Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept civil - - Admitere la INM şi admitere în magistratură - 25 septembrie 2022 Grila nr.3
1 Contractul de vânzare:
A. este nul absolut dacă prețul este fictiv;
B. când are ca obiect o moștenire poate conține o clauză prin care este înlăturată obligația vânzătorului de a
garanta calitatea sa de moștenitor;
C. care conține stipulația prin care obligația de garanție contra evicțiunii a vânzătorului este înlăturată,
presupune ca, totuși, în cazul în care cumpărătorul a fost evins de întregul bun sau de o parte îndeajuns de
însemnată, acesta să poată obține de la vânzător restituirea prețului, chiar dacă cumpărătorul și-a asumat
riscul producerii evicțiunii.
Răspuns: B
2 În cazul condiției suspensive:
A. atunci când aceasta produce efecte retroactive, actele încheiate de proprietarul sub condiție suspensivă
sunt valabile și, în cazul îndeplinirii condiției, produc efecte de la data îndeplinirii acesteia;
B. partea în al cărei interes exclusiv a fost stipulată condiția poate renunța unilateral la aceasta, anterior
îndeplinirii ei;
C. preluarea datoriei care este afectată de condiție și care a fost convenită cu debitorul își va produce efectele
numai în cazul în care creditorul își dă acordul.
Răspuns: BC
3 Este indivizibilă:
A. obligația persoanelor care răspund împreună pentru comiterea unei fapte prejudiciabile în temeiul
răspunderii civile delictuale;
B. obligația de a executa prin echivalent o obligație indivizibilă;
C. obligația de garanție contra evicțiunii între debitori.
Răspuns: C
4 În cazul contractului de mandat:
A. fără reprezentare, o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte
părţi, numită mandant, şi îşi asumă faţă de terți obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terții
aveau cunoștință despre mandat;
B. creditorii mandatarului nu pot urmări bunurile dobândite de acesta în nume propriu, dar pe seama
mandantului, dacă mandatul fără reprezentare are dată certă şi aceasta este anterioară luării oricărei
măsuri asigurătorii sau de executare;
C. cu reprezentare, mandantul va restitui mandatarului toate cheltuielile avansate de acesta din urmă pentru
executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor.
Răspuns: AB
5 Creditorii personali:
A. ai unuia dintre soţi nu pot urmări bunurile comune ale acestora;
B. ai succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor;
C. ai unui coproprietar nu pot să intervină în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor.
Răspuns: AB
6 În materia prescripţiei extinctive:
A. renunţarea la beneficiul prescripţiei, făcută de unul dintre debitori, produce efecte și în privința codebitorilor,
în cazul obligaţiilor solidare;
B. părţile care au capacitatea deplină de exercițiu pot, prin acord expres, să convină asupra unei clauze
contractuale prin care declară drept imprescriptibilă acţiunea în anularea actului juridic în caz de violență;
C. când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care
fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima
prestaţie devine exigibilă.
Răspuns: C