Ritualuri neobisnuite in triburile din Africa

1.Excizarea

"Excizie" inseamna taierea sau indepartarea anumitor parti ale organelor sexuale externe,
intrand deci, in categoria mutilarilor sexuale. Ea se practica in unele triburi africane din
Egipt, Etiopia, Sudan, Nigeria, Senegal, dar si in tari mai moderne precum Emiratele
Arabe Unite. Este un obicei barbar, dar se practica si in zilele noastre si inca foarte mult:
in fiecare an sunt excizate aproape doua milioane de femei! Iar cele mai multe nici nu pot
fi numite femei, sunt fetite de doi-trei ani. Instrumentele folosite sunt extrem de
rudimentare: lame de ras, cutite, cioburi. Va imaginati ca nici nu poate fi vorba de
sterilizare a instrumentelor. Sa va mai spun ca asa-zisa operatie se face fara anestezie?
Incredibil nu? Si totusi este adevarat.

Am putea crede ca la operatie recurg numai familiile neinstruite, din tarile sarace. Dar nu
este asa. Si familiile africane care traiesc in tari occidentale isi tortureaza astfel fetitele.
Cum spuneam si la inceput, Franta este una din tarile care se confrunta cu aceasta
problema. Au aparut si organizatii, formate din femei africane, dar si frantuzoaice, care
lupta impotriva fenomenului. S-au dat si legi care pedepsesc asa-zisii doctori si parintii.
Dar pedepsele sunt destul de usoare, cel putin pentru acestia din urma: amenda si
inchisoare cu suspendare. Ingeniosi, africanii au gasit solutia. Daca la inceput, familiile
cu fetite puneau mana de la mana pentru a duce moasele africane in Fanta, dupa intrarea
in vigoare a legii, ei au inceput sa mearga in "vacante" in tarile lor si operatia are loc
acolo. Astfel, nimeni nu poate fi pedepsit.

Exista mai multe tipuri de excizare:

- sunna blanda ('sunna' inseamna traditie in araba), este echivalntul circumciziei la femei
si consta in indepartarea pielii care acopera clitorisul.
- sunna modificatoare sau clitoridectomia este taierea sau indepartarea partiala a
clitorisului. Ea poate fi insotita de taierea partiala sau totala a labiilor interne.
- infibularea sau circumcizia faraonica este indepartarea clitorisului si a labiilor interne
dar si a straturilor interioare ale labiilor externe. Ceea ce ramane din labiile mari este
cusut cu diverse tipuri de fire, sau chiar fixat cu spini astfel incat sa se vindece fara a lasa
nici o deschizatura. In rana este introdus un tub care formeaza in piele un orificiu ce va
permite trecerea urinei si a sangelui menstrual.

Evident, datorita conditiilor neigienice in care are loc operatia, apar foarte des diverse
complicatii grave care pot duce chiar la moartea fetitei: hemoragii puternice, infectii ce
pot afecta si uterul, contaminarea cu HIV sau hepatita, si multe altele. Primele contacte
sexuale sunt foarte dureroase, iar nasterile extrem de dificile. Nu sunt de neglijat nici
consecintele asupra psihicului. Mai ales daca fetita are 6-7 ani. Ea constientizeaza ceea ce
i se intampla si isi va aminti toata viata momentul respectiv.
Cu ce scop se practica aceste operatii?
In unele regiuni este o problema religioasa: se spune ca ar fi o porunca lasata de
Dumnezeu, pentru ca sexul femei este urat si murdar. In plus, femeia este o fiinta prea
slaba, care cedeaza poftelor ei sexuale iar excizia o ajuta sa fie fidela barbatului ei. In alte
regiuni, clitorisul este considerat partea masculina a unei femei si trebuie taiat pentru ca
ea sa poata fi femeie adevarata.

Pentru noi, toate aceste lucruri par incredibile, aproape ireale, dar pentru cele opt
milioane de femei excizate din lume ele sunt o realitate cruda. Exista insa o speranta, cel
putin pentru o mica parte din ele: un doctor francez a pus la punct o operatie de refacere a
clitorisului. In timpul misiunilor umanitare din Mali sau Senegal, doctorul Pierre Foldes
opera femeile care sufereau diverse complicatii in urma excizarii si tot mai multe dintre
ele ii cereau sa le refaca clitorisul excizat. Intors in Franta, doctorul a gasit o modalitate
de a ajuta aceste femei. Operatia dureaza in jur de o ora si este gratuita. Intr-o luna si
jumatate, se formeaza noul clitoris, iar dupa patru-sase luni femeia operata simte placerea
sexuala.

Desigur, doar foarte putine femei au acces la aceasta operatie, din motive lesne de inteles,
dar este un pas inainte si o noua speranta pentru milioanele de femei care cad victime
acestui obicei barbar, datorita presiunilor sociale si religioase.

2.Tatuajele

Tatuajul se realizeaza prin inserarea cernelei permanente in straturile pielii, avand

in general rol decorativ, dar si de identificare sau marcare, asa cum se intampla in
cazul penitentilor sau al animalelor. Tatuajele au fost practicate in toata lumea. Ainu,
populatia indigena a Japoniei, purta prin traditie tatuaje faciale. Astazi berberii din
Tamazgha (Africa de Nord), Maorii (Noua Zeelanda) si populatia Atayal din Taiwan isi
aplica inca aceleasi tatuaje faciale traditionale vechi de secole. Tatuajul era larg
raspandit printre polinezieni si in randul unor grupari tribale din Filipine, Borneo,
Insulele Mentawai, Africa, America de Nord si de Sud, Mezoamerica, Europa, Japonia,
Cambodgia, Noua Zeelanda si Micronezia. Originea termenului "tatuaj" provine din
polinezianul "tattow" sau "tatau", iar practica isi are radacinile in vremurile neolitice in
Eurasia.

Tatuajul a fost si este folosit in scopuri decorative si spirituale, in scopuri de identificare,

dar si cu rol cosmetic sau medical. Alaturi de piercing-uri (obiecte metalice inserate in
diverse organe si parti ale corpului), tatuajeleau fost adesea asociate in societatile
civilizate cu mediile frivole si anturaje nocive, insa in ultimii ani aceasta prejudecata a
inceput sa piarda teren.

Din acelasi registru al modelarii pielii umane mai face parte si tatuarea cu Hena. La
origine, este vorba despre o planta naturala utilizata timp de multe secole cu rolul de
colorant. Aceasta creste in medii calde, iar in trecut oamenii o foloseau pentru colorarea
tesaturilor si a lucrurilor din lemn. Astazi, hena este folosita in arta decorarii corpului, in
aplicarea tatuajelor non-permanente, dar si pentru vopsirea podoabei capilare. Hena
contine un agent chimic responsabil pentru colorare. Acesta are culoarea rosie, dar
clorofila din hena il mascheaza.
3. Cicatrizarea si buzele lungi

Tatuarea este o modificare vizuala spectaculoasa a corpului uman, insa, privind mai
adanc in istorie si in unele spatii geografice, putem constata cu usurinta ca acest obicei
este mai degraba o joaca, comparativ cu alte practici cu acelasi scop. Modificarile trupesti
au fost duse la extrem sau au degenerat adeasea in mutilari, care mai de care mai...
creative.

In Africa si Australia spre exemplu, pigmentarea naturala a multor populatii indigene este
prea inchisa pentru ca tatuarea pielii lor sa serveasca drept semn distinctiv. De aceea, in
unele cazuri, oamenii au apelat la cicatrizarea ritualica si la alte forme evidente de
mutilare. Practicata de ambele sexe si in grade foarte diferite, cicatrizarea poate fi
considerata drept una dintre cele mai de impact forme de "auto-infrumusetare". Nefiind
limitata doar la populatiile de culoare, aceasta metoda a fost prevalenta si in Egipt si
Mezoamerica.

Prin descoperiri vechi de secole, studiile antropologice atesta ca, de mii de ani, oamenii
se afla in cautarea unor tehnici si mijloace de individualizare, care sa permita disocierea
vizuala a insului sau a tribului de restul populatiei, dar si apartenenta la un grup sau o
idee. Fiecare continent, fiecare cultura, rasa si religie are o forma de intelegere si aplicare
a ritualurilor de modificare corporala, fie ca ne referim la tatuaje, perforari, rani
cicatrizate sau oricare dintre variatele metode de personalizare trupeasca. Insa, nu doar
diferentierea a reprezentat un criteriu al modificarilor corporale, ci si estetica. Din
vremuri stravechi, oamenii au incercat sa isi schimbe aspectul fizic nu doar din dorinta de
a fi altfel, dar si pentru a accede la ceea ce ei considerau frumusetea suprema.

Inca foarte populara in multe tari africane, in Noua Guinee si chiar in Noua Zeelanda,
cicatrizarea este consideranta o importanta componenta estetica. In triburile africane,
ea este executata atat in cazul barbatilor cat si al femeilor, cu ajutorul unor instrumente
ascutite de facut incizii, in asa fel incat forma tesutului in care se va cicatriza o rana sa fie
controlat si predefinit.

Cicatrizarea implica frecarea ranilor cu seva acida a unor plante, cu praf de pusca
sau carbune, cauzand arsuri permanente, cunoscute sub denumirea de cicatrici cheloidale.
Nu numai ca aceste forme de modificare a corpului sunt considerate foarte placute vizual,
insa ele si transmit mesaje sociale complexe. Membrii triburilor Maori, din Noua
Zeelanda, simt ca trupurile lor nu sunt complete daca nu si le acopera cu traditionalele
insemne cicatrizate, denumite moko. In zilele noastre, moko sunt executate cu ajutorul
unui instrument special, dar in vechime erau incarnate cu uhi, un instrument asemanator
unui cutit, ce acoperea pielea de caneluri.

Oamenii Mursi sau Murzu sunt un trib de crescatori de vite din Etiopia, care traiesc in
apropierea granitei cu Sudanul, una dintre cele mai izolate regiuni ale tarii. Populatia
Mursi este estimata la aproximativ 6.000 - 10.000 de indivizi. Femeile Mursi sunt
faimoase pentru ca poarta farfurii mari in buze, un semn de anduranta, maturitate
si prin urmare, de frumusete in randul comunitatii. Este vorba despre discuri din lut sau
din lemn inserate in buza inferioara, reprezentand chiar o necesitate in aceste triburi.
Femeile din Musi sau Surma isi gauresc buzele in jurul varstei de 15-18 ani, cu sase luni
inainte sa se marite.

Doi si uneori chiar patri dintre dintii din fata ai mandibulei sunt indepartati, iar o incizie
de 1-2 centimetri este realizata pentru a permite introducerea unui mic buson de lemn in
taietura. 2-3 saptamani mai tarziu, dupa vindecarea ranii, acesta este inlocuit cu unul de
dimensiuni sporite. Primul buson argilos este confectionat de purtator insusi si multe
femei se mandresc sa il poata orna. Diametrul final al discurilor variaza intre 8 si 16
centimetri si unele cercetari antropologice sustin ca ele sunt un semn de importanta
sociala in cadrul tribului.

Cu cat este mai mare "farfuria" cu atat este mai important purtatorul in
comunitatea tribala. Dupa casatorie, busoanele din buze sunt indepartate, iar buzele
raman atarnande si incretite. Practica intinderii buzei inferioare pana la dimensiuni
uluitoare nu este limitata doar la cateva triburi africane izolate, ci poate fi intalnita peste
tot in lume. Aborigenii africani, sud-americani si arctici cred ca supradimensionarea
buzei reprezinta forma ultima de frumusete.
4.Lobi intinsi, nari indopate si gaturi de girafa

Dar nu numai femeile isi alungesc parti ale corpului ca ritual de maturizare. Rikbaktsa
este un grup etnic ce traieste in padurea tropicala a Amazonului, in regiunea Mato Grosso
din Brazilia. Mai sunt denumiti si Orelhas de Pau ("Urechi de lemn), din cauza
obiceiului barbatilor de a purta discuri de lemn in lobii alungiti ai urechilor.
Baietilor Rikbaktsa le sunt strapunse urechile in timpul unei celebrari ritualice la varsta
de 14 sau 15 ani, atunci cand devin capabili sa vaneze singuri animale de dimensiuni mari
si sunt constienti de importanta ceremoniile traditionale. Ritualul de trecere marcheaza
tranzitia tanarului de la copilarie la maturitate, calificandu-se totodata pentru insuratoare
si schimbandu-si numele de copil cu cel de adult. Tribul Rikbatska numara in prezent 909
membri.

De asemenea, exista bizarul tribul Apatani care traieste in valea Ziro din statul indian
nord-estic Arunachal Pradesh. Femeile Apanti erau considerate cele mai frumoase din
toate triburile Arunachal; atat de frumoase, incat trebuiau sa isi strice din infatisare
ca sa fie mai putin atractive si sa nu motiveze invazii din partea altor triburi. Ca
atare, femeile Apanti purtau dopuri mai de lemn in nari.

Kayan este o minoritate etnica Tibeto-Burmana din Myanmar, faimoasa mai ales pentru
multele inele metalice pe care femeile de aceasta etnie le poarta in jurul gaturilor,
alungindu-si-le la proportii neobisnuite. Din cauza conflictelor generate de regimul
militar, multe triburi Kayane au parasit Myanmarul la finele anilor 1980 si la inceputul
anilor 1990 pentru a se muta in Thailanda, acolo unde gaturile lungi ale femeilor au
devenit atractii turistice.
Bratarile sunt infasurate in jurul gaturilor fetitelor cand acestea au varsta de
aproximativ cinci ani. Fiecare bobina este apoi inlocuita cu una mai lunga. Surprinzator,
nu atat gatul este cel alungit in urma acestui proces de fortare anatomica, cat claviculele
sunt tasate si impinse in jos, departe de cap, presand cutia toracica. Odata plasate,
bobinele sunt indepartate doar pentru a fi inlocuite cu unele si mai lungi. Atunci cand
sunt intrebate despre semnificatia modificarii corpurilor lor, femeile Kayan fac apel la
identitatea culturala si la frumusete.

Antropologii au speculat mult timp pe marginea insemnatatii exacte a bobinelor de

discuri metalice si au venit cu teorii conform carora acestea le-ar face pe femei mai
atractive, mai putin atractive, sau ar preveni uciderea lor de catre tigri.

Dintii de pradator si piciorul Lotus

Ascutirea dintilor este o forma foarte dureroasa de modificare pe care femeile din
triburie sud-asiatice au indurat-o timp de mai multi ani. Este considerata forma
suprema de infrumusetare prin acele parti. Femeile Bagobo din Mindanao, insula cea mai
estica a Filipinelor, trebuie sa fi petrecut multe ore de pilire a dintilor cu ajutorul
diferitelor instrumente rudimantare, precum pietre si lemne.
Este greu de crezut ca un obicei extrem de chinuitor, al carui proces de definitivare este
intins pe parcursul mai multor ani, poate deveni popular, insa "impaturirea" labei
piciorului a fost practicata probabil de milioane de femei din China, timp de aproximativ
1.000 de ani. Este vorba despre cea mai apreciata forma de infrumusetare, "Piciorul
Lotus" de 7,5 centimetri. Incepand din copilarie, de la varste cuprinse intre 3 si 10 ani,
inainte ca oasele sa li se dezvolte in intregime, copilelor le erau rupte degetele si
calcaiele, iar labele picioarelor le erau fortate sa incapa in pantofi stramti, pentru ca ele sa
aiba picioare mici si frumoase.

Aceasta practica a fost initial adoptata de reprezentantele sexului frumos apartinand

familiilor imparatesti, dar mai tarziu obiceiul s-a extins la toate clasele sociale. Doar cele
mai sarace taranci nu se "bucurau" de "placerea" de a avea picioarele legate astfel
deoarece ele trebuiau sa munceasca foarte mult.

Ritualul de pliere era repetat zilnic, iar legaturile erau stranse de fiecare data mai mult,
facand procesul din ce in ce mai dureros. Dupa indoire, tinerei femei nu i se permitea sa
se odihneasca. Era fortata sa faca plimbari lungi, astfel incat greutatea corpului sau sa
striveasca picioarele in forma "corecta". De multe ori, degetele cadeau de la infectii, iar
acesta era considerat un lucru bun, deoarece picioarele puteau fi micsorate chiar si mai
mult. Obiceiul a fost interzis in anul 1911, dar mai exista inca unele chinezoaice batrane
ale caror picioare amintesc de tulburatorul obicei practicat in urma cu mai putin de o suta
de ani.

Si capul poate fi modelat

Evidentele modelarii craniene dateaza inca din 45.000 i.Hr si, desi practici atat de
extreme nu au mai fost inregistrate in ultima suta de ani, forme mai usoare ale
modificarii craniului sunt inca practicate si astazi in diferite regiuni din Africa si
America de Sud. Capul unui copil este relativ moale si maleabil in primii ani de viata.
Modelarea craniana se realizeaza prin infasurarea cu funii sau carpe a capului
bebelusului, adaugandu-se uneori si crampeie de lemn, pentru o presiune sporita. De
obicei, craniul se alungeste, dar exista si cazuri extreme de cranii cu forma cerebrala sau
de inima. Se crede ca aceasta practica estetica era folosita pentru demonstrarea
starii sociale si ar fi putut juca un rol important in cultura egipteana, regina
Nefertiti si regle Tutankamon fiind adesea reprezentati in fresce si picturi cu testele
alungite.

Arta modelarii corpului este un subiect suficient de amplu incat sa umple mai multe
volume, el putand fi abordat atat cronologic si geografic, cat si etnologic si cultural. Am
trecut aici in revista numai cateva dintre nenumaratele obiceiuri de decorare a corpului
practicate de catre oameni de-a lungul secolelor si chiar mileniilor, ele fiind mult mai
numeroase si vizand actiuni de la strapungerea nasului cu lemne si pietre pana la
penetrarea pielii corpului si a fetei cu sule metalice. Primin din nou dovada faptului ca
imaginatia umana - fie ea creatoare sau distructiva - nu cunoaste limite.
Bibliografie:

1. http://www.vremeanoua.ro/index.php?mod=articole&id_news=2068
2. http://lifestyle.ele.ro/Mutilarile-sexuale-excizarea_--a3879.html

Gherman Steliana
11 F