În conformitate cu Tratatul de la Lisabona

 Comunitatea are ca misiune, prin instituirea

unei piețe comune și prin apropierea treptată
a politicilor economice ale statelor membre,
să promoveze în întreaga Comunitate o
dezvoltare armonioasă a activităților
economice, o creștere durabilă și echilibrată,
o stabilitate crescândă, o creștere accelerată a
nivelului de trai și relații mai strânse între
statele pe care le reunește.
 În vederea realizării scopurilor prevăzute la articolul 2, acțiunea Comunității presupune, în
condițiile și în conformitate cu termenele prevăzute de prezentul tratat:
 (a) eliminarea, între statele membre, a taxelor vamale și a restricțiilor cantitative la intrarea și
ieșirea mărfurilor, precum și a oricăror altor măsuri cu efect echivalent;
 (b) stabilirea unui tarif vamal comun și a unei politici comerciale comune în raport cu statele
terțe;
 (c) eliminarea, între statele membre, a obstacolelor care stau în calea liberei circulații a
persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor;
 (d) adoptarea unei politici comune în domeniul agriculturii;
 (e) adoptarea unei politici comune în domeniul transporturilor;
 (f) instituirea unui regim care să împiedice denaturarea concurenței pe piața comună;
 (g) aplicarea unor proceduri care să permită coordonarea politicilor economice ale statelor
membre și împiedicarea dezechilibrelor în balanțele de plăți ale acestora;
 (h) apropierea legislațiilor interne în măsura necesară funcționării pieței comune;
 (i) crearea unui Fond Social European pentru a îmbunătăți posibilitățile de angajare a
lucrătorilor și pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai;
 (j) instituirea unei Bănci Europene de Investiții, destinată facilitării extinderii economice a
Comunității prin crearea de resurse noi;
 (k) asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări în vederea creșterii schimburilor comerciale și
continuării în comun a efortului de dezvoltare economică și socială.
 (1) Piața comună cuprinde agricultura și comerțul cu produse
agricole. Prin produse agricole se înțeleg produsele solului, cele
animaliere și pescărești, precum și produsele care au suferit o
primă transformare și se află în raport direct cu aceste produse.
 (2) Cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute la articolele 39
- 46, normele prevăzute în vederea instituirii pieței comune se
aplică produselor agricole.
 (3) Produsele care intră sub incidența articolelor 39-46 sunt
enumerate în lista care face obiectul anexei II la prezentul tratat.
Cu toate acestea, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a
prezentului tratat, Consiliul, la propunerea Comisiei, stabilește
cu majoritate calificată produsele care trebuie adăugate la
această listă.
 (4) Funcționarea și dezvoltarea pieței comune pentru produse
agricole trebuie să fie însoțite de stabilirea unei politici agricole
comune a statelor membre.
  Articolul 39
(1) Politica agricolă comună are ca obiective :
 (a) creșterea productivității agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin
asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole, precum și prin utilizarea
optimă a factorilor de producție, și în special a forței de muncă;
 (b) asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin
majorarea veniturilor individuale ale lucrătorilor din agricultură;
 (c) stabilizarea piețelor;
 (d) garantarea siguranței aprovizionărilor;
 (e) asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori.
(2) În elaborarea politicii agricole comune și a metodelor speciale pe care aceasta le
poate implica se au în vedere următoarele:
 (a) caracterul special al activității agricole care rezultă din structura socială a
agriculturii și din discrepanțele structurale și naturale existente între diferitele
regiuni agricole;
 (b) necesitatea de a opera treptat modificările necesare; (c) faptul că, în statele
membre, agricultura este un sector strâns legat de ansamblul economiei.
  Articolul 40
(1) Statele membre dezvoltă treptat politica agricolă comună în perioada de tranziție și o pun în
aplicare cel mai târziu la încheierea acestei perioade.
(2) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 39, se instituie o organizare comună a
piețelor agricole. În funcție de produse, această organizare îmbracă una dintre următoarele forme:
 (a) norme comune în domeniul concurenței,
 (b) coordonarea obligatorie a diferitelor organizări naționale ale pieței,
 (c) organizarea europeană a pieței.
(3) Organizarea comună în una din formele prevăzute la alineatul (2) poate implica toate măsurile
necesare pentru realizarea obiectivelor definite la articolul 39 și, în special, reglementarea
prețurilor, a subvențiilor pentru producerea și pentru comercializarea diferitelor produse, a
sistemelor de depozitare și de report, a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor sau a
exporturilor.
 Organizarea comună trebuie să se limiteze la urmărirea obiectivelor enunțate la articolul 39 și
trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii din Comunitate.
 O eventuală politică de prețuri comună trebuie să se bazeze pe criterii comune și pe metode de
calcul uniforme.
(4) Pentru ca organizarea comună menționată la alineatul (2) să-și poată atinge obiectivele, se pot
înființa unul sau mai multe fonduri de orientare și garantare agricole.
 Articolul 41
Pentru a permite realizarea obiectivelor definite la
articolul 39, în cadrul politicii agricole comune pot
fi prevăzute în special următoarele măsuri:
 (a) o coordonare eficientă a eforturilor întreprinse
în domeniile formării profesionale, cercetării și
popularizării cunoștințelor agronomice, care
poate include proiecte sau instituții finanțate în
comun;
 (b) acțiuni comune pentru promovarea
consumului anumitor produse.
  Articolul 43
(1) În vederea trasării liniilor directoare ale unei politici agricole comune,
după intrarea în vigoare a prezentului tratat, Comisia convoacă o conferință
a statelor membre pentru compararea politicilor agricole ale acestora și
pentru stabilirea, în special, a bilanțului resurselor și al necesităților
acestora.
(2) Având în vedere lucrările conferinței menționate în alineatul (1), Comisia
prezintă, după consultarea Comitetului Economic și Social și în termen de
doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, propuneri referitoare la
elaborarea și punerea în practică a politicii agricole comune, inclusiv
înlocuirea formelor de organizare naționale cu una dintre formele de
organizare comună prevăzute la articolul 40 alineatul (2), precum și la
punerea în practică a măsurilor special prevăzute de prezentul titlu.
Aceste propuneri trebuie să aibă în vedere interdependența dintre
problemele agricole prevăzute de prezentul titlu.
La propunerea Comisiei și după consultarea Adunării, Consiliul, hotărând în
unanimitate în cursul primelor două etape și ulterior cu majoritate calificată,
adoptă regulamente sau directive sau ia decizii, fără ca aceasta să aducă
atingere dreptului său de a formula recomandări.
 (3) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată și în condițiile
prevăzute la alineatul precedent, poate înlocui formele de
organizare ale piețelor naționale cu organizarea comună
prevăzută la articolul 40 alineatul 2 în cazul în care :
 (a) organizarea comună oferă statelor membre care se opun
acestei măsuri și care dispun de o organizare națională a
producției în cauză garanții echivalente pentru încadrarea în
muncă și nivelul de trai al producătorilor în cauză, luându-se în
considerare calendarul adaptărilor posibile și specializările
necesare, și
 (b) această organizare asigură, pentru schimburile din cadrul
Comunității, condiții similare celor existente pe piața națională.
 (4) În cazul în care o organizare comună pentru anumite materii
prime se instituie înainte să existe o organizare comună pentru
produsele transformate corespunzătoare, materiile prime în
cauză folosite pentru produsele transformate destinate
exportului în țări terțe pot fi importate din afara Comunității.
 relansată în 1962, considerată a fi un
parteneriat între agricultură și societate,
 Obiectiv:
 consolidarea productivității agriculturii,
pentru a le garanta consumatorilor o ofertă
de alimente stabilă și accesibilă;
 asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru
agricultorii europeni.
 (2) Competențele partajate între Uniune și statele membre se
aplică în următoarele domenii principale:
 (a) piața internă;
 (b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
 (c) coeziunea economică, socială și teritorială;
 (d) agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor
biologice ale mării;
 (e) mediul;
 (f) protecția consumatorului;
 (g) transporturile;
 (h) rețelele transeuropene;
 (i) energia; RO 30.3.2010 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C
83/51
 (j) spațiul de libertate, securitate și justiție;
 (k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate
publică, pentru aspectele definite în prezentul tratat.
 (1) Politica agricolă comună are ca obiective:
 (a) creșterea productivității agriculturii prin
promovarea progresului tehnic, prin
asigurarea dezvoltării raționale a producției
agricole, precum și prin utilizarea optimă a
factorilor de producție și, în special, a forței
de muncă;
 (b) asigurarea în acest fel a unui nivel de trai
echitabil pentru populația agricolă, în special
prin majorarea venitului individual al
lucrătorilor din agricultură;
 (c) stabilizarea piețelor;
 (d) garantarea siguranței aprovizionărilor;
 (e) asigurarea unor prețuri rezonabile de
livrare către consumatori.
 (2) În elaborarea politicii agricole comune și a
metodelor speciale pe care aceasta le poate
implica, vor fi avute în vedere următoarele:
 (a) caracterul special al activității agricole care
rezultă din structura socială a agriculturii și din
discrepanțele structurale și naturale existente
între diferitele regiuni agricole;
 (b) necesitatea de a opera treptat modificările
adecvate;
 (c) faptul că, în statele membre, agricultura este
un sector strâns legat de ansamblul economiei.
 (1) În vederea îndeplinirii obiectivelor
prevăzute la articolul 39, se instituie o
organizare comună a piețelor agricole.
 În funcție de produse, această organizare
îmbracă una dintre următoarele forme:
 (a) reguli comune de concurență;
 (b) coordonarea obligatorie a diferitelor
organizări naționale ale pieței;
 (c) organizarea europeană a pieței.
 (2) Organizarea comună în una dintre formele prevăzute la
alineatul (1) poate include toate măsurile necesare pentru
realizarea obiectivelor definite la articolul 39 și, în special,
reglementarea prețurilor, a subvențiilor pentru producerea și
comercializarea diferitelor produse, a sistemelor de depozitare și
de report și a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor
sau a exporturilor.
 Organizarea comună trebuie să se limiteze la urmărirea
obiectivelor enunțate la articolul 39 și trebuie să excludă orice
discriminare între producătorii sau consumatorii din Uniune.
 O eventuală politică de prețuri comună trebuie să se bazeze pe
criterii comune și pe metode de calcul uniforme.
 (3) Pentru ca organizarea comună menționată la alineatul (1) să
își poată atinge obiectivele, se pot înființa unul sau mai multe
fonduri de orientare și garantare agricole.
 Pentru a permite realizarea obiectivelor
definite la articolul 39, în cadrul politicii
agricole comune pot fi prevăzute în special
următoarele măsuri:
 (a) o coordonare eficientă a eforturilor
întreprinse în domeniile formării profesionale,
cercetării și popularizării cunoștințelor
agronomice, care poate include proiecte sau
instituții finanțate în comun;
 (b) acțiuni comune pentru promovarea
consumului anumitor produse.
 Dispozițiile capitolului referitor la normele
privind concurența se aplică producției și
comercializării produselor agricole numai în
măsura stabilită de Parlamentul European și de
Consiliu în cadrul dispozițiilor și în conformitate
cu procedura prevăzută la articolul 43 alineatul
(2), având în vedere obiectivele enunțate la
articolul 39.
 Consiliul poate autoriza, la propunerea Comisiei,
acordarea de ajutoare:
 (a) în vederea protejării exploatațiilor agricole
defavorizate de condiții structurale sau naturale;
 (b) în cadrul programelor de dezvoltare
economică.
 (1) Comisia prezintă propuneri referitoare la elaborarea și
punerea în aplicare a politicii agricole comune, inclusiv
înlocuirea organizărilor naționale cu una dintre formele de
organizare comună prevăzute la articolul 40 alineatul (1),
precum și la punerea în aplicare a măsurilor special
prevăzute de prezentul titlu.
 Aceste propuneri trebuie să țină seama de
interdependența dintre chestiunile agricole prevăzute de
prezentul titlu.
 (2) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în
conformitate cu procedura legislativă ordinară și după
consultarea Comitetului Economic și Social, stabilesc
organizarea comună a piețelor agricole prevăzută la
articolul 40 alineatul (1), precum și celelalte dispoziții
necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii comune
în domeniul agriculturii și pescuitului.
 (3) Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile privind
stabilirea prețurilor, a taxelor, a ajutoarelor și a contingentelor,
precum și privind stabilirea și repartizarea posibilităților de
pescuit.
 (4) Organizarea comună prevăzută la articolul 40 alineatul (1)
poate înlocui, în condițiile prevăzute la alineatul (2), organizările
naționale ale pieței în cazul în care:
 (a) organizarea comună oferă statelor membre care se opun
acestei măsuri și care dispun de o organizare națională a
producției în cauză garanții echivalente pentru ocuparea forței de
muncă și nivelul de trai al producătorilor în cauză, luându-se în
considerare calendarul adaptărilor posibile și al specializărilor
necesare, și
 (b) această organizare asigură, pentru schimburile comerciale din
cadrul Uniunii, condiții similare celor existente pe piața
națională.
 (5) În cazul în care o organizare comună
pentru anumite materii prime se instituie
înainte să existe o organizare comună pentru
produsele transformate corespunzătoare,
materiile prime în cauză folosite pentru
produsele transformate destinate exportului
în țări terțe pot fi importate din afara Uniunii.
 În cazul în care, într-un stat membru, un produs face
obiectul unei organizări naționale a pieței sau al
oricărei reglementări interne cu efect echivalent care
afectează din punct de vedere concurențial o
producție similară dintr-un alt stat membru, statele
membre aplică la import o taxă compensatorie
acestui produs provenit din statul membru în care
există respectiva organizare sau reglementare, cu
excepția cazului în care acest stat membru aplică o
taxă compensatorie la export.
 Comisia stabilește cuantumul acestor taxe la nivelul
necesar pentru a restabili echilibrul; de asemenea,
Comisia poate autoriza recurgerea la alte măsuri,
pentru care le stabilește condițiile și normele de
aplicare.