1

ACIZI - Definiţie
Acizii sunt compuşi anorganici formaţi dintr-un radical acid şi unul sau mai mulţi atomi
de hidrogen.
Exemple: HCl, H2S, H2SO4, HNO3
Proprietatea generală a acizilor este aceea de a ceda ioni de hidrogen. Prin cedarea
ionilor de hidrogen, acizii se transformă în radicali acizi.

- Clasificare
După compoziţia lor, exprimată prin prezenţa sau absenţa atomilor de oxigen, acizii
se împart în:
- hidracizi - acizi care nu conţin atomi de oxigen;
Exemple: HBr, H2S etc.
- oxoacizi - acizi care conţin în compoziţia lor atomi de oxigen;
Exemple: H2CO3, HNO2 etc.
După numărul atomilor de hidrogen din moleculă care pot fi cedaţi, acizii se pot
clasifica în:
- acizi monobazici (monoprotici) - care pot ceda un singur ion de hidrogen;
Exemple: HCl, HNO3
- acizi dibazici (diprotici) - pot ceda doi ioni de hidrogen;
Exemple: H2S, H2CO3
- acizi tribazici (triprotici) - au în molecula trei atomi de hidrogen.
Exemple: H3PO3, H3PO4

Denumirea hidracizilor
Pentru denumirea unui hidracid, se foloseşte termenul "acid" apoi se trece
denumirea nemetalului cu sufixul "-hidric".
Radicalii acizi proveniţi de la hidracizi se denumesc prin renunţarea la cuvântul
"acid" şi înlocuirea sufixului "-hidric" cu sufixul "-ură".
În cazul radicalilor acizi care mai conţin atomi de hidrogen se adaugă şi termenul
"acidă", sau se foloseşte prefixul "hidrogeno-"
Exemple:
Acid Denumire Radical acid Denumire
HCl acid clorhidric Cl - clorură
HBr acid bromhidric Br - bromură
H2S acid sulfhidric S2- sulfură
HS - sulfură acidă (hidrogenosulfură)

Denumirea oxoacizilor
Deoarece mare parte dintre nemetale au mai multe valenţe faţă de oxigen , acestea
pot genera mai mulţi oxoacizi.
La denumirea acestora, se foloseşte tot cuvăntul "acid" urmat de denumirea
nemetalului la care se adaugă sufixul "-os" pentru acizii în care nemetalul are valenţă
mai mică, respectiv sufixul "-ic" pentru acizii în care nemetalul are valenţă mai mare.
Pentru denumirea radicalilor acizi se înlocuieşte sufixul "-os" cu sufixul "-it", respectiv
sufixul "-ic" cu sufixul "-at".
Exemple:
Acid Denumire Radical acid Denumire
HNO2 acid azotos NO2 - azotit
H2SO3 acid sulfuros SO3 2- sulfit
HSO3- sulfit acid (hidrogenosulfit)
HNO3 acid azotic NO3- azotat
2

H2SO4 acid sulfuric SO42- sulfat

HSO4- sulfat acid (hidrogenosulfat)

Metode de obţinere
1. Hidracizii se pot obţine prin combinarea hidrogenului cu nemetalele
H2 + Cl2 2 HCl

H2 + S → H2S
2. Unii oxoacizi se pot obţine prin combinarea oxizilor nemetalelor cu apa
SO3 + H2O → H2SO4
3. Reacţia acizilor mai tari cu sărurile acizilor consideraţi
2 HCl + CaCO3 → CaCl2 + H2O + CO2↑
H2SO4 + CuS → CuSO4 + H2S

Proprietăţi fizice
1. Starea de agregare a acizilor la temperatură obişnuită depinde de mai mulţi
factori, astfel încât acizii pot fi găsiţi în toate cele trei stări de agregare:
Exemple:
- acizi gazoşi: HCl, HBr, H2S;
- acizi lichizi: HNO3, H2SO4;
- acizi solizi: H3PO4.
2. Acizii sunt solubili în apă. Unii acizi concentraţi fumegă în aer.
3. Soluţiile apoase ale acizilor au gust acru şi conduc curentul electric.
ATENŢIE! Nu gustaţi soluţiile de acizi!
4. Acidul clorhidric (HCl) este un gaz incolor cu miros înţepător, mai greu decât
aerul.
5. Acidul sulfuric (H2SO4) este un lichid uleios mai greu decât apa.
ATENŢIE! Dizolvarea acidului sulfuric în apă este puternic exotermă. Pentru a evita
eventualele accidente, la diluarea unei soluţii concentrate de acid sulfuric se toarnă
soluţia de acid în apă si nu invers.

- Proprietăţi chimice
1. Acţiunea asupra indicatorilor acido-bazici
La dizolvare în apă acizii cedează ioni de hidrogen, care împreună cu apa formează
ioni hidroniu cu formula H3O+.
În prezenţa acestor ioni indicatorii acido-bazici se colorează diferit decât în prezenţa
ionilor hidroxid.
În mediu acid culorile celor mai utilizaţi indicatori sunt:
Indicator Culoare
turnesol roşu
metiloranj roşu
fenolftaleină incolor

2. Reacţia acizilor cu metalele

a. Metalele situate înaintea hidrogenului în seria reactivităţii chimice a metalelor
înlocuiesc hidrogenul din acizi, conform schemei generale:
metal + acid → sare + hidrogen
Exemple:
Mg + 2 HCl → MgCl2 + H2 ↑
H2SO4 + Zn → ZnSO4 + H2 ↑
3

Observaţii:
- Dacă metalul are mai multe valenţe, prin reacţia cu un acid se va obţine sarea în
care metalul are valenţa inferioară. (De exemplu Fe formează în reacţie cu HCl
FeCl2 şi nu FeCl3 ).
- Unele metale în prezenţa unor acizi se acoperă cu un strat protector de oxid sau
sare care împiedică acţiunea acidului asupra metalului, fenomen numit pasivare.
b. Metalele situate după hidrogen în seria reactivităţii chimice a metalelor nu
înlocuiesc hidrogenul din acizi. Unele dintre aceste metale reacţionează cu oxoacizii
cu caracter puternic oxidant (H2SO4, HNO3) conform schemei generale:
metal + acid → sare + oxid de nemetal + apă
Exemple:
Cu + 2 H2SO4 → CuSO4 + 2 H2O + SO2↑
3 Cu + 8 HNO3 → 3 Cu(NO3)2 + 4 H2O + 2 NO↑

3. Reacţia cu oxizii metalici

Acizii reacţionează cu unii oxizi metalici după schema generală:
acid + oxid bazic → sare + apă
Exemple:
H2SO4 + CuO → CuSO4 + H2O
2 HCl + Mg → MgCl2 + H2O
Observaţii:
- Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în oxid.
- Acizii slabi nu reacţionează în anumite condiţii cu oxizii metalici.

4. Reacţia cu bazele (Reacţia de neutralizare)

Acizii reacţionează cu bazele după schema generală:
acid + bază → sare + apă
Exemple:
H2SO4 + Fe(OH)2 → FeSO4 + 2 H2O
HCl + NaOH → NaCl + H2O
Observaţii:
- Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.
- Acizii polibazici pot forma în reacţie cu bazele săruri neutre sau săruri acide.

5. Reacţia cu sărurile acizilor mai slabi

Acizii pot scoate din săruri acizii mai slabi după schema generală:
acid tare + sare a acidului slab → sare a acidului tare + acid slab
Exemple:
2 HCl + CaCO3 → CaCl2 + H2O + CO2↑
H2SO4 + CuS → CuSO4 + H2S↑
Observaţii:
- Ordinea creşterii tăriei celor mai uzuali acizi este:
H2S < H2CO3 < HNO2 < H3PO4 < H2SO3 < HNO3 < H2SO4 < HCl < HBr < HClO4 < HI.
- Acizii mai puţin volatili concentraţi pot elibera din sărurile lor acizii mai volatili,
indiferent de tăria lor:
H2SO4 + 2 NaCl → Na2SO4 + 2 HCl↑

6. Reacţia de descompunere a unor acizi

Unii oxoacizi slabi nu sunt stabili în stare pură, suferind reacţii de descompunere:
H2CO3 → H2O + CO2 ↑
H2SO3 → H2O + SO2↑

BAZE - Definiţie
4

Bazele sunt compuşi anorganici ce conţin în compoziţia lor ioni pozitivi de metal şi
ioni negativi hidroxid (HO-).
Exemple: NaOH, KOH, Ca(OH)2, Al(OH)3.
Formula generală a bazelor este Me(OH)n, unde n este valenţa metalului.

BAZE - Clasificare
Bazele pot fi clasificate după solubilitatea lor în apă, astfel:
- Baze solubile, care se dizolvă în apă, cum ar fi NaOH, KOH, Ba(OH)2;
- Baze insolubile, care nu se dizolvă în apă, de exemplu , Zn(OH)2, Fe(OH)3,
Al(OH)3.
. : BAZE
BAZE - Denumire
Bazele se denumesc după regula: hidroxid + de + numele metalului
Dacă metalul din bază are mai multe valenţe, atunci după numele acestuia se indică
în paranteză şi valenţa acestuia, cu cifre romane: hidroxid + de + numele metalului
+ (valenţa metalului)
Exemple:
Formula chimică Denumirea Formula chimică Denumirea
NaOH hidroxid de sodiu Fe(OH)2 hidroxid de fier (II)
KOH hidroxid de potasiu Fe(OH)3 hidroxid de fier (III)
Ca(OH)2 hidroxid de calciu Pb(OH)2 hidroxid de plumb (II)
Al(OH)3 hidroxid de aluminiu Pb(OH)4 hidroxid de plumb (IV)
- Metode de obţinere
1. Reacţia metalelor foarte active cu apa
2Na + H2O → 2 NaOH + H2 ↑
2. Reacţia oxizilor metalici cu apa
CaO + H2O → Ca(OH)2
3. Industrial, NaOH se obţine prin electroliza soluţiei de NaCl
2 NaCl + 2 H2O 2 NaOH + Cl2↑ + H2 ↑

Proprietăţi fizice
1. Stare de agregare - La temperatură obişnuită bazele sunt substanţe solide albe
sau colorate.
NaOH, KOH, Ca(OH)2, Al(OH)3, Zn(OH)2 - sunt baze de culoare albă
Fe(OH)3 - brun-roşcat;
Cu(OH)2 - albastru;
Ni(OH)2 - verde.
2. Punctele de topire ale bazelor sunt foarte ridicate, iar multe baze se descompun
prin încălzire. De exemplu hidroxidul de bariu se topeşte la +408 oC, iar hidroxidul de
sodiu se topeşte la +322 oC.
3. Solubilitatea bazelor în apă variază în limite largi.
- NaOH şi KOH sunt uşor solubile în apă;
- Ca(OH)2, Mg(OH)2, Ba(OH)2 sunt puţin solubile în apă;
- Cu(OH)2, Fe(OH)2, Zn(OH)2, Al(OH)3 sunt insolubile în apă.
Soluţiile apoase ale bazelor uşor solubile sunt leşioase (lunecoase la pipăit) şi
caustice (produc arsuri).
Soluţiile apoase ale bazelor conduc curentul electric.

. : BAZE
5

 Definiţie şi clasificare
 Denumire
 Metode de obţinere
 Proprietăţi fizice
 Proprietăţi chimice
 Utilizări

 Proprietăţi chimice
 1. Acţiunea asupra indicatorilor acido-bazici
 La dizolvare în apă formează ioni hidroxid cu formula HO -. În prezenţa acestor
ioni, indicatorii acido-bazici se colorează diferit.
 În mediu bazic culorile celor mai utilizaţi indicatori sunt:
Indicator Culoare
turnesol albastru
metiloranj galben
fenolftaleină roşu-violet

 2. Reacţia bazelor solubile cu oxizii nemetalici
 Bazele solubile reacţionează cu oxizii nemetalici după schema generală:
 bază + oxid acid → sare + apă
 Exemple:
 Ca(OH)2 + SO3 → CaSO4 + H2O
 2 NaOH + CO2 → Na2CO3 + H2O
 Observaţie:
 - Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.

 3. Reacţia cu acizii (Reacţia de neutralizare)
 Bazele reacţionează cu acizii după schema generală:
 acid + bază → sare + apă
 Exemple:
 H2SO4 + Fe(OH)2 → FeSO4 + 2 H2O
 HCl + NaOH → NaCl + H2O
 Observaţie:
 - Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.

 4. Reacţia bazelor solubile cu unele săruri
 Bazele solubile reacţionează cu sărurile solubile ale metalelor care formează
baze insolubile după schema generală:
 bază solubilă + sare 1 → sare 2 + bază insolubilă
 Exemple:
 2 NaOH + CuSO4 → Na2SO4 + Cu(OH)2↓
 3 KOH + AlCl3 → 3 KCl + Al(OH)3↓

 5. Reacţia de descompunere a unor baze
 Multe baze insolubile şi unele baze solubile suferă reacţii de descompunere la
încălzire, cu formare de oxizi:
 Cu(OH)2 CuO + H2O↑

 2 Al(OH)3 Al2O3 + 3 H2O↑

6

 Ca(OH)2 CaO + H2O↑

BAZE - Utilizări
În laborator bazele se folosesc pentru neutralizarea şi dozarea acizilor, şi în
procesele de sinteză a bazelor insolubile şi a sărurilor.
NaOH se mai poate utiliza la obţinerea săpunurilor şi a detergenţilor, la rafinarea
produselor petroliere etc.
Hidroxidul de calciu (var stins) se utilizează în construcţii la obţinerea mortarului, la
zugrăvit, la rafinarea zahărului, sau pentru identificarea CO 2 în laborator.

OXIZI - Definiţie
Oxizii sunt compuşi binari ai oxigenului cu alte elemente chimice, metale sau
nemetale.
Exemple: CaO, K2O, ZnO, SO2, SO3, CO
Formula generală a oxizilor este E2On, unde n este valenţa elementului E.

- Clasificare
După compoziţia lor oxizii pot fi clasificaţi în două categorii:
a. Oxizi de metal - exemple: CuO, Al2O3, FeO, Fe2O3;
b. Oxizi de nemetal - exemple: CO2, NO2, NO, SO3, SO2.
Denumirea oxizilor de metal
Oxizii metalelor cu o singură valenţă se denumesc după regula: oxid + de + numele
metalului
Dacă metalul din oxid are mai multe valenţe, atunci după numele acestuia se indică
în paranteză şi valenţa acestuia, cu cifre romane: oxid + de + numele metalului +
(valenţa metalului).
În unele cazuri pentru denumirea oxizilor metalelor cu două valenţe indicarea
valenţei se poate face prin folosirea sufixului "-os" pentru valenţa inferioară, respectiv
"-ic" pentru valenţa superioară.
Exemple:
Formula chimică Denumirea Formula chimică Denumirea
Na2O oxid de sodiu FeO oxid de fier (II) (oxid feros)
K2O oxid de potasiu Fe2O3 oxid de fier (III) (oxid feric)
CaO oxid de calciu PbO oxid de plumb (II)
Al2O3 oxid de aluminiu PbO2 oxid de plumb (IV)

Denumirea oxizilor de nemetal

Deoarece majoritatea nemetalelor au mai multe valenţe faţă de oxigen, acestea pot
genera mai mulţi oxizi.
Oxizii nemetalelor se denumesc după regula:
prefix pentru nr. atomilor de oxigen + oxid + de + numele nemetalului
Prefixele folosite sunt:
Nr. atomi O 1 2 3 5 7
Prefix mono- di- tri- penta- hepta-
Exemple: CO -monoxid de carbon; CO2 - dioxid de carbon; SO3 - trioxid de sulf;
Cl2O5 - pentaoxid de clor; Br2O7 - heptaoxid de brom.
7

Dacă un nemetal formează mai mulţi oxizi cu acelaşi număr de atomi de oxigen în
moleculă, atunci folosim regula:
prefix pentru nr. atomilor de oxigen + oxid + de + prefix pentru nr. atomilor de
nemetal+ numele nemetalului
Exemple:
N2O - monoxid de diazot; NO - monoxid de monoazot.
Metode de obţinere
1. Reacţia de de combinare a metalelor şi nemetalelor cu apa
C + O2 → CO2
2 C + O2 → 2 CO
2 Mg + O2 → 2 MgO
P4 + 5 O2 →P4O10
3 Fe + 2 O2 →Fe3O4
2. Descompunerea unor compuşi (oxizi, acizi, baze, săruri)
4 CuO 2 Cu2O + O2

H2CO3 → H2O + CO2

Cu(OH)2 CuO + H2O

CuCO3 CuO + CO2

Proprietăţi fizice
1. Stare de agregare
Oxizii metalici sunt la temperatură obişnuită substanţe solide albe (CaO, MgO, ZnO,
Al2O3) sau colorate (CuO - negru, Cu2O - cărămiziu, PbO - galben, Fe2O3 - roşu etc.)
Oxizii nemetalici pot fi substanţe solide (P4O10), lichide (SO3) sau gazoase (CO,
CO2, SO2, NO2).
2. Punctele de topire ale oxizilor metalici sunt foarte ridicate (Al2O3 +2045 oC, MgO
+2800 oC), iar cele ale oxizilor nemetalici sunt scăzute.
3. Solubilitatea în apă a oxizilor este scăzută. Unii oxizi reacţionează cu apa.
Proprietăţi chimice
A. Reacţii ale oxizilor metalici
1. Reacţia cu apa
Oxizii metalelor din grupele 1 şi 2 reacţionează cu apa cu formare de baze.
Na2O + H2O → 2 NaOH
MgO + H2O → Mg(OH)2
Aceşti oxizi se mai numesc şi oxizi bazici.
2. Reacţia cu acizii
Unii oxizi metalici reacţionează cu acizii după schema generală:
oxid bazic + acid → sare + apă
CuO + 2 HCl →CuCl2 + H2O
MgO + H2SO4 → MgSO4 + H2O
Al2O3 + 6 HCl → 2 AlCl3 + 3 H2O
Oxizii metalici care reacţioneză şi cu apa şi cu acizii sunt considereaţi oxizi bazici, iar
cei care reacţionează cu acizii dar nu reacţionează cu apa sunt consideraţi oxizi
amfoteri.
3. Reacţia de descompunere
Unii oxizi se pot descompune la temperatură în metal şi oxigen sau oxid inferior şi
oxigen:
2 HgO 2 Hg + O2
8

4 CuO 2 Cu2O + O2

B. Reacţii ale oxizilor nemetalici

1. Reacţia cu apa
Oxizii nemetalici reacţionează cu apa cu formare de oxoacizi.
CO2 + H2O → H2CO3
SO3 + H2O → H2SO4
N2O5 + H2O → 2 HNO3
Aceşti oxizi se mai numesc şi oxizi acizi.
2. Reacţia cu bazele solubile
Oxizii acizi pot reacţiona cu bazele solubile după schema generală:
oxid acid + bază → sare + apă
Exemple:
SO3 + Ca(OH)2 → CaSO4 + H2O
CO2 + 2 NaOH → Na2CO3 + H2O
3. Reacţia cu oxigenul
Oxizii nemetalelor cu valenţă inferioară se pot oxida la oxizi superiori prin reacţia cu
oxigenul:
2 CO + O2 → 2 CO2
2 NO + O2 → 2 NO2
2 SO2 + O2 → 2 SO3

C. Alte reacţii ale oxizilor

1. Reacţia cu agenţii reducători
Fe2O3+ 3 CO→ 2 Fe + 3 CO2
Fe2O3+ 2 Al → 2 Fe + Al2O3
2 CuO+ C → 2 Cu + CO2
CO2+ C → 2 CO
. : OXIZI

Stare naturală
Unii oxizi metalici se găsesc în natură sub formă de minereuri din care se pot extrage
metalele.
Exemple: Fe3O4, FeO etc.
Oxidul de aluminiu se găseşte în minerale precum corindon, sau în pietre
semipreţioase ca safir şi rubin.
Dioxidul de sulf este un component al gazelor vulcanice, iar dioxidul de carbon se
găseşte în apele carbogazoase şi în atmosferă.

- Utilizări
Oxizii metalici sunt folosiţi ca pigmenţi, în industria sticlei, a porţelanului, sau în
construcţii.
Mulţi oxizi se folosessc drept reactivi chimici, precum şi pentru obţinerea altor
substanţe chimice.
Dioxidul de sulf are acţiune antimicrobiană şi fungicidă.
9

SĂRURI - Definiţie
Sărurile sunt substanţe anorganice care sunt compuse din ioni de metal şi radicali
acizi (sub formă de ioni negativi).
Exemple: NaCl, K2S, CuSO4, Ca(HSO3)2

SĂRURI - Clasificare
Sărurile se pot clasifica în funcţie de natura radicalului acid în :
a. Săruri neutre - care conţin radicali acizi neutri (fără hidrogen), de exemplu:
NaCl, K2S, CuSO4;
b. Săruri acide - care conţin radicali acizi cu caracter acid (cu hidrogen), de
exemplu: Ca(HSO3)2, Na2HPO3, NaH2PO3, KHS.

Denumire
Sărurile metalelor cu o singură valenţă se denumesc după regula:
denumirea radicalului acid + de + numele metalului
Dacă metalul din sare are mai multe valenţe, atunci după numele acestuia se indică
în paranteză şi valenţa acestuia, cu cifre romane:
denumirea radicalului acid + de + numele metalului + (valenţa metalului)
10

În unele cazuri pentru denumirea bazelor metalelor cu două valenţe indicarea

valenţei se poate face prin folosirea sufixului "-os" pentru valenţa inferioară, respectiv
"-ic" pentru valenţa superioară.
Exemple:
Formula
Denumirea Formula chimică Denumirea
chimică
NaCl clorură de sodiu FeCl2 clorură de fier (II) (feroasă)
KHS sulfură acidă de potasiu FeCl3 clorură de fier (III) (ferică)
CaCO3 carbonat de calciu CuS sulfură de cupru (II)
Al2(SO4)3 sulfat de aluminiu Cu2S sulfură de cupru (I)

. : SĂRURI
 Definiţie şi clasificare
 Denumire
 Metode de obţinere
 Proprietăţi fizice
 Proprietăţi chimice
 Stare naturală şi utilizări

Metode de obţinere

Sărurile se obţin ca produşi de reacţie din mai multe reacţii chimice:

metal + nemetal Fe + S → FeS
metal + acid Mg + 2 HCl → MgCl2 + H2 ↑
oxid acid + bază SO3 + Ca(OH)2 → CaSO4 + H2O
oxid bazic + acid CuO + 2 HCl →CuCl2 + H2O
acid + bază H2SO4 + Fe(OH)2 → FeSO4 + 2 H2O
acid + sare HCl + CaCO3 → CaCl2 + H2O + CO2↑
bază + sare 2 NaOH + CuSO4 → Na2SO4 + Cu(OH)2↓
sare + sare AgNO3 + NaCl → NaNO3+ AgCl ↓

Proprietăţi fizice
1. Stare de agregare
La temperatură obişnuită, sărurile sunt substanţe solide albe (NaCl, CaCO 3,
NaHCO3) sau colorate (AgBr - galben, PbS -negru, PbI 2 - galben)
Sărurile au puncte de topire ridicate, iar unele săruri se descompun la încălzire.
2. Solubilitate
Solubilitatea sărurilor în apă variază în limite largi, unele fiind chiar insolubile în apă
(AgCl, BaSO4etc).
Unele săruri, la evaporarea completă a soluţiilor apoase, înglobează în cristalele lor
un anumit număr de molecule de apă formând cristalohidraţi. (CuSO4. 5 H2O -
piatră vânătă, CaSO4. 2 H2O - ghips)
Prin încălzire cristalohidraţii pierd apa de cristalizare, proces care poate fi însoţit şi de
modificări de culoare.
3. Conductibilitate electrică
În stare solidă, sărurile nu conduc curentul electric, dar soluţiile apoase ale sărurilor
solubile conduc curentul electric.
Proprietăţi chimice

1. Reacţia cu metalele mai active decât metalul din sare

11

Sărurile pot reacţiona cu matalele aflate în seria reactivităţii metalelor înaintea

metalului din sare, conform schemei generale:
sare1 + metal mai activ → sare2 + metal mai puţin activ
CuSO4 + Fe → FeSO4 + Cu ↓
HgCl2 + Cu → CuCl2 + Hg↓

2. Reacţia unor săruri cu bazele solubile

Sărurile solubile ale metalelor care formează baze insolubile reacţionează cu bazele
solubile după schema generală:
sare1 + bază solubilă → sare2 + bază insolubilă
Exemple:
CuSO4 + 2 NaOH → Na2SO4 + Cu(OH)2↓(precipitat albastru)
AlCl3 + 3 KOH → 3 KCl + Al(OH)3↓(precipitat alb)
NiCl2 + 2 KOH → 2 KCl + Ni(OH)2↓(precipitat verde)
Metalele îşi păstrează valenţa.

3. Reacţia cu acizii
Sărurile reacţionează cu acizii mai tari decăt acidul din sare după schema generală:
sare a acidului slab + acid tare → sare a acidului tare + acid slab
Exemple:
CaCO3 + 2 HCl → CaCl2 + H2O + CO2↑
CuS + H2SO4→ CuSO4 + H2S↑
Dacă sarea rezultată este insolubilă, atunci tăria acizilor nu mai contează:
AgNO3 + HCl → HNO3+ AgCl ↓
BaCl2 + H2SO4→ 2 HCl + BaSO4↓

4. Reacţia sărurilor solubile între ele

Dacă prin combinarea ionilor componenţi a două săruri solubile se formează o sare
insolubilă, atunci cele două săruri solubile pot reacţiona între ele:
AgNO3 + NaCl → NaNO3+ AgCl ↓
BaCl2 + Na2SO4→ 2 NaCl + BaSO4↓

5. Reacţia de descompunere a unor săruri

Unele săruri se pot descompune prin încălzire cu formare de diferiţi compuşi:
CuCO3 CuO + CO2 - obţinerea CuO în laborator;

CaCO3 CaO + CO2 - obţinerea varului nestins (CaO);

NH4HCO3 NH3 + H2O + CO2 - descompunerea prafului de copt;

2 KClO3 2 KCl + 3 O2 - obţinerea O2 în laborator;

2 NaNO3 2 NaNO2 + O2 - obţinerea O2 în laborator;

2 AgNO3 2 Ag + 2 NO2 + O2

. : SĂRURI
 Definiţie şi clasificare
 Denumire
 Metode de obţinere
12

 Proprietăţi fizice
 Proprietăţi chimice
 Stare naturală şi utilizări
 Stare naturală
 Unele săruri se găsesc în natură în stare solidă în roci sau minereuri:
 CaCO3 - calcar;
 FeS2 - pirită;
 FeCO3 - siderit;
 PbS - galenă;
 NaCl - sare gemă.
 Alte săruri se găsesc dizolvate în apele naturale: Ca(HCO 3)2 , Mg(HCO3)2 ,
NaCl, NaBr, KI etc.


 SĂRURI - Utilizări
 NaCl se utilizează în alimentaţie şi în obţinerea unor compuşi cum ar fi: clor,
hidrogen, HCl, NaOH.
 CaCO3 se foloseşte în construcţii.
 Piatra vânătă (CuSO4. 5 H2O) este utilizată la tratarea culturilor de viţă de vie
şi legume împotriva unor boli.