unei piețe comune și prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre, să promoveze în întreaga Comunitate o dezvoltare armonioasă a activităților economice, o creștere durabilă și echilibrată, o stabilitate crescândă, o creștere accelerată a nivelului de trai și relații mai strânse între statele pe care le reunește. În vederea realizării scopurilor prevăzute la articolul 2, acțiunea Comunității presupune, în condițiile și în conformitate cu termenele prevăzute de prezentul tratat: (a) eliminarea, între statele membre, a taxelor vamale și a restricțiilor cantitative la intrarea și ieșirea mărfurilor, precum și a oricăror altor măsuri cu efect echivalent; (b) stabilirea unui tarif vamal comun și a unei politici comerciale comune în raport cu statele terțe; (c) eliminarea, între statele membre, a obstacolelor care stau în calea liberei circulații a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor; (d) adoptarea unei politici comune în domeniul agriculturii; (e) adoptarea unei politici comune în domeniul transporturilor; (f) instituirea unui regim care să împiedice denaturarea concurenței pe piața comună; (g) aplicarea unor proceduri care să permită coordonarea politicilor economice ale statelor membre și împiedicarea dezechilibrelor în balanțele de plăți ale acestora; (h) apropierea legislațiilor interne în măsura necesară funcționării pieței comune; (i) crearea unui Fond Social European pentru a îmbunătăți posibilitățile de angajare a lucrătorilor și pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai; (j) instituirea unei Bănci Europene de Investiții, destinată facilitării extinderii economice a Comunității prin crearea de resurse noi; (k) asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări în vederea creșterii schimburilor comerciale și continuării în comun a efortului de dezvoltare economică și socială. Scopul principal al Actului a fost ofere un nou impuls integrării europene și pieței comune care exista deja. El a modificat normele de funcționare a instituțiilor europene și a extins atribuțiile acestora în anumite domenii. Pe această bază, liderii UE au convenit asupra unui plan celebru, incluzând un calendar pentru adoptarea unor noi măsuri menite să ducă la „finalizarea pieței unice”. Planul a avut succes, iar la 1 ianuarie 1993 piața unică a devenit realitate pentru cele 12 state care formau Comunitatea Europeană la acea dată. (1) Competența Uniunii este exclusivă în următoarele domenii: (b) stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne; (1) Competența Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o competență care nu se referă la domeniile menționate la articolele 3 și 6. (2) Competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele domenii principale: (a) piața internă; (b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat; (c) coeziunea economică, socială și teritorială; (d) agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării; (e) mediul; (f) protecția consumatorului; (g) transporturile; (h) rețelele transeuropene; (i) energia; RO 30.3.2010 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/51 (j) spațiul de libertate, securitate și justiție; (k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite în prezentul tratat. Articolul 2 (1) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competență exclusivă într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera și adopta acte cu forță juridică obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii. (2) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență partajată cu statele membre într- un domeniu determinat, Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat competența. Statele membre își exercită din nou competența în măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să și-o mai exercite. (3) Statele membre își coordonează politicile economice și de ocupare a forței de muncă în conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea cărora Uniunea dispune de competență. (1) Uniunea adoptă măsurile pentru instituirea sau asigurarea funcționării pieței interne, în conformitate cu dispozițiile incidente ale tratatelor. (2) Piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatelor. (3) Consiliul, la propunerea Comisiei, definește orientările și condițiile necesare asigurării unui progres echilibrat în toate sectoarele vizate. Articolul 27 (ex-articolul 15 TCE) În redactarea propunerilor sale în vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 26, Comisia ține seama de amploarea efortului pe care anumite economii care prezintă decalaje ale nivelului de dezvoltare va trebui să îl susțină pentru instituirea pieței interne și poate propune dispoziții corespunzătoare (1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. RO 30.3.2010 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/59 (2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări terțe, pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și impuneri. Statele membre răspund de implementarea corectă și la timp a legislației europene, iar Comisia are obligația de a monitoriza. Dacă un stat membru nu respectă legislația UE, Comisia are atribuții care îi permit să pună capăt acestei situații. Comisia poate prezenta cazul în fața Curții de Justiție a UE de la Luxemburg. Procedura de încălcare a dreptului UE (procedura de „infringement”) cuprinde mai multe etape și începe, de regulă, cu efectuarea de către Comisie a unei investigații, în urma primirii unei plângeri. Comisia poate lansa o investigație și din proprie inițiativă, dacă are motive să creadă că există o problemă. În cazul în care nu se ajunge la o soluție în urma schimbului de opinii între Comisie și guvernul statului membru vizat, se poate solicita intervenția Curții de Justiție. Aceasta va pronunța o hotărâre care va stabili dacă a fost sau nu vorba despre o încălcare a dreptului UE. Curtea nu poate anula o măsură națională incompatibilă cu legislația europeană și nici nu îi poate ordona statului membru în cauză să plătească daune unei persoane fizice afectate de încălcarea dreptului UE. Rămâne la latitudinea statului membru să ia măsurile necesare pentru a se conforma legislației europene. Dacă statul membru nu se conformează, Comisia poate apela din nou la Curte, iar aceasta poate impune plata unei sume forfetare sau a unor daune cominatorii până la încetarea situației de infringement