Sunteți pe pagina 1din 1

TEST

1. Rescrieţi enunţurile următoare, corectând greşelile de orice natură:

a. Comportarea lui crează impresia că este bine-voitor, dar aceasta este decât o falsă aparenţă.

b. Am fost cu toţi prezenţi la aniversarea a o sută de ani de la moartea poetului.

c. Fi-r-ar să fie de examen!

d. Ştiu că e dureros să fi abandonat de proprii tăi copii, dar nu fii trist, încearcă să treci peste.

e. La summit-ul la nivel înalt, preşedinţii ai peste 30 de state au reiterat din nou dorinţa lor de a
coopera în ceea ce privesc problemele mediului.

f. Ca şi coleg, te susţin necondiţionat.

g. Toţi codrii noştrii sunt frumoşi, dar nu ştim să protejăm aceşti codrii.

h. Câţiva membrii de sindicat au renunţat la protest, nu însă şi membri cei mai radicali.

i. A rămas aceiaşi femee care o şti demult.

j. De-ai ştii adevărul, n-ai mai fii atât de vesel, de aceia, cred că e bine să-l şti.

k. Băiete, alegeţi melodia preferată, iar voi, copii, asculta-ţi-o!

l. Întrebarea care am adresat-o la profesorul care a venit de curând nu m-a lămurit de loc.

m. Eu, când mă gândesc la cele întâmplate, mă cuprinde o mare tristeţe.

n. Fiecare din noi vrem să avem câţi mai mulţi prieteni.

o. Nu se merită să te rişti, faptul aparţine de trecut.

p. Cine nu munceşte, nu-i dau nimic.

2. Alegeţi construcţia corectă şi motivaţi-o:

a. Aceasta este echipa a căror iniţiative/ale cărei iniţiative/a cărei iniţiative le-am admirat.

b. Aceasta este echipa în ale căror rezultate/în a căror rezultate/în ale cărei rezultate am sperat
mult.

3. Ce aveţi de reproşat următoarelor enunţuri? Reformulaţi, evitând ambiguităţile de orice fel:

a. La acest raion se vând mănuşi din piele de damă.

b. Investitorul şi-a cumpărat un cuptor de pâine cu lemne.

c. Ca să nu poată copia la examenele de rezidenţiat de anul acesta, examenele s-au dat pe numere.

d. Din diverse motive, am hotărât trecerea numelor sub anonimat.

e. La vârsta de şase ani, bunicul l-a dus pe Andrei la şcoală de mână cu bunica.

S-ar putea să vă placă și