Sistemele media: Fixarea agendei (agenda setting) şi Framing

Concepţii cu privire la media=>

demersuri distincte
A: Liberal pluralist : media- ‘piaţă
a ideilor’ (Ginsberg 1986). = Media
‘câinele de pază al democraţiei’
B: Critica marxistă a sistemelor
politice : natura societăţilor bazate
pe clase + legile şi politicile adoptate
=> menţinerea dominaţiei clasei
dominante şi a exploatării
Opinia publică & Mass
media ORGANIZAŢII POLITICE
Partide politice
Organizaţii publice (sindicate, grupuri de consumatori, corporaţii)
Grupuri de presiune
Organizaţii teroriste
Guverns

Mass Media

PUBLICUL

Source : Brian McNair, 2oo3

Pippa Norris and Sina Odugbemi, Evaluating Media Performance,2010
Manufacturing Consent The Political Economy of
the Mass Media, 1988
Tema : O critică instituţională a performanţei media (comportamentul
media)

Cum funcţionează Modelul propagandei?

5 filtre
• Dimensiunea şi structura de proprietate ale media (orientate spre
profit) => limitarea subiectelor care vor fi tratate (proprietarii-
elite)=corporaţii
• Publicitatea =principala sursă de venit : Valori ale publicităţii la nivelul
producerii de ştiri
• Fundamentarea ştirilor pe PR-ul guvernamental sau al intereselor de
grup (menţinerea fluxului informaţional)
• Critica acerbă ca o manieră de a asigura controlul social: instituţiile
întăresc disciplina
• Ideologie care să corespundă intereselor elitelor (anticomunism,
capitalism)

Cum poate fi analizat modelul propagandei?

• Exemple perechi de evenimente istorice din aceeasi perioadă de timp
• Explorarea marginilor opiniilor permise spre a fi exprimate cu privire la
anumite subiecte (mainstream vs opinii marginale)
 Principalele critici ale Modelului de Propagandă
propus de Chomsky&Herman
1. Teoria consipiraţiei, diminuează rolul elitelor plurale şi faptul că
mass media implică un proces de producţie =construcţii sociale,
produse negociate

2. Caracterul idiosincratic: modelul nu este universal aplicabil în

toate sistemele media in ciuda pretenţiilor sale

3. Excesul structuralist: ignorarea celor care lucrează în sistemul

de propagandă şi ignorarea unei analize în profunzime a
sistemului de producţie al media.Dependenţa de sursă nu implică
în mod necesar şi conformismul comportamental

4. Aspecte metodologice. Este dificil de estimat care este ponderea

diverselor filtre şi importanţa acestora

5. Este ignorată distincţia dintre agenda naţională şi locală

(accesibilă) şi agenda internaţională

6. Ignoră parte a literaturii cu privire la agenda setting şi framing

Referinţe critice la modelul
Chomsky-Herman
• Barsky, Robert 2006. ‘Anarchism, the Chomsky Effect and the Descent from the
Ivory Tower.’ Critical Studies in Media Communication, 23(5): 446–52
• Entman, Robert 1990b. ‘Dissent on Manufacturing Consent: A Reply by Robert
Entman.’ Journal of Communication, 40(Summer): 190–2.
• Klaehn, Jeffery 2003b. ‘Debate: Model Construction and Various Other
Epistemological Concerns – A Reply to John Corner’s Commentary on the Propaganda
Model.’ European Journal of Communication 18(3): 377–83.
• Klaehn, Jeffery 2002. ‘A Critical Review and Assessment of Herman and
Chomsky’s ‘Propaganda Model.’ European Journal of Communication 17(2): 147–82.
• Lang, Kurt and Gladis Engel Lang 2004. ‘Noam Chomsky and the Manufacture of
Consent for American Foreign Policy.’ Political Communication 21: 93–101.
• Mullen, Andrew and Jeffery Klaehn 2010. ‘The Herman–Chomsky Propaganda Model:
A Critical Approach to Analysing Mass Media Behaviour.’, Sociology Compass 4/4:
215–229
• Salmon, Charles 1989. ‘Review of Manufacturing Consent by Herman and Chomsky.’
Journalism Quarterly 66(Summer):494–5.
Evaluarea Performanţei
Mass Media:

“Câinele de pază al democraţiei

sau un instrument pentru a
configura opinia publică?
 Funcţiile clasice ale Mass Media
(Recapitulare)
Brian McNair, An Introduction to Political Communication (3rd edition), London: Routledge, 2003
5 funcţii ale media:
1. De a informa cetăţenii = supraveghere şi monitoring
2. Educa = sensul şi semnificaţia faptelor
3. Furniza platforme pentru discursul politic public = expresie a nemulţumirii =noţiunea consensului
democratic
4. Publicitarea instituţiilor guvernamentale şi politice = câine de pază al democraţiei = jurnalism
5. Canalizarea acţiunilor de advocacy a punctelor de vedere politice –susţinerea activă a unui partid
// dimensiunea persuasivă a media

David Boorstin, The Image: A Guide to Pseudo-Events in America, 1961

• Fabricarea consensului = forţă dominantă la nivelul societăţii
• Pseudo-eveniment = specularea cu privire la fapte = fapte nereale, evenimente create
şi imaginate, veşti sintetice

• 4 caracteristici: Nu sunt spontane, Planificate în principal (nu întotdeauna în mod

exclusiv) în scopul de a fi redate şi reproduse în media, Dezvoltând o relaţie ambiguă
pentru a evidenţia realitatea unei situaţii , Având drept scop să devină profeţii
autorealizate

Astăzi etapa postpseudoevents :W. Lance Bennett, Beyond Pseudoevents: Election

News as Reality TV, American Behavioral Scientist, American Behavioral Scientist
2005; 49; 364
 Responsabilităţile media= o măsură a
performanţei presei
Raportul de la sfârşitul anilor 1940 Hutchins Commission, in Statele Unite “A
Free and Responsible Press”
De a furniza “ o redare corectă, cuprinzătoare şi inteligentă a
evenimentelor zilnice într-un context care le furnizează un sens”, un
angajament garantat parţial de redarea obiectivă a ştirilor;
“un forum unde se schimbă comentarii şi critici,” însemnând că ziarele ar
trebui să fie transmităţori ai discuţiilor publice, cel puţin în sensul limitat
de a ilustra opinii contrare;
Proiectarea “ unei imagini reprezentative a grupurile care formează
societatea”;
“Prezentarea şi clarificarea scopurilor şi valorilor societăţii”;
Furnizarea unui “acces nelimitat la descoperirile momentului”, respectând
astfel dreptul publicului la informare
3 sarcini sunt centrale în îndeplinirea rolului politic al media: furnizarea de
informaţii, iluminarea publicului astfel încât să fie capabil de auto-
guvernare, să servească drept câine de bază la adresa guvernului
 1. Serviciul Public de Radio şi
televiziune – televiziunea si radio-ul de
stat – care domină în mod direct şi
televiziunea şi radiourile comerciale,
consecinţa inexorabilă a forţelor pieţii
2. Principii
3. Conţinutul programelor
4. Structură şi autonomie

“In orice comunitate locală, la nivel de stat sau naţional, concentrarea

structurii de proprietate media creează posibilitatea ca un decident
individual să exercite o putere enormă, inegală şi prin urmare
nedemocratică, în mare măsură neverificată şi potenţial
iresponsabilă...Diversificarea cât mai extinsă a structurii de proprietate
reduce riscul de abuz al puterii comunicative, în alegerea şi controlul
guvernului. Dispersia structurii de proprietate media are rol de proces
constituţional independent de orice dependenţă pe care media o produce şi
o distribuie zilnic.” (C. Edwin BAKER, Media Concentration and Democracy,
Cambridge University Press, 2007, p.16)
 Controlul media şi legislaţia
PRINCIPII
Universalism = Televiziunea si radioul public trebuie să fie accesibil fiecărui cetăţean al
unei ţări. Asigurarea faptului că fiecare poate înţelege şi să urmărească
programele propuse.
Diversitatea = În privinţa tipurilor de programe oferite, audienţele vizate şi subiectele
discutate
Independenţa = libertatea de a difuza vs presiuni comerciale sau influenţe politice
Caracter distinct = inovativă, de a crea noi genuri şi de a atrage noi alte reţele de
difuzare.
Conţinuturile programelor. Problema calităţii în televiziunea şi radioul public
Informarea corectă şi lămuritoare
Interesul general şi programe puse în slujba cetăţeanului
Programs that Leave Their Mark
Producţii interne
Conţinut naţional-care să vizeze problematici interesante pentru toţi cetăţenii
Reglementarea conţinului televiziunilor private: Germania 1991 Curtea
Constituţională (North Rhine-Westphalia) . Guvernul a creat o listă de valori
care trebuie să fie onorate de către difuzorii privaţi
Independenţa: Dimensiunea finanţării

Existenţa unei legături puternice între nivelurile de finanţare şi abilitatea

de a menţine o audienţă suficientă şi de a menţine influenţa asupra
pieţii.

Care este finanţarea ideală ?:

(a) multianuală = garantată pe mai mulţi ani, astfel încât oamenii politici să nu
poată interveni;
(b) Suficientă pentru a conduce la indeplinirea activităţile multiple pe care difuzorul
public trebuie să le îndeplinească;
(c) Permite anumite mecanisme care să verifice responsabilitatea în cheltuirea
banilor.

Sursele standard de finanţare: taxa de licenţă, fonduri de la bugetul de stat,

publicitate şi contribuţii voluntare ale contribuabililor (donaţii –caritate, sau
spectatori-ascultători )

1993 anchetă cu privire la finanţarea difuzorilor realizat de McKinsey&Co:

• Dependenţa de veniturile rezultate din publicitate => poate genera un

conflict de interese care impiedică postul să realizeze vocaţia de serviciu
public;
• Donaţii => nu generează o finanţare suficientă pentru a susţine un post
mare;
• Finanţare directă specificată în bugetul anual tendinţă de descreştere,
depinde de veniturile colectate la bugetul de stat, diminuarea finanţării,
mai ales în anii 80 a condus la descreşterea calităţii programelor;
• Taxe-licenţe, variază de la ţară la ţară, cele mai mici dezavantaje.
„Forma de proprietate pe care Grecia a dorit să o restricţioneze în mod înţelept
permite trusturilor să-şi urmărească interesele economice sacrificând în schimb
integritatea operaţiunilor sale media. Chiar şi trusturile media în forma lor pură sunt
supuse unei astfel de vulnerabilităţi. Companiile media îşi vând în general
produsele media pretinzând că reprezintă judecăţile unei prese independente şi
creative - către public, vânzând în acelaşi timp publicul celor care fac publicitate.
Acest lucru poate să nu fie adevărat pentru un număr limitat de forme media, dar
astăzi plasarea de produse a invadat într-o mare măsură filmele şi îşi construieşte
drumul către cărţi. Amestecul dintre public şi cei care fac publicitate crează o
vulnerabilitate cu privire la presiunile ce pot conduce la coruperea conţinutului din
partea celor din urmă, o problemă constantă....A fi un trust media exacerbează
această problemă. O entitate externă sau un grup, fie un guvern care oferă licenţe sau
o corporaţie de publicitate sunt adeseori capabili să impună o presiune pe un element
al trustului media pentru a obţine rezultatul dorit sau pentru a pedepsi o a treia parte.
Preşedintele Nixon, dorind să se răzbune împotriva Washington Post pentru
dezvăluirea cu privire la subiectul Watergate a îngreunat obţinerea de către Post
a reînnoirii licenţelor de difuzare. Cel mai mare pericol este însă că această
vulnerabilitate va influenţa, adeseori la nivel subconştient, deciziile iniţiale ale
jurnaliştilor - o formă de autocenzură.” (C. Edwin BAKER, Media Concentration and
Democracy, Cambridge University Press, 2007, p.38)
Structură şi Autonomie
Organizarea posturilor publice

De diferenţiat – structura administrativă între două niveluri de management :

activităţile de zi cu zi pe de o parte, şi politicile generale pe termen lung,
pe de altă parte Consiliul administraţie este de obicei responsabil pentru
politicile generale (aprobă bugetul şi politicile difuzorului public şi îşi
numeşte personalul executiv al acestora-directorii).
Directorul executiv este responsabil pentru managementul zilnic atunci când
este vorba despre resursele umane şi materiale sau deciziile legate de
programe.

Pentru a evita interferenţa politică în funcţionarea zilnică a difuzorilor publici,

directorul este responsabil în faţa Consiliului administaţie. Acesta din
urmă prezintă activităţile generale autorităţilor politice.

Responsabilitatea
Asigurarea conţinutul şi caracterul serviciilor difuzate astfel încât să reflecte
nevoile şi dorinţele publicului
Să asigure că posturile publice îndeplinesc un important rol politic şi social
Să asigure că există mijloace pentru o alocare judicioasă şi mecanismele de a
răspunde la plângerile publicului
 RESPONSABILITATEA vs INTERFERENTA
POLITICA
Scopul este transparentizarea relaţiei dintre difuzorii publici şi guvern şi
descurajarea oricărei încercări a guvernului de a interveni. În teorie postul
public trebuie să fie responsabil în faţa Parlamentului, nu în faţa
executivului şi să elaboreze rapoate la intervale regulate, în general
anual.

Multe ţări au de asemenea un organism responsabil pentru reglarea şi

supravegherea activităţilor de difuzare. Acestea au un mandat acordat de
către legislativ pentru a conduce şi a supraveghea toate componentele
difuzării şi sistemului de telecomunicaţii, acest organism poate să fie un alt
buffer între guvern şi difuzorul public.

(Ex: Canada = organismul regulator eliberează licenţe şi comentează maniera în

care postul public îşi îndeplineşte obiectivele; The Canadian Broadcasting
Corporation (CBC) a creat organismul ombudsmanului. Cetăţenii pot prin
urmare să-şi facă cunoscute punctele de vedere la nivelul ombusmanului şi să
facă auzite criticile lor. In Franţa Conseil supérieur de l ’ audiovisuel
evaluează la nivelul raportului său anual cum reţelele publice şi-au îndeplinit
obligaţiile care le revin prin lege.
 De ce şi Cum? Corpurile regulatoare ale media
Curtea Constituţională germană a enunţat trei motive care pot justifica tratamentul
special al difuzorilor. Acestea sunt:
(1)Caracterul potenţial periculos al puterii şi influenţei transmisiei;
(2)Lipsa frecvenţelor;
(3)Lipsa resurselor economice.

În scopul monitorizării al exigenţelor difuzorilor publici, legile au oferit două organe

interne :
Consiliul de Difuzare (Rundfunkrat) = pentru a asigura pluralismul şi monitorizarea
independenţei şi diversităţii programelor
Consiliul Administrativ (Verwaltungsrat) = pentru a asigura că administrarea şi
finanţarea managementului în acord cu legislaţia.

• Mai precis Curtea a statuat:

“O dată cu dezvoltarea tehnologiei televiziunii, difuzorii au devenit unul dintre cele mai puternice
mijloace de comunicare, precum şi unul dintre cele mai importante mass media. Din pricina
întinderii potenţialului şi efectului său, şi ca urmare a pericolului de a fi prost instrumentat în
scopul de a exercita o influenţă unidirecţională asupra publicului, difuzorul nu poate fi lăsat la
îndemână a jucătorilor liberi.”

“Liberatetea de difuzare este în principal libertatea…în serviciul libertăţii formării opiniei. In

condiţiile comunicării moderne de masă, libertatea de difuzare constituie un supliment necesar
şi sporirea libertăţii formării de opinie, libertatea de difuzare serveşte obiectivului de a
garanta formarea opiniei libere şi cuprinzătoare prin difuzare. Ca şi serviciu ce sprijină
libertatea, libertatea de difuzare este garantată nu doar pentru a proteja interesul difuzorilor,
ci mai ales pentru formarea opiniei individuale şi publice. Legislativul este, prin urmare, sub
constrângerea de a structura sistemul public de radio şi televiziune publică într-o astfel de
manieră încât să garanteze că scopul acesteia este atins.”
 Ex. Ziare şi politici editoriale

TARA STANGA DREAPTA

1 UK Tribune (saptamanal) Daily Telegraph
Morning Star (comunist)
The Guardian
2 France Le Monde Le Figaro
La Liberation
L’Humanite
3 Spain El Pais El Mundo
La Razon
ABC
4 Italy Il Manifesto (Comunist) Il Giornale
La Repubblica

5 Belgium Le Soir La Libre Belgique

6 USA Situaţie mai complicată de ex: Washington Post l-a susţinut pe
Obama pe perioada campaniei electorale –fara a fi in mod
necesar un ziar al Partidului Democrat
Compoziţia comisiilor de monitoring a activităţii televiziunii :
GERMANIA
Comisia cuprinde 41 de membri
Femeile trebuie să fie în mod corect reprezentate. Membrii
sunt selecţionaţi conform legii şi sunt responsabili pentru
asigurarea reprezentării tuturor poziţiilor politice şi sociale.
Procesul de selecţie:
- 11 membri aleşi de către parlament
- 18 membri selectionaţi dintre următoarele organizaţii (un membru din
fiecare categorie). Protestanti, catolici, evrei, membri ai sindicatelor,
angajaţi ai statului, angajatori, muncitori necalificaţi şi fermieri,
profesionişti, membrii administraţiei oraşelor şi regiunilor, persoane
active în opere de binefacere, atleţi, consumatori,ecologişti, tineri,
organizaţii tradiţionale şi folclorice, persoanele cu disabilităţi,
grupuri feministe, rezidenţi străini
- 11 membri selecţionaţi din domeniile publicisticii, culturii, artei şi
ştiinţelor după cum urmează : un scriitor care este membru al
sindicatului unei edituri sau ziar, un membru al sindicatului difuzorilor
de film sau a organizaţiei actorilor de teatru, un muzician, un
jurnalist, un antreprenor de film, un sculptor, o persoana care
lucrează în învăţământul superior, un manager educaţional, un editor
de ziar, un membru al Societăţii Germane pentru Pedagogia Media şi
Cultura Comunicării, cineva activ în acest sector la nivel local sau
central.
Marea BRITANIE

Trei organizaţii au avut un rol central în guvernanţa televiziunii britanice.

1. Responsabilitatea guvernului pentru difuzare ţine de Departamentul Moştenirii Naţionale

care numeşte membrii tuturor organismelor regulatoare, supraveghează politica de
dezvoltare (uneori laolaltă cu Ministerul Comerţului şi Industriei) şi iniţiază legislaţie şi
dezbateri în Parlament.

2. Consiliul celor 12 Guvernatori care are drept sarcină să conducă Corporaţia de Difuzare
Britanică cu respectarea interesului public (reglementarea BBC)

3. Orice post de televiziune care se finanţează pe baza publicităţii se află sub jurisdicţia
Comisiei Independente de Televiziune cuprinzând 12 membri numiţi de către guvern

Principalele obiective: franciza companiilor de televiziune comercială printr-un proces şi

urmărirea condiţiilor de atribuire a licenţelor

Guvernul propune măsuri radicale în White Paper: crearea “unui singur organism de
reglementare pentru comunicaţii şi industria media- un Oficiu de Comunicare OFCOM care va
acoperi telecomunicaţiile, televiziunea şi radio. Mandatul său va viza atât conţinutul cât şi
reţelele de comunicare. Va promova competiţia şi va gera frecvenţele.”

CANADA
Toate posturile de televiziune din Canada sunt declarate “serviciu public, esenţial pentru
menţinerea şi întărirea identităţii naţionale şi a suveranităţii culturale” ( Canadian
Broadcasting act, 1991, art.3)

Sistem unitar cuprinzand elemente publice, private şi ale comunităţii

Deţinute şi controlate de către canadieni (proprietatea străinilor este restricţionată la 20%
per difuzor)
• Supravegherea şi implementarea acestora de către o autoritate publică independentă pentru
regularizarea şi supravegherea sistemului de difuzare canadian, CRTC
CROATIA Law on Croatian Radio and Television (HRT), Zagreb, 26 February 2001

Consiliul HRT va reprezenta şi va proteja interesele televiziunii şi radio-ului public în ceea ce

priveşte producerea şi supravegherea canalelor

25 membri. Un membru pentru fiecare dintre următoarele :

Academia Croată de Ştiinţe şi Arte, Asociaţia Universităţilor, Societatea Centrală
Culturală şi de PUblicare Croată, Institutul de Emigraţie Croată, Uniunea Scriitorilor
Croaţi, Asociaţia Jurnaliştilor Croaţi, Comitetul Olimpic Croat, minorităţile naţionale
croate, Biserica catolică, alte comunităţi religioase, sindicate, asociaţii patronale,
asociaţii profesionale de filmografie, asociaţii profesionale teatru, asociaţii profesionale
arte frumoase, iniţiative civice şi ecologice, asociaţii de muzicologi, asociaţii ale
războiului pentru apărarea patriei, asociaţii de prizonieri, asociatii consumatori, asociatii
tarani.

Trei membri dintre demnitarii respectabili fără afiliere politică vor fi numiti de către Speaker-
ul Parlamentului Croat, cu avizul unui grup de lucru compentent al unui organ al Camerei
inferioare, al Primului ministru şi al Preşedintelui REpublicii : “Candidaţii din Consiliul
Audiovizualului Croat trebuie să fie demnitari respectabili care s-au făcut remarcaţi în viaţa
publică prin promovarea respectării principiilor democratice şi a statului de drept, crearea şi
întărirea celor mai înalte valori ale sistemului constituţional al Republicii Croaţia stabilit de
către Constituţia Republicii Croate, apărarea drepturilor omului şi libertăţilor, precum şi
apărarea libertăţii de exprimare.”

Trendul European. The European Union, the Council of Europe and Trends in Public Service Broadcasting

Difuzorii trebuie să furnizeze, prin programele lor, un punct de referinţă pentru toţi membrii
publicului şi un factor al coeziunii sociale şi integrarea tuturor indivizilor, grupurilor şi
comunităţilor; trebuie să furnizeze un formum pentru discutarea publică în care să fie
exprimate cele mai variate opinii şi poziţionări , şi trebuie să dezvolte programe pluraliste,
inovatoare şi variate care respectă standarde importante etice şi de calitate care nu trebuie
sacrificate, respectarea calităţii forţelor pieţii etc.
Dincolo de dimensiunea
structuralistă. Rolul sistemelor
media. Partea 1

AGENDA SETTING Şi FRAMING

Funcţiile media în democraţiile contemporane

Pippa Norris and Sina Odugbemi, The Public Sentinel,2010

Câine de pază = responsabilitatea de a apăra interesul public şi a de veghea

asupra responsabilizarea factorului politic => creşterea transparenţei şi
a eficienţei guvernării (checks and balances cu privire la liderii politici şi
cei privaţi)

Agenda setters(cei care fixează agenda) = responsabilitatea de a aduce în

conştiinţa publică problemele sociale majore =a. Chestiuni de interes
public; b. Informarea guvernanţilor cu privire la nevoile cetăţenilor;
c.informarea comunităţii internaţionale cu privire la problemele
dezvoltării.

Gatekeepers (Filtre de acces) = responsabilitatea de a reflecta şi de a

incorpora o pluralitate de puncte de vedere şi de a maximiza
diversitatea argumentelor pentru a îmbogăţi sfera publică (Aplicată
prima oară de către Casa Albă în 1950). Se referă la procesul de selecţie
fie la nivel micro – deciziile editoriale cu privire la titlurile de primă
pagină, imaginile şi subiectele tratate, sau la un nivel macro cu privire la
echilibrul opinilor exprimate, reprezentarea actorilor politici
 Setarea agendei şi problema temelor dominante
(issues sallience)

Premiza tare a teoriilor cu privire la setarea agendei (1 fază): Problemele expuse

de către media trebuie să sublinieze importanţa temelor expuse pentru publicul
larg şi pentru politicieni. Presa funcţionează ca un dispozitiv de alarmă în
momente de criză.

Demersul : Ce subiecte sunt tratate de către media? McCombs and Shaw (1972;
Shaw & McCombs, 1977)
Expunerea media = predictor al importanţei percepute cu privire la anumite teme la
nivelul opiniei publice = influenţa interacţiunii dintre mass media, decidenţi şi
public în vederea identificării temelor principale la un anumit moment (issue
salience)
Agenda setting= un tip de învăţare socială. Cetăţenii învaţă care este importanţa
relativă a diverselor subiecte la nivelul societăţii în funcţie de gradul de
prezentare al acestor teme în media
In ce măsură mass media determină sau co-determină agenda politică?
Agenda politică – depinde de specificul naţional
a. Teme simbolice = fără consecinţe la nivel practic =sensibile la expunerea media
b.Teme substanţiale = proces legislativ, alocări bugetare = cu cât e mai
substanţială agenda cu atât este mai puţin sensibilă expunerii media
Distincţie între chestiunile non vizibile =>efecte maximale de agenda setting

Importanţa obiectelor la nivelul relatărilor media =>transferul dinspre ştiri

către publicul larg (McCombs & Reynolds, 2002).
 Construcţia “imaginilor din mintea noastră”

Studiile de a doua generaţie cu privire la setarea agendei: Cum atenţia media

cu privire la anumite obiecte din ştiri poate fi relaţionată cu atitudinile
publicului vizând aceleaşi obiecte
Obiectul de analiză: Cum relatează presa anumite evenimente

Astăzi: influenţa importanţei acordate atributelor= attribute salience (ex

atributele liderilor politici portretizaţi la nivelul relatărilor presei coincid cu
atributele pe care votanţii le identifică atunci când sunt interogaţi cu privire la
anumiţi candidaţi)
Cum relatarea anumitor teme primează în individualizarea portretelor unor lideri
(Iyengar&Kinder, 1987). Cum sunt construite imaginile candidaţilor şi prioritizate
pentru publicul larg

Punctul de plecare: Obiectele din ştiri au diverse caracteristici care alcătuiesc

imaginea lor. Atenţia media asupra unora dintre acestea determină importanţa pe
care publicul o acordă acestor atribute (McCombs 1996)

Relaţia dintre importanţa acordată unor anumite subiecte de către media şi

percepţiile şi afectul votanţilor = o corespondenţă puternică între valenţa
expunerii media (pozitivă, neutră, negativă ) a atributelor candidatului (ideologie,
poziţionări, caracteristici biografice, calificărea sa, personalitate şi imagine) şi
valenţele atribuite de către votanţi. 2 mari efecte ale expunerii mediatice pot fi
identificate însă : dispersia = apariţia unor atitudini care nu este neutră, b.
Polarizarea atitudinilor – creşterea intensităţii poziţionării faţă de subiect, fie
într-o maniră pozitivă, fie negativă
 Priming şi construcţia agendei (agenda building)
Priming (efect al setării agendei): concentrarea atenţiei media asupra
chestiunilro politice furnizează criterii în evaluarea liderilor politici de către
opinia publică

McCombs and Reynolds (2002): efectul de bază al priming-ului= importanţa

acordată candidaţilor pe agenda media obligă cetăţenii să exprime opinii
conturate cu privire la aceştia
Priming cu privire la atribute- “ priveşte influenţa mass media cu privire la
competenţa evaluativă a publicului ….anumite atribute identificate de către presă
devin dimensiuni seminificative ale evaluării.” Kim et all (2002: 11–12)

Schimbarea atitudinilor vs Intensitatea atitudinilor a. Relaţia este mai puternică cu

privire la intensitatea atitudinilor decât la nivelul schimbării acestora b. Legătura
dintre importanţa acordată de către media şi atitudinile publice se face la nivelul
evaluativ

McCombs (2004) există 5 faze ale cercetării cu privire la setarea agendei-

corespund evoluţiei cronologice (a) efectele de bază ale setării agendei (b)
cercetarea cu privire la atribute şi efectele lor, (c) condiţiile contingente cu
privire la aplicarea teoriilor cu privire la agenda setting, (d) sursele construirii
agendei media= agenda building gândit ca “întregul proces al creării agendei
media-interacţiunea dintre jurnalişti şi specialiştii in PR ai partidelor în urmărire
scopului comun de relatare a campaniilor electorale =“ eforturile surselor de
informaţii de a crea, de a modifica agenda prin diminuarea costurilor-eforturilor
jurnaliştilor de a ajunge la informaţii” (e) consecinţele efectelor setării agendei
la nivelul presei şi al sistemului politic
 Framing şi construirea evenimentelor
politice

Setarea agendei priveşte în principal importanţa temelor dezbătute, framingul

vizează modul în care acestea sunt portretizate în media

Framing: Entman (1989, 1993, 2003), media au puterea de a selecta, de a

interpreta şi de a defini cadrele ştirilor (frames)

Prima definiţie: A cadra înseamnă a selecta anumite aspecte ale realităţii

percepute şi de a le acorda o mai mare importanţă la nivelul comunicării textului
astfel încât să promoveze o anumită definiţie a unei probleme, o interpretare
cauzală, o evaluare morală sau soluţie-recomandare pentru subiectul în cauză
Rolul iniţial : acela de a pune un anumit accent într-un tablou general (unghiul de
tratare al subiectului), determinarea agenţilor cauzali şi ai surselor acestora,
evaluarea acestora şi găsirea unor posibile soluţii

A doua definiţie 2003: Cadrarea presupune sublinierea unor faţete ale

evenimentelor sau temelor şi realizarea de conexiuni între acestea pentru a
promova o anumită interpretare, evaluare sau soluţie; Utilizarea anumitor
cuvinte şi imagini puternice la nivelul culturii politice, memorabile şi cu putere
emoţională

Consecinţele efectelor stabilirii agendei: depăşirea analizelor în termeni de

agendă . Studiul capacităţii publicităţii, a declaraţiilor de presă şi a
evenimentelor de a influenţa agenda media (ONGuri, grupuri de interes, elite
guvernamentale)
Proces care implică mai multe faze: (1) Construcţia

Framing
cadrajului Frame-building = factorii care influenţează
calităţile structurale ale cadrelor ştirilor (rolul jurnaliştilor) +
factori externi (elite) sau Grupuri de interes (2) Setarea
cadrelor Frame-setting= interacţiunea dintre cadrele media
şi cunoaşterea prealabilă şi predispoziţiile auditorului

Cum pot fi identificate cadrele?

Entman: ‘Prezenţa sau absenţa unor cuvinte cheie, fraze şoc, imagini stereotipice, surse de informaţii
sau propoziţii care susţin anumite raţionamente
Tankard (2001) 11 mecanisme de framing:( 1. titluri 2. subtitluri 3. fotografii, 4. instantanee 5. introuri,
6. selectarea surselor, 7. selectarea citatelor 8. citate eludate 9. loggo-uri, 10. statistici şi grafice
11.declaraţii finale şi concluzive).
Ex: Ştirile strategice din perioada electorală – portretizarea unui front de luptă ((1) formulări în termeni
de învingători vs perdanţi (2) limbaj de luptă, jocuri şi competiţie (3) implică critici, audienţe şi actori
centrali (4)se concentrează asupra stilului candidaţilor şi a percepţiei acestora (5) acordă importanţă
sondajelor şi afirmaţiilor candidaţilor (Jamieson, 1992 in Claes H. de Vreese(2005) ).
(Filtre de acces) = responsabilitatea de a reflecta şi de a
incorpora o pluralitate de puncte de vedere şi de a maximiza
diversitatea argumentelor pentru a îmbogăţi sfera publică
(Aplicată prima oară de către Casa Albă în 1950).

Se referă la procesul de selecţie fie la nivel micro – deciziile

editoriale cu privire la titlurile de primă pagină, imaginile şi
subiectele tratate, sau la un nivel macro cu privire la echilibrul
opinilor exprimate, reprezentarea actorilor politici

TEORII CU PRIVIRE LA GATE-

KEEPING (FILTRAREA
INFORMATIILOR)
 Dimensiuni teoretice cu privire la filtrarea
informatiilor de presa
Definitia 1: “ Filtrele de aces determină ce informații trebuie să fie transmise
anumitor audiențe; selectorii acestor informații iau decizii cantitative și calitative
determinând fluxul de informații și prin urmare, influențând cunoașterea publică,
percepțiile și comportamentele cetățenilor în privința anumitor subiecte ”
(Cossiavelou, Bantimaroulis 2010).

Def 2: “Gatekeepingul (filtarea informațiilor) reprezintă un proces de sacrificare și

de prelucare a nenumarate bucăți de informație într-un număr limitat de mesaje
care ajung la cetățeni în fiecare zi”… (Shoemaker and Vos, 2009)

Funcții: asigura obiectivitatea și legitimitatea informațiilor difuzate către un public

mai larg, controlul asupra cunoașterii publice

Interpretarea clasică cu privire la rolul jurnalismului: culegerea de informații și

organizarea acestora- investigație jurnalistică (relație directă și personalizată
între jurnaliști și oamenii politici).

Necsitatea de a adauga noi dimensiuni în explicitarea manierei în care se construiesc

știrile
Fundamentul teoriilor moderne: școala efectelor și studiile lui Kurt Lewin despre
obisnuințele culinare în timpul războiului –rolul clasic al femeilor casnice- gardieni ai
obisnuintelor culinare (3 niveluri: individual, familial si cultural)
David Manning White - Mr. Gates editor de ziar si gardian al știrilor. Selecția
știrilor care merită a fi publicate (1/3 nu erau menite spre a fi publicate
pe baza evaluării redactorului nu sunt suficient de bine scrise, nu par a fi
adevărate etc, 2/3 respinse din pricina absenței de spațiu sau a publicării
prealabile a unor subiecte similare) = mecanism de selecție subiectiv care
are la bază judecăți de valoare rezultate din experiențe personale, atitudini
și așteptări individuale cu privire la comunicarea actualității (1950)

Cu toate acestea – deciziile redaționale – dimensiune organizatională =

rutină birocratică (deciziile redacționale stabilesc prioritățile și sarcinile
jurnaliștilor în fiecare zi, controlează producția de știri. Dincolo de acestea,
noi factori care scapă controlului individual contribuind la controlul
informației

O dublă evoluție la nivelul teoriilor cu privire la obiectul acestora (aplicabile

și serviciilor, tehnologiilor, reclamelor, bunurilor etc) cat și subiecților ( nu
doar redactorilor și jurnaliștilor ci și organizațiilor, autorităților
independente sau organizațiilor internaționale)
Westley si MacLean (1957) model comunicațional – un mecanism feedback mechanism –
necesitatea dialogului la fiecare filtru de acces. Dincolo de comportamentul individual = un
dialog constant intre selector și creatorul mesajlui, ca si intre gatekeeper si cel care
primeste informatia; Bass (1969) canalizarea fluxului informațional. Cinci filtre de acces:
știrile brute, cei care strang stirile (repoterii), copierea stirilor, cei care proceseaza stirile
(editori, translatori) și produsul finit; Whitney si Becker (1982) % de stiri selectionate spre
difuzare= corelat cu structurile de imput = agentiile de presă au un rol important in
filtrarea informatiilor; Clayman and Reisner (1998) redactorii din agenții de presă concurete
exercită presiuni asupra altori editori cu privire la alegerea subiectelor.

Dimmick, 1974: Reducerea nesiguranței selectorilor prin: 1) acceptarea directă a

acestora drept un leader de opinie in interiorul redacției, 2) ajungerea la un consens in
redactie, 3) monitorizarea rezultatelor unei institutii de referinta, 4) acceptarea policii
organizatiei in care acesta lucreaza, 5) acceptarea definitiei stirilor asa cum sunt ele
statuate de catre sursele sale 6) utilizarea propriilor atitudini si valori de grup

Pamela Shoemaker 1991 5 niveluri de filtrare a informațiilor:

1) Individual=“moduri de a gandi ”Ce imi place si ce nu imi place?”
2) Rutină comunicaținală= “practici repetate” “Sunt aceste știri suficient de valoroase
pentru a fi incluse într-un jurnal de știri?”
3) Organizational = puterea de a angaja sau a concedia un redactor, precum si pozitia acestora
in interoriul organizatiei ex. Importanta managerilor canalelor de televiziune
4) Extramedia, Social/Institutional- guvern, grupuri de interes, furnizori de publicitate,
5) Nivelul structurilor sociale- norme culturale și limbaj-influentează deciziile redactionale
(de pilda tabu comunicational cu privire la viol pana in jurul anilor 70)
Imagine ierarhica asupra filterelor in trecerea acestora de la emitator catre receptor
Provocări contemporane. Extincția filterelor de acces la
informație?
Bruns (2005) rolul informațiilor postate pe internet în diseminarea unor noi subiecte+
tendina de a vota pentru cele mai bune stiri si plasarea acestora pe site in funcție
de voturile primite. Ce rol pentru selectorii individuali?

Bennett, 2003 In ce masura internetul si divertismentul dizolva functiile canonice ale

presei in filtrarea informatiei?
4 mari filtre de acces la informație:
(1) Judecata de valoare personală și profesională a reporterului
(2)Rutina/procedurile birocratice și organizationale care stabilesc relatiile de muncă
între reporteri și sursele acestora
(3) Constrângerile economice cu privire la producerea de stiri= consideratii cu privire
la cost, eficiența, pontențial de publicitate și demografie
(4) Tehnologii informaționle = determină limitele de timp și spațiu și permit fixarea
formatelor știrilor conform așteptărilor publicului.
Jurnalistul și relatia sa cu organizatia – dimensiune dominanta in explicitarea
activitatii jurnalistice din 1950 pana in 1980.

Cu toate acestea, Bennett : „O parte din transformarile negative inregistrate in continutul știrilor
poate repfecta deciziile strategice ale politicienilor in a ignora bunele standarde in comunicarea
informațiilor catre presa...decizii ale surselor politice de a renunta la standardele de civilitate
și etica și de a produce scandaluri și negativism in relația lor simbolica cu presa”