UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢELE VIEȚII “REGELE MIHAI I” DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA BIOINGINERIA RESURSELOR ANIMALIERE

REFERAT BIBLIOGRAFIC

BAZELE
Disciplina: Biochimie I
An I, Sem. I, FBIRA, 2022-2023,
Specializarea Biotehnologii agricole

Student, An I, FBIRA

Scornea Elena Roxana

Grupa: 316

Nr. matricol: ...........

Coordonator:

Conf.Dr.Ing.Biolog Ahmadi Mirela

 CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Noțiuni generale

Capitolul 2. Clasificarea bazelor

2.2. Metode generale de obținere a bazelor

Capitol 3. Proprietățile bazelor

3.1. Proprietățile fizice ale bazelor

3.2. Alcaliile

3.3. Proprietățile chimice ale bazelor

Capitol 4. Metode volumetrice bazate pe reacții de neutralizare

4.1. Baze – echivalentul gram

4.2. Acidimetria

4.3. Alcalimetria

Capitolul 5. Teoria transferului de protoni

5.2 Bazele conjugate

Capitolul 6. Importanța și utilizarea bazelor

Concluzii

Referințe bibliografice
 Introducere
Chimia este o știință experimentală, care se dezvoltă pe baza metodei științifice. Chimistul
își propune să înțeleagă natura, să o protejeze și să obțină compuși utili valorificând materii
prime naturale.
Acizii și bazele sunt două clase de compuși extrem de importanți în întreaga chimie.
Reacții acido-bazice întâlnim în viață de toate zilele, în industrie sau în laborator, în procesele
biochimice, etc.
 Capitolul 1: Noțiuni generale
În chimie, bazele sunt compuși anorganici sau organici care în soluții apoase disociază
sau ionizează formând ioni de hidroxil -OH. Conform teoriei protolitice a lui Brönstead,
bazele sunt acele specii chimice care acceptă protoni (H+ sau ioni pozitivi de hidrogen),
ridicând astfel valoarea pH-ului soluției respective.
Ionii hidroxilici sunt ioni capabili de a capta protonii eliberați de un acid determinând
neutralizarea amestecului. Conform teoriei electronice a acizilor și bazelor a lui Lewis, acizii
sunt speciile chimice care cedează electroni, iar bazele sunt speciile chimice care acceptă
electroni. Conform acestei teorii, bazele Brönstead sunt acizi Lewis, iar acizii Brönstead sunt
baze Lewis. Cu cât un acid Brönstead este mai slab, cu atât el este o bază Lewis mai
puternică, respectiv cu cât o bază Brönstead este mai slabă, cu atât ea este un acid Lewis mai
puternic.
Cele mai tari baze sunt hidroxidul de sodiu și de potasiu (în general, hidroxizii
metalelor alcaline sunt baze tari), deoarece ionizează total în soluție apoasă. Bazele
metalelor tranziționale sunt baze slabe, deoarece ionizează parțial în soluție apoasă.
Astfel, pe scurt, se poate afirma faptul că bazele sunt compuşi anorganici ce conţin
în compoziţia lor ioni pozitivi de metal şi ioni negativi hidroxid (-OH).
Formula generală a bazelor este Me(OH)n, unde ”Me„ reprezintă radicalul metal,
”(OH)„ = gruparea hidroxil, iar ”n„ este valenţa metalului și numărul grupelor hidroxil.
Alcătuirea formulelor chimice ale bazelor este realizată în două feluri:
1) în baza valenței;
2) în baza sarcinii ionilor.
Alcătuirea formulelor chimice în baza valenței:
𝑁𝑎1 𝑂𝐻1
𝐹𝑒 2 ሺ𝑂𝐻ሻ12
𝐶𝑎2 (𝑂𝐻)12
𝐹𝑒 3 (𝑂𝐻)13
Alcătuirea formulelor chimice în baza sarcinii ionilor:
𝑁𝑎 + 𝑂𝐻 −
𝐹𝑒 2+ (𝑂𝐻)−2
𝐶𝑎2+ (𝑂𝐻)− 2
3+ −
𝐹𝑒 (𝑂𝐻)3
Bazele se denumesc după regula: hidroxid + de + numele metalului. Dacă metalul
din bază are mai multe valenţe, atunci după numele acestuia se indică în paranteză şi valenţa
acestuia, cu cifre romane: hidroxid + de + numele metalului + (valenţa metalului).
Exemple: NaOH = hidroxid de sodiu, Fe(OH)2 = hidroxid de fier (II), KOH = hidroxid de
potasiu, Fe(OH)3 = hidroxid de fier (III), Ca(OH)2 = hidroxid de calciu, Pb(OH)2 = hidroxid de
plumb (II), Al(OH)3 = hidroxid de aluminiu, Pb(OH)4 = hidroxid de plumb (IV).
 Capitolul 2: Clasificarea bazelor
Bazele se clasifică după solubilitatea lor în apă. Astfel avem:
1) baze solubile = KOH, Ba(OH)2;
2) baze puțin solubile = Ca(OH)2, Mg(OH)2;
3) baze insolubile = Fe(OH)2, Al(OH)3;
4) baze care se descompun = AgOH, Hg(OH)2.

2.2. Metode generale de obținere a bazelor:

Bazele solubile se obțin in laborator prin 2 metode :
Ø reacția metalelor puternic electropozitive cu apa ;
Ø reacția oxizilor metalici cu apa.
Bazele greu solubile in apa se obțin prin reacția de schimb intre o sare solubila și o
baza alcalină.

1. Reacţia metalelor foarte active cu apa:

2Na + H2O → 2 NaOH + H2 ↑
2. Reacţia oxizilor metalici cu apa:
CaO + H2O → Ca(OH)2
3. Industrial, NaOH se obţine prin electroliza soluţiei de NaCl:
2 NaCl + 2 H2O 2 NaOH + Cl2↑ + H2 ↑
 Capitolul 3: Proprietățile bazelor
 Cele mai multe baze sunt solubile în apă ca hidroxidul de sodiu sau amoniacul,
cu excepția unora ca hidroxidul de aluminiu
 Sunt caustice producând descompunerea unor substanțe organice sau
anorganice
 În combinație cu uleiuri sau grăsimi (lipide) are loc procesul de saponificare prin
care se formează săpunuri și glicerină
 Bazele pot fi diluate cu apă, iar tăria bazei se modifică în funcție de gradul de
diluție.
 Soluțiile bazice înroșesc indicatorul chimic numit fenolftaleină, îngălbenesc
soluția de metiloranj sau albăstresc hârtia de turnesol.
 Bazele în combinație cu acizii se neutralizează reciproc.
 Bazele prin proprietatea lor caustică sunt periculoase dacă ajung în contact cu
pielea sau ochii.

3.1. Proprietățile fizice ale bazelor:

1. Stare de agregare - La temperatură obişnuită bazele sunt substanţe solide albe sau
colorate.
NaOH, KOH, Ca(OH)2, Al(OH)3, Zn(OH)2 - sunt baze de culoare albă
Fe(OH)3 - brun-roşcat;
Cu(OH)2 - albastru;
Ni(OH)2 - verde.
2. Punctele de topire ale bazelor sunt foarte ridicate, iar multe baze se descompun
prin încălzire. De exemplu hidroxidul de bariu se topeşte la +408 C, iar hidroxidul de sodiu se
topeşte la +322 C.
3. Solubilitatea bazelor în apă variază în limite largi.
NaOH şi KOH sunt uşor solubile în apă;
Ca(OH)2, Mg(OH)2, Ba(OH)2 sunt puţin solubile în apă;
Cu(OH)2, Fe(OH)2, Zn(OH)2, Al(OH)3 sunt insolubile în apă.
Soluţiile apoase ale bazelor uşor solubile sunt leşioase (lunecoase la pipăit) şi caustice
(produc arsuri).
Soluţiile apoase ale bazelor conduc curentul electric.

3.2. Alcaliile:
În chimie, denumirea de alcaliu face referite la un compus bazic și ionic al unui
metal alcalin sau alcalino-pământos, dar mai poate face trimitere și la orice bază care se
dizolvă în apă (adică un compus al cărei soluție are un pH mai mare de 7).
Printre cele mai cunoscute exemple de alcalii sunt hidroxizii solubili ai metalelor
alcaline și alcalino-pământoase: hidroxid de sodiu („sodă caustică”), hidroxid de potasiu
(„potasă caustică”), leșie (amestec de sodă și potasă caustică), hidroxid de calciu („var
stins”), hidroxid de magneziu („lapte de magnezie”), etc.
Termenii de „bază” și „alcaliu” (respectiv „bazic” și „alcalin”) sunt adesea considerați
interschimbabili, în special în contextul chimiei și al ingineriei chimice. Totuși, alcaliile sunt
considerate a fi o subcategorie de baze, fiind compuși din următoarele două clase:
O sare bazică a unui metal alcalin sau alcalino-pământos (include Mg(OH)2, dar fără
NH3.);
Orice bază care este solubilă în apă cu formare de ioni hidroxid sau soluția unei baze
în apă.[6] (include Mg(OH)2 și NH3.); acestea sunt „baze Arrhenius”.

3.3. Proprietățile chimice ale bazelor:

a) Acţiunea asupra indicatorilor acido-bazici:
La dizolvare în apă formează ioni hidroxid cu formula HO-. În prezenţa acestor ioni,
indicatorii acido-bazici se colorează diferit.
În mediu bazic culorile celor mai utilizaţi indicatori sunt:

Indicator Culoare
turnesol albastru
metiloranj galben
fenolftaleină roşu-violet

b) Reacţia bazelor solubile cu oxizii nemetalici:

Bazele solubile reacţionează cu oxizii nemetalici după schema generală: Metalul are
în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.
bază + oxid acid → sare + apă
Ca(OH)2 + SO3 → CaSO4 + H2O
2 NaOH + CO2 → Na2CO3 + H2O
c) Reacţia cu acizii (Reacţia de neutralizare):
Bazele reacţionează cu acizii după schema generală:
acid + bază → sare + apă
H2SO4 + Fe(OH)2 → FeSO4 + 2 H2O
HCl + NaOH → NaCl + H2O
Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.
d) Reacţia bazelor solubile cu unele săruri:
Bazele solubile reacţionează cu sărurile solubile ale metalelor care formează baze
insolubile după schema generală:
bază solubilă + sare 1 → sare 2 + bază insolubilă
2 NaOH + CuSO4 → Na2SO4 + Cu(OH)2↓
3 KOH + AlCl3 → 3 KCl + Al(OH)3↓
e) Reacţia de descompunere a unor baze:
Multe baze insolubile şi unele baze solubile suferă reacţii de descompunere la
încălzire, cu formare de oxizi:
Cu(OH)2 CuO + H2O↑
2 Al(OH)3 Al2O3 + 3 H2O↑
Ca(OH)2 CaO + H2O↑
Capitolul 4: Metode volumetrice bazate pe
reacţii de neutralizare
Metodele volumetrice de analiză bazate pe reacţii protolitice (de neutralizare) sau de
schimb de protoni includ acidimetria şi alcalimetria care folosesc ca soluţii titrate, soluţia
unei baze sau a unui acid.

4.1. Baze - echivalentul gram = molecula gram a bazei / numărul de grupări

hidroxil (-OH) din moleculă care iau parte la reacţia respectivă.
Exemple:
 Echivalentul gram al NaOH = 40,005/1 = 40,005 g
 Echivalentul gram al Ca(OH)2 = 74/2 = 37 g

4.2. Acidimetria:
Acidimetria foloseşte soluţie de acid tare de concentraţie cunoscută pentru dozarea
bazelor tari, bazelor slabe şi a sărurilor cu hidroliză alcalină.

4.3. Alcalimetria:
Alcalimetria foloseşte soluţii de bază tare, de concentraţie cunoscută pentru dozarea
acizilor tari, slabi şi a sărurilor cu hidroliză acidă.
Alcalimetria şi acidimetria formează împreună titrimetria prin reacţii protolitice sau
de neutralizare la baza cărora stă reacţia generală : H+ + HO- H2O
 Capitolul 5: Teoria transferului de protoni
În teoria clasică a disociatiei electrolitice, un acid se definește ca o specie chimică ce
dă naștere, la dizolvarea în apă, unui ion de hidrogen, iar o baza, că o specie ce da naștere, în
același dizolvant, unui ion de hidroxil. În afară de faptul că această definiție limitează
fenomenul la soluțîi apoase, ea este cu totul improprie pentru o reprezentare cantitativă a
catalizei prin acizi și baze. De altfel, ionii de hidrogen, adică protoni fără înveliș de electroni,
deși pot avea o viață trecătoare în stare gazoasă, nu pot există liberi în soluție apoasă(și nici
în alți dizolvanți), din cauza tendinței lor extreme de a se combină în moleculele apei, sub
formă de ioni de hidroniu și, în mod similar, cu moleculele altor dizolvanți.
În anul 1923, chimistul suedez J. Bronsted și chimistul englez T. M. Lowry au propus
definiții, cu caracter mai general, pentru acizi și baze.
Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt substanțe capabile de a ceda unul sau
mai mulți protoni. După nr. protonilor pe care îi pot ceda, acizii se clasifică în mono -, di- și
poliprotolitici.
Bazele sunt substanțe capabile de a acceptă unul sau mai mulți protoni. Bazele pot fi
mono- sau poliacide.

5.2. Bazele conjugate:

O baza conjugată unui acid Bronsted este o baza Bronsted formată la cedarea de
către acid a unui proton. Un acid și baza conjugată pe care o formează prin transferul unui
proton, constituie o pereche acid-baza conjugată.
Protonii nu pot exista liberi în soluție apoasă. Când un acid cedează un proton, este
necesară existența în mediul de reacție a unei baze care să-l accepte.
Într-o reacție acido-bazică participa 2 perechi acid-baza conjugate.
 Capitolul 6: Importanța și utilizarea
bazelor:
În laborator bazele se folosesc pentru neutralizarea şi dozarea acizilor, şi în procesele
de sinteză a bazelor insolubile şi a sărurilor.
NaOH se mai poate utiliza la obţinerea săpunurilor şi a detergenţilor, la rafinarea
produselor petroliere etc.
Hidroxidul de calciu (var stins) se utilizează în construcţii la obţinerea mortarului, la
zugrăvit, la rafinarea zahărului, sau pentru identificarea CO2 în laborator.
Pentru menținerea constanța a pH-ului în mediul intern, organismul uman folosește
că mecanisme funcționale neutralizarea acizilor și a bazelor, eliminarea excesului de acizi și
CO 2.
Sângele este un exemplu care demonstrează importantă soluțiilor tampon în
organism. Orice modificare a de la valoarea normală a sângelui, cuprinsă între 7,35 și 7,45 a
pH-ului, ar putea avea efecte distrugătoare asupra stabilității membranelor celulare, a
activității enzimelor sau a structurii proteinelor.
În momentul în care pH-ul sângelui crește peste 7,45 se instalează o stare numită
« alcaloză », iar atunci când e sub 7,35 apare « acidoză » . Dacă pH-ul scade sub 6,8 sau
crește peste 7,8 atunci poate surveni moartea organismului.
Cele mai importante soluții tampon din organismul uman sunt sistemul acid carbonic
– carbonat acid și sistemul fosfat monoacid – fosfat diacid.
Un rol important în reglarea echilibrului acido-bazic îl au rinichii, care elimina excesul
de acizi plasmatici. Lichidele transcelulare au uneori valori diferite ale pH-ului, sucul gastric
fiind acid(pH = 1,5) iar lichidul intestinal alcalin(pH = 8).
 Concluzii:
Chimia este o știință indispensabilă vieții. Jean-Marie Lehn spunea că « O lume
întreagă este creată de mâinile chimistului… » De aceea, este foarte important să cunoaștem
chimia. « În mare parte, viață poate fi înțeleasă dacă se exprimă prin limbajul chimiei.
Chimia e o limba internațională, o limba pentru toate timpurile, o limba care explică
de unde venim, ce suntem și încotro ne îndreptăm. Limbajul chimic are o mare frumusețe
estetică și face legătură între științele fizice și științele biologice » Arthur Kornberg
 Referințe bibliografice
https://www.youtube.com/watch?v=5wmDE7Ga6bQ

https://www.youtube.com/watch?v=7KbJISmCKKY

https://www.youtube.com/watch?v=bSHkNOpq-bE

https://www.youtube.com/watch?v=o3m9Ppgr6n4

https://intranet.usab-tm.ro/learning-cursuri

https://ro.wikipedia.org/wiki/Alcaliu

https://www.referatele.com/referate/chimie/online8/chimie4.php