Ministerul Educatiei,Culturii si Cercetarii a Centrului de Excelență în Energetică și

Electronică

Portofoliul
La chemie

A elaborat:Verlan Stanislav
A verificat:Perciun Natalia
 Compușii anorganici

Compușii anorganici sunt substanțe chimice care nu conțin legături chimice între
atomi de carbon și hidrogen (C-H), și pot fi alcătuiți din elemente sau grupuri de
elemente din tabelul periodic. Aceștia pot fi clasificați în mai multe categorii,
printre care se numără

Sărurile
sunt compuși chimici obținuți prin reacția de neutralizare dintre un acid și o bază.
În această reacție, ionii de hidrogen (H+) din acid reacționează cu ionii de hidroxid
(OH-) din bază, formând apă, în timp ce ceilalți ioni formează săruri.

Oxizii
sunt compuși chimici anorganici care conțin oxigen (O) și un alt element chimic,
numit element de bază sau metal. Acești compuși sunt alcătuiți din atomi de oxigen
care formează legături chimice cu atomii de metal sau elementul de bază. Oxizii
pot fi atât compuși acizi, cât și compuși bazici, în funcție de modul în care atomii de
oxigen și atomii de metal interacționează.

Baze
cunoscuți și sub denumirea de hidroxizi metalici sau bazici, sunt compuși chimici
anorganici care conțin grupa funcțională hidroxid (-OH) atașată unui metal. Această
grupă funcțională este formată dintr-un atom de hidrogen (H) și un atom de oxigen
(O), legate printr-o legătură covalentă.

Acizii
este o substanță chimică care poate dona protoni (ioni de hidrogen) altor
substanțe sau accepta electroni. Aceasta este cunoscută sub numele de teorie a
Brønsted-Lowry a acizilor și bazelor. Atunci când un acid donează un proton (H+),
acesta devine o bază conjugată, iar substanța care primește protonul devine un
bază.
 Săruri
1. Clorură de sodiu (NaCl): Clorura de sodiu (denumită impropriu și sare de bucătărie) este sarea
sodiului cu acidul clorhidric și are formula NaCl. Clorura de sodiu se obține prin reacția dintre
acidul clorhidric și hidroxidul de sodiu.

2 NaCl + 2 H2O → 2 NaOH + H2 + Cl2

2. Sulfat de cupru (CuSO4):Sulfatul de cupru, cunoscut și sub numele de piatră vânătă, este o sare a
cuprului cu acidul sulfuric, cu formula chimică CuSO4.

3. Carbonat de calciu (CaCO3): Carbonatul de calciu este sarea calciului cu acidul carbonic, fiind o
substanță solidă de culoare albă cu formula chimică CaCO3.

4. Nitrat de potasiu (KNO3):Nitratul de potasiu se prezintă sub formă de cristale incolore, care se
dizolvă cu absorbție de temperatură în apă. Prin încălzire la peste 400 °C se descompune în nitrit
de potasiu și oxigen

5. Sulfat de fier (FeSO4): Sulfatul II de fier numit și ferrosulfat, sare verde este o sare a acidului
sulfuric (vitriol) cu fierul, (FeSO4 · 7 H2O).

6. Fosfat de calciu (Ca3(PO4)2): Fosfat de calciu e numele dat unei familii de minerale conținând ioni
de calciu (Ca2+) împreună cu ortofosfații (PO43-), metafosfații sau pirofosfații (P2O74-) și uneori
ioni de hidrogen sau hidroxid.

7. Acetat de sodiu (CH3COONa): Acetatul de sodiu, denumit și etanoat de sodiu și abreviat NaOAc,
este sarea sodiului cu acidul acetic și are formula CH3COONa.
CH3COOH + NaOH → CH3COONa + H2O.
2 CH3COOH + 2 Na →2 CH3COONa + H2.
8. Clorură de potasiu (KCl): Clorura de potasiu este o sare compusă din potasiu și clor cu formula
chimică KCl.

9. Clorură de magneziu (MgCl2): Clorura de magneziu este o sare a magneziului cu acidul clorhidric
cu formula chimică MgCl2.

10. Sulfat de aluminiu (Al2(SO4)3): Sulfatul de aluminiu este o sare anorganică de aluminiu cu formula
Al2(SO4)3 care se prezintă de obicei ca un solid alb de cristale lucioase.
 Oxizii
1. Dioxid de carbon (CO2):format dintr-un atom de carbon și doi atomi de oxigen, este o anhidridă
labilă a acidului carbonic (CO2.H2O ~ H2CO3), un compus chimic rezultat din oxidarea carbonului,
în majoritate de origine organică.

2. Monoxid de azot (NO): Monoxidul de azot este un gaz incolor. Formula moleculei sale este N O.
Substanța este un oxidant puternic și reacționează cu materialele combustibile și reducătoare .

3. Dioxid de sulf (SO2): Dioxidul de sulf SO2 este anhidrida acidului sulfuros H2SO3. El este un gaz
incolor, iritant al mucoaselor, cu un miros înțepător și gust acrișor.

4. Trioxid de dinitrogen (N2O3): Trioxid de azot (sau anhidridă nitros) la temperaturi scăzute este un
solid albastru și în stare lichidă sau de vapori este în mare parte disociat în NO și NO2

5. Dioxid de azot (NO2) :Dioxidul de azot este un compus chimic cu formula NO2,fiind unul dintre
oxizii azotului

6. Oxid de magneziu (MgO): Oxidul de magneziu este un compus binar al magneziului cu valență II
cu oxigenul.

7. Oxid de aluminiu (Al2O3): Oxidul de aluminiu (numit și alumină) este un compus anorganic cu
formula chimică Al2O3. Este în general folosit în producerea aluminiului.

8. Oxid de cupru (II) (CuO): Oxidul de cupru (II) este unul dintre oxizii cuprului. Este un compus
anorganic cu formula chimică CuO, constituit dintr-un atom de cupru cu stare de oxidare maximă
și unul de oxigen.

9. Tetraoxid de dinitrogen (N2O4): Tetraoxidul de azot, denumit în mod obișnuit tetroxid de

dinitrogen, este un compus chimic cu forumla chimică N2O4.
2NO2 ⇌ N2O4
10. Pentoxid de dinitrogen (N2O5): Pentoxidul de azot (cunoscut și sub numele de pentoxid de azot
sau anhidridă nitrică) este compusul chimic cu formula N2O5. Este unul dintre oxizii binari de
azot, o familie de compuși care conțin doar azot și oxigen. Există sub formă de cristale incolore
care sublimează ușor peste temperatura camerei, producând un gaz incolor.
P4O10 + 12 HNO3 → 4 H3PO4 + 6 N2O5
 Baze
1. Hidroxid de sodiu (NaOH): Hidroxidul de sodiu (denumit și sodă caustică sau leșie) este o bază
anorganică cu formula chimică NaOH. Ca formă de agregare este un corp solid, higroscopic, de
culoare albă.

2. Hidroxid de potasiu (KOH):Hidroxidul de potasiu (denumit și potasă caustică) este o bază foarte
importantă în industrie alcătuită dintr-o grupare hidroxil și un ion de potasiu.
Ca(OH)2 + K2CO3 → CaCO3 + 2 KOH ; 2 KCl + 2 H2O → 2 KOH + Cl2 + H2

3. Hidroxid de calciu (Ca(OH)2): Hidroxidul de calciu (cunoscut popular ca var stins) este un compus
anorganic cu formula chimică Ca(OH)2. Tradițional, hidroxidul de calciu se obține în urma reacției
dintre varul nestins (oxid de calciu) și apă.

4. Hidroxid de magneziu (Mg(OH)2): Hidroxidul de magneziu, câteodată numit și lapte de magnezie,

este o bază alcătuită din două grupări hidroxil și un atom de magneziu. Formula sa chimică este
Mg(OH)2.

5. Hidroxid de aluminiu (Al(OH)3): Hidroxidul de aluminiu are formula chimică Al(OH)3, cu o formă
de prezentare variată, din punct de vedere chimic are un caracter amfoter

6. Hidroxid de fier (II) (Fe(OH)2): Hidroxidul de fier (II) este o bază alcătuită din două grupări hidroxil
și un atom de fier. Formula sa chimică este Fe(OH)2.

7. Hidroxid de fier (III) (Fe(OH)3):Hidroxidul de fier (III) este o bază alcătuită din trei grupări hidroxil
și un atom de fier cu valență III. Formula sa chimică este Fe(OH)3.
FeCl3 + 3 NaOH → Fe(OH)3 + 3 NaCl ; Fe(NO3)3 + 3 NaOH → Fe(OH)3 + 3 NaNO3

8. Hidroxid de cupru (Cu(OH)2): Hidroxidul de cupru (II) este o bază alcătuită din două grupări
hidroxil și un atom de cupru, având o culoare albăstrui-verzuie. Formula sa chimică este Cu(OH) 2.

9. Hidroxid de amoniu (NH4OH): Hidroxid de amoniu (sau hidrat de amoniu) este un instabil compus
chimic având formula moleculară NH 4 OH care există numai în apoase soluții de amoniac .

10. Hidroxid de zinc (Zn(OH)2): Hidroxidul de zinc este o bază alcătuită din două grupări hidroxil și un
atom de zinc. Formula sa chimică este Zn(OH)2.
 Acizii
1. Acid clorhidric (HCl): Acidul clorhidric este un hidracid cu formula HCI. Fiind utilizat în mod
obișnuit în soluții apoase, denumirea de " acid clorhidric "

2. Acid sulfuric (H2SO4): Acidul sulfuric este un compus chimic al sulfatului cu formula chimică
H2SO4. Acesta este un lichid incolor, uleios, foarte vâscos și hygroscopic.

3. Acid azotic (HNO3): Acidul azotic, cunoscut și sub numele de acid nitric, este unul dintre cei mai
tari acizi anorganici (minerali). El este totodată, în stare pură sau concentrat, și un agent oxidant
foarte puternic.

4. Acid carbonic (H2CO3) Acidul carbonic are formula H2CO3 și este unul dintre cei mai slabi acizi
anorganici, care rezultă din reacția dioxidului de carbon cu apa. Sărurile acidului sunt numite
carbonați. Din punct de vedere tehnic, importanță mai mare o reprezintă formele polimerizate
numite policarbonați.

5. Acid fosforic (H3PO4): Acidul fosforic sub forma de acid orto-fosforic este cel mai frecvent acid
întâlnit al fosforului. Forma anhidră a acidului este higroscopică, fiind un acid mediu cu trei
hidroxili liberi, în contact cu acizi mai slabi produce deprotonarea acestora.

6. Acid sulfuric fumegând (oleum sau SO3 H2SO4): Oleum, denumit și acid sulfuric fumans, este un
termen care face referire la soluții cu diferite compoziții de acid sulfuric și trioxid de sulf, mai
specific la soluții care conțin diverse concentrații de acid disulfuric.

7. Acid bromhidric (HBr): Acidul bromhidric este o soluție apoasă a compusului hidrogen bromurat
și un acid anorganic tare. Sărurile acidului bromhidric se numesc bromuri. Formula chimică a
acidului bromhidric este HBr.

8. Acid fluorhidric (HF): Acidul fluorhidric (HF) este un acid ce se prezintă ca o soluție apoasă
incoloră, cu un miros puternic înțepător. Acidul fluorhidric atacă puternic sticla, având un efect
caustic asupra pielii și mucoaselor.

H2 + F2 → 2HF ; CaF2 + H2SO4 → 2 HF + CaSO4

9. Acid boric (H3BO3): Acidul boric, numit și acid ortoboric sau acidum boricum sau acid boracic este un
oxiacid al borului solid cu cristale lucioase, incolore, translucide, alcătuite din molecule plane similare unui
hidroxid de bor B(OH)3 unite prin legături de hidrogen.
 Tipuri de legături chimice

1. Legătura covalentă:
 Legătura covalentă se formează atunci când doi atomi își împart
electronii într-o pereche de electroni comună.
 Această legătură poate implica partajarea a două electroni (legătură
simplă), patru electroni (legătură dublă) sau șase electroni (legătură
triplă).
 Această legătură se formează între atomi care au tendința de a-și
completa straturile de valență prin partajarea electronilor.
2. Legătura covalentă polară:
 Legătura covalentă polară apare atunci când atomii care participă la
legătură au diferențe de electronegativitate semnificative (o
capacitate mai mare de a atrage electroni).
 Aceasta determină o distribuție inegală a sarcinii electronice în
moleculă, cu un atom având sarcină parțial pozitivă și celălalt având
sarcină parțial negativă.
3. Legătura covalentă nepolară:
 Legătura covalentă nepolară apare atunci când atomii care participă la
legătură au electronegativități similare sau apropiate.
 Aceasta determină o distribuție egală a electronilor în moleculă, fără
dezvoltarea unei sarcini nete.
4. Legătura ionică:
 Legătura ionică se formează atunci când un atom cedează electroni
către alt atom, rezultând formarea de ioni cu sarcini opuse.
 Această legătură apare între atomi cu diferențe semnificative de
electronegativitate și are ca rezultat formarea de compuși ionici.
5. Legătura metalică:
 Legătura metalică este specifică metalelor, în care electronii de valență
sunt liberi să se miște liber în rețeaua cristalină a metalului.
 Acest lucru conferă metalelor proprietăți precum conductivitate
electrică și ductilitate.
6. Legătura de hidrogen:
 Legătura de hidrogen este o legătură intermoleculară care apare între
atomii de hidrogen și atomii de oxigen, azot sau fluor.
 Este mai slabă decât legătura covalentă, dar joacă un rol esențial în
structura moleculelor și înțelegerea apei și a altor compuși.
 Strucura cristalină
1. Diamantul este un mineral nativ și în același timp o piatră prețioasă. Din punct de vedere chimic
este una din formele de existență ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) și
fulerenele. Diamantul cristalizează în sistemul cubic și poate atinge duritatea maximă pe scara
Mohs, duritatea variind însă în funcție de gradul de puritate a cristalului. Din cauza durității
ridicate, cristalele de diamant pot fi șlefuite numai cu pulbere de diamant și fulerenă.

2. Grafitul sau plombagina (denumire de specialitate) este un mineral răspândit în natură ce face
parte din categoria nemetalelor, fiind după diamant un element stabil datorită structurii
simetrice de C60 cu o compoziție chimică de carbon pur cristalizând hexagonal, rar romboedric
sau fiind sub formă amorfă. Grafitul are în structură cristale opace de culoare neagră,
hexagonale, formă tabulară, solzoasă, sau bare.

3. Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, sau ușor albăstrui sau chiar
verzui în straturi groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma
acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenți. Apa este un compus chimic al hidrogenului
și al oxigenului, având formula chimică brută H2O. Apa este una din substanțele cele mai
răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelișurile acesteia, hidrosfera.
 Tipuri de reacți chimice
1. Reacții de sinteză (sau reacții de adiție):
 Descriere: Reacțiile de sinteză implică combinarea a două
sau mai multe substanțe pentru a forma o substanță nouă.
 Exemplu: 2H2+O2→2H2O(sinteza apei din hidrogen și oxigen).
2. Reacții de degradare (sau reacții de descompunere):
 Descriere: Reacțiile de descompunere implică
descompunerea unei substanțe în substanțe mai simple.
 Exemplu: 2H2O→2H2+O2(descompunerea apei în hidrogen și
oxigen prin electroliză).
3. Reacții de substituție:
 Descriere: În aceste reacții, un atom sau grup funcțional
este înlocuit cu alt atom sau grup funcțional.
 Exemplu: CH4+Cl2→CH3Cl+HCl(substituția unui atom de
hidrogen din metan cu un atom de clor).
4. Reacții de precipitare:
 Descriere: Reacțiile de precipitare apar atunci când două
soluții lichide formează un precipitat solid.
 Exemplu: AgNO3+NaCl→AgCl↓+NaNO3(formarea clorurii de
argint ca precipitat în urma reacției dintre nitrat de argint și clorură
de sodiu).
5. Reacții de neutralizare:
 Descriere: Reacțiile de neutralizare apar când un acid și o
bază reacționează pentru a forma apă și un săruri.
 Exemplu: HCl+NaOH→NaCl+H2O(reacția acidului clorhidric cu
hidroxidul de sodiu pentru a forma clorură de sodiu și apă).
6. Reacții de oxidare-reducere (redox):
 Descriere: Reacțiile redox implică transferul de electroni
între speciile chimice.
 Exemplu: 2Fe+3Cl2→2FeCl3 (oxidarea fierului pentru a forma
clorură de fier).
 Calcularea gradului de oxidare
Pentru a calcula gradul de oxidare al unui element într-un compus
chimic, urmezi acești pași:

1. Cunoașterea regulilor pentru calculul gradului de oxidare:

 Elementele simple (nelegate chimic cu alt element) au un

grad de oxidare de zero.

 Pentru ioni monoatomici, gradul de oxidare corespunde

încărcării ionice.
 În compuși, gradul de oxidare este atribuit astfel încât

suma gradelor de oxidare să fie zero pentru substanțe

neutre sau să corespundă încărcării totale pentru ioni
sau molecule poliatomice.
2. Aplicarea regulilor în compusul dat:
 Identifică elementul sau elementele pentru care dorești

să calculezi gradul de oxidare.

 Folosește cunoștințele despre regulile de valență și

legături chimice pentru a determina gradul de oxidare.

De exemplu, într-un compus precum H2O (apa),
hidrogenul are un grad de oxidare +1, iar oxigenul -2.
 În cazul unor ioni sau molecule poliatomice, gradul de

oxidare al unui anumit element poate fi determinat

luând în considerare alte grade de oxidare și echilibrând
suma acestora cu încărcarea totală a compusului.
3. Respectarea sumei gradelor de oxidare:
 Asigură-te că suma gradelor de oxidare atribuite fiecărui

element din compus este zero pentru substanțe neutre

sau corespunde încărcării totale pentru ioni sau molecule
poliatomice.
 Egalarea ecuației chimice
Iată pașii generali pentru a echilibra o ecuație chimică în
funcție de modificările de grad de oxidare:

1. Identifică schimbările de grad de oxidare:

Analizează reacția chimică pentru a identifica
elementele și speciile chimice care își schimbă gradele
de oxidare înainte și după reacție.
2. Echilibrează schimbările de grad de oxidare: Pentru
elementele care își schimbă gradele de oxidare, adaugă
coeficienți pentru a asigura că numărul total de
electroni câștigați sau pierduți de fiecare element este
echilibrat în partea stângă și dreaptă a ecuației chimice.
3. Utilizează tehnici de echilibrare a ecuației chimice:
După echilibrarea schimbărilor de grad de oxidare,
folosește metodele tradiționale de echilibrare a
ecuațiilor chimice, cum ar fi adăugarea coeficienților
întreagelor, pentru a asigura că numărul de atomi
pentru fiecare element este egal pe ambele părți ale
ecuației.
4. Verifică echilibrarea: Asigură-te că numărul total de
atomi și sarcinile (sau gradele de oxidare) sunt
echilibrate înainte și după reacție.
5. Rezolvă și simplifică ecuația: Dacă ecuația conține
fracții, împărțirea întregii ecuații cu cel mai mic
coeficient întreg posibil pentru a obține un set
simplificat de coeficienți întregi.
 Cuprins
1. Clase de compuși anorganici
a) Săruri (10 exemple)
b) Oxizi (10 exemple)
c) Baze (10 exemple)
d) Acizi (10 exemple)
2. Strucura cristalină
3. Tipuri de legături chimice
4. Tipuri de reacți chimice
5. Egalarea ecuației chimice