Sunteți pe pagina 1din 6

Istoria produselor cosmetice

Egiptul antic, 4000 î.e.n.: prima menţiune referitoare la produsele cosmetice. Femeile cu o anumită poziţie
socială aplicau pe faţă o cremă verde, din minereu de cupru, pentru a-şi defini trăsăturile. Foloseau uleiuri
parfumate şi îşi pictau sprîncenele cu o cremă obţinută din seu de oaie şi plumb. Se pare că foloseau parfumul
pentru a acoperi mirosul machiajului facial.

Vechii egipteni foloseau produse cosmetice pe bază de mercur. Ingredientele cosmeticelor moderne sunt, încă, o
surpriză pentru cei care le folosesc: spre exemplu, rujul conţine o substanţă gelatinoasă obţinută din solzi de
peşte. Aceasta, denumită "esenţă de perlă", se obţine de la hering, fiind unul dintre multele produse derivate
obţinute din peşti.

Culoarea roşie a rujului este, de fapt, dată de carmin, rezultat din zdrobirea carapacelor unor anumite insecte.
Produse cosmetice de uz extern folosite la modificarea sau îmbunătăţirea înfăţişării pielii, părului, unghiilor,
buzelor şi a ochilor. Vopseaua de corp, utilizată ca ornament sau în cazul procesiunilor religioase, era des
folosită de către popoarele primitive. Uleiul, balsamul, pudra şi vopseaua de păr erau folosite şi ele. Multe
dintre aceste produse îşi au originea în Asia, dar sunt consemnate pentru prima oară în Egipt.

Mormintele antice conţineau vase cu produse cosmetice (vase kohl) şi aplicatoare (linguri cosmetice). Egiptenii
foloseau kohlul pentru înnegrirea ochilor; pe faţă îşi dădeau cu vopsea de plante, iar unghiile erau vopsite cu
henna.

Orient, 1500 î.e.n.: în China şi Japonia, făina de orez dădea culoare albă feţei. Genele şi sprîncenele erau
smulse, dinţii erau vopsiţi în negru sau auriu, iar henna colora faţa şi părul. Cu alte cuvinte, adolescenţii de
atunci arătau exact ca cei din ziua de azi.

Grecia, 1000 î.e.n.: dacă făceai parte din clasa superioară, probabil că purtai perucă, pentru a ascunde faptul că
nu prea foloseai baia. Lucru valabil, de altfel, atît pentru femei, cît şi pentru bărbaţi. Şi aici era la modă
vopsirea feţei cu cretă albă sau făină de plumb (cu toate acestea, nu există menţiuni privind eventuale intoxicări
cu plumb).

Dacă doamnele voiau ceva mai multă culoare, alegeau cleiul de ocru şi crema de fier pe post de ruj. Îşi vopseau
palmele cu henna roşie, pentru a părea mai tinere. Aceste practici coincid, deloc surprinzător, cu descoperirea şi
perfectarea săpunului. Foloseau creioane din cărbune şi batoane de vopsea roşie.

Roma, 100 e.n.: Platus scria: „O femeie fără culoare este ca mîncarea fără sare”. Deşi o civilizaţie înaintată,
romanii îşi dădeau cu unt pe obraji şi îşi făceau unghiile cu sînge de oaie şi le lustruiau cu seu de le la acelaşi
animal. Contribuţia lor specială a fost moda băilor în nămol, suplimentat cu excremente de crocodil, cu efecte
neştiute încă. Bărbaţii se vopseau blond, pentru a părea mai tineri. Vopselele de păr erau însă atît de caustice,
încît duceau la chelire completă.

Şi romanii aveau sclavi speciali pentru aplicarea machiajelor. Produsele de frumuseţe au atins apogeul în
perioada Imperiului Roman – cărbunele pentru faţă şi fondul de ten denumit "fucus" – cînd doamnele deja
aveau sclavi special pregătiţi pentru aplicarea diverselor machiaje.

Evul Mediu: Multe dintre cosmeticele amintite mai sus au trecut şi de perioada medievală, cruciaţii aducînd din
Orient uleiuri şi parfumuri. În timpul Renaşterii, cosmeticele pe bază de plumb erau folosite în mod exagerat.

Secolul XIV: cosmeticele erau văzute ca un adevărat pericol pentru sănătate, fiind considerate vinovate pentru
blocarea circulaţiei sangvine. În Anglia elisabethană, părul roşu era la modă. Femeile cu poziţie socială înaltă
îşi dădeau cu albuş de ou pe faţă, în timpul zilei, iar noaptea dormeau cu cotlete de viţel pe ochi, pentru a
întineri tenul. Un dramaturg al epocii chiar a scris: „O femeie frumoasă este ca o… delicatesă”.
Secolele XV-XVI: în Europa, cosmeticele erau folosite numai de către aristocraţi. Italia şi Franţa au devenit
centrele industriei cosmetice. Franţa a perfecţionat arta parfumeriei, dar a condus şi la crearea unei arme
mortale: dacă înlocuiai plumbul cu arsenic în pudra de faţă, cel care o folosea murea în scurt timp.

Secolele XVII-XVIII: cosmeticele sunt folosite pe scară largă, excepţie făcînd doar clasa foarte săracă, fardul şi
rujul roşu erau folosite ca simbol al tinereţii, averii şi bunăstării. Cărţile şi reţetele privind prepararea şi
aplicarea cosmeticelor erau la mare căutare. Acesta este momentul cînd apar cosmeticienii profesionişti, iar
reţetele luxoase de cosmetică includeau şi băi în vin sau lapte. După ce a cunoscut un avînt extraordinar în anul
1760, folosirea produselor de frumuseţe a încetat brusc în perioada Revoluţiei Franceze.

Secolul XIX: din nou, Franţa. Acolo se dezvoltă procesele chimice de înlocuire a aromelor obţinute prin
metode naturale cu. produse de frumuseţe bazate pe cercetarea ştiinţifică. Oxidul de zinc începe a fi folosit în
pudra facială, înlociund în mare parte mortalele mixturi de plumb şi cupru, utilizate anterior.

Alte substanţe otrăvitoare sunt încă folosite în machiajul ochilor (sulfit de plumb şi antimoniu), conturul de
buze (sulfit de mercur) şi sclipiciul de ochi. Este important să arăţi bine! Produsele cosmetice şi de machiaj sunt
menite să îmbunătăţească frumuseţea corpului, fiind folosite în plus faţă de simpla igienă zilnică.

Utilizarea cosmeticelor este foarte răspîndită printre femei, mai ales în ţările vestice. Din acest moment,
industria cosmetică s-a dezvoltat continuu, apărînd noi produse, cu întrebuinţări tot mai variate. În Statele Unite
ale Americii, cosmeticele comercializate sunt supuse legilor privind siguranţa şi calitatea produselor alimentare.

Regina Victoria a proclamat folosirea machiajului ca obicei "indecent". Machiajul era considerat vulgar şi
destinat în special actorilor şi prostituatelor. La începutul secolului XXI, industria cosmetică este condusă de
corporaţii multinaţionale şi aduce profituri de miliarde de dolari.

În timpul primului război mondial, produsele cosmetice erau deja folosite în mod curent în ţările
occidentale (deşi în Germania nazistă erau interzise). În Japonia, gheişele foloseau ruj fabricat din petale de
floarea soarelui, zdrobite, pentru accentuarea buzelor, a sprîncenelor şi a conturului ochilor. Batoane de ceară
bintsuke, o versiune mai moale de ceară de păr, folosită de către luptătorii de sumo, erau pe post de fond de ten.

Faţa şi ceafa şi le colorau cu cremă şi pudră albe; roşul accentua ochii şi nasul. În momentul în care gheişele
absolveau cursurile speciale şi îşi obţineau independenţa, în cadrul ceremonialului oficial îşi vopseau dinţii cu
negru.

Cosmeticele moderne urmăresc menţinerea aspectul tineresc şi, într-o oarecare măsură, incitant al tenului.
Cosmeticele au, în prezent, forme multiple, de la ruj şi luciu de buze (utilizate pentru colorarea buzelor, cu rol
în stimularea sexuală); fond de ten, pudră şi fard de obraz (folosite la colorarea feţei, prin jocuri de lumini şi
umbre, care ascund micile defecte, creînd senzaţia de prospeţime); rimel (care ajută la accentuarea genelor şi a
conturului ochilor, dimensiunea ochilor adăugînd prospeţime feţei) şi tuşul de ochi şi fardul de pleoape (pentru
ochi); pînă la ojă de unghii (pentru decorarea degetelor de la mîini şi picioare).

Acum, cînd spunem toate acestea, constatîm că industria cosmeticelor este dominată de un număr redus de
companii multinaţionale, toate avîndu-şi începuturile în primele decade ale secolului trecut. Cosmeticele trec
deja limita dintre simpla retuşare a aspectului fizic, ajungînd la schimbarea ridicală a înfăţişării, cum este cazul
machiajului teatral, folosit de către actori pentru a intra în pielea personajelor pe care le interpretează.

Cu ajutorul machiajului se obţin foarte multe efecte speciale, mai ales dacă luăm în calcul rolurile în care
actorul este complet desfigurat prin folosirea efectelor de machiaj. Cosmeticele sînt folosite şi în tratamentele
medicale, cu ajutorul lor depistîndu-se şi combătîndu-se unele afecţiuni.

Anul 1920 în America: cosmeticele şi aromele sunt fabricate şi încep să fie cumpărate. Acum este momentul ca
femeile să renunţe la imaginea victoriană şi să se aranjeze şi să folosească cosmetice. Oamenii sunt interesaţi şi
producerea de cosmetice a fost asigurată şi s-au dezvoltat magazinele cu raioane / lanţurile de magazine.

1927: Metodele chimice pentru ondularea părului, mult mai scumpe, au fost inventate pentru femeile care
doreau sa-şi aranjeze părul cît mai natural.

1930: Staruri de cinema ca Mary Pickford, Theda Bara şi Jean Harlow au început să influenţeze stilul şi să
folosească machiajul. În sfîrşit, look-ul alb a fost înlocuit cu cel bronzat. În

1935: La Hollywood se introduce machiajul tip „clătită”, pentru ca feţele actorilor (şi, mai ales, actriţelor!) să
arate bine în filme.

1950: începe era modernă a cosmeticelor de afaceri. Pudra de faţă şi machiajul, uleiurile şi aromele sunt în
continuare produse, fiind esenţiale pentru cele noi. Sponsorii filmelor de lung metraj de la Radio transmit
reclamele Televiziunii.

1960: În industria parfumurilor, asta este o perioadă a schimbărilor, dar nu neapărat una bună. Buzele purpurii
şi machiajul egiptean al ochilor se întorc, fluturii fiind pictaţi pe diferite părţi ale corpului. Să nu uităm de
genele false. Machiajul „mîncare” a revenit botanic, ingredientele vegetale (morcov) sunt combinate pentru a
crea întoarcerea la înfăţişarea naturală, miros şi atitudine.

1970: Anumite ingrediente nu mai sunt folosite în cosmetice pentru a proteja specile pe cale de dispariţie,
iar alte specii sunt folosite în prezent în laboratoare pe cobai. Această eră care priveşte mediul dezvăluie
începutul unor numeroase mişcări ecologiste care cer industriei cosmeticelor răspunsuri la întrebări precum „Ce
faceţi cu aceşti bieţi căţeluşi şi iepuraşi inocenţi, pentru a îmbunătăţi aceste cosmetice?”.

1980-prezent: Soluţia este varietatea noului look, cosmeticele şi restul machiajelor să ajute împreună la
formarea unei uriaşe industrii cu vînzări de peste 20 de miliarde de dolari anual. Suntem conştienţi că sîntem
influenţaţi de reclamele tipărite sau de cele de la televizor. Acum ne folosim de Internet. Este ceva normal să
cumperi flori dintr-o florărie, o carte dintr-o bibliotecă, un calculator dintr-un magazin de calculatoare. La ora
actuală, nu ne mai facem griji în privinţa noilor ştiri despre cumpărăturile personale, căci pentru asta există
Internetul.

Magazinul general sau cel cu raioane, începînd cu prima jumătate a anului 1950, este capabil să ţină cele mai
fierbinţi produse şi mărci ale momentului, şi sa aibă inventarul „trecutului” în cazul în care produsele „fug”
deodată de pe rafturi. Acolo există mai multe produse, mai multe mărci, mai multă reclamă, venituri mai mari şi
o mai ridicată cerere pentru produsele din magazine,

Televiziune şi Internet. Numele jocului este acum „e-tailing”. Consumatorul poate cumpăra virtual orice
produs, culoare, număr, marcă; produsul este expediat, de regulă, în 24 de ore. Deseori, asta reprezintă mai
puţin timp pierdut decît o „călătorie” prin mall. Factorul convenient al înţelegerii tale cu e-tailer înseamnă mult.
Doar îţi selectezi produsul şi termini cu alergatul prin magazine, după produsul dorit. Aceasta vă propune şi
Ardes Cosmetici, prin magazinul său virtual (www.ardes.ro), din care puteţi cumpăra sute de produse, în
condiţii speciale…

Istoria rujului

Vechimea rujului este de 5000 de ani si a luat nastere in anticul oras Ur, langa Babylon. In acele vremuri,
pietrele semipretioase erau zdrobite si unse pe buze, drept ruj.

Mai tarziu, femeile egiptene storceau din iod si brom o substanta rosie-violet, care le punea sanatatea in pericol.
Cu timpul, aceasta practica s-a numit Sarutul mortii. Este stiut ca rujul reginei Cleopatra era facut din carabusi
carmin.

Acestora li se mai adaugau cateva ingredinete pentru a obtine acel pigment rosu aprins, si se adaugau oua de
furnici, pentru a da o baza. In afara de asta, henna era o substanta preferata printre femeile egiptene. Pentru ca
rujul sa straluceasca se foloseau solzi de peste.

In secolul XVI rujul a devenit foarte popular din Anglia, pe cand se afla la conducere regina Elisabeta I. Ea a
introdus trendul fetei data cu creta alba in contrast cu un ruj rosu foarte aprins. In aceasta perioada rujul era
facut din ceara de albine si plante.
Atat femeile cat si barbatii erau fascinati de ruj. Totusi in 1653, rujul s-a lovit de opozitia pastorului Thomas
hall, care a pornit un razboi zicand ca rujul este opera diavolului.

In 1770, parlamentul englez a dat o lege impotriva rujului, afirmand ca femeile care seduc barbatii cu ajutorul
machiajului sunt vrajitoare. In 1800 chiar si regina Victoria s-a impotrivit utilizarii lui.

Totusi dupa cel de-al doilea razboi mondial rujul a devenit foarte la moda si datorita industriei filmului.

Rolul cerii din ruj era sa mentina forma rujului. Din acest motiv, se folosea o mare varietate de ceara. In afara
de acest ingredient, rujul contine si ulei de masline, minerale, unt de cacao, lanolina si petrolatum. Pe langa
toate acestea exista si elemente de hidratare precum Vitamina E, aloe vera, amino-acizi, colagen si substante
pentru protectia solara.

Pentru obtinerea culorii se folosesc tot felul de coloranti si pigmenti.

Istoria fondului de ten

Fondul de ten reprezinta unul din cosmeticele cele mai folosite de catre orice femeie. Daca la altele putem
renunta destul de usor, un fond de ten reprezinta o adevarata baza a machiajului, fiind destinat sa acopere
imperfectiunile pielii si sa o uniformizeze. Initial fondul de ten era folosit numai de actori si nu era destinat
maselor. Aceasta si din cauza faptului ca respectivul produs era destul de incomod odata ce era aplicat. La
contactul cu pielea era fluid, insa dupa un timp pasta respectiva se intarea si devenea o adevarata masca.
Indepartarea de pe piele era de asemenea destul de dificila.

Primul brand de fond de ten se numea Colour Harmony, care a scos pe piata mai multe nuante, adaptate
diferitelor tipuri de ten. Din 1919, acest produs este promovat si introdus pe piata cosmeticelor.

Max Factor va fi cel care va imbunatati considerabil fondul de ten, combinandu-l cu fardurile, care reuseau sa
confere unui chip o cu totul alta alura. Imaginea fondului de ten va fi pentru o perioada Elizabeth Taylor.

In 1935 apare un nou fond de ten, numit Pan-Cake, care reusea sa confere tenului un aspect cat mai natural,
insa care avea consistenta unei pudre. In 1947 apare fondul de ten sub forma de crema, numit Pan Stick

ISTORIA MACHIAJULUI

Din cele mai vechi timpuri, cosmeticele au avut un rol deosebit de important in transfigurarea femeii.
Aplicarea atenta a machiajului pe fata unei femei poate deveni astfel intalnirea dintre ceea ce este femeia si
idealul ce si-l doreste in legatura cu persoana sa.
Utilizarea machiajului a fost folosita pentru trezirea si stimularea anumitor sentimente si calitati, atat in
persoana care priveste, cat si in cea care este machiata intr-un anumit fel.
Machiajul face femeia sa se simta completa. Chiar si infatisarea cea mai naturala este cultivata deseori cu
osteneala.

Traditii in arta machiajului

In toate culturile, cosmeticele au ajutat la infrumusetarea chipului si au transformat adeseori un chip comun
intr-o infatisare deosebita.
In China, femeile obisnuiau sa isi faca un semn rosu in mijlocul fruntii. O practic asemanatoare mai exista inca
in India si in Nepal, unde aceasta semnifica o angrenare in viata spirituala sau religioasa.
In Egipt, femeile, dupa anumite bai parfumate, isi acopereau corpul cu farduri, apoi realizau machiajul fetei, un
machiaj dificil, meticulos si cu mixturi complicate, cum ar fi faimosul "kohl" pentru inviorarea ochilor. Rujurile
sub forma creioanelor, serveau la accentuarea stralucirii buzelor. De asemenea, anumite produse pentru
mestecat intretineau gingiile roze si tari. Pentru obraji se foloseau diferite pudre si farduri pe baza de cinabru.
Parul era pieptanat, impletit si parfumat.
Nobilimea asiriana folosea cantitati foarte mari de parfumuri si produse cosmetice. Cuvantul arab, care a
supravietuit pana in zilele noastre, pentru fardul de ochi (khol sau kohol), inseamna liniste, calm. La inceput
egiptenii se serveau numai de sulfura de plumb, careia ii dadusera denumirea de kohol (kohl), apoi, cand au
inceput sa foloseasca oxigenul de magneziu, i-au dat aceeasi denumire. Pentru machiajul ochilor se foloseau
doua culori, si anume negrul (kohl) pentru pleoapa superioara si verdele malahit pentru cea inferioara. Femeile
din antichitate aveau o stralucire deosebita a ochilor aplicand un bastonas inmuiat in khol direct pe pupila.
Pentru a fi cat mai atragatoare si incitante, femeile isi colorau in rosu corai varful degetelor palmelor, degetelor
de la picioare, calcaiele si uneori chiar si sfarcurile. Ele realizau aceasta cu ajutorul sucului de "kufra". Aceasta
planta, cunoscuta sub numele de henna, era mult apreciata datorita florilor sale mici si a delicate si a unui
parfum deosebit. Florile aveau forma de stele si cresteau in buchete, avand un suc rosu-inchis, provenind din
frunze si tulpina. Timp de secole, femeile din intregul Orient au purtat aceste flori in par, au strivit frunzele, le-
au pulverizat si le-au amestecat cu cateshu (vopsea extrasa dintr-un copac indian) pentru obtinerea colorantului
necesar. Chiar si in zilele noastre, henna este folosit de multe femei, in special pentru vopsirea parului.
In Grecia, femeile au folosit carbonatul bazic de plumb pentru a-si albi fata. Aceasta substanta a ramas populara
timp de secole. Datorita actiunii sale toxice, aceasta substanta putea provoca chiar moartea celor care o
foloseau. In Italia si mai ales in Roma, folosirea alifiilor si a fardurilor a fost foarte raspandita. In numeroase
pravalii de specialitate se vindeau diferite produse de parfumerie. Ovidiu, in "Ars amandi" ("Arta iubirii"), a
descris folosirea unor preparate cosmetice. El a publicat si un cod al cochetariei - "Cosmeticele lui Ovidiu",
acesta fiind un vechi formular de retete cosmetice. Medicul imparatului Traian a publicat si el un formular de
cosmetica, reproducand in parte retetele reginei Cleopatra. Aceasta lucrare s-a pierdut in timp, dar partile ei
principale au fost reproduse de catre medicul roman Galenus, intemeiatorul galenicei, arta si stiinta prepararii
medicamentelor. Parfumurile si produsele cosmetice s-au bucurat in tot imperiul roman de o mare cautare.
Cruciatii au fost cei care au adus din Rasarit, printre altele, si diferite produse cosmetice, generalizandu-se
astfel folosirea lor in toata crestinatatea. Din 1600, stiinta cosmetica a fost raspandita intre diferite grupuri:
alchimisti, barbieri, farmacisti, coafori, cameristi si chiar doamne nobile. In zilele noastre datorita marilor
descoperiri ale chimiei moderne, industria parfumurilor si apoi cea a produselor cosmetice au fost
revolutionate.

Istoria pudrei

Pudra face parte din necesarul minim al unei truse de machiaj, poate fi pulbere sau compacta, poate avea
diferite texturi de la mat la stralucitor si poate fi nuantata in diferite tonuri de bej Pudra face echipa buna cu
fondul de ten, aplicarea ei fiind ultimul pas in realizarea unei baze de machiaj corecta (sau perfecta) insa poate
fi folosita si singura, direct pe piele, nefiind dependenta de fondul de ten.

Textura pudrei se poate schimba de la un sezon la altul, fiind de multe ori elementul cheie al unei colectii
de farduri. De exemplu, in sezonul toamna-iarna 2005-2006 se poarta pudra satinata, cu putere medie de
acoperire; se poarta mult machiajele nude si o textura foarte mata nu ar fi fost performanta in tendinta.

Pudra are o istorie de cateva mii de ani si in tot acest timp s-a inradacinat ideea ca nu este tocmai benefica
tenului si cam acesta ar fi adevarul daca ne gandim la cerealele si mineralele incluse in formula sa de-a lungul
timpului. Istoria moderna a pudrei incepe odata cu ultimele retehnologizari ale industriei cosmetice si astazi s-a
reusit includerea unor ingrediente de intretinere si hidratare a tenului in formula pudrei. S-a mers pana acolo
incat o pudra poate avea filtru de protectie solara, o putere foarte mare de acoperire astfel incat devine
multifunctionala si poate intretine perfect tenul. Astazi pudrele contin vitamine, ceramide, praf de matase
naturala, pulbere de aur sau argint sau microparticule din cristale naturale.

De asemenea, pudrele pot avea destinatii precise in functie de fiecare tip de ten in parte; pot fi:

 pudre translucide destinate tenului sensibil sau uscat;


 pudre destinate tenului gras, cu o capacitate crescuta de matifiere, acoperire si de reglare a secretiilor de
sebum; acestea au si o formula speciala care impiedica proliferarea bacteriilor pe ten;
 pudre destinate tenului mixt, cu dubla functiune de matifiere si hidratare-intretinere;
 pudre corectoare lila, ideale pentru tenurile cu pigmentatii inestetice maronii;
 pudre corectoare vernil, ideale pentru tenurile cu pigmentatii inestetice rozalii.

Pudrele se pot clasifica si dupa functiuni:

 de fixare a machiajului;
 de finisare - retusare;
 corectoare, cu putere foarte mare de acoperire;
 de rezistenta (pudre waterproof si smearproof).

De asemenea, pudrele pot fi pulbere sau compacte. Diferenta este pur fizica, daca spargem o pudra
compacta, ea devine pulbere si invers, cu ajutorul vidului putem compacta o pudra pulbere. Varianta compacta
este mai igienica, varianta pulbere este profesionala.

Alegerea unei pudre se realizeaza in functie de tipul de ten, de pigmentatia pielii si de ocazia pentru care
este achizitionata.

Sfaturi necesare in momentul aplicarii pudrei:

 pudra destinata tenurilor mixte si grase nu se va aplica pe zona ochilor; exista pudre speciale pentru
pleoape si cearcane;
 pentru a lucra in conditii igienice, pudra se poate aplica foarte bine si cu ajutorul unor dischete din vata;
 se vor citi cu atentie instructiunile de folosire - de exemplu, pe unele cutii de pudra scrie ca aceasta se
fixeaza pe ten prin masare usoara;
 peste o baza de machiaj finisata cu pudra se lucreaza mai departe tot cu farduri sub forma de pudra
compactata (eyeshadow si blush). Suprapunerea unor texturi diferite cum ar fi un blush crema aplicat peste
pudra, presupune foarte multa atentie, rabdare si o oarecare inclinatie spre experimente…
 pudra se va textura foarte bine pe ten daca se va pulveriza putina apa;
 pudra stralucitoare aplicata pe toata fata nu avantajeaza pe oricine, de multe ori trasaturile in loc sa fie
evidentiate estetic vor parea inasprite.
 daca o pudra stralucitoare (sau sidefata) se aplica pe pometi, arcade si centrul fruntii, valoarea estetica a
unui machiaj este asigurata.