•

Idealul de frumusete
si evolutia lui in timp

1
 Antichitatea
Încă de la începuturi au existat
metode avansate de
înfrumuseţare.
Cu 7.000 de ani în urmă se
foloseau o serie de ustensile
pentru machiaj şi substanţe cu
rolul de farduri. Obiceiurile de
înfrumuseţare însă, variau de la
un teritoriu la altul.

2
 Egiptul antic
în jurul mileniului I i.Hr., nobilii egipteni se
spalau în fiecare dimineaţă cu apă minerală
şi îşi puneau o mască corporală din argilă.
Urma un masaj cu uleiuri de palmier,
măsline şi amestecuri de ierburi parfumate,
cu rolul de a hidrata pielea şi de a o proteja
de arsura soarelui. Se obişnuiau băile cu
lapte şi măştile din ou. Fărdurile erau
preparate proaspăt şi parfumate, păstrate în
recipiente ermetice. Pielea era unsă cu un
preparat ocru cu reflexe aurii şi linia
decolteului cu albastru, dar cele mai dotate
nobile îşi pudrau pomeţii şi decolteul cu praf
auriu. Verdele, turcoazul, argilele roşii,
brune sau violete erau cele mai populare
culori. Pleoapa inferioară se evidenţia cu
khol negru, iar unghiile cu henna. În egiptul
antic machiajul se practica de la cei mai
dotaţi nobili şi până la sclave.

3
 Roma antica
În Imperiul Roman,
patricienele se machiau şi
se spălau foarte des, iar
obsesia frumuseţii implica
foarte multe sclave şi mult
timp. Îşi exfoliau pielea cu
nisip şi ulei iar apoi se
epilau total cu ceară. Se
folosea părul fals, pe care îl
ondulau cu fier încins şi îl
decolorau cu amestecuri de
plante.
4
 Evul Mediu
ÎÎÎÎ n perioada Evului Mediu în care puterea
dominantă era papalitatea, moda era
condamnată, se excludea idolizarea
femeii şi se promova umilinţa şi
virtutea. Oglinda era poarta spre
infern, iar machiajul, complicitatea
femeii cu Lucifer. În ciuda inchiziţiei,
existau preferinţe: femeia trebuia să fie
"albă ca laptele", adolescenta sau
casta, să aibă membre lungi, trup
tânar şi graţios, laba piciorului cât mai
mare, trasaturi regulate, frunte
bombata, sprancene mici, spaţiul
dintre ochi egal cu dimensiunea
urechii, pomeţii bombaţi şi diafani,irisul
striat în mai multe culori, gura foarte
mică, dinţii albi, iar părul foarte lung şi
căt mai blond. Nu se ţinea deloc la
igiena, chiar şi în cercurile nobile,
practici care au dus la situaţii
deplorabile.

5
 Renaşterea
În timpul Renaşterii, zeii antici (Venus) erau sursa de
inspiraţie, îndepărtând societatea de Biserică şi virtute
prin ideologia vremii: dragostea unui cuplu era comparată
cu iubirea divină, iar corpul unei femei era considerat
umbra sufletului şi trebuia să fie frumos pentru a-şi împlini
scopul - procreaţia. Femeia era văzută asemenea unui
cerc al cărui centru era sexul. Lungimea nasului trebuia
să fie egala cu cea a buzelor, ambele urechi să ocupe
suprafaţa gurii deschise, înalţimea corpului de 8 ori
mărimea capului, talia subţire, cu umeri şi solduri mari şi
rotunjite, degete subţiri, gambe rotunde, picioarele mici,
gât lung, nas mic şi drept, gura mică; ochii, genele şi
sprâncenele negre să formeze un arc de marimea unei
urechi. Mâinile, dinţii şi pielea trebuiau să fie albe,
unghiile, buzele şi obrajii roşii, părul blond, foarte lung şi
bucle răsfirate pe umeri. Se foloseau parfumuri, farduri şi
creme, modă lansată în Franţa de Caterina de Medici.
Femeile îşi spălau dinţii cu pudră de coral şi vin alb.
6
 Reforma
Protestanţii şi catolicii impuneau
reţinerea de la păcatele lumeşti.
Umanismul încerca să "restaureze"
moralitatea unei societăţi decadente.
Societatea impunea reguli de
comportare iar plăcerile carnale şi
viciile erau condamnate. Cochetăria şi
indecenţa îşi aveau locul în focurile
Infernului. Femeile îşi ascundeau
formele prin îmbrăcăminte, iar
decolteul era un mare păcat. Părul era
prins într-un coc la baza cefei, iar
culoarea trebuia să fie uniformă şi cât
mai închisă; dantelele albe şi perlele
erau acceptate. Frumuseţea trebuia să
fie maiestoasă, demnă şi solemnă. În
1635 la Paris s-a deschis primul salon
de coafură pentru înalta societate.

7
 Secolul XVIII
Pe vremea Regelui Soare domneau nuanţele
înrudite cu roşu. Părul era foarte important,
aranjat în coafuri complicate şi împodobit cu
accesorii care ilustrau tendinţele timpului. Toţi
se machiau la Curte până şi înainte de
culcare, stilul natural fiind dispreţuit. În Marea
Britanie, legile contra machiajului erau foarte
aspre, până când contele de Cagliostro
împreună cu soţia sa au deschis un salon de
frumuseţe la Londra. A apărut prima revistă
pentru femei, Lady's Magazine. La sfârşitul
secolului, în Franţa s-a relansat imaginea
naturală din cauza Revoluţiei Franceze.

8
 Romantismul
În această perioadă era admirată
pielea alb-gălbuie, încât cochetele
ajungeau să bea oţet şi cantităţi
considerabile de citronadă. Mersul
trebuia să fie ţanţoş şi diafan,
frumuseţea era considerată o
dualitate între înger şi demon:
inocentă dar fatală, atrăgătoare
dar periculoasă, suavă dar agilă.
Stilul timpului exprimă mister,
legendă, imaginaţie. Machiajul era
permis cât timp imita natura.
Clasele aristocrate aveau încă
reguli stricte de conduită şi
frumuseţe.

9
 Secolul XX
La începutul secolului trecut au apărut
producători ca Helena Rubinstein, Elizabeth
Arden şi L'Oreal. Parisul era capitala
eleganţei, în concurenţă cu New York-ul.
Circulau reviste ca "Vogue" şi "Les Modes".
Se foloseau vopseaua de păr, pudra, rujul,
fardul de ochi şi s-a format conceptul de stea
de cinema; Era la modă corpul în formă de
clepsidră, tenul alb şi diafan, imaginea de
vampă, seducătoare narcisistă, irezistibilă,
apoi s-a adoptat linia naturală a corpului. S-a
inventat crema Nivea, primul produs de
acest gen, accesibil tuturor femeilor, care a
dat conceptul de "hidratare".
A apărut chirurgia estetică şi injectarea cu
parafină. Igiena, tratamentele naturiste,
parfumurile, săpunurile şi pudrele erau
esenţiale.

10
 Perioada interbelica
În anii '20, predomina jazz-ul, strălucirea, dansul,
ca şi caracteristică a perioadei interbelice, totodată,
femeia emancipându-se: ieşea în cluburi, fuma în
public şi se îmbrăca foarte sexy. Tunsoarea era scurtă
şi cu bucle, hainele erau foarte strălucitoare, iar
femeia trebuia să fie încărcată de accesorii. Şi-a făcut
apariţia Josephine Baker, prima dansatoare top-less
care a înnebunit lumea prin senzualitatea ei. A fost o
trecere bruscă de la etichetă la libertatea moravurilor.
În anii ’30 în cinematografie au apărut Greta Garbo şi
Anna Christie. S-au inventat saloanele de bronzare
artificială şi cremele de protecţie contra soarelui.
11
Al doilea război mondial
În anii '40, capitala modei s-a mutat la
New York. În Europa, era austeritate,
femeile îşi reciclau hainele vechi şi îşi
lăsau părul lung. O femeie frumoasă
era în primul rând curată şi sănătoasă.
Săpunul, şamponul şi deodorantul erau
principalele produse folosite, alături de
produse vegetale pentru ten, praf de
cărbuni ca şi fard, chiar crema de ghete
pentru gene, iar pentru pomeţi, petale
de trandafir în alcool. Cinematografia
hollywoodiană era mai strălucitoare ca
niciodată. Industria filmului ridică
moralul trupelor şi populaţiei.

12
Perioada postbelica
În 1950, eleganţa era primordială, dar situaţia
existentă determina femeile să aibă copii cât
mai repede şi cât mai mulţi, natalitatea
crescând incredibil. Predominau corsetele
oferind iluzia siluetei şi fustele trei-sfert. Marile
vedete erau Marilyn Monroe, Brigitte Bardot şi
Elizabeth Taylor. S-a promovat stilul simplu.
Simbolul vremii este manechinul Twiggy, cu
1.67 metri şi 48 de kilograme. Machiajul pune
accent pe ochi, prin toate mijloacele. Frizura
este simplă, în general roşcată. Se purtau fuste
mini, rochii strâmte, cu bareţe cilindrice şi
cordoane late. În anii ’70, machiajul reflecta
propria personalitate, fiind esenţială strălucirea
în orice sens. Se afirma tehnici de hair-style
pentru bărbaţi, şi anume păr lung sau afro
pentru cei de culoare. Vestimentaţia admite
orice, afirmându-se o vreme stilul bussiness.

13
 Sfârăitul secolului
La sfârşitul secolului
XX apare moda
sportului, se
evidenţiază afirmarea
propriei personalităţi,
în orice stil şi cât mai
extravagant posibil,
înlocuit apoi de
imaginea naturală, cu
timpul ajungându-se
la uniformizarea
modei.

14
 Istoricul modei
Examinând istoricul modei, se poate constata
fără a exagera, că în mod deplorabil, natura
umană a fost mereu asemenea speciei canine,
al cărei scop este în mod natural
reproducerea, şi pe care omul l-a pervertit.
Proporţional cu interesul de a fi tânără şi
frumoasă, femeia a încercat în toate modurile
să placă părţii masculine, să fie atrăgătoare,
încadrându-se în standarde care nu diferă de
cele FCI, în virtutea împlinirii cât mai perfecte a
idealului animal. Interesul pentru frumuseţe
exista exclusiv în prezenţa mândriei, un defect
care aproape nu admite excepţii şi care poate
ajunge la paroxism.

15