SPECIFICUL IMAGINII MORȚII LA

PERSOANELE BATRINE

Cîrlan Eugenia
MOARTEA NU ARE OBIECTIVITATE CLINICĂ SAU LOGICĂ. E
PARTE DIN CICLUL VIEŢII, ETAPĂ, ADESEA TEMPORARĂ ŞI,
UNEORI, VINDECABILĂ.” ( LYALL WATSON – 1987)

Atitudinii faţă de moarte i s-a dat mai întîi o explicaţie biologică. În mod
curent se vorbeşte de ”instinctul de conservare” care ne-ar obliga (prin
mijlocirea reacţiilor organice, vegetative, afective) să ne ferim de
moarte, să căutăm să o evităm, să ne fie teamă de ceea ce constituie un
risc pentru viaţă.
Refuzul sau acceptarea morţii în funcţie de sensul ei personal, social, etc.
este cu totul altceva decât frica de moarte ca frică de necunoscut sau ca
frică de a trece într-un tărâm de ispăşire. Seneca, Cicero şi Platon,
preconizau să întâmpine moartea cu dragoste şi nu cu supărare. G.
Barbarin observă că moartea reprezintă un salt atât de mare în
necunoscut, încât, chiar printre cele mai aventuroase firi, nu se găsesc
persoane care să simtă nevoia de a-şi satisface, murind, curiozitatea.
TEAMA DE MOARTE (THANATOFOBIA)

 Teama de moarte și de tot ceea ce

reprezintă această; suferința
despărțirii de sine și
semeni, pierderea conștiinței unui
sine unitar și încetarea tuturor
experiențelor personale – este o
frică normală, cu o indiscutabilă
valoare adaptativă pentru individ,
daca este traită în situații care o
justifică (experiențe la granița
morții, boli incurabile, războaie,
bătrînețe). Este o componentă de
substrat a majorității fobiilor, fiind
una dintre emoțiile înalt adaptative
sau dezadaptante – în cazurile
manifestării sale patologice, frica de
moarte avînd rolul de a proteja
individul de experimentarea
situațiilor thanatogene.
Avînd de obicei cauze psihogene, acest tip de fobie necesită intervenții
psihoterapeutice, pentru normalizarea și reglarea vieții persoanei
afectate, prezentul cabinet de psihologie putind deveni cadrul
terapeutic în care persoanele pot învața în siguranță cum să înfrunte și
să vindece teama nejustificată de moarte, consultind un psiholog
clinician sau un psihoterapeut.
CONCEPTE
 Izolarea este caracteristica stării în care individul, faţă în
faţă cu ideea morţii, este incapabil de relaţii, căci ele ar
presupune o atitudine faţă de moarte, atitudine pe care el
nu o are încă constituită. Depresia este starea ce se
instalează în urma epuizării soluţiilor şi acţiunilor. În
momentul în care nu mai sunt opţiuni, depresia poate
invada individul care încetează să mai lupte şi se lasă
cuprins de disperare. Acceptarea este faza în care
individul, deşi ştie că nu mai este ceva anume de făcut
pentru a împiedica moartea, se poate bucura de
momentele de viaţă pe care încă le trăieşte.
IDEI DESPRE MOARTE
 Erikson arată că întreaga
perioadă de bătrâneţe este
caracterizată de criza generată
de pendularea între integritate
şi disperare în confruntarea cu
ideea morţii. Această ultimă
criză poate fi surmontată în
funcţie de capacitatea
individului de a face faţă ideii
de a nu mai fi, de a muri.
 Confruntarea cu ideea morţii
este dificilă nu numai pentru
persoanele care sunt în
perioada bătrâneţii sau care au
o maladie incurabilă, problema
morţii este dificilă mai ales
pentru cei ce rămân în urma
persoanei decedate. Moartea,
ca fapt social, confruntă
indivizii de toate vârstele cu
existenţa ei implacabilă. În
toate comunităţile, moartea
unuia dintre membri este un
eveniment care solicită
recunoaştere socială.
IDEI DESPRE MOARTE
 Moartea individului este trăită de cei ce supravieţuiesc şi
descrie o dublă sarcină: exigenţe ce solicită comemorarea
şi omagiul, ambele având rolul de a face trecerea mai
suportabilă pentru cei rămaşi în viaţă.
 Doliul este modalitatea de a face faţă ideii morţii; este o
manieră de răspuns a comunităţilor umane pentru a
integra experienţa şi a o socializa în propriul mod de
existenţă. De asemenea, antropologii, dar şi
psihoterapeuţii arată că doliul este maniera de reflecţie la
propria poziţie în univers şi faţă de moarte, este ceea ce-i
unifică pe oameni între ei, dar şi cu generaţiile
anterioare, precum şi în interiorul lor, construind sensul
unităţii între viaţă şi moarte
SUPORT PENTRU VÂRSTNICI

 Dincolo de învăţăminte, expresia „cine nu are bătrâni să-

şi cumpere?” ar putea scoate în evidenţă şi nevoia
persoanelor de vârsta a treia de a fi ajutate. Psihologii
susţin faptul că mulţi dintre vârstnici, odată ce resimt
efectele bătrâneţii, se simt singuri şi neputincioşi. Tocmai
de aceea ei au nevoie de atenţie şi ar fi ideal să le-o
putem oferi, atunci când o solicită.

„Pentru foarte mulţi dintre vârstnici bătrâneţea reprezintă

un moment de cumpănă. Se simt singuri, inutili şi au
nevoie de atenţie. Cu această problemă se confruntă cel
mai des persoanele care înainte de îmbătrânire se
bucurau de o poziţie socială foarte bună. Pentru a-i ajuta
este necesar să le oferim atenţie.
Batranetea poate fi privita ca varsta
intelepciunii, dar si ca perioada
premergatoare mortii, cand se face
bilantul a ceea ce omul a realizat sau nu,
o perioada de toleranta si de impacare cu
lumea, dar si de tristete, de neputinta,
cand timpul este un dusman al
idealurilor si al planurilor inca
nerealizate. Batranetea este
considerata si „varsta de aur“.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!!!!