Diagnostic imagistic al

afecţiunilor hepato – bilio –

pancreatice

1
    Metodele utilizate pentru explorarea ficatului,
pancreasului, splinei şi regiunii învecinate se
împart în:
 Metode principale;
 Metode complementare;
 Metode cu scop terapeutic.
Metode principale
 Radiografia abdominală simplă;
 Ecografia;
 Scintigrafia;
 Colangiocolecistografia:
– per os;
– intravenoasă;
 Computertomografia (CT).

2
  Metode complementare
 Angiografia;
 Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM)
 Duodenografia hipotonă;
 Colangiografia directă
– endoscopică retrogradă;
– percutană transhepatică.
 Metode cu scop terapeutic
 Drenajul percutan al colecţiilor fluide
– hepatice;
– (peri)pancreatice.
 Drenajul biliar extern;
 Protezările biliare;
 Procedurile intervenţionale arteriale.
3
Metode de investigaţie a ficatului şi
semiologia leziunilor elementare
 Radiografia abdominală simplă
      - Se efectuează cu bolnavul în decubit dorsal şi se
completează la nevoie cu radiografii în decubit lateral,
preferabil drept.
     - Hepatomegalia: nu se poate aprecia decât
aproximativ.
- Calcificările intrahepatice pot fi evidenţiate pe rgr.
abdominală simplă.
- Prezenţa de gaz este complet anormală în interiorul
parenchimului hepatic.
Radioscopia
- localizarea colecţiilor gazoase sau calcificărilor;
în asociere cu examenul baritat;
- în căutarea căilor de abord pentru puncţii diagnostice şi
terapeutice;
- pentru monitorizarea plasării cateterelor biliare sau
arteriale. 4
  Examenul baritat
 Varicele esofagiene la bolnavii cu hipertensiune portală.
Ele reprezintă o cale de shunt dinspre port către sistemul
cav inferior.
 Ulceraţii şi eroziuni apar la bolnavii cu hipertensiune
portală.
 Ultrasonografia
       Este cu atât mai eficientă ca metodă de diagnostic cu
cât două ţesuturi contigue sunt mai net diferite ca şi
consistenţă.
       Leziunile focalizate sunt reprezentate de zone
limitate cu reflectivitate modificată faţă de parenchimul
înconjurător.
       Leziunile difuze sunt mai puţin uşor de pus în
evidenţă din cauza imposibilităţii de a găsi un ţesut de
comparaţie. Randamentul general de diagnostic nu
depăşeşte 50%.

5
  Scintigrafia
       Este o metodă cu un scor bun în diagnosticul
prezenţei leziunilor focalizate. Este de asemenea
de valoare în aprecierea volumului şi
configuraţiei hepatice.
 Computertomografia
       Tehnica de examinare constă în esenţă în
explorarea cu secţiuni contigue, groase de 0,8-1
cm a întregului parenchim la început fără
contrast şi în funcţie de datele obţinute în
continuare cu contrast administrat cât mai rapid.
În acest fel se realizează obiectivul principal de a
creşte diferenţa de densitate dintre parenchinul
normal şi leziunile înlocuitoare de spaţiu.
6
       Metode de investigaţie şi semiologia
elementară a afecţiunilor căilor biliare
 Radiografia abdominală
simplă
       Este justificată în
căutarea calcificărilor
biliare. Ecografia este
metoda care restrânge
indicaţiile de utilizare nu
numai ale radiografiei
simple, dar chiar şi a
colecistografiei în
ansamblu.

7
Colecistografia orală
      Constă în administrarea
unui produs iodat resorbabil
prin mucoasa intestinală.
Secvenţa unui examen
colecistografic complet implică
minim două incidenţe şi
administrarea unui prânz
colecistografic.
Colangiocolecistografia intraven
oasă Este considerată
anacronică.

8
 Colangiografia percutană transhepatică
       Este o metodă agresivă care însă a devenit
mult mai sigură prin utilizarea acului elastic,
nontraumatic, Chiba.
       Tehnica constă în reperarea vaselor biliare
intrahepatice prin fluoroscopie, aspirarea unei
cantităţi de bilă şi injectarea sub control
fluoroscopic de contrast iodat hidrosolubil. Se
obţine o opacifiere omogenă a întregului arbore
biliar.
 Coledocopancreatografia endoscopică
retrogradă (ERCP)
       Reprezintă metoda de reperare şi
cateterizare endoscopică a papilei Vater şi
injectarea directă de substanţă de contrast
pentru vizualizarea căilor biliare.
9
 Colangiografia
peroperatorie
       Colangiografia
intraoperatorie
este metoda de
explorare a unor
căi biliare în
vederea precizării
existenţei de
eventuali calculi.

10
 Colangiografia
postoperatorie pe tub
Kher este metoda de
elecţie pentru
căutarea litiazelor
restante sau a
obstrucţiilor biliare
acute postoperatorii
precoci.

11
  Ecografia
 Este metoda de elecţie pentru studiul neinvaziv al căilor
biliare.
 Computertomografia
       Este superpozabilă ca randament ecografiei.
Randamentul metodei este tot 97% pentru precizarea
sediului obstrucţiei şi 94% pentru precizarea cauzei.
 Metodele radioizotopice
       Produşii permit o vizualizare convenabilă atât a
paranechiului hepatic cât şi a eliminării biliare.
 Angiografia
 Constă în explorarea circulaţiei arteriale şi venoase.
 Proceduri intervenţionale cu scop bioptic
       Fragmentele de ţesut biliar se pot obţine prin oricare
dintre metodele de abord instrumental direct a lumenului
biliar: tuburile de drenaj biliar extern, tuburile Kher,
endoscopic transpapilar sau chiar transvenos.
12
 Explorarea radio – imagistică a
pancreasului
 Radiografia abdominală simplă
 Poartă o cantitate mică de informaţii.
 În pancreatita cronică se pot vizualiza calcificări.
 Duodenografia hipotonă
       A fost înlocuită în timp de alte metode mai specifice.
Constă în administrarea de Sulfat de bariu pe sonda
duodenală după o prealabilă administrare parenterală
sau locală de Buscopan sau Glucagon, produse care
paralizează peristaltica.
 Ecografia
       Este metoda de bază în gestul diagnostic de primă
intenţie. Se obţine o delimitare bună a pancreasului în 60
– 85% din cazuri.
13
  Medicina nucleară
 Nu se mai foloseşte din cauza slabei vizualizări a parenchimului
 Computertomografia
       Constituie metoda de bază de diagnostic a afecţiunilor pancreatice. Pancreasul se
vede bine în special la bolnavii mai graşi.
       Cancerele de pancreas beneficiază în mod diferit de diagnosticul
computertomografiei. Infiltraţia neoplazică, precum şi adenopatiile regionale sau la
distanţă sunt unul dintre beneficiile examenului computertomografic. Metastazele
hepatice, cel mai sigur argument de cancer pancreatic, se pun în evidenţă chiar de la
începuturile diseminării sub formă de leziuni mici multiple.
       În rupturile traumatice de pancreas soluţiile de continuitate ale organului se pot
completa cu colecţii fluide peripancreatice.
 Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă
       Se cateterizează endoscopic papila şi se injectează o cantitate minimă de contrast
sub control fluoroscopic pentru a preîntâmpina refluarea de substanţe de contrast în
parenchim, cauza de pancreatită acută.
 Colangiografia percutană transhepatică
 Este indicată în diagnosticul obstrucţiilor biliare distale.
 Angiografia
 Este o metodă care şi-a pierdut mult din interes.
 Imagistica prin rezonanţă magnetică
       Este superpozabilă ca randament diagnostic computertomografiei cu şi fără contrast.

14
  Metode imagistice interventionale
gastrointestinale
  Gastrostomia şi enterostomia percutană este
indicată în stenozele complete a tractului gastro-
intestinal superior sau la bolnavii psihici.
 Dilatarea cu balonaş realizata cu ajutorul unor
catetere conduse de ghide metalice este utilizata
in stricturile enterice, esofagiene, pilorice, colice, a
stenozelor chirurgicale.
 În tumorile maligne esofagiene sau în recidivele
pe anastomoză după gastrectomie totală sau
parţială, dilatarea cu balonaş nu oferă o paleaţie
durabilă. În aceste cazuri se utilizează proteze
metalice autoexpandabile sau stenturi din Nitinol.
15
DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL
APARATULUI URINAR

16
 Metode de diagnostic imagistic:
 Radiografia renală simplă –dă relaţii despre umbrele
renale, evidenţiază calculii urinari radio-opaci, dă
informaţii despre schelet (malformaţii,tuberculoză,
metastaze-ce pot fi în legătură cu afecţiunile renale).
 Urografia intravenoasă (U.I.V) cu 1 ml soluţie iodată
/kg. corp, ionice sau nonionice - pentru prevenirea
reacţiilor alergice. Se face după pregătire de cel puţin 3
zile de regim de reducerea meteorismului abdominal.
Este o explorare funcţională (nefrograma) şi morfologică
(pielograma) şi a dinamicii căilor excretorii , inclusiv a
vezicii urinare-cistografie postmicţionale.
 Pielografia rezidă din injectarea substanţei de contrast
cu ajutorul unei sonde introduse până în bazinet sau
ureterul proximal. Se foloseşte cănd U.I.Vnu evidenţiază
rinichii.În caz de nefrostomă se poate realiza pielografia
descendentă. La cazurile de hidronefroză se poate
practica pielografia prin puncţia translombară, când este
imposibilă cateterizarea ureterului. 17
 Pielografie ascendenta  pielografie descendenta
18
 Cistografia se poate obţine fie la sfârşitul U.I.V sau
retrograd prin introducerea unei sonde transuretrale
putând administra substanţă de contrast sau aer +
substanţă de contrast. După umperea vezicii se face
radiografie în cursul micţionării –probă dinamică astfel se
studiază colul şi uretra posterioară, eventualul reflux
vezico-ureteral.
 Uretrografia se face în continuarea U.I.V sau retrograd
prin instilarea substanţei de contrast în meatul urinar -
radiografia se face în timpul instilării.
 Exporări angiografice : arteriografia, ilio-cavografia şi
flebografia spermatică stângă. Pentru vezica urinară se
practică arteriografia hipogastrică.
 Scintigrafia : realizează nefrograma izotopică cu
identificarea unor zone afixatoare sau hiperfixatoare.

19
 Computertomografia identifică cu mare
acurateţe a proceselor expansive ale rinichilor şi
spaţiul retroperitoneal.
 Ecografia este indicată pentru aprecierea
formaţiunilor ocupante,a rupturilor renale , de
preferat la copil.
 Imagistica prin rezonanţă magnetică –
neiradiantă are indicaţii limitate în explorarea
aparatului reno-urinar( aduce informaţii similare
C.T). Are randament superior în aprecierea
leziunilor vasculare şi a patologiei regiunii
pelvine - poate realiza secţiuni în orice plan.
Există variante ce obţin imagini similare U.I.V
fără substanţă de contrast. Este posibil ca în
perspectivă spectroscopia I.R.M să aducă
informaţii cu specificitate ridicată în diagnosticul
etiologic al tumorilor prostatei.
20
 Anatomie imagistică
Rinichii au poziţie
retroperitoneală .
Dimensiunea rinichilor este de
9-12cm în axul lung şi 3-4cm
transversal, pe Rg. axul
longitudinal este cuprins între
echivalentul a 2 vertebre şi
jumătate şi 3 vertebre şi
jumătate.
Conturul extern este convex şi
intern concav în regiunea hilului.
Opacefierea la substanţa de
contrast este egală , omogenă
la U.I.V–nefrograma , în CT se
evidenţiază diferenţiera
medulară corticală.
Căile excretorii – sistemul pielo-
caliceal ( cupe caliceale, tije,
bazinet) ureterul, vezica
urinară. 21
 Semiologie radiologică
 tulburări funcţionale :
– asimetria de secreţie – apare în cadrul sindromului
obstructiv şi în cazuri de stenoză a arterei renale.
– întărzierea secreţiei opace de o parte .
– rinichiul „mut” – pentru a obţine acest diagnostic se
fac secvenţe U.I.V până la 24 ore sau UIV în perfuzie.
Se va căuta cauza : sindrom obstructiv, distrucţia
parenchimului renal (tuberculoză, pionefroză, tumori,
etc), arterial sau venos.
– hipertonia şi hipotonia căilor urinare se traduc prin
modificări ale calibrului şi golirii lor.

22
 Modificări morfologice
 de poziţie: apar în ptoze, ectopii renale procese
tumorale de vecinătate, devieri ureterale,
compresii vezicale.
 de volum :
 de contur:
- ancoşe şi incizuri
- depresiuni se produc prin atrofia circumscrisă a
parenchimului renal - cicatrici inflamatorii sau
posttraumatic.
- boselurile
- rigiditatea căilor excretorii tubulare
23
 – de formă : apar în raport
cu malpoziţiile,
malformaţiile, şi în
procesele expansive.
- imaginile adiţionale sunt
întâlnite în căile excretorii;
– congenitale: chist
paracaliceal, rinichiul în
burete, diverticuli, şi
imagini din necrozele
papilare, caverne, formaţii
chistice deschise în căile
urinare (chist hidatic, chist
seros) fistule.
– ureterale : imagini
diverticulare, eroziuni,
fistule.
– vezicale : diverticuli,
fistule.
– uretrale : uretrocel, fistule

Diverticol vezical
24
 opacitaţi calcare şi calcifierile ţin de calculi
radioopaci, nefrocalcinoză, calcificări ale
leziunilor tuberculoase sau parazitare,
calcificări prostatice.
 imagini lacunare apar în ;
- nefrogame: tumori , leziuni distructive
- căi excretorii : calculi transparenţi,
cheaguri, tumori, chisturi.
 imagini de stenoză ; caliceală, bazinetală,
ureterală. Amputaţia este o formă extremă a
stenozei.
25
 Sindroame urinare
 sindromul obstructiv este format din:
– întârziere de secreţie
– dilatarea cavităţilor
– întârzierea golirii lor
– atrofia parenchimului renal.
Diagnosticul radiologic urmăreşte evidenţierea
modificărilor de obstrucţie şi determinarea cauzei
obstrucţiei.
 Modificările aparatului excretor superior
realizează hidronefroza a cărui grad şi aspect
este determinat de nivelul obstrucţiei, gradul ei şi
vechimea sindromului.
26
 Hidronefroză dreaptă
prin calcul ureteral 27
 Funcţional, apar
întârzieri de secreţie
sau chiar abolirea ei -
rinichi mut, - explorarea
trebuie continuată cu
pielografie. Dilataţiile
moderate apar la
nivelul caliciilor care se
dilată în bule, apoi se
transmit la nivelul
caliciilor mari şi bazinet
care pot atinge
dimensiuni
monstroase.

28
 Refluxul vezico - ureteral: creşte
presiunea în căile excretorii superioare şi
propagă infecţia pe cale ascendentă şi are
drept cauză un deficit al joncţiunii uretero-
vezicale. Se studiază prin cistografie
retrogradă (reflux pasiv) şi cistografie
micţională (reflux activ).

29
 Sindromul tumoral renal: apare în procesele expansive benigne
sau maligne şi cuprinde:
 Deformări ale contururilor renale, când formaţiunea este periferică ;
compresii pe ureter când au sediul la polul inferior renal.
 Modificări de poziţie a rinichilor
 Modificări ale sistemului pielo-caliceal:
– amprente pe calicii sau pe bazinet-în semiton
– alungiri şi subţieri ale caliciilor
– dezorientări ale caliciilor, deplasarea bazinetului
 Amputaţii caliceale prin compresie sau invazie tumorală
 Aplatizări ale caliciilor sau bazinetului cu semiton sau compresii
moderate
 Dilataţii prin compresii adiacente
 Imagini lacunare la nefrograma urografică, arterială şi izotopică în
cazul tumorilor parenchimatoase; imagini lacunare la pielografie
urografică sau ascendentă în cazul tumorilor bazinetale.
 Arie transonică sau cu ecouri la ecografie, în raport cu consistenţa
tumorii
 Sindromul vascular asociat.

30
 Malformaţii congentale renale
 De număr:
– Agenezie renală bilaterală este incompatibilă cu viaţa
– Rinichi unic congenital – se constată un rinchi mărit
ecografic şi urografic, dacă există orificiu ureteral în
vezică este ureter orb. Diagnosticul de certitudine îl
pune arteriografia.
– Rinichiul dublu este format dintr-o masă
parenchimatoasă dublă, cu două sisteme pielo-
caliceale (pielon dublu), fără separaţie organică.
Ureterul poate fi dublu sau bifid.
– Rinichiul dedublat prezintă două mase
parenchimatoase cu două sisteme pielo-caliceale şi
două uretere – ureter dublu.
31
 Rinichi unic congenital
32
 Rinichi supranumerar proiectat pe aripa sacrată
dreaptă, duplicitate pielo-caliceală dreapt 33
 Duplicitate pielo-ureterală bilateral

34
 De mărime
 Rinichi hipoplazic – mic congenital , este mut U.I.V
, la pielografie , sistemul pielo-caliceal modificat cu
calicile puţin excavate, parenchimul este redus.
 Rinichi hiperplazic – pentru a fi diagnosticat
trebuie ca cel contralateral să fie normal sau tot
hiperplazic , altfel este mărit compensator,
configuraţia este armonioasă .
 Prin simfiză – unirea celor doi rinichi duce la
apariţia rinichiului în „potcoavă”, „sigmoid” .
Datorită rotaţiei incomplete a rinichilor simfizaţi ,
bazinetele rămân anteriore iar caliciile privesc
anterior spre rahis. Ureterele pornesc în afară şi
blochează scurgerea urinii cu dilataţii pielo-
caliceale uneori.
35
 Rinichi stâng mic
congenital

36
 Rinichi în potcoavă
37
 De poziţie :
 Malrotaţia – în evoluţia sa
se produce rotaţia
rinichiului şi poate
rămâne bazinetul
posterior iar caliciile
anterior.
 Ectopia – sediul anormal
fie joasă frecventă –
lombar inferior, pelvin,
sau înaltă mai rară
(pulmonar). Variante de
ectopie încrucişată este
obişnuit asociat cu
simfiza renală , rinichiul
ectopic este sudat cu cel
normal.
38
 De structură :
 Rinichiul polichistic –este
bilateral ,chisturile
neavând legătură cu
sistemul pielo-caliceal se
evidenţiază indirect prin
efectul de compresiune
şi dezorientare. Rinichii
sunt măriţi, suprafaţa
este boselată
 Chistul paracaliceal,
dilataţie diverticulară a
unui calice ,cu sediul
parenchimatos, care
comunică cu calicele.

39
 Malformaţii congenitale pielo-
– pielon multiplu – bazinet
caliceale
multiplu cu uretere care
au traiect dublu pănă în
vezică sau care se
uneşte înainte de a
ajunge în vezică,
pielgrafic trebuie ştiut că
bazinetul ureterului
superior orificiul sub celui
superior. Frecvent unul
dintre uretere se
deschide ectopic – în
vagin, uretră posterioară.
– ureterul „orb” – ureterul
supranumerar nu ajunge
în rinichi ,de regulă
apare în agenezia
renală.
– megaureterul congenital
este bilateral , nu se
pune în evidenţă
obstacolul.
40
 Malformaţii vezicale
 duplicitate vezicală – completă sau
incompletă.
 extrofie vezicală se asociază cu absenţa
peretelui abdominal anterior şi cu malformaţii
de simfiză pubiană .
Malformaţii uretrale
 duplicaţia poate fi parţială sau totală
 hipo sau epispadiasul trebuiesc căutate şi
alte malformaţii
 valve uretrale – sunt cauză de obstrucţie la
copil.
41
 Litiaza urinară
 Examenul radiologic urmăreşte evidenţierea calculului, răsunetul
asupra funcţiei căilor urinare superioare, stabilirea cauzei favorizante.
 Absorbţia faţă de Rx. depinde de compoziţia chimică, fiind –
radiotransparenţi calculii de cistină, acid uric, xantină, radioopaci -
carbonaţi, fosfaţi, oxalaţi, trifosfaţi de calciu.
 Ecografia decelează calculii indiferent de structura lor chimică.
 Calculii radiotransparenţi se evidenţiază prin metode cu substanţe de
contrast. Dar şi unii şi ceilalţi trebuie investigaţi urografic, pentru
stabilirea sediului şi efectului asupra funcţiei secretorii şi excretorii. Ei
pot fi blocaţi – în bazinet, ureter, col vezical, uretra posterioară. Gradul
sindromului obstructiv determinat de litiază este determinat pe U.I.V :
absenţa sau diminuarea secreţiei cu întârzierea opacefierii . În caz de
rinichi secretor , apar diferite grade de hidronefroză.
 U.I.V şi examenele retrograde pot descoperi cauzele locale ale unei
litiaze ce crează stază şi infecţie : stenoză pielo-caliceală, vas aberant,
stenoză ureterală, joasă - cu eventual ureterocel, anomalii ale
calculului vezical – maladia colului, hipertrofia prostatei, sau ale uretrei
- stricturi câştigate sau congenitale, etc.

42
43
 Tuberculoza urinară
 Clasificarea T.B.C radiologic corelată cu modificările anatomo-
patologice împarte tuberculoza renală în patru stadii.
 Stadiul I – tuberculoză miliară a rinichiului; nu are corespondent
radiologic.
 Stadiul II – în parenchimul renal apar modificări delimitate în formă de
tuberculoză productivă nodoasă sau mici caverne ale corticalei sau
medulare, fără comunicare cu sistemul pielo- caliceal. - U.I.V şi
pielografic - nu sunt modificări.
 Stadiul III – corespunde formei fibro-ulceroase şi cavernoase a
tuberculozei urinare cu interesarea sistemului pielo- caliceal.
- U.I.V şi pielografic apar leziuni la un calice izolat sau la un grup de
calicii.
- Leziunea incipientă ce poate fi constatată radiografic este eroziunea
sau ulceraţie peripapilară şi ulceraţii fine ale vârfului papilei- „mâncat
de molii” . Prin confluarea eroziunilor apare o pseudo cavernă de
origine calcică care se adâncete treptat prin escavare în parenchim,
putând ajunge până lângă capsulă.
- Paralel cu imaginile de adiţie apar şi imagini de strictură la tija
caliciilor.

44
 Modificări tbc caliceale
superior stânga 45
 Strictura unui calice
mare produce
imaginea de
„margaretă”, unde
petalele fiind caverne ,
altele hidrocalicii.

46
 Stadiul IV :
leziunile
distructive ale
parenchimului la
care se asociază
cele pielo-
caliceale sunt
întinse. Apare
pielonefroza
tuberculoasă,
rinichiul atrofic
sau mastic.

47
 Modificările bazinetale debutează prin atonie, ca apoi să
apară rigiditatea parietală şi stenoza. Efectul este de
dilatarea caliciilor aferente.
 Modificările ureterale încep frecvent cu stenoze în
porţiunea prevezicală , ceea ce crează o dilataţie în
amonte. În această fază caliciile dilatate, bazinetul stenozat
şi ureterul dilatat dau o triadă clasică.
 Modificările vezicale – apar de timpuriu prin fenomene de
cistită. La început se poate sesiza o rigiditate parietală în
vecinătatea orificiului ureteral care elimină urina bacilară,
apoi o reducere treptată a detrusorului şi apariţia vezicii
mici tuberculoase. Ea va crea un obstacol în calea fluxului
urinar de partea netuberculoasă, determinând o uretero-
hidronefroză. Se fac operaţii vezicale, prin plastii cu intestin
(cistoplastii).

48
 Infecţii renale
nespecifice
 Pielonefrita
( interstiţială).
Semnele
obişnuite sunt:
rinichi mic cu
incizuri pe contur
ce ating câte un
calice, reducerea
indicelui cortico-
renal,
 Rinichi mic stâng pielonefritic Grupe caliceale stângi aplatizate

49
 pionefroza determină contururi
neregulate ale cavităţilor caliceale ce
denotă distrucţii ale parenchimului, rinichiul
ajungând în final o pungă de puroi.
 abcesul renal şi flegmonul perinefritic
realizează sindromul pseudotumoral renal.

50
 Chistele renale
 Ele realizează sindromul pseudatumoral renal.
 chistul seros esre un proces ocupant unic,
obişnuit la polul renal inferior. În afara semnelor
pielo-caliceale se poate observa şi devierea
ureterului sperior. Ecografic apare o arie
transonică.
 rinichiul polichistic descris la modificările de
structură.
 chistul hidatic renal înainte de calcificare are
semnele chistului renal simplu. După calcificare
poate fi reperat şi pe radiografia renală simplă,
sub forma unui cerc opac continuu sau
discontinuu, foarte caracteristic.
51
 Tumorile aparatului urinar
 Tumorile
parenchimatoase renale
maligne se manifesă prin
sindromul tumoral , inclusiv
eroziuni şi amputaţii,
semne ce apar numai la un
rinichi.
 La scintigrafie se vede o
arie hiper- sau a fixatoare;
la ecografie îi corespunde
o imagine solidă
neomogenă datorită
zonelor de hemoragie sau
necroză. C.T are indicaţie
atăt în evluare
preoperatorie cât şi în
urmărirea postoperatorie.
 Neoplasm
Neoplasmrenal
renal drept
drept-- deform
deformări
ăripielo-caliceal
pielo-calicealee

52
 tumorile bazinetale – produc
imagini lacunare la urografie sau
pielografie. Uneori este dificil de
făcut diagnosticul diferenţial cu
calculii radiotransparenţi., cheagurile
de sânge, şi. frecvent se asociază cu
semnele de tumoră
parenchimatoasă.
 tumorile ureteriale – se manifestă
radiografic prin imagini lacunare şi se
asociază frecvent cu tumori
bazinetale şi vezicale.
 tumorile vezicale: sunt frecvente.
Cele benigne sunt pediculate şi nu
infiltrează peretele, producând
imagini lacunare cu lizereu opac.
Uneori sediul tumorii este într-un
diverticol.
 Tumorile maligne pot fi
vegetante, infiltrante, sau ulcerante.
 Tumorile vegetante, produc imagini
lacunare cu bază largă de implantare
şi întreruperea conturului vezical.
 Tumorile infiltrante, se pun în
evidenţă prin cistopielografie.  Imagine lacunară cu pinteni şi semitonuri la nivelul vezicii urinare
 Tumorile ulcerante, se evidenţiază
cu dublu contrast.
53
 Examenul imagistic al prostatei
Metode imagistice folosite sunt:
 ecografia , endosonografia rectală,
 C.T
 IRM
 Afectează imaginea morfologică şi funcţia colului vezical
precum şi a uretrei posterioare.
 Adenomul măreşte uneori considerabil volumul prostatic,
crează obstacol în calea de evacuare a urinei, stază vezicală,
favorizează infecţia, uretero-hidronefroză şi litiaza uretero-
renală, precum şi diverticuloza vezicală cu litiază vezicală.
 La cistografie se constată o amprentă biconcavă, ce ridică
trigonul . În timpul micţiunii, colul se deschide defectuos, şi în
vezică rămâne un reziduu variabil. Uretra prezintă îngustări şi
scolioze.

54
 La urografie putem constata
grade diferite de
hidronefroză, asociate cu
grade diferite de insuficienţă
de secreţie, modificările
ureterului terminal în undiţă
sunt tipice pentru hipertrofia
de prostată.
 Tumorile au acelaşi semn,
dar cu imagini de rigiditate a
deformării bazei Prinderea
ostiului uretral de o parte
sau alta crează modificări
ale arborelui pielo-
caliceal.vezicii, cu
aplatizarea şi semitonuri la
umplerea vezicii urinare.

55
56