• INDEPLINIT DE DANIELA PINZARU

VERIFICAT DE TATIANA DUMITRAS

SPECIALITATEA,,Medicina generala''
calificarea –asistent medical
Grupa-102
TEMA
• ETICA STOICILOR
• 1. Virtutea si fericirea, datoria si indatoririle morale
• Etica stoicilor se afla in concordanta cu fizica si logica. Ce a pregatit fizica, are etica de terminat. Ea trebuie sa
arate omului, ce are de socotit ca fericire, de ce trebuie sa fuga, ce are de cautat, si cum trebuie sa se
aranjeze in viata in general. Etica stoicilor este cea mai importanta parte a filosofiei.
• Daca etica nu-i atat de sistematic elaborata ca fizica, este foarte bogata in amanunte. Lumea umana
este o parte a lumii generale, se spune in fizica lor. In consecinta, in lumea umana vom gasi, pe alt plan,
spiritul general al doctrinei fizice. Aici, in lumea umana, sub o forma si mai pregnanta vom regasi aplicatiile
“descoperirilor” facute in fizica.
• Rostul filosofiei in general si al eticii in particular este dupa stoici sa ne arate binele si in al doilea rand care
sunt caile care duc la realizarea binelui. Raspunsul stoicilor este simplu: Binele este fericirea.

In epoca elenistica, etica ocupa un loc de frunte in sistemul cunoasterii umane ca urmare a unor
conditii istorice deosebite. Era epoca decaderii poliseei, a unor fenomene sociale incerte pentru
existenta individului, o epoca plina de vicisitudini ale vietii care avea sa sugereze cunostintei
filosofice reflexiunea pentru modalitatea dobandirii fericirii individului identificata cu ataraxia (=
lipsa tulburarii sufletesti, linistea interioara).
 Stoicii au conchis ca in raport cu
Pentru a se justifica
autoritatea supranatura, libertatea
perfectibilitatea si
omului nu consta decat in punerea
responsabilitatea umana, s-a
sa de acord cu natura, cu ratiunea
admis si libertatea ca liber
universala, mai exact in cultivarea
arbitru, ca posibilitate a omului de
dorintelor realizabile si inlaturarea
a alege intre bine si rau.
celor de neimplinit.
• Stoicul umanizeaza necesitatea,
considerand-o determinatia sufletului lumii.
Astfel, libertatea se regaseste
prin acordul sufletului uman cu cel al lumii.
•Natura divina nu poate fi decat necesara.
Datorita raportului de imanenta, natura,
adica lucrurile create, sunt guvernate de
necesitate. Omul este supus unei necesitati
inexorabile: necesitatea divina.
•Socrate (filosof grec,470-399 i.Hr.)
considera ca binele inseamna depasirea
propriei subiectivitati, pentru ca numai
determinand ceea ce este valoros pentru
toti, se va afla ce este valoros pentru fiecare
individ.
•La Platon (filosof grec,427-347 i.Hr.), binele
este mai degraba un principiu explicativ,
irealizabil prin actiune sociala efectiva, ci
numai prin ascensiune in planul cunoasterii.
•Aristotel (filosof grec,384-322 i.Hr.)
determina binele prin raportare la
“infaptuirea specifica a omului”, adica
activitatea sufletului conforma cu ratiunea.
•Pentru Epicur (filosof grec,341-270i.Hr.),
“supremul bine” era placerea, iar “supremul
rau” era durerea. Placerea presupunea
evitarea suferintei trupului, dar si a sufletului
(ataraxia).
EPICURIENII,sunt adepti ai epicurismului .Epicur,filozof
grec(341-270 în).El a promovat invatatura cu placerea
este bunul suprem al omului ,dar departe de a-l face
sa constea,asa cum se pretinde uneori,din placerea
obtinuta prin satisfacerea simturilor,el o plaseaza in
cultura spiritului si practicarea virtutii. STOICII,adepti
ai stoicismului -scoala filozofica intemeiata de Zenon
din Citium in jurul anului 300 în.

Doctrina epicureica, cu atacul ei contra zeilor si cu

egoismul unei satisfactii strict individuale, a fost
totdeauna, pe buna dreptate, condamnata de crestinism.
Insa cum se justifica faptul ca, fiind totodata si o doctrina
precursoare crestinismului, stoicismul este condamnat?!
Nu crestinismul ridica in slavi exigenta de umanitate,
iubirea si mila, efortul si intentia binelui? Nu crestinismul
pluteste deasupra faptelor?
EPICURIENI. Nişte filozofi pe care Pavel i-a întâlnit în Atena (Faptele
Apostolilor 17:17) făceau parte din această şcoală, al cărei cel mai
cunoscut reprezentant este poetul roman Lucretius. Fondatorul,
Epicur, s-a născut în anul 341 î.Cr. în insula Samos. Primele studii le-a
făcut sub îndrumarea lui Eusiphanes, un discipol al lui Democrit, care
l-a învăţat să privească lumea ca fiind rezultatul mişcării
întâmplătoare şi ca o combinaţie de particule atomice. El a trăit pentru
o vreme în exil şi în sărăcie. Treptat a adunat în jurul său un cerc de
prieteni şi a început să-i înveţe doctrinele sale caracteristice. În anul
306 s-a stabilit la Atena, în faimoasa „Grădină" care a devenit sediul
şcolii. A murit în 270, în urma unor mari suferinţe datorate unei boli
interne, dar având pace sufletească. Epicurienii au găsit satisfacţie în limitarea dorinţei şi în bucuriile şi
mângâierile prieteniei. Urmărirea extravagantă a plăcerii, care dă
sensul modern al termenului „epicurean", a fost o pervertire
ulterioară a căutării lor după fericire.

Este uşor să vedem de ce epicurienii au găsit ciudată şi de

neacceptat învăţătura lui Pavel despre înviere. Rabinii evrei au
folosit cuvântul apiqoros pentru a indica pe cineva care tăgăduieşte
viaţa după moarte, iar mai târziu ca sinonim pentru „necredincios".
Epicurieni și Stoici
Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat in vorba cu
el…Fapte 17,18
De-a lungul timpului, Biserica s-a confruntat cu o lupta continua între
pericolul de a cădea din extrema fanatismului în pericolul tot mai
prezent al apostaziei.
Sub masca nevoii de libertate, de deschidere față de nevoile
tot mai diverse ale unei societăți tot mai agresive sub unele aspecte
delicate,homosexualitate,avort,poziția femeilor în cazul preoției, se aud
tot mai des voci in sprijinul unei reforme în cadrul tot mai larg al viețuirii
creștine.
Pe de o parte, afirmațiile care subliniază, in mod greșit,
importanța eforturilor personale în dobândirea mântuirii, sânt tot mai
des incriminate de la amvoanele Bisericilor, în timp ce aproape nici un
slujitor al altarului nu mai îndrăznește să mustre public păcatele fățișe
ale celor ce introduc cu tot mai multă îndrăzneala moda și lumescul în
cadrul închinării .
Afară de aspectele cosmetice sau estetice ce uneori țin de cultură, ne confruntăm și
cu o tot mai agresivă teologie liberală, menita nu să aducă un plus de spiritualitate ci
mai degrabă să magulească urechile ascultătorilor.
Nu a fost cazul nostru, dar când am vizitat Domul din Milano, poliția nu lăsa să intre
înăuntru pe cei ce aveau o ținută indecentă. De aici deducem faptul că sânt greșiți cei
care susțin termenul ,cultură, sau civilizație drept catalizator al liberalismului , unii
confundând biserica cu un platou de prezentare al eului personal,dezmierdat adeseori
sub aparenta lipsa a dragostei, uitand că din dragoste Isus s-a sacrificat pentru noi,
asteptand la randul lui niste sacrificii de la noi .
Cea mai frecventă întrebare folosită pentru a închide gura la nedumerirea unei
apariții nepotrivite este, ce e rău în asta ?De parcă ar fi automat bun daca nu te face
sa strănuți sau să tușești...Parcă răul ar fi opinabil,subiectiv,interpretabil și nu ar tine
pur și simplu de călcarea legii lui Dumnezeu:Legea iubirii.Cand Pavel spune in 1
corinteni 8,9 Luați seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o
piatră de poticnire pentru cei slabi , ne îndeamnă la o iubire neegoistă în care ținta
noastră este cerul nu slava pământească !
 Personal , sânt foarte dezamăgit de încercările de a jongla tot mai mult cu
Adevărul Scripturii. E la moda ca Biblia să fie interpretată
speculativ,nerespectându-se nici contextul istoric, geografic, cultural sau religios,
inducând tot soiul de concluzii care de care mai fanteziste, doar pentru a justifica
traiul nostru tot mai asemanator cu cel al fiilor veacului acestuia. Partea care însă
mă liniștește, este aceea că Duhul Sfant este cel care veghează, corectează și
convinge de păcat. Făgăduințele Celui Prea Înalt mă asigură pe deplin
,Psalmistul afirmă: Eu –zice Domnul-te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care
trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.Ps .32,8.
Iar Iosua ne îndeamnă să-i urmăm optimiști exemplul: Eu și casa mea voi sluji.
Domnului !
 CONCLUZIE
•In timp ce epicurismul recomanda aspiratia spre fericire prin satisfactia
rationala a placerilor si stapinirea de sine in viata de fiecare zi,stoicismul
combate dependenta spiritului de satisfactia trebuintelor
individuale,recomanda controlul comportamentului prin ratiune si vede
individul ca parte a unei comunitati,determinat de propriul destin in acord cu
ordinea universala.