Oxizii sunt compuși binari ai oxigenului.

Un oxid conține cel puțin au atom de oxigen și un atom al

unui alt element în compoziția lui.

Structură
Oxizii sunt compuși binari ai oxigenului. În moleculele oxizilor, atomul de oxigen este legat
cu ambele lui valențe de un alt element. Principial, oxizii pot fi considerați derivați ai apei,
presupunând că cei doi atomi de hidrogen ai apei sunt înlocuiți cu cantități echivalente de alți
atomi: H2O, Cl2O, Na2O.

Oxizii nu trebuie confundați cu peroxizii. Moleculele peroxizilor conțin doi atomi de oxigen legați
direct între ei formând o grupă peroxo sau grupă peroxidică, . Grupa este
caracteristică apei oxigenate, H2O2, și derivaților săi.

Formula generală
Formula generală a unui oxid este R2O, în care R reprezintă un element monovalent. De exemplu:
Na2O, MgO, Al2O3, CO2, N2O5, SO3.

Nomenclatură
Denumirea generală a unui compus a oxigenului cu un alt element este oxid. De exemplu: oxid de
calciu, oxid de fier, etc. La elementele care formează oxizi diferiți, proporțiile stoechiometrice între
componente sunt indicate prin prefixele mono, bi/di, tri, tetra, penta, hexa, etc. legate de numele
elementului la care se referă. De exemplu:

 NO - monoxid de azot (Prefixul mono poate fi în general omis.)

 NO2 - dioxid de azot
 N2O3 - trioxid de azot
 N2O4 - tetraoxid de azot (tetroxid de azot)
 N2O5 - pentaoxid de azot (pentoxid de azot)

Proporțiile dintre componentele unui oxid mai pot fi indicate, după modul general, prin numere
romane reprezentând numărul de oxidare sau valența stoechiometrică a elementului, scrisă în
paranteză imediat după numele acestuia. De exemplu:

 FeO - oxid de fier (II)

 Fe2O3 - oxid de fier (III)
 Fe3O4 - oxid de fier (II, III) sau oxid de fier (II) și (III)

Se mai obișnuiește ca la oxizii acelor elemente care prezintă două valențe deosebite, să se indice
prin terminațiile ic sau os, adăugate la numele elementului, în care din acești oxizi elementul are
valența superioară sau inferioară. De exemplu:

 FeO - oxid feros

 Fe2O3 - oxid feric
 Cu2O - oxid cupros
 CuO - oxid cupric

Clasificare
După comportarea lor în reacția cu apa, oxizii se clasifică în anhidride și oxizi indiferenți.
Anhidridele sunt oxizii care reacționează cu apa formând hidroxizi. După caracterul hidroxidului
rezultat se deosebesc: oxizi acizi (anhidride acide) și oxizi bazici (anhidride bazice).

Oxizii acizi sunt oxizii care prin combinarea cu apa formează un acid. Exemple de oxizi acizi sunt
SO2 - dioxid de sulf, SO3 - trioxid de sulf, P2O5 - pentaoxid de fosfor, CO2 - dioxid de carbon, care prin
combinare cu apa formează acizii H2SO3 - acid sulfuros, H2SO4 - acid sulfuric, H3PO4 - acid fosforic,
H2CO3 - acid carbonic:

Tot oxizi acizi sunt considerați și oxizii care, deși nu reacționează direct cu apa, rezultă prin
deshidratarea unui acid, ca de exemplu, SiO2, dioxidul de siliciu. care rezultă prin deshidratarea
acidului silicic, H2SiO4:

Oxizii acizi reacționează cu bazele formând o sare și apă. De exemplu, reacția dintre dioxidul de
carbon și hidroxidul de calciu, prin care se obține carbonatul de calciu și apă:

Oxizii bazici sunt oxizii care prin combinare cu apa formează o bază. Exemple de oxizi bazici sunt:
Na2O - oxid de sodiu, CaO - oxid de calciu, MgO - oxid de magneziu, BaO - oxid de bariu, care, prin
combinare cu apa formează bazele: NaOH - hidroxid de sodiu, Ca(OH) 2 - hidroxid de calciu,
Mg(OH)2 - hidroxid de magneziu, Ba(OH)2 - hidroxid de bariu:

Tot oxizi bazici sunt considerați și oxizii care, deși nu reacționează cu apa, rezultă prin deshidratarea
unei baze, ca de exemplu CuO - oxid de cupru (II), care rezultă prin deshidratarea hidroxidului de
cupru, Cu(OH)2:

Oxizii bazici reacționează cu acizii formând o sare și apă. De exemplu, reacția dintre oxidul de cupru
(II) și acidul sulfuric, prin care se obține sulfat de cupru și apă:
Majoritatea oxizilor de metale se comportă ca anhidride de baze. Există însă și oxizi metalici care au
caracter de anhidride acide, de exemplu, trioxidul de crom, CrO 3, sau heptoxidul de mangan, Mn2O7.

Oxizii amfoteri (oxizii amfiprotici) sunt oxizii care în reacția cu apa formează fie o bază fie un acid, în
funcție de condițiile de reacție. Exemplu de oxid amfoter este oxidul de aluminiu, Al 2O3, căruia îi
corespunde hidroxidul Al(OH)3, care poate disocia atât ca acid, cât și ca bază.

Oxizii indiferenți sunt acei oxizi care nu sunt nici anhidride de baze, nici anhidride de acizi, ca de
exemplu, CO - monoxidul de carbon, sau N2O - protoxid de azot.

Proprietăți
Oxizii sunt, în general, substanțe stabile la încălzire; numai oxizii metalelor nobile (ruteniu, rodiu,
paladiu, argint, osmiu, iridiu, platină și aur) se descompun prin încălzire slabă. Majoritatea oxizilor
pot fi reduși, prin încălzire cu hidrogen sau cărbune, la elementul de la care provin.

Metode generale de obținere

Oxizii de pot obține, în general, prin două metode:

a) Combinarea elementelor cu oxigenul. Aceasta este o metodă directă și reprezintă de fapt

oxidarea obișnuită a substanțelor simple. De exemplu: arderea cărbunelui, când rezultă oxizii
carbonului; arderea sulfului cu formare de bioxid de sulf; arderea fosforului până la pentoxid de
fosfor; sinteza apei.

b) Descompunerea unor compuși care conțin oxigen în moleculă. Aceasta este o metodă indirectă,
deoarece se pornește de la o combinație a elementului respectiv care conține oxigen în moleculă și
se descompune ușor. De exemplu, pentru obținerea oxidului de calciu nu se recurge la oxidarea
calciului, acesta fiind un metal scump, ci la descompunerea, la temperatură înaltă, a carbonatului de
calciu:

Oxizii metalelor prețioase (argint, aur, platină) nu se obțin decât prin metode indirecte. De exemplu,
oxidul de argint se obține prin descompunerea carbonatului de argint: