UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

LUCRUL INDIVIDUAL
LA DISCIPLINA
TEORIA ECONOMICĂ
TEMATICA PROIECTULUI :
“CONSUMUL – ESENȚA ȘI FORMELE LUI”

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: DOLGOPOL ANGELA

AUTOR: MORARI ALECANDRU

CHIȘINĂU 2018
 CUPRINS:

• - Continutul si structura consumului……………………………………….pag.1

- Nevoile de consum…………………………………………………………pag.2
- Tipurile de nevoi..............................................................................pag.3
- Structura consumului........................................................................pag.5
- Legile economice ale consumului....................................................pag.9
- Legile lui Engel................................................................................pag.13
- Satisfactia consumatorului...............................................................pag.16
- Concluzia.........................................................................................pag.18
 CONTINUTUL SI STRUCTURA CONSUMULUI
Consumul apare atat ca element de declansare si stimulare a productiei,
cat si ca element de reglare a acesteia, el fiind cel care genereaza atat
determinarile cantitative si calitative, cat si sensul si intensitatea ritmurilor
in care acesta se desfasoara si se reia in mod ciclic. Ca atare, consumul,
care reprezinta, de fapt, nivelul la care oamenii isi ating scopurile
materiale generate de interesele economice, trebuie sa fie elementul
fundamental in conceptia si desfasurarea activitatii economice.
Definitie: Consumul- reprezinta satisfacerea necesitatilor societatii in
ansamblu, ale unitatilor economice si institutiilor, precum si ale fiecarui
individ in parte.
 NEVOILE DE CONSUM

• Nevoia poate fi definita ca ansamblul trebuintelor oamenilor, unitatilor

economice si institutiilor, de bunuri si servicii, considerate la scara
sociala. Nevoia este o categorie complexa care apare ca o expresie a
conditiilor sociale, materiale si spirituale, obiectiv necesare, ale vietii
oamenilor, corespunzator nivelului de dezvoltare a societatii. In acest
context, se poate aprecia ca nevoia reprezinta un atribut obiectiv al
omului, ca element social, si al societatii in ansamblul sau.
 TIPURILE DE NEVOI
• 1. In functie de natura trebuintelor sau continut:
• Nevoi fizice, sociale, intelectuale;
• Nevoi naturale (biologice sau fiziologice), sociale;
• Nevoi economice, tehnice, politice, juridice.
• 2. In functie de subiectii purtatori de trebuinte:
• Nevoi individuale;
• Nevoi sociale sau de grup.
• 3. In functie de timpul in care nevoile se manifesta si se satisfac:
• Zilnice, saptamanale, trimestriale, anuale;
• Curente (permanente), periodice, rare.
• 4. In functie de posibilitatile de satisfacere:
• Solvabile; partial solvabile; insolvabile;
• Posibilitati certe; incerte; fara posibilitati.
• 5. In functie de natura bunurilor si/ sau valorilor cu care se satisfac:
• Nevoi care se satisfac cu bunuri materiale;
• Nevoi care se satisfac cu servicii materiale;
• Nevoi care se satisfac cu valori spirituale.
 STRUCTURA CONSUMULUI
• O prima structurare a consumului are in vedere locul acestuia in asigurarea evolutiei societatii,
distingandu-se din acest unghi de vedere:

• Consumul intermediar - reprezinta valoarea bunurilor si a serviciilor consumate in cursul unei

perioade, in procesul concret de productie. Acest consum se caracterizeaza prin disparitia completa a
bunurilor in discutie, ca urmare a incorporarii acestora in produse nou elaborate (cazul materiilor prime,
care sunt transformate in cursul procesului de fabricatie), cat si prin distrugere (cazul combustibililor, de
exemplu, utilizati in procesul de functionare a masinilor).

• Consumul final - are in vedere, valoarea bunurilor si serviciilor individuale sau colective
utilizate pentru satisfacerea directa a nevoilor umane. La nivelul unei tari, consumul final grupeaza
consumul indivizilor si gospodariilor, precum si al unitatilor de administratie, publice sau private.
• In functie de tipul produselor implicate in procesul sau de realizare, consumul se poate structura
pe patru mari grupe:

• produse alimentare,

• nealimentare,

• energie

• servicii.
• O alta grupare este generata de durata de viata a produselor. Aceasta
grupare cuprinde:
- consumul de bunuri durabile - cuprind automobile, televizoare, aparate de radio, frigidere, masini de spalat,
mobila, motociclete, biciclete etc.
- bunuri semidurabile - cuprind: sticlaria, articole din textile, articole din piele, produsele lucrate din lemn, pneurile,
articolele din plastic si produsele industriilor diverse.
- bunuri nondurabile - categoria cea mai larga de produse si prezinta ca principala caracteristica faptul ca se refera
indeosebi la produsele care se consuma prin distructie; este vorba, in principal, de:
- produse alimentare (pîine, carne, lactate, legume, fructe etc.),
- produse de intretinere (detergenti, sapunuri etc.),
- produse destinate igienei si sanatatii (cosmetice, medicamente etc.
- produse auxiliare in consum (chibrituri etc.),
- produse energetice (combustibili, carburanti, lubrefianti etc.).
Servicii - cheltuieli referitoare la: reparatii, activitati hoteliere, cafenele si restaurante, transporturi in comun,
telecomunicatii, intretinerea locuintelor, chirii diverse, servicii de sanatate, asigurari si servicii necomerciale.
• Volumul si structura cheltuielilor efectuate de populatie in vederea satisfacerii
diferitelor trebuinte, in functie de acest criteriu se disting trei fluxuri principale:

• Pe primul loc se situeaza consumul de bunuri nondurabile destinate nevoilor de baza ca:
hrana si imbracamintea, precum si alte articole cu un regim similar in procesul de consum.

• O a doua grupa, in ordinea importantei, o constituie cea a cheltuielilor destinate

serviciilor, care cuprinde, la randul sau, cheltuieli pentru chirii, asistenta medicala, asistenta
juridica, servicii culturale si artistice, transporturi etc., toate acestea avand in vedere nu
cumpararea unui produs oarecare, ci plata unei munci efectuate de terte persoane, direct sau cu
ajutorul unor mijloace sau echipamente, in vederea satisfacerii unor nevoi bine definite.

• Ultima grupa are in vedere cheltuielile de consum durabile care cuprinde o larga paleta
de articole, de la automobile la aparate casnice, a caror viata economica este considerabil mai
lunga, ele participand in procesul de consum prin utilitatile sau serviciile pe care le ofera,
pierzandu-si treptat, prin uzura, capacitatea de functionare.
 LEGILE ECONOMICE ALE CONSUMULUI

• În opțiune de consum consumatorul trebuie sa ia in calcul un intreg sistem de reguli si

limite determinate de modul de functionare al pietei:
1. Limite impuse de stat
2.Limite impuse din partea producătorului
3.Limita impusă consumatorului de către consumul celorlalți consumatori
 LIMITELE IMPUSE DE STAT
• Analizand aceasta limita, ca unele consumuri sunt decise de anumite colective si foruri, fara consultarea
consumatorilor, lipsindu-i astfel pe acestia de posibilitatile de alegere directa si reala, in principal, se
incadreaza aici serviciile publice colective care asigura prestatii in beneficiul general al colectivitatii si nu
fiecarui cetatean luat in mod individual.[14] Drept urmare, pentru cea mai mare parte dintre aceste
consumuri, etatizarea lor este inevitabila, ele referindu-se la:
- cheltuielile generale de aparare a tarii, politie, justitie etc. in cadrul acestei prime categorii de
consumuri, limitate prin interventia statului, sunt integrate si cele referitoare la o serie de servicii publice de
care beneficiaza anumite categorii de indivizi - instruirea, asistenta medicala,
- asigurarea locuintei, in acest al doilea caz, rolul consumatorilor creste prin liberalizarea optiunilor, dar
limitele se mentin intrucat colectivul este cel care fixeaza nivelul prestatiilor, maniera de repartizare intre
cetateni, precum si nivelul obligativitatii de a consuma si de a plati. De subliniat ca astfel de consumuri ce
sunt decise de colectivitate si care ingradesc alegerea individuala cunosc usoare, dar constante, cresteri in
tarile dezvoltate din punct de vedere economic, ele reprezentand circa 20% din consumul total. Mai
adaugăm ca realizarea unor astfel de servicii, cat si posibilitatea de a beneficia de ele sunt dependente de
modul de actiune al institutiilor statului si de reglementarile corespunzatoare acestora.
 LIMITE IMPUSE DIN PARTEA PRODUCĂTORULUI
• Cu toate ca nevoile reprezinta elementul de fundamentare si de pornire a productiei, producatorii,
comerciantii si finantatorii sunt cei care decid natura si calitatea bunurilor si serviciilor care vor fi
vandute si, in consecinta, care vor fi consumate. Aceasta, deoarece realizarea oricarui bun de consum sau
serviciu impune investitii ridicate, greu de suportat de catre orice intreprinzator, presupune alegerea cailor
de realizare si de functionare a unitatilor producatoare si de comercializare, alegerea cailor de finantare,
toate bazate pe interese mediate ale unor grupuri de oameni de afaceri, interese care nu intotdeauna
coincid cu cele ale consumatorilor. Singurul mobil care face ca interesul oamenilor de afaceri sa se
apropie de doleantele consumatorilor il reprezinta interesul de a capta rezervele banesti ale acestora. Or,
pentru aceasta trebuie sa se straduiasca sa proiecteze, sa realizeze si sa comercializeze produsele cele mai
frecvent solicitate de populatie, produse care, in ultima analiza, formeaza campul de alegere al
consumatorilor.
 LIMITA IMPUSĂ CONSUMATORULUI DE CĂTRE
CONSUMUL CELORLALȚI CONSUMATORI
• Cercetarile au scos in evidenta ca in procesul de realizare a cumparaturilor, oricat de independent s-ar
considera consumatorul si oricat de larg ar fi campul sau de alegere, el ramane tributar categoriei
sociale din care face parte si, mai mult chiar, categoriei sociale careia ar dori sa ii apartina. Aceasta
dependenta are o arie foarte larga, afectand aspiratiile consumatorului incepand cu alegerea modului de
viata, a casei sau masinii si terminand cu petrecerea timpului liber sau a vacantelor, cuprinzand astfel
alte nevoi fiziologice (hrana, imbracaminte etc.), si, in special, nevoi spirituale marcate de grija unei
afirmari puternice in raporturile cu vecinii, colegii si prietenii. Intr-un asemenea context, unul dintre
criteriile utilizate in localizarea individului si a familiei sate in ierarhia sociala este ce, cat si cum
consuma. O data cu cresterea veniturilor si cu dezvoltarea consumurilor inutile si ostentative, a crescut
rolul social al consumului.
 LEGILE LUI ENGEL
• Economistul german Engel, a comparat evolutia diferitelor consumuri cu evolutia venitului national, a observat
ca unele consumuri cresc mai repede decat venitul national, altele mai incet, iar altele au acelasi ritm. Aceste
observatii au stat la baza legilor sale privind consumul. Legile lui Engel pun in evidenta existenta unei ierarhii a
nevoilor:

• - Atunci cand nivelul de trai este scazut, sunt satisfacute cu prioritate nevoile cele mai urgente: hrana,
imbracaminte, locuinta.

• - Cresterea nivelului de trai se repercuteaza in primul rand asupra bunurilor ce nu sunt indispensabile, cum
ar fi timpul liber, transporturile, concediile (cheltuielile cu ingrijirea sanatatii constituie un caz particular
deoarece ele sunt suportate in mare masura de asigurarile sociale.

• - O consecinta a acestei legi este aceea ca partea din buget destinata unor bunuri relativ inutile creste
atunci cand venitul sporeste. De aceea, unii au considerat ca, datorita acestei legi, societatile bogate vor tinde,
din ce in ce mai mult, sa se transforme in societati de servicii, acestea facand parte din bunurile de lux. Cu cat
venitul este mai ridicat, cu atat mai mare este proportia cheltuielilor inutile in bugetul familial.
LEGEA LUI ENGEL REFERITOARE LA CONSUM
• Engel a structurat consumul pe trei mari categorii de bunuri si servicii:

• - Bunuri inferioare - bunurile de consum a caror elasticitate, in raport cu venitul, este subunitara
(produse destinate alimentatiei de baza, unele componente ale tinutei vestimentare, echipamentul casnic
etc.);

• - Produse superioare sau de lux - bunurile de consum si serviciile a caror elasticitate a consumului in
raport cu venitul este supraunitar (bunuri sau servicii destinate nevoilor de confort superior, petrecerii
timpului liber, vestimentatiei de moda, intretinerea sanatatii si stimularea frumusetii etc.);

• - Bunurile sau serviciile neutre - bunurile sau serviciile de consum al caror coeficient de elasticitate a
consumului in raport cu venitul este foarte putin diferit de unitate (cea mai mare parte a bauturilor,
tigarilor etc.)
 SATISFACTIA CONSUMATORULUI
• Pentru a afla satisfactia consumatorului în urma utilizării veniturilor sale (consumului)
folosim definitia de utilitate. Astfel, Utilitatea repr satisfactia obtinuta de individ in
urma consumului unui bun oarecare. In alti termeni utilitatea reprezinta capacitatea
unui bun de a satisface o anumita dorinta umana.

• Utilitatea unei unitati suplimentare dintr-un bun, obtinuta in urma sporirii cu o unitate a
consumului din bunul respectiv – utilitate marginala.
Principiul utilitatii marginale descrescinde consta in urmatoarele: cu cit consumul dintr-un bun
oarecare este mai mare, cu atit utilitatea unitatilor suplimentare de bun consumate este mai mica.
Astfel, pornind de la cele expuse mai sus, constatam ca utilitatea poate fi:
a) Unitara – adica utilitatea unei doze precise din bunul dat;
b) Totala – care repr satisfactia obtinuta de un individ prin consumarea succesiva a mai multor unitati din
bunul respectiv;
c) Marginala – care repr satisfactia suplimentara obtinuta prin consumarea unei unitati suplimentare dintr-
un bun.
 CONCLUZIE
• În urma cercetarii ajungem la concluzie că în mecanismul vietii economice, consumul
ocupa o pozitie centrala; el indeplineste mai multe functii, determinate de ralatiile
reciproce cu diferite faze si procese ale acestui mecanism. În esenta, consumul
reprezinta procesul de utilizare a bunurilor si serviciilor pentru satisfacerea unor nevoi
materiale si spirituale. Aflat intr-o stransa legatura cu productie, consumul are asupra
acesteia un rol activ, dominant. Orice activitate economica se finalizeaza prin
consumarea rezultatelor acesteia, iar prin consum se creaza motivatia reluarii
activitatii, de regula, pe o scara mai larga.