EDITIE ILUSTRATA

PENTRU COPIII MICI

MOŞ CRĂCIUN CĂTRE COPII

Eu, dragi copii, sunt moşul Crăciun, acela care

Colindă la ferestre şi 'ntreabă pe părinţi,
De-aţi fost destul de vrednici, de buni şi de cuminţi,
Ca să vă dea din traista-i un dar la fiecare.

Eu vin în toată iarna, şi voi nu ştiţi ce multă

Şi rece e zăpada, pe care mă cobor,
Când vin de 'ntreb pe mame de copilaşii lor
Sunt drăgălaşi, ori, poate, sunt răi şi nu le-ascultă?

Mi-i plină'n spate traista de lucruri minunate

Şi darnic va fi moşul cu voi, ca şi'n alţi ani,
De-aţi fost tot timpul darnici şi buni cu cei sănnani;
De-aţi fost tot anul ăsta sârguitori în toate.

3
Aduce moşul daruri, în traista lui, la toţi,
Şi 'n fel de fel de lucruri vă va găti fereasta,
Şi veţi găsi 'ntre ele şi cărticica asta,
Pe care, pân ' la anul, vă rog să mi-o ştiţi toţi.

DE AJUNUL CRĂCIUNULUI

Toată noaptea asta, colo 'n ceruri sus,

Stelele lucrează fără de 'ncetare,
Căci le-adună 'n dacă steaua sf'antă care
A 'ndrumat pe vremuri Magii la Isus.

Torc de zor în noaptea sfântului ajun

Câlţi de nea şi raze hamicele stele,
Pentru noi, copiii, torc să facă, ele,
Funia cu trepte pentru Moş-Crăciun.

4
Lungă cât e drumul din pământ la cer,
Trainică să-i ţie coşului p()var�
Vor întinde-o 'n noapte nevăzută scara
Moşului ce luptă cu 'ndârjitul ger,

Ca să ne aducă iar, de colo sus,

Pe la toţi copiii darurile care
Ni le va trimite iar la fiecare
Sianta şi duioasa mamă-a lui Isus.

MOŞ CRĂCIUN
Băiatului meu

Moş Crăciun, în noaptea as�

Bate 'ncet la orice geam,
Şi întreabă dacă 'n casă
Sunt ori nu copii, - şi lasă
Daruri pe la cine-i spune:
- "Ţină-i Domnul, am"...

La ferestrele de-alt' dată

An de an veni pe rând:
- "Ai copii "? - "Ba nu! " şi plânsul
Mă'neca în gât, iar dânsul
Clătina dio cap a milă,
Şi pleca oftâod.

Dar acum un ao deodată

L'auzii că 'mi bate 'o prag:
5
- ,,M'a trimis sfânta Marie
Să-ţi aduc un dar şi ţie". ..
Şi te-a scos din sac pe tine,
Dragul mamii, drag! . . .

Va veni ş i 'n noaptea asta

Şi va bate 'n geamuri iar:

- ,,Ai copii? Şi eu voi spune:

- "Slavă ţie, Moş Crăciune,
Am şi eu un brad pe masă
.
Ş1 aştept un dar'. " . . .

Şi, din sacul lui cel mare,

Bucuros, va scoate-un miel,

Alb de tot, pe patru roate,

Alb ca el să fii în toate
Şi de-a pururi, dragul mamii
Alb şi blând ca el ! ...
COPIll CĂTRE MOŞ CRĂCIUN

Moş Crăciune, moş Crăciune,

Sîantul nostru bun şi drag,
Vei veni şi 'n noaptea asta
Să ne baţi în geam şi 'n prag,

Vei veni şi 'n noaptea asta

La copiii toţi pe rând,
Moş Crăciun cu barbă albă
Şi cu zâmbetul tău blând -

Iară noi cu bucurie

Ţi-om aprinde 'n brad lumini,
Cântând slavă celui care
Ne-a tăcut să fim creştini.

Cântând slavă şi mărire

Lui Isus, te-om aştepta, -

7
Moş Crăciune, moş Crăciune,
Dragă ni-i venirea ta! . . .

II

Slavă ţie, moş Crăciune,

Ce 'n tot anul vii mereu
Să ne aminteşti cuvântul·
Fiului lui Dumnezeu.

Slavă, ţie, moş cucernic,

Care-atât de bine ştii
Să le-aduci o mângâiere
Mamelor făr ' de copii,

Ce în sacul tău pun astăzi

Haine, jucării şi bani
Ca să le împarţi la noapte
Copilaşilor sărmani.

III

N oi am fost cuminţi tot anul

Şi miloşi am fost mereu,
Şi în fiecare se
.
Ne-am rugat lui Dumnezeu.

Ne-am rugat de sănătate

Pentru noi, pentru părinţi, -

8
Pentru pacea ţării noastre
Înălţat-am rugi fierbinţi.

Pentru mamele sărace,

Pentru copilaşii goi,
Pentru toată sărăcimea
Care plânge în nevoi. ..

Ne-am rugat seară de seară,

Pentru copilaşii cei
Care n ' au pe nime 'n lume
Să se bucure de ei, -

Că ne doare, moş Crăciune,

Inima, de câte ori
Ne întind în cale mâna
Copilaşii cerşetori.

Şi ne doare orice jale,

Şi am vrea s'avem puteri
Să gonim din lumea asta
Orice plâns şi orice dureri.

Şi mai mult, mai mult din toate,

N'am mai vrea, să fie ştii?­
-

Nici copii orfani pe lume,

Nici părinţi fără copii!
 o FETIŢĂ CUMINTE

Când un copil mai mic ca mine

Vorbeşte cum nu se cuvine,

Ori ţipă, zgârie şi minte

Ca un copil ce nu-i cuminte,

Şi seara la culcat nu spune

Măcar o mică rugăciune, -

Şi bagă degetele 'n gură,

Şi zahăr din cutie fură,

Şi stă cu mâinile murdare, -

Eu mă gândesc că sunt mai mare,

Şi-l iau frumos de lângă mine,

Şi îl învăţ cât pot de bine,

Să fie bun, cinstit, curat, -

Cum mama mea m' a învăţat.

CĂŢELUŞUL ŞCHIOP

Eu am numai trei picioare,

Şi de-abia mă mişc: ţop, ţOP, -
Râd, când mă 'ntâlnesc copiii
Şi mă cheamă "cuţu şchiop" .
10
Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua

Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de acuma
Şi totJrist am să trăiesc -

Şi când mă gândesc ce bine

M'aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
...
L a COplll de pe drum'....

Cât sunt de frumoşi copiii

Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet,

Sunt urâţi, precum e acel
Care m'a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi defel...

M'a lovit din răutate

Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut şi-am plâns, atâta,
De credeam că am să mor...

11
Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-I muşc o dată
De picior, să mă răzbun, -

Dar îl las aşa, să vadă,

Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

CLOŞCA
- după Jean Aicard -

Cot-cot-cot, -
Cot-cot-cot,
Fac şi eu ce pot, ce pot,
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Puii să-mi împac.

Ciugulesc,
Mă zbârlesc,
Şi mi-i chem, mi-i chem mereu,
Că nu-i las
Nici un pas,
Făr ' de mine, eu.

Şi le-adun
Ce-i mai bun

12
Şi seara cu drag le spun
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Basme să-i împac,

Clonc - clonc - clonc,

Clonc - clonc - clonc,
Şi-i adorm apoi aşa, -
Încălziţi
Şi păziţi
Sub aripa mea.

13
 BONDARUL LENEŞ

o furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,

Duce spate o greutate

De trei ori cât boiul ei.

Pe cărare 'n j ale mare

Plânge un bondar ciapcân:

- Mor de foame
Şi n'am poame

Şi-aş munci
Dar n'am stăpân

- Hai şi-mi cară'din povară

Şi sunt gata să-ţi plătesc.

- Cum n-aş merge ! Dar pe lege

Jur că nu pot să muncesc !...

- Vai de tine! Ce ruşine

Leneşule cerşetor,

Nici de milă, nici de silă

Nu ţi-aş da un ajutor!

14
 MOTANUL PEDEPSIT

Rândurica e plecată
După hrană pentru pui, -
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:

- Ce noroci . . . Păcat să-I scap ! . . .
Iute sus ! . . . Dar poc, o piatră,
Î l loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:

- Miau . . şi vai de capul meu!
Petrişor îl ia în braţe:
- Iartă-mă, te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,

- Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?

15
 NELU

Dintr 'un rest de prăjituri

Nelu face firimituri.

Mama' l vede şi ' l întreabă:

- " Iar nu eşti copil de treabă,
Nelule, şi-mi faci gunoi? . .
Cum fu vorba dintre noi?

- "Vorba noastră? Stai să-ţi spun

Ca să vezi cum o ţin minte:
Să mă fac tot mai cuminte
Şi mai harnic şi mai bun ! "

- " Şi de ce îmi faci gunoi?"

- "Pentru vorba dintre noi :

Eu acum fac firimituri

Pentru puii rândunicii,
Ca să aibă şi ei, micii,
Azi, la masă, prăjituri ! . . . "

16
 TANU
"
"Tanu i-un motan cuminte,
Şi -i atâta de curat,
C ' are voie să se culce
Chiar pe pemele din pat.

Ilenuţa îl iubeşte
Şi se joacă mult cu el,
Astăzi însă-i supărată,­
Nu l'a mângâiat de fel ! . .,

M"Iau . . . . o ' mb'le d'10 J:'.tereastra,

- -

Dar fetiţa stă pe loc:

"Taci, măi Tanule, că mie
Nu-mi mai vine să mă joc ! . . ,"

" C e-al' patIt,

- '? . . ,"

"Nimic, dar mama

Aşa aspru m'a certat! "

- " I-ai greşit ceva?"

- "De unde ! . .,
Pentru că nu m ' am spălat! . . "

- " Stăpânica mea cuminte,

Iartă-mă că-ti spun, dar eu
Pentru asta te-aş şi bate
Dacă ai fi copilul meu ! . .,

17
 SFATUL DEGETELOR
- după Jean Aicard -

Spune degetul cel mare,

Către arătător,
Spune degetul cel mare:
- N'am fărâmă de mâncare,
Frate arătător!

,Spune, către mijlociul,

Cel arătător,
Spune arătătorul: - Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Şi de foame mor!

Se apleacă mij lociul

Către inelar,
Şi îi spune atâta numa:
- Ce e de făcut acuma
Frate inelar?

Leneş cată inelarul

Către ei - şi-apoi,
Ca în silă le răspunde:
- Ce să faci când nu-i de unde?
Om răbda şi noi ! . . .

Prinde atunci cel mic s ă strige

Mai isteţ ca ei:

18
- Ce tot plângem şi ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toţi uniţi, - că nu rămâne
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să şi-o câştige,
Frăţiorii mei ! . . .

GÂNnĂcELuL

De ce m' ai prins în pumnul tău,

Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare?
De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,

Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu !

De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori, -

Şi-ar plânge tata, mult de tot,

Căci am trăit abia trei zile, -
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot! . . .
Aşa plângea un gândăcel,

19
În pumnul ce-l strângea să-I rupă,
Şi l-a deschis copilul după,
Ce n'a mai fost nimic din el ! . . .
Şi-a încercat să-I mai învie

Suftându-i aripile 'n vânt

Dar a căzut în ţărână frânt
Şi 'nţepenit pentru vecie ! . . .
Scârbit de fapta ta cea rea,

Degeaba plângi, acum, copile,

Ci du-te 'n casă acum şi zi-le
Părinţilor, isprava ta.
Şi zi-le că de acum ai vrea

Să ocroteşti cu bunătate
Î n cale-ţi orice vietate,
Oricât de făT'de 'nsemnătate
Şi oricât de mică ar fi ea! . . .

20
 CE SPUNE CUCUL
'
"
"C ucu . . , cucu . . . . pnn gravdInă
' v '
Cucu . . , cucu .' . . . pnn zavOl,
Toată primăvara-i plină
Lumea pomilor de noi.

Mititei, cu pene sure,

Şi cu zborul vitejesc,
Toţi copacii din pădure
Ne cunosc şi ne iubesc.

Viersul nostru lung răsună

Şi drumeţii trec şi spun :
- Cântă-ne de voie bună,
Cuculeţ de piază bun ! . . .

Şi ni-i dulce şi uşoară

Viaţa, noastră: zbor şi cânt, -

21
Ci, din toate una-i doară
Jalea noastră pe pământ;

Căci în viaţa noastră toată

. Ce-i mai srant şi dulce nu-i:
Cuibul nostru niciodată
N'a fost leagăn unui pui ! . . .

Niciodată nu ne cheamă
Plânsul puiului flămând
Şi cuvântul drag de "mamă"
Nu ni-l auzim nicicând!

. .
" d "cucu"1. . . . tnst răsună
Ş 1 can
Viersul nostru rugător -,
Vrea lui Dumnezeu să-i spună
Să ne-asculte sfântul dor. . .

De-am putea vorbi, v' am spune,

Când rugaţi pe Domnul, voi,
Dragi copii cu mame bune,
Pomeniţi-i şi de noi ! . . . "

PUŞCULIŢA

Eu am o puşculiţă
Făcută din pământ,
Şi azi, privind la dânsa,
Aşa de vesel sunt!

22
Căci astăzi puşculiţa
A împlinit un an,
Şi e aşa de plină
Că nu-i încape un ban.

Şi am să-mi iau comoara

Pe care-o strâng de un an
Şi am s'o duc pe toată
Unuî copil sărman.

Şi-mi pare aşa de bine,

Că pot şi eu să fac
O mică bucurie,
Unui copil sărac.

DE ZIUA MAMEI

Eu nu sunt destul de mare

Ca să pot să 'nvăţ măcar
De pe carte o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar,

Dar îţi dau o sărutare

Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă 'ngrijeşte 'n fiecare
Zi, cu atâta dor.
Zile lungi şi voie bună

23
 Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult. . .

ÎN DUMINICA FLORIILOR

. . . Venea Mântuitorul călare pe o asină,

Şi jur de jur mulţimea 1 se 'nchina în drum
Aşa cum milioane de credincioşi, acum,
Prin case şi biserici, icoanei Lui se 'nchină.

Căci crengile de sălcii, pe care mari şi mici

Le purtăm azi cu toţii spre srantă pomenire,
De douăzeci de veacuri băsmesc în omenire
De-o sfântă zi în care, cu ramuri de finici,

24
Şi aşteptându-I drumul cu flori şi cu vestminte,
L-a întâmpinat mulţimea şi slavă l-a strigat.
Şi întreg Ierusalimul s-a fost cutremurat
La glasul şi puterea învăţăturii sfinte.

De ce Ierusalimul s ' a fost cutremurat

De glasul Lui atuncea, copii, să luăm aminte:
Pe toţi pângăritorii lăcaşuri lor sfinte
l-a fost gonit din templu, cu glasu-I luminat.

Aşa şi voi cu vrerea credinţei luminate,

Să vă goniţi din gânduri, din fapte, din cuvânt
Minciuna, lăcomia şi tot ce pe pământ
Aduce pângărire, durere, nedreptate.
Şi-aşa cum în lumina întâi lor Florii
Le redădu cu haru-i ceresc Mântuitorul

25
La toţi cei orbi vederea, la toţi cei şchiopi piciorul,
La nici o faptă bună nu pregetaţi, copii !

Credinţa, mila, vorba cea dulce şi cuminte

Pot alina şi 'nvinge atâtea suferinţi ! . . .
Din sufletele voastre de copilaşi cuminţi,
Ca pe pângăritorii lăcaşurilor sfinte,

Goniţi minciuna, ura şi tot ce-au strecurat

Pe-o clipă poate 'ndemnul unor porniri haine, -
Căci sufletul e-un templu - pe care fiecine
Dator e să şi ' l ţie de-a pururea curat. . .

ÎN AJUNUL PAŞTELUI

Ce bine' mi pare L. Mâine e ziua

Când mă îmbrac frumos, curat,
Şi spun în loc de "bună ziua"
Părinţilor, Cristos a'nviat!

26
Şi tot aşa de-acu 'nainte
Vreo nu ştiu câte săptămâni,
Căci eu sunt mic, dar sunt cuminte
Şi ştiu ce sărbătoare-i mâine

Şi ştiu "Cristos a'nviat" ce 'nseamnă

Căci am o mamă bună eu
Ce 'n toate serile mă 'ndeamnă
Să mă închin lui Dumnezeu.

Ştiu "Tatăl nostru" şi ştiu spune

Şi alte rugi ce 'mi plac nespus,
Şi ştiu să cânt şi-o rugăciune
Cu "Învierea lui Isus".

Şi mâine, în loc de ruga care

O spUn la masă de obicei,
O voi cânta frumos şi tare
Să-i bucur pe părinţii mei.

"

IN ZIUA DE PAŞTE

Toţi copiii azi se 'mbracă

Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă
Î "
" nvierea lui Cristos .

Şi la masă ciocnesc, astăzi,

Toţi copiii cei cuminţi,

27
Ouă roşii şi pestriţe
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici

Căci ei ştiu că lui Cristos
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos,

Şi copiii buni la suflet

Azi cu bucurie dau
Cozonaci şi ouă roşii
La copiii care n'au.

28
 ÎNTR-O ZI DE PAŞTE

Două fete şi-un băiat

Îmbrăcati în haină nouă,
Stau la masă ciocnind ouă,
Şi spunând "Cristos a'nviat" .

Dar toţi trei sunt trişti şi-abia

Au gustat din ou şi cată
Cu privirea 'ntunecată,
Ca de-o suferinţă grea.

"
"Dragii mei, să fim cuminţi ,
Spune sora cea mai mică,
Şi din ochişori îi pică
Două lacrime fierbinţi. . .

- "Nu mai plânge" - prinde apoi

Cea mai mare s'o îmbune,
Iar băiatul, oftând, spune:
"Ce mai Paşte avem şi noi,

"Să mâncăm tot singuri iar

Şi 'ntr ' o zi ca asta care
Î n alţi ani era de mare
Bucune · pentru nOI.,.. . . "

Şi toţi trei pe plâns se pun

Şi îngenunchi cad de se roagă -
29
Pentru mama lor cea dragă
Se închină toţi şi spun:

"Noi cu sufletul supus

Şi cu voci îndurerate
Te rugăm, dă-i sănătate
Mamei, bunule Isus ! "

Şi-apoi în odaia lor

Toată ziua încet se joacă
Tot şoptind ca să nu facă
Supărare mamei lor.

Dar spre seară drag tresar

Căci le-aduce bunul tată
Câte-un ou de şocolată
Pentru fiecare 'n dar,

Şi le spune: ,,Dragii mei,

Mama s' a tăcut mai bine
Şi vă iau acum cu mine
Pe toţi trei la patul ei".

Lângă mama lor toţi trei

Mai aproape, mai aproape,
Râd cu lăcrămi sub ploape
Sărutând mâinile ei.
Şi se duc pe urmă şi
În odaia lor ei cată
30
'N ouăle de şocolată -
Ce anume vor găsi?

Şi găsit-au fel de fel

De mici daruri şi bomboane
Şi-au găsit trei mici creioane
Şi-au găsit şi-un mieluşel.

Şi frumos pe urmă au stat

Cu tăticul lor la masă
Şi le-a fost cina voioasă
Şi din toate au mâncat.

Iar pe urmă s'au rugat:

- ,,Doamne sfinte şi 'ndurate,
Vindecă-le mâine pe toate "
' A '
Mame 1e ce zac 10 pat. . . .

31
 PUIŞORUL MOŢAT

Puii mamii, pui, pui, pui,

Are cloşca şapte pui
Cinci pestriţi, unul bălţat,
Numai unul e moţat
Şi curat şi încălţat.

- " Spune-mi, puiule, şi mie

De ce-ţi face numai ţie
Mama ta, ciorapi şi ghete,
Şi îţi leagă moţ în plete?

Oare frăţiorii tăi

Sunt aşa de proşti şi răi,
Sau că poate mama ta
O fi leneşă ori rea?"

Spune puiul: - "Mama mea

Nu-i nici leneşă, nici rea,
Dar e tristă, vai de ea,
Căci îi fac ruşine multă

Fraţii mei şi n' o ascultă,

Că de-i cheamă fug pe afară
Şi de-i prinde, plâng şi zbiară, -
Şi de aceea's nespălaţi
Şi desculţi şi nemoţaţi.
Dar eu stau cu mama mea

32
 Şi mi-i drag s' ascult de ea;
Şi de aceea sunt moţat
Că-s cuminte şi curat" .

ŞORICELUL

Plânge 'n cursă, şoricelul :

- "Ch· lţ I. . . Ch·
lţI. . . Ch·
lţI. . .
. W
M 1-1 rau.I . . . M1-1 frIcaWI. . ..
· ·· ·
Mă vor îneca 'n găleată?
Ori m'or da la vreo pisică?

Dragi copii, deschideţi uşa

. wI. . . . "
··fric ă rau
C ursel, c ă ml-I

- "Şoricelule, sărace,
M ilă ni-i de plânsul tău,
Dar de ce ne furi pesmeţii
Şi faci găuri în dulap?"

- "Nu mai fur nimica dacă

Mă veţi ajuta să scap ! . . .
N' am să vă mai rod pesmeţii
Nici dulapul, jur, de acum ! "

- " Şi ce-ai să mănânci, sărace?"

- "Mwa VOI duce peste drum 1. . . . "
•

- " Şi-ai să 'ncepi să furi şi acolo

După vechiul tău cusur? . . "

33
- "Dacă nu mă învaţă nimeni
Cum să fac ca să nu fur! . . .

ŞIREATA

Viorica, fata mamei

Cea cuminte şi curată,
Şi-a tăcut, mâncând cireşe
Pe furiş, pe şorţ, o pată. . .

Şi-acum stă 'ntr ' un colţ şi plânge:

, .Doctorul e vinovat
Şi c'o să mă certe mama,
Şi că sorţul l-am pătat! "

Mama intră 'ncet pe uşă;

Ea tresare 'ntinzând
Mâinele deasupra petei,
Plânge într 'una suspinând.

"
"De ce plângi, fetiţa mamei?
- "Plâng că doctorul ţi-a spus
Să nu-mi dai deloc cireşe
Şi tu în dulap le-ai pus . . . "
" Şi tu plângi din lăcomie?
. .
C e ruşmeI. . . . " - Să mă ·
IerţI ,. . . .
- Bine, dar să fi i cuminte . . .
- Nici de şorţ nu mă mai cerţi?
34
- Care sorţ? întreabă mama
- Uite, ăsta: L-a pătat
Lăcomia pentru care
Chiar acuma m' ai iertat.

DOI FRAŢI CUMINŢI

Noi suntem doi fraţi în casă

Şi nu ne certăm de loc,
Şi suntem tăcuţi la masă
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge

Când pe afară ne jucăm,
Iar când plouă ori când ninge
Ljniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi
Pe când mama noastră coase
Ori citeşte lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte

Şi ne mângâie duios

35
 Iară seara ne citeşte
Ori ne spune un basm frumos.

Şi ne învaţă lucruri multe

Şi frumoase stând cu noi
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi.

Şi nici un sărac nu pleacă

Până când nu-i dăm ceva
Căci ea vrea ca să ne facă
Oameni buni şi drepţi ca ea.

Şi în gândul nostru întruna

Auzim povaţa ei :
- Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei ! . . .

UN PORUMBEL

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă ' n mare,

Ş i - i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!
Vin valuri mari şi în stâncă lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist şi-ascunde capul, şi aripile-şi ridică
Când stropi săriţi din v al uri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitu-i jalnic nu-i nimeni să-I audă! . . .

Ci iat-o porumbiţă că 'n zbor zorit soseşte;

E mama lui ce-l cată plângând, de când lipseşte,
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
36
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi încet spre cuib acuma zbura-vor împreună -
Să-I încălzească mama, să doarmă -
Noapte bună! . . .

STICLETELE*)

Chi. .. che . . . ia ... stiglit, stigliţ . . .

Sunt sticletele pestriţ,
Sunt pestriţ la pene, eu,
Căci anrnci când Dumnezeu
Le-a făcut pe păsărele,
Eu m' am rătăcit de ele
Când s' a dus de le-a văpsit.

Iară când am fost sosit

Ciripind: stigliţ stigliţ,
Şi i-am spus lui Dumnezeu

*) Subiect împrumutat din legendele Selmei LagerlOf.

37
Că mă rog frumos şi eu
Să fiu zugrăvit ca ele,
El nu mai avea vopsele!. . .

Ci, atuncea, Dumnezeu,

A vopsit vestmântul meu
Tot cu resturi de vopsele
De la alte păsărele
De aceea sunt pestrit . . .

Chi . . . che ... i a. . . stiglit, stiglil

Sunt sticletele pestrit!
"

RANDUNICA

Un băiat şi-o fată mică,

Stau privind o rândunică,
Şi băiatul spune: - Mult
Î mi place să le ascult

Ciripind, pe rândunele,
Şi pe alte păsărele,
Şi mi-aş da ce am mai bun
Să pot şti şi eu ce spun.

Rândunica priveşte
Şi cu dragoste-i vorbeşte:
- Să-ti spun eu, dacă doreşti,
Drag copil ce ne iubeşti:

38
Dimineaţa noi din toate
Păsările întâi sculate
Ne 'nchinăm spre răsărit
Ciripind: tzrr. . bvi . devit
. . .

Şi apoi încep codroşii

Cu cap sur, cu coade roşii:
Ticc. . . tecc. . . tecc .. , şi după ei
Prind brabeţii mititei,
Cirip-cip . . . să ciripească

Până 'ncep să se trezească

Şi-alte păsări care 'n cor
Î şi înalţă ruga lor,
Ruga lor de dimine�ţă
Către Cel ce le-a dat viaţă,
Şi-o trimit în zori pe vânt
Păsărelele în cânt.
*

* *

Şi acum de vă mai place

Să-ţi mai spun de noi : când face
Bvidevit, o rândunică,
Vino încoace,.vrea să zică,

Iar când de ceva i-e teamă

Şi în ajutor îşi cheamă
Soaţele, ea strigă trist,
Şi grăbit: bi:-vist-bi-vist!

39
- Asta, o s ' o tinem minte
Şi vom şti de-acu 'nainte
Când vom auzi" bi-vist!"
Că ti-i sufletelul trist,
Ori că de vreun şoim ti-i frică

Draga noastră rândunică,

Şi-om ruga pe Dumnezeu
Să te apere de rău! . . .
...

VRABIILE

. . . . CI.... CI'l b ... CI.'f AIntr' una

C·lrzp
Noi cântăm, zburăm, sărim,
De cu zori şi până în seară,
Şi pe oameni îi iubim.

Vrăbii şi brabeti ne cheamă,

Iar copiii cei mai mici
Bat din palme şi ne strigă:
Pui, pui, pui, ori păsărici.

Şi ne place, mult ne place

Să-i privim pe copilaşi,
Cum se joacă prin grădină
Şi aleargă, drăgălaşi,

Bătând mingea, mânând cercuri,

Ori mici roabe cu nisip,

40
Şi ni-i drag de ei şi întruna
Le cântăm: cirip... cirip...

Şi am sta pe lângă dânşii

S ' auzim şi noi ce-şi spun
Dar ni-i teamă să nu fie
Printre dânşii vr 'un nebun

De băiat, din cei ce poartă 'n

Buzunare mici săgeţi,
Şi puşcuţe care omoară
Făr ' de milă pe brabeţi !
* *

Şi ni-i frică, mult ni-i frică

De orice zgomot auzim
Şi zburăm mereu speriate
Şi prin ramuri ne pitim,

41
 Că avem duşmani o sumă;
Ulii, copii răi, pisici,
Şi ni-i teamă în orice clipă
Şi ne temem puii mici . . .

Şi frumos n e rugăm vouă

Dragi fetiţe şi băieţi,
Învăţaţi pe fraţii voştri
S 'aibă milă de brabeţi.

"
DE SPUS LA JOCUL DE A ASCUNSUL
"
-

I
Ci-ne bi-ne se pi-teş-te,
Nu mi-j eş-te, nu mi-jeş-te,
Doar de-i ca-de sor-ţul, cum
Poa-te-ţi va că-dea a-cum . . .

II
Cin-stea-i cin-ste 'n ori-ce loc,
Şi la lu-cru şi la joc,
Şi de-ţi pla-ce de nu-ţi pla-ce
Vei mi-ji că n'ai ce fa-ce.

ITI
Ni-meni din-tre noi nu poa-te
Şti pe ci-ne sor-ţul scoa-te,
Iar de va că-dea pe ti-ne,
Vezi să nu mă prinzi pe mi-ne.
42
 IV
Eu în roa-tă vă a-dun,
Şi si-Ia-be-Ie le spun
Des-Iu-şit, cu vo-cea ta-re
Să m' a-u-dă fi-şte-ca-re
Şi nu sunt de vi-nă, nu
De-i ie-şi a-cu-ma tu .

SFÂRŞIT DE VACANŢĂ ÎN ODAIA

COPIILOR

o păpuşă mare:
(gătită de bal)
Trec cocorii vestitori
Că's aproape zilele
Când întoarse acasă
Ne-or iubi copitele.

o păpuşă mică:
(îmbrăcată în rochiţă de lână)
Toată vara m ' au lăsat
În Banelă relele

o păpuşică de porţelan:
(dintr'un leagăn cu perdelele lăsate)
Toată vara nu mi-au tras
De pe ochi, perdelele

43
Un motan de carton:
Părăsit am stat în coş
Mai să-mi blestem zilele!

o carte cu chipuri:
De la premii stau şi aştept
Ca să-mi taie filele.

o maimută de pâslă:
Ce-ar fi fost dacă ne lua
Şi pe noi în cufere?

o paiată:
Doar şi noi suntem fiinţe
Care pot să sufere!

44
Motanul:
Ah! şi cum se lăfăi au
Într 'un coş găleţile!

Maimuţa:
Ce obraznice sclipeau
Grebla şi lopeţile.

Un măgăruş de lemn:
Cât ai fi de bleg şi tot
Te revolţi gândindu-te.

o pisicuţă de porţelan:
Să vezi mingea cea de câlţi
Cu dispreţ privindu-te.

o broască ţestoasă din grădină:

Ah, de le-aţi putea vedea
În ce hal sunt bietele
Jucării care au plecat
În voiaf cu fetele!
Mingea-i spartă, cercul rupt,
Fără fund găleţile,
Ştirbe greblele şi berci
Sapa şi lopeţile.
De la ele să 'nvăţaţi
Cum dor suferinţele,
Voi, ce'n pizmă doar sunteţi
Semeni cu fiinţele.

45
 "

INTR-UN GIDOZDAN

În drum spre şcoală. Într'o frumoasă dimineaţă de

primăvară. Stăpâna ghiozdanului e o elevă din clasa I-a
primară. În timp ce ea merge frumos şi cuviincios pe
drum , lucrurile din ghiozdan se ceartă pe limba lor, aşa
precum urmează:

ABECEDARUL (către buretele, care, proaspăt

stors, s 'a cam lipit de el; -foarte mânios:)
- Dă-te la, o parte, mi-ai
Umezlt · coperţI· 1e ,. . ..
BURETELE (mut de tăcut, se trage puţin către
dreapta, dar pas de te apropie căci:)
ARITMETICA (cu douăzeeci şi nouă de plusuri în
glas:)
. . .
- D' apOI mI e ?. . . . U·Ite, mI -S
Numai pete fetile!...
BURETELE (tot tăcut vrea să se dea la o parte,
dar...)
O CUTIE DE TINICHEA (plină cu bucăţele de
ciocolată şi zahăr:)
. .
val de mme,
- ,1. · rugmesc ., . . .
Pleacă, nesimţitule L ..
BURETELE (tot mut de tăcut, s 'a ghemuit,
nenorocit, strecurându-se spre fundul ghiozdanului
dar... urgia:)
O UNDREA din ciorapul de lucru (făcând cor cu
cutia:)
 Ce? .. Vrei să mă oxidez?
Piei d'aici, coclitule ! . ..
BURETELE (tot tăcut, tremură mereu până ce, în
sfârşit, a izbutit să se apropie de
GHEMUL DE L ÂNĂ , (care-I primeşte şi şopteşte
milos:)
Vino să te zvânţi un pic
Biet nenorocitule ! . ..
BURETELE (nespus de bucuros se lipeşte de
ghemui de lână, ştergându-se uşor, dar
CIORAPUL ÎN LUCRU (foarte dispreţuitor şi
cât p 'aci să-şi scape de ciudă ocheţii dintr 'un rând de
lănţişor:)
Ba te rog ... N'am poftă eu
Să m' aleg cu petele!
BURETELE (tot mut de tăcut, se strânge iar şi
tremură şi tremură mereu pe când
TĂB LITA, aproape împietrită de nedumerire, îi
priveşte pe rând şi oftează odată din greu, spunându-şi
în gând:
- Cum să mă mai şteargă de
N' o fi ud, buretele?!...

47
 COCOŞELUL

Trece-un pui pe la fereastră,

Are moţ pe cap, şi creastă;
Dar e chior de-un ochi, şi n'are
Aripioare pe spinare,

Şi codiţa-i smulsă toată

Şi nu cântă niciodată.
- Cum te cheamă, puişor?
- Cocoşelul berc şi chior!

- Şi de ce n'ai aripioare?
- Mi le-au smuls să nu mai zboare ...
- Şi de ce n'ai ochişor?
- Că prea mult am vrut să zbor!

Şi-am sărit şi 'n sus şi 'n jos

Pân-ce ochiul mi l-am scos,
- Ş i-acum plâng, şi m i-i ruş ine,
C'am ajuns ca vai de mine ! . ..

- Cocoşelule sărace,
Geaba plângi, că n' ai ce face;
De-ai fi fost ascultător
N'ajungeai nici berc, nici chior.

Vezi acum de te păzeşte,

C'aripioarele ţi-or creşte;

48
Iar de ochişorul tău
Nu-ţi mai pară aşa de rău;

Nu-i ruşine să fii chior,

Şi de-i fi ascultător
Şi cu minte, fie-cine
Va avea milă de tine.

DOI PRIETENI

- "Cercul meu aleargă iute

De abia mă ţin de el, -
Cercul meu aleargă iute,
Şi de nu mă crezi, tu, du-te
Să te 'ntreci cu el.

Dar să bagi de seamă, frate,

Nu cumva să cazi,
Dar să bagi de seamă, frate,
Că de nu, păţi-vei, poate,
Ce-am păţit eu, azi.

C' am căzut din fuga mare

Pe un ciob de geam,
Am căzut din fuga mare,
Şi nu ştii ce rău mă doare
Ran a pe care o am.
Uite cum îmi curge sânge,
Din genunchiul stâng,

49
Uite cum îmi curge sânge
Şi mă ustură de-aş plânge
Dar nu pot să plâng.

Căci nu vreau să ştie mama

Că sunt prost mereu,
Căci nu vreau să ştie mama
Că sunt prost şi nu bag seama
Ce-i în drumul meu" .

- "Ba eu spun orice greşeală

Mamei, pe de-a rost,
Eu îi spun orice greşeală
Căci copilul care 'nşală
E urât şi prost.

Şi de-ar fi chiar să mă bată

Pentru vina mea,
Şi de-ar fi chiar să mă bată,
N'aş minţi-o niciodată
Pe mămica mea" . . .

50
 LICURICIUL

Eu lucesc şi sar: "plici-plici",

Seara 'n iarba din gr:ădină,
Eu lucesc ca o lumină,
Şi mă cheamă Licurici.

Vin şi prinde-mă pe loc,

Să te joci puţin cu mine,

Că sunt vesel ca şi tine,

Şi îmi place să mă joc.
Uite şi pe fraţii mei,
Să-i chemăm pe toţi să vie,
Să ne pui pe pălărie,
Ca pe nişte mi�i scântei.

Şi s' o chemi să vie apoi

Şi pe sora ta cea mică,
Să vedem ce-are să zică
Când te va vedea cu noi.

Şi să ne agăţi, de vrei,
Şi în părul ei, să pară
C ' are o podoabă rară
De diamante 'n părul ei.

Vin să ne jucăm frumos

Toată seara prin grădină,
51
Că ne-a spus ieri o albină
Că eşti bun şi eşti milos,

Şi ai scos-o frumuşel,
Pe un fir de Îan, din apă,
Când credea că nu mai scapă
Sărăcuţa, nici defel

Vino ori-de-câte-ori
Şi ne prinde, - că de tine
Nu ni-i frică şi ştim bine
Că nu vrei să ne omori.
" w

MICUL VANATOR

Spune Mihnea către câine

- " Tare sunt voios, măi Pik!
Uite, îţi dau un os şi pâine,
C'am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă adevărată
Am şi sac de vânător,
De s' ar face "mâini " odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor. ..
Va muri vreuna oare
52
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să văd cum moare? . .
C ă eu plâng, măi P ik, şi-mi pare
C'am să plâng şi-acuma chiar.
Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat.

Ce, nu ştii? a plâns odată

Pentru o 'pasăre ' mpuşcată
Şi pe tata l'a certat
Că spunea că nu-i păcat. . .

I(
)

53
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine ar fi, mai Pik, de toate
Păsărelele 'mpuşcate
Ar putea să 'nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune

Gloanţe şi alici şi puşti
Dacă 'n sac nu ai ce pune
Când te 'ntorci?: - atuncea, spune,
Pentru-ce să mai împuşti?
Şi cum mergi cu sacu 'n spate
De n-ai gând să 'mpuşti nimic?

Şi ce sac mai am eu, frate,

Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.
Ai să vezi tu mâine ce bine
Î mi stă mie vânător
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:

.
"C e mal. pUl de van
"ător"1. . ..
Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - Ţine
Puşca drept şi trage bine
Ce mă fac, măi Pik, ce fac

54
Când va face puşca pac,
Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea? . .
Am să plâng mai rău c a ele . . .
Doamne, zău, c e de belele,
Vai de bucuria mea! . . .

Dar de-aş spune tatei oare

Că pân' mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo 'n câmp să trag în ea?

Ce crezi tu, măi Pik, ar vrea? . .

Şi să-I rog să-mi dea ş i mie
Să aduc ceva vânat? . .
Uite-aşa, halal să-mi fie !
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?
Dar de cineva mă 'trtreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna.

Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr'un "bravo" luat în drum

55
Pe nedrept? . . Ba nicidecum,
Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -

Că pe cei ce mint o dată

Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic .

BOBOCICA

Are gâsca cea moţată

Unsprezece băeţi şi-o fată,
Doisprezece copilaşi !
Şi-i hrăneşte şi-i învaţă
Şi-i păzeşte şi-i răsfaţă,
Că sunt tare drăgălaşi .

Unsprezece băieţi la mamă,

Nu-i uşor să le ţii seamă
Şi să-i creşti cu rost pe toţi,
- Şi are gâsca treabă multă,
Dar şi ei sunt buni şi ascultă
Şi-s curaţi şi vrednici toţi !

Fata însă-i răsfăţată,

Căci e singura ei fată
Şi-i zburdalnică şi rea,
De mereu e supărată,

56
Ba şi plânge câteodată,
Biata, gâscă pentru ea ­
Ieri, pe seară, cheamă, cată,
Nu mai are mama fată! . . .

C e mai grijă, c e mai chin

Dar noroc de-o raţă bună,
Ce a venit la gard să-i spună
Că fetiţa-i la vecin.
Şi vecinul are o fată
Ca şi-a ei de răsfăţată,
Dar mai rea de mii de ori,
Deşi-i pui de om şi ştie
Să citească şi să scrie,
Vai de bieţii puişori,

Când s'or depărta de mamă,

Nici de ulii nu li-i teamă
Cloştilor, cum li-i de ea;
Că-i momeşte, şi-i răsfaţă
Pân' ajunge de-i înhaţă
Tocmai ca o vulpe rea!

Gâtuie ca o pisică
Făr ' de milă, făr' de frică,
Parcă n'a citit defel,
Că în dragostea de mamă
Şi 'n plăceri şi 'n griji ş i 'n teamă
Om şi pasăre's la fel.

57
Ce noroc de raţa bună,
Că de nu venea să-i spună,
Unde-i Bobocica ei,
Şi-i ieşea nebuna 'n cale

Azi ar fi cemiţi de jale

Ea şi bieţii bobocei.
Dar şi Bobocica asta
Parcă ' şi caută năpasta:

Zi cu zi şi ceas cu ceas
Numai şotii şi belele
De se 'mpiedică de ele
Biata gâscă 'n orice pas -

Azi la, prânz, când fu să-i ducă

La scăldat, ca o nălucă
Bobocica-i face un " sic"
Şi din aripi şi din gură
Şi dispare sub o şură,
Făr' să-i pese de nimic ! ...

Cheamă, strigă biată mamă,

Tremură, şi plângi de teamă
Să n'o prindă vre-un pisic ! . ..
Bobocica nu răspunde
Nici măcar s'o ştii pe unde-i; ­
S ' a ascuns şi stă chitic.
Şi-a luat gâsca toţi băieţii

58
Şi-a plecat, - dar şi ei bieţii,
Îngrijoraţi de sora lor,
N' au putut nici să înoate
Şi pe dos le-au mers azi toate
Şi scăldat şi joc şi zbor. . .

Ş i acuma la culcare,
Lângă mama fiecare,
Se răsfaţă drag şi blând,
CIătinând din aripioare;
Dar sunt tare trişti, că-i doare
Inima de acelaşi gând:

Cum s' adoarmă, cum să vie

Somnul până nu se ştie
' sora l or acum 1. . . . "
Un de-l
Cuibăriţi sub mamă, bieţii
Plâng şi şoşotesc
- " Cum să facem - Doamne - cum ! . . . "

Ce-or să facă, ce-Of să facă? . .

- Să m ă duc s-o caut? . . Dacă
S·lmte mama, ce-o să' -1 spun ?
. . ..
- Cum e ea de supărată!...
Şi şoptesc mereu pân' iată
Dibuiesc un plan mai bun:

- Mama gâgâie şi ceartă,

Dar tot ea e cea de iartă

59
Şi mângâie drag apoi;
Ne-o certa, de n'o să-i placă,
Om răbda şi-o să ne treacă
Sub aripile ei moi ! ...

Şi toti ciocul şi-l ridică:

- "Bopocică! Bobocică!
Vin' la mama, vin ' la noi! . . .
Vino, făr' să-ţi fi e teamă,
Mama iartă şi te cheamă
Sub aripile ei moi! . .. "

.
- "Ne cerţI. mamă?. . . . " Dar, mmune,
Mama tace, nu le spune
Nicio vorbă, dar în gând
E 'mpăcată şi se roagă
Pentru Bobocica-i dragă
- "Ad' o, D oamne, mal. curan A dI. "

Iar pierduta Bobocică,

Ce plângea de frig şi frică,
Zgribulită pe un pietroi,
Le răspunde: "Vin îndată
Şi de mama-i supărată
Cereţi-i iertare voi ! . . .

-" Surioară, suri oară,

Cum ai vrut să dormi pe afară,
Făr ' de mama, făr ' de noi?" . . .

60
-" Tare, tare mi-era frică
De guzgani şi de pisică,
Şi-mi era şi dor de voi,
Dar credeam că de-astă dată,
Mama-i tare supărată
Şi nu îndrăzneam să vin" ...

- Eu te iert şi de-astă dată,

Spune gâsca împăcată,
Dar de mâine am să te ţin
De aripa mea legată, -
Bobocică răsfăţată,
Culcă-te că e târziu!. . .

Ghemuită lângă mama,

1 -a trecut acuma teama
Şi şopteşte: - Mama mea,
Nimeni nu-i mai bun ca tine,
Ah, ce cald mi-e şi ce bine
Colea sub aripa ta!

61
 VISUL LUI VIOREL

După plasă, în pătuc,

Doarme micul Viorel;
Oare ce-o fi visând el
De tot strâmbă din năsuc
Şi guriţa crunt şi-o strânge
Nu cumva îi vine a plânge?

Doarme micul Viorel

Dar în vis lui i se pare
Că nu doarme nici defel, -
Ci 'n pătucu-i singurel,
Şade şi gândeşte el,
Plin de supărare,

Că mămica azi n'a vrut,

Când iertare i-a cerut,
Să-i mai dea crezare.
Dar ce mişcă pe mescioară
Când în casă - acum dorm toţi?

E Ronron, ce cu a lui gheară

Taie 'il patru o cutioară
Şi-o preface 'n roţi.
Da, e cutioara 'n care

Stă praful de dinţi.

Ce-o fi vrând să facă oare?

62
Zău, Ronron ăsta se pare
Că de multă îngâmfare
Şi-a sărit din minţi :

Mama, tata, mama mare,

Servitori şi servitoare
Tot de el vorbesc, -
Că-i curat nevoie mare
Nu ca Viorel pe care
Nici nu-l mai iubesc.

Dar ce-i asta? Pasămite

Peria s' a pus pe roţi
Dinţii pieptenului toţi
Parcă au copite
Şi stau gata de plecare,
Peria schimbată 'n car
Pieptenii căluţi ce sar
Pe zeci de picioare.

Uite-i cum s'au înhămat

Dar ce fel de ham au oare? -
Foarfeca de unghii care
S 'a deşurupat.
Tot la dreapta, pe covor,

Către uşă 'n trap se 'ndreaptă

Dar pe cine mai aşteaptă
De se opresc la spălător?

63
 Încă vre'un drumeţ? . ehei !
Uite că's mai mulţi ca unul:

Peria de dinţi, săpunul

Şi buretele cu ei !
Şi Ronron, gătit de drum
Ca birjarii - şi minune, -
Ca, un om, vorbind, le spune:

- "Haideţi, s'a sf'arşit de-acum !

Ştiu eu două fete mici
Şi vă duc întins la ele
Că le place să se spele,

Nu ca prostul ăst de aici

Care zbiară aşa urât,
Când îl piaptănă şi ' 1 spală,
Î
. ncât azi, fără 'ndoială
Chiar mămica-i l'a urât.

Să-I lăsaţi aci să şadă,

Nespălat şi ne 'ngrijit
Că prea mult v'a necăjit
Cu atâta plâns şi sfadă".
Merg şi eu... şi eu"... zbucnesc,
"

Din dulap, fugând spre uşă,

Haine, jucării, păpuşă
Toate, toate '1 părăsesc!. ..

64
- "Nu mai fac! " răcneşte 'n vis
Viorel şi se trezeşte
Şi ce mult se 'nveseleşte
Când pricepe c'a fost vis.

Dimineaţa, la sculare,
Toate 'n casă altfel par:
Viorel n'a scos măcar
Un cuvânt rostit mai tare;

Perii, foarfece, burete

Pieptene, săpun, au fost
Mânuite după rost
Şi pe îndelete.

Nu la zor şi pe-apucatul
Cum tot fură până acum,
Când se auzea din drum
Cum zbiera de rău băiatul.

Pe Ronron cel îngâmfat

Nimenea nu'l mai răsfaţă
Deşi dis-de-dimineaţă
S 'a gătit şi s'a spălat.

Cui să stai să-i faci năcaz

Şi ruşine, cu pisicul,
Când pe Viorel tăticul
Deloc nu-l ceartă azi.

65
Şi mămica l'a iertat
Pentru ieri şi totdeauna,
Ş îl laudă Întruna
Că-i cuminte şi curat.

Pe Ronron doar Viorel

De-l mai bagă acum În seamă
Că furiş la el îl cheamă
Şi-i vorbeşte 'ncetinel:

,,Am să-ţi dau pişcot şi lapte

Şi oscioare de la pui,
Dar la nimeni să nu spui
Ce-am visat eu astă noapte.

Ştiu că te-ai făcut birjar,

Şi-ai venit ca să mă sperii
Făcând roţi În vis la perii,

Dar de acuma n' am habar:

Nu-i mai supăr pe părinţi
Şi să ţii tu minte bine:

Nici un vis urât nu vine

La copiii cei cuminti".
 PENTRU COPIII MAI MARI

sĂ NU PLÂNGEM

Î şi întinde toamna peste tot domnia,

Galbene şi triste 's florile şi via,
Le-a uscat pe toate crivăţul pribeag,­
Şi'n grădina unui copilaş beteag
Un stingher şi firav puişor de brad
Plânge tânguindu-şi frunzele ce cad.

Întristat de şoapta crengilor ce plâng,

Vine 'ncet în cârjă, căci piciorul stâng
E tăiat din glezne de acum o lună, -
Vine 'ncet copilul şi cu vorbă bună,
Blând, privind brăduţul, care plânge, îi spune
Rar şi 'ncet de parcă ar zice o rugăciune:

- "Verde şi iar verde puişor de brad,

Nu te 'nfrângă lipsa frunzelor ce-ţi cad, ­
Ci spre cer ţi 'naIţă crengile amândouă
Să' şi primească harul de podoabă nouă,
Şi-au să-ţi crească iarăşi, două câte două,
Alte frunze 'n locul celor care-ţi cad,
Verde şi iar verde puişor de brad. -

Dacă tu, ce bine ştii că niciodată

N'ai să rămâi văduv de podoaba-ţi toată
Plângi că-ţi schimbă toamna doar câteva foi,
67
Ce să facă pomii care rămân goi?
Ce să fac eu, bietul, ce nicicând de-acum
N'am să-mi aud paşii amândoi pe drum? . .

Şi de-ai şti cum doare asta, dar nu plâng, ­

-

Î mi lipsesc şi talpa şi călcâiul stâng,

Dar din lipsa asta parcă mi se pare,
Că ceva din mine a crescut mai mare;
Căci de-atunci încoace şi părinţii spun
Că pe zi ce merge eu mă fac mai bun" .

RĂNIŢII
CRUCEA ROŞIE ROMÂNĂ *)

. . . Şi înfig sălbatic dinţii în buzele lor supte

Şi arse de acelaşi păgân şi groaznic dor,
Şi-i strânge 'n gât fiorul din inimile rupte
Mai mult de deznădejdea că nu mai pot să lupte
Decât de suferinţa ce o simt în trupul lor,

Căci chinul cel mai mare n' a fost doară nebuna

Durere care geme din trupul schingiuit
Ci norii, norii vajnici, care veneau într 'una
Din patru părţi deodată să 'nghită semiluna,
Şi să le 'nfigă 'n suflet cel mai tăios cuţit. . ;

... Şi nu mai ştiu să plângă si nu mai ştiu să geamă,

Că-i tot mai strâns pe buze al chinurilor grai,
• Noiembrie, 1 9 1 2

68
Şi nu-şi mai ştiu durerea şi nu mai ştiu de teamă
Ci 'n somn vecin cu moartea visează cum îi cheamă
A-tot-Iecuitorul Alah, din zări de Rai . . .

. . . . Au adormit c u toţii ş i ' n colţurile gurii

Le-a 'ncremenit pecetea aceluiaşi amar, -
Dar iată că o voce scurt strigă: " Vin Ghiaurii! . . . "
Şi se deschid iar ochii măriţi de umbra urii
Şi scrâşnetul sălbatic se 'nfige 'n buze iar. . .

Dar când l i se arată în prag Ghiaurii care

Drept arme 'n mâini au leacuri şi ' o oc�ii lor cei blânzi
Î n loc de ură, lacrimi şi milă jertfitoare,
Se liniştesc de parcă's vrăjiţi şi li se pare
Că sufletul li-i seamăn cu al pruncilor plăpânzi

Şi gurile lor arse ca 'n rugăciuni cuvântă:

"
"Alah vă răsplătească pe cât aţi fost de buni ...

Şi-n preajma lor pluteşte acum o rază srantă,

Ce dincolo de patimi şi de credinţi se avântă,
Să 'mpace remuşcarea atâtor morţi străbuni. . .
 LUPUL
- după Ed. Harancourt -

Era sălbatic codrul - un zid de mărăcini

Î i străjuia de-a pururi mocnita 'ntunecime,
Şi-atâtea vremi uitate hrăniră 'n adâncime
De râpi stâncoase viţa bătrânelor tulpini,

Că nu mai ţineau minte, de mult, nici cărturarii

De când jeleau în codru tânguitorii pini, -
Şi nici de câte veacuri vor fi domnit stejarii
Ce stăvileau lumina celui mai aprig soare,

Şi 'mpiedicau aripa celui mai straşnic vânt,

Cu 'mpletoşata coamă a ramurilor care-i
Vegheau j ilava umbră a cruntului pământ

70
Din care nici o vară n' a plăsmuit o floare.
Şi niciodată iarna n'a izbutit să-şi cearnă,
Prin ramurile în care n'a ciripit un grai,
Un strat de nea pe grasul şi negrul putregai

Al frunzelor uscate care-i hrăneau pământul,

În care nu răzbise nici soarele, nici vântul,
Şi niciodată nimeni nu 'ntipărise - un pas.
Ci singura fiinţă în codrul făr ' de glas
Era un lup . . .

De-o sută de ani în toată seara,

Ieşea tiptil din codru să-şi cate o pradă, fiara; -
FIămân� cu limba scoasă, în colţul drept al buzii,
I se zbârlea tot părul şi-i scăpărau ursuzii
Cărbuni din ochi când nara-i, deschisă larg în vânt,
Ori mirosind o urmă de paşi de pe pământ,

Î i prevestea o pradă cu sânge cald; atunci,

Se năpustea să prindă, să sfăşie, să 'nghită,
Orice-i ieşea în cale, - un om, un miel, o vită,
Căci mânca tot, - cadavre de oameni şi de p�ci

Pe care 'n nopţi lipsite de caldă pradă vie,

Le dezgropa, lihnitul, - şi 'n racla azurie,
În care dormeau pruncii iubiţi, cernite mame
Găseau doar oase frânte de fioroasa foame
A lupului. . .
S e tângui au sătenii în toată dimineaţa:

71
- Ne-a prăpădit! . . .
- Ne pradă ! . . .
- Ş i ne cemeşte viata!
- Mi-a dezgropat copilul ! . . .
. . .
- 1 ar mi-a pent un mie l '. . . .
- Ce-i de făcut? . .
- S ă moară ! . . .
- S ă ne scăpăm de el ! . . .
1
- s'a împlinit acuma ! . . . ş i a pornit tot satul
Ameninţând în chiot de luptă 'ntunecatul
Sălaş al fiarei . . .

Seceri, cuţite, furci, topoare,

Se clătinau pe umeri şi 'n mâini nerăbdătoare
Să izbăvească lumea de-a lupului năpaste.
Dar iată că, în drumu-i, răzbunătoarea oaste,
Se 'mpiedică de-un pustnic bătrân ce-i face semn
Să stea pe loc :
- Ce faceţi? Î n ce păgân îndemn
Vă năpustiţi? . .
- Părinte, ne-a scos din fire fiara! . . .
- Ne pradă şi ne omoară, de-un veac, în toată seara. . .
- L' am osândit la moarte !
- La moarte ! . . .

Dar bătrânul,
Curmându-Ie cuvântul, vorbi, stând drept în drum :
- L' aţi osândit la moarte? Şi nu vă 'ntrebaţi cum
V ' aţi luat un drept pe care îl are doar Stăpânul

72
Ce l'a 'nzestrat cu viaţă cum ne-a 'nzestrat pe toţi? . .
0 , voi, drept - făcătorii care osândiţi pe hoţ i
Şi-i jefuiţi de scumpul şi stăntul drept al vieţii
Ca să-şi plătească vina c ' au jefuit drumeţii,

Şi omorâţi pe lupul ce v'a speriat păstorul,

Şi vi se pare vrednic şi bun judecătorul
Ce vă răzbună morţii făcându-se călău, -
Cum nu puteţi pricepe că nu-i cu mult mai rău
Un lup flămând ca omul sătul care omoară
Un lup ! . . .

- L a moarte, lupul ! . . .
..
- Prea, ne-a AIndAarJ lt ,. . ..
- Să moară! . . .
- D ar n' aveţi drept s' o faceţi ! . . .
- ZadamÎcă-i povaţa, -
L' am osândit cu dreptul pe care ni-l dă viaţa! . ..
- Haideţi să-i ţinem calea! ...
- Şi să-I lovim cu toţii ! . . .

- Să ne cruţăm din vreme copiii şi nepoţii

De groaza asta 'n care ne zvârcolim de-un veac ! . . .
- Opriţi-vă! Nu moartea e cel mai vrednic leac ! . . .
Nu osândiţi lihnitul silit să-şi fure hrana,
Dragi oameni buni, prin mine, milostiviţi pe lup ! . . .

Ş i 'ndată bunul pustnic îşi ridică pulpana

Vestmântului să ceară mâncare pentru lup . . .

73
Şi-a mers din uşă 'n uşă:
- Pentr'un flămând vă cer! . . .
Şi tot ce-mi daţi aicea v i s e păstrează în cer ! ...
Iar când bucăţi de carne şi oase i-au umplut
Pulpana 'ntinsă milei creştinilor, tăcut,

Şi singurel bătrânul ţinându-şi strâns povara,

S ' a îndreptat spre codru şi-a stat s'aştepte fiara.
Se 'ntunecase, - lupul venea tiptil şi cum
Simţi o bună pradă în omul de pe drum
Zori rânjindu-şi colţii în crudă bucurie.
Dar când voi să sară pe pustnic, să-I sîaşie,
Dădu 'napoi, ca 'n groază şi se piti în stânci . . .

- D e c e te temi de mine? Hai, vino să mănânci ! . ..

Şi deşertând din poală mâncarea căpătată,
Rămase drept în lună, cu faţa luminată,
Privind cu milă lupul ce nu 'ndrăznea un pas,
Şi prinse iar să-i spună, încet, cu bunu-i glas :

- Hai, lupule, ia-ţi hrana căci eşti flămând, biet frate,

Nu-s din pomana lumii cerşitele bucate
Şi nici a mea nu-i mila, ci Dumnezeu cel bun
Mi-a dat poruncă astăzi să merg să ţi le adun . . .

El, c e din cer veghează c a toţi să' ş i aibă cina,

A îndemnat sătenii să-şi ispăşească vina
Că te-au lăsat să suferi atâţia ani, flămând . . .
Mănâncă ş i de acuma n' ai s ă mai rabzi nicicând

74
Căci voi veni, drag frate, cât voi putea, mereu,
Cu tot ce-ţi va trimite prin mine Dumnezeu.

Şi zi de zi bătrânul a mers priu sat să ceară

Şi a venit statornic, mereu, dar într ' o seară,
Punând pe fruntea fiarei o mână, i-a şoptit:
- Din ce în ce'mi simt pasul mai greu şi mai trudit,
De mâine să vii tu singur în sat după tain . . .

Şi l ' au primit cu cinste ş i l'au hrănit din plin

Şi i-au trecut cu mâna prin păr, zâmbind, bătrân ii
Şi i-au întins copii fărâmi din palma mâinii.

Iar când să plece 'n codru nu l'au lăsat: - Stai, frate,

Ni-s obosiţi dulăii şi turmele la noapte
N'au păzitor; - tu, care eşti frate bun cu câinii
Stai să le-ajuţi odihna făcând de strajă stânii,
Şi Dumnezeu te-ajute, căci faci o faptă bună...

Şi-a stat de veghe lupul cu botu' întins spre lună . . .

75
 PASTEL

Sus, pe culmea, dealului,

Î n apusul soarelui,
Tot mai albe-s căile
Tot mai negre văile.

Culmea cum se 'ntunecă,

De pe ceruri lunecă,
Adumbrind pământul,
Cum îi poartă vântul,
Nouri de aramă,
Dunga de-şi destramă,

În val de rumeni fulgi

Ce se 'nşiră 'n dungi
Tot mai rare în zare,
Până cad în mare.

Iar pe al apelor cuprins

Poartă vântul joc întins:
- Joacă unde 'n salturi creţe,
De le schimbă 'n fel de feţe
Şi le poartă 'n boare caldă
Pân ' departe să le piardă, -

Şi le poartă 'n boare dulce

Pân ' departe să le 'ncurce
Scânteierea feţelor,

76
Î n desimea cetelor,
Ce astupă zările -
S ' odihnească zorile.

Zările s' or limpezi

Zorile când s' or trezi
Să aprindă făclele
S ' ardă 'n pară apele.

FLORI TÂRZII

Tufănele, flori târzii,

Nu vi-i dor, jale nu vi-i? -
Că de mult s' au scuturat
Toate florile din strat,
Şi aţi rămas singure voi,
Să vă bată vânt şi ploi ! . . .

- D e ni-i jale, ori ni-i dor,

Spună-ţi ţărna din răzor
Spună-ti glia ce se-adapă
Cât din lăcrămi, cât din apă,
De când vitrega de ploaie
De podoabe ne despoaie -

Şi mai spună-ţi asprul vânt,

Ce ne 'ndoaie la pământ,
Câţi boboci ne-ajunşi în floare
Mor cerşind un strop de soare . . .

77
 CE SPUNE MAREA
(Fragment)

. . . Şi-ţi pare uneori c'aevea sunt voci care vorbesc şi

cheamă
Sau plâng în lung suspin şi roagă în şoapte stinse
de teamă,
Iar alte ori se 'nverşunează în grai tăios, răzvrătitor,
Ca iar apoi să prindă-a spune vr-un basm duios,
legănător

Şi mai ales în fapt de seară, când prind în zare să

De par că's una cer şi apă, din zvonul valurilor line
se 'mbine
Se 'nfiripează mii de graiuri ce fermecate basme
spun
Din vremea 'n care 'n fundul mării era palatul lui
Neptun

78
Iar când, răsfrânte 'n luciul mării, a stelelor făclii
răsar,
Parcă te aştepţi să- I vezi în carul cel tras de cai cu
nara'n j ar
Cum trece în zbor vrăj it de valuri ...

Şi 'n nopţile când nouri negri fantastic prin văzduh

se-avântă,
Atunci pe 'ntreg întinsul mării fierb clocote ce
te' nspăimântă
Şi valurile mari, ce 'n hohot de urlete sfăşietoare
Se sparg de ţărm, îţi spun povestea luntraşului ce
'n valuri moare,

Îţi spun de cel din urmă vaiet al sufletului chinuit. . .

Iar când p e o clipă se alină, murmurul valurilor
spune
De cel din urmă gând în viaţă, de cea din urmă
rugăciune
Ce o spune şoapta celui care se vede prins în mreaj a
morţii
E clipa sfântă, cea din urmă, 'n care-şi vede în
pragul porţii

Nevasta cu copilu 'n braţe, copil ce-o creşte fără

tată,
Cum roagă cerul pentru dânsul plecat pe marea
zbuciumată.
Şi iar începe mai sălbatic pustiul hohot, ca nebune

79
Aleargă valuri uriaşe şi zbuciumul sălbatec spune
De zbuciumul femeii care aleargă ţărmul aşteptând.
De plânsul ei nebun când frica îi fulgeră pustiul
gând
Că el e mort. . .

Mai spune zbuciumul de valuri în nopţile întunecate

Poveşti în care pier corăbii cu mii de oameni
încărcate
Într 'un ceas rău ... Şi ce amarnic suspină marea
' ntreagă când
Povestea valurilor spune de mame care mor
strângând
Copii la piept. . .

Mai spune marea în nopţile când ţi se pare

Că tot văzduhul geme'n crunta, năprasnica
înverşunare,
De basme 'n care flăcăi mândri pornesc trimişi în
largul mării

Să fie pavăză dreptăţii şi scut de ocrotire ţării

Ce-i vrednică de biruinţă . . .
Şi luptă crunt, roşind în sânge
Seninul apelor albastre şi parcă întreg văzduhul
plânge
Spunând de vaietele câte muţesc în bubuit de
tunuri . . .

80
 MUNCA

Se sfărâmă pământul sub săpile-ascutiţe,

Şi mâinile vânjoase de săpi parcă-s lipite
Aşa-s de înc1eştate în ritmica ' ncordare . . .
Pe frunţi ş i piepturi goale curg râuri d e sudoare.

Se sfărâmă pământul. . . o, câtă zbuciumare

Sub frunţile 'necate în râuri de sudoare,
Şi câtă mută rugă 'n privirile aţintite
De parcă cer poveţe ţărânei răscolite.

Pământul, el li-i cartea de 'ndemnuri şi povaţă

Nădejdea şi răbdarea din el, prin el, le 'nvaţă
De au rămas prin veacuri mereu neobosiţi.
O brazdă-i dată gata, - ei uită că-s trudiţi
81
Şi sapă înainte, de-un gând călăuziţi
Că truzile 'ngropate sunt sâmburi sfinţi de viaţă.

ROBIE

Se 'ncearcă mierla 'n cuşcă să-şi amăgească dorul

Cătând c' o ftuturare de aripi să-şi ia zborul,
O clipă doar, şi cade uitându-se cu jale
La firele de sânnă ce-i stau duşmane 'n cale.

Se uită, mai zbârleşte din când în când din pene,

Î şi ciuguleşte trupul slăbit, şi 'ncepe alene
Parc'ar cânta în silă, o tristă melodie
Ce-a învătat-o 'n lunga, pustia ei robie.

O 'ncepe, iar o lasă, şi cântecul se pierde, ­

Ea şi-a adus aminte, cântând, de codru verde,
Şi toate acum le uită, cum prinde 'nviorată
Să' şi cânte draga doină în codru învăţată.

Şi-atât o 'mbată versul de triluri lungi, aprinse,

Că şi-au uitat robia aripile destinse
Şi parcă 'ntreagă zboară, uşor, în dulci vrăjiri
Spre-un cuib din care-o cheamă plăpânde ciripiri.

82
 VINE TOAMNA

Veştejite flori de crin,

Vine toamna vine,
Şi cu freamătul ei plin

De obidă şi suspin,
Ne alungă din grădini
Fluturi şi albine.

Vine crivăţul hain.

Să vă bea potirul, -

Veştej ite flori de crin,

Vine crivăţul hain,

Să vă sece pe deplin
Din potire mirul. . .

Vine aprigul şuvoi,

Biete flori plăpânde,
Vine aprigul şuvoi . . .

Şi veţi adormi ş i voi,

Veţi dormi visând un roi
De albini flămânde ...

83
 SECERIŞUL
(După Verlaine)

I -atâta strălucire pe lanurile coapte,

Şi-atât de albă-i ziua ce râde asupra lor,
Că 'n umbră vezi răsfrângeri de rază viorie, -
Se avântă mii de seceri prin grâu şi cem în zbor
Din orbitorul sc1ipăt, o pulbere aurie.

Şi vântul poartă 'n câmpuri un imn de sărbătoare:

E sfăntul cânt al holdei ce şi-a 'mplinit menirea,
E sacrul imn al pâinii ce ' 1 cântă 'ntreaga fire
Iar soarele ascultă şi-şi creşte strălucirea.

0, dă-ne soare, Doamne, şi dă-ne ocrotire ! . . .

Şi plăsmuieşte viaţa 'n seminţele din spice,

Şi grijă ai de pâinea cea zilnică, şi harul
Ţi-l dă să pârguiască şi viile, - căci mare
Pomană li-i la unii să-şi poată avea paharul
Ce dă putere mâinii şi grijilor uitare.

Acesta este trupul şi sângele meu, luaţi-/!"

"

Şi 'n nafura şi 'n vinul din sfintele potiruri

E grâul şi e viţa ce le-au muncit acei
Care-şi plătesc vieţii pe cel mai sÎant din biruri . . .

Şi ocroteşte-i, Doamne, ş i satură-i p e e i . . .

84
 HAI, NANI, NANI, LUMINA MAMII
Cocuţei

Să-ţi cânt şi 'n seara asta lumina mea, să'ţi cânt,

Dar uite 'ncep un cântec şi altu 'mi vine 'n minte
Şi acela, draga mamii, e fără de cuvinte
Şi plânge aşa cum plânge cumplitul ăst de vânt. .

Hai nani . . . nani . . .

Să-ţi cânt, lumina mamii, ş i i ar încep ş i iar

Cuvintele ' şi pierd şirul că vezi în astă seară
E-atât de-amarnic basmul ce-l spune vântu-afară
De parc 'ar plânge 'ntregul săracilor amar. . .

Dar tu aştepţi un cântec, că tu c e ştii d e vânt,

Şi ce să ştii ce spune 'n amarnica-i poveste? . .

85
0, tu nu poţi pricepe nimic din toate-aceste.
Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt. ..

Hai nani, nani

Lumina mamii. ..

Şi iar rămân de parcă nu mai găsesc cuvânt

Din tot ce-ţi spun alt'dată în cântecele mele,
Şi feţi frumoşi şi zâne şi cer şi flori şi stele
Şi-au amuţit povestea de parcă nu mai sunt. ..

Hai nani, nani . . .

Adormi în caldu-ţi leagăn, lumina mea, ş i taci,

Nu-ţi pot cânta şi încă nu eşti destul de mare
Ca să-ţi pot spune basmul cel nesfârşit în care
Se sting de frig şi foame copiii cei săraci. ..

S-A DUS ŞI NOAPTEA ASTA

Lui Mihnea

S ' a dus şi noaptea asta,

Din toate cea mai rea,
De ţi-ar fi luat cu ea,
Şi boala, dragul mamiiL .

P e negrele-i aripi
S 'o ducă pe vecie,
Departe 'n vr'o pustie

86
Unde nu sunt copii.
0, culcă-te frumos,
Şi 'nchide-ţi ochişorii,
Şi astăzi poate zorii
Ţi-or fi mai priitori,
Că uÎte-i vin acum
Să-şi râdă în fereastră,
Lumina lor albastră,
Lumina lor de 'ndemn . . .
*

0, zori albaştri, voi,

Ce deşteptaţi grădina,
Scăldându-vă lumina
În roua de pe flori,

Vă pogorâţi senini,
A-tot-luminători,
Să aibă muncitorii
Din toată lumea spor...

Zâmbiţi alintător
În orişice fereastră
Că mulţi bolnavi şi-adastă
Izbava de la voi ! . . . .

Şi-n suflete sădiţi

Răbdarea şi credinţa
S ' aline suferinţa
Ce plânge pe pământ.. .

87
Şi vă trimiteţi blând
Albastrele aripe,
Un zâmbet să 'nfiripe
. casa noastră azl. ,. . . .
Ş l-n

0 , de-aţi putea, zori buni,

Să mi-I scăpaţi de boală,
Să-I văd azi că se scoală
Şi umblă cătinel. . .

I ar mâine când veţi sosi

Drumeţi de piază bună,
Să râdă împreună
Cu florile şi el ! . . .

88
 SCHIŢE
Cocuţei

Mama ţese, Puiu doarme,

Cloşca moţăie sub pat,
Fără glumă, 'n casa asta
Nu găseşti un colţ de stat!

Patu-i plin de ţoale, masa-i

Numa blide, - ce te faci?
Spui o vorbă - scoli copilul !
Mama-ţi face semn să taci.

Dar şi-a luat frumos tăbliţa

- Şi în loc de masă, un
Scăunel cu trei picioare
Şi drept scaun un ceaun,

Şi-şi visează - pe când mama-i

Scrie 'ncet, tr�murător, -
O catedră şi un scaun
Ca la domnu 'nvătător.

II

Au plecat la câmp părinţii

El a dat grăunţi la pui,

89
Şi-acum bate de nădejde
Două scânduri într 'un cui.
Ei ! de-ar fi Grivei acuma

Nu i-ar fi urât deloc,

Cum mai petreceau de bine,
Ce mai larmă, ce mai joc !

Dar e aproape o săptămână

De când sprintenul Grivei
Şi-a uitat în groapa-i neagră
De copii şi de cătei . . .

Şi oftând aşază 'n cruce

Scândurile prinse 'n cui
Şi se duce s' o înfigă
Colo 'n deal pe groapa lui . . .

In

Tata taie, mama strânge

Lemnele din jur, _- şi el,
Rezemat de-o buturugă
Stă posac şi singurel.

I-e urât şi-ar vrea să plângă

Dar îi vine un gând viteaz:
Cum să plângă el degeaba
 A d l-atata
C an · A treabă azl· .I . . .
Ş i c ' o ţandără 'ndoită
Ce-i închipuie-un topor,
Ciocăneşte 'n buturugă
Ca un om ce are zor...

IV

Mama-i dusă'n târg şi tata-i

După treburi - el stă jos,
Şi cu fruntea strânsă'n palme
Plănuieşte-un joc frumos.

O, ar şti el să se joace
De-ar avea cu ce, dar faci
Jucării din ce-ţi dă mâna
Când părinţii sunt săraci.

Ca un om ce-şi ştie rostul,

Roboteşte-acum tiptil:

Într' o ladă hârbuită

O să-şi facă "motobil"
Scăunelul mic e " capra"
Şi ulciorul e "motor" . . .

S ă mai spună şi-azi părinţii

Că nU-l· "mare" PUlU 1or .I .. .
.

91
 v

Şapte ani trecuţi, ochi negri,

Şi-o minune de păI creţ,­
Drept veşminte o ie lungă
Strânsă 'n brâu cu 'n sorţuleţ.
Tata-i mort de mult şi mama
Spală rufe boiereşti,
Casa lor e-o bojdeucă
Cu muşcate la fereşti.

Azi e zor,. şi puica mamii

O ajută, - i-a cărat
Apa la cazan şi focul
L' a făcut şi-a măturat,
A turnat la păsări apă
Şi fiertură a pus la foc
Şi i se cuvine acuma
Drept odihnă - un pic de joc -

Dintr 'un băţ şi nişte zdrenţe

Strânse mototol pe el,
Şi-a lacut o păpuşică
Şi-i vorbeşte 'ncetinel,

Şi se face c'o hrăneşte

Dintr 'un ciob, şi-i spune - "vezi
Tu le ai de-a gata toate,
Nu ca mine - să lucrezi !

92
Haide-acuma fii cuminte
Şi donni singură că eu
Nu pot să te legăn, - focul
Trebuie să-I dreg mereu,

" Şi cazanul cela, Doamne

Trebuie mereu umplut,
Şi-apoi mama tot mă ceartă
. ,
Că mmlca n am făcut ,. . . .
.

,,Fii cuminte, fata mamii

C ' am să-ţi cumpăr, zău, să ştii,
Când vei fi ca mine, mare,
Şi rochiţi şi pălării,

" Şi-o păpuşă şi un leagăn

Şi bliduţe mici de fier,
S ' o hrăneşti şi să ţi-o legeni
Ca o fată de boier. . . "
.

93
 PE MUNTE

Pe munte sus, cărarea

Î şi curmă şerpuitul,
Căci se îneacă 'n plaiul
Cuprins de băIării
Crescute împrejurul ruinelor pustii
În care, din icoană-i, visează
Răstignitul.

Paragina 'nverzită ' şi trimite

Credincioşii,
Prin zidurile negre
Căzute la pământ
Vin păsări de se 'nchină
Cu rugătorul cânt.
94
Înveşmântaţi de rugă
Vin fluturi-cuvioşii.
Şi flori crescute 'n umbră
De vatră pustiită,

Tămâie sunt şi smirnă

Uitatului altar -
Iar vechile ruine
Mereu mai negre par
Cum anii trec,
Mai deasă paragina 'nverzită . . .

Şi v a veni o vreme
Când n'o mai fi nici semn
Din timpul când ruina
Era altar de slavă-
Câtld săruta pământul
Cu fruntea lui firavă,
Şi ' n lăcrămi spăla chipul
Icoanei vechi de lemn,
Un pustnic,
Care acolo ' şi aflase izbăvirea.

Ci doar vreo păsărică veni-va

Când şi când,
Ştiind din străbuni ce
De pustnicul cel blând,
Să-i ciripească tainic
Un cânt de pomenire.

95
 FLORI DE GHIAŢĂ

Î n raze vii de soare

Fereastra-şi scânteiază
Minunea de podoabă
Ce-a pretăcut-o toată
Î n câmp, cu flori de stele
Şi frunze'n joc de rază: ­
Î ncepe o dimineaţă

De iarna grea, bogată.­

Sclipeşte 'n soare geamul,­
Dar dintr 'un colţ tresare,
De parcă-i prinsă 'n tremur,
O ramură 'nstelată
De lângă ea în lacrămi
Alunecă o floare, -
Şi 'ncet, încet, podoaba
E râu de lacrămi toată. -

Doar într 'un colţ rămas-a

Un petec alb de ghiaţă -
Asupră-i cerceveaua stă cruce
Păzitoare.

Pe când zvântata sticlă

Î n soare se răsfaţă,
De parcă n ' a fost martor
Atâtui plâns de floare . . .

96
 24 IANUARIE
1 859 - 1 9 1 9

Sfânt ne e şi astăzi
Viersul mândrei hori,
Ce 'mpăcase vrajba.
Ţărilor surori.

Î l jucau în gânduri,
Şi-l cântau în joc,
Ca pe cel mai mare,
Şi ajuns noroc.

F ericise o ţară
Cântecul cel nou,
Dar fereau să-I prindă
Văile 'n ecou,

Şi fereau să-I urce

Borile spre munţi,
Căci prea multe gânduri
Lăcrămau sub frunţi, -

Şi fereau să-I poarte

Apele spre Prut:

Căci prea multe inimi

Sângerau sub cnut.
Astăzi munţi şi ape

97
Trâmbiţă 'n ecou,
Hora cea mai srantă
Cântul cel mai nou.

Spun, în freamăt mândru,

Brazii şi Carpaţii :
- Jertfa ce 'nfrăţeşte
Rege şi soldaţi,

Jertfa ce nu-şi cere

Chinului hotar,
Capătă din ceruri
Cel mai mare har, -

V' aţi primit răsplata,

Rege şi soldaţi :
Nu mai sunt hotare
Să despartă fraţi.

Spune Prutu'n versul

Undelor de argint:
Când credinţa-i mare
Visele nu mint, -

Mare-ţi fu credinţa
Vrednicule Crai,­
Azi e fapt temeinic
Visul lui Mihai -
FRUNZULIŢA DE TRIFOI
VERDE ŞI IAR VERDE

Trei voinici au fost plecat

Pe un drum de munte,
Trei voinici, toţi dintr'un sat,
Într' o zi au fost plecat,
Către ţărmi străini de sat,
Soarta s ' o înfrunte.

Şi au mers tăr'de popas,

- Frunzuliţă verde,-
În suiş tăr' de popas,
Ei făceau doar dintr'un pas
Cât fac alţii într'un ceas,
- Frunzuliţă verde ...

Iar când satul a rămas

Doar o pată verde,
Fu şi 'ntâiul lor popas
Şi pe un colţ de stâncă-au mas,
- Frunzuliţă de trifoi,
Verde şi iar verde . . .

Şi-a zis unul către doi

Când au fost masă,
Şi-a zis unul către doi :
- ,,M' am legat să merg cu voi
Dar m ' aş duce înapoi,
99
Căci mi-e dor de-acasă" .
Şi-a zis -unul din cei doi,
- F runzuliţă verde, -
Şi-a zis unul din cei doi:
- "Ce-o vrea Dumnezeu cu noi,
Dar n' oi merge înapoi" ,
- F runzuliţă verde ...

Iar celalt a zis aşa:

Frunzuliţă verde, -
Iar celalt a zis aşa:
- " Dumnezeu facă ce-o vrea,
Eu mi-oi merge calea mea"
- Frunzu liţă verde . . .

Şi p e dată au plecat,
- Frunzu liţă verde,­
Şi pe dată au plecat,
Doi în sus, unul spre sat,
- F runzu liţă de trifoi,
Verde şi iar verde . . .

Şi au mers . cei doi pribegi,

- Frunzu liţă verde, -
Şi au mers cei doi pribegi,
Treisprezece ani întregi,

Şi 'nvăţat-au alte legi

- Frunzu liţă verde. . .

100
Şi apoi trei ani au stat,
- Frunzuliţă verde,-
Şi apoi trei ani au stat,
Într'o curte de ' mpărat,
Robind muncă de argat,
- F runzuliţă verde . . .

Şi au stat aşa trei ani,

- Frunzuliţă verde,-
Şi au stat aşa trei ani,
Şi-au muncit să facă bani,
Dar rămas-au tot sărmani
- Frunzuliţă verde ...

Şi într'o zi de muncă grea,

- Frunzuliţă verde,-
Şi într 'o zi de muncă grea,
Zise unul: - ,,Mult aş vrea
Să mă văd în ţara mea" ,
-F runzu liţă verde . . .

D ar celalt răspunse aşa

- F runzuliţă verde, -
Dar celalt răspunse aşa:
- " Toate sunt din vina, mea,
Că mă paşte o vorbă grea"

- Frunzuliţă verde . . .
- " Dumnezeu ni-i mânios "

10 1
- Frunzuliţă verde, -
,,Dumnezeu ni-i mânios,
Că muncim făr ' de folos,
Şi ne merg toate pe dos"
- Frunzuliţă verde . . .

Şi-au oftat din greu cei doi

- Frunzuliţă verde,-
Şi-au oftat din greu cei doi:
- "Ce-o vrea Dumnezeu cu noi
Frunzuliţă de trifoi,
Verde şi iar verde . . .

$i într ' o zi, cum stau cei doi,

- Frunzuliţă verde, -
Şi într ' o zi, cum stau cei doi,
Veni carte de război
Să-i îmbrace pe amândoi
- Frunzuliţă verde . . .

Şi-au pornit ostaşi acum,

- Frunzuliţă verde,­
Altei ţări ostaşi acum,
Dară nu ştiau nicicum
Încotro şi pe ce drum
- Frunzuliţă verde . . .

Dar în drumul spre război,

- Frunzuliţă verde,-

1 02
Dar în drumul spre război,
Tresărit-au amândoi,
- F runzu liţă de trifoi,
Verde şi iar verde . . .

C ă din c e mai mult mergeau,

- F runzu liţă verde, -
Că din ce mai mult mergeau,
Căile le cunoşteau:
Către ţară se 'nturnau
- Frunzuliţă verde . . .

Şi într 'o noapte s ' au vorbit

- Frunzu lită verde,-
Şi într 'o noapte s ' au vorbit
Şi hoţeşte s ' au pitit
Şi din taberi au fugit,
- Frunzuliţă verde. . .

D ar le-au prins de veste 'ndat,

- F runzu liţă verde, -
Dar le-au prins de veste 'ndat,
Şi cu puştile au dat,
Şi căzu unu' 'mpuşcat
- Frunzuliţă verde . . .

I ar pe celalt l' au legat,

- Frunzuliţă verde, ­
Iar pe celalt l ' au legat,

103
Şi l'au dus drept la 'mpărat
Şi 'mpăratul l'a iertat,
- F runzuliţă verde . . .

Multe face Dumnezeu,

- F runzuliţă verde, -
Multe face Dumnezeu,
Dar i-un bine 'n orice rău
- F runzu liţă de trifoi
Verde şi iar verde . . .

Şi i-a dat cel împărat,

- F runzuliţă, verde,-
Şi i-a dat cel împărat,
Carte să se 'ntoarcă în sat.
Iar pe celalt l'a 'ngropat

- Frunzuliţă verde . . .
Şi-a pornit ca un smintit
- F runzu liţă, verde, -
Şi-a pornit ca un smintit
Ncmâncat şi nedormit
Pân ' ce satul şi-a zărit
- Frunzuliţă verde . . .

Iară când ajunse 'n sat,

- Frunzuliţă verde,­
Iară când ajunse 'n sat,
Ca un fulger a picat

1 04
Vestea că s' a înturnat
- Frunzuliţă, verde ...

Şi într 'o clipă toţi s'au strâns

- Frunzuliţă verde, -
Şi într 'o clipă toţi s'au strâns
Şi femei mij ind a plâns
Întrebau cu glasul stâns
- Frunzuliţă verde . . .

Către cel care din drum

Se 'ntorsese acasă,
Către cel întors din drum
Merse drept şi spuse: - "acum
Sunt şi eu acasă,

"Şi voi spune tot ce vreţi

- Frunzuliţă verde, -
Şi voi spune tot ce vreţi
Dar din tot ce poţi să 'nveţi
Una-i doară mai de preţ",
- Frunzuliţă verde . . .

"Ci voi spune rând pe rând

Pân ' mi-oi face suma,
Vă voi spune, rând pe rând,
Unde-am fost şi cum şi când
Dar să nu uitaţi nicicând
Ce voi spune-acuma" :

105
- Meargă unde şi cum vor
"
Cei de altă lege,
Meargă unde şi cum vor,
Dar Românul e dator
Să nu-şi facă vânzător
Ce i-e dat de lege".

Să nu-şi cate-aiuri noroc

"
- Frunzuliţă verde -
Să nu-şi cate-aiuri noroc,
Ci să-I afle stând pe loc
De-o.fi apă, de-o .fi foc"
- Frunzuliţă verde...

,,Dumnezeu cel bun cu noi

Că pe toli ne vede,
Dumnezeu cel bun cu noi,
Frunzulilă de trifoi
Verde şi iar verde.. . "

TOAMNA

Sunt tot mai multe foi în prag

În fiecare dimineaţă,
Sunt tot mai multe foi în prag. . .

Deschideti uşa binişor

Î n fiecare dimineaţă,
Deschideti uşa binişor. . .

106
Sunt multe care mai trăiau
Când au ajuns la uşa voastră,
Sunt multe care mai trăiau.

Şi e păcat să le zdrobiţi
Căci au murit la uşa voastră,
Şi e păcat să le zdrobiţi. ..

Le daţi în lături binişor

Şi vântul să le ştie seama,
Le daţi în lături binişor,

C ' aşa-i lăsat de Dumnezeu

Doar vântul să le ştie seama
C ' aşa-i lăsat de Dumnezeu . . .

1 07
 DOUĂ PĂSĂRELE
- după Jean Aicard -

Era cândva într ' o vară de secetă grozavă,

Nici spic de grâu pe lanuri, nici rod în pomi şi nici
Un pic de rouă 'n noapte să fie de izbavă
Pârjolului năpraznic - şi păsări mari şi mici
Şi oi şi vaci şi boii piereau pe-un cap, de sete; -
Se pustii se 'n preajmă cuprinsul ca de foc,
Nu mai zăreai prin crânguri o mierlă, un sticlete,
Nici rândunici, nici vrăbii, nu mai erau deloc,

Doar într'un cuib, sub streşini ce dogoreau, pierdută,

Zăcea o rândunică ce nu putea zbura, -
Iar soţu-i, lângă dânsa, şedea cu gura mută,
De grijă, de căldură, de milă ce-i era ! . . .

Şi spuse rândunica, într 'un nămiez: - De-acuma

Simt bine că de sete mă sting; tu, dacă poţi,
Încearcă-te şi pleacă de-mi cată 'n preajmă numa
Un strop de rod, de apă, dacă-i putea să scoţi
Să-mi răcoresc o clipă năduful ce mă seacă
Căci altfel până mâine mă sting de sete, mor! . . .

Şi rândunelul firav ş i e l de sete, pleacă,

De mila rândunicei oftând în tristu-i zbor,
Şi 'n gând, cu dor, se roagă de Dumnezeu să-i scoată,
Un pic de apă 'n cale: - " Eu n'aş gusta deloc,
Ci toată ei i-aş duce-o, sărmana, ca să poată,

1 08
Scăpa şi 'n noaptea asta, i-aş duce-o toată 'n cioc ... "
Şi cum zbura, pe gânduri, deodată se opreşte
Clipind din ochi ca 'n faţa unei minuni cereşti
Căci drept şi verde 'n preajmă-i un pom se desluşeşte
Şi-asupra lui coboară gândind: - " Ce mare eşti
. D oamne ,. . .. ,,
Ş 1. ce puterruc,

Plin de cireşe coapte,

Era întreg copacul. - ,,Acuma pot şi eu
Să-mi astâmpăr puţin foamea şi setea... pân' la noapte
Mai e destulă vreme . . . "
Şi ciugulind mereu,
"
"Dintr'asta că-i mai mare , "dintr'asta că-i mai dulce

În prada lăcomiei mănâncă din destul

Ba chiar îşi pleacă capul pe umăr să se culce
- ,,�m eu destulă vreme pe urmă, că's sătul
Acum, şi într ' o clipă de zbor ajung acasă
Şi îi voi duce 'n gură cât voi putea, şi ei " ...
Şi adoarme şi nu simte că seara 'ncet se lasă
Şi doarme dus pân' noaptea soseşte cu temei . . .

Năuc, în miez de noapte, din somnu-i s e trezeşte.

Şi-ar vrea pe loc S"ă plece, dar ceru-i plin de nori
Şi plânge şi se roagă - "Tu, Doamne, mi-o păzeşte
Cu mila ta şi adu-i mai grabnic bunii zori " . . .
Ş i 'n zori, ciupind din fugă două cireşe coapte,
Şi umplându-şi bine gura pomi nebun în zbor, -
Dar prea târziu ajunse căci soaţa-i peste noapte

1 09
Murise aşteptându-i doritul ajutor! . . .
Şi plânse rândunelul nemângâiat o viaţă
Până s'a stins de jale în cuibul lui pustiu.
Iar vina lui rămase în lume de povaţă:

Zadarnică e mila ce vine prea târziu.

UNUI STEJAR

La crucea dintre drumuri te-ai pomenit crescând,

O fi un veac de-atuncea, o biată rămurea
Erai, şi-ţi era teamă de lumea ce trecea,
Căci mulţi dintre drumeţii ce n' aveau zor de drum
Crestat-au cu briceagul în trunchiul tău plăpând

Şi nu le era milă şi nici le da în gând,

Cum vânturile toate îşi răzbunau pe tine, -
Că poate-or fi mai bine să-ţi pună vr ' o proptea
Acum ţi-au pus o tablă
Şi 'n slove mari pe ea,
Sunt scrise toate patru cătunele vecine.

Şi tu le arăţi calea drumeţilot străini,

Şi te cunosc copiii câţi sunt în patru sate,
Şi le eşti drag de parcă în tine îşi văd strămoşii
Şi nelipsit ţi-i chipul din câte le spun moşii
Căci vezi, tu le-ai fost martor în câte drumuri, toate .. .
Şi ai crescut aicea,

1 10
Î ncet, încet aşa, -
Fără să-ţi spună nimeni cuvânt de mângâiere
Şi mult ai plâns pân' trunchiul plăpând a prins putere.
Şi-au început să vie în zilele de vară
La umbra ta drumeţii, spunând de câte 'n lume
Şi de la ei aflata-i că ai şi tu un nume,
Bătrânule stejar. . .
" "

Odată într ' o seară,

Abia crescuseşi mare,
Venea pe drum o fată plângând
Şi s'a oprit,
Şi-a stat întreaga noapte bocind în gura mare, ­
Şi-apoi târziu, spre ziuă, cu glas mai potolit
A prins să'ngâne un cântec .. .

Şi-atunci "întâia oară

Ştiut-ai că sunt inimi ce pot răbda dureri
Mai mari decât a tale când te 'ncrestau drumeţii,
Şi dor mai rău ca vântul
Şi de cât toţi nămeţii,
Şi ai ştiut atuncea întâi că sunt şi 'n lume
Copii cari crescut-au lipsiţi de mângâieri . . .

Ş i apoi de-atunci încoace te-ai oţelit văzând

Câte dureri în lume, cât plâns şi câtă luptă. . .
Ţi-aduci ş i acum aminte de prunci cu faţa suptă,
Şi de femei speriate, îngrămădiţi de-a valma
Cu lucruri de-ale casei, în vremuri de băjenii,

111
Când hoardele duşmane goneau spre munţi
Şi parcă simţi şi acuma,
Deşi cam mulţi sunt anii,
Când pentru 'ntâiaşi dată au fost trecut duşmanii,
Cum te-a durut în creştet şi cum te-ai strâns de groază
Dar nu mai era teama că s'ar lega de tine
Ci te gândeai la pruncii rămaşi în slabă pază
A braţelor bătrâne . . .

Şi cât de bucuros
Te ai fi plecat atuncea să te doboare jos
De-ai fi putut cu asta să domoleşti vrăjmaşii. . .
Şi c u cât drag, bătrâne, te-ai fi plecat securii
Î n timp de răsmeriţă să dai un ajutor
Acelor ce-şi dau viaţa pentru pământul lor. . .

0, parcă-i vezi şi-acuma, aidoma, pandurii. . .

De und' s ă l e poţi spune pe toate în de rost? . .
Văzut-ai ş i ţiganii în timpul dezrobirii,
Treceau pribegi în cârduri urmând blestemul firii
De-a nu-şi avea pe lume nicicând un adăpost ! . . .
Şi-ţi mai aduci aminte ş i de haiduci, ţi-erau
Atât de dragi ! . . .

Din treacăt rupeau câte o frunză,

Şi-aşa cântau de jalnic . . .
Şi te durea c ă n'ai
Puteri să le poţi face vreun rost să se ascunză;
Treceau doinind spre codri pe cai ce păreau zmei

1 12
Şi 'n viersul lor tu parcă îţi regăseai copila
Care a venit odată de te-a 'nvăţat ce-i mila,
Şi te-a 'nvăţat, atuncea întâi, din cântul ei,
Câtă durere poate să 'ncapă într 'un suflet. . .

1 13
 BLESTEMUL AURULUI

o pădure fennecată
De o zână fără seamăn,
Pe al cărei frate geamăn
Î l furase nişte zmei; -

Şi creşteau, din vraja ei,

Î n pădurea ceia toată,
Pomi cu frunza răspicată,
Cum e gheara de balaur,

Şi cu florile de aur
Pilduind durerea ei:
Fratele răpit de zmei.
Iar la florile aceste

Se ştia numai din veste,

Că 'n pădurea fennecată
De intra un om vreodată,
Ştie-l Dumnezeu de sus

Î ncotro s' o mai fi dus,

Că nici zborul vântului
Nu mai da de urma lui
Şi, pe vremea care o spun,

Se ivise un biet nebun,

Care 'n patima smintirii

1 14
Avea darul proorocirii,
Iar pe vremea cei a încă
Nicio apă, nicio stâncă,
Nu purtau în sânul lor

Aurul strălucitor,
Nu i se ştia, pe lume
Nici de faţă, nici de nume.
Iar prorocul cel smintit,

Într ' o zi către asfinţit,

Când sclipeau mai mult în soare
Înspicatele ogoare,
Spuse, arătând multimii

Frumuseţea strălucimii,
Că e scris de mult în stele
Că sclipiri cum sunt acele
Vor aduce 'n lume odată

Mult amar şi multă pată.

Oamenii de atunci, pesemne,
Nu credeau în sorţi şi semne,
Că din câţi erau niciunul
N' a crezut ce-a spus nebunul;

Doar un biet moşneag îşi dete

Peste cap rarele-i plete
Pomenind către o fată

1 15
De pădurea fermecată
Unde se zvonea că's flori
Ce lucesc parc'ar fi sori.

Şi apoi vremea şi-a urmat

Mersul ei cel necurmat,
Anii câţi nu-i ştiu anume
Dar nu mai erau pe lume

Nici nepoţii celor care

Mai băsmeau de o zi cu soare
Şi de-un biet nebun uitat
Ce zvonise de un păcat,

Iară de-a pădurii veste

Se şoptea ca de o poveste.
Ci pădurea fermecată
Î nflorea în aur toată,

Căci era mereu vrăj ită

De o zână necăjită
Ce-şi jelea de veacuri dorul
Să-şi mai vadă frăţiorul.

Iar la zmeii răpitori

Gearnânul tristei surori
Ziua şi-o trăia tânj ind,
Noaptea şi-o dormea mijind,
Că-i era fri că mereu

116
Să nu-l spintece vreun zmeu.
Ci într' o zi, veni 1 a zmei
Unul ce-aducea cu ei,
Dar era mai mic la trup,
Şi avea ochii ca de lup,

Iar în frunte răsărit

Un corn negru ascuţit.
Ce-au vorbit, ce-au ticluit,
De băiat s' au fost ferit,
Dar pe seară l' au chemat

Şi frumos l -au întrebat

Să le spună dacă vrea
Să-I prefacă 'n păsărea,
Şi să meargă 'n zbor o dată
La: pădurea fermecată,

Să le aducă lor o floare

Din cele strălucitoare.
Iar băiatul socotea
Că de o spune da ori ba,
Zmeii tot pe voia lor

Au să- I facă zburător, -

Şi atunci cel care venise, ­
Era dracul pasă-mi-se, -
I-a suflat odată 'n ochi,
Cum se suflă de deochi,

1 17
Şi băiatul, mort de frică,
S 'a schimbat în păsărică,
Iar un zmeu din cei de faţă
A fost luat un fir de aţă

Şi a legat-o de un picior.
Şi-a plecat bietul fecior:
Nouă zile încheiate
Făcu calea jumătate,

Şi apoi nouă zile iară

Aripile îl purtară
Peste munţi fără cărări,
Peste adormite mări
Peste codrii făr ' de viaţă,

Dus de firul cel de aţă

Precum duce vântu'n zbor
Un biet fulg neştiutor, -
Căci lui nici prin gând nu-i da
Că spre soră-sa mergea.

Şi 'ntr ' o lungă zi, pe seară,

Se simţi că 'n zbor coboară,
Şi se pomeni deodată
În pădurea fermecată.

Şi atât de peste fire

Era mândra strălucire,

118
Că el bietul şi-a uitat
Ce poruncă l' a mânat,
Ci sta locului de parcă,
N' avea să se mai întoarcă,

Şi privind i se părea
Că simtirea şi-o pierdea:
Iar când ochii s' au dedat
Şi-a văzut ce chip ciudat

Aveau florile acele,

Unde l'a cuprins o jele
De-i părea că niciodat'
Ca atunci n' a mai oftat. . .

Ş i mult poate că mai sta

Târiguindu-şi soarta grea
Dar simti că- I strânge o dată
Ata de picior legată,

(Că vezi zmeii ştiau bine

Drumul tot pe unde vine
Şi firul de la picior
Era dus de voia lor)

Şi atunci şi-a 'ntins cu frică,

Slabul gât de păsărică,
L' a întins, s' a încordat,
A smuls floarea şi a zburat.

1 19
Dar în zborul ăst de acum
Către nouri şi-a luat drum
Doar un suflet dezlegat
De obidă şi păcat.

Ci el numa ce-a pornit

Şi a şi căzut trăsnit
Căci un arc, întins de o mână
Îndemânatică, de zână,

A ţintit făr de 'ndurare

Păsărica răpitoare,
S 'a dus vajnica săgeată,
De o soră îndreptată

Drept în inima, pe care

O iubea mai mult sub soare.
Şi în faţa zânei, drept,
Cu săgeata 'nfiptă 'n piept,

Căzu biata păsărică

Fără zbucium, fără frică, -
Doar n' avea cum să mai ştie
Trupu-i ţeapăn pe vecie

Nici de jale, nici de dor,

Nici de frica zmeilor.
Iar când zâna s' a plecat
Către hoţul săgetat

1 20
Şi i-a smuls dintre aripioare
Arma cea ucigătoare,
A ţâşnit din mica rană
Sânge mult ca dintr ' o vrană

Şi din aburu-i uşor

S 'a făcut apoi un nor
Care'n lăcrămi împrăştiate
A stropit florile toate.

Iară capul mititel

Prinse 'n tremur uşurel
Să se 'ntindă şi să crească,
Fulgii să şi-i risipească,
Până ce în loc de pene

Se iviră mândre gene

Şi doi ochi frumosi şi o gură
Frumoasă peste măsură
Şi întreg s'a prefăcut
Chipul fratelui pierdut.

Şi-atunci zâna 'nspăimântată

A răcnit numai o dată,
Şi apoi buzele-i albite
Se mişcară pe şoptite,

Ochii tulburi au privit

De trei ori spre răsărit

121
Şi apoi şi ochi şi şoapte
S 'au întors spre miazănoapte
Iară mâna ei cea dreaptă
Plăti faptă pentru faptă

Î mplântând săgeata drept

Unde bate viaţa 'n piept.
Şi a venit atunci un vânt,
Făr' de seamăn pe pământ,

Şi smulgând floare de floare

Le-a pornit apoi să zboare,
Şi le-a dus până la una
Peste mări şi ţări furtuna, -

Ridicându-Ie în cete,
Coborându-Ie 'mprăştiete,
Şi Iăsându-Ie să cadă
Când pe munţi plini de zăpa�

Când pe şesuri, când pe stânci,

Când pe mările adânci.
Iară după ce cădeau
În adânc uri pătrundeau

Şi apoi din floricele

Se schimbau în străturele
Şerpuite pe sub glie
Într ' o pulbere aurie

1 22
Şi-apoi pulberii aceste
1 s ' a dus de atuncea veste, -
Că de atunci sub munţi şi ape
Se duc oamenii s'o sape

Şi se-omoară cercetând
Şi o cumpără, şi o vând
Şi o schimbă 'n fel de feluri,
Şi pornesc sfezi şi măceluri,

Şi de aur ahtiaţi
Se omoară fraţi pe fraţi,
Că-i împinge la păcat
Un blestem nedezlegat

123
 CUPRINS

Partea a - I - a
PENTRU COPIII MICI

Moş-Crăciun către copii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

De ajunul Crăciunului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Moş Crăciun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Copiii către Moş Crăciun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
O fetiţă cuminte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Căţeluşul şchiop . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Cloşca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Bondarul leneş . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Motanul pedepsit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Nelu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Tanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Sfatul degetelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
Gândăcelul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19

1 24
Ce spune cucul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Puşculiţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
De ziua mamei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
. .

în Duminica Floriilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
în ajunul Paştelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
în ziua de Paşte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
într-o zi de Paşte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Puişorul moţat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Şoricelul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Şireata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Doi fraţi cuminţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
Un porumbel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
Sticletele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
Rândunica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
Vrăbiile 40
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

"
De spus la jocul " De-a ascunsul . . . .. . . . . . . 42
Sfârşit de vacanţă 43 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

într- un ghiozdan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
Cocoşelul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
Doi prieteni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
Licuriciul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
Micul vânător . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
Bobocica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
Visul lui Viorel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62

125
 Partea a - 11- a
PENTRU COPIII MAI MARI

Să nu plângem . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
Răniţii. Crucea Roşie română . . . . . . . . . . . . . . . . 68
Lupul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
Pastel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
Flori târzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
Ce spune marea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
Munca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
Robie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
Vine toamna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , . . . . . . . 83
Secerişul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
Hai, nani, nani! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
S-a dus şi noaptea asta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
Schiţe . . . . . . . . :. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
Pe munte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
Flori de ghiaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
.

24 Ianuarie .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
Frunzuliţă de trifoi .. . . . . . .. .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
.

Toamna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . 1 06
Două păsărele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 08
. .

Unui stejar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 10
Blestemul auruluÎ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 14

1 26