Seminar 6

Repere pentru un design de

cercetare cantitativă

Tutorial de cercetare
pentru lucrarea de licenţă
Semestrul II, anul III, 2017-2018
 Seminar 6
• Designul cercetării proiectate  Proiect de
cercetare (Tema 2)
• Designul cercetării realizate  trebuie descris
în Partea de cercetare a lucrării de licență.
Cititorul poate astfel să înțeleagă și să
evalueze modalitățile prin care au fost
obținute datele prezentate/rezultatele
cercetării.
„Trebuie înregistrată şi prezentată orice etapă
din procesul de generare a datelor” (King,
Keohane & Verba, 2000, p.?)
Cercetarea cantitativă:

• cantități, numere;
• generarea unor modele/tipare statistice prin care se explică
relația dintre anumite variabile (ex. anumite probleme de
sănătate mentală și excluziune socială);
• se formulează ipoteze despre relația dintre variabile.
Ipotezele sunt testate statistic și atunci când se observă
corelații mari între cele două ipoteza devine predictivă.
• se lucrează cu instrumente foarte structurate de colectare și
analiză a datelor (chestionare, anchete, interviuri, observații,
analiza de conținut/de text, adunarea de date statistice);
• accent foarte mare pe metoda de eșantionare, astfel încât
rezultatele să fie generalizabile;
• seturi mari de respondenți pentru ca rezultatele să fie
statistic semnificative;
• codăm numeric, producem categorii statistice.
 Etapele proiectării unei cercetări prin chestionar (a unei anchete):

1. Stabilirea scopului, ipotezelor și obiectivelor

cercetării
2. Dezvoltarea instrumentelor de cercetare
3. Stabilirea populației cercetării și a loturilor
de subiecți investigate
4. Colectarea datelor
5. Analiza datelor
6. Aspecte deontologice
 1. Stabilirea scopului, ipotezelor și obiectivelor cercetării

• Scopul – Lucrarea își propune identificarea,

explicarea, descrierea, aprofundarea, înțelegerea,
explorarea etc.
• Ipoteza este o propoziție care statuează relația
dintre două sau mai multe variabile și care
prezice un anumit rezultat.
Trebuie să poată fi testată.
Sursa de inspirație pentru stabilirea unei ipoteze:
teoria (cunoașterea existentă deja), o idee care ne
vine citind literatura de specialitate și/sau din
experiență, din ceea ce observăm în realitate.
• Stabilirea obiectivelor cercetării /Operaționalizarea
– transformarea variabilei (care este un concept
abstract) în indicatori (în unități de măsură
cuantificabile)
Obiectivele trebuie să fie operaționale: calcularea,
identificarea, măsurarea, descrierea etc.
Criterii de care trebuie ținut cont în procesul de
operaționalizare a variabilelor: validitatea (măsurăm
ceea ce credem că măsurăm) și
fiabilitatea/fidelitatea.
Explicăm și justificăm dimensiunile fiecărei ipoteze,
variabilele independente și dependente.
Sursa: Mihai Iovu
 2. Dezvoltarea instrumentelor de cercetare

Instrumente de lucru în cercetarea cantitativă:

• Interviurile structurate sau standardizate –
colectează date cuantificabile
• Chestionarele
• Analiza de conținut (când se lucrează de
exemplu cu articole din ziare sau analizăm un
număr mare de dosare ale unor beneficiari -
dosare de probațiune etc.)
Chestionarul:

Când folosim chestionarele?

Avantajele și dezavantajele folosirii
chestionarelor
Cum va arăta?
Ce întrebări vom pune? - Întrebări închise și
deschise
Alegerea întrebărilor: folosiți două categorii – ce
e important să știu & ce ar fi interesant/drăguț de
aflat.
Câte întrebări? Atâtea câte sunt necesare și cât
mai puține posibil.
Chestionarul: Cum să fie întrebările?
- Întrebările să fie clare, să nu conțină ambiguități sau formulări vagi.
- Nu întrebăm despre două aspecte diferite în aceeași întrebare: Ați fost
mulțumiți de cursuri și de practică în acest an?
- Sunt de preferat întrebările care vizează experiența directă a respondenților.
- Sunt de evitat întrebările generale care invită la speculații și generalizări.
- Folosirea cu prudență a întrebărilor care fac apel la memorie sau cer
respondentului să se documenteze (să caute în dosare, să sape în arhivă etc.).
- Întrebările repetitive (întreb același lucru în forme diferite) pot descumpăni
respondentul.
- Evitarea întrebărilor insinuante.
- Evitarea abrevierilor și a jargonului.
- Evitarea întrebărilor de tip „De ce?” (respondenții oferă raționalizări post-
factum care nu reflectă procesul real de luare a deciziilor).
- Evitarea întrebărilor negative.
- Varianta de răspuns „nu știu” problematică mai ales în cazul întrebărilor
referitoare la atitudini, dar neincluderea ei forțează respondentul să aleagă o
variantă cu care nu este neapărat de acord.
Chestionarul: Ordinea întrebărilor
 trecerea de la o secțiune la alta a chestionarului ar
trebui să urmeze un fir logic;
 de la aspectele foarte familiare respondenților la
cele mai puțin familiare;
 întâi întrebările obiective și apoi cele mai
subiective (se câștigă treptat încrederea/
cooperarea participanților);
 întrebările mai sensibile nu se pun nici la început,
nici la sfârșit de tot (când participanții obosesc);
 pot fi lăsate la sfârșit întrebările care nu pun
probleme (de tipul vârstă, gen etc.), când
participanții sunt deja obosiți.
Chestionarul: Formatul răspunsurilor

Orice formă am alege, trebuie să includem

instrucțiuni clare de completare.
Să existe o oarecare varietate în formele alese
pentru a nu deveni plictisitor.
Este important să gândim de la început cum
intenționăm să analizăm datele culese, ce
procedee statistice vom folosi pentru analiză.
Preluarea din literatură a unui chestionar este
posibilă folosind citarea corespunzătoare.
Chestionarul: Formatul răspunsurilor
 Răspunsuri specifice clare. Ex. Experiența de lucru exprimată în ani.
 Răspunsuri ca listă de categorii din care respondentul trebuie să
selecteze. Ex. Bifează experiența între 0 – 2 ani; între 2-3 ani; peste 3
ani etc.
 Răspunsuri dihotomice. Ex. Întrebările Da/Nu; M/F
 Răspunsuri pe scala Likert – o scală între două extreme în 5 (uneori 7
puncte). Acord/dezacord față de o anumită afirmație.
 Scală semantică diferențială: o scală numerică la ale cărei extreme se
află două adjective. Scala măsoară atitudinea respondentului față de
ceva (muncă etc.)
Ex. plictisitor : : : : : interesant

 Scale grafice (mai ales când respondenții sunt copii)

 Scale la care valorile adunate să dea o sumă fixă. Ex. Un cerc pe care
respondentul trebuie să îl împartă în secțiuni care reprezintă
valoarea/importanța anumitor elemente
3. Stabilirea populației cercetării și a loturilor de subiecți investigate

Populația este mulțimea totală de elemente (de persoane/

instituții/ evenimente/ articole de ziar/ familii/ cupluri/
comunități etc.), iar eșantionul e o submulțime.
Eșantionarea – procesul de selectare a participanților la
cercetare din grupul total posibil, din populație.
În funcție de metoda de eșantionare folosită putem stabili de
la început dacă vom putea construi inferențe sau nu din datele
colectate (i.e. dacă rezultatele analizei pot fi generalizate
pentru întreaga populație).
Etapele procesului de eșantionare:

1. Definim populația 
2. Hotărâm dacă studiem întreaga populație sau un
eșantion 
3. Construim sau obținem registrul populației pe
care o studiem (cadrul de eșantionare) 
4. Alegem între cele două tipuri de eșantionare:
probabilistică sau ne-probabilistică. 
5. Alegem metoda de eșantionare 
6. Hotărâm dimensiunea eșantionului
Etapele procesului de eșantionare:
1. Definim populația 
Trebuie să definim ce constituie un element al populației, ce includem
și ce excludem din populație și ce constituie unitate a eșantionului.
• Ex. familia = părinți și copiii dependenți. Includem și copiii adulți?
Includem și alți membri ai familiei extinse care locuiesc în aceeași
gospodărie?
• Ex. Studiem adulții. De la ce vârstă considerăm că un tânăr este
adult? 18? 19? 21 de ani?
• Ex. Studiem populația turcă din România. Îi includem doar pe cei
aparținând minorității naționale turce (cei ale căror familii sunt de
cel puțin 100 de ani în România) sau și pe oamenii de faceri sau
studenții veniți în România, cetățeni turci?

Situații în care elementele populației diferă de unitățile eșantionului.

Ex. ne interesează preșcolarii, dar părinții vor fi unitățile eșantionului
pentru că ei vor răspunde la întrebări.
Etapele procesului de eșantionare:
2. Hotărâm dacă studiem întreaga populație
sau un eșantion 
Etapele procesului de eșantionare:
3. Construim cadrul de eșantionare 
• Avem de-a face cu o eroare sistematică de eșantionare atunci când
o anumită categorie de elemente nu este inclusă în cadrul
populației studiate. Deci eșantionul nu va fi reprezentativ pentru
întreaga populație.
Ex. Raportăm rezultatele la BAC – se referă la elevii înscriși la BAC, nu la
întreaga populație școlară care a absolvit ultimul an de liceu.
• Evaluăm cadrul de eșantionare. Este actual? Îl verificăm prin
comparație cu alte surse.
• Dificultăți în construirea cadrului de eșantionare.
Ex.: construirea bazei de date cu mediatorii sanitari pentru
comunitățile de romi
• Un cadru de eșantionare corupt/incomplet va duce la probleme de
reprezentativitate a eșantionului.
Ex. generez aleatoriu unitățile eșantionului de ONG-uri doar dintre cele
care au site pe internet. Deja am exclus o categorie importantă din
populația studiată.
Etapele procesului de eșantionare:
4. Alegem între cele două tipuri de eșantionare:
probabilistică sau ne-probabilistică 
Eșantionare probabilistică prin alegeri aleatorii.
Se folosesc tehnici matematice bazate pe teoria
probabilității pentru a genera participanții care
sunt reprezentativi pentru întreaga populație.
Eșantionarea ne-probabilistică (specifică
cercetării calitative) nu permite generalizări.
Alegerea trebuie justificată din perspectiva
întrebării de cercetare.
Etapele procesului de eșantionare:
5. Alegem metoda de eșantionare 
Eșantionare probabilistică
a. Eșantionarea aleatorie simplă (posibilă dacă avem o
listă cu toată populația dar care să nu fie structurată în vreun fel)
https://www.randomizer.org/
b. Eșantionarea sistematică – în eșantionarea aleatorie
se introduce o regulă.
Ex. Fiecare a patra casă/ fiecare al 10-lea caz.
Etapele procesului de eșantionare:
5. Alegem metoda de eșantionare 
Eșantionare probabilistică
c. Eșantionarea stratificată aleatorie –
Când sunt anumiți factori asupra cărora vrem să ne concentrăm în
cercetare, ne asigurăm că eșantionul este reprezentativ pentru distribuția lor
la nivelul întregii populații studiate.
Situații când ne așteptăm ca factorul care ne interesează să fie
reprezentat diferite în subgrupurile populației și e posibil ca subgrupurile să
fie omise sau subreprezentate prin eșantionarea aleatorie.
Straturile sunt categoriile de variabile pe care le considerăm
importante pe baza cunoașterii existente deja. (eșantioane pe gen/nivel de
studii etc. proporționate) (Ex. performanța școlară a copiilor de altă etnie
decât cea națională. Prima limbă dobândită în familie poate fi o variabilă
importantă)
Stabilim numărul de respondenți de care avem nevoie din fiecare
categorie/strat, după care pentru fiecare categorie folosim o metodă
aleatorie de eșantionare (simplă sau sistematică) a participanților.
Etapele procesului de eșantionare:
5. Alegem metoda de eșantionare 
Eșantionare probabilistică
d. Eșantionarea de tip cluster (i.e. prin grupare) în mai multe
etape
Dacă întreaga populație e forte numeroasă și risipită pe o arie
geografică mare, alegem aleatoriu unități geografice, instituții etc.,
după care, în interiorul lor facem o nouă alegere aleatorie.
Ex. încercăm să construim un eșantion pe populația de elevi din
învățământul obligatoriu. Alegem întâi aleatoriu județele, apoi alegem
aleatoriu unitățile școlare și în cele din urmă alegem aleatoriu clasele
de elevi.
Cu cât sunt mai multe etape, cu atât cresc șansele de face erori de
eșantionare.
Eșantionarea de tip cluster e combinată cu eșantionarea stratificată.
Etapele procesului de eșantionare:
5. Alegem metoda de eșantionare 
Eșantionare neprobabilistică
• Eșantionare prin folosirea elementelor la
îndemână (convenience sampling) – acces
ușor
• Eșantionare de tipul bulgărelui de zăpadă
• Eșantionare cu scop - dictată de întrebarea de
cercetare
Etapele procesului de eșantionare:
6. Dimensiunea eșantionului 
Depinde dacă am ales o metodă probabilistică sau nu.
În eșantionarea neprobabilistică luăm în calcul considerente
de ordin conceptual mai degrabă decât statistic.
Dacă ne interesează de exemplu elevii unei clase, în
eșantionarea „de conveniență”, includem în cercetare toți
elevii.
Dacă este o eșantionare cu scop (purposive sampling),
cercetătorul construiește eșantionul în funcție de variația unor
factori pe care îi consideră importanți (expertiză, atitudini,
experiență etc.)
În cazul eșantionării neprobabilistice, pentru că alegerea
unităților nu s-a făcut aleatoriu, mărirea eșantionului nu duce
nicidecum la un rezultat reprezentativ, nu mai mult decât dacă
s-ar fi lucrat pe un eșantion redus.
Etapele procesului de eșantionare:
6. Dimensiunea eșantionului
În cazul eșantionării probabilistice, un eșantion mai mare se
poate spune că duce la rezultate generalizabile într-o măsură
mai mare decât un eșantion mai mic.
Dimensiunea eșantionului reprezintă un compromis, un
echilibru între ceea ce e de dorit și ceea ce e posibil în
realitate.
Dimensiunea eșantioanelor probabilistice se stabilește în
funcție de
• Cât de precise se doresc a fi rezultatele
• Diversitatea populației în funcție de anumite variabile-cheie
• Cum intenționăm să analizăm datele
• Rata de non-răspunsuri estimată
(Krysik & Finn, 2010, pp. 179-184)
Bibliografie orientativă:

D'Cruz, H. & Jones, M. (2004). Social Work Research.

Ethical and Political Contexts. London: Sage
Publications.

King, G., Keohane, R. & Verba, S. (2000). Fundamentele

cercetării sociale. Iași: Polirom.

Krysik, J.L. & Finn, J. (2010). Research for Effective

Social Work Practice. (ediția a doua). New York și
Londra: Routledge.

Whittaker, A. (2009). Research skills for social work.

Exeter: Learning Matters Ltd.