Sunteți pe pagina 1din 10

Cristea Ana-Maria

Psihologie ,Anul III ,Grupa III


Asocierea libera


 Metoda asociațiilor libere este o cale de acces a
psihoterapeutului către trăirile și conflictele psihice ale
pacientului.
 Un aspect asumat al acestei metode este faptul că o
persoana nu poate spune tot timpul absolut tot ce-i trece
prin minte
 Terapia este un proces progresiv, în care pacientul află sau
își reamintește treptat lucruri care erau reprimate în
inconștientul său.
Interpretarea viselor


 Freud credea că visele reprezintă în formă simbolică,
dorinţe reprimate, teamă şi conflicte.
 Freud descoperă simboluri consistente în visele pacienţilor
lui, evenimente care au aceeaşi semnificaţie pentru
aproape toată lumea.
 Freud distinge două aspecte ale viselor: evenimentele
actuale din vis(conţinutul manifest al visului) şi înţelesul
simbolic ascuns al acestor evenimente(conţinutul latent).
Continutul manifest


Caracteristicile conţinuturilor manifeste:
 lacunar, legaturile necesare intre diferite elemente de vis
ce lipsesc. Privirea asupra continurului manifest este
prezentat ca un text cu omisiuni.
 absenta logicii cu care suntem obisnuiti in starea de veghe.
Din punctul de veder al constientului si al logicii, visul e
un fenomen, de cele mai multe ori, ilogic.
 datorita primelor 2 caractere, visul e inteligibil
 unele vise se caracterizeaza prin neutralitate afectiva ( nu
transpare nici un fel de sentiment al visatorului)
Continutul latent


Caracteristicile conţinultului latent:
 la nivelul conţinutului latent neexistând lacune.
 e logic
 inteligibil
 viaţa afectivă e pe deplin reprezentată.
Va multumesc pntru
rabdare!

S-ar putea să vă placă și