Istoria machiajului

In timpurile preistorice, oamenii utilizau tatuaje si machiaje rituale, dar machiajul a capatat, cu timpul, o functie pur estetica. Din cele mai vechi timpuri, cosmeticele au avut un rol deosebit de important in transfigurarea femeii. Aplicarea atenta a machiajului pe fata unei femei poate deveni astfel intalnirea dintre ceea ce este femeia si idealul ce si-l doreste in legatura cu persoana sa. Utilizarea machiajului a fost folosita pentru trezirea si stimularea anumitor sentimente si calitati, atat in persoana care priveste, cat si in cea care este machiata intr-un anumit fel. Machiajul face femeia sa se simta completa. Chiar si infatisarea cea mai naturala este cultivata deseori cu o osteneala.

Egiptul Antic

In Egipt, intalnim primele marturii inscrise pe peretii templelor, iar in diferite morminte egiptene s-au descoperit adevarate truse de machiaj. Simbolul frumusetii egiptene este legat de Cleopatra. Coafura Cleopatrei si machiajul ochilor ei in forma de peste inspira si astazi machiorii si coaforii in lansarea modei. Egiptul a avut influenta asupra popoarelor din Orientul Apropiat si din Mediterana, pana in Evul Mediu. Khol-ul negru se folosea din abundenta, la fel si fardurile verzi si albastre pentru ochi. De asemenea, utilizau un mascara primitiv care era, de fapt, khol dizolvat. Kholul era obtinut din antimoniu sau funingine. Khol-ul cu care egiptenii isi conturau ochii avea calitatea de a apara ochii oamenilor de consecintele mersului prin desert. El irita continuu glandele lacrimale. Pe langa functionalitatea de zi cu zi avea si functie simbolica ducand la ochiul lui Horus. Horus era soimul sacru a carui acuitate vizuala simbolizeaza lupta luminii impotriva tenebrelor. Frumoasele Egiptului obisnuiau sa isi prelungeasca machiajul ochilor spre tample, pentru a le da forma migdalei. Atat nobilii cat si sclavii isi pudrau fata si decolteul in culori solare, stralucitoare, cu diferite irizatii. Vechii egipteni foloseau adesea cateva grame de plumb in compozitia fardurilor pentru machiajul din zona ochilor, virtutile medicinale ale acestui element chimic fiind laudate de medicii greci si romani. Regina Cleopatra, simbolul frumusetii egiptene avea retete precise dupa care isi prepara fardurile si alifiile, iar coafura si machiajul erau executate de machiori care faceau machiajul si coafura dupa forma chipului. Vechii egipteni foloseau produse cosmetice pe baza de mercur. Ingredientele cosmeticelor moderne sunt, inca, o surpriza pentru cei care le folosesc: spre exemplu, rujul contine o substanta gelatinoasa obtinuta din solzi de peste. Aceasta, denumita "esenta de perla", se obtine de la hering, fiind unul dintre multele produse derivate obtinute din pesti.

Orient
In China, femeile obisnuiau sa isi faca un semn rosu in mijlocul fruntii. O practica asemanatoare mai exista inca in India si in Nepal, unde aceasta semnifica o angrenare in viata spirituala sau religioasa. In machiajul traditional japonez, fata alba este un semn de noblete, asa cum apare in machiajul traditional japonez (kabuki). Chiar si in ziua de azi albul este considerat pentru japonezi un semn de noblete, dovada fiind si produsele lor de ingrijire, foarte multe fiind pentru albirea fetei. Sprancenele erau epilate, forma lor fiind conturata apoi cu negru, iar rosul era nelipsit de pe buze si unghii, asortandu-se cromatic cu albul si negrul. Gheisele aveau o grija aparte pentru felul in care aratau. Tehnica o deprindeau in scolile speciale in care erau educate inca de mici, iar machiajul includea gatul

si ceafa, considerate locurile cele mai frumoase ale unei femei. In ceea ce priveste machiajul de teatru, unul dintre cele mai vechi exemple il constituie cel din kabuki-ul japonez. Genul era jucat numai de barbati si apela la machiajul strident, in culori foarte vii, pentru ca spatiul de joc era foarte slab iluminat. Fata actorilor era vopsita in alb, parul era intotdeauna negru, aranjat in coafuri monumentale, buzele date cu rosu, iar ochii erau subliniati prin dungi negre.

Machiajul in Grecia antica

In Grecia antica, femeile isi albeau tenul cu calcar sau carbonat de plumb, genele erau vopsite cu funingine si fixate cu albus de ou, iar pentru epilare se folosea un produs pe baza de arsenic. Ingredientii folositi au dus la deteriorarea pielii si la moarte premature a utilizatorilor. Daca doamnele voiau ceva mai multa culoare, alegeau cleiul de ocru si crema de fier pe post de ruj. Femeile isi vopseau palmele cu henna rosie, pentru a parea mai tinere. Creioane din carbune si batoane de vopsea rosie erau la mare cautare in acea perioada.

Roma antica

Romanii foloseau cosmeticele din plin: khol pentru ochi, creta pentru albirea tenului, ruj pentru obraji, depilatoare, spuma de mare pentru albirea dintilor. Ovidiu a scris o lucrare care se numeste "Arta infrumusetarii", in care dadea tot felul de sfaturi si retete femeilor interesate. Horatiu descrie trei tipuri de farduri colorate: oxid rosu de plumb, carmin si un extract de fecale de crocodil. Tenul alb era foarte la moda printre femeile nobile si desi se cunostea toxicitatea carbonatului de plumb, folosit la albirea fetei, femeile totusi il foloseau. Produsele de frumusete au atins apogeul in perioada Imperiului Roman, cand doamnele deja aveau sclavi special pregatiti pentru aplicarea diverselor machiaje, odata cu aparitia carbunelui pentru fata si a fondului de ten denumit fucus.

Evul Mediu

Multe dintre cosmeticele amintite mai sus au trecut si de perioada medievala, cruciatii aducand din Orient uleiuri si parfumuri. In timpul Renasterii, cosmeticele pe baza de plumb erau folosite in mod exagerat. Secolul al 14-lea: In aceasta perioada cosmeticele erau vazute ca un adevarat pericol pentru sanatate, fiind considerate vinovate pentru blocarea circulatiei sangvine. In Anglia elisabethana era la moda parul rosu, iar femeile cu pozitie sociala inalta isi dadeau cu albus de ou pe fata, in timpul zilei, iar noaptea dormeau cu cotlete de vitel pe ochi, pentru a intineri tenul. Secolele 15-16: In Europa, cosmeticele erau folosite numai de catre aristocrati. Italia si Franta au devenit centrele industriei cosmetice. Franta a perfectionat arta parfumeriei, dar a condus si la crearea unei arme mortale: daca inlocuiai plumbul cu arsenic in pudra de fata, cel care o folosea murea in scurt timp. Secolele 17-18: In aceasta perioada, cosmeticele sunt folosite pe scara larga, exceptie facand doar clasa foarte saraca. Fardul si rujul rosu erau folosite ca simbol al tineretii, averii si bunastarii. Acesta este momentul cand apar cosmeticienii profesionisti, iar retetele luxoase de cosmetica includeau si bai in vin sau lapte. Dupa ce a cunoscut un avant extraordinar in anul 1760, folosirea produselor de frumusete a incetat brusc in perioada Revolutiei Franceze.

Secolul al 19-lea: In Franta se dezvolta procesele chimice de inlocuire a aromelor obtinute prin metode naturale cu produse de frumusete bazate pe cercetarea stiintifica. Oxidul de zinc incepe a fi folosit in pudra faciala, inlocuind in mare parte mortalele mixturi de plumb si cupru, utilizate anterior.

Anii '20

In aceasta perioada, se produce adevarata evolutie a machiajului. Mabel realizeaza primul rimel care are vaselina in compozitie, care astazi este cunoscut sub numele de Maybelline. In timpul acestei decade, a aparut prima pudra compacta cu oglinda si aplicator, urmata de fardul de obraji compact. Ambalajul de metal pentru ruj invantat de Maurice Levy a devenit foarte popular si tot atunci George Burchett a inventat tatuarea buzelor, stramosul machiajului permanent, dar nu cu rezultate fericite de fiecare data. Tot in acea perioada, ochii erau fardati in nuante inchise, in special in nuante de negru, iar pentru un efect mai intens se folosea un tus negru, iar la sfarsit se folosea un rimel de aceeasi culoare. Un alt lucru nou, introdus atunci, erau sprancenele care erau vopsite in negru, fiind preferate cele arcuite, descendente spre coada ochiului. Rujul se aplica urmand un prototip al vremii, denumit "Arcul lui Cupidon". Buzele aveau volum, conturul depasind limita buzelor. Incepe sa fie utilizata varianta initiala a peeling-ului chimic. Se folosea o combinatie de acid si curent electric, iar cu un ac se introducea parafina in zona ochilor si a obrajilor, insa nu cu foarte mare succes. Apare crema Nivea in Germania si linia se dezvolta prin diversificarea gamei cu creme pe baza de vaselina si parfum. La sfarsitul anilor '20, machiajul devine o necesitate pentru femeile din mediul urban. Max Factor inventeaza luciul de buze si mai multe nuante de rosu pentru ruj. Tot acum apare primul aparat de intors gene, care se numeste Kurlash si chiar daca era cam scump si greu de folosit, devine foarte popular.

Anii 1930-1950

In aceasta perioada se dezvolta cinematografia si odata cu ea incepe o noua era a frumusetii. Actritele de cinema devin cele mai puternice simboluri ale frumusetiii, iar femeile din intreaga lume incep sa le imite. Nu se poate sa nu ne amintim celebrul contur de ochi al lui Audrey Hepburn cu linii adanci in forma de ochi de pisica.

Dupa cativa ani isi face aparitia si genul de eroina senzuala, Joan Crawford, Joan Harlow etc. Acum accentul cade pe buze, acestea depasind conturul lor normal.

Anii '60

Incepand cu anii '60, miscarea hipiota aduce o libertate mai mare in folosirea machiajului, de la buze colorate cu alb pana la pictarea de imagini pe fata. Cu timpul, evolutia conceptiei despre frumos se indreapta catre natural, catre firesc. Max Factor dat lovitura in 1960, cand isi face intrarea in scena modei cu genele artificiale, primul eyeliner solid, farduri de pleoape stick si mascara waterproof. Incepe sa fie apreciat tenul bronzat, ochii accentuati, dar cu farduri mai naturale, buzele pastrandu-si conturul lor normal si colorate deschis, cat mai apropiate de natural. Style icon-ul reprezentativ pentru aceasta perioada este Brigitte Bardot.

Anii '70
Machiajul anilor '70 variaza de la soft si feminin pana la indraznet si puternic. Anii 1970 a fost plin de manifestatii feministe. A fost perioda cand femeile incercau sa capete drepturi egale cu cele ale barbatilor si sa suprime legile sexiste. Soft rock-ul, pop-ul, rock-ul progresiv sunt noile stiluri de muzica ascultate in aceasta decada. Toate acestea au lasat o amprenta asupra modei, stilului si machiajului feminin din anii '70. Machiajul specific anilor '70 difera de la nuante si linii soft si feminine pana la puternic conturate. De obicei, acest tip de make-up consta in mascara neagra, fond de ten deschis la nuanta, blush roz, fard de pleoape albastru sau verde si ruj roz sau rosu.

Anii '80
Ochii, obrajii si buzele se bucura de o atentie deosebita in acest deceniu, totul este stralucitor si puternic. Doamnele epocii au sansa de a-si incerca talentul artistic pe propriile fete. Culorile de fard reprezentative pentru acei ani erau: albastrul electric, verdele, violetul sau portocaliul. Doamnele din anii '80 utilizau violet sau rosu aprins pentru rujul de buze precum si contururile grele.

Anii '90

Faimosul machiaj "nude" castiga din ce in ce mai multe adepte, in detrimentul culorilor puternice care au marcat anii '80. Carolyn Bessette Kennedy devine iconul sfarsitului de secol, prin machiajul sau avangardist: ten diafan, buze rosii, mate si ochi discret rimelati.

Traditii in arta machiajului

In toate culturile, cosmeticele au ajutat la infrumusetarea chipului si au transformat adeseori un chip comun intr-o infatisare deosebita. In China, femeile obisnuiau sa isi faca un semn rosu in mijlocul fruntii. O practic asemanatoare mai exista inca in India si in Nepal, unde aceasta semnifica o angrenare in viata spirituala sau religioasa. In Egipt, femeile, dupa anumite bai parfumate, isi acopereau corpul cu farduri, apoi realizau machiajul fetei, un machiaj dificil, meticulos si cu mixturi complicate, cum ar fi faimosul "kohl" pentru inviorarea ochilor. Rujurile sub forma creioanelor, serveau la accentuarea stralucirii buzelor. De asemenea, anumite produse pentru mestecat intretineau gingiile roze si tari. Pentru obraji se foloseau diferite pudre si farduri pe baza de cinabru. Parul era pieptanat, impletit si parfumat. Nobilimea asiriana folosea cantitati foarte mari de parfumuri si produse cosmetice. Cuvantul arab, care a supravietuit pana in zilele noastre, pentru fardul de ochi (khol sau kohol), inseamna liniste, calm. La inceput egiptenii se serveau numai de sulfura de plumb, careia ii dadusera denumirea de kohol (kohl), apoi, cand au inceput sa foloseasca oxigenul de magneziu, i-au dat aceeasi denumire. Pentru machiajul ochilor se foloseau doua culori, si anume negrul (kohl) pentru pleoapa superioara si verdele malahit pentru cea inferioara. Femeile din antichitate aveau o stralucire deosebita a ochilor aplicand un bastonas inmuiat in khol direct pe pupila. Pentru a fi cat mai atragatoare si incitante, femeile isi colorau in rosu corai varful degetelor palmelor, degetelor de la picioare, calcaiele si uneori chiar si sfarcurile. Ele realizau aceasta cu ajutorul sucului de "kufra". Aceasta planta, cunoscuta sub numele de henna, era mult apreciata datorita florilor sale mici si a delicate si a unui parfum deosebit. Florile aveau forma de stele si cresteau in buchete, avand un suc rosu-inchis, provenind din frunze si tulpina. Timp de secole, femeile din intregul Orient au purtat aceste flori in par, au strivit frunzele, le-au pulverizat si le-au amestecat cu cateshu (vopsea extrasa dintr-un copac indian) pentru obtinerea colorantului necesar. Chiar si in zilele noastre, henna este folosit de multe femei, in special pentru vopsirea parului. In Grecia, femeile au folosit carbonatul bazic de plumb pentru a-si albi fata. Aceasta substanta a ramas populara timp de secole. Datorita actiunii sale toxice, aceasta substanta putea provoca chiar moartea celor care o foloseau. In Italia si mai ales in Roma, folosirea alifiilor si a fardurilor a fost foarte raspandita. In numeroase pravalii de specialitate se vindeau diferite produse de parfumerie. Ovidiu, in "Ars amandi" ("Arta iubirii"), a descris folosirea unor preparate cosmetice. El a publicat si un cod al cochetariei - "Cosmeticele lui Ovidiu", acesta fiind un vechi formular de retete cosmetice. Medicul imparatului Traian a publicat si el un formular de cosmetica, reproducand in parte retetele reginei Cleopatra. Aceasta lucrare s-a pierdut in timp, dar partile ei principale au fost reproduse de catre medicul roman Galenus, intemeiatorul galenicei, arta si stiinta prepararii medicamentelor. Parfumurile si produsele cosmetice s-au bucurat in tot imperiul roman de o mare cautare. Cruciatii au fost cei care au adus din Rasarit, printre altele, si diferite produse cosmetice, generalizandu-se astfel folosirea lor in toata crestinatatea. Din 1600, stiinta cosmetica a fost raspandita intre diferite grupuri: alchimisti, barbieri, farmacisti, coafori, cameristi si chiar doamne nobile. In zilele noastre datorita marilor descoperiri ale chimiei moderne, industria parfumurilor si apoi cea a produselor cosmetice au fost revolutionate.