Determinarea relatiilor

intermaxilare in edentatia totala

 Trebuie sa se respecte 6 timpi:
 1. Controlul clinic al sabloanelor de ocluzie (machetelor
de ocluzie)
 2. Modelarea curburii vestibulare a bordurii sablonului
maxilar
 3. Determinarea nivelului si directiei ului de ocluzie
 4. Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie (D.V.O)
 5. Determinarea si inregistrarea relatiei centrice (R.C.)
 6. Indicatii in vederea alegerii si montarii dintilor
artificiali
CONTROLUL CLINIC AL SABLOANELOR
DE OCLUZIE

 - sablonul de ocluzie este o piesa protetica auxiliara

compusa dintr-o baza confectionata din material
termoplastic (placa de baza) sau acrilat care se
adapteaza cu exactitate pe suprafata mucozala a
modelului final si dintr-un val de ocluzie ce
prefigureaza arcada dentara artificiala.
 Sabloanele de ocluzie trebuie sa indeplineasca o serie
de conditii, care pot fi puse in evidenta la controlul
exobucal si controlul endobucal.
 La controlul extrabucal se va urmari daca
tehnicianul dentar a respectat toate regulile de
realizare a sabloanelor si anume:
- modelele functionale – ghips dur –
moldano si prezenta zonei cofrata (modelele
preliminare nu prezinta); Zona cofrata = zona
fundurilor de sac.
- baza sablonului trebuie sa fie:
 - rigida si nedeformabila la temperatura cavitatii
bucale. Poate fi realizata din placa baza, rasini
acrilice, mase plastice sintetice, servind numai in
scopul stabilirii relatiilor intermaxilare. Dar poate fi
confectionata si din baza definitiva a protezei, avand
in felul acesta caracter permanent
 - sa fie perfect adaptata pe model;
 - sa nu prezinte asperitati pe fata mucozala pentru a
nu jena, evitand astfel pozitiile antalgice ale
mandibulei;
 - marginal sa fie bine adaptata in zona fondului de
sac vestibular pentru a asigura succiunea sablonului
in timpul determinarilor;
 - sa fie usor de scos si de repus pe model.
 - se verifica prin inspectie zona Ah, adaptarea,
lungimea – se face prin proba bascularii pe model, cu
presiuni pe bordurile de ocluzie.
 - bordura de ocluzie este elementul ce inlocuieste arcada
dentara absenta, putand fi confectionata din stents, kerr,
acrilat autopolimerizabil, dar mai ales si cel mai frecvent, din
ceara roz (placi de ceara dura). Bordurile de ocluzie trebuie sa
corespunda aproximativ ca forma, marime si pozitie cu acelea
ale arcadelor naturale, ceea ce presupune :
 - sa fie montate strict pe mijlocul crestei, de-a lungul
axului interalveolar;
 - bordurile (valurile de ocluzie) sa aiba inaltimea de 10
mm in zona frontala si 6 mm in zona laterala iar latimea de 6
mm in zona frontala si 8 mm in zona laterala. Acestea sunt
dimensiuni apropiate cu cele ale dintilor din zonele
respective;
 - bordura nu se extinde pe tuberozitati si nici pe
tuberculii piriformi;
- inaltimea bordurii mandibulare din zona
laterala nu va depasi treimea mijlocie a tuberculului
piriform
- limita posterioara sa nu se extinda pe
tuberozitati si nici pe tuberculii piriformi; se va opri
in dreptul fetei distale a molarului doi.
- bordura de ocluzie sa fie bine solidarizata la
baza sablonului.
 Controlul intraoral (facut dupa o prealabila spalare
cu apa) va verifica:
 - stabilitatea sabloanelor. Se face prin aplicarea unor
presiuni digitale alternative pe fata ocluzala a bordurilor
in dreptul premolarilor. La aceasta proba nu este
permisa bascularea. Ea se poate datora fie unor borduri
montate in afara crestei, fie unei zone osoase
proeminente pe care baza sablonului basculeaza (torus
palatin).
 - mentinerea sabloanelor. La usoara deschidere a
gurii acestea trebuie sa ramana retentionate pe zona de
sprijin, fara deplasare de desprindere. Important este
ca intre baza sablonului si zona de sprijin a modelului sa
existe un contact intim.
 MODELAREA CURBURII VESTIBULARE
A BORDURII SABLONULUI MAXILAR

 - aceasta faza prezinta importanta estetica si fonetica

deosebita.
 - dupa verificarea endobucala a sabloanelor, se
controleaza daca in regiunea frontala maxilara buza este
sustinuta adecvat atat prin grosimea bazei sablonului, cat
si prin curbura vestibulara a bordurii de ocluzie si daca,
prin acestea, este redat conturul normal al buzei.
 - trebuie sa avem in vedere ca tehnicianul dentar are
nevoie de acest arc de cerc al curburii vestibulare
frontale, atat pentru alegerea latimii dintilor frontali cat
si pentru montarea dintilor in limitele arcului de cerc
descris de valul de ocluzie (pozitionarea sagitala a
incisivilor).
 - modelarea in exces a bazei sablonului si a bordurii
vestibulare maxilare, nu este de dorit, deoarece pe de o
parte, prezinta pericolul ca orbicularul buzei superioare
sa fie jenat in timpul contractiilor, provocand dislocarea
piesei, iar pe de alta parte, prin proeminarea buzei
superioare, ofera o infatisare nefireasca, nepotrivita
varstei. In acest caz, modelajul consta din reducerea
grosimii bazei cu ajutorul unei freze de acrilat sau din
radierea fetei vestibulare a bordurii cu o spatula de ceara,
pana in momentul in care se obtine un aspect fizionomie
placut, in care plenitudinea buzei superioare este
normala, fireasca, atat din fata cat si din profil.
 - in cazul in care buza ramane infundata, santurile si
ridurile peribucale sunt evidente iar profilul este concav,
insemna ca buza superioara nu este suficient sustinuta de
bordura de ocluzie. Vom adauga ceara pe toata
intinderea zonei, pana la refacerea aspectului fizionomie.
 - modelajul curburii vestibulare nu are numai rol
fizionomie ci si fonetic (Ene L.). Se pleaca de la
observatia ca in timpul vorbirii, majoritatea subiectilor
dentati realizeaza o propulsie variabila a mandibulei
('propulsie fonetica'), dar nici odata incisivii inferiori nu
ii depasesc pe cei superiori (bineinteles, exceptie face
ocluzia inversa frontala).
 - pentru verificarea corectitudinii modelajului curburii
vestibulare maxilare, trebuie facuta si proba fonetica. Dar
pentru ca proba fonetica sa aiba valabilitate, sabloanele de
ocluzie, trebuie sa indeplineasca cateva conditii si anume:
 (1) baza sabloanelor trebuie sa fie foarte bine adaptata, pentru
a avea o buna stabilitate statica si dinamica; in caz contrar,
nici o proba si nici un test nu sunt valabile;
 (2) sa se reduca din grosimea bordurilor de ceara in zona
frontala, dinspre oral, pentru ca limba sa dispuna de un spatiu
asemanator prezentei dintilor frontali;
 (3) bordura de ocluzie mandibulara din zona frontala trebuie
sa fie corect plasata, adica pe mijlocul crestei si in contact lejer
cu buza inferioara in repaus;
 (4) DVO sa fie determinata.
 3. DETERMINAREA NIVELULUI SI
DIRECTIEI PLANULUI DE OCLUZIE

 - se va utiliza doar sablonul maxilar introdus in cavitatea bucala.

 1. Definitii, principii generale
 - va trebui sa cunoastem faptul ca sub aspect practic se descriu trei
planuri de ocluzie.
 Primul este planul de ocluzie real, intalnit la dentatia naturala si
la arcadele dentare artificiale. Celelalte doua sunt planuri
conventionale, trasate in linie dreapta. Unul apartine indivizilor
dentati iar celalalt cazurilor de edentatie totala.
 Definitiile de mai jos vor aduce clarificari.
 Planul de ocluzie este planul ondulat la nivelul caruia se
intalnesc dintii celor doua arcade. El se refera atat la dentatia
naturala cat si la arcadele dentare artificiale, fiind un plan de ocluzie
real.
 Planul de ocluzie este caracterizat prin trei
sinuozitati ondulate si anume:
 - una in sens sagital (curba sagitala a lui Spee), si
doua in sens transversal (curba transversala a lui
Wilson pentru dintii laterali si curba incizala pentru
incisivii superiori).
Curba lui Spee
Curba lui Wilson
 Planul de ocluzie conventional este un plan
trasat la nivelul arcadei dentare, care trece prin
marginea incizala a celor doi incisivi centrali
superiori si varful cuspidului disto-palatinal a celor
doi molari superiori. Daca planul de ocluzie
conventional se refera la arcada mandibulara, acesta
trece prin marginea inczala a incisivilor inferiori si
prin varful cuspizilor distali ai molarilor 2 inferiori.
 Simplificarea planului de ocluzie real cu sinuozitatile
sale, intr-un de ocluzie conventional, trasat in linie
dreapta, prezinta dublu avantaj sub aspect practic:
 - constituie un ghid in modelarea reliefului ocluzal al
arcadelor dentare artificiale;
 - stabileste anumite corelatii cu alte planuri osoase
ale masivului cranio-facial, aspect important in
ortodontie si in protetica dentara;
 Planul de ocluzie protetica este al treilea plan de
ocluzie. Prin acesta intelegem planul drept,
conventional, determinat la nivelul bordurilor
sabloanelor de ocluzie.
 Planul de ocluzie protetica (Gysi), mai este cunoscut
si sub denumirea de planul de orientare protetica sau
de orientare ocluzala (Hannau). El va fi o
reconstituire a planului de ocluzie conventional a
individului dentat, prin intermediul sabloanelor de
ocluzie si va avea rolul de a ne orienta in montarea
dintilor artificiali.
 Planurile de ocluzie conventionale (cel de la dentat si
planul de ocluzie protetica de la edentat), stabilesc
anumite corelatii cu planurile de referinta.
 - Planul de referinta este un plan ales pe masivul
cranio - facial, fata de care vom determina planul de
orientare protetica.
 Unul din planurile de referinta frecvent utilizat ca reper
este cel propus de Camper si denumit ca atare planul
Camper.
 - Planul Camper este planul care uneste mijlocul
tragusului cu punctul subnasion (pe teleradiografie -
centrul conductului auditiv extern cu spina nazala
anterioara).
Planul lui Camper
 Determinarea pentru zona frontala.
 - se va lucra numai pe zona frontala;
 - vom avea nevoie de:
 - flacara,
 - spatula de ceara, placuta de sticla, 2
rigle.
 Nivelul ului de ocluzie in zona frontala va fi
determinat in primul rand dupa criterii fizionomice.
 - sablonul de ocluzie se va situa in general la l-2 mm sub
marginea inferioara a buzei superioare, atunci cand
pacientul se afla in stare de relaxare, cu gura usor
intredeschisa (om distrat cu gura usor deschisa).
 - nivel = cat trebuie sa coboare bordura de ocluzie pentru
buza superioara. Daca nivelul nu este vizibil – se mai
adauga ceara pana este la 1-2 mm sub buza inferioara.
Acest reper nu este regula generala. Exista situatii cand
buza superioara este lunga – coboara mult in jos –
nivelul planului se poate plasa la nivelul buzei sau chiar
deasupra buzei. Odata determinat nivelul, determinam
directia. Trebuie sa existe simetrie.
 Directia (orientarea) planului de ocluzie in zona
frontala va urmari realizarea unui paralelism intre acesta si un
plan de referinta situat la nivelul fetei. Vom lua ca de referinta
linia bipupilara, atunci cand ochii sunt situati intr-o pozitie
simetrica.
 Cu ajutorul a doua rigle se va realiza paralelismul ului de
ocluzie cu linia bipupilara. O rigla va fi plasata la nivelul ului
de referinta (linia bipupilara) iar cealalta pe suprafata ocluzala
a valului de ocluzie (marginea inferioara a sablonului
maxilar).
 Vom examina din fata, cele 2 rigle trebuie sa fie paralele. Daca
nu sunt vom realiza paralelismul fie prin adaos de ceara, fie
prin radiere. Radierea si adaugarea nu trebuie sa depaseasca
cei 2 mm.
 Determinari pentru zonele laterale

 Nivelul planului de ocluzie din regiunea laterala se

va continua firesc dupa cel stabilit in zona frontala.
Ramane de stabilit directia
 Pentru determinarea directiei (orientarii)
planului de ocluzie in regiunile laterale noi utilizam
ca plan de referinta planul Camper, fata de care
modelam marginile bordurii maxilare (stanga-
dreapta) in paralel.
 Se admit anumite abateri de la paralelism, in functie
de profilul fetei: cele doua linii vor fi usor
convergente spre distal intr-un profil convex
(compresie de maxilar) sau usor divergente spre
distal in profil concav (progenie). In felul acesta
reperul posterior se va modifica, fiind situat fie la
marginea superioara a tragusului, fie la marginea sa
inferioara. Instrumentele de verificare sunt tot cele
doua rigle iar instrumentele de lucru sunt spatula,
flacara bunsen si o placuta de sticla.
 Concluzie:
 Planul lui Camper – planul ce uneste punctul subnasion
cu centrul tragusului (centrul conductului auditiv).
Planul Camper realizeaza un paralelism cu planul de
ocluzie. Se lucreaza cu cele 2 rigle. Una se plaseaza astfel
incat sa atinga nasion cu tragusul iar cealalta in dreptul
bordurii sablonului. Daca este paralel este bine. Daca nu
sunt paralele (au o divergenta spre posterior) vom radia
din portiunea posterioara.
 In final suprafetele bordurilor trebuie sa fie perfect
netede. Se verifica cu placuta de sticla. Aceasta manopera
se face atat pe stanga cat si pe dreapta.
 Stabilirea nivelului si directiei P.O. la
nivelul sablonului mandibular

 Odata terminat modelajul sablonului maxilar, se va trece la

verificarea intrabucala a bordurii sablonului mandibular.
 Vom face o verificare rapida si tot odata corectura necesara,
astfel incat nivelul si directia planului de ocluzie a bordurii
sablonului mandibular sa se inscrie cu 2 mm sub marginea
libera a buzei inferioare (in zona frontala) si treimea mijlocie a
tuberculului piriform (in zona laterala).
 Planul de orientare protetica va fi planul real la arcada
artificiala.
 Nivelul si directia planului de ocluzie pot fi modificate si intr-
un al treilea timp, in laborator. Astfel in timpul montarii
dintilor din zona laterala, Gysi recomanda ca acesta sa fie
paralel cu curbura crestei mandibulare.
 Dimensiunea verticala a etajului inferior al
fetei (D.V.) este distanta dintre cele doua puncte
limita ale acestui etaj, respectiv subnasion pe maxilar
si gnation pe mandibula.
 Dimensiunea variaza intre inchiderea gurii in
intercuspidare maxima (IM); mai precis intre IM si
deschiderea maxima a gurii (medie 4 cm).
 Dimensiunea verticala de ocluzie (D.V.O.)
este distanta dintre punctele subnasion si gnation
cand dintii se afla in intercuspidare maxima (IM). Se
mai numeste si dimensiune verticala de
intercuspidare maxima (D.V.I.M.). Spre deosebire de
etajul inferior care poate avea dimensiuni multiple,
DVO are o dimensiune constanta pentru ca este
dimensiunea care se masoara cand dintii sunt in
contact.
 Dimensiunea verticala de repaus (D.V.R.) este
distanta dintre punctele subnasion si gnation cand
mandibula se afla in pozitie de repaus (raport relativ
constant care se poate masura).
 Metode clinice de determinare a D.V.O.
 Pentru determinarea D.V.O., in literatura de specialitate s-au descris o
multitudine de tehnici, de la cele mai simple, pana la cele mai complicate.
 DV a etajului inferior nu ne intereseaza.
 DVO nu exista si de aceea trebuie determinata.
 DVR exista si in lipsa dintilor. Aceasta nu s-a pierdut pentru ca orice
individ isi pastreaza pozitia de repaus.
 DVR>DVO la un dentat in IM.


 Diferenta dintre DVR si DVO este reprezentata de spatiul de inocluzie

fiziologica (spatiu liber interocluzal, 'clearance' interocluzal sau 'free way
space'). Marimea acestui spatiu in conditii normale este de 2- 3 mm,
masurat in zona premolarilor.
 Pentru a determina DVO, pornim de la DVR care poate fi masurata:
 DVR – 2-3 mm = DVO
 Practic, se procedeaza in felul urmator:
 - pacientul cu sabloanele in cavitatea bucala;
 - portiunea posterioara a bordurii mandibulare este
prea inalta – se stabilesc contactele numai posterior
– radiem din ceara pana avem contacte pe toata
intinderea.
 - scoatem sabloanele (sau numai cel mandibular) si
vom masura DVR.
 - avem nevoie de ocluzometru.
 Pregatirea pacientului in vederea determinarii
DVO:
 - pacientul va fi asezat in fotoliul stomatologic in pozitie
sezanda, cu spatele drept, musculatura cat mai relaxata
posibil, capul drept, pozitionat natural in raport cu
centrul sau de greutate, fara a se sprijini pe tetiera.
 - privirea va fi indreptata inainte;
 - pacientului trebuie sa i se creeze conditiile psihice cat
mai favorabile pentru a preveni o eventuala contractie
musculara a muschilor ridicatori ai mandibulei. Efectul
de calm si de liniste poate fi marita prin inchiderea
ochilor, antrenand in felul acesta relaxarea musculara.
 - se va trece la determinarea propriu-zisa a D.V.R.
Sablonul maxilar va fi introdus in gura pentru a oferi
partilor moi un sprijin similar cu cel al viitoarei
proteze.
 - Noi recomandam relaxarea naturala.
 - dupa aranjarea pacientului asa cum s-a precizat
mai sus, creindu-i cele mai bune conditii de confort,
il invitam apoi sa priveasca pasiv direct inainte, intr-
o stare de relaxare completa. Va pastra un contact
lejer al buzelor, stabilizator asupra pozitiei de
repaus.
 - se va urmari pozitia fireasca a buzelor si armonia dintre
toate trasaturile fetei, insotita de o infatisare relaxata.
 - in aceasta pozitie de repaus vom masura distanta
subnasion - gnation cu ajutorul ocluzometrului. Din
distanta gasita vom scadea 2-3 mm pentru a ajunge in
felul acesta la D.V.O. medie, pe care urmeaza sa o
determinam in continuare.
 - in lipsa ocluzometrului, masurarea se poate face si cu
ajutorul unui compas (distanta compasului se masoara
cu rigla), luandu-se de data aceasta doua puncte de reper
mai proeminente (de exemplu: varful nasului si
proeminenta barbiei). Si din aceasta distanta vom scadea
2-3 mm.
 - daca determinarea se face fara sablonul introdus in gura, va
trebui sa fim atenti asupra posibilitatii unei subevaluari a
D.V.R Apropierea mandibulei fata de maxilar se poate explica
prin modificarea pozitiei limbii cu ridicarea sa si aspirarea
tesuturilor moi peribucale spre interiorul cavitatii bucale.
 - odata prestabilita distanta ce va materializa dimensiunea
verticala de ocluzie, vom introduce in gura ambele sabloane,
bine centrate pe zona de sprijin. La inchiderea gurii vom
urmari daca cele doua borduri vin in contact pe toata
intinderea lor sau contactul se realizeaza numai in anumite
zone. Cu ajutorul spatulei de ceara vom indeparta sau vom
adauga ceara pe bordura mandibulara, pana cand
dimensiunea verticala de ocluzie prestabilita de noi este
asigurata iar bordurile vin in contact pe toata intinderea.
 - este o metoda functionala cu larga raspandire in
practica, care ne va permite obtinerea unei
dimensiuni verticale de ocluzie situata in limite
acceptabile functional.
 - se impune ca intotdeauna sa se coroboreze cel putin
2-3 metode intre ele.
 Supraevaluarea D.V.O
 Este o greseala grava, cauzata de regula de neglijenta si
graba practicianului.
 Supradimensionarea se manifesta prin :
 - aspect facial nefiresc: facies crispat, buze contractate
tensionate care se apropie cu efort;
 - proportia dintre etajele fetei e modificata, cu etajul
inferior marit;
 - disparitia spatiului de inocluzie (nu se departeaza
sabloanele – se reduce din sablonul mandibular);
 - etajul inferior al fetei > decat celelalte 2 etaje.
 Semnele unei D.V.O mai reduse decat normal
sunt:
 - persistenta modificarilor fizionomice caracteristice
faciesului de edentat total: santuri perilabiale
accentuate, vizibilitatea redusa a rosului de buze,
aspect imbatranit. Se mai verifica odata DVR.
 Redimensionarea va trebui facuta cu prudenta, prin
tatonare, fara a depasi 2 mm, pentru a permite
tesuturilor moi sa se acomodeze cu usurinta la noua
situatie.
 5. DETERMINAREA SI INREGISTRAREA
RELATIEI CENTRICE (RC)
 RC – pozitia condililor fata de cavitatea glenoida in care
acestia ocupa cea mai inalta si nefortata pozitie.
 Pentru a obtine cea mai inalta si nefortata pozitie a
condililor in cavitatea glenoida, corelata cu o dimensiune
verticala optima (stabilita deja), nu ne-a mai ramas decat
sa pozitionam corect mandibula in sagital (cat mai
posterior dar nefortat) si in transversal (medial, de
asemenea nefortat).
 Determinarea relatiei centrice ridica mult mai multe
dificultati decat determinarea dimensiunii verticale de
repaus si implicit a D.V.O.
 DVR este o pozitie reflexa de postura, convenabila
mandibulei, in schimb relatia centrica nu este o pozitie
spre care mandibula sa se deplaseze foarte confortabil,
de la sine: pacientul singur nu va reusi sa inchida gura in
cea mai retrudata pozitie; el va trebui sa execute o serie
de miscari (teste functionale) iar medicul sa-i ghideze
mandibula intr-o miscare de retruzie, pana cand condilii
ajung in pozitia cea mai inalta, posterioara si nefortata.
 - IM trebuie sa coincida cu pozitia condililor in RC;
 - moment hotarator in succesul protezelor mai ales ce
priveste stabilitatea protezelor.
 teoretice care stau la baza acestor
determinari.

 Tehnica de conducere unimanuala

 - ambele sabloane sunt in gura corect. Pacientul este in
stare de relaxare fara tensiune si avand in vedere
mobilizarea sabloanelor -> deschideri ale cavitatii
bucale cat mai mici care sa nu depaseasca 2 cm
(miscari de balansare).
 - cu mana dreapta facem balansarile in sus si in joc –
vom simti balansarea musculara -> vom ridica
mandibula, dar fara bruscare pana cand simtim
contactul pe borduri. Pacientul va ramane in aceasta
pozitie fara a deschide gura.
 - vom marca pe borduri 3 linii (stanga, dreapta,
frontal) verticale ce trec de la bordura superioara la
cea inferioara.
 - scopul : - pentru a verifica din nou corectitudinea
miscarilor pentru a vedea coincidenta liniilor trasate
de noi.
 Metode de verificare:
 - deglutitia este o alta metoda;
 - relaxare, deglutitie si sa se simta o deglutitie care
sa nu fie fortata si verificam liniile trasate.
 - reflexul molar - se aseaza pulpa indecsilor pe bordura
inferioara in zona molarilor iar pacientul este invitat sa
'muste pe molari'. Se trezeste astfel vechiul reflex de
olcuzie molara, in care contractia musculara maxima,
plaseaza condilii in R.C. Se cunoaste faptul ca triturarea
alimentelor dure se face pe molari, intrucat aici forta
musculara e maxima. In aceasta pozitie condilii au
nevoie de un punct de sprijin maxim, care este R.C. Daca
zdrobirea alimentelor se face pe premolari, mandibula
ocupa o pozitie
mezializata (de IM), in timp ce condilii se afla in
apropierea pantei tuberculului articular si nu in RC.
 Verificarea pozitiei de R.C. Dupa ce apreciem ca s-a
obtinut pozitia de R.C, se traseaza trei linii verticale pe
bordurile de ocluzie aflate in contact, una mediana si
doua in regiunile laterale si se utilizeaza doua sau mai
multe metode de verificare: (1) se fac deschideri si
inchideri repetate ale gurii, observandu-se frecventa
concordantei intre cele trei linii; (2) se palpeaza condilii
pentru a percepe simetria asezarii lor; (3) cu sabloanele
in contact, se palpeaza contractia muschiului temporal,
care trebuie sa fie simetrica; (4). Pacientul simte senzatia
de confort caracteristica pozitionarii mandibulei in R.C;
(5) Pentru determinarea R.C. s-a folosit o singura
metoda. insemna ca celelalte metode descrise pot fi
folosite ca metode de verificare.
 6 INDICATII IN VEDEREA ALEGERII
SI MONTARII DINTILOR

 - indicatii care se dau prin intermediul sabloanelor

de ocluzie.
 - inainte de solidarizarea sabloanelor in R.C., se mai
determina urmatoarele repere: linia mediana, linia
surasului si linia caninilor.
 Linia mediana se traseaza in acelasi plan vertical cu
frenul buzei superioare, mijlocul filtrului buzei si in
general cu linia mediana a fetei. Este bine sa avem un
ajutor plasat in fata pacientului care sa confirme
corespondenta liniei cu planul median al fetei. Linia
mediana se traseaza pe ambele borduri, cu ajutorul unei
spatule de ceara, prin crearea unui sant vertical de circa 1
mm adancime.
 Linia surasului se traseaza pe sablonul maxilar, in
regiunea frontala si marcheaza nivelul la care ajunge
marginea buzei superioare cand pacientul schiteaza un
suras natural.
 Linia caninilor marcheaza locul in care va fi plasata fata
distala a caninilor. in general ea corespunde cu comisura
bucala, atunci cand pacientul sta cu gura intredeschisa.
Aceasta pozitie va fi verificata cu un alt reper, concretizat prin
locul de intersectie al planului de ocluzie cu o linie dusa de la
glabela la marginea externa a aripii nasului. Din acest punct
de intersectie se ridica o verticala care va constitui linia
caninului.
 - in afara acestor multiple si valoroase date transmise
tehnicianului prin intermediul sabloanelor de ocluzie, mai
trebuie transmise o serie de date prin intermediul fisei de
laborator: forma, culoarea si gradul de cuspidare al dintilor;
realizarea ocluziei in regiunea frontala; montari atipice
(inghesuire, spatiere, diastema etc).
 In final medicul are obligatia de a verifica pozitia
corecta a sabloanelor pe campul protetic dupa care
solidarizeaza cele doua sabloane in R.C.