gravitational compus al Pamantului si Soarelui. Isaac Newton a fost primul care a investigat problema a 3 corpuri care se atrag reciproc cu o forta invers proportionala cu patratul distantei. In cazul Lunii, abaterile de la previziunile teoretice fusesera deja determinate corect de Ptolemeu din Alexandria, iar un numar de aspecte suplimentare au fost sesizate de Tycho Brahe,aceste observatii fiind facute doar cu ochiul liber.
Newton reuseste sa explice de ce planul
orbitei Lunii se intoarce intr-o directie opusa miscarii planetelor, efectuand o rotire completa la fiecare 18 ani. Calculul sau insa, pentru miscarea perigeului orbitei lunare in sensul de miscare a planetelor, da rezultate mai mici de doua ori decat cele corecte. In anul 1878, George William Hill a dat o explicatie a fenomenului, prezentand prima oara ceea ce se va numi ulterior ecuatia Hill.
Analiza lui Hill este un exemplu de
referinta pentru studiul mecanicii liniare, atat in cazul sistemelor cu comportare determinista ideala cat si pentru cele haotice.
Descrierea situatiei: neglijand perturbatiile cauzate de
existenta planetelor si altor obiecte a caror influenta este insesizabila si considerand ca singurele corpuri care participa la interactiune sunt Luna, Pamantul si Soarele (cu masele: ML, MP, MS), sistemul are noua grade de libertate si este necesar, pentru fiecare moment, sa fie precizate 3 seturi de pozitii si viteze instantanee. In spatiul fazelor, se precizeaza 9 perechi de coordonate (pozitie,viteza). Va fi necesar sa fie precizate un numar tot atat de mare de valori pentru conditiile initiale. Avand in vedere ca miscarea poate fi descrisa in sitemul de referinta al centrului de masa, a carui miscare este considerata uniforma, numarul gradelor de libertate se poate reduce la sase. Pe de alta parte, momentul cinetic al sistemului este constant deci planul ce contine centrul de masa este invariant.
Cu buna aproximatie, Pamantul se misca in
jurul Soarelui pe orbita de forma unei elipse al carui plan este invariant. Valoarea absoluta a momentului cinetic determina excentricitatea orbite. Axa mare a orbitei este legata de valoarea energiei de asemenea, constanta. Prin identificarea unor marimi cu caracter conservativ, in vazul sistemelor de corpuri care interactioneaza, se poate reduce numarul de variabile(numarul gradelor de libertate) deci si numarul de constante care dau conditiile initiale.
Pe bazaz celor expuse anterior, in sistemul
Soare-Pamant-Luna, raman patru variabile. Acestea ne duc la idea unui model reprezentativ de sistem format din patru corpuri punctiforme, coliniare, legate intre ele prin resorturi elastice. Se va putea descrie miscarea acestor corpuri ca o superpozitzie de patru oscilatii armonice simple ale caror frecvente depind de conditiile initiale.
Localizarea Lunii, asa cum se vede ea de
pe Pamant, este stabilita astfel: momentul cinetic al Lunii in raport cu Pamantul , se defineste o directive in spatiu si un plan orbital instantaneu perpendicular pe aceasta directie. Planul intersecteaza(planul orbitei terestre) dupa o linie nodala si este inclinat cu unghiul .