Introducere Acizii Definitia acizilor Clasificarea acizilor 57359fsq96uds6n Denumirea acizilor Radicalul acid Formula generala a acizilor Metode

generale de obtinere a acizilor sd359f7596udds Proprietatile acizilor Importanta si utilizarile acizilor Bazele Definitia bazelor Clasificarea bazelor Denumirea bazelor Formula generala a bazelor Metode generale de obtinere a bazelor Proprietatile bazelor Importanta si utilizarile bazelor Teoria transferului de protoni Acizi si baze conjugate Tabel cu acizi si baze conjugate Caracter amfoter Produsul ionic al apei Reactia de neutralizare Acizi tari si acizi slabi, baze tari si baze slabe Reactia de hidroliza a sarurilor Solutii tampon

Importanta solutiilor acide si a celor bazice pentru organismul uman Bibliografie Introducere Pentru a putea sa intelegem natura in toata complexitatea ei, se impune studiul acesteia din perspectiva mai multor stiinte: chimie, fizica, biologie, geologie etc. In ansamblul acestora, chimia prezinta prezinta particularitatea de a studia nu doar compusii naturali si transformarile lor, ci si numarul tot mai mare de compusi care nu exista in natura. Chimia este o stiinta experimentala, care se dezvolta pe baza metodei stiintifice. Chimistul isi propune sa inteleaga natura, sa o protejeze si sa obtina compusi utili valorificand materii prime naturale. Acizii si bazele sunt doua clase de compusi extrem de importante in intreaga chimie. Reactii acido-bazice intalnim in viata de toate zilele, in industrie sau in laborator, in procesele biochimice, etc. Acesti compusi au fost identificati inca din cele mai vechi timpuri. Teorii, definitii ale acestor compusi au fost date de catre S. Arrhenius, de J. Bronsted si T.M. Lowry. Reunind toate aceste informatii, haideti sa vedem ce sunt de fapt acesti compusi, la ce folosesc ei si cat sunt de importanti pentru organismul uman. Acizii In timpul vietii, la scoala sau in afara scolii, se intalneste adesea notiunea de acid. Daca analizam compozitia unui acid, putem observa ca in molecula sa intra unul sau mai multi atomi de hidrogen, care pot fi inlocuiti de metale cu formare de saruri. Definitia acizilor Acizii sunt substante compuse in a caror compozitie intra, pe langa atomi ai nemetalelor, unul sau mai multi atomi de hidrogen, care pot fi substituiti cu atomi de metal, dand nastere la saruri. Conform definitiei, substantele chimice care au forma HBr, HI, HCl. Clasificarea acizilor 57359fsq96uds6n Dupa compozitie, acizii se clasifica in : hidracizi contin in molecula lor doar atomi de hidrogen si de nemetal ; oxiacizi contin in molecula lor, pe langa atomi de hidrogen si nemetal, si atomi de oxigen . Dupa numarul atomilor de hidrogen, care pot fi inlocuiti cu metale, acizii se impart in 3 grupe :

monobazici ; dibazici ; tribazici . Denumirea acizilor Denumirea hidracizilor se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului, la care se adauga sufixul HIDRIC. Denumirea oxiacizilor in care nemetalul are valenta inferioara, se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului, la acre se adauga sufixul OS. Denumirea oxiacizilor in care nemetalul are valenta maxima, se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului la care se adauga sufixul IC. Radicalul acid Din reactiile chimice la care participa acizii, se observa ca in moleculele acestora, pe langa atomi de hidrogen, se gasesc si atomi sau grupe de atomi, care in timpul reactiilor se pastreaza neschimbate. Definitia radicalului acid Atomul sau grupul de atomi care intra in compozitia moleculelor acizilor si care in reactiile chimice raman neschimbati, se numesc radicali acizi. Radicalul acid provine prin eliminarea totala sau partiala a atomilor de hidrogen din molecula acidului si se noteaza cu A. Valenta radicalului acid Valanta radicalului acid este determinata de numarul atomilor de hidrogen, care sunt substituiti sau eliminati din molecula acidului. Formula generala a acizilor Formula generala a acizilor este HmA. Daca inlocuim pe A cu radicalii cunoscuti si pe m cu valenta acestora, se pot obtine formulele acizilor. Ex. : Pentru A=Cl(I), avem HCl Metode generale de obtinere a acizilor sd359f7596udds Hidracizii se pot obtine prin sinteza. Oxiacizii se pot obtine din oxizii acizi prin reactie cu apa. Cea mai frecventa metoda de laborator, utilizata si pentru hidracizi si pentru

oxiacizi, consta in tratarea sarurilor cu acizi mai puternici. Proprietatile acizilor Proprietati fizice Acizii sunt substante gazoase, lichide sau solide. Se dizolva in apa, formand solutii cu gust acrisor si sunt bune conducatoare de electricitate. Actiunea acizilor asupra indicatorilor

Acizii inrosesc solutia de turnesol, iar fenolftaleina ramane incolora in mediul acid. Proprietati chimice Reactia acizilor cu metalele Acizii reactioneaza cu unele metale, formand saruri si eliberand hidrogenul. Zn + HCl = ZnCl2 + H Reactia acizilor cu oxizii metalelor

Acizii reactioneaza cu oxizii bazici, formand saruri si apa. CuO + 2HCl = CuCl2 + H Reactia de neutralizare

Acizii reactioneaza cu bazele, formand saruri si apa, conform reactiei generale : acid + baza = sare + apa HCl + NaOH = NaCl + H2O Reactia acizilor cu sarurile

Din reactiile acizilor cu sarurile se obtin acizi si saruri noi. HCl + AgNO3 = AgCl + HNO3 Importanta si utilizarile acizilor Importanta acizilor este atat de mare incat prezentarea utilizarilor nu pote fi usor epuizata. Acidul clorhidric se foloseste la obtinerea in laborator a hidrogenului, clorului, a clorurilor si acizilor mai slabi. De asemenea, se foloseste si in industriile colorantilor, medicamentelor, pielariei, textilelor si maselor plastice.

Acidul sulfuric(vitriol) este considerat sangele industriei. Se foloseste la obtinerea sulfatilor, a ingrasamintelor chimice, a hidracizilor si a oxiacizilor, in industria farmaceutica. Acidul azotic are largi utilizari in industria ingrasamintelor chimice, a explozivilor, a colorantilor, a firelor si fibrelor sintetice. 3. Bazele Cele mai intalnite baze sunt in general NaOH, Ca(OH)2, etc. In compozitia fiecarei baze intra un atom de metal si una sau mai multe grupari OH, numite oxidril sau hidroxil. Gruparea hidroxil este monovalenta (-OH), deoarece se obtine din apa, prin eliminarea unui atom de hidrogen. Definitia bazelor Bazele sunt substante compuse in a caror compozitie intra un atom de metal si un nr. De grupari hidroxil, egal cu valenta metalului. Clasificarea bazelor Dupa solubilitatea in apa, bazele se clasifica in 2 categorii : baze solubile ; baze insolubile sau greu solubile. Denumirea bazelor Denumirea bazelor se formeaza din termenul hidroxid, urmat de numele metalului. Atunci cand metalul prezinta valenta variabila si formeaza mai multi hidroxizi, la numele metalului se adauga valenta acestuia. Formula generala a bazelor Formula generala a bazelor este M(OH)n . Dupa formula generala, bazele metalelor monovalente sunt de forma MOH, a celor divalente M(OH)2, a celor trivalente M(OH)3etc. Metode generale de obtinere a bazelor Bazele solubile se obtin in laborator prin 2 metode : reactia metalelor puternic electropozitive cu apa ; reactia oxizilor metalici cu apa. Bazele greu solubile in apa se obtin prin reactia de

schimb intre o sare solubila si o baza alcalina. Proprietatile bazelor Proprietati fizice Bazele solubile si insolubile sunt substante solide, albe sau colorate. Solutiile bazelor solubile sunt lesioase si lunecoase la pipait, vatama pielea si organismul. Actiunea bazelor asupra indicatorilor

Toate bazele solubile albastresc turnesolul si inrosesc fenolftaleina, proprietati folosite la identificarea bazelor. Proprietati chimice Reactia de neutralizare Toate bazele reactioneaza cu acizii, formand saruri si apa. NaOH + HCl = NaCl + H2O Reactia bazelor cu oxizii acizi

Bazele reactioneaza cu oxizii acizi, formand saruri si apa. Ca(OH)2+ CO2 = CaCO3 + H2O Reactia bazelor cu sarurile

Bazele solubile reactioneaza cu sarurile si formeaza baze si saruri noi. 2NaOH + FeCl2 = 2NaCl + Fe(OH)2 Importanta si utilizarile bazelor Bazele substantelor alcaline NaOH si KOH, constituie reactivi folositi frecvent in laboratoare. In industrie, hidroxidul de sodiu este utilizat la fabricarea sapunului, la obtinerea fibrelor artificiale, la mercerizarea bumbacului, la fabricarea sodei de rufe. Hidroxidul de calciu este o substanta de prima importanta in industrie si in constructii. Laptele de var, solutie care se obtine prin dizolvarea hidroxidului de calciu in apa, se foloseste la varuirea cladirilor, la obtinerea mortarului etc. Apa de var se foloseste in industria zaharului, in medicina si pentru recunoasterea dioxidului de carbon in laborator.

Teoria transferului de protoni In teoria clasica a disociatiei electrolitice, un acid se defineste ca o specie chimica ce da nastere, la dizolvarea in apa, unui ion de hidrogen, iar o baza, ca o specie ce da nastere, in acelasi dizolvant, unui ion de hidroxil. In afara de faptul ca aceasta definitie limiteaza fenomenul la solutii apoase, ea este cu totul improprie pentru o reprezentare cantitativa a catalizei prin acizi si baze. De altfel, ionii de hidrogen, adica protoni fara invelis de electroni, desi pot avea o viata trecatoare in stare gazoasa, nu pot exista liberi in solutie apoasa(si nici in alti dizolvanti), din cauza tendintei lor extreme de a se combina in moleculele apei, sub forma de ioni de hidroniu si, in mod similar, cu moleculele altor dizolvanti. In anul 1923, chimistul suedez J. Bronsted si chimistul englez T. M. Lowry au propus definitii, cu caracter mai general, pentru acizi si baze. Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt substante capabile de a ceda unul sau mai multi protoni. Dupa nr. protonilor pe care ii pot ceda, acizii se clasifica in mono-, di- si poliprotolitici. Bazele sunt substante capabile de a accepta unul sau mai multi protoni. Bazele pot fi mono- sau poliacide. Acizi si baze conjugate Acizii conjugati si bazele conjugate nu se comporta diferit de alti acizi si alte baze( termenul conjugat, in acest context, inseamna asociat). Definitia acidului conjugat Un acid conjugat unei baze Bronsted este un acid Bronsted format la acceptarea de catre baza a unui proton. Definitia bazei conjugate O baza conjugata unui acid Bronsted este o baza Bronsted formata la cedarea de catre acid a unui proton. Un acid si baza conjugata pe care o formeaza prin transferul unui proton, constituie o pereche acid-baza conjugata. Protonii nu pot exista liberi in solutie apoasa. Cand un acid cedeaza un proton, este necesara existenta in mediul de

reactie a unei baze care sa-l accepte. Intr-o reactie acidobazica participa 2 perechi acid-baza conjugate. 4.2. Tabel cu acizi si baze conjugate Acid
Baza

Acid percloric Acid sulfuric Acid iodhidric Acid bromhidric Acid clorhidric Acid azotic Ion hidroniu Ion sulfat acid Acid fosforic Acid fluorhidric Acid azotos Acid acetic Acid carbonic Hidrogen sulfurat Ion amoniu Acid cianhidric Ion carbonatacid Ion sulfura acida Apa Amoniac Hidrogen

HCIO4 H2SO4 HI HBr HCl HNO3 H30+ HSO4 H3PO4 HF HNO2 CH3CO2H H2CO3 H2S NH4+ HCN HCO3 HS H2O NH3 H2

CIO4 HSO4 I Br Cl NO3 H2O SO42 H2PO4 F NO2 CO3CO2 HCO3 HS NH3 CNCO3 S2 OH NH2 H

Ion perclorat Ion sulfat Ion iodura Ion bromura Ion clorura Ion azotat Apa Ion sulfat Ion fosfat acid Ion fluorura Ion azotit Ion acetat Ion carbonat acid Ion sulfura acida Amoniac Ion cianura Ion carbonat Ion sulfura Ion hidroxid Ion amidura Ion hidrura

Caracter amfoter Notiunea de acid sau baza nu se refera la un anume tip de substante, ci la modul de comportare al unei substante in raport cu alta substanta. Moleculele de apa reactioneaza atat cu acizii cat si cu bazele, apa fiind cea mai simpla substanta amfotera. In raport cu un acid se comporta ca o baza, iar in raport cu o baza se comporta ca un acid. Substantele amfotere(amfolitii) sunt substante care se prezinta ca baze in mediul acid si ca acizi in mediul bazic. Un acid pune in libertate acizii mai slabi decat el din sarurile lor. O baza pune in libertate bazele mai slabe decat ea din sarurile lor. Produsul ionic al apei Apa este un amfoter acido-bazic, deoarece, conform teoriei Bronsted-Lowry, o molecula de apa cu rol de acid poate ceda un proton unei alte molecule de apa, cu rol de baza. Moleculele de apa pot ioniza conform ecuatiei 2H2O OH + H2O, rezultand Ke = [OH]H3O+]/ [H2O] [ Deoarece ionizarea apei este foarte redusa, concentratia in molecule de apa este constanta si poate fi inglobata in Ke. Astfel, putem scrie: KeH2O] = [OH]H3O+] = KH2O, [ [ unde KH2O este produsul ionic al apei. La temperatura camerei, acest produs are valoarea constanta, adica produsul dintre ionii de hidroniu si ionii de hidroxil este egal cu 10 mol/l. In apa pura, nr. ionilor de hidroniu este egal cu nr. ionilor de hidroxil, adica este egal cu 10 mol/l. Prin adaosul unei mici cantitati de acid, nr. ionilor de hidroniu din solutie creste, iar echilibrul este perturbat. O parte din ionii de hidroniu se leaga de gruparile hidroxil, pentru a stabili un nou echilibru. In acest caz, in solutie, nr. ionilor de hidroniu este mai mare decat cel al gruparii hidroxil, iar concentratia H+ este mai mare decat 10 . Adaugand o cantitate de baza, echilibrul este si in acest caz

perturbat. Un nr. de grupari hidroxil introduse se vor uni cu ionii de hidroniu din solutie, formandu-se moleculele de apa neionizate. Astfel, concentratia de ioni de hidroniu va scadea. In solutie, concentratia ionilor de H+ va fi mai mica decat 10 . PH si POH Caracterul acid sau bazic al unei solutii este dat de concentratia in ioni de hidrogen si se exprima in nr. de tipul 10 . Pentru o exprimare mai usoara, s-a introdus notiunea de pH. PH-ul unei solutii indica concentratia in ioni de hidrogen si se exprima prin logaritmul cu semn schimbat al [H+] [H+] = 10 ; pH = -lg [H+] POH-ul este notiunea echivalenta cu pH-ul, dar referitoare la concentratia ionilor de hidroxil. Reactia de neutralizare Reactia de neutralizare este una dintre cele mai importante reactii chimice. Termanul este atribuit de obicei reactiei dintre un acid si o baza. Reactia de neutralizare este un caz particular al reactiilor protolitice. Cand reactioneaza solutii apoase de acizi tari cu solutii apoase de baze tari se combina ionii de hidroniu si ionii de hidroxil pentru a forma apa. In acelasi timp se formeaza si o sare. HCl + NaOH NaCl + H2O H++ Cl + Na++OHNa++Cl+ H2O H3O++ Cl+Na++OH Na++Cl+ 2H2O Deoarece ionii de sodiu si de clor sunt prezenti si in sarea care se formeaza, ecuatia se poate scrie si astfel : H3O++ OH2H2O. Daca la o cantitate de acid tare se adauga exact cantitatea de baza tare necesara neutralizarii totale a acidului, caracterul mediului la neutralizare este neutru, avand un pH = 7. Acest fenomen se poate pune in evidenta cu ajutorul indicatorilor.

Cunoasterea proceselor ce au loc la neutralizarea acizilor cu bazele are importanta deosebita mai ales in analiza chimica. Reactiile de neutralizare stau la baza multor metode de analiza. Acizi tari si acizi slabi, baze tari si baze slabe Usurinta cu care se transfera protonii de la acizi la baze, determina o diferentiere a comportamentului chimic al acestora. In anul 1900, Arrhenius a demonstrat ca o solutie conduce curentul electric cand in ea se formeaza particule incarcate electric, numite ioni, care migreaza la electrodul de semn contrar. Ionii pozitivi, cationii, sunt atrasi de catod, polul negativ ; ionii negativi, anionii, sunt atrasi de anod, polul pozitiv. Acizii, bazele si sarurile care formeaza ioni in solutie apoasa sunt electroliti, a caror solutii conduc curentul electric. Substantele care nu formeaza ioni in solutie se numesc neelectroliti si nu conduc curentul electric. Gradul de ionizare al unui electrolit este raportul dintre nr. de molecule ionizate si nr. initial de molecule dizolvate. Dupa gradul de disociere, electrolitii se clasifica in electroliti tari si electroliti slabi. Electrolitul tare este o substanta care in slutie apoasa este disociata total in ioni. Electrolitii tari sunt acizii tari, bazele tari si sarurile. Un electrolit slab este o substanta ale carei molecule aflate in solutie ionizeaza in proportie mica. Electrolitii slabi sunt acizii slabi si bazele slabe. Acizii tari sunt acizii care cedeaza usor protoni. Acizii slabi sunt acizii care cedeaza greu protoni. Bazele tari sunt bazele care accepta usor protoni. Bazele slabe sunt bazele care accepta greu protoni. Reactia de hidroliza a sarurilor Se stie ca sarurile se pot clasifica in functie de taria acizilor si bazelor de la care provin astfel : saruri provenite de la acizi tari si baze tari ;

saruri provenite de la acizi tari si baze slabe ; saruri provenite de la acizi slabi si baze tari ; saruri provenite de la acizi slabi si baze slabe.

Echilibrele chimice la care participa apa ca reactant se numesc reactii de hidroliza. Reactiile de hidroliza sunt reactiile inverse celor de neutralizare si au loc intre ionii sarii si ionii apei, la dizolvarea sarii in apa. Hidroliza sarurilor in apa este posibila atunci cand in urma reactiei dintre ionii sarii si ionii apei, se obtine un electrolit slab sau o substanta greu solubila. Solutii tampon Solutiile tampon sunt amestecuri de acizi si bazele lor conjugate, in anumite proportii. Aceste solutii au proprietatea de a-si modifica foarte putin pH-ul la adaugarea de cantitati mici de acid sau baza. Actiunea tampon este determinata de faptul ca solutia contine un acid si o baza apartinand aceleiasi perechi si care pot neutraliza baza, respectiv acidul adaugat. Importanta solutiilor tampon Pentru multe procese chimice este important ca valoarea pH-ului unei solutii sa nu se schimbe, chiar daca sunt adaugate cantitati de acizi sau de baze tari. La nivel celular, in organismul uman, participa acizi si baze ; valoarea pHului sangelui poate oscila intre 7,2 7,6. De asemenea, procesele biochimice sunt controlate de enzime, care au actiune optima doar in intervale mici de pH. In terenurile arabile, ferile, au loc procese biochimice intrun interval relativ mic de pH. In toate aceste cazuri, precum si in alte cazuri similare, pastrarea constanta a pH-ului se face cu ajutorul solutiilor tampon. Importanta solutiilor acide si a celor bazice pentru organismul uman

Teoria disociaiei electrolitice

A fost elaborat de Svante Arrhenius i Wilhelm Ostwald. Potrivit acestei teorii, acizii sunt acele substane care, n soluie apoasa, dau natere la ioni H+, iar bazele sunt substanele care, n aceleai condiii, dau natere la ioni hidroxil HO-. Dezavantajul acestei teorii este c ntr-un solvent neapos, aceste substane sunt considerate nedisociate, deci fr proprieti acido-bazice. Exemple conform acestei teorii: acizi: acid clorhidric (HCl), acid sulfuric (H2SO4), acid acetic (CH3COOH) baze: hidroxid de sodiu (NaOH), hidroxid de potasiu (KOH), hidroxid de calciu (Ca(OH)2), hidroxid de aluminiu

[modificare] Teoria protolitic

A fost introdus de ctre Robert Wilhelm Brnsted i, independent, de ctre chimistul englez Thomas Martin Lowry. Conform teoriei protolitice, acidul este specia chimic cu tendina de a ceda un proton (H+), iar baza este specia care are tendina de a accepta sau fixa un proton. Pierznd un proton, acidul se transforma ntr-o baz, numit baza conjugat, iar baza care accept un proton, se transform ntr-un acid, numit acidul conjugat. Orice acid Arrhenius este i acid Brnsted i analog pentru baze. Exemple conform acestei teorii: acizi: ion amoniu(NH4+), ion hidroniu(H3O+) baze: amoniac (NH3), ion acetat (CH3COO-); baze organice, care nu conin hidroxil, ca: metilamin (CH3NH2), anilin (C6H7N), piridin

(C5H5N)

[modificare] Teoria acido-bazica

Conform acestei teorii, orice substan care are o pereche de electroni neparticipani ce pot fi pui n comun cu alt substan, deficitar n electroni, formndu-se o legatur covalent coordinativ, se numete baz Lewis, iar orice substan care poate accepta o pereche de electroni pentru a forma o legatur coordinativ se numete acid Lewis. Teoria a fost elaborat de ctre Gilbert Newton Lewis n anul 1923 i este susinut de Metoda Orbitalilor Moleculari. n general, un acid poate accepta o pereche de electroni n orbitalul neocupat de energie cea mai joas (LUMO), i orice baz poate ceda electronii din orbitalul molecular de energie cea mai nalt (HOMO). Orice acid Brnsted este i acid Lewis i analog pentru baze.

Exemple conform acestei teorii: acizi: clorur de aluminiu (AlCl3), clorur de fier(III) (FeCl3), fluorur de bor (BF3)

baze: amoniac, piridin, -dimetil-glioxim Pentru a putea sa intelegem natura in toata complexitatea ei, se impune studiul acesteia din perspectiva mai multor stiinte: chimie, fizica, biologie, geologie etc. In ansamblul acestora, chimia prezinta prezinta particularitatea de a studia nu doar compusii naturali si transformarile lor, ci si numarul tot mai mare de compusi care nu exista in natura.Chimia este o stiinta experimentala, care se dezvolta pe baza metodei stiintifice. Chimistul isi propune sa inteleaga natura, sa o protejeze si sa obtina compusi utili valorificand materii prime naturale. Acizii si bazele sunt doua clase de compusi extrem de importante in intreaga chimie. Reactii acido-bazice intalnim in viata de toate zilele, in industrie sau in laborator, in procesele biochimice, etc. Acesti compusi au fost identificati inca din cele mai vechi timpuri. Teorii, definitii ale acestor compusi au fost date de catre S. Arrhenius, de J. Bronsted si T.M. Lowry. Reunind toate aceste informatii, haideti sa vedem ce sunt de fapt acesti compusi, la ce folosesc ei si cat sunt de importanti pentru organismul uman. Acizii In timpul vietii, la scoala sau in afara scolii, se intalneste adesea notiunea de acid. Daca analizam compozitia unui acid, putem observa ca in molecula sa intra unul sau mai multi atomi de hidrogen, care pot fi inlocuiti de metale cu formare de saruri. Definitia acizilor Acizii sunt substante compuse in a caror compozitie intra, pe langa atomi ai nemetalelor, unul sau mai multi atomi de hidrogen, care pot fi substituiti cu atomi de metal, dand nastere la saruri.Conform definitiei, substantele chimice care au forma HBr, HI, HCl. Clasificarea acizilor Dupa compozitie, acizii se clasifica in : hidracizi - contin in molecula lor doar atomi de hidrogen si de nemetal ; oxiacizi - contin in molecula lor, pe langa atomi de hidrogen si nemetal, si atomi de oxigen . Dupa numarul atomilor de hidrogen, care pot fi inlocuiti cu metale, acizii se impart in 3 grupe : monobazici ; dibazici ; tribazici . Denumirea acizilor Denumirea hidracizilor se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului, la

care se adauga sufixul HIDRIC.Denumirea oxiacizilor in care nemetalul are valenta inferioara, se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului, la acre se adauga sufixul OS. Denumirea oxiacizilor in care nemetalul are valenta maxima, se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului la care se adauga sufixul IC. Radicalul acid Din reactiile chimice la care participa acizii, se observa ca in moleculele acestora, pe langa atomi de hidrogen, se gasesc si atomi sau grupe de atomi, care in timpul reactiilor se pastreaza neschimbate. Definitia radicalului acid Atomul sau grupul de atomi care intra in compozitia moleculelor acizilor si care in reactiile chimice raman neschimbati, se numesc radicali acizi. Radicalul acid provine prin eliminarea totala sau partiala a atomilor de hidrogen din molecula acidului si se noteaza cu A. Valanta radicalului acid este determinata de numarul atomilor de hidrogen, care sunt substituiti sau eliminati din molecula acidului.Formula generala a acizilor.Formula generala a acizilor este HmA. Daca inlocuim pe A cu radicalii cunoscuti si pe m cu valenta acestora, se pot obtine formulele acizilor. Ex. : Pentru A=Cl(I), avem HCl Metode generale de obtinere a acizilor Hidracizii se pot obtine prin sinteza. Oxiacizii se pot obtine din oxizii acizi prin reactie cu apa. Cea mai frecventa metoda de laborator, utilizata si pentru hidracizi si pentru oxiacizi, consta in tratarea sarurilor cu acizi mai puternici. Acizii sunt substante gazoase, lichide sau solide. Se dizolva in apa, formand solutii cu gust acrisor si sunt bune conducatoare de electricitate.Actiunea acizilor asupra indicatorilor Acizii inrosesc solutia de turnesol, iar fenolftaleina ramane incolora in mediul acid. Proprietati chimice Reactia acizilor cu metalele Acizii reactioneaza cu unele metale, formand saruri si eliberand hidrogenul. Zn + HCl = ZnCl2 + H? Reactia acizilor cu oxizii metalelor Acizii reactioneaza cu oxizii bazici, formand saruri si apa. CuO + 2HCl = CuCl2 + H? Reactia de neutralizare Acizii reactioneaza cu bazele, formand saruri si apa, conform reactiei generale : acid + baza = sare + apa

HCl + NaOH = NaCl + H2O Reactia acizilor cu sarurile Din reactiile acizilor cu sarurile se obtin acizi si saruri noi. HCl + AgNO3 = AgCl? + HNO3 Importanta si utilizarile acizilor Importanta acizilor este atat de mare incat prezentarea utilizarilor nu pote fi usor epuizata.Acidul clorhidric se foloseste la obtinerea in laborator a hidrogenului, clorului, a clorurilor si acizilor mai slabi. De asemenea, se foloseste si in industriile colorantilor, medicamentelor, pielariei, textilelor si maselor plastice. Acidul sulfuric(vitriol) este considerat sangele industriei. Se foloseste la obtinerea sulfatilor, a ingrasamintelor chimice, a hidracizilor si a oxiacizilor, in industria fa... Acizi sunt substante care in solutie apoasa pun in libertate protoni (H+). Bazele sunt substante care in solutie apoasa pun in libertate ioni de hidroxil (OH-).

Cataliza omogena prin acizi si baze

Rolul important al catalizei, pentru mersul reactiilor chimice, este cunoscut.Aici vom aminti ca "un catalizator este o substanta care nu ia parte in mod vizibil la reactie.El se regaseste neschimbat dupa reactie.El nu apare in ecuatia chimica a reactiei si nici nu se afla in vreun raport sthoechiometric aparent cu substantele care reactioneaza.Catalizatorul nu poate accelera sau declansa decat reactii termodinamic posibile, adica reactii spontane, decurgand liber in sensul stabilirii unei echilibru, deci reactii cu entalpie libera negativa.In reactiile reversibile, catalizatorul eccelereaza deopotriva cele doua reactii antagoniste, asa ca echilibrul se stabileste mai repede.Catalizatorul intervine chimic in mersul reactiei.Unii catalizatori determina reactii ce nu au loc in absenta lor.De multe ori, catalizatori diferiti provoaca reactii diferite ale aceleiasi substante".

Teoria transferului de protoni

In teoria clasica a disociatiei electrolitice, un acid se defineste ca o specie chimica ce da nastere, la dizolvarea in apa, unui ion de hidrogen, H+, iar o baza, ca o specie ce da nastere, in acelasi dizolvant, unui ion hidroxil,HO-.In afara de faptul ca aceasta definitie limiteaza fenomenul la solutii apoase, ea este cu totul improprie pentru o reprezentare cantitativa a catalizei prin acizi si baze. De altfel, ionii de hidrogen, adica protoni fara invelis de electroni, desi pot avea o viata trecatoare in stare gazoasa , nu pot exista liber

in solutie apoasa (si nici in alti dizolvanti) din cauza tendintei lor extreme de a se combina cu moleculelei apei, sub forma de ioni de hidroniu, H3O+ si, in mod similar, cu moleculele multor altor dizolvanti. Dupa J.N. Bronsted (1923) un acid este o specie ce are tendinta de a ceda un proton, iar o baza, o specie ce are tendinta de a accepta un proton, conform ecuatiei: AH -> A- + H+ AH este numit acid conjugat al bazei A- si invers ecoatia nu inpune nici o restrictie in cea ce priveste sarcinile electrice ale acidului si bazelor. Semnul minus indica numai ca Aposeda o sarcina pozitiva mai putin decat AH ecuatia este insa o simpla schema. Un acid nu poate ceda un proton decat unei baze.Sa ne imaginam o a doua pereche conjugata de acid si baza BH -> B- + H+ Combinand unu cu doi se obtine ecuatia unui proces ce poate avea loc in realitate AH + B- -> BH + A-

Acidul este substanta capabila sa cedeze, in timpul reactiei chimice, unul sau mai multi protoni. Baza este substanta capabila sa accepte, in timpul reactiei chimice, unul sau mai multi protoni.

Substanta anfotera (amfiprotica) este substanta care in prezenta unui acid se comporta ca o baza, iar in prezenta unei baze se comporta ca un acid.

Un acid pune in libertate acizii mai slabi decat el din sarurile lor. O baza pune in libertate bazele mai slabe decat ea din sarurile lor. PH

PH-ul reprezinta logaritmul cu semn schimbat al concentratiei ionilor de hidrogen (hidroniu) din solutie:pH=-log[H+] Altfel spus, pH-ul unei solutii reprezinta puterea cu semn schimbat a bazei 10 din concentratia ionilor de hidrogen. O solutie apoasa neutra din punct de vedere acido-bazic are pH=7.

O solutie de acid are un pH cuprins intre 0 si 7. O solutie de baza are un pH cuprins intre 7 si 14. Prezentare. Acizii sunt substante care (in stare pura sau in solutie apoasa) au gust acru, descompun piatra de var cu degradare de bioxid de carbon, reactioneaza cu unele metale cum este zincul degajand hydrogen si schimba din violet in rosu culoarea unui colorant izolat din plante (anume din unii licheni) si numit turnesol. Am intalnit in capitolele precedente, cativa acizi, de exemplu: acidul clorhidric, HCl, acidul percloric, HClO4, si acidul sulfuric, H2SO4. Din experienta zilnica ne sunt cunoscuti unii acizi organici, ca de exemplu acidul acetic, CH3COOH, din otet si acizii din fructele acre, de exemplu acidul citric din lamaie. Bazele au gust lesietic, produc in solutie o senzatie grasa la pipait si schimba culoarea turnesolului din rosu in albastru. Printre baze se numara hidroxizii metalelor alcaline, cum sunt hidroxizii metalelor alcalino-pamantoase, de exemplu hidroxidul de calciu (varul stins), Ca(OH)2, hidroxizii altor metale si amoniacul, NH3. Acizii reactioneaza cu bazele, in anumite proportii definite. Cand un acid reactioneaza cu o baza, dispar proprietatile sale caracteristice (gustul acru, proprietatea de a colora turnesolul in rosu). De asemenea dispar proprietatile bazei (gustul lesietic si proprietatea de a colora turnesolul in albastru). Din cauza pierderii acestor proprietati se spune: acidul a fost neutralizat sau baza a fost neutralizata. La neutralizarea unui acid printr-o baza ia nastere o sare. Combinatiile diferitelor elemente cu oxigenul, oxizii, sunt de doua feluri. Unii, cum sunt SO3 sau P2O5, dau acizi cand se combina cu apa. Acesti oxizi se numesc anhidride de acizi. Alti oxizi dau baze prin combinare cu apa. Printre acestia se numara oxizii metalelor alcaline, ca oxidul de sodiu, Na2O, care da NaOH, oxizii metalelor lacalinopamantoase, ca oxidul de calciu, CaO, care da Ca(OH)2, si altii. Dezvoltarea moderna a teoriei chimice a dus la definitii exacte ale acizilor si bazelor. Termenul de acid provine din limba latina de la cuvantul acidus care inseamna acru si a fost introdus in chimie in perioada iatrochimica. In anul 1663 Boyle a aratat ca acizii inrosesc hartia de turnesol si descompun piatra de var, cand apare o efervescenta. Substantele cu propietati opuse acizilor, care inalbastresc hartia de turnesol, au fost numite alcalii; acest termen provine din limba araba: al kalium=cenusa de plante. S-a obsevat inca din perioada iatrochimica faptul ca alcaliile neutralizeaza acizii, rezultand saruri. Prin calcinarea sarurilor s-a constatat ca ,,partea acida se volatilizeaza, iar restul ce ramane este baza, un oxid si in anul 1774 chimistul francez Guillaume Francois Rouelle (1703-1770) a introdus termenul de baza, ca fiind substante ce reactioneaza cu acizii si dau saruri. Definitia acizilor si bazelor. Hidroxizii bazici sunt substante ionice. Ca exemple vom considera intai urmatorii doi hidroxizi metalici, care pot fi formulati astfel: Na+HO- Ca2+(HO-)2 Hidroxid de sodiu Hidroxid de calciu Componenta comuna acestor doua substante, cea care le confera lor proprietati

asemanatoare, bazice, este ionul hidroxil, HO-. Amoniacul este de asemenea bazic, cu toate ca este electroneutru (molecula sa nu are o sarcina electrica). Ionul hidroxil si amoniacul au insa, in comun, o proprietate caracteristica: ambii poseda electroni neparticipanti (amoniacul o pereche, iar hidroxidul trei perechi de electroni neparticipanti): H ..HN: HO: Ionul hidroxil H Amoniacul Pe de alta parte, ca trasatura comuna, toti acizi poseda cel putin un atom de hidrogen, pe care il pot ceda unei baze, ca proton (ca ion sau nucleu de hidrogen). Deci: Acizii sunt substante capabile de a ceda un proton (sau mai multi protoni). Bazele sunt substante capabile de a accepta un proton (sau mai multi protoni). Sa consideram intai reactia unui acid, acidul clorhidric, cu doua baze, si anume cu doi hidroxizi metalici: ...... H Cl : + Na+H O:- Na+Cl- + H O H (1) Acid clorhidric Hidroxid de sodiu Clorura de sodiu Apa ...... 2H Cl: + Ca2+ 2H O:- Ca2+ 2Cl- + 2 H O H (2) Acidul Clorhidric Hidroxid de calciu Clorura de calciu Apa Trebuie sa observam, in primul rand, ca protonul cedat de acid se leaga de o pereche de electroni neparticipanti ai bazei. In al doilea rand, in aceste reactii (si la fel in toate reactiile hidroxizilor metalici cu acizii) se formeaza apa. La cele doua reactii de mai sus participa si ioni metalici (Na+ sau Ca2+) si se formeaza ioni de clor, Cl-, astfel ca iau nastere saruri, anume clorura de sodiu, NaCl si clorura de calciu, CaCl2. La combinarea amoniacului de acid clorhidric, acidul cedeaza de asemenea un proton bazei si se formeaza o sare, clorura de amoniu: HH+ .... H Cl: + :N H H N H + :Cl: - (3)

HH Acidul Amoniac Ion de amoniu Ion de clorura clorhidric In toate reactiile dintre un acid si o baza, formulate mai sus, are loc transferul unui proton de la acid la baza. Acesta este procesul chimic esential care are loc in reactia dintre un acid si o baza. Protonii sunt insa legati covalent atat in acizi, cat si in baze; ei nu apar liberi in reactia dintre acizi si baze (sau in solutie). Sarurile sunt compuse intotdeauna, dupa cum reiese din exemplele de mai sus, din ioni si anume din cationi si anioni, intr-o asemenea proportie incat numarul sarcinilor pozitive sa fie egal cu numarul sarcinilor negative. Hidracizi si oxiacizi. Unii acizi au molecula formata numai din hidrogen si un element electronegativ, de exemplu HCl, HI, H2S. Acestia se numesc hidracizi. Denumirea unui hidracid se formeaza de la numele elementului electronegaitv la care se adauga sufixul hidric. De exemplu, acidul H2S se numeste acid sulfhidric, iar HI acid iodhidric. Numele sarurilor acestor acizi se alfa adaugand sufixul ura la numele elementului electronegativ. Astfel, sarea de potasiu a acidului iodhidric, KI, se numeste iodura de potasiu. Alti acizi, mai numerosi, contin in molecula si oxigen alaturi de hidrogen si elementul electronegativ. Acestia se numesc oxiacizi. Daca elementul electronegativ din acid (atomul central) se afla intr-o valenta superioara numele acidului se termina in ic, iar cel al sarurilor corespunzatoare in at. De exemplu, acidul HClO3 se numeste acid cloric, iar sarea lui de sodiu, NaClO3, clorat de sodiu. Atunci cand atomul central se gaseste intr-o valenta inferioara numele acidului are sufixul os, iar cel al sarii sufixul it. Astfel, acidul HClO2 este numit acid cloros, iar sarea lui de sodiu, NaClO2, clorit de sodiu. In general, oxiacizii pot rezulta din reactia anhidridelor cu apa SO3 + H2O H2SO4 Trioxid de sulf Acid sulfuric CO2 + H2O H2CO3 Bioxid de carbon Acid carbonic Acizi mono- si polibazici. Baze mono- si poliacide. Unii acizii pot ceda bazelor un singur proton si de aceea se numesc acizi monobazici; altii pot ceda doi, trei sau patru protoni si se numesc acizi bi-, tri- sau tetrabazici: HCl H2SO4 H3PO4 H4SiO4 Acid clorhidric Acid sulfuric Acid fosforic Acid silicic (monobazic) (bibazic) (tribazic) (tetrabazic) La acizii polibazici, protonii sunt cedati pe rand. Intermediar se formeaza saruri care mai contin hidrogen acid, numite saruri acide: NaOH + H2SO4 Na+HSO4- + H2O Hidroxid de sodiu Acid sulfuric Sulfat acid de sodiu Apa (sulfat monosodic) NaOH + Na+HSO4- 2Na+SO42- + H2O Hidroxid de sodiu Sulfat acid de sodiu Sulfat de sodiu Apa (sulfat monosodic) (sulfat disodic) Acidul fosforic poate forma in mod similar, trei saruri: fosfat monosodic, NaH2PO4, fosfat disoric, Na2HPO4 si fosfat trisodic, Na3PO4. Exista de asemenea baze care pot primi unul sau mai multi protoni, numite baze

monoacide, biacide etc. Reactiile acid-baza in solutie apoasa. Conform definitiei de mai sus, un acid este o substanta capabila de a ceda un proton. Din exemplele mentionate mai rezulta ca un acid nu poate ceda un proton decat unei baze; o baza accepta un proton de la un acid. Acizii lichizi pot reactiona direct cu bazele solide, fara dizolvant. De foarte multe ori insa reactiile acid-baza se petrec in solutii. Dizolvantul cel mai frecvent este apa. Vom considera de aceea mai amanuntit reactiile acid-baza in solutie apoasa. Hidroxizii metalici sunt compusi din ioni, atat in stare solida cat si in stare topita sau in solutie. De exemplul hidroxidul de sodiu este compus din ioni Na+ si HO- atat de stare solida cristalizata cat si in solutie apoasa. Acizii de tipul discutat mai sus, ca HCl sau H2SO4, sunt, in stare pura, substante neionizate covalente. Se produce ionizare abia la dizolvarea in apa si anume: la dizolvare are loc o reactie intre acid si apa: HH .... H Cl: + :O H O:+ + :Cl:- (4) /\ HH Acid clorhidric Apa Ion de hidroniu Ion de clorura Acidul clorhidric cedeaza un proton unei molecule de apa: se formeaza un ion de hidroniu si un ion de clorura. In aceasta reactie molecula de apa se comporta deci ca o baza. Reactia (4) se aseamana mult cu reactia (3) dintre amoniac si acid clorhidric, formulata mai inainte. Ionul de hidroniu este un ion complex (adica un ion format din mai multi atomi) analog ionului de amoniu. Ionul de hidroniu este insa mai putin stabil decat ionul de amoniu, pentru ca apa este o baza mai slaba decat amoniacul. Se pot insa izola, in anumite conditii, saruri de hidroniu cristalizate, de exemplu percloratul de hidroniu, H2O+ ClO4-, care seamana mult cu percloratul de amoniu, NH4+ ClO4-, dar este stabil numai la temperatura joasa. Solutia de acid clorhidric in apa nu contine molecule HCl (decat intr-o foarte mica masura neglijabila pentru consideratiile de fata). Ecuatia chimica (1) scrisa mai inainte este deci valabila numai pentru reactia: acid clorhidric anhidru (acid fara apa) si hidroxid de sodiu. In solutie apoasa, formularea corecta va fi urmatoarea: Cl- + H3O + Na+ + HO- Cl- + H2O + Na+ + H2O (5) Ion de Ion de Ion de Ion Ion de Apa Ion de Apa clorura hidroniu sodiu hidroxil clorura sodiu In reactia (5) ionii Cl- si Na+ apar atat in membrul drept cat si in membrul stang al ecuatiei. Ei nu iau efectiv parte la reactie si deci pot fi omisi in ecuatie. Singura reactie care are loc este: H3O+ + HO- H2O + H2O (6) Ion de Ion Apa Apa

Hidroniu hidroxil Ionul hidroxil a fost definit mai sus ca o baza. In reactia (6) ionul de hidroniu cedeaza un proton unei baze. Conform definitiei, ionul de hidroniu este deci un acid. Alti acizi, cum sunt acidul sulfuric, acidul azotic, acidul fosforic si multi altii reactioneaza cu apa la fel ca acidul clorhidric (in ecuatia 4). Solutiile acestor acizi contin, prin urmare, ca singura componenta acida, ionul de hidroniu. La neutralizarea acestor acizi cu hidroxid de sodiu, in solutie apoasa, singura reactie care are loc este reactia (6). Cand se combina amoniacul, in solutie apoasa, cu un acid de felul celor mentionati mai sus, reactia (principala) care are loc este urmatoarea: H3O+ + NH3 H2O + NH4+ (7) Ion de Amoniac Apa Ion de hidroniu amoniu Rezulta din aceasta reactie ca amoniacul este o baza mai tare decat apa; el leaga mai puternic protonul decat apa. Amoniacul este un gaz foarte usor solubuil in apa. In solutia de amoniac in apa, o mare parte din moleculele NH3 sunt dizolvate fizic; o mica parte reactioneaza cu apa. Reactia amoniacului cu apa este o reactie reversibila: H2O + NH3 HO- + NH4+ (8) Apa Amoniac Ion Ion de hidroxil amoniu Solutia de amoniac in apa contine deci ioni hidroxil, dar in concentratie mica, sub 1%, depinzand de concentratia amoniacului (si de temperatura). In reactia (8), apa se comporta ca un acid (caci cedeaza un proton). Am vazut mai inainte, de exemplu in reactia (4), ca apa poate reactiona si ca o baza. Constatam asltfel ca unele substante se pot comporta in unele conditii ca acizi, iar altele ca baze. Asemenea substante se numesc amfotere. Daca tratam clorura de amoniu cu hidroxid de sodiu, in solutie apoasa, se formeaza amoniac si clorura de sodiu: NH4+ + Cl- + Na+ + HO- NH3 + Cl- + Na+ + H2O Putem simplifica aceasta ecuatie, scriind numai reactantii (ionii) care iau parte efectiv la reactie. Obtinem astfel: NH4+ + HO- NH3 + H2O (9) Deducem din aceasta ecuatie ca ionul hidroxil este o baza mai tare decat amoniacul, caci el extrage (aproape in intregime) protonul din ionul de amoniu, formand apa si amoniac. O alta concluzie importanta, decurgand din cea de mai sus, este urmatoarea: oricarei baze ii corespunde un acid (acidul conjugat bazei), de exemplu:

Baza: Proton: Acizii conjugati: slaba tare H2O + H+ H3O+ Cl- + H+ HCl (10) NH3 + H+ NH4+ HO- + H+ H2O tare slab Sarcina elctrica a acizilor si bazelor nu este esentiala. Exista acizi neutri (HCl, H2SO4) si acizi cationici (H3O+,NH4+); exista baze neutre (NH3) si baze anionice (HO-). Exista si acizi anionici (de exemplu ionul de sulfat acid, HSO4-, in acest caz baza conjugata este ionul de sulfat, SO2-4). Prin reactia dintre un acid si o baza se formeaza o sare si apa; este o reactie de neutralizare ce are loc cu degajare de caldura. Deoarece reactiile de neutralizare au loc in mediu apos, acidul, baza si sarea rezultata fiind deci ionizate, rezulta ca reactia de neutralizare este reactia de legare a ionilor de hidrogen H+ de ionii lidroxilici OH-, formandu-se apa: H+ + Cl + Na+ + OH Na+ + Cl + H2O Ion de Ion de Ion de Ion Ion de Ion de Apa Hidrogen clorura sodiu hidroxil sodiu clorura Prin urmare, in reactia de neutralizare intervin numai ionii cere vor forma molecule nedisociate, respectiv apa. Aceasta apreciere are caracter de generalizare si este sustinuta de determinari ale efectului termic in reactiile de neutralizare dintre acizii tari si baze tari, obtinandu-se totdeauna H=-57,36 kJ/mol. Efectul termic in aceste cazuri nu depinde de nature anionilor si cationilor, ci numai de anionii hidroxilici si de ionii de hidrogen. In cazul neutralizarii acizilor slabi cu baza slabe, efectul termic are diferite valori, inferioare celei de mai sus. Acizi tari si acizi slabi. Baze tari si baze slabe. Reactiile acizilor si bazelor neutre (neionice) cu apa sunt reactii reversibile (in paginile precedente aceste reactii au fost formulate ca reactii ireversibile, din motive de simplitate). Vom considera aici doua exemple, reactiile acizilor clorhidric si acetic cu apa: H Cl + H2O H3O+ + Cl- (11) CH3COOH + H2O H3O+ + CH3COO- (12) Desi formulate in mod analog, cele doua reactii se deosebesc intr-un punct important. Echilibrul (11) este complet deplasat sper dreapta; echilibrul (12) este mult deplasat spre stanga. Solutiile de acid clorhidric contin ioni de hidroniu in concentratie mare, cele de acid acetic contin ioni de hidroniu in concentratie mica. Exista mai multe metode pentru a masura concentratia ionilor in general si a ionilor de hidroniu (numiti uneori, dupa o conceptie mai veche ioni de hidrogen) in special, intr-o solutie. Una din aceste metode se bazeaza pe masurarea capacitatii solutiei de a conduce curentul electric (conductibilitatea electrica a solutiei). Se numeste ionizare, proprietatea unei substante de a forma ioni in solutie. Acidul clorhidric, ionizeaza (practic) in intregime in solutie. Chiar in solutie mai concentrata,

ionizarea trece de 95%. In solutii mai diluate (de exemplu, o solutie de 0,001 moli/l) ionizarea acidului clorhidric trece de 99%. (In general, diluarea unei solutii favorizeaza ionizarea.) La fel se comporta si alti acizi minerali, ca acizii percloric, iodhidric, bromhidric, sulfuric si azotic. Acizii de acest fel se numesc acizi tari. Acidul acetic (si la fel alti acizi organici), in concentratie de 0,1 moli/l, este ionizat numai in proportie de 1,35% din totalul moleculelor prezente; in concentratie de 0,001 moli/l este ionizat in proportie de 12%, iar in concentratie de 0,0001 moli/l este ionizat in proportie de 33% (la 180 C). Acidul acetic este un acid slab. Dupa cum se vede, la acizii slabi ionizarea este cu atat mai avansata cu cat concentratia este mai mica. Totusi, la acizii slabi, chiar la concentratie foarte mica, ionizarea nu este completa. Se cunosc si acizi mai slabi decat acidul acetic (de exemplu hidrogenul sulfurat, H2S) precum si acizi de tarie intermediara intre acizii slabi si acizii tari. Putem defini acizii tari ca acizii care cedeaza usor protonul lor; in acizii tari protonul este deci slab legat. In acizii slabi protonul este legat mai tare si de aceea el desparte mai greu anionul respectiv. O situatie analoga intalnim si la baze, care se impart de asemenea in baze tari, cum sunt hidroxizii metalelor alcaline (KOH, NaOH), baze de tarie mijlocie (LiOH, Ca(OH)2) si baze slabe (NH3). Bazele tari sunt ionizate in intregime in ioni hidroxil si cation, in timp ce bazele slabe (de ex. NH3) nu reactioneaza decat in mica masura cu protonul cedat de apa si din cauza aceasta solutia lor contine ionul hidroxil numai in concentratie mica. Acizii tari deplaseaza acizii slabi (pun in libertate acizii slabi) din sarurile lor. Daca, de exemplu, se trateaza acetat de sodiu cu acid clorhidric sau sulfuric, in solutie apoasa, solutia va contine numai acid acetic si clorura sau sulfat de sodiu: CH3COO-Na+ + HCl CH3COOH + Na+ + ClDe fapt, cum acidul clorhidric este complet ionizat in solutie apoasa, iar acidul acetic este numai foarte putin ionizat, este mai corect sa se formuleza reactia de mai sus astfel: CH3COO- + H3O+ CH3COOH + H2O In mod similar, bazele tari deplaseaza bazele slabe din sarurile lor, de exemplu: Na+HO- + NH4+Cl- Na+ + H2O + NH3 + Clsau: HO- + NH4+ H2O + NH3 Cand cei doi acizi sunt aproape de aceeasi tarie, se stabileste un echilibru chimic si reactia nu inainteaza pana la transformarea completa a substantelor. Un exemplu este reactia dintre clorura de sodiu si acidul sulfuric, care decurge incomplet: Na+Cl- + H2SO4 NaHSO4 + HCl Cum insa acidul clorhidric care se formeaza este un gaz (reactia se efectueaza cu acid sulfuric concentrat in absenta apei), el paraseste amestecul de reactie. Prin aceasta se strica echilibrul. Pentru restabilirea echilibrului, o noua portie de clorura de sodiu reactioneaza cu acid sulfuric, dand iarasi acid clorhidric care de asemenea paraseste sistemul. Pana la urma reactia decurge in intregime de la stanga la dreapta. Incalzind clorura de sodiu cu acid fosforic se degaja in mod similar acid clorhidric, desi acidul fosforic este un acid mai slab decat acidul sulfuric sau acidul clorhidric mai volatil. Am vazut mai sus, in cazul ionizarii acidului acetic, ca luand mai multa apa, adica diluand solutia sau micsorand concentratia acidului, se mareste ionizarea acidului. Punctul la care se stabileste un echilibru chimic depinde deci de concentratiile reactantilor.

Sarurile se deosebesc de acizi si de bazele ca amoniacul prin aceea ca sunt (in marea lor majoritate) complet ionizate in solutie. Chiar sarurile acizilor slabi cu baze tari (ca CH3COO-Na+) sau ale bazelor slabe cu acizi tari (ca NH4+Cl-) sunt complet ionizate in solutie. Ionizarea apei. Am vazut mai sus ca apa se comporta fata de unele substante ca o baza (un acceptor de protoni), fata de altele ca un acid (donor de protoni). Se poate deci prevedea ca, in apa pura, va avea loc o reactie de transfer de protoni intre doua molecule de apa, ducand la un echilibru: H2O + H2O H3O + HO- (13) Aceasta reactie are intr-adevar loc, insa numai in proporite foarte mica. Echilibrul este mult deplasat spre stanga. Prin masurarea conductibilitatii electrice a apei foarte pure si prin alte metode s-a stabilit ca, in apa foarte pura, concentratia ionilor de hidroniu, la temperatura camerei (220), este foarte mica, anume: 10-7 moli de ioni de hidroniu se formeaza un mol ioni hidroxil. Concentratia ionilor hidroxil, in apa pura, este deci tot 107 moli/l. Concentratiile acestea, desi extrem de mici, sunt importante supa cum vom vedea. Legile echilibrelor chimice arata ca intr-o solutie produsul intre concentratia ionilor de hidroniu si a ionilor hidroxil este o constanta (prin paranteze patrate se indica concentratiile substantelor exprimate in moli la litru): K = [H3O+] [HO-] = 10-7 x 10-7 = 10-14 Constanta K se numeste produsul ionic al apei. O solutie apoasa este acida atunci cand concentratia ionilor de hidroniu, [H3O+], este mai mare de 10-7. In aceasta solutie concentratia ionilor hidroxil, [HO-], scade astfel incat produsul ionic al apei, K, sa ramana constant, 10-14. In mod similar, intr-o solutie bazica, in care concentratia ionilor HO- este marita, concentratia ionilor H3O+ este miscsorata in proportie corespunzatoare. Intr-o solutie neutra concentratia ionilor de hidroniu [H3O+] este egala cu a ionilor hidroxil [HO-], fiecare din ele fiind 10-7 moli/l. Se cunosc diferite metode pentru masurarea concentratiei ionilor de hidroniu dintr-o solutie apoasa. Cunoasterea concentratiei ionilor de hidroniu prezinta mare importanta pentru diferite lucrari chimice si biologice. Hidroliza sarurilor. La neutralizarea unui acid tare (de ex. HCl), a carui solutie apoasa diluata contine ioni de hidroniu, H3O+, in concentratie mare, cu o cantitate echivalenta dintr-o baza tare (de exemplu NaOH), carei solutie apoasa diluata contine, in concentratie mare, ioni hidroxil, HO-, singura reactie care are loc este: H3O+ + HO- 2 H2O Prin cantitati echivalente de acid si de baza se inteleg cantitati care contin un numar egal de ioni H3O+ si respectiv HO-. Dupa neutralizare, in solutie raman ioni H3O+ si HO- numai in concentratiile care corespund punctului neutru al apei, adica fiecare din acesti ioni se gaseste in concentratie de 10-7 moli/l. Solutia sarii unui acid slab cu o baza tare contine anionul acidului slab. Acesta, potrivit celor spus mai sus, este o baza tare. Se produce deci o reactie a anionului cu apa. Vom

considera o solutie de acetat de sodiu in apa, care contine ionul acetat: CH3COO- + H2O CH3COOH + HOSolutia contine o cantitate mica de ioni hidroxil si este deci slab bazica. In general: solutiile sarurilor acizilor slabi cu baze tari sunt slab bazice. Invers: solutiile sarurilor acizilor tari cu baze slabe sunt slab acide. Ca exemplu mentionam solutia clorurii de amoniu, in care are loc reactia paritala (echilibrul este deplasat spre stanga): NH4+ + H2O NH3 + H3O+ In solutia sarii unui acid slab cu o baza slaba, atat anionul cat si cationul sufera hidroliza, in modul indicat mai sus. Ionii H3O+ si HO-, care iau nastere in aceste reactii, se combina intre ei dand in cea mai mare parte H2O. De aceea: solutia sarii unui acid slab cu o baza slaba este aproape neutra, dar ea contine acid si baza libere, in cantitati echivalente. Electroliza solutiilor apoase diluate. Sarurile, acizii si bazele, in solutie apoasa, sufera electroliza sub influenta curentului electric, sunt electroliti. In orice electroliza, se produc doua tipuri de procese distincte: transportul electricitatii de la un electrod la altul prin ionii din solutie si reactiile ionilor la electrolizi. Apa contine ioni de hidroniu, H3O+ si ioni hidroxil, HO-. In cursul electrolizei ionii H3O+ calatoresc spre catod, iar ionii HO- spre anod. La electrozi se produc urmatoarele reactii: La catod cationul primeste un electron si are loc reactia: H3O+ + e- H + H2O (14) 2H H2 La anod anionul cedeaza un electron si are loc reactia: .... H O: - H O + e .... 2 H O H2O + :O (15)

.. 2 O: O2 La catod se degaja deci H2, iar la anod O2, in proportie de 2 moli la 1 mol. In apa pura, concentratiile de ioni H3O+ si HO- sunt foarte mici si de aceea conductibilitatea electrica este extrem de redusa; electroliza apei pure nu duce, in timp util, la cantitati apreciabile de hidrogen si oxigen. De aceea, pentru a obtine hidrogen si oxigen prin electroliza de sodiu. Aceste solutii diluate conduc bine curentul electric deoarece contin concentratii relativ mari de ioni. Solutia diluata de acid sulfuric contine, in majoritatea, ionii H3O+ si HSO4-, rezultati din reactia: H2SO4 + H2O H3O+ + HSO4Acesti ioni asigura transportul curentului. La catod se petrece reactia (14) si se degaja hidrogen. La anod nu se descarca ionii HSO4-, care au transportat curentul, ci ionii HO-

rezultati din ionizarea apei conform ecuatiei (13) si deci se petrece reactia (15), din care rezulta oxigen, O2. Pe masura ce ionii HO-, din jurul anodului, se consuma, se formeaza alti ioni HO- prin ionizarea apei conform ecuatiei (13). Reactia (13) fiind reversibila, cand se indeparteaza unul din reactantii din membrul drept al ecuatiei, echilibrul se restabileste prin deplasare de la stanga la dreapta. O data cu ionii HO- nou formati iau nastere in cantitate echivalenta, si ioni H3O+. Acestia din urma migreaza spre catod unde se decarca conform ecuatiei (14). Faptul ca la anod se descarca ionii HO- ai apei, si nu ionii HSO4-, se explica astfel: fiecare ion se descarca la electrod (se depune) la un anumit potential de depunere. Acesta este potentialul electric minim care trebuie sa se aplice electrodului ca sa produca o descarcare a ionilor din jurul sau. Daca solutia contine mai multi ioni sarcini de acel semn (cationi in jurul catodului sau anioni in jurul anodului) se depun intai ionii cu potentialul cel mai scazut. Ionii HO- necesita un potential mai scazut decat ionii HSO4- si de aceea ei sunt singurii care se descarca. Ionii HSO4- raman in solutie asigurand, in continuare, transportul electricitatii. Concentratia acidului sulfuric din solutie ramane constanta. Un fenomen similar se produce la electroliza unei solutii diluate de hidroxid de sodiu. Acesta contine ioni HO- in concentratie mare si ioni Na+. Ionii HO- se descarca la anod in locul lor se descarca ionii H3O+ ai apei, care necesita un potential de depunere mai scazut. O data cu disparitia ionilor H3O+ iau nastere ioni HO- in cantitate echivalenta cu ionii Na+ din jurul catodului. Concentratia hidroxidului de sodiu din solutie ramane astfel constanta. La electroliza unei solutii de clorura de sodiu, Na+Cl-, se petrece la catod aceeasi reactie ca la electroliza hidroxidului de sodiu. Daca solutia este concentrata la anod se formeaza clor gazos, deoarece se descarca ionii Cl-. Simultan se descarca in proportie mica, si ioni HO-, conform ecuatiei (15), caci ionii Cl- au un potential de depunere numai putin mai mic decat ionii HO-. Se degaja deci, alaturi de clor, si putin oxigen. Cu cat solutia este mai diluata, se decarca mai putini ioni Cl- si mai multi ioni HO-. La electroliza unei solutii foarte diluate de NaCl se degaja la anod aproape numai O2. Teoria transferului de protoni. Se cunosc multe substante cu caracter bazic care nu contin ioni OH- precum si substante cu caracter acid care nu contin ionii H+; prin urmare, teoria disociatiei electrolitice nu este suficient de cuprinzatoare; ea nu poate explica aciditatea, respectiv bazicitatea tuturor substantelor. Aceasta teorie considera ca ionul de hidrogen H+ poate exista singur, ceea ce nu este in acord cu realitatea. Acest ion este totdeauna atras de particule chimice cu densitatea electrolitica mare, inclusiv de moleculele de apa: H+ + H2O H3O+ Aceasta reactie de hidratare este puternic exoterma, iar constanta de echilibru are o valoare foarte mare; astfel la 298oK: K = H3O+ /(H+ x H2O) = 10200 rezulta ca achilibrul este deplasat complet spre formarea cationului de hidroniu. S-a pus in evidenta ca acizii disociaza si in medii neapoase, ca in etanol anhidru sau in amoniac lichid, cand ionul de hidrogen formeaza cu aceste molecule cationii C2H5 OH2+, respectiv NH4+. In aceste medii pot ioniza si bazele. Dupa teoria lui Nikolaus Johannes Bronsted (1879-1947) si a lui T. M. Lowry, elaborata in mod independent unul de altul (1923), un acid este o substanta care poate ceda protoni, iar baza este o substanta care poate primi protoni. In reactiile acido-bazice are loc totdeauna transfer de protoni, de unde si numele teoriei. Prin pierderea unui proton,

acidul A se transforma in baza conjugata B; prin combinarea bazei B cu protonul, apare acidul conjugat A: A B + H+ ca de exemplu: CH3 COOH CH3 COO- + H+ Acidul este donor de protoni, iar baza este acceptor de protoni. Baza si acidul formeaza o pereche conjugata acid-baza. Deoarece protonul nu poate exista singur, reactiile de eliberare a protonului de catre un acid (ca cele de mai sus) se petrec in medii de solventi a caror molecule pot lega protonii, jucand deci rol de baza; cel mai frecvent acest rol il joaca apa: CH3 COOH + H2O CH3 COO- + H3O+ in partea dreapta a reactiei a aparut o alta baza (CH3 COO-) si un alt acid (H3O+). Molecula apei joaca si rol de acid, de exemplu: NH3 + H2O NH4+ + OHin aceasta reactie, HN3 este baza, H2O este acid, NH4+ este acid, iar OH- este baza. In prezenta ionului acetat, apa de asemenea are rol de acid: CH3 COO- + H2O CH3 COOH + HODatorita proprietatilor sale, apa are caracter amfoter sau amfiprotic, ceea ce rezulta si din reactia de autoprotoliza: H2O + H2O H3O+ + OHGeneralizand, rezulta urmatoarea schema: Acid + Baza Baza + Acid Un acid nu poate ceda un proton decat unei baze, care se transforma in acidul ei conjugat, iar acidul initial se tarnsforma in baza sa conjugata. Tipuri de acizi si de baze. In conformitate cu teoria lui Bronsted Lowry, exista trei tipuri de acizi si trei tipuri de baze: 1. Acizii neutri sunt acele molecule care eliberand protonii, trec in baze conjugate anionice. Din aceasta categorie fac parte: HCl, H2SO4, CH3 COOH, HNO3, H2O si altii: H2SO4 HSO-4 + H+ CH3 COOH CH3 COO- + H+ 2. Acizii cationici sunt cationii care prin eliberare de protoni trec in baze conjugatem care sunt molecule neutre. Din aceasta categorie fac parte cationii de hidroniu, amoniu, alchiloxoniu: H3O+ H2O + H+ NH4+ NH3 + H+ R OH2+ R OH + H+ 3. Acizii anionici sunt toti anionii monovalenti (cu o singura sarcina negativa) care provin din acizii polibazici (acizi care pot elibera mai multi protoni). Acesti acizi anionici au drept baze conjugate, baze dianionice sau polianionice: HSO4- SO43- + H+ H2PO4- HPO42- + H+ HPO42- PO43- + H+ COO- COOR R + H+ COOH COORezumand, rezulta ca moleculele neutre, cationi si anioni pot fi acizi, iar baze pot fi toti

anionii indiferent de numarul sarcinilor si moleculele neutre, care poseda electroni neparticipanti si pot lega coordinativ protoni. Toate reactiile care au loc prin transfer de protoni se numesc reactii protolitice: HCl + H2O H3O+ + ClAcizi si baze tip Lewis. In acelasi timp cu Bronsted, Gilbert Newton Lewis (1875 1946) a formulat asa numita teorie electronica a acizilor si bazelor, conform careia acidul este o molecula sau un ion car epoate accepta o pereche de electroni, iar baza este o molecula sau un ion care poate dona o pereche de electroni sau mai multe. Se intelege ca dupa aceasta teorie baza este nucleofila iar acidul este electrofil si in reactiile acido-bazice se formeaza legaturi coordinative. In reactia de mai jos: CH3 F CH3 F CH3 N: + B F CH3 N:B F CH3 F CH3 F trimetil amina este o baza, iar trifluorura de bor este un acid; intre azot si bor apare o legatura coordinativa. Reactia se explica prin lipsa se electroni a atomului de bor, incat molecula neutra BF3, cu un orbital vacant pe atomul de bor, functioneaza ca un acid de tip Lewis. Trimetil-amina are rol de baza, azotul avand o pereche de electroni neparticipanti, care pot fi donati, fenomen favorizat si de efectul +I al grupelor metil. Se apreciaza ca reactia de mai sus este o reactie de neutralizare. De asemenea in reactia: H+ + H2O H3O+ protonul este un acid, iar apa este o baza; oxigenul avand doua perechi de electroni liberi, poate accepta un proton. Clorura de aluminiu anhidra este un acid tip Lewis; ea poate lega un anion datorita lipsei de electroni pe atomul de aluminiu: AlCl3 + Cl- AlCl4-. In procesele catalititce din chimia organica clorura de aluminiu functioneaza ca un acid, ca si bromura de aluminiu. Se cunosc cazuri cand un acid Lewis accepta si doua perechi de electroni, ca reactia de formare a anionului hexafluo-silicic, dupa schema: SiF4 + 2 F- SiF62Acid Lewis Baza Lewis Dupa aceasta teorie, proprietatile acide apar si la substante care nu au hidrogen in molecula, iar bazele trebuie sa aiba electroni neparticipanti. Reactii de neutralizare. Asa precum s-a mai spus, reactia dintre un aicd si o baza este o reactie de neutralizare. Tinand seama de faptul ca reactantii sunt disociati, se poate reprezenta neutralizarea dintre acidul cel mai puternic din solutia apoasa si baza cea mai puternica: H3O+ + OH- 2 H2O Reactiile de neutralizare pot avea loc intre: - un acid tare si o baza tare; - un acid tare si o baza slaba; - un acid slab si o baza tare si un acid slab si o baza slaba. Exemplu clasic de neutralizare a unui acid tare cu o baza tare il ofera reactia: HCl + NaOH = NaCl + H2O. Daca se titreaza un volum de 50 ml solutie 1n de acid clorhidric cu o solutie 1n de hidroxid de sodiu, se vor consuma pentru neutralizare exact 50 ml solutie NaOH. In acest caz apare punctul de echivalenta, iar solutia in vasul de titrare are pH = 7. Determinanduse pH-ul solutiei in timpul titrarii acidului cu baza si inscriindu-se rezultatele intr-un grafic se obtine curba de titrare, care reflecta variatia pH-ului functie de aciditate si de bazicitate.

In cazul reactiei de mai sus, s-au obtinut urmatoarele date: (se indica volumul solutiei de NaOH introdus peste volumul de 50ml HCl si valoarea corespunzatoare a pH-ului). ml NaOH pH ml NaOH pH 49 3 50 7 49,5 3,3 50,05 9,7 49,9 4,0 50,1 10,0 49,95 4,3 51,0 11 Punctul de echivalenta apare la pH = 7, deci in mediu neutru. Cu ajutorul acestor date, s-a obtinut curba 1,figura. Se observa ca in jurul punctului de echivalenta, pentru variatii foarte mici ale volumului de solutie de acid sau baza, pH-ul se schimba foarte mult. In apropierea acestui punct, curba apare aproape paralela la ordonata. Aceasta ofera posibilitatea folosirii mai multor indicatori pentru punerea in evidenta a punctului de echivalenta. Daca in loc de acid clorhidric, se foloseste acid acetic 1n, pentru realizarea aceluiasi pH, volumele de hidroxid de sodiu difera mult fata de cazul precedent. In cazul unui acid slab cu o baza tare (curba 2) curba de titrare nu mai este simetrica fata de punctul neutru, iar echivalenta se stabileste in mediu bazic, la pH = 8,72. In acest caz, se vor folosi pentru titrare indicatori care vireaza la pH bazic, cum este fenoftaleina. Curba de titrare 2 arata ca inaintea punctului de echivalenta, pH-ul variaza putin pe masura ce progreseaza neutralizarea. Pana la punctul de echivalenta se gaseste in solutie acid acetic si sarea sa, acetatul de sodiu. Acetatul de sodiu hidrolizeaza si creeaza mediul bazic, ceea ce explica aparitia punctului de echivalenta in mediu bazic. Dupa punctul de echivalenta pH-ul variaza brusc, ca si in cazul neutralizarii anterioare, iar curbele aproape se suprapun. La titrarea unui acid tare cu o baza slaba, ca de exemplu: HCl + NH4OH NH4Cl + H2O (cruba 3) in regiunea acida curba de titrare se suprapune practic peste curba 1. Punctul de echivalenta fiind in mediu acid, se vor folosi indicatori care vireaza in mediu acid, ca rosu de metil. Dupa punctul de echivalenta curba 3 se abate de la curba 1, adica pH-ul variaza foarte putin. La neutralizarea unui acid slab cu o baza slaba, pH-ul variaza foarte putin intre 4 si 8, echivalenta se stabileste la pH = 7, dar acest punct nu poate fi observat usor di in consecinta reactia nu poate servi la determinari cantitative. Indicatori. Indicatorii sunt substante organice cu caracter slab acid, sau slab bazic, care au proprietatea de a-si schimba culoarea intr-un anumit domeniu de pH. Schimbarea culorii indicatorului se numeste viraj. Virajul se datoreste unor schimbari structurale ale moleculelor indicatorilor, fiind determinat de prezenta acizilor sau bazelor, motiv pentru care ei se numesc indicatori acido-bazici. In solutii apoase, indicatorii se comporta analog unui cuplu acid-baza conjugata. Simbolizand forma acida a indicatorului Hin si forma bazica In-, se paote scrie reactia protolitica: HIn + H2O H3O+ + In-

In mediu acid, echilibru se deplaseaza spre stanga, iar in mediu bazic spre dreapta. Fiind o reactie la echilibru, se poate aplica legea actiunii maselor, fiecarui indicator fiindu-I caracteristica o constanta de echilibru, numita constanta indicatorului (Ki). Ki = [H3O+]x[In-]/[HIn] Logaritmul cu semn schimbat al concentratiei indicatorului se numeste exponentul indicatorului: pKi = -lg Ki. Forma acida HIn si baza conjugata In- au culori diferite, usor de sesizat cu ochiul liber. Din expresia constantei indicatorului rezulta: [H3O+] = Ki x [HIn]/[In-] = Ki [culoarea HIn]/[culoarea In-] si logaritmand: pH = pKi lg [HIn]/[In-] = pKi + lg [culoarea In-]/[culoarea HIn] Se poate deci afla pH-ul unei solutii folosind un indicator cu pKi cunoscut (aceasta caracteristica se poate determina) si evaluand pe cale colorimetrica valoarea raportului culoarea In-/culoarea HIn. Se foloseste in practica un indicator cu pKi apropiat ca ordin de marime de valoarea pH-ului ce urmeaza sa fie calculat. Indicatorii folositi in practica trebuie sa fie perfect solubili in apa sau in alcool, sa fie sensibili la variatii de pH schimbandu-si in mod notabil culoarea. Ei se folosesc in cantitati foarte mici si au un domeniu de pH in care isi schimba culoarea, numit interval de viraj. Cativa dintre indicatorii mai importanti si intervalul de viraj se prezinta mai jos: Indicator Culoarea in mediu Indicator de viraj (pH) acid baza Metilviolet verde violet 02 Metiloranj rosu galben 3,1 - 4,4 Rosu de metil rosu galben 4,2 6,3 Albastru de brom timol galben albastru 68 Rosu cresol galben rosu

7,2 8,8 Turnesol rosu albastru 58 Fenoftaleina incolor roz 8,3 10 Timolftaleina incolor albastru 9,3 10,5 Galben de alizarina incolor galben 10,1 12,1 Pentru a determina caracterul acid sau bazic al unei solutii, in practica se folosesc hartii indicatoare, impregnate cu un singur indicator. Folosindu-se amestecuri de indicatori cu care se impregneaza hartii speciale, indicatorii astfel alesi incat hartia sa imbrace anumite colorantii pentru un anumit pH, se obtine hartie in