4.

Necesitatea asigurării unei posturi şi mişcări optime

 Schelet
 206 oase
 axial: coloana vertebrală = 33 – 34 vertebre
▪ 2 centuri
▪ scapulară
▪ pelvină
▪ 2 cutii
▪ craniană protejează
▪ toracică organele nobile
▪ scheletul membrelor
 articulaţii

 Tendoane şi muşchi scheletici (striaţi)

 este coordonat de cortexul motor
▪ aria motorie primară (în circumvoluţia frontală ascendentă şi
lobul paracentral)
▪ aria motorie secundară (la baza circumvoluţiilor precentrală şi
postcentrală)
▪ aria motorie suplimentară (pe faţa mediană şi superioară a
emisferelor)
 transmiterea „comenzilor” la muşchii striaţi se
face prin sistemul piramidal (un neuron
conectează direct cortexul cu motoneuronii din
substanţa cenuşie a măduvei spinării)
 sistemul extrapiramidal = cale motorie secundară
ce asigură, reglează şi controlează în special
tonusul postural bazal
 efectorul motor = musculatura striată
Cerebelul
analizatorul vestibular

În menţinerea
ortostatismului,
realizarea
mişcărilor
coordonate,
reglarea
tonusului
muscular şi
coordonarea
mişcărilor fine
 Surse de dificultate
 1.De ordin fizic
▪ afecţiuni neurologice
▪ circulaţie sangvină şi limfatică inadecvată
▪ afectarea scheletică sau musculară
▪ leziuni traumatice (luxaţii, entorse, fracturi, rupturi musculare, contuzii)
▪ imobilizări în aparat ghipsat, fixator extern sau extensie continuă
▪ reacţii adverse medicamentoase, alcoolism, droguri halucinogene,
intoxicaţii
▪ dezechilibre endocrine, hidroelectrolitice, metabolice
▪ stilul de viţă şi obiceiurile
▪ vârsta
 2.De ordin psihic
▪afecţiuni psihiatrice, senilitate
▪stres
▪pierdere, separare
▪frica de durere
▪izolarea
▪mediul necunoscut
▪condiţiile de viaţă şi muncă
inadecvate
▪eşecul
▪lipsa cunoaşterii de sine, a
cunoaşterii posturii corecte la
locul de muncă şi în timpul
efortului fizic şi odihnei
▪lipsa cunoştinţelor despre
mediu
 1.Vârsta
 la nou-născut: fracturi prin traumatism
obstetrical (claviculă, humerus), spina bifida,
maladie Ombredanne, paralizie obstetricală
de plex brahial
 la sugar: afecţiuni neurologice congenitale,
luxaţie congenitală de şold, paralizii cerebrale
coloana „rupta“ sau „deschisa
 la copilul mic: pronaţie dureroasă a
cotului
 la copil şi tânăr: distrofii musculare
progresive
 la adult: mielom multiplu
 la vârstnic: osteoporoza, care
favorizează fracturile (pe os patologic);
artroze
boala neoplazica a tesutului
sanguin, caracterizata prin
proliferarea maligna a
plasmocitelor

Proliferarea plasmocitelor
anormale conduce la
infiltratii în oase si viscere
si la hiperproductia de
anomalii proteice,
responsabile de aproape
toate semnele bolii.
Infiltratiile osoase produc
insuficienta medulara, cu
anemie (paloare),
trombopenie (hemoragii),
neutropenie (infectii) si
leziuni de liza osoasa, cu
dureri si tumefactii osoase,
fracturi sau paraplegii.
Infiltratia viscerelor
realizeaza hepatospleno-
megaîii si tumori în diferite
organe.
reducerea densității minerale osoase
 băieţi: politraumatisme prin cădere de la
înălţime (copac)
 bărbaţi tineri: necroza aseptică de cap
femural
 femei: polimiozite; după menopauză
(climax): osteoporoza → fracturi pe os
patologic
 infecţioase (angine streptococice → implicate
în patogenia RAA)
 avort septic, piodermite (→ artrite acute
septice)
 traumatisme (fracturi, rupturi de ligamente,
etc.; rezolvate necorespunzător → artroze)
 tumori osoase
▪ hematologice (leucemii, mielom multiplu, hemofilie)
▪ maligne (metastaze osoase)
▪ metabolice (DZ)
▪ neurologice (pareze, paralizii → anchiloze articulare,
periartrite, atrofii musculare)
▪ digestive (boala Crohn) → artrite
▪ alergice (boala serului – complexe circulante Ag-Ac)
▪ colagenoze (LES)
▪ parazitoze (trichineloză)
▪ TBC, sifilis (→ artrita tuberculoasă, artropatia tabetică)
Deoarece boala Crohn este legată de
afectarea funcţiei sistemului imunitar, în
procesul patoligic se implică multe organe
cu dezvoltarea la: ochi – conjunctivită,
keratită, uveită; cavitate bucală – stomatită
ulceroasă, articulaţii – monoartrită,
spondilită anchilozantă, piele – eriteme
boala Crohn

Deoarece boala Crohn este

legată de afectarea funcţiei
sistemului imunitar, în
procesul patoligic se implică
multe organe cu dezvoltarea
la: ochi – conjunctivită,
keratită, uveită; cavitate
bucală – stomatită ulceroasă,
articulaţii – monoartrită,
spondilită anchilozantă, piele
– eriteme nodoase, angiită,
piodermie gangrenoasă; ficat
– distrofie grăsoasă a
ficatului, colangită sclerotică,
colelitiază, ciroză,
colangiocarcinomul; rinichi –
nefrolitiază, pielonefrită,
cistită, hidronefroză,
amiloidoza rinichilor. În cazul
colitei există riscul ridicat de
dezvoltare a cancerului
intestinului gros.
Boala serului este
un complex de
fenomene
instalate la 7-14,
maximum 21 de
zile dupa
seroterapie
(antitetanica,
antidifterica, ...
 boli cu incidenţă familială crescută:
guta, PAR, spondilita ankilopoietică,
hernia de disc, etc.
 boli congenitale: sindromul Marfan
(transmis AD); distrofii musculare
progresive
 obiceiuri nocive (fumatul: arteriopatia cronică
obliterantă)
 locuinţa insalubră (agravarea afecţiunilor
reumatismale)
 ridicarea unor greutăţi mari,
microtraumatisme repetate (hernia de disc)
 climatul, microclimatul la locul de muncă:
umiditatea, frigul (agravarea afecţiunilor
reumatismale)
alunecarea nucleului pulpos de-a lungul
maduvei spinarii si coloanei vertebrale, ceea
ce clinic se traduce prin aparitia unor dureri de
spate foarte intense in zona respectiva.
 la nivelul:
▪ osului, articulaţiei
▪ masei musculare (claudicaţia intermitentă)
▪ traiectului nervos (tip lombosciatică)
 frecvent: meteorotropism (afecţiuni
reumatologice, fracturi vechi)
 poate fi accentuată de
▪ mişcări pasive sau active (leziuni traumatice)
▪ căldura patului (leziuni inflamatorii: artrite)
 cauzalgia (leziuni nervoase: durere intensă cu
caracter de arsură))
 allodinia (percepţia dureroasă a unor stimuli
nedureroşi: de ex. vibraţii)
 hiperalgezia (hiperestezia) (răspuns exagerat
la stimuli nociceptivi sau tactili)
 hipoalgezia, analgezia
 nevralgia (durere în teritoriul de inervaţie al
unui nerv; ex.:nevralgia sciatică, de trigemen)
 Manifestări de independenţă
 postura adecvată (în ortostatism,
şezând, în clinostatism)
 mişcări adecvate ca amplitudine, forţă şi
coordonare
 modificări adaptative ale FR, FC, TA, la
efort
 Afectarea altor necesităţi în cazul limitării mobilităţii:
 riscul cardio-vascular, prin sedentarism
 afectarea nutriţiei (anorexie) şi ratei metabolice,
 afectarea eliminărilor (constipaţie),
 afectarea odihnei şi somnului,
 alterarea percepţiei despre sine, a relaţiilor
interumane şi sexualităţii,
 alterarea comunicării non-verbale (gesturi, mimică),
 dificultate în eliberarea de stres, anxietate (sportul
este un mijloc de eliberare a tensiunilor acumulate, de
odihnă activă)
 brusc instalat (fracturi)
 progresiv instalat(distrofia musculară
progresivă)
▪ temporar (fracturi)
▪ definitiv (secţiuni medulare prin fractură de coloană
vertebrală)
 adducţie,
 abducţie,
 pronaţie,
 supinaţie,
 flexie,
 extensie
 coloana vertebrală
▪ rectitudine segmentară (hernia de disc)
▪ cifoza (concavitate anterioară)
▪ lordoza (concavitate posterioară)
▪ scolioza (deformare în „S” a coloanei faţă de planul median)
 membrele inferioare
▪ coxa vara, valga
▪ genu var, valg
▪ picior strâmb
 var, valg
 equin (sprijin pe vârf)
 tal (talus)
▪ picior plat
 fracturi (durere în punct fix, eventual
deformare locală, crepitaţii osoase,
impotenţă funcţională)
 pe os normal
 pe os patologic
 semne inflamatorii locale (rubor, tumor,
dolor, calor, functio laesa)
 fistule
 semne inflamatorii locale
 acumulare de lichid în cavitatea articulară (de
cauză inflamatorie, traumatică) →
tumefacţie articulară
 anchiloză
 artrodeze (intervenţii chirurgicale constând în
blocarea definitivă a unei articulaţii cu scopul
de a o face nedureroasă şi stabilă)
 artrogripoză (artrogryposis multiplex
congenita)
 10.Redoarea articulară
 cedează parţial în cursul zilei (PAR)
 se accentuează în cursul activităţii (artroze)
 11.Impotenţa funcţională
 parţială
 totală (nu mobilizează activ segmentul)
 12.Aprecierea masei musculare (măsurare comparativ stg. - dr.)
 atrofie (post imobilizare prelungită, paralizii, amiotrofii)
 hipertrofie (atenţie la falsa hipertrofie din unele distrofii musculare
progresive!)
 13.Aprecierea tonusului muscular (motilitatea pasivă)
 hipotonie (mişcările pasive se fac uşor şi peste limitele admise)
 hipertonie (mişcările pasive se fac cu dificultate: opune rezistenţă
la mişcări pasive)
 tremurături
▪ fiziologice: emoţii, frig
▪ patologice: apar în boli infecţioase, genetice, vasculare,
sau diferite tulburări ale activităţii nervoase superioare
 în repaus (statice)
 în mişcare (kinetice)
 în ambele situaţii (stato-kinetice)
 mişcări coreice (involuntare, anarhice, de durată
scurtă, care dispar în somn)
 mişcări atetozice (aritmice, lente, mai ales la nivelul
degetelor, dispar în somn)
 mioclonii (contracţii scurte, bruşte ale unui muşchi sau
grup muscular): encefalite, intoxicaţii
 convulsii (tonice, clonice, tonico-clonice, atone)
 fasciculaţii musculare (contracţii limitate la fibrele
unei unităţi motorii → mişcări ondulante ale
muşchilor): spasmofilie, afectări neurologice
 ticuri (dispar în somn, sunt diminuate de voinţă şi
accentuate de emoţii)
 crampe funcţionale (înotător, pianist, violoncelist)
 mono-, hemi-, para-, tetra-
pareze / plegii
 limitarea mişcărilor prin
afectarea locală tegumentară
(cicatrice post arsură,
sclerodermie)
 muşchii laterocervicali = torticolis
 musculatura axială:
▪ opistotonus (tetanos)
▪ poziţia în „cocoş de puşcă” (meningite)
 musculatura flexorie anterioară: emprostotonus =
poziţia fătului în uter (tetanos)
 musculatura axială pe hemicorp: pleurostotonus
(tetanos)
 întreaga musculatură, simetric: ortotonus (tetanos)
 musculatura feţei:
▪ risus sardonicus (tetanos)
▪ hemispasmul facial
 maseteri: trismus
 17.Aprecierea forţei musculare (comparativ stg. - dr.)
 diminuată în afecţiuni neurologice, boli cronice
(neoplazii), etc.
 18.Oboseala musculară
 sindromul miastenic: ex.: Miastenia gravis
(insuficienţă de receptori pentru acetilcolină;
mecanism autoimun) = oboseală musculară
accentuată la cel mai mic efort şi vesperal
 19.Modificări ale reflexelor (de postură: Babinski –
leziuni extrapiramidale)
 20.Coordonarea mişcărilor
 lipsa coordonării mişcărilor = ataxie
 proba Romberg
▪ patologică în afecţiuni vestibulare şi lezări ale
sensibilităţii profunde (tabes)
▪ normală în afectări cerebeloase
 târâit (parapareze)
 „cosit” (hemiplegie spastică)
 „stepat” (paralizii SPE), reţinut, cu tendinţa de a
călca pe călcâi (paralizii SPI)
 rigid, cu paşi mici (Parkinson)
 „dansat”, ţopăit (coree)
 ebrios, cu baza largă de susţinere (cerebelos)
 „mers cu ochii” (tabes)
 legănat (distrofii musculare, fracturi de col
femural tratate conservator, inegalităţi de
lungime a membrelor inferioare)
 23.Rupturi musculare:
 deformare locală,
 impotenţă funcţională
 Imagistică
▪ rx. (faţă, profil, incidenţe speciale)
▪ scintigrafie osoasă
▪ mielografie
▪ angiografie (teritoriul carotidian, vertebral)
▪ CT
▪ IRM
▪ examen scopic: artroscopii
 Examen biochimic, microscopic, bacteriologic, al lichidului
recoltat prin puncţii
▪ osoasă
▪ articulară
▪ rahidiană
 Examen anatomo-patologic: biopsii osoase, sinoviale,
musculocutanate
 Electromiografie
 Reflexogramă
 00040: Risc pentru sindrom de disutilizare
 00085: Deteriorare a mobilităţii fizice
 00091: Imobilizare la pat
 00089: Imobilizare în cărucior
 00090: Deteriorare a abilităţii transferului
 00100: Întârziere a recuperării chirurgicale
 00168: Stil de viaţă sedentar

 00093 Oboseala

 00122 Alterarea percepţiei senzoriale (specificarea
tipului: kinestezică).

 00061 Suprasolicitare a rolului de îngrijire
 00062 Risc pentru suprasolicitare a rolului de îngrijire

 00035 Risc pentru lezare
 00155 Risc pentru căderi
 00038 Risc pentru traumatisme
 00044 Alterarea integrităţii tisulare
 00043 Protecţie ineficientă
 00086 Risc pentru disfuncţie neuro-vasculară periferică
 00151 Auto-mutilare

 00132 Durere acută
 00133 Durere cronică
 Intervenţiile asistentei pentru menţinerea
stării de independenţă în satisfacerea
necesităţii unei posturi şi mişcări optime
 investighează deprinderile pacientului în ce
priveşte postura şi exerciţiul fizic
 stabileşte împreună cu pacientul nevoile de
exerciţiu fizic
 planifică împreună cu acesta un program de
exerciţii adaptat capacităţii lui de efort şi
programului zilnic
 învaţă pacientul tehnici de încălzire la debutul
exerciţiilor, şi tehnici de relaxare şi destindere

 învaţă pacientul postura corectă în momentul

efortului fizic (ridicarea greutăţilor, aplecarea,
mişcarea cu o greutate transportată)

 educă pacientul să evite surplusul de greutate

 mai întâi se planifică mişcarea (eventual împreună cu
ajutoarele prezente)
▪ se blochează roţile cărucioarelor, paturilor, fotoliilor
▪ pacientul va fi instruit asupra modului în care poate asista transportul /
modificarea de poziţie
▪ se vor utiliza dispozitive mecanice ajutătoare pentru ridicare-translare
şi dispozitive pentru reducerea frecării în timpul translării
▪ se preferă translarea pacientului (împingere, alunecare) în locul ridicării
▪ se contractă musculatura abdominală şi fesieră înaintea începerii
mişcării, pentru o mai bună susţinere a coloanei vertebrale
▪ se evită mişcările bruşte, intempestive
▪ se evaluează prezenţa unor eventuale obstacole în calea mişcării
planificate
▪ se poziţionează corect (eventual se apelează la ajutorul unui asistent)
tubulaturile şi cablurile aparatelor la care este conectat pacientul,
pentru a nu împiedica mişcarea şi a nu se decupla în timpul acesteia
 mişcarea se începe şi se continuă cu alinierea corectă a coloanei
vertebrale şi cu fixarea unei baze largi de susţinere (echilibru) şi
eventual sprijin (pârghie)
 patul ajustabil se va ridica la nivelul taliei asistentei medicale
înaintea efectuării manevrelor de modificare a poziţiei pacientului
/ transport
 poziţionare cât mai aproape de pacient în timpul mişcării
 mişcarea se efectuează cu faţa la direcţia acesteia (previne
injuriile)
 mişcarea nu se opreşte pe parcurs (este necesară mai puţină
energie pentru efectuarea mişcării cu o sarcină, decât pentru
iniţierea mişcării şi susţinerea sarcinii)
 ulterior: exerciţii de fortificare a musculaturii spatelui şi
abdominale, exerciţii de relaxare, masaj, odihnă pasivă în poziţie
fiziologică a coloanei vertebrale, pe saltea ortopedică
 1.Imposibilitatea efectuării unor mişcări (Dgn.: Imobilizare la pat;
Imobilizare în cărucior; Risc pentru sindrom de disutilizare;
Deteriorare a mobilităţii fizice)
 efectuarea de mişcări pasive la nivelul fiecărei articulaţii, în toate
sensurile, pentru evitarea instalării redorii articulare (imposibil în
cazul aparatelor gipsate - cu excepţia celor articulate)
 efectuarea de mişcări pasive ale membrelor pentru prevenirea
tromboemboliilor
 prevenirea escarelor: pat cu saltea compartimentată pneumatică
şi lenjerie uscată,fără cute, cu dispozitive antidecubit adaptate pt.
bazin, coate, călcâie - pt. pacientul imobilizat la pat; schimbarea
poziţiei pacientului imobilizat la pat la 2 ore; etc.
 îngrijirea tegumentelor pacientului imobilizat la pat (toaleta,
prevenirea escarelor de decubit – menţinerea uscată a
tegumentelor, aplicare de talc)
 îngrijirea mucoaselor pacientului imobilizat la pat
 prevenirea traumatismelor (verificarea poziţiei
pacientului, efectuarea manevrelor de mobilizare cu
blândeţe, asigurarea unui mediu calm, fără stimuli
puternici în cazul pacienţilor comatoşi – comă agitată)
 masaj al musculaturii membrelor imobile (dacă nu are
aparat gipsat), eventual electroterapie
 educarea pacientului să exerseze contracţii izometrice
ale musculaturii membrelor imobilizate, să facă
progresiv exerciţii musculare active
 educarea pacientului să efectueze exerciţii musculare
active cu segmentele mobile
 exerciţii de respiraţie şi tuse, tapotaj toracic
 alimentarea pacientului la pat (eventual prin gavaj,
i.v.) şi hidratarea corespunzătoare
 asigurarea eliminărilor + toaletă locală
 educarea pacientului în sensul participării la toate
manevrele efectuate, în măsura în care o poate face
cu segmentele pe care le poate mobiliza
 utilizarea unor paturi adaptate patologiei pacientului
şi posibilităţilor lui de mişcare (cu sisteme de susţinere
şi ajutătoare)
 pregătirea pentru manevre diagnostice / terapeutice,
administrarea medicaţiei
 echilibrarea psihică a pacientului
 încurajarea pacientului să-şi exprime problema şi
manageriere în funcţie de cauza refuzului
 program de exerciţii pasive
 încurajarea pacientului să efectueze progresiv exerciţii
active
 posturarea adecvată a pacientului (în pat, fotoliu)
 administrarea medicaţiei prescrise
 educaţie în sensul cunoaşterii posibilităţilor de
creştere a siguranţei în mişcare (mersul cu cadru
metalic, utilizarea centurii de siguranţă, a scaunelor
pentru automobile în cazul copiilor, a căştilor de
protecţie şi dispozitivelor de protecţie a articulaţiilor)
 înlăturarea stimulilor din mediu (luminoşi,
sonori, vizitatori numeroşi)
 înlăturarea obiectelor contondente din jurul
pacientului
 eventual (f. rar, în principiu nerecomandat)
imobilizarea pacientului
 supravegherea lui strictă, discretă
 asigurarea igienei individuale, băi călduţe
 alimentaţie corespunzătoare caloric, alimente
uşor digerabile
 pregătirea pentru manevre diagnostice /
terapeutice, administrarea medicaţiei prescrise
 planificarea unui program de exerciţii fizice şi de
mers, în funcţie de capacitatea pacientului de
efort
 educarea pacientului pentru utilizarea unor
aparate de susţinere pentru activităţile cotidiene
şi mers
 asistarea pacientului la realizarea igienei
personale, a alimentaţiei şi igienei eliminărilor
 pregătirea pentru manevre diagnostice /
terapeutice, administrarea medicaţiei
 educarea pacientului pentru utilizarea unor aparate de
susţinere pentru activităţile cotidiene şi mers
 educarea pacientului în sensul planificării mişcărilor, a
evaluării posibilelor obstacole şi a mersului cu bază
corespunzătoare de susţinere şi paşi mici
 eventual rearanjarea mobilierului în mediul
pacientului
 asigurarea securităţii pacientului în cazul căderii, prin
susţinerea lui, coborârea lentă, aşezarea acestuia şi
apoi chemarea de ajutoare
 pregătirea pentru manevre diagnostice / terapeutice,
administrarea medicaţiei prescrise
 instalarea pacientului la pat, respectând poziţiile anatomice ale
diferitelor segmente
 folosirea utilajelor de confort şi auxiliare pentru menţinerea poziţiei
anatomice; prevenirea leziunilor (produse de aceste dispozitive – ex.:
corset)
 schimbarea poziţiei pacientului la 2 ore; prevenirea escarelor (saltea şi
dispozitive antidecubit, cearşaf şi lenjerie de corp fără cute, tegumente
curate, uscate, pudrate cu talc, masaj blând, evitarea manipulării
pacienţilor prin târâre) – în cazul pacienţilor imobilizaţi la pat
 efectuarea de exerciţii active şi pasive
 masaj
 educaţia pacientului în sensul învăţării posturii corecte
 pregătirea pacienţilor pentru investigaţii (investigarea vizând aparatul
locomotor şi cauzele posturii inadecvate – ex.: tulburări de vedere,
prognatism, etc)
 pregătirea pacienţilor pentru tratament chirurgical (dacă e indicat)
 ICardiacă
 exerciţiu fizic dozat (vezi cursul 3)
 poziţionare optimă la pat în funcţie de patologie
(dispnee cu ortopnee, edeme declive)
 regim alimentar: alimente uşor digerabile, cu fibre
(evitarea constipaţiei favorizate de sedentarism)
 aport cuantificat de NaCl, cu o bună calitate gustativă
a alimentelor (plante aromatice)
 echilibrarea psihică a pacientului
 Arteriopatia cronică obliterantă – „antrenament
la mers”