Sunteți pe pagina 1din 63

Conf. Dr.

Laura Gheucă Solovăstru


Pielea:
 înveliş membranos conjunctivo-epitelial
 acoperă întreaga suprafaţă a corpului
 se continuă cu semimucoasele şi mucoasele cavităţilor naturale

 Aspectul macroscopic variază în funcţie de:

• regiunea topografică • sex


• vârstă • rasă
 suprafaţa cutanată - 1,5 – 1,8 m2 la un adult de talie medie
 fiecare segment al corpului = procent din suprafaţa cutanată
→ regula “multiplului lui 9” a lui Wallace:
▪ 9% - fiecare membru superior

▪ 18% - fiecare membru inferior

▪ 36% - trunchi

▪ 9% - cap şi gât

▪ 1% - organele genitale.
Variază cu regiunea anatomică, sexul, vârsta:
 pielea palmelor şi tălpilor – până la 5 mm
 la nivelul pleoapelor şi prepuţului - doar 0,2-0,5 mm
 copii, bătrâni şi femei - mai subţire.

Greutatea pielii

 aproximativ 1/15 din greutatea totală a corpului - 4-5 kg la adult

 împreună cu hipodermul - 20 kg.


Culoarea normală a pielii depinde de:

 dispersia luminii prin epidermul keratinizat

 cantitatea de melanină produsă de melanocite şi


diferenţele legate de proprietăţile şi numărul
melanosomilor

 vascularizaţiadermului şi concentraţia sângelui în


oxihemoglobină şi hemoglobină redusă

 cantitatea de caroten din stratul cornos şi hipoderm.


Variaţii funcţie de rasă, sex, vârstă, regiune topografică:

 rasele umane – denumite după culoarea pielii


 microscopie electronică - melanosomii din pielea neagră sunt
mai mari şi mai dispersaţi decât cei din pielea albă
 la rasa albă , femeile şi copiii – piele mai deschisă la culoare
 anumite zone topografice (areole mamare, perineu, părţile
descoperite) - mai închisă.
 Melanina absoarbe UV cu lungime scurtă de undă →
protejează epidermul inferior şi dermul de efectul cumulativ
al acestora.

 În funcţie de arealul geografic: în zone însorite pielea este


mai închisă la culoare.
Suprafaţa pielii NU este perfect netedă:
 Proeminenţe

 Depresiuni sau şanţuri

 Orificiile cutanate sau porii


 tranzitorii - datorate contracţiei muşchilor arectori ai
părului.

 permanente - produse de marile pliuri de flexie, de


pliurile secundare (reprezentând liniile de tensiune
elastică cutanată) şi de crestele papilare.
 Aspectul crestelor de suprafaţă rezultă din configuraţia
papilelor dermice şi a prelungirilor interpapilare epidermice,
din aranjamentul benzilor de colagen dermic şi din tracţiunea
muşchilor, având ca rezultat contractura fasciei.
 Aceste creste realizează la nivelul palmelor şi tălpilor o
„gravură” specifică fiecărui individ, purtând denumirea de
dermatoglife.
 Studiul dermatoglifelor permite identificarea fiecărei
persoane, ca şi detectarea unor anomalii genetice
(Sindromul Down) şi defecte cauzate de infecţii intrauterine
ca rubeola.
 Structurale –
 adânci (inghino-crurale, submamare, interfesiere)
 sau superficiale, fine, scurte şi numeroase,
realizând cadrilajul normal.

 De locomoţie - cutele din jurul articulaţiilor.


 sau porii sunt depresiuni infundibulare
reprezentând locul de deschidere a foliculilor
pilosebacei sau a glandelor sudoripare.

 La nivelul marilor orificii naturale pielea se


continuă cu semimucoasele şi mucoasele.
 Pielea poate fi împărţită după distribuţia pilozităţii în:
 păroasă (acoperită de păr). Până la pubertate perii se
cantonează exclusiv la nivelul scalpului, sprâncenelor şi
genelor, iar după pubertate se dezvoltă la ambele sexe axilar şi
pubian, iar la bărbat şi la nivelul feţei, toracelui anterior .
 glabră (lipsită de păr). Teritoriile cutanate acoperite de păr des
sunt deci restrânse, dar pe restul suprafeţei sunt peri fini,
excepţie făcând palmele, tălpile, glandul penisului, feţele
dorsale ale ultimelor falange, joncţiunile mucocutanate, care
sunt complet glabre.

 La om părul are doar un rol ornamental, spre deosebire


de blana altor mamifere care serveşte ca înveliş
protector.
 Apă
 Substanţe minerale
 Substanţe organice
 Enzime
 Vitamine
 Apă 60-70%

 Substanţe minerale:
 Na, Cl raport 1/20,  Fl,
 K,  Cu,
 Mg,  As,
 Ca,  Zn,
 S,  Cr, ş.a.
 Ph,
 hidrocarbonate:
 glucoză – în special în epiderm
 glicogen – în derm  proteine:
 mucopolizaharide: proteoglicani,  aminoacizi: tirozina, triptofanul,
glicozaminoglicani histidina, cistina, cisteina,
metionina etc.
 albumină
 globuline
 lipide:
 keratină
 intercelulare – grăsimi neutre
 melanină
 celulare:
 colagen
▪ steroli – colesterol
▪ fosfolipide
▪ sfingozide, ceramide ş.a.
 desmolaze - glucide → CO2 + H2O
 hidrolaze → hidroliză în prezenţa apei
 peroxidaze → procese de oxidare
 proteinaze
 catalaze - descompun apa oxigenată
 esteraze:
 fosfataza,
 lipaza,
 colinesteraza,
 hialuronidaza,
 tirozinaza ş.a.
 A – intervine în keratinizare
 B1 – rol în metabolismul grăsimilor, Cu, Mg
 B2 – rol trofic pentru mucoase
 B6 – rol în metabolismul triptofanului
 B12 – rol în metabolismul acizilor nucleici, sinteza metioninei
 PP – fotoprotectoare
 C – oxidorectoare – protecţia faţă de radicalii liberi
 D2 – metabolismul Ca şi P
 E – antitoxică
 H – intervine în metabolismul glucidelor
 K – redoxicatalizator
1. EPIDERMULUI

2. DERMULUI

3. HIPODERMULUI

+
STRUCTURA ANEXELOR PIELII
 Epiteliu stratificat pavimentos keratinizat,
 cu reînnoire continuă.
 Celula de bază: keratinocitul.
 Organizarea keratinocitelor în straturi denumite după
proprietăţile structurale sau după activitatea funcţională a
celulelor incluse.
 Straturile reprezintă diferite stadii de diferenţiere.
 STRATUL CORNOS

 STRATUL GRANULOS

 STRATUL MALPIGHIAN

 STRATUL GERMINATIV
 STRATUL CORNOS
 STRATUL GRANULOS

 STRATUL MALPIGHIAN

 STRATUL GERMINATIV

derm
 18% din grosimea epidermului
 un singur rând de keratinocite de formă cilindrică,
 dispuse perpendicular pe zona joncţională dermo-epidermică

 cu nucleu mare ovalar, la polul apical, cu nucleol important,

 cu organite tipice.

 Aranjamentul în palisadă este întrerupt de celulele “clare”,


melanocite, celule Langerhans şi Merkel
 Celulele bazale conţin de asemenea filamente de keratină
(100 Â diametru), organizate în benzi fine în jurul nucleului,
care se conectează cu
 hemidesmosomii (joncţiuni între celulele bazale şi lamina bazală) şi
 desmosomii (joncţiuni între keratinocitele adiacente).

 Celulele bazale conţin numai citokeratine cu greutate


moleculară joasă.
 Constituit din 6-20 rânduri de celule poliedrice, cu nucleu rotund,
clar, cu 1-2 nucleoli, cu citoplasmă eosinofilă, mai condensată
periferic. Conţin organitele obişnuite.
 Tonofilamentele sunt mai groase şi aranjate în mănunchiuri
dense.
 Noi organite celulare apar: granulele lamelare sau keratinosomii
sau corpii Odland, sunt formate din lamele alternante: conţin
fosfolipide, polizaharide, hidrolaze acide, incluzând fosfataza
acidă.
 Formaţiunile de legătură sunt desmosomii.
 Alcătuit din 5-6 rânduri de celule romboidale, cu axul mare orizontal.
 Celulele prezintă în citoplasmă granule neregulate de keratohialină,
bazofile.
 Nucleii sunt picnotici, organitele celulare se degradează şi dispar.
 Filamentele de keratină includ subunităţi de greutate moleculară mare.
 Granulele lamelare la nivelul interfeţei dintre stratul granulos şi cornos
se agregă în ciorchine, fuzionează cu membrana plasmatică şi
eliberează componenţii lor în spaţiul intercelular.
 Prezent doar pe palme şi plante

 Compus din celule cu nucleu picnotic sau anucleate, fără


organite celulare, care conţin filamente imersate într-o
matrice cu eleidină.
 Este format din celule turtite, lamelare, în 4-10 rânduri.
 Celulele au pierdut nucleul şi organitele, iar limitele
intercelulare sunt vizibile doar la microscopul electronic.
 Membrana celulară este groasă, rezistentă.
 Sunt legate prin desmosomi modificaţi.
 Tonofilamentele sunt în pachete, dispuse orizontal şi
înglobate într-o substanţă interfibrilară densă.
 Keratinele reprezintă 80% din celula cornoasă (forme cu
greutate moleculară mare).
 Arhitectura în coloane verticale a stratului cornos.
▪ Stratul conjunctum (profund) şi
▪ Stratul disjunctum (superficial, cu celule care se
detaşează).
Straturi Keratine
Organite

Cornos

Granulos

Spinos

Bazal
 Melanocitele:
 Celulele Langerhans
 Celulele Merkel
 Celulele dendritice nedeterminate

 Alte celule dendritice evidenţiate:


 Celulele cu văl:
 Celulele interdigitate:
 Celulele reticulare dendritice
 sunt intercalate printre celulele bazale.
 Sunt celule clare, cu nucleu ovoid în microscopie optică,
DOPA pozitive, evidenţiate prin impregnaţie argentică.
 Melanosomii sunt organitele sintetizatoare de melanină:
sunt structuri ovoide legate de membrană, cu evoluţie în 4
stadii:
 sferic,
 oval,
 incomplet melanizat,
 melanizat.
 Melanosomii cedează pigmentul keratinocitelor.
 Sunt celule dendritice situate printre celulele spinoase, bazale şi
granuloase în epiderm, în foliculii piloşi şi glandele apocrine, la
nivelul mucoaselor.
 Sunt palid colorate şi au un nucleu lobulat.
 Sunt DOPA negative şi aurofile.
 Sunt definite clar prin coloraţia pentru ATP-ază şi alfa D
manozidază, flucorescenţă cu L-DOPA sau cu anticorpi
monoclonali.
 Granulele Bierbeck, în formă de bastonaş sau de rachetă în
microscopie electronică sunt organitele specifice.
 Situate printre keratinocitele bazale.
 Au citoplasma palid colorată, nucleul lobulat şi numeroase
prelungiri dendritice.
 Au câţiva desmosomi pe care se inseră filamente fine şi
numeroase granule intracitoplasmatice care conţin
catecolamine.
 Stabilesc legături cu terminaţii nervoase (axon terminal).
 Sunt celule asemănătoare celulelor Langerhans, dar
lipsite de granule Bierbeck.

Alte celule dendritice evidenţiate:


 Celulele cu văl: din limfa care drenează pielea
 Celulele interdigitate: prezente normal în organele limfoide
 Celulele reticulare dendritice
Elemente structurale ale joncţiunii dermo-epidermice:
 filamentele intermediare ale keratinocitelor bazale
 hemidesmosomii
 membrana bazală: 3 straturi
 lamina lucida: clară electronomicroscopic, conţine
laminină şi nidogen
 lamina densa: colagen de tip IV
 lamina fibroasă: fibrile de ancorare, colagen tip IV,
microfibrile din derm
 filamentele de ancorare – conectează hemidesmosomii la
lamina densa
 fibrilele de ancorare
 plăcile de ancorare
 molecule ale matricei extracelulare a dermului papilar
 microfibrile elastice
•membrana bazală: 3 straturi
lamina lucida: clară electronomicroscopic,
conţine laminină şi nidogen
lamina densa: colagen de tip IV
lamina fibroasă: fibrile de ancorare,
colagen tip IV, microfibrile din derm
 derm papilar

 derm mijlociu

 derm profund
 Fibroblastele şi fibrocitele: sunt celule alungite sau stelate, cu
prelungiri efilate; au organitele bine reprezentate, nucleul mare,
ovalar, situat central, cu cromatină fină şi 1-2 nucleoli (pentru
fibroblaste).
 Histiocitele: au o morfologie variată în funcţie de activitatea
desfăşurată: nucleul mare, central, citoplasma palidă; histiocitul
adult cu numeroase prelungiri citoplasmatice, nucleul alungit,
numeroase organite.
 Histiocitele – forma fixă, macrofagul – forma mobilă.
 Mastocitele: au aspect fuziform sau dendritic, nucleul mare,
rotund, ovalar sau neregulat, cu cromatină dispusă în grunji,
organite citoplasmatice, granule cu structură lamelară la
microscopul electronic sau granulară.
 Sunt de 2 tipuri: mucoase şi conjunctive.
 Secretă amine cu acţiune vasoactivă.
 Celule migrate în derm: plasmocite, limfocite, celule cromafine,
PN.
Fibroblastele şi
Fibrele fibrocitele
colagene
limfocite

Fibrele de
reticulină

Fibrele
macrofagul
elastice

mastocitele:
 Fibrele de reticulină:
 fine, dispuse în grilaj, în special în dermul papilar şi în jurul anexelor, conţin
reticulină.
 Se evidenţiază prin impregnare argentică.
 La microscopul electronic: fibrile separate de o substanţă interfibrilară cu
MPZ neutre.
 Fibrele colagene:
 groase, dispuse în fascicole, predominând în dermul propriu-zis şi profund,
se evidenţiază prin coloraţia HE.
 În microscopie electronică: fibrile cu striaţii transversale.
 Sunt formate din molecule de colagen care conţin 3 lanţuri polipeptidice
spiralate.
 Fibrele elastice:
 sunt subţiri, sinuoase, predominând în dermul profund.
 Se evidenţiază prin coloraţia cu orceină.
 Sunt compuse din elastină.
 În microscopie electronică nu prezintă striaţie transversală, având forma
de cordoane cilindrice.
 La microscopul electronic:  Constituenţi:
 proteine globulare şi  MPZ acide,
 proteine filamentoase.  proteine,
 electroliţi,
 vitamine,
 într-o suspensie apoasă.
 Lobuli grăsoşi separaţi de travee de ţesut conjunctiv, cu

elemente vasculo-nervoase.

 Adipocitul (lipocitul) – celula structurală


 Părul
 Unitatea ungheală
 Glandele sudoripare
 Glandele sebacee
Tipuri de păr:
 lanugo
 velus
 intermediar
 terminal
Părul propriu-zis

 medulara – un singur rând de celule


 corticala – celule fuziforme, încărcate cu keratină
 epidermicula – un strat de celule anucleate, intricate ca olanele
unui acoperiş (cu marginea liberă în sus)
Segmentele foliculului pilos pe verticală:

•Porţiunea superioară: infundibulumul

•Porţiunea mijlocie: istmul

•Porţiunea joasă: bulbul

Foliculul pilos:
 Teaca epitelială internă:
 cuticula: un strat ce celule lamelare intricate, dispuse invers faţă de celulele
epidermiculei (cu marginea liberă în jos)
 stratul Huxley – 2-3 rânduri de celule care conţin tricohialină
 stratul Henle – un rând de celule bogate în tricohialină
 Teaca epitelială externă rezultată din invaginarea epidermului de suprafaţă.
 Teaca fibroasă condensare a dermului.
Repliul periungheal
Repliul periungheal Cuticula Lunula lateral
posterior

Marginea liberă

matricea ungheală patul ungheal


 Unghia (lamă unghială, limb ungheal, tabletă ungheală) este o anexă
cutanată keratinizată specializată.
 Este formată dintr-un material cornos particular sau onichină care nu
evoluează spre descuamare ci spre o extensie continuă în lungime.
 Unghia aparţine unităţii ungheale sau aparatului ungheal, comparabil
unităţii foliculare, care cuprinde în plus faţă de lama ungheală
4 structuri epiteliale bine definite:
1. matricea ungheală,
2. patul ungheal,
3. repliurile periungheale şi
4. hiponichiumul.
 se poate diviza în 3 zone:
 rădăcina, ascunsă de repliul proximal; iese direct din matrice;

 lunula şi zona proximală sau rozee, care stă pe patul unghiei,


constituie partea principală a unghiei vizibile;

 marginea liberă sau marginea distală, care nu este aderentă la


ţesuturile subiacente, ceea ce îi dă culoarea albicioasă.
1. Matricea ungheală este direct în contact cu
falanga distală şi dă naştere lamei
ungheale.

2. Patul ungheal este situat înaintea lunulei şi


este constituit de un epiteliu acoperind un
derm direct în contact cu falanga distală.
Contrar epiteliului matricei, cel al patului, în
cazul unei avulsii chirurgicale, rămâne
aderent la partea inferioară a tabletei.
3. Unghia este înconjurată pe 3 părţi prin repliuri care
delimitează şanţuri ungheale în care unghia este
menţinută.
 Repliul supraungheal sau proximal acoperă matricea lăsând pe unele
degete, ca policele, să apară lunula. Acest repliu se termină prin
cuticulă, expansiunea stratului cornos pe tableta ungheală, pe care
ea aderă.
 Repliurile laterale corespund continuităţii repliului proximal pe cele
două părţi ale tabletei.

4. Hiponichium-ul constituie o extensie subungheală a


epidermului. Ea face joncţiunea între extremitatea distală a
patului ungheal şi pulpa digitală.
 Glandele sudoripare atrichiale (ecrine) : 2-5 milioane,
distribuite pe aproape întreg corpul.
 Glandele sudoripare epitrichiale (apocrine) : limitate în
axile, areola mamară, perineu, organe genitale, stinghie, aria
periombilicală. Sunt mai mari, se deschid în canalul folicular.
 Glandele sudoripare apo-ecrine (50% din glandele axilare la
adulţii cu hiperhidroză): conduct lung care se deschide direct
la suprafaţa cutanată.
 un glomerul: celule clare, secretorii, piramidale, cu mitocondrii
abundente, aşezate pe un strat discontinuu de celule mioepiteliale
şi pe o membrană bazală; celule întunecate, mai mici, cuboidale
sau piramidale, cu granule închise, periferice, secretoare de
mucus;
 conduct sudoripar dermic: 2 straturi de celule epiteliale cuboide
aşezate pe o membrană bazală;
 conduct intraepidermic: un singur rând de celule epiteliale, fără
membrană bazală.
 Glande holocrine, acinoase.
 Distribuite pe faţă, scalp, piept, spatele superior; asociate
foliculilor piloşi.
 Structura acinului: membrană bazală, celule ovale
nediferenţiate la periferie, celule diferenţiate acidofile
centrale, nucleul mic, întunecat, citoplasmă redusă prin
acumularea de grăsimi; conduct de deschidere în folicul.
Plexul hipodermic:
 artere musculo-cutanate
care străbat aponevroza superficială şi dau reţeaua hipodermică
 fiecare arteră însoţită de 2 vene
Plexul dermic profund:
 pleacă din plexul hipodermic prin „artere în candelabru”
 reţea în dermul profund, fiecare arteriolă dublată de 2 venule
Plexul subpapilar:
 ia naştere din arterele în candelabru, fiind o reţea densă de
vase mici
Plexul papilar:
 metarteriolă şi capilare
 Vasele limfatice:
 capilare cu terminaţie oarbă la nivelul papilelor
 reţea dermică superficială
 colectoare limfatice

 Structura histologică a vaselor cutanate:


▪ arteriole:
 intima (celule endoteliale) – un singur rând de celule
 tunica medie: limitanta elastică externă, fibre
musculare
 adventice – fibroasă
▪ venele: structură asemănătoare
▪ capilarele: structură asemănătoare
 somatică senzorială: fibrele senzoriale (terminaţii
nervoase libere sau în asociere cu structuri specializate)

 autonomă vegetativă – rol în vasoreglare şi


termoreglare; fibrele simpatice motorii inervează
glandele sudoripare, muşchii vaselor, muşchii arectori,
glandele sebacee
 Structura histologică a organelor terminale (capsulă şi
porţiune centrală):
 terminaţii nervoase înconjurate de condensări lamelare ale ţesutului

conjunctiv şi celule schwaniene

 Corpusculii Meissner: alungiţi sau ovoizi, în papilele dermice


ale pielii degetelor
 Organele terminale mucocutanate: localizate la nivelul
buzelor, pleoapelor, canalului perianal, glandului, clitorisului
 Corpusculii Vater-Pacini: ovoizi sau sferici turtiţi, situaţi în
dermul profund şi hipoderm, pe suprafeţele de presiune,
areole, regiunea anogenitală
 Corpusculii Krause: formă neregulată, rotunjită, structură
fibrilară, numeroşi pe limbă, marginea buzelor
 Corpusculii Ruffini: situaţi în dermul profund; ramificaţii
nervoase amielice
Întrebări ?