluarea afectează peste două sute de milioane de oa
meni în toată lumea, potrivit Pure Earth, o organizație de mediu nonprofit. [...]
Americanii consumă anual 30 de miliarde de pahare din spumă, 220 de milioane
de cauciucuri și 1,8 miliarde de scutece de unică folosință, potrivit Green Schools
Alliance. [...] Poluarea din China poate să schimbe tiparele meteorologice în
Statele Unite. E nevoie de doar 5 zile pentru ca fluxul de aer de mare viteză să
transporte poluarea atmosferică grea din China în Statele Unite, unde blochează
norii de a mai produce ploaie și zăpada. Circa 7 milioane de nașteri premature
sunt corelate anual cu poluarea aerului, potrivit OMS. Acestea reprezintă unul
din opt decese la nivel mondial." - Alina Bradford, „Pollution Facts and Types of
Pollution", Live Science, 28 februarie 2018. Sabatul este sunet de trâmbiță care
ne cheamă de alarmă pentru a avea grijă de creația lui Dumnezeu.
Sabatul și eliberarea
Când adresează iarăși porunca despre Sabat către o nouă generație, care
era pe punctul de a intra în Țara Promisă, Moise începe prin a spune: „Ține ziua
120
de odihnă" și încheie cu: „Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului,
și Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins, de
aceea ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ții ziua de odihnă" (Deutero-
nomui 5:12,15). Sabatul este un semn al izbăvirii. Israeliții au fost ținuți în ro
bie de egipteni timp de secole. în mod miraculos, Dumnezeu i-a eliberat. Nu
s-au eliberat singuri. Dumnezeu a făcut-o cu „mână tare". Sabatul este o aduce-
re-aminte a puterii Lui de a ne izbăvi din orice situație.
La Creațiune, Dumnezeu a vorbit și lumea noastră a luat ființă. Cuvântul lui
Dumnezeu este atotputernic, creator și în stare să schimbe lumea. Sabatul este
un semn de aducere-aminte săptămânal a faptului că nimic nu este imposibil
pentru Dumnezeu. Dacă a creat lumea prin Cuvântul Său, El poate re-crea și ini
ma noastră. Dacă a făcut lumina din întuneric, El poate lumina și mintea noas
tră. Dacă a spus, și pomii fructiferi au apărut cu fructele lor coapte și delicioase,
El poate aduce și roada Duhului Sfânt în viața noastră. Dacă a suflat suflare de
viață în nările lui Adam, El ne poate însufleți cu o viață nouă. Romani 6:1-7
vorbește despre noua viață pe care Hristos ne-o dăruiește atunci când murim
de bunăvoie față de vechiul mod de viețuire, prin ceremonia botezului. Există
o legătură directă între viața de la început pe care Dumnezeu a creat-o în Eden
și viața cea nouă pe care o avem atunci când Dumnezeu re-creează inima noas
tră. Sabatul este un simbol al Creațiunii și al creației celei noi a lui Dumnezeu.
Simbolul reînviorurii și ai binecuvântării

Dumnezeu a conceput Sabatul pentru toată omenirea. Potrivit Scripturii,
binecuvântarea lui înviorătoare este pentru fiecare dintre noi (Exodul 23:12).
Binecuvântările Sabatului nu sunt doar pentru evrei. Conform Vechiului Tes
tament, ele sunt pentru orice om. Sabatul nu este doar o zi de închinare, ci
și una în care să fim o binecuvântare pentru alții. Isus a înfăptuit mai multe
minuni de vindecare în ziua de Sabat decât în oricare altă zi. Pentru El, Sabatul
era o zi în care să-i atingă pe oameni cu harul Său vindecător.
Să ne gândim la ologul de la scăldătoarea Betesda, situată în Ierusalim, chiar
lângă Poarta Oilor. Betesda înseamnă „casa milei" sau „casa harului". Isus mer
gea, cu siguranță, să Se închine în Sabat când a văzut un om care de 38 de ani
se afla într-o stare jalnică. Relatând această experiență, Ellen G. White îl descrie
pe Isus „mergând singur și părând adâncit în meditație și rugăciune", când a
văzut „un caz foarte nenorocit" (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui
lisus, pp. 201-202). Era o zi de Sabat și Isus știa că acest act de vindecare avea
să genereze o controversă însemnată printre farisei. Preoții aveau 39 de regle
mentări diferite care guvernau munca acceptabilă în Sabat. „Pretențiile lor fără
sens" și „tot soiul de restricții fără rost" erau „o povară greu de suportat". Ni se
121
spune că Isus, „atât prin cuvinte, cât și prin lucrările milei Sale, distrugea pute
rea apăsătoare a vechilor tradiții și a poruncilor omenești și prezenta iubirea lui
Dumnezeu în bogăția ei inepuizabilă." (Ibidem, p. 204)
Văzând starea lui de neajutorare, Isus l-a întrebat pe sărmanul suferind:
„Vrei să te faci sănătos?" (loan 5:6). Era imposibil ca omul acela să se facă sin
gur sănătos. Prin credință, el a răspuns la porunca Mântuitorului: ,,«Scoală-te»,
i-a zis Isus, «ridică-ți patul și umblă»" (loan 5:8). O viață nouă vibra în fiecare
nerv și în fiecare celulă din corpul său. în mod miraculos, el se făcuse sănătos.
Prin credință, el a acceptat cuvântul lui Hristos și a acționat întocmai. Această
minune făcută în Sabat, așa cum sunt toate minunile lui Isus de vindecare în
Sabat, este strâns legată de un adevăr spiritual mai profund - aceea că Isus
este atât Creatorul, cât și Răscumpărătorul nostru. Cel care ne-a creat poate să
ne re-creeze și să ne facă iarăși sănătoși. El vine în întâmpinarea noastră acolo
unde suntem, vede nevoile noastre, ne răscumpără prin harul Său și transfor
mă disperarea noastră în speranță.
III. Aplicație
Profetul Isaia i-a îndemnat pe copiii lui Israel să facă o reformă hotărâtă în
obiceiurile lor legate de păzirea Sabatului. în Isaia 58:13,14, el îi somează ast
fel: „Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în
ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul,
slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu tre
burile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și
Eu te voi sui pe înălțimile țării." Sabatul îi aparține lui Dumnezeu. El ne invită
plin de har să ne găsim bucuria cea mai profundă și plăcerea cea mai nobilă în
închinarea la El și în a fi o binecuvântare pentru alții.
® Cum ar putea Sabatul să devină și mai semnificativ pentru tine?
• Există aspecte care țin de felul în care păzești Sabatul pe care ai vrea să
le schimbi?
» în lista de priorități, cât este de importantă pentru tine închinarea în
Sabat?
• Fă o lista cu cel puțin trei lucruri specifice pe care le poți face ca să fii o
binecuvântare pentru alții în Sabat.
1.________________________________________________________________
2.________________________________________________________________
3.________________________________________________________________
122
STUDIUL
4-10 septembrie
Tânjind după mai mu0t

Sabat după-amiază
Text de memorat: „Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească
nouă_________________ , pentru ca să nu poftim după rele, cum au
poftit ei." (1 Corinteni 10:6)
Muzeul de Artă Queens din New York, SUA, găzduiește cel mai mare model
arhitectural al unui oraș, înfățișând toate clădirile din New York. La o scară de
1:1 200 (în care 2 cm corespund cu 33 m), acesta acoperă aproape 870 de metri
pătrați. Inițial a fost finalizat în 1964 de 100 de meșteri care lucraseră peste trei
ani pentru a realiza proiectul. A fost actualizat în anii '90 și nu reflectă peisajul
urban din 2021. Este o copie uimitor de complexă și de detaliată a originalului.
Totuși, este doar atât: o copie, un model, o reprezentare a ceva mai grandios,
mai mare, mai profund și mult mai complicat decât modelul însuși.
Așa sunt toate modelele de fapt. Ele nu sunt originalul, ci servesc doar ca
reprezentări ale originalelor. Un model ne ajută să pricepem care este esența
originalului, dar nu îl poate înlocui niciodată. Mai degrabă, el există pentru a-i
ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine realitatea.
Scriptura însăși este plină de modele în miniatură ale activităților și insti
tuțiilor care arată spre realități cerești mai vaste. Evrei 4 ne ajută să descoperim
una dintre aceste realități deoarece se leagă de noțiunea biblică despre odihnă.
11 septembrie - Ziua educației (coiectă)
123
Duminică, 5 septembrie „Botezați... pentru Moise'
1. Ce a vrut Pavel să ie comunice cititorilor săi din Corint când s-a referit la
„pilde"?
1 Corinteni 10:1-11 _________________________________________________________
Termenul grecesc din 1 Corinteni 10:6 (și adaptat într-o formă asemănă
toare în versetul 11) care a fost tradus cu „pilde" este typos. Termenul tip din
română se bazează pe acest substantiv grecesc. Un tip sau un model (o pildă)
nu este niciodată originalul, ci un fel de simbol sau de reprezentare a sa.
Evrei 8:5 ne oferă un bun exemplu cu privire la acest gen de relație: „Ei
[preoții] fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile
primite de Moise de la Dumnezeu, când urma să ridice cortul: «la seama», i s-a
zis, «să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte»".
Pasajul acesta din Evrei subliniază legătura directă dintre realitățile cerești
și cele pământești și apoi citează din Exodul 25:9, unde Dumnezeu i-a spus
lui Moise să ridice Cortul întâlnirii din pustie „după chipul..." pe care îl văzuse
pe munte. Ideea principală este că sanctuarul pământesc și toate ritualurile și
procedurile sale erau „chipuri", simboluri, modele a ceea se întâmpla în ceruri,
avându-L pe Isus ca Marele nostru Preot în sanctuarul ceresc.
Având acestea în minte, putem înțelege mai bine ce spunea Pavel în 1 Co
rinteni 10. în versetele din acest capitol, apostolul trece în revistă unele
experiențe-cheie ale poporului lui Dumnezeu în pustie, în drumul lor spre Țara
Promisă. „Părinții noștri" se referă la strămoșii lor evrei care au părăsit Egiptul,
care au fost sub nor, au trecut prin mare și, astfel, au fost cu toții botezați pen
tru o nouă viață, de eliberare din sclavie.
Pavel consideră aceste locuri sau momente importante din călătoria prin
pustie ca fiind un tip sau un exemplu de botez individual. Urmărind logica lui
Pavel, referirea la „mâncarea duhovnicească" trebuie să aibă legătură cu mana
(compară cu Exodul 16:31-35). Israel a băut din stânca pe care Pavel a iden
tificat-o cu Hristos (1 Corinteni 10:4). De exemplu, să ne gândim la Isus ca la
„pâinea vieții" (loan 6:48) și ca la „apa vie" (loan 4:10) și toate au logică. Astfel,
vedem aici cum Pavel folosește istoria Vechiului Testament ca pe un exemplu
care descoperă adevăruri spirituale și care poate fi aplicat la fiecare creștin în
parte, astăzi.
Gândește-te la experiența ieșirii din Egipt a israeliților. Ce lecții spirituale
putem învăța din „exemplele" atât bune, cât și greșite pe care ni le-au lăsat?
124
Luni, 6 septembrie Ritualuri și jertfe
Sistemul Vechiului Testament de ritualuri și de jertfe, precum cel care se

găseșteîn Leviticul, ne oferă mai multe exemple despre ce am văzutîn secțiunea
de ieri - simboluri ale Vechiului Testament care arată spre adevărurile din Noul
Testament. Deși cititorii moderni ai Bibliei trec adesea cu vederea aceste ritu
aluri, ele conțin multe adevăruri spirituale care pot fi de mare valoare pentru
cei care le studiază.
2. Citește în Leviticul 4:32-35 instrucțiunile referitoare la jertfa de ispășire adu
să de un israelit. Ce putem învăța din acest ritual, chiar dacă noi nu avem
un sanctuar sau un templu cu un altar pe care să putem aduce jertfe pen
tru păcatele noastre? Leagă acest ritual cu pasajeie din loan 1:29 și 1 Petru
1:18-21.____________________________________________________
Un ritual este un excelent transmițător de valori și de informații și trebuie să
fie înțeles în contextul său. De obicei, necesită un timp specific, o locație anu
mită și o secvență a acțiunilor stabilită dinainte, ca să aibă efect. într-adevăr,
când citim în Vechiul Testament despre dispozițiile cu privire la jertfe, devine
clar că Dumnezeu a oferit detalii specifice despre ce putea fi adus ca jertfă,
când și unde, precum și ce tipuri de ritual și de procedură trebuiau urmate.
Desigur, un loc central în cadrul multor ritualuri îl ocupa sângele - vărsa
rea și stropirea lui. Nu era ceva plăcut, și nici nu trebuia să fie, deoarece avea
de-a face cu cel mai urât lucru din univers: păcatul. Care era rolul precis pe
care îl avea sângele și de ce trebuia pus pe coarnele altarului? Deși majori
tatea ritualurilor asociate cu sanctuarul apar într-o formă prescriptivă (oferă
instrucțiuni despre modul în care să fie desfășurate), ele nu includ întotdeauna
toate explicațiile. Poate pentru că poporul înțelesese deja ce însemnau ele. în
definitiv, israeliții cunoșteau semnificația sângelui (Leviticul 17:11).
Totuși, exemplul preluat din Leviticul 4:32-35 conține o explicație impor
tantă în Leviticul 4:35: „Astfel va face preotul pentru omul acesta ispășirea pă
catului pe care l-a săvârșit și i se va ierta." Prin urmare, sângele era esențial
în tot procesul ispășirii, fiind mijlocul prin care noi, păcătoșii, putem fi făcuți
neprihăniți înaintea unui Dumnezeu sfânt. Așadar, vedem că jertfele acestea
sunt un model, al morții și al lucrării lui Hristos în favoarea noastră.
Gândește-te cât de râu trebuie să fie cu adevărat păcatul, dacă a fost ne
voie de sacrificiul unei Persoane a Dumnezeirii ca sa facă ispășire pentru el.
Ce ar trebui să învățăm de aici despre motivul pentru care trebuie să ne bizu
im doar pe har și niciodată pe fapte? La urma urmei, ce am putea adăuga noi
la ceea ce Hristos a făcut deja pentru noi?
125
Marți, 7 septembrie „Exemplul" odihnei
în afară de exemplele pe care le-am analizat deja, ideea aceasta de tipuri și

simboluri se poate aplica și la conceptul biblic de odihnă. Pentru a vedea acest
lucru, mergem în cartea Evrei din Noul Testament.
3. La ce se referă promisiunea care rămâne valabilă despre intrarea în odihna
Lui? Prin ce anume experiența ieșirii israeliților din Egipt și a pribegiei lor
prin pustie ne oferă perspective suplimentare despre noțiunea de intrare în
odihna iui Dumnezeu? Evrei 4:1-11
Tema perseverenței și a credincioșiei este foarte importantă aici. Deși se

vorbește despre Sabatul zilei a șaptea, accentul principal al acestor versete
(și al celor de dinainte; vezi Evrei 3:7-19) este cu adevărat o chemare adresa
tă poporului lui Dumnezeu de a persevera în credință, și anume de a rămâne
credincioși Domnului și Evangheliei.
Pasajele acestea îi reamintesc cititorului să ia în serios lecțiile învățate din
modul de conducere al lui Dumnezeu, „pentru ca nimeni să nu cadă în aceeași
pildă de neascultare" (Evrei 4:11). Fii atent, aceasta este o ocazie! Poporul
Israel a auzit Evanghelia, continuă textul, dar Cuvântul nu a adus rod în ei. în loc
să-și întărească mereu credința prin încredere și prin ascultare, ei au ales să se
răzvrătească (compară cu Evrei 3:7-15) și, astfel, nu au experimentat niciodată
odihna pe care Dumnezeu o voia pentru ei.
Evrei 4:3 arată spre relația strânsă dintre credință și odihnă. Putem intra în
odihna Lui doar atunci când avem credință și încredere în Cel care a promis odih
na și care poate să-Și țină această promisiune, și anume, desigur, Isus Hristos.
4. Recitește Evrei 4:3. Care a fost problema principală a oamenilor la care se
face referire aici? Ce lecție putem extrage pentru noi, care avem aceeași
Evanghelie cu cea care le-a fost propovăduită lor (Evrei 4:2)?
Comunitatea creștină timpurie a acceptat revelația de dinainte a lui

Dumnezeu (ceea ce numim Vechiul Testament) și a crezut că Isus a fost Mielul
lui Dumnezeu, jertfa pentru păcatele noastre. Prin credința în jertfe, ei au putut
experimenta mântuirea în Isus și odihna care ni se oferă în El.
Cum ne ajută înțelegerea faptului că suntem mântuiți prin har, și nu prin
fapte, să intrăm în odihna pe care o putem avea în Isus?
126
Miercuri, 8 septembrie Să nu vă împietriți inimile
5. Ce mesaj de avertizare ne transmit următoarele versete?

Evreo 4:4-7_________________________________________________________
Psalmii 95:8-11_____________________________________________________
Evrei 4:4-7 citează atât raportul Creațiunii, cât și din Psalmii 95:1, în con
textul în care vorbește despre lipsa de credincioșie a israeliților și, prin urma
re, despre eșecul lor de a intra în odihna pe care Dumnezeu o voia pentru ei.
într-adevăr, pasajul din Psalmii 95:8-11 leagă experiența israeliților din pustie
cu odihna lui Dumnezeu și include jurământul divin potrivit căruia necredincio
sul popor Israel nu avea să intre în odihna Sa, asociată inițial cu Țara Promisă.
Bineînțeles, poporul Israel a intrat în Țara Promisă. O nouă generație a tre
cut granița și, cu ajutorul lui Dumnezeu, a cucerit cetățile întărite și s-a așezat
acolo.
Totuși, ei nu au intrat în odihna lui Dumnezeu, ideea fiind că mulți nu au
experimentat realitatea salvării în Isus deoarece lipsa lor de credință s-a mani
festat printr-o neascultare flagrantă. Chiar dacă odihna a fost asociată cu țara,
ea a inclus mai mult decât locul în care a trăit poporul.
6. Care este tegătura dintre neascultare și a nu intra în odihna lui Dumnezeu?
Evrei 4:6 __________________________________________________________
„Astăzi" exprimă ideea de urgență. „Astăzi" înseamnă că nu mai este timp

de pierdut. „Astăzi" necesită un răspuns și o decizie acum.
Pavel insistă asupra cuvântului semeron, „astăzi", și subliniază cât de impor
tant a fost elementul acesta în contextul odihnei. în același fel, Psalmii 95:7,8
reprezintă o avertizare și un apel adresate poporului lui Dumnezeu de a nu
repeta greșelile strămoșilor săi și de a nu rata intrarea în adevărata odihnă, care
se găsește doar în mântuirea oferită de Dumnezeu.
Ce ar trebui să însemne pentru noi cuvintele: „O, de ați asculta azi glasul
Lui! «Nu vă împietriți inima»"? De ce ar trebui să fie la fel de important acest
„astăzi" pentru noi cum a fost pentru cei care l-au auzit cu mii de ani în urmă?
127
Joi, 9 septembrie Cucerirea unei cetăți cerești
Dezvoltarea logică a ideilor principale din Evrei 4 devine în mod deosebit

clară când citim Evrei 4:8-11. losua nu i-a dat odihnă lui Israel. în consecință,
din moment ce Dumnezeu nu minte, trebuie să fie o altă „odihnă" care ră
mâne pentru poporul lui Dumnezeu. Acest grup nu este alcătuit exclusiv
din credincioși evrei. El îi include pe toți aceia care L-au acceptat pe Isus ca
Mântuitor personal.
7. Citește Galateni 3:26-29 și observă care sunt trăsăturile poporului legămân
tului lui Dumnezeu după evenimentele de la cruce. Ce înseamnă că „nu mai
este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod, nici parte bărbătească, nici
femeiască" în contextul în care scrie Pavel?
Uneori, Evrei 4 a fost folosit pentru a sublinia importanța Sabatului zilei a
șaptea, în timp ce alții l-au folosit pentru a pune în discuție valabilitatea acestei
odihne de Sabat, în lumina faptului că există o altă odihnă (de la sfârșitul tim
pului). Niciuna dintre poziții nu reflectă bine textul biblic. în schimb, textul su
gerează că această concentrare din timpul sfârșitului asupra odihnei speciale a
lui Dumnezeu a fost prezentă de la Creațiune și că celebrarea odihnei de Sabat
oferă o mică pregustare săptămânală a odihnei de la sfârșitul timpului. De fapt,
evreii au înțeles Sabatul ca fiind un mic precursor al „lumii care urmează să
vină" (,olam haba').
Odihna „ca de Sabat" care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu și care
este un ecou al odihnei lui Dumnezeu din primul Sabat al istoriei pământului
înseamnă că ne putem opri din lucrările noastre și putem avea încredere că El
își va împlini promisiunea de a ne mântui.
Contrar argumentelor aduse de unii exegeți, contextul nu susține ideea că
porunca despre Sabat fusese împlinită în odihna mântuirii pe care a adus-o
Isus, făcând nenecesară pentru creștini ascultarea de ea. Odihna supremă care
ni se promite prin ce a făcut Hristos pentru noi nu înlocuiește Sabatul biblic al
zilei a șaptea; dimpotrivă, îl întărește.
într-o lume care pune preț nespus de mult pe oamenii care se realizează
prin propriile puteri, pe munca asiduă și pe oamenii ambițioși, de succes, a ne
odihni în Isus și a avea încredere că harul Său este suficient pentru a ne salva și
a ne transforma constituie, într-adevăr, un concept anticultural.
Cum îi poți ajuta pe ceilalți să găsească odihna în Isus atunci când se gân
desc că păcatele lor sunt prea grele, că inimile lor nu se pot schimba și că sunt
un caz cu adevărat fără speranță? Ce referință biblică ai împărtăși cu ei?
128
„Nu suntem întotdeauna dispuși să venim la Isus cu încercările și cu

dificultățile noastre. Adesea, ne vărsăm sufletul cu problemele lui înaintea ure
chilor omenești, le spunem necazurile noastre acelora care nu ne pot ajuta
și neglijăm să-l încredințăm totul lui Isus, care este în stare să schimbe calea
plină de durere în cărări de bucurie și de pace. Tăgăduirea și sacrificiul de sine
aduc slavă și biruință crucii. Făgăduințele lui Dumnezeu sunt foarte prețioase.
Noi trebuie să studiem Cuvântul Său, dacă vrem să cunoaștem voia Sa. Dacă
sunt atent studiate și puse în practică prin ascultare, cuvintele inspirației vor
conduce pașii noștri pe o cărare netedă, pe care vom putea umbla fără să ne
poticnim. O, dacă toți, predicatori și membri, ar aduce poverile și frământările
lor la Isus, care așteaptă să-i primească și să le dea pace și odihnă! El nu îi va
părăsi niciodată pe cei care își pun încrederea în El." — Ellen G. White, The
Signs of the Times, 17 martie 1887, p. 161
„Cea mai bună pregătire pe care o puteți face pentru a doua venire a lui
Hristos este să vă odihniți cu o credință neclintită în măreața mântuire pe care
ne-a adus-o la prima Sa venire." - Idem, Our High Calling, p. 368
Studiu te rând:
Romani 5-11
Evanghelizare, subcapitolul „Evangheliștii care au darul cântatului"
1. Completează: „Socotiti-vă morti si vii ."
2. Ce anume face ca Legea să fie fără putere?
3. Completează: „Ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără
4. Ce scrie Pavel că a adus lepădarea iudeilor? (11:15)
5. Ce lucrare este mai dificiiă decât dezvoltarea darului rugăciunii și al pre-

dicării?
129
Vechiul Testament este plin de tipuri, umbre și ritualuri care, deși sunt ade
sea neglijate de creștinii secolului al XXI-lea, au o semnificație spirituală pro
fundă. Lecțiile predate prin aceste tipuri sunt pline de sens. Dacă sunt înțelese
corect, ele ne îmbunătățesc în mod determinant viața spirituală.
întreaga istorie a lui Israel este un exemplu al umblării noastre creștine cu
Dumnezeu. Așa cum israeliții au fost scoși ca prin minune din robia egipteană,
au traversat Marea Roșie, au mâncat mană în pustie și au băut apă din stâncă
în călătoria lor, și noi ne aflăm într-o călătorie spirituală. în mod providențial,
Hristos ne eliberează din sclavia păcatului, ne conduce prin apa botezului, ne
hrănește cu mana Cuvântului Său și ne potolește setea cumplită, din deșertul
acestei lumi, prin însăși viața Sa.
Dumnezeu a dat instrucțiuni poporului Israel cu privire la construirea unui
sanctuar în pustie, ca El să locuiască în mijlocul lor (Exodul 25:8). Acest sanctu
ar trebuia fie ridicat după „modelul" realității cerești (Exodul 25:40). întreg sis
temul preoțesc, fiecare piesă de mobilier și fiecare serviciu oficiat în el arătau
spre Hristos. Sistemul sacrificiaI al vărsării de sânge prefigura sângele vărsat al
lui Hristos.
Scopul eliberării și ieșirii lui Israel din Egipt a fost strămutarea în Canaan.
Țara Promisă avea să le ofere odihna cerului. Odihna Sabatului prefigura aceas
tă odihnă în Hristos mai cuprinzătoare și era un precursor al odihnei pe care
Dumnezeu o plănuise pentru ei în Țara Promisă (Evrei 4:1-11).
III. Comentariu
Apostolul Pavel s-a referit deseori la experiența poporului Israel, în călă
toria lui spre Țara Promisă, ca la un exemplu pentru credincioșii creștini. în
1 Corinteni 10:11, el spune: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca ne slujească
drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit
sfârșiturile veacurilor." Exemplele, sau pildele, Vechiului Testament ne oferă
perspective valoroase asupra viețuirii creștine.
Cu ajutorul imaginației, să facem o vizită în sanctuar! Vedem un om care
se apropie de altar cu un miel în brațe și își pune mâna pe animalul de jert
fă. Leviticul 4:33 clarifică sensul: „Să-și pună mâna pe capul jertfei." Gestul
acesta implică mărturisirea, iar mărturisirea autentică este una specifică: să
menționezi păcatul pe nume. în descrierea jertfei pentru ispășirea păcatelor,
Leviticul 5:5 subliniază acest lucru: „Trebuie să-și mărturisească păcatul."
în mod simbolic, păcatul lui a fost transferat de la el asupra mielului și, ast
fel, mielul trebuie să moară. De ce? Cu ce a greșit mielul? Cu nimic, cu abso-
130
lut nimic. Dar în aceasta constă mesajul central ai sanctuarului: Când noi ne
mărturisim păcatele, ele sunt transferate asupra lui Isus, Mielul lui Dumnezeu.
Cine înjunghie victima? Păcătosul pocăit, care și-a transferat păcatul asupra
înlocuitorului său. „Și s-o junghie ca jertfă de ispășire în locul unde se înjunghie
arderile-de-tot" (Leviticul 4:33).
Cartea Tragedia veacurilor, la pagina 418, descrie astfel scena: „Păcătoșii
pocăiți aduceau zilnic animalele pentru jertfă la ușa Cortului întâlnirii și, punân-
du-și mâinile pe capul victimei, își mărturiseau păcatele, transferându-le astfel,
în mod simbolic, asupra jertfei nevinovate. Animalul era apoi înjunghiat."
După aceea, preotul lua din sângele animalului înjunghiat și stropea cu el
perdeaua din Sfânta, din interiorul Sanctuarului. în anumite ocazii speciale,
preotul mânca din carnea jertfei și apoi intra în Cortul întâlnirii. Astfel, păca
tul era transferat asupra preotului care mâncase carnea. Bineînțeles, omul de
rând nu putea să intre în sanctuar. Atunci când păcatele credinciosului erau
transferate asupra sanctuarului, acestea rămâneau ascunse de ochii omenești.
Nimeni nu le putea vedea. Ele erau acoperite de sângele lui Hristos.
în Psalmii 32:1, David exclamă: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de
cel cu păcatul acoperit!" Cuvântul „ferice" înseamnă „fericit, mulțumit, împli
nit, în pace sau în liniște". Când venim la Isus și ne mărturisim păcatele pe
nume, inima noastră are pace. De fapt, păcatele noastre sunt transferate în
sanctuarul din ceruri. Astfel, psalmistul poate exclama plin de bucurie: „Cât de
departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre
de la noi" (Psalmii 103:12). Nu mai purtăm povara, vina, rușinea, condamnarea
aduse de păcat. Păcatul a fost transferat asupra mielului de sacrificiu. Preotul
nostru îl duce, prin intermediul sângelui, în sanctuarul ceresc.
Lecții de ia miel
în serviciul de la sanctuar, atunci când păcătosul pocăit își transfera păcatul
asupra mielului nevinovat, acesta din urmă devenea un purtător al păcatului.
Astfel, Scripturile afirmă următoarele, cu privire la Hristos: „El a purtat păcatele
noastre în trupul Său pe lemn" (1 Petru 2:24). Așa cum păcătosul pocăit aducea
un înlocuitor care murea în locul lui, tot astfel fiecare om care se pocăiește
poate să vină la Calvar și, privind la Fiul răstignit al lui Dumnezeu, să spună: Ei
„m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine" (Galateni 2:20).
Harul lui Hristos este nemeritat, necuvenit, necâștigat. Isus a murit de
moartea agonizantă și dureroasă de care vor muri păcătoșii pierduți. El a trăit
experiența mâniei depline a Tatălui sau a judecății împotriva păcatului. El a fost
respins și părăsit pentru ca noi să fim acceptați. El a murit de moartea care
era a noastră pentru ca noi să trăim viața care era a Lui. El a purtat cununa de
131
spini pentru ca noi să purtăm coroana de slavă. El a fost țintuit pe cruce, în
dureri chinuitoare, pentru ca noi să putem împărăți pe un scaun de domnie
împreună cu toți cei mântuiți din toate veacurile, purtând pentru totdeauna
hainele regalității. în rușinea și în vina noastră, Isus nu ne-a respins; El a venit
până la noi din dragoste, ca să ne primească. Mielul care murea reprezenta
trupul frânt, zdrobit, bătut și sângerând al Mântuitorului nostru. El vorbea des
pre o iubire atât de uimitoare, atât de minunată, atât de dumnezeiască, încât
ar lua mai degrabă condamnarea, vina și pedeapsa păcatului asupra ei, decât
ca vreunul dintre copiii Lui să fie pierduți pentru veșnicie. Ellen G. White ex
plică semnificația crucii în Hristos, Lumina lumii/Viața lui lisus, la pagina 753:
„Asupra Domnului Hristos, ca înlocuitor și Garant al nostru, a fost așezată ne
legiuirea noastră, a tuturor. El a fost așezat în rândul celor fărădelege, ca să ne
poată răscumpăra de sub condamnarea Legii." Aceasta este povestea harului.
Aceasta este povestea iubirii care întrece orice măsură.
Odihna de Sabat în Hristos

Adevărata odihnă de Sabat este odihna harului în brațele iubitoare ale Celui
care ne-a creat, ne-a răscumpărat și va reveni pentru noi. Să ne gândim la acea
expresie unică din Geneza 2:3: „în [Sabat] S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe
care o zidise și o făcuse." Sabatul este odihna lui Dumnezeu. El S-a odihnit în
ziua a șaptea ca o recunoaștere divină că lucrarea Lui era completă, desăvârșită.
Evrei 4:9,10 aseamănă odihna de Sabat de la sfârșitul săptămânii Creațiunii,
când Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea, cu încetarea lucrării noastre și cu intrarea
în odihna mântuirii lui Hristos. în cartea Evrei este scris astfel: „Rămâne dar
o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în
odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de
lucrările Sale." Potrivit Scripturii, odihna noastră de Sabat este un act de în
chinare supremă în care ne odihnim complet în Isus în ce privește mântuirea
noastră. Comentând asupra pasajului din Evrei 4:4, The SDA Bible Commentary
face următoarea afirmație plină de profunzime: „Așa cum planul inițial al lui
Dumnezeu pentru această lume - «odihna» Lui - rămâne neschimbat, tot
astfel și Sabatul zilei a șaptea, ziua «odihnei» pe care El a rânduit-o să fie un
memorial al Creațiunii și, astfel, o aducere-aminte a planului Său în legătură
cu crearea lumii, rămâne neschimbat. în felul acesta, păzirea Sabatului zilei a
șaptea dă mărturie nu doar despre credința în Dumnezeu ca fiind Creatorul
tuturor lucrurilor, ci și despre credința în puterea Sa de a transforma viața și
de a ne da dreptul să intrăm în odihna «veșnică» pe care El a intenționat-o de
la început pentru locuitorii pământului" (voi. 7, p. 420). Pentru autorul cărții
Evrei, odihna divină implică o relație cu Isus bazată pe credință, relație care ne
132
dă siguranța că El nu ne va abandona niciodată. A ne odihni în Hristos înseam
nă a ne încrede în harul Său pentru mântuirea noastră; dar odihna din Evrei
4 cuprinde mai mult decât atât. Obiectivul lui Hristos pentru copiii lui Israel a
fost să-i ducă în Țara Promisă. Inimile lor aveau să fie mereu frământate până
când aveau să sosească în siguranță în patria lor. Când făgăduința legământului
avea să fie împlinită, ei aveau să găsească pace și odihnă cerească. Indiferent
de provocările cu care ne confruntăm acum, odihna pe care ne-o oferă Hristos
nu este temporară. Odihna de Sabat prefigurează odihna veșnică pe care Isus o
dorește pentru noi în Țara Promisă din cer. Atunci și doar atunci inimile noastre
vor avea o pace deplină. Odihna noastră în Hristos de astăzi este o etapă preli
minară până la glorioasa zi în care ne vom odihni în El pentru veșnicie.
1111. Apîâcațâe
Discutați întrebările de mai jos în contextul studiului de astăzi:
• Ce înseamnă să intri în odihna lui Hristos?
• Cum ne ajută serviciul de la sanctuarul din vechime să înțelegem odihna
în Hristos?
® Meditează asupra celortrei evenimente din istoria mântuirii: Creațiunea,
crucea și a doua venire a lui Hristos. în ce fel o înțelegere mai profundă
a lor constituie baza pentru pacea și odihna în Hristos?
• Ce motiv este menționat în Evrei 3:9 și Evrei 4:13 pentru care Israel nu a
intrat în odihna lui Dumnezeu și cum putem intra noi în odihna Lui?
133
11-17 septembrie
Profetul neliniștit 9
Sabat după-amiazâ
Text de memorat: „Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea
mare, în care se află_____________________________ , care nu știu să
deosebească_________________ , afară de o mulțime de vite?" (loan
4:11)
Una dintre cele mai interesante relatări din Scriptură este, probabil, cea
despre lona. lată-l acolo, un profet al lui Dumnezeu, chemat de Dumnezeu,
și totuși ce face? El fuge de chemarea Domnului. Apoi, după ce este convins
într-un mod dramatic să se răzgândească și să asculte, el se supune, însă numai
pentru a se plânge că poporul la care a fost chemat să dea mărturie s-a pocăit
și a fost cruțat de la nimicirea pe care, după cum gândea el, ar fi meritat-o.
Ce exemplu de om fără liniște, fără pace interioară - până la punctul în care,
la un moment dat, strigă: „Acum, Doamne, ia-mi viața, căci vreau mai bine să
mor decât să trăiesc!" (lona 4:3).
Isus însuși a făcut referire la istoria lui lona, spunând: „Bărbații din Ninive
se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi, pentru că
ei s-au pocăit la propovăduirea lui lona; și iată că aici este Unul mai mare decât
lona" (Matei 12:41). într-adevăr, mai mare decât lona! Dacă nu, El nu putea fi
Mântuitorul nostru.
Săptămâna aceasta vom studia despre lona și vom vedea ce putem învăța
din lipsa lui de liniște, de pace.
134
Duminică, 12 septembrie Fuga
lona a fost un misionar de mare succes. în același timp, a fost și unul foarte
reticent, cel puțin la început. Nu știm ce făcea lona atunci, dar, indiferent ce
era, chemarea lui Dumnezeu i-a întrerupt viața în mod covârșitor. în loc să ia
misiunea lui Dumnezeu pe umeri și să descopere că jugul Său este bun și sarci
na Lui este ușoară (Matei 11:30), lona a decis să-și găsească propria „odihnă"
fugind în direcția opusă celei în care îl chema Dumnezeu să meargă.
1. Unde spera lona să găsească liniște și odihnă, departe de chemarea lui
Dumnezeu? Cât de bine a funcționat planul său?
lona 1____________________________________________________________
lona pornește în direcția opusă celei în care îl chemase Dumnezeu. El nici
măcar nu s-a oprit să discute cu Dumnezeu, așa cum au făcut mulți profeți ai
Bibliei când au fost chemați să fie mesagerii Săi (vezi, de exemplu, Exodul 4:13).
Destul de interesant, nu este prima dată când lona este chemat să vor
bească pentru Dumnezeu, așa cum sugerează 2 împărați 14:25. Totuși, în cazul
acela, lona pare să fi făcut ceea ce Domnul îi ceruse să facă. Dar nu și de data
aceasta. De ce?
Mărturiile arheologice și istorice atestă cruzimea despoților neo-asirieni
care au dominat Orientul Apropiat antic în secolul al VIIl-lea î.Hr., adică în pe
rioada în care lona a fost profet în Israel. Cam șaptezeci și cinci de ani mai
târziu, regele neo-asirian Sanherib a atacat luda. Israel și Samaria fuseseră deja
cucerite cu aproximativ 25 de ani înainte, iar împăratul Ezechia se pare că s-a
alăturat unei coaliții locale antiasiriene.
Acum sosise timpul ca asirienii să-și încheie socotelile. Biblia (2 împărați 18,
Isaia 36), documentele istorice asiriene și reliefurile de pe zidul palatului lui
Sanherib din Ninive ne spun povestea cruntă despre căderea Lachisului, una
din cele mai importante și bine fortificate cetăți ale lui Ezechia de la granița de
sud. într-o inscripție, Sanherib susține că a luat peste două sute de mii de prizo
nieri din patruzeci și șase de cetăți întărite despre care el afirmă că le-a distrus.
Când împăratul asirian a luat Lachisul, sute de mii de prizonieri au fost trași în
țeapă; susținătorii îndârjiți ai regelui Ezechia au fost jupuiți de vii, în timp ce
restul oamenilor au fost trimiși în Asiria ca sclavi - o mână de lucru ieftină.
Asirienii puteau fi incredibil de cruzi chiar și pentru standardele lumii de
atunci. Și Dumnezeu îl trimitea pe lona chiar în inima imperiului? Mai este de
mirare că lona nu a vrut să meargă?
Să fugi de Dumnezeu? Ai făcut-o în trecut? Dacă da, cât de bine ți-a reușit?
Ce lecții ar trebui să fi învățat din acea greșeală?
135
Luni, 13 septembrie O odihnă de trei zile
Fuga lui lona de Dumnezeu nu a fost fără probleme. „Liniștea" lui de scurtă
durată a fost deranjată atunci când Dumnezeu a intervenit în mod miraculos
printr-o furtună, lona este salvat din mormântul de apă de către Dumnezeu,
care îi poruncește unui pește să-l scoată la mal.
Totuși, doar atunci când se trezește într-o odihnă forțată de trei zile, în burta
marelui pește, lona realizează cât de dependent este de Dumnezeu. Uneori
trebuie să fim duși într-un loc în care nu avem nimic pe care să ne bizuim din
ce oferă lumea aceasta, ca să ne dăm seama că Isus este Cel de care avem cu
adevărat nevoie.
2. Citește rugăciunea lui lona înălțată din burta peștelui. Pentru ce se roagă el?
lona 2:1-9__________________________________________________
Deși se afla acolo, în adânc, într-o situație foarte periculoasă, lona vorbește
în rugăciunea lui despre sanctuar. El speră să vadă din nou „Templul Tău cel
sfânt".
Templul constituie punctul central al acestei rugăciuni și ar trebui să fie
și al rugăciunii în general. Există un singur loc în Vechiul Testament în care
Dumnezeu poate fi găsit: în sanctuar (vezi Exodul 15:17; 25:8). Sanctuarul este
punctul central al rugăciunii și al comuniunii cu Dumnezeu.
lona nu se referă la Templul din Ierusalim. Mai degrabă, el vorbește despre
sanctuarul ceresc (lona 2:7). Acolo este speranța lui pentru că, într-adevăr, de
acolo vine Dumnezeu împreună cu mântuirea pe care o oferă, lona înțelege,
în sfârșit, acest adevăr important. El experimentează harul lui Dumnezeu. Este
salvat. Când peștele cel mare îl varsă la mal, el înțelege din proprie experiență
dragostea lui Dumnezeu față de el, un profet fugar, lona învață (chiar dacă nu
fără niște ocoluri pe drum) că singurul parcurs sigur pentru oricine crede este
să caute să fie în cadrul voinței lui Dumnezeu.
Așadar, el decide acum să-și facă datoria și să asculte de porunca lui
Dumnezeu mergând, în sfârșit, la Ninive. Fără îndoială, el pornește prin credință,
deoarece se îndreaptă spre o cetate extrem de nelegiuită, ai cărei cetățeni s-ar
putea să nu-l placă pe acest profet străin care le spune direct cât de răi sunt.
Un eon s-ar putea să avem nevoie să lăsăm totul în urmă ca să dobândim
o perspectivă nouă asupra lucrurilor. Deși istoria lui lona, care a supraviețuit
în mod miraculos în burta peștelui, este mai degrabă un caz extrem, cum s-ar
putea ca ieșirea din mediul tău obișnuit să îți permită să privești totul dintr-o
perspectivă nouă și, poate, necesară?
136
Marți, 14 septembrie Misiune îndeplinită
în comparație cu oricare altă cetate sau localitate din Israel, Ninive era un
oraș imens. Era „o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile" (lona 3:3).
3. Care este răspunsul care vine din acest loc nelegiuit? Ce lecții putem extrage
din această istorie pentru noi înșine, în strădaniile noastre de a da mărturie
altora?
iona 3:1-10________________________________________________________
în timp ce merge prin cetate, lona proclamă mesajul lui Dumnezeu: „încă
patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!" (lona 3:4). Mesajul sosește la fix. Deși
nu ne sunt oferite detalii, este clar că avertizarea ajunge la niște urechi recepti
ve, iar oamenii din Ninive (în masă!) cred cuvintele profetului.
într-un mod tipic practicilor din Orientului Apropiat, împăratul cetății Ninive
dă un decret pentru a demonstra schimbarea inimii. Toți - inclusiv animalele -
trebuie să postească și să se căiască. împăratul se dă jos de pe tronul lui și se
așază pe țărână, un gest cu o mare importanță simbolică.
4. Ce elemente sunt prezente în discursul împăratului, care arată că el înțelege
ce înseamnă adevărata pocăință? Dona 3:6-9. Compară cu leremia 25:5;
EzechieD 14:6 și Apocalipsa 2:5.
Predica a fost scurtă, la subiect, dar impregnată de teologia corectă cu privire

la adevărata pocăință. în timp ce lona predica, Duhul Sfânt trebuie să fi lucrat
din greu la inimile ninivenilor. Locuitorii cetății Ninive nu beneficiaseră de bine
cuvântările și de călăuzirea duioasă a lui Dumnezeu de care israeliții avuseseră
parte; și totuși ei l-au răspuns pozitiv lui Dumnezeu. Ei au spus, de fapt: „Să ne
îmbrăcăm cu mila lui Dumnezeu, și nu cu realizările noastre! Să ne bizuim în to
talitate pe bunătatea și pe harul Său." în mod ciudat, lona, care experimentase
personal harul lui Dumnezeu, pare să creadă că acesta este atât de exclusivist
încât doar unii au șansa să se odihnească în el.
De ce este pocăința o parte atât de importantă în experiența creștină? Ce
înseamnă să ne pocăim cu adevărat de păcatele noastre, mai ales de păcate
le pe care le comitem în mod repetat?
137
Miercuri, 15 septembrie Un misionar mânios și neliniștit
Din nefericire, istoria lui lona nu se termină cu capitolul 3.

5. Care este problema prorocului? Ce lecție putem învăța din caracterul lui
destul de deficitar?
lona 4:1-11________________________________________________________
lona 4 începe cu mânia profetului împotriva lui Dumnezeu din cauză că mi
siunea lui a avut un atât de mare succes, lona este îngrijorat că va părea ridicol,
îl vedem pe Dumnezeu cum își ia timp să-i vorbească și să-l convingă pe profe
tul Lui, care se comportă ca un copil care are un acces de furie.
Aici avem dovada că adevărații închinători ai lui Dumnezeu - chiar și profeții
- mai au încă de crescut și de biruit unele lucruri.
„Când lona a aflat planul lui Dumnezeu de a cruța cetatea care, în ciuda ne
legiuirii ei, fusese determinată să se pocăiască în sac și cenușă, ar fi trebuit să
fie primul care să se bucure de harul minunat al lui Dumnezeu; dar el a îngăduit
minții să zăbovească asupra posibilității ca el să fie privit ca un proroc mincinos.
Gelos pentru renumele lui, el a pierdut din vedere valoarea infinit mai mare a
ființelor din cetatea aceea nenorocită." - Ellen G. White, Profeți și regi, p. 271
Răbdarea lui Dumnezeu manifestată față de profetul Său este uimitoare. El
pare hotărât să-l folosească pe lona, iar când acesta fuge, Dumnezeu trimite
furtuna și peștele să-l aducă pe fugar înapoi. Și chiar când din nou lona este
împotrivă, Dumnezeu caută să poarte o discuție cu el, spunându-i: „Bine faci tu
de te mânii?" (lona 4:4).
6. Cum se asemănă relatarea din pasajul de mai jos cu ce s-a întâmplat în isto
ria lui Bona?
Luca 9:51-56_______________________________________________________
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu,
pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică" (loan 3:16),
sau, cum formulează Dumnezeu în lona 4:11: „Și Mie să nu-Mi fie milă de
Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de
oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime
de vite?" Cât de recunoscători ar trebui să fim că, în final, Dumnezeu, și nu noi
înșine, este Judecătorul suprem al inimii, al minții și al motivațiilor.
Cum putem învăța să avem aceeași milă și aceeași răbdare față de cei din
jur pe care le are Dumnezeu (sau cel puțin să învățăm să reflectăm compasi
unea și răbdarea Lui)?
138
Joi, 16 septembrie O stradă cu dublu sens
lona pare să aibă mai multă bătaie de cap decât era cazul. Ninive era o ce
tate periculoasă, dar în experiența lui lona nu locuitorii cetății par să fie proble
ma. Ei înțeleg mesajul și se pocăiesc repede, lona, misionarul, pare să fie veriga
slabă în această istorie de misiune.
în această relatare, Dumnezeu este pe urmele unui profet șovăielnic pentru
că știe că lona are nevoie de călătoria misionară la Ninive la fel de mult cum au
locuitorii cetății nevoie să audă solia misionară.
7. Citește cartea luda. Cum putem „să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu"
(iuda 21)? Ce înseamnă acest lucru?
în această scurtă carte din Noul Testament, luda ne îndeamnă astfel în ver
setul 21: „Țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului
nostru Isus Hristos pentru viața veșnică."
Experimentarea personală a dragostei și a îndurării lui Dumnezeu nu este
un eveniment care se întâmplă o singură dată. O modalitate sigură de a ne ține
în dragostea lui Dumnezeu este de a-i căuta și a-i atinge pe ceilalți cu mesajul
Evangheliei. în versetele următoare, luda ne spune să-i mustrăm pe cei ce se
despart de noi („aveți milă de cei ce se îndoiesc", NTR) și să căutăm să-i mântu-
im pe unii, „smulgându-i din foc" (vers. 22).
8. Ce se spune în versetele de mai jos și care este legătura cu istoria iui lona?
1 uda 20-23_________________________________________________________
Dumnezeu l-a chemat pe lona să meargă la Ninive pentru că, probabil, înainte
de această chemare deosebită profetul nu se gândise prea mult la relația lui cu
asirienii. Poate că lona știa că nu îi plăcea pe asirieni, dar habar nu avea cât de
mult îi ura sau în ce extreme avea să cadă pentru a-i evita, chiar și după ce a pri
mit chemarea, lona nu era pregătit să aibă un locuitor din Ninive ca vecin în cer.
El nu învățase să iubească așa cum iubește Dumnezeu. Dumnezeu l-a chemat pe
lona să meargă la Ninive pentru că El îi iubea pe locuitorii acestei cetăți și îi voia
în împărăția Sa. Dar Dumnezeu l-a chemat pe lona pentru că îl iubea și pe el. El
voia ca lona să crească și să se asemene tot mai mult cu El, pe măsură ce lucrau
împreună. Dorea ca lona să găsească adevărata odihnă, care derivă doar dintr-o
relație mântuitoare cu El și din a face Sa, care include și legătura cu alții și îndrep
tarea lor spre credința și nădejdea pe care noi le avem.
Cât de mult timp petreci lucrând pentru salvarea altora? în sens spiritual,
cum ne conduce acest gen de lucrare să găsim adevărata odihnă în Isus?
139
„Prin însărcinarea dată, lui lona i se încredințase o grea răspundere; cu toa

te acestea, Acela care-i poruncise să meargă era în stare să-l susțină pe sluji
torul Lui și să-i dea reușită. Dacă prorocul ar fi ascultat fără îndoieli, ar fi fost
scutit de unele experiențe amare și ar fi fost binecuvântat din belșug. Și totuși,
în ceasul încercării lui lona, Dumnezeu nu l-a părăsit. Printr-o serie de încercări
și de providențe uimitoare, încrederea prorocului în Dumnezeu și în puterea Sa
infinită de a mântui avea să fie înviorată." - Ellen G. White, Profeți și regi, p. 266
„Mii de persoane pot fi abordate în maniera cea mai simplă și mai umilă.
Adesea, intelectualii cei mai educați, cei care sunt priviți de lume ca fiind oa
menii cei mai talentați, sunt înviorați de cuvintele simple ale unei persoane
care îl iubește pe Dumnezeu și care poate vorbi despre iubirea Sa, la fel de
natural precum vorbesc oamenii lumești despre lucrurile de care sunt profund
interesați." - Idem, Parabolele Domnului Hristos, p. 232
Studiu la rând:
Romani 12-1 Corinteni 2

Evanghelizare, subcapitolul „Accentul pus pe cântatul cu întreaga adunare"
1. Ce anume spune Pavel că „atârnă" de noi?
2. Ce suntem sfătuiți să facem în privința părerilor îndoielnice?
3. Cum se numea biserica unde sora Fivi era diaconeasă?
4. Ce lucruri sunt o nebunie pentru omul firesc? (2:14)
5. De ce anume trebuie să ne străduim să ne apropiem cât mai mult?
140
Strategia lui Dumnezeu de salvare a omenirii pierdute pare uneori ciuda
tă. Ninive, o cetate cu o sută douăzeci de mii de locuitori, era capitala Asiriei.
Armatele asiriene au fost printre cele mai pline de vicii din Orientul Apropiat.
Cruzimea lor era bine cunoscută în tot bazinul mediteranean. Ele nu doar ata
cau fortărețele dușmanului, dar le și distrugeau. Asirienii îi omorau cu brutali
tate pe adversarii lor și luau mii de tineri ca sclavi.
Nu este greu să ne imaginăm reacția lui lona când Dumnezeu l-a trimis din
Israel la Ninive, ca să adreseze o avertizare și un apel la pocăință în acest loc
nelegiuită. în loc să se încreadă în puterea lui Dumnezeu pentru a împlini po
runca, el s-a lăsat cuprins de anxietate. în timp ce fugea în direcția opusă mi
siunii lui, lona nu avea pace; mintea lui nu era liniștită. Unul dintre aspectele
extraordinare care reies din această istorie este dorința sinceră a lui Dumnezeu
de a-i salva pe locuitorii cetății Ninive. Dumnezeu este pasionat de salvarea
oamenilor. El va face orice este nevoie ca să-i mântuiască. Istoria lui lona nu
este doar despre salvarea cetății Ninive, ci și despre salvarea lui lona, un profet
reticent, șovăitor.
Probabil că lona nu și-a dat seama de profunzimea dușmăniei lui față de
niniveni. Fugind de Dumnezeu, el a sfârșit în burta unui pește uriaș și a avut trei
zile ca să mediteze asupra relației lui cu Dumnezeu. într-un act de disperare,
lona a strigat către Dumnezeu. Când peștele cel mare l-a aruncat la mal, fugarul
șovăitor a devenit un misionar dispus să coopereze. Dar istoria nu se termină
aici, lona a predicat la Ninive, iar când ninivenii s-au pocăit, prorocul s-a mâni
at. El s-a gândit mai mult la propria reputație decât la onoarea lui Dumnezeu
și la dragostea Lui pentru oamenii din Ninive. în studiul din această săptămână
descoperim acest adevăr minunat: lona avea nevoie de Evanghelie tot atât de
mult cât aveau oamenii din Ninive. La fel și noi.
Di. Comentariu
lona era cetățeanul unei mici cetăți numite Gat-Hefer, aflată la o mică dis
tanță de orașul portuar lope (2 împărați 14:25). Speriat de cruzimea locuitorilor
din Ninive, lona a fugit de chemarea lui Dumnezeu de a da mărturie înaintea lor.
Urcându-se la bordul unei corăbii care mergea la Tars, el a dorit să se îndepărteze
cât mai mult posibil de Ninive. Deși nu se știe sigur, Tars este considerat de mulți
comentatori ai Bibliei ca fiind Tartessus, orașul din sudul Spaniei, din apropierea
Gibraltarului. Periplul din lope spre Tartessus era de aproximativ 3 540 de kilo
metri. Ninive, pe de altă parte, era situat cam la 1126 de kilometri de lope.
141
Gândul de a fi ridiculizat, respins sau, chiar mai rău, persecutat l-a copleșit
pe profet. Dificultățile din fața lui i-au părut de netrecut. Comentând asupra
lipsei de credință a lui lona, Ellen G. White spune: „Când prorocul s-a gândit la
greutățile însărcinării lui și la ceea ce părea imposibil, el a fost ispitit să pună
la îndoială înțelepciunea chemării. Din punct de vedere omenesc se părea că
nu se poate câștiga nimic din vestirea unei asemenea solii în această cetate
trufașă. El a uitat pentru o clipă că Dumnezeul pe care-L slujea era atotînțelept
și atotputernic. în timp ce ezita în îndoială, Satana l-a copleșit cu descurajarea.
Prorocul a fost cuprins de o mare frică și «s-a sculat să fugă la Tars». Ajungând
la lope, a găsit o corabie, «ca să meargă împreună cu călătorii» (vers. 3).
Prin însărcinarea dată, lui lona i se încredințase o grea răspundere; cu toate
acestea, Acela care-i poruncise să meargă era în stare să-l susțină pe slujitorul
Lui și să-i dea reușită. Dacă prorocul ar fi ascultat fără îndoieli, ar fi fost scutit de
unele experiențe amare și ar fi fost binecuvântat din belșug." - Profeți și regi, p. 266
lona nu și-a rezolvat problema fugind de ea. Fuga doar l-a afundat și mai mult
în greutăți. Dumnezeul care îl trimisese să predice mesajul pocăinței în Ninive era
perfect capabil să-l susțină și să-l întărească. Dumnezeu nu încredințează nicio
dată o misiune fără să ne dea și capacitatea de a o îndeplini. „Când cooperează
cu voința lui Dumnezeu, voința omului devine atotputernică. Tot ce trebuie făcut
ca urmare a poruncii Sale, poate fi adus la îndeplinire prin puterea Sa. Toate po
runcile lui Dumnezeu transmit și puterea necesară pentru împlinirea lor." - Ellen
G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 333. lona s-a gândit mai mult la slăbi
ciunea lui decât la puterea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu încă nu isprăvise cu el.
lona era în drum spre Tars, dar Dumnezeu era în drum spre lona. Când profe
tul a fugit de chemarea lui Dumnezeu, Dumnezeu l-a chemat pe profet. Scriptura
spune: „Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic și a stârnit o mare
furtună. Corabia amenința să se sfărâme" (lona 1:4). Furtuna era atât de violen
tă, încât amenința să rupă corabia în bucăți. Când se părea că încărcătura și întreg
echipajul aveau să fie pierduți, în disperarea sa, lona i-a implorat pe corăbieri
să-l arunce în mare. Pe când se scufunda sub valuri, el a fost înghițit de un
pește mare. Biblia spune: „Domnul a trimis un pește mare să înghită pe lona și
lona a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți" (lona 1:17).
Sunt oameni care cred că povestea lui lona este prea fantezistă ca să fie
adevărată. Ei cred că este mai degrabă un mit, care ține de domeniul ficțiunii,
decât o narațiune istorică. Totuși, dovezile Scripturii, ale istoriei și ale arheolo
giei sunt împotriva acestei păreri. Printre alte motive pentru a crede că istoria
lui lona a fost reală se numără și faptul că, potrivit cu 2 împărați 14:25, lona
este un personaj istoric. Evreii consideră cartea lui lona ca fiind o carte istori
142
că. Descoperirile arheologice de la Ninive confirmă mărimea cetății așa cum
este descrisă în Biblie. Isus însuși face referire la Ninive și la istoria lui lona
(Matei 12:39,40; Luca 11:29,30). Unul dintre argumentele majore împotriva
veridicității raportului biblic se referă la episodul cu peștele, dacă acesta poate
înghiți un om și dacă omul poate supraviețui.
Dr. John D. Morris, cercetător la Creation Institute, explică astfel posibilitatea
ca lona să fi fost înghițit de un pește mare: „Există astăzi numeroase specii de
balene și de rechini care au un gâtlej suficient de larg încât să înghită un om în
întregime. Despre animalele extincte, cum ar fi pleziozaurul, s-ar putea spune
același lucru și poate că acesta era până acum un pește de dimensiuni mari necu
noscut. Totuși, cel mai important este că Biblia afirmă următorul lucru: „Domnul
a trimis un pește mare să înghită pe lona" (lona 1:17). în mod clar, acesta a fost
un eveniment miraculos, și nu un fenomen natural. Astfel, nu trebuie să dăm
vreo explicație limitată de experiența sau de cunoștințele moderne.
Ar putea un om să supraviețuiască în burta unui pește? S-a demonstrat lim
pede că expresia ebraică «trei zile și trei nopți», atât din Scriptură, cât și din alte
surse, înseamnă o perioadă care începe într-o zi și se încheie în ziua de după
următoarea zi. Nu înseamnă neapărat trei zile și trei nopți pline. Mai mult, au
existat numeroase cazuri raportate de marinari din zilele noastre sau de alți
oameni care au fost înghițiți de un astfel de animal, ca să fie recuperați multe
ore mai târziu." - „Did Jonah Really Get Swallowed by a Whale?", un articol
de Morris preluat de pe website-ul Creation Research Institute, 1 decembrie
1993. Morris continuă spunând că noi, creștini fiind, credem în supranatural, în
ceea ce ține de domeniul miraculos, astfel că acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu
exact așa cum spune relatarea din cartea lona.
Acolo, în burta acelui pește mare, lona a putut să se gândească ceva mai
serios. Cuprins de o disperare cruntă, el a strigat către Dumnezeu: „Când îmi
tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, și rugăciunea mea a
ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt" (lona 2:7). lona a privit dinco
lo de întuneric la lumina strălucitoare care a strălucit din sanctuarul ceresc.
El și-a îndreptat atenția asupra lucrurilor veșnice. Psalmistul David declară:
„Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte. (...) Tu ești Dumnezeul care face minuni:
Tu Ți-ai arătat puterea printre popoare. Prin brațul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul
Tău" (Psaimii 77:13-15). lona L-a descoperit pe Dumnezeul care face minuni.
Oricare ar fi circumstanțele în care ne-am afla, încrederea noastră în Dumnezeu
și în puterea Lui infinită va crește atunci când ne uităm spre templu și privim
slava lui Dumnezeu, așa cum a făcut lona. Ellen G. White face următorul co
mentariu asupra experienței lui lona: „Și totuși, în ceasul încercării lui lona,
143
Dumnezeu nu l-a părăsit. Printr-o serie de încercări și de providențe uimitoare,
încrederea prorocului în Dumnezeu și în puterea Sa infinită de a mântui avea să
fie înviorată." - Profeți și regi, p. 266
Când credința lui lona a reînviat, Dumnezeu a făcut o minune și peștele cel
mare l-a aruncat pe profet pe mal. lona a călătorit la Ninive și a predicat că
Dumnezeu avea să distrugă cetatea nelegiuită. Spre surprinderea lui, oamenii
s-au pocăit. A fost o mare redeșteptare spirituală. împăratul a dat un decret în
armonie cu obiceiul din Orient și întreaga națiune a postit, și-a mărturisit păca
tul și s-a pocăit. Destul de uimitor, lona a fost extrem de dezamăgit. El împlinise
porunca lui Dumnezeu, dar consecințele teribile nu au venit.
în profeție există un concept numit profeție condiționată. Acesta este bine for
mulat în lona 3:10: „Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea
lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă și
nu l-a făcut." împlinirea profeției se baza pe răspunsul lor. Când ei s-au pocăit,
Dumnezeu „S-a domolit". Predicarea lui lona fusese un succes, dar profetul cel
reticent nu l-a recunoscut. El se simțea un ratat, dar, secole mai târziu, Isus l-a
citat pe lona ca pe un exemplu de credincioșie, în predicarea lui din Ninive. Aici
este o veste extraordinar de bună: Dumnezeu nu renunță ușor la noi. lona avea
nevoie de Evanghelie la fel de mult cum aveau ninivenii. Dumnezeu l-a urmărit, nu
l-a lăsat să fugă și s-a ținut de el până când lona a recunoscut mâna Sa puternică.
III. Aplicație
Ai simțit vreodată că Dumnezeu te îndeamnă să faci ceva, dar tu ai mani
festat reticență? Ai simțit vreodată că Duhul Sfânt lucrează la inima ta, con-
vingându-te să iei o decizie, iar tu ai ezitat din cauza consecințelor pe care le
întrezăreai? Poate, asemenea lui lona, ai fost un misionar reticent. Ai auzit che
marea lui Dumnezeu de a accepta o slujbă în biserică, de a da mărturie unui
vecin sau unui coleg de muncă sau de a împărtăși Evanghelia unui membru din
familie care nu crede în Dumnezeu, dar îți faci griji că nu ești calificat pentru
așa ceva. Sau te temi că, în mărturia ta, ai putea spune ceva greșit. Te temi că
ei ar putea să nu accepte ce ai tu de spus. Chiar mai rău, te temi că ar putea să
te respingă, lată două lucruri de ținut minte: în primul rând, Dumnezeu nu îi
cheamă pe cei calificați; El îi califică pe cei pe care îi cheamă. în al doilea rând,
când Dumnezeu produce o impresie asupra ta ca să faci ceva și să accepți în
sărcinarea Lui, El preia responsabilitatea rezultatelor. Dumnezeu nu ne cheamă
la succes. El ne cheamă la credincioșie. Dacă suntem devotați misiunii pe care
ne-o încredințează, într-o zi El va spune: „Bine, rob bun și credincios, [...] intră
în bucuria stăpânului tău" (Matei 25:21).
144
STUDIUL
18-24 septembrie
Odihna supremă
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Dar, după cum este scris: «Lucruri pe care ochiul
______________ , urechea ______________ și la inima omului
______________ , așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu
pentru cei ce-L iubesc.»" (1 Corinteni 2:9)
Ai simțit vreodată că te afli în toiul unei mari bătălii, într-un fel de luptă
dintre bine și rău? Mulți, chiar și dintre oamenii seculari, și-au dat seama de
această realitate. Și ne simțim astfel pentru că, da, este adevărat. Ne aflăm în
mijlocul unei mari bătălii dintre bine și rău, dintre Hristos (binele) și Satana
(răul).
Prin urmare, viața este cu adevărat trăită pe două planuri. Marea luptă din
tre Hristos și Satana are loc la nivel global - de fapt, chiar la un nivel cosmic,
deoarece în cer a început prima dată (Apocalipsa 12:7). Totuși, în învălmășeala
evenimentelor, putem pierde foarte ușor imaginea de ansamblu a planului de
salvare al lui Dumnezeu pentru această lume. Războaie, frământări politice și
dezastre naturale pot să ne țină blocați într-o teroare paralizantă. Dar călăuzi
rea profetică a lui Dumnezeu ne poate ajuta să nu pierdem din vedere imaginea
de ansamblu a direcției în care mergem și a modului în care vom ajunge acolo.
De asemenea, marea luptă se dă și pe un plan mult mai personal. Cu toții,
în mod individual, ne confruntăm în fiecare zi din viață cu provocări care țin
de credință și, dacă va fi să nu trăim până la a doua venire a lui Isus, ne vom
confrunta și cu moartea. Săptămâna aceasta vom vedea modul în care ne pu
tem odihni în Isus pe fondul neliniștii globale și a propriului viitor necunos
cut, cel puțin pe termen scurt. Pe termen lung, lucrurile par într-adevăr foarte
promițătoare!
25 septembrie - Ziua slujirii pastoraDe
145
Duminică, 19 septembrie O viziune despre sfârșit
Cel care a supraviețuit cel mai mult dintre ucenicii care fuseseră cu Isus se
afla pe o insulă stâncoasă, un fel de închisoare, departe de tot ce-i fusese mai
apropiat și mai drag. Oare ce-o fi gândit loan când s-a trezit aruncat pe acea
insulă pustie? Cum a ajuns acolo, și încă în felul acesta? în definitiv, îl văzuse pe
Isus plecând și îi văzuse pe cei doi îngeri stând acolo și spunând: „Bărbați ga li le-
eni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul
vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer" (Fapteie 1:11).
Totuși, acest lucru avusese loc cu mulți ani în urmă și Isus nu Se întorsese
încă. între timp, ceilalți apostoli care fuseseră de față în acea zi deja muriseră,
majoritatea dintre ei martirizați pentru mărturia pe care o dăduseră despre
Isus. Tânăra biserică trecuse printr-o schimbare de generație și acum se con
frunta cu o persecuție teribilă, atât din afară, cât și din partea mișcărilor eretice
ciudate din sânul ei. loan trebuie să se fi simțit singur, obosit și neliniștit. Și
apoi, dintr-odată, i s-a dat o viziune.
1. Ce fel de mângâiere îți poți imagina că a primit loan din această viziune?
Apocalipsa 1:9-19__________________________________________________
Isus le spusese urmașilor Săi: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până
la sfârșitul veacului" (Matei 28:20). Fără îndoială, cuvintele acestea trebuie să-l
fi încurajat pe loan în timp ce înfrunta exilul său singuratic. Cu siguranță, vizi
unea, sau „revelația", aceasta despre Isus a fost o mare mângâiere pentru el,
știind că „Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă" i Se manifesta acum într-
un mod special apostolului exilat.
Ceea ce urmează după aceste versete sunt revelații despre viitorul acestei
lumi. O vedere panoramică extraordinară a istoriei avea să fie înfățișată înain
tea ochilor lui - practic ceea ce pentru noi reprezintă istoria bisericii creștine,
dar pentru el era viitorul acesteia.
Și totuși, în mijlocul încercărilor și necazurilor care aveau să vină, lui loan i
s-a arătat cum avea să se termine totul: „Apoi am văzut un cer nou și un pământ
nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu
am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim,
gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei" (Apocalipsa 21:1,2).
Marea viziune apocaliptică pe care loan a consemnat-o în cartea Apocalipsa
l-a ajutat pe bătrânul apostol să se odihnească plin de încredere în asigurarea
și în făgăduințele lui Dumnezeu
Viața poate fi grea acum; chiar înspăimântătoare uneori. Totuși, în ce fel
ne aduce mângâiere cunoașterea faptului că Dumnezeu știe viitorul și că, pe
termen lung, este un viitor bun?
146
Luni, 20 septembrie Numărătoarea inversă
Pe Muntele Măslinilor, Isus a prezentat în linii mari istoria, atunci când a răs
puns la întrebările ucenicilor: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri?
Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?" (Matei 24:3).
Bine-cunoscuta predică a lui Isus consemnată în Matei 24 acoperă cronolo
gia istorică neîntreruptă din zilele Sale până la a doua Sa venire și după aceea.
Isus a vrut să-i dea poporului Său de-a lungul veacurilor o schiță estimativă
a programului divin pentru profețiile din vremea sfârșitului, astfel încât cei care
trăiesc chiar în acel timp să fie pregătiți pentru evenimentul suprem. El dorește
ca noi să ne putem odihni încrezători în dragostea Lui, chiar și atunci când totul
din jurul nostru se destramă.
Adventiștii cunosc bine descrierea lui Daniel despre „vremea de strâmtora
re cum n-a mai fost de când sunt neamurile" (Daniel 12:1). Isus vrea ca noi să
fim pregătiți pentru aceste evenimente care preced cea de-a doua Sa venire.
2. Cum va fi venirea Lui? Cum putem evita să ne lăsăm înșelați?
Matei 24:4-8; 23-31_________________________________________________
Venirea lui Isus va fi un eveniment literal de la sfârșitul timpului. Ținând

seama de spațiul acordat întoarcerii Sale în profeție, și chiarîn predicile lui Isus,
acesta este un lucru important.
Ultima dată când a avut loc un eveniment mondial culminant, doar opt oa
meni în toată lumea au fost gata pentru el. Isus compară caracterul neașteptat
al revenirii Sale cu acel eveniment - potopul (Matei 24:37-39). Dar, deși nimeni
nu știe ziua sau ceasul celei de-a doua veniri (Matei 24:36), Dumnezeu a lăsat
pentru noi o numărătoare inversă profetică (sau un cronometru profetic) pe
care o putem vedea desfășurându-se în lume, în jurul nostru.
3. Ni s-a dat un rol de îndeplinit în această dramă profetică. în ce constă partea
ta? Concentrează-te asupra pasajului din Matei 24:9-14.
în acest conflict cosmic, noi suntem mai mult decât observatori. Trebuie
să fim participanți activi în răspândirea Evangheliei până la marginile lumii, iar
aceasta înseamnă că și noi vom avea de înfruntat persecuție.
Ce înseamnă să „răbdăm până la sfârșit"? Cum reușim? Ce alegeri trebuie
să facem în fiecare zi ca să nu cădem de la credință așa cum au făcut și vor
mai face mulți?
147
Marți, 21 septembrie Ordin de misiune
Imaginea profetică de ansamblu a istoriei nu ne permite să ne așezăm co

mod și să nu facem nimic, în timp ce evenimentele se desfășoară - evenimente
pe care chiar nu le putem controla. Adesea este posibil să existe atitudinea
aceasta: „Ei bine, evenimentele finale se vor întâmpla după cum au fost prezi
se, așa că, ce altceva putem face în legătura cu ele decât să le acceptăm și să
mergem mai departe? La urma urmei, ce pot eu să fac de unul singur?"
Dar nu așa trebuie să se raporteze creștinii la lumea din jurul lor și, mai ales,
la evenimentele finale. Apocalipsa 14 ne spune că obiectivul nostru în acest
moment din istorie este să le spunem celorlalți despre judecata lui Dumnezeu
și să-i ajutăm să se pregătească pentru a doua venire a lui Isus.
4. Ce învățăm de aici și ce trebuie să proclamăm lumii? De ce este atât de ur
gentă această solie?
Apocalipsa 14:6-12__________________________________________________
Ca adventiști, noi credem că „adevărul pe care-l avem" (2 Petru 1:12; „ade
vărul prezent" - KJV) se găsește îndeosebi în aceste versete la care ne referim
ca fiind „solia celor trei îngeri". Aici găsim esența a ceea ce este chemarea noas
tră în acest moment din istoria lumii.
Observăm că solia începe cu „Evanghelia veșnică", și anume cu vestea mi
nunată despre moartea și învierea lui Hristos, pe care se întemeiază singura
noastră speranță de mântuire. Mai este și vestea că „a sosit ceasul judecății"
(Apocalipsa 14:7), un puternic indicator care arată spre sfârșitul timpului.
Apoi este și chemarea de a ne închina „Celui ce a făcut cerul și pământul", în
contrast cu avertizarea înfricoșătoare despre cei care, rămânând în Babilon,
se închină „fiarei și icoanei ei". în final, ne este descris poporul lui Dumnezeu
de la sfârșitul timpului: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui
Dumnezeu și credința lui Isus."
5. Ce spune versetul de mai jos despre lipsa odihnei, de care suferă cei care se
închină fiarei și icoanei ei?
Apocalipsa 14:11 __________________________________________________
Nu există odihnă nici ziua, nici noaptea pentru cei care se închină fiarei și
icoanei ei? Deși circulă diferite idei cu privire la ce înseamnă exact acest lucru,
cu toții am fi de acord că oamenii aceștia nu experimentează acel fel de odihnă
pe care Dumnezeu îl oferă celor care îi sunt credincioși.
De ce crezi că prima parte a soliei celor trei îngeri este „Evanghelia
veșnică"? De ce înțelegerea Evangheliei ocupă un loc central în conceptul
despre odihnă?
148
Miercuri, 22 septembrie Odihnească-se în pace
De secole îndelungate, creștinii așteaptă întoarcerea lui Hristos. într-adevăr,

ea este apogeul tuturor speranțelor noastre și ale tuturor oamenilor credincioși
lui Dumnezeu din întreaga istorie.
6. Ce speranță grandioasă se găsește în versetele următoare, nu doar pentru
poporul dân vechime, ci și pentru noi, astăzi?
Evrei 11:13-16______________________________________________________
în multe privințe, aceste versete nu ar avea niciun sens dacă versiunea
obișnuită și cunoscută despre moarte ar fi adevărată. Despre ce vorbește pa
sajul? Ce este cu acești oameni „care nu au căpătat lucrurile făgăduite"? Ei au
murit și se zice că acum sunt în cer cu Isus, bucurându-se de marea lor răsplă
tire. De exemplu, când Billy Graham a murit, am auzit iarăși și iarăși cum că el
este în ceruri cu Isus.
Există și o ironie în această perspectivă, deoarece, atunci când cineva moa
re, auzim deseori urarea: „Odihnească-se în pace!" Dar ce se întâmplă aici? Se
odihnesc oamenii aceștia în pace sau sunt sus, în cer, făcând ceea ce este de
presupus să facă (de pildă, urmăresc atenți toată agitația care are loc aici, jos)?
7. Cum desene Isus moartea?
I oa n 11:11_________________________________________________________
De fapt, ideea de odihnire „în pace" reprezintă adevărul despre ce se întâm
plă la moarte, nu-i așa?într-adevăr, cei morți sunt la odihnă. „Pentru credincioși,
moartea este ceva de mică însemnătate. Hristos vorbește despre ea ca și cum
ar fi o clipă. «Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.»
Pentru creștini, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere și de întu
neric. Viața este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și, «când Se va arăta Hristos,
viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă», (loan 8:51,52;
Coloseni 3:4)" - Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui lisus, p. 787
Isus compară starea omului dintre momentul morții și dimineața învierii
cu un somn în care nu este conștient (loan 11:11,14), dar El mai subliniază că,
atât cei mântuiți, cât și cei pierduți își vor lua răsplata abia dupâ înviere (loan
5:28,29). El scoate în evidență nevoia de a fi pregătiți pentru moarte, oricând
ar veni.
Ce mângâiere derivă din cunoașterea faptului că cei iubiți care au murit
sunt, într-adevăr, ia odihnă?
149
Joi, 23 septembrie ,Bucurați-vă totdeauna în Domnul!"
Una dintre cele mai folosite aplicații pe telefoanele noastre este Google
Maps. Parcă nici nu ne mai amintim cum ne-am descurcat înainte ca hărțile
bazate pe GPS să existe pe telefoanele noastre. Ne-am stresa dacă ne-am duce
într-un loc în care nu am mai fost niciodată, dar cu Google Maps pe telefon
putem să ne aventurăm cu încredere și să găsim drumul dorit chiarîntr-un oraș
străin. Ar putea fi aceasta o ilustrație potrivită pentru genul de odihnă pe care
Dumnezeu vrea să ni-l ofere prin intermediul hărții profetice?
Totuși, uneori putem introduce adresa greșită în aplicația noastră sau pu
tem pur si simplu să decidem să nu urmăm îndrumările pentru că gândim că
știm o scurtătură. în ambele situații, putem sfârși undeva unde nu am vrut să
ajungem - și, cu siguranță, nu într-o stare de spirit liniștitoare.
8. Ce ne spune Pavel în versetele următoare despre modalitatea de a avea cu
adevărat odihnă și pace, chiar în mijlocul unei lumi grăbite și pline de durere?
Filipeni 4:4-6_______________________________________________________
în acest pasaj, Pavel nu spune să ne bucurăm întotdeauna în toate încercă
rile pe care le avem de înfruntat. în schimb, el spune: „Bucurați-vă totdeauna
în Domnul!" Dacă rămânem în Dumnezeu, în bunătatea, în dragostea și în sa
crificiul Lui pentru noi, ne putem bucura în El și putem avea pace pentru sufle
tele noastre obosite, indiferent de situația noastră actuală sau de încercările cu
care ne confruntăm. Chiar tonul versetelor implică odihnă, pace și o speranță
care transcende realitatea lumii noastre.
De asemenea, imaginează-ți ce odihnă ar simți sufletele noastre dacă,
într-adevăr, nu ne-am „îngrijora de nimic". Aceasta cu greu pare să fie posibil în
această lume (până și Pavel avea o mulțime de îngrijorări), dar, din nou, a ști că
un Dumnezeu iubitor deține controlul suprem și că ne va salva în împărăția Sa
ne poate ajuta să punem lucrurile într-o perspectivă corectă.
„Domnul este aproape"? Adică, El este mereu aproape de noi și, de îndată
ce închidem ochii și ne odihnim în somnul morții, următorul lucru pe care îl
vom ști va fi revenirea lui Isus.
Fără îndoială, viața este plină de tensiuni, de încercări și de lupte. Niciunul
dintre noi nu este scutit; nici apostolul Pavel nu a scăpat de ele (vezi 2 Corinteni
11). Cu toate acestea, el vrea să ne spună că, în ciuda a tot ce îndurăm acum,
ne putem bucura în ceea ce ni s-a dat în Hristos și putem găsi odihnă pentru
sufletele noastre chiar acum.
Citește din nou Filipeni 4:4-6. în cefei poți aplica aceste cuvinte minunate la
experiența ta chiar acum, oricare arfi încercările și necazurile cu care te confrunți?
150
„Toți dorim un răspuns imediat și direct la rugăciunile noastre și, atunci

când răspunsul întârzie sau vine într-o formă neașteptată, suntem ispitiți să ne
descurajăm. Dar Dumnezeu este prea înțelept și prea bun ca să ne răspundă în
totdeauna la rugăciuni exact în momentul și în felul în care dorim noi. El va face
pentru noi mai mult și mai bine decât să aducă la îndeplinire toate dorințele
noastre. Și pentru că ne putem încrede în înțelepciunea și iubirea Sa, nu ar tre
bui să-l cerem să cedeze în fața voinței noastre, ci să căutăm să ne integrăm în
planul Său și să îl aducem la îndeplinire. Dorințele și interesele noastre trebuie
să se piardă în voința Sa." - Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, p. 219
„Nu va mai fi mult până va veni Isus ca să-i salveze pe copiii Săi și să le dea
atingerea finală a nemuririi. «Trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în ne-
putrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire.» Mormintele se
vor deschide și morții vor ieși din ele biruitori, strigând: „Unde îți este biruința,
moarte? Unde îți este boldul, moarte?" Cei dragi ai noștri care dorm în Isus vor
învia îmbrăcați în nemurire." - Idem, Sfaturi privind administrarea creștină a
vieții, p. 35
Studiu la rând:
1 Corinteni 3-9
Evanghelizare, subcapitolul „Personalul responsabil cu muzica"
1. Ce anume avea să le amintească Timotei corintenilor?
2. Cu ce fel de „azimi" îi îndemna Pavel pe corinteni să „prăznuiască"?
3. Ce fel de oameni nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu?
4. Ce a rânduit Domnul pentru cei ce propovăduiesc Evanghelia?
5. Pentru ce anume nu trebuie să fie cheltuiți bani?
151
Titlul studiului din această săptămână subliniază faptul că odihna noastră
aici este doar temporară. Ne odihnim în Hristos astăzi, dar odihna noastră este
întotdeauna provizorie, în contextul unei lumi de suferință, de necaz și de boa
lă. Va veni o zi când vom intra în odihna veșnică. Toate durerile vieții vorînceta.
Maladiile, dezastrul și moartea vor dispărea pentru totdeauna.
în timp ce se afla exilat pe insula Patmos, apostolul loan a primit de la
Dumnezeu o viziune care i-a dat curaj și speranță. în revelațiile profetice, el
a văzut istoria bisericii creștine și evenimentele culminante de la încheierea
istoriei acestui pământ. Cartea Apocalipsa se termină cu un cer nou și cu un
pământ nou, care ne introduc în odihna finală a lui Dumnezeu.
înainte de această odihnă, vor fi semne specifice care vor arăta spre reveni
rea lui Hristos. în Matei 24, Isus prezintă evenimentele din vremea sfârșitului,
care se vor întâmpla cu o frecvență crescândă pe măsură ce se vor apropia de
momentul culminant.
De-a lungul veacurilor, patriarhii și profeții au așteptat cu nerăbdare întoar
cerea Domnului, însă fără să ajungă să primească odihna finală pe care Hristos
o promisese. Ei au murit în așteptarea a ceea ce avea să vină, dar au murit cu
speranță. în Apocalipsa 14:6-12, îngerul care i s-a arătat lui loan a proclamat
ultima solie a cerului, care să pregătească lumea pentru întoarcerea lui Isus.
în timp ce lupta dintre bine și rău se întețește la scară globală, Hristos ne
invită să „avem grijă" și să „fim gata" pentru apropiata Lui revenire și să fim
pregătiți să intrăm în odihna Lui veșnică.
II. Comentariu
loan ne aduce la cunoștință că se afla pe insula Patmos atunci când a primit
vedeniile care alcătuiesc cartea Apocalipsa. Patmos este o mică insulă în Marea
Egee, între coasta Turciei și cea a Greciei. Are în jur de 14 kilometri lungime. Pe
vremea lui loan, insula, stâncoasă și aridă, era o colonie romană penală, în care
erau exilați prizonierii. Exista și o mică exploatare minieră acolo și aproape ni
mic altceva, loan avea în jur de 90 de ani când a primit vedeniile din Apocalipsa.
Trăise o viață în slujba iubitului său învățător. Probabil că locuise în Efes înainte
de a fi exilat pe Patmos. Acum era despărțit de prieteni și de familie. Era slăbit
și existau puține șanse să părăsească vreodată insula. Dar tocmai atunci, într-o
strălucire de slavă, Isus i-a dezvăluit lui loan adevărul divin care avea să lumi
neze și să încurajeze poporul lui Dumnezeu timp de secole. Aceste revelații cu
privire la timpul sfârșitului anunță evenimentele care urmează să se întâmple
152
în curând în această lume, ca să-i pregătească pe copiii lui Dumnezeu pentru ce
va veni. Uneori, Dumnezeu ne vorbește cel mai clar atunci când trecem prin în
cercările cele mai grele ale vieții noastre. Când ne simțim singuri și descurajați,
Isus ne vizitează așa cum î-a vizitat pe loan și ne umple cu căldura prezenței
Sale.
Apocalipsa este o carte despre Isus care intervine. El nu se limitează la a sta
pe scaunul Lui de domnie, ci Se implică în istoria acestui pământ și a fiecăruia
dintre noi. El ne slujește în traumele, în durerile și în dezamăgirile cu care ne
confruntăm. Nu există niciun loc în care Dumnezeu să nu poată ajunge la noi.
El te întâmpină cu prezența Sa oriunde ai fi. Apocalipsa este plină de speranță.
Cel care este cu noi prin Duhul Său acum va veni în curând, în slavă, să ne ia
acasă, loan declară cu bucurie: „lată, El vine pe nori. Și orice ochi îl va vedea"
(Apocalipsa 1:7).
Semnele revenirii iui Isus

Isus le-a spus ucenicilor Săi despre un timp când Ierusalimul avea să fie
înconjurat de o armată atacatoare și distrus (Luca 21:20). Acest lucru s-a în
tâmplat în anul 70 d.Hr., când Titus, generalul roman, a invadat Israelul și a ase
diat orașul. Istoricul evreu Josephus Flavius descrie efectele devastatoare ale
asediului. El spune că oamenii înfometați „ajungeau să se ia la bătaie pentru o
bucățică de pâine; copiii smulgeau adesea mâncarea de la gura părinților. Nici
fratele, nici sora nu aveau milă unul față de altul. O baniță de porumb era mai
prețioasă decât aurul." — The Destruction of Jerusalem, D. J. Muehlenbruch,
trad. (St. Louis, MO: Concordia Publishing House, 1992.) Au fost cazuri în timpul
asediului când părinții și-au fiert copiii care muriseră și i-au mâncat. Josephus
Flavius continuă: „Mânați de foame, unii au mâncat bălegar; alții, chingile de
la șeile cailor; unii oameni, pielea smulsă de pe scuturile lor, iar alții mai aveau
încă paie în gură când le-au fost găsite trupurile." Efectele atacului romanilor
asupra Ierusalimului au fost înfiorătoare și devastatoare. înainte să se termi
ne, a izbucnit un incendiu și mii au murit în flăcări. în anii 1970, arheologii au
descoperit casa unei familii aristocrate care fusese arsă din temelii în timpul
asediului din anul 70 d.Hr. Această casă este o mărturie extraordinară despre
intensitatea flăcărilor și despre distrugerea totală produsă.
întrebările ucenicilor
Când Isus le-a spus ucenicilor despre dezastrul iminent, ei s-au gândit că așa
ceva s-ar putea întâmpla doar la sfârșitul lumii. Din acest motiv, ei L-au între
bat: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii
Tale și al sfârșitului veacului acestuia?" (Matei 24:3).
153
Ucenicii au pus, de fapt, două întrebări diferite. Prima lor întrebare: „Când
vor fi aceste lucruri?" se referea la căderea Ierusalimului și la distrugerea tem
plului. A doua întrebare a fost: „Care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului
veacului acestuia?" în răspunsul Său, Isus a îmbinat cele două momente. El a
vorbit despre evenimentele care aveau să conducă la distrugerea Ierusalimului
în anul 70 d.Hr. Acestea aveau să servească drept o previzualizare a ceea ce
avea să se întâmple imediat înainte de a doua Sa venire. în același răspuns,
Isus a menționat și semnele care urmau să preceadă revenirea Sa, la „sfârșitul
veacului".
Mântuitorul nu ne-a dat o dată pentru revenirea Sa, dar ne-a descoperit
semnele care să ne permită să știm când va fi aproape. Predica lui Isus despre
semnele ultimelor zile se concentrează pe patru domenii specifice: (1) semne
din sfera religiei, (2) chestiuni internaționale, (3) natura și (4) societatea. Sem
nele acestea includ false redeșteptări spirituale, conflicte globale, creșterea
criminalității, declinul moralității și, în final, răspândirea rapidă a Evangheliei în
întreaga lume. Matei 24 prezintă semnele întoarcerii lui Hristos; Apocalipsa 14
este un apel urgent de a fi gata pentru venirea Lui.
Solia ultimelor zile a cărții Apocalipsa

în Apocalipsa 14, îngerul care l-a vizitat pe loan descrie mesajul final al lui
Dumnezeu pentru lumea aceasta, care este proclamat cu rapiditate oricărui
neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui popor, în vederea pregătirii lu
mii pentru apropiata Lui revenire. Este mesajul „Evangheliei veșnice" a harului
minunat al lui Dumnezeu pentru întreaga planetă. Este o chemare, în lumina
Evangheliei, de a trăi o viață de ascultare, slăvindu-L pe Dumnezeu prin tot ce
facem în acest ceas al judecății. Este un apel, în epoca evoluționismului, de a ne
închina Creatorului. Este un mesaj de speranță pentru timpul sfârșitului.
Isus va sta pentru noi la judecată și va prezenta viața Lui neprihănită în locul
vieții noastre păcătoase. Apostolul loan ne dă încurajarea aceasta: „Dar dacă
cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit"
(1 loan 2:1). Judecata finală a lui Dumnezeu este făcută cu dreptate. El îi poa
te reprezenta doar pe aceia care îi predau Lui viața lor și care, prin credință,
acceptă viața și moartea Lui în locul lor.
„Bucurați-vă totdeauna în Domnul"

întemnițat la Roma, apostolul Pavel le-a scris o scrisoare încurajatoare
credincioșilor din Filipi. Unii comentatori biblici au etichetat cartea Filipeni ca
fiind „epistola bucuriei". în această scurtă scrisoare de patru capitole, Pavel
folosește cuvintele „bucurie" sau „bucurați-vă" în mod repetat. Tema capitolu
154
lui 1 este „bucuria în încercări". Tema capitolului 2 este „bucuria în smerenie";
a capitolului 3, „bucuria în supunere" iar tema capitolului 4 este „bucuria în
recunoștință". Pavel a învățat să trăiască bucuria lui Hristos pentru că a des
coperit cum să se odihnească în Hristos. El a crezut că Domnul Isus avea să-l
întărească în orice situație și să Se îngrijească de nevoile lui (Filipeni 4:13,19).
încrederea lui se baza pe realitatea divină că „cetățenia lui este în ceruri"
și că, într-o zi, Hristos avea „să schimbe trupul stării noastre smerite, și-l va
face asemenea trupului slavei Sale" (3:21). El a așteptat cu nerăbdare venirea
Mântuitorului (Filipeni 3:20,21). El a putut să se bucure „în Domnul totdeauna"
(Filipeni 4:4) pentru că avea încredere absolută în grija lui Hristos în prezent și
în împlinirea planurilor Sale veșnice în viitor. Declarația lui „Domnul este aproa
pe" i-a dat „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere" (Filipeni 4:5,7).
împreună cu apostolul Pavel ne putem bucura că, în orice situație cu care
ne-am putea confrunta, Hristos ne oferă întotdeauna ajutorul Său pentru
astăzi, speranță pentru mâine și promisiunea odihnei în El pentru veșnicie.
100. Aplicație
Cu câtva timp în urmă, o prietenă a împărtășit această întâmplare sfâșie
toare. Fiul ei în vârstă de opt ani era pe moarte din cauza unei boli de sânge
rare. Oamenii din întreaga țară s-au rugat stăruitor pentru salvarea băiatului.
Au apelat la Dumnezeu pentru o vindecare miraculoasă. Treptat, starea copi
lului s-a înrăutățit. în ultimele zile de viață, mama a stat neîncetat la căpătâiul
lui, ținându-i mâna și mângâindu-i ușor părul. Când a fost clar că mai avea de
trăit doar câteva ore, ea l-a luat în brațe și s-a așezat într-un scaun balansoar,
cântându-i încetișor cântece despre cer. La un timp după moartea lui, stăteam
de vorbă și ea a făcut următoarea afirmație extraordinară: „Deși în inima mea
este o durere zdrobitoare, Dumnezeu mi-a dat «o pace care întrece orice price
pere»." Când a fost întrebată ce însemna pacea aceea care întrece orice price
pere, ea a răspuns: „Chiar și atunci când nu înțelegi, tot poți să te odihnești în
dragostea și în ocrotirea lui Hristos."
Acum, când seria aceasta de studii biblice a ajuns la final, orice s-arîntâmpla
în viața ta, Isus dorește să-ți dea „pacea care întrece orice pricepere". El este
acolo pentru tine: astăzi, mâine și întotdeauna. Planurile Lui sunt mai mărețe
decât îți poți imagina. Nu uita asigurarea: „Dar cine va răbda până la sfârșit va
fi mântuit" (Marcu 13:13). Ai încredere în puterea Lui de a te susține în provo
cările vieții și de a-ți da pace!
155
IULOE AUGUST SEPTEMBRIE
1. J. Exodul 20:14 1. D. Matei 24:14 1. M. 2 Corinteni 5:19
2. V. Exodul 20:15 2. L. Matei 7:7 2. J. 1 loan 2:21
$.a.B21:03,CT20:52,IS 21:08,MS 21:18, 3. M. Osea 12:10 3. V. Psalmii 16:11
SM 21:30, DJ 21:12, AR 21:29 4. M. Isaia 6:8 s. a. B 19:48, CT 19:37, IS 19:45, MS 19:56,
5. J. lSamuel3:10 SM 20:05, DJ 19:57, AR 20:09
3. S. Exodul 20:16
6. V. Psalmii 23:1-3
s. a. B 21:03, CT 20:52, IS 21:08, MS 21:17, 4. S. Proverbele 10:12
s. a. B 20:34, CT 20:23, IS 20:35, MS 20:44,
SM 21:30, DJ 21:12, AR 21:29 s. a. B 19:46, CT 19:35, IS 19:43, MS 19:54,
SM 20:55, DJ 20:43, AR 20:57
SM 20:03, DJ 19:55, AR 20:07
4. D. Exodul 20:17 7. S. Marcu 16:15
5. L loan 1:16 5. D. Osea 4:6
s. a. B 20:32, CT 20:21, IS 20:33, MS 20:45,
6. M. Maleahi 2:10 6. L. Psalmii 16:8
SM 20:54, DJ 20:41, AR 20:56
7. M. 1 loan 3:10 7. M. lTimotei3:5
8. J. Efeseni 2:19-22 8. D. Proverbele 3:21 8. M. Proverbele 25:28
9. V. Filipeni 2:3,4 9. L. Luca 15:4 9. J. Eclesiastul 11:6
s. a. B 21:01, CT 20:50, IS 21:05, MS 21:15, 10. M. 1 loan 5:12 10. V. Proverbele 13:20
SM 21:27, DJ 21:10, AR 21:26 11. M. loan 10:9 s. a. B 19:35, CT 19:24, IS 19:31, MS 19:43,
12. J. Galateni 2:20 SM 19:50, DJ 19:44, AR 19:55
10. S. 1 Corinteni 12:12,13
13. V. Matei 20:26
s. a. B 21:00, CT 20:49, IS 21:05, MS 21:14, 11. S. Proverbele 11:30
s. a. B 20:23, CT 20:13, IS 20:24, MS 20:34,
SM 21:26,DJ 21:09, AR 21:26 $. a. B 19:33, CT 19:23, IS 19:29, MS 19:41,
SM 20:44, DJ 20:33, AR 20:46
SM 19:48, DJ 19:43, AR 19:53
11. D. lSamuell:ll 14. S. Matei 25:35,36
12. L. Matei 9:25 12. D. Psalmii 17:3
s. a. B 20:22, CT 20:11, IS 20:22, MS 20:33,
13. M. Exodul 2:10 13. L. Psalmii 94:22
SM 20:42, DJ 20:31, AR 20:45
14. M. Matei 10:42 14. M. 2 Cronici 33:13
15. J. Faptele 20:10 15. D. loan 3:16 15. M. Efeseni 6:4
16. V. Matei 18:2 16. L. 1 loan 4:18 16. J. leremia 1:7
s. a. B 20:56, CT 20:45, IS 21:00, MS 21:10, 17. M. Geneza 3:10 17. V. 2 loan 10
SM 21:22, DJ 21:05, AR 21:22 18. M. Luca 15:13 s. a. B 19:22, CT 19:11,IS 19:17, MS 19:29,
19. J. Luca 15:29 SM 19:36, DJ 19:31, AR 19:41
17. S. 2Timoteil:3
20. V. Luca 15:32
s. a. B 20:56, CT 20:44, IS 20:59, MS 21:09, 18. S. Faptele 9:26,27
s. a. B 20:12, CT 20:02, IS 20:11, MS 20:22,
SM 21:21, DJ 21:04, AR 21:21 s. a. B19:20, CT 19:10, IS19:15, MS 19:27,
SM 20:32, DJ 20:21, AR 20:35
SM 19:34, DJ 19:30, AR 19:40
18. D. Matei 18:10 21. S. 1 Corinteni 13:1
19. L Apocalipsa 3:19 19. D. Galateni 6:7
s. a. B 20:11, CT 20:00, IS 20:10, MS 20:21,
20. M. Psalmii 24:14 20. L. 1 loan 3:1
SM 20:30, DJ 20:20, AR 20:33
21. M. Isaia 49:15 21. M. ITimotei 2:1
22. J. Proverbele 3:11,12 22. D. 1 Corinteni 13:2 22. M. Proverbele 19:20
23. V. Galateni 6:1 23. L. 1 loan 2:14 23. J. Psalmii 32:8
s. a. B 20:50, CT 20:39, IS 20:53, MS 21:03, 24. M. lSamuel 16:12 24. V. 1 loan 4:11
SM21:14,DJ 20:59, AR 21:15 25. M. Isaia 25:1 s.a. B 19:09, CT 18:58, IS 19:03, MS 19:15,
26. J. Psalmii 102:18 SM 19:21, DJ 19:18, AR 19:28
24. S. Evrei 13:15
27. V. 1 împărați 21:3
s. a. B 20:49, CT 20:38, IS 20:52, MS 21:02, 25. S. ITimotei 4:12
s. a. B 20:00, CT19:50, IS 19:59, MS 20:10,
SM 21:13, DJ 20:58, AR 21:14 s. a. B 19:07, CT18:57, IS 19:01, MS 19:13,
SM 20:18, DJ 20:10, AR 20:22
SM 19:19, DJ 19:16, AR 19:26
25. D. Matei 18:15 28. S. Luca 9:57
26. L. Faptele 2:38,41 26. D. loan 6:38
s. a. B19:58, CT19:48, IS 19:57, MS 20:08,
27. M. Psalmii 27:8 27. L. Psalmii 143:8
SM 20:16, DJ 20:08, AR 20:20
28. M. Proverbele 23:26 28. M. Proverbele 19:22
29. J. Galateni 6:3 29. D. Faptele 8:36 29. M. leremia 31:3
30. V. Efeseni 4:2 30. L. Efeseni 5:25 30. J. Osea 6:6
s. a. B 20:43, CT 20:32, IS 20:45, MS 20:55, 31. M. Proverbele 22:6
SM 21:06, DJ 20:52, AR 21:07
31. S. Faptele 3:19
s. a. B 20:41,0 20:30, IS 20:44, MS 20:54,
SM 21:06, DJ 21:50, AR 21:06
SEMINARII
Instruirea pentru instructorii Unităților de Acțiune: Un seminar pe care niciun

instructor al Școlii de Sabat nu ar trebui să îl piardă. Dacă dorim cu adevărat
și căutăm o schimbare, aceasta vine în mare parte din munca și angajamentul
instructorilor din Unitățile de Acțiune.
Revitalizarea uceniciei: Oferim acest seminar bisericilor cu scopul de a spori cel mai
mare potențial pe care îl au bisericile noastre și este acela al fraților și surorilor care
își pun darurile în slujba Domnului.
Școala de Sabat Vie: Descoperiți cum să vă organizați biserica pentru a trăi cele trei
domenii de ucenicie predate de Isus și experimentați binecuvântările uceniciei.
PROIECTE
Mine.'. Proiecte misionare aie Unităților deAcțiune: Dorim să sprijinim

MI MINIS'i ER.1O proiectele misionare atât ale Unităților de Acțiune, cât și ale
Bisericilor de Acasă. Spuneți-ne care este proiectul bisericii
dumneavoastră și cum vă putem ajuta (mai multe informații în
cadrul Departamentului de Evanghelizare UAE).
Seminarul Bisericilor de Acasă: După ce am explicat acest seminar în diferite zone ale
UAE (din ianuarie până în mai), avem intenția să ajutăm fiecare biserică care dorește
să pună în aplicare acest plan (mai multe informații în cadrul Departamentului de
Evanghelizare UAE).
Făgăduințe misionare: Avem cinci făgăduințe misionare disponibile pentru date
speciale. în trimestrul următor avem făgăduințele pentru 1 noiembrie (Sărbătoarea
Tuturor Sfinților) și alte făgăduințe pentru ziua de Crăciun. Faceți comanda în avans.
40 de zile de creștere spirituală: Cartea propusă este 40 de zile:
rugăciune și studii devoționale pentru pregătirea celei de-a doua veniri.
Faceți planuri de participare și motivați biserica dumneavoastră să se
bucure de această zi specială din 26 septembrie până în 5 noiembrie.
Faceți comanda pentru această carte la doar 2 €/bucata (mai
multe informații în cadrul Departamentului de Evanghelizare UAE și
Departamentul Școala de Sabat din biserica locală).
Crearea departamentelor de slujire și misiune: încurajăm Unitățile
de Acțiune să dezvolte proiecte conform darurilor lor și să fie relevante
în zona bisericii în domeniile de slujire și misiune.
Materiale și resurse: Pe adventist.es, în secțiunea de resurse, oferim materiale și
resurse excelente pentru formare și pentru evanghelizare în cadrul bisericii.
Pentru mai multe informații despre aceste proiecte, vă rugăm să consultați:

ministeriopersonai@adventista.es
sau sunați la: 917 377 737 - interior 228 - Gabriel Dîaz R.
Descărcați materialul și resursele Planului Strategic de pe pagina:

https://adventista.es/plan/
IV. ETAPA: „INTEGRARE” IULIE-SEPTEMBRIE
Aceasta este a patra etapă a anului ecleziastic

2020-2021, iar accentul strategiilor de
evanghelizare va fi pus pe implementarea și
consolidarea modelului Biserica de Acasă și a
liderilor săi.
Credem că dezvoltarea acestui

model biblic, Biserica de Acasă,
este oportună, dorim să transformăm
fiecare Biserică de Acasă (Unitate de
acțiune, Grupuri mici) într-un centru de
renaștere, fraternitate și misiune.
Pentru implementarea acestui model de
biserică suntem la dispoziția bisericilor
pentru a oferi instruire sau puteți, de
asemenea, descărca materialul pe care
îl oferim de pe:
BISERICA ACASĂ Adventista.es / Recursos / MinPersonal
CONECTEAZĂ - TRĂIEȘTE - / Iglesias Hogar - Grupos Pequenos /
COMUNICĂ - CONSOL
ManuaLgrupos pequenos.pdf).
Cea de-a 168-a Aniversare a Școlii de Sabat: Faceți planuri acum pentru a organiza un
program simplu dar semnificativ pentru această aniversare, sâmbătă, 9 octombrie.
18 septembrie - „Ziua specială a prieteniei”: Propunem, pentru fiecare trimestru al
anului (etapa anului ecleziastic), să avem o zi special dedicată prietenilor noștri. în
programul din acea zi, totul se va face doar pentru ei, fie virtual, fie personal, fie prin
combinarea celor două.
25 septembrie - „Convenția națională a liderilor Bisericii de Acasă”: în acest weekend,
îi invităm pe toți liderii Bisericii de Acasă să participe la prima convenție a Bisericii de
Acasă (mai multe informații în cadrul Departamentului de Evanghelizare UAE).
în fiecare săptămână, „Modelul Școlii de Sabat Vie”: Vă invităm să vizualizați și să
împărtășiți modelul și rezumatul Școlii de Sabat în direct la HopeMedia.es.
• Organizarea și consolidarea bisericii după modelul Biserica de Acasă.

• Organizarea tuturor membrilor Școlii de Sabat în Unități de Acțiune.
• Consolidarea Planului de Reîntâlnire, care urmărește să strângă laolaltă persoanele
care au părăsit biserica.
• Sărbătorirea „Zilei speciale a prieteniei” cu un program special în cadrul bisericii în
data de 18 septembrie 2021.
• Organizarea programului de evanghelizare al bisericii, astfel încât să existe
participare și acțiune de integrare din partea tuturor departamentelor.
■Wi.
Propovăduirea Evangheliei în contextul soliei celor trei îngeri și

MISIUNE pregătirea omenirii pentru întoarcerea lui Isus.
Conform profeției biblice, restaurarea tuturor lucrurilor va avea

VIZIUNE loc în curând.
Urmarea exemplului lui Isus prin predicare, învățătură,

METODĂ
vindecare, compasiune și slujire.
Viața membrilor bisericii este influențată de convingerea că trăim

IDENTITATE în zilele din urmă descrise de profeția biblică și, prin urmare,
ne pregătim pentru întâlnirea iminentă cu Isus.
A iubi, a trăi, a comunica, a fi ucenic, a învăța, a vindeca și a sluji

ASEMENEA
cum a făcut Hristos.
LUI HRISTOS
PLAN DE INTEGRARE
____________________
O biserică simplă, dinamică, și integrantă. Combinarea resurselor, a
obiectivelor și a proiectelor diferitelor departamente din cadrul bisericii pentru
îndeplinirea misiunii. O astfel de acțiune integrantă se concentrează pe ucenicie și
munca în echipă.
„Secretul succesului în lucrarea lui Dumnezeu se va găsi în activitatea

armonioasă a poporului nostru. Trebuie să aibă loc acțiuni concentrate. [...]
Trebuie să luptăm împreună împotriva piedicilor și a dificultăților, umăr la
umăr și inimă lângă inimă” (Ellen G. White, SCE, pag. 75).
- : adventista.es/plan
' . ’ • . . . adventista.es/plan-estrategico
PLAN DE ACȚIUNE
INTEGRATĂ
— 2021 anul COMUNICĂ —
„Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în

Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în noi,
pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis"
(loan 17:21)
V
PLAN STRATEGIC AL UNIUNII ADVENTISTE SPANIOLE
2017 - 2022
APUSUL DE SOARE 2021
Pentru a putea include toate capitalele de provincie din Spania Intr-o singură pagină, se afișează doarapusul desoaredevineri.

SB Trim3 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SB Trim3 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BISERICA ADVENTISTĂ DE ZIUA A ȘAPTEA

iulie - august - septembrie

Titlul în original: Rest in Christ

Autor: Gerald și Chantal Klingbeil

Pentru ediția în limba română:

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Odihnă pentru cei neliniștiți.............................................................................. 4

La început, a fost Școala de Sabat..................................................................... 6

1. Viața într-o societate de tipul 24/7........................................................ 11

6. Găsind odihna în legăturile de familie.................................................. 65

7. Odihnă, relații și vindecare...................................................................... 75

10. Odihna Sabatului.................................................................................... 108

11. Tânjind după mai mult........................................................................... 119

12. Profetul neliniștit..................................................................................... 130

13. Odihna supremă...................................................................................... 141

Zborul fusese lipsit de evenimente până în momentul în care, din cabina de

Chantal și Gerald Klingbeil se bucură de o căsnicie interculturală și de lucrul

La începutul adventismului, James White și soția sa, Ellen, locuiau în

PĂRTĂȘIE (5-10 minute)

DEZBATERE (20-25 de minute)

MISIUNE (5-10 minute)

Cineva din familie_________________________________________________

Cineva dintre rude________________________________________________

Cineva dintre prieteni_____________________________________________

Cineva dintre vecini_______________________________________________

Cineva din biserică________________________________________________

IULÎE AUGUST SEPTEMBRIE

Viața într-o societate de tipul 24/7

1. De ce a creat Dumnezeu o zi de odihnă chiar înainte să fi fost cineva obosit?

Lipsa de somn și epuizarea din cauza suprasolicitării constituie probleme

Cu toate că Dumnezeu ne-a creat pentru activitate, ea trebuie să fie în­

O formă verbală deseori întâlnită în Noul Testament este anapauo, „odihnă,

7. Ce l-a făcut pe Cain să devină un „pribeag și fugar" pe pământ?

„După aprecierea rabinilor, esența religiei consta în a fi întotdeauna într-o

1. Cine și ce anume a spus în fața întregului norod?

2. Unde și ce a spus Domnul despre o „parte întunecată a trupului"?

3. Ce anume și cui îi dă Domnul cu plăcere?

4. Despre cine și de ce a spus Domnul că nu poate fi ucenicul Lui?

5. Cu ce condiție pot femeile inteligente să ia parte la conducerea grupelor

Invitația iui Dumnezeu de a ne odihni

De-a lungul secolelor, mulți oameni au semnalat un comportament ciudat,

10 iulie-Ziua evanghelistului laic

Copiii lui Israel trebuie să se fi simțit neliniștiți și nefericiți când au plecat de

Dumnezeu nu este surd la nevoile noastre atunci când ne simțim agitați,

3. De ce erau supărați Maria și Aaron?

Relatarea biblică începe într-un mod pozitiv. în sfârșit, israeliții au ajuns la

în ciuda intervenției lui Caleb, glasurile celor neîncrezători și ale scepticilor

7. Ce ocazie i-a oferit Dumnezeu lui Moise în fața acestei răzvrătiri?

Acesta este momentul în care îl putem vedea pe adevăratul om al lui

9. Ce asemănări observi între peregrinările poporului Israel prin pustie și po­

„Poruncindu-le să se retragă din țara vrăjmașilor lor, Dumnezeu a pus la

1. Ce a spus Domnul să facem cu ajutorul bogățiilor nedrepte?

2. Ce făceau cei pentru care Domnul a spus special o pildă?

3. Cui i-a spus Domnul că nu a cunoscut vremea când a fost cercetată?

4. Cu ce anume a spus Domnul că ar putea să ni se îngreuneze inimile?

5. Care este marele obiectiv al educației?

Mana: un simbol pentru Pâinea vieții

Cefe zece iscoade: neliniște și încumetare

17 iulie-Ziua misiunii mondiale (coîectă misiunea mondială)

Ca și în cazul plopului tremurător și al sistemului lui subteran atât de extins,

Pentru că s-a concentrat doar pe propriile nevoi și ambiții, bogatul anonim

Isus le asociază fariseilor și cărturarilor patru caracteristici. în sistemul iuda­

6. Care este secretul pentru a birui dezbinarea, egoismul, ambiția și ipocrizia și

Cu toate că Dumnezeu ne-a creat pentru activitate, ea trebuie să fie în

9. Ce asemănări observi între peregrinările poporului Israel prin pustie și po

Isus le asociază fariseilor și cărturarilor patru caracteristici. în sistemul iuda

Copiii lui Israel au tăbărât în partea de est a Iordanului. Ei luaseră în stăpâni

Dumnezeu îi poruncește poporului Său să țină Sabatul. Chiar alături de porun

Când ne gândim la Creațiune, ne aducem aminte că suntem creați după chi