MORFOLOGIA BACTERIILOR- DIMENSIUNI Dimensiuni sub limita vizibilitatii cu ochiul liber (100 m): Microscoape fotonice Microscoape electronice Factori de care depind aspectele morfologice: culturi tinere, in faza de crestere activa, medii de cultura favorabile (compozitie), conditii optime de pH, temperatura, osmolaritate, atmosfera de incubare, prezenta antibioticelor (apar modificari de forma si dimensiuni, care nu mai sunt caracteristice speciei bacteriene Dimensiunile bacteriilor Bacteriile au dimensiuni de 0,5- 1,0 m grosime; 3,0- 6,0 m lungime; Variatiile: functie de specie, forma bacteriilor, mediul de crestere (pH, osmolaritate, antibiotice, UV), varsta culturii.
Ex.Staphylococcus aureus- dimensiuni cuprinse intre 0,8- 1,0 m.
Pseudomonas aeruginosa: lungime de 1,5- 3,0 m; grosime de 0,5- 0,6 m, Bacillus anthracis: lungime de 3,0- 10,0 m si grosimea de 1,0- 1,3 m.
Volumul celulelor bacteriene: corespunzator dimensiunilor lor, foarte mic.
-Raportul dintre suprafata bacteriilor si volumul lor este foarte mare.
- Acest lucru implica o suprafata mare de contact direct intre celula
bacteriana si mediul exterior, favoriozand astfel, schimbul mare si rapid de substante la acest nivel. Dimensiunile bacteriilor Dimensiunile bacteriilor FORMA BACTERIILOR:
Celulele bacteriene sunt supuse unor forte de
suprafata foarte mari, rezultand forme celulare cu suprafata minima pentru un volum dat. In lumea bacteriilor exista diverse forme tipice pentru o specie data, datorita unor structuri rigide, componente de invelis, cum ar fi peretele celular. Exista bacterii lipsite de perete celular, cum sunt micoplasmele si formele L (celule care provin din bacterii cu perete celular, dar pe care l-au pierdut sub actiunea unor factori externi, din mediu). Acestea se caracterizeaza printr-un pleomorfism accentuat. Celulele bacteriene sunt in mare parte sferice, dar exista si forme alungite, filamentoase, ramificate etc. FORMA BACTERIILOR:
In culturile imbatranite sau crescute in conditii
neadecvate de mediu, atmosfera, alti factori fizici si chimici externi (pH, osmolaritate, antibiotice), bacteriile prezinta forme neregulate, numite de involutie. Insamantate pe medii de cultura adecvate, proaspete, incubate in atmosfera specifica, fenomenul devine reversibil, bacteriile recapatand formele si dimensiunile specifice de specie. FORMA BACTERIILOR: Coci: bacterii sferice, uneori perfect rotunde (Staphylococcus aureus) sau: forma ovalara (Streptococcus pyogenes), reniforma (Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitidis). Cocobacili: bacterii usor alungite, intermediare ca forma intre coci si bacili (Pasteurella spp, Bordetella pertusis, Brucella spp). Bacili: bacterii cilindrice, in forma de bastonase, drepte sau usor incurbate (Clostridium botulinum, Corynebacterium diphtheriae), cu diametrul longitudinal mai mare decat cel transversal.aspectul bastonaselor poate fi diferit, in functie de specie: Fusobacterium spp- poate avea capete ascutite, efilate, Corynebacterium diphtheriae: unul sau ambele capete maciucate, ingrosate (corpusculi metacromatici, Babes- Ernst), Bacillus subtilis: capete rotunjite, Bacillus cereus: capete taiate drept. Vibrioni: bacterii cilindrice curbate intr-un singur plan, in forma de virgula sau semiluna (Vibrio cholerae). Spirili si spirochete: bacterii in forma de spirala, care daca ar fi indreptate, ar avea forma unor bastonase lungi si subtiri. In cazul spirililor, corpul bacterian este rigid, in timp ce la spirochete, corpul este flexibil si subtire (Borrelia, Treponema, Leptospira). Actinomicete: in cultura tanara, au aspectul unor filamente lungi, ramificate; ulterior are loc fragmentarea filamentelor rezultand forme bacilare cu lungimi diferite (Actinomyces israelii). FORMA BACTERIILOR GRUPAREA BACTERIILOR
Bacteriile, organisme unicelulare, anatomic si fiziologic, se multiplica prin
diviziune binara. La unele specii, dupa diviziune: separarea completa a celulelor fiice, rezultand indivizi izolati; La alte specii, dupa diviziune: celulele fiice raman atasate formand grupuri caracteristice (chiar si atunci cand independenta fiziologica a fost realizata). Modul de grupare a doua sau mai multe celule, caracteristic speciei: functie de orientarea in spatiu a diferitelor planuri succesive de diviziune si de tendinta celulelor fiice de a ramane unite timp de una sau mai multe generatii. Daca planurile succesive de diviziune sunt paralele, rezulta celule dispuse in perechi (Streptococcus pneumoniae, Neisseria meningitidis, Klebsiella pneumoniae), in lanturi (Streptococcus pyogenes, Bacillus anthracis, Bacillus cereus), in forma literelor chinezesti sau unghiuri ascutite (Corynebacterium diphtheriae). GRUPAREA BACTERIILOR In cazul cocilor, diviziunea succesiva: in doua planuri perpendiculare, rezultand grupuri de patru celule (tetrade- Micrococcus tetragena), in trei planuri perpendiculare (simetrie cubica- Sarcina spp.) sau in planuri diferit orientate, rezultand grupari neregulate (ciorchine de strugure- Staphylococcus aureus). GRUPAREA BACTERIILOR 2. STRUCTURI BACTERIENE OBLIGATORII 2. STRUCTURI BACTERIENE OBLIGATORII 2.1. Caractere diferentiale ale celulelor procariote si eucariote 2.2. Nucleul (Materialul nuclear): 2.2. Nucleul (Materialul nuclear): Materialul nuclear bacterian: organizare primitiva in comparatie cu nucleul celulelor eucariote, nu are membrana nucleara, nu prezinta nucleoli, localizat in partea centrala a celulei, in legatura cu membrana citoplasmatica prin intermediul a 1-2 mezozomi. reprezinta 10% din volumul celulei si ADN- ul care formeaza materialul nuclear reprezinta 2-3% din greutatea uscata a celulei, contine 60% ADN, 30% ARN si 10% proteine (ultimele componente asigura mentinerea structurii compacte a acestuia). ADN- ul: organizat intr-o singura molecula dublu helicoidala, circular inchisa, numita cromosom bacterian, impachetat sub forma unor bucle superinfasurate, unite la baza. 2.2. Nucleul (Materialul nuclear): Din punct de vedere chimic, ADN- ul este constituit din baze azotate purinice (adenina-A si guanina- G), baze azotate pirimidinice (citozina- C si timina- T), un zahar (dezoxiriboza) si acid fosforic. O baza azotata purinica sau pirimidinica legata de o molecula de dezoxiriboza si de un radical fosforic reprezinta o unitate functionala numita nucleotid. Nucleotidele sunt unite intre ele prin componente fosforice, formand lant polinucleotidic (catena). Structura dublu helicoidala (Watson si Crick, 1953) a ADN-ului se realizeaza prin infasurarea a doua lanturi polinucleotidice, orientate cu bazele spre interiorul structurii, astfel inacat, fata in fata se sa se gaseasca intotdeauna fie adenina si timina (A= T) sau citozina si guanina (G C). Structura spatiala se stabilizeaza prin doua legaturi de hidrogen intre timina si adenina si trei legaturi de hidrogen intre guanina si citozina. 2.2. Nucleul (Materialul nuclear) FUNCTII - In cromosomul bacterian se gaseste: informatia genetica necesara autoreplicarii, pentru organizarea structurala si functionala a celulei bacteriene. Inmagazinarea informatiei genetice in cromosomul bacterian se realizeaza prin formarea unor lanturi de nucleotide dispuse intr- o anumita secventa. Un astfel de lant nucleotidic constituie o gena si codifica un anumit caracter genetic al speciei. Intregul cromosom contine gene care codifica caracterele ce definesc specia. Autoreplicarea ADN- ului precede diviziunea celulara si este de tip semiconservativ: fiecare molecula de ADN nou formata contine un lant polinucleotidic din molecula ADN parentala si un lant polinucleotidic nou sintetizat. Informatia genetica care codifica sinteza proteinelor structurale si functionale (enzime) este transmisa de la molecula de ADN la ribosomi (sediul sintezei proteice), prin intermediul mARN (ARN mesager), a carui structura reprezinta transcrierea mesajului genetic continut in genele cromosomului. 2. 3. Citoplasma intre materialul nuclear si membrana citoplasmatica, reprezinta un sistem coloidal care contine 80% apa, in care se gasesc molecule organice, ioni anorganici, enzime si ARN (mARN- mesager, tARN- de transport, rARN- ribosomal), in functie de specie, in citoplasma bacteriilor se mai pot gasi plasmide, vacuole gazoase si incluzii. Ribosomii: Ribosomii constituie elemente principale ale citoplasmei si reprezinta 40% din greutatea uscata a celulei, Din punct de vedere chimic, contin 65- 70% acizi ribonucleici (ARN) si 30- 35% proteine, Ribosomii bacterieni sunt formati din doua subunitati cu constante de sedimentare de 50s si 30s, La nivelul ribosomilor se realizeaza unul dintre cele mai importante procese necesare vietii celulei, biosinteza proteinelor structurale si functionale (enzime). Biosinteza proteinelor: O proteina este formata dintr- o succesiune de aminoacizi, intr- un lant polipeptidic. Informatia privind tipul aminoacizilor si succesiunea lor in lantul polipeptidic este continuta in ADN-ul cromosomului bacterian. Aceasta informatie se transcrie de la ADN la mARN si este transportata de acesta la nivelul ribosomilor, in citoplasma. La nivel ribosomal vor fi adusi de catre tARN si aminoacizii necesari formarii lantului polipeptidic. Biosinteza proteinelor: Biosinteza proteinelor La nivelul ribosomilor (sediul sintezei proteice) tARN se ataseaza prin intermediul bazelor azotate dintr-o secventa specifica de trei nucleotide (anticodonul aminoacidului pe care il transporta) la alte trei baze complementare din secventa de nucleotide a mARN (codonul aminoacidului). Deoarece mARN este format prin transcrierea ADN- ului cromosomial, rezulta ca fiecare codon al unui aminoacid corespunde unui triplet de nucleotide cu baze complementare din constitutia ADN. Informatia genetica necesara alegerii unui aminoacid ce va intra in structura unei proteine este continuta intr- o secventa de trei nucleotide din cromosomul bacterian. Biosinteza proteinelor Aminoacizii ajunsi la nivelul ribosomilor se vor aranja intr- o secventa specifica proteinei ce va fi sintetizata, secventa dictata de succesiunea codonilor din mARN, rezultand in final, un lant polipeptidic ce se va desprinde de ribosom. Procesul de biosinteza dureaza cateva fractiuni de secunda. Fragmentele de ADN cromosomial care determina secventa aminoacizilor in proteine nu sunt active permanent; procesul de biosinteza nu se realizeaza oricum si oricand, ci este dirijat printr- un mecanism de reglare. 2.4 Membrana citoplasmatica: 2.4 Membrana citoplasmatica: structura ce margineste la exterior citoplama bacteriilor, separand-o de peretele celular, membrama biologica groasa, de 6,5- 7,0 nm, cu structura tristratificata, modelul de mozaic fluid, membranele biologice sunt alcatuite din doua straturi de molecule fosfolipidice, dispuse cu partile hidrofobe fata in fata, printre care se gasesc molecule globulare proteice. 2.4 Membrana citoplasmatica: Moleculele proteice pot fi situate la nivelul unuia sau ambelor straturi fosfolipidice, le pot traversa pe amandoua, fiind expuse pe ambele fete ale membranei, dau structura de mozaic, Aceasta este o structura fluida, dinamica, temporara si reversibila, componentele sale avand un anumit grad de libertate, fiind asamblate numai pe baza unor interactii polare si hodrofobe, ceea ce permite miscarea lor in membrana. 2.4. Membrana citoplasmatica FUNCTII membrana semipermeabila, cu rol de bariera osmotica, ce regleaza schimburile ce au loc intre celula bacteriana si mediul extern, atat prin procese active, cat si prin procese de difuziune pasiva. sediul enzimelor implicate in metabolismul respirator, fosforilare oxidativa, transportul activ, sinteza lipidelor, replicarea ADN- ului, biosinteza componentelorn peretelui celular, sinteza polizaharidelor capsulare. participa direct la cresterea si diviziunea celulei, formarea septului de diviziune, formarea sporului. implicata in sinteza ARN si, datorita asocierii cu ribosomii, in sinteza proteinelor. 2. 5. Peretele celular
Este o structura rigida, care formeaza exoscheletul bacterian si reprezinta 20- 30% din greutatea uscata a celulei. 2. 5. Peretele celular Pretele celular la bacterii Gram pozitive: Perete celular gros, alcatuit dintr-un singur strat dens si uniform, numit peptidoglican (glicopeptid, mureina). Intre membrana citoplasmatica si peptidoglican exista un spatiu periplasmatic, greu de diferentiat. Peptidoglicanul este structura de baza a peretelui celular. Din punct de vedere chimic, este un heteropolimer, format din legarea alternativa in lanturi polizaharidice paralele, a doua zaharuri aminate: N- acetil- glucozamina si acidul N- acetil- muramic. Peptidoglicanul constituie o structura rigida, numita sac mureinic. Contine acizi teichoici, lipoteichoici. 2. 5. Peretele celular Peretele celular la bacterii Gram negative: perete celular mai subtire, alcatuit dintr-un strat fin de peptidoglican, acoperit de o membrana externa, spatiul dintre membrana citoplasmatica si membrana externa, spatiu care contine stratul de peptidoglican, se numeste spatiu periplasmatic, acesta constituie sediul de depozitare a unui numar important de enzime si pigmenti. Membrana externa stratul exterior al peretelui celular la bacteriile Gram negative, structura membranelor biologice- triplu stratificate: fosfolipide, proteine, lipopolizaharide., structura de baza a membranei externe este compusa din doua straturi de molecule fosfolipidice dispuse cu partile hidrofobe fata in fata, si cu cele hidrofile distal, numar mare de molecule fosfolipidice ale stratutului extern sunt inlocuite cu partea lipidica (lipid A) a unor molecule lipopolizaharidice (LPS), in timp ce partea polizaharidica a acestora din urma este dispusa la suprafata membranei externe, alcatuind suprafata antigenica (antigene somatice O). printre moleculele fosfolipidice si lipopolizaharidice sunt intercalate molecule proteice, realizand o legatura stransa intre membrana externa si stratul de peptidoglican., unele sunt lipoproteine, care sunt dispuse cu partea lipidica in stratul intern al membranei externe si cu partea proteica in spatiul periplasmatic, legate covalent de peptidoglican. Peretele celular- functii de importanta vitala: structura rigida, care asigura forma si protectia osmotica a celulei bacteriene, sinteza peptidoglicanului este blocata de unele antibiotice (penicilina), flexibilitatea peretelui celular la unele bacterii (spirochete) poate fi explicata prin flexibilitatea membranei externe, cat si prin grosimea mica a stratului de peptidoglican, la suprafata peretelui celular la bacteriile Gram pozitive se gasesc receptori pentru fagi si antigene de suprafata, la bacteriile Gram negative- peretele celular este asociat cu un numar mare de enzime situate la nivelul spatiului periplasmatic si membranei externe (fosfataze, penicilinaze, ribonucleaza, dezoxiribonucleaza), enzimele stocate la nivelul spatiului periplasmatic sunt eliberate prin membrana externa in functie de necesitati, explicand capacitatea de adaptare la mediu a bacteriilor Gram negative, fata de cele Gram pozitive, care, neavand membrana externa, elibereaza enzimele imediat ce sunt sintetizate. participa la diviziunea celulara, Membrana externa La bacteriile Gram negative: - rol in transport molecular prin peretele bacterian, permeabilitatea ei este mai mare decat a membranei citoplasmatice, trecerea substantelor hidrofile prin membrana externa, este permisa de existenta unor pori (canale)- formate din proteine matriceale si lipoproteine, transportul unor molecule mai mari se realizeaza activ, cu ajutorul unor proteine specifice de transport. proteine din membrana externa- receptori pentru fagi, colicine, unele implicate in replicarea ADN.