Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
bazele
bazele
În chimie, bazele sunt compuși anorganici sau organici care în soluții apoase disociază
sau ionizează formând ioni de hidroxil -OH. Conform teoriei protolitice a lui Brönstead,
bazele sunt acele specii chimice care acceptă protoni (H+ sau ioni pozitivi de hidrogen),
ridicând astfel valoarea pH-ului soluției respective.
Ionii hidroxilici sunt ioni capabili de a capta protonii eliberați de un acid determinând
neutralizarea amestecului. Conform teoriei electronice a acizilor și bazelor a lui Lewis, acizii
sunt speciile chimice care cedează electroni, iar bazele sunt speciile chimice care acceptă
electroni. Conform acestei teorii, bazele Brönstead sunt acizi Lewis, iar acizii Brönstead sunt
baze Lewis. Cu cât un acid Brönstead este mai slab, cu atât el este o bază Lewis mai
puternică, respectiv cu cât o bază Brönstead este mai slabă, cu atât ea este un acid Lewis mai
puternic.
Cele mai tari baze sunt hidroxidul de sodiu și de potasiu (în general, hidroxizii
metalelor alcaline sunt baze tari), deoarece ionizează total în soluție apoasă. Bazele
metalelor tranziționale sunt baze slabe, deoarece ionizează parțial în soluție apoasă.
Astfel, pe scurt, se poate afirma faptul că bazele sunt compuşi anorganici ce conţin
în compoziţia lor ioni pozitivi de metal şi ioni negativi hidroxid (-OH).
Formula generală a bazelor este Me(OH)n, unde ”Me„ reprezintă radicalul metal,
”(OH)„ = gruparea hidroxil, iar ”n„ este valenţa metalului și numărul grupelor hidroxil.
Alcătuirea formulelor chimice ale bazelor este realizată în două feluri:
1) în baza valenței;
2) în baza sarcinii ionilor.
Alcătuirea formulelor chimice în baza valenței:
1 1 2 1 2 1 3 1
Na OH Fe ( OH ) Ca (OH )2 Fe (OH )3
2
Alcătuirea formulelor chimice în baza sarcinii
ionilor:
−¿¿ −¿¿ −¿ ¿ −¿¿
+¿OH ¿ 2 +¿(OH )2 ¿ 2+¿(OH )2 ¿ 3 +¿(OH )3 ¿
Na Fe Ca Fe
3.2. Alcaliile:
În chimie, denumirea de alcaliu face referite la un compus bazic și ionic al unui
metal alcalin sau alcalino-pământos, dar mai poate face trimitere și la orice bază care se
dizolvă în apă (adică un compus al cărei soluție are un pH mai mare de 7).
Printre cele mai cunoscute exemple de alcalii sunt hidroxizii solubili ai metalelor
alcaline și alcalino-pământoase: hidroxid de sodiu („sodă caustică”), hidroxid de potasiu
(„potasă caustică”), leșie (amestec de sodă și potasă caustică), hidroxid de calciu („var
stins”), hidroxid de magneziu („lapte de magnezie”), etc.
Termenii de „bază” și „alcaliu” (respectiv „bazic” și „alcalin”) sunt adesea considerați
interschimbabili, în special în contextul chimiei și al ingineriei chimice. Totuși, alcaliile sunt
considerate a fi o subcategorie de baze, fiind compuși din următoarele două clase:
O sare bazică a unui metal alcalin sau alcalino-pământos (include Mg(OH)2, dar fără
NH3.);
Orice bază care este solubilă în apă cu formare de ioni hidroxid sau soluția unei baze
în apă.[6] (include Mg(OH)2 și NH3.); acestea sunt „baze Arrhenius”.
Indicator Culoare
turnesol albastru
metiloranj galben
fenolftaleină roşu-violet
4.2. Acidimetria:
Acidimetria foloseşte soluţie de acid tare de concentraţie cunoscută pentru dozarea
bazelor tari, bazelor slabe şi a sărurilor cu hidroliză alcalină.
4.3. Alcalimetria:
Alcalimetria foloseşte soluţii de bază tare, de concentraţie cunoscută pentru dozarea
acizilor tari, slabi şi a sărurilor cu hidroliză acidă.
Alcalimetria şi acidimetria formează împreună titrimetria prin reacţii protolitice sau
de neutralizare la baza cărora stă reacţia generală : H+ + HO- H2O
Capitolul 5: Teoria transferului de
protoni
În teoria clasică a disociatiei electrolitice, un acid se definește ca o specie chimică ce
dă naștere, la dizolvarea în apă, unui ion de hidrogen, iar o baza, că o specie ce da naștere, în
același dizolvant, unui ion de hidroxil. În afară de faptul că această definiție limitează
fenomenul la soluțîi apoase, ea este cu totul improprie pentru o reprezentare cantitativă a
catalizei prin acizi și baze. De altfel, ionii de hidrogen, adică protoni fără înveliș de electroni,
deși pot avea o viață trecătoare în stare gazoasă, nu pot există liberi în soluție apoasă(și nici
în alți dizolvanți), din cauza tendinței lor extreme de a se combină în moleculele apei, sub
formă de ioni de hidroniu și, în mod similar, cu moleculele altor dizolvanți.
În anul 1923, chimistul suedez J. Bronsted și chimistul englez T. M. Lowry au propus
definiții, cu caracter mai general, pentru acizi și baze.
Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt substanțe capabile de a ceda unul sau
mai mulți protoni. După nr. protonilor pe care îi pot ceda, acizii se clasifică în mono-, di- și
poliprotolitici.
Bazele sunt substanțe capabile de a acceptă unul sau mai mulți protoni. Bazele pot fi
mono- sau poliacide.
Concluzii:
Chimia este o știință indispensabilă vieții. Jean-Marie Lehn spunea că « O lume
întreagă este creată de mâinile chimistului… » De aceea, este foarte important să cunoaștem
chimia. « În mare parte, viață poate fi înțeleasă dacă se exprimă prin limbajul chimiei.
Chimia e o limba internațională, o limba pentru toate timpurile, o limba care explică
de unde venim, ce suntem și încotro ne îndreptăm. Limbajul chimic are o mare frumusețe
estetică și face legătură între științele fizice și științele biologice » Arthur Kornberg
Referințe bibliografice
https://www.youtube.com/watch?v=5wmDE7Ga6bQ
https://www.youtube.com/watch?v=7KbJISmCKKY
https://www.youtube.com/watch?v=bSHkNOpq-bE
https://www.youtube.com/watch?v=o3m9Ppgr6n4
https://intranet.usab-tm.ro/learning-cursuri
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alcaliu
https://www.referatele.com/referate/chimie/online8/chimie4.php