Sunteți pe pagina 1din 1

12 motive să

iubim primăvara
Undă verde de la știință
Fiecare anotimp își are fanii săi. Unora le place căldura aurie a verii, cu aerul de
vacanță și relaxare care ne îmboldește să pornim spre munte sau mare. Alții iubesc
toamna bogată și colorată, foșnetul frunzelor ce se cuibăresc în iarbă și susurul ploii
care bate la geam. Mulți se bucură de prima zăpadă, de albul imaculat al iernii și de
clinchetul clopoțeilor de sărbători. Însă majoritatea acceptă fără rezerve bucuria
proaspătă și parfumată a primăverii. Dacă surorile ei din calendar au plusuri și
minusuri, primăvara e răsfățata care are parte de multe aprecieri și prea puține
reproșuri. Drept dovadă că nu greșim, vin mai multe motive dovedite științific, care
ne demonstrează că primăvara își merită pe deplin statutul privilegiat în sufletul
nostru.

1. Temperatura nu ne dă nici febră, nici frisoane


După atâta frig și ceață, vorba poetului, soarele blând al primăverii ne scoate din
amorțeală. Putem pune la loc în dulap paltoanele și jachetele groase, pe care le-am
cărat în spate până acum. Majoritatea oamenilor se simt cel mai confortabil la
temperaturi cuprinse între 15 și 25 de grade, adică exact zona în care acționează
mercurul termometrelor în perioada primăverii. Organismul nu mai consumă din
resurse pentru a se încălzi și nici nu este copleșit de căldura excesivă.

2. Ziua crește, noaptea scade


După echinocțiul de primăvară, care se produce în preajma datei de 20 martie și
marchează începutul primăverii astronomice, soarele rămâne tot mai mult timp pe
cer. Asta înseamnă mai mult timp pentru a fi activi și a realiza ceea ce ne-am propus.
Un studiu realizat în 2016, de un grup de studenți de la Universitatea din Brigham,
arată că starea de confort psihic a oamenilor este direct proporțională cu perioada în
care ne bucurăm de lumina soarelui.

S-ar putea să vă placă și