Problema celor trei corpuri in

astronomie

realizat de Gheciu Florin

Problema se refera la miscarea Lunii in campul

gravitational compus al Pamantului si Soarelui.
Isaac Newton a fost primul care a investigat
problema a 3 corpuri care se atrag reciproc cu
o forta invers proportionala cu patratul distantei.
In cazul Lunii, abaterile de la previziunile
teoretice fusesera deja determinate corect de
Ptolemeu din Alexandria, iar un numar de
aspecte suplimentare au fost sesizate de Tycho
Brahe,aceste observatii fiind facute doar cu
ochiul liber.

Newton reuseste sa explice de ce planul

orbitei Lunii se intoarce intr-o directie opusa
miscarii planetelor, efectuand o rotire
completa la fiecare 18 ani. Calculul sau
insa, pentru miscarea perigeului orbitei
lunare in sensul de miscare a planetelor, da
rezultate mai mici de doua ori decat cele
corecte. In anul 1878, George William Hill a
dat o explicatie a fenomenului, prezentand
prima oara ceea ce se va numi ulterior
ecuatia Hill.

Analiza lui Hill este un exemplu de

referinta pentru studiul mecanicii liniare,
atat in cazul sistemelor cu comportare
determinista ideala cat si pentru cele
haotice.

Descrierea situatiei: neglijand perturbatiile cauzate de

existenta planetelor si altor obiecte a caror influenta este
insesizabila si considerand ca singurele corpuri care
participa la interactiune sunt Luna, Pamantul si Soarele
(cu masele: ML, MP, MS), sistemul are noua grade de
libertate si este necesar, pentru fiecare moment, sa fie
precizate 3 seturi de pozitii si viteze instantanee. In
spatiul fazelor, se precizeaza 9 perechi de coordonate
(pozitie,viteza). Va fi necesar sa fie precizate un numar
tot atat de mare de valori pentru conditiile initiale. Avand
in vedere ca miscarea poate fi descrisa in sitemul de
referinta al centrului de masa, a carui miscare este
considerata uniforma, numarul gradelor de libertate se
poate reduce la sase. Pe de alta parte, momentul cinetic
al sistemului este constant deci planul ce contine centrul
de masa este invariant.

Cu buna aproximatie, Pamantul se misca in

jurul Soarelui pe orbita de forma unei elipse
al carui plan este invariant. Valoarea
absoluta a momentului cinetic determina
excentricitatea orbite. Axa mare a orbitei este
legata de valoarea energiei de asemenea,
constanta. Prin identificarea unor marimi cu
caracter conservativ, in vazul sistemelor de
corpuri care interactioneaza, se poate reduce
numarul de variabile(numarul gradelor de
libertate) deci si numarul de constante care
dau conditiile initiale.

Pe bazaz celor expuse anterior, in sistemul

Soare-Pamant-Luna, raman patru variabile.
Acestea ne duc la idea unui model
reprezentativ de sistem format din patru
corpuri punctiforme, coliniare, legate intre
ele prin resorturi elastice. Se va putea
descrie miscarea acestor corpuri ca o
superpozitzie de patru oscilatii armonice
simple ale caror frecvente depind de
conditiile initiale.

Localizarea Lunii, asa cum se vede ea de

pe Pamant, este stabilita astfel: momentul
cinetic al Lunii in raport cu Pamantul , se
defineste o directive in spatiu si un plan
orbital instantaneu perpendicular pe aceasta
directie. Planul intersecteaza(planul orbitei
terestre) dupa o linie nodala si este inclinat
cu unghiul .