Gabriel Garcia Marquez

Un domn foarte btrn cu nite aripi enorme

Dup trei zile de ploi continui omorser att de multi crabi n casa, incit
Pelayo a trebuit sa munceasc din greu pentru a iei din curte i a-i arunca n
mare, caci copilul abia nscut avusese arzimi toat noaptea i se vedea ca era
din pricina insuportabilei miasme. Lumea era trista din ziua de mari. Cerul i
marea erau un tot de cenu, iar nisipul rmului, care n martie strlucea ca o
pulbere de lumina, se transformase ntr-o mocirla de noroi i scoici putrede.
Lumina era att de potolita la amiaza, incit atunci cnd se ntorcea acas dup
ce aruncase crabii, lui Pelayo i-a fost greu sa deslueasc ce se mic i se
tnguia n fundul curii. A trebuit sa se apropie mai mult ca sa descopere ca
era un brbat btrn, care sttea trntit pe burta n noroi si, cu toate marile
sale eforturi, nu putea sa se ridice pentru c-l mpiedicau uriasele-i aripi.
nspimntat de un astfel de comar, a dat fuga n cutarea Elisendei, sotia sa,
care tocmai punea comprese copilului bolnav. Au ieit mpreun i s-au
ndreptat spre fundul curii, observnd corpul czut cu o uimire muta. Era
mbrcat ca un peticar. Ii mai rmseser cteva smocuri decolorate pe craniul
chel i foarte putini dini n gura, jalnica sa condiie de strbunic ud leoarca
lipsindu-l de orice grandoare. Aripile sale de vultur uria, murdare i pe
jumtate fara pene, se mpotmoliser pentru totdeauna n mocirla. Att de mult
s-au uitat la el, i cu atta atenie, incit Pelayo i Elisenda i-au revenit repede
din uimire i au sfrit prin a-l gsi familiar. S-au ncumetat chiar s-i
vorbeasc, i el le-a rspuns ntr-un grai de neneles, dar cu o voce de
navigator ncercat. Astfel au trecut peste inconvenientul aripilor i au czut de
acord cu o foarte buna judecata ca era un naufragiat solitar al vreunei nave
strine scufundata de vremea rea. Totui, au chemat-o ca s-l vad pe o vecina
care tia totul despre viaa i moarte, i acesteia i-a fost de-ajuns o privire
pentru a-i scoate din eroare.
Este un nger, le-a spus. Sigur ca venea pentru copil, dar, srmanul,
este att de btrn, ca l-a dobort ploaia. A doua zi toat lumea aflase ca
Pelayo avea n casa, captiv, un nger n carne i oase. mpotriva siguranei
vecinei nelepte, pentru care ngerii acestor timpuri sunt supravieuitorii
transfugi ai unei conspiraii celeste, nu i-a lsat inima s-l omoare cu parul.
Pelayo l-a pzit din buctrie toat dup-amiaza, narmat cu bta lui de poliist
si, nainte de a se duce la culcare, l-a scos tr din mocirla i l-a nchis cu
ginile n coteul din sirma-mpletita. La miezul nopii, cnd a ncetat ploaia,
Pelayo i Elisenda omorau n continuare crabi. Putin dup aceea copilul s-a
trezit fara febra i cu pofta de mncare. Atunci s-au simit mrinimoi i au
hotrt sa puna ngerul pe o pluta cu apa dulce i provizii pentru trei zile, i s-
l lase la voia sortii n largul marii. Dar cnd au ieit n curte, odat cu zorii, i-
am gsit pe toi localnicii lng cote, zbenguindu-se cu ngerul fara cea mai
mica evlavie i aruncndu-i lucruri de mncare printre ochiurile plasei de
sirma, ca i cnd n-ar fi fost o creatura supranaturala, ci un animal de circ.
Printele Gonzaga a sosit nainte de apte, alarmat de neobinuitul tirii. La
aceasta ora dduser fuga pina i curioii mai putin frivoli dect cei din zori,
fcnd tot felul de presupuneri despre originea captivului. Cei mai simpli
gndeau ca va fi numit primarul lumii. Alii, cu un spirit mai aspru,
presupuneau ca va fi ridicat la gradul de general cu cinci stele pentru ca sa
ctige toate btliile. Civa vizionari sperau ca o sa fie pstrat de prsil,
pentru a sdi pe pmnt o stirpe de oameni cu aripi, nelepi care-i vor asuma
treburile universului. Numai ca printele Gonzaga, nainte de a fi popa, fusese
un vestit tietor de lemne. Ivit printre mprejmuirea de sirma, a rsfoit la
repezeala catehismul i a cerut sa i se deschid poarta pentru a putea cerceta
ndeaproape pe acel brbat inspirnd mila care, alturi de ginile nedumerite,
prea mai putin om i mai mult ortanie decrepita. Sttea retras ntr-un colt,
intre cojile de fructe i resturile de mncare pe care i le aruncaser vizitatorii
matinali, uscndu-i la soare aripile ntinse. Strain de obrzniciile lumii, abia
daca i-a ridicat ochii de vultur, murmurnd ceva pe limba lui, cnd printele
Gonzaga a intrat n cote i i-a dat buna ziua n latinete. Parohul a avut atunci
prima bnuial a imposturii sale, dovedind ca nu nelegea limba Domnului i
nici nu tia s-i salute pe trimiii sai. Mai trziu a observat ca, privit de
aproape, prea destul de pmntean: avea un insuportabil miros de ceas rau,
partea de dinluntru a aripilor semnat cu alge parazite i penele mari
retezate de vinturi terestre, i nimic din mizerabila sa natura nu era n acord cu
distinsa demnitate a ngerilor. Atunci a prsit coteul i cu o scurta predica i-a
prevenit pe curioi de riscul netiinei lor. Le-a adus aminte ca demonul are
prostul obicei de a recurge la artificii de carnaval pentru a-i zpci pe
nechibzuii. Le-a argumentat ca daca aripile nu sunt elementul principal care
determina diferenele dintre un uliu i un aeroplan, cu att mai putin ar fi
pentru a recunoate ngerii. Cu toate acestea, a promis sa scrie o scrisoare
episcopului, pentru ca acesta sa scrie alta superiorului sau i pentru ca acesta
sa se adreseze Papei, astfel incit verdictul final sa vina de la tribunalele cele
nalte. Dar prudenta sa a fost ca smna semanata-n pustiu. tirea despre
ngerul captiv s-a rspndit cu atta repeziciune, incit, doar dup cteva ore, n
curte se fcuse o glgie ca la pia i a trebuit sa se aduc trupa cu baionete
pentru a nspimnta tumultul gata sa rstoarne casa. Elisenda, cu sira
spinrii ncovoiat de maturatul continuu al gunoiului de blci, a avut, totui,
buna idee de a mprejmui cu un zid curtea i de a cere cinci parale celor ce
voiau sa intre sa vad ngerul. Au venit curioi pina i din Martinica. A venit un
circ ambulant, cu un acrobat zburtor, care a trecut ca vintul, de cteva ori,
bzind pe deasupra mulimii, dar nimeni nu l-a luat n seama pentru ca
aripile lui nu erau de nger, ci de liliac sideral. Au sosit pentru a-i cuta
sntatea bolnavii cei mai blestemai din Caraibi: o srman femeie care inca
de copil i numr btile inimii si, iat, nu-i mai ajungeau numerele, un
jamaican care nu putea sa doarm pentru ca il tortura zgomotul stelelor, un
somnambul care se scula noaptea pentru a desface lucrurile pe care le fcuse
ziua, i multi alii cu boli mai putin grave. In mijlocul acelui tmblu de
naufragiu, care fcuse sa tremure pmntul, Pelayo i Elisenda erau fericii de
oboseala, pentru ca n mai putin de o sptmn umpluser dormitoarele cu
bani, i cu toate astea sirul de peregrini care-i ateptau rndul pentru a intra
ajungea pina la celalalt capt al orizontului. ngerul era singurul care nu
participa la propria sa ntmplare. i petrecea timpul cutnd s-i fac loc n
adpostul sau de mprumut, ameit de cldur infernala a candelelor i
luminrilor de sacrificiu pe care oamenii le rezemau de mprejmuirea de sirma.
La nceput s-au silit s-i dea sa mnnce cristale de camfor care, n acord cu
nelepciunea vecinei atoatetiutoare, erau alimentul specific al ngerilor. Dar el
le-a dispreuit aa cum dispreuise, fara mcar sa guste, prnzurile papale pe
care i le aduceau pctoii i niciodat nu s-a tiut daca din cauza ca era nger
sau pentru ca era btrn a sfrit prin a nu mnca nimic altceva dect terci de
vinete. Unica sa virtute supranaturala prea sa fie rbdarea. Mai ales n
primele momente cnd il ciuguleau ginile n cutarea paraziilor stelari care se
nmuleau pe aripile sale i cnd schilozii ii smulgeau penele pentru a-i atinge
cu ele cioturile roietice i pina cnd i cei mai miloi aruncau cu pietre n el,
silindu-l sa se ridice pentru a-l vedea pe de-a-ntregul. Singura data cnd l-au
vzut nelinitit a fost cnd l-au ars pe spate cu un fier de marcat juncanii,
pentru ca rmsese attea ceasuri nemicat, incit l-au crezut mort. S-a
deteptat tresrind de spaima, rcnind ntr-o limba ermetica, cu ochii n lacrimi
i btnd odat din aripi a provocat un vrtej de gina i de praf lunar, o
furtuna nspimnttoare ce nu prea din aceasta lume. Desi multi au crezut
ca reacia sa nu a fost de furie, ci de durere, de atunci nainte au avut grija sa
nu-l mai supere, nelegnd ca nepsarea sa nu era de erou ieit la pensie, ci de
cataclism n repaus. Printele Gonzaga a nfruntat frivolitatea mulimii cu
formule de inspiraie domestica, ateptnd s-i soseasc hotrrea categorica
asupra naturii captivului. Dar posta de la Roma i pierduse noiunea urgentei.
Timpul le trecea cercetnd daca vinovatul avea buric, daca graiul sau avea ceva
de-a face cu armeana, daca putea sa ncap de mai multe ori n vrful unui ac
sau daca nu era pur i simplu un norvegian cu aripi. Acele scrisori de drmuire
s-ar fi dus i s-ar fi ntors pina la sfritul veacurilor daca o ntmplare
providenial n-ar fi pus capt tribulaiilor preotului. S-a ntmplat ca n acele
zile, intre multe alte atracii ale blciurilor rtcitoare din Caraibi, a venit n sat
spectacolul trist al femeii care s-a transformat n pianjen din cauza ca nu i-a
ascultat prinii. Taxa de intrare pentru ca sa fie vzut nu numai ca era mai
mica dect cea pentru a-l vedea pe nger, dar, mai mult, ngduia sa i se puna
tot felul de ntrebri despre absurda sa contitie i sa fie examinata pe o parte i
pe alta, aa incit nimeni sa nu se mai poat ndoi de adevrul oroarei. Era o
artare nspimnttoare, de mrimea unui berbec i cu capul de fecioara
trista. Dar lucrul cel mai sfietor nu era figura ei neroada, ci sincera durere cu
care povestea amnuntele decderii sale; fiind aproape o copila, fugise din casa
prinilor ca sa mearg la dans i pe cnd se ntorcea prin pdure, dup ce
dansase toat noaptea fara voie, un tunet groaznic a despicat cerul n doua i
prin acea crptur a ieit fulgerul de pucioasa care a transformat-o n
pianjen. Unicul sau aliment erau firimiturile de carne tocata pe care sufletele
caritabile se indurau sa i le arunce n gura. Un asemenea spectacol, ncrcat de
atta adevr uman i de attea nvturi de minte de temut, trebuia s-l
nving fara sa i-o fi propus pe acela al unui nger dispreuitor care abia de
catadicsea s-i priveasc pe muritori. Mai mult, putinele minuni, pe care le
atribuiau ngerului relevau o certa dezordine mentala, cum ar fi cea a orbului
care nu-i recapta vederea, dar cruia-i ieir trei dini noi, i cea a
paraliticului care nu putea sa mearg, dar se gsi pe punctul de a ctiga la
loterie, i cea a leprosului cruia ii crescu floarea-soarelui pe rani. Acele
miracole de consolare care mai degrab preau distracii de blci,
zdruncinaser reputaia ngerului cnd femeia convertita n pianjen termina
prin a le anihila. Astfel se ntmpl ca printele Gonzaga se vindeca pentru
totdeauna de insomnie i curtea lui Pelayo ajunse la fel de singura ca n
timpurile cit plouase trei zile n sir iar crabii mergeau prin dormitoare. Stpnii
casei nu au avut de ce sa se plng. Cu banii ncasai au construit o casa cu
doua etaje, cu balcoane i grdini, cu zid foarte nalt, ca sa nu mai poat intra
crabii i cu drugi de fier la ferestre ca sa nu mai intre ngerii. Pelayo a mai pus
pe picioare o cresctorie de iepuri de casa foarte aproape de sat i a renunat
pentru totdeauna la chinuitoarea meserie de poliist. Elisenda i-a cumprat
nite pantofi satinai cu tocuri nalte i multa mbrcminte de mtase
lucioasa, din aceea pe care o foloseau doamnele cele mai de condiie n
duminicile din acele vremuri. Coteul a fost singurul care n-a meritat atenie. i
daca l-au splat vreodat cu creolina, arznd boabe de tmie n interiorul lui,
n-au fcut-o ca s-l onoreze pe nger, ci pentru a nltura mirosul greu de
blegar care ptrundea ca o fantoma peste tot, gata sa transforma n veche
casa cea noua. La nceput, cnd copilul a prins sa fac primii pasi, au avut
grija sa nu se apropie prea mult de cote. Dar mai apoi i-au uitat de teama i
s-au obinuit cu duhoarea, astfel ca mai nainte de i se fi schimbat dintii,
copilul ncepuse sa se joace nluntrul coteului, al crui gard putrezit se rupea
n buci. ngerul nu a fost mai putin ursuz cu el dect cu ceilali muritori i
suporta infamiile cele mai ingenioase cu o blndee de cine fara iluzii.
Amndoi s-au mbolnvit de varicela n acelai timp. Medicul care l-a ngrijit pe
copil nu a rezistat ispitei de a-l vedea i pe nger, descoperind att de puine
bti de inima i attea zgomote n rinichi, incit i s-a prut imposibil sa mai fie
viu. Ceea ce l-a uimit mai mult, fara ndoial, a fost logica aripilor sale. Preau
att de naturale pentru acel organism pe de-a-ntregul uman, incit nu se putea
nelege de ce nu le aveau i ceilali oameni. Cnd copilul a intrat la coal,
trecuse mult timp de cnd soarele i ploaia distruseser coteul. ngerul se tira
pe ici pe colo ca un muribund fara stpn. Il scoteau cu lovituri de matura
dintr-un dormitor i un moment dup aceea il descopereau n buctrie. Prea
sa fie n attea locuri deodata, incit ajunseser sa cread ca se dedubleaz, ca
se repeta pe el nsui n toat casa i Elisenda, exasperata, striga scoasa din
srite ca era o nenorocire sa trieti n acel infern plin cu ingeri. Abia daca mai
putea sa mnnce, ochii sai de vultur btrn deveniser att de tulburi, incit
nainta poticnindu-se la fiecare pas, nemairaminindu-i dect cioturile jumulite
ale ultimelor pene. Pelayo l-a nfat ntr-o cuvertura i a avut buntatea s-l
lase sa doarm n opron; abia atunci a observat ca noaptea avea clduri i
delira n cuvinte complicate de norvegian btrn. Aceasta a fost una dintre
putinele di cnd s-a alarmat, pentru ca gndeau ca e gata sa moara i nici
mcar vecina neleapt n-ar fi putut sa le spun ce se face cu ngerii mori. Cu
toate acestea, nu numai ca a supravieuit iernii grele, ci a prut sa se ntremeze
odat cu primele raze de soare. A rmas multe zile nemicat n coltul cel mai
retras al curii, unde nimeni nu-l vedea, iar n primele zile din decembrie au
nceput s-i creasc pe aripi nite pene mari i puternice, pene de uriaa
pasare btrn care preau mai degrab un neajuns n plus al decrepitudinii.
Dar el trebuie sa fi tiut raiunea acestor schimbri, pentru ca era foarte atent
ca nimeni sa nu le observe i ca nimeni sa n-aud cntecele de navigator pe
care le cnta cteodat sub stele. ntr-o diminea, pe cnd Elisenda tia felii
de ceapa pentru prinz un vint care prea ca vine din largul marii a ajuns pina
n buctrie. Atunci a scos capul pe fereastra i l-a surprins pe nger n primele
sale tentative de zbor. Erau att de greoaie, incit tiase cu ghearele o brazda ca
de plug printre legume i era gata sa distrug opronul cu acele nedemne
lovituri de aripa care alunecau n lumina i nu ntlneau un sprijin n cer. A
izbutit n cele din urma sa ia nlime. Elisenda a scos un oftat de uurare,
pentru ea i pentru el, cnd l-a vzut trecnd pe deasupra ultimelor case,
susinndu-se ntr-un fel sau altul printr-un dezastruos flfit de vultur senil.
A continuat s-l vad pina cnd a sfrit cu tiatul cepei i a continuat s-l
vad pina cnd nu a mai fost posibil s-l vad pentru ca atunci nu mai era un
obstacol n calea vieii ei, ci un punct imaginar pe orizontul marii.

SFRIT